2.

Aparitia si dezvoltarea filosofiei in India Antica

Despre cultura Vechii Indii, despre conditiile sociale, politice si economice incepind cu mijlocul mileniului
II i.e.n., noi aflam din documentele literare vede si din legendele populare iatace.Vedele ( ceea ce
inseamna cunostinte) sunt cele mai vechi texte literare ale Indiei. Ele sunt formate din patru culegeri: Rigveda(cunoasterea imnurilor), Sama-veda (cunoasterea cintecelor), Yajur-veda (cunoasterea rugaciunilor) si
Atharva-veda (cunoasterea desciintecelor). Perfectionarea de mai tirziu a doctrinei vedelor a fost denumita
Vedanta in care apare tema opozitiei dintre relativ (maya) si absolut (atman). Aceste texte au tendinta de a
discredita valoarea lumii reale, facind aluzii la un sens mai adinc al acesteia. Textele literare contineau diverse
probleme ale lumii, precum si note despre focul cosmic, despre Purusa, care era considerat creatorul
universului. In sec VIII i.e.n. cind India a cunoscut o perioada de realtiva inflorire culturala, apar textile
Upanisadele(a sedea alaturi) in care se pune problema cunoasterii adevarului. In ele sunt comabatuate toate
domeniile de cunoastere care faca apel la forte supranaturale; chiar si Vedele sunt tratate ironic.Viziunea
aceasta ascunde germenii atitudinii umaniste fata de viata.Filozofia Upanisadelor examineaza existenta in
diversitatea ei ca apartinind spiritului intern al omului. In Upanis. sunt prezente cugetari despre sensul vietii si
tainele Universului, despre cauzele diferitor fenomene.
In India scolile filosofice se impartea in 2 grupe mari:ortodoxale(care se bazau pe autoritatea vedelor) si
neotodoxale(care nu se bazau pe autoritatea vedelor). Au existat 6 scoli ortodoxale si 3 neortodoxale. Cele
ortodoxale sunt : 1.Vedanta(repr. Guatapede), 2.Mimansa(repr.Jaimimi),
3.Samkya(rpr.Kapila),4.Yoga(rpr.Patanjali),5.Nyaya(rpr.Gotame),6.Vaisheshika(rpr. Kanade). Cele
neortodoxale:1.Jainismul(rpr.Vardhaman),2.Budismul(rpr.Budda),3.Locayata(Brihaspati).
Reprezentantii scol. Vedanta cerea ca elevii sa urmeze invatatorii lor in studierea profunda a intelepciunii
vedelor. Mimansa prezinta invatatura cu privire la teoria cunoasterii si logica. Ei deosebeau 2 surse a
cunoasterii: perceptiile si deductia logica. Samkya, ei deosebeau cauza initiala a lucrurilor numita de ei
procrity si purusa. Ei considerau ca exista anumite parti ale lucrurilor numite gune, care pot genera diferite
stari ale organismului:disatisfactie, boala, etc. Yoga. Credinta in Dumnezeu on Filozofia yoga e anlizta ca
element theoretic despre conceptia lumii si ca conditie de realizare cu success a actiunii practice, indreptata la
eliberarea omului de suferinta. Printre regulile acceptate de ei gasim si o serie de reguli rationale bazate pe
experienta as ca: exercitiilesportive, igiena,respiratia corecta,regim de alimentare etc. Nyaya prezinata
invatatura depre cunoastere in special despre deductie logica bazata pe teoria materialista a existentei. Filos.
Nyaya este naiv-materialista. Vasesika. Reprezentantii ei vad scopul intelepciunii in eliberareaomului de
suferinta si dependent ape calea cunoasterii. Ca purtator material a tuturor calitatilor lucrurilor ei considerau
substanta. Deosebea 5 feluri de substanta: pamintul, apa,lumina,aerul,eterul. Elemntele fizice constau din
atomi.
Jainismul prezinta invatatura etica ce arata calea eliberarii sufletului de pasiuni. Scopul filos.jainismului
este sfinteni-mod deosebit de comportament, cu ajutorul caruia se atinge aceasta eliberare. Sursa intelepciunii
ei o vad in nu in D-zeu dar in sfinti care au atinf forta si fericirea lor pe baza cunostintei perfecte si a
comportamentului perfect. La baza lumii ei pun material care o numeau putgala. Ei deosebeau diferite grade
de constientizare a sufletului. Budismul inainta trei teze principale: - viata e plina de suferinta; - exista cauza
aparitiei suferintelor; - exista calea de eliberare de suferinta. Scopul cunoasterii ei il vad in eliberarea omului
de suferinta, darn u in lumea de apoi ci in aceasta lume. Starea organismului lipsita de suferinta ei o numesc
Nirvana. Ei au elaborate invatatura despre 8 virtuti, adica cai de perfectionare etica asa ca: coportarea dreapta,
modul de viata correct, vorbirea dreapta, etc. Locayata Reprezentantii acestei scoli considerau ca lumea
consta din materiale prime si in afara de aceste elemenete prime si legile de imbinare a lor nu exista nimic.
Credinta in existenta lui D-zeu, a sufletului, raiului, lumii de apoi ei o considera gresita fiindca obiectele
acestei credinte nun e sunt date in perceptiile noastre. Ei considera ca lucrurile in natura constau din : aer, foc,
apa, pamint.
4. Caracteristica generala a filosofiei antice grecesti
Premisele aparitiei filosofiei antice grecesti au fost urmatoarele : trecerea de la cultura miceniana la cea
polisului, dezvoltarea comertului si mestesugaritului, intensificarea relatiilor cu alte state, influenta culturii
orientale, dezvoltarea stiintelor naturii. Pentru prima data, filos. apare la sfirsitul sec. VI i.e.n. in orasul Milet.
In dezvoltarea filosofiei antice grecesti pot fi evidentiate trei perioade: 1)perioada cosmologica(sec.VI i.e.n.
a.430 i.e.n.) 2)perioada antropologica; 3)perioada elenista. Pentru perioada cosmologica este

caracteristicastudierea cosmosului(universului). Reprezentanti : Thales, Anaximene, Anaximandru, Heraclid,

Pitagora,Xenofan,Parmenide, Zenon, Empedocle, Anaxagora, Democrit. Pentru filosofii din aceasta perioada
este primordiala probelema temeiului ultimo. Ei cauta raspunsul la intrebarile : ce este universal, din ce este
constituit, de unde a aparut s.a. In centrul filosofiei perioadei antropologice sta problema valorii spirituale a
omului. Reprezentanti : Socrate, Platon, Aristotel. Pe filosofi ii intereseaza indeosebi originea si caracterul
cunostintelor, criteriul determinarii adevarului etc. Acesta perioada este numita uneori si sistematica deoaece
in acest rastimp au aparut doua mari sisteme filosofice, create de Platon si Aristotel. Filosofia perioadei
eleniste se caracterizeaza prin existenta mai multor scoli si directii filosofice(epicureism, stoicism, skepticism,
neoplatonism), care dezvoltau unele idei promovate de filosofia anterioara. Reprezentanti : Epicur, Zenon din
Cition, Pirhon
5. Scoala din Milet : Thales, Anaximene, Anaximandru.
Scoala din Milet a fost fondata in secolul VI i.e.n.
Reprezentantii scolii din Milet nu-si imaginau material ca ceva inlemnit si mort, ci ca un substrat mobil, dotat
cu suflare si miscare. Activitatea lor filozofica nu era specializata, ci rezulta nemijlocit din ocupatiile practice.
Thales din Milet(625-545 i.e.n.), feciorul lui Examinus, este socotit fondatorul stiintei si filosofiei europene.
Thales era preocupat de matematica, astronomie, filozofie, se ocupa de treburi de ordin politic si statal,
calatorea mult si acumula date stiintifice.Invatind astronomia de la egipteni a putut prezice eclipsa de soare
din din 585 i.e.n.Thales cunostea ritmul miscarii anuale a Soarelui si a impartit anul in 365 de zile, intocmind
si un calendar. Pamintul isi inchipuia ca este un disk plat ce pluteste mereu pe ape, iar cutremurele sunt
provocate de valuri in vreme de furtuna. In calitate de element ce sta la baza tuturor lucrurilor pune apa.
Thales cauta si cauza miscarii acestei substante, a schimbarii lucrurilor si inclina spre recunoasterea unei
suflari, a uunui suflet miscator. Adevarata cauza a miscarii si a schimbarii in lume sunt zeii care exista peste
tot. A propus proiectul unirii statelor grcrsti, fiindca se astepta primejdia cuceririlor persiene.
Anaximandru (610-547 i.e.n.), fost discipol a lui Thales, a continuat si a dezvoltat ideile naturaliste ale
acestuia. Lui I se datoreaza inventia ceasornicului solar, a desemnat prima harta geografica. Pamintul isi
inchipuia ca un cilindru ridicat in centrul lumii, nesprijinit de nimic. Pamintul se invirteste si aceasta provoaca
pe suprafata lui caldura sau frig, iar mai sus la periferie, este arunctata substanta ce formeaza sfere de foc.
Anax. Nu putea accepta in calitate de element primordial nici apa, nici aerul, nici alteceva concret, real.
Ajunge la o noua intelegere a substantei ca ceva neschimbator, infinit, vesnic, pe care o numeste apeiron.
Apeironul contine elementecontrare, care,eliminindu-se, fac posibila dezvoltarea materiei, care in cele din
urma, capata forme diverse de existenta(materialism naiv cu elemente de dialectica). Potrivit conceptiei lui,
orice vietate se naste din contrariul caldurii si frigului, animalele se nasc din umezeala cind aceasta se
evaporeaza de la caldura soarelui. Omul a provenit de la alta specie de animale si la inceput se asemana
pestelui.
Anaximene (585-525 i.e.n.), fiul lui Euristates, discipol a lui Anaximandru. Socotea ca Pamintul este un disc
plat, ce se tine pe loc sin u pluteste liber. Tot asa sunt si stelele. Toate planetele si stelel au aparut din Pamint.
Luna el o socotea cea mai aproape de pamint. Labza existentei lucrurilor punr o materie infinita, unica, in
continua miscare, identificata cu aerul. Acest aer dilatindu-se devine, devine foc, comprimindu-se devine vint,
apoi nour, apoi apa, pamint, piatra si din acestea apar toate elementele. Anaximene lamurea provenienta
Universului din natura fara un amestec oarecare al zeilor. Zeii nu au atributie la aparitia si dezvoltarea lumii,
fiindca ei singuri au aparut din aer.
6. Conceptia filosofica a lui Heraclit
Un reprezentant de vaza al filosofiei antice grecesti a fost Heraclit(540-570 i.e.n.). nascut in or. Efes. A scris
lucrarea Despre natura compusa din 3 parti: despre univers, despre politica si despre teologie. Lucrarea a
fost scrisa intr-un limbaj foarte greu, cu multe alegorii, pentru ca nu toti cititorii cid doar cei priceputi sa
inteleaga. Pentru Heraclit una din problemele fundamentale era cea a temeiului ultim. El vedea acest temei in
foc.Tot ce exista este un foc, totul se naste din foc si transforma in foc. Lumea e un foc vesnic viu, care
dupa masura se aprinde si se stinge. Focul este ceva divin. Fiind un foc cosmosul se supune unei legi
universale, numita logos. Logosul este forta determinanta, soarta, ursita universului. Logosul ca lege
universala poate fi cunoscut, dar nu de toti oamenii. Procesul de cunoastere are trei trepte: senzoriala si
rationala. Simturile dau oarecare cunostinte dar acestea sunt imperfecte. Cunoasterea adevarata depinde numai
de iratiune, a carei forma superioara e intelepciunea - numai ea poate descoperi esenta lucrurilor.

Intelepciunea este capacitatea de a cunoaste esenta si cauzele lucrurilor. Heraclit este dialectician, poate fi
considerat drept intemeietorul dialecticii antice. Dupa parerea lui tot ce exista se afla in vesnica schimbare si
transformare, izvorul acestei miscari e lupta contrariilor. Orice lucru reprezinta in sine o unitate de parti
contrarii. Acceptind caracterul schimbator al lucrurilor el nu-l absolutizeza, ci recunoaste stabilitatea lumii in
intregime. Dupa parerea lui stabilitatea lumii consta anume in caracterul schimbator, care concomitent este si
reproducator. Se transforma numai corpurile individuale , cosmosul intreg fiind neschimbator. In acest sens,
lucrurile ramin constante. Deci pentru heraclit lupta si aparitia sunt strins legate intre ele, formind o identitate.
Intr-o strinsa legatura cu conceptual de contradictii se afla invatatura despre armonie. Armonia e bazata pe
deosebirea nu pe asemanarea lucrurilor, e concordanta a contrariilor, o imbinare a lor. Heraclit deosebeste 2
tipuri de armonii: vizibila si invizibila. Prima e accesibila p-u majoritate, a doua e mai puternica si este
accesibila doar artei intelepciunii. Conceptia lui Heraclit are si un aspect pronuntat etic, sau mai bine zis
moralist.El cauta sa-I indrepte pe calea cea dreapta pe concetatenii sai. Invatatura morala a lui Heraclit este
legata de cea gnoseologica. Ca si in gnoseologie, unde oamenii se impart in detinatori de cunostinte
superficiale si cunoscatori de adevar, de cunostinte filosofice, la fel si in morala oamenii se impart in 2
categorii: cei(majoritatea) care isi reduce scopul vietii la satisfacerea unor placeri trecatoare, si oamenii(mai
putini) care se conduc de intelepciune.
7. Pitagora si pitagorienii
Pitagora ( 580-500 i.e.n.) a organizat o reuniune, membrii careia se deosebeau prin modul de viata, erau
vegetarieni, se imbracau intr-un anumit fel, sustineau aceleasi norme si principii morale. Divinitatea, afirma
Pitagora, poate fi identificata cu sufletul lumii, este omniprezenta si poate fi perceputa peste tot in univers.
Sufletul este nemuritor, dar intemnitat in corp si contaminat de acesta. Sufletul plateste, dupa moartea
trupului, pacatele impurificarii prin obligatia absoluta de a se reincarna continuu,chiar in animale si in plante.
Pitagora cunostea teoria reincarnarii sufletului. Pitagorienii, propun o singura solutie. Pentru a-si salva sufletul
de pedeapsa transmigratiei , omul trebuie sa duca un mod de viata pur, sa nu consume carnea animalelor care
poarta un suflet de om pedepsit la reincarnare. Omul trebuie sa duca o viata ascetica, san u poarte podoabe.
Dar mai presus de toate omul trebuie sa-si cultive facultatle sufletesti: ratiunea, memoria, cunoasterea.
Pitagora afirma ca cel mai bun mijloc pentru suflet de a se feri de reincarnare, de a se purifica, de a se pregat
pentru mintuire, de a gasi calea spre divinitate este sa practice filosofia. (Termenul filosofie a fost propus de
pitagorieni si poate fi tradus ca dragoste pentru intelepciune).
Conceptia filosofica a lui Pitagora este intemeiata pe categoria de limita. Limita desemneaza ordinea si
masura. Limita este principiul care patrunde intregul univers si il organizeaza. Expresia suprema a principiului
de limita este numarul. Lucrurile sunt numerice, afirma Pitagiora, prin urmare, legile numerelor urmeaza sa
fie considerate dreptv legi ale lucrurilor. Numarul care sta la baza matematicii explica si ordinea lumii.
Numarul poate fi reprezentat spatial asemenea unei particule materiale. Toate fenomenele naturale sunt
regizate de numere.
Tot odata aritmetica genereaza si armonia sociala. Fiecare numar de la 1 la 10 reprezinta o anumita proprietate
particulara a Universuluy. De pilda 10 este cifra sacra, ea desemneaza armonia universului;primele patru
numere sunt cele mai importante fiindca in suma dau zece, cifra 5 simbolizeaza casatoria; cifrele 4 si 9
justitia, iar cifra 7- prilejul favorabil. Aceasta expunere succinta a conceptiei filosofice a lui Pitagora ne
permite sa observam atit momentele originale, rationale, foarte actuale in epoca contemporana, cit si
interpretarile mistice. Notiune de limita, care ascunde un concept mai profound asupra structurii si
functionalitatii mediului fizic si chiar social este foarte actuala in zilele noastre. Limita, in opinia noastra,
desemneaza posibilitatile omului, a cunoasterii, a progresului social. Totul ce ne inconjoara, Universul in
totalitatea sa, se supune anumitor legi. Legile desemneaza limitele in care pot avea loc transformari
cantitative, fara a schimba esentacalitativa alucrurilor. Daca am curati conceptia lui Pitagora de
interpretarile irationale, mistice, am descoperi o teorie, a raporylui omului cu mediul fizic, a corelatiei dintre
mediile fizic si social. Apelurile lui Pitagora au o temelie pragmatica, in esnta careia cugetul contemporan
trebuie sa patrunda.
8. Caracteristica generala a filosofiei eleatilor. Problema existentei si a miscarii.

Scoala eleata a aparut catre sfirsitul sec.VI i.e.n in orasul Eleea si s-a mentinut pina la mijlocul sec. V i.e.n.
Din aceasta directie filosofica fac parte Xenofan, Parmenide, Zenon si Melissos.
Eleatii porneau de la conceperea cosmosului ca pe ceva unic venic i neschimbator, nu cautau temeiul ultim
al universului , ci introduc n circulaia filosofic noiunile de existent i non-existent, gindire i raporturile
dintre ele.
La Xenofan,un loc deosebit il ocupa nvtura despre existena,care este conceput ca divinitate. Dup
prerea lui daca ceva este atunci e imposibil ca acest ceva sa se fi nscut. Fiindca ceea ce este nascut nascut
poate fi nascut ori din ceva asemanator cu el sau din ceva deosebit de el. Daca am presupune ca ceva moale
se nate din ceva tare, ceva rau se nate din ceva bun atunci ar trebui sa zicem c naterea a avut loc de la
nefiina, ceea ce este imposibil. Existena care este divinitate este venic i ea este un UNU. Ea e la fel n
toate prile sale,altfel unele dintre pri s-ar gsi ntr-o stare de superioritate fa de altele.Trsturile lui
UNU:*Este sferic, caci nu poate la fel doar ici colo, ci pretudindeni.*Nu-i nici mrginit nici nemrginit.
Nemrginit este nefiina caci ea nu are nici inceput nici sfrit.UNU nu este identic nici cu nefiina i nici cu
o pluralitate de fiine.*Nici nu se mic nici nu-i nemicat.Nemicata e nefiina,caci nici spre ea nu vine
nimic i nici ea nu trecec spre ceva.*Este etern , venic,extratemporal.Din cele expuse putem conchide faptul
c nefiina nu exist.Adic tot ce este exist.Nefiina care este vid,nimic nu poate exista .Aici putem vedea un
panteism, adic o identificare a divinitii cu existena., deci cu ntreaga natur.Xenofan este primul cugettor
care nainteaz ipoteza c omul nu este creaiunea teilor ci zeii sunt produsul fanteziei umane.
Dup prerea sa , exist mai muli Sori i ami multe Luni.Soarele este necesar pentru existen n timp ce
Luna este de prisos.
Potrivit teoriee de cunotere a lui Xenofan, facultile de cunoatere ale omului sunt mrginite i
superficiale.El susine ideea c simurile sunt neltoare, iar raiunea este considerat
superficial.Astfel,adevrul rmne inaccesibil.cunotinele omului sunt doar nite preri,adic poart caracter
superficial i subiectiv.
Elev a lui Xenofan.In memoria lui Parmenide. Lucrarea principal poart denumirea Despre natur, in
care manifest o profunzime neobinuit a cugetului.Parmenide a fost nu numai filosof renumit, ci i un om
politic naintat pe timpul su.
Parmenide este considerat teoreticianul colii eleate.n general ontologia lui Parmenide continu poziia lui
Xenofan.Tot odat el nltur complet concepiile pythagorienilor i ale lui Heraclit care recunoteau att
realiatea fiinei ct i a nefiinei,ct i caracterul lor schimbtor.Pentru Parmenide exist numai fiin, nefiina
nu exist.Fiina este venic i necreat, extratemporal..Ea nu provine nici dintr-o alt fiin.Soarta
constrnge fiina, o condamn le nemicare.Are o form specific, este asemenea masei bine rotunjite a
sferei.
Spre deosebire de pythagorieni i Heraclit, care abordau cosmosul ca o integritate divers i
schimbtoare,Parmenide vedea Universul ca ceva imuabil i mrginit.
O importan deosebit in filosofia lui Parmenide o are teza despre raportul dintre fiint i gndire, unde
nainteaz ipoteza despre coincidena fiinei i a gindirii. Aceast idee este exprimat n felul urmtor: E
totuna a gndi i a fi.Acest tez a fost tratat n diferite moduri, att de pe poziii meterialiste ct i de pe
poziii idealiste.O prim abordare este c fiina ca i gndirea nu poate fi perceput senzitiv i c este
nemicat corporal.Al doilea aspect const n aspectul su logic : dac tot ce este exist, atunci i neexistena
nu este, dac gndirea exist , reiese c ea este identic cu fiina.
Diversitate pluralist a existenei empirice are 2 cauze: focul i pmntul.Aceste 2 elemente creaz luminantuneric, activ pasiv, cald rece, micare staionare.Focul este izvorul micrii,el ndeplinete funcia de
creator,iar pmntul indeplinete funcia de materie.Dup el pmntul este n centru Universului.El rmne
ntotdeauna n echilibru i st pe loc,nemicat.
Omul,fiind fcut din rsn, are 2 facultti de cunoatere: inteligena i simurile. Adevrul obiectiv poate fi
reliefat doar de raiune. n timp ce aparena, partea superficial a fiinei aparine senzaiilor. Parmenide
consider simurile neltoare.El ignor definitiv realiatatea senzoria-l.De aici el trage concluzia c exist 2
tipuri de filosofi: unii redau adevrul,alii doar i exprim prerile.
Zenon, discipol i susintor al lui Parmenide.El a fost primul filosof care lua plat pentru
nvtur.Aristotel il numete nscocitorul dialecticii.Dialectica , pe timpul lui Zenon , nsemna arta de a
discuta,de a argumenta, de a contesta logic,arta de a combate oponentul i , prin anumite raionamente , de a l
sili sa se contrazic singur pe sine. Fiind ntrebat pentru ce e bun filosofia , Zenon rspunde : ca s
dispreuieti moartea. Lucrrile: Interpretarea lui Empedocle, Disput, Tratat despre natur.
Zenon se manifest nu att ca generator de idei noi filosofice , ct prin metodele de susinere a ideilor lui
Parmenide care deseori erau luate in derdere de ctre contemporanii si.Astfel,acolo unde argumentele lor

mpotriva lui Parmenide nu erau eficace, erau considerate de ctre Zenon ca argumente n favoarea sa i in
defavoarea criticilor. Zenon a rmas vestit n filosofie datorit aporiilor sale exercitii d egndire logic la
baza crora st absurditatea, adic imposibilitatea de solutionare.O trstur specific a aporiilor const n
aceea c judeciile logice i datele empirice se contrayic reciproc.El pornea de la aceea c unicul izvor al
cunotinelor este dor raiunea ,iar simurile nu ne furnizeaz dect cunotine superficiale. Aporiile lui Zenon
se mpart n 2 categorii : 1. aporii ce au ca scop de a nega posibilitatea existenei spaiului gol, a diversitii i
multiplicitii lucrurilor; 2. aporii ce urmresc scopul de a nega posibilitatea existenei micrii.
Zenon ncearc s demonstreze c pluralitate este strin fiinei, folosindu-se de metoda terului exclus.
Dac am admite pluralitatea , de vreme ce o puralitate este alctuit din mai multe uniti,urmeaz n chip
necesar c trebuie s existe main mlte uniti di care s-a ivit pluralitatea. E cu neputin s existe mai multe
uniti, deci e cu neputin s existe pluralitate.
Un alt argument al lui Zenon n favoarea tezei carcterul unitar al fiinei este urmtorul: o mrime trebuie s
fie neaprat nesuceptibil de mprire, de vreme ce intr-un timp mrginit, e cu neputin s se ating un nr
nemrginit de pri. Altfel zis: chiar dac fiina ar fi divizat n prti , totui n cele din urm se ajunge la o
aa stare cnd diviziunea devine imposibil, se ajunge la o mrime indivizibil, care rmne ntreag.Aadar
mprirea nu este infinit.Deci totul este integru i diversitatea fiinelor se exclude. n acelai mod Zenon
neag existena spaiului gol,liber.Dac spaiul exist el trebuie s fie n ceva,s stea n ceva, cci nu poate s
existe i s nu ocupe loc.Deci,dac spaiul este atunci se afl in alt spaiu.La rndul su i acesta trebuie s fie
undeva i tot aa mai departe pna la infinit.ns infinitul nu poate fi cci fiina este mrginit.Deci ipoteza
este absurd i inaccesibil.
Un loc deosebit n creaia lui Zenon l ocup argumentarea neexistenei micrii. Pentru a dovedi aceast
tez el folosete 4 aporii-argumente. 1. Aporia Dichotomia ori mprirea n 2 pri.Esena ei consta n
demonstrarea imposibilitii micrii din motivul c ea nu poate s nceap. Dac s presupunem c un mobil
trebuie s parcurg o anumit distan el trebuie s parcurg jumtate din ea,iar mai ti el trebuie s parcurg
jumtate din jumtate adic din distan i tot aa mai eparte ,pn ajungem cu mprirea la punctul iniial
de pornire.Astfel judecnd, micarea nici nu va ncepe.Printre primii care i-au ripostat aceast judecat a fost
Aristotel. 2. Aporia Achile. Conform acestei aporii, Achile niciodat nu va ajunge broasca estoas, care se
mic naintea lui.,deoarce pn a ajunge broasca, Achile va trebui s ajung la locul de unde a pornit
broasca.Oricum s-ar mica Achile trebuie s se in seama c c n acelai timp se mic i broasca.De aceea,
cu toate c distana dintre ei se micoreaz, totui broasca estoas d fiecare dat se va gsi nainte lui Achile.
3. Aporia sgeata.Dac er fi s reprezentm zborul sgeii aruncate din arc printr-un ir de puncte, atunci am
avea efectul c sgeata st pe loc n fiecare punct. 4. Aporia Staiile.Esena ei const din: din 2 puncte opuse
pe linii paralele,fa de un corp nemicat, cu aceiai vitez se mic unul n ntmpinarea altuia 2 corpuri.Dac
presupunem c fiecare corp constituie nite puncte consecutive,apoi fiecare din punctele corpurilor mictoare
parcurg aceeiai distan n intervale de timp diferit.Fa de corpul care se mic n ntmpinare aceast
distan va fi parcurs ntr-o perioad de timp de 2 ori mai mic dect fa de corpul nemicat.
9. Conceptiile filosofice ale lui Empedocle si Anaxagora
Empedocle si Anaxagora au fost pluralisti. Empedocle (490-430 i.e.n) s-a nascut in orasul Acragas din
Sicilia. A scris 2 poeme: Despre natura si Purificari. Recunoaste diversitatea reala a lumii materiale.
Elementele primare pe care le numesteradacini sunt: pamintul, apa, aerul si focul, din imbinarea lor se
formeaza intreaga bogatie de obiecte si forme posibile. In calitate de elemente constructive ale universului a
luat cle 4 stari fizice ale materiei. In starea lor identica aceste elemente sunt vesnice, nu mor nici nu iau
nastere.Empedocle sustine ca elementele pasive au nevoie de o forta exterioara care sa le trezeasca la viata. Le
pune in miscare Dragostea si Ura. Universul isi inchipuie in felul urmator : Pamintul se afla nemiscat in
centru . Apa marilor este sudoarea Pam., iar evaporarile din apa formeaza stratul de aer deasupra Pam.
Soarele e situate la periferia lumii si reprez. un corp cristalin cu un focar ce reuneste in sine elemenetele
focului, stelele si planetele se situeaza intre soare si luna. Teoria cunoasterii se bazeza pe principiul:
asemanatorul se cunoaste cu ceva asemanator. O mare insemnatate p-u cunoastere au organele de simt.
Snzatiile apar ca rezultat al patrunderii in porii organelor senzoriale a paticulelor rupte de la obiecte. Ochiul
omului e format din foc si apa. Empedocle considera singele mediu principal al perceptiei, in care mai bine
sunt amestecate cele 4 elemente. Chiar si gindurile apar din activitatea perceptibila a singelui. Simturile
noastre pot fi adevarate numai atunci cind le indreapta si le conduce ratiunea.

Anaxagora(500-428 i.e.n.) a scris o singura opera Despre natura. Asemenea lui Empedocle sustine ca
material e vesnica si neschimbata. Nu exista nastere si moarte, dar exista devenire si distrugere. El nu
recunoaste cele 4 stihii ci afirma ca la baza tuturor lucrurilor stau o multime de particule materiale
homeiomerii. Lucrurile sunt divizibile pina la infinit si dupa impartirea lor ele nu inceteaza a exista, se
minimalizeza doar marimea lor. Anaxagora considera ca nu exista o despartire stricta, ele trec vesnic unele in
altele. Materia cu calitatile ei nu are forta de miscare. Cauza miscarii el o stabileste in afara si o numeste
nous(ratiune,spirit), el are menirea de a da impuls materiei, de aproduce o miscare ciclica generala. In
conceptiile despre lumea vegetala si animala Anax. sta pe pozitiile unui hilozoism, considerinfdca si plantele
si animalele au ratiune. Nu este hotar strict intre ratiunea umana si cea animala sau vegetala, sunt numai
gradatii. Sufletul are caracter material. La baza cunoasterii stau senzatiile. Aparitia diferitor perceptii este in
dependenta de marimea fiintei care percepe, de propriet. oganelor de simt si de indepartarea obiectului.Simtim
substantele fiindca avem calitati opuse. Perceptiile senzoriale leaga omul cu realitatea obiectiva si in depend
de forta influentei senzatiilor asupra subiectului, acesta sufera, patimeste. Pentru a scoate adevarul din diferite
cunostinte senzoriale e nevoie de ratiune.
11. filosofia sofistilor
Termenul vine din greac (sophisles = nelept).Sec. V debuteaz cu un numr mare de filosofi numii sofiti
care aveau concepii diferite, dar erau unii printr-o activitate comun. Ei predau cunotine politice, filosofice,
oratorice, pentru ca tinerii s poat participa la viaa public, contra cost.Meritul sofitilor a fost acela de a
sesiza c pentru a conduce trebuie s tii. Faptul c grupul acesta se mrea la un moment dat sofistica s-a
degradat. Aceasta l-a fcut pe Platon s dea un sens peiorativ nct sofitii au fost numii vnztori de iluzii,
oameni pui pe nelciune. Sofistica a fost o tiin iluzorie.Platon i Aristotel aveau dreptate cnd se refereau
la partea degradat a sofitilor, dar printre acetia au fost i oameni importani despre care Platon vorbea cu
deferen (respect) protagoras.Protagoras s-a nscut n Abdeea, n nordul greciei, a fcut multe cltorii
stabilindu-se la Atena, bucurndu-se de aprecierea lui Pericle. A scris Arta conversaiei, Despre zei,
Aprtori sau drmtori. Dintre aceste lucrri s-a pstrat puin. S-a pstrat un fragment care conine o
ntreag filosofie : Dintre toate cele ce sunt, omul este msura, existena celor ce exist i nonexistena celor
ce nu exist. Fragmentul acesta a fost interpretat de foarte muli filosofi de-a lungul timpului nc din
Antichitate.Platon interpreteaz acest fragment spunnd c Protagoras atunci cnd a spus c Omul este
msura tuturor lucrurilor a avut n vedere omul individual i de aici decurge faptul c :Aa cum -mi pare
mie aceste lucruri aa sunt ele pentru mine; cum -i par ie aa sunt ele pentru tine.n acest caz se poate
ajunge la tiin. Interpretarea aceasta simplific sensurile n acest fragment.n sec.XIX, Theodore Gomperz,
d o alt interpretare. Protagoras s-a referit la umanitate n general, dar i aceast interpretare este unilateral,
deoarece l transform pe om n contiin generic.n sec. XX critica filosofic este echidistant ntre
interpretarea lui Platon i cea a lui Theodore Gomperz i caut sensurile termenului de msur (metron). A
msura = a lua n stpnire, a msura lucrurile i a le cunoate.n sec. XX, teza omului msur este
interpretat din perspectiv gnosiologic. Sub acest aspect omul msur reprezint raportul dintre subiect i
obiect. Omul msur cu adevrat i eroarea. Noiunea de adevr i eroare este o noiune a gnosiologiei. Omul
msur este existena celor ce sunt i nonexistena celor ce nu sunt. Omul este n stare s domine, s fie
criticul realitii. n acest timp omul valoriteaz, -i formeaz critica de ierarhizare.Omul are la ce se raporta,
este n stare s se raporteze, el msoar cu mijloacele sale idealul, el i-a cunotin de sine, omul capt o
cunotin de sine. Protagoras pune n centru omul.ntrbat Protagoras dac aplic aceast msur i zeilor, el
se abine de la un rspuns, dar motiveaz apelnd la factori obiectivi. Protagoras a fost condamnat la moarte,
dar a reuit s evadeze. Nu dup mult timp a murit ntr-un naufragiu.Prodicos (din Ceos) este o minte luminat
i el va da noi valene tezei omului msur aducnd ca argument principal o nou tez : Problema libertii
unanime are o form alegoric.Scrierea despre Heracles Heracles este pus n situaia de a alege calea
pe care trebuie s o urmeze. Heracles se retrage n pustiu meditnd ndelung cum vedea astfel dou femei de
statur nalt, una era frumoas la vedere, singura ei podoab era curenia, era modestia,cea din urm
alearg spre tnr i-i zice : dac m i-ei de prieten te voi duce pe drumul cel mai uor, vei gusta din toate
plcerile vieii.Virtutea nu-i face nici o promisiune, ea l ndeamn s urmeze calea binelui. Fr munc nici
zeii nu hrzesc nimic oamenilor. Dac vrei ca toat Grecia s-i admire virtutea, trebuie s te pui n slujba ei.
Dac vrei s te mbogeti de pe urma turmelor tale, muncete, ngrijetele.Dac omul urmeaz calea virtuii
inseamn c este o fiin care se determin. Omul -i asum libertatea numai nelegnd ceea ce este pe
msura sa. Libertatea uman se realizeaz prin alegera cii de urmat. Libertatea presupune alegere, opiune,

dar i aciune. Democrit s-a nscut la Abdeeras, a fcut multe cltorii n ri foarte ndeprtate, apoi vine la
Atena unde se stabilete i va duce o via cu multe privaiuni, dar de meditaie profund. A scris o oper
filosofic vast.Chiar dac nu toate titlurile de lucrri ce i se atribuie i aparin el are n operele sale cunotine
foarte variate. El este filosoful care a gndit despre toate. Are un prestigiu care rezult din atitudinea fa de
adversar (Platon).Platon a vrut s-i ard crile. L-a oprit doi pitagoriceni. Platon se folosete de ideile lui
Democrit. Democrit a depit 90 de ani, a orbit, dar nu a renunat l-a filosofie.Cicero spunea :Nemaiputnd
s deosebeasc albul de negru el deosebea binele de ru. Diogenes Laerios spunea c Democrit a fost un
spirit enciclopedist. A scris lucrri de etic, de filosofie natural, de matematic, literatur, muzical, de tiine
speciale (medicin, pictur), o serie de comentri.Cu Democrit cercetarea natural atinge cel mai nalt stadiu.
Principala teorie a colii din Abdera este Teoria atomilor. Pentru Democrit tot ce exist n lume ar fi alctuit
din elemente ireductibile, necompuse atomos (atomi).Democrit prin teoria atomului se nscrie ntr-o
problem filosofic creia i d i soluii problema natural a principiului ntemeietor.a = m tomos =
mpartePentru ca atomii s formeze lucruri trebuie s se uneasc, s se mite, iar pentru aciune trebuie s
existe un spaiu liber. Astfel realitatea se compune din plin i gol. Plinul i golul exist ca atare astfel nct ele
se implic. Pentru el exist i existen i nonexisten. Concepia micrii ca existnd n mod real poate fi
conceptualizat i pe baza micrii se explic diversitatea lumii. Principiul care st la baza existenei implic
i micare, astfel se definete dup form, poziie, micare. Dup Democrit i sufletul uman este format din
atomi, dar ei sunt atomi sui generis (de un fel diferit). Ei sunt mai dinamici, mai subtili, mai rotunzi.La el se
intuiete ideea c a neles c ntre suflet i corp sunt deosebiri, sufletul are o alt funcionalitate dect corpul;
este efortul lui democrit de a nelege deosebirea dintre ideal i real.Socrate (469-393) o personalitate
marcant a filosofiei. A fost foarte controversat astfel nct s-a considerat ca fiind o inovaie, dar a fost i
susinut de muli. Azi el se prezint cu enigma rezolvrilor. S-a nscut la Atena. Tata era sculptor, mama
moa. Aa cum mrturisesc contemporanii Socrate n-a scris nimic. Sunt izvoare puternice care atest
existena filosofiei sale. Aristofan, Platon n dialogurile sale din tineree l au pe Socrate ca personaj,
prezentnd viaa i filosofia lui Socrate. n dialogul de maturitate ale lui Platon -i transmite propria sa
concepie.O alt surs este chiar Aristotel. La 70 de ani Socrate a fost acuzat de coruperea tineretului,
nerespectarea zeilor cetii. A fost deferit tribunalului poporului, denunul a fost dat de un poet numit Meleton,
un poet obscur Anitos i retorul Lycon.Socrate a refuzat s evadeze, s-a aprat singur, a atacat cu ironiile sale
pe judectori i acuzatori. Diogene ne spune c atenienii au regretat c l-au condamnat la moarte, au nchis
terenurile de exercitare i gimnaziile.Socrate cu demnitate, bea apa cu otrav care i-a adus moartea.Opare
socratic nseamn o orientare nou n dezvoltarea filosofiei greceti. Filosofia lui Socrate -i ndreapt
interesul principal spre moral.Principalele preocupri sunt : tiina vieii interioare. Socrate spunea c Cea
mai demn i util este cunoaterea omunlui.Deviza sa era ceea ce era scris pe frontispiciul templului Delphi
Cunoate-te pe tine nsu-i!. A te cunoate pe tine nsu-i nu inseamn s-i cunoti doar numele, s
nelegi ce reprezini tu n raport cu realitatea, nseamn a cunoate adevrul, pentru c adevrul se gsete n
fiecare om. El nu este contient de acest lucru, dar trebuie s se foloseasc de orice mijloc pentru a aduce la
suprafa adevrul. Arta de a cunoate adevrul, de a aduce la suprafa adevrul se numete
maieutic.Cunoate-te pe tine nsu-i! este o chemare adresat celor care se complac n cultul valorii
externe. Externul nseamn i superficial.Cum socratic este o cunotin etic, inseparabil de planul aciunii,
este o cunotin n care vorba i fapta formeaz o unitate. Forma de legtur ntre oameni este dialogul. El
este o form de comunicare, dar nu pentru a transmite o sum de cunotine deja existente ci pentru a ndemna
pe cel cu care dialogul supune adevrul.Socrate folosea autoironia , tiu c nu tiu nimic.El i determin pe
tineri s participe la dialog pe picior de egalitate :Eu nu tiu, Tu nu tii, mpreun vom tii.Socrate a
fost vestit prin ironiile sale cu ajutorul crora denuna prejudecrile contribuind la purificarea
interioar.Spunea c filozofia ironizeaz, dar nu cu scopul de a-l aduce la neputin pe cellalt, ci pentru a-l
stimula. A folosit ndoiala metodic i nu sceptic. A folosit procedeul inductiv, practic general. El este acela
ce a controlat coninutul unor noiuni de baz ale moralei : bine, drept, frumos, datorie. Platon spune c
socrate a cultivat dreapta raional, a fost un adevrat cavaler al dreptului, a fost un adevrat nelept al
greciei.Cicero spunea : S-a cobort filosofia din cer nspre pmnt, a mpins-o n agor.S-au nfiinat coli
filosofice dup ideile sale aa numit coala micilor socratici. Filosofia sa a lsat urme adnci n filosofia
din Grecia antic.
prima perioada a filosofiei nu ajunsese inka la aprecierea imporatantei studierii lumii subiective.
Intregul uneste lumea obiectiva si cea subiectiva intr-o sinteza unika adevarul intregit spre kare tinde
filosofia poate fi gasit doar atunci kind ea examineaza lumea obiectiva sic ea subictiva in unitataea lor.
Acesta descoperire fundamentale apartine sofistelor. Anume ei realizeaza trecerea de la lumeas obiectiva la

cea subiectiva. Cauzele aparitiei filosofiei sofistelor democratie ateniana care presupune participarea tot
mai active si mai larga a poporuluii la viata politica. Influenta oamenilor asupra vietii publice oamnii
inteleg ca pentru a se mentine din punct de veddere politic si pentru a se impune societatii ei au nevoie de
cunostinte vasdte aceasta a dezvoltat si nevoia de o noua filosofie. Adevarul pt sofisti nu mai importa,
principalul e ca aplicind practice cunostintelele filosfice omul sa reuseasca in viata politica.. astfel
legile careee pina atunci fusese dogme cristalizate incep sa devina acum probleme ca oricare alta creatie a
umanitatii, oamenii nu mai cred dogmatic in vekile ideealuri si sunt incautare unor valori noi ,adeseori
individuale. Individual devine umanitatea de masura a faptrelor sale si a concetatenilor sai, iar parerea lui
un criteriu al adevarului.. sofistii urmaresc doar scopul de a demnstra ca ei au dreptate , pentru ca
adevarul nu importa. Principalul e de a te impune cetatenilor si de a I convinge sa te urmeze. Astfel
filosoful sofist nu-si invata discipolii sa caute adevarul , pentru ca el innsusi nu crede ca un asemenea
adevar exista. Profesorilor sofisti nu le ramine decit sa ofere 2 lucruri elevilor sai: eristica, adica stiinta
negarii prin care se argumenteaza k oponentul nu are dreptate, si retorica sau arta convingerii care are o
forma frumoasa si convingatoare prezinta un lucru neadevarat fara valoare obiectiva ca fiind obiect just si
correct dindu-I influenta stralucitoare a adevarului. Reprezentatii principali ai sofismului sunt protagoras
gorgias, prodicos
12. Socrate
(469-399 i. e. n.) a trait la Atena, pe care a parasit-o doar in timpul celor trei companii militare la
care a luat parte . el a dus op viata simpla fara a rivni bogatii. Practca filosofie era pt socrate insusi modul
sau de viata , de aceea el a fost numit filosofie personificata. Socrate n- a scris nici o lucrare. El a expus idei
in discutii cu dicipolii si cu diferiti interlocutori. Anume lipsa de texte care i-ar apartine, a provocat
divergente asupra personalitatii si gindirii sale. Daca sofistii cad in extremilitatea episcimului apoi Socrate
merge pe o alta cale. El ajunge la concluzia ca natura fizica a lucrurilor nu poate fi cunoscuta si ca tainele
acestea nu pot fi patrunse de om, omului ii ramine doar sansa de a se cunoaste p sine, de aceea Socrate
spune: cunoastete pe tine insuti. In filosofia naturii Socrate se manifesta sub influenta lui Anaxcagora, ka
adept al finalismului. El era covins ca ordinea ce domneste in natura se datoreaza unui principiu ordonator.
Conforma filosofiei sofistilor cunoastere a inclusive a binelui si a raului este imposibila, Socrate este
dimpotriva convins ca intrucit exita principul ordonator si organizator al naturii trebnui sa existe si adevarul
Absolut care este independent de parerile oamenilor. Daca sofostii impunea ideiile lor cu o siguranta
apodictika apoi Socrate era doar un cautator al adevarului un desteptator al omului din somnolenta
nestiintei. El punea individul sa descopere adevarul in adinkurile fiintei proprii. Pentru a si ajuta
interlocutorii sa ajunga l aparere comuna despre o notiune sau alta, Socrate a elaborat o meteoda speciala
numita dilectika sau maeutika, kare consta in 2 laturi una negativa lata pozitiva. La inceput socrate se
prefacea nestiutor si se lasa sa fie inavatat de catre intrelocutori, mai apoi el incepe sa puna intrebari si
princoncluziile facute din raspunsurile primite, il sileste sa recunoaska k ain problema respectiva el stie Ca
nu stie nimik trebuie sa fie un punkt de pornire a fiecaruia in problema cunoasterii. El nu dorea sa induplece
prin vorbe, ce sa convinga prin argumente, si de acea filosoful vroiea sa conduca pe acei ce erau ati de
convinsi intr-un mod fals despre stiinta lor, prin drumul nestiintei. Acesta parte a metodei este distructiva,
iar mijloku lei se numae ironie . punind intrebari una dupa alta, Socrate isi impunea interrlocutorul sa
ajunga singur la adevarul cautat, scopul fianal fiind formularea notiunii, definitiiei respective. Conceptele pe
care ni le da in fianl metoda lui Socrate sunt definitii. Problema cunoasterii ca atare este scopul direct
urmarit de el.
13 . Ontologia si gneseologia in Filosofia lui Platon.
Numele adevarat a lui Platon este Arisokles. A fost numit Platon datorita chipuli sau viguros.
Descendent dintr-o familie nobila, el primste o educatie aleasa, in tinereta s-a okupat de poezie si pictura,
intlnindul la 20 de ani pe Socrate se dezice pt totdeauna de poezie si devine elevul acestuia. Filosofia
platonika este kunoskuta din lucrarile sale scrise. Cele circa 30 de lucrari sub forma de dialog. Dialogurile
sale sunt adevarate
capodopere filosofico litereare, neintrecute prin frumusetea si profunzimea lor.
Personajul principal al dialogurilor sale este Socrate.. dilogurile nu sunt tratate filosofice care sa expuna in
mod demonstrativ o doctrina gata elaborata, ele sunt continuua cautare, niciodata incheiata, a raspunsului la
anumite probleme filosofice.
Teoria cunoasterii . in domeniu gneseologioei Platon ca si in teroria ideiilor este continuatoril liniiei
lui Socrate. Acesta pornise de la ideea ca adevarul se afla in stare latenta in mintea omului. Menirea
filosofiei si a filosofului este de a trezi si de a aduce la viata acest adevar. Cum se explica insa prezernta

virtuala a adevarului in sufletul omnesc? La aceasta intrebare platon raspunde pornind de la ontologia
Ideiilor, apelind totodata la traditia orficopitagoreica. Pina a veni pa pamint si a fi incorporat, sufletul
exista in lumea ideiilor pure, unde contempla biunele si frumosul, drepatatea si celellatle ideii. In
inchisoarea trupeasca el pastreaza in stare latenta aminteriea celelalte lumi, cind prin intermediul simtului
vine in contact cu lucrurile acestea trezesc in el amintirea lucrurilor corespunzatoare. Intilnind lucruri
frumoase in suflet se trezeste amintirea frumosului, intilnind dreptate se trezeste in el amintirea dreptatii
eterne, astfel faptul crecetarii si reamintirii nu este decit o reamintire. Cunosterea ca reamintire
Si se realizeza in mai multe trepte corespunzatoare profunzimii ei. Cvea dintii este opinia sau
parerea, atunci cind este adecvata opinia este ceva intre sttiinta si nestiinta, adevaul opiniei este intotdeauna
numai probabil, mereu nesigur si de aceea opinia este interioara stiinytei. Cea de a duoa modalitate de
cunoastere este stiinta. Aceasta cunoastere la rindul ei are doau forme. Cea dintii e cunoasterea discursiva,
intemeiata pe rationalmnent, propriei ,matematicii si celorlalte stiinte deductive, ea este cunoastere de tip
analitic, ce conasta in ascensiunea de conditionat la conditia sa. Este procedeul de cunoaster pe care Platon
il nomeste prin ipoteze si care a influentat mult propria sa filosofie. Ideile apar pentru Platon, drept
iopoteze necesare in vederea explicarii lucrurilor, raportul dintre ele si lucruri fiind apoi elaborat in teoria
participarii. Platon considera studiul matematyicii ca o procedura indispensabila pentru studiul filosofiei.
Oricit de importana ar fi metoda analitica si cunasterea dianoetica in gerneral ea nu este totusi suficienta.
Dificultatilwe sale provin din faptiul ca ipoteza luata ca baza trebuie la rindul ei raportata la o ipoteza
superioara etc. , de aceea este nevioe de o modalitate superioara de cunoastere care sa-i legitimeze
ipotezele si care sa ajunga la neconditionat la Ideiile in sine in ultima instanta la Ideea suprema cea a
binelui. Aceasta nu poate fi cunoscuta decit prin intelectia pura, care este o cunoastere directa a
universalului. Forma superioara a stiintei intelectuale care sesizeaza nemijlocit esenta si care este strins
legata de dialctica, modalitate cognitiva proprie filosofiei. Viziunea intelectual a ideiilor presupune insa o
indelungata pregatire o ascensiune al carei model il gasim in dialogul Sympozion ascensiunea de la
lucruri la Ideii(dialectica scendenta) se imbina cu coborirea de la Ideii la lucruri pe calea diviziunii(dilactica
descendenta).
14. etica lui platon. Invatatura despore suflet si stat
Numele adevarat a lui Platon este Arisokles. A fost numit Platon datorita chipuli sau viguros.
Descendent dintr-o familie nobila, el primste o educatie aleasa, in tinereta s-a okupat de poezie si pictura,
intlnindul la 20 de ani pe Socrate se dezice pt totdeauna de poezie si devine elevul acestuia. Filosofia
platonika este kunoskuta din lucrarile sale scrise. Cele circa 30 de lucrari sub forma de dialog. Dialogurile
sale sunt adevarate
capodopere filosofico litereare, neintrecute prin frumusetea si profunzimea lor.
Personajul principal al dialogurilor sale este Socrate.. dilogurile nu sunt tratate filosofice care sa expuna in
mod demonstrativ o doctrina gata elaborata, ele sunt continuua cautare, niciodata incheiata, a raspunsului la
anumite probleme filosofice.
Omul ajunge la cunoasterea ideilor prin mai multe trepte: opinia, cunoasterea logica, cunoasterea
intuitiva, la contemplarea ideilor filosfi pot ajunge numai in masura in care ei se pot descatusa de corpul
lor care esteo mare piedica pentru suflet, tinindu/l in lumea simturilor si a aparentelor, el frineaza tendenta
catre stiinta si virtute, catre binele si frumosul etern. Sufletul a existat totdeuna el este nemuritor, sufletul este
simolu el nu se mai poate descompune si de aceea el este nemuritor, corpul dimpotriva este compus si supus
pieririi...scopul filosofului este de a purifica sufletul de viciile impuse de catre corp..
In concepia de etica Platon dezvolta ideii Socratice. El spune ca cine cunoaste binele este asemanea
bun si face binele. Nimeni nu face nedreptate de buna voie ci din nstiinta. De asemanea ca si Socrate Platon
impartaseste convbingerea ca a suferi din pricina nedrepatii este de o mie de ori mai bine decit a faptui o
singura nedreptate. Etica platonica este fundamentata tot pe metafizica ideilor dupa cum
si acesta
metatafizica isi avea originea in anzuinta etica a filosfului.
In Gorgias Platon spune ca pentyru viata omului sunt posibile doar 2 tipuri de idealuri: unul
dupa care scopul ultim al existentei omului esteplacerea si altul dupa care Binele este scopul suprem al
vietii. Intre acestea nu exista un drum de mijloc: omul trebuie sa se hotarasca ori pentru unul ori pentru
altul. Iata de ce accentueaza Platon ideea socratica potrivit careia a face o nedreptate este in toate
imprejurarile de o mie de ori mai rau decit a suferi o nedreptate. De aceeea acela care savirseste
nedreptate este in toate imprejurarile nefericit si mai ales nefericit este atunci cind scapa de pedeapsa

pentrui faptele sale, fiindca el n-are aici cel putin prileju de a se indrepta. Ferict nu este deciot acela care
este in posesia Dreptaii si a Binelui. Dar ce este binele?
15 problema existentei in filosofia lui aristotel : materia, forma , spatiul timpul.
S-a nscut n 384 n Grecia n Stagira. Tatl lui era medic la curtea lui Filip II al Macedoniei. Preocuprile
familiei sale sunt realiste. La 17 ani revine la Atena ajungnd la Akademia lui Platon. Va sta 20 de ani elev i
profesor a inut prelegeri din filosofie. Va pleca n anul motii lui Platon n Asia Mic i n statele greceti din
jur.Va face multe cltorii, lucreaz cu muli nvai n biologie. n anul 342 H, este chemat de Filip al
Macedoniei pentru a se ocupa de educaia fiului su Alexandru. Dup ce ajunge Alexanrdu rege, Aristotel
revine la atena i i deschide preopria coal filosofic lng fostul templu al lui Apollon Lykeios, coal
liceu (Lykeion). Se va numi i coala peripatetic de la obiceiul din coal de a se discuta filosofie
plimbndu-se printre irurile de coloane.Spre sfritul vieii dup moartea lui Alexandru, trebuie s se
refugieze deoarece partidul patriotic nu-i putea ierta legtura cu familia domnitoare. n Atena existau
sentimente estide Macedoniei, se refugiaz n insula Eubeea n localitatea Calcis unde va muri n 322 la 62 de
ani. Dup propriile spuse i-a mpiedicat pe atenieni s pctuiasc din nou mpotriva filosofiei.S-au pstrat
prelegerile de la liceu. Opera sa cuprinde peste 1000 de lucrri din care se cunosc doar 160. Tratate de
filosofie, poeme, scrisori, discursuriOpere : Tratate de Fizic (filosofia naturii), Metafizica (tratate de filosofie
prim), Organon (tratat de logic), despre suflet, despre natere i distrugere, istoria animalelor, despre cer,
Politic, Poetic, Retoric, lucrri de moral : Etica nichomahic, Etica eudemic (Eudem).De la Aristotel
nainte termenul de Metafizic va avea i sensul de Ontologie, dar va mai avea o accepie de metod filozofic
opus celei dialectice. Egal este cel care a numit.Aristotel este ntemeietor aproape universal a tuturor
tiinelor, teoretizat logica, etica, retorica, economia politic, poetic, psiholog , al naturii.Kant. De la
Aristotel ncoace logica nu a avut nevoie s fac un pas napoi, dar c i pn astzi es n-a putut face un pas
nainte .Opera aristotelic cuprinde toate domeniile, impresioneaz prin amploarea i adncimea, prin
contribuiile originale. n toate domeniile s-a comportat ca un adevrat om de tiin, impresionnd prin
erudiia sa. Aristotel1.
Primul care va face una din cele 3 sinteze realizate de gndirea filosofului n istoria
gndirii sale2.
Th. d Aquino3.
HeghelEste de menionat pentru a vedea erudiia i profunzimea
preocuprilor prin faptul c a scris tratatul Constituia Atenei, cuprinde 2 pri :1.
istoria transformrilor
politice ale Atenei,2.
descrie instituiile politice contemporane.
Pentru aceast lucrare a studiat 158 constituii ale statelor greceti i barbare.
Aristotel va dezvolta filozofia dar nu dinuntrul platonismului ci din alt perspectiv. El i-a dat seama c nu
poate merge pe urmele lui Platon, el se ndoise, iar Aristotel nu putea merge, dar Aristotel se comport
respectuos, dar nu face compromisuri adevrului. Aceast poziie este exprimat n celebra exclamaie :
Amicus Plato sed magis amica veritas ( Mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi este adevrul ). Filozofia
lui Aristotel deschide ci noi, meditaii filozofice. El arat erorile lui Platon : c a separat generalul de
particular, a considerat c esenele generale ar exista independent de cele particulare, teza participrii
( lucrurile sensibile particip la ideea n sine de lucru ), teza reamintirii. Aristotel arat legtura dialectic
dintre general i particular, generalitatea nu poate exista prin ea nsi,ci se afl ntr-un continuu proces de
micare i transformare. Filozofia aristotelic are ca obiect determinarea participrilor de baz ale existenei
universale. El socotete metafizica ( ontologia ) ca fiind tiina principiilor i cauzelor prime. Prin cauz
principal = cauza fundamental.El gsim prima dat definiia principiului .. n 5 accepii :1.
principiul
este punctul de pornire al micrii lucrurilor este elementul prim al generrii a tot ce exist;2.
principiul
constituie punctul de plecare datorit cruia lucrul este, ia natere i poate fi cunoscut.Pentru Aristotel
principiile fundamentale ale existenei sunt materia i forma. Dup el tot ce exist n mod efectiv reprezint
sinteza acestor 2 principii sintez numit substan.Materia principiul pasiv care d consisten i care este
modelat de form. Forma cea care d configuraie, este elementul activ dttor de structur care face ca
lucrurile s fie ceea ce sunt, dar nici forma i nici materia nu pot exista ca principii independente. Forma
devine realitate numai acionnd asupra materiei, dup cum materia devine realitate primind form. Ex. de
Metafizic : statuia lui Hermes este fcut din piatr, piatra nsi este o materie dar i o form, form pentru
c se individualizeaz cu celelalte forme dar n raport cu statuia este materia iar statuia este forma pietrei.Un
loc important n filozofia sa o ocup teoria asupra categoriilor. Trateaz categoriile din punct de vedere
filozofic ca domenii i grade ale existenei, dar i ca form a gndirii logice, structura realului. Prin categorii,
noiuni de maxim generalitate, care exprim cele mai generale elemente, nsuiri i relaii de ordinul esenei
lucrurilor sau a cunoaterii lor.Aristotel i-a propus s pun n eviden noiunile necesare cu ajutorul crora se
poate examina condiiile oricror lucruri. A elaborat 10 categorii : substana, calitatea, cantitatea, spaiul,

timpul, relaia, aciunea, pasiunea, posesia, poziia.Cifra 10 este o rezonan a filosofiei pitagorice, I-au scpat
o serie de categorii lui Aristotel : efect, cauz, micare i cu tot schematismul acestei teorii, teoria categoriilor
este foarte important att pentru filosofie ct i pentru tiin. Teoria acestei micri consider c natura este
de neconceput fr micare i c nu exist micare n afara lucrurilor. Este important ncercarea lui de a
clasifica forme de micare; creterea sau descreterea micare n raport cu cantitatea, schimbarea calitativ micare n raport cu calitatea, deplasarea micarea n raport cu locul. S-a ocupat i de cauzele micrii. tim
c Heraclit din Efess lega micarea de dedublarea unitarului (contradicie) dar Heraclit nu a avut raportul
tiinific i logic pentru a demonstra aceast problem logic. Aristotel leag micarea de contradicie numai
c el nelege contradicia ca un fenomen de suprafa, liniar, ca un fenomen care explic apariia unuia i
dispariia altui fenomen. Cum se ajunge la aflarea cauzei micrii ? Aristotel d un exemplu : bila A care se
mic ntr-o direcie constatm c a fost pus n micare de mna noastr sau de bila A1 tot n micare. Dac
mergem n aceast direcie mpingem cauza micrii la infinit. De aceea Aristotel afirm c exist un mictor
iniial nemicat. Se ntreab : aceasta poate fi materie ?Rspuns : nu, pentru c a demonstrat c materia este
pasiv. Acest mictor iniial nemicat se afl n afara materiei,este imaterial.Nu poate fi dect Dumnezeu,
care aparwe n sistemul filozofiei a lui Aristotel ca fiind izvorul permanent al materiei Primul motor
spiritual, unic, absolut care se afl n nemicare, dar care genereaz micarea n lume.
16. etica si invatatura despre stat in filosofia lui Aristotel
.Teoria cauzelor prin care el vrea s explice factorii diferii care trebuie s participe la aparia unei entiti
determinate. Exemplu : statuia care este fcut dintr-un bloc de marmur. Pentru ca statuia s fie fcut
trebuie s existe blocul de marmur (cauz material), trebuie ca n mintea sculptorului s existe imaginea a
ceea ce el vrea s fac (cauz formal). Sculptorul trebuie s fac ca forma din capul lui s se concretizeze n
blocul de marmur (cauz eficien), n toate acestea trebuie s existe voina sculptorului (cauza final).
Concluzia lui Aristotel pentru apariia unei entiti determinate trebuie s existe 4 cauze.Idei social politice.
Le gsim n Politic 8 criStudiul asupra constituiilor pe care el le-a fcut l-a dus la ideea c statul este
primordial fa de individual. Apare n aceeai lucrare ideea istoricitii vieii sociale. El susine c statul
este o instituie natural, omul de la natur fiin social. Omul se deosebete ns de animalele ce triesc
izolat, ct i de cele ce triesc n grup prin aceea c omul face parte dintr-o comunitate de munc. Consider
comunitatea de munc ca form politic a activitii naturale. Aristotel analizeaz formele diferite de stat,
tipuri de stat, artnd avantajele i dezavantajele fiecruia n parte. Idei actuale ideea c omul este un zoon
politikon.(fiina omeneasc este prin esena sa membru unei societi organizate, a unui polis ora, stat,
cetean). Aceast celebr tez exprim ideea de sociabilitate a omului. Dup cum Aristotel nu se limiteaz la
constatarea faptului c omul este fiin sociabil ci implic i ideea c omul este aa de la natur, este
subordonat statului.Dac Platon a admis o egalitate limitat n sfera conductorilor statului, Aristotel
dimpotriv, i-a aprarea proprietii private i a familiei, consider c forma ideal de stat este aceea n care
puterea politic aparine celor cu stare mijlocie. El admite c pot fi alte forme de stat: monarhie, aristocraie i
democraie. Aristotel face o pledorie remarcabil n favoarea democraiei. Arat c mulimea are capacitatea
de a judeca mai bine n orice mprejurare dect un grup restrns de oameni. Vorbete de faptul c omul trebuie
s se supun legii, c legea are putere suprem n stat. Este ntemeietorul eticii, esteticii, este acela care a stat
la nceputul majoritii tiinelor. Aristotel primul filozof la care gsim o construcie teoretic minuioas, un
adevrat sistem filozofic, este important analiza conceptelor pe care le face, a categoriilor, de asemenea cu
Aristotel se produce primul moment al desprinderii unor discipline stiinifice de filosofie constituindu-se n
stiine de sine stttoare care studiaz realitatea din diferite perspective. Analiza critic fcut , filosofia lui
Platon. Filosofia modern i contemporan nu se poate lipsi de el fie pro sau contra se discut cu respect de el
i filosofia sa.
17. Filosofia epocii eleniste ( postica cristina)
Scoala eleata
Parmenide, nascut in colonia greaca Elea din sudul Italiei, a oferit o viziune contrastanta. Ganditorii
dinaintea lui nu au reusit sa faca deosebirea dintre metafizica, logica si limbaj:intre realitate, gandirea ce
ajunge sa o cunoasca si limbajul care o exprima. Parmenide ii critica pe ''barbatii cu doua capete" (printre
acestia si Heraclit) pentru care "a fi" si "a nu fi" reprezinta acelasi lucru. Lumea pe care o percepem este
compusa dintr-o multime de lucruri, fiecare dintre acestea "fiind" el insusi dar, in acelasi timp, "nefiind" un
altul: acesta "exista" si "nu exista", in acelasi timp.

Aceasta contradictie semantica l-a indreptat pe Parmenide si spre alte sensuri. Multitudinea lucrurilor
vizibile nu este reala (este de fapt un amestec de "existenta" si "nonexis-tenta") ci doar aparenta si opinie. De
aici, unica utilizare legitima a limbajului este cea care susfine statutul de "existenta", deoarece descrierea
unui lucru era de a sustine lucruri exacte despre acesta - dar nu altele - si deci reintroducerea contradictiei
dintre "existenta" si "nonexistenta".
Aceasta perceptie a dus la aparitia uneia dintre temele de rezistenta ale filosofiei: dis-tinctia dintre realitate
si aparenta, dintre adevar si aparenta, dintre logica unei viziuni si logica cuvintelor. Modul in care
Parmenide a stiut sa sublinieze aceasta problema l-a facut pe Platon sa-1 numeasca "onorabil si teribil".
Zenon, unul dintre discipolii lui Paramide, a enuntat in secolul al V-lea I.Hr. o serie de argumente in
apararea viziunii maestrului sau care sustinea ca lumea nu este formata dintr-o multitudine de lucruri, iar
miscarea printre acestea era doar o iluzie. Cel mai celebru paradox al lui - care i-a preocupat pe logicieni
de-a lungul secolelor - este numit "Ahile si broasca testoasa". Ahile se intrece cu o broasca testoasa pe o
distanta de un kilometru. Ahile "cel iute de picior", care alearga de zece ori mai repede, ii ofera cu marinimie
adversarei sale un avans de 100 de metri. Ahile nu poate pierde. Dar poate oare castiga? Cei doi pornesc!
Ahile sprinteaza pe cei 100 de metri. Broasca abia se deplasase 10 metri. Ahile parcurge cei 10 metri;
broasca mai parcursese un metru. Ahile parcurge si acel metru dar broasca tot mai are un avans de 10 cm.
Broasca are tot timpul un avans progresiv mai mic, dar care exista pana la infinit. Dupa aceasta logica Ahile
nu va ajunge niciodata din urma broasca testoasa si deci miscarea este o iluzie.
Pentru Empedocle, un grec nascut in secolul al V-lea i.Hr. la Agrigento in Sicilia, care studiase cu Parmenide
si urmase scoala de la Elea, nasterea si moartea nu erau reale deoarece ar fi insemnat trecerea de la
"existenta" la "nonexistenta" si viceversa. Lucrurile individuale pe care le vedem ca se nasc si mor sunt
unirea si despartirea continua a patru "elemente" care nu se nasc si nu mor niciodata.
Aceste elemente sunt pamantul, aerul, focul si apa si conceptia lui Empedocle a avut o importanta capitala
pentru evolutia fizicii si chiar a psihologiei, pana in perioada renascentista - diferentele dintre oameni erau
explicate prin amestecul diferit al acestor elemente.
Atomistii
Ultima scoala importanta inainte de aparitia lui Socrate, cea a atomistilor a fost reprezentata prin Democrit
(aproximativ 460-370 i.Hr.). Daca teoriile lui Zenon impotriva multitudinii lucrurilor au pornit de la crezul in
divizarea infinita a spatiului, spre deosebire de el Democrit sustinea ca de fapt exista o indivizibilitate fizica.
El sustinea ca realitatea este formata dint-o multitudine infinita de "atomi" care nu mai pot fi divizati. Acestia
aveau calitatile pe care scoala din Elea le atribuia realitatii: ei ar fi eterni si neschimbatori. Se schimba doar
numarul lor si modul lor de grupare iar lumea si componentele sale sunt produsul gruparii si separarii lor.
Acestia nu-si schimba niciodata calitatile, nu sunt niciodata reci sau calzi, albi sau negri. Gusturile si
culorile din lume exista doar prin "conventii", sunt rezultatul subiectiv al intalnirii dintre atomi si simturile
noastre. Aceste idei aveau sa devina partea centrala a lungii dezbateri referitoare la aparenta si realitate.
17. Etapa elenistic a filosofiei greceti
Se ntinde ntre ultimele decenii ale sec. IV i ultimul deceniu al sec. I nainte de Hristos. Termenul de
elenistic a fost introdus de Dyogene i prin acest termen se nelege fora de unificare a culturii i civilizaiei
greceti. n aceast etap se observ o decdere sub aspect politic a polisului grecesc. Se intr ntr-un declin
sub aspect politic. Rolul de producie sclavagist intr ntr-un proces de restructurare. Viaa politic a
societii dobndete noi caracteristici. Pn atunci oraele cetii aveau posibiliti de afirmare n viaa
cultural, acum se observ un declin. Spiritul grecesc se caracterizeaz pn atunci prin optimism. Individul
se consider cetean rezultnd sentimentul de ncredere. El pune pe acest plan cetatea, odat aceast cetate
ncepe s se destrame optimismul, civismul dispare, inclusiv mentalitile grecilor se schimb. i fac loc
individualismul, nencrederea, pesimismul; acestea sunt semne ale dezvoltrii atitudinilor i mentalitii
clasice. Cugetrile filosofice continu. Ea se ndreapt spre domeniul eticii. Oamenii devin interesai fa de
idealurile colective. Se contureaz ideea c fericirea mult visat s-ar obine prin dobndirea calmului, o

senintate imposibil. Acestea poart numele de ataraxie, care devine un ideal. n aceast etap exist trei (3)
coli filosofice, dar acestea nu se vor nla la rangul celor anterioare:coala lui Epicur coala
Sceptic coala Stoic1. coala Epicurian ntemeiat de filosoful Epicur, originar din Samus;
interesat de filosofie vine la Atena unde va deschide propria coal filosofic: Grdina lui Epicur. Concepia
filosofic a lui Epicur este exprimat sub forma de scrisori: Scris ctre Herodot, Scris ctre Minicem.
Exist i maxime. n centrul filosofiei sale pune problema eticii, n spe fericirea, drumul spre fericire trebuie
s treac prin nelegerea lumii n care triete i prin cunotinele naturii. Epicur este al 2-lea filosof atomist
grec, el continu atomismul lui Heraclit. Existena este format din atomi i vid, lumea este o aglomeraie de
atomi ca o simpl micare n spaiu. Epicur spune c atomii se mic pentru c se ciocnesc ntre ei datorit
greutii, va spune c atomii au capacitatea de a devia spontan de la linia dreapt. Aceast tez conine o idee
foarte important teza automicrii materiei, se explic combinarea atomic. Aceast tez are o implicare n
a da rspuns problemelor arztoare ale omului. Ideea de deviere spontan a atomului de la linia vertical i d
posibilitatea s susin ideea spontaneitii omului. Omul este format din atomi. Aceast tez degaj ncredere,
optimism. Dac omul este n stare de libertate, nseamn c el poate s i constituie o stare de linite, el nu
este prins ntr-o mecanic absurd. Epicur ajunge la concluzia c omul este posibil la libertate prin condiia sa.
O alt idee este c omul poate dobndi senintatea sufletului, ataraxia . Dar ca s dobndeasc fericirea el
trebuie s nlture cauzele suferinei i s-i procure bucurii. Ataraxia se ntreab ce l face pe om s sufere,
oamenii sufer datorit faptului c se tem de aciunea zeilor i frica de moarte. Aceste temeri terorizeaz
sufletul omului, ele pot fi nlturate cu ajutorul convingerilor atomiste, pe termenul psihic eliberat de aceste
temeri va trebui s semene bucurii. El admite un principiu al desftrii omului ca un ideal al vieii. El
ndeamn ca n utilizarea satisfaciei s se practice sobrietatea, msura. Filosofia lui Epicur conine accente de
pesimism, ca un tribut al epocii n care tria. 2. coala Sceptic Scepticismul se gsete ntre filosofia lui
Epicur prin optimism i coala stoic care va ncerca s refac omul i structurile sale. Este o filosofie a
evaziunii totale, a unui relativism. Scepticism limba greac skeptomai iniial avea sensul de a se uita
mprejur, apoi pare a fi nehotrt. ntemeietorul acestei coli este Pyrrhon din Elis (365-277 .H.). El a fost
contemporan cu urmaul lui Aristotel Teofrast. Scepticismul formuleaz o etic pornind numai de la
interpretarea subiectului i ajunge la concluzia care o prezint ca principiu, c nu se poate delibera, orice
judecat trebuie suspendat. Ei aduceau pentru aceasta 10 argumente. Aceast filosofie ia n considerare
numai contiina individual, fr s in seama c adevrul apare la nivelul raportului dintre subiect i obiect.
Pyrrhon i contemporanii si pun problema fericirii care nu se poate dobndi pe calea cunoaterii pentru c nu
suntem n situaia s dobndim vreo certitudine despre bucurii.
17. Filosofiile eleniste (catea sidorenco)
Istoria elenismului, extrem de controversat, prezint o importan aparte pentru tiin i cultur n general,
pentru filosofie n special.
Perioada elenist, prin care se nelege, n general, perioada istoric cuprins ntre moarea lui Alexandru
Macedon (323 .e.n.) i sfritul sec. I (.e.n.) a fost marcat de fenomene economice, sociale, politice i
culturale care fac din ea, pe de o parte, sfritul lumii greceti i, pe de alt parte, nceputul perioadei romane.
Termenul de elinimism a fost introdus n cultur de J. Drozsen (1808-1884), istoric german, care n Istoria
elinismului, lucrare celebr, a definit elinismul ca expansiune a culturii i a dominaiei greceti asupra
popoarelor din Orient.
n aceast perioad (elinist) tiinele naturii ncep s se separe de filosofie. Perioada elinist este, n general,
una a sporirii insecuritii ceteanului, acum (statul) generalul are prioritate asupra individului. Libertatea
este ameninat din toate prile, individul este nevoit s-i evolueze puterile i s se ntrebe dac, n lumea
dat e posibil sau nu e posibil fericirea, dac virtutea mai e necesar sau dac se mai poate spera n dreptate
i libertate.
Filosofiile din perioada elinist au fost rspunsul nalt specializat la ntrebrile pe care i le punea orice om
referitoare la fericire, libertate, dreptate, necesitate, zeu, etc.
n perioada elinist au existat 3 curente filosofice principale:
epicureismul
stoicismul
scepticismul

Epicureismul, stoicismul i scepticismul au fost contemporane exploziei misticismului care devenea cuceritor
pe msura trecerii timpului. n perioada elenist nu numai Grecia s-a mutat n Orient, dar i Orientul s-a
revrsat asupra Occidentului, cu tot ce-i aparinea.
Epicureismul
ntemeitorului curentului, Epicur, s-a nscut la 341 .e.n., pe insula Samos.
Viaa i filosofia lui Epicur coincid perfect, dei att viaa ct i filosofia lui au fost atacate cu ur uneori, cu
vehemen alteori. ntre adversarii lui Epicur s-au remarcat Diotimos stoicul, care l-a acoperit cu calomnii
odioase, Poseidonios, stoic i el, care mpreun cu elevi ai si, avea s scrie c Epicur a fost un plagiator al lui
Democrit .a. opera lui Epicur a fost una dintre cele mai vaste din cte s-au durat n antichitatea greac. Din
opera lui antichitatea nu ne-a transmis dect Maxime fundamentale , Testamentul i 3 scrisori: 1)
Scrisoarea ctre Herodotos o expunere a fizicii, 2) Scrisoarea ctre Phytocles care se expun probleme
meteorolige i 3) Scrisoarea ctre Menoikeos n care se gsete concepia gnditorului despre moral.
Concepia filosofic a lui Epicur pornete, asemenea celorlalte concepii filosofice a timpului de la tradiie.
Filosofia lui Epicur comport 3 dimensiuni:
1.
canonica
2.
etica
3.
fizica
Canonica formeaz introducerea la ntregul sistem i este coninut ntr-o singur oper intitulabil Canonul.
Partea privitoare la fizic cuprinde ntreaga teorie despre natur i se afl n cele 37 cri ale operei Despre
natur i ntr-o form elementar n scrisori.
Partea privitoare la etic trateaz despre lucrurile pe care trebuie s le alegem i despre cele pe care trebuie s
le evitm. O putem gsi n crile Despre felurile de via, n scrisori i n tratatl Despre scop.
Canonica, fitica i etica sunt indispensabil legate ntre ele, fundamental rmnnd, n planul legitimrii
canonica.
Canonica poate fi definit i ca logica general a concepiei filosofice a gnditorului, precum i ca teorie a
cunoaterii. Ea se ocup cu orientul adevrului i d prin urmare, un canoc, o regul care permite omului s
ajung la fericire. Din punctul de vedere a lui Epicur, criteriul adevrului l constituie senzaiile, anticipaiile
i simurile. Senzaiile sunt adevrate. Ele sunt produsul fluxului de atomi sau al emanaiei. Senzaiile au
cauze externe, din acest motiv, ele sunt totdeauna adevrate. Subliniind caracterul adevrat al senzaiei el
svrea, n fond, critica scepricismului, dup care nu exist adevr. Ct despre opinie, gnditorul considera c
aceasta poate fi fals sau adevrat deoarece opinia este o senzaie care ateapt o confirmare. Despre simuri
(emoii, sentimente, pasiuni) acestea sunt concepute ca stri pasive, criterii nendoielnice ale adevrului.
Pentru Epicur exist adevr i tiina, i filosofia, au rostul s-l exprime.
Fizica lui Epicur are ca principiu ideea c nimic nu se nate din neant. Principiul lumii l constituie atomii i
vidul. Atomii (diferii) eterni, infinii i combinaiile lor genereaz corpurile. Atomii sunt indispensabili i
neschimbtori, sunt n venic micare. Universul este infinit, va avea existen estern, este indestructibil.
Epicur respinge categoric ideea vreunui zeu care s fi creat Universul. Pentru Epicur sufletul nsui este
corporal, deci tot atomi de o anumit form, nu este de natur divin i, prin urmare, este muritor.
Etica gnditorului s-a constituit ca rspuns la freamtul i durerile timpului. n lumea aceea ameninat de
attea pericole Epicur s-a gndit c scopul vieii umane l constituie plcerea. Gnditorul a definit plcerea ca
absen a durerii. Binele i rul se afl n senzaie, de aceea nu trebuie s ne nspimntm de moarte, care nu
este altceva dect lipsa senzaiei. Moartea nu ne privete, ea nu ne produce nici un ru, deci, nu trebuie s ne
temem de ea. Moartea, scria el, nu exist pentru cel viu, iar pentru cel mort, pur i simplu nu exist.
A atinge elul vieii fericite presupune nfrngerea tulburrii i oricrei cauze care poate denatura sau altera
plcerea. Pentru fericire, spre a fi fericit, neleptul realizeaz linitea interioar. Aceasta este condiia
esenial a fericirii, ea procur omului plcerea absolut.
Modelul omului l reprezint, pentru Epicur, neleptul filosoful= iar disciplina care l poate ajuta pe om
s ajung la fericire este = filosofia.
Viaa plcut, dup el, este viaa trit cu nelepciune, cumptare i dreptate.

1.
2.
3.
4.

Scepticismul
Scepticismul (skeptikos nseamn cel care ncearc) a fost ntemeiat de Pyrhon din Elis (cca 360-270 .e.n.).
smburele concepiei sceptice, dup cum rezult i din prezentarea lui Pyrhon, l reprezint indiferena, aceasta
fiind considerat n dublu sens: ca indiferen teoretic i indiferen practic.
Principiul concepiei pyrhoniene este ndoiala absolut, diferit de cea socratic prin caracterul ei absolut i
nicidecum doar metodic. Pyrhon se ndoiete de orice: de adevr, de fals, de drept, de nedrept, etc.
Singura soluie care rmne valabil n faa alternativelor care privesc o judecat este suspendarea judecii.
Aceasta este echivalentul tcerii absolute, o imposibilitate pe care, de altfel, nici Pyrhon n-a putu s-o
realizeze, cci, criticnd, negnd, el vorbea, judeca deci nu-i suspenda judecata.
Pyrhonienilor li s-a mai spus i:
aporetici (adic nedumerii)
efectici (reinui n preri)
zetetici (cuttori)
sceptici (cercettori)
Caracteristica scepticilor a fost ideea, c despre o tez se pot susine, cu aceeai ndreptire preri
contradictorii.
Programul lor gnoseologic poate fi redus la ideile:
nu defini nimic
nu mai mult un lucru dect cellalt
abinerea de a judeca
dei lucrurile par a fi ntr-un fel sau altul, n realitate nu sunt aa, ci numai par a fi aa.
Cele trei mari curente filosofice din perioada elinist, nrudite ntre ele prin problematic i, uneori chiar prin
cteva soluii date ntrebrilor fundamenatel pe care i le-au pus, au reprezentat ncercri de a stabili, cile prin
care omul poate dobndi fericirea.

Stoicismul
coala stoic a fost ntemeiat de Zenon din Cition (336-264 .e.n.). coala stoic a avut o faim deosebit att
datorit leui Zenon ct i discipolilor si. Stoicii au fost maetrii analizelor formale pe care le-au ntins pn la
formalism.
Stoicismul apare, cel puin la nceputurile lui, ca o dezvoltare a doctrinei cinice, n sensul c, pentru stoici, ca
i pentru cinici, cercetarea viza nu att tiina ct fericirea ca mijloc al virtuii. Virtuile eseniale, cele care au
cel mai nalt grad de generalitate sunt virtuile naturale, morale i raionale. Filosofia, care nu este altceva
dect o cercetare a virtuii (studium virtius) cum va spune Seneca se divide la rndul ei, deci conform
formelor virtuii n fizic, etic i logic.
ntre fizic, etic i logic relaiile sunt de determinare i influenare reciproc, astfel nct existena uneia este
de neconceput fr a celeilate.
Filosofia stoic a vrut s fie, i a fost, o art de a tri, de a face din viaa omului o via ordonat, supus unor
principii, condus de raiune i supravegheat de raiune. Tocmai de aceea, corelate fiind, cele 3 domenii
releveaz faptul c peste tot se manifest un acelai principiu, raiunea sau logos-ul.
n concepia stoicilor, logica este aezat pe primul loc, pe al doilea loc fizica i pe al treilea etica. Logica are
ca obiect discursul, adic gndirea care comunic i exprim, care expune despre ceva.
Logica este neleas de stoici ca dialectic i retoric. Prin retoric ei neleg tiina de a vorbi bine despre
chestiunile expuse, iar prin dialectic tiina de a discuta corect subiectele prin ntrebare i rspuns.
Stoicii au fost empiriti. Senzaia este elementul primar al cunoaterii. Prin senzaie ei au neles:
1.
sufletul (pneuma)
2.
comprehensiunea cu ajutorul simurilor
3.
dispozitivul organelor de sim
Logica stoicilor, n sens de canonic, este o teorie despre judecat, raionament, silogism, despre semn i
semnificaie, cuvnt (voce.)
Fizica mplinete rolul unei teorii generale despre Univers astfel nct constituie un factor indispensabil
logicii. Din perspectiva stoic, fizica se mprea, ca geniu, n trei pri: prima are ca obiect Universul, a doua
elementele, iar a treia cauzele.
18 caracteristica generala a filosfiei medievale: curentele principale si etapele de dezvoltare Filozofia
Evului mediu

Filosofia evului mediu

n Europa evului mediu filosofia se ntinde ntre secolele V XV. Fenomenul are nnceput mai repede. S-au
exprimat preri unilaterale, aprecieri dogmatice cum este aprecierea c n Europa Vestic filosofia ar fi o
noapte de 1000 de ani adic spiritul uman a dus un somn de 1000 de ani ceea ce este n contradicie cu
realitatea. n Europa Vestic au existat filosofi care au mbuntit filosofia i au dezvoltat-o, ori a spune c
este o noapte de 1000 de ani nseamn c am pune n parantez aceast creaie, nseamn un negativism fa
de trecut, nseamn s credem c timp de 10 secole progresul a ncetat.
C lucrurile nu stau aa este dovada c Europa Vestic a fost precedat de 2 momente importante ce aparin
istoriei, culturii, literaturii, filosofiei.
1. apologetic
2. patristic
Aceste 2 momente sunt propuse pentru a nelege filosofia. Apogeoii sunt primii aprtori ai cretinismului
iar apologiile sunt cele dinti expuneri ale gndirii i credinei cretine. Reprezentanii apogeoticii sunt :
Onadretus, Tatian, Justin, Alewagaros, Dionisie, Arcopagilul, Tertulian. Primii 6 au trit n sec. II.
Patristica este o doctrin teologico-filosofic elaborat ntre sec. IV-VIII, de ctre prinii bisericii, prin care
s-au pus bazele dogmaticii i cultului cretin. Prin Patristic se mai nelege i ansamblul operaiunilor cretine
care dateaz din vremea sfinilor prini ai bisericii. Dintre acetia : Grigore din Nazians sec. IV, Vasile cel
Mare, Grigore din Nisa, Ioan Damaskinul sec. VI, Aureliu Augustin. Att apologeii ct i sfinii prini au
fcut opere de apologie ct i doctrine a cretinismului, urmnd s impun cretinismul ca singura filosofie
posibil. Rzboiul nceput cu filosofia greac declarnd-o o sum de eroare Tatian prin opera sa Cuvnt ctre
greci arat c filosofia cretin este mai veche dect filosofia grecilor i prezint denaturat activitatea
principalilor filosofi.La fel este amendat i Heraclit. Era mndru i nepriceperea i-a dovedit-o moartea. Justin
procedeaz mai subtil cu filosofia greac i el vrea s-o anihileze prin cretinizare : cei ce au trit dup logos
sunt cretini, chiar dac au trecut drept atei, aa la greci Socrate, Heraclit crora noi le recunoatem activitatea
i a cror nume va fi mult timp amintit de aici n colo. Justin obinuia s se adreseze lui Socrate cu sfinte
Socrate roagte pentru noi. El i-a dat seama c un negativism exagerat trezea oroare. i apologeii i sfinii
prini vor recurge la filosofie. Pe aceeai linie merge i Dionisie. Aflai n acelai spaiu istoric au trit i ali
scrrtori legai de cretinism dar nu au fcut apologii pentru a fi socotii prinii bisericii. Dintre acetia
Boethius care i-a adus un aport important prin lucrarea sa Mngierile filosofiei inspirat din platonism i
stoicism. A fost una din cele mai citite cri. n 1600 aceast carte avea s ajung la cea de-a 60-a ediie. n
aceast lucrare Boethius este cel care a tradus din greac n latin cteva lucrri ale lui Aristotel dintre care i
o introducere la tratatul lui Aristotel despre categorie. ntroducerea a fost scris de Porfil n sec. III.
Cu aceast traducere ajungnd la dezvoltarea filosofiei n sec. X i secolul urmtor, o problem deosebit de
important numit cartea universalilor care va reprezenta coninutul principal al scolasticii. Scolastica este
modul concret de a fi al gnditorilor filosofici ntr-un anume moment istoric. Sub mpratul Carol cel Mare n
sec. VIII are loc o reformare a colilor constatnd c coala dinaintea lui a deczut mult i el a neles c nu
poate conduce fr oameni nvai.Se nfiineaz numeroase coli. n colile nfiinate de Carol cel Mare se
predau cele 7 arte liberale n 2 cicluri :
1. trei discipline : gramatic, retoric, dialectic
2. patru discipline : aritmetic, geometrie, muzic, astronomie.
19 . Scholastica mediala nominal si realismul.
Dup studierea celor 7 arte se trecea la studierea filosofiei i apoi a teologiei. Teologia ncununa tiina unui
crturar.Termenul de scolastic provine din latinescul SCHOLO scoal. Prin urmare ntr-o accepiune larg
prin scolastic se nelege ntregul nvmnt mai ales n latura lui doctrinar. n accepia restrns acest
termen nseamn nvtura filosofiei sau filosofia colii. Filosofia ntre secolele V-XVII se va numii
scolastc. Scolastica, ca filosofie se baza pe cunoaterea fermelor, rupte de practic, mnuiete n mod perdant
i n general se caracterizeaz pe raionament abstact. Primul scolastic a fost ALAUr adus de Carol cel Mare
pentru nfptuirea reformei colare. Primii mari Scolastici se individualizeaz mai trziu n secolul XI. Cei
mai de seam scolastici sunt: Aeveselm de Canterbury (sec. XI-XII), al doilea este Jean Roscelm rin Conpigne
(sec. XI-XII). O dimensiune important a filosofiei din Europa Vestic este cartea universalilor nu
epuizeaz ntregul coninut al filosofiei. Ea aduce n discuie o problem pe care o discut i Platon i
Aristotel. Scolastica ajunge s pun aceast problem n centrul discuiei. Cartea universului este problema
care se refer la natura generalului sau a universalului i raportul lor cu individualismul. Disputa n legtur

cu modul sub care exist generalul i raportul cu particularul a dat natere la 2 cerine filosofice care vor fi
cele mai importante numite:
1. normalismul adepii nominaliti
2. realismul adepii realiti.
Adepii normalismului susin c generalul nu este dect un simplu nume, el nu exist nici n lucruri nici
separat de acestea. Numai lucrurile au existen real. Deviza Universalia sunt nomina. Principalii
reprezentani sunt: Roselin, Duns Scotus, W. Ocean.
Reprezentanii realismului susin c noiuni generale constutuie realiti de sine stttoare cu caracter spiritual,
anterior lucrurilor i independente de acestea. Pentru ei universalia sunt realiti (universul exist n realitate).
Realitii nterprind unanismul ca nite entiti de sine stttoare pe ct vreme raionalismul contest existena
n realitate a universalului. Reprezentanii sunt: Anselm, Toma d Aquina secolul XIII .Att nominalismul ct i
realismul sunt 2 orientri filosofice n filosofie, sunt 2 rspunsuri diferite la aceeai problem filosofic,
existena i natura existenei universalului. Sunt 2 prezentri diferite dar nu n sensul c una deine adevrul i
una eroarea. Nominalismul tindea spre adevr dar ajungea s fie adevr, realismul dei divergent avea
semnificaii importante pentru proba pus n discuie. Ambele vor nainta unilateral i nu se vor impune ca
singura soluie posibil. Deoarece nominalismul negnd existena universalului punea n pericol ideea de
tiin, ori de la Platon i Aristotel se tia c a ti nseamn a ti universal. Realitii nzestreaz universul cu o
transcenden, l separ de individual. Prin urmare i realismul avea o poziie unilateral fa de universal,
nct nu putea fi departe nici o realitate , dar s-a ales un progres. Pentru a nelege mai bine trebuie s tim c
filosofia a existat i n mediul arab, mai ales prin reprezentarea a 2 filosofi: ABEN ALI SINA Anicenna i
ILEN ROSED Averras. Acetia vor dezvolta filosofia lui Platon i Aristotel aducnd elemente nnoitoare,
fiind nu numai comentator ct i ntregiuitor. Ei au determinat naterea unui climat de liber cugetare i
ndrzniri filosofice, punnd n eviden filosofia lui Aristotel i Platon.
Amicenna era medic, scriitor, el reprezint ramura oriental a filosofiei arabe. A scris cri de medicin, este
considerat un ntemeietor a istoriei medicinii. Lucrarea Cartea tmduirii este o enciclopedie, gsim n ea o
logic, matematic, meta-fizic. Sub aspect filosofic se inspir din platonism, dar i din spiritualism islamic.
De fiecare dat el aduce lucruri noi fa de filosofii care l-au inspirat.
Averroes reprezint ramura occidental a filosofiei arabe. Mai este numit i comentatorul, pentru c a
comentat natura. El pune n eviden pe Aristotel cel autentic. Filosofia lui se va rspndi n sec. XII n
Europa, va susine n renatere i n filosofia modern.
Toma d`Aquino este unul din reprezentanii realismului, un realist mai moderat i se va ncerca s realizeze o
sintez a ntregii realiti. Pleac la Paris unde devine profesor universitar, va preda filosofia, a scris
numeroase lucrri cum ar fi: De veritate, Suma Theologic. Are un merit deosebit n traducerea lucrrilor
lui Aristotel. Prin el n Europa Apusean se va cunoate filosofia lui Aristotel. A ncercat s uneasc filosofia
lui Aristotel cu credina cretin i s dea filosofiei o orientare raionalist. Pentru merite deosebite n 1323 a
fost canonizat. n 1879 sistemul lui filosofic a fost declarat de Vatican filosofia oficial a catolicismului. n
1925 se ine un congres n care se hotrete s se lase ceea ce nu mai sunt n realitate i s se pstreze credina
n Dumnezeu. Aa a aprut curentul filosofic numit neotomism. La aceast dat s-a hotrt s se revin la
filosofia lui Toma. Profilul filosofic nu a fost pus n eviden. Filosofia Tomist este complex, are o bogie
impresionant, se caracterizeaz prim metoda sistematic, foarte minuioas, se bazeaz pe raionamentul
abstract i pe apelul la nvtur aristocratic. A dominat secolul XIII prin realizrile n plan filosofic.
Roger Bacon este filosof englez, a scris multe lucrri n care dezbate raportul dintre filosofie i teologie,
cauzele ignoranei umane. El manifest o mare ncredere n raiune, se ridic mpotriva argumentelor
autoritilor anticilor. Consider c este util s studiem pe antici dar ei au fost supui greelilor. El critic
nominalismul i realismul i opune metoda experimental. Rmne important prin ndemnul de a studia
natura, de a nltura credina n minusuri. El creeaz credinele de cercetare tiinific se ridic mpotriva
dogmatismului.
Duns Scotus secolul XIII- XIV. Este cel care va depi caracterul unilateral al realismului i nominalismului,
nu va fi acceptat nici de realiti nici de nominaliti. A lsat o oper bogat, d o interpretare aproape de adevr
a nominalismului. n secolul XIII aprea ca un prevestitor al unui nou veac. W. Occan este un mare
deschiztor de drumuri, este scolastic dar pare s fie o resimire a renaterii. El va fi acela care va da lumin
interpretrii scolasticii.

20. nvtura filosofico-teologic a lui Thomas dAquino: principiul armoniei dintre credin i
raiune, teodiceea, dovezile existenei lui Dumnezeu
Toma d'Aquino (1225-1274). Scopul principal al lui este de ademonsta c ntre tiin i credin nu
exista contradictie. T. d'Aquino analizeaz concepiile de pn la el referitoare la coraportul dintre
credin i raiune i gsete c nici una dintre ele nu este satisfctoare:Abellard susine c raiunea
este unicul sprijin,Tertulian. dimpotriv, ignora completamente tiina, averroitii stteau pe poziiile
teoriei adevrului dublu. Nimeni dintre ei, spune T.dAquino nu are dreptate, deoarece adevrul poate fi
doar unul fiind'c provine de la D-zeu. De aici pornind, el nainteaz principiul armoniei credinei i a
raiunii. Sarcina filosofiei nu este de a descoperi adevruri noi, ci de a argumenta acele adevruri care se
conin n. Sfnta Scriptur. Adevrul, deci, este demult descoperit. Dei sunt supraraionale, adevrurile
credinei nu sunt iraionale, de aceea pot fi argumentate logic. i credina i raiunea au deci, acelai
scop-s ne aduc la cunoaterea lui Dumnezeu. n acest caz nu trebuie s ne dezicem de serviciul
tiiinei pentru a argumenta credina. Dar atunci cnd ni se pare c ele vin n contradicie trebuie s
nelegem c aceasta provine doar de la slbiciunea minii noastre. n acest caz nu trebuie s negm
adevrurile credinei, ci trebuie s credem n ele i s le primim aa cum sunt. Prin acest fel de a
pune problema, Toma d'Aquino transform definitiv filosofia n servitoare a teologiei. Filosofia trebuie
s slujeasc teologiei prin faptul c argumenteaz n noiuni tiinifice credina i respinge, demonstrnd
c sunt false argumentele, ndreptate mpotriva religiei. Acesta este unicul ei rol.
Toma d'Aquino a adaptat filosofia lui Aristotel pentru a argumenta credina folosind n acest scop doar
acele laturi ale doctrinei aristotelice care i conveneau. Cele mai multe elemente din nvtura lui
Aristotel gsim n nvtura lui Toma despre existen. Lumea el i-o nchipuie ca o ierarhie de
trepte:treapta de jos - materia brut, t reapta a doua - lumea vegetal, treapta a treia - lumea
animal i ultima - omul. Acesta este doar o verig de trecere spre lumea cea mai perfect, culmea i
scopul existenei - Dumnezeu.
Toma_d'Aquino nu se ndoiete de faptul c Dumnezeu exist. n lucrarea Suma teologiei, el nainteaz
urmtoarele dovezi ale existenei lui Dumnezeu.1) Dac tot ce exist i are cauza micrii sale n
afara sa, apoi pentru a evita regresul la infinit, trebuie s presupunem c exist o surs iniial a
micrii i aceast surs este Dumnezeu 2)Pentru apariia lucrurilor este nevoie de cauza eficient
(creatoare). Nu se poate ns ca ceva s fie pentru sine cauz eficient (s se autocreeze), deoarece n
acest caz acest "ceva" ar trebui s existe pn la sine,dar aceasta este o absurditate. Atunci trebuie s
recunoatem existena primei cauze eficiente a lui Dumnezeu. 3)Argumentul al treilea se bazeaz pe
coraportul dintre necesitate i ntmplare. Orice fenomen ntmpltor depinde de o cauz necesar. Pentru a
evita regresul la infinit trebuie s recunoatem c exist prima necesitate(legitate) - Dumnezeu, care, este
garantul legitii din lume. 4)Lucrurile au diferite grade de perfeciune. Trebuie deci s existe i
perfeciunea suprem -. Dumnezeu. 5) Dovada a cincea este numit dovada teologic. Totul n lume are
o anumit destinaie i nu este fr de folos. Aceast armonie nu este ntmpltoare, exist o for
care a rnduit totul n lume i aceast for este Dumnezeu. Un interes aparte prezint teodiceea lui Toma
dAquino. Dac Dumnezeu este creatorul lumii i el este bun, atunci de unde se ia, rul? Rspunsul lui
Toma este urmtorul: rul nu este un fenomen independent (pozitiv). Rul este doar absena binelui,
de aceea el nu este n genere existen. Dac binele i realitatea sunt identice, apoi dispariia existenei
implic automat dispariia rului. Cauza rului esle, deci binele, deoarece numai binele face ca rul s
devin o realitate. Rul nu poate fi.cauz deoarece el nu este existen. Dac Dumnezeu este bun i tot
el este creatorul, atunci urmeaz c el este cauza rului. Nu, rspunde Toma, deoarece binele i
existena sunt identice la fel cum sunt identice rul i inexistena. n acest caz, Dumnezeu nu poate fi
cauza rului din lume deoarece el nu poate ficauza tendinei spre inexisten. Rul provine doar de la
imperfeciunea moral, pe cnd Dumnezeu este perfeciunea absolut. Prezena rului ns, nu stric
armonia din lume, el e necesar pentru comparaie, pentru a discerne binele. Principala cauz a
rului este voina liber, cu care omul este dotat de Dumnezeu pentru a face posibil responsabilitatea
fiecruia pentru alegerea fcut. Fr libertatea voinei omul nu poate deveni perfect din punct de
vedere moral.
21)Caracteristica general a filosofiei din epoca renaterii
Noiunea de Renatere a fost introdus n circuitul tiinific pentru prima dat de istoricul francez Jules
Michelci. El i-a intitulat prin termenul "La renaissance" volumul il Vll-lea din Istoria Franei, scris n 1855 i o

caracterizeaz pe scurt ca "descoperirea lumii, descoperirea omului7'. ncepnd cu Michelet, cercettorii de mai
trziu caracterizeaz Renaterea ca o perioad istoric deosebita de Evul Mediu, ca o restaurare a culturii
clasice antice dup o lung epoc de letargie medieval.
n evoluia culturii filosofice renascentiste pot fi evideniate trei perioade: 1) umanist ori antropocentric,
care dureaz de la mijlocul sec.XIV pn la mijlocul sec.XV; 2) neoplatonic i neoaristotelic, care se
extinde de. la mijlocul sec. XV pn la nceputul sec. XVI; 3) naturfilosofic, care se extinde din a doua
jumtate a sec. XVI pn la nceputul .sec. XVII.
22)Perioada umanist din Epoca Renaterii .
Trstura principal a acestei perioade este antropocentrismului. Filosofii umaniti deplaseaz interesul de
la problemele de ontologie la probleme de etic i filosofie social, n centrul ateniei lor se afl viaa
pmnteasc a oamenilor, care nu mai este privit ca un sla temporar, un loc de chinuri, ci ca un_
trm de afirmare a oamenilor, de manifestare a capacitilor i miestriei lor. Omul nu mai este tratat ca
un cltor temporar pe pmnt,_ci_ca o fiin activ, liber, contient de capacitile sale. Menirea
filosofiei umanitii o vd n descoperirea armoniei dintre nceputul divin i natural din persoana omului
i nicidecum n accentuarea contradiciei dintre aceste dou nceputuri. Dac natura uman const din
corp i suflet, apoi pentru a-i realiza menirea_sa n lume, omul trebuie s-i satisfac att necesitile
trupeti, ct i cele spirituale. Dezicerea de propria natur, renunarea la plcerile lumeti, caracteristic
Evului Mediu, i pierde valoarea n morala umanist. Ascetismul este nenatural i deci fals, farnic.
Umanitii opun ascetismului epicureismul rennoit. Corpul nu trebuie s fie adus n jertfa sufletului. Dac
oamenii ar fi alctuii numai din suflet, atunci noi am fi de acord cu stoicii, spun umanitii. Dar dac noi
constm din suflet i corp, apoi stoicii nu pot ignora ceea ce-i aparine pmului de la natur i fr de
care el nu poate fi fericit. Astfel natura servete drept argument pentru justificarea eticii delectrilor si a
plcerilor. Numai dac omul este creat de natur i pentru plcere, dar nu numai pentru suferin,
putem spune c lumea n care el triete este minunat. Natura a creat frumuseea ce-1 nconjoar pe om
i tot ea l-a nzestrat cu organe de sim, care-i permit s se bucure de frumuseea ei. ntreaga activitate a
omului, spun umanitii, poate fi explicat din tendina spre plcere:Totul se face pentru plcere". Pentru
plcere oamenii sunt capabili s nfrunte cele mai mari greuti, s manifeste fermitate i vitejie, de dragul
plcerii ei i sacrific viaa n tiine i art. Etica umanist, ns, nu propag plcerile josnice, ci din contra,
ei privesc activitatea i cunoaterea ca manifestri supreme ale plcerii. n tradiia umanist un loc aparte l
ocup renatereaculturii filosofice antice. Umanitii caut cu minuiozitate i traduc textele filosofice antice;
mbogind astfel cultura european. Cultura filosofic european este mbogit cu ntreaga oper a
lui.Platon, traduceri noi din textele lui Aristotel, operele lui.Cicero, Poemul lui Titus Lucreius Car "Despre
.natura lucrurilor", lucrrile lui Plutarh, Diogenos Laertius, Epictet, Marc Aureliu, Sextus Empiricul .a
Umanitii rennoiesc cultura filosofic antic ns fr a o urma orbete, ci dezvoltndu-i creator tradiia.
23)Filosofia naturii n Epoca Renaterii
Tradiia umanist epuizeaz pe la sfritul secolului XVI, iar locul lor l ocupa filosolia naturii etapa cea mai nalt a filosofiei Epocii Renaterii. Filosofia naturii se deosebete nu numai prin
obiectul ei de studiu, dar mai.cu seam prin metoda de abordare a diferitor probleme filosofice.
Printre primii se pronun n acest domeniu renumitul om de art renascentist Leonardo da Vinci
(1452-1519). Aproape c nu exist domeniu n care aceast figura titanic s nu i fi spus
cuvntul: pictur, sculptur, arhitectur, medicin, astronomie, matematic, filosofie. Leonardo se
conduce de convingerea c fiecare savant trebuie sa aib curajul de a se bizui pe propria sa
raiune, El este mpotriva nchinrii oarbe n faa autoritilor orict de geniale-ar fi ele fiind
convins c tiina nu se reduce la autoritatea unor nelepi. i autoritile pot grei, i dac i-am
urma orbete e mare riscul de a stopa serios dezvoltarea tiinei. Cu att mai mult c "a grei e
omenete", de aceea, de rnd cu descoperirile geniale savanii comit i anumite greeli. Cei care vin
dup ei sunt predispusi s cread c oamenii de geniu nu greesc i cred c sunt juste toate ideile
elaborate de ei. Iar atunci cnd fac descoperiri ce vin n contradicie cu tradiia stabilit de
autoriti n tiin, savanii nceptori se tem s declare c au fcut o descoperire pentru a nu prea
ridicoli. Astfel serviciul fcut de oamenii de geniu tiinelor este dublu:ei nu numai accelereaz, dar i
stopeaz simitor dezvoltarea tiinei prin autoritatea lor. n acest caz trebuie s tim a deosebi unde
este tiin adevrat si unde pseudostiin. Un semn al pseudotiintei, spune Leonardo, este

diversitatea si contrarietatea prerilor, precum i strigtul n loc de argumente, unde se strig, acolo
lipsete tiina adevrat, fiindc strigtul mrturisete lipsa de argumente. Pentru a evita eroarea,
tiina trebuie ntemeiat pe experien, deoarece numai ea ne conduce spre cauza fenomenelor i la
prezicerea efectelor. El respinge orice cunotine care nu se ntemeiaz pe experien:
"nelepciunea este fiica experienei". Leonardo este unul din fondatorii metodei experimentale de
cercetare. Pentru a confirma ,veridicitatea descoperirilor fcute experiena trebuie repetat de mai
multe ori i n diferite condiii. Subliniind unitatea dintre teorie i experien el spunea: "tiina este
conductorul de oti, practica - soldaii. Practica trebuie s se bazeze totdeauna pe o teorie bun".
Rolul tiinei n societate este apreciat foarte nalt de Leonardo. Numai tiiria ne va permite s smulgem
secretele naturii i s punem forele ei n serviciul omenirii. Cea mai important dintre tiine este
matematica: "Nici o investigaie uman nu poate fi numit tiin veritabil dac nu trece prin
investigaiile matematice". n consecin Leonardo declar categoric: "S nu-mi citeasc lucrrile acel
ce nu cunoate matematica". Cunoaterea legitilor i a necesitii este scopul cunoaterii. Legile
naturii ntruchipeaz necesitatea etern. Dumnezeu este garantul necesitii din natur; ca un
"maestru suprem", "inventator mre" i "motor iniial", el a determinat mersul evoluiei
Universului. Una din cele mai minunate creaii ale lui Dumnezeu este omul. Prin virtuile lor unii
oameni, spune Leonardo, se aseamn unor "zei teretri". Virtutea ns se dobndete prin munc.
Lenevia i face pe oameni nu numai ignorani dar si josnici, ri, adevrate nuliti. Acetia persecut
nelepii, dezlnuie rzboaie, sunt cruzi cu animalele, natura, precum i unul fa de altul. De aceea
oamenii buni i virtuoi trebuie protejai, respectai, iar gloata ar trebui s le urmeze exemplul.
Remarcabile sunt realizrile n tiin i filosofie a astronomului i fizicianului Galileo Galilei. El a
fcut un ir de descoperiri tiinifice i invenii: a inventat termometrul, balana hidrostatic, luneta.
Datorit telescopului el a fcut observaii astronomice importante: a descoperit patru satelii ai lui
Jupiter, inelul lui Saturn, petele de pe Soare i rotaia acestuia n jurul axei sale .a. Natura este
conceput de ctre Galilei ca o totalitate de legi obiective, accesibile cunoaterii prin intermediul
experimentului i a matematicii. Legea cauzalitii este o lege universal care domin natura. Universul
este infinit, materia venic. Dumnezeu a pus natura n micare fiind "primul ei imbold, dar ea se
dezvolt n continuare conform legilor sale. Astfel el devine adept al deismului. Lucrurile constau din
atomi, care au doar ntindere i form, adic caracteristici pur cantitativi. De aceea nsuirile de baz ale
lucrurilor materiale sunt mrimea, forma, cantitatea i micarea. Micarea el o reduce la forma ei
mecanic.
24)Filosofia social politic n Epoca Renaterii
Filosofia social din aceast perioad este reprezentat de Nicolo Machiavelli Tomas Mor i
Tommaso Campanella.
Lucrrile principale ale lui Machiavelli sunt: "Principele", "Arta rzboiului", "Discursul asupra primei
decade a lui Titus Livius" etc. Dezvoltarea societii, spune el, este.un proces legic. Viaa social,
schimbarea formelor de stat i a regimurilor politice, toate au un suport stabil - natura omului, care
se supune unor legiti stabile. Statele apar, nfloresc atingnd apogeul i se destram fiind determinate de
Destin, Necesitate. Tot n conformitate cu Destinul acioneaz i omul. Aceasta nu nseamn, ns, c oamenii
sunt neputincioi n faa Destinului, ei dispun de anumit libertate a voinei. O jumtate din aciunile noastre
sunt determinate de Soart, iar cealalt jumtate ea o las pe seama noastr. Pentru a fi liber omul trebuie s
cunoasc bine mprejurrile. Omul politic trebuie s ghiceasc, s neleag limitele posibilitii n diferite
mprejurri i s acioneze n conformitate cu ele. Cel ce acioneaz conform mprejurrilor este nelept, ns
nelepciunea si prudena sunt insuficiente pentru succes. Omul politic trebuie s mai aib i un spirit de
lupttor, putere de voin i capacitatea de a supune mprejurrile, fcndu-le s te slujeasc.
Unicul criteriu de apreciere a activitii politice este succesul n atingerea scopului principal - consolidarea
statului. Tot ceea ce duce la consolidarea statului este bun, folositor, indiferent de mijloacele folosite n acest
scop. De aceea principele trebuie s fie mai degrab crud dect milos, s insufle supuilor mai mult fric dect
dragoste, s aplice viclenia i fora, fiind "totodat i vulpe i leu". Dac pentru interesul de stat sunt utile
dreptatea, onoarea, morala etc, atunci principele trebuie s le respecte. Dar dac tot n acelai scop sunt
folositoare nclcarea promisiunilor, ipocrizia i chiar trdarea, atunci principele trebuie s le aplice fr a
ezita, deoarece "scopul scuz mijloacele". Omul politic poate fi nvinuit de faptele sale, dar totdeauna va fi
ndreptit, dac rezultatele vor fi bune. Aceast ignorare deplin a moralitii n politic a fost numit
"machiavelism". nclcarea normelor morale n politic nu este pentru Machiavelli un "scop n sine". El

subliniaz doar c normele morale nu trebuie s fie o piedic n aprarea interesului de stat: "Principele nu
trebuie s se abat de la bine, dac aceasta e posibil, dar s poat merge pe calea rului, dac aceasta e
necesar". Interesul de stat nu trebuie confundat cu interesul principelui; acesta este interesul poporului, al
naiunii. Pentru a-i atinge scopul, politica trebuie s fie independent de moral i religie. Religia le promite
oamenilor o via mai bun ntr-o alt lume, ea propag umilina, supuenie, rbdare. Aceasta slbete lumea
i o preda n minile unor ticloi. Machiavelli nu neag necesitatea religiei n stat, deoarece ea asigura, dup
prerea lui, unitatea poporului, dar este nevoie de o religie cu un caracter absolut nou, o religie care ar educa
vitejia, demnitatea, spiritul combativ. Fora motrice a dezvoltrii societii este interesul. Cel mai puternic
interes este acumularea i pstrarea averii, a proprietii private: "Oamenii mai lesne uit moartea tatlui,
dect deposedarea de avere". Oamenii preuiesc mai mult bogia, dect onoarea. n viziunea lui Machiavelli
omul este ru n esena lui, lacom, fricos, farnic etc. Ciocnirile din societate se datoreaz luptei dintre
proprietari i cei lipsii de proprietate. De aceea divizarea societii n clase i lupta dintre ele este ceva legic.
Aceast lupt ns joac un rol pozitiv, deoarece numai prin ea se realizeaz progresul societii i se va
ajunge la instaurarea libertii i a dreptii. Tommaso Campanella afirm c srcia i face pe oameni josnici,
vicleni, neltori,hoi, vagabonzi etc. Bogia i face ngmfai, ignorani, trdtori, bnuitori fr temei,
Lipsii de afeciune. Ieirea din situaia aceasta const n stabilirea proprietii comune, care "i face pe
oameni la fel de bogai i sraci
De rnd cu un sir de momente pozitive, concepia social-politic a lui Mor i Campanella are un ir de
momente slabe, care nu pot s nu influeneze nsemntii practice a nvturii lor, sortind-o s rmn
doar o utopie.

25. Caracteristica general a filosofiei n Epoca Modern

Gandirea moderna propriu-zis, care in decursul istoriei sale a evoluat pe mai multe linii de miscare, sa constituit pe la inceputul secolului al XVII-lea, preluand mostenirea initiativelor innoitoare lasate de
gandirea stiintifica si filosofica a Renasterii. Ea a pornit dintr-un motiv, altfel, foarte simplu: nevoia unei
reactii de gandire hotarate care sa duca la o ruptura definitiva cu acele ramasite ale scolasticii medievale ce,
supravietuind procesului renascentist, au reusit sa se strecoare pana in pragul epocii moderne. Sentimentul
unei confruntari energice cu gandirea medievala, insotit de puternice accente si iesiri critice la adreasa
acesteia, este prezent si se manifesta deosebit de activ la cei doi mari intemeietori ai gandirii moderne:
Bacon si Descartes.
S-a vorbit de o "boala" a spiritului modern, care dateaza chiar de la inceputurile sale, fiindu-i intr-un
tel innascuta, si care ar fi vinovata si pentru asa-zisa "criza a culturii europene moderne", de care s-a facut
atata caz in gandirea apuseana cu incepere de la sfarsitul secolului trecut. Motivul ar fi ca spiritul modern
este din nastere sfasiat, rupt, dezbinat de sine, iar nu o alcatuire armonioasa cum ar fi fost sufletul antic sau
cel medieval, ancorate, cel putin cu un capat al lor, in absolut. Intr-adevar, spiritul modern este pus in fata
unei sarcini istorice inedite: are in fata sa mostenirea antica si mostenirea medievala, adica, pe de o parte,
elenismul cu arta si filosofia sa, rationalist in esenta lui, pe de alta crestinismul promotor al ideii de revelatie
divina dar care a reusit sa aseze in slujba acestei revelatii un intreg angrenaj intelectual, elaborand scolastica
drept o stiinta rationala. Este vorba, desigur, de doua traditii nu doar independente ci chiar opuse ale istoriei
culturii. Izvorand din surse diferite, ratiunea si credinta, se neaga una pe alta. "Nemultumit de aceasta
mostenire, spiritul nou incheaga o formula proprie de gandire si de viata, formula ce se vede chemata sa
aleaga din valorile trecutului numai ce e adevarat si util. Un element de discernamant, de "critica", este de la
inceput constitutiv spiritului nou. Elementul critic e conditionat de o constiinta istorica tot mai
patrunzatoare, de trairea contrastului dintre cele vechi si cele noi, dintre via antiqua si via moderna, cum se
spunea chiar din rastimpul de agonie al cultura medievale" (M.Florian - Immanuel Kant in Istoria filosofiei
moderne) Spiritul critic va constitui o trasatura esentiala a atitudinii omului modern fata de realitatea
naturala si culturala in mijlocul careia traieste, a mentalitatii lui de viata. Expresia suprema a acestui spirit
critic se poate identifica in criticismul filosofic al lui Kant, care, considerat din acest punct de vedere,
constituie punctul culminant al intregului proces cultural al lumii moderne.
Astfel, spintul modern este pus in situatia de a fi obligat sa opteze intre cele doua traditii lasate
mostenire de antichitate si evul mediu. Dar in locul unei alegeri transante in favoarea uneia dintre ele va
prefera, de cele mai multe ori formula unei atitudini mai cumpatate, a gasirii unei solutii de compromis intre
acestea.

Dar, datorita actiunii spiritului critic inculcat de la inceput in fundamentele sale mentalitatea moderna
este preponderent analitica, distingand intre valorile fundamentale ce alcatuiesc continutul constiintei
moderne. "Lumea moderna - nota T. Vianu - a aparut odata cu prima tresarire a gandului despre autonomia
feluritelor domenii de cultura. Se stie cat de tarziu s-a prezentat mintii omenesti aceasta idee. Antichitatea na cunoscut-o. Nici evul mediu in primele lui secole. Mai tarziu, teoria adevarului dublu, teologic si filosofic,
ne face sa presimtim ceva din spiritul modern al autonomiei valorilor si al specialitatilor contemporane.
Procesul se dezvolta din clipa aceasta intr-un mod neintrerupt" (T. Vianu - Filosofie si poezie in Opere.
Bucuresti. Editura Mmerva. vol VII. 1978. p 358)
Filosofia care va statua principiul autonomiei valorilor este tot criticismul kantian care, si din acest
punct de vedere, inseamna o incununare a tendintelor specifice culturii moderne. Criticismul kantian analitic
si discriminativ va stabili specificul si valabilitatea principalelor valori ale culturii moderne filosofie, stiinta,
religie, arta, morala, drept, politica. De la acceptarea independentei si autonomiei valorilor pana la
proclamarea unui conflict dintre ele nu mai este, desigur, decat un pas. Datorita ideii autonomiei si
independentei valorilor un anume sambure de tensiune intenoara este sadit de la aparitia sa in corpul culturii
modeme, predispunand acest corp catre boala ce se va manifesta in ideea crizei culturii moderne.
Privite lucrurile dintr-un alt punct de vedere, gandirea moderna este opera burgheziei moderne in
formare si imediat dupa aceasta, trecand printr-un moment de ascensiune social-politica, sprijinita de
cresterea puterii sale economice. In drum spre cucerirea unei pozitii dominante in societate. Ca atare, ea va
purta in decursul intregii sale evolutii, semnele originii ei burgheze. Astfel, se face ca strict filosofic
vorbind, gandirea moderna, la fel ca si cea antica la vremea ei, prin primii filosofi ionieni, s-a nascut pnn
Bacon si Descartes ca o conceptie realista despre lume si viata. Paralelismul acesta poate fi impins cu
usurinta mai departe: atat gandirea moderna cat si gandirea antica au aparut ca expresii ale nevoii omului de
a cunoaste mai profund realitatea inconjuratoare in care omul traieste prin cercetarea naturii, luata in
intelesul ei cel mai larg de intreaga lume materiala exterioara, realitatea obiectiva ca atare. Gandirea
moderna se arata mobilizata intenor de dorinta de a impinge tot mai departe in necunoscut granitele
cunoasterii acelei naturi pe care o descoperisera ganditorii si incepusera s-o cerceteze oamenii de stiinta ai
Renasterii, din a carei imitare artistii ei isi faurisera supremul imperativ si ideal estetic. Omul modern este
pandit adesea de pericolul ca, angajat in orizontul realitatii, pierde orice legatura cu transcendenta, legatura
ce satisfacuse din plin spiritul antic si medieval. Dar pentru pierderea acestei legaturi, pe de alta parte, el
este recompensat prin faptul ca ramane intr-un contact permanent cu diversitatea inepuizabila a lucrurilor,
altfel zis, cu natura. In fata omului modern, natura isi dezvaluie o dimensiune noua a sa, de neconceput pana
la stiinta Renasterii: infinitatea sa. Pus inaintea natuni infinite, omul va ramane uneori cu desavarsire singur
si nu rareori se va auzi in aceasta situatie strigatul sau de disperare. Spiritul modern se abandoneaza naturii
cu o evlavie entuziasta, pentru a depune intre limitele sale tot ceea ce culturile anterioare cautau mai inainte
intr-o forma oarecare, evadand in absolut. Dar cu aceasta spiritul modern poposeste in relativ. De aici
urmeaza si consecinta ca unul din cele mai importante concepte pe care il vehiculeaza gandirea moderna va
fi tocmai acela de natura, iar ea insasi, aceasta gandire, va stabili cele mai stranse legaturi cu stiintele
moderne ale naturii. Ideea infinitatii extensive si intensive a naturii va conduce gandirea moderna catre
elaborarea notiunii, atat de importanta pentru dezvoltarea cunoasterii, de functie intr-un anume sens aceasta
notiune va domina gandirea moderna: intr-o lume infinita, si in directia marelui si in cea a micului, care il
arunca intr-o permanenta nesiguranta, omul modern nu poate simti un teren solid sub picioarele sale fara
ajutorul conceptului de functie numai datonta acestuia poate stabili acele legaturi si relatii care ii sunt atat de
necesare orientarii sale in lume. Daca natura inchide in ea intreaga realitate, atunci inseamna ca dincolo de
ea nu se mai afla nume. Spiritul modern tradeaza inclinatii imanentiste: nu se poate desparti de lumea
pamanteasca, iar bucunile acesteia nu vrea sa le sacrifice pentru o existenta trancendenta. De aici si
orientarea ateista care il insoteste in anumite momente ale sale. Caci daca spiritul crestin atarna, cu o privire
incarcata de dorinte, de o lume supranaturala, si din toate puterile sale se straduieste inspre afara, dupa
Dumnezeu, interesul si atentia omului modern, se fixeaza asupra lumii naturale, se pastreaza in cadrul
acesteia. Mai tarziu se va adauga la aceasta si interesul si orientarea catre interioritatea sufleteasca proprie
omului. In egocentrismul sau, omul modern simte ca celelalte sunt dependente de el si nu invers, ceea ce
duce la manifestarea unui spirit al responsabilitatii mai acut in epoca moderna decat in alte vremuri ale
istoriei. Astfel, nu apare chiar intru totul inexplicabil si surprinzator faptul ca preocuparile de etica isi
pierd, in anumite limite, din intensitate in epoca moderna. Explicarea acestei imprejurari se datoreaza
faptului ca intrebarile orientate catre cunoasterea specificului naturii imping in spate, ca lipsite de o

deosebita importanta, cel putin pana la Kant, intrebarile privind specificul valorilor etice si estetice, care
retinusera atat de mult filosofia antica si medievala.
Redescoperirea naturii inseamna repunerea ei in drepturile sale depline, de unic obiect real al
cunoasterii omenesti. Gandirea moderna isi tradeaza originea sa burgheza si prin nazuinta sa pragmatica
declarata: natura infinita constituie nu numai tema unei cunoasteri ce se desfasoara dupa un program infinit,
dar mai ales una a actiunii transformatoare nesfarsite a omului. Desigur, gandirea moderna inca nu are un
concept suficient de elaborat al actiunii practice. Dar scopul cunoasterii naturii este unul eliberator, atat in
ordine teoretica cat si practica: ea vizeaza sa-l scoata pe om din starea sa de dependenta ce face din el un
sclav al naturii - servus naturae - pentru a-l instala, prin actiunea practica ce isi face aliat din cunoastere, in
ipostaza de stapan al ei - dominus naturae.
Problema de capatai care sta de la inceput in fata ganditorilor moderni este aceea de a-l pune pe
om in posesia unui mijloc de cunoastere a naturii, mai eficient in rezultatele sale, prin care acesta sa poata
dobori toate barierele ce se ridica in cale, in stare sa-i asigure succesul in viata. Cunoasterea naturii implica,
intai de toate, un ansamblu de reguli si de principii, care sa-i asigure succesul in viata. Cunoasterea naturii
implica, intai de toate, un ansamblu de reguli si de principii, care sa-i aseze omului in fata calea cea mai
sigura ce ii poate conduce gandirea catre aflarea adevarului, adica o metoda. De aici, interesul pentru aflarea
unei noi metode, care va degenera apoi intr-o adevarata superstitie a metodei - o metoda buna este suficienta
si singura pentru a garanta adevarul. Reprezentantii gandirii moderne sunt convinsi de universalitatea si
omnipotenta ratiunii, de necesitatea ei in vederea dominarii naturii. Pentru acestia singura forma prin care
omul isi poate supune natura este cea oferita prin succesele cunoasterii sale de catre om. De la Bacon
provine vestitul adagiu - scientia est potentia. Aceasta incredere nemarginita in puterea cunoasterii stiintifice
nu va ramane o simpla promisiune neimplinita. Foarte curand, ea va fi verificata practic prin aplicatiile
tehnice ale stiintei, care dubland mediul natural prin unul tehnic, vor sustine serios ascensiunea economica a
burgheziei, ducand la formarea industnei capitaliste moderne.
Filosofia moderna a aparut, cum am vazut, odata cu stiintele moderne ale naturii si pe baza
acestora, se va dezvolta intr-o stransa legatura cu ele. Aceasta situatie va determina si caracteristicile
dominante, definitorii ale gandirii filosofice moderne. Prima dintre aceste caracteristici este mecanicismul:
dintre stiintele moderne ale naturii, prima care se dezvolta este mecanica, ea avand ca obiect propriu de
cercetare cea mai simpla forma a miscarii: deplasarea in spatiu. Apare, astfel, tendinta fireasca de a explica
toate celelalte forme necunoscute ale miscarii prin reducere la forma de miscare cunoscuta, cea mecanica,
luata ca punct universal de plecare in intelegerea intregii procesualitati a realitatii naturale si sociale.
In al doilea rand este vorba de caracterul predominant analitic al gandirii filosofice moderne.
Stiintele naturii se afla la inceputurile dezvoltarii lor intr-o faza acumulativa si descriptiva si nu
explicativa. Ele constata mai mult realitati gata facute decat sa incerce explicarea unor realitati in curs de a
se face. Ele nu pot observa mai ales conexiunile care se stabilesc intre acestea. Studiind realitatea
descompusa in partile si domeniile care o compun, considerate in mod static, rupte unele de altele,
ignorand legaturile lor reciproce, stiintele fac uz acum de un spint analitic excesiv. Gandirea isi insuseste
realitatea gata facuta, astfel ca va prefera; sa-i desfaca unitatea in partile sale componente. Pe acest motiv
spiritul modern apare, mai degraba, ca analitic, placerea sa este disectia. In timp ce filosofia antica si cea
medievala mai cautasera sa realizeze un echilibru intre analiza si sinteza, sa nu le rupa una de alta.
Realitatea, asa cum apare ea spiritului modern, nu este organismul, care traieste numai in
totalitatea sa de viata, nici o opera de arta unitara, ci mecanismul, pe care legile naturii il pun in functiune,
piesa cu piesa. Omul modern cauta neobosit structura si functionarea interna a acestui mecanism. Doreste cu
o curiozitate nestapanita sa vada cum in ceasornicul mare al naturii ceasornicarul divin trage astfel arcurile
incat dintii rotilor se potrivesc unii cu altii perfect, impingand inainte procesul universal. Acest mod de a
privi realitatea, nu in totalitatea sa organica ci preponderent analitic, desfacuta in partile care o alcatuiesc,
metafizic in esenta sa ultima, va trece din stiinte imprimandu-se si filosofiei, caracterizand si modul acesteia
de a considera natura si societatea.

29. Rationalismul lui R. Descartes: invatatura despre metoda, teoria ideilor innascute
Rene Descartes (1596-1650) este ntemeietorul raionalismului i al metodei inductiv-raionale, consider
raiunea drept facultatea principal de cunoatere i instana suprem a adevrului.
Descartes i propune scopul de a reface singur n ntregime toate tiinele. Pentru nceput, ns, el consider
c este absolut necesar s ne formm o nchipuire exact despre ntregul ansamblu al tiielor. El compar
filosofia cu un arbore a crui rdcin este metafizica, tulpina este fizica, iar ramurile sunt mecanica,
medicina,morala.
Problema metodei n filosofia lui Descates, ca i n filosofia lui Bacon, este problema central. Metoda este
condiia indispensabil a cercetrii tiinifice. Metoda face ca tiina s devin folositoare vieii umane,
ajutndu-ne s ajungem, cum scrie Descartes, Stpni i posesori ai naturii.
n lucrarea Reguli utile i clare pentru ndrumarea minii i cercetarea adevrului (prima lucrare
metodologic), descartes i propusese s elaboreze 36 de reguli, dar ntruct n-a terminat lucrarea, a prezentat
numai 21 de reguli. n Discurs asupra metodei, el se reduce la 4. Cea dinti este regula evidenei, care
const n a nu accepta niciodat ceva ca adevrat, dac n-am cunoscut aceasta n mod evident. O ideie este
adevrat doar atunci cnd ea este clar i distinct.
A doua regul este regula analizei. Ea const n a mpri fiecare dintre dificultile pe care le cercetm n
attea pri n cte s-ar putea i de cte ar fi nevoie pentru a le rezolva mai bine. A treia sinteza, n care
principalul este respectarea ordinii. Const n a aduce n ordine gndurile, ncepnd cu cele mai simple i mai
uor de cunoscut, pentru a ne ridica puin cte puin, ca pe nite trepte, pn la cunoaterea celor mai
complexe. A patra regul este cea a enumerrii complete: a face peste tot enumerri att de complete i
revizuiri att de generale, nct s fiu sigur c n-am omis nimic. Enumerarea const n a parcurge treapt cu
treapt lanul judecilor, asigurndu-ne de continuitatea i de adevrul lui.
Fiind o expresie caracteristic a raionalismului modern, concepia cartezian a metodei reprezint o antitez a
sensualismului i empirismului. Ea privelegiaz cunoaterea raional, rolul hotrtor n cunoatere l atribuie
procedeelor raionale, intuiiei i deduciei. Descartes este convins c, din cauza faptului c pn acum filosofii
nu dispuneau de o asemenea de o asemenea metod, a fcut ca ideile metafizicii de pn la el s rmn incerte
i confuze. Filosofia poate fi reabilitat numai dac ea va fi eliberat de vechile opinii. Modalitatea acestei
eliberri este ndoiala. De aceea ndoiala devine punctul de plecare obligatoriu al noii metafizici. Eu m
ndoiesc n totul, - spune Descartes, - eu nu m ndoiesc n faptul c m ndoiesc. i dac suntem siguri c ne
ndoim, atunci suntem siguri c gndim. Prin urmare suntem siguri c exist n noi cugetare. M ndoiesc
nseamn c cuget; cuget, nseamn c exist.
Existena cugetrii noastre suntem convini; nu suntem ns siguri de existena obiectelor ei. Cum putem gsi
aici certitudinea? Printre obiectele pe care le gndim, spune Descartes, se gsete unul de care putem fi siguri
c exist pentru c avem intuiia c trebuie s existe. Acesta este Dumnezeu. Ideia de Dumnezeu este ideea
unei fiine infinite i perfecte. O asemenea fiin infinit i perfect n-am fi putut-o percepe niciodat cu
simurile noastre, care sunt finite i imperfecte. Dumnezeu singur a fost n stare s creeze aceast idee. Iar
mintea noastr a primit-o de-a dreptul de la el i o are din natere. Ideia de Dumnezeu este o idee nscut.
Ideea de Dumnezeu ne demonstreaz prin nsi existena ei n mintea noastr c exist Dumnezeu n afar de
noi. Dac noi nu putem crea singuri atunci ea nici n-ar fi fost creat de Dumnezeu. Ca s-o creeze, ns,
Dumnezeu a trebuit s existe. Existena efectului dovidete existena cauzei, ceea ce ne-o garanteaz
principiul evidenei.
Al doilea argument a lui Descartes care are menirea de a demonstra c Dumnzeu exist, este ntemeiat de
propria noastr existen. Existena creaturilor dovidete existena Creatorului, ceea ce ne garanteaz
deasemenea criteriul evidenei, adic al cugetrii clare i distincte.
Din faptul existenei lui Dumnezeu putem deduce existena lumii de care prin simuri nu ne putem convinge.
Astfel Descartes ajunge la trei certitudini:
este cert c exist,
este cert c exist Dumnezeu,
este cert c lumea obiectelor exist.
Aceste trei certitudini i servesc ca punct de plecare pentru deduciile sale.
Descartes a fost un savant care gndea filosofic tiina i un filosof care fcea tiina. Filosofia lui Descartes se
mprea n dou pri relativ independente: fizic materialist i metafizic idealist. Anume de aceea el a
intrat n istoria filosofiei ca filosof dualist. Descartes este convins c exist 2 substane radical deosebite:
1.
substana spiritual.

2.

substana material.
La fel ca i atomitii, Descartes consider c lumea material este compus din atomi, ns el neag existena
vidului.
Materialismul lui Descartes rmne ns n esen metafizic i mecanicist.
Cele dou substane se ntlnesc i se leag recisproc (datorit lui Dumnezeu) n fiina uman. Prin corpul su
omul e integrat naturii mecaniciste, iar prin suflet substane spirituale.
Filosof de seam, Descartes a fost i om de tiin.
30. Conceptia filosofica a lui B. Spinoza
Filosof olandez din familie de negustori evrei refugiati din Portugalia in Olanda, cel mai de seama
reprezentant a culturii olandeze din sec. XVII S-a format ca filosof sub influenta lui Descartes, de la care a
preluat rationalismul dar supune criticii dualismul cartezian. Pentru libera cugetare in 1656 a fost acuzat de
erezie de sinagoga si excomunicat de mozaism ce inseamna de fapt si ostracizarea sociala. In timpul vietii a
publicat 2 lucrari: Principiile filozofice lui Rene Descartes si Tratatul teologico-politic care are un
character ateist, critica Cartile Sfinte; scoate la iveala contradictiile din Biblie demonstrind ca nu e de
origine divina. Celelalte lucrari erau publicate postum : Tratat scurt despre D-zeu, despre om si fericirea lui,
Tratatul politic; Etica lucr. Fundamentala. Notiunea de baza a filos. lui este substanta. Prin subst. el
intelege ceea ce este conceput prin sine, ce nu are nevoie de conceptul altui lucru din care ar trebui sa fie
format. Pentru el subst. e identica cu D-zeu. Conceptia lui e materialista dupa continut si panteista dupa
forma. Substanta e unica, necreata, eterna si infinita. Ea poseda o infinitate de atribute, adica propr.
inseparabile a ei. Din infinitatea atributelor noi cunoastem numai 2 : intinderea si cugetarea. Daca la Descartes
acestea sunt considerate 2 subst separate apoi la Spinoza ele sunt atribute ale uneia si aceeasi subst. Astfel
Spinoza depaseste dualismul cartezian propune un monism substantialist cu caracter materialist. Totusi
Spinoza afirma ca doar omul e lucru cugetator celelate fiind lucruri intinse. Substanata si atributele ei se
manifesta printr-o infinitate de moduri. Modul este o modificare a subst. Tot ceea ce exista este mod al subst.
Modurile sunt finite si infinite. Modurile finite sunt toate lucrurile particulare si trecatoare. Modurile infinite
se impart in mijlocite si nemijlocite. In natura Spinoza distinge 2 parti : natura nascatoare - prin care se
intelege forta miscatoare, generatoare, creatoare; natura nascuta - care este pusa in miscare de forta
generatoare. Subst. impreuna cu modurile si atributele sale reprez. unica realitatea. Aceasta realitate e
guvernata de legi obiective si necesare, care exclud orice intimplare. Astfel el formeaza o conceptie
determinista, orientata impotriva finalismului teologic. Natura nu are scop dinainte fixat si cauzele finale sunt
doar inchipuiri omenesti. Realitatea se prezinta ca un lant de cauze si efecte, toate fenomenele sunt legate intre
ele, fiecare avind o anumita cauza, aceasta la rindu-i avind o alta cauza, fata de care ea este deja efect si asa
pina la infinit. Aceasta idee determinista e o valoare netrecatoare, dar Spinoza o exagereaza si ajunge la
concluzia ca nimic in lume nu e intimplator. La fel ca si Democrit, e convins ca oamenii declara ceva
intimplator cind nu cunosc cauza fenomenului. O problema aparte ce tot tine de acest context e problema
necesitatii si libertatii. Oamenii se inseala cind cred ca sunt liberi in actiunile lor. Ei pur si simplu nu-si dau
seama de cauzele ce determina actiunile lor. Libertatea vointei ar fi posibila daca omul ar fi ceva mai mult
decit natura, dar raminind o parte a ei, vointa lui va fi mereu conditionata de cauzele externe, deoarece
libertatea e iluzorie. Fiind insa dialectician Spinoza nu face concluzia ca libertatea omului e imposib. Ea e
posib. Dar numai ca rezultat al intelegerii necesitatii ca necesitate cunoscuta. De aceea solutia problemei
libertatii e cunoasterea. La fel ca Descartes Spinoza e rationalist in teoria cunoasterii. Criteriul adevarului e
claritate si distinctia ideilor. Preocuparea principala a fost elaborarea unei etici noi, care s-o inlocuiasca pe cea
traditionala. Spinoza expune teoria sa etica riguros deductiva, dupa modelul matematicii. Locul central in
etica lui Spinoza il ocupa notiunea de afect. Afectele sunt sentimentele, emotiile, pasiunile umane. In loc sa
condamne afectele si actiunile oamenilor, filosoful isi pune scopul sa le inteleaga, sa le cercetaze. Spinoza
afirma ca nazuinta fiecarui om e autoconservarea. Primul afect fundamental e dorinta pe care o defineste ca
pofta constienta, al doilea bucuria trecerea omului de la o perfectiune mai mica la una mai mare; al treilea
afect tristetea trecerea de la o perfectiune mai mare la una mai mica. Toate celelate afecte deriva din ele.
Filozofia analizeaza cu minutiozitate lumea pasiunilor umane. El remarca existenta pasiunilor polare : iubireura, speranta-disperare, conditionarea lor reciproca, transformarea unui afect in altul.Binele ceea ce este
folositor, raul- ceea ce dauneaza. Spinoza considera ca scopul eticii este de al invata pe om sa se elibereze de
sub tirania afectelor care fac sufletul sa sufere. Virtutea consta in stapinirea omului asupra propriilor afecte si
nicidecum inlaturarea lor care e imposibila, deoarece afectele sunt cauze naturale, legice. Un afect este cu atit
mai bine stapinit cu cit mai bine e cunoscut. Prin cunoasterea lor omul devine liber. Cunoasterea este asadar

solutia problemei libertatii omului sub ambele ei aspecte : in raport cu natura si in raport cu propriile afecte.
Cunoasterea il readuce pe om la reintegrarea cu marele tot al naturii. Numai prin aceasta poate dobindi linistea
sufleteasca si fericirea. La acest nivel superior al sau cunoasterea devine iubire, obiectul ei fiind marele tot al
realitatii, substanta natura identica cu D-zeu. Iata sensul celebrei fraze a lui Spin. Iubirea intelectuala p-u Dzeu. Aceasta idee coincide cu spiritul panteist al ideii sale. Iubirea intelectuala a intregii existente, a naturii, a
oamenilor asigura liniste sufletului si adevarata fericire. Caci fericirea este virtutea insasi si nu rasplata
virtutii. Cei ce asteapta rasplata p-u faptele bune in lumea de dincolo nu sunt virtuosi. Inteleptul se gindeste
mai putin decit la orice la moarte, gindul sau e orientat mereu la viata, nazuind sa-i cunoasca tainele, sa se
identifice cu ea. Filosofia lui Spinoza este astfel o imensa apologie a vietii, a omului, a valorilor spirituale
superioare, a cunoasterii si a iubirii.
31. Monadologia i nvtura despre armonia prestabilit n filosofia lui Leibniz
L. este cunoscut ca filosof, dar ca i savant, matematician. Dac Descartes afirma c exist 2
substane: spiritual i coroporal, Spinoza afirm c exist o substna cu 2 caliti, atunci L. afirm c la
baza lumii stau o mulime de substane ce se numesc monade.
Monadele snt substnae spirituale ideale, adic nemateriale dar din ele constau toate lucrurile i
materiale i spirituale. Monadele snt nite raiuni impersonale, nite contiine ce determin esena i
existena tutoror lucururilor n natur. La exterior monadele snt sinmple, dar n interioarul lor fiecare este att
de complicat nct reprezint un univers ntreg. Fiecare monad este nchis n sine, dar din ele este
constituit lumea i unindu-se formeaz diversitatea lucrurilor existente. Dar ele se unesc nu ntmpltor, ci
ntr-un mod armonios i aceast armonie este determinat de Dumnezeu, care este monada suprem. Adic i
la L. Dumnezeu reprezint o contiin suprem activ.
L. caut s peasc n gnoseologia i raionalismul lui Descartes, n sensualismul lui Locke. Descartes
afirma c unele din ideile noastre poart caracter nnscut. locke dimpotriv afirma c de la natere creierul
este tabula rasa pe care poate fi scris orice, adic de la natere n creeier nu se conine absolut nimic i locke
afirma c n raiune iniial nu exist nimic ce n-ar fi existat anterior n simuri.
L. continu aceast expresie cu cuvintele n afar de nsui raiunea, adic n raiune nu exist nimic ce
n-ar fi existat anterior n simuri n afar de nsui raiunea, ceea ce ar trebui s nsemne c izvorul principal al
cunotinelor noastre rmne a fi gndirea teoretic, raiunea, dar nu simurile. Numai c dac Descartes
afirma c exist cunotine nnscute, Leibnitz afirma c exist nu cunotine nnscute ci anumite faculti
nnscute, care se cer a fi dezvoltate. n modul dat Leibnitz a ncercat s depeasc discuia dintre Descarte
cu teoria nnscut i Locke cu concepia despre tabula rasa, discuie care exist pn azi.
32. Conceptia filosofic a lui Locke.
Concepiile lui filosofice i politice s-au bucurat de o larg nelegere i de o sincer apreciere din pertea
multor contemporani.Teoria cunoaterii expus de el a avut o influen major asupra filosofiei empirice ce a
urmat raionalismului continental ntemeiat de Descartes.Principala preocupare filosofic a lui Locke era
legat de capacitatea minii omeneti i de natura cunoaterii.n problema originilor cunoaterii el ia o poziie
contrar raionalismului.el remarc c nu exist idei i principii nscute.Ideile sunt de dou feluri: originare i
simple,compexe i derivate.Locke se refer i la problemele ce in de nsuirile i calitile lucrurilor.Dintre
calitile ce aparin n mod real el meniona:ntinderea,figura,micarea,repausul,impenetrabilitatea i
numrul.Aceste nsuiri ale lucrurilor Locke le numete caliti primare.Calitile secundare nu snt nimic din
obiectele n sine,ci doar puteri de a produce n noi diferite senzaii.n concepia lui Locke cunotina are trei
grade:
-cunotina perceptiv sau senzitiv,adic existena lucrurilor finite din afar de noi.
-cunotina demonstrativ,n care acordul sau dezacordul ntre idei nu poate fi stabilit dect cu ajutorul altor
idei intermediare.
-cunotina imediat sau intuitiv,cu ajutorul creia acordul sau dezacordul ntre dou idei este stabilit imediat
33. Iluminismul englez.Idealismul subiectiv a lui Berkeley i Hume.
Esena filosofiei lui Berkeley rezid n afirmaia c materia nu exist.el susine c toate obiectele pe care n
mod obinuit le considerm c exist pe lume n afara noastr snt pur i simplu o sum de idei prezente doar
n minile noastre.respingnd materia,Berkeley omite problemele complicate cu care s-au confruntat

predecesorii lui pentru a descrie substana material i interaciunea dintre mini i materie.Dup Berkeley
toate cunotinele provin din percepii,deriv din experien.Toate lucrurile snt particulare,iar cuvintele care
prezint nite simple semne,au menirea s le prezinte.El este empirism prin ataamentul su fa de experiena
denzorial ca msur a sensului i realitii.Berkeley ne fur pmntul de sub picioare i picioarele odat cu
el.
D.Hume ca i Berkeley este un teoritician empirist al cunotinei.Pentru Hume impresiile snt mai vii dect
percepiile.Prin aceasta el dezaprob deosebirea fcut de raionaliti ntre existena senzorial i raiune.El
trateaza ideile abstracte sau generale acceptnd opinia lui Berkeley conform creia ideile se raport la
particulariti i nu la generaliti abstractizate.Dup Hume,viciul,virtutea i alte caliti morale depind de
reaciile noastre naturale.Filosofia lui D.Hume este i naturalist i sceptic:ea explic natura uman susinnd
c credinele formate prin nclinaiile naturii noastre omenetinu pot fi justificate prin raiune.
34. Filosofia ilumisismului francez( Montesquieu,Voltaire,Rousseau).
Iluminismul a luptat mpotriva ignoraiei i a superstiiilor,a militat pentru dezvoltarea nvmntului,a
presei,a tuturor ramurilor culturii naionale.n lupta lor mpotriva obscurantismului clerical,iluminitii au adus
o contribuie de seam la dezvoltarea tiinei i la rspndirea culturii n mase.Exponenii de seam ai
iluminismului n Frana au fost:Voltaire,Montesquieu,Rousseau.
Voltaire fiind influenat de Locke a criticat de pe poziii senzualiste dualizmul certezian i teoria ideilor
nscute.El a revendicat de pe poziiile monarhismului luminat egalitatea cetenilor n faa legilor,libertatea
gndirii i a cuvntului.Voltaire este creatorul aa-numitului voltairianism-negare a fanatismului,a
prejudecilor,a privilegilor.Ela avut un rol imens n stimularea micrii iluministe n ntreaga Europ.
Montesquieu(1689-1755)
A satirizat regimul absolutist,a criticat de pe poziii deiste biserica i clerul.El a preconizat separarea puterilor
n stat,el este i unul dintre fondatorii determinismului geografic.El a intuit legitatea proceselor social-istorice
i a stabilit caracterul obiectiv al legilor n genere.
Rousseau(1712-1778)
Rousseau este considerat adeptul unei atitudini care vedea virtutea n lucrurile naturale.Opera lui are o
intensitate i un caracter personal care-i transmit cu mult vigoare i for de convingere viziunea asupra unei
societi n care fiecare persoan i poate gsi mplinirea,fericirea i libertatea.Opiniile sale au exercitat o
influen foarte mare prin abordarea unor probleme ale libertii i ale relaiilor umane care prezint un interes
general.
35. Materialismul francez din sec. XIII: Diderot,La Mettrie,Holbach,Helvetius
A doua direcie a filosofiei franceze din sec.XIII a fost materialismul.
Denis Diderot (1713-1784) filosof materialist i estetician francez,unul dintre cei mai de seam
iluminiti.Senzaia e o proprietate a materiei iar gndirea-o form de dezvoltare a sensibilitaii.Diderot a
formulat i unele teze dialectice ce depesc caracterul mecanicist al filosofiei materialitilor sec.XIII n
genere.El s-a apropiat de ideea automicrii materiei.Diderot a pledat pentru apripierea artei de via i a
susinut rolul ei etic,educativ,afirmndu-se ca teoritician i propagandist al realismului n estetic i n critica
de art.
La Mettrie (1709-1751) filosof,materialist francez,medic.El considera nu numai ntinderea,dar i micarea
drept nsuire fundamental a materiei.n teoria cunoaterii s-a plasat pe poziiile senzualismului
materialist.Partizan al iluminismului i al monarhizmului luminat,el a atribuit instruciunii i activitii
oamenilor de seam un rol decisiv n istorie.S-a apropiat de ideia evoluiei naturii,recunoscnd perfecionarea
progresiv a vieuitoarelor i faptul c sensibilitatea este proprie numai materiei superior organizate.
Holbach (1723-1789) filosof materialist i ateist francez.Pentru el natura,materie este necreat i
indestructibil.Holbach a fost unul dintre primii filosofi care au ncercat a clasifica formele d micare a
materiei.El distingea micarea care deplaseaz corpurile i micarea ascuns ce este determinat de
energie.Holbach nu nega dreptul legitim al popoarelor la lupt mpotriva tiraniei.El mai susinea c toate
popoarele inclusiv cele mici au dreptul la libertate.
Helvetius (1715-1771), filosof materialist i ateist francez.Materialist-macanicist n ontologie,senzualist n
gnoseologie,Helvetius a fost cel mai de seam reprezentant al enciclopeditilor n domeniul filosofiei
sociale.Helvetius n armonie cu Holbach i n unele cazuri cu La Mettrie,crede n caracterul viguros

aleducaiei care are pentru societate o importan primordial.Premisa educaiei bune i just orientate rezid n
legile bune.El remarc fraptul c nefericirea general a oamenilor i a popoarelor este cauzat de caracterul
nedesvrit al legilor lor i de divizarea prea mare a bogiilor.
43. Dialectica lui Hegel
Hegel, numeste metoda sa cu termenul de dialectica sau cu expresia de metoda speculativa si o opune
metodei metafizice (metoda vechii metafizici). Metoda dialectica este o metoda interioara filosofiei si,
respectiv, obiectului ei de studiu: Absolutul. "Metoda nu este altceva decat structura intregul infatisat in
pura sa esentialitate" (Hegel, Fenomenologia spiritului, Editura Academiei, 1965, p 33). Toate celelalte
metode, considera Hegel, erau exterioare obiectului filosofiei, Absolutului; erau abstracte si metafizice.
Metoda dialectica este o metoda concreta care vrea sa reproduca in planul mintii miscarea reala a gandirii.
Dialectica este, cum sustine Hegel, o metoda care admite, in mod constitutiv, contraditia. Vom glosa pe
marginea ideii de principiu urmand spiritul argumentatiei hegeliene, pentru a ilustra, pe un exemplul
filosofic, care este demersul dialectic al gandirii. Astfel, ontologia sau metafizica, pune problema Fiintei in
sine a principiului. Dar ce este Fiinta in sine? Ea este ceea ce este, ea este si nu poate decat sa fie. Dar
aceasta afirmatie - "Fiinta este ceea ce este" - este o judecata de tip analitic (in sens kantian). Prin aceasta
judecata este afirmata Fiinta pura, Fiinta fara determinatii, fara proprietati. Ea este o judecata tautologica.
Desfacem explicit intr-o judecata ceea ce deja stim; anume ca este ceea ce este. Prin urmare, spunem ca
fiinta este dar nu si cum este. Avem, spune Hegel, un concept abstract asupra fiintei in sine. In paranteza fie
spus, abstract, in sens hegelian, inseamna acel concept care poseda (contine) note, insusiri sau determinatii
mai sarace (putine) prin raportare la un alt concept subordonat logic lui. De exemplu "animal" este un
concept abstract pentru faptul ca el contine mai putine insusiri decat conceptul "om" pe care il include in
sfera sa. Prin raportare la conceptul "om", conceptul "animal" are o sfera mai larga, cuprinzand si alte
notiuni in extensiunea lui. In schimb, "animal" are un continut mai sarac decat conceptul "om". A fi abstract
sau concret depinde de felul in care conceptele se raporteaza unele la altele in functie de sfera si continutul
lor. Evident ca cel mai abstract concept este "fiinta", intrucat el le cuprinde toate celelalte concepte fara ca la
randul sau sa fie cuprins de un concept de o mai larga generalitate. Fiinta se contine doar pe sine. Despre
fiinta nu putem spune decat ca este. In schimb despre om, in calitate de concept concret, cu multe insusiri,
putem spune extrem de multe lucruri: ca este o fiinta rationala, bipeda, ca vorbeste, rade etc.
Revenind, cand spunem ca fiinta este dar nu si cum este, avem un concept abstract asupra fiintei in sine. Dar
noi trebuie sa-I deducem si alte proprietati intrucat, in aceasta ipostaza "fiinta pura si neantul pur sunt tot
una" cum zice chiar Hegel. Deducem de aici ca intre fiinta si nefiinta (neant) exista o anumita tensiune
launtrica. Trebuie sa gasim un al treilea termen care sa "descarce" tensiunea (relatie logica de contraditie)
dintre fiinta si nefiinta. Acest al treilea termen este devenirea, fiind creat de Hegel plecand de la sugestia
faptelor de experienta ale lumii. Toate lucrurile sunt si nu sunt in acelasi timp. Toate devin ca altul prin
mijlocirea cu sine - sustine Hegel. Lucrurile nu au proprietati vesnice. Ele se apar si dispar, se nasc si mor,
sunt si totodata nu sunt, prin raportare la timp. A fi este o succesiune de momente. Ce este acum un lucru, in
propria lui fiinta, nu putem determina, pentru ca el isi schimba permanent caracteristicile in timp. Judecatile
analitice nu ne sunt de nici un folos pentru ca ele desfasoara o relatie de incluziune existente intre doua
notiuni. Ceea ce am afirmat ca fiind o proprietate esentiala a ceva trebuie imediat sa contrazicem aratand ca
acel ceva nu mai este cum a fost, ca el a devenit si s-a transformat in altceva diferit. Dar nu total diferit. In
limbajul lui Hegel, ceva s-a transformat, a devenit Altul sau. Ne mai este identic cu ceea ce a fost, cu un
moment in urma, dar nici nu si-a pierdut de tot identitatea cu sine. Obiectul ramane permanent Acelasi-ul,
prin pastrarea unor vechi proprietati si prin adaugarea de alte noi proprietati. Prin urmare, in explicatia lumii
in prim plan trece acum devenirea. Aceasta este proprietatea fundamentala a lumii. Devenirea se identica cu
Absolutul, adica cu unitatea contradictorie dintre fiinta si nefiinta.
Devenirea asigura, asadar, legatura intre afirmatie si negatie, intre fiinta si nefiinta, intre ceea ce este si ceea
ce nu este. Ea este o sinteza; caracteristicile ei poseda ceva din natura fiintei dar si din cea a nefiintei. Ea
face trecerea de la abstractul fiintei la concretul lucrurilor. Abstract este inceputul. Concretul este intregul,
totalitatea. De aici se deduc si celelalte categorii hegeliene: ceva (calitatea), cat (cantitatea), multiplu,
fenomen etc.

Asa se explica de ce Hegel pune in identitate ontologia cu logica. La el ontologia este logica mintii noastre
care descrie Fiinta in sine din abstractitatea ei pana la ultimele determinatii. Procesul acesta este vesnic.
Pe scurt, rationamentul lui Hegel este urmatorul: Lumea poseda rationalitate, o ordine, un mod ordonat de a
fi. Ea nu este o ingramadire haotica de obiecte. Ea este in permanenta miscare si dezvoltare. Totul este dat
de la bun inceput. Totul are o finalitate. Ce a fost la inceput? Nu putem raspunde pentru ca daca admitem ca
lumea are un inceput suntem constransi logic sa raspundem la intrebarea: dar ce a fost mai inainte? Lumea
exista dintotdeauna, sustine Hegel, si legitim este sa ne intrebam cum este ea si care este forma ei
elementara, originara, abstracta, pura. Hegel este de acord ca Platon a avut cea mai buna intuitie cand a
sustinut ca trebuie sa concepem lumea in unitatea ei originara ca Idee. Ne reamintim ca in sens vechi
grecesc, eidos inseamna forma si, prin urmare, lumea poate fi vazuta ca fiind ceva ce exista ca o forma care
se contine pe sine. Tot ceea ce exista este in lume, in forma lume, este in eidos-ul ei. Ea este in mod originar,
IDEEA ABSOLUTA. Tot ceea ce exista in lume este o expresie a Ideii, a ceea ce a fost la inceput. Ce trebuie
sa faca filosofia? Sa reproduca mental ceea ce a fost. Cand cunoastem noi nu facem decat sa refacem in
propria noastra ratiune rationalitatea insasi a lumii, ordinea ei de existenta. Asa de explica si posibilitatea
cunoasterii. Ea este o omologie (asemanare de structura) intre ordinea lumii si ordinea mintii. In fapt ordinea
mintii se suprapune peste ordinea lumii pentru ca ea insasi face parte din ea. Realul, ceea ce este si exista cu
adevarat ca ordine, ca devenire a fiintei si nefinetei lucrurilor - fapt care niciodata nu poate fi perceput cu
simturile - este pus in evidenta de catre gandire. Gandirea stabileste, prin ordinea ei interioara care
reproduce intr-un fel particular si ordinea lumii, ceea ce este real si ce nu este real, dupa principiul: ceea ce e
rational este real si ceea ce e real este rational. "Pe de alta parte, este tot atat de important ca filosofia sa fie
lamurita ca ea nu are alt continut decat cel produs in mod originar si care se produce pe sine in domeniul
spiritului viu, continut care a facut l u m e, lume exterioara si lume interioara a constiintei, - ca acest
continut al ei este realitatea (s.n.)... acest acord (intre lumea exterioara a constiintei si lumea interioara a ei
n.n.) trebuie privit ca scopul suprem al stiintei, ca ea sa infaptuiasca, prin recunoasterea acestui acord,
impacarea ratiunii constiente de sine cu ratiunea care fiinteaza cu realitatea. In prefata cartii mele Filosofia
dreptului, p. XIX, se gasesc propozitiile urmatoare: ceea ce e rational este real si ceea ce e real este
rational."
Dificultatea intelegerii filosofiei hegeliene, in fondul ei intim, provine, intre altele, si de la asimilarea
realitatii cu o stare a constiintei. Pentru noi ideea de realitate este ceva existent in exteriorul nostru corporal,
ceea ce vedem, auzim, pipaim etc. Or, pentru Hegel, realitatea este o proiectie a noastra asupra lumii, ca
lume a constiintei. Realitatea pentru el o sinteza: o constientizare a starii exterioare a constiintei, care
percepe ceea ce este in exteriorul ei: propriul corp, senzatiile ordonate chiar de ea insasi si care indica ca
exista o natura, animale, plante, semeni etc., pe de o parte si, pe de alta parte, o reprezentare permanenta a
interioritatii noastre. Dar pentru a percepe aceasta existenta exterioara ratiunii noastre, trebuie sa postula ca
ea insasi trebuie sa fie rationala, guvernata de ordine si necesitate, dupa cum si starea interioara trebuie sa
fie guvernata de aceeasi ratiune, de ordine si necesitate. Prin urmare, elementul comun care confera realitate
realitatii (interioare si exterioare) este unul rational. Asadar, rationalitatea lumii, a realitatii, este ceva
dincolo de om, ceva ce transcende omul si realitatea (exterioara si interioara) a lumii, este o sinteza a ceea
ce exista obiectiv (exterior) si subiectiv (interior) este ceea ce anticii numeau principiu. Acest principiu este
numit de Hegel, I d e e a A b s o l u t a.
45. Materialismul antropologic a lui L.Feuerbach
Ludwig Feuerbach (1804-1872). Ideile filosofice a lui Feuerbach reflect mutaiile spirituale din preajma
revoluiei din anul 1848. Feuerbach lupt pentru realizarea ideilor clasei sale. n anul 1830 Feuerbach public
lucrarea Gnduri despre moarte i nemurire. Feuerbach propune o nou reformare a filosofiei. n opinia lui
filosofia nou trebuie s aib un carcater antropologic. Obiectul meditaiei filosofice trebuie s fie omul.
Natura i omul reprezint n viziunea lui Feuerbach, unicul obiect al investigaiilor, unicul obiect al filosofiei.
Caracteriznd natura, filosoful subliniaz c ea este variat, este nzestrat cu un ir de calitri, care sunt
accesibile cunoaterii. Materia, nseamn aer, foc, ap, pmnt, plante, lumin, electricitate, etc. Materia
nespus de variat exist i se dezvolt n timp i spaiu. Feuerbach definete spaiul i timpul ca forme
obiective de existen a materiei. n lume totul se afl ntr-o legtur reciproc, fiind n acelai timp i cauz i
efect.
n concepiile lui Feuerbach, natura se condiioneaz pe sine, este propria sa cauz, este material, corporal,
senzitiv. Natura a dat natere vieii organice. Ea n-are nceput i sfrit. O particularitate a antropologismului

lui Feuerbach este negarea dualismului dintre trup i suflet. Filosoful recunoate i argumenteaz unitate
dintre spirit i corp, psihic i fizic. Feuerbach apreciaz contiina social ca o modalitate de reflecatare a
naturii umane. Natura uman ntruchipeaz sensualitatea, viaa intelectului i a inimii, o multitudine de stri
sufleteti ale individului, care iubete, sufer, aspir la fericire.
Ideile gnoseologice ale lui Feuerbach ofer o nou interpretare noiunii de obiect. Obiectul este un alt om:
Tu. Feuerbach subliniaz c dragostea fa de alt om duce la recunoaterea existenei lucrurilor din exterior,
la recunoaterea existenei obiective a umanitii, subliniaz c filosofia i religia sunt diametral opuse.
Feuerbach este convins c nu Dumnezeu la creat pe om, ci din potriv omul l-a creat pe Dumnezeu, e rodul
fantaziei. Filosoful descoper necesitatea spiritual a omenirii de a cunoate i explica lumea, soluia creia p
reprezint religia.
Ideile sociale ale lui Feuerbach propag valorile burghez-democratice. Filosoful recunoate unitatea tuturor
oamenilor. Dac toi oamenii de la natur sunt e gali atunci privelegiile de cast, alte privelegii contravin firii
omului, de aceea trebuie lichidate. Filosoful ncearc s descifreze condiiile fireti ale existenei umane.
Omul tinde spre Bine, evit rul. Binele i trezetere unsentiment de satisfacie, de admiraie, de bucurie, iar
rul provoac durere, tristee. Senzaia este, n viziunea lui Feuerbach, prima condiie a moralei. Unde nu
exist senzaii, nu poate fi nici deosebire ntre fericire i nenorocire, ntre bucure i tristee, ntre bine i ru,
acolo nu exist moral. Feuerbach era convins c mizeria, absena drepturilor pot fi nimicite. ntre interesul
raional al individului i cel social nu trebuie s fie nici un conflict. Dac egoismul i altruismul formeaz o
unitate antropologic, atunci dragostea caracterizeaz o comunitate armonioas. Feuerbach sublinia c fr
eroism tu nu ai cap, iar fr altruism inim. Omul iubitor nu poate fi fericit, dac e singur, fericirea lui este
legat indisolubil de fericirea persoanei pe care o iubete.
n concepia filosofic a lui Feuerbach natura uman este caracterizat sub aspect biologic, iar individul, napare ca o formaiune spiritual constituit istoric ca la Hegel, ci reprezint o verig n dezvoltarea speciei
umane. Ideile lui Feuerbach reflect convingerea c descoperind potenialul propriei raiuni, omul va gsi
soluiile optimale la problemele cu care se confrunt.

46. Filozofia marxist

Karl Marx (5 mai 1818, Trier - 14 martie 1883, Londra), fondator al socialismului tiinific, al
materialismul dialectic i istoric i al economiei politice tiinifice.
n Paris, public articolul Contribuii la critica filozofiei hegeliene a dreptului, n care se manifest ca
revoluionar i aprtor al intereselor proletariatului. n august 1844, cnd Marx se ntlnete la Paris cu
Friedrich Engels, ncepe marea lor colaborare i prietenie.
Marx s-a ocupat n mod deosebit de economia politic, dnd o prim i aprofundat analiz critic a economiei
politice burgheze n Manuscrise economice-filozofice din 1844. n aceast lucrare abordeaz problema
nstrinrii i a dezumanizrii omului n condiiile societii capitaliste. n 1844 Marx i Engels au scris Sfnta
familie, n care ncep s pun bazele concepiei materialiste asupra istoriei.
n 1845 Marx scrie Tezele despre Feuerbach, n care critic filozofia contemplativ i schieaz o nou
concepie despre om, ntemeiat pe noiunea de practic i pe recunoaterea esenei sociale a fiinei umane. n
Ideologia german, scris de Marx i Engels n 1845-1846, i n Mizeria filozofiei, publicat de Marx n 1847,
snt elaborate fundamentele concepiei materialiste asupra istoriei i ale teoriei socialismului tiinific, odat
cu combaterea socialismului mic-burghez i a concepiilor lui B. Bauer, Stirner, Proudhon etc. Criticnd n
toate aceste lucrri dialectica idealist a lui Hegel, Marx dezvolt dialectica ca teorie a realitii i ca metod
de gndire, mbinnd-o organic cu interpretarea filozofic materialist a naturii, societii i gndirii.
La solicitarea Congresului al II-lea al Ligii Comunitilor, la care aderaser n 1847, Marx i Engels
elaboreaz programul acesteia, cunoscut sub numele de Manifestul Partidului Comunist, aprut n februarie
1848. n acest prim document-program al partidului revoluionar al proletariatului internaional, Marx i
Engels expun concepia comunist despre lume, materialismul consecvent, care cuprinde i domeniul vieii
sociale, dialectica, cea mai cuprinztoare i mai profund teorie a dezvoltrii, i fundamenteaz concepia
despre rolul istoric al proletariatului.
El afirma c "Filozofii n-au fcut dect s interpreteze lumea n diferite moduri; important este ns a o
schimba."

Expulzat din Belgia la izbucnirea revoluiei din 1848, Marx pleac la Paris, iar apoi la Kln, unde
nfiineaz, mpreun cu Engels, Noua gazet renan (Neue Rheinische Zeitung, iunie 1848 - mai 1849). n
paginile acesteia militeaz pentru crearea pe cale revoluionar a unei republici germane democratice i unite.
Dup nfrngerea revoluiei din Germania, este expulzat succesiv din Prusia i Frana i se stabilete definitiv
la Londra.
Marx a mbinat munca tiinific cu o intens activitate revoluionar, militnd consecvent pentru
unitatea micrii muncitoreti internaionale. A fost creatorul teoriei i tacticii revoluiei proletare. mpreun
cu Engels, a elaborat concepia revoluionar despre lume - materialismul dialectic. Extinznd aceast nou
concepie despre lume vieii sociale, Marx i Engels au elaborat materialismul istoric - tiina legilor de
dezvoltare a societii. Crearea materialismului dialectic i a materialismului istoric a nsemnat o adevrat
revoluie n filozofie. Descoperind legile obiective ale dezvoltrii sociale, a creat economia politic tiinific.
Pornind de la imposibilitatea de a se mpca interesele de clas ale proletariatului cu cele ale burgheziei, a
artat rolul istoric al proletariatului de creator al unei societi noi, fr exploatare uman. Marx a creat teoria
socialismului tiinific, n opoziie cu diferitele teorii ale socialismului utopic, care au existat pn la el.
47. Filozofia vieii. Noiunile de baz ale filozofiei lui A. Schopenhauer
Subiectivism, intuiionism i voluntarism sunt trsturiel de baz ale filosofiei lui Schop.
Simpl reprezentare a subiectului, lumea nu e dect o iluzie. Este un vis alctuit mai mult din neant,
dect din fiin, iar dac e adevrat c filosofia ncepe prin mirare, aceast mirare este n mod esenial
consternat i dezolat. Nici o atitudine nu este mai antifilosofic dect cea a optimismului, care se leag la
ochi i la urechi pentru a nu vedea i a nu auzi nimic din durerea universal, las atitudine de sclav, ce srut
mna care-l lovete.
De voluntarism i de pesimism ine la rndul su cracterul de nalt moralitate al acestei filosofii. Dac
optimism nseamn laitate, pesimismul este atitudinea celor bravi. Nu numai c el refuz s se mpace cu
lumea, dar vrea s le i scape pe victimele acesteia, el vrea s denune inteligenei iluzia de a fi i s biruie n
voin, iluzia dorinei de a tri.
Schop. va exalta, prin urmare, ascetismul i mila ca virtui eliberatoare, el va predica a doctrin a
salvrii. Dar calea dureroas nu e singura care s conduc la mntuire. Dac este rea n calitate de obiect al
dorinei, lumea ofer cel puin contemplaiei dezinteresate spectacolul linititor al formelor generale prin care
se traduce ideea. Intuiionismul permite, deci, pesimismului s nu se afunde n disperare. El adoreaz
resemnarea cu un reflex de frumusee.
Schop. a definit filosofia: cunoaterea necondiionat a esenei lumii.
48. Problema omului n filosofia existenialist ??????
49. Filosofia religioas contemporan
Religia reprezint un sistem de credine (dogme) i de practici (rituri i interdicii) referitoare la
sentimentul divinitii i care i unete ntr-o aceeai comunitate moral pe toi cei care ader la acest sistem.
Malebrenche (1638-1715) spunea despre religia cretin, c credina este n ea nsi surs de lumin,
obiect fecund de reflexie filosofic. Maxima lui Malebranche era a crede spre a nelege i el gndea c va
veni un timp n care spiritul omenesc va simila profund coninutul crednei i cnd nelegerea se va substitui
credinei. Conform acestei teorii, toate datele religiilor veritabile, adic raionale, s-ar putea reduce la o tiin,
i nu exist nimic mai universal dect tiina.
Aceast tiin este filosofia religioas care este o reflecie ce pornete de la atitudine religioas, o
reflecie asupra revelaiei, dar ea nu ne face s ieim din revelaie i nici din experiena sacrului spre a
constitui o cunoatere autonom, dimpotriv ea le aprofundeaz, iar aceast aprofundare are un caracter
infinit.
Filosofia religioas este deci un aspect al religiei, ea pune la lucru spiritul filosofic, dar se deosebete
de filosofia nsi. Ea se reduce n mod concret, la o reflecie aupra textelor, ce nu are ea nsi un caracter
religios, dect dac este susinut de practica efectiv a riturilor i a comandamentelor religioase.
50. Filosofia antic i medieval n Moldova

Poporul trac, era dup cum spune Herodot "neamul cel mai numeros dup inzi", i ocupa un spaiu
vast din centrul i estul continentulului european. Din marea familie a tracilor se evideniaz dacii, numii, tot
de Herodot, "cei mai viteji i mai drepi dintre traci". Mitologia traco-dac este una matur, bine nchegat,
cu un panteon restrns, zeii fiind puini, dar cu responsabiliti bine definite. Dacii venerau un numr de 4-5
zei majori: Gebeleizis, Bendis, Derzis, un zeu al rzboiului, asemntor zeului grec Ares, cruia nu i tim
numele i probabil nc un numr restrns de zei minori. De la apariia profetului Zamolxis n Dacia, religia
dacic devine monoteist, acest profet fiind divinizat dup moarte i considerat zeul suprem.
Dacii se considerau nemuritori, pentru ei moartea fiind doar o trecere de la lumea material, la cea
spiritual, cea a morilor, peste care guverna, zeul lor, Zamolxes. De aceea, naintea unor rzboaie, sau n
timpul secetelor, ei trimiteau pe cel mai viteaz dintre tinerii daci, ca sol la Zamolxes. Tnrul era ales n urma
unor competiii. Istoricul Herodot povestete despre ritualul de trimitere al solului, astfel: "...civa dintre ei,
aezndu-se la rnd, in cu vrful n sus trei sulie, iar alii, apucndu-l de mini i de picioare pe cel trimis la
Zamolxis, l leagn de cteva ori i apoi, fcndu-i vnt, l arunc n sus peste vrfurile sulielor. Dac, n
cdere, omul moare strpuns, rmn ncredinai c zeul le este binevoitor; dac nu moare, atunci l nvinuiesc
pe sol, hulindu-l c este un om ru; dup ce arunc vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut i spun
solului ct mai este n via." Se mai tie de asemenea despre daci, c atunci cnd este o furtun i tun i
fulger, ei trag cu sgeile spre cer pentru a-i amenina zeul.
Despre zeii daci se tiu destul de puine lucruri, datorit faptului c naintea cuceririi romane, pentru
grecii antici i latinii, cultura i chiar existena poporului dac constituiau un mister. Vitejia ieit din comun a
daco-geilor, i-a fcut pe unii greci s elaboreze ipoteza c zeul elen al rzboiului, Ares s-ar fi nscut n Dacia.
Fenomenul cultural i educativ din epoca medieval din moldova reflect att stadiile societii
romneti, ct i urmrile unor mprumuturi din experiena altora, a vecinilor, din care cea mai nsemnat a
fost cea a bizantin. n formarea sintezei culturale romneti un rol de seam l-a avut Bizanul, ale crui
elemente de cultur ne-au fost transmise fie direct, fie prin intermediul slavilor sudici.
Cultura secolelor 14 16 constituie o etap dinsticntiv n dezvoltarea sa, fiind expresia dezvoltrii
culturale a poporului romn . n aceast perioad cultura romneasc se caracterizeaz, ca i ntreaga cultur
medieval european prin dominaia religiei asupra celorlalte forme ale contiinei sociale, prin tutela
teologiei asupra filosofiei, politicii, moralei, jurisprudenei. Astfel au fost traduse numeroase cri bisericeti
bizantine , care au constituie baze pentru colile mnstireti.
Primele eforturi creatoare ale crturarilor romni nu se ndreapt spre speculaia teologic, ci spre
istoriografia i gndirea social-politic. Roadele acestor eforturi se concentreaz n Letopiseul de cnd s-a
nceput ara moldovei, alctuit la curtea lui tefan cel Mare i continuat n timpul urmailor si, n cronicele
lui Macarie, Eftimie i Azarie. ns cel mai important document scris din epoca feudal, care ne permite s
judecm despre modul de a gndi al poporului nostru, este nvturile lui Neagoe Basarab ctre fiul su
Teodosie. Lucrarea dispune de un coninut preponderent politic, teoretiznd puterea domneasc autoritar a
lui Neagoe, care a dominat n ara Romneasc n 1512-1521. Cu toate acestea, Neagoe, sintetiznd tradiia
bizantin sub aspectul gndirii politice, include n sfera preocuprilor sale i multiple probleme ce depesc
realitile politice imediate, transformnd opera n cea dinti carte filozofic n literatura noastr. Sfaturile
lui Neagoe urmresc mai nti scopul de a forma un principe ideal i n genere un om ideal, n conformitate cu
mentalitatea epocii, dar depind n multe privine cadrul gndirii religioase apelnd la interpretrile laice
raionale.
52. Filosofia istoriei n opera cronicarilor moldoveni (gr. ureche, m. costin, n. costin???)
Grigore Ureche
Cronicarul este fiu de mare boier, de la care mosteneste inclinatii spre cultura si politica. Din 1611 urmeaza
cursurile unei scoli din Polonia si apoi, intors in tara, ocupa, treptat, diferite functii: logofat, mare spatar, mare
vornic al Tarii-de-Jos. Este autorul "Letopisetului Tarii Moldovei", cea mai veche cronica in limba romana,
redactata intre anii 1642-47 si tratand istoria Moldovei intre 1359-1594.
In cronica lui Ureche sunt cuprinse trasaturile caracteristice, de inceput, ale umanismului romanesc.
"Letopisetul" urmareste istoria unei tari: succesiunea domnilor, destinele, gloria si vicisitudinile prin care a
trecut un popor, "incepatura si adaosul, mai apoi si scaderea".
Ureche nu compileaza date si texte, ci impune un punct de vedere original si patriotic.

Umanistii europeni au subliniat, in repetate randuri, asemanarea dintre limba romana si limba latina sau
italiana. Au aratat ca in limba noastra sunt si elemente slave, dar nu au dat exemple concrete. Ureche sustine
aceasta idee cu material lingvistic, face corelatii lexicale, dar mai ales intregeste imaginea limbii romane
aratand ca ea este mostenitoarea unui fond latin bogat, la care s-au adaugat cuvinte nu numai de la slavi, ci si
din limbile: greaca, polona, turca, sarba, etc. Astfel, Ureche, pentru prima data in cultura romana, exprima o
idee justa asupra lexicului limbii romane, confirmata de cercetarile moderne si nesesizate de umanistii straini.
Inzestrat fiind cu darul de povestitor, G. Ureche este intemeiatorul portretisticii in literartura romana veche. In
virtutea talentului sau, el selecteaza figurile domnitorilor sau boierilor, le ierarhizeaza, le da contur propriu,
punand alaturi de trasaturile fizice si anecdote -insusiri de caracter definitorii. Galeria de imagini-portrete de
domnitori din cronica lui dovedeste o varietate apreciabila, concizie, preciziune de nuante, arta concentrata.
Efigia lui Stefan cel Mare, modelul clasic, este realizat din linii simple, dovedind o incontestabila arta de
portretist. Glorificand eroul care a dat Moldovei stabilitate si independenta, Ureche concepe povestirea din
cateva momente: imprejurarile mortii domnitorului, portretul acestuia, sentimentele poporului la moartea lui
Stefan, intrarea lui in legenda, aprecieri asupra vremii si o scurta insemnare istoriografica.
Om de larga cultura la vremea lui, Ureche, pornind de la limba populara, inaugureaza in scrisul sau limba
creatiei literare, plina de naturalete si savoare. Cronicarul nu apeleaza la stilul stiintific, cum ar fi cerut
materialul istoric tratat , ci la stilul literar, impacand cerintele istorice cu cele literare.
Miron Costin
A trait si a invatat pana la 20 de ani in Polonia. Cunoaste antichitatea greco-latina, este unul din primii
reprezentanti ai umanismulu romanesc, prin respectul fata de om, dragostea de patrie si de limba, interesul
constant pentru originea poporului roman, incercarea de acrea opere literare.
A inceput prin a scrie versuri, domeniu aproape inexistent la noi. Poemul filozofic "Viata lumii", o meditatie
asupra trecerii necontenite a timpului, ii demonstreaza vocatia de scriitor.
Miron Costin continua "Letopisetul Tarii Moldovei" lui Ureche, descriind istoria romanilor inter 1594-1661, si
avand in efigie personalitatea lui Vasile Lupu. Intentia cronicarului nefiind pe deplin satisfacuta, el si-o
realizeaza spre sfarsitul vietii, in "De neamul moldovenilor, din ce tara au iesit stramosii lor"; lucrare, insa,
neterminata.
Cronicarul a lasat un numar insemnat de lucrari istorice si poeme, in limba romana si polona, dar poate ca
nicaieri personalitatea lui Miron Costin nu iese in evidenta ca in "Predoslovia" la "De neamul moldovenilor",
marturisire dramatica a unui carturar patriot, care nu a putut suporta "ocarile" aduse acestui neam "de o seama
de scriitori". Indignarea lui se indreapta impotriva unor copisti ai cronicii lui Ureche, mai ales impotriva lui
Simion Dascalu, "om de multa nestiinta si minte putina", care afirmase ca moldovenii ar provenii, chipurile,
din talharii de la Roma exilati pe teritoriul Daciei. Astfel, textul are un caracter polemic capata pe alocuri
accente pamfletare.
Cel care trebuie sa raspunda in fata viitorului: "eu voi da seama de ale mele , cate scriu". In "Predoslovie"
gasim atitudini si trasaturi ca: patriotismul, preocuparea pentru originea noastra romanica, convingerea ca
romanii trebuie sa iasa din adancul nestiintei, constiinta ca scrisul e dator sa slujeasca adevarul, fiind un act de
responsabilitate istorica, increderea in forta educativa a istoriei, sentimentul unei continuitati a efortului de "a
scoate la stirea tuturor" istoria poporului roman.
Ion Neculce
Cronica lui Neculce, "Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabija-Voda pana la a doua domnie a lui Constantin
Mavrocordat" (evenimentele dintre anii 1661-1743), precedata de cele 42 de legende, intitulate "O sama de
cuvinte", se intemeiaza pe fapte traite de aceea are un caracter memorialistic.
La realizarea letopisetelor, cronicarii si-au cules informatii din izvoare scrise, romanesti sau straine, dar pentru
personaje istorice mai apropiate, au folosit si stirile provenite din traditia populara sau din propria amintire.
Dintre ei, cel mai preocupat de traditiile populare a fost Neculce care scrie si "o sama de cuvinte" despre

voievozi, boieri sau tarani, "ce sintu audzite din om in om, de oameni vechi si batrani, si in letopisetu nu sintu
scrise". Cronicarul lasa la latitudinea cititorului stabilirea veridicitatii legendelor sale. Legenda despre
Nicolaie Milescu Spatarul este povestea unui mare boier si carturar roman, care, complotand impotriva lui
Stefanita-Voda, prin mai multe tari ale lumii. Cronicarul se opreste in treacat asipra unor amanunte care il
individualizeaza si-i dau identitate eroului, completate printr-o insiruire de episoade anecdotice.
Vocatia de povestitor a lui Neculce se releva in in legende, unde stilul are savoarea limbii populare. Cronicarul
se manifesta mai putin ca un istoric interesat de autenticitatea izvoarelor si mai mult c un artist care scrie el
insusi povestea, prelucrand si transfigurand fondul legendar popular. Mai ales in fragmentele narative (atat in
cronica cat si in legende) Neculce isi defineste arta: darul de a pigmenta epicul cu anecdoticul, iviorand
relatearea istorica prin ironie si haz -ca la Creanga.
Dar cronicarul are si arta portretizarii, creionand fizionomii vii, sugerand caracterul printr-un element
particular: un gest, o actiune simpla, un tic, un obicei, sau conturand portrete complexe.
Povestitor innascut, Ion Neculce a creat o opera durabila, a carei forta artistica se datoreaza si limbajului,
mereu proaspat si surprinzator, avand toata seva vorbirii populare (un numar mare de epitete, comparatii,
pilde, proverbe si zicatori). La aceeasi impresie de oralitate contribuie si graiul moldovenesc alvremii sale,
supus elaborarii dar totusi verosimil.
54. Concepia filosofic a lui Dimitrie Cantemir
Domnitor patriot si mare carturar, Dimitrie Cantemir este una din figurile cele mai de seama de la
sfirsitul secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea. Dimitrie Cantemir, prin prodigioasa lui
activitate, reprezinta in cultura romaneasca un moment hotaritor, in evolutia spre lumea moderna. A fost un
deschizator de drumuri noi, in multiple domenii de creatie, un spirit care respira atmosfera intelectuala a
Europei, istoric, literat, geograf, dar mai presus de toate un filozof in toate aceste ramuri de activitate
intelectuala pe care le-a ilustrat. Dimitrie Cantemir s-a nascut la Iasi, la 26 octombrie 1673, ca fiu al viitorului
domn al Moldovei, Constantin Cantemir (1685-1693). Familia este de origine razaseasca din tinutul Faldului,
impresurata de nevoi in secolul al XVII-lea, dar mindra si activa in societatea moldoveana. Tatal sau era pe
atunci un mic boier ce-si petrecuse timpul legat de cariera armelor. Primele studii de limba si literatura greaca,
retorica, logica, filozofie naturala si teologie ortodoxa Dimitrie Cantemir le-a facut in tara, sub conducerea
invatatului grec Ieremia Cacavelas. Trimis in 1688 ca ostatic al tatalui sau pe linga Poarta otomana, Dimitrie
Cantemir urmeaza cursurile Academiei grecesti de pe linga Patriarhia din Constantinopol, studiind limbi
straine, indeosebi greaca si latina, literatura clasica, istorie si, bineinteles, iarasi teologie ortodoxa. Dupa
terminarea studiilor, el ramine, cu mici intreruperi, in capitala Imperiului otoman, ca reprezentant al fratelui
sau Antioh Cantemir, pina in 1710, pastrind strinsa legatura cu cercurile diplomatice de acolo, dar si cu cele
culturale, grecesti si turcesti. La 10 decembrie 1710, la 33 de ani, Dimitrie Cantemir ajunge domn al Moldovei
ca un credincios al Imperiului otoman. Tratatul cu Petru cel Mare invedereaza orientarea lui in problema
independentei Moldovei, incercarea totodata de inlaturare a fractiunilor boieresti, in spiritul unor principii care
au originea in ratiunile absolutismului. Lupta pentru independenta a legat-o de corespunzatoarele masuri
interne menite sa limiteze suprematia oligarhiei boieresti, infringerea de la Stanilesti pe Prut a insemnat nu
numai o infringere militara, ci si curmarea unei orientari politice menita sa asigure o domnie in spiritul
veacului. Pierderea bataliei cu turcii din 8-12 iulie 1711, la care Dimitrie Cantemir a luat parte alaturi de rusi,
a determinat plecarea lui in Rusia. Contactul cu Rusia reformelor lui Petru cel Mare deschide in bibliografia
cantemiriana seria unor lucrari fundamentale, care se resimt de pe urma influentelor iluminismului timpuriu,
alimentat de valorile europene cultivate de cercurile Academiei ruse, atasate ideilor leibniziene. A fost nu
numai sfetnicul avizat al lui Petru cel Mare in problemele lumii orientale, turcesti in mod deosebit, dar si un
carturar atasat politicii de renovare a societatii rusesti. Mediul prielnic de la Curtea lui Petru cel Mare a
favorizat activitatea sa stiintifica si dezvoltarea gindirii sale filozofice si social-politice care, cu toate limitele
ei idealiste, cuprinde valoroase elemente progresiste. Prin eruditia sa a stirnit curiozitatea si interesul
Academiei din Berlin, al carei membru a fost ales la 11 iulie 1714. in 1722 participa la campania intreprinsa
de Rusia impotriva Persiei. in acest timp, boala de care suferea de multa vreme, diabet, se agraveaza si este
nevoit sa se intoarca la resedinta sa din Dimitrovka. in seara zilei de 21 august 1723, Dimitrie Cantemir se
stinge din viata Corpul neinsufletit i-a fost transportat la Moscova si acolo a fost inmormintat in mica biserica
Sfintii Constantin si Elena, zidita de el. Osemintele i-au fost aduse in tara in 1935 si reinhumate in biserica

Trei Ierarhi din Iasi. Opera lui Dimitrie Cantemir este extrem de diversa, pe masura eruditiei savantului, in ea
s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-politica a Moldovei. Descrierea
Moldovei (1716), lucrare scrisa la cererea Academiei din Berlin, este destinata sa faca cunoscuta Moldova
cercurilor culturale occiden-~tale si reprezinta prima monografie geografica romaneasca, in domeniul
geografiei, a mai elaborat lucrari, harti si profile privind Constantinopolul si partea estica a Caucazului. Este
autorul uneia dintre primele istorii ale Imperiului otoman, Cresterea si descresterea curtii otomane (17141716). Ea raspundea unei necesitati politice, intr-un moment in care criza imperiului era evidenta. Cartea a
fost o lucrare de capatii pentru diplomatia europeana, datorita traducerilor in engleza (1734, 1735), in franceza
(1743), in germana (1745). Tot in Rusia a redactat si alte lucrari, printre care mentionam: Viata lui Constantin
Cantemir (1716-1717), Evenimentele Cantacuzindor si ale Brincovenilor (1717-1718), Sistema religiei
mahomedane (1722). Cea mai importanta scriere a lui Dimitrie Cantemir ramine, pentru cultura noastra,
Hronicul romano-moldo-vlahilor (1719-1722). A fost opera lui capitala, un testament pe care il transmite
posteritatii, neamului sau. Scrierea a fost destinata sa cuprinda toata istoria romanilor de la origini pina in
epoca contemporana, in lucrare, staruie ideea unitatii poporului roman, ideea latinitatii si continuitatii sale in
Dacia. Hronicul evidentiaza o vasta problematica social-politica, interesind realitatile romanesti, domnia,
feudalismul in Moldova, asuprirea otomana, boierimea si taranimea. Dimitrie Cantemir a pus in Hronic si
problema rolului romanilor in istoria universala. Nobletea neamului romanesc consta nu atit in ilustra
ascendenta romana, cit in faptul ca se trage din purtatorii unei stralucite civilizatii. Dimitrie Cantemir deschide
in istoriografia noastra, pe urmele Costinilor, preocuparea pentru istoria culturii, pentru istoria universala. Prin
Cantemir, se poate afirma ca istoria nationala este integrata valorilor europene, el stabilind locul si rolul
poporului roman in istoria continentului. De la el ne-au ramas si importante lucrari cu caracter literar Divanul
sau gilceava inteleptului cu lumea sau giudetul sufletului cu trupul tiparita la Iasi in 1698 si dedicata fratelui
Antioh, este o lucrare de tinerete influentata de Ieremia Cacavelas. Importanta artistica cea mai mare, data
fiind originalitatea si maturitatea autorului, o are - intre toate operele lui Dimitrie Cantemir -Istoria ieroglifica
(1705), prima incercare de roman social din literatura romana, prin care satirizeaza, recurgind la alegorie,
boierimea intriganta si acaparatoare a paminturilor taranilor. Umanist cu multiple preocupari, Dimitrie
Cantemir s-a ocupat si de muzica, fiind un abil interpret al instrumentelor turcesti ney si tambur. El a si
inventat un sistem de notatie pentru muzica turca. Cantemir ca bun cunoscator si teoretician al muzicii
orientale este autorul unui studiu despre muzica turceasca si al unor culegeri de cintece turcesti, ca si al unui
studiu intitulat: Explicatia stiintei muzicii intr-un chip mai amanuntit. Deasemenea a cules date despre
instrumentele muzicale, obiceiurile si datinile populare romanesti, despre muzica de ceremonial. Dimitrie
Cantemir a fost primul autor roman de lucrari filozofice propriu-zise. Gindirea lui filozofica reflecta lupta
dintre conceptiile religioase medievale si cele laice moderne, vadind tendinte inaintate, rationaliste. Opera de
maturitate se caracterizeaza prin tendinta de separare a stiintei de teologie, prin asimilarea influentei neoaristotelice, prin sustinerea existentei determinismului in natura si societate Scrierile stiintifice, filozofice si
literare ale lui Dimitrie Cantemir au adus intr-o epoca de predominare a ideologiei religioase, o contributie de
seama la dezvoltarea orientarii laice in cultura romaneasca. El este cel mai de seama ginditor si om de stiinta
din cultura romaneasca veche.
55. Filosofia iluminismului n Moldova
Iluminismul romnesc se identific n mare msur cu coala Ardelean i cu reverberaiile ei transcarpatine.
Acest iluminism a stat n serviciul idealului naional, la a crui fundamentare a contribuit hotrtor, prin
demersul la istorie, la istoria limbii i a poporului. Iluminismul romnesc va recurge, la rndul su, la
argumentele istorice n favorea unor revendicri politice.
coala Ardelean a pus n micare un amplu proces de afirmare naional i cultural a romnilor din
Transilvania n a doua jumatate a secolului al XVIII-lea i la nceputul secolului al XIX -lea. Crturarii acestui
curent au adus argumente tiinifice pentru afirmarea drepturilor romnilor din Transilvania. Activitatea lor
tiinific s-a manifestat pe mai multe planuri: istoric, lingvistic, filosofic, literar.
nvmntul a contribuit i el la rspndirea ideilor iluministe. Academiile domneti, ntemeiate n ara
Romneasc ntre 1678-1688, n Moldova la 1707, au reprezentat ntr-adevar un nsemnat focar de cultur al
Rsritului ortodox. O alt form de manifestare a spiritului iluminist a fost interesul pentru tiprirea de cri.
ntre 1700 i 1800, s-au tiprit de ctre romni 799 de cri dintre care 617 n romnete, iar 182 n grecete,
latinete, slav, etc. Procentul de carte laic a crescut necontenit, n dauna subiectelor religioase. Printr-un
jurnal de cltorie rspndete idei iluministe i Dinicu Golescu, luminatul boier muntean, care n nsemnare
a cltoriei mele, surprinde contrastele dintre civilizaia rilor vizitate i realitile triste din patria sa. Cea

mai reprezentativ oper realizat n spirit iluminist este epopeea eroicomic iganiada de I.Budai-Deleanu.
n ara Romneasc i n Moldova, Chesarie Rmniceanul i Leon Gheuca rspndiser idei iluministe
datorate lecturilor din raionalitii francezi i, n special, din Enciclopedia lui Diderot.
57. Reaprecierea valorilor i problema omului n filosofia lui Nietzsche
N. filozof, filolog i poet german. S-a preocupat ndeosebi de probleme de etic, psihologie i filozofia
culturii. Operele sale snt adesea concepute ca o suit de aforisme scrise ntr-o form original i sugestiv.
Ca o reacie fa de iuziile filistine ntreinute de burghezia german a timpului, N. s-a pronunat pentru
revizuirea tuturor valorilor tradiionale, a respins filosofia raionalist i a criticat ptrunztor idealurile
burghezo-democratice i cretinismul ca simptome ale degenerrii i devitalizrii civilizaiei. Dei, discipol
al lui Schopenhauer, el calific totui pesimismul acestuia ca o capitulare la. N. propvduiete nlocuirea
moralei tradiionel a sclavilor, apt s se ridice deasupra oricrei distincii ntre bine i ru i s se
autojustifice prin voina de putere.
ntr-o form paradoxal, N. a enunat moartea lui Dumnezeu, ca o justificare a amoralismului.
Exaltnd valorile vitale etice, N. consider c civilizaia poate fi salvat numai prin apariia unei fiine
superiare supraomul i constituirea unei elite liber de prejudecile moralei. Adept al teoriei venicei
ntoarceri, N. neag progresul istoric. El a vzut n art afirmarea superioar a vitalitii.
N. este unul din principalii gnditori ce au analizat criza civilizaiei moderne i a umanismului
burghez.