Sunteți pe pagina 1din 6

Sitemul de evaluare la clasa a X-a

Dintre toate calităţile motrice care sunt prevăzute a se dezvolta la acest an de


studiu, forţa segmentară este singura care se evaluează prin instrumente de evaluare
specifice, celelalte calităţi (viteza, rezistenţa şi îndemânarea) folosesc ca instrumente
de evaluare a probelor specifice atletismul, jocurile sportive şi gimnastica.
Calitatea motrică forţa segmentară se adresează celor patru regiuni musculare
(braţe, picioare, spate şi abdomen). Pentru evaluarea acestei calităţi motrice, elevii
optează pentru trei probe, dintre cele patru supuse pregătirii. Rezultatele obţinute se
cumulează într-o notă medie, care se trece în catalog.
Obiecte de referinţă:
- elevul va fi capabil să realizeze acţiuni motrice cu structuri complexe şi eforturi
variate, să aplice cunoştinţele şi deprinderile însuşite în practicarea globală a
ramurilor sportive;
- integrarea cunoştinţelor şi a tehnicilor specifice educaţiei fizice în acţiuni de
optimizare a dezvoltării fizice şi a capacităţii motrice proprii;
- valorificarea cunoştinţelor şi a deprinderilor sportive dobândite, în organizarea şi în
practicarea competiţională şi/ sau necompetiţională a disciplinelor sportive.
Obiective operaţionale:
- să execute corect procedeele şi mijloacele de dezvoltare a forţei;
- să parcurgă corect fazele săriturii în lungime de pe loc şi a triplu saltului de pe loc;
- să execute corect ridicările de trunchi;
- să obtină rezultate maxime în raport cu propriile posibilităţi.
Resurse procedurale:
- proba de evaluare;
- metode şi procedee de instruire: conversaţia, demonstraţia, exerciţiul¸ explicaţia;
- metode de evaluare: observarea sistematică a activităţii şi comportamentului
elevilor;
- forme de activitate: activitate frontală combintă cu activitate individuală şi pe grupe.
Resurse materiale:
- banca de gimnastică, marcaj corespunzător al pistei, fluier, cronometru.

Descrierea probelor de evaluare.

a. Proba de flotări cu palmele sprijinite pe sol (fete):


- braţele sunt depărtate la lăţimea umerilor;
- corpul va fi întins, nepermiţând undulaţii la mijloc;
- capul şi gâtul poziţionate drept (în prelungirea trunchiului);
- braţele se îndoaie până când pieptul se apropie la aproximativ 10 cm de sol şi se
întind apoi complet;
- se înregistreaza numărul de execuţii corect efectuate.

b. Flotări cu gambele sprijinite pe banca de gimnastică (băieţi):


- poziţia culcat facial, sprijinit pe palme, cu braţele întinse, gambele pe banca de
gimnastică dispusă transversal, capul întins, privirea înainte;
- îndoirea braţelor până când pieptul se apropie la aproximativ 10 cm de sol şi
revenire în poziţia iniţială;
- se înregistrează numărul de execuţii corecte şi complet efectuate.

c. Săritura în lungime de pe loc (fete):


- stând cu tălpile uşor depărtate, înapoia liniei trasate pe sol;
- desprindere simultană de pe ambele picioare, efectuând o săritură în lungime peste
un marcaj trasat pe sol din 5 în 5 cm, după distanţa minimă admisă 1,50 m, pentru
băieţi;
- se permit două încercări, înregistrându-se săritura cea mai lungă.
d. Triplu salt de pe loc (băieţi):
- stând înapoia liniei trasate pe sol, impulsie şi desprindere pe ambele picioare,
aterizare pe un picior, impulsie şi desprindere pe acesta şi aterizare pe celălalt picior,
impulsie desprindere şi aterizare pe ambele picioare în spaţiu amenajat (saltea, pâslă;
- se măsoară lungimea săriturii.

e. Aşezat pe banca de gimnastică, coborârea trunchiului înapoi (fete):


- aşezat pe banca de gimnastică cu tălpile fixate în scara fixă;
- coborârea trunchiului înapoi până la apropierea capului de sol, revenire atingând
genunchii cu fruntea;
- se înregistrează numărul de execuţii complete.

f. Culcat dorsal cu o minge umplută ţinută palmele, ridicări de trunchi (băieţi):


- culcat dorsal cu braţele întinse în prelungirea capului, ţinând o minge medicinală de
3 kg, picioarele sunt fixate la glezne de un partener;
- ridicarea trunchiului şi aplecarea acestuia până când se ating gleznele cu mingea,
revenire în poziţia iniţială;
- se înregistrează numărul de repetări complete.

g. Ridicarea trunchiului, coapsele pe banca de gimnastică (fete):


- culcat facial cu coapsele aşezate pe banca de gimnastică dispusă transversal, tălpile
prinse în scara fixă, palmele la ceafă;
- coborârea trunchiului până la apropierea capului de sol, urmat de ridicarea acestuia
în extensie pronunţată;
- se înregistrează numărul de execuţii corecte.
h. Coborârea şi ridicarea trunchiului din culcat pe lada de gimnastică (băieţi):
- culcat pe lada de gimnastică longitudinal, trunchiul în afara suprafeţei de sprijin,
fixat de partener la glezne;
- coborârea trunchiului cu braţele întinse în prelungirea capului până când palmele se
apropie de sol şi revenirea lui până trece de orizontală;
- se înregistrează numărul de repetări.
Sistemul de evaluare a elevilor din clasa a X-a ,
(două ore, trunchi comun).

Valoarea performanţelor realizate şi notele


corespondente
Nr. Competenţe/ Instrumente de evaluare (probe Puncte
Sexul
crt. capacităţi evaluate obligatorii şi optionale) pentru
5 6 7 8 9 10
atitudine
(± 1-2)
Proba de flotări cu palmele
Fete 3 4 5 6 8 10 x
Musculatura sprijinite pe sol
braţelor Flotări cu gambele sprijinite pe
Băieţi 3 4 5 7 9 11 x
banca de gimnastică
Musculatura Săritura în lungime de pe loc Fete 1.10 1.20 1.30 1.40 1.60 1.65 x
picioarelor Triplu salt de pe loc Băieţi 6 6.50 7 7.25 7.50 8 x
Aşezat pe banca de gimnastică,
Fete 4 6 8 10 12 14 x
coborârea trunchiului înapoi
1. Forţă Musculatura
Culcat dorsal cu o minge
abdomenului
umplută ţinută palmele, ridicări Băieţi 5 7 10 14 18 22 x
de trunchi
Ridicarea trunchiului, coapsele
Fete 5 7 9 11 14 17 x
pe banca de gimnastică
Musculatura
Coborârea şi ridicarea
spatelui
trunchiului din culcat pe lada de Băieţi 3 4 5 7 9 11 x
gimnastică
Corelaţia item-obiectiv.

I1 I2 I3 I4 I5 I6 I7 I8
Obiectiv Item
- să execute corect procedeele şi mijloacele de dezvoltare a forţei X X
- să parcurgă corect fazele săriturii în lungime de pe loc şi a triplu
X X
saltului de pe loc
- să execute corect ridicările de trunchi X X X X
- să obtină rezultate maxime în raport cu propriile posibilităţi X X X X X X X X

S-ar putea să vă placă și