Lp 4

Tehnici de ingrijire in anestezia generala / anestezia loco-regionala

Terapia IV in anestezie si terapie intensiva
Etapele oricarui tip de anestezie generala sunt; inductia, mentinerea si trezirea.
In camera de preanestezie sau in sala de operatie bolnavul este monitorizat, I se instaleaa
liniile/linia venoase utilizate pentru administrarea drogurilor anestezice si a fluidelor necesare
preanestezic, explicandu-i-se concomitant cu efectuarea fiecarui gest.
Inductia = trecerea bolnavului de la starea de constienta la cea de somn cu pierderea
reflexelor- stare dependenta total de medical anestezist poarta numele de inductie.
Inductia ca si trezirea reprezinta perioadele critice ale actului anestezic.
Inainte de inductie pacientul trebuie sa fie asezat comod pe masa de operatie, intr-o pozitie
anatomica neutral, acoperit, iar in sala de operatie trebuie sa fie liniste.
Tehnicile de inductie cuprind:
1. inductie intravenoasa
2. inductie inhalatorie
3. la care se adauga la copii inductia intramusculara si intrarectala.
Prima etapa a inductiei este precedata de administrare de oxygen pe masca plasata pe fata
bolnavului.
Agenti de inductie: droguri hipnotice cu durata scurta de actiune barbiturice thiopental,
benzodiazepine midazolam sau propofol, administrate pe cale intravenoasa.. Ulterior se
administreaza bolnavului anestezic inhalaintravenoasator la bolnavul cu respiratie spontana
pastrata sau la cel cu ventilatie asistata pe masca.
Dupa inductie se va realiza IOT ( daca bolnavul permite ventilatie asistata ), iar pentru
laringoscopie se administreaza un miorelaxant ( ex curara depolarizata ) si pentru abolirea
reactiei vegetative simpatice ( hta tahicardie ) se vor administra opioide majore ( fentanyl )
sau beta blocantr, lidocaina.
Dupa inductie se va realiza abord venos central sau periferic de calibre mare, abord arterial,
sondarea vezicii urinare, evacuarea continutului gastric, montarea senzorului termic
transesofagian, etc )
Mentinerea este cuprinsa intre faza de anestezie chirurgicala necesara efectuarii actului
operator si trezire si reprezinta etapa de mentinere a anesteziei.
Sunt preferate combinatiile anestezice, asfel ca se reduce doza si toxicitatea anestezicului
singular folosit.
Substantele utilizate in anestezie sunt :
Droguri administrate pe cale inhalatorie = anestezice analgetice generale inhalatorii
1. anestezice inhalatorii gazoase: protoxidul de azot
2. anestezice volatile: hidrocarburi halogenate: chloroform, halotan, kelen
3. eteri halogenati: metoxilurane, enflurane, isoflurane, sevoflurane, desflurane
4. eteri: eter dietilic
Droguri administrate pe cale intravenoasa
Hipnotice:
1. barbiturice thiopental
2. benzodiazepine : diazepam, midazolam, flunitrazepam
3. altele: etomidate, propofol

Analgetice majore opioide ; fentanyl, morfina

Relaxante musculare = curare:
1. depolarizante : succinilcolina
2. nedepolarizante: D tubocurara.
Atat anestezia cat si ventilatia pacientului pe perioada anesteziei se realizeaza prin cu apartul
de anestezie.
Compensarea pierderilor peroperatorii se realizeaza cu solutii cristaloide ( solutie salina
izotona, Ringer lactate ), coloizi ( albumina umana 5%, dextrani ) sau prin transfuzie de sange
si derivati.
Practic indifferent de tehnica anestezica utilizata, perioada de mentinere are ca scop
conservarea homeostaziei generale pe perioada desfasurarii actului chirurgical, se realizeaza
prin monitorizarea adaptata apacientului si cuprinde toate masurile peroperatorii de terapie
intensive.
Trezirea perioada de revenire de la starea de somn anestezic la starea de constienta cu
revenirea reflexelor vitale de protectie. Este o perioada de labilitate hemodinamica si
respiratory, necesitand supravegherea atenta.
Bolnavul este considerat treaz atunci cand raspunde la stimuli verbali, este capabil sa-si
protejeze caile respiratorii de obstructie sau de aspiratie prin prezenta reflexelor de deglutitie
si tuse.
Trezirea din anestezie se poate face prin reversarea ( antagonizarea ) drogurilor utilizate in
anestezie sau asteptand ca acestea sa se metabolizeze si elimine spontan.
Detubarea se face fie pe bolnav treaz, fie adormit, pe baza unor criterii ce au la baza
observarea abilitatii bolnavului de a ventila efficient, de a se oxigena sufficient si de a-si
proteja caile aeriene.
Pentru o trezire fara agitatie trebuie: sa fie liniste in sala de operatie, sa fie asigurata
normotermia pacientului si asigurarea analgeziei.
Tehnici de anestezie regionala
Toate tehnicile de anestezie regionala au ca mechanism interceptarea impulsului nocioceptiv
la nivel de receptor, al caii de transmisie sau la nivel central ( medular ).
Principalele tehnici sunt:
1. anestezie regionala prin infiltrare tegument si a atesutului cellular subcutanat in zona
viitotoarei incizii, afectand etapa de receptie a stimului nocioceptiv.
Varianta: anestezia de camp: infiltrare tegument de jur imprejurul zonei in care se face
incizia.
2. anestezia de contact = exclusive la nivelul mucoaselor, cu substante aplicate pe acestea
sub forma de gel, spary sau solutii afectand tot etapa de receptie a stimulului
nocioceptiv
3. blocajul de nerv periferic = prin infiltrarea la nivelul proiectiei cutanate a nervului de
blocat dupa prealabila infiltratie a tegumentului la nivelul locului de punctie.
Mecanismul de actiune este de blocare la nivelul transmisiei.
4. blocajul de plex nervos = blocaj de nerv periferic ( plex cervical, plex brachial, plex
lombar, plex sacrat )
5. anestezia regionala intravenoasa = se realizeaza prin administrarea pe cale
intravenoasa a substantei anestezice locale dupa ce in prealabil s-a pus un garou
pneumatic la nivelul bratului.

6. blocajele regionale centrale: anestezia subarahnoidiana = rahianestezie si anestezia

epidurala = peridurala

Terapia IV in anestezie si terapie intensiva

Anestezii generale ( AG ) :
Monoanestezie cu anestezice inhalatorii / intravenoase .
Anestezii combinate ( balansate ).
pe pivot de anestezic volatil.
neuroleptanalgezia .
anestezia analgetic .
anestezia total intravenoas.
1).Tehnicile de monoanestezie :
Mai puin folosite actual.
Indicate n cazul unor manevre terapeutice / diagnostice de scurt durat.
Dintre anestezicele intravenoase singurul indicat este ketamina care are efecte
analgetice certe.
Cu anestezic volatil sunt rar utilizate, date fiind inducia i trezirea lente, nsoite de
fenomene excitatorii, precum i din cauza potenei lor reduse. Se pot utiliza anestezicele
volatile care asigur o inducie i o trezire relative rapide:isofluran, enfluran, desfluran,
sevofluran.
2).Anesteziile combinate asociere de mai multe droguri, n vederea obinerii
dezideratelor patrulaterului anestezic ( analgezie, hipnoz i amnezie, relaxare muscular,
protecie antistress ).Scopul asocierii este administrarea unor doze ct mai mici din
fiecare drog, pentru a reduce riscul apariiei efectelor secundare.
Anestezia pe pivot de anestezic volatil :
Inducia se face cu un drog i.v. nonopioid.
Meninerea : anestezicul inhalator menine hipnoza i amnezia ( asocierea cu N2O
permite scderea concentraiei de anestezic volatil, deci scderea efectelor adverse ale
acestuia.
Analgezia va fi suplimentat cu opioide .
Relaxarea muscular va fi realizat cu blocante neuromusculare.
Trezirea: ntreruperea administrrii drogurilor, eventual antagonizarea unora ( relaxante , opioide ).
Neuroleptanalgezia :
Asociaz neuroleptic cu un opioid ( droperidol + fentanyl ).
Meninerea se asigur prin injectare de analgezice ( fentanyl ).
Se pot administra relaxante musculare .
Ventilaia : N2O + O2.
Anestezia analgetic:
Confer o bun stabilitate hemodinamic.
Utilizeaz doze mari de opioide.
Ventilaia :O2 / N2O + O2.
Anestezie total intravenoas :
Asociaz droguri care asigur - hipnoz: midazolam, propofol.

- analgezie: sufentanyl, alfentanyl.

- relaxante musculare:atracurium,vecuronium,
administrate n bolusuri repetate sau n perfuzie continu.
Se vor alege droguri cu efect minim de cumulare .
Ventilaia se face cu O2/O2+ aer.
NREGISTRAREA ANESTEZIEI
Monitorizarea intraanestezic
Monitorizarea neinvaziv :
temperatura :
cel mai bine ar fi s se msoare temperatura central ( rect, esofag,membrana
timpanic), dar mai des folosit este temperatura axilar.
se monitorizeaz datorit riscului de :
hipotermie frecvent la copii, datorit suprafeei corporale mari determin
vasoconstricie, crescnd astfel munca inimii, scderea CAM
( este necesar mai puin anestezic volatil ).
hipertermie.
2. activitatea cardiac :
stetoscop precordial, esofagian furnizeaz date despre activitatea inimii.
3. TA - metoda indirect ( ascultatorie / palpatorie ) destul de inexact.
4. EKG - interes special prezint FC i ritmul cardiac ( unda P) i ischemia
miocardic
( segment ST, unda T ) ;
capnografia ( CO2 la sfritul expirului ).
pulsoximetria (S2O2).
B. Monitorizarea invaziv :
TA - mai ales n chirurgia cardio-vascular, neurochirurgie,pacieni cu boli pulmonare
sau cardiace preexistente ssevere.
Ta s,d ; TAM.
Efectuare de test Allen ( recolorare n cteva secunde ).
PVC ( N= 3 10 cm H2O)
indicaii pentru montarea CVC :
necesitatea administrrii rapide de fluide, snge i derivate de snge.
intervenie chirurgical cu risc de embolie gazoas.
necesitatea recoltrii frecvente de snge pentru laborator.
hiperalimentaie.
imposibilitatea abordului venos periferic.
- PVC scade - pierdere excesiv de volum intravascular.
- venodilataie excesiv ( febr, sepsis ).
crete - IC.
- valvulopatii.
- tamponada cardiac.
- suprancrcare de volum.
diureza
normal se consider ca flux urinar adecvat un debit de 1 ml/ kg / h.
dac se monteaz sond urinar se poate monitoriza diureza orar.
n timp ce un flux urinar normal nu indic cu certitudine o funcie renal
normal, oliguria indic cu certitudine fie scderea volumului
intravascular, fie

scderea DC.
4. presiunea n capilarul pulmonar blocat ( N = 8- 10 mmHg).
reflect presiunea n VS.
PVC reflect funcia VD , care nu este ntotdeauna corelat cu cea a VS.
- cateterul n AP permite determinarea DC.
Indicaii :
Pacieni cu boli cardiace care vor fi supui chirurgiei cardio vasculare, interveniilor
chirurgicale majore intraabdominale, intervenii majore neurochirurgicale.
Pacieni care primesc medicaie cardiotonic i vasoactiv, pentru o mai bun evaluare.

LP 5
Procesul de nursing in dezechilibrele hidro-electrolitice

Apa este principalul constituent al organismului, reprezentand in medie 60% din greutate
la barbate si 50-55% la femei si 77% la nou-nascuti. Proportiile scad cu varsta si cu
cresterea adipozitatii.
Apa totala este repartizata in 3 compartimente: intracellular ( IC ) ( 60-66%), interstitial
( IS ) ( 20-25 %) si intravascular ( IV ) (11-12 %). Apa interstitiala sic ea intravasculara
formeaza volumul extracelular ( EC ). Aceasata reprezinta 40 % din volumul apei totale.
Marimea acestor compartimente este mentinuta cu mare strictete prin mecanisme de reglaj
care actioneaza asupra sistemelor de aport ( metabolism si sete ) si a celor de eliminare
rinichi, tegument, plaman, tub digestive si una extracelulara ( 60 % ). Volemia - Volumul
sangvin este compus din:
- plasma
- hematii
avand o componenta celulara ( 40%). La adultul tanar ea este de aproximativ 75 ml/kg sau
8% din greutate.
Compartimentele hidrice cuprind substante care nu disocieaza in apa ( nonelectrolitice ), ca glucoza si urea, si substante care disocieaza in ioni ( electroliti ). Ionii au
incarcatura electrica. Fiecare compartiment lichidian are o compozitie diferita a anionilor
si cationilor, dar conform principiului electroneutralitatii, suma anionilor este egala cu cea
a cationilor. Sodiul este principalul ion al spatiului EC, iar potasiul al spatiului IC.
Compozitie chimica a compartimentelor hidrice: sodium, potasiu, calciu ionozat,
magneziu, clor, bicarbonate, fosfat.
Reglarea echilibrului hidric se face pe cale nervoasa si endocrina, prin intermediul
baroreceptorilor si osmoreceptorilor. Scaderea aportului de apa provoaca o crestere a
osmolaritatii spatiilor EC si IC, care este sesizata de osmoreceptori hipotalamici,
declansand reactia de sete.
Osmolaritatea sau presiunea osmotica reprezinta numarul total de particule care se
gasesc in solutie si defineste puterea cu care o solutie este capabila sa atraga apa. Cu cat

numarul de particule dintr-o solutie este mai mare, cu atat presiunea osmotica a solutiei
este mai mare.
Nevoi hidrice zilnice
Apa din organism este obtinuta exogen, prin digestie, si endogen, prin productie
metabolica. Eliminarile fiziologice de apa au loc in principal prin rinichi ( 15-20
ml/KG/zi) , cutanat ( 8ml/KG/zi ), respiratie ( 7 ml/kg/zi) si scaune ( 1-2 ml/Kg/zi ). In
total pierderile normale la adult varieaza intre 25 si 35 ml/kg/zi.
Aportul hidric necesar acoperirii pierderilor fiziologice depinde de varsta si greutate.
La copii, nevoile hidrice sunt crescute invers proportional cu varsta. Asfel nou-nascutul
necesita aproximativ 120-150 ml/kg.
Aportul hidric normal se face pe cale orala. In conditii perioperatoriii aportul se face pe
cai altenative, intravenous si digestive ( pe sonda gastrica sau duodenojejunala ).
Introperator, pentru mentinerea volemiei, necesarul de lichide include, pe langa nevoile
minimale orare, fluidele de inlocuire a sangelui pierdut in plaga si apa care este
sechestratabinterstitial.
In functie de amploarea traumei chirurgicale, aceasta este de:
- 4 ml/kg - trauma minima
- 6 ml/kg trauma moderata
- 8 ml/kg trauma mare
Echilibrul hidroelectrolitic este perturbat n orice agresiune, dar n oc prezint caracteristici
care contribuie la agravarea sindromului. Alterrile repartiiei hidrice ntre compartimentele
lichidiene ale organismului sunt consecinele modificrilor concentraiilor ionilor care
dirijeaz circulaia intercompartimental a apei.
Na+: este conservat n organism, datorit restrngerii maximale a eliminrilor renale. Are
tendina de a prsi lichidul extracelular i de a ptrunde n celule, mai ales n cele afectate,
atrgnd dup sine apa. De aceea, dac nu exist pierderi concomitente de lichide cu
component sodic mai mic dect plasma (sudoare, diurez osmotic, polipnee), concentraia
sa plasmatic va scdea.
Cl-: sufer n timpul ocului modificri asemntoare cu Na+, fiind supus acelorai influene
dereglante.
K+: de cele mai multe ori crete la ocai, deoarece se elibereaz din celule n mari cantiti,
din cauza intensificrii glicogenolizei i a hipoxiei, care altereaz permeabilitatea
membranelor i funcionarea pompelor Na+/K+. Diureza mic contribuie i ea la concentrarea
plasmatic a K+; ca urmare, potasemia crete progresiv la ocai pn la moarte.
Modificrile electrolitice menionate determin importante alterri cantitative ale
compartimentelor hidrice: schimburile ntre compartimente se fac mai lent, iar volumul
compartimentului extracelular este diminuat, lucru care accentueaz o eventual hipovolemie
iniial i hipotensiunea arterial. n faza ireversibil a ocului, hemodinamica profund
alterat nu mai poate fi redresat prin restabilirea volumului circulant cu perfuzii de snge,
plasm i lichide electrolitice.

Lp 7

Procesul de nursing in transfuzia sangvina

Transfuzia de sange este un tratament medical ce consta in inlocuirea sangelui sau a unor
componente sanguine care s-au pierdut printr-o sangerare (intr-un accident, operatie sau
boala).
Este nevoie de o transfuzie de sange atunci cand s-a pierdut o cantitate semnificativa de sange
sau cand organismul nu poate reface cantitatea de sange pierduta sau pierde in continuu un
component important al sangelui.
Sangele se poate pierde in:
- accidente sau interventii chirurgicale majore
- boli care pot duce la pierderi de sange (hemoragii), ca ulcerul gastric activ
- boli ce distrug celulele sangelui, ca anemia hemolitica sau trombocitopenia
Unele boli, ca hemofilia, impiedica organismul sa produca unele componente ce lipsesc din
sange. Transfuziile sau administrarea componentelor ce lipsesc din sange sunt folosite in
tratamentul acestor boli.
Sangele integral este rareori folosit in transfuziile de sange chiar si atunci cand este nevoie de
transfuzii pentru hemoragii. De obicei, numai unele componente ale sangelui (preparate de
sange) sunt folosite pentru transfuzii. Sangele are multe componente, incluzand eritrocitele
(celule rosii), plasma, albuminele (proteine), trombocitele si factorii de coagulare.
Efectele secundare
Desi este imposibila transfuzia de sange fara nici un efect secundar, in tarile in curs de
dezvoltare si in tarile dezvoltate, sangele din transfuzii este, in general, necontaminat (fara
nici un virus, bacterie etc).
Sangele recoltat pentru transfuzii este testat cu grija pentru microorganisme patogene (care
pot produce boli). Transmiterea de boli prin transfuzii de sange este foarte rara in zilele
noastre si s-a constatat ca sunt sanse de 1 la 1.000.000 de unitati de sange transfuzate.
Cel mai important risc intr-o transfuzie de sange este administrarea de sange cu grupa
sangvina incompatibila. Se intampla cam la 1 din 14000 de transfuzii. Transfuziile de sange
cu grupa de sange gresita pot duce la o reactie severa, uneori amenintatoare de viata.
Chiar si cu grupa de sange corespunzatoare, poate exista o reactie usoara cu febra, dispnee
(dificultatea in respiratie), durere, tahicardie (batai cardiace rapide), frisoane si hipotensiune.
O reactie usoara la transfuzia de sange este ingrijoratoare dar este foarte rar amenintatoare de
viata cand este tratata prompt.
Indicatiile transfuziilor de sange
Transfuziile folosesc in tratamentul pierderilor de sange (hemoragiilor) sau pentru
suplimentarea fractiunilor de sange care nu se pot reface.
Tratamentul hemoragiilor
Hemoragiile pot fi rezultatul unor accidente, a unor interventii chirurgicale majore sau boli
care distrug eritrocitele sau trombocitele, doua componente importante ale sangelui. Daca se

pierde prea mult sange (hipovolemie), corpul nu mai poate mentine o presiune normala a
sangelui si intra in soc. Pierderea de sange scade, de asemenea, si numarul de celule rosii
transportoare de oxigen ceea ce duce la oxigenarea insuficienta a organismului.
Sangele integral este folosit foarte rar pentru tratamentul pierderilor de sange. In locul acestei
proceduri, pacientul primeste fractiunea de sange care ii lipseste cel mai mult. Daca persoana
a pierdut multe eritrocite i se da masa eritrocitara. Daca are volumul de plasma scazut i se
administreaza plasma si alte fluide pentru a mentine presiunea sangelui. Daca a pierdut foarte
mult sange are nevoie si de factori de coagulare sau trombocite pentru a preveni sangerarile.
Sangele pierdut in timpul unei operatii poate fi recuperat, filtrat si transfuzat
pacientului. Acest procedeu reduce cantitatea de sange nou care ar trebui transfuzat.
Grupele de sange
Sangele este clasificat in functie de prezenta sau absenta unor markeri specifici (antigene) de
pe celulele rosii si din plasma, care permit sangelui sa fie recunoscut ca propriu. Daca se
introduce in circulatie alta grupa de sange, sistemul imun nu-l recunoaste si il distruge
rezultand o reactie posttransfuzie.
Sistemul ABO
Sistemul ABO consta in grupele de sange A, B, AB si O. Persoanele cu sangele de tip AB sunt
considerati primitori universali pentru ca ei pot primi orice tip de sange din sistemul ABO.
Persoanele cu grupa de sange O sunt numiti donatori universali deoarece pot dona sange
persoanelor cu orice grupa de sange din sistemul ABO. Incompatibilitatea cu grupele ABO si
Rh este responsabila de cele mai serioase, uneori fatale, reactii la transfuzii.
Sistemul Rh clasifica sangele ca Rh pozitiv sau Rh negativ si se bazeaza pe prezenta sau
absenta factorului Rh in sange. Persoanele cu Rh pozitiv pot primi sange Rh negativ;
persoanele cu Rh negativ vor avea o reactie la transfuzie daca vor primi sange tip Rh pozitiv.
Reactiile la transfuzii cauzate de incompatibilitate Rh pot fi grave.
Grupele de sange minore
Exista mai mult de 100 de subtipuri de grupe de sange. Majoritatea au un efect minor sau nici
un efect in timpul transfuziilor, dar unele dintre ele pot fi cauza principala a unor reactii
usoare la transfuzie. Reactiile usoare sunt ingrijoratoare dar, daca sunt tratate rapid sunt foarte
rar fatale.
Produse sangvine
Plecand de la sangele donat, sunt obtinute diferite produse.
- Concentratul globular provine dintr-o donare de sange total; el este obtinut prin simpla
centrifugare. Practic, el nu contine decat globule rosii, amestecate cu o cantitate mica de
plasma. Concentratul globular este utilizat in tratamentul anemiilor provocate de o
hemoragie chirurgie, traumatism) sau de o insuficienta medulara (aplazie, talasemie,
insuficienta renala etc.)
- Plachetele provin fie dintr-o donare de sange total (plachete zise "standard"), fie dintr-o
donare tip citafereza. Ele sunt utilizate la pacientii care au lipsa de plachete, de cele mai
multe ori din cauza unei insuficiente medulare, mai rar ca urmare a hemoragiilor foarte
abundente.
- Plasma provine fie dintr-o donare de sange total, fie dintr-o plasmafereza. Ea este utilizata
in tratamentul hemoragiilor mari sau in anumite deficite in factori ai coagularii. Ea
poate suferi o purificare industriala (prin incalzire, prin tratare cu solvent detergent), avand
drept scop conservarea anumitor proteine (factori antihemofilici, imunoglobuline, fibrinogen
etc.) si eliminarea eventualelor virusuri.
Primirea de sange transfuzat

Inainte de transfuzia de sange, sangele primitorului este testat pentru a determina grupa de
sange. Sangele sau fractiunile de sange care sunt compatibile cu sangele primitorului vor fi
comandate de medic. Acest sange poate fi retestat la laboratorul spitalului pentru confirmarea
grupei. O mostra din sangele donatorului este combinata cu o mostra din sangele primitorului
pentru a verifica daca da reactii de hemoliza sau aglutinare.
Inainte de transfuzia propriu-zisa, medicul si asistentele medicale verifica eticheta de pe
punga de sange si o compara cu sangele primitorului a carui grupa este trecuta in fisa
medicala a pacientului. Doar cand toata lumea ajunge la concluzia ca aceasta este grupa
corecta de sange, se trece la transfuzare. Daca pacientul primeste grupa de sange gresita apare
o reactie posttransfuzionala, usoara sau severa.
Daca pacientul s-a pregatit pentru transfuzie cu propriul sange (donare autologa), combinarea
sangelui nu este necesara, dar eticheta este verificata si de medic si de asistente pentru a
confirma ca este sangele primitorului.
Este necesar un cateter intravenos care se intruduce in vena. Legatura intre cateter si
transfuzie este facuta de un tub si punga cu sange este asezata mai sus de nivelul corpului.
Sangele va trece usor in vena. Medicul sau o asistenta monitorizeaza transfuzia pentru
detectarea incipienta a unor reactii adverse.

Lp 9
Procesul de nursing in intoxicatii acute exogene

Patrunderea in organismul uman, voluntara sau involuntara, pe cale digestiva, respiratorie

sau cutanata a unor substante toxice ( solide, lichide, gazoase ) care determina tulburari
grave, uneori letale, poarta numele de intoxicatie acuta.
Prin substanta toxica se intelege orice fel de substanta care, introdusa in organism
provoaca tulburari functionale sau leziuni organice.
In vederea instituirii celor mai potrivite masuri asistentul trebuie sa:
1. aprecieze starea intoxicatului constienta, coma, moarte clinica
2. identificarea substantei; informatii obtinute de la victima, cei din jur sau apartinatori
3. stabilirea cantitatii de substanta patrunsa in organism
4. calea de patrundere a toxicului
5. timpul scurs de la agresiune pana la acordarea primului ajutor
Masurile de urgenta care se instituie de la caz la caz, la locul accidentului, in timpul
transportului, in cabinetele medicale si in camerele de garda ale spitalelor sunt:
- evacuarea continutului gastric
- spalarea tegumentelor si a mucoaselor ( cu apa si sapun cel putin 15 minute ), iar
sacul conjunctival cu apa potabila sub jet 5-10 minute pt acizi si 20 min pt baze
- administrarea de antidot : ORAL carbune activat, antidotul universal: oxid de zinc,
acid tanic si carbune activat ( 1:1:2 ), bicarbonat de sodiu, saruri solubile de calciu pt
acid oxalic, sulfatul de sodiu si magneziu pt saruri solubile de bariu ( 30 g in 300 ml
apa ), clorura de sodiu pt bromuri, oxidul de magneziu pt acizi corozivi, acizi slabi
pentru baze ( sucuri de fructe din lamaie, acid acetic 1% 200-300 ml ), alcoolul etilic
pt alcoolul metilic, laptele si albusul de ou precipita metale grele si unii alcaloizi,
amidonul pt iod, sapun pt detergenti cationici ( cateva grame de sapun in 200 ml apa
dupa care se provoaca varsatura )
PARENTERAL: EDTA, Nalorfina, Piridoxina ( B6 ), etc
- administrarea de oxigen si calmarea durerilor: mialgin, algocalmin, piafen
- mentinerea functiilor vitale : BLS
- crearea accesului la vena: punctie venoasa si montarea unei solutii de glucoza de 5 %
sau ser fiziologic
- ATT inainte de PEV se recolteaza sange pt laborator
Evacuarea continutului gastric
Se face prin varsatura, spalatura gastrica sau purgative.
Se recomanda ca inainte de aplicarea acestor masuri sa se administreze antidotul peroral, care
precipita toxicul.
Provocare varsatura:
- se administreaza bolnavului apa calduta sau alte lichide ( lapte, albaus de ou batut de
la cel putin 10 oua, sucuri de fructe sau suspensie de carbune medicinal ( sau activat o
lingura de 250 ml apa)

cantitatea de lichid administrata este de maximum 300 ml apa pentru o portie,

deoarece o cantitate mai mare ar pute ca in timpul efortului de varsatura sa propulseze
in intestin toxicil prin deschiderea pilorului.
La fiecare pahar de lichid ingurgitat se adauga o ligura de sare de bucatarie, avand
actiune emetizanta prin excitarea baroreceptorilor mucoasei gastrice
Dupa adminstrare lichid cu ajutorul unui apasator de limba se realizeaza provocarea
varsaturii prin iritarea mecanica a bazei limbii, valului palatin, perete posterior al al
faringelui
Dupa eliminarea continut gastric prin varsatura se repeta manevrele descrise mai sus
pana la ajungerea la un volum administrat de 3-4 l lichid
ATT! Administrarea de lichide se realizeaza de obicei la locul unde s-a produs
intoxicatia, unde nu exista posibilitatea de a se realiza spaluri gastrice

Spalatura gastrica masura terapeutica, ce trebuie aplicata imediat mai ales in primele 4 ore
de la ingestia de substante toxice sau chiar si dupa 10-12 ore.
Materiale necesare: sonde gastrice ( tub Faucher, departator maxilare, palnie, seringa Guyon
200 cm3 , galeata pentru colectarea lichidului
Bolnavul trebuie sa fie in stare de veghe, asezat pe un scaun, imobilizat si se scot protezele
dentare, acolo unde exista.
Se va marca pe sond distanta de la arcada dentara la varful apendicelui xifoid ca sa stim pana
unde introducem sonda in stomac si verificam existenta acesteia acolo prin introducerea
capatului din exterior al sondei intr-un pahar cu apa, iar daca se produce barbotaj in timpul
expiratiei , atunci sonda se afla in TRAHEE si trebuie scoasa.
Apa este introdusa in stomac cu ajutorul seringii si apoi se aspira cintinutul gastric, pentru
determinari ulterioare toxicologice de laborator.
Se scoate seringa si se adapteaza o palnie, in care se toarna apa potabila calduta la care se
adauga sare o lingura la 1 l apa si o suspensie de carbune medicinal ( 4-6 linguri la 1 l apa )
CI spalatura/varsatura:
- stari comatoase
- cardiaci
- varstnici aterosclerotici si hipertensivi
- emfizematosi
- gravide
- convulsii
- daca au fost ingerate derivate de petrol