SIMBOLURILE ÎN ARTELE MARŢIALE CHINEZEŞTI

Asist. Univ. BARBOŞ ION-PETRE

Istoria artelor marţiale reprezintă un capitol foarte puţin studiat la nivel mondial. Cei
care au studiat istoria unei arte martiale (judo, aikido, wushu etc) s-au axat doar pe
dezvoltarea stilui, cuprinzand doar foarte puţin şi istoria societaţii in care acesta s-a dezvoltat.
Istoria societatii umane cuprinde date referitoare la geografia, politica, dezoltarea ideilor si a
gandirilor religioase, evolutia etnografiei, etc. Ignorarea acestor ştiinţe in cadrul artelor
marţiale au dus la o imagine deformată atat a practicanţilor de arte marţiale cat si a stilurilor.
Lucrarea de faţa este prima care încearcă să descopere cauzele şi motivele apariţiei artelor
marţiale, precum şi dezoltarea acestora de-a lungul istoriei. Bibliografia scrisă existentă la ora
actuală în lume cu privire la stilurile de arte marţiale se poate impărţi in bibliografia tehnică şi
bibliografie istorică. Acesta din urmă este in majoritatea cazurilor redusă la cateva randuri în
cadrul fiecărei cărţi. Cercetarea istorică făcută pe o perioadă de 10 ani (1999-2009) a pornit de
la primele surse existente ale practicării artelor marţiale, originea acestora aflandu-se în religia
budistă, shinto şi dao.
Izvoarele folosite în cadrul cercetării au fost cele bibliografice scrise (literatură religioasă,
legende şi mituri, date geografice şi istorice, cărţi tehnice de arte marţiale), date publicate
online de către muzeele de istorie si etnografie din Japonia, China, India, dar şi din Orientul
Mijlociu. Literatura studiată a fost în limbile romană, franceza, engleză, germană, ebraică
aflate fie în biblioteca personală, fie in cele publice sau cele online.
Elementele care caracterizează lucrarea sunt cele referitoare la gesturi, mişcări, evoluţia
îmbrăcăminţii şi a ideilor religioase existente în practica artelor marţiale (salutul, costumaţia,
tunsoarea, rugăciunile etc).
Datele existente referitoare la subiect, deşi în număr mare, au necesitat o bună cunoaştere a
istoriei religiilor asiatice, precum şi a semnificaţiilor ritualurilor acestora. Aceasta a făcut ca
cercetarea să dureze 10 ani, fără a se considera că subiectele sunt finalizate şi elucidate pe
deplin. Acesta este doar un prim pas în abordarea pe viitor a studiului evoluţiei si
semnificaţiilor simbolice a artelor marţiale mergand pană la dezvoltarea unei ştiinţe.

Artele marţiale chinezeşti, asemenea celor nipone, sunt pline de

simboluri. Multe dintre tehnicile de respiraţie sau tehnicile de luptă sunt
exerciţii codate sau interpretări ale unor fenomene ale naturii, interpretări
considerate atunci ca fiind ştiinţifice.
În China cele mai vechi simboluri datează din perioada dinastiei Shang
(1765-1122 î.Hr.). Dintre acestea cele mai folosite erau oasele şi carapacea de
broască ţestoasă. Broasca ţestoasă, fiinţă sacră, era folosită în acea perioda de
către astrologi cu ajutorul cărora aceştia aflau ceea ce le oferă viitorul. Metoda
folosită poartă numele de osteomanţie (Eulalie Steens).
Broasca ţestoasă nu era folosită întâmplător în magie. Aceasta în
concepţia chineză ocupa un loc foarte important, abdomenul ei reprezenta
marginea Pământului, iar carapacea, marginele cerului. Semnele de pe
carapace, în număr de nouă, reprezentau continentele. Cel care încerca să afle
ce-i rezerva viitorul trebuia să descifreze semnele prezente pe abdomenul şi
carapacea ţestoasei. Tot pentru a afla viitorul se recurgea la metoda de citire în
oasele de ţestoasă, după ce aceasta era sacrificată.

1
 Probabil că cele mai venerate forme simbolice ale culturii chineze este
scrisul. Practicanţii Dao au considerat scrisul la fel de important precum evreii.
In conceptia Dao si iudaică scrisul este un mesaj codificat trimis de divinitate
cu scopul de a instrui oamenii spre a atinge Iluminarea, respectiv, mantuirea.
Aşa cum Moise primise Tablele Legii pe muntele Sinai, chiar de la Dumnezeu,
şi daoişti au primit scrierea de la divinităţi. Dar în timp ce pentru iudaism
scrirea reprezintă un ghid de legi şi prezenţa lui Dumnezeu în literele legii
(vezi Kabbalah), la daoişti acesta avea şi rol de protecţie, de talisman.
Primele forme ale scrierii au fost Bao şi Fu. Fu reprezenta talismanul
care confirma virtutea unui suveran înţelept. Fu putea fi folosit ca atare sau ca
descântec ori pact între vasal şi suveran. Un Fu era format dintr-o bucata de
material mai rezistent, uneori chiar o piatra sau un metal care avea imprimat un
semn. Maestrul rupea acest material in doua si il dadea unor discipoli sau
pastra el o jumatate. Doar potrivirea celor doua semne putea valida Fu-ul. In
caz contrar perechea era considerată un fals. Fu se transformă în talisman, ca
imagine celească, şlefuita, gravată pe o piatră. Orice maestru de arte marţiale
era obligat să poarte un talisman, pe care erau înscripţionate semnele ciclice al
celor patru anotimpuri, iar mai târziu semnul simbolic al şcolii pe care o
practica. Posesorul unui talisman trebuia să îl poarte pe cap, cot sau talie,
pentru a putea fi văzut de zeităţile ascunse şi a le ţine la distanţă, sau pentru a fi
ajutate de acestea.
În secolul I (perioada Wang Mang) talismanele (Fu) vor deveni
scrisori prin care suveranul îşi transmitea mesajele. Întrucât suveranul era o
fiintă sacră, cuvintele şi gândurile lui nu puteau fi transmise la întâmplare, ele
trebuiau scrise şi păstrate în locuri sacre.
Maeştrii de arte marţiale chinezeşti aveau şi ei o formă asemănătoare
de Fu. Maestrul, deţinătorul unei arte de luptă secrete, îşi înregistra tehnicile
şcolii pe diferite obiecte considerate sacre. Apoi, atunci când el considera că
elevul era suficient de matur si de responsabil, dar şi bine pregătit tehnic, le
oferea ca răsplată a şcolii pe care a practicat-o. Scrierile considerate secrete şi
sfinte trebuiau păstrate şi tratate cu cel mai mare respect. Ele nu puteau fi
transmise mai departe decat doar în condiţiile de mai sus, şi numai
descendenţilor familiilor şcolii. Doar în cazuri excepţionale (lipsa de
descendenţi) se putea încălca această regulă.
Textele scrise în Fu erau pline de simboluri, iar un neiniţiat nu putea
înţelege la ce se referă. Acest mod de abordare al artelor marţiale s-a păstrat
sute de ani, astfel că doar câteva arte marţiale au reuşit să fie popularizate şi să
ajungă în mâna laicilor, rupând secretul şi taina ascunsă cu atâta devotament de
posesorii unui Fu, şi aceasta pentru că cei care au descifrat scrierea şi înţelesul
cuvintelor ascunse au încălcat legământul depus.
Când începeau antrenamentele, maestrul cerea tuturor elevilor săi să
recite o serie de cuvinte, incantaţii numite Zhu, pentru a cere ajutorul zeilor în
pregătirea pe care urmează să o facă. Apoi urmau o serie de exerciţii fizice care
pregăteau corpul pentru efort. Acestea aveau denumiri simbolice, fie a zeilor,
fie a unor elemente sacre sau locuri sacre. De exemplu flexiile şi extensiile
trunchiului erau numite „despicarea lui Thai Shan cu o secure” (Tahi Shan era
un munte sacru din Estul Chinei).
În urma rugăciunilor, zeii intrau în corpul celor care le cereau sprijinul
şi participau la antrenament. Printre tehnicile practicate se numărau „Cele 40
de Comori”, care cuprindeau o serie de exerciţii de masaj şi mobilitate,

2
executate din şezand sau stând. Numărul de repetări era legat de numărul sacru
şapte. La sfârşitul antrenamentului se făcea o altă rugăciune prin care se
aduceau mulţumiri zeilor, şi se cerea să li se ierte păcatele făcute, să renască în
paradis, să fie trecuţi în cartea vieţii (Puritatea de Jad), dar, mai ales, să domine
cele 10 mii de spirite. Aceste rugăciuni erau păstrate totuşi secrete, ele fiind
recitate într-un mod greu de înţeles pentru cei care nu aparţineau familiei sau
şcolii respective. Mulţi elevi nu înţelegeau sensul cuvintelor, de altfel nu era
important pentru maestru ca elevii săi să si înţeleagă ce reprezintă textul
rugăciunii. Important era ca rugăciunea să se spună.
Această practică se păstrează până astăzi în toate şcolile tradiţionale
asiatice. A fost preluată şi de şcolile din Occident, dar aici pierzându-se sensul
real. In Occident, Zhu este practicat ca o formă de meditaţie pasivă, fără nici o
legătură cu cele de mai sus.
Practicantul de arte martiale trebuia sa folosească rugăciunea în
prezenta talismanului Fu, la orele dimineţii (la răsăritul soarelui), sau spre seara
(la apusul soarelui), cu faţa spre est sau spre vest. În acest mod practicantul se
încărca cu energia trimisă de cele O Mie de Spirite, energie care îi va proteja pe
tot parcusul celor 24 de ore.
Mai târziu aceste texte secrete s-au numit Shou Lu şi erau cele mai
importante texte pe care îl putea primi un practicant al unei şcoli de arte
marţiale de la maestrul său. Acest text îi confirma faptul că a atins perfecţiunea
în arta marţială pe care o practica, iar confirmarea venea chiar de la zei.
Dar practicarea artelor marţiale putea avea loc doar dacă practicantul
era sănătos. Pe de o parte pentru că arta era considerată sacră, practicată în
prezenţa zeilor, iar pe de altă parte pentru că doar un om sănătos putea rezista
la eforturile pe care urma să le susţină. Este cunoscută povestea unui practicant
căruia i se arată un zeu nemuritor care ii recomandă ca inainte de a practica arta
de luptă să-şi trateze boala de care suferă (Isabelle Robinet).
Printre alte simboluri ale culturii chineze se numărau şi organele
corpului uman (Cele Cinci Flori). Corpul era considerat locul în care se
adăposteau sufletele. În fiecare corp se găseau două suflete. În corpul unui
bărbat se găseau sufletul masculin (yang), şi cel celest (yin). Amândouă se
adăposteau în ficat. Femeile aveau un suflet feminin şi unul terestru, care se
găseau în plămân. Dacă cele două suflete ale corpului erau in dezechilibru
apărea boala iar sufletele erau nevoite să plece. În lipsa sufletelor, boala se
manifesta până la distrugerea ireversibilă a corpului uman, ceea ce ducea la
moartea fiinţei.

Vizualizarea viscerelor

În secolul I î.Hr. exista deja o practică frecventă a vizualizării

viscerelor. Cele mai vizualizate erau splina, rinichii, ficatul şi prostata. Aceste
vizualizări erau practicate şi în alte religii, precum hinduismul, budismul,
iudaismul (vezi Kabbalah iudaică). Fiecărui organ i se atribuia o culoare:
splinei - culoarea galbenă, rinichilor - culoarea neagră, ficatului - culoarea
verde. Prin aceste organe circula Energia (Qi) - suflul vital, organul cosmic,
fără de care viaţa este imposibilă. Qi-ul este cel mai important simbol al
culturii chineze. Qi-ul era împărţit în Yin (suflul uşor) şi Yang (suflul greu).
Pentru a şti cum circulă acest Qi era nevoie de o hartă. Cu ajutorul ei
practicantul era capabil să urmeze imaginar traseul parcurs de către energie de

3
la un organ la altul. Prin respiraţia ritmată Jing (esenţa vieţii pe care omul o
primeste la naştere) se transformă în Qi, apoi în Shen. Această energie se adună
la nivelul Dantian-ului.
Reprezentarea simbolică a Qi-ului era Dragonul. Există numeroase
legende cu privire la dragon, cea mai importanta fiind cea a celor Nouă
Dragoni (Gaulung). Conform unor legende aceşti nouă dragoni ar fi trăit în
perioada dinastiei Sung. Această legendă a stat la baza formării stilului de luptă
chinezesc Baquazhang, care imită paşii acestui animal.
Dragonul prezintă numeroase calităţi prin care devine un ajutor
însemnat pentru orice credincios, aceasta deoarece dragonul este în Japonia şi
China simbol al binelui. Dragonul este întruchiparea animalelor sacre ale
acestor două ţări, având capul ca de cămilă, cornul ca de căprioară, urechile ca
de taur, gâtul ca de iguană, vocea ca de broască, solzii ca de crap, labele ca de
tigru şi ghiarele ca de vutur. De pe fiecare parte a gurii dragonului ies mustăţi,
iar de sub bărbie atârnă perle strălucitoare cu ajutorul cărora dragonul se ridică
către cer. Când expiră dragonul aruncă mii de flăcări care se transformă în nori,
pentru a aduce ploaia. Se hrăneşte cu carne de pasăre, mai ales de rândunică, şi
îi este frică de mineralele de fier. Numărul nouă a celor nouă întruchipări, dar
şi a celor nouă dragoni, reprezintă în China numărul norocos. Astfel:
Dragonul cerului (Tian-long) este pentru chinezi cel care protejează
cerul, oferă adăpost zeilor cerului şi îi fereşte de degradare. El poate zbura cu
sau fără aripi, şi este reprezentat întotdeauna cu cinci călcâie.
Dragonul spiritual (Shen-long) este dragonul uriaş care se află în
diagonală pe cer. Are capacitatea de a se schimba mereu, ceea ce face să fie
destul de greu de văzut. Dragonul spiritual guvernează vântul, norii şi ploaia de
care depinde bunul mers al agriculturii.
Dragonul pamânt (Di-long) este cel care supravegheză bunul mers al
apelor, râurilor şi mărilor. Nu poate fi văzut, fiind ascuns pe fundul mărilor şi
oceanelor unde nici un muritor nu poate pătrunde. În tradiţiile chinezeşti se
vorbeşte despre relaţiile pe care le pot avea aceşt dragoni cu femeile muritorilor
în urma cărora se nasc copii semi-dragoni. Aceasta ne poate duce cu gândul la
relaţiile pe care le-au avut îngerii biblici cu fiii oamenilor (vezi Geneza cap. 6,
versetele 2-4).
Dragonul comoară (Fu-can-long) este un alt dragon al pământului care
are ca rol de a apăra bogăţiile aflate în adâncul pământului, dar indeosebi cea
mai preţioasă comoară a omului, înţelepciunea.
Dragonul perlă este cel care apără simbolurile lunare, simboluri ale
vieţii şi ale adevărului. Este răspunzător de Qi-ul universal al tuturor fiinţelor şi
creaţiilor.
Cele nouă roluri ale celor nouă dragoni sunt:
1. Pu-lao alertează şi protejează omul în faţa pericolului. Este reprezentat
cu clopoţei sau bile.
2. Chiu-niu este creatorul energiei prin folosirea muzicii.
3. Pi-hi este cel care urmăreşte bunul mers al bunăstarii umane.
4. Pa-hsia oferă forţa necesară atunci când omul are nevoie de ea.
5. Chao-feng gardian al locurilor sfinte, al tărâmurilor sacre şi ale
templelor sfinte.
6. Chih-wen simbolul puterii apelor asupra focului
7. Suan-ni apărător împotriva hoţilor a pagubelor materiale şi orice rău
născut din acestea.

4
8. Yai-tzu este protectorul în faţa oricărui rău.
9. Pi-kau este apărătorul împotriva oricărei dispute verbale şi false
acuzaţii.
Aceste simboluri ale dragonilor se regăsesc în multe dintre artele marţiale, sub
formă tehnică sau în indicaţii tehnice.

Concluzii

Artele marţiale asiatice sunt forme de luptă prin care practicanţii

incercau să explice fenomenele ce aveau loc în jurul lor. Ele au devenit arte de
luptă codificate transmise pe cale orală şi scrisă, la care aveau acces doar cei
care erau iniţiaţi în decodificarea mesajului. Văzute din afară, artele de luptă
reprezentau o serie de exerciţii fizice în care cel care era mai bine pregătit îşi
învingea partenerul.
Odată cu finalul celui de-al doilea război mondial artele marţiale
chinezeşti, dar în special cele nipone, au luat o formă comercială,
transformându-se în forme de exerciţiu fizic fără nici o legatură cu formele
tradiţionale, scopul principal fiind de a atinge performanţe în număr de medalii.
Practicantul de arte marţiale modern este străin de scopurile predecesorilor lui.
Practicantul secolelor trecute avea ca scop dialogul dintre el si zeii care
bântuiau spaţiul celestru. Nici o clipă nu era concentrat spre atingerea unor
performante materiale. Artele martiale actuale, în asemenea condiţii, nu pot fi
considerate continuatoare ale celor de altă dată, „dezgolite” fiind de orice
forma mistică.

Fragment din primul volum „De la religie la arte marţiale”, autor,

Barboş Ion-Petre.

Bibliografie

1. Asien-Australien, von Pekin bis Sydney, Das Bild unsere Welt, Adac-
München, 1989
2. A.C.Bouquet- Comparative Religion, Pelican Book, the Great Britain, 1942
3. A.C.Bouquet- Comparative Religion, Pelican Book, the Great Britain, 1942.
4. Blau Tatjiana, Mirabai- Buddistische Symbole, Schirner Veralge, 1999
5. Costel Petcu- Introducere în filosofia şi simbolistica iniţierii,
Edit. Eminsescu, 1995. 6. C.G Jung- Psihologie şi alchimie,
Editura Teora, 1998.
7. Eulalie Steens- L’astrologie chinoise, Edition du Rocher, 1985.

5
8. Gerhard J. Bellinger- Im Himmel wie auf Erden, Droemer
Knaur, München, 1993
9. Isabelle Robinet- Meditaţia daoistă, Editura Herald, Bucureşti, 1995.
10. Udo Becker- Lexicon der Symbole, über 900 Abbidungen,
Komet, 1993

Rezumat

În trecut practica artelor martiale nu a fost ca şi astăzi. Maeştrii

practicanţi nu posedau cunoştinţele de medicină, de biomecanică sau de
psihologie ca şi antrenorii de astăzi, dar succesele lor au făcut totuşi istorie.
Societatatea antică şi medievală se baza pe cunoaşteri spirituale şi filosofice cu
ajutorul cărora aceştia reuşeau să işi atingă scopul.
Scopul artelor marţiale din totdeauna a fost în primul rând de apărare,
apoi de educaţie morală şi socialî. Folosindu-se de cunoştinţele desprinse din
religie şi filosofia asiatică, secole la rând practicanţii de artemarţiale şi-au
desfăşurat activitatea cu rezultate greu de atins astăzi. Şcolile de arte marţiale
s-au dezvoltat in cadrul mănăstirilor, unele dintre ele fiind faimoase si astăzi
datorită rezultatelor lor.
Societatea antică si medievalî işi transmitea cunoştinţele de luptă de la
o generatie la alta prin intermediul unor talismane sau prin simboluri religioase.
Dintre acestea amintim: talismanele Fu, ghicitori şi parabole, mişcari simbolice
(impreunarea palmelor la salut), etc, toate având ca scop transmiterea
cunoştinţelor doar celor iniţiaţi, dar îndeosebi membrilor familiilor. Descifrarea
codurilor sau simbolurilor de cei din afara familiei sau şcolii putea duce la
destramarea familiei, a stilului de luptă sau, în unele situaţii (Japonia), la
scrificiul uman, prin sinuciderea tuturor membrilor şcolii sau familiei. Aceasta
era considerată o ruşine ce nu putea fi ştearsă decât prin sacrificiul suprem.
Lucrarea „Simbolurile în artele marţiale chinezeşti” încearcă să
prezinte o scurtă trecere în revistă a evoluţiei simbolurilor în artele marţiale
chinezeşti. Lucrarea face parte dintr-un viitor volum „De la religie la arte
marţiale” ce va apărea curând.

Cuvinte cheie: arte marţiale, simboluri chinezeşti, secret, talisman.

6
 Summary

In the past the practice of martial arts was not like today.
The masters did not have medical knowledge, the biomechanics
or psychology, as coaches of today, but their successes have
made history yet. Ancient and medieval society was based on
spiritual and philosophical knowledge with which they managed
to reach their goal.
The purpose of martial arts has always been defensive
first, then the moral and social education. Using the knowledge
learned from Asian philosophy and religion, martial arts
practitioners have carried on their work for centuries, with
results hard to be achieved today. Schools of martial arts
developed in the monasteries, some of them are famous also
today due to their results.
Ancient and medieval society conveyed their knowledge
of fighting from one to another generation by means of
talismans or religious symbols. Of these we mention: deathly
Fu, riddles and parables, symbolic movements (hook palms in
greeting), etc, all aimed at transmitting knowledge to only the
initiated, but especially family members. Deciphering the codes
or symbols outside the family or school could lead to family
breakdown, the style of fighting or, in some situations (Japan),
in human sacrifice by committing suicide of all school or family
members. This being considered a shame could not be removed
except by the ultimate sacrifice.
"Symbols in Chinese Martial Arts" is trying to present a
brief overview of the evolution of symbols in Chinese martial
arts. The work is part of a future volume "From Religion to
Martial Arts" that will appear soon.

Key words: martial arts, chinese symbols, secret, deathly.