Absenţa credinţei în Dumnezeu creează în

om vulnerabilitate“
Ciprian BÂRA

Duminică, 05 Aprilie 2009

Demnitatea persoanei umane este consfinţită în toate documentele internaţionale

privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, dar şi în toate
preceptele, concepţiile şi ideile religioase promovate de lumea creştină.

Cu toate acestea, în planul vieţii concrete s-au constituit şi perfecţionat numeroase

mecanisme infracţionale care atentează la libertatea şi demnitatea fiinţei umane,
victime căzând, în majoritatea cazurilor, femeile. În prezent, problema exploatării
femeii a căpătat dimensiuni planetare, însoţind nefericit procesul de globalizare ce
se accentuează continuu. În interviul ce urmează, domnul profesor universitar dr.
Pavel Abraham ne vorbeşte despre multiplele forme de exploatare a femeii în
secolul al XXI-lea, despre cum se realizează profilaxia traficului de fiinţe umane şi
despre importanţa învăţăturii creştine şi a parteneriatului public în remedierea
acestei anomalii sociale.

Care sunt cele mai întâlnite forme ale exploatării femeii în timpurile noastre?

Formele de exploatare a femeii în secolul al XXI-lea sunt multiple, complexe şi din ce în

ce mai rafinate. Cele mai frecvent întâlnite sunt cele care vizează exploatarea acesteia în
scop comercial, mai ales sexual, prin impunerea practicării prostituţiei şi prin munca
forţată.

Din aprecierile diferitelor organisme cu vocaţie internaţională cum ar fi „Organizaţia

Internaţională a Muncii“ şi „Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa“,
rezultă că, anual, în lume, 2.500.000 de persoane sunt traficate pentru a fi supuse la
muncă forţată, iar aproximativ 700.000-800.000 sunt traficate în scopul exploatării
sexuale.

În ţările din zona balcanică se apreciază că sunt traficate anual circa 200.000 de femei,
cele mai active reţele fiind de origine olandeză.

Poziţia geografică a României la confluenţa dintre Uniunea Europenă şi ţările fostului

bloc sovietic stimulează antrenarea unor persoane în traficul de fiinţe umane îndeosebi
pentru exploatarea prin muncă, dar şi cea sexuală, cu predilecţie a femeilor. Evaluările
naţionale şi internaţionale relevă că, în ultimii ani, România este, deopotrivă, ţară de
origine, de tranzit, dar şi de destinaţie pentru traficul de persoane în scopul exploatării
sexuale.
Aşa, spre exemplu, în anul 2008 în ţara noastră au fost identificate de autorităţi 1.375 de
femei, victime ale traficului intern şi extern. În Raportul Departamentului de Stat al SUA
din iunie 2007 situaţia de la noi era apreciată astfel: „România este o ţară de origine şi de
tranzit pentru bărbaţi şi femei din Moldova, Ucraina şi Rusia, care sunt traficaţi în Italia,
Spania, Germania, Elveţia, Cehia, Cipru, Grecia şi Austria în scopul exploatării sexuale şi
prin muncă“.

Traficul de persoane reprezintă recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau

primirea persoanelor, prin ameninţări de recurgere la forţă ori la alte forme de
constrângere, prin răpire, fraudă, înşelăciune, abuz de autoritate sau de o situaţie de
vulnerabilitate ori prin oferta sau acceptarea de plăţi sau avantaje pentru a obţine
consimţământul unei persoane având autoritate asupra alteia, în scopul exploatării.
Exploatarea conţine cel puţin exploatarea prin prostituarea unei alte persoane sau alte
forme de exploatare sexuală, muncă, servicii forţate, sau practicile analoge sclaviei,
folosirea sau prelevarea de organe.

Cum se realizează profilaxia traficului de fiinţe umane precum şi facilitarea accesului

persoanelor traficate la serviciile de asistenţă socială?

În România, ca şi în cele mai multe ţări din estul Europei, tranziţia spre o societate
democratică s-a dovedit a fi un proces lung şi dureros, mai ales din punctul de vedere al
protecţiei şi asistenţei sociale. Unul dintre efectele acestei tranziţii prelungite l-a
constituit scăderea calităţii vieţii. Astfel, au scăzut dramatic numărul locurilor de muncă,
a crescut rata şomajului, s-au înmulţit numărul infracţiunilor, îndeosebi cele cu violenţă.

Datele statistice arată că cei mai afectaţi sunt femeile şi copii, aceştia fiind primii care îşi
pierd locul de muncă. Pe fundalul sarăciei, lipsei de perspectivă, violenţei în familie,
multe tinere ajung în situaţia de a accepta migraţia în Occident.

„Victimele subestimează consecinţele acţiunilor proprii“

În ce măsură exodul românilor peste graniţă şi lipsa de informare în unele cazuri

constituie un cadru mai lesne pentru exploatarea femeii astăzi?

În perioada de preaderarea a României la UE, dar mai ales după luna ianuarie 2007, când
acest proces a fost desăvârşit, peste 2.000.000 de persoane au migrat în ţări precum
Spania, Italia, Franţa, Germania etc. Aici, o parte din femeile şi copiii plecaţi au devenit
victime ale traficului de persoane.

Potrivit unui studiu comunicat de „Organizaţia Internaţională a Muncii“, în România s-au

identificat o serie de factori care determină vulnerabilitatea la trafic a tinerelor, factori ce
se constituie în tot atâtea cauze ce determină şi preced apariţia traficului de fiinţe umane.
Într-o enumerare, fenomenul ar fi determinat de nivelul de trai scăzut, şomaj, carenţe în
educaţie (majoritatea doar cu studii gimnaziale), dorinţa de realizare socială rapidă şi
independentă de părinţi şi familie, rezidenţa în mediul urban, care produce un fenomen
mai accentuat de înstrăinare, creşterea şi îngrijirea în afara mediului familial, respectiv
cel rezidenţial, legislaţie lacunară insuficient armonizată cu cea internaţională, un control
parental şi social scăzut şi ineficient, aspiraţii personale peste posibilităţile mediului de
provenienţă.

Acestea sunt doar simple victime ori au şi o vină datorată comportamentului lor?

Analizele de caz efectuate scot în evidenţă că în cele mai multe situaţii, există o culpă şi
din partea victimelor care subestimează consecinţele acţiunilor proprii, de a lucra ca şi
ospătari, ghizi de companie, îngrijirea copiilor sau a persoanelor vârstnice, personal
hotelier etc. În mod firesc, pentru redresarea situaţiei actuale se impune o acţiune
coerentă, stabilă şi de perspectivă în parteneriat public, privat şi pe cauzele care
determină fenomenul şi nu pe efecte.

Demersurile trebuie axate pe perfecţionarea cadrului legislativ, dezvoltarea

interinstituţională adecvată, cu precădere în segmentul de prevenire, educaţie, intervenţie
timpurie şi sprijin pentru victime.

În acelaşi context, se impune formarea iniţială şi continuă a celor implicaţi în acest proces
şi asigurarea resurselor pentru promovarea unui sistem integrat de asistenţă şi sprijin în
scopul revenirii la normalitate.

„Participarea Bisericii Ortodoxe la recuperarea persoanelor traficate este un pas civilizat

spre o democraţie sănătoasă“

Propunerile de legalizare a incestului şi a prostituţiei, din proiectul noului Cod Penal,

nu conduc la o depreciere a demnităţii femeii şi a persoanei umane în general?

Sper că ideile vehiculate la începutul acestui an, de dezincriminare a incestului din Codul
Penal şi slăbire a protecţiei penale privind prostituţia sunt doar rătăciri vremelnice, de
conjunctură, care nu vor afecta climatul de ordine şi siguranţă a cetăţeanului.

Apreciem că puterea voinţei şi a credinţei în recuperarea celor care au căzut în păcatul

prostituţiei ori al traficului de persoane trebuie să triumfe.

Participarea Bisericii Ortodoxe la acest proces şi includerea rolului credinţei în

Dumnezeul Scripturilor în vederea recuperării persoanelor traficate este un pas civilizat
spre o democraţie sănătoasă în societatea românească a acestor vremuri.

Absenţa credinţei, o cauză a prostituţiei şi a traficului de persoane

Alături de educaţie, stimularea unei perspective duhovniceşti asupra vieţii nu ar putea să

contribuie la limitarea problemelor sociale de natura celor despre care am discutat până
aici?

Credinţa şi voinţa ca surse de puteri ale vieţii, la îndemâna omului, pentru o existenţă
demnă şi pilduitoare, nu sunt contradictorii, nici nu se exclud una pe alta. Dimpotrivă
sunt complementare şi, în acelaşi timp, dependente. În cuvintele Sfântului Apostol Pavel,
credinţa, ca dimensiune spirituală a existenţei noastre, activează puterea practică a voinţei
care reprezintă dimensiunea psihologică sau emotivă a fiinţei umane. Astfel, Apostolul
Pavel afirmă „căci Dumnezeu este Cel care lucrează în noi şi ca să voiţi şi ca să împliniţi,
după a Lui bunăvoinţă“ (Filipeni 2, 13). O voinţă activată de puterea Cuvântului lui
Dumnezeu facilitează accesul credinţei în viaţa şi trăirea oricărei persoane.

Absenţa credinţei în Dumnezeu creează în om acea vulnerabilitate care duce la abuzul

personal, cum sunt prostituţia şi traficul de persoane, iar absenţa voinţei conduce la
depresie psihică şi nu de multe ori manifestări sinucigaşe, izolare de comunitate şi
familie.