Cloroformul

Pana la izbucnirea razboiului civil din Statele Unite ale

Americii, in anul 1861, atat cloroformul (CHCl3), cat si eterul erau
folosite deja de cativa ani, pentru efectuarea anesteziei, in cazul
interventiilor chirurgicale. Chiar daca ambele tipuri de anestezice
au fost descoperite aproximativ in aceeasi perioada (anii 1840),
CHCl3 este cel care incepe sa fie folosit pe scara larga, datorita
actiunii sale extrem de rapide si a faptului ca era mult mai putin
inflamabil
decat
eterul.
Aceasta
substanta
a
devenit
indispensabila in timpul razboiului civil, pentru medicii militari
care operau pana la cateva sute de pacienti, in fiecare zi, si, apoi,
pret de aproape o suta de ani, anestezia prin inhalare de eter sau
cloroform a ramas principala metoda, in folosul medicinei.
Cloroformul a fost descoperit de catre medicul de origine
americana, Samuel Guthrie, in anul 1831, cand a amestecat, din
greseala, wiskey si lamaie clorinata. Cateva luni mai tarziu,
aceeasi substanta este produsa complet independent si de catre
Eugne Soubeiran, in Franta, si de catre Justus von Liebig, in
Germania. Cel care da denumirea finala a produsului este JeanBaptiste Dumas, in anul 1834, iar cel care ii descopera
proprietatile anestezice este Marie-Jean-Pierre Flourens, in 1847,
facand experimente pe animale. In acelasi an, obstreticianul de
origine britanica James Young Simpson incepe experimentarea
produsului ca anestezic, mai intai asupra lui, apoi, in perioada
travaliului si a nasterii, pentru pacientele sale. Rezultatele au fost
incurajatoare si folosirea cloroformului se extinde rapid, in
practica medicala. In Statele Unite ale Americii, substanta
substituie versiunile anterioare ale eterului, dar nu pentru multa
vreme, pentru ca s-au constatat efecte toxice carcinogene si
tendinta de a determina aritmie cardiaca fatala. De aceea eterul
ramane anestezicul preferat, in foarte multe tari in curs de
dezvoltare, avand o eficacitate crescuta, dar si un cost de
achizitie rezonabil. Trichloroethylena, o hidrocarbura halogenata a

cloroformului, a fost propusa ca alternativa mai sigura, dar

studiile de laborator atesta faptul ca si aceasta substanta este
carcinogena.
In conditii de temperatura si presiune normale, cloroformul
este o substanta volatila, clara si incolora, extrem de refractiva si
complet neinflamabila. Spre deosebire de eter, are un miros
dulceag, iar inhalarea vaporilor de CHCl3 poate duce la iritarea
suprafetelor mucoase expuse. Este un anestezic mult mai eficient
decat oxidul nitros, metabolismul CHCl3 fiind strict dependent de
doza administrata. Un procent variabil, dar considerabil, este
absorbit din aerul inspirat si este metabolizat, cu precadere, la
nivelul ficatului, printre metabolitii cei mai cunoscuti ai
cloroformului numarandu-se fosgenul, carbenul si clorina, toate
aceste substante contribuind, in mare masura, la efectele citoxice
ale acestui compus. Administrarea prelungita a cloroformului, ca
anestezic, poate duce la declansarea unei anemii toxice, iar
intoxicatia acuta se manifesta prin prezenta cefaleei, constienta
alterata, convulsii, paralizie respiratorie si perturbari ale
sistemului nervos autonom ameteli, greata, varsaturi. Substanta
mai poate duce si la afectarea grava, pe termen lung, a ficatului,
a rinichilor si a aparatului cardiovascular. Folosit ca anestezic,
compusul duce la o stare de adormire, precedata de o usoara
hiperexcitatie, urmata de pierderea reflexelor, diminuarea
senzatiilor si a constientei unitare.