Redacţia pag.

2 Sediu: Săbăoani
Editorial
Educaţia la solidaritate Str. Orizontului 140B Articolale pot cuprinde:
Mîrţ Simona Magdalena pag. 3 tel: 0233/768135 - 1 pag (max. 1,5 pag) A4
Specialişti
Tentativă de a reflecta cel: 0760286327 - la 1,5 rânduri
despre solidaritate ISSN 2067 - 8398
Bernadin Duma pag. 4 - cu fundal Times New Roman 12 (caractere românești)
Comunicare simonamirt@hotmail.com - fotografii (la decizia fiecăruia)
Vă tentează o cariera didactică? www.symber2010.blogspot.com
Mîrţ Simona Magdalena pag. 5 - aşteptăm articolale dvs. până la ultima zi din luna respectivă
http://revistaata.wordpress.com/
Părinţi (ex: publicaţia din luna Martie, ultima zi a lunii, 28 februarie)
Solidaritatea şi familia
Bernadin Duma pag. 6 Vă rugăm ca orice amânare sau imposibilitatea de a mai scrie,
Familie Director responsabil: să fie avizată la timp
Solidaritatea astăzi MÎRŢ SIMONA MAGDALENA
Gabor Cornel pag. 7
Copii Redactor:
Vreau sa fiu şi eu să fiu solidar DUMA BERNADIN
Mîrţ Simona Magdalena pag. 8
Curiozităţi Relaţii cu publicul:
Copilul cel isteţ RUSU SIMONA
pag. 9
Tineri Proiect grafic:
Iubirea şi solidaritatea IOJĂ IOAN
Rusu Simona pag. 10
E bine de ştiut
Solidaritate
Iojă Ioan pag. 11
Formare
Familii solidare
Alina Dinu pag. 12
Informare
Solidaritatea
în doctrina socială a Biserici
Iojă Ioan pag. 13
Profesionalism
Importanţa solidarităţii
Mîrţ Simona Magdalena pag. 14
Redacţia răspunde pag. 15
 Importanţa solidarităţii
Mîrţ Simona Magdalena
Solidaritatea este şi va fi una dintre
valorile pe care oamenii le au la îndemână zi de
zi, prin care se identifică în calitate de fiinţe
umane. De fapt, solidaritatea
ar trebui să fie o împărtăşire
a spiritului de înţelegere
reciprocă, care are la bază
binele comun şi care este
pusă în practică „la lumina
zilei” fără scopuri ascunse.
Putem spune că
solidaritatea este un act
uman. Această realitate se
manifestă cu mai multă
convingere şi entuziasm
atunci când celălalt este în
suferinţă, cu toate că
solidaritatea este şi la bine şi
la greu. Dar, parcă, atunci când semenul nostru
trece prin momente de suferinţă, omul este mai
motivat să acţioneze în acest sens. Totuşi,
trebuie să fim conştienţi că orice fiinţă umană
este solidară, înainte de toate, dacă el are tot
necesarul şi are şi mijloacele necesare pentru a
da o mână de ajutor altora.
Solidaritatea este singura care reuseşte
să trezească multe conştiinţe şi să schimbe
multe mentalităţi pasive sau egoiste. Însă, aşa
cum s-a mai spus, sunt perioadele de criză în
care se pune cu succes, în vârful piramidei
valorilor umane, solidaritatea ca simbol al
identificării umane şi spirituale.
Cuvântul solidaritate este descris şi prin
expresii precum: consolidarea intereselor şi ale
responsabilităţilor comune, sau prin comuniune
sau chiar comunitate. Această realitate a
solidarităţii este practicată fie la nivel local
(prin caritas-uri, Asociaţii şi Fundaţii ONG,
etc.) cât şi la nivel internaţional (Organizaţii
Internazionale Europene). Aşa cum afirma J.
Joubert “E mai bine să oferi o picătură de
lumină decât un ocean de obscuritate”, putem
spune, încă o dată, că solidaritatea este unul
din elementele esenţiale pentru ca viaţa omului
să fie completă, deoarece a da o mână de ajutor
fratelui tău înseamnă să te ajuţi pe tine înainte
de toate.
Viaţa socială este o ţesătură de legături
între persoane, de relaţii interpersonale fireşti şi
fără ele nu am putea construi sau realiza nimic.
Omul se defineşte ca persoană
în relaţie cu ceilalţi şi, am
putea spune că, ne cunoaştem
personalitatea prin atitudinile
exprimate faţă de semeni. De
aceea, Nicolae Steinhardt
afirma că „drumul către noi îl
parcurgem prin cei de lângă
noi”. Comunicarea este
mijlocul cel mai eficient.
Câteodată o vorbă bună e mult
mai mult decât orice fel de
ajutor.
Solidaritatea şi unitatea
pornesc din inima fiecăruia
dintre noi, după care decidem ce să facem cu
ele. Mario Ovidiu Oprea afirmă că
„Solidaritatea înseamnă un exerciţiu constant”,
pe care îl aplici doar dacă vrei şi îţi oferă multă
fericire, linişte, dacă nu te opreşti la primele
dificultăţi pe care le întâlneşti. Punând în
practică solidaritatea, de fapt, „vă veţi reîntâlni
doar cu Omul din voi”.
http://www.marioovidiuoprea.ro/
solidaritatea-inseamna-un-exercitiu-constant/
”Cea mai frumoasă
lucrare umană este să fii util
aproapelui”.
Sofocle
”Modalitatea de a dărui
valorează mai mult
decât ceea ce se dăruiește”
Pierre Corneille
Educaţia la solidaritate
Mîrţ Simona Magdalena
“Mai întâi te ignoră,
apoi râd de tine, după aceea luptă
cu tine, dar la sfârşit învingi!”
(Gandhi)
Solidaritatea nu poate parţială, ori o
practici ori nu o cunoşti cu adevărat. A educa
la solidaritate, astăzi, este din ce în ce mai
greu, dar nu este şi imposibil. A fi un educator
care susţine şi promovează o astfel de
educaţie, înseamnă, înainte de toate, să ai o
idee corectă despre ceea ce este solidaritatea, a
fi solidar, pe de altă parte, înseamnă a practica
în cotidian acţiuni legate de ea.
A practica solidaritatea doar de ochii lumii,
este o formă de falsitate şi chiar de manipulare
a semenilor. Să nu
uităm că solidaritatea
adevărată este doar una
singură, fapt care
pretinde să fie pusă în
aplicare în formă
totală.
Cum putem şti dacă
este adevărată
solidaritatea pe care o
punem în practică?
Solidaritatea
adevărată îşi are
propriile rădăcini “într-
un sentiment profund care se exersează atunci
când în jurul nostru simţim că este nevoie de
noi, de o mână întinsă sau de un gând de
încurajare.
A fi solidar înseamnă să-ţi pese de cei care
sunt în nevoie, de cei care nu se pot ajuta
singuri sau de cei care lansează semnale în
societate privind nevoia de sprijin. A fi solidar
înseamnă a face gesturi concrete de sprijin
pentru ceilalţi, indiferent dacă ai în vedere
omul ca fiinţă generică sau oameni şi grupuri
concrete”.
De exemplu, pentru acei români care au
experimentat realitatea tristă de a se fi aflat la
Aquilla (Italia) în acele zile în care pământul
Italiei era zguduită de cutremur, au putut
constata ceea ce este cu adevărat solidaritatea,
acel sentiment de a „uita de tine” pentru a fi
parte din viaţa şi din necazurile semenului.
„Solidaritatea nu este doar pentru
momentele tragice”, a afirmat secretarul
Conferinţei Episcopale Italiene (CEI). În acea
zi de 10 aprilie 2009, la Aquila, au fost
funeraliile celebrate pentru 204 din cele 289
de victime ale cutremurului care a lovit
regiunea.
Peste opt mii de persoane au participat
la funeraliile naţionale prezidate de Cardinalul
Tarcisio Bertone, secretarul de stat al
Vaticanului.
Pentru o persoană creştină, a fi solidar
cu cineva “presupune o
reuniune de asemănări, de
idei comune, de idealuri,
mai mult sau mai puţin
posibile.
Mai mult chiar, a fi
solidar înseamnă a
participa activ la
îndeplinirea acelor
idealuri, iar acest fapt
presupune curaj,
devotament, dăruire,
implicare”.
De asemenea ar trebui să
ţine cont că solidaritatea
este eficientă doar dacă este pusă în practică,
pe tot parcursul vieţii în familie, în şcoală, în
mediul profesional şi în biserică.
Să nu uităm că această valoare pornește
din interior şi este însoţită de convingerile
oamenilor.
Este poate una dintre realităţile care ne
poate ajuta să ne interogăm cu adevărat asupra
scopului nostru pe acest pământ şi care ne
ajută să redescoperim ceea ce suntem şi
continuăm să devenim, adică persoane umane.
 Tentativă de a reflecta
despre solidaritate
Bernadin Duma
De la început, intenţia noastră este aceea de
a defini solidaritatea, pornind de la experienţa exclude atât individualismul care neagă natura
elementară pe care am făcut-o încă în primii
ani ai existenţei noastre, în decursul căreia, o despre societate, cât şi colectivismul care
persoană apropiată sau îndepărtată de care am
fost ataşaţi a manifestat faţă de noi o atitudine sociale şi economice, privându-l de demnitatea
de bunăvoinţă şi de înţelegere, într-o
circumstanţă specială, fapt care a pretins
prezenţa ei necesară pentru a ne ridica la
nivelul exigenţelor situaţiei respective.
Acest tip de experienţă ne ajută să
înţelegem că atitudinea de solidaritate se
bazează pe legătura socială a omului, care
poate să iasă din sine pentru a veni în
întâmpinarea celuilalt şi pentru a-l îmbrăţişa cu
universul lui exterior şi interior, aşa cum se
prezintă, cu luminile şi umbrele sale. Este
vorba, în cele din urmă, de capacitatea de a fi
solidari, într-o totală gratuitate faţă de o altă
persoană, de aceeaşi valoare şi demnitate.
Solidaritatea este legată de ceea ce omul Cinisello Balsamo (MI) 1987.
are mai intim, adică de conştiinţa sa.
Dacă înţelegem conştiinţa (din
latinescul cum + scientia = a şti
împreună) ca pe o facultate morală a
persoanei şi sanctuarul ei intim, unde
omul se cunoaşte pe sine prin
confruntarea cu Dumnezeu şi cu
celălalt, descoperim că solidaritatea
este înscrisă în însăşi dinamica
conştiinţei şi se materializează în
căutarea reciprocă a adevărului şi a
binelui şi în rezolvarea solidară a
problemelor care provoacă persoana şi
comunitatea deopotrivă (cf. B. Häring,
268-284).
Faptul că recunoaştem, prin
intermediul experienţei elementare,
legătura socială strânsă dintre persoane,
putem vorbi chiar de un principiu al
solidarităţii.
Acesta se înrădăcinează, după cum am
subliniat, în personalitatea şi în socialitatea
(natura socială) omului şi indică
responsabilitatea care decurge din asumarea
conştienţă a acestui raport personal profund
dintre persoane.
Este evident că principiul solidarităţii
socială a omului şi distorsionează viziunea
reduce omul la un obiect supus proceselor
sa personală (cf. J. Höffner, 31-33).
Din reflecţia despre solidaritate, pe care am
dezvoltat-o până la acest punct, fără pretenţia
de a epuiza conotaţia ei amplă, rezultă că
solidaritatea uneşte persoanele între ele şi le
face capabile, în mod progresiv, prin educaţie
faţă de valori, prin iniţiativă liberă şi creativă,
să-i întâlnească în mod real pe ceilalţi, să
dialogheze generos între ei, să caute în mod
sincer şi reciproc şi să identifice, în
confruntarea sinceră cu ceilaţi, adevărul şi
binele, contextualizate în timp şi spaţiu.
B. Häring, Liberi e fedeli in Cristo, I, Paoline,
Solidaritatea
în viața socială a Bisericii
Iojă Ioan
Ambientul în care s-a dezvoltat reflecția
despre solidaritate în arcul ultimelor două
secole a fost prevalent cel filosofic şi social-
politic, caracterizată de disputa împotriva
modelelor sociale după un proces dialectic:
viziunea solidarităţii, înţeleasă ca solidaritate
(model de sistem structurat) se contrapune
individualismului sau liberalismului în cheie
economico-socială şi colectivismului social.
Există chiar și a treia cale, o alternativă a
precedentelor două părţi. Această ipoteză
ideologică nu a găsit urmarea în doctrina
socială a Bisericii. Ca angajare a categoriei
solidariste, ea nu-şi asumă un rol alternativ
modelelor economice şi ideologice ci se
propune ca o categorie teologică a sa.
După această perspectivă, solidaritatea
găseşte fundamentul său în demnitatea
persoanei şi în acea esenţială dimensiune
comunitară, şi la lumina unei astfel de
in stan ţe, in vo c ă
principiul după care
fiecare este co-
responsabil de binele
celuilalt şi de formele
care se asociază în
care acestea se
exprimă.
În ambientul
doctrinei sociale a
Bisericii s-a afirmat
„un mod propriu de a
înţelege solidarismul
şi împreună cu principiul de solidaritate
pleacă de la concepţia biblică a ordinii
universale şi a proiectului lui Dumnezeu în
care persoana umană este culmea creaţiei”1.
Solidaritatea constă înainte de toate în
„deschiderea” persoanei umane, în primul
rând în faţa lui Dumnezeu, şi apoi a
„adevărului” şi a „binelui creat”.
În al doilea rând această deschidere se
concretizează prin atingerea valorilor
comune fără de care ea nu poate să fie
realizată prin intermediul unui proces de
comunicare şi de împărtășire a vieții şi a
activității, care cere depăşirea individualităţii
şi izolării şi a asocierii stabile în viaţa
socială. Se înțelege că o dezbatere zilnică
asupra solidarităţii, pe lângă ambientul pur
juridic, implică noi apropieri.
Putem spune că, actualitatea temei
solidaritatea este întotdeauna mai evidentă
în interiorul circuitelor de comunicare şi ale
relaţiei, fie în modul laic fie creştin. Nu
totdeauna parabola istorică liniară, care a
semnat re-propunerea solidarităţii în aceste
ultime două secole, a pus în evidenţă
necesitatea de a focaliza autentica
dimensiune a solidarității, evitând „un
sentiment de vagă compasiune sau de
superficială înduioşare pentru răul atâtor
persoane”2. „Apelul conştiinţei şi a
solidarităţii moralei contemporanilor noştri
de diverse nivele, a
responsabilităţii lor,
pretinde crearea unei
autentici „culturi de
solidaritate” care
reuşeşte să atenueze
logica dominantă a
privativismului
egoistic şi a
consumismului”3.
T. Herr, La dottrina sociale de la Chiesa, Piemme,
Casale Monferrato 1988, 116.
J. Maritain, la persona e il bene comune,
Morcelliana, Brescia 1973, 147.
G. VIRGILIO, Solidarieta, în Rivista di teologia
morale, n. 123, Dehoniane, Bologna 1999, 441.
 Familii solidare plăcute. Dar se trece mult mai uşor peste Solidaritate care începeam să-l înţeleg era solidaritatea cu
orice situație dacă familia este unită, dacă cei săraci, cu cei într-adevăr săraci. Mă simţeam
membrii ei se sprijină între ei, se ajută, se Iojă Ioan solidar cu cel de la banda de montaj sau cu cel
Alina Dinu înţeleg. strivit de jugul cotidian. Mă gândeam la
Membrii familiei muncesc împreună, rugăciunea mamei mele cu cinci copii care o
trăgeau de poală şi la ţăranii obligaţi să lucreze
Nu de mult, am citit o afirmaţie despre
împart grijile, bucuriile dar şi necazurile, ”începutul a orice este, foarte douăsprezece ore pe zi în timpul verii.
sunt uniţi în orice situaţie şi trec mai uşor probabil, partea cea mai importantă,
familia de astăzi și ceva m-a impresionat în după cum se spune; de aceea e și cea Dacă pentru rugăciune e nevoie de puţină
peste orice. Să nu uităm că copiii, dacă
mod particular: „Familia este sufletul lumii. mai dificilă. Căci, fiind foarte odihnă, atunci săracii aceia nu se mai puteau
părinţii nu le sunt aproape, vor fi foarte puternică în efectele sale, ea e și
Familia este prima şcoală a educaţiei unde se ruga. Nu mai înţelegeam nimic, sau mai bine
influenţaţi, pot avea diferite repercusiuni foarte neînsemnată ca mărime și deci spus începeam să înţeleg adevărul. Rugăciunea
formează reciproc oameni între ei”. foarte dificil de văzut. Dar odată ce
asupra educaţiei lor, situaţiei şcolare, atât în trece prin inimă, nu prin cap.
Părinţii, deoarece transmit viaţa începutul a fost găsit, e mai ușor să
raportul lor cu îi mai adaugi ceva și să dezvolți Mă simţeam ca şi cum o venă mi s-ar fi
copiilor, au o
colegii cât şi cu împreună ceea ce rămâne încă de deschis în inimă şi pentru prima dată
obligaţie solemnă
prietenii. făcut”. ”experimentam” o nouă dimensiune a unirii cu
de a-şi educa
Ei au nevoie să fie Dumnezeu.
copii folosind Aristotel, Respingerile sofiste, 34
încurajaţi, ajutaţi şi Ce aventură extraordinară se petrecea cu
acest rol foarte
sprijiniţi, să aibă o Solidaritatea, înţeleasă în toată densitatea mine! Nu voi uita niciodată momentul acela. Am
important pentru
familie unită, să fie sa, integrează exigenţele carităţii care sunt intuit statornicia lui Dumnezeu”1.
a crea atmosfera
un exemplu de împărţite, precum dăruirea de sine, cu Astfel solidaritatea înseamnă, în concret, că
intimă de iubire, activităţile tind spre binele comun şi binele
lucruri bune, făcute dreptatea care creează condiţiile pentru
dând posibilitatea tuturor, colaborând la viaţa socială, învingând
bine-intenţionat. realizarea drepturilor umane a fiecăruia în
fiilor lor de a individualismul; adică, este vorba de
Dacă aveţi, deja, o parte şi a popoarelor. Ea armonizează
creşte în unitate şi solidaritate operantă.
astfel de familie, nu recunoaşterea fundamentală a egalităţii dintre
solidaritate între „Principiul solidarităţii exclude
uitaţi să fiţi solidari oameni cu respectul alterităţii – diversităţii
ei, pentru binele fiecăruia şi alimentează construirea individualismul liberal, care se bazează pe
cu celelalte familii,
lor şi al societăţi „civilizaţiei de iubire” în care eficienţa şi principiul: homo homini lupus şi vede în
cu ceilalţi membrii
actuale. gratuitatea (condividerii, slujirii, dăruirii totale societate numai o asociaţie utilitaristă pentru a
ai societăţii, dându-
A fi uniţi de sine pentru alţii) nu se exclud dar se echilibra interesele indivizilor; el exclude şi
le nu numai un
înseamnă a-ţi completează reciproc. colectivismul comunist care privează omul de
exemplu cât şi un
cunoaşte Spus în alţi termeni: pe plan personal, demnitatea sa personală şi îl reduce la un
ajutor concret, acolo element anonim al progresului social şi mai
adevărata valoare, în calitate de părinte şi de caritatea – solidaritatea este atitudine şi acţiune
unde este nevoie de prezenţa voastră! ales economic”2.
copil. de comuniune – reconciliere; pe plan eclezial
Aşadar, aveţi grijă de vorbele şi de
Această valoare stă în eforturile este reconcilierea, promovarea umană la toate
acțiunile voastre şi acordaţi-le şansa de a se 1
Carlo Carretto, Iubire în tăcere, ARCB, 2010.
depuse în a-ţi menţine familia pe primul loc nivelele; pe plan civil, politic este un stil nou
exprima aşa cum pot şi doresc, fiţi uniţi şi de „a fi cu” alţii (comuniune), de „a fi pentru”
2
Scandura A., Curs de Morală Socială, Roman
în activităţile tale şi în încrederea pe care i-o
arătaţi-le interesul vostru sincer prin fapte alţii (slujire) şi de „a fi în ” lume (speranţă). 2000.
acorzi. De aici, a fi solidar înseamnă a fi
bune! Altfel spus, mai contextualizat, de călugărul
empatic, ajutându-l pe celălalt așa cum ai
Societatea de astăzi are mare nevoie de Carlo Carretto: ”nu-i uşor să lucrezi în oază pe o
vrea tu să fii ajutat. ”Doar cei ce s-au ajutat
asemenea Familii solidare. Să nu permitem căldură infernală! Mă simţeam distrus. Când mă
De multe ori, aceste Famili solidare se
să se distrugă în noi sentimentele şi singuri ştiu cum să-i ajute
recunosc prin stilul lor de viaţă, modul de a întorceam în fraternitate simţeam că nu mai pot.
convingerile semănate de strămoşii noştri, şi pe alţii şi să respecte
trece prin/peste diferite probleme dificile, Mă aruncam pe un preş în capelă, în faţa
anume temelia iubirii şi a unităţii umane şi Sfântului Sacrament, frânt de spate şi cu o mare
dreptul lor de a se ajuta
precum şi după activităţile pe care le practică singuri”.
sociale. La baza acestora stă valoarea durere de cap.
aproape întotdeauna împreună. George Bernard Shaw
solidarităţii ca un fir roşu al umanităţii, care Nu mai ştiam cum să fac să mă rog, secat,
Ca în orice familie, există diferite
ne aminteşte că „omul prin excelenţă este golit, epuizat.
situaţii, unele plăcute, altele mai puţin Singurul lucru pozitiv pe care-l trăiam şi pe
sociabil”.

Solidaritatea și familia
Bernadin Duma
Înţelegerea pe care noi o avem despre
solidaritate se referă la prima experienţă din
familia noastră, mai ales cu părinţi care,
prin atitudinea lor deschisă delicat de
primitoare, marcată de o iubire
înţelegătoare şi de acceptare binevoitoare,
ne-au transmis şi format modalităţi de a ne
raporta la lumea înconjurătoare şi
comportamente predominant solidare faţă
de ceilalţi.
Aşadar, modelul de bază în exerciţiul
solidarităţii depinde de acest tip de
experienţă în familie, şi se înţelege de la
sine că este vorba de o valoare
fundamentală care stă la baza relaţiilor
umane viitoare şi constituie un reper de
neînlocuit în etapele de dezvoltare a
personalităţii umane.
Scopul solidarităţii, înainte de toate, este
integrativ, în sensul că ne aşează pe terenul
firesc al relaţionării cu ceilalţi, prin întâlnire,
dialog, colaborare, dedicare caritabilă şi
gratuită, faţă de categorii de persoane
defavorizate din punct de vedere fizic, social
și economic.
Al doilea scop este formativ deoarece
pretinde educarea coerenţei şi a atenţiei faţă
de dezvoltarea unor capacităţi de
interrelaţionare cu persoane aflate în diferite
contexte sociale şi a unor atitudini specifice
de voluntariat, de reciprocitate şi de
generozitate.
Al treilea scop este operativ, înţelegând
prin acesta, metode şi tehnici de identificare
şi de implicare în acţiuni de solidaritate şi
raporturi de colaborare cu instituţii publice
şi asociaţii abilitate în activităţi de
solidaritate faţă de persoane aflate în situaţii
de necesitate.
Am putea spune, fără teama de a greşi, că
prima şcoală de solidaritate este familia, de
aici grija educativă pe care protagoniştii ei,
părinţii, o au în formarea percepţiei corecte a
copiilor şi în promovarea acelor atitudini
educative care pun în evidenţă valoarea
respectului, a responsabilităţii şi a carităţii
faţă de ceilalţi.
De aceea, poate una dintre priorităţile
educaţiei actuale ar trebui să fie educarea
părinţilor la o solidaritate de inspiraţie
profund umană şi creştină.
Vă tentează
o cariera didactică?
Cât despre perioada de practică de un an:
Art. 240 (2) Persoanelor aflate în perioada
stagiului practic cu durata de un an şcolar li se
aplică, în mod corespunzător funcţiei didactice
ocupate temporar, toate prevederile prezentei
legi, precum şi toate celelalte prevederi
corespunzătoare din legislaţia în vigoare.
Adică, stagiarul este angajat în regim de
cadru didactic suplinitor, în terminologia
actuală, va beneficia de salariu, dar şi de un
mentor care să-l asiste la ore şi să-l îndrume
pentru obţinerea competenţelor necesare
obţinerii examenului de definitivare în
învăţământ.
Art. 241 (2) Cadrele didactice care
promovează examenul de definitivat
dobândesc titlul de profesor cu drept de
practică în învăţământul preuniversitar. (3)
Cadrelor didactice angajate cu contract de
muncă pe o perioadă determinată, care au
promovat examenul de definitivare în
învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe
postul didactic/catedră ocupat(ă), prin
hotărarea consiliului de administraţie din
unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile
legii.
În condiţiile arătate, prelungirea la şase ani a
perioadei de pregătire a unui viitor profesor este
doar aparent un neajuns, pentru că trei ani din şase
sunt salarizaţi de stat cu salariul de debutant al unui
profesor. Un master educaţional, recunoscut de
statul român, are relevanţă şi în spaţiul European al
educaţiei, permitând posesorului, după perioada de
activitate prevăzută în contract, să predea şi în ţări
din UE.
Prevederile LEN vor conduce la un
învăţământ schimbat şi mai sofisticat decât este
în prezent, aliniat sistemelor similare din ţări
ale UE, astfel încât o pregătire specială printr-
un master educaţional nu are cum să fie
evitată. Iar posesorii de astfel de diplome
specializate vor fi categoric preferaţi altora,
care nu au o astfel de specializare.
Nu sunt doar premise optimiste. Profesorii http://www.campusnews.ro
care au dobândit drept de practică în
învăţământ, prin trecerea examenului de
definitivat, nu au asigurat un post, în mod
automat. Deşi este de presupus ca cifrele de
şcolarizare alocate de minister pentru aceste
mastere educaţionale vor fi colerate cu nevoile
reale ale învăţământului, nu există siguranţa
unui post la oraş, sau în şcoli cotate ca fiind
bune sau foarte bune. Cum selecţia cadrelor
didactice se va face la nivel de şcoală, este
foarte important ca în perioada stagiaturii
aspiranţii la posturi didactice să-şi facă o
„promovare” cât mai profesionistă, astfel încât
sa fie ei căutaţi şi curtaţi de şcoli pentru a
participa la concursuri de titularizare.
Frica că vor conta pilele trebuie să dispară,
la un moment dat. Ce interes ar avea directorii
şi comisiile de concurs, formate de Consiliul
de Administraţie, să angajeze profesori slabi
care să gonească elevii, în loc să-i atragă. Şi
dacă elevi nu sunt, bani nu sunt, pentru că din
2012 se aplică finanţarea per capita. Câţi elevi
ai, atâţia bani primeşti.
Aşa arată lucrurile acum, înaintea apariţiei
legislaţiei secundare referitoare la pregătirea
iniţială a viitorilor profesori. De îndată ce vor
apare alte precizări prim metodologii, HG-uri,
regulamente, le voi semnala amatorilor de
cariere didactice.
Mai este ceva. Dacă nu aveţi „chemare”,
înclinaţie pentru munca cu elevii, renunţaţi la
această variantă de pregătire a carierei. Să nu
riscaţi să spuneţi, la un moment dat, că elevii v
-au ruinat sănătatea. Este preferabil să-şi
aleagă această meserie aceia care vor spune
cândva: „de-ar fi s-o iau de la început, tot
profesor aş vrea sa fiu”. Mă număr printre
aceştia.
 Iubirea şi solidaritatea
Rusu Simona
Proverbul românesc „Puţini oameni,
muncind împreună, mult folos aduc, iar
fiecare în parte, nici pentru a sa trebuinţă;
de-aceea ia-ţi un tovarăş la orice muncă”,
scoate în evidenţă că solidaritatea este o
formă a ajutorului reciproc. Prin
caracteristicile sale se reflectă asupra
impactului pe care aceasta o are asupra
personalităţii. Ea, de fapt, contribuie la
modelarea individuală a întregului aparat
psihic, intervenind la nivel de decizii,
convingeri şi comportamente.
Din însăşi scopul Revistei „ajutând te
ajuţi” se poate observa că „este mai mare
bucuria în a da, decât în a primi”, care prin
cuvinte simple ar însemna că această
valoare, denumită solidaritate, te obligă să
ieşi din propriul egoism pentru a te dedica
ajutorării celorlalţi.
Sunt mai multe feluri de a exprima
solidaritatea, de la un simplul gest, acela
de a fi alături de cineva care trece prin
clipe grele, măcinaţi de dureri sufleteşti
ajutându-l cu un sfat sau o vorbă bună,
până la ajutorul acordat celor aflaţi în
situaţii critice. Nu există solidaritate fără
iubire şi compasiune. Iubirea este o formă
a solidarităţii.
Din păcate, din ce în ce mai puţine
persoane sunt interesate de acest
sentiment, în fuga lor pentru realizări
materiale, iar aceasta se poate observa atât
în societate cât şi în şcoală. Relaţia de
solidaritate dintre elevi, dintre elevi şi
profesori, scoală şi familie, a început de
mult să fie o realitate fragilă. De multe ori,
solidaritatea este înţeleasă greşit, iar cei
care nu reuşesc să-şi însuşească sinceri
gesturi de solidaritate, o fac de faţadă, din
considerente meschine, iar efectele
sunt imediate: o mai bună imagine
de sine, pentru ridicarea prestigiului
personal, etc.
Persoana, indiferent că vrea să fie
solidar zi de zi, pas cu pas, cu orice
om pe care îl întâlneşte, fie că vrea
să fie solidar în cazuri excepţionale,
cum ar fi cazurile de criză
economică majoră, cutremure,
calamităţi naturale, trebuie să
renunţe la egoismul său, să-şi
suflece mâinile şi să se aplece spre cel aflat
în nevoie pentru a-l ajuta să se ridice din
nou şi să se regăsească pentru a trăi din
nou, din plin, demnitatea sa ca om,
creatură umană.
Pentru o mai bună colaborare şi
cooperare, ar trebui ca şcoala şi implicit
societatea, să-i determine pe tineri să
desfăşoare o serie de activităţi comune, să
se implice în acţiuni de voluntariat,
colaborare cu diverse agenţii, instituţii,
ONG-uri. Alături de drepturile pe care le
avem ca cetăţeni, ţine de datoria noastră să
ne angajăm pentru binele comun. Viaţa în
colectivitate nu poate exista fără
solidaritate.
Solidaritatea astăzi
Gabor Cornel
Suntem chemaţi să iubim viaţa, să o
apărăm și să o proclamăm. Iubind viaţa,
apărând-o, proclamând-o, iubim pe
aproapele: iubind aproapele ne iubim pe noi,
căci toţi oamenii care respiră odată cu noi
aerul Planetei, sunt semenii noştri; chiar
dacă ne-am rătăcit sau ne-am rupt de regulile
etice, morale, devenim fraţi, prin lucrurile
bune pe care le realizăm.
Viitorul omenirii trece prin familie.
Făcând parte dintr-o familie este imposibil să
nu fim solidari între noi. Sunt multe familii,
încă si acum în secolul al XXI-lea, printre
noi, într-o ţară liberă, democrată, în mijlocul
comunităţilor noastre, din diferite motive,
persoane care îndură foamea, nu au ce pune
pe masa copiilor din cauza faptului că nu ne
interesează ce se întâmplă cu celălalt, atâta
timp cât “noi” avem.
Una dintre datoriile noastre ca oameni
este ajutorarea
celor săraci, în
primul rând (nu
dându-le
numaidecât bani,
ci creând locuri
de muncă pentru
a-şi putea asigura
singuri hrana cea
de toate zilele);
în al doilea rând,
putem să-i
ajutăm şi pe cei
cu o situaţie financiară mai bună sau foarte
bună (prin sfaturi, îndemnuri spre a vedea şi
pe alţii mai puţini norocoşi, de a-i face să fie
mai darnici, mai solidari).
Este greu să fii solidar unul cu altul,
când aspiraţiile omenirii în ziua de azi sunt
egoiste; când oamenii au o concepţie
subiectivă despre viaţă, au convingerea tot
mai puternică că pot şi trebuie să-şi
consolideze dominaţia asupra întregii creaţii,
uitând că mulţi din acelaşi neam au de suferit
sau chiar mor pentru plăcerile altora.
Mijloacele de informare, televiziunea,
radioul, mass-media în general, prezintă
informaţii despre ţări bogate şi foarte
dezvoltate, dar prezintă şi ţări aflate sub
pragul sărăciei, chinuite de foamete şi de
războaie.
Este dureros să vedem că aceste ţări
bogate optează mai curând să investească
sume exorbitante de bani în achiziţionarea
mijloacelor tehnice de război, a bombelor
atomice şi nucleare, decât să întindă o mână
de ajutor acestor popoare lipsite de hrană și
de educaţie.
Ştim că diferite instituţii ONU, Nato,
Biserica Catolica prin vocea Vaticanului, nu
se obosesc niciodată, ori de câte ori au
ocazia, să amintească faptul că „Naţiunile
bogate au o responsabilitate morală gravă
faţă de acelea care nu pot, prin ele însele, să-
şi asigure
mijloacele de
dezvoltare sau au
fost împiedicate de
evenimente
istorice tragice.
Este o îndatorire
de solidaritate şi
caritate” (CBC
2435).
Grija pentru a ne
salva ca persoane
nu denotă egoism,
pentru că salvarea personală, în ipostaza
precisă de membru al unei familii, implică
tocmai a trăi pentru ceilalţi care alcătuiesc
mica noastră comunitate, căreia i se spune
“celula de bază a societăţii” şi a ne deschide
și dedica familiilor în spirit de solidaritate.
Vreau sa fiu şi eu să fiu solidar
Mîrţ Simona Magdalena
Dragi copii, a fi solidari (de la
cuvântul solidaritate) este o realitate
foarte răspândită în toată lumea.
Oamenii mari o pun în practică atunci
când ajută alte persoane, când se
preocupă de nevoile altora, atunci când
oferă cu iubire, hrană şi îmbrăcăminte
(de exemplu) copiilor care locuiesc pe
străzi, ajută familiile care nu au
mijloacele prin care să-şi asigure
existenţa de zi cu zi.
Toţii copii pot fi solidari, pentru
că noi ne naştem cu acest sentiment
preţios. Atunci când suntem preocupaţi
că alţi copii nu au cu ce să se joace, le
oferim o îmbrăţisare caldă din partea
noastră (poate este unica lor bucurie
deoarece sunt orfani), atunci suntem
copii solidari. A-l ajuta pe celălalt copil
este cel mai valoros gest care se poate
întâmpla în viaţa noastră, un lucru care
provoacă în suflet multă bucurie, multă
pace şi multă linişte. Este greu, oare, să
facem şi noi fapte de caritate în mod
gratuit şi în spirit de solidaritate?
Da, un pic doare să fii bun cu
alţii, deoarece trebuie să împarţi cu alţi
copii ce este al tău, cu copii străini,
care poate nu ştiu să respecte lucrurile
tale, dar, la sfârşit, o să simţiţi că aţi
ajutat pe cineva micuţ şi drag să se
simtă bine, să se simtă un copil
norocos că are prieteni ca voi.
Rezultatul ajutorului tău va fi în inima
ta, acolo unde te vei simţi copil bun,
care a dat o mână de ajutor unui alt
copil pentru a fi şi el mai fericit.
Aşadar, să fii solidar, aduce multă
bucurie şi lumină în sufletul vostru.
Copilul cel isteţ stit cum le-a fost învoiala, judecătorul a zis că
nu are ce să facă.
Şarpele şi-a ţinut făgăduiala, fiindu-i copil,
A fost odată un om bogat, căruia îi murise
soţia. El nu mai avea nici un neam, nici măcar
atunci şi omul trebuie să-l poarte la gât până va
muri. Omul a plecat de la judecător şi mai ne-
vreun văr mai îndepărtat sau vreun unchi. Din
căjit decât a fost înainte, pierzând orice speran-
această pricină era tare mâhnit şi nu ştia cum să
ţă. În drum spre
-şi facă rost de o rudă, că de însurat a doua oară
casă a văzut
nu mai vroia, pentru că şi-a iubit foarte mult
nevasta.
nişte copii care
Într-o zi i-a venit o idee trăsnită, să umble
se jucau şi s-a
apropiat de ei.
de dimineaţă prin cetate şi prima fiinţă ce-i va
Kamill Maximi-
ieşi în cale, să-i fie copil de suflet. Mergând aşa
lian stătea pe un
fără ţintă a întâlnit un şarpe micuţ. Omul l-a
buştean, el era
întrebat pe şarpe dacă vrea să-i fie copil de
suflet, că-i va da tot ce îşi va dori, iar când va
împăratul, iar
muri îi va lăsa întreaga avere.
lângă el pe un
buştean mai
Şarpele a răspuns că vrea, numai să se
mic, Maria-
învoiască.
Alexandra în chip de împărăteasă.
- Cum adică să ne învoim - a întrebat omul.
Ceilalti copii se înghesuiau în jurul lor, a-
- Nu îţi cer nimic mai mult, decât să mă
porţi întotdeauna în cârcă - zise şarpele.
scultând poruncile. Omul a întrebat copiii dacă
Omul s-a învoit bucuros şi şarpele i s-a
nu îi pot face şi lui judecată. Ei au răspuns fo-
arte serioşi, că se poate. Atunci omul şi-a pove-
încolăcit în jurul gâtului. De atunci au fost
stit necazul. Cand a vrut să zică şarpele ceva,
nedespărţiţi. Toate le făceau împreună, mâncau
Kamill Maximilian a strigat la el:
împreună, dormeau împreună şi erau mulţumiţi
- Cum îndrăzneşti să îi vorbeşti de acolo de
unul de celălalt. Omul i-a dat şarpelui tot ce şi-
a dorit şi l-a iubit ca pe propriul copil. Numai
sus împăratului. Nu ştii că împricinaţii trebuie
să stea la judecată jos la pământ. Când şarpele
că omul a îmbătrânit, iar şarpele a crescut. O-
a coborât Kamill a zis:
mul nu îl mai putea căra în cârcă de gârbov ce
- Acest copil, căruia nu îi este milă de pă-
era pe şarpe, care de atâta bine crescuse foarte
rinţii lui, nu merită să vadă lumina soarelui. Pe
mult. Degeaba l-a tot rugat omul pe copilul său
el copii, aruncaţi cu pietre!
de suflet să se dea jos, măcar câteva ore, să mai
poată respira şi el în voie, şarpele era de neclin-
Iar copiii au aruncat cu pietre până au strivit
şarpele. Omul a plecat acasă mântuit de judeca-
tit în hotărârea sa
ta unui copil.
de a respecta ve-
chea învoială.
Disperat omul s-a
dus la judecător şi
l-a rugat să-i facă
dreptate.
- Ajutaţi-mă, Fie că ești adult sau copil, trebuie să-ţi
domnule judecă- respecţi părinţii până la adânci bătrâneţi. Şi
tor, pentru ca nu nu numai pe proprii părinţi ci şi pe alţi
mai rabd această bătrâni, ajutându-i mereu să le fie mai bine.
povară! Dar după Aceasta este solidaritatea.
ce şarpele a pove-