Cincizecimea

Istoria icoanei Cincizecimii este legată de cea a sărbătorii Pogorârii Duhului Sfânt. Să urmărim
evoluţia acestei compoziţii, care redă evenimentul dumnezeiesc al revărsării Duhului Sfânt peste
Apostoli şi peste întreaga Biserică, la cincizeci de zile după Învierea Domnului.

Una dintre primele reprezentări ale acestei icoane Înălţare-Cincizecime se găseşte păstrată la
Monza din secolul al VI-lea. În registrul inferior, se văd Apostolii cu Maica Domnului în centru, iar
deasupra, Domnul şezând pe tronul slavei, ridicat de patru îngeri. Un element particular în această
imagine este mâna lui Dumnezeu larg deschisă, înconjurată de raze de lumină care pleacă din tron şi se
îndreaptă spre grupurile de Apostoli. Sub mână, apare Porumbelul, motiv existent la acea dată şi preluat
din iconografia Botezului. Ideea este clară: Dumnezeu-Tatăl (simbolizat prin mâna deschisă) este Cel
care trimite Apostolilor pe porumbelul-Sfântul Duh; iar acest eveniment este posibil prin înălţarea
Fiului la Tatăl.

Cea dintâi scenă a Pogorârii Sfântului Duh redată separat de cea a Înălţării este în evangheliarul
palestinian „Rabula“, care datează din 586. Ea se şi aseamănă cu icoana Cincizecime-Înălţare, cu
deosebirea că aici lipseşte registrul superior al Înălţării lui Hristos, rămânând doar Apostolii cu
Fecioara Maria. Deasupra fiecăruia stau limbi de foc, coborâte parcă de la porumbelul alb aflat în
partea de sus a imaginii.

Maica Domnului, înlocuită de Sfântul Duh

Treptat, schema reprezentării Cincizecimii de tip „Rabula“ este înlocuită de alta, mai potrivită
din punct de vedere teologic, aceea a soborului celor doisprezece Apostoli, fără Fecioara Maria. Cea
mai veche icoană a Cincizecimii în care nu este prezentă Fecioara datează din secolul al VII-lea şi se
găseşte la Mănăstirea „Sfânta Ecaterina“ din Sinai. Este vorba, de fapt, un fragment dintr-o icoană care
cuprinde Naşterea, Înălţarea Domnului şi Cincizecimea. În fragmentul care ne interesează, Apostolii
sunt înfăţişaţi şezând în două grupe. Sub Hristos, de la care pornesc douăsprezece raze către Apostoli,
chiar în centru, este pictat Porumbelul. Am putea spune că locul central al Născătoarei de Dumnezeu îl
primeşte Sfântul Duh. În alte variante ale acestei scene, deasupra Apostolilor, în locul lui Hristos, de la
care coboară raze către ucenici, apare reprezentarea simbolică a Sfintei Treimi printr-un tron – simbol
al Tatălui, pe care stă Evanghelia – simbolul Fiului şi Porumbelul – Sfântul Duh. Dar ce este comun
acestor scene care vor deveni canonice pentru iconografia Cincizecimii este faptul că nici unul dintre
Apostoli nu este situat în mijloc. De cele mai multe ori, spaţiul liber dintre ei este evident.

Primele miniaturi post-iconoclaste

• Prima este din manuscrisul Parisianus Grec 510 (Colectia Omiliilor Sfantului Grigorie
Teologul).
Simbolul Prea Sfintei Treimi se afla protejat intr-un clipeus, care depaseste, in partea superioara,
cadrul miniaturii. Din tron pleaca trei raze de lumina, peste fiecare dintre Apostoli. Limbile de foc sunt
inscrise in aceste raze, acolo unde ele parasesc cercul. Arhitectura din fundal arata, ca de obicei, locul
in care se petrece scena reprezentata, in cazul nostru, incaperea in care erau adunati Apostolii. Ei sunt
asezati pe o banca, in semicerc, reprezentat in perspectiva usor inaltata. In fata celor doua extremitati
ale bancii semicirculare, sunt doua grupuri de oameni. Efectiv, in manuscrisul Parisianus Grec 510
apar, pentru prima data, reprezentati viitorii beneficiari ai pogorarii Duhului Sfant. Pentru a incelege
aceasta imbogatire, manuscrisul trebuie situat in contextul sau istoric. Se stie ca Parisianul Grec 510
dateaza din perioada imediat post-iconoclasta si de la inceputul perioadei macedonene, importanta intre
altele, prin amploarea miscarii misiunilor bizantine. Aceasta noua amploare se exprima, mai ales, prin
ceea ce se numeste „ciclul apostolic”, care este, in mod particular, complet, de exemplu la Noua
Biserica din Tokali, unde se gaseste o reprezentare a misiunii Apostolilor, a Cincizecimii si a hirotonirii
primilor diaconi, reuniti intr-o mare adunare. Este ingaduit sa vedem o legatura intre aceasta inflorire
misionara si reprezentarea neamurilor, in imaginea Pogorarii Duhului Sfant. Grabar scrie referitor la
aceasta: „grupul de popoare ce lipsesc in Cincizecimile anterioare secolului IX merita sa fie puse in
raport cu reluarea misiunilor in perioada respectiva. [...] Incepand cu secolul XI, iconografii se
straduiesc in mod vizibil sa reprezinte varietatea acestor popoare iar costumele pe care ii fac sa le
poarte ne permitem sa recunoastem arabi si, poate, armeni si etiopieni”
 In manuscrisul Parisianul Grec 510 aceasta varietate etnica nu este inca foarte pronuntata. Se vede
ca in grupul din stanga este desemnat ca „trib”, aplicandu-se in Septuaginta si in Noul Testament mai
ales la cele douasprezece triburi ale lui Israel, iar in partea dreapta „graiuri” sau „alte popoare”. In
acord cu interpretarea Sfantului Grigorie Teologul, am fi tentati sa recunoastem in grupul din stanga al
Parisianul Grec 510 reprezentantii fiilor lui Israel, iar in cel din dreapta, Restul umanitatii.

• Petropolitanus 21 (Sfarsitul secolului IX – inceputul secolului X)

Datarea acestul manuscris a fost indelung discutata, dar evidenta sa asemanare iconografica cu
Parisianul Grec 510 (doua grupuri de popoare, fondul arhitectural, limbi mari de foc in interiorul
razelor) si stilului putin rustic (simplificarea pliurilor) par sa fie in favoarea unui atelier de la inceputul
secolului X. Fata de manuscrisul Parisianul Grec 510, cele doua grupuri de popoare sunt mai
numeroase. Le vedem mult mai apropiate de exedra. Desi inscriptiile „trib” si „graiuri” sau „alte
popoare” lipsesc, este vorba, in mod evident, de aceste doua grupuri. Universalitatea si plenitudinea
Bisericii sunt deci exprimate aici in categoriile scripturistice ale Bisericii nascute din randul celor
circumcisi si din ecclesia ex gentibus.
Aceasta perspectiva va fi mentinuta monumental, adica in cupolele cu reprezentarea Cincizecimii.

Cupolele cu reprezentarea Cincizecimii

• Cupola Sfanta Sofia de la Constantinopol

Prima cupola cu reprezentarea Cincizecimii despre care exista date sigure este cupola vestica a
galeriei de sud a bisericii Sfanta Sofia din Constantinopol. Cercetari recente au aratat ca acest mozaic
data din secolul IX sau inceputul secolului X. Putem aproape reconstitui acest monument dupa
desenele arhitectului italian Fossati si ale artistului suedez Loos, publicate de Mango. Schita numarul
377 a lui Fossati ne da indicatii pretioase. Se vede fragmentul unui medalion rotund in centrul cupolei.
In medalion distingem o parte dintr-un tron si vedem destul din el pentru a ne asigura ca nu este
reprezentata vreo figura umana asezata pe tron. Raze largi coboara pe capetele cu nimburi. Pe capetele
2 si 3 se vad limbi de foc. In spatele capetelor trece o linie ce ar putea indica un zid sau un spatar.
Schita 358 a aceluiasi Fossati arata un grup de patru figuri pe unul din pandantivi. Se remarca barba
ascutita a personajului din stanga, aluzie sigura la apartenenta etnica a acestui personaj. Completand
cele doua schite cu desenul lui Loos, care este important mai ales pentru ca ne arata cum erau
reprezentati Apostolii. Ii vedem asezati pe o singura banca si reprezentati din fata. Aceasta produce
impresia de arhaism. Distanta dintre Apostoli este considerabila si pentru a o umple, artistii au introdus
mici arce sapate in speteaza continua. Banca lasa sa apara, de asemenea, arce intre Apostoli. Pentru a
schimba tema fata de cea a spatarului, se observa trei arce intre Apostoli. Picioarele Apostolilor sunt
asezate pe un podium care face corp comun cu banca. Pe fiecare pandantiv, Loos a indicat o figura,
ceea ce nu corespunde deloc realitatii. Desenul lui Fossati este prea precis pentru a lasa loc indoielilor
referitoare la autenticitatea sa. In fond ajungem la ansamblul urmator: in centru, simbolul obisnuit al
Sfintei Treimi, din care pornesc razele ce coboara pe capetele Apostolilor, asezati pe o banca. In
fiecare pandantiv se afla un grup de patru persoane, ceea ce face saisprezece reprezentanti ai
neamurilor. Este vorba aici despre o cupola relativ mica, totusi punctul slab al acestei compozitii sare
in ochi: cum artistul tinea sa pastreze continua banca, a adaugat in locul liber ramas intre Apostoli o
umplutura putin reusita.

• Biserica Hosios Loukas

Cea mai veche cupola cu reprezentarea Cincizecimii, pastrata pana in zilele noastre, se afla
deasupra altarului celebrei biserici Hosios Loukas ce dateaza din secolul XI. In mijloc, medalionul
albastru inchis, ce contine o frumoasa compozitie a simbolului trinitar. De aici pleaca, precum
dintr-un disc solar, douasprezece raze largi de lumina, in care se inscriu limbi de foc rosii. Dar ceea
ce ne surprinde mai intai este faptul ca Apostolii sunt asezati pe scaune individuale; artistii de la
Hosius Loukas au stiut astfel sa gaseasca o solutie problemei nefericit rezolvate la Constantinopol.
Aceste scaune simple, inzestrate cu perne, dar fara spatare, permit clasificarea compozitiei si
punerea in valoare a calmului solemn al fondului auriu ce se armonizeaza atat de bine cu
demnitatea sobra a Apostolilor. Inscripria „Cincizecimea” se afla deasupra capetelor Sfintilor Petru
si Pavel. Pentru a arata ca cercul ucenicilor incepe cu ei, a fost lasat mai mult loc intre acesti doi
Apostoli, decat intre ceilalti. In afara de Sfantul Pavel, nu sunt decat trei purtatori de carte.
Apostolii sunt grupati riguros cate doi, Sfintii Petru si Pavel isi vorbesc, apoi Sfintii Ioan si Andrei
si asa mai departe. Singura urma ce a mai ramas din peisajul care a fost reprezentat aici este banda
verde in care se inscriu piedestalurile de sub picioarele Apostolilor. In fiecare din cei patru
pandantivi se observa cate un grup de patru personaje imbracate in costume foarte variate.
Grupurile, simetric opuse unele altora, poarta acelasi nume. Cele din partea stanga jos si din dreapta
sus sunt desemnate ca „trib”, in timp ce cele din dreapta jos si din partea stanga sus, ca „graiuri”
sau „alte popoare”, denumiri pe care le cunoastem deja din manuscrisul Parisianul Grec 510. Sa ne
amintim ca reprezentantii neamurilor figurau deja in numar de saisprezece la Sfanta Sofia din
Constantinopol, si ca aceasta cifra corespunde exact numarului de popoare care sunt amintite in
Faptele Apostolilor.

• Biserica San Marco din Venetia

Cupola de la San Marco este al doilea si ultimul monument de acest gen, care ne-a parvenit.
Otto Demus il dateaza din anii 70 ai secolului XII. El se deosebeste de exemplul precedent, mai
intai prin dimensiunea sa. Impresia de imensitate este sporita datorita celor saisprezece ferestre prin
care patrunde o lumina abundenta. Ceea ce uimeste la San Marco este distanta si mai mare intre
medalionul ce contine simbolul Sfintei Treimi si ucenici. Scaunele simple de la Hosios Loukas au
devenit veritabile tronuri, inzestrate, de asemenea, cu perne si tot fara spatar. Ritmului liber si
organic al personajelor apostolice i se opune aici o serie de figuri rigide si hieraldice, asezate la o
distanta considerabila una fata de alta. Impresia unei dominante geometrice este mai accentuata prin
faptul ca, dupa ce a fost reprezentata o cupola cu personaje intoarse unele spre altele, avand aerul ca
dialogheaza, a fost plasat un evanghelist din fata, si s-a obtinut astfel o ordine a Apostolilor in mod
clar simetrica. Deasupra piedestalelor, intre ferestre, se afla saisprezece perechi de personaje, a
caror particularitate etnica este foarte mult scoasa in evidenta.

Particularitatea modelului bizantin: Imparat si barbari

O noua etapa in iconografia bizantina a Cincizecimii se va preciza in secolele X si XI.
Diversitatea neamurilor a fost integrata intr-o maniera creativa in imaginile cu suprafata plana (nu
sferica, precum in cazul cupolelor). In loc sa fie grupate in cele doua capete ala sintroniei
Apostolilor, ca si in manuscrisul Parisianul Grec 510, ele sunt plasate acum in interiorul spatiului
ramas liber din curbura foarte stransa a acestei banci. Reiese ca sunt mai putin numeroase decat
inainte si de talie mai mica in raport cu Apostolii. Un frumos exemplu al acestei compozitii, poate
fi vazut intr-o fresca provenind de la manastirea Snetogorsk, aproape de Pskov, in Rusia, datand din
1303, dar care reproduce, in mod evident, un prototip mai vechi.
Dar mai este ceva. Alaturi de aceste personaje exotice, apare cel mai adesea un personaj
inbracat ca un imparat bizantin. Cel mai vechi exemplu pentru aceasta figura de imparat, in
reprezentarea Cincizecimii, se gaseste intr-o fresca de la Tokali II, in Capadocia, unde sunt asezati
chiar doi imparati in fruntea unei multimi de neamuri.
 Cinci personaje, cu aspect mai degraba exotic, inconjoara o a sasea persoana ce este in mod clar
desemnata ca fiind imparat, prin vesmintele sale. Foarte repede, personajele care il insotesc pe
imparat vor fi reduse la unul singur, dar cu o infatisare „barbara” foarte pronuntata.
Astfel, in aceasta noua faza a schemei iconografice a Cincizecimii ortodoxe, reprezentarea
universalitatii Bisericii, compusa din elemente nascute din Vechiul Israel si ex genticus, este
inlocuita printr-o imagine a universalitatii, compusa din reprezentantul „Noului Israel”, poporul
ales, adica imparatul crestin si ortodox pe de-o parte, si un barbar pe de alta parte, ce reprezinta
omenirea nebotezata inca, adica neintegrata inca in Imperiul Ecumenic, ce nu va intarzia, dupa cum
indica si numele, sa se intinda pana la marginile „pamantului locuit”.
Semnificatia mantuirii „neamurilor” isi gaseste aici ultima aprofundare, in locul „triburilor” si
al „graiurilor”, in locul imparatului si a barbarului, isihastii incep sa reprezinte lumea intreaga si
prin aceasta ei afirma chiar dimensiunea cosmica a Cincizecimii. Astfel, ispita hiliasta este definitiv
depasita, elementul politic, imparatul ca si conducator al natiunilor, este eliminat din iconografia
Cincizecimii cu un secol inainte de caderea imperiului. Credinta apostolica, pastrata intacta de cea
de-a doua Roma, ii permite sa se depaseasca pe sine. „Bizant dupa Bizant” va fi o lume imbatranita,
indurerata, obosita, dar care tine cu fermitate in mainile sale cele douasprezece suluri ale
propovaduirii apostolice, oferindu-le natiunilor zbuciumate in vederea mantuirii lor.

Bibliografie

Nikolai Ozolin, Iconografia ortodoxa a Cincizecimii, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2002

Constantine Cavarnos, Ghid de iconografie bizantina
www.saladelectura.cnet.ro