TAOISMUL – CREDINTA NEMURIRII

Taoismul este a doua mare religie a Chinei şi una dintre cele mai mari religii ale lumii.

Taoismul a dat civilizaţiei un sistem filosofic foarte complex care a depăşit limitele stricte
ale religiei.
Diverşi filozofi chinezi din sec. 5-4 î.d.H. au expus o sumă de idei şi un mod de viaţă care au
ajuns să fie cunoscute sub numele de taoism, calea cooperării dintre om şi tendinţă, sau
cursul lumii naturale. Principiile acestei tendinţe pot fi descoperite în ritmurile regulate ale
apei, aerului şi focului, ritmuri care sunt ulterior întipărite sau reproduse în cele din piatră
şi lemn şi, mai târziu, în multe dintre formele artei. Taoismul este un mod de viaţă inspirat
din ritmurile fenomenelor naturale.
Sursele principale ale acestui mod de viaţă numit taoism sunt lucrările clasice ale celor doi
mari taoişti ai vremii: Chuang Tzu (cunoscut si ca Zhuang Zhou sau Zhuangzi) si Lao Tse
(cunoscut si ca Laotze, sau Lao Zi – nume ce se traduce ca “Batranul Maestru”). Temele
care abundă în aceste cărţi se pot grupa în jurul câtorva idei de bază: tao, vidul,
nonacţiunea (wu-wei), adaptarea la condiţiile exterioare.

În Scriptura Vidului perfect, Lao-tze descrie relatavitatea punctelor noastre de vedere, a

regulilor de viaţă, a prejudecăţilor care se doresc absolute.

Cuvîntul „taoism“ derivă de la ,,tao“ care înseamnă cale, drum. El are mai multe înţelesuri
în China antică. Tao semnifica ideea de iscusinţă, talent pentru ceva anume, de
îndemânare, nu numai în relaţie cu anticii suverani. Chinezii admirau arcaşii, caligrafii,
filozofii, în general pe toţi cei care se remarcau printr-o aptitudine anume. Un alt sens al
cuvîntului tao este de metodă, în sensul de tehnica de învăţare, de aplicare a ceva etc. Un
tao care poate fi trasat nu poate fi eternul tao (adica: nu exista o metoda absoluta de a
proceda în toate împrejurarile, un cod de purtare universal valabil etc). Într-o perspectivă
şi mai largă, tao este Legea Cerului, adică modul lui de manifestare. Tao-ul este o mişcare
de du-te-vino, în care alternează tendinţele yang şi yin, adică secvenţele de Plin şi Gol, de
progres şi declin. Yin şi yang sunt termeni esenţiali în filozofia taoistă clasică însemnînd
luminos şi obscur, activ şi pasiv, masculin şi feminin, cald şi rece. Yin şi Yang nu pot coexista,
tot aşa cum lumina zilei nu coexistă cu întunericul nopţii, ci alternează.

Taoismul este o ştiinţă a alchimiei, mai ales că multe dintre scrierile care i-au stat la bază
au fost obţinute în timpul expediţiilor maritime în căutarea ,,Insulelor celor Fericiţi“.
Taoismul poate fi caracterizat şi ca o formă chineză de yoga. Pe taoişti i-a caracterizat
întotdeauna dispreţul faţă de bogăţie şi faţă de putere, caracteristici specifice la mai toate
religiile lumii. Taoiştii cred şi susţin că viaţa reprezintă cel mai mare bun posedat de om. La
baza taoismului mare importanţă au constituit armatele religioase care luptau pentru
apărarea statului, societăţile revoluţionare şi filosofia lui Lao-tze. Artele marţiale şi-au găsit
un loc special şi au fost încadrate în acest sistem religios şi filosofic.

Originea taoismului
Izvorul principal de informare este canonul taoist (Tao Tsang) sau ,,Coşul Tao“.
Colecţionarea textelor taoiste s-a făcut în mănăstiri. Se crede că una dintre cele mai bogate
colecţii de scrieri taoiste se află la mănăstirea Po-yun-kuan din partea de sud-vest a
oraşului Beijing şi a fost alcătuit de-a lungul a 15 veacuri. Aceasta cuprinde nu mai puţin de
1120 de volume. Multe scrieri nu sunt însă datate şi nu poartă numele autorilor. Textele
sunt foarte greu de descifrat deoarece se foloseşte un limbaj esoteric accesibil celor iniţiaţi.
Unele din aceste cărţi se pretind a fi revelaţii divine, întrucât au fost scrise în stare de
transă. De exemplu, se ştie cu certitudine că lucrarea ,,Textul clasic al camerei galbene“
sau lucrarea „Adevăratul text clasic al Marelui Mister“ au fost scrise într-un limbaj criptic
şi esoteric undeva la începutul secolului al II-lea d. Hr. La temelia propriu-zisă a taoismului
se află însă lucrarea atribuită lui Lao-tze intitulată ,,Tao Te Ching - Cartea despre Cale şi
Puterea ei“ precum şi “Cartea lui Chuang-tzu“. Unii cercetători au pus de multe ori
problema existenţei lui Lao-tze, dacă el a fost un personaj istoric sau un mit.

Legenda din spatele doctrinei

Întemeierea taoismului se leagă de figura legendară a lui Lao-tze sau Lao Tan. Despre viaţa
sa avem puţine informaţii. Vechile tradiţii spun că s-a născut în satul Chou în anul 604
î.d.Hr. şi că a funcţionat la arhivele imperiale din Leh-Yang, capitala statului Chou.
Meditând asupra inutilităţii formelor de guvernare, el ajunge la concluzia că şi funcţia pe
care o deţinea era fără rost. Există informaţii în tradiţie că Lao Tan ,,s-a întors la casa sa“.
Aici, fiind împins de dorinţa de a scăpa în necunoscut, de a evita orice vizitatori, printre
care se afla şi Confucius, filosoful bătrân, se hotărăşte să fugă înspre Apus. Păzitorul porţii
de Apus, prietenul său Yin-hsi, îl opreşte, convingându-l să-şi pună în scris ideile sale
filosofice. El rămâne aici timp suficient pentru a redacta ,,Cartea despre Cale şi Puterea ei-
Tao Te Ching“, în fraze scurte, obscure şi criptice, după care dispare într-o căruţă trasă de
doi boi negri. Originea taoismului se pierde în negura istoriei. El se conturează ca religie
organizată abia în primele secole după Hristos, influenţând viaţa a milioane de oameni.
Practicile şi credinţele care caracterizează taoismul religios merg în timp şi se leagă de
activităţile şamanice şi de tehnicile primitive magice de vindecare a bolilor.
Filosofia taoismului
,,Spre deosebire de confucianişti, care concepeau omul ca pe o fiinţă raţională şi morală
având anumite obligaţii naturale faţă de societate şi stat, taoismul filosofic consideră omul
ca pe o făptură a naturii şi susţine că instinctele, sentimentele, imaginaţia, închipuirea
trebuie lăsate să se manifeste liber. În plus, în timp ce confucianiştii erau preocupaţi cu
învăţătura şi realizarea unui stat civilizat şi drept, taoiştii credeau că oamenii trebuie să
imite natura. Dorinţa taoiştilor era de a se reîntoarce la tradiţiile primare chineze dinainte
de apariţia regilor şi miniştrilor, în speranţa că vor descoperi în ele principii şi valori
durabile. De fapt taoismul pune în valoare realitatea lumii în toate expresiile ei.

Formele taoismului
Existau două forme de taoism: filozofic, numit şi tao-chia (şcoala lui Tao), şi taoismul
religios (tao-chiao) care include toate curentele mistice şi alchimice. Taoismul filozofic se
inspira din conceptele dezvoltate de Lao-tze în celebra sa carte “Tao Te Ching” ca de pildă:
vidul (wu), nonacţiunea (wu-wei), şi reîntoarcerea (fu). Tao însuşi este prezentat de Lao-
tze ca fiind ceva ce nu poate fi descris sau numit, ca originator şi susţinător al tuturor
fiinţelor şi lucrurilor din univers. Taoismul religios se aseamană din multe privinţe cu
religiile clasice şi oferă credincioşilor unele învăţături la care se adaugă ritualurile
(liturghiile asociate lor). Şcolile mistice urmăresc obţinerea vieţii lungi sau chiar a nemuririi
prin practici corporale, tehnici de respiraţie şi elixiruri magice.

În opinia specialiştilor, aceste două curente - tao-chia si tao-chiao - nu pot fi separate

definitiv. Taoismul filozofic şi cel religios/mistic convieţuiesc şi se influentează mutual.

Termenul tao-chia a fost folosit pentru prima oară în Dinastia Han (206 î.d.C. - 220 d. C.).
El desemna un grup de filozofi şi adepţii lui centraţi pe speculaţiile privind natura lui Tao,
înţeles ca principiu unic şi necreat al Universului. Toţi aceşti adepţi se opuneau deschis
filozofiei etice a lui Confucius. Dintre maeştrii care au inspirat mişcarea filozofică
enumerăm pe: Lao-tzu, Chuang-tzu, Lie Yukou.

Tao (sau Dao) este esenţa omului

“Dao este ,,Calea“, principiul obiectiv şi adevărul ultim care trebuie să fie înţelese şi
experimentate în permanentă căutare interioară. Mamă a tuturor lucrurilor, Dao le apără
prin puterea sa şi le poartă înainte în ciclul lor etern. Dar el este fără formă, fără limite, fără
nume. În locul unui adevăr revelat, taoismul propune însă o enigmă. Cu toţii cunosc dao, şi
totuşi nimeni nu îl poate defini.“ (Manual de istorie a religiilor, Giovanni Filoramo, Marcello
Massenzio, Massimo Raveri, Paolo Scarpi, p. 353 ) Ca şi în alte religii orientale, panteismul
(identificarea lui Dumnezeu cu toată Creaţia) joacă un rol important şi în această religie.
Divinitatea este impersonală, se află în tot universul, dar nu are nume şi formă. De aceea,
aceste religii sunt şi foarte dificil de înţeles. Iată ce spune un citat din Zhuangzi: Raţiunea,
oricât s-ar osteni, este incapabilă să cunoască, gura, oricât s-ar căsca, e incapabilă să
exprime... Există ceva care ţine firele tuturor lucrurilor, dar nimeni nu îi vede forma.
Micşorează, măreşte, umple, goleşte, când întunecată, când luminoasă; când e soare
reînnoieşte, când e lună transformă - zi după zi, e activă chiar şi atunci când nimeni nu îi
vede efortul. Viaţa este descătuşată de ceva, moartea se întoarce către ceva, începutul şi
sfârşitul sunt opuse unul altuia într-o înlănţuire fără sfârşit - şi nimeni nu cunoaşte
sfârşitul“.

Yin şi Yang

Două aspecte opuse ale lui Dao sunt Yin şi Yang. Yin faţă de yang înseamnă femininul faţă
de masculin - întunericul faţă de lumină, recele faţă de cald, pasivul faţă de activ,
potenţialitatea faţă de realizare, internul faţă de extern. Cele cinci elemente – Lemnul,
Focul, Pământul, Metalul şi Apa – sunt identificate de gândirea taoistă ca specificaţii
ulterioare inerente elementelor naturii, ca ,,agenţi“ care pun bazele varietăţii formelor
lumii. În combinaţie cu yin şi cu yang, ele creează o schemă de o mult mai mare
complexitate.

Concepţia despre Divinitate

Panteonul taoist ocupă cel mai mare număr de zeităţi pe care le cinstesc chinezii. O altă
structură specifică a acestui panteon constă în aceea că este organizat după structura
societăţii chineze. Ierarhia panteonului taoist seamănă foarte mult cu o administraţie
guvernamentală. Foarte multe zeităţi au fost personaje istorice, eroi populari zeificaţi după
moartea lor. ,,Toate zeităţile sălăşluiesc în cer, fiecare având lăcaşul ei propriu. În fruntea
panteonului se află ,,Supremul şi Augustul Împărat de Jad“ numit ,,Cerul Tată“. El este
creatorul fiinţelor umane, pe care le-a modelat din lut. După ce le-a modelat, le-a pus la
soare pentru a se usca. Venind ploaia, el s-a grăbit să le adune. Unele statuete au fost însă
distruse de ploaie. Aceştia sunt oamenii bolnavi din lume. Creatorul avea ca soţie pe Regina
Mamă Wang şi o mulţime de servitori. În timpul monarhiei, Împăratul în persoană îi aducea
două jertfe anuale, la solstiţiul de iarnă şi de primăvară, în Templul cerului, situat în
suburbia sudică din Beijing. Urmau apoi zeităţile naturii şi cele siderale, adică zeii soarelui
şi lunii, ai ploii, tunetului şi vântului. Fiecare din aceşti zei avea în sarcină să răsplătească
sau să pedepsească pe oameni pentru faptele săvârşite“ (Alexandru Stan, ibid.) Există şi zei
ai culturii: zeul literaturii şi al examenelor. Zeul examenelor avea o înfăţişare foarte
hidoasă, iar legenda spune că atunci când era pămîntean, Împăratul, văzând cât este de
urât, n-a vrut să-i ratifice doctoratul, iar din această cauză a încercat să se înece, dar
broasca ţestoasă ,,Ao“ l-a scos afară din apă.

Nemuritorii din taoism

Printre luptătorii chinezi au circulat povestiri despre un cerc de oameni cu însuşiri
deosebite care au atins nemurirea practicînd disciplina şi asceza taoistă. Mulţi dintre
aceştia erau maeştri desăvârşiţi în arta războiului şi erau văzuţi foarte rar şi nu de oricine.
Cînd japonezii au invadat China se vorbea despre un personaj care băga groaza în soldaţii
japonezi. Apărea ca o fantomă în mijlocul lor, căsăpea cât mai mulţi dintre ei şi apoi
dispărea într-un mod misterios. Interesant este faptul că acest tip legendar se lupta doar
cu mâinile goale, părea în vârstă, avea părul şi barba lungi, albite de trecerea anilor. Era
unul dintre ,,Nemuritori“. ,,Paginile din Zuangzi au fixat imaginea nemuritorilor, o viziune
luminoasă de libertate care va inspira hagiografiile. Nemuritorii trăiesc pe munţii sacri ai
miturilor, pielea lor este albă ca neaua şi ca gheaţa, oasele lor sunt asemenea jadului,
chipul strălucitor, o aureolă le înconjoară capul, întregul lor trup radiază lumină. Sunt de o
amabilitate şi o delicateţe virginale. Se hrănesc cu vânt şi beau rouă. Apar şi dispar,
confundându-se într-atît cu mediul ambiant, încât nici nu se mai pot distinge de acesta. Ies
din pământ sau se ridică la cer în mod magic, în plină zi“ (Manual de istorie a religiilor, ibid.)
În concepţia taoistă este implementată credinţa că prin anumite tehnici corporale omul
poate deveni nemuritor: ,,A fixa drept scop credincioşilor nemurirea corporală însemnă să
te expui pericolului iminent de a fi contrazis pur şi simplu de fapte. Se înţelegea de la sine
că această înălţare la cer nu putea fi decât excepţia şi că, de fapt, chiar cei mai zeloşi daoişti
mureau la fel ca ceilalţi oameni. De aceea, o astfel de credinţă nu se putea răspândi decât
cu o anumită interpretare a modului în care se poate scăpa de moarte. Interpretarea
recunoscută era următoarea: practicantul devenit nemuritor lasă impresia că moare,
pentru a nu produce confuzie în societatea umană, în care moartea este un eveniment
normal. Este înmormântat cu ceremonialul obişnuit, după cuviinţă. Dar e numai o falsă
moarte: în sicriu se află o sabie sau un băţ de trestie cu aparenţa unui cadavru. Adevăratul
corp trăieşte cu Nemuritorii; iar aceasta se numeşte ,,eliberarea leşului“(Mircea Eliade,
Istoria credinţelor şi ideilor religioase)
Preoţii nu mănâncă gâscă, bivol, câine şi ţipar
,,Taoismul are o preoţie instituită. Pentru a deveni preot trebuie îndeplinite o serie de
condiţii printre care cele mai importante erau: inteligenţa, înfăţişarea plăcută,
comportamentul ales. Preoţii instituiţi se abţin de la carnea de gâscă, de câine, de ţipar şi
de bivol. Nu consumă carne de bivol deoarece se crede că acest animal a fost folosit de
Lao-tze în călătoria sa spre Apus. Practicile rituale de la templele taoiste s-au îmbogăţit în
urma contactului cu budismul“ (Alexandru Stan, ibid.) Pentru activităţile religioase un loc
important îl ocupă într-un templu taoist arzătorul de tămâie, iar conducătorul unui templu
este numit ,,Administrator al arzătorului de tămâie“. Există şi sărbători religioase dintre
care un loc preponderent îl ocupă festivalurile Chiao care se ţin pentru pace, împotriva
catastrofelor naturale şi în restaurarea unor temple.(Ştefan Botoram)

Citate din Tao Te Ching

„Calea (Tao) care poate fi numită nu este Calea Ultimă.
Numele dat Căii nu poate fi numele veşnic.
Fără nume este esenţa Cerului şi a Pământului.
Dând Căii un nume este ceea ce creeaza toate lucrurile“ (cap. 1)

„Înţeleptul astfel practică Non-acţiunea

Şi învaţă pe alţii prin exemplu, nu prin vorbe“. (cap. 2)

„Conducătorul se manifestă cu modestie,

Nu arată poziţii de putere,
Astfel că oamenii nu se vor confrunta.
Nu pune preţ pe lucruri,
Astfel că oamenii nu vor fura.
Nu arată lucruri care pot fi dorite,
Astfel că oamenii nu-şi vor strica inimile.
Înţeleptul conduce astfel oamenii
Ţinîndu-le inimile pure, dându-le mâncare,
Necreându-le ambiţii şi întărindu-le sănătatea“. (cap. 3)

„Calea (Tao) este goală, folosinţa-i nesfârşită.

Este adâncă, pare originea tuturor lucrurilor.
Pare ca veşnic rămâne fără capăt.
Nu ştiu cum a fost creată,
Pare că a existat chiar înainte de Creator“ (cap. 4)
„Culorile îl orbesc pe om, sunetele îl asurzesc.
Gusturile îi slăbesc simţul gustului.
Alergatul la vânătoare îl sălbăticeşte.
Ceea ce se obţine greu îi îngreunează manifestarea.
Astfel ca Înţeleptul se detaşează de simţuri
Şi trăieşte în lumea lui interioară“. (cap. 12)

Articol preluat din: https://www.monitorfg.ro/ si prelucrat.