''Toiagul Pastoriei'' este o piesa de rezistenta a lui Ion Druta, reconfirmind aplecarea

lui spre structurile baladesti si spre parabola moderna. Prozatorul s-a consacrat ulterior
unor specii de mai larga respiratie, dupa care a revenit iarasi la sugestivitatea nuvelei si a
nuveletei. Aparitia ''Toiagului...'' inseamna deci continuarea unui program artistic, a unor
referine afirmate anterior. Scris n 1984 i publicat civa ani mai trziu n Literatura si
arta, lucrarea a ramas fara ecoul critic meritat si e pacat, pentru ca s-au conturat in ea
citeva din ideile lui despre viata si om.
Citind Toiagul Pastoriei, raminem uluiti de simplitatea subiectului,cu toate
atributele ambiguitatii ; plin de cotituri imprevizibile, subiectul este totusi simplucontinutul lucrarii ar putea incapea in citeva fraze: a fost o data un pastor care Totusi,
reala avergula a textului si sensurile lui adevarate sunt mai largi si ar fi greu sa fie intelese
fara insistente si dezghiocari analitice.
Conflictul: omul si destinul; omul si timpul; omul si oamenii.
Subiectul: traseul unui destin. Subiectul are un bogat plan subtextual, cu implicari etice
adinci- in acest plan trebuie cautate sensurile.
Perioada: anii 40; 60; 70; 80.
Centrul de interes: destinul uman si problema lui; omul nedreptatit de soarta, de timp, de
semeni; neintelegerea umana; surzenia spirituala.
Toiagul are si el un sens, in buna masura, simbolic, fiind, in primul rind, o emblema a
ciobaniei. In mod obisnuit, toiagul este un bat lung si drept de care se serviste cineva la
mers sau pentru a se apara; este un fel de baston, simbol al unei demnitati, dar, mentiona
Lucian Blaga, cuvintul toiag are alta sarcina mitica decit baston, care e desertat de orice
asemenea sarcina. Ciobanii isi sprijina si ei in toiag singuratatea si dorul. Protagonistul
nuvelei s-a sprijinit pe bunatate si credinta; pe omenire si putere launtrica. Toiagul fiind si
un sprijin tainic, un suport launtric, acest suport al Pastorului este dragostea de pamintul
natal, un legamint trainic, prezent pina la ultimul pilc de iarba. Este apoi acel multrabdator
bine care ilustreaza intelepciunea si puterea acestui om inofensiv, interiorizat care
seamana cu dealul sau, cu cimpurile, cu pamintul Toiag mai inseamna luminarea
incolacita, care trebuie aprinsa timp de 40 de zile, presupunindu-se ca sufletul celui plecat
mai dainuie pe undeva pe-aproape.
Toiagul este, in sens figurat, un CREZ in care s-a sprijinit in vremi pastorul, un suport
spiritual. Departe de a fi neutru si perfect transparent, titlul acesta isi releva integra
semnificatie abia dupa ce am parcurs si am inteles subiectul. Titlul scrierii aminteste de
Povara bunatatii noastre , de Piept la piept sau Malul de piatra , fiind si el o
metafora ce vizeaza un anume mod de existenta, rezistenta omului in fata furtunilor si a
destinului.
In toiagul pastoriei mai putin consemna desfasurarea narativa si poetica a baladei,
ritmul si frazarea, tonalitatea baladesca, dramatismul de balada atmosfera, starea de cintecplutire
Subiectul nuvelei Toiagul pastoriei ne duce cu actiunea in cadrul rustic, in vatra
satului, o vatra a fiintarii, matricei spirituala mioritica despre care vorbea Lucian Blaga.
Este si spatiu geografic, si abianta spirituala, si locus-ul ontologic al misterului, si lume
conventional-metaforica.
S-ar putea afirma ca Toiagul Pastoriei are un obiectiv, un univers dual. Pe de o parte,
este vocata o lume concreta, banal-realista- satul basarabian de dupa razboi, un cadru
1

aspru, care limiteaza, nedreptateste, reprezintind marasmul existentei imediate- absurde,

terne, pocive- o lume aproape de erou la nivelul perceptiei senzoriale. Dar- absurda cum
este-lumea aceasta e patria lui, a Pastorului. Pe de alta parte, se configureaza, o lume
imaginara- cea a visului, a posibilui,- un departe salvator, orizontul deschis spre lumina,
traducind nostalgia dupa un tinut visat, frumos, cald. E nostalgia paradisului, un dincolo
mistic care ispiteste. De aici impresia de plutire incerta, de visare, de suspas existential. In
consecinta si figuratiile spatiale capata alte conturi.
Filonul epic nu este prea bogat, desi subiectul cuprinde o intreaga viata de om. Dar
autorul nu amanunteste relatarea,nu evoca actiuni concrete si intilplari cotidiene:el
incifreaza compartimente,atitudini si situatii cu un mare grad de ganeralitate si relateaza nu
intimplarea unui personaj concret,ci ale unui personaj arhetipal.
In Toiagul pastoriei este evocat tocmai acest suflet de tip pastoral, motiv din care sint
atit de vizibile nuantele baladesti la care ne-am referit. Pastorul intruchipeaza mentalitatea
unui om al naturii, produs al unei civilizatii de tip pastoral, in care Calinescu vedea un
semn al vechimii unui popor.
Subiectul evolueaza o buna masura dupa logica alegoriei: episoadele articulate simbolic
si alegoric in subtext sensuri mai adinci,iar in modul de a inbina realul concret cu
suprarealitatea imaginata, fictiva autorul afla o cheie subtila de incifrare a sensurilor si de
largire al lor.
Toiagul Pastoriei este o nuveleta condensata, cu evidente trasaturi de balada, de
parabola,si de elegie.
Si n-avea oi, asa incepe lucrarea (in balada populara oile au ramas fara cioban, pe cind
la Druta ciobanul a ramas fara oi). Cu atit mai dureroasa este constatarea ca a fost
invidiat,urmarit,nedreptatit doar pentru presupusele turme. De fapt le avea in amintire si
imaginatie, turmele acestea. Pastorul a pus in bataie acelorasi pericole, care sunt invidia,
lacomia, rea-vointa
In Toiagul Pastoriei nu se realizeaza o intoarcere prea adinca in timp, dar povestea
pilduitoare a pastorului mioritic este dispersata in nucleul narativ al nuvelei, fapt care ne
permite sa vorbim si noi despre originalitate. Sint folosite modalitatea folclorica a spunerii
in pilde istorii, textualzarea sensului de a fi si a ramine. Indeletniciri pastoresti, lexic
mioritic, sentimental apartinentei la un spatiu si un spirit autohton, nedefinita si incerta
existenta a unei lumi prinse in citeva semne, o substanta ideatica de tip folcloric si
acestea apropie nuvela de balada.
Conflictul mioritic (dintre pastori) lipseste, dar conotatia transgresiva a relatiilor
pastorului cu satul substituie acest conflict; cadrul insusi e conflictual = lupta pentru
supravietuire. Lipseste si gestul testamentar din Miorita, dar pastorul si-a dorit toata viata
lui intre /linga cei dragi casa / stina, fluier, foc, aer, iarba; toata viata lui a fost o
indrumare a limitei, viata insasi fiind o forma de testament, de inscriere a dorintei
individului. Axa subiectului sa putut observa, o constituie traseul existential, drumul
odisee, viata care este o cursa cu obstacole, o rezistenta indirjita in fata agresiunii
demonice a timpului, a destinului, a mortii.
Avind in obiectiv traiestoria punctuala a unui destin, subiectul se dezvolta dupa un
scenariu arhetipal: omul si lumea. Lumea il invinge (prin insensibilitate si indiferente), dar
si omul triumfa cu moarte pre moarte calcind. Spatiul si atmosfera baladesca sint
respectate deci pina la pragul ultim al pastorului, moartea lui fiind proiectata in afara unui
2

orizont motivational concret (cind, cum, de ce?). Finalul acesta, important pentru
deslusirea semnificatiilor operei, aduce un panteism cu nuante romantice si releva
imaginatia mistica a povestitorului: se vehiculeaza o sugestie vazind osmoza mioritica,
contopirea cu cosmosul, dainuirea.
Moartea un face decit sa disocieze inmanunchierea fortelor vitale intr-o organizare
individualizata, intr-o convergenta unitara, adica in individualitate, liberind anonim,
divergent si fara coeziune ceea ce era mai inainte ordonat si in echilibru. Prin moarte se
termina ciclul individualitatii organice, care se incheie definitiv; lantul transformarilor
energetice si continua insa la nesfirsit in alte cadre, inaintea ciclurilor de evolutie. Pastorul
poate dainui in cosmos, floare fiind, mugur si radacina, pilc de iarba
Locul acela sfint unde fusese pina mai nu demult mormintul singuraticului de la marginea
cimitirului () acum statea de jur imprejur acoperit cu o patura de iarba deasa, iarba
marunta, iarba frumoasa ca matasa .
Ingropat aici, pe aproape, in locul ultim al solitudinii sale, pastorul isi continua postexistenta in simbolicul pilc de iarba, realizindu-se astfel legamintul nuptial cu un dincolo
mistic, cu metafizicul, acea osmoza mioritica la care ne-am referit. Pilcul simbolic de iarba
vine si ca o replica la indiferenta imorala a satului. In plan etic individual este aici superior
colectivitatii.
In contextul eroilor drutieni, pastorul se distinge, in primul rind, prin faptul ca ne trimite la
o sursa arhetipala. Etern repetitiv, arhetipalul cuprinde niste particularitati care ramin
indiferent de circumstantele social-istorice concrete. Pastorul este un apostol al tolerantei,
ingaduintei si iubirii pentru aproapele, este capacitatea de a ramine neclintit in fata vietii si
a destinului. Este un arhetip al pastorului.
Toate dramele pstorului au fost o punere la ncercare (a creaiei a credinei, a puterii
luntrice); sub raport moral el rmne virtutea incoruptibil. Totodat este o ntrupare a
unei vinovii publice (a ficruia pentru toi i a tuturor pentru toate). Bunvoina
ingenuitatea, tria interioar a celui care tie s neleag i s ierte, milosrdia
cretineasc, el reprezint un temparament, un invers afect, un anumit tip de moralitate. Nu
tie ce-i pornirea rutcioas. Blnd i mrinimos, inzestrat din belugcu comprehensiune,
dar i cu trie luntric, el se ntrudete cu tipurile sadoveniene, fiind-ca i acestea-plin de
condoare i cldur, nduiotorprin capacitatea de a trece peste obodie nenelege i
ranchiune. Personajul lui Ion Dru a suferit i el asprimele cerului i pmntului, are i el
ceva din trie de rob i din ingenuitatea primordial. El crede statornic n puterea de
rezisten a binelui, urmrete spectacolul lumii ca o privire inocent i ierttoare... l
caracterizeaz credina sincer i netirbit n oameni, blndeea i buntatea...
Itirinerariul lui este o via n care a trecut cu demnitate antre Scilia i Caribda, ntre
limitele (limitrile) unei lumi nedrepte, pe care ns o iart i o suport.
n plan general pstorul este omul ntre oameni. n plan social este un ran moldovean,
pe care teroarea istoriei a ncercat s-l desfiineze prin surghiun siberian. n plan psihologic
este nsinguratul, romanticul interiozat, taciturn, inadaptat. n sens religios este omul
credinei cretine care le suuport poe toate cu nelepciune i stoicism, e ascetul biblic de
tip arhaic. Dar a-l considera doar sub acest aspect, defein primar, a orizontului
partriarhal, ar nsemna s ngustm percepia,nengduit, la detalii de suprafa,
-menionaz Anton Cosma ntr-un studiu despre romanul contemporan. Pentru
personajullui Ion Drtu este ns esenial tocmai substartul sufletes, imperioritatea cea mai
3

ascuns numai rareori iinsuficient luminat n raza contiinei lucide. Pstorul este o
condensare emblematic de virtui. Pstorul e un taciturd: se mai zicea c e mul prea
zgrcit la vorb i atunci cnd nu vrea el, nu poi scoate cu cletele vorba dintr-nsul. i se
mirau stenii-pentru ce o fi adunat el acolo n sufletul lui cuvnt la cuvnt, glum la glum,
ce are el de gnd s fac cu dnsele la btrnee?. Muenia carpatin a omului i a
peisajului este un motiv pe care l ntlnim adesea la Ion Dru.
n Toiagul pstoriei elementele sunt aceleai (agresatul i pstorul), universul se
constituie dup simetriile lui, natura fiind pentru eroii si i o substan vital, care
hrnete, ocrotete, dar i ceva mai mult. Acolo, pe deal, pstorul exist fizic-imaginar, el
exist n alt lume! O lume cu mioare, cu pasiune, cu poteci de munte, cu pravile eterne...
Pstorul este un romantic, un vistor care triete amintiri despre o turm de alt dat
(real sau visat), despre locuri i timpuri pe care le recheam n memorie. Romanticul se
las legnat de reveria vaporoas, uneori confuz, fr obiect, i contururi precise, reverie
n timpul creia contiina se las invadat de glasurile naturii ambiante sau de fluxul
memoriei.
Bucuria Pstorului e bucuria unui ran care triete armonia i plintaea naturii
strlucirea i profunzimile ei, dar e i bucuria artistului! El pstreaz gndul c o dat i o
dat, de peste munte, va porni iar cu turma pe poteci, tot aa cum Ruta viseaz s mai
vad o dat flfind deasupra satului aripa de cucor... Timpul l vmuiete pe pstorului; l
grbovete nu numai fizic, ci i parial- luntric. Drumul prin via al pstorului, mai mult
sugerat, de ct urmrit n concreteia s, este destinul unui om dintr-un tipm anume- anii 30'60', cu neguri i nseninri, cu drumurile forate spre Siberia i napoi, cu excesele lui:
timpul vitreg l-a lipsit de turm (la propriu i la figurat), timpul a adus nstrinarea dintre
om i om, dintre om i sat. Iar din toate se configureaz nu numai timpul eroilor, ci i
semne din biografia moral a epocii. Crestul pe lng stn sub pupola albastr a cerului,
de diminea pn sara, de cu primvar pn toamna trziu, an cu an o fi ajuns singur cu
mintea lui la cel mare adevr ca nimic nu e venic pe lume-toate sunt trectoare.Se trece
cu pstorul. i n-ar fi att de dureroas trecerea aceasta dac n-am simi fiorul rece al
singurtii. Psatorul e singur. Cuvintele singur, singuratic singurtate se ntlnesc
n puinele pagini ale lucrrii mai bine de zece ori, n forme i contexte diferite, de la
sublinierea faptului c o fi ajuns singur cu mintea lui la acel adevr i a inut mori s
le fac pe toate singur cu mna lui pn la a mi se spune: Ca toi ciobanii cobori din
singurtatea dealurilor, chiar i atunci cnd es pomenea n mijlocul mulii, rmnea oare
cum sub ocrotirea propriei singurti. Nu avea nevast, nu avea copii. i n-ar fi putut si aib, pentru c pstorul nu e att o ndeletnicire, ct o vacaie, un destin, o cruce pentru
toat viaa i cel care a luat toiagul, ndemnnd turma n urma lui, nu va mai putea nici el
fr turm, nici turma fr el . Subiect singurtatea destin, acceptat n mod contient
retragerea voluntar, contien a omuli care, dei, particip la bucutiile i necazurile
aproapelui, rmne totui oarecum izolat, suportnd resemnat, consecinele acestei izolri.
Apare (ce e drept, camuflat, sugerat, subneles) motivil vinei- sentimentul cuplei i
infuzez treptat, astfel nct la sfritul lecturii trim i noi durerea pentru destinele umane
nerealizate. Toiagul pstoriei amrciunea, tensiunea dramatic sporete spre final,
autorul reprezentnd ns o risipire dramatic, lipsa punilor de comunicare afectiv ntre El
i Cellalt. Am ateptat finalul ca pe mplinirea unui act de dreptate; actul nu s-a produs
autorul a voit s ne demonstreze pn la sfrit imoralitatea indiferenei. n final se face
4

simit un fel de fatalism sirdinzat, atmosfera capt un gust de resemnare, vibreaz n

subtext tema aspitaiilor zadarnice...
nc un motiv druian, la care ne-am referit cu un alt prilej: Focul. n faa focului
vibreaz rugi li dorine nespuse, atunci se nate cntecul, mirosin i el a flacr, a venicie;
cntecul care rscolete orizonturile, coboar n vale, mbrind rdcinile satelor, troenite
de vreme, topindu-se n existena lor i, poate, mblnzindu-le destinul. Cci dinuie n
doinele Pstorului pmntul, cerul, anotimpurile, psrile. i firete, turmele. Cci era un
foc sub cerul curat, cu mturturi de prin ograd, ca la stn... Cnd umbrele amurgului
ajungeau pn la picioarele lui, l gseau ezind n pilrostrii, lng cele trei petroaie calde,
cu fluierul la gur, i, ca s-i mai treac din urt, cum fac, de obicei, ciobanii, depna acolo
cte-o zdrean de cntec.... Omului i plcea s-i triasc viaa aa cum i-o cere inima i
aceste popasuri lng foc erau, defapt, nite gesturi ale sufletului. Pentru pstor casa este un
spaiu al statorniciei i puritii, al sguranei iu al retragerii n intimitate. n toiagul
pstoriei, forele adverse sunt opuse mai puin ostentativ, dar ele exist i se
configureaz suficient de limpede. Nu sunt ciocniri violente, dar...ns o permanen
tematic din proza lui Ion Dru ar fi aceast confruntare:legea- fr-de legea (legile
pmntului, legile credinei i ale omeniei, tradiia .a). toiagul pstoriei este aa dar un
poem filozofic i parabolic un fel de mit invidual construit nluntrul unui cunoscut mit
naional: o uoar aur de semifantastic (fantasticul baladesc) nconjurndu-i i pe eroi, i
aciunea-pn la pulverizarea contururilor concrete. Subiectul cuprinde mai multe episoade
la grania realului cu ficiunea, a tririi imediate i a imaginarului. Lutul ca simbol al
fertilitii telurice, dealul-nlarea spiritual, casa- lca, iarba semnificnd permanena,
neuitarea, dinuirea-toate sunt simboluri care transcriu acelai sentiment al contopirii
fascinante cu elemntele, sentiment pe care ni-l transmite poezia popular.
Pastorul. Un om ciudat la prima vedere, prin felul de a fi al caruia scriitorul a exprimat o
seama de adevaruri crunte referitoare la noi si la istoria noastra. Era nalt si zdravan cat un
munte, caci de acolo, de la munte, o fi coborat neamul lor pentru a se capatui pe dealurile
noastre. Era tacut, trist... Masurat la umblet, masurat la catatura, masurat in toate pornirile
sale... . Nimeni n-a zarit in ograda lui oi, nu l-a vazut sa manance branza, si totusi il
credeau bogatas, chiabur, in listele in care oamenii puterii notau averile
Pastorului vecinii au introdus atatea oi, incat bietul lor consatean s-a pomenit dator statului
cu
lana,
branza
si
pielicele.
Ar fi putut Pastorul sa le spuna oamenilor, inclusiv func tionarilor cu recensamantul
averilor,
ca
n-are
oi,
ca
nici
nu
le-a
avut
vreodata?
In realitate asa ar fi procedat oricine, in nuvela personajul e acela care la orice intrebare
raspunde cu un singur cuvant: Bine
El este acela care-i incearca de minte si pe consateni, si pe oame nii puterii: nevazand oaie
la casa lui, vor indrazni oare sa-l con sidere bogatas? Oamenii au indraznit. Vor indrazni
sa-l deporteze ca pe un contra ? Au indraznit si l-au deportat. A venit timpul reabilitarilor si
a fost reabilitat. Apoi a fost barfit din nou, acum ca o fi adus aur de pe unde fusese
deportat.
Ion Druta a explorat aici cateva situatii absurde, intemeiate pe zvonuri si presupuneri, fara
sa-si puna personajul sa se injosea sca demonstrand la stanga si la dreapta ca n-are oi si ca
a fost calomniat. Si ne-a aratat ce fel de oameni suntem noi atunci cand numai in vorbe ne
5

numim frati, surori, oameni de acelasi neam etc. Ne-a aratat cat loc ramane in viata noastra
pentru
barfeli,
pentru
tradari,
pentru
o
totala
lipsa
de
omenie.
Concluzii
cu
atat
mai
justificate
si
mai
dureroase,
cu
cat
Pastorul a fost un om de mare omenie, unul care n-a facut nimanui nici un rau, ci
dimpotriva a lecuit oile pe care i le aduceau satenii, i-a ajutat pe acestia cu sfaturi bune, a
pastrat
cantece
batranesti.
Nuvela Toiagul pastoriei este o inversare a genialei idei mi oritice. O inversare pe cat de
neasteptata,
pe
atat
de
fireasca
(Grigore Vieru). Nu oile raman fara pastor, ci pastorul ramane fara oi. Acelasi confrate de
breasla a facut observatia surprin zatoare ca Pastorul urca pe deal... pentru a vedea mai clar
si mai profund dramele care se intampla in vale , urmata de o concluzie care merita toata
atentia: Pastorul reconstruieste, pe de o parte, secventele dramatice din viata poporului. Pe
de alta, el construieste prin Cantec misterul protector, misterul miscand idei. Gasim in viata
pastorului doua pozitii active superioare, prin care el devine un personaj national .
Nuvela este o parabola sugestiva, din al carei final intelegem ideea daruirii de sine a
Pastorului, de vreme ce el si dupa moarte bucura ochiul consatenilor si ii imbie pe unicul
covoras de iarba verde, asternut intr-o primavara devreme in cimitirul de la margi nea
satului. Or, mai ales finalul adevereste caracterul preponderent semanatorist al lucrarii, ca
si
acceptarea
de
catre
personaj
a
des
tinului
harazit.
Prin operele sale de rezistenta scriitorul se implica in istoria zbuciumata a oamenilor
acestui pamant si ramane alaturi de toti acei care pe-a lor spinare tara tin (Alexei
Mateevici).
n realitate, pstorul lui Dru este o copie fidel a oierului din Mioria, la fel de pasiv i
cuminte. El crede n viaa de apoi i ignor vicisitudinile vieii de aici (deportarea n
Siberia, ostilitatea oamenilor). Contextul este, bineneles, altul, de unde i absena oilor.
Iat de ce ciobanul lui Dru viseaz la cadrul pastoral originar. Spre deosebire de ciobanul
mioritic, protagonistul nuvelei Toiagul pstoriei este foarte singuratic, nu are nici o mioar
care s-i furnizeze informaii, micua lipsete i ea. Criticii interriverani sunt de prere c
Dru ne descrie aici un univers terifiant/kafkian, n care individul suprimat de diabolicul
sistem social rezist prin recuperarea "izvoarelor" mioritice. Or, personajele lui Kafka
caut (cu nfrigurare) soluii i nu le gsesc, pe cnd cele ale lui Dru le au oricnd la
ndemn. Ciobanul din Toiagul pstoriei se simte n siguran, ca i ciobanul din Mioria,
pentru c are n buzunar "soluia" metafizic, el crede n perpetuarea vieii. Dac exist
ns soluia, nseamn c i rezistena ciobanului nu mai e tragic, iar universul "plmdit"
de Dru nu este ctui de puin nfricotor. Iat de ce ciobanului "nu-i plcea groaza; nici
s fie cuprins de groaz, nici s vre groaza n alii nu-i plcea..." i, bineneles, el nici nu
este ngrozit: "Era tcut... iar cnd totui scotea o vorb, glasul i era sonor, senin, cu
unduiri de glume adunate de prin cntece vechi". n cel mai bun caz, Toiagul pstoriei este
o pasti a Mioriei care ne ndeamn s fim pasivi n plan social-politic, de parc viaa de
aici i acum nu are importan, s fim mioritici ntr-o lume care nu este (doar) mioritic.
Nu m mir faptul c i acest cioban este idealizat, c el se vrea pstrtor al tradiiei i n
acelai timp ignor cu senintate toate inconvenientele de provenien social.
Avem de-a face cu o cacealma. "Las c-i bine" este o gselni care convine att
6

smntoritilor, ct i fosilelor realismului socialist. Crend aceste personaje resemnate /

senine / evlavioase, preocupate de creterea animalelor i cultivarea pmntului, Dru a
reuit s "recruteze" adepi n dou tabere inamice. Din "hiurile" smntoriste ranii
smerii ai lui Dru par "patrioi" ai satului i "paznici" ai "specificului naional", pe cnd
de pe "baricadele" realismului socialist ei sunt vzui ca nite aborigeni nstrunici, dar
loiali puterii sovietice. Dru a profitat din plin de pe urma acestor personaje "enigmatice",
ambigue. "Aa e viaa" nseamn pentru smntoriti o "condensare" a filosofiei
strmoilor, iar pentru "mastodonii" realismului socialist acceptarea ideologiei sovietice.
ranii lui Dru parc nu particip la edificarea socialismului, dar parc nici nu i se
mpotrivesc. Nu ntmpltor Dru este astzi scriitor canonic nu numai la Chiinu, ci i n
"rezervaia" comunist din stnga Nistrului. La Chiinu Onache Crbu e considerat
martir al neamului moldovenesc sau romnesc (n funcie de cultura i opiunea politic ale
cititorilor), iar la Tiraspol internaionalist, prieten al poporului rus / sovietic, un "urma"
destoinic al personajelor lui Ion Canna. Spunea Dru, nu mai in minte unde, c
"pmntul, istoria i limba sunt, n esen, cei trei stlpi pe care se ine neamul". Adevrul
este c pmntul lui Dru se termin la Prut, limba n care scrie prozatorul de la Moscova
este moldoveneasc, iar istoria noastr, aa cum ne-o repovestete acesta, este "furit" de
Potiomkin (vezi romanul Biserica alb (1981,1987). Dup ce analizeaz cu "acribie" opera
lui Dru de dup 1960, N. Bilechi trage concluzia c aceasta "mai conine un suport tot
att de temeinic ca i cele trei - religia" (11). Aa o fi fiind, numai c religia la Dru e
subordonat panslavismului, redus la banalul "aa e viaa". De aceea, supoziia lui Mihai
Cimpoi din volumul Mrul de aur (1998), aceea c "ansa basarabenilor de a intra n
Europa ar putea fi sacrul i eticul lui Dru", mi se pare de-a dreptul ciudat. Bnuiesc c
ntre timp i-a revizuit-o el nsui. S-o spunem tranant: Dru e un scriitor minor, un "idol"
mecher ale crui picioare de lut sunt nfipte n dou "parcele" literare anacronice. Cu
"sacrul i eticul" lui Dru poi intra doar n Transnistria lui Igor Smirnov, n nici un caz n
Europa.