Revista lunară a

EDUCATORILOR
Aprilie 2010/Numărul 4
(ziua de 8)

ILOR
PAGINA COPII sunt plecaţi
i ai căror părinţi
Copii
h o ta re, s un t n efericiţi
peste

RILOR
PAGINA TINE atenţia ta...
Am nevoie de

A PĂR I N Ţ I LOR
PAGIN globalizării
în era
nă
Familia creşti

Mintea nu-i
un vas care să
fie umplut,
ci un foc
care trebuie
întreţinut
Plutarh
 Director responsabil:
MÎRŢ Simona Magdalena
Lista tuturor Colaboratorilor
O statistică recentă afirmă că Dumea Cristian
“350.000 de copii din România au unul sau ambii Hârjă Alois
părinţi plecaţi la muncă în străinătate”. Cifra este o
estimare pe date de sondaj şi analize calitative ale Duma Bernadin
Fundaţiei Soros. Categoria cea mai numeroasă de Imbrea Emanuel
părinţi emigranţi care lipsesc de lângă copiii lor sunt
taţii. Studiul indică faptul că sunt aproximativ Mîrţ Paul
115.000 elevi al căror tată se află în străinătate.
http://www.parinti.com Enăşcuţ Ciprian
Berea Cornel

-Pagina specialiştilor Sediu: Săbăoani

0B
Metoda părinţilor Str. Orizontului 14
inteligenţi
Asertivitatea (prima pa
rte) tel: 0233/768135
p. 3 cel: 0765481836
-Pagina copiiilor nt ISSN 2067 - 8398
su
Copiii ai căror părinţi
nt
plecaţi peste hotare su
nefericiţi p. 4

-Pagina tinerilor p. 5
Am nevoie de atenţia ta

-Pagina părinţilor
Familia creştină în era
globalizării p. 6

fiecare dintre noi aparţinem de mai

multe reţele sociale, trecem de la
una la alta fără să ne dăm seama,
Redacţia: chiar împotriva mentalităţii lumii,
simonamirt@hotmail.com a normelor şi a valorilor, a atitudi-
nilor sau a culturii specifice din
www.symber2010.blogspot.com orice ambient
 Relaţia dintre părinţi şi proprii copii pare să nu fie aşa de simplă, mai ales în ultimii ani. Ceea ce
are de suferit de pe urma transformărilor atât de rapide şi a mentalităţii atât de difuză a consumismului
este dialogul dintre membrii familiei, clima de convieţuire zilnică, zdruncinând valorile familiei aproa-
pe din temelii.
O primă reacţie este delineată de faptul că părinţii ori devin neputincioşi în educarea fiiilor lor, ori
indiferenţi faţă de aceştia, iar copiii ori sunt prea autonomi, ori prea singuratici.
A doua reacţie este mai profundă, atingând corzile afective ale fiecărei persoane în parte, fie scopul
vieţii, fie relaţiile individuale, cât şi importanţa cum de altfel şi utilitatea oricărei persone în viaţa
semenilor noştri. Şi ne vom opri la acestea două.
Din prima reacţie putem observa suferinţa părinţilor în faţa neputinţei lor în educarea propriilor co-
pii. Cea mai grea durere este atunci când, de exemplu, un părinte nu mai ştie ce viaţă duce odorul său,
cum se descurcă, cine îi sunt prietenii; cu alte cuvinte, care este situaţia sa personală şi socială. Nu mai
ştie cine este copilul său şi ce tinde să devină.
Din a doua reacţie, din lipsa de afectivitate, de respect, de utilitate şi de toate celelalte elemente ce
compun maturitatea şi baza propriei personalităţi individuale, persoana devine o fiinţă dezorientată, fără
stabilitate şi fără vreun punct de sprijin. Astfel se ajunge la sentimentul de a nu depinde de nimeni şi de a
nu fi un “nimeni”. Astfel de sentimente duc la patologii, boli mintale, la depresii ce se pot concretiza în
sinucideri, omoruri în cazurile cele mai nefericite.

O strategie în favoarea părinţilor

Clima eficientă pentru ca persoanele să comunice între ele în mod autentic, se bazează pe dezvolta-
rea sentimentului de apartenenţă la o familie anume, la o comunitate deja existentă, într-o cultură cu mii
de ani de tradiţie şi alte realităţi, ce oferă suportul efectiv fiecărei persoane în parte. De aici responsabili-
tatea tuturor de a se îngriji de celălalt şi nu atitudinea de a fi indiferent.
Relaţiile dintre persoane (interpersonale) devin astfel semnificative pentru emanciparea fiecăruia,
formând o unitate (coesiune) fie la nivel personal cât şi la nivel social. Părinţii însă în familia lor (primul
nucleu social) au la îndemână trei moduri de a-şi educa copii, pot fii: autoritari, având de partea lor tot
timpul adresarea ultimului cuvânt; permisivi, astfel încât pe ei îi interesează doar părţile materiale, iar
educarea fiilor este responsabilitatea altora; iubitori, astfel încât copii lor să simtă dragostea faţă de ei şi
de ce nu, nevoia acestora ca la rândul lor să fie iubiţi, participând astfel fiecare cu interes la colaborarea
educativă, în favoarea lor şi a întregii societăţi.

Care modalitate eficientă

Părinţii au de partea lor posibilitatea eficientă de a-şi educa proprii copii. Importantă e modalitatea
prin care o fac. Asertivitatea este una dintre acestea. Semnificaţia ei este că părintele poate să spună
“nu” fără să se simtă vinovat de faptul că ar putea priva copilul de ceva anume.
Prin intermediul comunicării asertive părintele poate să spună ceea ce are de zis copi-
lului său cu scopul educării acestuia, în mod ferm, spontan, sincer şi direct, păstrându-şi în
acelaşi timp demnitatea şi drepturile de părinte. Ideia constructivă, prin această modalitate
de comunicare, consistă în faptul că educaţia făcută prin asertivitate nu jicneşte persoana
căreia i se adresează, nu o atacă, respectându-i demnitatea de persoană umană, fiind îndrep-
tată în mod direct faţă de comportamentul acesteia şi a formării sale. (urmează)
Copiiilor le este greu să înţeleagă cum se câştigă un ban şi cum
de reuşesc părinţii lor să stea atât de mult departe de ei, copiii lor
iubiţi. Şi totuşi ...
computer

hobby

jucându-se
studiind O spunem noi,
dar o spun toate
statisticile. Cop
iii trebuie cu
respect să amin
tească părinţilo
că este esenţială r
PREZENŢA lo
în viaţa copiiilo r
r, pentru
creşterea lor câ
tş
Indiferent de cum o să alegeţi să vă petreceţi dezvoltarea psih i pentru
timpul, faptul că părinţii vă sunt aproape vă ajută să ică şi pentru
mergeţi înainte, să faceţi lucrurile bine şi cu maturitatea lor
încredere. Familia, dragi copii, are rolul de a vă
asigura condiţiile de trai dar şi dezvoltarea voastră
personală pe tot parcursul vieţii voastre; trebuie să
contribuie la satisfacerea nevoilor voastre pe plan
afectiv dar să aibă grijă şi de modul vostru de
integrare în societate; vă ajută să deveniţi
constructorii propriei vieţi şi nu numai spectatori;
vă ajută să puneţi în aplicare valorile şi
cunoştinţele dobândite.

Era odată un prinţ şi prinţul acela voia să se însoare cu

o prinţesă, dar cu o prinţesă adevărată. Şi a cutreierat toată lumea ca să găsească una pe placul lui şi tot n-a
găsit. Prinţese erau destule, dar el nu putea să ştie dacă erau cu adevărat prinţese, fiindcă tuturora le lipsea câte
ceva. Şi printul s-a întors iar acasă şi era foarte necăjit, pentru că tare ar fi vrut să găsească o prinţesă adevărată.
Într-o seară, tocmai se stârnise o furtună cumplită, tuna şi fulgera şi ploua cu găleata; era o vreme îngro-
zitoare. Deodată s-a auzit cum bate cineva la poarta oraşului şi regele, tatăl prinţului, s-a dus să deschidă. La po-
artă era o prinţesă Vai, dar în ce hal era din pricina ploii şi a vremii rele! Apa îi curgea şiroaie pe păr şi pe haine
şi îi intra în pantofi pe la vârfuri şi tâşnea înapoi pe la călcâie. Dar zicea că-i prinţesă adevărată.
Bine, las’ că vedem noi îndată!, s-a gândit regina, dar n-a spus nimic; s-a dus în odaia de culcare, a luat toate
saltelele din pat şi a pus pe scândurile patului un bob de mazăre. Pe urmă a pus peste mazăre douăzeci de saltele
de lănă şi pe saltele douăzeci de perne mari de puf. Aici s-a culcat prinţesa. Dimineaţa au întrebat-o cum a
dormit. - Groaznic de prost!, a răspuns prinţesa. Toată noaptea n-am închis ochii. Dumnezeu ştie ce a fost în pat!
Am şezut pe ceva tare şi acuma-s toată numai vânătăi! Groaznic!
Şi atunci au văzut cu toţii că era o prinţesă adevărată, dacă a simţit ea un bob
de mazăre prin douăzeci de saltele şi douăzeci de perne de puf. Aşa de gingasă
la piele nu putea să fie decăt numai o prinţesă!
Şi prinţul a luat-o de nevastă, fiindcă acum ştia hotărât că este o
prinţesă adevărată; iar bobul de mazăre l-au pus în odaia unde erau
bijuteriile coroanei şi se mai poate vedea şi astăzi.
Dacă n-o fi luat-o careva.
Şi asta să ştiţi că-i o poveste adevărată.
 … ...observând familia umană,
crestină, catolică se simte
această nevoie a gesturilor
simple, din partea părinţilor pentru copiii lor,
pentru rodul iubirii dintre minunata mam şi
minunatul tată.
…văzând, lipsa acestor mici comori de tandreţe din ambientul familiar, ne pune de
multe ori în situaţia să ne întrebăm, a cui este misiunea de a face ca viaţa frumoasă şi armonioasă
dintr-o familie, să fie aşa cum ne-o dorim toţi.
…să vedem că, mai presus de orice lucru material, se preţuieşte inima bună a copilului, a
tatălui, a mamei, că fiecare este important pentru că există, că are un loc acolo unde este şi că
locul lui e acolo şi nu în altă parte.
…să observăm, că mai multă bucurie ne oferim cu o apreciere a copilului, a calităţilor sale, a
zâmbetului său, deoarece ne ajută să depăşim dificultăţile ce ne împing spre decizii dure şi
regretabile, la atitudini agresive, la răceală a legăturilor dintre membrii familiei.
Un bun lucru este de inţeles şi de acceptat că, fiecare persoană din familie, îşi are timpul său,
cursul său, misiunea sa pe acest pământ. Este greu de acceptat acest lucru, că fiecare are timpul
său? Dacă da, înseamnă că de cele mai multe ori de aici se ivesc problemele şi dificultăţile în
familii. Şi buna înţelegere şi neînţelegerea şi dorinţa de bine şi de rău îşi au locul, timpul şi
rezolvarea lor. Fără un strop de iubire, zi de zi, nu se poate ajunge la armonie. Şi oare, ce e mai
plăcut, să vezi dorinţa de a face lucrurile împreună sau fiecare după propria lui voinţă. Nu putem
avea o familie, o prietenie etc., după cum vrem, dar să lăsăm, de multe ori ca lucrurile să meargă
şi de la sine.

Într-o zi, o familie de arici se statornici într-o pădure. Era timp frumos, cald şi toată ziulica aricii
noştri se zbenguiau prin copaci. Făceau nebunii pe câmpuri, prin împrejurimile pădurii, se jucau de-a v-ţi-
ascunselea, înşfăcau multe ca să se hrănească, în timpul nopţii încercau să doarmă alături ca celelalte
vietăţi din pădure, alături una de cealaltă pentru a nu le fi prea frig. Astfel, într-o seară, se hotărâră să
se lipească unii de alţii ca să se încălzească, dar de îndată fugiră care încotro: cu acele lor îşi răniseră
unii altora boturile şi lăbuţele. Ezitând, mai încercară o dată să se apropie, dar iarăşi îşi împunseră
boturile. Şi de fiecare dată când vreunul fugea spre un altul, se întâmplă acelaşii lucru. Şi totuşi, era
absolut necesar să găsească o cale pentru a sta alături: păsările puteau să se încălzească. Astfel, cu
blândeţe, puţin câte puţin, seară de seară, se apropiară unii de alţii încercând să se încălzească fără a-şi
face rău, atingându-se cu mii de precauţii şi retrăgându-şi ţepii, până când găsiră calea potrivită. Vântul
care sufla nu îi mai supăra: acum puteau dormi toţi împreună la căldură.

Oricine, numai având familia lângă el se simte puternic şi deci apreciat de întreaga societate. Atunci şi
numai atunci îşi îndeplineşte funcţia sa pentru care a venit în lume, să iubească şi să fie iubit.

În mediul familial, comunicarea are un rol vital, fiind

unul din cele mai importante instrumente de dezvoltare a
structurii şi a relaţiilor de tip familial, alături de intercunoaştere. În psihologia contemporană, familia
este privită ca un sistem într-o permanentă transformare, datorită membrilor care şi ei, la rândul lor, sunt
într-o continuă transformare, evoluţie personală, inter-acţionând atât in interiorul familiei cât şi în exte-
riorul său. Comunicarea implică procese de acomodare şi ajustare a comportamentelor.
O comunicare defectuoasă poate avea numeroase repercursiuni asupra integritătii familiei. O comunica-
re de calitate presupune claritatea elocutiunii, adică a dicţiei, evitarea schimbărilor de subiect, precum şi
a mesajelor tangenţiale, intrerupte sau cu o tendinţă de trecere la alt subiect, evitante. De asemenea este
foarte important şi raportul dintre acord şi dezacord (în cazul dezacordului dintre membrii familiei, ace-
ştia trebuie să fie capabili să îşi manifeste dezacordul în manieră civilizată, non agresivă, cu
un efect constructiv). O altă calitate a comunicării este intensitatea ei (membrii au capacita-
tea de a-şi manifesta afectele cu intensitate, iar această intensitate trebuie să fie gradată. Co-
mentariile dintre membrii trebuie să fie amicale, calde, prietenoase, în nici un caz agresive.
Nici un membru al familiei nu trebuie exclus din conversaţie, şi fiecare trebuie să vorbească
în numele său , nu al altora. Un rol important il are şi repectarea promisiunilor deoarece fie-
care membru trebuie să aibă credibilitate în faţa celorlalti.
http://facultate.regielive.ro/proiecte/psihologie/comunicarea_in_familie-30935.html
 Tema globalizării a devenit un leitmotiv în zilele noastre. După opinia unor
studioşi în domeniul globalizării, «naşterea ei s-a datorat luării la cunoştinţă, din Un om cinstit
partea politicienilor şi a opiniei publice internaţionale, a faptului că multe probleme este cea mai nob
ilă
ar putea fi rezolvate doar la nivel internaţional şi mondial». Putem să dăm cîteva lucrare a lui
exemple: pacea între naţiuni, apărarea ambientului, lupta împotriva reciclajului Dumnezeu
banilor murdari şi a lumii interlope, a comerţului cu droguri, a fenomenului Robert Burns
imigraţiilor, intervenţiile în caz de urgenţă (cutremure, războaie...).
Pe de altă parte, prin libera circulaţie a bunurilor, a serviciilor, a capitalului şi a
muncii, intră în circulaţie şi alte idei: se răspândesc culturile şi diversele mentalităţi, se propagă diferite stiluri
de viaţă. Într-un cuvânt, globalizarea produce cultură şi în acelaşi timp este ea însăşi o cultură: un mod nou de a
înţelege activitatea umană, de a trata despre relaţiile sociale şi raporturile dintre local, global, stat – naţiune şi
unitate supranaţională. Lumea întreagă a devenit o casă imensă, casa umanităţii. Nimeni nu mai poate să se
sustragă. Nimeni nu mai poate să se salveze de unul singur
într-o imposibilă «arcă» economică sau ecologică.
În faţa sfidelor noului fenomen care provoacă
persoana umană şi demnitatea ei, familia şi valorile sale,
afirmarea priorităţii etice corespunde cu o exigenţă esenţială
a persoanei umane şi a comunităţii umane. În această direcţie,
Doctrina Socială a Bisericii, atentă la realitatea familiei în pluralitatea
dimensiunilor sale, propune o ermeneutică globală a adevărului
plenar despre persoană, sub diferite aspecte: biblic, teologic,
fenomenologic, ontologic, etic, juridic şi cultural. Astfel, printr-o
optică personalistă, adevărul despre familie este cunoscut şi
promovat în corelaţie cu adevărul global despre persoanele care o
compun, excluzând orice fel de obiectivism sau biologism şi
insistând asupra aspectului relaţional şi comunional.
Această utilizare a ermeneuticii globale, personaliste, permite:
- să prezinte un concept de familie ca şi comunitate de persoane,
al cărei scop este cel al iubirii reciproce dintre soţi şi al generării şi
educaţiei copiiilor, al participării, al dialogului, al asemănării cu comunitatea divină trinitară;
- să depăşească viziunile distorsionate sau reduse, care tind fie să o privatizeze şi să o de-politizeze în mod
excesiv, fie să o politizeze foarte mult, negându-i autonomia de existenţă şi scopurile ei;
- să descrie ethos-ul familiei fără să separe funcţionalitatea sa de sensul şi de scopul său.
De aceea putem să concludem scurta noastră reflecţie cu următoarele precizări legate de realitatea
familiei în epoca globalizării:
- creşterea economică trebuie integrată de alte valori, astfel încât să devină creştere calitativă, deci, egală,
stabilă, respectuoasă a individualităţilor culturale şi sociale iar din punct de vedere ecologic să fie
sostenabilă. Ea nu poate fi separată de o investiţie făcută şi asupra persoanelor, familiei, asupra
capacităţilor creative şi inovative ale individului - resursă bazilară a oricărei societăţi;
- termenul «global» dacă este înţeles în mod coerent, trebuie să includă pe toţi oamenii;
- numai dacă omul este protagonist şi nu sclav al mecanismelor de producţie, asociaţia devine o
comunitate adevărată de persoane;
- globalizarea este un fenomen în mod intrinsec ambivalent, la jumătatea distanţei dintre un bine
potenţial pentru umanitate şi o daună socială cu posibile urmări grave. Pentru a orienta în sens pozitiv
dezvoltarea este necesară angajarea serioasă, în profunzime, pentru o «globalizare a solidarietăţii», fără a
marginaliza, pentru a construi printr-o nouă cultură, reguli noi, instituţii noi, la nivel naţional şi
internaţional.

Cfr. GHEDDO Piero, BERETTA Roberto, Davide e Golia. I cattolici e la sfida della globalizzazione, = Problemi sociali
d’oggi 6, sub grija lui Michele Pizzo, San Paolo, Cinisello Balsamo, Torino 2001, 36-38.
PONTIFICIO CONSILIO DELLA CULTURA, Dimensioni culturali della globalizzazione: una sfida all’umanesimo
cristiano, Atti della sesta seduta pubblica, Citta del Vaticano 2001, 4 -5.
Cfr. SORGE Bartolomeo, «La Chiesa e la globalizzazione», în Aggiornamenti sociali, 5 (2002), 361-363.
 1. Societatea de astăzi are nevoie de un sprijin "disperat" pe care să se poa-
tă baza în lupta ei pentru promovarea valorilor şi a practicării lor. Care consideraţi că ar fi pun-
ctul culminant prin care să se poată activa o educaţie autentică, în care parinţii să afle sprijinul în
propri lor copii, iar aceştia să fie o binecuvântare pentru ei şi pentru întreaga societate? - Educaţia
oferită atât în familie, cât şi în afara ei, prin care copiii să ajungă să-i sprijine pe părinţi şi să fie
o binecuvântare pentru societate, înseamnă de fapt un nucleu de valori
comune impartăşite atât de familie cât şi de societate cu privire la fa-
milie ca atare. Nucleul acesta de valori comune (între aceste valori re-
spectul faţă de părinti este fundamental) există, dar nu este împărtaşit
de toate instituţiile societăţii de azi. Există un mare număr de părinţi care, prin de-
lăsarea faţă de părinţii lor proprii, nu realizează că ei transmit copiiilor lor exact
acest mesaj: părinţii au valoare doar pe o perioadă de timp şi atât. La fel riscă să
fie trataţi şi ei mai târziu. Aş pune deci, un mare accent, pe recuperarea
acestor valori familiale tradiţionale şi fundamentale.
2. Care este rolul Bisericii în faţa acestei dezorientări planetare, care a determinat o
destrămare a familiei şi o confuzie în perceperea rolului acesteia în cadrul societăţii? - Ceea ce caracterizează
cel mai bine şi mai mult Biserica este rolul educaţional comunitar. Ea este chemată să fie de fapt, o mare
familie. În afară de faptul că are valori civile care pot sta la baza oricărei societăţi umane (respectul faţă de
viaţă, familie, solidaritatea şi grija faţă de cei mai neajutoraţi etc.), ea este şi în slujba unor valori suprana-
turale (credinţă în primul rând) care în mod special reorientează o viaţă umană. Rolul Bisericii aşadar, în
momentele de mare criză socială, este acela de a fi conştienţi că aceste crize sunt şi ale ei şi de a găsi
soluţii la problemele ivite plecând de la propriile principii de viaţă.
3. Ca buni şi autentici educatori, trebuie să credem că binele există şi că acesta dacă este bine îngrijit şi educat
vă aduce fructe în orice loc şi în orice timp. Ce sfaturi le puteţi oferi tuturor celor care lucrează în confruntarea
cu ceilalţi, fie în Instituţii educative cât şi în alte Instiituţii publice? - Educatorul are ca principală resursă de
educaţie propria sa statură morală, propria sa viaţă. Programele educaţionale sunt lipsite de efect dacă edu-
catorii nu sunt persoane integre şi angajate. A avea grijă de propria ţinută morală este
prima treaptă pe scara oricărei influenţe sociale educaţionale benefice. În zilele noa-
stre, a avea preoţi şi laici în domeniul educaţiei, care să fie modele de viaţă morală este
o binecuvântare a Providenţei. Paradoxal, programele de orice fel s-au înmulţit, iar
oamenii capabili moral şi intelectual de a le pune în aplicare s-au împuţinat. Statura
noastră morală deci, este în opinia mea, prima cale de a influenţa în bine
(evangheliza) orice fel de instituţie publică educativă.

Scopul Asociaţiei Familia şi Viaţa este de a transforma familia şi societatea în care trăim
în comunităţi în care fiecare persoană să fie recunoscută, preţuită şi ocrotită de la concepere până la moartea naturală. Pentru
a ajunge la acest scop se desfăşoară activităţi cu adolescenţi şi tineri, cu logodnici şi famili. Ori ce câte ori se lucrează cu tinerii
promovăm valorile vieţii şi familiei, spunând un „Nu” hotărât avortului, contracepţiei şi relaţiilor sexuale în afara căsătoriei.
În cadrul activităţilor de pregătire a logodnicilor pentru căsătorie sunt prezentate metodele naturale şi consecinţele apelării la
contracepţie şi avort. În cadrul proiectului „Şcoala Familiei” sunt abordate teme
legate de iubirea conjugală, de educare a copiilor, de fenomenele care pot
distruge familia: lipsa comunicării, violenţa, emigraţia, alcoolul, cât şi teme
legate de viaţă şi metodele naturale de reglementare a sarcinilor. O altă parte a
activităţilor Asociaţiei Familia şi Viaţa constă în consilierea individuală sau de
cuplu pentru metoda Ovulaţiei Billings, fie pentru a obţine o sarcină, fie pentru a
distanţa sau amâna sarcinile, această consiliere desfăşurându-se la centrul
asociaţiei sau, dacă este cazul, prin intermediul internetului.
 Revista
poate fi găsită
ndiferenţi?
Părinţi autoritari/i numai la adresa
in e r i si n g u ra tic i/ hiperagitaţi? indicată
T
p ii fă ră c o n tr o l/ p rea viciaţi? pe reversul coperte
Co i

orice
d e f o rm are pentru
uri ANŢA
Ofer curs a “I MPORT Aşteptăm sfaturile, ideile
cu te m II
educator A F ORMĂR
ŢE I Ş I ERE voastre creative, orice
PREZEN ILOR. PROPUN
O R GIE propunere adecvată temelor
PROFES RU O PEDAGO
PENT ICATIVĂ propuse pe adresa redacţiei,
COMUN
pentru a crea posibilitatea
unei educaţii constructive
demnă de
RESPECT

A (a) D (di) G (gi) L (elle) O (o) R (erre) U (u)

B (bi) E (e) H (acca) M (emme) P (pi) S (esse) V (vu/vi)
C (ci) F (effe) I (i) N (enne) Q (cu) T (ti) Z (zeta)

Gennaio = Ianuarie
Febbraio = Februarie
Marzo = Martie
Aprile = Aprilie
Maggio = Mai lunedì luni
Giugno = Iunie martedì marti
Luglio = Iulie mercoledì miercuri
Agosto = August giovedì joi
Settembre = Septembrie venerdì vineri
Ottobre = Octombrie sabato sâmbãtã
Novembre = Noiembrie domenica duminicã
Dicembre = Decembrie