i ROLUL PUNERII MAINILOR IN TRADITIA IUDEO - CRESTINA de John F. Tipei Consideratii preliminare Punerea miinilor este practicata in numeroase ocazii in traditia crestina. Ea este un act folosit pentru binecuvantare (ex. Mc. 10.16), pentru vindecare (Mc. 5.23; 6.5; 8.23,25; 16.18; Le. 4.40; 13.13; F.A. 28.28), pentru trimitere sau ordinare (F.A. 6.6; 13.3; 1 Tim. 4.14, 5.22; 2 Tim. 1.6), si pentru primirea Duhului Sfant (F.A. 8.17; 19.6; Evr. 6.2). Asocierea punerii mainilor cu alte aspecte vitale ale experientei si lucrarii crestine din Biserica primara i-a asigurat acestei practici un loc important in praxis-ul crestin. Un text o descrie, chiar, ca fiind o invatdtura fundamentala (Evr. 6.1-2). Importanta pract pentru crestinism, in general, si pentru cercetatorii Bibliei, in particular, este recunoscuta de catre Jean-Thierry Maertens: De toutes Jes sociétés religieuses, l’Eglise chrétienne est incontestablemet celle qui a fait le plus large usage de Vimposition des mains dans son rituel. Elle nous offre un vaste terrain d’étude! Scopul acestei lucrari este si analizeze cu precddere pasajele din Noul Testament unde se vorbeste despre punerea miinilor si si dezvaluie, de tiecare data, semnificatia atagata acestui gest de catre crestinismul foarte timpuriu. Pentru o intelegere mai buna a folosirii si a rolului acestei practici in comunitatea crestina, trebuie si vedem mai intdi ce se spune despre ea in Vechiul Testament si in celelalte scrieri iudaice. Data fiind complexitatea temei abordate, aspectele istorice — cum ar fi originea si evolutia practicii punerii mainilor, vor fi atinse in treacdt. Am renuntat, de asemenea, si la unii autori greco-latini, in scrierile cdrora apare practica punerii mainilor, deoarece nu ne propunem o tratare exhaustiva a subiectului luat in discutie, intr-un spatiu tipografic limitat. De asemenea, nici aspectului filologic nu i se va acorda decit o mica atentie. ' JT. Maertens, ‘Un Rite de Pouvoir: L’Imposition des Mains’ in SR 7, nr. 1 (1978), 29.I Punerea mainilor in mediul iudaic Vechiul Testament Punerea miinilor apare in Vechiul Testament in contexte variate, att ca un gest spontan, cat si ca un ritual prescris. 1. Binecuvantare (Gen.48.14,17-nd, éméBadev Thy xetpa Ti deEldv - LXX: Gen.48.18 Ga, Em0eg Thy SeELdv [xetpa] — LXX). 2. Vindecare (2 imp. 5.11 - p31, émOnoet THv Xetpa - LXX). 3. Jertte: jertfe de pace (Lev. 3.2, 8, 13), jertfe pentru pacat (Lev. 4.4, 15, 24, 29, 33; 8.14; Ex. 29.1 jum. 8.12; 2 Cr. 29.23), arderi de tot (Lev. 1.4, 10 -LXX; 8.18, 22; Ex. 29.15; Num. 8.12) si berbecul pentru consacrare (Lev. 8. Ritualul din Ziua Ispasirii (Lev. 16.21). Consacrarea Levitilor (Num. 8.10). Instalarea unui succesor ( Num. 27.18, 23; Deut. 34.9). Pronuntarea sentintei asupra celui ce huleste (Lev. 24.14; Dan. 13.34 - -LXX) Nowe Terminologie Exista trei verbe principale ce sunt folosite pentru a desemna practica punerii mainilor in Vechiul Testament: ba. nw si 70. David Daube a arata ca trebuie sd se faci o distinctie clara intre aceste verbe. Asttel, 700, “a apasa [cu ména asupra cuiva sau ceva]", denota intotdeauna exercitarea unei presiuni fizice, in timp ce 08 si n@ contin ideea de “plasare sau asezare cu gingasie a miinilor asupra cuiva sau ceva" in LXX nu se face distinctie intre *sprijinirea’ si ‘punerea’ mainii. Aici, 720 si 00 sunt traduse identic prin @miTiOnpt, iar no prin émpdddu. Asemeni LXX-ei, traducerile englezesti cit si cele in limba romana vorbesc invariabil despre “asezarea” sau “punerea” mainilor. Verbele co si m2 apar in contexte variate. Ele sunt folosite interschimbabil in Gen. 48 pentru a descrie un gest de binecuvantare. Cateva exemple vor fi deajuns. > D. Daube, The New Testament and Rabbinic Judaism (Jordan Lectures; London: The Athlone Press, 1956), 224-46.13 oo : Elisei, care este pe moarte, igi pune mainile (7 08) peste imparatul Ioas, in timp ce acesta din urma {ine arcul (2imp.13.16; éné0nxev Edtoate Tas Xeipas Tov utod emi Tas xeipas Tod Bacrréws - LXX). Chiar daca sensu! nu este sigur, gestul pare si semnifice 0 transmitere simbolica a puterii divine.’ Expresia obignuita “a pune mana la gura”, ca un semn clar pentru ticere, foloseste D0 (ex. Jud. 18.19; €miOes Tv xeipd gov Eni 76 sTéya cou - LXX). Mainile sunt, de asemenea, puse pe capul unei persoane, ca semn al jelitii (ex. 2 Sam. 11.19, co; EnéOykev Tas Xetpas adtis - LXX). Verbul este, de asemenea, folosit pentru a indica luarea cu forta a unei persoane: pentru a o prinde pe Atalia. soldatii “au pus mana pe ea” ( 2 Reg. 11.16, mer nba :émeOnkav aiti xetpa cou - LXX). a: YHWH isi agazi mana asupra oamenilor (Ps. 139.5, n@ ; Onxas Ew “pe Thy xelpa Gov - LXX). Un mijlocitor isi poate pune mainile peste doua parti implicate intr-un litigiu (lov 9.33, 1 ne; dtaKolnw - LXX). Celalalt verb, 700 . este folosit de 25 de ori in Biblia Ebraica: pentru jertfe (20 ori), consacriri (4 ori), si pentru condamnarea unei persoane (1). Semnificatia gestului in Vechiul Testament Una dintre semnificatille punerii miimilor, adica aceea a identificarii, pare sa se potriveasca tuturor contextelor vechi-testamentale, facdnd exceptie, poate, doar unele jertfe. Punandu-si mainile peste cineva, persoana se identifica cu recipientul binecuvantarii, condamnarii sau autoritatii. Mainile puse peste animalul de jertfa il indicd in mod indirect pe proprietarul animalului/obiectului jettfit ca fiind cel care beneficiaza © Tot aga si J. Gray, £2 Kings (Philadelphia: The Westminster Press, 1963), 542, Pentru o interpretare diferits, vezi W. Boyd Barrick, “Elisha and the Magic Bow: A Note on 2 Kings 13:15-17". V7 35 (1985): 355-363. Conform lui Barrick, 225 din v. 16a nu se refer la “secaterea” arcului, ci la “incordarea” lui. Astfel, v.16b, nu descrie o practicd magico-simbolicd, ci o operatie de incordare a arcului acuta de catre douai persoane, peisaj regisit si pe o relicva din timpul domniei lui Ashurbanipal. Totusi, este greu de crezut ci, vorbind din p.d.v. filologic, 227 poate fi strans legat de actiunea “incordirii” unui are. Conform lui J. Robinson, gestul lui Elisei a fost facut intentionat pentru “a arata ca actiunea imparatului si cea a tui Dumnezeu erau una” (The Second Book of Kings. Cambridge: Cambridge University Press, 1976), 125.14 de pe urma ritualulur. Pe langa acest sens general, fiecare intrebuintare a actului punerii mainilor pare sd aibi semnificatia ei proprie. Punerea mainilor pentru binecuvantare semnificd in primul rind identificarea. in cazurile in care binecuvantarea rostiti lua forma unei rugaciuni (ex. Gen. 48.15-16), este, de asemenea, posibil si privim actul ca un simbol al rugiciunii peste o persoana sau un grup. Punerea mainilor trebuie facutaé cu o atingere usoara (C0, ny), cu o singurd mana, a capului celui care primeste binecuvantarea. Punerea mainilor in contextul sacrificial semnifica in primul rand dreptul de proprietate: proprietarul identifica animalul ca posesie a sa si indica indirect ca rezultatul pozitiv al jertfei sale ii revine lui.” Gestul mai poate semnifica si substituirea, fara sa includa, totusi, ideea de transter de personalitate* si moarte substitutionara.’ in toate contextele sacrificiale, gestul este facut apasind ( 720 ) cu o mana capul victimei. +W.R. Smith, Religion of the Semites (2"' ed. London: Black, 1914), 325; J. Pedersen, /srael, Its Lite and Culture, vol. 3 (London: University Press, 1940), p. 366: H.W. Robinson. “Hebrew Sacrifice and Prophetic Symbolism”, pp. 129- 139: R. de Vaux. Amerent Israel:Its Lite and Institutions (London: Darton, Longman and Todd, 1961), p. 416 1 Studies in Old Testament Sacritices (Cardit: University of Wales Press. 1964), p. 28: H. Ringgren, /sraelite Religion (ET; Phiiadeipina: Fortesress Press, 1906). p. 169; M.C. Sansom, “Laying on of Hands in.the Old Testament”, 323-26: W.D. Stacey, “Concerning Ministry - Three Addresses to Ordinands. II. Ordination”, ExpTim 75 (1964): 264-67; R.K. Yerkes, Sacritices in Greek and Roman Religions and Early Judaism(1982), p. 134; René Péter, “L’imposition des mains”, p. 52; W.P. Wright, “The Geasture of Hand Placement in the Hebrew Bible and Hittite Literature”. JAOS 106 * 3 (1986). p 430-39: FE, Hartley, Letercus (WBC 4: Waco. TX: Word Books, 92), Td Milgrom, Leveticus /-1¢ (AB 3: New York: Doubleday. 1991), 152 * J. Milgrom serie: “Identificarea cu animalul jerttit este straind de gdndirea biblica, atat pentru ca este magica, cat g1 pentru faptul ca presupune credinta ca moartea ne apropie de Dumnezeu. (Levericus /-/6, p.151). © inchinatonil aduce animalul nu ca un inlocuitor al siu, ci ca pret de rascumiparare pentru libertatea sa (Lev. 1.4). Alte locuri date de Wenham, unde 322 inseamand “a plati o riscumparare” sunt Lev. 17.11; Num. 25.13; 35.31; 33 2 Sam. 21.3-6 (Leveticus 59- 62). Vezi si N. Kiuchi, Purification Offering (JSOTS 56; Sheftield: JSOT Press, 1987), p.118, care criticd pozitia luatd de Janowski, Siihne als Heilsgeschehen (Vluyn: Neukirchener Verlag, 1982), p.218- 21. Din punctul de vedere al lui Janowski, inchinétorul participa’ in moartea animalului (adicd se substituie animalului) prin punerea mainilor. Antitetic15 Ceremonia cu tapul ispasitor, din Ziua Ispisirii, are 0 semni- ficatie aparte. Aici, ambele maini apasi asupra tapului pentru a transfera asupra sa pacatele lui Israel (Lev. 16.21). Punerea miinilor poporului asupra Levitilor (Num. 8.10) are aceasi semnificatie ca si in cazul jertfelor; Levitii sunt adusi ca 0 jertfa, ca un dar leginat al intregului popor. Este putin probabil ca actul acesta si semnifice un transfer de personalitate’ sau de datorie.® Cel mai mult, punerea méinilor reprezinta, concomitent, dreptul de proprietate (identifica indirect originea darului) si renuntarea la orice fel de pretentii din partea Levitilor (ei sunt pusi de o parte pentru a implini slujba la care au fost chemati).? {jn toate contextele in care nu e vorba de jertte, contexte in care se foloseste cuvantul 700, ideea principala este cea de transfer. Punerea mainilor in vederea instalarii unui succesor semnifica in primul rand transferul slujbei (oficiului) sau al autoritatii. Mainile sunt puse peste o persoana care s-a dovedit a fi calificaté pentru slujba (ex. Iosua, Num. 27.18). Pe tanga oficiu. actul este vazut ca unul ce conferd noului conducator o abilitate (sau abilititi) cu ajutorul cdreia (cdrora) el este imputernicit sA faca slujba la care a fost chemat. (Deut. 34.9). Cid mainile sunt puse peste o persoana condamnata (Lev. 16.24; Sus. 34 [Dan.13.34 in LXX)]), actul identifica faptasul gi transferd asupra Iui/ei 0 anumita materia - contaminare sau resposabilitate (vinovatia de a ti varsat singe pe care comunitatea o contracté, ca rezultat al impunerii pedepsei cu moartea.) . . Scrierile apocrife si pseudoapocrifele. Punerea mainilor apare in /ndlfarea lui Isaia, 0 \ucrare pseudoepigrata de origine crestina din timpul primului seco! d.Hr. Patruzeci de prooroci si fii ai proorocilor au venit la casa lui Ezechia din sensului pe care i] are gestul in ceremonialul din Ziua Ispa: irii, adicd ‘transferul de materia peccans’ (Objektabladung), in contextele sacrificiale ritul reprezinté un transfer subiectiv, adicd vitalitatea inchindtorilor este substituité de cdtre vitalitatea animalului ( Subjecktiibertragung). 7M. North, Leveticus (London: SCM Press, 1965), 22; D. Daube, The NT and Rabbinic Judaism. 226; G. Vos, Biblical Theology (Grand Rapids: Eerdmans, 1948), 162 +N. Adler, “Laying on of Hands” in EBT, ed. de J.B. Bauer (London: Seed and Ward, 1970), 496. * M.C. Sansom, “Laying on of Hands in the Old Testament”, 325.16 lerusalim pentru a-] intalni pe Isaia, pentru “‘ca el si-si puna mana peste ei asa incit ei sd poata prooroci, iar el sd auda profetia lor.”'° Folosirea unei singure miini pare sa indice binecuvantarea. Cu toate acestea, actul este descris si ca un mijloc prin care proorocii si fiii lor au primit rostiri profetice. Dorinta lor de a prooroci inaintea lui Isaia, ca “el si audi profetia lor” araté o activitate de autoevaluare; proorocii cer ca autenticitatea vorbirii lor harismatice sa fie evaluata in cele din urma de (saa. R. Menzies araté corect cd Vechiul Testament si literatura iudaismului tarziu identifica Duhul ca sursa_inspir: profetice.”” Contrar unei variante de citire care indicé un act de binecuvantare', punerea miinilor in versiunea aceasta a /ndltarii Iui Isaia poate fi inteleasa ca un mijloc prin care se face 0 infuzie a Duhului profetic. Cea mai apropiata paralela din NT este F.A. 19.6, unde pogorarea Duhului manifestata prin rostiri profetice este realizati prin punerea mainilor. in concluzie, asocierea punerii mainilor cu proorociile din fnd/tarea Jui Isaia poate fi inteleasa ca un ecou al unei experiente familiare cercurilor crestine din primul seco! d.Hr. Textul este important pentru investigarea acelor cazuri din Noul Testament cand punerea mifinilor are ca rezultat conferirea unor daruri spirituale (F.A. 8.14-17, 10.44-48, 19.6; | Tim. 4.14: 2 Tim. 1.6). Literatura de la Qumran in intreaga literatura de la Qumran exista o singura referire la punerea miainilor. Gestul este mentionat in Genesis Apocryphon (1QapGen) ca parte a unui ritual de exorcizare. In versiunea parafrazata si extinsa a relatarii din Gen. 12'*. continutaé in coloana XX a sulului, Faraon o ia pe Sarai, sotia lui Avram, in casa lui. Drept rezultat, Faraon este afectat de o plaga, asa incat “nu se mai poate apropia de ea si, chiar " The Ascension of Isaiah (6.3-5) , trad. de M.A. Knibb, in J.H. Charlesworth, The Old Testament Pseudepigrapha, 164, dupa versiunea etiopiand. "RP. Menziez, The Development of Early Christian Pneumatology with Special Reterence to Luke-Acts (ISNTS 54, Sheffield: Sheffield Academic Press. 1991). 67. 76, 87-90, 91-104, 111-112. * Textul grecesc publicat de O.v. Gebhardt (Zeitschrift fir wissenschaftliche Theologie. 878,342): m Aapoy evosEvenras 6 Pacidebs Mavacoriy rov ud Iiyayov aurev mos Tov paxaiov ‘Hovaiav rev mpobhrny, ‘tva € mojoy Tas yeipas aurov Kai evdoyion avTev. ' Alte paralele includ Gen. 20.1-18; Gen. 26.7-11; Jub. 13.11-13; Filo, De Abr. 93-96; Josephus, Ant. 1.162-165.17 dac& a fost cu ea timp de doi ani, nu a cunoscut-o” (20.17). La cererea slujitorului tui Faraon, Avram se roaga pentru izbavirea imparatului, punandu-si miinile (70 ) pe capul lui. Plaga dispare si duhul rau este alungat.'* Textul acesta ne indica cu claritate faptul cA vindecarea prin punerea ‘mainilor era obisnuité in anumite cercuri iudaice, inainte de Fremea lui lisus.'* Este posibil ca 700 si fie folosit aici intentionat, pentru a da imaginea unui transfer de vitalitate sau putere.'® Faptul c& se are in vedere un transfer pare a fi indicat si de intrebuintarea a doua maini, in loc de una. Literatura rabinica Punerea mainilor apare predominant in contextele sacrificiale si cele cu privire la ordinare. Alte doua ocazii sunt atestate, si anume, punerea miinilor pe un criminal si peste Marele Preot. Nu exista nici o dovada directa in literatura tannaitica sau amoraica in privinta punerii mainilor pentru binecuvantare sau vindecare. ee \ 1QapGen 20 descrie mai mult un caz de obsesie demonica, decdt unul de posesie demonicd: demonul il afecteaza pe Faraon din exterior, far a actiona si asupra psyche-lui sau; cf. J.P. Meier, A Marginal Jew, vol. Il (London: Doubleday, 1994), 589. O paralela nou testamentald este Le. 13.10-17. © Urmatoni autori dateaza manuscrisul la sfarsitul primului secol i.Hr. sau la prima jumdtate a primului secol Hr: N. Avigad gi Y. Yadin, A Genesis Apocryphon (lerusalem, 1956), 38; E.Y. Kutscher, “Dating the Language of the Genesis Apocryphon'. JBL 76 (1957): 288-92; R de Vaux, ‘Essenes or Zealots?’. in NTS 13 (1966-67: 89-104; J.A. Fitzmyer, The Genesis Apocryphon of Qumran Cave L: A Commentary (Rome: Biblical Institute Press, 1971), 16-19; ef, discutia lui G. Vermes in E. Schurer, History of the Jewish People in the Age of Jesus Christ. vol. Hf, revizuit d G. Vermes, F. Millar si M. Goodman (Edinburgh, 1986), 318-325; L.P. Hogan, Healing in the Second Tempel [sic] Period (NTOA 21; Gottingen: Vandenhowck & Ruprecht, 1992), 146. O data mai tarzie este sugerata de cdtre G.R. Driver, The Judaean Scrolls ( New York: Schocken. 1965). 461 ‘© Contorm lui J. Ysebaert, ceea ce avem aici este un import en gross al unei sintagme vechi testamentale, “a apisa [cu mina (mainile) asupra capului]”, folosita in particular cu ocazia contextelor privitoare la jertfe. (Greek Baptismal Terminology: Its Origins and Early Development. Nijmengen Dekker & Van de Vegt, 1962, p.230).18 Dovezile arata ca inainte de diramarea celui de-al I-lea Templu, pentru investirea batranilor intr-una dintre slujbele Sanhedrinului din) lerusalim nu era nevoie de punerea miinilor, ritualul de baza find’ asezarea solemna (in scaunul siu de legiuitor).'’ Persoanele care erau' investite asttel purtau numele de “batrani”. Punerea miinilor pare sa fij fost practicaté la vremea aceea intr-un cadm restrans, de citre fariseij care acordau permisiunea studentilor lor si invet Ppoporul. Aceasta| ordinare putea conferi titlul de “intelept”, Dupa nimicirea celui de-al II- lea Templu, cand Sanhedrinul a Pierdut dreptul numirii in functii, dreptul de a investi judecatori a fost transferat de la Sanhedrin la telepti’. Pentru a nu confunda dreptul de a judeca anumite cazuri ce implicau taxe, cu cel de a preda in public, ordinarea studentilor a fost abolita pana pe timpul lui R. Judah’ ha-Nasi, cand, din cauza unor abuzuri, studentilor li se cerea din nou sa obtind permisiunea invatatorilor lor in vederea predarii in public." Cam tot pe atunci a fost transferat dreptul de a numi Judecatori, de Ja intelepti la Patriarh (ha-Nasi). Daca reconstituirea Noastra este corecta, este posibil ca in perioada de tranzitie dintre 70 si 135 d.Hr. judecatorii sa fi fost investiti prin punerea mainilor. Dupa centralizarea investirilor. punerea mainilor a fost tot mai putin utilizata, pana cind, in secolul patru a si disparut. es °” H. Mantel, “Ordination and Appointment in the Period of the Temple”, HTR 57 (1964), 344; R.A. Culpepper, “The Biblical Basis for Ordination” RevExp 78 (1981), 476. Noul membru era sprijinit de tiecare brat de un membru mai virstnic al Sanhedrinului si apoi agezat solemn de acesti doi veterani pe locul pe care urma si-1 ocupe. "Mantel, op.cit, 337. Mantel Tecunoaste cd in ciuda acestei masuri, studentilor celor mai buni li se acorda, totusi permisiunea de a preda in public. Exemplele fi include pe R. Meir si R. Simeon, ambii ordinati de R. Akiba pentru propovaduire publica. (B. Sanh. 14a). Contorm aceleiasi surse, ordinarea lui R. Meir nua fost acceptata. asttel incdt el a trebuit sa fie reordinat de citre R. Judah ben Baba. Cercetatorii explici necesitatea reordinarii sale in feluri diferite. Mantel Sugereazd cd R. Meir a fost ordinat prima dati doar pentru a preda in public sia \rebuit sa tie reordinat (sau, mai bine zis, “investit”) pentru a putea sd ia decizii in cazurile ce implicau taxe (ibid) Altii sugereazi c& prima ordinare a lui R. Meir a fost invalidata datoriti faptului ci a avut loc in afara Palestinei, in timpul unei calatorii (cf. M. Yeb, 121a).