1.Teoria economic n sistenul tiinelor economice. Obiectul de studiu al teoriei economice.

Clasificarea tiinelor economice:

tiintele economice fundamentale(economia politic, microeconomia, macroeconomia)
tiintele economice funcionale (statistica, contabilitatea, finanele i creditul, relaii economice
internaionlae)
tiintele economice Concrete (economia: industriei, agriculturii, nvmntului, comerului,
transportului)
tiintele economice
istorice (doctrinele economice, istoria economiei naionale i mondiale)
tiintele economice de frontier (geografia economic, econometria, cibernetica economic)
Teoria economic constituie baza teoretic i metodologic pentru celelalte tiine economice,
elaboreaz instrumentul de cercetare economic, formuleaza categoriile, legile i tendinele
principale n dezvoltarea activitii economice. Anume aceast tiin servete drept temelie pentru
elaborarea politicii economice promovate de stat.
In secolelle 18-19, denumirea de economie politica este recunoscuta si utilizat de ctre
reprezentanii tuturor colilor i doctrinelor economice.
n linii generale, noiunile de economie politic, econimics, teorie economic, economie pot fi
folosite ca sinonime, ns totui sunt unele deosebiri de coninut ntre ele.
Teoria economica este compus din 2 compartemente de baz, doua pri organice a unui ntreg:
Microeconomie(fondator A. Marshall) studiaz:comportamentul producatorului i consumatorului,
analiza pieii cu formele ei principale, procesul de formarea preurilor pe diferite piei, procesul de
repartiie a veniturilor ntre principalii actori n procesul de producie.
Macroeconomie(fondator-M. Kezness) studiaz economia naional ca un tot ntreg. Analizeaz
caracterul i perspectivele dezvoltrii economice, fluctuaiile economice, creterea economic,
balana de pli.
Celelalte 2 comportimente ale T.E. mai puin importante sunt:
Mazoeconomia-analizeaz compartimentele sistemelor economice naionale cum ar fi ramurile
acesteia, sectoarele activitii economice,aspectul regional al dezvoltrii economice.
Mondoeconomia-studiaz interdependena dintre economiile naionale i economia mondial.
Funciile Teoriei Economice sunt:
cognitiv
metodologic
practic,
instructiv-educatv.
Obiectul de studiu al microeconomiei: Comportamentul economic individual al
agentilor economici in conditia raritatii resurselor economice.
Obiectivul teoriei economice l constituie studiul activitii economice. Activitatea economic este
o realitate social, complex, reprezentnd un cmp de aciune legat de producia, repartiia,
schimbul i consumul de bunuri materiale i de servicii urmrind satisfacerea cu resurse limitate a
necesitilor indivizilor i societii.

2.Metode de cercetare utilizate n cadrul teoriei economice

Metoda- totalitatea mijloacelor, instrumentelor folosite de o tiin oarecare pentru a studia lumea
nconjurtoare, a sistematiza faptele i a le expune sub form de categorii tiinifice, legi, tendine i
modele.
Principalele metode folosite n cercetarea fenomenelor economice sunt:
Metoda abstraciei tiinifice- procedeu prin care fenomenul cercetat este curat de fapte i
trsturi mai puin importante, ajungindu-se astfel la nucleul acestuia. Metoda dat scoate n relief
trsturile caracteristice, dominante pentru fenomenul cercetat. Sunt definite aspectele eseniale ale
vieii economice, numite categorii economice(banii, profit, buget, marfa , capital).
Metoda unitii dintre analiz i sintez- cu ajutorul analizei fenomenul supus cercetrii e
descompus n componentele sale, fiecare parte fiind analizat complex. Prin sintez, elementele
analizate separat sunt reunite, reconstituindu-se ntregul, cunoscndu-se deja elementul-cheie i
schindu-se tendinele dominante n evoluia fenomenului cercetat.
Metoda istoric- pornete de la adevrul c fenomenul economic are evoluie istoric: apare, se
dezvolt, apoi dispare sau se transform n altceva.
Metoda logic- fenomenul e reprodus doar prin ceea ce acesta are mai important, mai esenial.
Metoda analizei cantitative i calitative-evaluarea mrimilor economice n uniti naturale i n
expresie bneasc, apoi cutarea modalitii de transformare a cantitii n calitate.
Metdelarea economico-matematic-reproducerea schematic a unui sistem liniar, alctuit din
mrimi variabile, care permite elaborarea unor scenarii de evoluie a acestora i alegerea variante
optimale
Principiul ceteris paribus pleac de la premisa c unele elemente ale
analizei economice sunt stabile, n timp ce altele sunt variabile. Acesta este o
aplicare a principiului logicii, conform cruia interpretarea evoluiei
fenomenului se face prin recunoaterea unui punct stabil de referin. De
regul, sunt considerate stabile acele elemente care pot fi cuantificate
matematic. Cererea de pia pentru paltoane presupune un element stabil
(numrul consumatorilor) i unul variabil (moda).
Mai exist metode ca:
Metoda teoretic
Metoda anologiei
Experimentul economic.
Metoda analizei functionale presupune studierea factorilor de influenta asupra fenomenelor si
proceselor economice si determinarea tipului acestei influente.
Metoda analizei marginale determina limitele pina la care se extinde consumul, productia, angajarea
sau investirea.

3.Componentele de baz ale activitii economice- nevoi i resurse: esena i clasificri.

Nevoile umane-nite cerine, nite necesiti obiective (subiective) ale indivizilor i societii de a
poseda i a folosi anumite bunuri, dup destinaia acestora.
n funcie de caracterul tridimensional al existenei umane nevoile sunt clasificate n:
Nevoi fiziologice- de hran, mbrcminte, locuin etc.

Nevoi sociale- satisfcute prin comunicare, prin participarea la viaa socil.

Nevoi spiritual-psihologice-nevoi de a se instrui, de dragoste, de a se informa.
A. Maslow propune ca nevoile umane s fie sistamatizate sub forma unei piramide. In partea de jos
sunt situate nevoile cele mai elementare, iar n vrf cele spirirule, aspiraiile oamenilor.

Dup gradul de complexitate, detreminate de nivelul dezvoltrii economice i culturale nevoile sunt:
Inferioare sau de baz (hrana, apa).
Superioare sau complexe (studii,cunotine).
Trstura principal a nevoilor este caracterul lor nelimitat. Numrul nevoilor crete odat cu
dezvoltarea societii-legea creterii nevoilor umane.
Resursele economice-totalitaatea elementelor naturale, umane, financiare, informaionle i
tehnologice atrase i utilizate pentru producerea bunurilor necesare satisfacerii nevoilor umane.

Legea raritii-raportul dintre resurse i nevoi(tensiunea dintre nevoile care cresc ntruna i resursele
care sunt limitate i rare).

4.Alegerea rationala in baza posibilitatilor de productie si a costului alternativ.

Tensiunea dintre nevoi si resurse pune in fata oricarei persoane problema alegerii:alegerea acelor
combinatii si variante de folosire a resurselor care ar permite satisfacerea unui nr cit mai mare de
nevoi cu un nr cit mai mic de resurse.
Problema alegerii resurselor si a utilizarii eficiente a acestore constituie problema fundamentala a
economiei.
Omenirea este pusa in situatia sa raspunda la 3 intrebari principale care ii indeamna sa faca o
alegere ce ar permite sa faca o alegere c ear permite economisirea si folosirea cit mai eficienta a
resurselor rare:
1)ce si cit de produs?-determina alocarea si realocarea resurselor la producerea diverselor bunuri
2)cum de produs?-determina modul de combinare a resurselor economice
3)pentru cine de produs?-determina segmental de consumatori pt care sunt produse bunurile.
Facind o alegere in favoarea unei variante oarecare,individual, renunta la alte variante pe care le
considera mai putin acceptabile sacrificindu-le.Deci,cind alegi ceva ,automat renunti la

altceva.Cea mai buna varianta la care se renunta este costul de oportunitate(alternativ),ceea ce

reprezinta valoarea celei mai bune din sansele sacrificate cind se face o alegere oarecare.Costul de
oportunitate compara cea mai mare pierdere dintre variantele sacrificate cu cistigul alegerii
facute.
Acest cost ii permite intreprinzatorului sa se orienteze spre afacerea care i-ar adduce cel mai mare
profit. Totodata acest cost permite de a determina limita pina la care ar fi rentabila sporirea
volumului de productie.

5.Cererea si legea cererii.Factorii care influientiaza modificarea cererii.

Cererea reprezinta cantitatea dintr-un anumit bun pe care consumatorul doreste si poate sa o
cumpere intr-un anumit interval de timp,la un anumit nivel al apretului.
Asemeni bunurilor care se impart in bunuri substituibile ,complementare sau derivate,cerea la rindul ei
poate fi:
a)cerere pentru bunurile substituibile,adica cerea pentru bunuri care satisfac aceleasi nevoi.
b)cerere pentru bunuri complementare,cerere pentru bunuri care se folosesc impreuna.
c)cerere derivate(ex:cererea pentru faina este deeterminata de cerera pentru pine).
Cererea poate fi :
a)individuala (cantitatea dintr-un bun pe care un consummator este decis sa o cumpere,dispunind si
de mijloacele banesti corespunzatoare);
b)totala sau de piata(suma cererii tuturor cumparatorilor de pe piata bunuluui respectiv).
Marimea cererii este determinata de factorii:volumul cererii,pretul cererii,functia sau factorii cererii.
Legea cererii

Legea cererii exprima raportul de interdependenta dintre modificarea pretului unitar al unui produs si
schimbarea cantitatii cerute.O data cu cresterea pretului la un bun ,cantitatea ceruta de consumator
tinde sa scada,si invers, o scadere a pretului genereaza tendinta de sporire a cantitatii cerute.
Cu alte cuvinte , atunci cind preturile scad, cumparatorul tinde sa procure mai multe marfuri,iar atunci
cind preturile cresc,cererea scade.
Exceptii sunt:
bunurile Giffen
Bunurile Veblen
Factorii care influenteaza modificarea cererii:
1.Modificarea veniturilor banesti ale consumatorilor;
2.Schimbarea preferintelor consumatorilor sub influienta modei sau a publicitatii;
3.Modificarea pretului la bunurile substituibile si la cele coplementare;
4.Schimbarea anticipatii;or consumatorilor privind evolutia pietei;
5.Modificarea numarului si a structurii consumatorilor .De exemplu reducerea natalitatii determina o
reducere a cererii de imbracaminte pentru copii,iar imbatrinirea populatiei sporeste cerea de
medicamente si asistenta sociala.
Cel de al doilea factor important (dupa pret) care determina comportamentul cererii este venitul.Daca
insa in raport cu cresterea pretului cererea se afla in pozitie descrescatoare,atunci o data cu
cresterea veniturilor se mareste si cererea.

6.Elasticitatea cererii si tipurile ei.

Modificarea relative a cantitatii cerute in functie de influienta unui anumit factor al cererii sau,altfel
spus,gradul de sensibilitate al cererii fata de modificarea pretului sau a altor factori,se numeste
elasticitatea cererii.
Elasticitatea cererii se calasifica in:
elasticitatea la pret
elasticitatea la venit
elasticitatea incrucisata
Elasticitatea cererii fata de pret ,de exemplu,se masoara prin raportul modificarii procentuale a
cantitatii cerute dintr-un bun ca raspuns la modificarea procentuala a pretului acestuia.Elasticitatea
cererii masoara sensibilitatea cererii consumatorilor ,in sensul maririi sau micsorarii cantitatii de
bunuri cumparate fata de variatiile pretului la produsul respective sau fata de alte conditii ale cererii.
In functie de masura sensibilitatii fata de modificarea pretului,cererea poate fi :
a)elastic,
b)inelastica(rigida)
c) cu elasticitatea unitara
d)perfect elastica
e) perfect inelastica
Cererea elastica exista atunci cind modificarea pretului conditioneaza modificarea cererii.De exemplu
,daca pretul unui bun creste cu 20%, cantitatea ceruta poate sa scada cu 30% sau cu 20%.In cazul
cererii rigide sau inelastice insa(lucru ce se intimpla de obicei,cu bunurile de prima necessitate,cum
ar fi piinea ,chibriturile ,vesela ,sarea),odata cu cresterea sau micsorarea pretului,cerea la aceste

bunuri ramine aproximativ acceasi, rigida.Cerea cu elasticitate unitara exista atunci cind pretul si
cantitatea ceruta se modifica cu acelasi procent.

7.Oferta .Functia ofertei.Legea ofertei.Factorii care influienteaza modificarea ofertei.

Oferta reprezinta cantitatea de produse pe care vinzatori sint dispusi sa o vinda, intr-o perioada de
timp ,la un anumit nivel al pretului.
Cantitatea de bunuri vinduta este mai mica decit cantitatea de bunuri oferita pe piata.Spre deosebire
de cerere ,dependent ofertei de pret este directa ,altfel spus ,cu cit pretul este mai ridicat ,cu atit
este mai mare cantitatea de bunuri oferita.
Interdependenta dintre schimbarea pretului si modificarea cantitatii de bunuri oferite constituie
continutul legii ofertei.Cresterea pretului conditioneaza crestera cantitatii oferitesi invers.
Oferta poate fi:
a) individuala(cantitatea de bunuri pe care un producator este dispus sa o vinda la un pret anumit)
b) totala sau de piata(totalitatea ofertelor individuale).
Factorul principal care determina schimbarea ofertei este pretul.Cu cit pretul creste ,cu atit cantitatea
de bunuri oferita este mai mare
Factorii de influenta:
1.pretul;
2.costul de productie,care ,de exemplu, poate fi redus in urma utilizarii unor noi tehnologii.El poate sa
creasca din cauza sporirii pretului la resursele limitate.Daca costul de productie se va reduce, atunci
oferta pentru bunurile respective se va mari. Si invers, cind costul de productie va creste , oferta se
va reduce.
3.Numarul de ofertanti, adica numarul firmelor care produc acelasi bun.Iesirea pe piata a noilor firme
va contribui la cresterea ofertei,indiferent de prt.
4.Schimbarea pretului la alte bunuri, fapt care va conditiona trecerea resurselor la alte domenii de
activitate prin plecarea unor firme din ramura data , ceea ce va contribui la reducerea ofertei.
5.Politica fiscal si subsidiile.Majoritatea impozitului pe profit si a altor taxe provoaca o reducere a
ofertei si invers,micsorarea lor contibuie la sporirea ofertei.In cazul in care statul acorda unor firme
si industrii anumite subsidii ,acestea incurajeaza cresterea ofertei.
6.Calamitatile natural si social-politice.Calamitatile natural, cum arfi inundatiile ,seceta, cutremurele
de pamint, ingheturile etc., conditioneaza de obicei ,reducerea ofertei.Conditiile social-politice pot fi
favorabile cresterii ofertei(stabilitate politica, de exemplu) sau defavorabile (schimbarea frecventa a
guvernelor si a regulior de joc)

7. Anticiparea preturilor

8. Elasticitatea ofertei si tipurile ei.

Elasticitatea ofertei reprezinta sensibilitatea ofertei marfii la variatiile diferitor factori , mai ales la
variatiile pretului. Ea se masoara prin coeficientul elasticitatii ofertei (E )
Elasticitatea ofertei este de mai multe tipuri:
unitara-cind oferta se modifica (creste) in aceasi masura cu modificarea (cresterea) pretului.
elastica-cind sporirea ofertei o depaseste pe cea a pretului.
inelastica-oferta bunului creste intr-o masura mai mica decit sporirea pretului lui.
Perfect inelastica
Factorii care determina elasticitatea sunt:
costul productiei- cind costul creste, scade elasticitatea ofertei, si invers.
gradul de substituire- daca gradul de substituire este mare, atunci creste elasticitatea ofertei.
posibilitatile de stocare a bunurilor- elasticitatea creste daca posibilitatile de stocare sunt mari.
perioada de timp de la modificarea pretului.

9. Interactiunea cererii si a ofertei. Mecanismul de formare si modif. a echilibrului pietii.

Analizind cererea si oferta, precum si pretul, care este factorul principal care le determina pe ambele,
observam faptul ca ele toate se afla intr-o interdependenta. Atit cererea, cit si oferta determina
marimea pretului, ba chiar mai mult: Pretul de piata se stabileste in urma confruntarii dintre cerere si
oferta.
Pe piata se inregistreaza ba un exces de cerere, ba exces de oferta. Insa in urma sugestiilor
cumparatorilor si vinzatorilor cu privire la pretul unui bun, si in urma contrapunerii cererei si a ofertei
precum si a pretului dorit se stabileste un pret de echilibru, sau i se mai spune pretul de piata, ce
urmeaza a-i satisface pe cumparatori si vinzatori.
Pretul de echilibru se stabileste atunci cind cantitatea ceruta dintr-un bun este egala cu cantitatea
oferita. Mai sunt si alti factori care participa la formarea pretului de piata,cum ar fi:concurenta,politica
economica a statului.

10.Implicatiile statului in mecanismul formarii preturilor.

11.Utilitatea totala si marginala.Legea utilitatii marginale descrescinde.Echilibru

consumatorului in abordarea cardinalista.
Utilitatea este satisfactia obtinuta de individ in urma consumului unui bun oarecare. Utilitatea
marginala reprezinta satisfactia suplimentara care se obtine la consumarea unei unitati suplimentare
dintr-un bun. Astfel sumind succesiv toate utilitatile marginale vom obtine utilitatea totala.
Principiul utilitatii marginale descrescinde,sau legea I-a a lui Gosen consta in urmatoarele: cu cit
consumul dintr-un bun oarecare este mai mare, cu atit utilitatea unitatilor suplimentare de bun
consumate este mai mica.Cu alte cuvinte,pe masura ce cantitatea consumata dintr-un bun sporeste,
utilitatea marginala tinde sa descreasca.
Legea a II-a a lui Gosen, despre echilibrul consumatorului in abordarea cardinalista postuleaza:
Consumatorul v-a aloca venitul sau in asa mod incit utilitatile marginale impartite la pret, sa devina p/u
diferite bunuri, egale.

12. Preferinele consumatorului i curbele de indiferen caracteristice lor.

Factorii care modeleaz comportamentul consumatorului:
Mrimea veniturilor de care dispune (bugetul consumatorului)
Nivelul preurilor
Tradiiile

 Gusturile i preferinele
Mediul economico-social
Nevoile consumatorului sunt nelimitate, pe cnd resursele bneti sunt limitate, de aceea el este
obligat s aleag , sa procure acele bunuri i n asemenea combinaii care i-ar aduce o satisfacie
maximal. Consumatorul msoar indirect utilitatea fiecrui bun, prin prioritatea ce o acord unui
sau altui bun. El clasific bunurile n ordinea preferinelor sale. Datorita constrngerii bugetare i a
nivelului preurilor, consumatorul are posibilitatea s stabileasc o anumit ordine de preferin a
bunurilor ce urmeaz s le procure, precum i un mod anumit de combinare i substituire a
acestora.
Curba de indiferen (de izoutilitate)
Curba de indiferen constituie o reprezentare grafic a ansamblului de combinaii de bunuri i servicii
de la care consumatorul ateapt s obin aceeai utilitate total, adic acelai nivel de satisfacie.
Aceasta reprezint mulimea combinaiilor a dou bunuri pe care consumatorul le consider
echivalente, deoarece i aduce aceeai satisfacie, adic aceeai utilitate.
Totalitatea curbelor de indiferen care pot exista pentru un consumator i care descriu preferinele
acestuia pentru anumite couri de consum constituie harta de indiferen.

13. Linia bugetului i modificrile ei. Echilibrul consumatorului n abordarea ordinalist.

Dorinele i preferinele consumatorului sunt limitate de urmtorii factori:
Venitul disponibil, destinat consumului
Evoluia preurilor bunurilor i serviciilor
Restriciile economice impuse alegerii consumatorului de ctre mrimea venitului su, precum i de
nivelul preurilor, reprezint constrngerea bugetar.
Linia bugetului reprezint totalitatea combinaiilor posibile de alegere ale consumatorului n limita
bugetului disponibil (cantitatea maximal de bunuri care poate fi cumprat cu venitul disponibil i
la preurile existente).
xPx+yPy=I
Panta liniei bugetului reflect raportul de substituie a bunurilor n funcie de preurile lor.

Abordarea ordinalist a evalurii utilitii:

1. Axioma ierarhizrii capacitatea consumatorului de a ordona preferinele sale (A>B)
2. Axioma tranzitivitii capacitatea consumatorului de a transfera preferinele de la un bun la altul.
(A>B>C, A>C)
3. Axioma nonsaietii consumatorii prefer o cantitate mai mare de bunuri unei cantiti mai mici.
Echilibrul consumatorului
Consumatorul va tinde s ating curba de indiferen cea mai ridicat posibil. Din cauza
constrngerii bugetare, el nu poate atinge acest obiectiv. Echilibrul consumatorului este echilibrul
dintre venitul acestuia i combinaia optim, care se stabilete n punctul n care curba de
indiferen este tangent cu dreapta bugetar.
MRS = Px/Py ecuaia echilibrului consumatorului n abordarea ordinalist, MRS panta curbei de
indiferen, Px/Py panta liniei bugetului

14. Producia, factorii de producie i funcia de producie.

Factorii de producie tradiionali (parial substituibili i complementari):
- Pmnt N cel mai limitat i durabil factor de producie
- Munca L cel mai activ i costisitor factor de producie
- Capitalul K cel mai eterogen factor de producie
Capital fix se utilizeaz pe un timp ndelungat i se uzeaz
Capital circulant se utilizeaz ntr-un singur ciclu de producie
Combinarea factorilor de producie reprezint un anumit mod de unire, de corelare a acestora, att
sub aspect cantitativ, ct i structural-calitativ, n scopul producerii de bunuri i servicii.
Funcia de producie reflect relaia dintre cantitatea de bunuri produs i combinarea, n diferite
proporii, a factorilor necesari pentru obinerea acestei producii. Funcia de producie indic nivelul
maxim de producie care poate fi obinut n urma diferitelor combinrii ale factorilor de producie.
Produsul total, mediu i marginal al factorului de producie variabil. Legea randamentelor
neproporionale.
Perioadele procesului de producie:
Perioada scurt un factor este variabil, ceilali sunt fici
Perioada lung ambii factori sunt variabili

Indicatorii produciei pe termen scurt:

Produsul total (TPL) cantitatea de bunuri produs ntr-o perioad de timp
Produsul marginal (MPL) cantitatea suplimentar de bunuri produs de o unitate suplimentar a
factorului muncii (MPL=TPL/L)
Produsul mediu (APL) cantitatea de bunuri ce revine unei uniti din factorul muncii (APL=TPL/L)

Legea randamentelor neproporionale stipuleaz c dac vom mri progresiv utilizarea unui factor
oarecare, n timp ce alii vor rmne constani, produsul marginal al factorului variabil va fi
neproporional la nceput va crete, apoi va atinge un punct de stabilitate, dup care va descrete.
Concluzii:
Pe termen scurt volumul de producie este limitat n cretere
Limita creterii volumului de producie este determinat de aciunea legii randamentului
descresctor. Dac un factor de producie crete, iar cellalt rmne stabil, produsul marginal i
mediu de la un anumit moment ncep s scad.
Produsul mediu este maximal cnd se egaleaz cu produsul marginal.

15.Productia pe termen lung. Izocuantele si caracteristicile lor

Pe termen lung toti factorii de productie pot deveni variabili, adica pot fi modificati. In acest caz, poate
avea loc atit combinarea, cit si inlocuirea unui factor cu altul. Acest lucru se intimpla din cauza ca,
sub influenta noilor tehnologii, tehnici si a evolutiei preturilor, intreprinzatorul schimba mereu raportul
dintre factorii de productie si inlocuieste un factor de productie cu altul, mai productive, mai ieftin,
mai modern.
Substituirea este un fenomen de inlocuire a unei cantitati dintr-un factor de productie printr-o cantitate
din alt factor de productie. Ea poate avea loc intre factorul munca si capital (10 muncitori inlocuiti de
o masina, care face integral lucrul acestora); intre factor. natura si capital sau intre diferite elemente
componente ale aceluiasi factor de productie(inlocuirea unui utilaj cu altul etc). pentru a obtine
acelasi nivel de productie, producatorul poate combina si substitui factorii de productie in proportii
diferite.
Combinatia a doi factori de productie care asigura acelasi nivel de productie se numeste izocuanta.
Izocuanta este o reprezentare grafica a unui ansamblu de substituiri ale factor. de prod., la un nivel
dat al tehnicii cu obtinerea unei cantitati constante de bunuri.
Caracteristicile acestei izocuante sint:
- Multitudinea variantelor de consum a factor. de productie determina existenta multitudinii
izocuantelor care formeaza harta izocuantelor.
- Izocuantele plasate la dreapta semnifica o cantitate mai mare a factor. de productie utilizati si prin
urmare un volum mai mare de productie.
- Izocuantele nu se intersecteaza.
- Panta izocuantelor este negativa.

- Panta izocuantelor reflecta raportul de schimb al factor. de productie, acest raport se numeste rata
marginala de substitutie tehnologica.

16. Linia izocost:caracteristici si modificare. Echilibrul producatorului

Linia izocost este cantitatea maximala de factori de productie ce poate fi cumparata in limita anumitor
cheltuieli.(L*Pl+K*Pk=TC)
Panta liniei izocost reflecta raportul de substitutie a factor. de productie reiesind din preturile la ele.
E-este punctul de echilibru a productorului.Acest punct reflectegalitatea posibilitilor tehnologice i
economice ale producerii bunurilor.Acest punct de pe linia izocost devine tangent cu una din
izocoante.

17. Costul de productie:esenta si factori de influenta. Costul contabil si economic.

Costul de productie- totalitatea cheltuielilor in expresie monetara, pe care producatorul le efectueaza
p/u fabricarea si vinzarea bunurilor economice. Este expresia baneasca a factor. de productie
necesari p/u producerea si comercializarea acestor bunuri si servicii. Costul de productie este egal
cu cu cheltuielile de productie
Din punct de vedere al modului de calcul, costurile se impart in cost contabil si economic.
Costul contabil- cheltuielile pe care le face intreprinderea p/u achizitioanarea factor. de productie de
la alti agenti economici, adica costurile explicite, precum si amortizarea, care face parte din costurile
implicite.
Costul economic- cuprinde costul explicit si cheltuielile factorilor proprii (costurile implicite), dar care
nu sint reflectate in evidenta contabila, cum ar fi pamintul si cladirile care apartin intreprinderii date,
consumul de munca al proprietarului, dobinzile ce se cuvin p/u folosirea capitalului propriu.

18. Costul total, mediu, marginal: evolutie si importanta.

Costul total (TC) sint cheltuielile suportate in vederea producerea unei cantitati date de bunuri. Acest
cost cuprinde costul fix si variabil. Fluctuatiile costului total reproduc evolutia costului variabil: TC=
TFC+TVC. Pe termen scurt, TC se schimba in functie de de modificarea costului variabil TC= TFC+
f(Q).
Costul mediu (AC) sint cheltuielile suportate pentru producerea unui singur bun. AC=TC/Q. El poate fi
fix sau variabil. Costul mediu difera de la o perioada la alta in functie de mai multi factori, dar in
primul rind in functie de dimensiunile intreprinderii. In evolutia sa costul fix mediu se reduce pe
masura ce volumul productiei fizice creste. Costul mediu variabil insa pe masura ce volumul
productiei creste, scade treptat, pina la un anumit nivel, apoi incepe sa creasca. Aceasta evolutie a
costurilor medii variabile este conditionata de actiunea legii randamentelor neproportionale.
Costul marginal (MC) sint cheluielile suplimentare in vederea producerii unui bun suplimentar. El se
determina prin raportul dintre cresterea costului total si cresterea productiei.
MC= TC/ Q. Costul marginal depinde doar de costul variabil, intrucit costul fix ramine acelasi. Pe
termen scurt , costul marginal cunoaste in evolutia sa, o scurta perioada de reducere, dupa care
creste intruna.

19. Profitul: esenta, tipuri, modalitati de majorare.

Esenta:
Profitul constituie diferenta ce apare in cayul in care incasarile totale sint mai mari deict costul total.
Profitul, este , astfel un cistig obtinut de persoanele care organizeeaza si desfasoara o activitate
economica, adica o activitate de producere si comercialiyare a bunurilor si serviciilor.
Profitul se poate determina in felul urmator: Pr = V- C unde:
Pr-profit; V-venitul total al firmeii sau incasari totale; C-costul total.
Mercantelistii care au acordat o atentie deosebita problemei avutiei unei tari si a izvoarelor acesteia,
considerau ca profitul este un venit care se creeaza doar in activitatile de comert exterior. Fiziocratii
lanseaya ceva mai tirziu o noua teorie, potrivit careia profitul este un surplus de valoare peste
valoarea avansata, peste cheltuielele efevctuate care este un dar al naturii si exista numai in
agricultura. Englezul Adam Smith considera ca profitul este un venit generat de proprietate, dar care
are la temelia sa munca neplatita a muncitorilor si se obtine atit in agricultura cit si in industrie.
Francezul J-B. Say sustinea idea ca profitul e o forma speciala a salariului care e insusita de
intreprinzator pentru efortul sau de organizare si gestionare a unei activitati economice. Karl Marx
considera ca profitul e un venit insusit de catre proprietarul capitalului in mod ilegal, deoarece
acesta este creat prin exploatare, prin munca neplatita a muincitorilor. In teoria economica
contemporana predomina opinia potrivit careia profitul este o recompensa, o rasplata pentru
activitatea antreprenoriala, pentru calitatile deosebite ale intreprinyatorului de a inova, de a gestiona
reusit o afacere, dar mai ales de a infrunta riscul.
Tipuri
Dupa criteriul motivelor sau a factorilor care stau la temelia obtinerii profitului , acesta este format din
2 componente:
a)profit normal
b) profit supernormal sau profit economic.
Costul explicit sau contabil presupune plati in afara intreprinderii. Pentru munca proprietarului, pentru
amortizarea utilajului si cladirilor intreprinderea nu efectueaza plati. In acest fel, chiar si in cazul in
care bunurile produse se comercializeaza la pretul ce corespunde ca marime cu costul de productie,
intreprinzatorul obtine un venit oarecare ca diferenta dintre incasarile totale si costul contabil, care
se numeste profit normal. Insa in cazul in care intreprinzatorul nu dispune de nici un factor de
productie si este obligat sa-i inchirieze de la alte persoane, el va putea obtine doar un profit
supernormal. Daca insa intreprinzatorul este proprietarul factorilor de productie folositi de
intreprindere la fabricarea de bunuri, atunci el va putea obtine si un superprofit, si un profit normal.
Deorece in cele mai multe cazuri intreprinzatorul este si proptietarul, el va obtine un profit total numit
si contabil.
Pe linga acestea mai exista si alte forme de profit cum ar fi:
Profit legitim-cel obtinut in conditii normale, cu respectarea legislatiei in vigoare.
Profit nelegitim-obtinut in urma incalcarii legislatiei in vigoare, cum ar fi:eschivarea de la plata
impozitelor, afaceri ilicite, contrabanda, umflarea costuriloretc.

Profit de monopol-obtinut de intreprinderile care detin o pozitie dominante de piata si pot influenta
preturile in sensul cresterii lor, fapt care le asigura unele profituri mai mari. Deobicei, posibilitatile
insusirii unor profituri de monopol un timp indelungat sunt limitate de stat.
Profit brut-diferenta dintre incasari totale, nai exact cifra de afaceri, si costul total.
Profitul net-acea parte a profitului brut ce ramine la dispozitia intreprinderii dupa achitarea impozitelor
si a diferitelor taxe.

20. Concurenta: esenta, metode, tipuri, importanta.

Esenta
Concurenta-o rivalitate, o lupta, o confruntare permanenta dinre agentii economici pentru atragerea
de partea lor a clientilor si obtinerea, pe aceasta cale, a unui profit cit mai mare posibil. Concurenta
reprezinta un tip, un model deosebit de comportament al agentilor economici. Fiind o lupta, o
competitie, o intrecere intre participantii la procesul de productie, ea ii imparte pe acestea in
nvingatori si invinsi, impunindu-i pe toti sa lupte pentru a obtine acces la cele mai avantjoase conditii
de producere si desfacere a marfurilor. In acest sens concurenta este motorul dezvoltarii
economice, motorul progresului.
Metode
In functie de principalele instrumente folosite concurenta se poate realiza prin:
1)pret
2)produs
3)calitate
4)forme de vinzare si servicii prestate dupa vinzare.
Tipuri
In functie de instrumentele folodite de respectarea legislatiei si a normelor morale concurenta poate fi:
Concurenta loiala(sau corecta)-se desfasoara intr-un cadru, egal, deschis, in conformitate cu
legislatia in vigoare si in acord cu normele morale acceptate de societate.
Concurenta neloiala(sau incorecta)-atunci se incalca legislatia in vigoare sau normele morle ale
societatii.
In functie de factorii cum ar fi: numarul si puterea economica a vinzatorilor si a cumparatorilor
participanti la shimb; gradul de mobilitate al factorilor de productie si transparenta a pietei; nivelul
general de dezvoltare a tarii; precum si functionalitate a pietei, exista 2 tipuri de concurenta:
a) concurenta perfecta(pura);
b)concurenta imperfeta
In functie de forma concurentei se desting 2 piete concurentiale:
a)piata cu concurenta perfecta
b)piata cu concurenta imperfecta
Piata cu concurenta imperfecta care corespunde cel mai mult realitailor economice , se prezinta sub
urmatoarele forme:monopolistica, de oligopol, de oligopson, de monopol absolut, de monopson:
Criterii de
diferentiere
Tipuri

Nr. de Nr. de
Accesul la
vinzato
piata
cumpar
ri
atori

Natura
produselor

Foarte Foarte
multi
multi

Omogene

de piete si de
concurenta
Concurenta
perfecta

Nelimitat

Concurenta
monopolistica

Multi

Multi

Nelimitat

Eterogene

Oligopol

multi

putini

Limitat pentru
ofertanti

Nediferentiate
sau
diferentiate

Oligopson

putini

Foarte
multi

Limitat pentru Nediferentiate

cumparatori
sau
diferentiate

Monopol absolut

Foarte Unul
multi

Restrins sau
complet
blocat
pentru
ofertanti

Monopson

Unul

Restrins sau
omogene
complet
blocat
pentru
cumparatori

Foarte
multi

Unicate

21. Caracteristicile si modelul pietei cu concurenta perfecta

Exista pe o piata care reuneste urmatoarele 5 trasaturi:
Atomicitatea pietei-existenta unui nr mare de vinzatori si cumparatori pe piata astfel incit nici unul
din ei in mod individual, nu dispune de puterea de a exercita o oarecare influenta asupra pretului.
Omogenitatea bunurilor-intreprinderea livreaza produse pe care cumparatorii le considera relativ
identice si substituibile. In acest caz, cumparatorul nu e motivat sa prefere acelasi produs de la un
alt vinzator.
Libera intrare pe piata-piata e libere si oricine poate sa intre si sa iasa de pe ea fara nici un fel de
restrictii, fie acestea producatori sau cumparatori.
Mobilitatea factorilor de productie-posibilitatea acestor de a se deplasa liber si in orice moment de
pe piata unui produs pe piata altuia, iar producatorii pot gasi liber si nelimitat capital si forta de
munca pentru a efectua aceasta trecere.
Transparenta pietei-atit producatorii cit si consumatorii dispun de toata informatia cu privire la
cerere, oferta si preturi. Numai in asemenea caz cumparatorul poate obtine cel mai bun produs la
cel mai bun pret.
Piata cu o concurenta perfecta are o sumedenie de prioritati. Ea asigura in permanenta o reducere a
preturilor si o sporire a calitatii produselor. Anume din aceste considerente pietele cu concurenta
perfecta sunt pretutindeni in lume aparate de catre stat. Insa in ciuda acestui fapt in realitate domina
concurenta imperfecta, cea perfecta fiind doar un model teoretic, mai mult intilnit in carti.

22. Caracteristicile si modelul pietei de monopol

Piata de monopol- este o piata la nivelul unei ramuri (subramuri) sau chiar al unui singur produs pe
care oferta unui bun este asigurata de un singur producator.
Monopolul este contrariu concurentei. Piata poate fi dominata atit de producator cit si de
cumparator.Cind domina oferta unei intreprinderi, atunci ea se afla in situatie de monopol, iar cind
domina cererea- de monopson.
Monopolul absolut exista acolo unde avem un producator si un consumator.
In cazul pietei de monopol intreprinderea-monopolist are posibilitatea de a modifica: volumul si pretul
productiei pe piata. In urma fixarii pretului de piata care in cazul acestui tip de piata este mai inalt,
permite obtinerea unui profit mai mare, numit profit de monopol.

Exista urmatoarele forme de monopol:

1.Monopolul natural- prevede exploatarea resurselor naturale:petrolul,apele minerale etc.
2.Monopolul inovatorului- prevede producerea si comercializarea unui produs nou, de calitate inalta.
Este un monopol temporar care sfirseste la aparitia pe piata a aceluiasi produs de alt producator.
3.Monopolul bazat pe realizarea economiilor de scara- prevede utilizarea unor factori temporari care
permit producerea si comercializarea bunului dat la un pret mai mic.
4.Monopolul prin alianta- prevede anumita intelegeri, deobicei tainice, intre unele intreprinderi cu
privire la marinea preturilor,la impartirea pietelor de desfacere. Este socotit ilegal.
5.Monopolul legal- prevede acordarea de catre stat a unor drepturi exclusive de a produce si
comercializa un anumit bun.
Factorii ce limiteaza monopolul:

Legislatia antimonopolului.
Marimea cererii
Liberalizarea comertului exterior
Posibilitatea comercializarii bunurilor substituibile

23. Caracteristicile si modelele strategice de comportament pe piata oligopolistica

Oligopolul- este o situatie ce exista pe piata unei ramuri sau subramuri, in care un numar redus de
intreprinderi controleaza producerea si comercializarea unui bun oarecare. O piata este considerata
oligopolista daca in ea activeaza mai mult de 2 intreprinderi si mai putin de 20.
Oligopolul exista in ramurlei: siderurgia, chimia de baza,producerea de avioane,calculatoare etc.
Trasaturile pietei oligopoliste:
*Concurenta redusa
*Interdependenta deciziilor luate de intreprinderi, adica orice decizie influienteaza si pe celelalte
intreprinderi.
Pe piata oligopolista intrprinderile incerca sa evite modificare preturilor, deoarece concurentii vor face
acelasi lucru pentru a nu-si pierde clientii si aria de influienta. Astfel intreprinderile concurrente
trebuie sa aleaga intre a se confrunta cu rivalii , a-i domina, sau a coopera cu ei.

24. Caracteristicile si modelul pietei cu concurenta monopolistica.

Piata cu concurenta monopolistica- este o piata in care se inregistreaza un numar mare de

intreprinderi, dar care prin diferentierea produselor oferite, isi creaza o clientela fidela. Acest tip de
piata se refera mai mult la ramuri ca: producerea automobilelor, incaltamintei, imbracamintei,
electronicii.
Trasaturile de baza ale pietei monopolistice:
1.
Prezenta pe piata a mai multor agenti economici care activeaza independent unul de altul.
2.
Lipsa barierelor de acces pe piata
3.
Bunurile produse de diferite intreprinderi sunt diferentiate si deci fiecare intreprindere isi
stabileste singura pretul bunului sau.