Ciresul

E pomul cel mai vechi de-aici, crescut

Din smburul ce, poate (cine stie?),
Vreun trecator l-a lepadat n lut,
Ori l-a adus n plisc vreo ciocrlie.

Pe coaja aspra are negre rani,

Cai albi, germani, l-au ros cndva, de foame
Si totusi el mai daruie pomeni
n orice an, de sclipitoare poame.

Crengi rasucite-si clatina la vnt,

nalt, cu coaja arsa, batrneasca,
Mai poate el s-adune din pamnt
Puterea care-l face sa rodeasca.

La poala lui e-un cimitir german.

Copii voiosi, cu cusme si sumane,
Se joaca de-a calutul nazdravan,
Zburdnd printre mormintele germane.

Se mira: ieri era ciresul gol,

Sclipind ca tuciul n apus de soare,
Si-ast-noapte-a capatat un rotocol
Tremurator, de argintie floare.