eu şi timpul liber...

actualitatea şi necesitatea
educaţiei non-formale

importanţa educaţiei
non-formale

tema lunii:
educaţia non-formală,
beneficii şi limite
 Sediu: Săbăoani
0B
Str. Orizontului 14
tel: 0233/768135
cel: 0765481836
ISSN 2067 - 8398

În ultima perioadă există o singură preocupare

care nelinişteşte pe cei care lucrează în sistemul de
învăţământ: partea financiară. Dacă se continuă în
acest fel, îndrăznesc să spun că învaţământul
românesc este în pericol.
“Totuşi e greu de contestat că toţi îi educă pe toţi,
că totul educă pe fiecare, că viii sunt educaţi şi de
morţi, că şi părinţii sunt educaţi de copii, că o acţiune
aparent neînsemnată poate avea consecinţe educative
nebănuite, asa cum vibraţia unei şoapte poate declanşa
o avalanşă” (Dr. Tiberiu Popescu-Iaşi).
Gabor Cornel, Duma
-Pagina specialiştilor
educaţia non-formală p. 3 Bernadin, Claudia Popovici,
-Pagina copiilor Lungu Oana-Elena, Breahna
eu şi timpul liber... p. 4 Florin, Dumea Cristian,
-Pagina tinerilor
Hirja Alois, Celina Salca,
actualitatea şi necesitatea educaţiei
non-formale p. 5 Ianus Irina, Vale Nora
-Pagina părinţilor
importanţa educaţiei non-formale p. 6

Redacţia:
simonamirt@hotmail.com
www.symber2010.blogspot.com
 Din punct de vedere orizontal se vorbeşte de procesul
de învăţământ/învăţătură pentru toată viaţa (lifelong
learning, sau învăţătură pentru întreg arcul vieţii), aşa
cum am amintit, dar procesul educativ poate fi luat în
consideraţie şi în mod transversal, înţeles ca lifewide
learning (adică învăţătura în orice loc din viaţă). Înainte
de toate este nevoie să se individualizeze realitatea
educativă, prin competenţa descriptivă, înţeleasă ca şi
«capacitatea persoanei de a descrie fenomenele, mai ales
cele relaţionale, aşa cum se prezintă, fără să le
intepreteze şi fără să le evalueze».
Aceasta este una din competenţele specifice care (permit
profesorului) să experimenteze această realitate, devenind un
comunicator eficient. Dar profesorul are nevoie şi de capacităţi
expresive, de competenţa socială afectivă pozitivă şi de
feedback-ul aplicat procesului pedagogic. Pentru
acest scop profesorul trebuie
să aibă la bază o adevărată şi proprie
luare la cunoştinţă a eticii sale, înţeleasă ca
promovare a plinătăţii individuale care,
după o reflecţie îngrijită asupra vocaţiei
de învăţător, ştie să ofere răspunsurile
faţă de realitate, trecând printr-o
revoluţie personală. Pentru aceasta
trebuie să fim atenţi la formarea de tip
formal, non-formal, informal, numite
de Cozma T., educaţii paralele.
3.1.1 Educaţii paralele
Este activitatea formativă, sistematică
şi organizativă, [...] este învăţământul
structurat şi integrat cronologic, realizat
în instituţiile specializate de către un personal
specializat. În Dicţionarul român de educaţie, acest
concept este definit ca «orice educaţie oferită în mod
ordonat, logic, planificat şi sistematic», care poartă cu
sine nobilitarea persoanei care studiază.
3.1.2 Educaţia non-formală
Educaţia non formală este activitatea educativă care se
desfăşoară în afara sistemului formal de învăţământ, pus
în practică de diverse instituţii educative. În Dicţionarul
român de educaţie, este definit ca «inţiativa pusă în
practica extra scolastică, prin studiul şi analiza oricărui
individ, furnizând experienţe formale şi informale care
încurajează promovarea spre cea mai elevată dezvoltare
individuală». Din această perspectivă situaţia
extrascolastică apare ca realitate în afara oricărui cadru
scolastic, semnificând punerea în practică a educaţiei non
formale sau orice altă formă de educaţie ocazională sau
permanentă.
Deci educaţia non formală este un «nume generic,
util pentru a defini diversele tipologii de activităţi
educative organizate în afara sistemului formal,
finalizate pentru nevoi speciale de învăţare sau pentru
subgrupe particulare».
În relaţie cu formarea profesorilor, procesele de
formare privilegiate se referă la (în ordine
descrescătoare): a şti face; competenţe relaţionale;
competenţe proiectuale; metodologii preferate, adică
experienţe în domeniu, grupuri de muncă, relaţii cu
experţii şi muncă în grup – relaţie. Valorile relative la
competenţele proiectuale sunt importante pentru că
indică un interes crescut faţă de elaborarea de itinerarii
formative bazate pe analiza contextelor şi a
nevoilor. Metodologia preferată pentru
procesele de aducere la zi – formare în
toate ordinele şcolii, trebuie să
prevadă experienţe în domeniu. Un
interes particular se înregistrează
pentru munca în grup. În această
linie, cursurile bazate doar pe
relaţiile cu experţii rezultă cele
mai puţin plăcute.
3.1.3 Educaţia informală
Este forma de învăţare
ocazională în cotidianitate sau
sunt experienţele de învăţământ
spontan, cotidian, experienţial,
desfăşurate în contexte culturale
care nu au ca scop educaţia. Acest
context conform lui Cozma T., este definit ca
«o multitudine de influenţe care provin din
contextul social, fără ca să se neglijeze prezenţa
stimulilor care au ca semnificat aceeaşi societate,
pentru simplul fapt că sunt produse de contextul
social sau de individ ca persoană umană». Deci
educaţia informală este «procesul real de-a lungul
vieţii prin care orice individ dobândeşte atitudini,
valori, capacităţi, cunoştinţe din experienţa
cotidiană, din influenţele educative şi din
oportunităţile prezente în diverse contexte» (familia,
munca, jocul, marketplace, bibliotecile, mass-
media.
Ca şi concluzie a acestor argumente
care se referă la aşa zisele
educaţii paralele, putem să
afirmăm că aceste trei forme
au în vedere formarea iniţială
şi formarea permanentă.
Dragii mei, timpul liber poate fi în
egală măsură atât prieten cât şi
duşman, atât pentru voi cât şi
pentru părinţii voştri, de aceea este
foarte important să i se acorde
atenţia cuvenită.
Timpul liber este atenţie,
responsabilitate, precauţie din
partea părinţilor şi nu interdicţii,
cicăleli.
Dar noi ştim că, copiii au nevoie să
cunoască lumea din jurul lor chiar
cu riscul de a cădea, de a se lovi
sau de a strica.

Natura este cel mai bun prieten,

acolo unde sunt topogane, leagăne,
groapă cu nisip, băncuţe, mese, şi
unde sunt şi alţi copii cu părinţii lor
şi multă distracţie, veselie.

A fost odată, demult, un elefănţel foarte curios. Într-

o zi s-a trezit cu o nouă întrebare: "ce mănâncă crocodilul
seara?". Aşa că a plecat prin pădure să întrebe animalele
şi s-a întâlnit cu ursuleţul şi-l întreabă: - Ursuleţule, ce
mănâncă crocodilul seara? - Nu ştiu, a răspuns ursuleţul,
dar du-te la lac şi vei afla.
Şi a plecat mai departe elefanţelul să caute lacul.
Pe drum s-a întâlnit cu o broscuţă:
- Broscuţo, ce mănâncă crocodilul seara? - Nu ştiu, a ră-
răspuns broscuţa, dar du-te la lac şi vei afla.
În apropiere de lac, elefănţelul s-a întâlnit cu şarpele
boa: - Sarpe, ce mănâncă crocodilul seara? - Nu ştiu, a
răspuns şi şarpele, dar uite lacul aici, sunt sigur că vei
afla răspunsul. Tocmai atunci ieşea din apă crocodilul.
Elefănţelul s-a apropiat de el, dar nu ştia că vorbeşte chiar
cu crocodilul:
-Scuzămă tă rog, ştii cumva ce mănâncă crocodi-
lul seara? Crocodilul şiret îi spune:
- Vino mai aproape să-ţi spun la ureche să nu ne
audă nimeni. Elefănţelul s-a apropiat şi crocodilul -
haţ!, l-a apucat de nas, că pe vremea aia elefănţelul
avea un nas ca toate nasurile, micuţ aşa ca al tău.
Şi cum se chinuia bietul elefănţel să scape din gu-
ra crocodilului a venit repede, repede şarpele boa, care
se afla în apropiere şi a început să-l tragă pe elefănţel
de coadă. Şi atâta a tras crocodilul de nas şi şarpele boa
de coadă, că până la urmă şarpele a reuşit să-l salveze
pe elefănţel, dar nasul i se întinsese atât de tare că a-
proape îi atârna pe jos. Şi uite aşa, de atunci are elefăn-
ţelul trompă.
(www.gradinapovestilor.ro)

curiozitatea este foarte bună, dar nu uitaţi dragii mei să-i întrebaţi
pe cei mai mari despre modul în care să o puneţi în practică...
 Întrebarea care ar putea să lanseze discursul actual
despre educaţia non-formală se referă la însăşi esenţa
educaţiei şi mai ales la caracterul ei permanent: ce este
educaţia non-formală şi care este rolul ei actual?
Mulţi cercetători sunt de părere că prin activitatea
sistemului educaţiei non-formală a adolescenţilor, a
tinerilor şi a adulţilor se înţeleg intervenţiile cu
caracter informativ, documentar, formativ, consultativ
recreativ şi legate de timpul liber, finalizate să
furnizeze populaţiei, pe bază permanentă, cele mai
ample oportunităţi de învăţare
individuală cu intenţia de a îmbunătăţi
cunoştinţele, specializările şi
competenţele potrivite cu suportarea
realizării direcţiilor personale de
învăţare şi de educaţie, complementare
şi integrative ale momentelor formale
de educare şi formare.
O altă referinţă relevantă o găsim în
Carta Consiliului Europei asupra
educaţiei pentru cetăţenie democratică
şi educarea faţă de drepturile umane
care, după o distincţie clară între
educaţia formală ca «sistem structurat
de educaţie şi formare care operează de
la şcolile pre-primare la cele primare,
secundare şi la universitate», educaţia
informală ca «proces continuativ în care orice individ
dobândeşte atitudini, valori, abilităţi şi cunoştinţe»,
prin aportul propriului ambient în care trăieşte
(familie, vecini, biblioteca, mass-media etc.), conclude
că educaţia non-formală înseamnă «orice program de
educaţie care are în vedere dezvoltarea unui evantai de
abilităţi şi competenţe în afara contextului educativ
formal».
Observăm că necesitatea educaţiei non-formale
porneşte de la însuşi «rolul crescând al educării de-a
lungul întregului arc al vieţii». În această direcţie
Comisia Europeană a propus unele principii care dacă
ar fi aplicate, ar putea să animeze activităţile tinerilor
care vizează formarea lor continuă, în scopul
dobândirii competenţelor necesare pentru a deveni
cetăţeni activi şi responsabili. Între aceste aceste
principii se evidenţiază caracterul voluntar şi uneori
auto-gestionat, motivaţia intrinsecă a participanţilor,
legătura strânsă cu aspiraţiile şi cu interesele tinerilor,
caracterul şi structura deschisă, trasparenţa şi
flexibilitatea construirii planurilor de studiu, evaluarea
succeselor şi a nereuşitelor într-un proces colectiv,
«dreptul de a comite o eroare», pregătirea
activităţilor printr-o atitudine profesională, a face
abstracţie de faptul că activitatea este gestionată de
profesionişti sau de operatori şi formatori tineri şi în
cele din urmă, împărtăşirea rezultatelor cu publicul
interesat şi un follow-up detaliat.
Principiile enunţate creează premizele unor
activităţi reuşite din punct de vedere educativ şi sunt
menite menite să lărgească aria de
cunoaştere şi dobândirea noilor
informaţii, legate la rândul lor, de o
atitudine evident motivantă, antrenantă
şi eficientă din partea persoanelor
tinere. În sinteză, caracteristile
specifice educaţiei non formale se pot
rezuma la următoarele:
răspunderea concretă la cerinţele
fixate;
permite momente de
abstractizare prin extragerea de
cunoştinţe din viaţa practică;
scoate din educaţie funcţia de
predare lăsând loc funcţiei de învăţare.
Aceste câteva reflecţii despre
actualitatea şi necesitatea educaţiei în
general şi a educaţiei non formale în particular, pot fi
un nou stimul de regândire a importanţei educaţiei din
punct de vedere personal şi social, pe tot parcursul
vieţii (lifelong learning), care îmbrăţişează toate
aspectele vieţii (lifewide learning), având curajul de a
învăţa şi prin a face – în practică (learning by doing).
Ele pot deveni un punct de referinţă pentru o
formare graduală a conştiinţei şi a responsabilităţii
faţă de lumea care ne înconjoară şi faţă de destinul
persoanelor cu care ne trăim viaţa în cotidianitate.
http://www.educazioneadulti.org/accessibile/
sistema_regionale.php, 30.07.2010.
http://unipd-centrodirittiumani.it/public/docs/
CoE_edu2010_1.pdf, 30, 07.2010.
http://eurodesk.it/educazione-non-formale, 30.07.2010.
Faima pe care o oferă
bogăţiile sau frumuseţea
este trecătoare şi fragilă;
desăvârşirea minţii este o
avere splendidă şi durabilă
 Într-o seară, cu câteva zile înaintea
Jocurilor Olimpice de Iarnă, Torino 2006, a
venit la cină Arianna Fontana, ce avea să
participe la mai multe probe de patinaj viteză
(short track). Când avea doar 4 ani, mergea deja foarte
bine pe rolle, apoi, când a intrat la liceul sportiv, părinţii
(tatăl electrician şi mama casnică) o duceau în fiecare zi
cu maşina 150 de km dus-întors pentru antrenamente.
23 februarie 2006, o zi de neuitat din viaţa sa: la nu-
mai 15 ani, 10 luni şi 8 zile a câştigat medalia de bronz,
devenind astfel cea mai tânără medaliată a naţionalei
italiene a Jocurilor Olimpice de Iarnă, din toate timpurile.
În acea minunată zi spunea: “Nu, nu sunt un copil şi nici
nu mi-a fost frică de celelalte concurente chiar dacă erau
mai mari, pentru că am învăţat să fiu tare, să nu mă las
condiţionată, să fiu eu însămi.
Acum toate sacrificiile pentru a concilia cărţile şi
sportul şi-au găsit motivaţia. Totuşi, acest rezultat nu mă
schimbă cu nimic: voi încerca să rămân aceeaşi fată sim-
plă de până acum”.
Dragi părinţi, ce are aşa de special această adoles-
centă, sau... gimnastele românce concurente la Jocurile
Olimpice de vară? Cum pot face atâtea ore de antrena-
mente, atâtea sacrificii? Răspunsul e clar: educaţia non
formală, o tărie, un curaj constant ce perseverează zi de
zi şi le ajută să fie fidele în dăruirea lor, depăşind orice
suferinţă sau obstacol.
Toţi întâlnim greutăţi şi dificultăţi în viaţă; reacţiile
însă, sunt foarte diferite: cine se lasă cuprins de mânie
devine prizonier al problemelor, cine reacţionează impru-
dent, fără să ţină cont de urmări, frânează propria educa-
ţie, care presupune să accepte şi limitele pentru că fac
parte din viaţă.
În aceste două cazuri nu se doreşte acceptarea realită-
ţii… precum copiii ce neagă lucrurile evidente şi apoi
“calcă în picioare pe ceilalţi” sau privesc cu pasivitate
ceea ce este un pic mai greu de făcut.
Dragi părinţi, Tăria dezvoltată în educaţia non for-
mală, este ca o temelie pe baza căreia o persoană îşi con-
struieşte propria viaţă. Patru sunt aspectele sale princi-
pale:
Nu uita nici o clipă că ceea ce trăieşti acum are valoare,
că totul are un scop, un sens! Şi viaţa merită trăită din plin, spre plinătate.
GENEROZITATEA=evită închiderea în sine şi fa-
vorizează deschiderea spre noi orizonturi; ÎNCRE-
DEREA=în sine (în propriile capacităţi) şi în ceilalţi
(prieteni de drum); RĂBDAREA=ne învaţă să
aşteptăm fără a pretinde totul imediat: a suporta
contradicţiile şi obstacolele inevitabile; PERSE-
VERENŢA=face posibilă constanţa în a menţine
privirea fixă şi unirea intimă cu scopul dorit.
Activitate practică: Încercaţi să reflectaţi la ul-
timele două săptămâni: scrieţi pe o foaie când aţi
fost generoşi, când aţi avut încredere, răbdare, per-
severenţă?
Propuneţi acelaşi lucru unui prieten (ar fi
bine mai multora) şi apoi împărtăşiţi aceste experi-
enţe trăite: cu prima ocazie încercaţi să cereţi un
sfat unei persoane mature.
TĂRIA este virtutea care
îndepărtează obstacolele şi
menţine vie speranţa de a în-
mulţi calităţile noastre; ba
mai mult, tăria este un dar al
Duhului Sfânt ce întăreşte
voinţa. Punctul culminant al
tăriei este dăruirea de sine, martiriul; nu doar faptul
de a muri fizic, cât mai ales de a fructifica ocaziile
zilnice de EVALUARE a capacităţii de dăruire şi
autenticitate a propriilor alegeri. Tăria ne ajută să
facem bine şi de multe ori cu plăcere datoriile noas-
tre de studiu, ascultare, faptele bune.
Martiriul nostru devine astfel mărturie coerentă
şi constantă a unei vieţi trăite cu bucurie, ce întâl-
neşte momente super faine şi ne ajută să depăşim
zonele întunecate sau ceţoase pe care le traversăm.
Virtutea tăriei ne ajută să nu fugim din faţa proble-
melor. Contrariul tăriei este:
prezumţia=a ne crede Rambo înnăscuţi, a face totul
singuri fără nici un ajutor;
neîncrederea = în calităţile noastre sau ale grupului,
ne face exagerat de mămoşi, şi nu ne învaţă să mer-
gem pe propriile picioare;
nerăbdarea=în suferinţe şi probe;
descurajarea=în a continua drumul pe calea
începută. (vezi pag.7)

1. Ca şi părinte, cum putem aju-
ta copii/tinerii să-şi ocupe tim-
pul liber?
Rolul părintelui este de multe ori înţeles ca unul protec-
tor şi de asigurare a celor necesare subzistenţei. De cele
mai multe ori nu este suficient, copiii au nevoie de mult
mai mult, de parteneri de discuţii, de parteneri în jocuri-
le zilnice şi de ce nu de prieteni.
Timpul petrecut alături de copii nu trebuie risipit
fără rost, fericirea copilăriei provine din activităţile pe-
trecute împreună şi nu din cadourile primite sau timpul
petrecut în faţa calculatorului.
Părinţii sunt cei mai importanţi educatori ai copiilor,
fiind primii care observă aptitudini ce pot fi dezvoltate
şi valorificate mai târziu.
Timpul petrecut în familie sporeşte încrederea, pute-
rea fiecarui membru şi creează amintiri minunate.
Jucându-ne împreună, călătorind, citind, participând
la activităţile zilnice în gospodărie, rugându-ne împreu-
nă, putem transforma toate acestea în tradiţii de familie.
Nu trebuie uitate acele tradiţii unice ale familiei: prima
zi de şcoală, absolvirea liceului, etc., în care prezenţa
părintelui este o necesitate.
Se pot face semi-grupuri de 4-6 persoane. Pe rând fie-
care stă în faţa semi-grupului (purtând o cravată sau o
pălărie specială) şi vorbeşte timp de 2-4 minute despre un
argument prestabilit, apoi primeşte întrebări din partea
semi-grupului (cine face întrebarea poate să stea într-un
picior, sau să ţină un pix ca microfon): important este ca
totul să fie un pic comic, dar fiecare să-şi spună sincer
părerea şi să asculte, respectându-i pe ceilalţi
(generozitate), fiecare să se gândească cât mai profund la
propriile capacităţi (încredere), să-şi aştepte rândul şi să
fie înţelegător chiar dacă nu este în totalitate de acord sau
nu-i place argumentul (răbdare), să dorească aprofundarea
celor spuse şi să fie cât mai coerent cu lucrurile declarate
(perseverenţă).
Într-o zi un vânător urmări doi pui de vulturi cu o
ploaie de gloanţe; cum nu ştiau să zboare cine ştie ce,
2. Ce loc au mijloacele de comunicare în fa-
milia dumneavoastră?
Cred că într-o familie cel mai important rol îl
are comunicarea între membrii, începând cu comu-
nicarea între soţi, între soţi şi copii, precum şi între
copii dacă sunt mai mulţi. Copiii trebuie încurajaţi
verbal în permanenţă, în toate situaţiile: la şcoală, în
caz de boală, în timpul activităţilor zilnice, în situaţii
limită (ex.”am încredere în tine”, “pentru mine eşti
un copil minunat”, ”ai multă energie, încearcă s-o
laşi mai moale”, ”ai greşit, trebuie să ne gândim
cum rezolvăm asta”). Imi place să spun că viaţa de
familie este ca un vals în care trebuie să armonizezi
paşii pentru a face un dans bun.
3. Raportul dintre şcoală şi familie, îl poa-
te ajută pe copil/tânăr să devină sociabil?
Cred că rolul şcolii este de a conlucra împreună
cu părinţii pentru formarea/educarea copiilor. Activi-
tăţile şcolare şi extraşcolare favorizează dezvoltarea
personalităţii copiilor şi fac posibilă dezvoltarea unor
aptitudini deosebite şi stabilirea unor relaţii de prie-
tenie pe termen lung. Copiii încurajaţi la şcoală şi în
cadrul familiei să-şi exprime părerile liber vor fi mai
încrezători în propriile capacităţi şi cu siguranţă vor
fi mai sociabili.
se ascunseră într-un tufiş, dar fură descoperiţi
de câine şi duşi în curtea vânătorului. Se
treziră, legaţi de un stâlp cu o aţă; zile întregi
se zbătură pentru a se elibera, până când unul
dintre ei renunţă. Celălalt însă nu se lasă bătut:
privea cerul şi gândindu-se la propria casă, la
cei dragi şi la libertate, zilnic bătea cu ciocu-n aţă.
După multe săptămâni umezeala făcu ca aţa să fie
uşor de rupt: vulturul statornic eliberându-se, dori să rupă
aţa prietenului său, dar acesta îi spuse: “De ce să plec,
când aici am mâncarea asigurată fără să fac nimic toată
ziua? Ce, n-ai ochi, uite ce bine o duc găinile!” Fiindcă
vânătorul se apropia, vulturul cel tare se ridică în zbor şi
trăi fericit în libertate: uneori se întorcea să plângă lângă
stâlpul vechiului prieten ce-şi sfârşise viaţa
în tigaia vânătorului, după ce trăise...
mult mai rău ca o găină.
Tăria ne ajută să alegem:
viaţă de vultur sau viaţă de
găină?
 Aşteptăm sfaturile, ideile voastre
Se oferă: creative, orice propunere adecvată
- consultanţă psiho-pedagogică;
cursuri de formare pentru orice
temelor propuse pe adresa redacţiei,
educator (IMPORTANŢA
PREZENŢEI ŞI A FORMĂRII
PROFESORILOR. PROPUNERE
PENTRU O PEDAGOGIE
COMUNICATIVĂ);
Traduceri autorizate:
italian-român
român-italian Părinţi autoritari/indiferenţi?
Tineri singuratici/hiperagitaţi?
Copii fără control/prea viciaţi?

Maschile: singolare -il/-lo/-l’

plurale -la/-l’
Masculin:singular -il/-lo/-l’
plural -la/-l’
Femminile: singolare -i/-gli/-gli
plurale -le/-le
Feminin: singular -i/-gli/-gli
plural -le/-le
Maschile: singolare un/uno/un
plurale dei/degli/degli
Masculin: singolar un/uno/un
plural dei/degli/degli
Femminile: singolare una/un’
plurale delle/delle
Feminin: singolar una/un’
plural delle/delle

Verbo Avere Iª conjugare – are; IIª conjugare – ere; IIIª conjugare – ire:
Verbul A avea guardare (a privi) vivere (a trãi) finire ( a termina)
Io ho»eu am cominciare (a începe) vedere (a vedea) vestirsi (a se îmbrãca)
Tu hai»tu ai cambiare (a schimba) crescere (a creşte) partire (a pleca)
Egli ha»el are cercare (a cãuta) mettersi ( a se pune) capire (a întelege)
Essa ha»ea are tornare (a se întoarce) prendere (a lua) preferire (a prefera)
Noi abbiamo»noi avem abitare (a locui) leggere (a citi) aprire (a deschide)
Voi avete»voi aveţi arrivare (a sosi) chiudere (a închide) dormire (a dormi)
Essi hanno»ei au impiegare (a folosi) rispondere (a rãspunde) vestire (a îmbrãca)

Verbo essere
Verbul a fii
Io sono»eu sunt Andare io vado/tu vai/lui va/noi andiamo/voi andate/ loro vanno
Tu sei»tu eşti Venire io vengo/tu vieni/lui viene/noi veniamo/
Egli è»el este voi venite/loro vengono
Essa è»ea este Dire io dico/tu dici/lui dice/noi diciamo/voi dite/loro dicono
Noi siamo»noi suntem Dare io do/tu dai/lui dà/noi diamo/voi date/loro danno
Voi siete»voi sunteţi Tradurre io traduco/tu traduci/lui traduce/noi traduciamo/
Essi sono»ei sunt voi traducete/loro traducono
Esse sono»ele sunt Tradire io tradisco/tu tradisci/lui tradisce/noi tradiamo/
voi tradite/loro tradiscono