CENTRUL ARTEMIS

Consultanţă şi Proiectare în Managementul Calităţii Vieţii

INSTITUTUL DELPHY DELPHY

Institutul Internaţional pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară

Aurelian Burcu Angela Vasiu

MANAGEMENTUL
CALITĂŢII VIEŢII ŞI CONDIŢIEI
UMANE

*
Fundamentele Consilierii

Editura Mega
2004
 Cuvântul autorilor

Concepţiile şi practicile expuse în prezentul volum sunt rodul

activităţii de cercetare realizate de autori în perioada 1999-2003 în cadrul
Institutului Român de Studii Transdisciplinare şi Cercetări în domeniul
Ştiinţei Universale, “Hyperion” Cluj-Napoca, al Institutului Internaţional
pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, precum şi urmarea activităţilor de
consiliere, educaţie paideică şi psihoterapie realizate în cadrul proiectelor
şi programelor derulate pe parcursul anilor 1992-2003, în nume propriu
şi/sau în colaborare cu diverse instituţii publice ori private, dintre care
mulţumirile noastre se îndreaptă îndeosebi spre următoarele: Casa
Municipală de Cultură şi Universitatea Populară Cluj-Napoca, Centrul
Regional pentru Educaţia Adulţilor, Cluj, Institutul Internaţional de Studii
Umaniste, SUA, Centrul Internaţional de Studii şi Cercetări
Transdisciplinare, Paris, Fundaţia Cultural-Ştiinţifică “Mercur”, Asociaţia
Cultural-Umanitară “Lumina Armoniei”, din Cluj-Napoca.
Mulţimim de asemenea numeroşilor autori, deopotrivă români şi
străini care, prin studiile, cercetările şi materialele lor publicate de-a lungul
cursului istoric al civilizaţiei umane, şi-au adus aportul la progresul ştiinţei,
culturii şi societăţii, sprijinind astfel şi contribuţia noastră în realizarea
acestui demers. O parte dintre cei mai apropiaţi viziunii noastre sunt
evidenţiaţi la finele volumului de faţă, cu unele dintre operele care se
constituie ca fundament ori demers complementar la ceea ce supunem
atenţiei dumneavoastră în prezentul material.
Şi nu în ultimul rând mulţumirile noastre se adresează tuturor
semenilor (umani sau din alte regnuri) care prin gândul, fapta, cuvântul sau
afecţiunea lor, au contribuit, după posibilităţi, la realizarea obiectivelor
cercetării, dezvoltării ştiinţei şi progresului comunităţii.
 Reţeta sufletului:
se hrăneşte cu speranţă, dar creşte numai din
împliniri
*
Încercările vieţii
sunt precum pietrele de moară:
ele transformă boabele speranţei în recolta
împlinirilor
*
Fiecare Destin
aduce cu sine promisiunea unei Înfăptuiri; dar, pe
cât e de adevărat că în spatele lui stă
responsabilitatea unui om de a face
din Promisiune - Realizare,
tot la fel, o întreagă comunitate umană
datoare este să sprijine acest
Proiect!
 CUPRINS
CAPITOLUL I
INTRODUCERE

I. Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei Umane în sinteză ................. 5

II. Generalităţi .......................................................................................... 12

CAPITOLUL II
CONDIŢIA UNIVERSALĂ A OMULUI SOCIAL CONTEMPORAN

I. Statutul cosmic al Fiinţei Umane ........................................................ 21

II. Misiunea existenţială a Fiinţei Umane ................................................ 33
III. Cele 4 Dimensiuni ale Vieţii Omului Social ...................................... 40
IV. Despre conceptul de Calitate a Vieţii ................................................ 51
V. Împlinirea de Sine ............................................................................... 67

CAPITOLUL III
MANAGEMENTUL CALITĂŢII VIEŢII ŞI CONDIŢIEI UMANE

I. Conceptul de “management” ................................................................ 75

II. Conţinutul Proiectului Vieţii Personale ............................................... 83
III. Lumea de Vis .................................................................................... 96

CAPITOLUL IV
CONSILIEREA ÎN MANAGEMENTUL CALITĂŢIIVIEŢII
ŞI CONDIŢIEI UMANE

I. Generalităţi ....................................................................................... 103

II. Definiţie ........................................................................................... 108
III. Câmpul de acţiune şi optica faţă de client a consilierii ................. 110
IV. Obiectivele Consilierii ................................................................... 116
A. Obiective generale........................................................................ 116
B. Obiective structurale .................................................................... 120
C. Obiectivele manageriale ............................................................... 132
V. Principiile Consilierii ...................................................................... 135
A. Principii conceptuale .................................................................... 136
B. Principii Funcţionale .................................................................... 142
VI.Funcţiile Consilierii ......................................................................... 148
VII. Formele generale ale consilierii..................................................... 149
CAPITOLUL V
INSTRUMENTE ŞI PROCEDURI DE CONSILIERE

I. Instrumente şi proceduri de consiliere ............................................... 154

A. Instrumente descriptiv-investigatorii .............................................. 154
1. Astrologia .................................................................................. 154
2. Grafologia .................................................................................. 158
3.Fizionomia .................................................................................. 160
4. Numerologia .............................................................................. 161
5. Regresia în vieţile anterioare .................................................... 163
B. Instrumente de intervenţie .............................................................. 165
1. Feng-Shui .................................................................................. 165
2. Hipnoza ..................................................................................... 167
3. Terapiile alternative ................................................................... 169
C. Psihograma .................................................................................... 173
a) Introducere ................................................................................. 173
b) Conţinutul Psihogramei ............................................................ 177
c) Utilitatea şi utilizarea Psihogramei ........................................... 180
d)Testul Psihologic Special ............................................................ 181
II. Procedura generală de consiliere ...................................................... 184
A. Generalităţi ..................................................................................... 184
B. Metodologia standard a consilierii .................................................. 189

ANEXE
ANEXA I
Opere în completarea volumului de faţă .................................................... 200
ANEXA II
Poveşti terapeutice ...................................................................................... 201
ANEXA III
Algoritmul procedurii de consiliere ............................................................ 218
 Capitolul I
INTRODUCERE

S-a spus că viaţa este un chin, o provocare, o competiţie,

un mare banchet, o cale spre mântuire, o datorie, o închisoare, o şansă (ultima) etc.
Dar viaţa e o simplă Zi de Şcoală: adică toate acestea şi încă altele nebănuite.

I. Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei Umane în sinteză

Scopul este un vis cu termen de împlinire. Dacă nu şti ce vrei

şi încotro te îndrepţi, nu vei ajunge niciodată, nicăieri

John C. Maxwell

Pentru a facilita cititorului înţelegerea materialului prezentat în

volumul de faţă, am considerat a fi de mare utilitate, trasarea – încă de la
început – a unei schiţe foarte sumare a ceea ce urmează a fi regăsit în
continuare. Schiţa aceasta nu este un rezumat al prezentului volum, ci
mai degrabă o hartă, un ghid orientativ ce leagă între ele – evidenţiindu-
le în acelaşi timp – conceptele cheie aflate la baza întregului
Management al calităţii Vieţii şi Condiţiei Umane.
Iată aşadar liniile majore care jalonează şi definesc optica
existenţială a Psihologiei Fiinţei şi respectiv Managementul calităţii
Vieţii şi Condiţiei Umane ca parte aplicativă a acesteia:

1. „Omul este o parte a ceea ce numim Univers” (Einstein), o parte

încadrată armonic în întregul ansamblu al ordinii Cosmice, organizate
sistemic şi holografic, pe multiple nivele de realitate, guvernate de
legi/reguli şi ordini specifice; de la microuniversul subatomic până la
macrouniversul intergalactic totul este un flux continuu de viaţă şi fiinţă,
5
în cadrul căruia omul reprezintă numai una dintre nenumăratele forme –
în perpetuă schimbare – pe care le îmbracă Existenţa „una din
nenumăratele nervuri formând evantaiul anatomic şi spiritual al vieţii”
(Theillard de Chardin)

2. Omul social reprezintă o realitate în sine hipercomplexă,

determinată prin creaţia de sine continuă, ca urmare a impulsului şi
acţiunii sinergice permanente a unei multitudini de factori ce pot fi
repartizaţi pe categorii majore, dintre care se remarcă în principal:
Factorii Cosmici (adică Forţele ce modelează evoluţia Vieţii la toate
nivelele), Forţele Naturii (influenţa reciprocă pe care formele de viaţă –
Fiinţele – o produc unele asupra altora ca urmare a existenţei,
manifestării şi interacţiunilor reciproce), Forţele Sociale (acelea născute
ca urmare a existenţei şi organizării societăţii specific-umane; tot ceea ce
putem numi cultură şi civilizaţie sub toate sensurile şi aspectele), Fiinţa
Umană în sine (cu structura sa internă: Sinele, Conştiinţa, Caracterul,
Natura individuală) şi Fiinţa Umană în Manifestare (Personalitatea),
alături de care se adaugă Fiinţa Umană în perspectivă (adică ceea ce îşi
propune să devină ori ceea ce devine ca urmare a opţiunii proprii, a
deciziei, efortului, unui plan sau pur şi simplu ca urmare a perpetuării
unui anumit Stil de Viaţă).

3. În calitate de fiinţă cu statut cosmic, omul – acea formă/structură

şi standard de evoluţie la care viaţa devine conştientă de ea înseşi, iar
fiinţa responsabilă de sine – are întreita misiune existenţială de participa
(de acum) activ la procesul perfecţionării, al progresului şi evoluţiei
condiţiei proprii ca fiinţă, de a sprijini celelalte fiinţe în evoluţia lor

6
personală şi de asemenea, de a interpreta cât mai bine rolurile primite
pe Scena Lumii. Toate acestea se întemeiază pe libertatea sa de opţiune,
pe capacitatea sa de creaţie, pe puterea de a înţelege (a pătrunde) tainele
universului şi pe necesitatea dezvoltării continue ce animă toate formele
de viaţă pretutindeni în Cosmos.

4. Pe de altă parte „omul este o fiinţă înzestrată cu un proiect.”

Întreaga sa existenţă constă în „punerea în formă a destinului său.
Căci ceea ce sinele său este în mod potenţial, omul trebuie să devină
actualizat în această viaţă.” (Maslow, Rogers)

5. Omul contemporan (omul social) este totodată o fiinţă – sau mai

corect un fenomen – de o maximă complexitate. Această situaţie derivă
din două categorii de factori: pe de o parte Piramida Trebuinţelor are
activitate în prezent, în egală măsură, un număr de 9 trepte (din 12 câte
există în totalitate) cuprinzând necesităţi ce trebuie satisfăcute – de la
cele primare (fiziologice) până la cele de spiritualitate şi transcendenţă –
iar pe de altă parte, omul, în demersul său de a satisface aceste
necesităţi, interacţionează într-o gamă extrem de variată deopotrivă atât
cu sine însuşi, cât şi cu factori de mediu (Societate, Natură, Cosmos),
având astfel o arie de manifestare ce acoperă toate cele 4 Domenii ale
Vieţii sale: Viaţa Materială, Viaţa Socială, Viaţa Individuală şi respectiv
Viaţa Spirituală.

6. Specific, deci, prin excelenţă omului contemporan este Necesitatea

Existenţială de a rezolva concomitent şi în egală măsură 3 aspecte:

7
 a) -împlinirea întreitei misiuni existenţiale, echivalentă asumării condiţiei
sale specific umane
b) - satisfacerea deopotrivă a celor 9 trepte ale Piramidei Trebuinţelor
c) - acoperirea tuturor celor 4 Domenii ale Vieţii sale în această Lume
Rezolvarea acestor trei aspecte se realizează prin combinarea lor
sinergică într-o reţetă absolut unică şi individuală, personalizată,
dinamică, în continuă adaptare, trans-formare şi evoluţie/ progres,
numită Drumul Devenirii Personale.

7. Toate problemele pe care le întâmpină în viaţa lor individul şi

omenirea, în ansamblu, se datorează în prezent (şi subliniem în
prezentul continuu) faptului că fiinţa umană trăitoare în lume – omul
social – nu îşi descoperă şi urmează acest Drum personal, rătăcind mai
toată viaţa pe cărări străine naturii şi condiţiei sale individuale.
Condiţia/ starea actuală a omului este o mare întunecare datorată
pierderii sensului vieţii (cu tot ceea ce se află în ea) şi a rostului
propriu. Omul contemporan este singura fiinţă (la nivelul întregii Naturi)
pierdută de sine.
Pentru că în lumea Naturii toate fiinţele îşi satisfac/îndeplinesc
starea/condiţia existenţială în baza Legilor imuabile ce le guvernează,
prin simplul fapt de a fi. Însă omul are libertatea de a participa el însuşi
la asumarea condiţiei sale specifice şi de aceea faptul de a fi nu mai e
suficient: el trebuie completat cu a voi (adică responsabilitatea) şi a face
(adică realizarea, creaţia, efortul personal).

8. Pentru ca fiinţele să fie stimulate a participa la procesele cosmice

ale devenirii vieţii asumându-şi condiţia existenţială proprie fiecăreia, le-

8
a fost lăsat, ca factor de stimulare şi atragere spre acest demers,
sentimentul împlinirii de sine, ca trăire profundă (la toate nivele fiinţei)
a vibraţiei în deplină armonie atât cu sine înseşi cât şi cu toate
componentele universului în care vieţuieşte. Fiinţa umană se simte
împăcată cu sine şi cu rosturile lumii, bucurându-se plenar de toate
aspectele existenţei la care participă clipă de clipă. Împlinirea de sine
reprezintă concretizarea, actualizarea, materializarea/obiectualizarea şi
experimentarea, în viaţă şi în lume, aici şi acum, în mod continuu, a ceea
ce abstract şi filozofic se numeşte fericire, ca stare de spirit. Însă
împlinirea de sine nu exclude suferinţa, ci aceasta reprezintă chiar
motorul, instrumentul de orientare pe calea ce duce la dobândirea şi
permanentizarea (prin continua reactualizare) trăirii armonizate pe toate
planurile. Este factorul ce direcţionează fiinţa atrăgându-i atenţia când
se abate de la standardele cerute de această împlinire: adică de la
manifestarea condiţiei existenţiale în complexitatea cerinţelor actuale
prezentate la pct. 6.
Deci, până la urmă, cerinţa fundamentală a existenţei fiinţei umane
(ca dealtfel a tuturor fiinţelor) trebuinţa/nevoia/dorinţa sa cea mai mare,
impulsul şi imperativul ce orientează toate manifestările sale este
realizarea împlinirii de sine în viaţă şi în lume. Toate celelalte lucruri
(evenimente, fiinţe, obiecte, procese, fenomene etc.) gravitează, se
raportează şi sunt supuse acestei Necesităţi de prim rang. Toate resursele
energetice (externe şi interne, atât ale individului cât şi ale societăţii /
naţiunilor / grupurilor) sunt orientate şi consumate în acest demers de
obţinere a împlinirii.

9
 9. Calea spre Împlinirea de Sine trece însă prin următorii paşi
(schematic prezentaţi mai jos):
A. Dobândirea cunoaşterii
a) – cunoaşterea de sine, a naturii proprii, a tuturor aspectelor
ce definesc, personalizează şi determină deopotrivă complexitatea şi
unicitatea unei fiinţe umane.
b) – cunoaşterea Naturii, a Universului, a celorlalte Fiinţe
pentru a înţelege Lumea (cu rosturile ei) şi a descoperi în acest ansamblu
rostul şi valoarea proprie precum şi sensul devenirii individuale.
c) – cunoaşterea Forţelor Modelatoare ale Vieţii, a influenţelor
acestora asupra propriei dezvoltări, a tehnicilor de manipulare a acestor
forţe şi a regulilor de combinare a lor;
B. Conştientizarea/înţelegerea/asumarea:
a) – misiunii existenţiale întreite
b) – celor 9 categorii de Trebuinţe Fundamentale necesare a fi
satisfăcute
c) – celor 4 Domenii Fundamentale ale Existenţei persoanei
umane în această Viaţă şi Lume
C. Realizarea şi implementarea Proiectului strategic al Vieţii
Personale, care presupune
a) – luarea în calcul a tuturor aspectelor ce definesc deopotrivă
condiţia existenţială de ansamblu a fiinţei umane (arătate la pct B) cât şi
a tuturor elementelor ce conturează şi concretizează specificul,
individualitatea şi unicitatea proprie (nivelul şi cerinţele Conştiinţei,
valorile Caracterului, conţinutul Naturii, Forţele modelatoare, structura
Personalităţii, Organizarea vieţii şi Scopurile/Obiectivele stabilite pentru
viitor).

10
 b) – combinarea acestora sinergică (într-o interdependenţă,
intercondiţionare, interacţiune reciproc-transformatoare) într-un plan
sistematizat, viabil şi eficient: Proiectul Vieţii Personale
c) – stabilirea modalităţiilor concrete de transpunere în
practică a Proiectului, de obiectualizare a lui sub forma unei realităţi
posibil de implementat aici şi acum, în această viaţă şi în această lume,
modalitate cunoscută drept: Drumul (Calea) Vieţii Personale
d) – stabilirea strategiilor generale în măsură să asigure
fiabilitatea şi posibilitatea de adaptare continuă a Drumului Vieţii, de
modelare, orientare a lui în funcţie de conjuncturile concrete ce apar pe
măsura avansării şi derulării existenţei individuale, fără ca Proiectul să
fie afectat în esenţa sa de toate transformările la care este supus acesta
(Drumul), ori ale factorilor de mediu (sociali, naturali, cosmici) ce
întâmpină fiinţa umană în procesul devenirii sale.

D. Realizarea şi derularea Programului de Dezvoltare Individuală.

Fiinţa umană – ca toate fiinţele la nivelul întregii Naturi – trebuie să
dea curs procesului de creştere/dezvoltare/evoluţie continuă. Numai că,
spre deosebire de Lumea Naturii, omul este responsabil de bunul mers,
de progresul propriei sale fiinţe. Programul de dezvoltare asigură
îndeplinirea acestei necesităţi existenţiale. Implementarea şi derularea sa
în această lume şi viaţă sunt asigurate prin intermediul (şi în cadrul)
Proiectului Vieţii Personale. Acesta din urmă îmbracă/dă un trup, o
formă, primului, însă este limitat (ca orice trup) la această lume şi pentru
perioada acestei vieţi. Programul Dezvoltării Individuale însă,
transcende limitele spaţio-temporale ale rolului jucat la un moment dat
pe Scena Lumii, însoţind şi asigurând devenirea Fiinţei Umane în

11
întreaga sa existenţă, în diversele planuri de manifestare ale
Universului, pe toate planetele, sistemele sau nivelele de exprimare.
*
Astăzi, Fiinţele Umane de pe Terra – omul social contemporan –
sunt în măsură să perceapă (chiar dacă, deocamdată confuz) necesitatea
şi continuitatea acestui Program, deopotrivă cu valorile superioare
(rosturile, sensurile, legile şi ordinea sistemică a vieţii la nivelul
Cosmosului şi a părţilor subsistemelor sale: Societate şi Lumea Naturii)
pe care le înţeleg, le împărtăşesc şi realizează în acelaşi timp necesitatea
adaptării conduitei individuale, punerea ei în armonie cu aceste rosturi şi
ordini ale Lumii, Vieţii şi Cosmosului.
Întreg ansamblul operaţiunilor prezentate enumerativ până aici este
cuprins sub titulatura „Managementul Calităţii Vieţii şi Condiţiei
Umane” şi despre acesta va da socoteală în continuare volumul de faţă,
iar procesul de management al vieţii şi condiţiei specifice şi unice, a
fiecărei fiinţe umane în parte, se prezintă – la gradul cel mai general de
schematizare – conform algoritmului şi diagramei de mai jos:

¾ Cauza: Pierderea Sensului Vieţii şi Pierderea de Sine

¾ Obiectivul: Realizarea Împlinirii de Sine
¾ Procedeul: (Întreita Misiune Existenţială) + (Armonizarea Nivelelor
Piramidei Trebuinţelor) + (Armonizarea celor 4 Domenii ale Vieţii
în această Lume)
¾ Calea: (Cunoaşterea de Sine) + (Cunoaşterea Forţelor Modelatoare
ale Mediului: Societate, Natură, Cosmos)
¾ Modalitatea: Programul Dezvoltării individuale
¾ Procesul: Proiectul Vieţii Personale.

12
 Programul
de
Cunoaşterea Dezvoltare
de Sine Individuală

• Întreita Misiune
Existenţială Împlinirea
• Cele 9 Trebuinţe de Sine
OMUL
Fundamentale
• Cele 4 Domenii
ale Vieţii

Cunoaşterea
Forţelor Proiectul
Modelatoare Vieţii
Personale

Drumul Vieţii Individuale

Este momentul să facem unele observaţii prealabile:

! Obs 1: “Personal” şi “Individual” sunt termeni echivalenţi şi se
referă la întreg complexul determinat de o anumită Fiinţă Umană prin
luarea în calcul deopotrivă a Fiinţei-în-Sine cât şi a Fiinţei-în-
Manifestare, într-un ansamblu unitar şi în continuă [auto-] transformare,
în continuă devenire, exprimat mult mai plenar de sintagma “Fenomenul
Uman” (Theillard de Chardin).
! Obs 2: Având în vedere că, în momentul actual omenirea are un
bagaj extrem de valoros în materie de cunoaştere şi înţelepciune – din
păcate insuficient cunoscut şi tocmai de aceea prea puţin aplicat –
volumul de faţă se constituie totodată şi într-un îndrumar, deschizător de
viziune spre înţelegerea la un nivel superior a necesităţii utilizării acestui

13
bagaj, prin revenirea la textele fundamentale ale umanităţii din ultimele
4-5 mii de ani, prin transpunerea acelor cunoştinţe în forme noi, adoptate
şi proprii satisfacerii necesităţilor de progres ale omului contemporan şi
lumii prezente.
Considerând inutil a discuta aici progresul istoric al conceptelor
prezentate, cât şi fundamentarea lor în realitatea practică, facem trimitere
la acei autori şi acele cărţi care, la diverse momente în devenirea lumii au
realizat aceste lucruri. Titlurile respectivelor opere sunt cuprinse în
Anexa I şi ele reprezintă baza, dar şi conţinutul pentru aprofundarea
structurii cadru constituite de prezentul volum.
În acelaşi timp am lăsat posibilitatea cititorului de a avea acces
direct la informaţiile cuprinse în respectivele volume, precum şi
libertatea (şi totodată datoria!) de a le trece prin filtrul propriei
personalităţi, de a recepta în spiritul propriei sale fiinţe ceea ce îi este
necesar şi folositor aici şi acum, dar mai ales de a putea, potrivit
capacităţii de înţelegere şi pătrundere personală, să integreze aceste
aspecte în sistemul propriu de orientare în viaţă şi în lume.
Căci fiecare lucru ce ne întâmpină pe drumul Vieţii are menirea de a
preda o lecţie, de a transmite un mesaj Călătorului. Şi, deşi, mesajul este
acelaşi (ţinând de condiţia existenţială şi unică a respectivului lucru) el
se exprimă prin mii de voci în mii de feluri, câte unul pentru specificul,
înţelesul, necesitatea şi unicitatea fiecărui Călător în parte.
„E rău – zicea Platon – să nu cunoşti nimic. Dar cu mult mai rău
este să ştii multe lucruri, însă prost înţelese şi greşit învăţate.” Căci ele
devin cele mai ademenitoare capcane şi căi sigure spre rătăcirea
drumului [propriu şi] drept, ducând în final la pierderea sensului vieţii şi
a rostului propriu.

14
 De aceea rugăm cititorul să nu privească în grabă informaţiile şi
toate lucrurile ce-i ies în Cale, ci aplecându-se profund asupra lor să le
supună unei analize atente, reflexive şi introspective; să mediteze asupra
sensurilor mesajelor, asupra locului pe care ar putea să-l ocupe în
sistemul propriu de valori, asupra rostului şi utilităţii pe care o au în viaţa
personală. Pentru că nimic nu este întâmplător şi tot ceea ce ni se dă este
cel mai necesar lucru pentru progresul la momentul respectiv.
Să nu ne irosim timpul dedicat minunatei experienţe a Faptului de a
Fi, căutând adevăruri absolute ori legi imuabile. Totul este în continuă
transformare la nivel cosmic. Astfel încât adevărul, legile, valorile,
principiile, obiectivele, noi înşine, nu suntem decât perspective ce se
schimbă cu fiecare pas realizat mai departe pe drumul progresului nostru
individual. Ele se înfăţişează fiecăruia într-un chip anume şi secret;
numai fiinţa lui cea mai profundă îl poate cunoaşte – şi nimeni altcineva.
Dar acest chip în fiecare zi, cu fiecare pas, se schimbă, se transfigurează.
Trebuie deci, ca înainte de orice altceva să învăţăm – nu atât a cunoaşte
– cât a re-cunoaşte, mereu, clipă de clipă, chipurile adevărurilor
absolut individuale, care ne luminează calea personală aducându-ne
spre noi orizonturi, pe noi trepte de emancipare şi progres.
De aceea înainte de a căuta valori adevărate în sine, să descoperim
şi urmăm valori utile şi necesare dezvoltării fiinţei noastre: acum şi
mereu, la fiecare pas, pretutindeni pe unde trece Drumul Vieţii
Personale.
La fel cu privire la cărţile indicate – indiferent prin vocea cărui actor
social au fost ele rostite – , la fel cu volumul de faţă.
Drum Bun!

15
 II. Generalităţi

Ceea ce vă prezentăm în volumul de faţă este doar un început de

“drum nou”. Poate chiar e prea mult spus un început; mai degrabă pas în
plus realizat în marea procesiune a devenirii lumii şi vieţii. Dezvoltarea
continuă a fiinţei umane, la nivelul individual şi colectiv (social) ne
aduce, la graniţa dintre milenii, în postura de a putea observa cu mai
mare claritate acest curent al evoluţiei ce poartă cu sine şi transformă
necontenit tot ce ţine de existenţa noastră umană, deopotrivă interioară şi
exterioară. Omul contemporan ajunge astfel în punctul de maturizare a
fiinţei sale, în care este în măsură a-şi conştientiza rostul său – şi
rosturile lumii în care trăieşte – de a-şi asuma condiţia, demnitatea şi
responsabilitatea corelative speciei de care aparţine, dar, mai mult şi mai
important decât oricând în istoria sa, de a-şi putea lua destinul în
propriile-i mâini, de a-şi făuri o viaţă în acord cu dorinţele sale şi cu
exigenţele condiţiei specific umane. Pentru că omul contemporan este
creatorul propriului destin la nivel cosmic şi modelatorul devenirii sale
personale. Aşa cum arăta Tudor Muşatescu: “omul nu e numai o fiinţă
care se naşte, mănâncă, doarme, se înmulţeşte şi moare, ca toate celelalte
fiinţe; omul nu e numai o fiinţă care, cu şiretlicuri ori cu brutalitate,
călcând şi strivind pe alţii caută să-şi cucerească un loc la ospăţul vieţii.
Omul e o fiinţă ce, deşi e uneori mai puţin înarmată pentru izbândă, spre
deosebire de toate celelalte vieţuitoare, năzuieşte ca în această oglindă a
conştiinţei cu care a fost hărăzit să cuprindă o cât mai mare parte a lumii
în care trăieşte – o fiinţă care cu această scânteie de dumnezeire caută să
pătrundă bezna de taine şi îndoieli care-l împresoară”.

16
 Pentru că “la intersecţia dintre universul creaţiei umane şi cel al
creaţiei naturale se defineşte statutul omului de fiinţă cosmică,
supraordonat calităţii sale de fiinţă bio-psiho-socială şi spirituală.
Principiul universal al rezonanţei holografice ne sugerează posibilitatea
că omul care cunoaşte, creator este, oricând în măsură să surprindă şi să
înţeleagă adevăruri tot mai subtile ale existenţei universale, la a căror
afirmare contribuie prin propria sa existenţă de fapt. Unitatea ontologică
a fiinţei creatoare, manifestată între multiplele nivele ale existenţei sale
este singura în măsură să răspundă opţiunii epistemologice de înălţare în
grad, de la <<Cosmosul mic>> la <<Existentul Absolut>>care cuprinde
în sine tot”. Şi de aceea – continuă autorul citat “un om care crede în
existenţa unei ordini universale dacă observă tulburarea unei ordini
parţiale [la nivelul societăţii sau a vieţii sale individuale], va căuta să
restabilească ordinea parţială în conformitate cu principiile ordinii
universale. El nu va fi filosof – căci filosofia se naşte din îndoiala în
existenţa unei ordini şi năzuinţa ei de a o construi – ci reformator, pentru
care principiile ordinii universale sunt bine stabilite, deci programul său
de acţiune e fixat de la început în temeiul acestor principii.” (Traian
Stănciulescu)
*
Această stare de maturizare a omului contemporan, complexul de
aptitudini, componenţe, abilităţi pe care le are încă din naştere mult mai
dezvoltate decât în perioadele anterioare în istoria speciei, această lume
care îl solicită necontenit punându-i la încercare întreaga sa capacitate,
iscusinţă şi motivaţie pentru supravieţuire, fac din el un adevărat atlet, un
campion al existenţei sale proprii. Astăzi, în competiţia vieţii – ca în
orice competiţie – omul-atlet contemporan se regăseşte, în faţa probelor,

17
obstacolelor şi încercărilor, absolut singur, bazându-se doar pe sine
însuşi, pe ceea ce el este, ceea ce ştie şi ceea ce poate.
Şi la fel ca în orice competiţie, şi în cea a Vieţii, nu există decât
două categorii de finalişti: învingătorii şi cei care pierd. Învinge
totdeauna acela care, în orice clipă a vieţii lui trăieşte cu rostul împlinit,
fiind ceea ce trebuie să fie, făcând ceea ce trebuie să facă, înflorind,
rodind şi dăruind lumii şi vieţii prinosul recoltei fiinţei sale intime.
Fiindcă numai în Anotimpul Culesului pomul roditor se simte cu rostul
împlinit şi numai acum existenţa sa devine cu adevărat Sărbătoarea
Bucuriei Vieţii. Iar pentru omul învingător, această sărbătoare se petrece
în fiecare moment al existenţei sale.
Învinşi vor fi, de aceea, numai cei ce trec prin viaţă şi prin lume
fără să-şi descopere, asume şi manifeste rostul lor ca fiinţe umane.
Dar omul contemporan nu-şi poate permite decât condiţia de
învingător. De aceea, el aruncă acum cârjele vechi şi aleargă, pe
propriile-i picioare, spre sine însuşi: victoria finală.
Iată de ce în arena vieţii de astăzi, toate instituţiile sociale de
odinioară încep a-şi pierde valoarea. Căci omul contemporan are nevoie
de un singur lucru: de un Antrenor; cineva care să-i arate cum, iar apoi
să-l lase a se antrena singur; să-l sprijine şi corecteze din când în când,
dar mai ales să-i ofere metode, tehnici eficiente prin care să-şi crească,
dezvolte şi optimizeze capacităţile proprii şi unice. Omul contemporan
are nevoie de cineva care să-l înveţe cum să învingă, iar pentru aceasta
nu se dau nici cunoştinţe, nici reţete, ci un singur lucru: arta strategiei:
managementul. Pentru că tot ce are nevoie omul, astăzi mai mult ca
oricând, pentru a realiza împlinirea în viaţă şi în lume este să devină
managerul propriei sale existenţe.

18
 Iarăşi arta managementului vieţii şi condiţiei sale nu o poate
deprinde nici din şcoală, nici din clinicile de terapie. Aceste două
instituţii sunt, de fapt, extremele unei realităţi – viaţa socială a omului
contemporan – între care acesta îşi trăieşte agonia desfiinţării.
Căci dacă iniţial Şcoala – în baza celor două mari revoluţii:
Revoluţia Iluministă şi Revoluţia Socialistă – avea menirea de a-l ajuta
pe om să se descopere pe sine, să se cunoască în profunzimea fiinţei sale
şi de asemenea să cunoască universul în care trăieşte spre a se regăsi ca
parte constituentă organic a acestuia, conştientizându-şi astfel locul şi
rostul personal, astăzi sistemul educaţional a devenit piesă de muzeu: o
maşinărie uriaşă, vetustă, ruginită şi mai ales stearpă. Ea nu face decât să
intoxice fiinţa umană cu poluţiile sale raţionaliste şi nicidecum să-i ofere
un sprijin în dezvoltarea personală pe calea vieţii. Ba mai mult, prin
tonele de teorie şi invenţii utopice, inadaptate şi chiar false, ea împiedică
omul chiar de la începutul drumului său, ademenindu-l pe căi total
greşite. Oferindu-i cele mai fascinante himere despre sine şi despre viaţă,
distrăgându-l mereu de la aflarea adevăratei sale identităţi şi
îndoctrinându-i toată existenţa sa cu discursuri demagogice şi îndemnuri
către cele mai nenaturale scopuri. Căci omul de astăzi este total abătut de
la natura sa. Aşa cum arăta Rousseau încă de acum două veacuri: “nu
mai găsim în sufletul omenesc care se poartă întotdeauna după principii
certe şi invariabile, nu mai găsim cereasca şi majestuoasa simplitate pe
care i-a imprimat-o Creatorul lui, ci contrastul diform între pasiunea care
crede că raţionează şi intelectul în delir”.
Omul de astăzi este o maşinărie inventată de o societate bolnavă; o
maşinărie sinistră.

19
 Şi atunci a fost absolut firesc să apară Clinicile de terapie. Ca cea
mai mare şi puternică dovadă a monstruozităţii lumii în care trăim. Căci
sănătatea oricărui organism – deci şi a celui social – se raportează la
numărul celulelor sale bolnave, a celor ce necesită reparaţii uneori
capitale.
*
Dar Omul contemporan vrea să pună capăt acestei agonii. El
pregăteşte ceea ce Rogers numea „revoluţia liniştită”. Omul
contemporan îşi vrea înapoi viaţa şi identitatea furate de lume; îşi vrea
înapoi devenirea personală şi împlinirea de sine, răpite de către Societate.
Omul contemporan este un supravieţuitor. Singur, în 6 miliarde de
exemplare. Tot ce i-a rămas este visul, speranţa şi voinţa crescută în
lunga încrâncenare cu lumea. Acestea sunt armele lui pentru cea de-a
treia revoluţie: regăsirea de sine.
*
Tot ceea ce-i mai necesită omului contemporan este un cadru, un
loc, cineva de la care să înveţe managementul vieţii sale personale. Şi,
poate, să-l sprijine din când în când, până deprinde complet această
tehnică şi să-l îndrume uneori atunci când riscă să se abată prea mult de
la „calea de mijloc”. Pentru că managementul vieţii personale nu este o
reţetă şi nici o tehnologie; reprezintă o artă ce valorifică potenţele şi
abilităţile creatoare ale înfăptuitorului ei. De aceea şi fiecare traseu,
fiecare destin vor fi absolut unice, ele transpunând în lumea obiectivă
unicitatea creatoare a artistului, iscusinţa, deprinderile şi talentul său de a
întrebuinţa forţele fiinţei sale şi forţele naturii, în combinaţii originale,
toate conlucrând la edificarea templului existenţei sale în lume şi viaţă.

20
 CAPITOLUL II
CONDIŢIA UNIVERSALĂ
A OMULUI SOCIAL CONTEMPORAN

Ne găsim în mijlocul torentului evoluţiei, dar îl observăm tot atât de puţin ca şi rotaţia
pământului. În această conexiune cosmică, unde viaţa individului este parte, tendinţa de
asimilare victorioasă la lumea exterioară este o condiţie. Chiar dacă cineva ar vrea să
pună la îndoială faptul că încă de la începutul vieţii a existat aspiraţia către perfecţiune,
parcursul miliardelor de ani ne arată clar că azi aspiraţia către perfecţiune este o
realitate ereditară, care există în orice om.
Alfred Adler

I. Statutul cosmic al Fiinţei Umane

Omul nu reprezintă decât una din nenumăratele nervuri formând

evantaiul anatomic şi spiritual al Vieţii.
Theillard de Chardin

“Fiinţa umană – arăta Einstein – este o parte a întregului numit de noi

Univers; o parte limitată de timp şi spaţiu. Ea-şi resimte propria
identitate, sentimentele, gîndurile, ca pe ceva separat de restul, un fel de
iluzie optică a conştiinţei sale. Această iluzie este pentru noi o adevărată
închisoare ce ne limitează la dorinţele personale şi la afectaţiunea pentru
câteva fiinţe apropiate.
Misiunea noastră este însă aceea de a ne elibera din această închisoare
prin lărgirea cercului compasiunii, îmbrăţişând toate fiinţele şi întreaga
natură în frumuseţea sa.”
Pentru a putea înţelege în profunzimea sa, condiţia universală a
Fiinţei Umane, trebuie să facem apel la conştiinţele pe care ni le aduce în
acest sens Psihologia Fiinţei, ea înseşi inspirată din învăţăturile şi
practicile tuturor Ştiinţelor existente în civilizaţia actuală (deopotrivă
Ştiinţele Antice, hermetice şi esoterice precum şi Ştiinţele pozitiviste ale
21
secolului XX) şi orientată după principiile Ştiinţei Universale, aşa cum
noi am arătat în volumul „Psihologia Fiinţei”, conceput ca parte cu
accent teoretic, având aspect complementar materialului aplicativ cuprins
în volumul de faţă.
Fără a relua cele expuse acolo privitoare la condiţia de ansamblu a
Fiinţei Umane, ne vom permite totuşi o trecere în revistă (cu îngăduinţa
dumneavoastră) punctuală şi sintetică a liniilor majore ce conturează
optica după care se direcţionează tehnicile, metodele, principiile şi
întreaga activitate de consultanţă în managementul calităţii vieţii şi
condiţiei umane.
Iată aşadar aceste direcţii de percepere, înţelegere şi pătrundere a
statutului, rostului şi misiunii Fiinţei Umane:

1. Omul este o parte a Universului, aşa cum se exprima Einstein. În

fapt Universul însuşi ni se descoperă ca un mare ocean de viaţă sub
diverse forme de manifestare, dintre care, ceea ce numim „fiinţă”
reprezintă numai un anumit stadiu în evoluţia vieţii, ce se înfăţişează
acum ajunsă la un nivel superior de dezvoltare. Acest nivel îi permite să
posede o anumită organizare internă proprie, să fie dotată cu un „centru
de comandă şi control”, numit Sine, să posede anumite abilităţi si funcţii,
precum şi capacitatea de a dobândi şi dezvolta altele noi, proprii,
individuale, pe parcursul devenirii acesteia. Astfel încât, la nivel cosmic,
putem spune că totul se înfăţişează intr-o viziune holografică precum un
flux continuu de viaţă şi fiinţă, o procesualitate in devenire neîntreruptă,
cu o organizare sistemică (după principiul sferă in sferă) ierarhizată pe
multiple nivele de realităţi (în funcţie de progresia lor evolutivă), în care
fiecare componentă se naşte şi se transformă neîntrerupt prin acţiunile

22
sinergice, manifestările şi existenţa concomitentă a tuturor celorlalte şi,
totodată, fiecare componentă reflectă în sine Întregul, la fel precum
Întregul le conţine şi reprezintă pe toate acestea.
Iată de ce Sinele (sau Fiinţa) este un „sâmbure de viaţă” dotat cu
identitate proprie, după „chipul şi asemănarea” Marii Fiinţe (Fiinţei
Prime, Demiurgului etc.) indiferent sub ce denumire se înfăţişează ea
privirilor sufletului nostru uman.
Pentru că în ziua de astăzi a evoluţiei vieţii pe Terra, a devenit un
lucru de elementară educaţie existenţială, faptul de a şti (= a crede + a
înţelege + a trăi) că Marea Fiinţă (preferăm această denumire ce se
plasează în afara oricărui curent religios, filozofic, ştiinţific inventat de
oameni) se află la originea tuturor celor ce sunt (atât cele perceptibile cât
şi multora încă de nepătruns pentru omenirea prezentului), la originea
întregii Ordini Cosmice; că există anumite legi fundamentale de maximă
universalitate care pătrund, susţin şi promovează (direcţionează) buna
creştere şi dezvoltare a vieţii pe toate nivelele de Realităţi; că Fiinţa este
o parte a Naturii având constituţia internă si externă, funcţionalitatea
precum şi toate procesele ei existenţiale organizate sistemic şi ciclic, în
armonie deopotrivă cu celelalte categorii de fiinţe precum şi cu ciclurile
cosmice ale evoluţiei. Că fiinţele îşi sunt absolut necesare unele altora
pentru existenţă şi dezvoltare (fiindu-şi deopotrivă „învăţătorii şi
învăţăceii”, cum ar spune Richard Bach) şi mai mult că reprezentând
fiecare creaţia sinergiei manifestărilor celorlalte se vădeşte de o
deosebită necesitate faptul că de propria dezvoltare depinde fundamental
existenţa, creşterea şi împlinirea tuturor celorlalte.
În ziua de astăzi, “tot mai mulţi oameni realizează unitatea ştiinţelor
şi unitatea cultelor; ridicându-se deasupra tuturor fanatismelor religioase

23
ei demonstrează că toate cultele nu reprezintă decât traducerea unei
singure şi aceleiaşi religii; ridicându-se deasupra tuturor formalismelor
doctrinare, ei demonstează că toate doctrinele sunt expresia unei singure
şi aceleiaşi ştiinţe. Ei arată materialiştilor că nu au observat decât o latură
a naturii, dar observaţiile lor sunt juste; ei arată idealiştilor că nu au
văzut decât o latură a adevărului, dar că şi ei au dreptate. Idealizând
materialismul şi materializând idealismul, ei proclamă unitatea ştiinţei în
echilibrul rezultat din armonizarea contrariilor. Apoi, ridicându-se şi mai
sus, ei fac să se vadă că politeismul şi monoteismul sunt doar concepţii
diferite ale uneia şi aceleiaşi credinţe, după cum materialismul şi
idealismul, nu sunt decât concepţii diferite ale aceleiaşi ştiinţe. Pentru ei
ştiinţa şi credinţa sunt două concepţii diferite ale unicului şi veşnicului
Adevăr şi de aceea ei proclamă unitatea religiei şi a ştiinţei într-o nouă
sinteză a cărei deviză este: <<Ceea ce este sus, e la fel cu ceea ce este
jos, pentru a împlini miracolul Unităţii>>. (Papus)

2. În acest context întreg Universul este perceput ca o vastă Şcoală

Cosmică a dezvoltării Vieţii, pe grade ierarhice în funcţie de Nivelul de
evoluţie al Fiinţei, la fiecare astfel de treaptă existând lecţii specifice,
experienţe de parcurs în vederea accesării (deprinderii şi dezvoltării)
capacităţilor cerute de Programa Evoluţiei Universale. Pentru uşurinţa şi
claritatea înţelegerii acestui extraordinar proces al devenirii fiinţei, de
cea mai mare utilitate ne este comparaţia, analogia şi meditaţia asupra
structurilor, procedurilor şi întregului ansamblu al şcolii sociale, al
învăţământului public organizat pe 12 nivele. Iar această meditaţie nu
este nici parabolică nici alegorică, ci realitatea şcolii sociale a fost
structurată (în toate liniile ei majore) de doar câteva „spirite luminate”

24
ale istoriei, care au pus bazele acesteia prin contemplarea lumilor
superioare şi a universalităţii procesului evoluţiei vieţii şi prin adaptarea
la cerinţele actuale ale dezvoltării umane.
Astfel încât toate cele regăsite aici jos îşi au corespondentul lor
universal în lumile superioare. După o analiză mai atentă a situaţiei, după
ce vom fi consultat deopotrivă prezentarea noastră realizată în
„Psihologia Fiinţei” precum şi bibliografia indicată, lucrurile acestea ne
vor deveni mult mai clare şi logice. Vom putea – deţinând această cheie,
a Vieţii ca Şcoală – să înţelegem majoritatea lucrurilor ce ies în calea
existenţei noastre bulversându-ne sufletul şi mintea aruncându-ne în
hăţişuri create de confuzia conceptelor şi ignoranţei umane, ori mai rău,
aruncându-ne în tenebrele pierderii sensului, a rostului şi frumuseţii
vieţii, la fiecare pas când ne întâlnim cu suferinţa, eşecul, cu teama, cu
dorinţele, cu războaiele şi revoluţiile, cu întreg fenomenul fals denumit
„mizeria umană”, numai pentru că lipsa de elementară atenţie şi
investigaţie interioară a omenirii nu îi percepe rostul, utilitatea şi, de cele
mai multe ori necesitatea.
Aşadar, după accesarea cunoaşterii de care vorbeam şi în urma
procesului de analiză meditativă, realitatea ni se înfăţişează într-o cu
total altă lumină, limpezind câmpul percepţiei noastre, care acum poate
zări până departe în zări nebănuite înainte şi poate aduce în faţa
sufletului întreaga panoramă a creşterii şi dezvoltării vieţii şi fiinţei după
reguli clare şi precise, în acord cu necesităţile fiecărui Nivel la care se
ridică acestea la un moment dat. Aşa cum arăta V.V. Moisescu: “Toate
legile Naturii decurg ca o infinitate de raze dintr-o singură Lege
Centrală. Iar dacă ele trezesc mereu admiraţia noastră, prin exactitatea şi
regularitatea lor permanentă, aceasta se datorează faptului că Universul e

25
un sistem unitar. O aceeaşi Esenţă e răspândită cu dărnicie pretutindeni,
diferenţiată doar prin varietatea gamelor armonioase. Aceleaşi legi
prezidă şi la căderea unui măr ca şi la gravitaţia lunii în jurul pământului
sau la atracţia dintre două suflete. Buchetul de flori şi persoana iubită
căreia i-l oferim sunt realităţile aceleiaşi armonii atotcuprinzătoare”.
Putem înţelege acum cel puţin unele aspecte utile fundamentării
procesului de consiliere, privitoare în mod direct la condiţia umană,
astfel:
a) – ceea ce se numeşte în mod obişnuit „om” ne apare ca o
anumită etapă în procesul de creştere şi dezvoltare a Fiinţei, de la care ea
începe a realiza conştienţa de sine, adică, pe de o parte să îşi dea seama
de existenţa, identitatea şi rostul propriu, iar pe de altă parte să-şi poată
lua soarta în propriile mâini, adică să participe prin voinţa, efortul şi
capacităţile individuale la dezvoltarea – la procesul de educaţie – la
Şcoala Vieţii. O dată cu stadiul uman, putem spune că Fiinţa merge la
şcoală în clasa I, adică primeşte un nume, o identitate, Conştiinţa se
individualizează, dobândeşte posibilitatea de a împărtăşi şi urma anumite
valori (= Caracter) de a se apropia ori îndepărta, de a îndrăgi ori urî, de a
conlucra ori refuza anumite lucruri (activităţi, fenomene, fiinţe, stări,
etc., ceea ce-i conturează Natura individuală), dobândeşte posibilitatea
de a avea alte organisme / vehicule de lucru mai performante (Corpurile
Fiziologice, Astral, Mental, ulterior Cauzal etc.), posibilitatea (dar şi
îndatorirea) de a progresa prin străduinţă şi autoeducaţie precum şi pe
aceea de a suferi atunci când greşeşte, ca factor indicator şi corector al
atitudinilor, căilor şi manifestărilor greşite. (Recomandăm a se vedea
pentru detalii „Psihologia Fiinţei”).

26
 Totodată, acţiunea Modelatorilor Evoluţiei dobândeşte o altă alură,
prin aceea că, dacă pentru stadiile anterioare (corespunzătoare, de
exemplu regnurilor mineral, vegetal şi animal) aceşti Modelatori se
comportau precum moaşele ori doicile din creşe şi cămine, începând cu
stadiul uman, se exprimă sub forma educatorilor, învăţătorilor,
antrenorilor care predau o lecţie, lasă timp pentru asimilarea şi exersarea
ei (punerea în practică, dobândirea aptitudinii necesare) după care
urmează examenul, testul de verificare. Suferinţa ori satisfacţia/
împlinirea nu sunt decât modalităţi subsecvente de autocontrol: ele ne
arată dacă ne-am făcut temele sau nu.
b) – iar temele sunt absolut individuale, personalizate după
natura, caracterul şi nivelul de Evoluţie al fiecărui elev-Fiinţă umană.
Există teme pentru clasa a II-a şi teme pentru clasa a X-a; există teme
pentru profilul de filologie şi respectiv pentru cel de biologie-chimie
aflate ambele pe aceeaşi treaptă de evoluţie (clasa a X-a de exemplu).
Există apoi, în cadrul colectivului aceleiaşi clase şi la acelaşi profil, elevi
mai avansaţi şi elevi mai puţin avansaţi: unii au mai multe cunoştinţe /
capacităţi / valori ale Fiinţei lor dezvoltate, alţii mai puţine; unii, de
asemenea, au mai mare atracţie pentru matematică, pe când alţii către
biologie, istorie, filozofie, religie ori sport. Continuând astfel şirul
meditaţiei, vedem că în Lumea Universului, la fel ca în învăţământul
uman, există o varietate infinită de combinaţii şi posibilităţi care fac
astfel încât fiecare Fiinţă la stadiul uman să reprezinte un fenomen unic
(pe de o parte) iar pe de altă parte să se afle într-o schimbare evolutivă
permanentă.
c) – dacă ne înălţăm acum privirea spiritului şi supunem
contemplaţiei noastre întreg Pământul, în calitate de Şcoală, putem

27
observa că, dacă în planurile „superioare” ale acestuia (Astral, Mental şi
Cauzal – deocamdată), elevii se situează fiecare în clasa lui, potrivit
nivelului de dezvoltare atins (ca atunci când am fi în timpul celor 50 de
minute de curs), în Planul Fizic în schimb toţi elevii se amestecă unii pe
alţii la fel cum se întâmplă în timpul pauzelor pe coridoare şi în curtea
şcolii. Aceasta nu înseamnă – nici pe de parte – că realitatea fizică ar
corespunde unui moment de pauză în procesul educativ al Fiinţei-om.
Dimpotrivă, Planul Fizic reprezintă cel mai complex laborator de lucru al
Terrei în momentul de faţă, datorită unei multitudini de factori, dintre
care amintim doar câţiva:
- coexistenţa şi manifestarea tuturor categoriilor de fiinţe pe
care le găzduieşte Planeta noastră (de la regnurile numite „elementale”
până la cele angelice – dar şi altele în tranzit)
- posibilitatea de a beneficia de toate organismele/corpurile şi
instrumentele de lucru puse la dispoziţie de Şcoala Terrei la nivelul
actual de evoluţie al ei (de la Corpul Biologic până la cel Cauzal şi de la
simţurile fiziologice până la cele superioare ale Transcendenţei şi
Unificării)
- posibilitatea de a realiza experienţe, de a parcurge probe
practice, de a dobândi şi exersa abilităţi, de a verifica puterile şi
principiile proprii prin contactul şi combinaţia multor categorii de
energii, forţe, tendinţe şi influenţe aparţinătoare tuturor planurilor Terrei
şi tuturor fiinţelor
- iar pentru om, cel mai important, posibilitatea (unică, în acest
plan numai) de a dezvolta acele puteri interioare ce-i permit să adere, să
respecte şi să urmeze anumite valori, puteri numite Virtuţi şi care nu se
pot naşte decât prin prelucrările realizate asupra Organismului Astral

28
(sediul dorinţelor, pasiunilor, viciilor, a tot ce ţine de atracţie şi repulsie,
a curenţilor/ Tendinţelor Naturii ce înlănţuie Fiinţa, limitându-i libertatea
şi constituind o problemă – un “cal” ce trebuie sărit – în dezvoltarea
personală).
Virtutea (sau virtuţile) permit Fiinţei-om să aibă capacitatea
(puterea) de a înţelege (şi nu e deloc paradoxal că nu au legătură cu
mentalul!), de a urma şi de a transpune în faptă, de a da curs Legilor
Universale ce au fost orânduite pentru bunul progres al procesului
educativ la nivel cosmic. Adler exprima această condiţie existenţială a
fiinţei umane astfel: “individul – spunea el – nu poate progresa în
dezvoltarea sa autentică decât dacă trăieşte şi năzuieşte ca parte a
întregului. Obiecţiile superficiale ale sistemelor individualiste sunt
realmente lipsite de importanţă în faţa acestei concepţii. Pot însă să merg
mai departe, arătând cum toate funcţiile noastre sunt aşa fel calculate
încât să nu tulbure colectivitatea oamenilor, să-i lege pe indivizi de
societate. A privi înseamnă a accepta, a fertiliza ceea ce cade pe retină.
Văzul nu este pur şi simplu un proces fiziologic, el îl arată pe om ca
parte a întregului, care primeşte şi dă. Prin văz, auz, vorbire noi ne
asociem unii cu alţii. Omul priveşte, ascultă, vorbeşte numai când
interesul său este legat de lumea exterioară, de ceilalţi. Raţiunea sa,
bunul său simţ (common sense) se supun controlului semenilor,
adevărului absolut şi ţintesc la corectitudinea eternă. Sentimentele şi
concepţiile noastre estetice, care poartă în sine poate cea mai mare forţă
motrice de creaţie, au o valoare eternă numai dacă se desfăşoară în
torentul evoluţiei întru bunăstarea umanităţii. Toate funcţiile noastre
corporale şi sufleteşti sunt dezvoltare corect, normal, sănătos în măsura

29
în care poartă în ele suficient sentiment de comuniune socială şi sunt
apte pentru colaborare”.
Iar sentimentul de comuniune socială este conceput ca fiind:
“model suprem al umanităţii, al unei stări în care ne reprezentăm ca
soluţionate toate problemele vieţii, toate relaţiile cu lumea exterioară,
este un ideal înălţător, un ţel normativ, ţel al desăvârşirii care trebuie să
poarte în el ţelul unei colectivităţi ideale, deoarece tot ceea ce găsim noi
valoros în viaţă, ceea ce există şi dăinuie pentru veşnicie este un produs
al acestui sentiment de comuniune socială ... Sentimentul de comuniune
socială înseamnă înainte de toate o aspiraţie către o formă de
colectivitate pe care trebuie să o gândim ca eternă, aşa cum ar putea fi
gândită dacă unitatea ar fi atins ţelul perfecţiunii. Nu este vorba
nicidecum de o colectivitate sau societate din prezent, nici de instituţii
politice sau religioase, ci de ţelul cel mai potrivit al perfecţiunii, care
trebuie să fie un ţel al colectivităţii ideale a întregii umanităţi, ultima
expresie a evoluţiei. Fireşte că voi fi întrebat – continuă Adler – de unde
ştiu eu acestea. Cu siguranţă nu din experienţa nemijlocită şi trebuie să
admit că au dreptate cei care găsesc în psihologia individuală ( şi,
adăugăm noi, cu atât mai mult în Psihologia Fiinţei) o bucată de
metafizică. Pe care unii o laudă, iar alţii o dezaprobă. Din păcate există
mulţi oameni care au o concepţie greşită despre metafizică şi care ar vrea
să elimine din viaţa umanităţii tot ceea ce ei nu pot percepe direct. Dacă
am face lucrul acesta, am anula posibilităţile de dezvoltare ale oricărei
idei noi. Orice idee nouă se situează dincolo de experienţa nemijlocită.
Experienţa nemijlocită nu ne oferă niciodată ceva nou, ci numai ideea
sintetizatoare, care leagă faptele. Fie că o numim speculativă sau

30
transcendentală, nu există ştiinţă care să nu fie obligată să conflueze în
metafizică”.
d) – la fel ca în învăţământul social şi la Şcoala Universului, toate
Fiinţele-elevi sunt absolut egale între ele în faţa vieţii. Aşa cum nu putem
afirma că un elev din clasa a X-a este mai valoros decât unul din clasa a
II-a numai pentru că a parcurs mai multe etape ale procesului de
învăţământ, tot astfel nu ne este permis a judeca şi valoriza fiinţele.
Singura măsură a Fiinţei Umane (deci fiinţa ce are libertatea,
posibilitatea şi îndatorirea autodezvoltării) este dată de străduinţa
personală în a parcurge procesul educativ al vieţii, în efortul şi
conştiinciozitatea cu care îşi face temele, împlinindu-şi astfel întreita
misiune existenţială (a se vedea mai jos). Astfel încât înţelegem că sub
acest aspect, un elev din clasa a X-a poate fi surclasat de cel dintr-a II-a.
Dar aceste lucruri nu pot fi evaluate corect decât de Conştiinţa proprie a
fiinţei în cauză (şi această evaluare stă la baza alcătuirii destinului pentru
noua revenire în laboratorul Planului Fizic), împreună cu Modelatorii
Evoluţiei.
De aceea tuturor oamenilor şi, în special consilierilor, le revine
îndatorirea de a privi toate fiinţele cu dragoste, cu admiraţie şi cu
profund respect. Un bun părinte nu face deosebiri între copiii săi, iar un
bun dascăl îi priveşte pe toţi învăţăceii ca şi cum ar fi unul singur. La fel
consilierii, dar şi oamenii neiniţiaţi în tainele evoluţiei, vor trebui să se
privească precum fraţi ai tuturor fiinţelor, dispuşi în orice moment a
sprijini creşterea şi dezvoltarea lor corespunzătoare.
Oamenii simplii greşesc profund atunci când judecă acţiunile
semenilor, gândind că „nu ar fi trebuit” ori „e greşit/e păcat” să faci un
anumit lucru ori altul. Sigur, pentru convieţuirea şi gradul mediu de

31
dezvoltarea al comunităţii la un moment dat, există anumite norme
standard de conduită şi atitudine interioară. Însă pentru fiecare fiinţă în
parte există cu totul alte teme, reguli şi norme specifice nivelului propriu
de dezvoltare şi cerinţelor acestuia.
Să ne gândim o clipă: două greşeli de ortografie pe pagină pot
reprezenta un dezastru într-un document oficial al elevului de clasa a XI-
a, pe când, la nivelul clasei a II-a, într-o compunere obişnuită, ele pot fi
un bun început. Totul se raportează la nivelul, identitatea şi unicitatea
fiecărei entităţi în parte.
e) – vedem tot acum, că ceea ce înainte ni se prezenta ca
„mizerie umană”: războaie, boli, crime, suferinţe, catastrofe naturale etc.
nu reprezintă decât probe şi lecţii practice, experimente pe care fiinţele –
om le parcurg pentru creşterea şi dezvoltarea personală.

3. Aşa cum am văzut şi în materialul dedicat Psihologiei Fiinţei,

„omul este numai jumătate el însuşi, cealaltă jumătate este manifestarea
sa” (cum ar fi spus Ralph W. Emerson). Această manifestare o reprezintă
ceea ce numim Personalitate după cum ştim (a se vedea “Psihologia
Fiinţei”) este structurată sub influenţa Sinelui, Conştiinţei, Caracterului,
Naturii (pe de o parte), a Forţelor exterioare (Cosmice, ale Naturii, ale
Societăţii) şi a Organizării Vieţii Personale (Stilul, obişnuinţele,
eforturile, principiile etc.) pe de altă parte. Această combinaţie multiplă
de factori face ca fiecare Fiinţă umană socială să reprezinte un fenomen
unic, trăind într-o realitate absolut proprie de asemenea mică, dar care se
interferează, interacţionează şi este modelată neîntrerupt sub acţiunea
sinergică a celorlalte realităţi, aparţinătoare atât altor fiinţe cât şi
Proceselor (Necesităţilor) specifice pentru Devenirea Vieţii.

32
 Unul dintre scopurile de bază ale Consilierii în Managementul
calităţii Vieţii şi Condiţiei Umane este acela de a realiza deopotrivă şi
concomitent, atât actualizarea unei realităţi proprii cât mai satisfăcătoare
pentru fiecare fiinţă umană în parte, precum şi integrarea acesteia în
ansamblul tuturor realităţilor în mijlocul cărora se află la un moment dat
în evoluţia sa, de o aşa manieră încât să-şi simtă existenţa cu adevărat
împlinită, clipă de clipă.

II. Misiunea existenţială a Fiinţei Umane

Oamenii, fiecare în parte, trebuie să vegheze singuri, în mod continuu.

Să-şi descopere frica şi credinţa. Oamenii sunt învăţătorii unii altora, iar de aceea
devenirea impersonală este o virtute ce se trage din aceea că fiecare om are să înveţe pe
celălalt. Cât de repede vom învăţa asemenea lecţii, tot atât de repede vom fi liberi.
Suferinţa nu este necesară dezvoltării; ea rezultă din valoarea legii etice şi morale
aplicate. Dar fără suferinţă oamenii nu s-ar trezi din
„Somnul colectiv al sufletelor lor““.
-Ulm Spineanu-

“Problema sensului vieţii – afirma Alfred Adler în urmă cu multe

decenii – are valoare şi semnificaţie numai dacă o privim în cadrul
sistemului Om – Cosmos. Este în acest caz de văzut că, în această relaţie,
Cosmosul posedă o putere modelatoare. Cosmosul este, ca să spunem
aşa, tatăl tuturor vieţuitoarelor. Iar întreaga viaţă este de conceput ca o
luptă perpetuă de satisfacere a cerinţelor Cosmosului. Nu ca şi cum ar
exista o impulsie care mai târziu în viaţă ar fi în stare să ducă totul la
final şi care nu trebuie decât să se desfăşoare, ci ceva înnăscut ce
aparţine vieţii, o năzuinţă, un imbold, o dezvoltare de la sine, un Ceva
fără de care viaţa nu poate fi nicidecum reprezentată. Viaţa înseamnă a
se dezvolta de la sine. Spiritul uman este din cale afară de obişnuit să
închidă într-o formă toate cele ce curg, să ia în consideraţie nu mişcarea,
33
ci mişcarea încremenită, mişcarea care a devenit formă. Noi,
protagoniştii psihologiei individuale, (care stă la baza Psihologiei Fiinţei,
aşa cum s-a mai arătat) suntem dintotdeauna preocupaţi de a dizolva în
mişcare ceea ce sesizăm ca formă.
Faptul universal al evoluţiei creatoare a tuturor vieţuitoarelor ne
poate lămuri că direcţia dezvoltării la fiecare specie are un ţel, ţelul
perfecţiunii, al adaptării active la cerinţele cosmice.
Este vorba mai degrabă de o adaptare sub specie aeternitatis,
deoarece este „justă” numai acea dezvoltare corporală şi psihică care
poate să treacă drept „justă” pentru viitorul cel mai îndepărtat. În afară
de aceasta, noţiunea de adaptare activă înseamnă că atât corpul cât şi
spiritul, precum şi întregul domeniu organizat al vieţii trebuie să tindă la
această ultimă adaptare, care este stăpânirea tuturor prin avantajele şi
dezavantajele instituite de Cosmos. Aparentele compromisuri care
persistă, poate, pentru o vreme, sucombă în cele din urmă, strivite de
adevăr.”

În ansamblul Şcolii Universale de evoluţie a Cosmosului, Fiinţei

umane îi revine misiunea existenţială de a îndeplini trei îndatoriri
principale:

a) În faţa Divinităţii Universului şi Fiinţei, datori suntem să

creştem şi să ne dezvoltăm ca entităţi spirituale, să ne perfecţionăm
neîncetat, să învăţăm din vreme lecţiile vieţii şi să ne luăm la timp
examenele existenţiale. “Omul este o fiinţă înzestrată cu un proiect,
afirma Abraham Maslow, şi întreaga sa viaţă constă în punerea în
practică a destinului său…”.”Fiindcă există o tendinţă generală şi

34
universală care îl conduce pe fiecare om să devină ceea ce sinele său este
realmente “ (CarlRogers)
“Căci omul este liber în dezvoltarea sa – arăta Giovanni Gentile; el nu
este om de la natură şi nimeni nu este, în felul acesta, cineva. Ci devine
şi se reînnoieşte în mod continuu şi progresiv, prin forţele proprii. În
acest regim, Fiinţa – om nu are valoare atât prin ceea ce a făcut, cât prin
ceea ce ar putea face”. “Căci am parcurs drumul de la vierme la
umanitate dar a rămas mult vierme în noi…”(Nietzsche)
“Am crezut că am ajuns la suprema realizare a altruismului
iubindu-ne între noi; dar iată că vine Sfîntul Francisc şi ne reaminteşte că
întreaga realitate a lumii trebuie iubită, îmbrăţişată, făcută să retrăiască
prin conştiinţa noastră. Altruist cu adevărat va fi acela care va fi ştiut să
depăşească personalitatea lui empirică prin care se opune fiinţelor şi
lucrurilor ce-l înconjoară, cuprinzând în sine toată lumea, făcând din ea
realitatea însăşi a activităţilor sale spirituale. Dar la un astfel de altruism,
care ar însemna realizarea cea mai completă a spiritului nu se ajunge
decât prin etape, depăşind formele mai apropiate de alteritate, acelea în
care ne este încă uşor să ne recunoaştem pe noi înşine, până când vom
ajunge să cucerim şi pe cele mai îndepărtate, acelea care la prima vedere
ar părea veşnic străine.” (Giovani Gentile) Pe această Cale porneşte
“fiecare om care, la momentul potrivit, recunoaşte, presimte sau
presupune măcar, în cele vizibile existenţa celor ascunse şi care,
conştient de faptul că forţele de cunoaştere pot fi dezvoltate, dobândeşte
sentimentul că cele ascunse se pot revela. Astfel, acestui om nu doar că i
se deschide posibilitatea de a primi răspuns la întrebările ce iau naştere
din strădania lui după cunoaştere, ci totodată i se oferă şi perspectiva de
a învinge greutăţile pe care le întâmpină şi care istovesc viaţa. Ba mai

35
mult, ea îl conduce spre un punct de vedere superior şi îi descoperă că de
fericirea şi nenorocirea sa individuală atârnă fericirea sau nefericirea
întregii lumi, că din pricina nedezvoltării juste a forţelor sale, din pricina
slăbiciunii proprii şi a ignoranţei devine păgubitor întregii lumi şi tuturor
fiinţelor, ajungând o piedică pentru întreg universul în care fiinţează.”
(Rudolf Steiner)

b) În faţa Vieţii şi a Lumii, datori suntem să ne îndeplinim cât

mai iscusit şi cu toată dăruirea noastră Rolul ce l-am primit în
scenariul Existenţei Sociale, la momentul vieţii prezente. Epictet
ne îndemna de acum câteva mii de ani: “adu-ţi aminte că eşti
interpretul rolului dorit de maestru. Dacă este scurt, ca pe unul scurt,
dacă este lung, ca pe unul lung. Dacă doreşte să interpretezi rolul unui
cerşetor, joacă-l şi pe acesta astfel încât să pară cât mai natural. Dacă
vrea să joci rolul unui şchiop, al unui magistrat, sau al unui simplu
particular, fă la fel. Căci datoria ta este să interpretezi rolul ce ţi s-a dat,
într-o prezentare cât mai potrivită, dar să aleagă acest rol, stă în puterea
Altcuva”.
Fie că îndeplinim rolul unui rege ori cerşetor, magistrat ori muncitor,
patron ori angajat, bogat ori sărac, părinte, copil, bunic, bărbat sau
femeie, credincios ori ateu, războinic ori călugăr, etc. datori suntem să
ajutăm, după puterea şi iscusinţa noastră, la înfrumuseţarea acestei
lumi, la starea de mai bine a tuturor oamenilor.
Chiar dacă rolurile se repartizează de către Altcineva, ceea ce face
măreţia jocului scenic este interpretarea şi virtutea Actorilor.

36
 Pentru că, spunea Sf. Francis de Sales “fiecare clipă vine la noi
încărcată de o poruncă a Providenţei, pentru a rămâne în veşnicie ceea
ce-am făcut noi din ea”.

c) În faţa Fiinţelor ce le întâlnim pe calea vieţii, în baza rudeniei

spirituale, datori suntem a le sprijini mereu, cu toată puterea, dăruirea şi
înţelepciunea noastră, în creşterea şi dezvoltarea lor individuală, de a le
fi un ajutor de nădejde în momentele de cumpănă, de a merge alături de
ele atunci când pasul le şovăie în oboseală, dar fără a uita că nu avem
dreptul a le răpi Drumul şi propria lor Dezvoltare.
“Comunitatea, spunea Einstein, este un copac, nu o maşină”. De
aceea cuvintele lui Bernard Shaw reprezintă cel mai bine starea de spirit
ce trebuie să ne însoţească mereu în realizarea celei de-a treia valenţe a
Misiunii noastre existenţiale, ca oameni. “Aceasta este – afirma el –
adevărata bucurie a vieţii: a fi folosit într-un scop a cărui măreţie o şi
recunoşti. A fi o forţă a naturii, şi nu o mână de pământ frământată de
necazuri şi de revendicări, plângându-se că lumea nu se dedică fericirii
ei. Sunt de părere că viaţa mea aparţine întregii comunităţi umane;
consider că e un privilegiu să fac pentru ea tot ce-mi stă în putere, atât
cât voi trăi. Vreau să fiu de folos până în ceasul morţii. Cu cât mă
străduiesc mai mult, cu atât trăiesc mai intens. Mă bucur de viaţă de
dragul ei. Pentru mine nu e o lumânare, ci o splendidă torţă care mi-a
fost încredinţată pentru o vreme şi pe care vreau să o fac să strălucească
atât cât pot mai mult înainte de a o înmâna generaţiilor viitoare.”
*
Consilierea în Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei Umane,
aplicând principiile cunoaşterii şi metodele de cercetare/investigare ale

37
Psihologiei Fiinţei, înţelege că pentru omul contemporan, mult mai
dezvoltat pe toate planurile fiinţei sale – datorită standardelor cosmice
ale evoluţiei – decât omul din trecut, trăind într-o lume de asemenea
ultra-complexă, aparent haotică şi total bulversantă, toate neîmplinirile,
suferinţele, problemele (interioare) şi majoritatea proceselor psihice
negative se datorează, în proporţii variate, neîmplinirii corespunzătoare a
misiunii existenţiale. Întreaga stare de disconfort, insatisfacţie, suferinţă
ori pierderea sensului vieţii, sunt semnale că undeva, pe unul sau mai
multe din palierele fiinţei noastre intime s-au produs anumite erori în
satisfacerea acestei misiuni; misiune ce ne-a fost dată tocmai spre buna
creştere, dezvoltare, evoluţie a noastră înşine; spre a deveni o fiinţă cât
mai împlinită, mai spiritualizată, mai bucuroasă de viaţă, de lume, de
sine, care să poată dărui pretutindeni celor din jur sprijin şi dragoste,
speranţe şi realizări/împliniri.
De aceea, nici spitalele, nici cabinetele de psihiatrie, nici
medicamentele, nici descântecele, vrăjile ori invocarea astrelor, nici
rugăminţile fierbinţi către Dumnezeu nu ne pot rezolva problemele! Ele
ne pot asista ori sprijini (dacă ştim să le folosim corespunzător).
“Omul, ca produs al acestei planete – arăta Alfred Adler – în
raporturile sale cosmice, a putut exista şi s-a putut dezvolta numai în
cadrul societăţii, pe care a sprijinit-o material şi spiritual, prin diviziunea
muncii şi hărnicie. În evoluţia sa el a fost înzestrat somatic şi psihic prin
strădania de a-şi ameliora aptitudinile fizice şi printr-o mai bună
dezvoltare spirituală. Toate experienţele acumulate, toate tradiţiile,
imperativele morale şi legile nu au fost decât tentative, bune sau rele,
durabile sau fragile, în strădania omenirii către superioritate şi către
biruirea dificultăţilor vieţii”.

38
 De aceea numai prin schimbarea atitudinii interioare şi exterioare, a
opticii, gândirii, sentimentelor, prin ascultarea Vocii Conştiinţei, prin
reconstrucţia personalităţii, putem accede la împlinire şi bucurii în viaţă.
Pentru aceasta trebuie să cunoaştem cine suntem noi cei adevăraţi, fiinţa
noastră lăuntrică şi unică, ce capacităţi are aceasta, ce potenţialităţi, valenţe
şi aptitudini poate dezvolta, care este întreita misiune a noastră individuală
(şi de asemenea unică) în această lume, cum putem să o realizăm mai bine şi
pentru aceasta ce structură/model de Personalitate (masca necesară
interpretării rolului, chiar şi etimologic) trebuie să ne alcătuim.
Căci Personalitatea este Corabia ce ne poartă spre Destinaţa călătoriei
noastre în viaţă. Poate fi o călătorie plăcută, poate fi zbuciumată sau
poate fi eşuată. Un lucru este cert însă: Marea Vieţii e plină de surprize,
furtuni, stânci periculoase şi multe încercări.
De aceea, pe lângă o corabie puternică, mai este necesar şi un
corăbier destoinic, în măsură să orienteze pânzele pentru a capta cele mai
favorabile vânturi, să mânuiască timona cu toată măiestria necesară
trecerii prin furtuni, să fie mereu cu ochii pe harta Cerului spre a nu
rătăci drumul şi să înveţe a deprinde Limbajul Mării. Căci prin miile ei
de voci, Marea vorbeşte şi ghidează clipă de clipă pe fiecare călător; ea
are nenumărate căi, însă numai una este cea a Corăbierului: este calea
împlinirii sale individuale în lume şi în viaţă, faţă de Divinitate, faţă de
Univers (celelalte fiinţe, semeni, etc.) ori faţă de sine însuşi!
Misiunea consilierului este de a-l ajuta pe fiecare să descopere să
parcurgă cu bine, la parametri optimi şi să finalizeze la cel mai înalt nivel
de performenţă această călătorie. Pentru că, să ne reamintim o dată cu
Adler: “în torentul evoluţiei nu există repaus. Ţelul perfecţiunii ne
mână spre înălţimi”.
39
 III. Cele 4 Dimensiuni ale Vieţii Omului Social

Doar printr-o aberaţie a inteligenţei şi printr-o violenţă morală îndreptată împotriva

propriei naturi, oamenii se îndepărtează de credinţele lor religioase; o înclinaţie de
neînfrânt îi aduce înapoi. Lipsa de credinţă este un accident;
doar credinţa este starea permanentă a umanităţii.
Alexis de Tocquville

Numim „Om Social”, Fiinţa Umană exprimată sub forma

Personalităţii (aşa cum am văzut, rezultată în urma acţiunii sinergice a
unei multitudini de factori), manifestată în cadrul istoric al unei
comunitităţi la un moment dat şi îndeplinind un anumit destin, exprimat
sub forma unei vieţi în planul fizic. Omul social este deci fiinţa umană
care joacă un anumit rol pe Scena Vieţii, continuându-şi în acelaşi
timp dezvoltarea sa ca elev la Şcoala evoluţiei Cosmice şi îndeplinindu-
şi totodată atributele de susţinător al progresului şi dezvoltării
celorlalte Fiinţe (indiferent sub ce formă ar face aceasta: ca părinte, ori
simplă rudă, ca profesor, medic, inginer, agricultor, preot sau călugăr,
voluntar de mediu, asistent social, consilier psihologic etc. ori pur şi
simplu în calitatea sa de cetăţean, de om, de fiinţă).
Datorită stadiului de dezvoltare la care a ajuns „Şcoala Terrei” în
prezent, (şi de acum încolo tot mai frecvent), oamenii sociali se prezintă
cu toate cele 9 nivele ale Piramidei Trebuinţelor activate, desigur în
grade diferite, în funcţie de treapta evolutivă, de clasa în care se află
fiecare. La momentul actual pe Pământ (în Planul Fizic) îşi fac temele
elevi-Fiinţe umane aflaţi în clasele 3-9, cu ponderea cea mai mare pe
treptele 6 şi 7, corespunzând nivelelor de afirmare a demnităţii şi
identităţii personale şi respectiv a manifestării ca fiinţă creatoare. (Pentru

40
detalii facem trimitere la „Psihologia Fiinţei”, capitolul dedicat Piramidei
Trebuinţelor Fundamentale).
Activarea celor 9 nivele determină ca omul contemporan să
reprezinte un fenomen în sine de o mare complexitate, multidirecţional şi
polivalent, care pe de o parte se poate manifesta, exprima, transpune şi
trăi într-o multitudine de realităţi (ne apropiem de credinţa/constatarea
Psihologiei Individuale care prin vocea creatorului ei Alfred Adler
recunoştea că „fiecare om poate totul”) dar pe de altă parte, acelaşi om
are el însuşi, nevoie de o multitudine de manifestări pentru a-şi actualiza/
realiza aceste nevoi şi a se putea simţi astfel cu rostul împlinit, reuşind a
se bucura de fiecare clipă din existenţa sa.
Din punctul de vedere practic, al consilierii pe care o tratăm în
prezentul volum, întreaga această multitudine de realităţi şi necesităţi de
manifestare se repartizează în 4 mari categorii, cuprinzând Domeniile
Fundamentale ale Vieţii oricărei Fiinţe umane existente în societate la
momentul actual, denumite după cum urmează:

a) viaţa materială: - cuprinzând raporturile şi acţiunile fiinţei

umane ce tind spre actualizarea Trebuinţelor primare, în special (cele
fiziologice, de siguranţă şi ambientale), precum şi cele ce depăşesc
strict aceste nevoi, urcând şi spre altele, superioare, dar păstrând, cu
toate acestea o legătură fermă cu ceea ce naşte în mod comun materie,
energie, resorturi fiziologice. Astfel, aici vor fi incluse capitolele vieţii
vizând, spre exemplu achiziţiile de bunuri (case, maşini, instrumente,
obiecte etc.); investiţiile; afacerile; profesiunea şi locul de muncă; tot
ceea ce ţine de avere şi proprietate, de folosinţa şi utilizarea „energiei”,
în sensul ei generic: acela de resursă exterioară care întreţine,

41
perpetuează şi îmbunătăţeşte existenţa individului, a grupurilor (popoare,
triburi, formaţiuni de interese etc.) sau speciilor.
Deşi, la prima privire ar putea să pară străine de o ştiinţă precum
Psihologia – adică aceea ştiinţă ce prin excelenţă se preocupă de studiul
Sufletului –, totuşi la o analiză mai atentă observăm că aceste aspecte
exterioare, precum şi „bătălia pentru resurse” ce le însoţeşte nu
reprezintă decât faţada, forma, sau uneori, instrumentele cu ajutorul
cărora fiinţa umană urmăreşte să atingă şi satisfacă nivele mult
superioare (ex: de cunoaştere, comunicare, stimă de sine ori cel de
creaţie). În lipsa acestor mijloace, de multe ori satisfacerea acelor nivele
având de suferit, fiind incompletă ori chiar imposibil de realizat într-o
conjunctură dată sau chiar în istoria vieţii individuale a unui subiect
anume. Acest fapt duce imediat la afectarea standardului de calitate a
vieţii, la absenţa împlinirii de sine, la pierderea gustului, apoi bucuriei şi
în cele din urmă a sensului vieţii, la pierderea de sine, culminând în final
cu aspecte dramatice.
De aceea este necesar să ne reamintim două principii de bază ale
psihicului uman: primul este acela observat şi de Francis Bacon, când
afirma că „sufletul progresează mai bucuros prin împlinirea lucrurilor
mărunte, decât în contemplarea idealurilor îndepărtate.” Cel de-al
doilea, complementar, aparţine înţelepciunii populare: „buturuga mică
răstoarnă carul mare”. Adică trebuie dată atenţie tuturor aspectelor ce
însoţesc fiinţa umană în existenţa şi dezvoltarea sa în viaţă. Din
punctul nostru de vedere, deci, nu există lucruri nesemnificative, ori
insuficient de importante pentru a fi luate în seamă. Ci tot ceea ce omul
întâlneşte în Calea sa (înfrângeri sau succese, oportunităţi sau lucruri,
fiinţe ori fenomene, „materie” sau „spirit”) i-au fost scoase în faţă

42
spre a beneficia din plin de ele ca de aspecte necesare creşterii,
dezvoltării, împlinirii sale în viaţă şi în lume. Mai trebuie ca el să înveţe
cum să le recunoască şi utilizeze cel mai bine conform principiului:
„fiecare lucru la timpul său” şi „lucrul potrivit la locul potrivit”.

b) viaţa socială: - cuprinde toate aspectele prin care omul se

raportează la mediul în care trăieşte, precum şi la fiinţele
conlocuitoare ale acestuia. Vizează în special satisfacerea Trebuinţelor
de pe nivele 4,5 şi 6, adică acelea de sociabilitate, comuniune, de a
dărui şi primi afecţiune, de integrare şi apartenenţă, de comunicare, de
investigare, descoperire şi cunoaştere, de libertate şi orizont, de
valorizare proprie şi demnitate/ stimă de sine, de statut şi valoare
socială etc.
Desigur vor fi incluse aici, deci, acele capitole ale vieţii unei
persoane ce se referă la raporturile de filiaţie şi rudenie, raporturile de
cuplu şi familie, raporturile de muncă, cele de grup; cele ce ţin de
conjuncturi şi cerinţe sociale (profesiuni şi demnităţi publice, războaie
ori conflicte, schimburi culturale, manifestări de orice natură publică
etc.).
Tot la capitalul vieţii sociale se încadrează şi opiniile, credinţele,
optica individuală asupra vieţii, curentele, doctrinele, ritualurile şi
practicile (nu doar religioase) pe care Persoana umană le
împărtăşeşte, indiferent că le exteriorizează/ manifestă într-o măsură
mai mare ori mai mică.
Aşa cum observa Einstein: “personalitatea care se încheagă este
formată în bună parte de mediul în care se întâmplă să se afle un om în
cursul dezvoltării sale, de structura societăţii în care creşte, de tradiţia

43
acestei societăţi şi de aprecierea pe care o dă ea diferitelor tipuri de
comportament. Conceptul abstract de „societate“ înseamnă pentru
individul uman ansamblul relaţiilor lui directe şi indirecte cu
contemporanii săi şi cu toţi oamenii din generaţiile anterioare. Individul
este capabil să gândească, să simtă, să năzuiască şi să lucreze singur; dar
el depinde atât de mult de societate în existenţa sa fizică, intelectuală şi
emoţională, încât este imposibil să-l gândim sau să-l înţelegem în afara
societăţii. „Societatea“ este cea care îi oferă hrană, îmbrăcăminte, un
cămin, unelte de muncă, limbajul, formele de gândire şi cea mai mare
parte a conţinutului gândirii (sublinierile noastre); viaţa lui este posibilă
prin munca şi realizările multor milioane de oameni din trecut şi din
prezent care sunt cuprinşi cu toţii sub cuvântul „societate“.“

Chiar şi acele gânduri, credinţe, sentimente, valori etc. ce nu au fost

niciodată exprimate deschis ori nu au luat o formă externă, rămânând în
forul interior al individului, produc importante influenţe şi efecte în
comportamentul său social, în raporturile cu lumea, cu mediul, cu
celelalte fiinţe. Şi nu ne referim doar la cele refulate (adică stopate şi
ascunse dintr-un motiv sau altul, împiedicate de a se actualiza) – pe
acestea le-a observat foarte bine Psihanaliza. Noi avem în vedere chiar şi
acele lucruri care există în mintea şi sufletul (în mentalul şi astralul)
unei fiinţe umane, chiar fără ca aceasta să-şi dea seama de ele, fără să
le valorizeze (considere, aprecieze ori deprecieze) în vreun fel, ori să se
raporteze la ele.
Toate acestea creează nu doar o potenţialitate de manifestare, ci
chiar concură la modelarea Personalităţii şi exprimării ei exterioare,
clipă de clipă.

44
 Astfel, simplul fapt de a gândi la un moment dat „ce caracter
mizerabil”, „ce rea e lumea”; de a avea sentiment de ură, frică, repulsie
etc. sau dimpotrivă gânduri precum „câtă frumuseţe poate cuprinde
natura într-un suflet de om”, „ce faptă bună a realizat x”, „trebuie să mă
arăt recunoscător vieţii pentru ceea ce-mi oferă” etc. sau sentimente de
afecţiune, de grijă şi ocrotire pentru alte fiinţe, de încântare, etc., toate
acestea produc impulsuri într-o direcţie evolutivă sau negativă, impulsuri
care, chiar dacă nu se exteriorizează pe moment (datorită autocontrolului
ori altor factori), prin repetare vor lăsa o amprentă în structura de
Personalitate sub forma Obişnuitei (obişnuinţa e o forţă fantastică pentru
progres, dacă e întrebuinţată corespunzător), ce, în timp, prin uzaj va
altera valorile Caracterului, corupând nu doar Personalitatea (ca structură
limitată în timp la o viaţă în Planul Fizic), ci chiar manifestarea
(identitatea) universală a Fiinţei.
În acest context, cea mai sugestivă explicaţie ni se pare a fi
următoarul aforism din înţelepciunea chineză: „Semeni un gând – culegi
o faptă. Semeni o faptă – culegi un obicei. Semeni un obicei – culegi un
caracter. Semeni un caracter – culegi un Destin.”
Pentru că omul este ceea ce gândeşte şi devine ceea ce face!

c) viaţa privată: - cuprinde toate aspectele (trăiri, gânduri,

acţiuni, fenomene, intreprinderi etc.) prin care fiinţa umană se
raportează la sine înseşi, spre a se descoperi şi cunoaşte, spre a găsi
adevărata sa identitate şi măsură, precum şi locul şi rostul său în
univers, deopotrivă cu sensul întregii Existenţe, a tot ceea ce întâlneşte
în viaţa sa.

45
 La acest capitol întâlnim toate frământările omului în căutarea
rosturilor existente universale şi, în cadrul acesteia, a celei personale.
Căci cea mai mare trebuinţă a fiinţei umane actuale este aceea de a
avea o „axis mundi”, o ordine a cosmosului propriu organizată după
principii care să-i permită deopotrivă atingerea unei stări de bine atât în
interiorul acestui cosmos personal, cât şi atunci când iese şi îl
raportează pe acesta la o Ordine mai mare, la Cosmosul ce cuprinde în
sine totul.
Deci, în primul rând omul are nevoie să cunoască această Ordine
exterioară. Apoi are nevoie de sens. Sensul presupune înţelegerea
proceselor, a legilor şi a devenirii; presupune descoperirea conexiunilor
şi interdependenţelor dintre lucruri, concomitent cu descoperirea – sau
crearea – rosturilor proprii, a locului şi misiunii sale în cadrul acestui
mare Joc Cosmic, cu multiple secţiuni: Eu, Tu, Ceilalţi, Societate, Viaţa,
Moartea, Transformarea, Lumea, Bucuria, Suferinţa, Istoria, etc.
Pentru a putea trăi o viaţă împlinită, omul prezentului nu se
mulţumeşte a fi doar un spectator pasiv şi inert, privitor de pe margine la
derularea scenelor din marele Joc al Vieţii. El vrea să deprindă regulile,
să descopere locul şi momentul în care să intre în joc, să participe şi
trăiască în toată plenitudinea întregul spectacol şi chiar mai mult: să
inventeze şi să impună propriile reguli. Omul prezentului vrea să fie
creator de cosmos, de existenţă şi nu consumator al energiei universale
numite viaţă şi al oportunităţilor pe care „Bătrânul” Demiurg i le-a
deschis în calea sa.
În domeniul vieţii private, omul prezentului se dovedeşte în pragul
maturităţii sale. Ca elev la Şcoala Evoluţiei, el se află acum în clasele 6-8
(în medie, cum spuneam anterior). Adică e momentul în care el se

46
descoperă pe sine ca aparţinând marii Familii de Fiinţe a Universului;
descoperă de asemenea că, în calitate de „Fiu de Creatorului” are
deopotrivă capacitatea, dar şi misiunea de a se manifesta dând viaţă
lucrurilor, începând de la cele mai simple şi care presupun crearea unei
noi ordini în mediul înconjurător (acasă, la serviciu, în domeniul
conceptelor, al sistemelor filozofice), adică permutarea între ele a
lucrurilor deja existente, prin aceasta luând naştere o nouă regulă de
aranjare, până la cel mai autentic act de creaţie care-i este dat a-l
experimenta la stadiul de om: creaţia de sine.
Până la acest stadiu s-au ocupat Modelatorii Evoluţiei de creşterea şi
dezvoltarea sa ca fiinţă. Chiar şi în primele etape (clasele „mici” ale
Şcolii Vieţii) ei au îndeplinit un rol important, suplinind insuficienţa
capacităţilor şi încă imatura Conştienţă de Sine a Fiinţei – om.
De-acum însă, Fiinţa este lăsată liberă să se edifice pe sine ca om, să
înveţe acele teme, să parcurgă acele lecţii şi experienţe, să dobândească
acele capacităţi necesare promovării examenelor stadiului uman. Ea are
libertatea şi îndatorirea de a modela acum cosmosul său intern, de a
organiza, prelucra, structura forţele proprii astfel încât să poată parcurge
eficient procesele devenirii. Ea are de asemenea libertatea de a modela
cosmosul extern (trupurile sale: biologic, energetic, astral, mental;
realităţile sociale, culturale, tehnologice etc.) astfel încât să-şi creeze
mijloace, instrumente şi tehnici auxiliare, de sprijin în acest demers al
dezvoltării individuale. Ea începe să deţină puteri asupra proceselor
vieţii specifice altor regnuri de fiinţe, dar aceste puteri le foloseşte în
scopul edificării unei ordini comune, deopotrivă benefică tuturor pentru
creştere şi evoluţie. Omul prezentului urcă spre nivelul la care înţelege
demnitatea personală de ordin cosmic (nivelul 6 al Piramidei)

47
manifestată în procesul de creaţie (nivelul 7) şi exprimată sub aspectul
reformării: al reformării de sine (nivelul 8).
Până aici a trebuit să fim, desigur, aşa cum arăta Nietzsche, „critici,
sceptici, dogmatici, istorici şi în afara de acestea poeţi, colecţionari,
călători, ghicitori de enigme, moralişti vizionari sau <<spirite libere>>,
în fine, să fim aproape toate, pentru a fi parcurs cursul valorilor umane şi
al sentimentului valorilor, pentru a putea privi cu ochi şi cu o conştiinţă
multiplă din înălţime către toate depărtările, din adâncime către toate
înălţimile, dintr-un colţ către ceea ce este pretutindeni. Dar toate acestea
nu reprezintă decât condiţii prime ale misiunii noastre; această misiune
însă cere altceva: cere ca noi să creăm valori…”

Acum însă, fiecare Fiinţă umană şi umanitatea întreagă încetează

să mai pună întrebări. Privind în zări îndepărtate, înţelegem acum
sensurile şi deci, începem să primim răspunsuri. De aceea, Omul
contemporan poate fi numit „reformator – aşa cum explică Traian
Brăileanu – un om care crede în existenţa unei ordini superioare şi care,
atunci când observă tulburarea unei ordini parţiale [la nivelul societăţii
sau a vieţii sale individuale], va căuta să restabilească ordinea parţială în
conformitate cu principiile ordinii universale. El nu va fi filosof – căci
filosofia se naşte din îndoiala în existenţa unei ordini şi năzuinţa ei de a o
construi – ci reformator, pentru care principiile ordinii universale sunt
bine stabilite, deci programul său de acţiune e fixat de la început în
temeiul acestor principii.”

Omul prezentului, pentru a realiza împlinirea de sine în viaţă şi

lume, va participa activ la restructurarea, reformarea, re-inventarea

48
tuturor realităţilor la care participă, începând de la cele mai străine şi
îndepărtate, exterioare, până la realitatea sa interioară cea mai profundă.
Căci omul prezentului este propriul său creator: Homo Sui
Transcendentalis, fiinţa care din omidă de transformă într-o realitate
nouă: fluturele, deloc întâmplător simbolul universal (din cele mai vechi
timpuri) al Sufletului: Omul, cu „o” mare de-abia de aici începe.
Aceasta este aşadar tendinţa ce guvernează acest capitol al vieţii
private, al vieţii individuale, intime, prin care individul uman tinde să se
creeze pe sine însuşi. Iar această tendinţă îl împinge a se manifesta
corespunzător în toate actele vieţii sociale: când îşi cumpără sau
confecţionează un obiect, când se căsătoreşte, ori dă naştere copiilor,
când înfiinţează o firmă, o casă, ori când îşi schimbă mediul, grupul de
prieteni, religia etc., omul contemporan vrea ca toate acestea să fie „după
chipul şi asemănarea sa”. Viaţa întreagă, destinul, şi le doreşte de-acum
astfel modelate încât să reflecte îndeaproape identitatea proprie,
cosmosul propriu.
Iar cosmosul său începe a reflecta, la rându-i, tot mai fidel şi tot mai
plenar marele Cosmos al Legilor, Rosturilor şi Armoniei Universale a
tuturor Proceselor Existenţei Infinite, în acord cu cerinţele Şcolii şi după
exemplul Marii Fiinţe.

d) viaţa spirituală: - reflectă raporturile fiinţei umane cu

sensurile profunde ale realităţii prezente, cu ceea ce stă în spatele
lucrurilor şi face posibilă existenţa şi manifestarea a toate câte sunt:
Marea Fiinţă, indiferent cum ar fi ea denumită într-un limbaj sau altul
(Fiinţa Primă, Zeus, Dumnezeu, Allah, Isis etc.). Pentru că limbajul nu
ne poate spune nimic despre Aceasta; el nu poate decât să îndrepte

49
privirea sufletului uman spre a o percepe singur, întocmai precum
degetul ce arată spre lună serveşte doar ca indicator, fără a comunica
ceva despre obiectul arătat. Raportul cu Marea Fiinţă se trăieşte de către
fiecare făptură umană în profunzimea cea mai adâncă a sufletului său şi
se experimentează clipă de clipă în multitudinea realităţilor ce o
înconjoară. Căci fiecare lucru, fiecare formă de viaţă particulară,
fiecare fiinţă este în întregime pătrunsă de Fiinţa Fiinţelor.
Această trăire a perceperii vieţii ca fenomen sacru ce conferă
identitate, unitate, unicitatea dar şi fiinţă tuturor celor ce există, se
exprimă într-o gamă din cea mai variată de forme întâlnite în realitatea
de zi cu zi. Deşi îşi atinge actualizarea maximă pe nivelul 9 al Piramidei
Trebuinţelor, Nevoia de Spiritualitate are un specific aparte prin aceea că
se răsfrânge asupra tuturor celorlalte trepte inferioare.
Încă de la primele stadii ale evoluţiei sale, când nu erau activitate
decât primele Trebuinţe (fiziologice, ambientale, de siguranţă şi câteva
de societate), omul a resimţit puternic nevoia de sacralitate. Sentimentul
acesta al transcendenţei l-a făcut a se manifesta în cele mai variate
formule, adoptând, inventând, practicând o serie întreagă de ritualuri, de
procesiuni, de gesturi, toate dând curs acestei trăiri lăuntrice de profundă
admiraţie, de respect şi dăruire în faţa fenomenului sfânt al vieţii. Chiar
dacă nu-şi putea da seama de rosturile celor ce-l înconjoară, chiar dacă
nu înţelegea resorturile ce le pun în mişcare şi nici legăturile care le fac
să rămână împreună, omul intuia fiinţa, viaţa şi ordinea ce stau la baza
tuturor acestora.

50
IV. Despre conceptul de Calitate a Vieţii

Câte vieţi valabile nu se susţin prin calităţi minore, chiar prin defecte:
încăpăţânare, ambiţie, orgoliu. Totul e bun, chiar lucrul vinovat, cu condiţia să nu
întârzii la el; totul e rău, chiar lucrul bun, dacă întârzii.
Constantin Noica

Am încercat să arătăm până aici, atât în cuprinsul prezentului volum

cât şi prin trimiterile realizate la „Psihologia Fiinţei”, elementele
principale ale condiţiei omului social contemporan.
Am văzut, astfel, că omul prezentului este o fiinţă complexă, o
creaţie continuă născută la confluenţa unei serii întregi de factori,
deopotrivă cosmici, naturali şi sociali. Dar, că deopotrivă el este o fiinţă
de esenţă creatoare; că în conştiinţa sa existenţială se regăseşte impulsul
spre modelare, spre transformare, spre generare; că omul modelează
universul înconjurător, spaţiul existenţei sale cotidiene la un moment dat
(prin forme, fenomene, atitudini şi conduite, stări de spirit etc.), dar că, la
rândul său, mediul acesta exterior îşi pune amprenta asupra dezvoltării
prezente şi viitoare a fiinţei umane. Aşa încât am putut constata că, ceea
ce numim în mod obişnuit „om” reprezintă mai curând un fenomen de
amploare nebănuită încă de ştiinţele fragmentare ale prezentului, dar
resimţită, intuită, trăită, deopotrivă de scriitori, muzicieni, pictori – artişti
în general – de mistici, filozofi (în sensul autentic, acel din antichitate),
de omul obişnuit din toate culturile şi civilizaţiile lumii care, urmând
învăţăturile simple şi practice ale preoţilor, şamanilor (călăuzitorilor
spirituali ai comunităţii, indiferent cum s-au numit ei) îşi ducea existenţa
în armonie deplină cu Universul, cu Natura, cu Lumea şi cu sine însuşi.
Pentru că principalul lucru pe care îl învăţa el atunci era să transforme
viaţa sa, dintr-un simplu fapt natural, într-un mediu al armonizării tuturor

51
forţelor creşterii şi dezvoltării (deopotrivă exterioare şi interioare), să
transforme astfel portativul infinitului, prin propria sa fiinţă, dintr-un
conglomerat de factori, impulsuri şi potenţialităţi, într-o simfonie a
bucuriei existenţiale, dând curs împlinirii de sine în viaţă şi în lume.
Dar omul prezentului este departe de acele vremuri şi acel mod de a
fi; el se aseamănă întru totul lui Peer Gynt, eroul lui Ibsen, despre a cărui
condiţie (şi deci condiţia omului implicit) ne vorbeşte foarte frumos
Elena Zamfir în cartea sa „Incursiune în universul uman”:
Un colţ liniştit şi izolat de lume nordică. Peer Gynt, un tânăr cuprins
de neliniştea aventurii umane. El nu vrea, sau mai bine spus, nu poate să-
şi ducă viaţa asemenea celor din jurul său. Aşa începe una dintre cele
mai profunde lucrări literare, “Peer Gynt”, dedicate de Ibsen veşnicei
teme a căutării fericirii. Este de fapt începutul oricărei mari experienţe de
viaţă de oriunde şi de oricând. Şi Peer Gynt porneşte în lume, viaţa lui
parcurgând toate ipostazele experienţei umane: neguţător de sclavi în
Africa, împărat al nebunilor în Egipt... Bătrân şi obosit se reîntoarce
acasă. În drum se întâlneşte cu un personaj ciudat: „topitorul de nasturi.”
Oamenii sunt ca nişte nasturi pe mantia lumii: unii viu coloraţi,
strălucitori; alţii însă se dovedesc a nu fi izbutiţi şi trebuie topiţi din nou.
<Am venit, Peer Gynt, spune topitorul de nasturi, pregăteşte-te. Nu
ai reuşit. Trebuie să te retopesc>. Degeaba protestează Peer Gynt.
Ciudatul personaj îi demonstrează că întreaga sa viaţă a fost o eroare, o
căutare zadarnică. <Mai lasă-mă puţin, se roagă Peer Gynt>. <Bine,
răspunde neobişnuitul personaj, dar voi reveni>.
“Niciodată nu este prea târziu să încerci să dobândeşti ceea ce cauţi,
ceea ce nu ai obţinut; dar întotdeauna există un moment în care trebuie
trasă linia experienţei umane şi socotit ce s-a realizat şi ce nu. Acest

52
moment e în mod deosebit important pentru conştiinţa lăuntrică,
interioară a omului” – ne spune Elena Zamfir. Mai are Peer Gynt vreo
şansă, oare? El a plecat de acasă în căutarea sensului vieţii; a cutreierat
lumea în lung şi lat. Dar nu l-a găsit. Unde să-l mai caute, se întreabă el.
Şi acum este din nou acasă unde îl aşteaptă liniştită şi cu netulburată
speranţă, frumoasa Solweig. În acest moment, Peer Gynt are revelaţia
supremă ce înseamnă a fi tu însuţi în existenţa ta autentică, în liniştea
vieţii, conclude Peer Gynt, să fii tu însuţi mereu, în orice împrejurare.
Rătăcirea prin lume nu a dus la împlinirea umană; ea s-a dovedit o
simplă căutare doar. Nu este neapărat nevoie să rătăceşti pe căi ocolite
pentru a ajunge la fericire. Important este să te regăseşti în universul
tău interior, să fii tu însuţi, să te simţi ca la tine acasă în propria ta
piele, în propria personalitate. Dar cum putea şti această năzdrăvanul şi
neliniştitul tânăr înainte de a cutreiera lumea? Rătăcirea prin lume a fost
desigur, o cale spre înţelepciune, spre cunoaştere de sine.
“Există aici o comunitate de simbol – continuă autoarea citată –
între poemul dramatic al lui Ibsen şi Odiseea lui Homer, metafora „lui
acasă”. Înţeleptul Odiseu ştia că locul lui este acasă. Împotriva tuturor
piedicilor dar şi a tentaţiilor, chiar împotriva voinţei zeilor, Ulise se va
întoarce acasă. Acolo este locul lui, acolo se recunoaşte pe el, numai
acolo poate fi el însuşi. Derutat de vâltoarea rătăcirii prin aceeaşi lume
prin care şi Ulise umblase, mânat parcă de un instinct lăuntric, şi Peer
Gynt se întoarce acasă. Aici el va afla ceea ce înţeleptul grec părea s-o
ştie dintr-un început: „să fii tu însuţi în universul tău”. Acasă nu
înseamnă însă curtea limitată, colţişorul de loc pe care îl ocupi, acasă
înseamnă lumea ta, împlinirea ca fiinţă umană complexă, posibilitatea
autoconstrucţiei permanente în raport de universul tău interior.

53
 Există în cele două mari opere sugestia a două universuri. Un
univers străin ce nu e pe măsura omului. Lumea prin care rătăceşte Ulise
e ciudată, nefirească. În nici un loc el nu se simte bine în măsură să-i
îndepărteze gândul plecării, nu se regăseşte pe el însuşi. La fel şi lumea
peregrinărilor lui Peer Gynt este nefavorabilă împlinirii lui. Există însă şi
un al doilea univers, cel pe care ţi-l creezi tu însuţi. Acest al doilea
univers te aşteaptă mereu. El ţi se oferă ca posibilitate de împlinire
umană, posibilitate ce trebuie să o actualizezi doar”.
Marea lecţie a lui Peer Gynt este să fim noi înşine în universul
propriu, transformând lumea exterioară într-un „acasă la noi”. A fugi
din acest univers echivalează cu a fugi de noi înşine. Aventura în afara
lumii proprii, lăuntrice este o înstrăinare de sine, o depărtare în timp de
esenţa noastră autentică. Deci nu aceasta poate fi soluţia la căutarea
fericirii; nu evadarea, nu aventura exterioară. Solweig, ca şi Penelopa sunt
simboluri ale acestui sens adânc al vieţii: al revenirii la propria existenţă,
al deşteptării, al speranţei. Ele marchează punctul de împlinire dat dintr-un
început în adâncurile fiinţei umane spre care tindem neîncetat şi care ne
aşteaptă mereu cu o neînchipuită răbdare şi dragoste. Sunt simbolurile lui
„a fi noi înşine”, în universul devenit umanizat pe măsura aspiraţiilor,
transformat în locul de viaţă al omului, al regăsirii de sine. Solweig şi
Penelopa sunt certitudinea că omul, întorcându-se la sine însuşi, ajunge
să dobândească fericirea”(Elena Zamfir).
*
Omul actual trăieşte o experienţă similară din multe puncte de
vedere cu cea a lui Peer Gynt când se întâlneşte cu topitorul de nasturi.
Am pornit de la o stare simplă şi săracă, dominată de nevoi şi lipsuri –
continuă autoarea citată. Şi am construit cu puterea minţii şi a braţelor o

54
nouă lume plină de lucruri nemaivăzute, surprinzătoare. Şi după un
asemenea efort poposim pentru o clipă să ne contemplăm creaţia. Cum
este această lume pe care am construit-o? Ne face ea mai fericiţi? Un
straniu sentiment de insatisfacţie şi amărăciune încearcă omul modern
gândindu-se la acest fapt. E admirabil ceea ce s-a creat, dar parcă în
această magnifică operă ceva a fost uitat. Apare un moment de
răscruce. Aceasta impune cu siguranţă o schimbare în sfera cunoaşterii
şi acţiunii umane dominată de o reîntoarcere către noi înşine, o
regândire şi redefinire de ce suntem şi ce vrem, putem să evaluăm mai
bine ce a fost construit pe măsura omului şi ce urmează a se întreprinde.
Putem şti mai bine în ce direcţie să continuăm.
Fericirea este un ideal constant care a însoţit existenţa umană. Ea
este în acelaşi timp un scop. Dar care este mijlocul de a ajunge la ea?
Cartea de faţă încarcă să sugereze cititorului un mijloc rapid în curs de
cristalizare în societatea contemporană: Managementul calităţii Vieţii şi
Condiţiei Umane. Aceasta nu este o simplă temă ştiinţifică sau
filozofică nouă care se adaugă la multe altele. Ea reprezintă un punct
crucial în aventura cunoaşterii umane. A pornit dintr-o criză şi s-a
construit într-un răspuns. Tematica modernă a calităţii vieţii a crescut în
punctul de convergenţă devenit necesar al celor două universuri. Un
univers exterior, prin care omul mai mult a rătăcit decât s-a simţit la el
acasă, şi un univers uman, „universul lui însuşi”, pe care vrea să-l
regândească, reconstruiască.
Momentul actual al dezvoltării umane conţine o posibilitate unică
pe care nu avem dreptul să o ratăm. La începutul aventurii sale omul
dorea, aspira, dar îi lipseau posibilităţile de acţiune. Ulise ştia unde vrea
să ajungă, dar marea mirare şi încântare a ascultătorului antic al

55
poemului homeric era că până la urmă Ulise şi izbuteşte. Era, desigur, un
sfârşit frumos, fericit, un „Happy-end”. În viaţa reală, însă lumea antică
nu a reuşit să ajungă la locul visat, soarta ei fiind o continuă rătăcire.
Omul modern a început să poată. Ştiinţa i-a oferit instrumente care au
dus la o creştere uimitoare de putere şi acţiune. Dar pe măsură ce
acestea creşteau, o nouă criză a apărut la orizont: cea a identităţii de sine.
El şi-a dat seama că nu mai ştie precis ce este şi unde vrea să ajungă.
Rătăcirea lui este de un cu totul alt gen. Omul antic se simţea pierdut
într-o lume străină făcută şi dominată de zei. Omul contemporan se
simte străin într-o lume construită de el însuşi. Omul contemporan se
simte – aşa cum arăta Marx, cu mult timp în urmă – alienat. Pierdut de
sine însuşi, de rostul propriu, de sensul vieţii.
Cinci dimensiuni fundamentale ale alienării trebuie luate în
considerare, fiecare asociindu-i-se mai mulţi indicatori:
- Lipsa de putere. Omul se simte neputincios în realizarea scopurilor
sale. El nu poate influenţa cursul evenimentelor. Nu-i poate influenţa pe
ceilalţi, dar depinde fundamental de aceştia. Persoanele sunt lipsite de
posibilităţi de a controla evenimentele, lucrurile, propria lor viaţă, în
ultimă instanţă.
- Anomia reprezintă lipsa ne normă. Criza normelor şi valorilor.
Viaţa omului este construită după reguli care disting binele de rău,
dreptul de nedrept. Dar ce se întâmplă când omul nu mai poate să
discearnă ce este bine de ce este rău, în ce direcţie trebuie să acţioneze?
Dispare orice posibilitate de orientare. Viaţa se desfăşoară la întâmplare.
Confuzia normelor, a valorilor, adică anomia, este o componentă
importantă a stării de alienare.

56
 - Izolarea socială. Sentimentul înstrăinării de ceilalţi, al lipsei de
„aderenţă” la celălalt om, al neapartenenţei, la vreun grup sau
colectivitate, însingurare, lipsă de comunicare. Mai mult, pierderea
încrederii în oameni.
- Înstrăinarea de propria viaţă. Sentimentul că tot ceea ce omul
face este impus de o logică exterioară. Că finalităţile propriei activităţi
sunt străine; că în viaţa sa, omul face exact ceea ce nu doreşte, şi nu face
ceea ce ar dori mai mult. Împrejurările nu oferă posibilităţi de a utiliza
capacităţile, talentele care, în consecinţă, rămân simple potenţialităţi
nerealizate. La fel aspiraţiile, dezideratele, idealurile sau scopurile/
obiectivele de viaţă. Şi orice potenţialitate/ deziderat / aspiraţie
neactualizată (nerealizată) – şi până la urmă refulată, respinsă din
ordinea cotidiană a cerinţelor – devine, în timp, un factor esenţial de
perturbare psihică; pentru că afectează în mod direct identitatea unei
anumite fiinţe umane (care se definea prin acea potenţialitate/aspiraţie)
unicitatea ei şi chiar faptul de a fi, de a simţi că există (că fiinţează) ca
om, nu în calitate de simplă piesă în agregatul biologic şi social.
Se poate observa cu uşurinţă că teoria alienării presupune existenţa
unei naturi umane de origine socială şi spirituală (iar nu numai bio-
fiziologică) ce există, într-un anumit fel, în anumite contexte socio-
culturale. Este conţinută în logica existenţei lor şi răbufneşte de aici
difuz, ca o aspiraţie constantă a omului de a o depăşi. Un mod de
organizare social viciat poate să impună vieţii omului o altă logică,
străină naturii umane individuale. În acest caz, omul trăieşte drama
opoziţiei dintre existenţa concretă, determinată de împrejurări şi natura
sa profundă, exprimată prin aspiraţii. Omul poate fi prins în cea mai
acerbă concurenţă, dar poartă în el aspiraţia-nostalgie a cooperării,

57
sincerităţii, dragostei şi încrederii. El poate fi rău, dar în inima lui ştie ce
este binele şi regretă sau îşi inventează scuze că nu vrea sau nu poate să-l
realizeze. Am putea reinterpreta – o dată cu Elena Zamfir – din
perspectiva biblică teoria alienării, prin parabola izgonirii din rai. Omul
poartă în sine „raiul”, natura sa umană „generică” sub formă de aspiraţie,
de matrice fundamentală a unor valori umane universale. Acestea
subzistă mereu în străfundurile existenţei sale şi funcţionează permanent
ca termen de evaluare a acesteia, aşa cum este ea modelată de varietatea
condiţiilor „de pe pământ”. Raiul este în el; este aspiraţia generată mereu
de structurile fundamentale ale existenţei umane perene. Şi, din când în
când, experimentează fragmente ale binelui, de viaţă care se desfăşoară
în conformitate cu aceste aspiraţii. Această dualitate fundamentală între
natura umană potenţială şi realitatea ei concretă dă existenţei capacitatea
de a fi alienată. Omul se poate naşte sclav. Şi toţi ideologii din lume pot
să facă tot posibilul să-l convingă, cu argumente ce par de necombătut,
că această condiţie a lui este naturală, normală. El va descoperi, mai
devreme sau mai târziu în străfundurile sufletului licărirea aspiraţiei spre
libertate. El nu a fost niciodată liber. Şi nici nu ştie ce înseamnă a fi
liber. Dar libertatea este o condiţie fundamentală a naturii lui umane şi
de aceea ştie ce este. Pentru Marx - arată în continuare autoarea – nu
numai proletarul, dar şi capitalistul este o fiinţă alienată. Alienarea
acestuia din urmă este însă diferită de cea a primului. Bogăţia capitalistă,
materială şi socială, nu este o bogăţie umană. Şi de aceea nici ea nu duce
la împlinire umană. A existat mereu la om în toate vremurile şi în toate
timpurile o anumită insatisfacţie structurală cu viaţa pe care o duce. Nu
cu faptul că nu are un lucru sau altul, ci că ceva nu este în regulă cu
modul mai general de organizare a vieţii sale. Starea de alinare este

58
asociată cu insatisfacţie profundă din sine, cu sentimentul neîmplinirii
umane, că s-a mers pe o cale greşită, că s-a făcut nu ceea ce trebuia în
mod real (sublinierea noastră).
Şi nu este o întâmplare faptul că în lumea contemporană,
caracterizată printr-o profundă criză umană, există un interes atât de
mare pentru tematica alienării, şi respectiv pentru condiţiile şi căile
depăşirii acestei stări (ne referim aici în special la oameni de ştiinţă
precum Alfred Adler, Abraham Maslow, Carl Rogers, Erich Fromm,
care se numără printre aceia – poate mai puţin aplaudaţi, sau înţeleşi –
dar care au oferit şi soluţii concrete pentru dezvoltarea uamnă, puse în
practică de ei înşişi, dincolo de discursurile şi teoriile, atât de fascinante
şi atrăgătoare ce-au împânzit secolul celor mai mari catastrofe din istoria
speciei umane) .
Şi iarăşi dictonul socratic ni se pare mai actual ca oricând. Nu este
important să ştii cât mai mult (şi am adăuga şi să poţi multe) într-o lume
a civilizaţiei moderne, ci, lucrul fundamental este să fii înţelept. Să ne
reamintim în acest sens cuvintele discipolului lui Socrate, Platon,
întemeietorul primei Şcoli publice – Academia – menite a-l pregăti pe
om pentru regăsirea rostului propriu în cursul Devenirii universale: “cel
mai mare dintre toate relele – ne spunea el – nu este acela de a nu
cunoaşte nimic, ci acela de a şti multe lucruri dar prost înţelese şi greşit
învăţate!”
“Înţelepciunea omului modern – arată în continuare Elena Zamfir –
este cu totul alta decât cea a antichităţii; ea este de data aceasta
înţelepciunea omului care poate să definească şi să construiască un
nou univers (s.n.). Avem instrumentele necesare de a crea o lume a
noastră, este nevoie să ştim însă cum.

59
 Noua înţelepciune nu se mai poate rezuma la un simplu îndemn
abstract de genul „cunoaşte-te pe tine însuţi”. Substanţa ei trebuie să fie,
(pentru că a devenit posibil acum) dublată de o cunoaştere de sine
efectivă şi eficientă.. Progresul descoperirilor a fost uimitor în ultimele
decenii. Dar să nu uităm că cele mai mari succese ale cunoaşterii umane
s-au repurtat asupra lumii exterioare. Înţelegem mai bine pământul,
apele, florile şi fluturii (universul fizic deci), dar suntem încă la
începutul unei cunoaşteri de noi înşine. Universul interior rămâne
încă de descifrat, el ascunde încă multe taine. “Adesea se ştie mai mult
despre fier, oţel, cărbune, petrol, ciment şi aceste obiecte sunt tratate cu
mai mult respect şi interes decât omul, psihologia sa, stările sale de spirit
– arăta Petru Pânzaru. S-au făcut şi se fac investiţii – materiale,
organizaţional-instituţionale şi intelectuale – pentru a se studia şi a şti ce
se petrece în interiorul atomului, pentru a se lua în stăpânire şi dirija
energiile uriaşe ascunse acolo. Se procedează oare la fel – se întreabă
retoric autorul citat – pentru a se studia, şti şi stăpâni ceea ce se petrece
înăuntrul sufletului uman, pentru a valorifica şi cultiva uriaşele energii
ascunse în el?… E o moştenire grea, o mentalitate păgubitoare de care ne
debarasăm din cale afară de greu!”
Noua înţelepciune, însă, este activă, transformatoare, iar nu
contemplativă. Să ne reamintim vorbele profesorului Traian Stănciulescu:
“omul prezentului nu este filosof, căci filosofia se naşte din îndoiala în
existenţa unei ordini şi năzuinţa ei de a o construi – ci reformator, pentru
care principiile ordinii universale sunt bine stabilite, deci programul său
de acţiune e fixat de la început în temeiul acestor principii.”
“Cunoaşterea este doar un instrument – arată Elena Zamfir. Scopul
este crearea unei lumi a omului. Un nou tip de inginerie se constituie. O

60
inginerie a edificiului existenţei umane, a propriului Univers. Ceea ce a
lipsit creaţiei umane de până acum a fost în mod cert perspectiva
ansamblului (sublinierile noastre).
Tot ce s-a creat trebuie evaluat din punct de vedere al Vieţii. “A vorbi în
numele omului, al păcii şi al lui Dumnezeu – arăta Erich Fromm – toate
aceste cuvinte sunt ambigue cât timp ele nu sunt însoţite de expresia care
trebuie să fie alfa şi omega: în numele Vieţii”. “Căci cuvintele sunt şi rămân
sunete goale, iar drumul spre pierzanie al omenirii a fost întotdeauna însoţit
de exaltarea în vorbe a câte unui ideal”(Einstein)
“Omul, însă, are nevoie pentru certitudine în simţire, pentru riguroasa
desfăşurare a voinţei, de o cunoaştere a lumii spirituale. Deşi poate simţi
grandoarea, frumuseţea, înţelepciune lumii naturale în modul cel mai
amplu, aceasta nu-i dă nici un răspuns la întrebarea despre propria fiinţă.
Cunoaşterea trebuie să fie acum integratoare, sintetică şi transcendentă”,
arăta Rudolf Steiner. Ştiinţele pozitive ale societăţii oferă informaţii
bazate pe studiul empiric al realităţii fiziologice. Dar când e pusă în
discuţie problema sufletului, a Fiinţei Umane, experienţa nemijlocită nu
ne poate spune decât foarte puţine lucruri. De aceea avea perfectă
dreptate Alfred Adler observănd că “în Psihologia Individuală (care, aşa
cum am arătat stă la baza Psihologiei Fiinţei, şi implicit a consilierii
tratate în volumul de faţă) există o bucată de metafizică, pe care unii o
laudă, iar alţii o dezaprobă. Din păcate există mulţi oameni care au o
concepţie greşită despre metafizică şi care ar vrea să elimine din viaţa
umanităţii tot ceea ce ei nu pot percepe direct. Dacă am face lucrul
acesta, am anula posibilităţile de dezvoltare ale oricărei idei noi. Orice
idee nouă se situează dincolo de experienţa nemijlocită. Experienţa
nemijlocită nu ne oferă niciodată ceva nou, ci numai ideea sintetizatoare,

61
care leagă faptele. Fie că o numim speculativă sau transcendentală, nu
există ştiinţă care să nu fie obligată să conflueze în metafizică”(s.n).
Pentru că, observa Hegel “adevărata ştiinţă este stare de conştiinţă”. Şi
iarăşi: “Conştiinţa este nivelul la care existenţa devine ştiinţă, este re-
flexie (aplecare adânc-meditativă către altul şi către sine) discriminare şi
ierarhizare valorică, trăire aprobatoare a faptei morale înălţătoare şi
instanţa dezaprobatoare a gândului şi actului degradant. La nivelul
conştiinţei se realizează trăirea tonică a datoriei împlinite, cât şi starea
astenică de insatisfacţie, impulsul spre autodepăşire.“
*
Tot ce se va crea nu mai poate să nu se realizeze cu o conştiinţă clară
a acestei perspective; începând de la om şi mergând în toate profunzimile
organizării sociale. Dezvoltarea omului şi progresul lumii trebuie să
meargă în paralel dar în perfectă armonizare cu Legile naturale ce
guvernează starea de bună dezvoltare a tuturor proceselor Vieţii la
nivelul Terrei şi în Univers. A dori să schimbăm lumea, fără a modela
omul pentru ea, duce la crearea de utopii – şi avem destule în istoria
civilizaţiei occidentale. A dori să schimbăm omul, fără a progresa
corespunzător şi structurile societăţii, înseamnă crimă cu premeditare: să
dăm naştere unui avorton, unei fiinţe nepregătite a supravieţui într-un
mediu ostil ei. A dezvolta deopotrivă omul şi societatea, dar în afara
Ordinii de desfăşurare a devenirii Vieţii, fără a respecta Normele
universale, drepturile şi entitatea celorlalte Fiinţe conlocuitoare ale
Ecosistemului Planetar, a creat criza globală în care se află omenirea
ultimului secol.
*

62
 Tematica actuală a calităţii vieţii reprezintă tocmai acest efort de
elaborare a unei perspective globale asupra omului lumii şi vieţii, pe
care omul de la începutul existenţei şi-a dorit-o, dar nu a ştiut şi nici nu
a putut să o creeze, nefiind pregătite nici cadrele comunitare, nici
ştiinţele societăţii, nici individul uman ca parte componentă a
ecosistemului natural. Suntem, desigur, doar la început, dar ni se
conturează clar că acesta este drumul.
“Calitatea vieţii este un concept care obligă ştiinţele socio-umane la o
strânsă colaborare, la o legătură organică cu ştiinţele naturii, cu filosofia.
E un concept care oferă un teren larg, fructuos pentru abordări
transdisciplinare şi o deschidere generoasă spre realităţi social-umane
contemporane, vii, dinamice, contradictorii, problematice” – arăta Petru
Pânzaru încă de acum câteva zeci de ani. Întrebare deloc retorică: ce
element, ce “fir” al realităţii natural-sociale şi psihologice, al existenţei şi
conştiinţei nu-şi găseşte locul în ţesătura <calităţii vieţii>? Ce disciplină
filosofică şi ştiinţifică, clasică sau modernă, nu-şi poate aduce contribuţia
proprie, nu-şi poate îndrepta propriul curs din apa vie a cunoaşterii spre
fluviul numit “calitatea vieţii”? De la conştiinţa acestui “ager publicus”
epistemologic, gnoseologic şi ontic trebuie şi se poate porni în cucerirea
teritoriului pe care în viitor să se instaleze ceea ce numim şi dorim să fie
calitatea vieţii ca viaţă şi calitatea vieţii social-umane ca parte a vieţii în
general.
Tocmai din cauză că pe planul realităţilor sociale, naţionale şi
universale, vorbind despre calitatea vieţii, vorbim despre un viitor
dezirabil, şi nu lesne de construit, nici apropiat, ceea ce ne propunem aici
este doar o “incursiune în posibil”, în posibilul transformării umane; într-
un posibil atât conceptual (epistemologic), regăsit într-un proiect realist

63
şi lucid, cât şi într-un posibil ontic, într-un posibil transformat de oameni
înţelepţi şi calmi, într-o societate macrosocială şi microumană cotidiană
durabilă.
Să refuzăm utopismul în numele realismului, dar să nu barăm calea
imaginaţiei (şi de ce nu, chiar a romantismului controlat de ştiinţă şi mai
ales de învăţămintele unei istorii sociale “neromantice”, dramatice şi, în
anumite privinţe, chiar iraţionale, absurde) – iată ce ni se pare (continuă
autorul citat) că solicită abordarea nu numai transdisciplinară, dar şi
umanistă a temei numită calitatea vieţii.
Calitatea vieţii depinde şi e constituită dintr-o pluralitate de elemente
şi factori aparţinând mediului înconjurător, cosmic natural şi social, dar
şi mediului interior, psihic şi psihosocial, mental şi spiritual
(recomandăm a se vedea volumul nostru “Calitatea Vieţii şi Condiţiei
Umane”) .
Calitatea vieţii nu este doar un simplu obiectiv al consilierii noastre;
ea reprezintă în acelaşi timp un domeniu profund de cunoaştere, o temă
specială de cercetare ştiinţifică şi meditaţie universală, o sferă generoasă
a acţiunii şi prefacerii umane. “Ea încearcă să regândească de data
aceasta în termenii activităţii practice aspiraţia dintotdeauna a omului
spre fericire” (după cum sublinia Elena Zamfir)
Dar dacă vrem “să judecăm acţiunile, mişcarea, relaţiile etc. umane
pe baza principiului utilităţii, trebuie să cunoaştem natura umană în
general şi modificările suferite de ea în fiecare epocă dată”(Marx)
context în care, aşa cum s-a arătat (Oltea Miştol) “praxisul rămâne
supremul cadru de afirmare a posibilităţilor omului doar în măsura în
care permite punerea în act a capacităţilor sale esenţiale, deci afirmarea
libertăţii sale reale. …Libertatea este acea participare activ-creatoare a

64
omului la devenirea universală şi la propria sa devenire, pe temeiul
opţiunilor sale deliberate, concrete, între alternative determinate de
necesitatea obiectivă într-un anumit moment al existenţei”.
“Omul fiind condamnat să fie liber poartă greutatea întregii lumi pe
umerii săi: el este responsabil de lume şi de sine însuşi ca manieră de a
fi”, arăta Jean Paul Sartre.
Iată de ce dezalienarea morală, sau respiritualizarea fiinţei umane
(aşa cum am spune într-o formulare adusă la zi) este unul dintre cele mai
complexe procese care se întemeiază nu numai pe edificarea socialului,
obiectivului, materialului, a progresului cunoaşterii şi praxisului ci, “cu
deosebire, pe restructurarea convingerilor, reformularea şi reelaborarea
aspiraţiilor, a idealurilor de viaţă” (Elena Voiculescu). A oferi un sens
vieţii înseamnă, din perspectiva Managementului calităţii Vieţii şi
Condiţiei Umane, să oferim omului sentimentul demnităţii, autodepăşirii,
libertăţii, creaţiei; să-l sprijinim în a produce satisfacţii şi bucurii, pentru
sine şi pentru ceilalţi; să-l ajutăm a fi fericit nu atât prin şi datorită a ceea
ce posedă, ce dobândeşte, a puterii sale economice, politice, sociale, ci,
în primul rând datorită trebuinţei sale de creaţie, devenire, autodepăşire,
a forţei sale morale de autostăpânire, a capacităţii de autodezvoltare
personală multilaterală, a ceea ce el poate să dăruiască, prin fapta şi
trăirea proprie, semenilor, lumii şi Vieţii.
*
Fericirea însă, nu este decât un alt termen, poate mai filosofic, poate
mai romantic sau mai abstract (deşi figurează ca drept fundamental al
cetăţeanului, dar, desigur, în Constituţia Japoniei) pentru ceea ce noi am
numit „împlinirea de sine.”

65
 Am preferat această sintagmă şi pentru faptul că este mai apropiată
de limbajul comun şi realităţile pragmatice adaptate cerinţelor concrete
ale omului contemporan. Omul prezentului are nevoie de o plenitudine
de realizări spre a trăi sentimentul de satisfacţie în faţa vieţii, nu numai
întrucât aceasta ar fi mai complexă decât altă dată în istorie (ştim că de
cele mai multe ori complexitatea nu este nici pe departe cel mai benefic
lucru) ci, în primul rând întrucât el însuşi, acum, se îndreaptă spre
multiple orizonturi, îşi orientează privirea spiritului spre zări altădată
nebănuite, explorează, experimentează şi, desigur, culege roadele unora
dintre cele mai diversificate trăiri pe tărâmul existenţei sale concrete,
deopotrivă cotidiene şi universale. Aşa cum sublinia Marx, “omul nu se
reproduce într-o singură direcţie determinată, ci se produce, în totalitatea
sa; el nu caută să rămână ceva ce-a fost definitiv stabilit, ci se află în
mişcarea absulută a procesului de devenire”.
Pentru că omul contemporan se află într-un stadiu superior de
dezvoltare la Şcoala Evoluţiei universale, iar puterea lui de înţelegere
îmbrăţişează acum o plenitudine de realităţi, care îl ademenesc, îl incită,
îl cheamă şi îi dovedesc toate necesitatea pentru devenirea sa viitoare.
Reprezentând o structură în sine complexă, omul actual are nevoie de
o varietate întreagă de satisfacţii, pentru fiecare dintre ungherele
sufletului său. În baza principiului organizării holografice a tuturor
realităţilor şi sistemelor în Univers, el constată că dacă una din părţile
structurale ale fiinţei sale rămâne neâmplinită, atunci şi întregul va
resimţi în mod direct şi acut aceeaşi stare de insatisfacţie, de discordanţă
sau deficit de armonie internă. Pentru că sufletul omului actual este
precum o mare familie: dacă unul dintre membrii ei rămâne flămând, ori
în suferinţă, întreaga familie suferă, chiar dacă ceilalţi sunt pe deplin

66
sătui, feriţi, protejaţi. Iar echilibrul, armonia nu poate fi readusă în sânul
acesteia decât prin satisfacerea directă, obiectivă, punctuală şi imediată a
nevoii concrete pe care o prezintă respectivul membru component. Orice
altceva se dovedeşte ineficient. În domeniul sistemului psihic se aplică
principiul „să-i dăm cezarului ce-i al cezarului.” De aceea împlinirea
de sine presupune plenitudinea de satisfacţii prin care se acoperă
trebuinţele individuale ale fiecărei componente interne a psihicului
uman; şi deopotrivă ale tuturor.

V. Împlinirea de Sine

Visul este tatăl oricărei Împliniri; Strădania omului – mama sa.

Şi cum nu poate exista zămislire fără ambii părinţi, tot aşa nu poate exista
împlinire decât din împreunarea acestor două. Fără Vis, Împlinirea nu este decât un
avorton, un copil nedorit, aruncat din sufletul omului şi lăsat pe drumurile pustiite ale
sorţii. Fără Strădanie, rămâne simplă sămânţă spulberată în zările speranţei deşarte.

Scopul principal al consilierii în Managementul calităţii Vieţii şi

Condiţiei Umane şi Axul Existenţial al Fiinţei Umane îl reprezintă
Împlinirea de Sine, starea de Satisfacţie a Sinelui Individual, reflectată
la nivelul vieţii manifestate, prin prisma, după modelul şi exigenţele
propriei Conştiinţe.
Desigur nu trebuie confundat termenul de „satisfacţie” sau
„împlinire”, cu senzaţia grosieră, hedonică, ori cu sentimentul
automulţumirii determinat de obţinerea unui lucru/rezultat/trăire
afectivă sau cognitivă.
Împlinirea de Sine este acea stare a Conştiinţei, care se simte
împăcată în sine însăşi cu sine însăşi ca urmare a faptului de a-şi fi
realizat îndatoririle existenţiale. Această stare corespunde „trăirii
67
morale” pentru că ea, Conştiinţa, este sediul Legilor Universale ce
guvernează Viaţa în ansamblu şi trecerea Individului prin probele acestei
Vieţi. „Este o atitudine faţă de lume, angajare plenară, omnilaterală,
forum de dezbatere cu noi înşine şi cu alţii, opţiune valorică, impuls
interior către acţiune şi motivare comportamentală. În conştiinţă şi prin
conştiinţă trăim sublimul dar şi ridicolul, trăim comedia umană dar şi
drama şi tragedia ei, trăim fastul dar şi nefastul, lumina şi întunericul“ –
cum ar spune Ion Moraru.
Fiindcă într-adevăr „cel mai bun dintre toţi cazuiştii este conştiinţa“ –
recunoaştea Rousseau – şi numai cine se târguieşte cu ea recurge la
subtilităţile raţionamentului. Prima dintre toate grijile este aceea de noi
înşine, ori de câte ori vocea interioară ne spune că, făcând binele nostru
în dauna altora facem rău! Ne închipuim că ne conformăm impulsului
naturii, când de fapt îi rezistăm; ascultând ceea ce spune simţurilor,
dispreţuim ceea ce a spus inimilor noastre; fiinţa activă se supune, fiinţa
pasivă comandă. Conştiinţa este vocea sufletului, pasiunile sunt vocea
trupului. E de mirare că adesea aceste două limbaje se contrazic? Şi
atunci pe care să-l ascultăm? Prea adesea raţiunea ne înşală; am dobândit
dreptul de a o respinge; dar conştiinţa nu ne înşală niciodată, ea este
adevărata călăuză a omului; ea este pentru suflet ceea ce instinctul e
pentru corp; cine o ascultă, ascultă Natura şi nu se poate teme că se va
rătăci… fiindcă ascultă de un Instinct divin, nemuritor şi un glas ceresc;
de o călăuză sigură a unei fiinţe ignorante şi mărginite, dar inteligente şi
libere; de un judecător infailibil al binelui şi răului, care îl face pe om
asemenea lui Dumnezeu. Conştiinţa reprezintă excelenţa naturii noastre
şi moralitatea acţiunilor noastre; fără ea nu simţim nimic din ceea ce ne-
ar putea ridica deasupra animalelor, decât tristul privilegiu de a rătăci din

68
eroare în eroare cu ajutorul unui intelect lipsit de norme şi al unei raţiuni
lipsite de principii.“
De aceea trebuie să observăm că fiecare fiinţă umană are un standard
propriu de dezvoltare a Conştiinţei, adică un nivel anume de
„acumulare” a experienţelor normative ce reglementează toate procesele
Vieţii şi menţin armonia Sistemului individual în ansamblul Ordinii
Cosmice. Orice „experienţă” acumulată la nivel de Conştiinţă, orice
Lege o dată învăţată , nu se mai pierde; eventual se poate uita (temporar
şi parţial) de existenţa ei. (Acest lucru se întâmplă prin procesul naşterii,
al întrupării, de ex.). De aceea este cu atât mai necesar procesul de
autocunoaştere/autoevaluare prin introspecţie profundă până la acest
nivel superior al Conştiinţei. Conştiinţa deci, reprezintă o mare bază de
date la nivel existenţial, ce poate doar să se îmbogăţească, dar nu poate
sărăci niciodată. Aceasta este Devenirea Fiinţei!
La Marea Şcoală a Vieţii, unii Elevii-Fiinţe Umane-sunt în clasa a
doua, alţii în clasa a opta ori a unsprezecea. Aceste trepte corespund nivelelor
proprii de dezvoltare a Conştiinţei, de învăţătură a Lecţiilor Vieţii.
Pentru fiecare om, în timpul vieţii (în planul fizic) Conştiinţa se
manifestă ca o cerinţă de adaptare, de conformare şi respectare a
normativelor dictate de ea (care în fapt sunt Legi ale Vieţii
experimentate, învăţate de către fiinţă în alte “zile de şcoală” şi
depozitate acolo pentru Veşnicie). Conştiinţa îi cere deci omului să se
poarte după nivelul propriu de dezvoltare la care se află.
Desigur că lumea, societatea în ansamblu şi Viaţa însăşi se vor grăbi
să-i pună numeroase piedici şi să-i ridice în cale o mie de imagini false
despre sine şi despre ceea ce este şi ceea ce trebuie. Îi vor prezenta o
mie de idoli, care mai de care mai tentanţi, numai să-l abată de la Drumul

69
Dezvoltării sale, drum pe care numai şi numai propria-i Conştiinţă i-l
poate arăta.
De aceea numim Implinire de Sine, starea rezultată atunci când
Omul stă de vorbă mereu, ascultă şi urmează pas cu pas sfatul şi
imperativele Conştiinţei Sale, când Sinele simte că are un punct de
sprijin stabil şi ştie în fiecare moment ce şi cum trebuie să facă, dar
mai presus de toate ştie unde să apeleze, pe cine să întrebe, la cine şi la
ce sistem să se raporteze, spre a se regăsi cu datoria împlinită, ca parte
componentă, ca membru al Marii Familii de Fiinţe a Universului.
Bineânţeles, elevii din clasa a doua nu vor şti, la nivelul mentalului
obişnuit – şi chiar de li se va spune, nu vor crede – despre existenţa şi
responsabilităţile acestei Mari Familii. Conştiinţa lor este încă nebuloasă,
iar Sinele semi-adormit. Totuşi, şi la acest nivel există norme şi
imperative ce se impun a fi respectate, există un standard de exigenţă al
Conştiinţei şi o datorie a Omului ca în manifestările sale (fizice, psihice,
mentale rezultate în urma raporturilor cu alte fiinţe) să se conformeze
acestor standarde de exigenţă. În măsura în care reuşeşte acest lucru,
resimte o stare de armonizare interioară, o stare de bine la nivelul
Sinelui, care-i confirmă că – aşa cum se spune în limbaj comun – „s-a
manifestat în acord cu natura proprie”. Este ceea ce Fiinţele regnului
animal realizează sub conducerea Instinctului; dar oamenii au libertatea
şi îndatorirea de a înfăptui ei înşişi, prin efort, străduinţă şi sacrificiu
propriu. Nerealizarea se traduce în Suferinţă.
Vedem astfel cum Împlinirea de Sine fiind determinată de gradul de
elevare al Conştiinţei, are tot atâtea forme, modalităţi şi nivele (grade),
câte Conştiinţa însăşi. Astfel înţelegem de ce un criminal în clasa a doua
poate fi împlinit, iar unul de pe nivelul şapte nu (termenul „criminal”

70
aparţine accepţiunii sociale), aşa înţelegem de ce un „sfânt” (elev în clasa
a douăsprezecea), deşi e mai curat decât întreaga omenire la un loc, s-ar
putea să nu realizeze, să nu atingă această împlinire: pentru că
Împlinirea de Sine ţine în mod direct de realizarea îndatoririlor
existenţiale ca fiinţă umană, îndatoriri despre care Universul ne dă de
ştire la nivelul şi prin intermediul Conştiinţei. După cum a spus Isus:
Fiecare are propria sa Cruce de dus.
Împlinirea de sine nu trebuie confundată cu stările (trăirile) de
substanţă astrală ori mentală – şi ne referim aici la plăceri, satisfacţii,
bucurii etc (în accepţiunea comună a termenilor). Împlinirea de sine
reprezintă o stare superioară de vibraţie a Conştiinţei în armonie cu
Ordinea Universală si ea se realizează numai atunci când fiinţa umană
îşi îndeplineşte sarcinile/misiunile existenţiale asumându-şi rolul ce l-a
primit în marea regie a vieţii şi conştientizându-şi rostul ca parte într-o
piesă ce trebuie jucată. De aceea Împlinirea de Sine nu exclude
suferinţa. Având în vedere că pentru majoritatea oamenilor prezentului
(elevi în clase mai mari la Şcoala evoluţiei) sarcinile de viaţă, misiunea
lor întreită, presupun muncă, sacrificiu, dăruire, explorarea orizonturilor
interioare etc, transformarea/restructurarea ordinilor existente – la nivel
de societate şi individ, ceea ce se traduce în efort, risc, chin al creaţiei –
este absolut normal ca, pentru realizarea Împlinirii de Sine, omul să
trebuiască a parcurge drumul prefacerilor care trec implicit prin
dimensiunea suferinţei.
Este vorba, însă, de o suferinţă înţeleasă, asumată, interiorizată, de
acea suferinţă creatoare, care clădeşte caracterul şi edifică
fundamentele virtuţii în fiinţa umană.
*

71
 Pe cât este adevărat faptul că Împlinirea de Sine ţine fundamental de
imperativele Conştiinţei şi reprezintă un indicator şi o măsură a realizării
Misiunii existenţiale în viaţa prezentă, tot pe atât este însă de cert şi
faptul că îi este lăsată omului libertatea totală de a da o formă acestor
imperative, de a găsi modalităţile practice, concrete şi individualizate
(adaptate după natura sa intimă) pentru realizarea lor.
Dacă Sinele are anumite trebuinţe (a se vedea “Psihologia Fiinţei”),
Viaţa (Şcoala Evoluţiei) de asemenea anumite cerinţe (lecţii de învăţat,
experienţe de parcurs), Conştiinţa e cea care luminează calea Fiinţei
(ajutând-o să-şi recunoască „temele” şi să discearnă ce e corect de ceea
ce e greşit), Caracterul vine să aducă energia/ puterea, motorul valoric al
acţiunilor şi intreprinderilor acesteia, ei bine, Natura individuală este, în
schimb, „maestrul de ceremonii”, care nu doar că devine responsabil de
transformarea tuturor acestor cerinţe abstracte în realităţi concrete, ci mai
mult chiar, în calitatea sa de „impresar al fiinţei” are misiunea de a
descoperi căile, mijloacele, momentele, modalităţile etc. cele mai
favorabile, mai utile, corespunzătoare şi în acelaşi timp cele mai plăcute.
Natura individuală este purtătoarea sevei/ gustului vieţii, a bucuriei
de a trăi, de a participa la cursurile acestei Grandioase Şcoli a
Existenţei. Dacă celelalte instanţe cer conduite, valori, atitudini,
principii etc, Natura în schimb este singura care oferă: ea oferă
împlinirea vieţii prin satisfacerea deopotrivă a cerinţelor primelor, dar,
în acelaşi timp prin descoperirea modalităţilor celor mai plăcute/
atractive de realizare a lor.
Natura este cea care coboară în existenţa manifestă a Fiinţei, printre
lucruri, fenomene, evenimente şi alte Fiinţe, căutând punţi de legătură a
Sinelui cu toate acestea. Natura este cea care relaţionează şi dă unitate

72
vieţii Fiinţei, atât în Lume cât şi în sine însăşi; este totodată agentul de
comunicare şi forma de transmitere a mesajului. Ea face posibilă
apropierea dintre fiinţe, sentimentele şi trăirile de comuniune, bucuria de
a fi şi a lucra împreună. Ea dă satisfacţie şi Împlinire de pe urma faptului
de a face, de a realiza.
*
Pentru că într-adevăr, aşa cum s-a arătat , “sufletul omului se bucură
şi se înviorează mai mult prin înaintarea în lucruri mărunte, decât prin
baterea pe loc în lucruri mari.“(Francis Bacon)
Fiindcă ceea ce contează până la urmă, este trăirea (cu toată puterea
sufletului nostru) pe care o punem la baza fiecărei împliniri. Putem să ne
facem temele – ca fiinţe la Şcoala Vieţii – să ne îndeplinim misiunea
existenţială, ca datorie ori ca stare de spirit. Depinde de fiecare în parte.
Însă numai când punem suflet din sufletul nostru în actele vieţii
(indiferent cât de mărunte ar fi acestea) când îndeplinim fiecare lucru cu
dragoste, cu admiraţie şi cu profund respect, când înţelegem sau măcar
ne dorim şi ne bucurăm de existenţa acelui lucru, de faptul că noi înşine
putem participa la înfăptuirea lui, numai atunci simţim cu adevărat, nu
doar că suntem cu datoria îndeplinită, ci că am trăit, că am luat parte
activă la spectacolul cosmic al transformării universale.
“Se poate vorbi – arăta André Compte –Spouville – despre două tipuri
de virtute: virtutea exclusiv morală (virtute în sensul pe care i l-a dat Kant :
acţiune din datorie) şi virtutea etică (cea descrisă de Aristotel şi Spinoza :
“fă binele de bunăvoie şi cu bucurie”). Avem nevoie desigur de amândouă,
de prima cu atât mai mult cu cât nu suntem din păcate capabili totdeauna
de a doua.”

73
 CAPITOLUL III
MANAGEMENTUL CALITĂŢII VIEŢII ŞI CONDIŢIEI UMANE

„Să facem – cum spune Scriptura – o oprire pe calea cea veche

şi apoi să privim în jurul nostru şi să aflăm care este calea cea bună şi dreaptă,
şi după aceea să mergem pe ea.“
Francis Bacon

I. Conceptul de “management”

Fluturele nu este o negaţie a omizii; este desăvârşirea ei. Această continuitate a

vieţii care scapă conştiinţei adormite a plantei, omul a ştiut s-o descopere. Ea îi apare în
istorie de îndată ce nu mai caută simpla succesiune a evenimentelor, ci urmele
eforturilor lui încăpăţânate şi manifestarea intenţiilor lui profunde.
Gaston Berger

La prima vedere, conceptul de „management” ar putea să pară ca

fiind o noutate, o creaţie specifică societăţii occidentale a secolului XX.
Nimic mai fals, însă. Chiar dacă este adevărat că terminologia de
orientare anglofonă s-a impus venind dinspre domeniul economiei de
piaţă, în substratul său managementul aparţine şi se regăseşte în mai
toate domeniile vieţii sociale (şi nu numai, după cum vom vedea mai
jos).
Pentru că dincolo de orice pretenţie a unei ştiinţe ori alteia de a se
considera iniţiatoarea acestui formidabil instrument pus în slujba omului,
în fapt, managementul este la fel de “bătrân” precum utilizatorul său.
Chiar în primele faze ale dezvoltării sale, atunci când mergea la pescuit
ori la vânătoare, atunci când îşi săpa o vizuină ori construia o colibă,
când îşi conducea tribul la bătălie sau îşi agonisea hrana pentru iarnă,
omul îşi punea la punct mai întâi un plan de acţiune, un proiect, o
strategie.
74
 Fiindcă, dacă este să trecem dincolo de academismele definiţiilor
moderne, care mai de care mai ornate cu specific “sectar”, de breaslă,
trebuie să recunoaştem esenţa pură a managementului ca fiind acel
ansamblu de strategii, opţiuni, de instrumente şi reguli, care îi permit
fiinţei umane, la un moment dat să ştie, să poată, să aleagă şi decidă,
să realizeze şi să avanseze spre un anumit scop, cu maxim de eficienţă
şi cu cele mai mari şanse de reuşită.
Omul este jumătate vis, jumătate împlinire. Visul este tatăl oricărei
împliniri. Străduinţa omului – mama sa. Şi cum nu poate exista zămislire
fără ambii părinţi, la fel nu poate exista împlinire decât din împreunarea
acestor două. Fără vis, orice realizare nu este decât un avorton, un copil
nedorit, aruncat din sufletul omului şi lăsat pe drumurile pustiite ale
sorţii. El nu creşte în împlinire. Fără strădanie, rămâne simplă sămânţă
spulberată în zările speranţei deşarte.
Ca să transpună realitatea interioară a visului propriu în lumea
exterioară, ca să o extragă din sfera utopică a posibilului şi să-i dea o
formă în spaţiul realizabilului, să facă din ea un cămin pentru sufletul
său, omul are nevoie în primul rând de un plan, de un proiect. Mai are
apoi nevoie de cunoaştere, de instrumente şi strategii eficiente precum şi
de educaţie, dezvoltare, antrenament în măsură a-i activa capacităţile şi
spori performanţele atingerii obiectivului.
Însă realizarea nu este împlinire. Realizarea reprezintă o stare
faptică exterioară, străină, petrecută într-un univers rece şi distant. Pentru
ca ea să reprezinte un adevărat cămin al sufletului, ca să-i poată oferi
acestuia căldură, afecţiune, ocrotirea, bucuria necesară, să-i permită a
gusta nectarul vieţii în toată plenitudinea sa, pentru a fi cu adevărat
împlinire, deci, este necesar, ca – dincolo şi mai presus de orice –

75
sufletul să-şi fi dorit cu toată puterea sa acea realizare. Aşa cum un
copil se vrea lângă mama sa; aşa cum iubitul îşi doreşte iubita; aşa cum
credinciosul îl adoră pe Dumnezeu, tot astfel trebuie ca Sufletul omului
să simtă pentru realizările sale o legătură organică şi o stare de
vibraţie în deplină armonie.
Indiferent cât de mare sau mic, de important sau nu, de valoros sau
inutil ar părea el în ochii celorlalţi, visul reprezintă o parte din fiinţa
intimă şi unică a oricărui om. De aceea şi împlinirea nu poate fi decât
absolut individuală, personală, irepetabilă.
Putem acum să înţelegem mai bine ce rol are şi deci, ce este
managementul.
A) În primul rând, aşa cum am arătat, managementul reprezintă un
set de strategii, de reguli şi norme unite printr-o logică internă mobilă
(adică adaptabilă, nerigidă); dacă ar fi să ne exprimăm metaforic pentru a
releva mai bine substanţa acestor norme, managementul ar putea fi privit
ca lecţie de dans, care predă nu doar paşii, mişcările, succesiunile etc., ci
deopotrivă deschide sufletul spre perceperea ritmului, a muzicalităţii;
dansatorul nu numără paşii, dansatorul trăieşte armonia; el dansează cu
toată fiinţa sa, iar ceea ce trupul realizează în exterior este numai
transpunerea ritualică în lumea fizică (punerea în formă) a realităţii trăite
de suflet în toată plenitudinea ei.

B) De aceea managementul este deopotrivă raţiune şi afectivitate,

opţiune şi decizie, calcul şi prospecţiune, viziune şi trăire; dar mai
presus de toate, este în mod fundamental stare de spirit. Modalitate prin
care fiinţa, în unicitatea splendorii sale, se trans-pune şi trans–pare într-o

76
realitate exterioară, al cărui trup îl împrumută de la această lume, dar al
cărui suflu de viaţă este parte din fiinţa înseşi, este suflet din sufletul ei.
Să ne amintim de Meşterul Manole, care edificase multe forme,
multe realizări, dar nici o împlinire. Împlinirea sa era încă un vis şi
pentru a se putea actualiza a trebuit mai întâi ca el, meşterul să înveţe a-i
da viaţă, să pună fiinţă din fiinţa sa – Ana, simbolul jumătăţii lui Manole
– la temelia acestei realizări, să se identifice ce ea, numai astfel putând-o
trans-forma dintr-o formă moartă, imposibil a se naşte, într-o realizare
vie, în măsură a-i oferi satisfacţie, bucurie, strălucire interioară: Împlinire
de Sine.

C) Managementul presupune apoi un plan, un proiect, o hartă pe

care să fie marcat traseul spre obiectiv, spre scop, spre reuşită. Dar ca
şi în Lumea Naturii, şi în cea a realizărilor nu există trasee drepte şi nici
posibilităţi unice. Există multe căi care duc în acelaşi loc – unele mai
grele, dar mai scurte, altele mai uşoare dar ocolitoare. Există multe
surprize, obstacole, peripeţii; există neprevăzutul: adică ceea ce nu poate
fi prevăzut. Şi tocmai de aceea, mai important decât orice, pentru reuşita
parcurgerii traseului este, nu detaliul hărţii, ci steaua-călăuză care să-l
ghideze pe călător, şi capacitatea sa de a se descurca în toate situaţiile
pe care expediţia i le scoate în cale.
Fiindcă orice întreprindere a fiinţei umane este o expediţie – mai
mare ori mai mică, mai amplă sau mai restrânsă, după caz. Întreaga sa
Viaţă, însă, reprezintă Marea Călătorie, Marea Trecere dinspre ceea ce
este, spre ceea ce va să devină, dinspre naştere spre actualizare, spre
Împlinirea de Sine. Să ne amintim ce spunea Maslow: „omul este o

77
fiinţă înzestrată cu un proiect; de aceea, ceea ce Sinele său este în mod
potenţial, el trebuie să devină actualizat în această viaţă.”
Omul trebuie să parcurgă drumul dinspre Existenţă, ca dat al Naturii
spre Existenţa lui, ca şi câştig, reuşită, construcţie, realizare şi împlinire
proprie. Pentru că – arăta Giovani Gentile – „dacă în lumea Naturii, totul
este prin natură; în lumea spiritului, nimeni şi nimic nu e prin natură. Ci
e intregime ceea ce devine prin opera sa proprie; şi nimic nu este fiindcă
ar fi deja făcut, ci totul e veşnic de înfăptuit. Iar tot ceea ce s-a înţeles, nu
e nimic faţă de ceea ce se vrea a se înţelege, dar nu s-a înţeles încă; şi tot
astfel, meritele faptelor celor mai frumoase pe care le-am săvârşit nu
scad nici măcar un fir de păr din suma datoriilor ce le avem încă de
îndeplinit şi a căror îndeplinire va costa întreaga valoare a conduitei
noastre, datorită căreia vom continua să contăm ca fiinţe spirituale. Căci
memoria care nu se înnoieşte, care nu creează ex novo, nu are nimic,
absolut nimic a-şi aminti!… Omul este om pentru că se face Om!”
Mereu, clipă de clipă!
De aceea Călătoria Vieţii şi Împlinirea de Sine nu sunt finalităţi, ci
obiective, realizări ce nasc realizări noi, mai ample, mai profunde, mai
îndepărtate şi mai înalte. Călătoria Vieţii este un proces în progresie
continuă, iar Împlinirea de Sine reprezintă confirmarea realizării
fiecărui pas, pe acest drum individual, propriu şi unic al creşterii şi
dezvoltării personale, al Devenirii de Sine.

D) Managementul presupune deci acest Plan care este Proiectul Vieţii

Personale, alcătuit din următoarele etape structurale:
1) Steaua Călăuză: - adică obiectivul central, scopul întregii
Călătorii a Vieţii, Misiunea existenţială.

78
 2) Strategia atingerii acestui obiectiv: - trasarea hărţii;
marcarea căilor posibile; selectarea şi optarea pentru cele mai favorabile;
păstrarea deschiderii către opţiuni viitoare mai potrivite; observarea
obstacolelor şi oportunităţilor etc.
3) Stabilirea punctelor de control şi a refugiilor: - acestea ne
permit să verificăm mereu cât de mult ne-am abătut de la direcţia
necesară, precum şi să facem faţă anumitor schimbări în planurile
Naturii, ori intemperii necunoscute ale Destinului, sau altor surprize ale
vieţii.
4) Pregătirea rucsacului: - adică a instrumentelor (de toate
categoriile) necesare pentru drum, de la capacităţi interioare ale
sufletului, până la raporturile acestuia cu lumea exterioară pe toate cele 4
Dimensiuni ale vieţii arătate în capitolul anterioar. Trebuie să fim foarte
atenţi la toate cerinţele, pentru că, a pleca la drum cu un instrumentar
necorespunzător, gândindu-ne că vom improviza pe traseu, este – nu
doar cea mai mare nesocotinţă de care dă dovadă omul prezentului – ci şi
o elementară lipsă de educaţie pentru viaţă. Lipsa mijloacelor,
instrumentelor (capacităţi proprii, mediu şi factori cosmici, fiziologici,
sociali, politici, economici, spirituali etc.) ne vor face să schimbăm
mereu traseul, să o luăm adesea pe căi nedorite, să rătăcim – de multe ori
– calea, întrucât pe harta (proiectul) vieţii nu figurau potecile lăturalnice,
să cădem în prăpastii ori să ne încurcăm în mari hăţişuri, să ne rănim
adesea şi să suferim continuu, să ne temem până la disperare, să ne
regăsim pentru ca la următorul pas să ne pierdem din nou, să nu putem
face faţă probelor vieţii şi să sfârşim călătoria prin abandon. Sau chiar
mai rău: continuăm coşmarul, hăituiţi mereu de umbre şi demoni,
bântuiţi de voci şi vedenii, torturaţi de semeni şi lume, dând vina pe

79
destin, pe întâmplări, pe oameni şi lucruri, pe noi înşine – în final – dar
prea târzi şi fără nici un rezultat. Toate acestea nu ne ajută cu nimic, atâta
timp cât am pierdut singura şi veritabila călăuză ce poate da răspuns
tuturor întrebărilor noastre şi, luminându-se căile sufletului să ne scoată
din agonie, punându-ne iarăşi la Drum, dându-ne iarăşi posibilitatea de a
trăi – ca fiinţe vii, înzestrate cu un proiect – şi de a ne putea bucura de
fiecare pas realizat înainte; iar o dată cu el a ne încânta sufletul din
contemplarea splendorilor ce ne însoţesc în fiecare clipă. Căci numai din
acestea se poate naşte Împlinirea noastră ca oameni şi numai în împlinire
putem avea certitudinea că suntem, că existăm ca fiinţe vii şi nu doar ca
proiecte abstracte, ori mai rău, seminţe de umanitate aruncate în vânturile
sorţii şi îngropate în lutul mort al deşertăciunii.
5) Apoi trebuie să căutăm a obţine şi cunoaşte cât mai multe
aspecte despre Călătorie în toate elementele ei posibile. Să învăţăm de
asemenea că pe tot parcursul e necesar a fi cu mintea şi sufletul
deschise, mereu pregătite a întâmpina noutăţile. Căci această Călătorie
este deopotrivă un pelerinaj sacru şi personal (deci trebuie tratat cu toată
seriozitatea şi puterea noastră de trăire şi devoţiune), dar mai este şi o
Şcoală a Creşterii şi Dezvoltării noastre individuale. Fiecare lucru ce ne
întâmpină pe Cale este pus acolo spre a ne preda o lecţie de viaţă, absolut
necesară progresului şi înaintării Sufletului nostru spre desăvârşire. De
aceea şi greutăţile ce ne ies în faţă nu sunt obstacole, ci probe prin care
ne sunt puse la încercare iscusinţa, pregătirea, educaţia acumulată fiind
evidenţiate şi scăpările, lipsurile ori carenţele datorate neatenţiei ori
absenteismului (ignorării mesajului de înţelepciune al lecţiilor). Astfel că
orice greutate reprezintă o veritabilă oportunitate în dezvoltare. Fie că o
învingere de prima dată, fie că nu, ea ne ajută mereu.

80
 Putem trece examenul cu fruntea plecată, plângând-ne şi văitându-
ne mereu de greutăţi şi suferinţe, torturaţi de griji, urmăriţi de temeri,
înfricoşaţi de faptul că nu vom lua nota cea mare. Sau putem rămâne
calmi, demni, cu fruntea sus, mulţumiţi că am progresat atât, dornici să
dovedim mai mult, neconcurând cu nimeni decât cu propria noastră
conştiinţă şi dând socoteală doar Stelei noastre Călăuză. Iar acestea
două sunt răbdătoare şi înţelegătoare fiindcă în eternitatea lor timpul nu
există. De aceea importantă e nu atât Ajungerea, cât Parcurgerea:
asumarea acestei Călătorii şi înaintarea pe Cale prin proprie decizie şi
după propria măsură. Împlinirea de Sine este, nu o finalitate, ci o
Călătorie continuă ce se trăieşte ca o Sărbătoare a fiecărui Pas.
6) Şi nu în ultimul rând, managementul acestui Proiect al Vieţii
personale presupune şi o pregătire a Călătorului. „Soldatul, spunea
Seneca, aleargă la luptă când peste tot e pace şi nu-i nici urmă de
duşman; înalţă parapete şi trudeşte cu o muncă deşartă ca să poată rezista
uneia impuse de nevoie. De aceea dacă vrei ca un om să nu tremure în
luptă, pregăteşte-l mai înainte de bătălie. Sufletul să se deprindă cu
nevoile vieţii chiar când nu duce grijă de nimic şi să se călească
împotriva loviturilor sorţii chiar când norocul îi zâmbeşte”.

E) Suntem acum în momentul şi postura de a observa că

managementul reprezintă în fond o pregătire interioară complexă şi
continuă, o creştere şi dezvoltare personală neîntreruptă, o adaptare,
integrare, trans-formare şi actualizare permanentă.
Vedem astfel că accepţiunea modernă (terminologia folosită astăzi),
dacă o aplicăm direct fiinţei umane (şi nici nu putem altfel, fiindcă tot
ceea ce există în societate – bunuri, servicii, materii etc. – nu reprezintă

81
decât instrumente create de oameni pentru a se raporta unii la alţii), se
suprapune peste conţinutul a ceea ce anticii denumeau Paideea. Adică
educaţie continuă (de la naştere şi pe toată durata vieţii), formatoare şi
transformatoare a fiinţei umane, deopotrivă filosofie, religie, ştiinţă,
inginerie, mod de a trăi şi a se raporta la lume, semeni şi univers, o
practică neîntreruptă a desăvârşirii prin armonizarea rostului propriu
cu toate aspectele existenţiale, prin adoptarea conduitei individuale
după Ordinea întregului Cosmos, prin celebrarea Bucuriei Existenţiale
de a participa la creaţia continuă a lumii şi vieţii.

II. Conţinutul Proiectului Vieţii Personale

Orice acţiune trebuie reprodusă la început în gând…, tot ce

se clădeşte de mâna omului trebuie creat întâi la scară mică,
precedat de o machetă…în proiect stă înseşi esenţa umanităţii.
Mircea Maliţa

Am văzut anterior, din punct de vedere strategic, principalele etape

marcante în pregătirea Planului de Viaţă, altfel spus acele elemente- cadru
menite a-i asigura succesul în procesul implementării lui în această lume.
În cele ce urmează ne vom opri asupra esenţei, a conţinutului pe
care trebuie să-l aibă Proiectul Vieţii Personale, adică acele lucruri fără
de care, nu numai că nu am putea vorbi de un veritabil proiect, dar acesta
nici nu ar avea caracterul personal.
Pentru că, prin definiţie, Planul de Viaţă se adresează unei anumite
şi unice, irepetabile, persoane umane. Să ne reamintim că Personalitatea
reprezintă acea „mască” în măsură a-l transpune (şi integra) pe actor –
fiinţa umană – în rolul ce-i este menit pe Scena vieţii prezente şi a-l ajuta

82
să se integreze armonic în ansamblul ultra-complex al scenariului acestei
lumi. Personalitatea este, deci, acel vehicol adaptat şi adaptabil astfel
structurat şi în continuă re-structurare, în funcţie de conjuncturile
Scenariului, fără de care fiinţa-om nu şi-ar putea îndeplini întreita
misiune existenţială, aşa cum am văzut-o mai sus. Dar în afară de
îndeplinirea îndatoririlor – de elev la Şcoala Vieţii, de Actor pe Scena
Lumii şi de Tovarăş de Drum pentru celelalte fiinţe – Personalitatea mai
îndeplineşte şi o altă funcţiune, deloc neglijabilă: aceea de a determina
atitudinea în faţa vieţii şi a lumii, în faţa temelor şi îndatoririlor, în
faţa sufletului însuşi, la fiecare pas realizat pe drumul devenirii.
Putem parcurge acest drum în tristeţe sau în bucurie, cu fruntea sus
ori capul plecat, veseli şi optimişti, ori încruntaţi, plângându-ne mereu de
greutăţile ieşite în cale. Putem vedea în fiecare probă un obstacol de
netrecut – şi să aşteptăm a fi împinşi de la spate – ori putem să înţelegem
că fiecare dificultate este în fapt o oportunitate pentru dezvoltarea proprie.
Putem trece prin viaţă şi lume cu ochii sufletului larg deschişi,
admirând fiecare lucru ce ne iese în cale, bucurându-ne de fiecare colţ de
univers în care experienţa ne poartă la un moment dat, sau ne putem lăsa
purtaţi de torentul evoluţiei, loviţi de stânci şi maluri, în bezna
inconştienţei, ignorând totul inclusiv propria noastră existenţă şi
nepăstrând decât imaginea furibundă a raţiunii delirante ce ne înfăţişează
doar un munte uriaş de probleme, la care fiecare clipă de suferinţă vine
să se adauge spre împlinirea tragismului condiţiei noastre închipuite.
Căci ce este Sufletul nostru? – un spaţiu gol, care după caz poate lua
orice întrebuinţare: o groapă de gunoi care să adune mizeriile vieţii, ori
un hambar în care să fie depozitate îmbelşugatele roade ale împlinirii
misiunii de om. După străduinţa gospodarului purtător.

83
 Personalitatea este, deci, aceea care ne poate ajuta să venim la
şcoală bucuroşi de reîntâlnirea cu prietenii, colegii, cu profesorii şi sălile
de clasă; cu materiile şi laboratoarele de lucru; să ne bucurăm de fiecare
oră de curs, în care trebuie să muncim alături de alţi semeni şi de pauzele
când ne putem relaxa şi reîntâlni cu toţii; să descoperim frumuseţea şi
necesitatea învăţăturii, să vedem cum ea ne ajută să creştem să ne
dezvoltăm, să dobândim mai multe competenţe, să ne ridicăm tot mai
sus, mai aproape de Steaua Călăuză ce ne-a fost dăruită spre a lumina
orizonturile devenirii noastre.
De aceea este de maximă importanţă şi de primă necesitate să
acordăm toată atenţia noastră structurii unei Personalităţi în măsură
deopotrivă a ne permite realizarea misiunii existenţiale pentru care ne
aflăm aici şi acum, dar şi a putea să trecem prin viaţă şi lume cu fruntea
sus şi zâmbetul pe buze, bucurându-ne de splendoarea tuturor celor ce
ne întâmpină pe Cale.
Pentru că putem să facem din simplul fapt de a fi, Sărbătoarea
Bucuriei Existenţiale. Rămâne la propria latitudine a fiecăruia. Un lucru
este cert, însă: dacă ne-au fost date libertatea, oportunitatea şi
capacitatea, înseamnă că ele reprezintă şi o datorie de a face, de a
împlini. Mai trebuie doar să le alăturăm voinţa, decizia şi efortul nostru.
Şi, bineînţeles un Plan de acţiune corespunzător.
Proiectul Vieţii Personale urmăreşte deci dezvoltarea şi modelarea
pe parcurs a propriei noastre Personalităţi, astfel încât să reuşim
maximul posibil de împlinire în viaţa prezentă, în condiţiile de rol, de
conjuncturi, de posibilităţi şi mai ales în funcţie de Natura noastră
individuală. Pentru că, să ne reamintim (a se vedea „Psihologia Fiinţei”),
Natura este cea care ne apropie, ne uneşte, ne face să ne legăm de ceea

84
ce ne înconjoară (de lucruri, de semeni, de alte fiinţe, evenimente,
fenomene etc.), ne ajută să pătrundem în intimitatea lor ieşind din
graniţele strâmte ale fiinţei noastre, să le cunoaştem să descoperim că
sufletul lor şi sufletul nostru pot fi puse în armonie pentru că au aceeaşi
origine şi aparţin aceleiaşi mari Familii a Vieţii. Natura ne aduce
bucuria de a fi în viaţă şi în lume, de a realiza misiunea existenţială într-
o formă proprie, plăcută şi de maximă satisfacţie. Natura ne ajută nu
doar să trăim ca spectatori, ci să participăm activ ca modelatori, fiecare
după propria-i creativitate, în procesul continuu de transformare a
Decorurilor Lumii.
De aceea observăm că Proiectul Vieţii Personale reprezintă, în
esenţa sa, o punere în formă – cea mai potrivită formă – a Naturii
noastre intime. Sigur acesteia i se vor adăuga valorile proprii, ale
Caracterului, normele şi imperativele Conştiinţei şi bineînţeles,
trebuinţele Sinelui. (A se vedea „Psihologia Fiinţei”).
*
Astfel încât, spre a identifica, sub aspectul conţinutului, în ce constă
Proiectul, va trebui să pornim de la analiza Naturii, să descoperim ce
elemente sunt cuprinse acolo. Pentru aceasta vom purcede la un
interogatoriu introspectiv (sau dacă termenul pare dur, putem să-i
spunem „interviu”) prin intermediul căruia vom descoperi cât mai multe
dintre lucrurile care ne atrag, ne sunt dragi, ne impresionează într-un fel
plăcut, ne fac să „simţim” ceva pentru, sau în prezenţa lor ne sunt utile
fiinţei noastre (întrucât ne dau siguranţă, stabilitate, ne scapă de griji, ne
satisfac anumite trebuinţe – de estetic, de confort, de afecţiune, de
cunoaştere, spirituale etc. – a se vedea în Piramida Trebuinţelor în
„Psihologia Fiinţei”) sau, dimpotrivă, acele lucruri pe care nu le dorim în

85
preajma noastră, ori care ne resping, ne sunt reci, distante, nu ne creează
nici un sentiment, o stare de vibraţie favorabilă, ori chiar ne pot
împiedica în propria dezvoltare. (În descoperirea şi identificarea lor
trebuie să ne analizăm întreaga existenţă până la zi). Pe cele dintâi le
vom plasa pe o listă ce o vom completa apoi cu introspecţia la nivelul
Caracterului. De aici vom extrage toate valorile personale care ne
ghidează viaţa sau pe care noi ne-am dori să le putem manifesta în
raporturile cu semenii, cu lumea, cu noi înşine. Vom vedea apoi ce
virtuţi avem, la zi, şi ce virtuţi (puteri de înfăptuire) ne sunt necesare,
pentru a putea da viaţă, pentru a putea implementa în conduita noastră
cotidiană celelalte valori caracteriale pe care ni le dorim.
Continuând apoi analiza şi mai în profunzime, vom încerca să
determinăm care sunt legile majore, normele după care propria
Conştiinţă ne cere a ne manifesta. Până unde poate merge libertatea de a
ne exprima şi de unde începe responsabilitatea. Cât (şi sub ce formă)
înţelegem noi din sensurile şi devenirea lumii şi vieţii. Cum ne raportăm
la condiţia umană şi cum înţelegem demnitatea aferentă acesteia. Cum
privim celelalte fiinţe şi cum ne comportăm faţă de acestea. Ni se spune
– de către vocea interioară – că n-avem voie să ne ucidem fraţii de sânge
(dar că străinii nu contează), sau ea ne învaţă că trebuie să privim toate
fiinţele cu dragoste, cu admiraţie şi cu profund respect? Că putem strivi,
fără nici o mustrare, pe acelea care atentează la averile noastre, care ne
întrece în performanţe, care este altfel, ori care ne jigneşte orgoliul
personal, înfrânându-ne bucuria de a fi noi înşine unici şi de a beneficia
de o stare proprie de satisfacţie şi bună dezvoltare? Sau că nu avem voie
să ridicăm mâna asupra nici unui seamăn, că e bine şi necesar să dăruim
şi sacrificăm din ce-i al nostru pentru alţii, că nici măcar gândul nu

86
trebuie să rănească vreo făptură – fie ea cât de mică – şi că datori suntem
să facem din sufletul nostru o casă pentru toate sufletele lumii şi vieţii?
Până aici am obţinut (dacă suntem conştiincioşi, obiectivi şi cu
adevărat serioşi în această analiză proprie) o bază de date cu adevărat
impresionantă despre noi. Omul prezentului – în paranteză fie spus – este
o fiinţă de o complexitate uimitoare. Acest fapt se datorează momentului
actual de evoluţie, nivelului la care sunt elevii din Planul Fizic al Terrei
şi care, aşa cum am arătat, se plasează, ca medie, între 6-8, ceea ce face
ca 9 dintre cele 12 Trepte ale Piramidei să fie activate, determinând, în
structura fiecărei Personalităţi, existenţa întregii game de necesităţi – dar
şi de împliniri corelative – de la cele fiziologice până la cele spirituale.
Altfel spus, omul contemporan are la dispoziţie o gamă mult mai
variată de surse pentru asigurarea împlinirii în viaţă, dar şi o paletă
vastă de posibilităţi prin care el să se manifeste pe sine în lume,
îndeplinindu-şi menirea. El este precum a fântână ce captează apa din
toate zările, pentru a o dărui apoi lumii prin mii de izvoare.
Căci el are o misiune în viaţa aceasta, constând în anumite lecţii de
învăţat (proprii, specifice şi unice, ale lui personale), un rol anume de
jucat pe scena lumii prezente şi în acelaşi timp de a-i sprijini pe tovarăşii
de clasă în rezolvarea temelor. Iată tot atâtea provocări: în ce clasă este –
cine-i sunt tovarăşii şi cum poate/trebuie să-i ajute? Ce rol are de jucat
(oare va fi prinţul sau cerşetorul; profesorul, medicul, agricultorul,
părintele cel bun sau cel rău etc.)? Dar mai ales – şi cel mai greu – care
sunt temele sale? Cum să le recunoască pe toate acestea? Unde să le
caute spre a le descoperi?
Dintotdeauna s-a spus: „toate răspunsurile sunt în noi” şi „cunoaşte-
te pe tine însuţi spre a cunoaşte întreg Universul”. Căci într-adevăr

87
toate cât sunt au o logică internă specifică; o anumită organizare; un
anumit sens şi anumite rosturi. Dar mai ales, toate îşi sunt strict necesare
unele altora, fiind rânduite ca piese unice şi la fel de importante în
marele “mecanism” cosmic. Fiecare cu locul, rolul şi funcţia proprie de
îndeplinit. La fel în afară, în Universul mare, la fel în universul mic:
interiorul fiinţei umane.
Ceea ce trebuie să realizăm noi în continuare este să constatăm
următorul lucru: avem un bagaj mare de date extrem de utile şi valoroase
despre noi: aptitudini, orientări, atracţii, plăceri, împliniri, bucurii,
idealuri, speranţe, împreună cu agenţii/lucrurile care le determină; apoi
valorile proprii, trăsăturile de caracter, virtuţile – posedate ori dorite;
normele conştiinţei care ne luminează calea, ajutându-ne să decidem
corect, să nu rătăcim, să nu călcăm strâmb etc. Dar ne lipseşte un aspect:
legea internă după care să le organizăm pe toate acestea; sâmburele
catalizator care să dea un sens, o direcţie, un rost acestei mari bogăţii.
Acesta este Sinele nostru individual, în nuda sa identitate. Va fi
necesar, deci să stăm de vorbă cu El. Să facem linişte şi să ascultăm ce
ne spune. El este cel care ne dezvăluie răspunsurile la toate întrebările
anterioare. Dar vocea sa ar putea fi slabă, mai ales la nivelele fiinţelor-
elevi în clasele mai mici ale evoluţiei. Aceştia au avut nevoie, pentru
călăuzirea lor, de intervenţii externe, de voci externe, de revelaţii şi chiar
de Fiinţe-fraţi mai mari, colegi în clasele superioare, trimişi cu misiunea
organizării vieţii şi procesului educativ de creştere, dezvoltare, împlinire
a acestora. Facem aici o paranteză pentru a ne reaminti că este absolut
necesar a ne dezobişnui pentru totdeauna de a mai aprecia valoarea
Fiinţelor după clasa evolutivă/nivelul de dezvoltare (regn/specie/înrudiri
ori deosebiri cu noi etc) în care se află ele la un moment. Trebuie să ne

88
obişnuim a respecta Viaţa ca Fenomen Universal, de natură cosmică, în
toate Formele sale de manifestare; Viaţa ca Esenţă sacră, ce nu poate fi
supusă judecăţilor de valoare parţiale de care este capabilă fiinţa la
stadiul uman actual, întrebuinţând forţele Mentalului. De aceea, de
fiecare dată când vorbim despre Fiinţă sau despre Viaţă, la fel ca atunci
când ne referim la Marea Fiinţă (Dumnezeu, Allah, Brahma, Tao etc.)
este necesar să înţelegem că Mintea ne este de un prea mic ajutor; astfel
încât trebuie să apelăm la alte facultăţi interioare de percepţie a
realităţilor transcendente, facultăţi ce aparţin Sinelui nostru individual.
În prezent însă, datorită – aşa cum spuneam – nivelului de evoluţie
al omului social, fiecare entitate este în măsură să poarte un dialog cu
Sinele său, pentru că omenirea actuală şi elevii aflaţi acum aici se
situează (în medie) la jumătatea nivelului realizării Conştiinţei de Sine.
De aceea în prezent nu mai avem religii, nu mai avem mistere, nu
mai avem maeştri. Cu toţii suntem deopotrivă învăţătorii şi învăţăceii
unii altora. Dar atenţie, încă este necesar să ne călăuzim după
Manualele Vieţii, după învăţătura pe care Fiinţe mai avansate ne-o
predau sub diverse forme necesare fiecăruia în parte. (Altfel am fi
precum orbii ce ar încerca să conducă alţi orbi de nicăieri spre niciunde,
în căutarea a ceva ce nu ştiu cum arată, dar se numeşte lumină). Astăzi
evoluţia (procesul educativ) nu se mai realizează în grup; temele sunt
absolut individualizate, personalizate. Fiecare fiinţă-om este creatorul
propriului destin, al propriei programe şcolare, organizată după
cerinţele Şcolii şi nivelului individual la care se află.
O dată sosit în Laboratorul Planului Fizic, tot ceea ce trebuie să facă
este să redescopere această programă şi să o pună în aplicare. Iar pentru

89
aceasta, primul şi cel mai îndreptăţit să-i ofere răspunsul este el însuşi:
Sinele său. Fiind totodată şi o îndatorie.
Pentru aceasta, trebuie însă ca Sinele să fie activ, trezit (nu în sens
mistic), întrupat în structura entităţii omului social. Ştim deja – a se
vedea în „Psihologia Fiinţei” – că Sinele (Fiinţa noastră propriu-zisă)
„coboară”, se întrupează în omul social abia după ce toate vehiculele/
trupurile (biologic, eteric, astral, mental) au fost relativ structurate sub
influenţa – pe de o parte – a factorilor externi (Forţele Cosmice, Forţele
Naturii, cele Sociale), iar pe de alta sub acţiunea factorilor interni, proprii
(Natura, Caracterul, Conştiinţa). Acest proces de întrupare, în mod
normal se realizează începând (în prezent) cu vârsta de 12-14 ani şi se
definitivează la vârsta majoratului. De-acum încolo începe, cu adevărat,
munca proprie la construcţia Personalităţii. Până în acest moment au
lucrat Forţele. De acum se alătură lor Fiinţa înseşi.
Deci momentul acestei „majorări” (în sens social) ce poate fi
oriunde între 14-24 de ani (pentru omul contemporan, în funcţie de
nivelul propriu de evoluţie) este punctul de referinţă pentru ceea ce noi
numim „debutul zilei de şcoală”, adică să începem a lucra activ,
conştient, responsabil asupra temelor. Este momentul pentru primul pas
al Călătoriei.
Faptul că nu se petrece acest lucru în societatea contemporană,
faptul că după 60 sau 70 de ani trăiţi oamenii îşi dau seama ce ar fi
trebuit să facă în viaţă, cum, cine şi de ce ar fi trebuit să fie; faptul că,
din elementară lipsă de educaţie – şi răpusă de mirajul spiritului de turmă
– umanitatea şi individul îşi consumă pe cărări lăturalnice şi rătăcitoare
timpul alocat acestei extraordinare experienţe numite „îndatorirea de a
fi”; tuturor acestora li se datorează deopotrivă apariţia seriei de faţă

90
(cuprinzând alături de volumul de faţa: “Psihologia Fiinţei”, “Abilităţile
Consilierului”, “Centrul de Consultanţă” şi respectiv ”Calitatea Vieţii şi
Condiţiei Umane”) precum şi practicile consilierii cu accent pe
Managementul educaţional al condiţiei umane.
*
Nu e un păcat să cerem sprijin din afară – de la fraţi, surori, semeni
umani, de la lumea Naturii, de la Modelatorii Evoluţiei ori de la marea
Fiinţă. Aceasta este chiar o îndatorire a lor. Greşeala noastră, însă, este
atunci când cerşim acestea. Adică am refuzat a munci pentru a le obţine
şi zacem la poarta Templului Vieţii aşteptând să iasă vreun sfânt cu
pomana de fericire atât de dorită sufletului nostru. Pentru că omului
contemporan i s-au dat deopotrivă ogorul, sămânţa şi instrumentele de
lucru. Lui îi revine misiunea să are şi să însămânţeze, astfel încât la
vremea culesului să poată dărui lumii şi vieţii din roadele muncii sale.
Nu i se cere mult. Fiecăruia după propria măsură. Căci răsplata nu este
după cantitate, ci după hărnicie; după străduinţă personală şi
conştiinciozitate. Iar răsplata constă în Împlinirea de Sine. Pentru
aceasta omul trebuie să discute cu Sinele său. Va auzi acolo o voce care
îl va orienta, îl va atrage în mod deosebit ori îl va împinge mereu spre un
ceva anume de aici din lumea aceasta. Va simţi un impuls într-un fel
aparte, deosebit, profund, care vibrează în toţi porii fiinţei sale,
orientând-o spre un orizont anume.
Dar atenţie, Sinele nu este o realitate transcendentă. Nu trebuie
confundat cu sensurile mistice, ori filozofice. Sinele suntem noi ca
Fiinţe. Să ne reamintim că fiecare dintre fiinţele cunoscute (şi mai
apropiate nouă ca evoluţie) au un Sine al lor (plante, animale, îngeri,
arhangheli etc.). Însă doar începând cu stadiul uman de dezvoltare Sinele

91
începe a fi conştient, a vedea, a cunoaşte şi realiza sensurile şi rosturile
lucrurilor în univers. Pe măsura creşterii/evoluţiei fiinţei, Sinele poate
zări tot mai departe, poate înţelege tot mai în profunzime, acumulează şi
dezvoltă puteri/forţe/capacităţi tot mai mari şi participă din ce în ce mai
activ, mai pregnant la modelarea externă a Proceselor Vieţii şi internă a
fenomenului propriei evoluţii.
Vocea aceasta interioară a Sinelui va putea fi mai uşor sau mai greu
percepută, în funcţie atât de intensitatea ei (dacă Fiinţa-elev este mai
avansată, în clasele mai mari, va avea mai mare atracţie şi dorinţă, o dată
venită la şcoală, de a-şi reaminti ce teme are de realizat) cât şi „de
bruiajul de fond” de forţa cu care factorii externi abat Fiinţa de la datoria
de a se centra pe sine, răpindu-i timpul pentru introspecţie şi aruncând-o
în torentul haotic al stilului de viaţă social.
Cel mai important sprijin, însă, pentru identificarea şi urmarea
acestei voci (uneori pot să apară şi altele „mincinoase”, ce au rolul de a
ne pune la încercare şi a ne abate din drumul nostru, făcându-ne să
rătăcim) îl constituie chiar bagajul de date despre noi, pe care l-am
văzut anterior. Pentru că toate acele aspecte sunt deopotrivă
instrumentele, metodele, mijloacele de orientare, formele de realizare
precum şi forţele de sprijin în realizarea obiectivelor misiunii noastre
existenţiale revelate de Vocea Sinelui. Vocea ne descoperă Scopul;
celelalte toate converg, se strâng în jurul scopului, se pun în slujba lui
spre a-l face posibil, spre a-i da formă, viaţă şi nume în lumea aceasta.
Iată de ce, dacă nu reuşim să percepem încă această Voce, ori să o
distingem din vacarmul înconjurător, vom putea, totuşi, să ne
recunoaştem Scopul identificând, analizând, cunoscând rostul fiecăruia
dintre acele lucruri ce ne-au fost date spre împlinirea lui. Altfel spus,

92
fiecare om social trebuie să observe ce instrumente de lucru are, ce
utilaje, ce echipamente, ce abilităţi, cunoştinţe, ori potenţe, ce sămânţă
pusă în sacii săi – şi în felul acesta, meditând asupra lor, văzând
conexiunea dintre ele şi cum îşi sunt complementare unele altora spre a
se face utile unei anumite munci, el va putea identifica misiunea lui în
această lume, pe care îndeplinind-o va reuşi deopotrivă să se dezvolte în
continuare pe sine ca fiinţă (să dobândească noile abilităţi cerute de
temele vieţii), să cultive partea sa din ogorul vieţii şi totodată, în
anotimpul culesului să dăruiască lumii şi vieţii prinosul străduinţei sale.
Numai această analiză, realizată pe toate palierele structurale ale
fiinţei noastre, ne poate oferi datele necesare pe baza cărora să ne
alcătuim apoi Proiectul de Viaţă. Aceste date vor fi introduse mai întâi
într-o formulă a Personalităţii noastre. Ea va fi vehicolul de ajutor căruia
vom întreprinde călătoria Vieţii. Dar trebuie să fim de asemenea atenţi,
că Personalitatea este cea mai instabilă dintre structurile noastre,
caracterizată de un grad extrem de mobilitate. Pe de o parte, ea poate fi la
fel de uşor influenţată, schimbată, denaturată de acţiunea, de fluxul
continuu al forţelor externe, pe cât poate fi, pe de altă parte, extrem de
repede abătută de la drumul cel bun. De aceea se impune să ţinem strâns
hăţurile în mână şi cu privirea ţintă la Steaua Călăuză, la scopul fixat,
să fim mereu concentraţi la transformările ce se produc în interiorul
acesteia. Să poposim de asemenea din când în când, chiar şi când nu se
simte nevoia (cu atât mai mult atunci când începem a ne rătăci, a pierde
sensul, a ni se întuneca perspectivele), pentru a proceda la operaţiunea
de control al direcţiei, obiectivelor, mijloacelor, instrumentelor
necesare etc. precum şi al regăsirii de sine. Trebuie mereu şi în fiecare
moment (chiar dacă acest lucru pare mai dificil la început) să re-

93
facem cunoştinţă cu noi înşine; să ne reamintim cine suntem, de unde
venim, încotro ne ducem; pe ce cale mergem, ce ţinuturi urmează să
traversăm, ce dotări avem, ce şanse de reuşită cu aceste dotări, ce ne
lipseşte, pe unde să ocolim, ca să ne continuăm drumul după puterile
noastre etc.
Mereu trebuie să facem bilanţul, autoevaluarea, analiza prospectivă
(pentru viitor), să ne reorientăm şi adaptăm strategiile .
Pentru că în toată această Călătorie a Vieţii există numai un singur
lucru ce nu trebuie să se schimbe: Steaua Călăuză – chiar dacă
imaginea ori strălucirea ei pot avea diverse înfăţişări pe măsură ce
progresăm pe Cale. În rest însă, totul se transformă neîncetat: peisajul,
încercările, instrumentele şi mijloacele de lucru, speranţele şi visele,
dorinţele şi obiectivele, călătorul însuşi.

III. Lumea de Vis

Visul e începutul oricărui drum/Trebuie să visezi /Şi asta nu e tot /

Trebuie să crezi / Dar asta nu-i destul / Trebuie să poţi / Şi asta nu e totul /
Trebuie multă, multă multă muncă / Trebuie!
Marin Sorescu

Lumea de Vis este acea Realitate care cuprinde în sine toate

lucrurile ce ne reprezintă, dar care nu pot face parte din viaţa noastră
cotidiană aici şi acum, în realitatea fizică şi socială a momentului. Ea
va conţine toate visele, aspiraţiile, lucrurile dragi sau plăcute, orice
dorinţă ce nu-şi poate găsi loc în lumea prezentului. De la cele mai
nesemnificative lucruri îndrăgite, până la cele mai mari idealuri, orice
fantezie, orice dorinţă poate prinde viaţă aici. Lumea de Vis reprezintă

94
universul creaţiei noastre personale, un spaţiu dincolo de spaţiu şi timp
în care putem face orice, în care suntem creatorii şi modelatorii
realităţilor – adevăraţi Demiurgi. Atâta doar că nu putem să ne
manifestăm oricum. La fel precum Marele Demiurg în Cosmosul său
este „îngrădit” de Legile pe care el însuşi le-a creat spre buna dezvoltare
a procesului vieţii, la fel noi, în Lumea de Vis trebuie să respectăm
anumite reguli necesare funcţionalităţii acesteia.
Pentru că, în primul rând Lumea de Vis este imaginea în oglindă a
vieţii cotidiene pe care o trăim în planul fizic; este complementul ei cu
rol de echilibrare şi compensare a deficitelor de manifestare, a
carenţelor sau îngrădirilor pe care fiinţa noastră le întâmpină în, sau
din partea lumii exterioare.
Astfel faptul că nu putem avea o casă pe lună sau zboruri şi
cunoştinţe în alte galaxii; că nu mai putem trăi în epoca de piatră ori
civilizaţia indiană vedică; faptul că ne dorim o vilă în cel mai pitoresc
loc din lume; că vrem să participăm la expediţii prin jungle şi ţinuturi
misterioase; că ne dorim să avem trup de păsări şi să experimentăm
senzaţiile zborului fără aparate; că vrem să nu mai fim paralizaţi, ori cu
cocoaşă, ori negri ori bătrâni etc. – toate aceste lucruri, care la momentul
prezent nu le putem avea în această viaţă, le vom transpune, le vom crea
şi modifica necontenit în Lumea de Vis. Aceasta reprezintă universul în
care noi trăim mai multe existenţe deodată, acolo unde putem fi ceea ce
ne dorim, putem experimenta fără pericol diverse atitudini/conduite/
stiluri de viaţă etc. fără consecinţe dramatice în caz de eşec. Lumea de
Vis este totodată laboratorul nostru în antrenament şi formare, este
mediul în care ne întâlnim cu noi înşine cei adevăraţi, dar şi cu lucrurile
dragi – şi care ne lipsesc din lumea aceasta – este sursa reîncărcării

95
energetice a sufletului obosit de pe urma eforturilor de a supravieţui în
realitatea brutală/tristă/ostilă/străină a concretului, este posibilitatea de
a ne satisface cea mai profundă dorinţă (: aceea de a fi creatori în
sensul autentic), precum şi toate dorinţele, aparent mărunte dar de pe
urma cărora se nasc cele mai mari bucurii ale vieţii. Căci, să ne
reamintim: realizarea Împlinirii de Sine în viaţă şi în lume ţine nu
doar de împlinirea îndatoririlor existenţiale, ci şi de echilibrarea
(satisfacerea) tuturor nivelelor Piramidei Trebuinţelor, de armonizarea
celor 4 Dimensiuni ale Vieţii Individuale în manifestare şi în acelaşi
timp, de posibilitatea de a ne întâlni pe drumul Vieţii şi a strânge în
jurul nostru toate lucrurile dragi, adică, toate acele elemente ce se
armonizează în vibraţie şi afinitate cu sufletul nostru, cu Natura,
sistemul de valori, normele Conştiinţei şi optica personală de viaţă.
Însă e puţin probabil ca în spaţiul fizic să le întâlnim pe toate
acestea în acelaşi timp. De aceea le vom crea acolo pe toate acelea care
ne lipsesc aici ori vom da forme noi, satisfăcătoare celor ce în lumea
aceasta nu ne convin.
Singura lege care ne îngrădeşte este aceea a progresului, a
dezvoltării noastre personale. De aceea trebuie avut grijă ca Lumea de
Vis, interioară, să nu fie coruptă de aceleaşi pricini pe care le întâlnim
în viaţa exterioară. Lumea de Vis reprezintă tocmai complementul
celeilalte; ea este şi trebuie să rămână un paradis al sufletului, un
spaţiu în care fiinţa noastră se regăseşte pe sine în toate ipostazele
posibile şi favorabile.
De aceea la intrarea în Lumea de Vis vom avea grijă să lăsăm
afară temerile, frustrările, ura, insuccesele, suferinţele, toate acele
lucruri ce le dorim înlăturate din calea vieţii noastre. Acest fapt nu va

96
fi greu de realizat, întrucât acest univers interior ţine în mod esenţial de
specificul oricărei fiinţe. Fiinţa la stadiul uman al dezvoltării sale are
însă două însuşiri fundamentale şi specifice: Visul/Imaginaţia şi
Speranţa. Ne amintim că omul, prin definiţie, reprezintă etapa de
evoluţie la care fiinţa învaţă/parcurge procesul formării/instruirii sale
ca şi creator, după chipul şi asemănarea Marelui Arhitect. Visul şi
Speranţa sunt instrumentele sale de ucenicie: primul reprezintă spaţiul
de lucru, cealaltă motorul tuturor acţiunilor sale, imboldul care o susţine
şi o ajută să păşească mereu mai departe, luminându-i orizonturile
devenirii şi îndepărtând negurile aşezate peste sufletul său în momentele
de restrişte.
Acestor două li se alătură Trebuinţele Fundamentale. În lumea
Naturii totul se înfăptuieşte în baza Instinctului Universal ce poartă pe
braţe fiinţele în procesul dezvoltării lor. În lumea umană, există
posibilitatea opţiunii şi deciziei, precum şi îndatorirea individuală de a
participa la propria evoluţie. Ceea ce în natură este instinct – adică
impuls ce depăşea puterea de conştientizare a individului precum şi
capacitatea sa de a decide asupra acestuia – în lumea umană devine
Necesitate/Trebuinţă supusă posibilităţii de control şi gestionare din
partea fiecărei fiinţe. Rostul Trebuinţelor este acela de a da motivaţia
acţiunii/manifestării/înfăptuirii. Căci dacă în regnul animal fiinţa învaţă
să fie/să existe, în cel uman ea descoperă că există numai dacă
face/creează şi că principala şi unica sa creaţie autentică este creaţia de
sine. Omul este om numai dacă se face pe sine om, pentru că în lumea
spiritului totul există numai ca urmare a eforturilor individuale ale
fiinţei, prin participarea sa activă şi conştientă la procesul propriei

97
dezvoltări şi, mai târziu (în etapa de „maturitate” a stadiului uman) la
devenirea întregii lumi.
Având în vedere rolul de principal agent instrumentator al
Trebuinţelor în progresul Fiinţei Umane, putem înţelege de ce ele nu vor
fi niciodată satisfăcute în întregime. Ele sunt vocile interioare care
şoptesc (şi uneori strigă) fiinţei sfaturi despre calea şi orizonturile spre
care trebuie să-şi îndrepte pasul următor. Satisfacerea totală a Piramidei
Trebuinţelor ar însemna stagnare şi moarte a spiritului. De aceea
Modelatorii Evoluţiei au mereu grijă, ca prin destinul, conjuncturile,
evenimentele etc. la care este solicitată fiinţa umană să participe, să
rămână mereu incomplet împlinite unele (sau mai multe) trebuinţe, în
special acelea care, pentru fiecare individ în parte, sunt cele mai
potrivite, la un moment dat (şi în fiecare moment al vieţii sale) să-i
îndrume paşii, să-l împingă spre trăirea anumitor experienţe de viaţă de
pe urma cărora el va ieşi îmbogăţit chiar cu lecţia ce-i era necesară
progresului personal. Este motivul pentru care consilierea în
Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei Umane nu caută satisfacerea
Trebuinţelor, ci mai degrabă înţelegerea rostului fiecăreia la un
moment dat, ascultarea vocii ei şi perceperea mesajului, precum şi
realizarea unui echilibru dinamic şi armonic între toate cele 9 Nivele
ale Trebuinţelor, astfel încât, din conlucrarea lor sinergică să rezulte o
combinaţie complexă de experienţe (şi satisfacţii), de învăţături şi
transformări interioare, ce împing fiinţa mai departe pe drumul
devenirii sale individuale.
Acele Trebuinţe, însă, care nu-şi găsesc împlinirea în această viaţă
şi în această lume, vor fi proiectate în Lumea de Vis. Ele trebuie aduse
aici pentru a putea fi satisfăcute prin participarea la experienţele ce le

98
implică. Nesatisfacerea acestora, datorată conjuncturilor socio-istorice
ale lumii exterioare, nu doar că ar crea frustrări, ci lasă fiinţa umană
lipsită de elemente/experienţe şi rezultate necesare evoluţiei, bunei sale
dezvoltări.
Lumea de Vis nu este o realitate ce se trăieşte în somn, chiar dacă,
de multe ori visele din timpul somnului preiau roluri şi scenarii (în
special cele compensatorii) ale acesteia. Lumea de Vis este o realitate
paralelă în care trăim în stare trează, conştienţi de tot ceea ce se
petrece, noi înşine regizând fiecare amănunt al acesteia: decoruri,
personaje, evenimente, sentimente, gânduri, dialoguri, gaturi, etc. Este
realitatea ce o purtăm mereu cu noi şi în care pătrundem de fiecare dată
când timpul şi activităţile din lumea exterioară ne permit: în mijlocul de
transport în comun, în pauza ce o facem la birou, dimineaţa la trezire şi
de asemenea seara înainte de a adormi etc. Dar mai ales pătrundem aici
ori de câte ori lumea exterioară ne atacă, ne răneşte, ne consumă
energia, ne împinge pe cărări greşite, ne răpeşte
lucruri/fiinţe/evenimente etc. dragi, ne face să suferim într-un fel sau
altul. Fiindcă Lumea de Vis este sanctuarul sufletului nostru; ea ne
oferă protecţia, călăuzirea şi forţa de a merge mai departe pe drumul
dezvoltării personale, de a participa şi învinge în toate bătăliile ce le
avem de purtat clipă de clipă cu viaţa, cu lumea, cu noi înşine.
Lumea de Vis reprezintă un al doilea Proiect al Vieţii,
complementar celui exterior şi care, spre deosebire de acesta din urmă,
poate lua orice înfăţişare necesară, ori chiar mai multe deodată şi poate
cuprinde toate aspectele (lucruri, fiinţe, evenimente etc.) care, la un
moment dat sau altul (indiferent pentru cât timp) ne solicită atenţia pe
drumul vieţii. Astfel, de exemplu, în Lumea exterioară, în baza

99
Proiectului Vieţii, o dată ce am decis să ne legăm destinele de un
partener sau o familie, nu putem renunţa la ei oricând şi oricum (aceasta
doar dacă nu suferim de viciul iresponsabilităţii), dar mai ales nu putem
să-i schimbăm aşa cum ne-am dori. Pentru că de multe ori aceştia (ca
toate lucrurile importante ce intră în viaţa noastră) ţin de reguli mult mai
numeroase şi au destinele lor proprii. Aşa că, o dată ce am decis să
intrăm în horă, trebuie să jucăm până la capăt. În Lumea de Vis, însă nu
există aceste îngrădiri, pentru că aici noi suntem Demiurgi. Nu ne place
cum sunt copiii noştri reali, sau partenerul de viaţă? Nu-i nimic, în acest
univers îi vom recrea aşa cum am vrea noi să fie, ca modele ideale. După
ce vom trăi un timp alături de aceste modele, însă, vom începe să
observăm un paradox uimitor al vieţii: modelele reale nu ne satisfăceau
corespunzător nu pentru că le-ar fi lipsit lor anumite trăsături, ci pentru
că noi nu eram atenţi la ceea ce ei aveau şi reprezenta pentru noi cel
mai important aspect al dezvoltării. Fiindcă obişnuinţele greşite ale
lumii exterioare în care trăim ne mână/împing tot timpul să ne dorim
ceea ce nu avem şi să ignorăm tocmai ce este mai necesar pentru noi şi
care ne e dat în fiecare moment şi la fiecare pas. Alergăm după fericirea
dorită şi călcăm în picioare fericirea prezentă şi necesară.
Datorită caracterului său de complement al lumii reale,
experimentând în Lumea de Vis modelele dorite ne dezvoltăm
capacitatea de a trăi alături de cele reale, de a le înţelege înţelegându-
ne mai întâi pe noi înşine, de a vedea locul şi rostul lor în viaţa noastră
şi, în final de a putea, noi înşine să fim utili propriei lor dezvoltări
personale.
În felul acesta vom învăţa (experimentând în Lumea interioară) să
deosebim simplele dorinţe efemere de Necesităţile Fundamentale utile

100
evoluţiei, să facem diferenţa între iluzii şi trebuinţe, să înţelegem cine
suntem, încotro ne îndreptăm, de ce avem nevoie cu adevărat în drumul
nostru, şi astfel, reveniţi în Lumea exterioară, urmându-ne Calea să
putem întâmpina fiecare lucru/fiinţă/eveniment intrat în viaţa noastră, cu
tot respectul cuvenit, înţelegând că tot ce ne este de trebuinţă ni se dă în
viaţă şi tot ce ni se dă ne este de mare utilitate. Deschizând astfel ochii
propriei noastre consecinţe vom fi în măsură a şti care este locul şi
rostul tuturor lucrurilor ce îmbogăţesc fiecare clipă a existenţei noastre
în lumea reală.

101
 CAPITOLUL IV
CONSILIEREA ÎN MANAGEMENTUL CALITĂŢII
VIEŢII ŞI CONDIŢIEI UMANE

Ceea ce contează astăzi nu este diferenţa dintre cei care cred şi cei care nu cred,
ci deosebirea dintre cei preocupaţi şi cei indiferenţi.

Abatele Pire

I. Generalităţi

Prefer de o mie de ori existenţa dramatică, torturată pentru destinul ei în lume şi

chinuită de cele mai consumatoare flăcări interioare, decât un om abstract, frământat
de probleme abstracte şi impersonale, care nu angajează fondul subiectivităţii
noastre…Pentru a face din destinul tău o problemă subiectivă şi universală în acelaşi
timp, trebuie să scobori toate treptele unui iad lăuntric.

Emil Cioran

Ca şi în orice domeniu şi cu privire la aproape oricare dintre

instituţiile importante şi în cazul consilierii opiniile sunt variabile şi
variate, definiţia dată acesteia depinzând mai ales de optica împărtăşită la
un moment dat de un curent sau altul din psihologie, teologie, economie,
medicină etc.
În ceea ce ne priveşte, trebuie să observăm un aspect deloc
neglijabil: dincolo de această varietate a domeniilor şi opticilor, axul
central al conceptului consilierii păstrează ideea de practică a sfătuirii,
proces prin care o persoană este îndrumată, orientată, informată cu
privire la anumite aspecte necesare unei anumite întreprinderi umane.
Prin excelenţă deci, consilierea are un caracter absolut utilitar, practic
şi vine în întâmpinarea unei necesităţi existente, dar nesatisfăcute. Ea
reprezintă partea conceptuală (sau un fragment) a unui plan concret de

102
acţiune ce urmează a fi lansat în desfăşurare şi care vizează obţinerea
anumitor finalităţi reale, atingerea unor obiective bine definite; vizează,
altfel spus un produs finit, necesar, dorit, planificat şi în cele din urmă
obţinut datorită (şi) procesului de consiliere.
Prin aceasta, din start, vom putea distinge consilierea de simplele
sfaturi amicale, familiale etc. (interumane) precum şi de orice alte
transferuri de informaţii sau utilităţi, de la o persoană la alta, chiar şi
atunci când acestea nu sunt ocazionale, ci au la bază o programare. De
exemplu serviciile oferite de agenţii/agenţiile de informare (sub orice
formă ar fi acestea organizate) nu reprezintă consiliere. Precum nu
întruneşte acest statut nici sfătuirea părintească, ori cea bisericească
oferită pentru redresarea sufletească, pentru orientarea în viaţă, ori spre
buna dezvoltare morală a unei persoane. Acestea sunt şi rămân sfaturi,
sugestii, informaţii, opinii, păreri mai mult sau mai puţin personale sau
aparţinătoare unei instituţii reprezentate de sfătuitor la un moment dat
(mai ales în cazul preoţilor ori călugărilor sau chiar al prietenilor,
părinţilor etc.). Dincolo de buna intenţie a tuturor acestor persoane (fapt
absolut incontestabil), activitatea desfăşurată sub astfel de forme este
mult prea generală, prea abstractă, parţială şi teoretică. Nu conturează un
plan concret de acţiune şi nici nu vizează obţinerea unui rezultat final
„palpabil” prin metode concrete şi după anumite proceduri bine stabilite.
Reprezintă în principal mijloace de suport şi sporire a performanţelor
individuale la modul general, chiar dacă într-un domeniu specific (ex:
raporturile spirituale, moralitatea, conduita şi comportamentul social
etc.), producând mai mult o „alinare a sufletului” (dacă nu chiar un eşec
şi o distanţare interpersonală – cum e cazul „sfaturilor părinteşti”), decât
un efect practic, imediat şi concret.

103
 Un alt aspect important de evidenţiat în procesul consilierii
autentice este acela că nu se pun în discuţie opinii personale.
Consilierul este un specialist care oferă metode, tehnici, instrumente
necesare şi utile satisfacerii problemei clientului. El oferă soluţii practice
şi viabile, de aceea orice amestec al părerilor sale subiective riscă să
transforme consilierea într-o simplă discuţie filozofică pe o temă dată.
Or, adevărata consiliere este inginerie şi nu filozofie. Ea reprezintă un
proces obiectiv de identificare a soluţiilor, a răspunsurilor la
problemele clientului şi nu acela de a da naştere la noi întrebări şi
dileme. Atunci când ni se strică maşina o ducem la atelier să i se rezolve
problema de către un mecanic, nu mergem la universitate să audiem
cursuri despre rulmenţi, ori legile transformărilor termice.
Oricât de mult ar ţine omul contemporan la unicitatea sa individuală, să
nu uităm ca „omul este numai jumătate el însuşi, cealaltă jumătate fiind
manifestarea lui” (Emerson). Însă manifestarea fiinţei umane, la fel ca
manifestarea tuturor lucrurilor din univers, se desfăşoară după legile
organizării sistemice şi holografice a proceselor vieţii. Chiar şi
structurile noastre intime (aşa cum am văzut în volumul „Psihologia
Fiinţei”) sunt create tot de către Forţele naturii, după anumite standarde
şi conform unor tipare.
Ca să înţelegem mai bine acest aspect, apelăm din nou la exemplul
anterior: fiecare maşină ieşită pe poarta uzinei este unică în felul ei – e
adevărat – ,iar această unicitate se evidenţiază şi mai mult pe parcursul
existenţei şi folosinţei acesteia, diferenţiind-o mai accentuat de altele din
aceeaşi serie prin acţiunea factorilor de mediu (modalitatea de
întreţinere, pilotul şi modul de pilotare, utilizarea, drumurile, numărul de
kilometri parcurşi etc.). Însă toate maşinile au aceleaşi componente!

104
Chiar dacă există un număr infinit de probleme ce pot apare în structura
şi funcţionarea lor, pentru acestea, în schimb,numărul soluţiilor practice
este absolut determinat, finit, regăsit în manualele şi studiat/învăţat de
către profesionişti pregătiţi pentru a le implementa: inginerii, mecanicii.
Întocmai şi în cazul fiinţei umane, varietatea nelimitată (şi doar
aparent nelimitată) a problemelor ce pot să apară în cursul existenţei,
are totuşi o gamă finită de soluţii aplicabile. Chiar dacă ele pot combina
în fel şi chip, cauzele determinante (şi care, în cazul omului ţin
totdeauna de interior – aspectul esenţial) sunt limitate, avându-şi
originea în structura şi funcţionalitatea mecanismelor şi proceselor
interne, la diverse nivele (fiziologic, afectiv, mental).
Cele afirmate până aici nu reprezintă deloc o noutate. Aceste
principii stau la baza tuturor tehnicilor terapeutice puse la punct de către
fiecare curent major în psihologie. Pentru că, să ne amintim, psihologia
este prin excelenţă o ştiinţă practică, ce urmăreşte obţinerea unor
rezultate concrete, transformatoare ale fiinţei umane. Ea nu se ocupă
de filozofia, ori concepţiile teologice despre om şi omenire şi nici nu o
interesează neapărat, ori primordial să ştie a defini cu exactitate
structurile interne ale psihicului uman. De fapt aici au păcătuit toate
curentele psihologice tinere de până acum alunecând pe panta doctrinelor
filozofice, ieşind în piaţa cetăţii şi întrecându-se în polemici academice
în loc să-şi vadă de treabă în atelierele lor. Astăzi însă, Psihologia este
matură şi înţeleaptă. Ea ştie să beneficieze de aportul în cunoaşterea
Fiinţei Umane promovat de Ştiinţa Universală (acea ştiinţă plasată
dincolo de orice dualitate conceptuală, dincolo de subiectivitatea
percepţiei umane, în sfera unde nu există întrebări, ci doar răspunsuri,
prezente sub forma Legilor şi Simbolurilor, pretutindeni în Lumea

105
Naturii). Astăzi Psihologia participă la Cursurile Vieţii, învaţă Manualele
trebuitoare, după care merge în producţie. Gata cu teoriile. Ea este Ştiinţa
Sufletului, aceea care îl trage la rampă şi îi repară stricăciunile produse
prin existenţa sa în viaţă şi în lume; nu-şi pierde vremea cu discursuri
academice şi întrebări retorice, aşteptând să moară pacientul pe masa de
operaţie. Acum este momentul aplicării în practică a soluţiilor.
Iată de ce Psihologia este în primul rând inginerie a dezvoltării
umane. Ştiinţa aplicativă prin excelenţă ce are ca misiune în faţa vieţii
grija pentru starea de bine a Fiinţei Umane şi pentru asigurarea
împlinirii sale în această lume.
Toate celelalte ştiinţe au ca obiectiv fie cunoaşterea şi amenajarea
lumii exterioare pentru om, fie „dresarea”/adaptarea omului pentru a trăi
alături de ceilalţi, ori încercarea de a-l ademeni pe cărarea vreunui zeu
mai mult sau mai puţin strălucitor, ameninţător sau promiţător.
Singură Psihologia, în esenţa ei autentică, ajunsă astăzi (aşa cum am
văzut în volumul amintit) la stadiul de maturitate numit Psihologia
Fiinţei, se doreşte – şi dovedeşte – în modestia specifică oricărei
inginerii, a fi cu ochii la cer, dar cu picioarele pe pământ, înţelegând că
rostul nostru, al fiinţelor umane este, aşa cum se exprima Nikos
Kazantzakis să ne ajute “să fim uniţi, să ne prindem strâns unii de alţii,
să ne punem inimile în armonie şi – atât cât ne mai rabdă căldura
Pământului, atât cât nici cutremur, nici gheţari, nici comete nu se abat
asupra noastră – să zămislim o minte şi o inimă pământului, să dăm un
înţeles omenesc luptei supraomeneşti. Să scapăm de trufia deşartă a
minţii care are de gând să impună mereu ordinea, în speranţa că va
supune fenomenele. Să scăpăm de teroarea inimii, aflată în eternă

106
căutare, mereu cu speranţa că va descoperi esenţa lucrurilor. Să
cucerim cea de pe urmă şi cea mai grozavă ispită: Speranţa”.
De aceea, înainte de a vorbi în numele omului sau în numele lui
Dumnezeu, Psihologia Fiinţei, urmând îndemnul de acum trei decenii
lansat de Erich Fromm, se străduieşte a realiza/înfăptui în numele
Vieţii şi al Fiinţei. A face astfel încât Fiinţa Umană, regăsindu-şi locul
şi rostul în ansamblul universal al Devenirii vieţii să-şi poată cunoaşte,
asuma şi îndeplini condiţia existenţială, să poată adopta şi
păstra/menţine un comportament şi o atitudine de completă
armonizare cu sine, cu lumea, cu Legile Naturii.
Pentru că un principiu de bază al Psihologiei Fiinţei este şi acesta:
„fapte nu vorbe”, adică să redăm omului, Omul!

II. Definiţie

Din cele de mai sus rezultă aşadar definiţia cadru a Consilierii.

Spunem astfel, întrucât ea reprezintă o structură orientativă, nefiind nici
completă, nici infailibilă. Şi nici nu ar avea cum să fie altfel, tocmai
întrucât în ziua de astăzi asistăm la cel mai spectaculos moment în
dezvoltarea ştiinţelor aplicative cu impact direct asupra fiinţei umane: şi
anume diversitatea extremă a fiecărei personalităţi umane devenite unice
(pe de o parte) şi de aici, corelativ, necesitatea ca fiecare consilier,
practician, să adopte o gamă cât mai variată de tehnici şi metode, să aibă
deci un spectru larg de manifestare aplicativă şi în mod absolut normal,
să fie el însuşi creativ şi modelator de noi metode. Astăzi, consilierea,
mai presus de oricare alt serviciu comunitar (poate doar creaţia
vestimentară să o depăşească) reprezintă un proces în continuă

107
transformare de sine, o practică ce se adaptează din mers la nevoile
mereu variate şi variabile ale omului, pentru a ţine pasul cu progresul
condiţiei şi devenirii fiinţei umane.
În acest cadru, vom defini Consilierea ca fiind procesul prin
care o persoană, numită consilier, parcurgând procedura de
investigare, conceptualizare, soluţionare şi implementare, oferă uneia
sau mai multor persoane – numite clienţi – pachete de soluţii pentru
problemele specifice (sub formă de proiecte, programe ori
componente/structuri de programe), împreună cu asistenţa tehnică
necesară implementării acestora şi trainingul de specialitate pentru
asigurarea viabilităţii, perenităţii şi derulării în continuare a
programului/proiectului de către clienţi prin forţe proprii.
Consilierea se apropie astfel, foarte mult de terapie, mai ales în sensul
acesteia originar, din antichitate, mult mai larg decât cel modern. Se
deosebeşte însă de aceasta prin câmpul ei de acţiune, prin optica faţă de
client, prin obiectivele ce şi le propune şi de asemenea prin tehnicile/
metodele întrebuinţate, or, mai exact exprimat, prin modul cum sunt
explicate metode mai noi sau vechi, unele create chiar pe parcursul
procesului de consiliere, altele existente de când lumea. Despre acestea
vom trata mai jos, cu precizarea că ele se află în strânsă legătură cu
viziunea pe care Psihologia Fiinţei a adus-o privitor la om şi la condiţia sa
existenţială, fapt care determină necesitatea unor reluări sau repetiţii, ori
chiar a suprapunerilor de discurs sau obiective. Pentru că, în fapt,
Consilierea reprezintă procedura de punere în practică a Psihologiei,
fiind, de aceea, în calitatea sa de principal instrument de implementare,
deopotrivă un factor de intervenţie şi terapie, pe de o parte, cât şi, pe de

108
altă parte, de formare, training şi educaţie paideică (continuă şi
transformatoare) a fiinţei umane, aşa cum am arătat până aici.

III. Câmpul de acţiune şi optica faţă de client a consilierii

„Când ridicăm privirile spre minunile lumii înstelate, când contemplăm mersul
universului cu toate splendorile lui, avem totuşi sentimentul că
toată această frumuseţe care ne înconjoară nu are sens decât atunci
când se reflectă într-un suflet de om care o admiră.“
Goethe

Având la bază fundamentul conceptual determinat de Psihologia

Fiinţei, consilierea se adresează Fiinţei Umane înţeleasă ca elev la Şcoala
Vieţii, parcurgând procesul gradual al Devenirii sale Cosmice, folosind
în acest scop o serie de instrumente puse la dispoziţie de Coordonatorii
Evoluţiei şi o gamă de Medii de lucru, în care să-şi desfăşoare activitatea
de formare a capacităţilor proprii.
În baza acestei viziuni, orice problemă apărută în viaţa de zi cu zi
provine din nerespectarea Legilor Vieţii şi din neîmplinirea temelor
existenţiale (date fiecăruia după nivelul şi posibilităţile sale), teme
necesare satisfacerii/împlinirii întreitei misiuni existenţiale (aşa cum s-a
arătat în capitolul II): faţă de Univers şi de Procesul Devenirii; faţa de
tovarăşii de drum şi faţă de Rolul ce trebuie jucat în fiecare „viaţă” fizică
(a se vedea şi „Psihologia Sinelui”).
De aceea viziunea consilierii cu privire la client are următoarele
coordonate:
a) nu există oameni bolnavi (psihic) şi oameni sănătoşi; starea de
alteritate nu se determină prin raportare la majoritate ci prin raportare la
universalitate; în raport cu aceasta se evidenţiază situaţiile de blocaj
psihic existenţial
109
 b) fiecare om trăieşte într-o realitate a lui şi numai a lui; faptul că
mai mulţi dintre noi avem realităţile individuale asemănătoare în mai
mare măsură între ele, nu ne dă dreptul să-i răpim propria identitate,
închizându-l în rezultanta comună a realităţii noastre; deci nu există „boli
mintale”, ci numai coordonate diferite de trăire în realităţi de asemenea
distincte de realitatea aparent comună
c) nu există „probleme psihice”, ci doar situaţii de viaţă; acestea
reprezintă veritabile lecţii ale devenirii ce trebuie învăţate; starea de
suferinţă sau disconfort este succesivă şi în raport de cauzalitate cu
neîmplinirea acestui imperativ
d) de aceea, concepte precum „clinică”, „bolnav”, „pacient” etc.
nu au acoperire. Există doar oameni care se adresează unui Consilier, în
calitate de Clienţi, pentru a primi sprijin în depăşirea anumitor situaţii de
viaţă restante
e) consilierul nu vindecă şi nici nu rezolvă situaţiile. El în
calitate de specialist analizează situaţia, identifică soluţiile posibile
precum şi mecanismele de aplicare a lor şi sprijină Clientul în procesul
aplicării/implementării soluţiilor. Însă acesta din urmă este cel care
optează pentru o soluţie sau alta, opţiune ce se realizează în urma
procesului analitic de autocunoaştere şi de conştientizare a cauzelor ce au
determinat respectiva situaţie. Totodată, i se oferă Clientului şi un pachet
educaţional, adică trainingul necesar pregătirii personale, astfel încât pe
viitor să poată singur să se descurce, în cazul în care apar astfel de
situaţii scăpate de sub controlul preventiv.
f) consilierea percepe Omul ca pe un Sistem de Forţe de o
complexitate extremă, aflate într-o continuă transformare reciprocă,
acţionând şi determinând totodată existenţa , manifestarea şi dezvoltarea

110
de ansamblu a Fiinţei. Totul apare ca o „maşinărie” uriaşă în cadrul căreia
orice „dereglare”/dizarmonie este efectul consecutiv al unei
disfuncţionalităţi interne, un dezechilibru de forţe şi influenţe, care bruiază
ordinea specifică a marelui Sistem Uman, având ca rezultat imediat
perturbarea stării Împlinirii de Sine, ori obstrucţionarea realizării acesteia.
De aceea, pentru a putea rezolva chiar şi cel mai mic detaliu de
neregularitate, pentru a înlocui fie şi cel mai mic “şurub” în această
„maşinărie”, Consilierul trebuie să aibă schema de ansamblu a alcătuirii sale
şi principiile de funcţionare. Astfel încât cunoaşterea – adevărata cunoaştere
– a Clientului este primul şi principalul pas al oricărei forme de consiliere,
fără de care, aşa cum s-a spus „orice teorie, ori psihologie care nu se
fundamentează pe natura reală a fiinţei umane, pe ontologie, este o minciună
şi o trădare” (Laing). Sigur că de aici derivă şi obligaţia profesională a
Consilierului de a păstra confidenţialitatea în limitele convenite cu Clientul
său( a se vedea în acest sens volumul “Abilităţile Consilierului”).
g) Ontologia ce stă la baza Psihologiei Fiinţei – şi implicit a
consilierii, aşa cum am arătat – porneşte de la principiul că omul nu e
nici bun, nici rău, nici bolnav, nici sănătos, nici mare, nici mic, nici
comun, nici sfânt, nici păcătos, ci se află dicolo de orice dualitate, plasat
la confluenţa unei multitudini de factori şi influenţe, mereu într-o
continuă transformare. Această transformare se poate manifesta haotic,
„întâmplător”, ori poate fi ordonată, calculată şi programată, constituind
astfel o reală devenire în care Voinţa individuală preia cârma Destinului
şi, folosindu-se deopotrivă de puterea interioară a Fiinţei – dobândită
prin educaţie (cunoaştere + exerciţiu) – şi de Forţele externe ale Vieţii,
reuşeşte a-l ajuta pe Om să fie . Pentru că o Conştiinţă care nu se

111
înnoieşte şi auto-creează mereu, nu există: nici pentru sine, nici pentru
semeni, nici pentru Univers.
h) Clientul – Fiinţa umană a zilelor noastre – are din partea Vieţii
în Planul Fizic un nivel de solicitare foarte complex axat pe toate
palierele, de la material la spiritual. Adică omul contemporan trebuie să
ştie să conducă o afacere (să se descurce pe cont propriu); să ştie să
formeze şi să dăruiască un cămin şi o familie, trebuie să ştie cum să se
cunoască pe sine şi să se autovalorizeze (pună în valoare la potenţialul
maxim, în folosul întregii comunită) şi de asemenea, trebuie să aibă
acces direct la Divinitate (să ştie cum să stea de vorbă cu Dumnezeu).
Dar mai presus, e necesar să fie, să vrea, să ştie şi să le facă deopotrivă
şi împreună pe toate acestea. Pentru că omul trebuie să realizeze bucuria
participării şi trăirii active, cu toată fiinţa sa în cadrul Marelui Spectacol
al Vieţii. Trebuie să fie în măsură a se bucura de fiecare clipă şi de toate
darurile pe care aceasta i le scoate în cale, înţelegând şi culegând roadele
fiecărui eveniment la care participă, într-o viziune trans-dualistă,
unificatoare şi integratoare.
Pentru aceasta este necesar mai întâi ca el însuşi să se supună unui
proces de disciplinare interioară şi de dezvoltare personală progresivă,
până la atingerea standardului de conştiinţă transpersonală şi universală.
Consilierul este, de aceea, fiinţa trimisă în Calea Omului spre a-l
învăţa, călăuzi şi sprijini în realizarea tuturor acestor cerinţe.
i) Clientul este privit ca o fiinţă absolut liberă din punct de vedere
psihic, liberă să creadă ori să se îndoiască, liberă să adere la o mişcare
(religioasă, politică, filosofică, socială etc) sau nu, liberă să aibă conţinuturi
de gândire adevărate sau false etc, într-un cuvânt, liberă să trăiască în
propria Realitate, să-şi construiască propriul Univers. Consilierii nu vor face

112
sub nici o formă prozelitism, îndoctrinare ori presiuni pentru schimbarea
opticii de viaţă. Rolul lor este să îl ajute, să îl sprijine pe Client în realizarea
Împlinirii de Sine acolo în Lumea, în Realitatea lui. Şi numai dacă acest
lucru nu e posibil să opereze modificări.
Pentru că orice Fiinţă Umană porneşte din start, în viaţa fizică,
cu un scop bine determinat (este rolul pe care Universul i-l
încredinţează) şi cu anumite mijloace necesare (influenţele primite din
partea Forţelor Vieţii – a se vedea “Psihologia Fiinţei”) ce trebuie să facă
el, este: să-şi amintească scopul; să-şi conştientizeze mijloacele, să facă
planul de acţiune (pentru că în afara misiunii determinată de Rol, mai are
două Îndatoriri existenţiale: aceea de a-şi ajuta Tovarăşii de Drum, şi
aceea de a se perfecţiona continuu, ca elev la Şcoala Vieţii şi a-şi
promova examenele), să dobândească şi alte mijloace sau valenţe
necesare, să înveţe a fi conştient de Lucrurile care-l întâmpină spre a-i
aduce mesaje/lecţii de viaţă, să se recunoască mereu pe sine în marea
curgere a timpului .
j) În această optică, imaginea Clientului ne apare drept imaginea
unui veritabil Om Nou, atât la figurat cât şi la propriu, pornind de la cel
Vechi (uneori pierdut – şi atunci trebuie ajutat să se regăsească mai întâi –,
alteori inexistent – şi atunci trebuie învăţat să se inventeze, de la zero) şi
de la mediul său în care trăieşte la momentul respectiv, de la Lumea şi
societatea umană a timpului său. Nu se urmăreşte nici schimbarea Lumii
pentru om, nici schimbarea, adaptarea omului pentru lume, nici
transferarea lui într-un alt mediu. Tot ce se doreşte este formarea
(educarea, regăsirea, reinventarea, antrenarea) omului pentru sine însuşi,
căci numai omul regăsit şi împăcat în sine însuşi cu sine însuşi (cel care a
realizat Împlinirea de Sine), numai acela este un om deplin, un om despre

113
care se poate spune că există cu adevărat , iar de fiinţarea lui se poate
bucura atât el, cât şi cei ce-l înconjoară: semenii, fiinţele, întreg Universul.
k) Consilierea în Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei
Umane refuză să privească în urmă. Pentru ea „Omul de Ieri” nu există.
Tot ceea ce contează este „Omul de Mâine”! „Ieri”, „Azi”, „Mâine” nu
sunt unităţi temporale, ci dimensiuni psihice, matrici pentru manifestările
de Conştiinţă. Timpul însuşi este, în fond, nimic altceva decât măsura
Devenirii noastre, a progresului nostru ca Fiinţe-părţi ale Marelui Sistem
al Ordinii Cosmice.
De aceea „Astăzi” este dimensiunea spirituală în care Clientul şi
Consilierul lucrează pentru ca Fiinţa acestuia din urmă să se edifice pe
sine, Cea de Mâine! Este ceea ce numim „Terapia Împlinirii de Sine
prin Profilaxia Viitorului”.

IV. Obiectivele Consilierii

Ce orbi suntem până ce nu vedem/ Că-n orice zămislire omenească/

Nu merită nimic să realizăm/ Dacă nu ne gândim pe om să-l crească/
De ce să ridicăm oraşe şi palate / Când omul tot în tină îl lăsăm/
Zadarnic e să construim o lume/ Când pe constructor nu îl înălţăm
Edwin Markham

A. Obiective generale

Astfel, în primul rând consilierea are la bază principiul formulat de

Laing: “fără Ontologie (ca ştiinţă despre fiinţă şi despre existenţă) orice
psihologie este doar o minciună şi o înşelătorie a fiinţei umane”. Pentru
că, într-adevăr, consilierea priveşte omul ca o parte componentă a

114
Marelui Flux de Viaţă, aflat într-o continuă transformare evolutivă, el
însuşi plasat la confluenţa unei game complexe şi multiple de factori şi
influenţe a căror rezultantă mereu fluctuantă determină direcţia şi
orientarea dezvoltării viitoare a fiinţei umane.
Aceste forţe se pot împărţi primar în două mari categorii: Forţe ale
vieţii (sau cosmice) care acţionează din exterior după Legile Universale
ale Naturii, şi, respectiv, Forţe proprii, rezultate din exprimarea
capacităţilor intrinseci fiecărei fiinţe în parte, potrivit cu natura proprie,
caracterul, nivelul Conştiinţei (ca standard de evoluţie a fiinţei la Şcoala
Devenirii Cosmice), Trebuinţele Fundamentale şi Funcţiile active ale
Sinelui, configuraţia Ecuaţiei Existenţiale – care ia în calcul şi
fenomenele mixte, derivate din structura de personalitate, temperament,
moştenire genetică (fiziologică şi psihică) etc.
Este de datoria fiecăruia în parte a cunoaşte aceste forţe şi a le utiliza
constructiv, atât cele interioare (ce trebuie configurate şi dezvoltate
corezpunzător), cât şi cele exterioare (spre identificarea momentului
celui mai oportun pentru îndeplinirea fiecărui act al vieţii).
Pentru că în viziunea consilierii omul este un corăbier pe marea
devenirii. În baza destinului individual, el şi-a trasat o Călătorie pe care
trebuie să o întreprindă (este misiunea vieţii sale prezente). Pentru
aceasta, înainte de a se lansa, trebuie să fi deprins arta navigaţiei, apoi să-
şi pregătească în toate amănuntele corabia şi echipamentele şi, mai ales,
să se informeze despre stâncile, obstacolele şi vânturile care-l vor
întâmpina pe traseu. Căci toate forţele ce acţionează sinergic asupra
fiinţei umane reprezintă doar oportunităţi şi utilitătăţi, aflate dincolo de
bine şi de rău, în egală măsură a fi la fel de folositoare, pe cât de
stânjenitoare. Revine Corăbierului sarcina de a-şi pune în lucru întreaga

115
măiestrie şi toate cunoştinţele sale de navigaţie spre a identifica
momentul şi mişcarea potrivită de orientare a velelor, astfel încât corabia
Vieţii sale să aibă un mers lin şi armonios, dar mai ales să fie ferită de
pericolele catastrofale ale naufragiului.
Ceea ce propune consilierea, în primul rând, este să acorde training
şi susţinere Fiinţei umane pentru ca aceasta să poată beneficia în viaţă
de întreaga plenitudine a Realizării de Sine. Însă o astfel de viaţă nici
nu se ia cu împrumut, nici nu se obţine la comandă, ci trebuie construită
în toate momentele sale, de la alfa la omega. Pentru aceasta este necesară
în primul rând autocunoaşterea reală, în toată complexitatea şi
profunzimea fiinţei proprii şi, în al doilea rând, educaţia continuă,
educaţia paideică. Acest model de educaţie reprezintă o practică a
dezvoltării (deopotrivă doctrină spirituală, cod de norme în viaţă, tehnici
şi metode de antrenament etc.) absolut personalizată, adică structurată
după anumite cadre generale (în acord cu Principiile Universale ce
guvernează derularea sistemică a tuturor proceselor, la toate nivelele de
fiinţare şi manifestare), dar adaptată concomitent la structura – ecuaţia
existenţială – a fiecărei fiinţe manifestate sub forma unei persoane
umane istorice, la momentul/ conjunctura fiecărui act al vieţii şi la
trbuinţele/ necesităţile pe care le întâmpină fiinţa în momentul respectiv
şi de a căror satisfacere depinde starea ei de bună dezvoltare în
continuare.
De aceea consilierea are misiunea de a determina cea mai
eficientă astfel de practică a dezvoltării pentru fiecare entitate umană-
client în parte, a-i oferi mai multe posibilităţi de alegere şi a-i asigura
“suportul tehnic”, sprijinul pentru implementarea şi dezvoltarea unei
vieţi personale cât mai împlinite.

116
 Dar pentru reuşita acestui demers trebuie respectate şi îndeplinite
câteva criterii/etape/obiectivede bază:
1.- o viziune corectă asupra omului, care să permită cunoaşterea a
ceea ce numim “Fenomenul Uman” (pentru că este un proces în devenire
neîntreruptă) în profunzimile cât mai detaliate ale complexităţii sale.
2.- cunoaşterea/recunoaşterea de către fiecare om în parte a
misiunii sale existenţiale, a rostului şi îndatoririlor pe care le are de
îndeplinit în această viaţă prezentă.
3.- înţelegerea faptului că fiecare viaţă reprezintă doar o zi din
marea şi eterna viaţă a Fiinţei, la fel precum stadiul de om este numai o
perioadă/etapă din procesiunea Vieţii în dezvoltarea ei spre standarde
superioare şi de aceea forţele ce acţionează la un moment dat asupra
omului îşi au cauze şi ramificaţii ce depăşesc percepţiile noastre
limitate/restrânse spaţial şi temporal.
4.- înţelegerea fenomenului uman ca un proces de exprimare a
Sinelui (acel sâmbure de viaţă, esenţă din Esenţa Lumii) pe mai multe
planuri de vieţuire/fiinţare/existenţă (nu spaţiale), concomitent:
Fiziologic, Astral, Mental, Cauzal, Spiritual etc., pe fiecare dintre acestea
fiinţa dezvoltând anumite forţe şi structuri de autocreaţie, din acţiunea
lor sinergică manifestându-se în universul social ceea ce numim în mod
obişnuit Persoana Umană, adică, în sens chiar şi etimologic, “masca” pe
care fiinţa-actor o poartă spre a-şi juca rolul la un moment dat pe Scena
transistorică a Universului (facem din nou trimitere la volumul
“Psihologia Fiinţei”).
5.- înţelegerea faptului că în momentul de faţă al evoluţiei
procesualităţii vieţii la nivelul Terrei, îi este lăsată omului libertatea şi
îndatorirea, concomitent cu responsabilitatea creării acestei măşti, cu

117
ajutorul căreia să fie în măsură a-şi realiza cât mai bine cele trei
îndatoriri existenţiale: să-şi împlinească destinul (rolul), să ajute semenii,
şi celelalte forme de viaţă, să se dezvolte/emancipeze pe sine (ca nivel de
fiinţare), în calitate de Elev la Şcoala Vieţii
6.-folosirea atât pentru cunoaşterea, cât şi pentru implementarea
“Planului vieţii individuale” a unei game lărgite de instrumente de lucru:
a) în primul rând se reconsiderară/revine la învăţătura
transformatoare şi transfiguratoare a fiinţei umane, cuprinsă în Ştiinţele
Antice, deopotrivă ale orientului şi occidentului, urmată de adaptarea
acesteia la necesităţile prezente de dezvoltare a omului şi manifestarea/
punerea ei în lucru în cadrul unor formule noi, combinate şi exprimate
prin intermediul inclusiv al tehnologiilor moderne
b) în al doilea rând se întrebuinţează o gamă mult mai
vastă de instrumente de investigare, mergând de la teste şi probe, până la
hipnoză, clarviziune, regresie în vieţile anterioare (alături de acestea:
astrologia, numerologia, chiromanţia, grafologia, fizionomia, explorarea
viselor, hermeneutica etc.)
c) în al treilea rând se are în vedere aplicarea principiilor
armonizării universale şi echilibrării proceselor vieţii, pornind de la
tehnici cunoscute din cele mai vechi timpuri, dar adaptate, puse în noi
formule şi implementate cu ajutorul cadrelor actuale existente în
societate la nivel de dezvoltare fizică, psihică, mentală, tehnologică,
culturală etc. Astfel sunt vizate tehnicile de: feng-shui, reiki şi
reflexoterapie, geomanţie, terapie florală, melo-, cromo-, aromo-,
cristalo- terapie, meditaţia transcendentală şi cea gnostică, relaxarea,
asanele, mantrele şi yantrele, gimnastica etc.

118
 B. Obiective structurale

Am văzut anterior că din punct de vedere al managementului, viaţa

persoanei umane poate fi împărţită/structurată în 4 mari secţiuni în
funcţie de raportarea ei la lume, la univers, la sine înseşi: viaţa materială,
viaţa socială, viaţa individuală şi respectiv viaţa spirituală.
Pentru aceste secţiuni, Consilierea se structurează funcţional după
următoarele obiective propuse:

a) Managementul Vieţii Spirituale

-se adresează nivelului Conştiinţei şi respectiv nivelului 9 al
Piramidei Trebuinţelor
-are în vedere reluarea contactului cu Divinitatea, găsirea formelor
specifice de percepere a acesteia (cognitivă, intuitivă, mistică, religioasă
etc), trăirea şi valorizarea sacrului
- presupune formarea unei imagini şi concepţii cosmogonice despre
lume, viaţă, univers, în care individualitatea umană (şi clientul în cauză)
să se regăsească şi să-şi conştientizeze statutul ca fiinţă.
-individul va regăsi unitatea adevărului util dincolo de varietatea
opiniilor sociale, concepţiilor filosofice ori a dogmelor religioase; va fi
sprijinit să descopere Adevărul în sine însuşi, Adevărul său propriu şi
necesar, deschizându-şi prin credinţă o cale directă de comunicare cu
Divinitatea.
-va descoperi totodată sistemul Legilor Universale care guvernează
Ordinea Cosmică, Procesele Naturii şi viaţa umană, deopotrivă cu Ştiinţa
şi Tehnica disciplinării şi transformării sufletului omenesc: adică Morala

119
şi Catharsisul (a se vedea şi volumul nostru “Introducere în Tehnologia
Dezvoltării Umane”)
-finalitatea maximală propusă: clientul să conştientizeze (să-şi
reamintească) necesitatea împlinirii celor 3 Îndatoriri Existenţiale să afle
de ce?, cum?, prin ce mijloace?şi cu ce resurse? îşi poate satisface cât
mai bine scopul său ca fiinţă cosmică
-finalitatea minimală: presupune măcar readucerea omului la credinţă
(minimul absolut necesar), resacralizarea vieţii, reluarea legăturii directe
cu Divinitatea şi, foarte important, pornirea pe drumul perfecţionării
morale. Fără aceasta din urmă orice alte aspecte rămân lipsite de
finalitate practică la nivelul cosmic al individualităţii umane. (Pentru că
o viaţă trăită cu cea mai puternică adoraţie şi credinţă în Divinitate, dar
fără cel mai mic efort de virtute, de voinţă de a fi, de act de participare
prin strădania propriei fiinţe la viaţa Marelui Univers al creaţiei şi
devenirii, e o viaţă cerşită, ratată, neproductivă, fără progres. Scrierile
ascetice sunt pline de astfel de exemple şi învăţăminte. Cu atât mai mult
cu cât în prezent ne aflăm în perioada planetară de manifestare creatoare
a omului prin puterea propriei sale fiinţe exprimată în voinţa de a face,
de a se valoriza dăruindu-se/sacrificându-se în produsul şi în actul
creaţiei sale. Omul începe să simtă că este Fiu de Dumnezeu şi de aceea
resimte totodată şi nevoia de Sine Însuşi.)

b) Managementul Vieţii Private

-se adresează Naturii interne proprii a fiecărui individ, înţelegând prin
aceasta întregul set de aptitudini, trăsături şi caracteristici dobândite prin
exerciţiu, antrenament sau ca urmare a modelării şi influenţării din partea
Tendiţelor externe, perpetuate şi exercitate mai multe vieţi la rând. De

120
exemplu: cineva care are mai multe vieţi se exercită în arta picturii, ori a
didacticii, ori a muzicii, etc., sau în cultivarea virtuţilor înalte
(autocontrol, răbdare, dăruire) ori a pasiunilor inferioare (lene, mânie,
dorinţe de tot felul), va implementa în structura Naturii sale valenţele
specifice acestora, astfel încât cu fiecare venire în planul fizic va fi din ce
în ce mai bun muzician, pictor, educator, etc. Desigur că aceste activităţi
au o continuitate şi în planurile superioare, unde, în plus se şi corectează
devierile sau greşelile de personalitate – atunci când s-au cultivat
pasiunile inferioare, mai ales. Pentru că Personalitatea este masca sau
modelul cu care fiinţa lucrează pe perioada unei vieţi fizice, dobândind
sau câştigând prin efort propriu anumite forţe sau valenţe. Ulterior
acestea se vor depozita în marea bază internă – Natura
proprie/individuală – pentru a fi apoi utilizate multe vieţi la rând. Natura
proprie – spre deosebire de Personalitate, care se poate schimba chiar pe
parcursul unei singure vieţi – este mult mai stabilă, este perenă, ca să
spunem aşa, şi deosebit de puternică, în comparaţie cu prima.
Trebuie să observăm aici două lucruri extrem de împortante:
1o caracterul stabil al Naturii proprii conferă omului continuitate pe
toată durata procesului educaţional, ajutându-l în fiecare „zi de şcoală”
(viaţă fizică) să se regăsească pe sine în tumultul existenţei şi să se
echilibreze astfel. Ea este cea responsabilă de conturarea Nivelului 8 al
Piramidei: Identitatea proprie, acea „terra firma” în ansamblul existenţei
la nivelul căreia, precum în întreg universul, totul se găseşte în continuă
transformare, o devenire neîntreruptă. Ceea ce clientul realizează prin
introspecţie în procesul de autocunoaştere, este în principal descoperirea,
aducerea-aminte de existenţa acestei Naturi proprii, cunoaşterea ei. Abia
apoi urmează corelarea acesteia cu nivelul imediat următor, al

121
Conştiinţei şi încadrarea (orientare, stabilirea poziţiei existenţiale) în
Ansamblul Cosmic al Vieţii. Chiar şi cei ce nu se ridică la necesităţi de
ordin cosmic (la nivelul Spiritual al Piramidei) vor descoperi Natura, ca
pas esenţial în procesul de identificare şi autovalorizare la nivel social şi
creator.
2ocaracterul instabil, sau mai exact relativ stabil al Personalităţii
este cel de-al doilea factor important şi benefic în conturarea educaţiei de
ansamblu a fiinţei umane. Aspectul benefic se manifestă prin aceea că,
pe de o parte ”lucrurile rele” învăţate şi implantate în ea pot fi remediate
chiar pe parcursul unei vieţi (de fapt oricând), iar cele”bune” (vituţile) la
nivelul acesta sunt încă efemere, deci trebuie mereu luptat, trebuie depus
efort continuu pentru păstrarea lor. Numai printr-o continuitate, printr-o
permanentă prezenţă şi acţiune a lor la nivel de Personalitate, se vor
implementa apoi în structura internă a Naturii proprii, putând fii
valorificate de la o viaţă la alta.
Ceea ce psihologiile contemporane denumesc drept „Caracter” este
în fapt manifestarea exterioară a combinaţiei anumitor aspecte ale
Naturii şi ale Personalităţii din viaţa prezentă, iar ceea ce se numeşte
„Temperament” reprezintă manifestarea omului sub impulsul Forţelor
primite la naştere sau pe parcursul vieţii din partea diverselor Sisteme de
Influenţe (Tendinţe) ex: astrele, numerele, formele etc.
Putem spune astfel că între Personalitate, Natură, şi Conştiinţă există
următorul raport: Personalitatea este laboratorul de încercări (prin efort
propriu şi cu ajutorul Tendinţelor) unde fiinţa reproduce din „aluatul
propriu” machete şi forme mai mult sau mai puţin reuşite. Acestea, după
o riguroasă selecţie (realizată în planurile superioare celui fizic) vor fi
depozitate, împreună cu experienţa şi puterea dobândite în procesul de

122
obţinere a lor, în arhiva numită Natura proprie. Toată această bază de
date va suferi un proces de sedimentare, de omogenizare şi de
transformare referenţială, prin raportare la Legile Universale ale Vieţii.
Acestea reprezintă matriţa în care materia sedimentului Naturii este
turnată pentru a lua forma normativă, pentru a i se conferi caracter de
Principiu, principiu pus în acord, în armonie cu Marile Principii ale
Ordinii Cosmice. Suma tuturor acestor Principii particulare, culese de
către fiinţă pe parcursul Şcolii sale de Om, vor forma conţinutul a ceea
ce numim „Conştiinţă” şi prin care ea, fiinţa, se va afla mereu în contact
cu Universul, raportându-se la standardele normative ale acestuia, care o
ajută să parcurgă mai uşor şi mai eficient procesul Evoluţiei. Conştiinţa
este, în fapt, adevărata Educaţie pe care Omul o dobândeşte la Şcoala
Vieţii; este transformarea produsă în structura intimă a fiinţei de toată
învăţătura (cunoaştere, experimentare, greşeli etc) primită pe parcursul
evoluţiei. De aceea progresul ei este în medie geometrică: pe măsură ce
devine mai educat, mai conştient, un om este din ce în ce mai responsabil
de procesul educaţie sale şi, făcându-şi temele mai conştiincios, va
deveni şi mai educat. La fel precum în şcolile lumii terestre, pentru că ele
sunt copiate, reflectate după Marea Şcoală a Universului, în baza Legii
potrivit căreia „Cum e sus, aşa şi jos”.
-Managementul Vieţii Private se axează deci pe cunoaşterea Naturii
proprii, cu toate capacităţile şi valenţele acesteia şi pe valorizarea ei aici
şi acum, în viaţa aceasta. Se are în vedere mai ales aprofundarea Planului
de Viaţă, găsirea celor mai bune soluţii ori variante combinatorice,
însuşirea unor tehnici de autoanaliză şi analiză (cunoaştere, descoperire)
a celorlalţi – în general cunoaşterea mecanismelor şi proceselor
psihicului uman, la standardul specific al Psihologiei Fiinţei, adică prin

123
luarea în calcul a tuturor Forţelor şi Determinantelor care participă la
edificarea structurilor umane de la nivelul elementar (al Tendinţelor care
se manifestă prin intermediul diverselor categorii de forme de viaţă) până
la nivelul influenţelor cosmice, cu accent pe capacitatea proprie a omului
de autotransformare şi pe posibilităţile şi necesităţile de educare a sa în
acest sens
-se va accentua aşadar pe puterea de creaţie şi de educaţie a fiinţei
umne, făcând din client un adevărat centru de influenţă transformatoare,
capabil să sprijine pe cei cu care vine în contact în demersul lor al
regăsirii propriei identităţi (regăsirea de sine), întocmai precum o face şi
el în cadrul consilierii.
-clientul învaţă să se stabilizeze în el însuşi, să se emancipeze de sub
dependenţa mediului social ori tehnologic, să-şi câştige libertatea
interioară şi să se antreneze în a deveni o fiinţă puternică prin cunoaştere
şi exerciţiu de autocontrol. Omul învaţă propriu-zis să devină propriul
său stăpân dar şi să înţeleagă şi să respecte viaţa în toate formele ei de
manifestare. Pentru că numai prin armonizare cu procesele universale
ale vieţii, omul poate participa activ la Simbioza Existenţială a Marelui
Univers şi îşi poate manifesta rolul de Creator, ca o cale de regăsire,
identificare şi valorizare a fiinţei sale intime.

c)Managementul Vieţii Sociale

-scopul principal al acestui sector este educarea şi sprijinirea omului
în demersul său de edificare a unei structuri de personalitate cât mai
favorabile, înţelegând prin aceasta că ea trebuie să fie în acord atât cu
Planul său de Viaţă cât şi cu mediul social în care clientul trăieşte. Pentru
că în fapt Personalitatea este chiar interfaţa ce realizează conexiunea

124
interior-exterior, este primul nivel de procesare a factorilor de
influenţare, de combinare, prelucrare şi armonizare a acestora, astfel
încât să rezulte o „mască” pe cât posibil mai potrivită în măsură a-i
permite omului dezvoltarea propriei sale individualităţi, adică
manifestarea Sinelui propriu şi acordarea simbiotică a lui cu sinele
celorlalţi.
-de aceea clientul va învăţa în primul rând cum să-şi edifice şi
întărească structura de Personalitate astfel încât să poată obţine un
beneficiu maxim pentru realizarea Planului de Viaţă, o dezvoltare
interioară (a Naturii) cât mai armonioasă (adică structura Personalităţii
prezente să contribuie la îmbogăţirea Naturii interne şi nu la degradarea
ei) şi implicit o stare de mulţumire, de împlinire de sine. Este aceeaşi
trăire – desigur, la un alt nivel – asemănătoare celei pe care o resimţim
ca „stare de bine”, de armonizare, când îmbrăcăm haina potrivită cu noi
înşine, cu locul unde suntem şi cu activitatea pe care o desfăşurăm.
Pentru că la fel este şi Personalitatea: o haină care în primul rând ne
protejeză propria fiinţă, ne asigură contactul, colaborarea şi încadrarea
armonică în mediu, iar apoi, propria dezvoltare de pe urma activităţii
depuse în acest mediu (prin raportare la semeni şi la celelalte Fiinţe). De
aceea trebuie să o “croim” cât mai potrivită scopurilor noastre şi mai
mult, trebuie să învăţăm să o protejăm şi „reparăm” mereu, fiindcă aşa
cum ştim, este extrem de vulnerabilă, chiar şi cea mai nesemnificativă
influenţă a mediului putând să-şi lase amprenta asupra ei. Iată de ce
voinţa noastră trebuie să fie mereu trează, să avem în minte foarte clar
scopul, ţelul, Planul de Viaţă, şi mai mult ca orice să păstrăm mereu vie
imaginea, modelului ideal după care ne-am construit Personalitatea
reală. Acest model este vital pentru noi, fiindcă la el vom raporta mereu

125
cursul actual al Personalităţii spre a observa devierile şi a le îndrepta la
timp. Altfel lumea şi viaţa ne fură pe nesimţite şi într-o bună zi ne vom
trezi cu totul altfel decât ne propusesem să fim, eşuaţi pe cine ştie ce
plajă pustie alături de alţi naufragiaţi la fel de neatenţi.
-în al doilea rând clientul va învăţa să răspundă în mod adecvat
contactului cu Mediul şi necesităţii sale interne de sociabilitate. Adică va
învăţa tehnica şi ştiinţa comunicării, a transmiterii informaţiei şi mai
mult, a întrebuinţării practice a mesajului. De aceea vor fi două mari
aspecte ale Ştiinţei Comunicării, ce se vor trata la acest capitol:
1o Comunicarea cu semenii: – realizată deopotrivă pe
canalele celor 5 simţuri clasice precum şi pe canalul „simţului intern”,
afectiv-intuiţional, în care se încadreză şi forma cunoscută ca
„telepatie”.
2o Comunicarea cu Viaţa: – sau Limbajul Lumii
(în terminologia alchimică), în care va învăţa să perceapă mesajul
lucrurilor, fenomenelor, evenimentelor, fiinţelor în ansamblu, ca
modalităţi prin care Universul i se adresează spre a-i preda Lecţiile de
Viaţă necesare propriei sale dezvoltări, precum şi îndeplinirii misiunilor
şi îndatoririlor existenţiale (sociale, spirituale, faţă de sine şi faţă de
întreg Universul, după necesităţile evolutive ale fiecăruia în parte).
Această formă de comunicare foloseşte atât capacitatea de înţelegere,
analiză şi percepere cognitivă a simbolurilor, cât mai ales simţul intern al
intuiţiei, capacitatea de a „vibra” în acord cu semnificaţia mesajului, şi
care se apropie de starea numită „empatie”, manifestată mai ales în
raporturile cu semenii, dar şi cu alte fiinţe.
-în cadrul comunicării la nivel social, cu semenii în special, clientul
practic învaţă să joace rolul de actor pe care el însuşi îl alege din gama

126
de posibilităţi oferite de destin şi de viaţă în general, la momentul
existenţei sale fizice. Acest rol are multiple valenţe (din care unele sau
altele vor fi mai accentuate, de la caz la caz), vizând:
 Raporturile de prietenie cu alţi semeni
 Raporturile familiare/raporturile afective
 Raporturile de muncă şi colegialitate
 Raporturile de grup social (cluburi, piaţă, mijloace de
transport în comun etc)
În fapt, ne aflăm în prezenţa unui Cod General al Comunicării, având
în deschidere capitolulu „Bunelor Maniere” şi cuprinzând deopotrivă:
Negociere şi Manipulare, Educaţie a copiilor şi adulţilor, Educaţie Civică
generală, Educaţia vieţii afective etc. Se va accentua – dincolo de latura
de „beneficiu” propriu al clientului – pe faptul că acesta trebuie să înveţe
a se transforma într-un adevărat centru de cataliză şi modelare a celor din
jurul său. Este ceea ce azi numim „imaginea omului de succes”, stăpân
pe sine, educat şi civilizat, care, cu cât dăruieşte mai mult prin exemplul
personal al propriei imagini, cu atât devine mai nobil
-partea de consiliere acordată în cadrul acestui capitol al
M.V.Sociale se va axa pe întreagă această gamă de aspecte ale
comunicării, de fapt, la acest nivel întâlnindu-se şi cea mai mare parte a
problemelor manifestate în viaţa de zi cu zi a omului social
contemporan. Dar chiar şi în cazul unei simple consilieri pe o problemă
specifică, particulară (ex: nu poate suferi câinele vecinului, ori se ceartă
cu soţul/mama/copilul etc), clientului i se vor preda şi aspecte tehnice
mai vaste, în măsură a-l ajuta ca pe viitor să identifice astfel de situaţii
înainte de a se manifesta şi să ştie/să poată acţiona singur. Acolo unde va
fi cazul, mai ales dacă se observă o gravă deficienţă în educaţia pentru

127
viaţă în ansamblu (dezorientare, fuga de lume şi societate, neînţelegerea
rosturilor vieţii ) sau pe domenii (nu cunoaşte ori se teme de raporturile
de cuplu, ori cele cu copiii/animalele/semenii în general etc), i se va
oferi un training corespunzător, fie în programul privat, fie în cel public.
Pentru că, să ne amintim, consilierea vizează nu atât de a vindeca rana,
cât mai ales de a fortifica organismul, ori de a reclădi unul puternic şi
corespunzător, deviza fiind „Nu tratament pentru moment, ci
reconstrucţie prin educaţie!”.

d) Managementul Afacerilor (Managementul Vieţii Materiale)

-vizează predarea principiile generale de strictă utilitate şi universal-
necesare în managementul oricărei afaceri, indiferent de obiect, în stilul
tradiţional al şcolilor de profil existente deja pe piaţă
-la fel, consultanţa oferită pe acest sector se axează în cea mai mare
parte pe linia clasică specifică unui Centru de consultanţă
multireferenţială
-specific consilierii în Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei
Umane este însă faptul că atât în cadrul cursului cât şi în şedinţele de
consultanţă, se va pune accentul în special pe dorinţele intime ale
clientului, orientându-i acestuia activitatea şi preferinţele de investiţii
spre sectoare care să se apropie cât mai mult de acestea. Ideea de
principiu este aceea că omul, prin natura sa de creator, trebuie „să pună
suflet”în ceea ce face (vezi Legenda Meşterului Manole); întreaga sa
viaţă şi toate aspectele, oricât de „nesemnificative”, care conturează
universul existenţei sale, inclusiv cea mai măruntă afacere, trebuie să
cuprindă în ele o parte din fiinţa sa proprie; trebuie să li se dedice.
Astfel, orientându-şi şi canalizându-şi eforturile de „a face” spre ceea ce

128
simte că e în acord cu structura sa intimă (dorinţele, voinţa, capacităţile
etc), fiecare se va simţi – ca orice creator – împlinit de rezultatul muncii
sale. Acesta vine ca o confirmare a finalizării unui stadiu, a unei etape,
însă adevărată satisfacţie şi împlinire stă jumătate în acţiunea, în
activitatea înseşi, şi cealaltă jumătate în utilitatea şi utilizarea activităţii,
în folosul pe care acest rezultat îl are pentru ceilallţi. Căci numai în
măsura în care opera sa de creaţie (în sens general, deci ca rezultat al
efortului fiinţei umane ) poate fi sau este concret folositoare progresului,
semenilor, celorlalte fiinţe, sau mai mult, Universului în ansamblu,
numai în această măsură poate fi considerată cu adevărat valoroasă. Căci
oricât ne-ar plăcea nouă, oamenilor, să credem, din fericire nu există
valori în sine, ci numai valori ale timpului, ale momentului sau epocilor,
pentru că, aşa cum am văzut, definiţia valorii se face prin proporţia
directă în care un lucru (în sens generic) slujeşte evoluţiei fiinţei la nivel
particular sau universal, prin utilitatea sau necesitatea sa particulară. Să
luăm un exemplu pentru mai buna înţelegere: faptul de a produce
suferinţă unui seamăn (ex:jignire, rănire fizică) putem spune că foloseşte
evoluţiei în ansamblu a ambelor fiinţe: agresorul prin pedeapsa de pe
urma greşelii, agresatul prin posibilitatea ce i s-a dat de a-şi manifesta
puterea de iertare etc, dar acest folos este doar indirect, în comparaţie cu
cel direct ce s-ar fi tras de pe urma unei fapte bune. De aceea, societatea
consideră ca fiind valoare fapta bună (ex:de a ajuta pe cineva benevol şi
necondiţionat ) şi nu fapta rea (agresiunea); aceste calificative: „bun” şi
„rău” oglindind imaginea unui strict necesar sistem de evaluare care să
orienteze omul pe direcţia corectă în procesul formării sale educaţionale
la Şcoala Vieţii. Desigur, sistemul acesta de normare fiind universal şi
mediu (pentru întrega societate) are inerţia sa specifică în a se adapta şi

129
progresa în acord cu schimbările timpului (în sens de înălţare a ştachetei,
a standardului de exigenţă), având a se confrunta mereu cu reculul de
rigoare, care e cu atât mai puternic şi mai amplu (deci de întoarcere spre
starea de barbarie) cu cât impulsurile de avansare sunt ele însele mai
radicale. Întreaga istorie a civilizaţiei occidentale e plină de aceste
imagini, iar secolul XX le înfăţişează chiar înzecit
Căci omul este creator şi prin fiecare gest al său, prin respiraţia
fiecărei clipe de viaţă, participă la opera Marelui Univers al Creaţiei,
revenindu-i de aceea întreaga responsabilitate pentru felul cum se
prezintă şi, nu mai puţin, pentru ceea ce face ca finalitate. Pentru că
majoritatea finalităţilor nu sunt decât miraje, ori Stele Călăuză care ne
ajută să străbatem Calea. Opera noastră este chiar această Străbatere.
Calea şi Steaua sunt acolo dintotdeauna şi pentru fiecare, aşteptându-l
să-l conducă prin Şcoala Marii Arte a Construirii de Sine: opera şi
cotribuţia sa ca om la Devenirea Cosmică.

C. Obiectivele manageriale

Sub aspectul său de esenţă, ca management al calităţii vieţii şi

condiţiei umane, Consilierea vizează următoarele aspecte corelative,
aflate într-o interdependenţă absolută:
a) – Cunoaşterea de sine a Fiinţei Umane în toată complexitatea sa,
printr-un proces de analiză şi autoanaliză introspectivă, precum şi prin
aplicarea testelor de specialitate, coroborate cu analiza hermeneutică atât
a datelor astfel obţinute, cât şi a întregii sale vieţi şi a comportamentului
în ansamblu.

130
 b) – Cunoaşterea, de către Consilier, în primul rând a Forţelor de
Mediu ce concură la modelarea devenirii Fiinţei Clientului sub toate
aspectele: atât la nivelul Fiinţei-în-sine (Natură, Caracter, valori ale
Conştiinţei, trebuinţe ale Sinelui) cât şi la nivelul Fiinţei-în-manifestare
(Personalitatea şi omul social în comportamentul său de zi cu zi). Se au
în vedere, astfel: Forţele cosmice, Forţele Karmice, Forţele Naturii
(Tendinţele), Forţele genetice, Forţele sociale (educaţie, cultură şi
civilizaţie, contacte inter-umane, obişnuinţe şi stil de viaţă...), Forţele
proprii (valorile Conştiinţei, Caracterului, voinţa, efortul personal),
Organizarea vieţii.
c) – Identificarea cerinţelor Misiunii existenţiale sub toate cele trei
aspecte:
ƒ ca Fiinţă-elev la Şcoala Vieţii: - care este standardul/nivelul de
evoluţie, ce teme (îndatoriri) trebuie realizate conform acestuia, ce
atitudine faţă de viaţă şi lume este specifică şi utilă pentru acest nivel, ce
practici de dezvoltare personală pot fi adoptate pentru asigurarea
progresului continuu al propriei fiinţe
ƒ ca Fiinţă-în-lume: - cum se exprimă îndatorirea sa de a sprijini
dezvoltarea celorlalte fiinţe, ca întindere, cuprindere, nivel de raportare;
se referă doar la semeni sau se întinde şi la alte categorii sau specii cât şi
cui şi cum poate dărui efortul, valoarea, munca, rezultatele şi fiinţa sa
proprie
ƒ ca actor pe scena vieţii: - ce rol are de jucat şi, mai important
decât cunoaşterea dinainte a rolului, este pregătirea actorului pentru a
putea primi şi interpreta o gamă cât mai largă dintre acestea, într-o
variantă cât mai personală dar şi de calitatea cerută de standardele
Scenariului şi ale propriei Conştiinţe.

131
 d) – Identificarea modalităţilor personalizate sub care se exprimă
cele 9 Nivele ale Piramidei Trebuinţelor, a lucrurilor şi formelor acestora
existente în lumea aceasta în măsură a satisface respectivele trebuinţe, a
modalităţilor cum pot fi ele atinse şi de asemenea identificarea
Trebuinţelor cheie din întreg ansamblul.
e) – Prospectarea modalităţilor de combinare sinergică şi
interacţiune constructivă a elementelor de la lit. c, d, concomitent cu
satisfacerea necesarului de manifestare simultană pe cele 4 Direcţii
majore ale vieţii: Viaţa Materială, Viaţa Socială, Viaţa Individuală şi
respectiv Viaţa Spirituală. Prospectarea şi conceperea primelor soluţii
combinatorice, concomitent cu schemele cadru – cu scenariile – ipotetice
de implementare a lor.
f) – Stabilirea scopurilor şi obiectivelor majore ale vieţii, în funcţie
de toţi parametrii identificaţi în cadrul procedurilor de la lit. a-e;
g) – Determinarea necesarului de utilităţi şi dotări pentru atingerea
scopurilor, obiectivelor şi satisfacerea cerinţelor de la punctele c,d,e:
calităţi, aptitudini, dexterităţi / abilităţi, cunoştinţe, experienţe, trăsături
de caracter, forţe de sprijin (cosmice sau ale lumii naturii), conjuncturi şi
contexte sociale, stil de viaţă şi modalităţi de eficientizare / optimizare a
performanţelor individuale etc.
h) Stabilirea unui model de Personalitate – ca vehicul şi instrument
pentru atingerea şi realizarea celor de mai sus. Modelul personalităţii
este construit in abstracto şi în liniile sale fundamentale, cuprinzând în
principal aspectele care accentuează latura exterioară a fiinţei umane
sociale (: comportament, relaţionare, atitudini, abilităţi, integrare şi
adaptare, etc.). Deci, Personalitatea va fi structurată în funcţie de locul,
timpul şi mediul social în care fiinţa umană se regăseşte sau îşi propune a

132
derula programul existenţei sale. Reprezintă interfaţa omului cu lumea,
însă rolul principal este acela de armonizare a lor astfel încât fiinţa
umană să-şi poată manifesta plenar identitatea şi unicitatea proprie în
această lume comună.
i) Stabilirea programului de dezvoltare Individuală, acel set de
practici şi tehnici, metode şi strategii destinate creşterii şi împlinirii
omului ca fiinţă în sine, evoluţiei sale depline pe toate planurile.
j) Stabilirea unui stil de organizare a vieţii în măsură a permite
deopotrivă derularea programului de Dezvoltare Individuală, asigurarea
exprimării identităţii proprii, realizarea misiunii existenţiale (în formele
alese), armonizarea celor 4 Direcţii ale Vieţii individual-sociale,
satisfacerea celor 9 Trebuinţe Fundamentale.
k) Apoi trasarea Proiectului Vieţii Personale, acel plan de viaţă
strategic, sistematizat, viabil şi eficient, în măsură a traduce în realitatea
lumii prezente toate aspectele stabilite până aici şi de asemenea în
măsură a permite actualizarea lor permanentă, în timp, deopotrivă cu
adaptarea continuă la conjuncturile exterioare de mediu.
l) Lansarea Proiectului în derulare, de către client sub supravegherea
consilierului, urmărindu-se în acelaşi timp eficienţa strategiilor cât şi
capacitatea / dexteritatea clientului în a le implementa la nivel optim. Pe
această perioadă se oferă training şi suport managerial, se retuşează ori
adaptează întreg Proiectul realizat anterior, astfel încât să se ajungă la un
moment de homeostazie dinamică determinat, un punct de echilibru
constructiv şi funcţional conturat de 2 variabile majore: viabilitatea
proiectului în această lume şi viaţă şi, respectiv, posibilitatea
(capacitatea) clientului de a derula (de la un moment dat) singur acest
proiect.

133
V. Principiile Consilierii

Principiile Consilierii sunt determinate de două aspecte principale şi

structurate – din acest motiv – pe două secţiuni: principii conceptuale
(derivate din fundamentele Psihologiei Fiinţei) şi respectiv principii
funcţionale (determinate de caracterul practic, aplicativ al consilierii).

A. Principii conceptuale

1. Principiul omului ca fenomen cosmic

- în baza acestuia, fiinţa umană este percepută ca parte
integrantă a Lumii naturii, constituită şi funcţionând, în toate aspectele
vieţii sale, după legile acesteia şi conform standardelor de armonizare a
proceselor evoluţiei vieţii la nivel cosmic.

2. Principiul omului ca sistem psihic ierarhizat şi holografic

- în baza acestui principiu, fenomenul uman se descoperă a fi o
mare încrengătură de procese, derulate pe multiple nivele de realitate,
guvernate de legi şi ordini bine stabilite, organizate ca sisteme de sisteme
(sisteme incluse anatomic şi funcţional, după modelul sferă în sferă) şi în
cadrul cărora, fiecare componentă (structurală, funcţională sau
procesuală) se constituie concomitent şi continuu prin acţiunea sinergică
a tuturor celorlalte, şi tocmai de aceea reflectând în sine imaginea de
esenţă a întregului.

134
 3. Principiul realităţii individuale / viziunii personalizate
-la nivelul fiinţei umane, Realitatea este o percepţie subiectivă,
specifică fiecăruia şi rezultată a combinării multiplelor factori şi
influenţe ce acţionează asupra Sinelui individual. Putem spune că
Realitatea reprezintă pentru om reflexia Adevărului (obiectiv) în oglinda
Sufletului său individual. De aceea, spre deosebire de celelalte regnuri
ale Naturii pentru care Realitatea este unică, obiectivă, coincizând cu
ceeea ce numim Adevăr, în cazul omului, această realitate nu poate fi
decât subiectivă, iar Adevărul parţial, ierarhizat pe nivele, în funcţie de
gradul de evoluţie al fiecărei entităţi în parte.
De aceea, fiecare entitate umană are un limbaj specific de
comunicare cu Universul şi cu semenii, propriu reaalităţii lui, motiv
pentru care consilierul în primul rând trebuie să identifice această
realitate, să se transpună în ea şi abia apoi să deschidă adevăratul dialog.
Astfel, pe bună dreptate putem afirma că fiecare om e un Univers în
sine, cu ordinea sa structurală şi funcţională specifică. Iată de ce pentru
noi termenul de „normal/normalitate” nu trebuie şi nici nu poate să
existe. Pe de altă parte şi tot în baza acestui Principiu, consilierea
priveşte ceea ce se denumeşte în mod frecvent prin termenul de „boală”,
drept un dezechilibru produs în ordinea internă a universului fiecăruia,
astfel încât, de la simplele mici probleme de afaceri, de sănătate fizică,
afective, cognitive şi până la problemele de conştiinţă şi identitate, toate
acestea reprezintă manifestări de diverse grade, intensităţi şi nivele
produse din – şi numai din – acest motiv: destabilizarea, bruierea ordinii
interne a propriului sistem. Vedem astfel de ce, pentru a putea rezolva
chiar şi cel mai mic detaliu de neregularitate, pentru a strânge un

135
singur şurub în marea maşinărie a fiinţei umane trebuie să cunoaştem
întreaga schemă şi principiile ei de funcţionare.
Întrucât consilierea şi consilierul au misiunea de a rezolva nu atât
problemele trecute sau problemele prezente, dar mai ales pe cele
viitoare.

4. Principiul ierarhizării Trebuinţelor Fundamentale pe 12 nivele

piramidale
- Trebuinţele sunt factori de stimulare şi actualizare a
Dezvoltării individuale, repartizaţi pe sfere de cuprindere/acoperire a
Realităţii psihice a fiinţei umane şi supraetajate piramidal în funcţie de
principiile majore ale progresului universal al vieţii (pentru că ele sunt
întâlnite la toate formele de viaţă dotate cu individualitate/identitate –
adică Sine – proprii).

5. Principiul complexităţii unitare a Fenomenului Uman

- fiinţa umană este percepută ca un fenomen hipercomplex,
rezultat al armonizării tuturor structurilor şi nivelelor sale constituente;
interacţiunea sinergică a tuturor acestora dă naştere unei rezultante
globale, funcţionând ca un întreg-unitar, aflat în continuă transformare
de sine prin chiar procesele evolutive petrecute la nivelul structurilor
constitutive. Principalele forţe structurale sunt determinate de trebuinţele
fundamentale ale Sinelui, de gradele de dezvoltare a Conştiinţei, de
conţinutul Naturii individuale şi al Caracterului, de Forţele mediului
(Cosmosului, Lumii, Naturii, Societăţii), de organizarea şi
managementul proprii vieţi în ansamblu, de Personalitate.

136
 6. Principiul progresului continuu
- omul este un fenomen în perpetuă devenire. Fie că vrea, fie că
se împotriveşte, fie că participă activ, fie se lasă purtat de curentul
evoluţiei, fie că realizează/conştientizează, fie că ignoră total, fiinţa
umană – ca parte a Lumii Naturii – este supusă procesului creşterii şi
dezvoltării neîntrerupte. Doar că opoziţia, neparticiparea şi abaterea de la
regulile acestui proces evolutiv sunt sancţionate prin starea de suferinţă.
În baza acestui principiu şi ca asumare a condiţiei sale existenţiale
(specifică regnului din care face parte), aceea de fiinţă conştientă de sine
înseşi, omului social (fiinţei umane manifestate în lume) îi revine
împlinirea întreitei misiuni existenţiale: de a se dezvolta prin efortul
propriu, de a-i ajuta pe alţii în dezvoltarea lor personală, de a juca
rolurile sociale primite pe scena vieţii (a se vedea supra Cap.II/2) .

7. Principiul realizării Împlinirii de Sine

- pretutindeni în Lumea Naturii fiinţele tind către manifestarea
condiţiei lor existenţiale, către exprimarea plenară în viaţă a esenţei lor
individuale (sau de grup, specie etc.). Pentru Fiinţa la stadiul uman de
evoluţie acest proces echivalează sub aspect exterior, manifest,
comportamental cu simultaneitatea celor 3 aspecte definitorii pentru omul
contemporan: realizarea întreitei misiuni existenţiale, satisfacerea
concomitentă a celor 9 nivele active ale Piramidei Trebuinţelor şi respectiv
armonizarea sinergică a celor 4 Domenii Fundamentale ale vieţii.
Sub aspect interior, de trăire, atingerea/satisfacerea fiecăruia dintre
cele 3 aspecte concomitent şi continuu, echivalează cu perceperea stării
numite Împlinire de Sine.

137
 8. Principiul performanticii umane
- dintre toate fiinţele Naturii, omul este cea mai adaptabilă
şi totodată cea mai modelabilă putând, în baza libertăţii sale, să aleagă
orice direcţie a dezvoltării, să îmbrace orice formă, să adopte orice
model sau tehnică de lucru. Prin educaţie formatoare (cunoaştere plus
exerciţiu), folosindu-se de toate Forţele de sprijin care îi stau la
dispoziţie (deopotrivă ale sale cât şi cele sociale, ale Naturii sau
Cosmice), fiinţa umană poate (şi este datoare) să îşi traseze drumul
propriei sale dezvoltări, consilierea nefiind altceva decât un
mijloc/instrument de sprijin în acest demers.

9. Principiul subsidiarităţii consilierii

- consilierul şi consilierea îşi fac intrarea pe scena vieţii
individuale a clientului numai atunci când sunt îndeplinite cumulativ
următoarele două condiţii:
a) clientul conştientizează necesitatea procesului consilierii
b) este pregătit să transpună în practică soluţiile obţinute în
urma parcurgerii acestui proces.
În lipsa oricăreia dintre acestea, şansele de implementare a
programelor vor fi minime, tocmai întrucât îi revine clientului sarcina
acestei implementări (şi deci trebuie să fie pregătit, decis, motivat a
participa la propria schimbare), consilierea având doar funcţie
instrumentală, de suport şi de orientare. De aceea şi consilierul va
interveni mai mult pe latura de educaţie formatoare, de training şi
motivare pe parcurs; el în nici un caz nu va fi cel ce determină decizia
participării/înscrierii în procesul consilierii (aceasta aparţine clientului şi
vieţii ca factor de motivare) şi nici nu va rezolva situaţiile în locul

138
acestuia. Consilierul se prezintă mai mult ca un antrenor ce ştie că
lucrează cu sportivi de performanţă – oamenii sociali ai prezentului – şi
că misiunea sa de bază este aceea de a le oferi acestora în primul rând
tehnici eficiente, metode optime şi personalizate de dezvoltare,
orientarea şi corectarea progresului acestora, deopotrivă cu suportul
afectiv tehnic, cu încurajarea şi susţinerea morală. Consilierul este fratele
–care-merge alături, constituindu-se deopotrivă în umărul pe care se
plânge în suferinţa înfrângerii, în vocea care îndeamnă la reluarea
asaltului precum şi primul suflet care se bucură la fiecare victorie.

10. Principiul multitudinii de normalităţi

- fiecare fiinţă umană trăieşte într-o realitate proprie şi
specifică ce pentru ea reprezintă starea de normalitate. Nu există deci o
normalitate universal valabilă, ci numai specificităţi aparţinătoare
fiecăruia în parte. În baza acestui principiu nu există „bolnavi” în sensul
actual, clasic, al cuvântului, ci doar oameni care nu şi-au armonizat
starea propriei normalităţi cu cea a celorlalţi. Normalitatea reprezintă
aspectul calitativ al stării pe care o trăieşte fiecare fiinţă în realitatea sa,
la un moment dat. De aceea, problemele pot apărea deopotrivă din
neadaptarea interioară (neacomodarea în propria realitate), cât şi de la
nearmonizarea exterioară, neîncadrarea sinergică în ansamblul
interacţiunilor perpetue cu toate componentele Mediului (societate,
natură, cosmos).
Obiectivele consilierii vizează, de aceea, restructurarea realităţii
interioare într-o formulă care să-i asigure clientului obţinerea Împlinirii
de Sine (trăirea plenară a bucuriei existenţiale) şi totodată planificarea

139
strategică a mecanismelor şi proceselor de integrare armonică şi
sinergică a acestei realităţi personale în ansamblul complex al Mediului,
fără ca prima să fie alterată în esenţa sa.

B. Principii Funcţionale

Principiile funcţionale sunt în număr mult mai mare decât cele

conceptuale şi ele, derivând din aspectul aplicativ, practic şi metodologic
nu ţin cont de specificul aparte al unei optici ori alteia în psihologie, ci
au ca ax central al orientării lor ideea de finalitate şi utilitate, de
funcţionalitate şi atingere a obiectivelor.
Astfel, printre cele mai frecvent utilizate dintre principii se numără
şi cele de mai jos:
1. Consilierea vizează nu repartiţie, ci reconstrucţie, adică
edificarea pornind de la bază, de la elementele cheie ale edificiului numit
“Fiinţa umană”.
2. Nu se vizează atât rezolvarea situaţiilor (nu acestea
reprezintă obiectivul final) cât pregătirea clientului pentru viaţă, în toată
complexitatea ei. Se acţionează asupra cauzei şi nu asupra efectelor,
vizându-se nu alinarea suferinţei, ci modelarea propriei dezvoltări.
3. Trecutul şi prezentul sunt aspecte secundare valoroase sub
anumite aspecte ca surse informaţionale şi atât. Accentul se pune pe
viitor, pe fiinţa în devenire, pe realitatea vie a ceea ce numim om,
pornindu-se de la principiul că omul poate fi ceea ce voinţa lui decide; şi
de aceea trecutul şi prezentul au doar valoare orientativă; în fiecare zi,

140
omul se poate naşte din nou: acelaşi, dar mereu altul. El trăieşte doar în
viitorul său.
4. Consilierea nu vizează aplicarea de tratamente, ci oferirea/
modelarea, implementarea şi derularea de programe de dezvoltare
individuală, de educaţie, training şi formarea paideică.
5. Fiecărui client trebuie să i se ofere şanse egale de acces la
serviciile oferite de consiliere, iar furnizarea de informaţii să fie pe
înţelesul fiecăruia.
7. Consilierul trebuie să fie obiectiv, imparţial, să nu impună
opţiunea sa personală şi să nu influenţeze clientul în luarea deciziei.
8. Consilierul asistă şi ajută clientul în clarificarea scopurilor
consilierii, el nu impune, ci ei lucrează împreună.
9. Consiliatul trebuie să beneficieze de respectul consilierului.
10. Consilierea are caracter confidenţial.
11. Consilierea trebuie să fie personalizată, să evite stereotipiile.
12. Consilierii au responsabilitatea să descopere şi utilizeze
capacitatea de dezvoltare şi schimbare a clienţilor.
13. Centrarea se face pe trebuinţele clientului.
14. Trebuie încurajată o atitudine realistă din partea clientului
în ceea ce priveşte asumarea responsabilităţii deciziilor.
15. Încurajarea unor atitudini active din partea clientului
(„ajută-te singur”), ceea ce contribuie la dezvoltarea unui sistem propriu
de autoevaluare.
16. Consilierea se face printr-o abordare globală care include
nu numai propria persoană a clientului, ci va fi implicată şi familia,
şcoala, alte grupuri sau comunitatea.

141
 17. Clienţii au nevoie de a fi apreciaţi, au nevoie de stimă şi
respectul de sine, iar ca să le dobândească au nevoie de confirmarea
propriei valori din partea persoanelor semnificative pentru ei (persoane
de referinţă: familie, profesori, prieteni, colegi).
18. Acceptarea, respectul, grija, încurajarea, sprijinirea,
ajutarea, contribuie la afirmarea valorilor clienţilor şi la dezvoltarea lor.
19. Un comportament deschis, autentic al consilierului
provoacă acelaşi comportament şi clientului.
20. Exersarea competenţelor şi abilităţilor de consilier precum
şi racordarea la problemele şi nevoile clienţilor sunt premise ale
succesului consilierii.
21. Orice metode şi tehnici utilizate în consiliere pentru
atingerea obiectivele trebuie să respecte demnitatea şi responsabilitatea
celor doi parteneri.
22. A fi conştient de tine este primul pas în autorealizare.
23. Îndrumarea clientului spre alt consultant atunci când nu
putem răspunde cerinţelor.
*
Alte principii funcţionale sunt următoarele:

24. Principiul acţiunii nevralgice, conform căruia consilierul

trebuie să „aştepte” sau să „grăbească” procesul de conştientizare a
clientului prin aducerea acestuia în starea critică, echivalentă limitei
„ultimului ceas”, a şansei ultimative. Clientul fiind factorul cheie în
procesul Consilierii în Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei Umane
(chiar dacă nu din primele faze, ci de abia mai târziu, când i se
încredinţează derularea programului prin forţe proprii), este absolut

142
necesar ca acesta să participe activ, să se concentreze pe obiectivele
propuse de consilier, să fie total motivat şi să lucreze cu toată puterea şi
sinceritatea. Or, toate acestea se exprimă eficient şi cu cea mai mare
pregnanţă în chiar momentele de criză acută (indiferent că aceasta s-a
produs datorită vieţii ori prin aportul catalizator al consilierului).

25. Principiul personalizării mesajului, în baza căruia

consilierul trebuie să descopere acea formă de comunicare absolut
specifică realităţii personale şi unice a clientului; el trebuie, ca prim pas
al consilierii, să pătrundă şi trăiască în realitatea celui din urmă, numai
astfel şi numai atunci metodele şi tehnicile aplicate vor fi înţelese,
acceptate şi implementate de către client. Fără comunicare şi transfer de
mesaj, consilierea nu există. În acest sens, una dintre cele mai utile şi
eficiente soluţii o reprezintă comunicarea metaforică, ce se adresează
fiinţei profunde a clientului, evitând astfel distorsiunile de mesaj
provocate de factori mentali, afectivi, comportamentali sau de
personalitate, deficitul de empatie, lipsa de experienţă din partea
consilierului ori de receptivitate de către client etc.

26. Principiul valorizării euristice a fiinţei umane. Conform

acestuia, omul este considerat creator de valori ca şi condiţie de esenţă a
sa, iar una dintre laturile – şi cea mai importantă – manifestării sale
creatoare o reprezintă modelarea de sine. De aceea, programele de
dezvoltare propuse fiecărui client, pe lângă faptul că sunt personalizate,
adaptate specificului său unic, trebuie să fie în acelaşi timp absolut
flexibile, permisive şi cu mare potenţial de recombinare; clientul trebuie
să aibă rolul central de implementare şi în acelaşi timp de transformare

143
permanentă a propriului program. Orice program viabil e necesar să lase
clientului libertatea creaţiei şi combinării elementelor componente după
propria-i măsură, păstrând însă – şi aici intervine rolul consilierului în
procesul implementării – direcţiile majore ale derulării, obiectivele
fundamentale de atins şi regula de bază a progresului continuu.

27. Principiul utilităţii minimale: nu sunt admise, atât în

consiliere, cât şi în cuprinsul programelor de dezvoltare decât elementele
necesare sau cel puţin utile. Se vizează claritatea, limpezimea câmpului
de lucru. De aceea se folosesc în special elemente cu aspect de principii,
legi, simboluri, modele, metafore, care într-un conţinut restrâns cuprind
o mare cantitate de semnificaţie transformatoare. Procesul de consiliere
trebuie să fie simplificat la maxim, mai mult un cadru, o structură pe care
clientul însuşi să construiască, prin efort propriu şi prin valorizarea
capacităţilor fiinţei sale, modelul cel mai potrivit pentru creşterea şi
dezvoltarea sa personală.

28. Principiul progresului: se originează în legea conform

căreia toate lucrurile se află în continuă dezvoltare a fiinţelor, trecând
mereu dintr-o formă în alta, la nivelul Lumii Naturii. Astfel încât fiecare
stare prin care trece sufletul omului reprezintă deopotrivă un proces util
şi necesar creşterii, fortificării, modelării acestuia la un standard
superior. Chiar dacă forma de manifestare, la un moment dat, poate părea
retrogradă faţă de linia generală a procesului, esenţa, însă, îşi continuă
calea ascendentă tocmai datorită forţelor derivate/născute dintr-o astfel
de formă. În termeni populari este binecunoscută regula: „ca să faci un
salt mare înainte, câţiva paşi înapoi sunt, de multe ori, necesari”.

144
 29. Principiul eficienţei: consilierul trebuie să descopere şi
aplice acele metode/tehnici/instrumente şi proceduri cu cea mai mare
eficienţă pentru client. Dacă, din diverse motive, nu reuşeşte a le
identifica ori aplica pe acestea (din lipsă de experienţă, de mijloace, de
cadru pentru implementare, ori datorită faptului că e necesară o terapie
pe care nu o practică), consilierul este dator să apeleze ori să îndrume
clientul spre un alt coleg de breaslă.
Dar în cazul când nu se găseşte cineva (altcineva ) specializat ori
potrivit pentru necesitatea unică a unui client anume, orice consilier este
de asemenea dator să intervină şi sprijine, după propriile posibilităţi.
Fiindcă deşi nu oricine este medic chirurg, toată lumea, în schimb are
datoria să dea ajutor unui rănit până soseşte chirurgul; de multe ori viaţa
sa stă în acel ajutor. Întocmai şi în domeniul consilierii.

30. Principiul efectivităţii: în lucrul cu oamenii, în procesul

consilierii, toate eforturile, indiferent cât de mari sau mărunte ar fi ele,
sunt până la urmă răsplătite, încununate de rezultatele pe măsură. De
aceea, consilierului i se solicită răbdare şi înţelegere. Chiar dacă nu sunt
vizibile ori manifeste pe moment (în cursul terapiei sale) eforturile
proprii, precum şi eforturile pe care clientul le depune cu sinceritate, mai
devreme sau mai târziu îşi produc rezultatele. Consilierul, deci, nu
trebuie să se lege de rezultate şi să forţeze obţinerea lor. Misiunea sa
constă în efortul eficient; trebuie lăsată să lucreze fiinţa internă a
clientului apoi, după legile naturii şi în ritmul de dezvoltare propriu.
Pentru că şi în consiliere ca şi în medicina trupului se aplică principiul:
„medicul tratează, natura vindecă.”

145
 31. Principiul sacralităţii: sacrul este trăirea de profunzime a
Fiinţei umane care se simte parte a lumii, vibrând în armonie cu viaţa, cu
lumea, cu întreg universul. Sacrul este totodată acea stare de simţire ce
depăşeşte/transcende barierele convenţionale impuse de existenţa omului
într-un cadru determinat spaţio-temporal, reuşind să dezvăluie fiinţei sale
identitatea reală în unitatea întregului ansamblu al vieţii, simţindu-se
astfel fiinţă din Marea Fiinţă, creată după „chipul şi asemănarea”
acestuia, atotputernică şi stăpână pe propriul destin şi propria devenire.
Sacrul nu trebuie confundat cu fenomenul credinţei, care presupune
o exteriorizare şi îndreptare spre un obiect anume a trăirii mistice interne.
Credinţa este deci, oarecum direcţionată (şi de aceea „îngustă”), pe când
sacrul lasă fiinţei umane libertatea şi posibilitatea de a se regăsi pe sine
în fiecare atom al universului, fiind astfel calea cea mai sigură spre
descoperirea puterii nelimitate, a potenţialului de creştere şi dezvoltare
dincolo de graniţele oricăror condiţionări care, de acum vor părea
iluzorii.

VI. Funcţiile Consilierii

Consilierea în Managementul Calităţii Vieţii şi Condiţiei Umane

îndeplineşte cumulativ următoarele funcţii:
1. Funcţia educaţională, facilitând descoperirea, cunoaşterea de
sine atât la prezent cât mai ales pentru viitor
2. Funcţia de stimulator şi accelerator al procesului de training şi
autoformare

146
 3. Funcţia de realizator al integrării, adoptării, sinergiei şi
simbiozei omului cu mediul prin armonizarea interioară şi exterioară (cu
societatea, lumea, natura, cosmosul)
4. Funcţia de instrument, metodă şi cadru al dezvoltării umane
individuale
5. Funcţia de promovator al progresului comunitar, al dezvoltării
sociale
6. Funcţia de inductor, catalizator şi suport în procesele dezvoltării
personale şi colective
7. Funcţia de cercetare/identificare a noi orizonturi şi profunzimi
ale fiinţei umane, precum şi a noi modalităţi de îmbunătăţire a calităţii
vieţii şi a standardelor împlinirii de sine a fiinţei umane.
8. Funcţia de valorizator al fiinţei umane la capacitatea maximă a
acesteia.

VII. Formele generale ale consilierii

„Adevărul e străin de timpul devenirii. Pentru a ajunge la contemplarea

adevărului, sufletul, prizonier al trupului, al simţurilor, al aparenţelor, trebuie să se
elibereze de legăturile care-l încătuşează.
Ilia Prigogine

În activitatea de consiliere pe care o realizează psihologul-consilier în

general s-au conturat (în practica şi literatura de specialitate – a se vedea
Adriana Băban) mai multe modalităţi de abordare a problemelor cu care
se confruntă oamenii pe parcursul evoluţiei lor şi în acest scop se
realizează consilierea următoarele modalităţi aplicative/tipuri de
consiliere:

147
 1.Informaţională – constă în furnizarea de informaţii credibile şi
utilizabile pentru identificarea corectă a problemelor, pentru evaluarea şi
ierarhizarea lor, precum şi pentru elaborarea procedeelor în soluţionarea
acestora. În general, se oferă informaţii care să-i scoată pe clienţi din
confuzia în care se află la un moment dat şi pentru a le da un set de
principii prin care să poată să se adapteze optim solicitărilor vieţii, să-şi
formeze norme şi valori de convieţuire conforme cu solicitările
grupurilor în care trăiesc (în luarea deciziilor, rezolvarea problemelor, a
conflictelor, tehnici de studiu în orientare spirituală, socială, familială şi
profesională, pentru formarea carierei etc).
2.Prescriptivă (educativă) în baza cărora sunt redate anumite
prevederi care conţin repere pentru îmbunătăţirea stării de sănătate, a
veniturilor materiale, a raporturilor interumane, a dezvoltării personale
etc. Este o formă mai dezvoltată a celei informative prin care i se
sugerează clientului ce ar fi de evitat, care ar fi argumentele „pro” şi
„contra” ale variatelor alternative în demersul soluţionării situaţiilor
problematice.
3.Confruntativă – de încurajare a clientului să-şi formuleze
problemele şi să-şi exprime sentimentele adiacente acestora. Încurajarea
ca depindere de bază în relaţia de consiliere este un indicator esenţial
care facilitează comunicarea client – consilier;
4.Catalitică – are efect catalizator, oferindu-i-se clientului un
imbold mobilizator pentru a-şi depăşi situaţiile dificile cu care se
confruntă;
5.Suportivă – prin care i se oferă clientului sprijin, prin susţinere în
plan emoţional prin oferire de recompense, ori soluţii pentru a depăşi
momentele grele din viaţă;

148
 6. De criză – se aplică pentru asistarea psihologică a persoanelor ca
să-şi depăşească situaţiile problematice din viaţă.
7.De remediu – presupune reabilitarea, ameliorarea, eliminarea
variatelor disfuncţii şi se axează pe învăţarea unor tehnici de negociere
pentru depăşirea situaţiilor problematice, cum ar fi: dependenţe de fumat,
alcool, droguri, etc.
8.Preventivă – constă dintr-un sistem concret de metode şi acţiuni
prin care se urmăreşte învăţarea unor tehnici cum să abordeze şi cum să
procedeze cu propriile nevoi în raport cu diversele exigenţe şi solicitări
externe pentru a diminua sau evita disconfortul psihic. Din această
perspectivă, este important de a ajuta clienţii să-şi formeze o imagine
despre sine obiectivă pentru a-şi elabora şi însuşi criterii concrete de
evaluare a semnificaţiei propriilor solicitări şi interese, dar şi privitor la
solicitările externe prin interiorizarea normelor şi valorilor grupului.
Prevenţia presupune anticiparea situaţiilor şi a factorilor de risc care pot
fi un obstacol în dezvoltarea armonioasă şi funcţionarea persoanei la
parametrii optimi ai resurselor proprii. Preocuparea pentru prevenţie
constă în implicarea în acţiune înainte de declanşarea unui impact
negativ şi de apariţia unei crize personale. Este modalitatea cea mai
eficientă şi mai economicoasă de consiliere, dar şi cea mai puţin uzitată.
9.De dezvoltare personală – este un model mai complex care constă
în identificarea şi formarea abilităţilor necesare soluţionărilor problemei.
Tehnicile de intervenţie folosite sunt: transmiterea de informaţii şi
asimilarea acestora, jocuri de rol, tehnici experienţiale şi exerciţii
specifice prin care sunt vizate formarea de competenţe, dintre care
menţionăm: rezolvarea de probleme, luarea deciziilor, deprinderi de
comunicare, de rezolvare a conflictelor, de relaţionare, adoptarea unui

149
comportament de responsabilitate pentru problemele academice,
management al stresului, etc.
10. Religioasă – spirituală, care se bazează pe principiile şi
învăţăturile religioase. Premisa majoră a acestui tip de consiliere, scria
Backus (apud. McDowel & Hostetler, 1999) este că „adevărul îi
eliberează pe oameni, atunci când aceştia îl cred şi îi dau ascultare”.
11. Promovării şi menţinerii sănătăţii – prin programe de educaţie
pentru reducerea riscului de îmbolnăviri şi scăderea frecvenţei
simptomelor de risc, fumat, consum de droguri, alimentaţie
neechilibrate, etc., care să facilitează formarea unui stil de viaţă sănătos.
12.Familiei – cu variantele sale, premaritale, maritale şi a divorţului;
13.Carierei – sau de orientare şcolară şi profesională, care se axează
pe creşterea oportunităţilor de angajare, plasare, inserţie pe piaţa muncii
a tinerilor şi adulţilor conform aspiraţiilor, intereselor şi abilităţilor lor,
antrenându-i drept coparticipanţi la propriul lor destin prin informare,
educare, autoformare, autoorientare şi demersul alegerii şi dezvoltării
carierei;
14.Specifică genului – se conturează ca o specializare care necesită
cunoştinţe şi disponibilităţi speciale pentru exercitarea diferenţiată, în
funcţie de apartenenţa la genul masculin sau feminin. Perspective
distincte de consiliere există pentru fiecare gen. De exemplu, s-a profilat
pentru femei abordarea integrativă (Woreel), modelul Stone, terapia
feministă radicală (Burstow).
Esenţial însă pentru consilierea în Managementul calităţii Vieţii şi
Condiţiei Umane este faptul de a avea libertatea (dar şi obligativitatea)
abordării întregii plaje a tipologiilor expuse mai sus. În fapt, această
clasificare este desuetă în cea mai mare parte, iar dacă noi am amintit-o

150
aici am avut în vedere aspectul didactic al acesteia, acela de a contribui
la mai buna înţelegere a conţinutului operaţional al consilierii în
Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei Umane. Aşa cum am putut
observa pe parcursul volumului de faţă, omul social contemporan este un
fenomen de o maximă complexitate, în structura psihică a lui, forţele
generatoare – atât interioare, cât şi exterioare – combinându-se într-o
varietate în continuă perpetuare de forme.Procesele psihice se află într-o
dependenţă strictă unele de altele, în fapt creându-se reciproc şi continuu.
Astfel încât orice problemă apărută la un moment dat într-un anumit
“sector” al psihicului (raportată desigur la situaţiile de viaţă reale) cu
siguranţă că a produs ori este pe cale să producă disfuncţionalităţi şi pe
alte planuri. De aceea consilierea priveşte Fiinţa umană în mod
holografic, integrator, deopotrivă în toate dimensiunile sale şi aplicându-
i în acelaşi timp toate tipologiile de tehnici enumerate mai sus,
combinate sinergic după cadrele expuse până aici, în volumul de faţă.

151
 CAPITOLUL V
INSTRUMENTE ŞI PROCEDURI DE CONSILIERE

Ceea ce putem face în privinţa marii înţelepciuni, deopotrivă orientale şi

occidentale, a trecutului, este să o asimilăm şi să ne îndreptăm spre noi şi originale
percepţii, relevante în condiţiile noastre prezente în viaţă
David Bohm

I. INSTRUMENTELE DE CONSILIERE
Filistinul cultural credea până de curând că Astrologia a fost înlăturată de mult şi că era
ceva de care se putea râde fără riscuri. Dar astăzi, ridicându-se din nivelele obscure ale
socialului, ea bate la uşile universităţilor din care a fost exilată acum trei sute de ani.
Carl Gustav Jung

A. Instrumente descriptiv-investigatorii

1. ASTROLOGIA
Astrologia reprezintă una dintre ramurile ştiinţelor hermetice, oculte
sau mai bine zis ocultate de istorie, care şi-a căpătat faima nefavorabilă
de “ghicit în stele” sau prezicere.
Mecanismul de la baza ştiinţei este explicat de ocultismul
fundamental, înlocuit în ultimele secole de interpretări ale simbolisticii,
într-un mod tehnic. Astfel, se impune a scoate la iveală sursa de la
temelia acestei ştiinţe, devenite acum tot mai puţin rezervată elitiştilor.
Originile acestei ştiinţe o arată ca fiind de mare însemnătate în
stabilirea influenţelor pozitive sau negative ale momentelor alese pentru
acţiuni – cheie care să manifeste voinţele celor puternici. În acest
context amintim faptul că un număr mare de personalităţi relevante
pentru evenimentele majore ale umanităţii, printre care şi conducători de
152
state, aveau unul sau chiar o echipă de astrologi asociaţi care analizau
momentele oportune pentru negocieri, lupte, întâlniri etc. De aceea,
înţelegerea şi folosirea unei astfel de ştiinţe denotă creditul enorm
acordat astrologiei, care de-a lungul deceniilor modernităţii şi-a micşorat
capacitatea de a interveni ca un factor modelator şi descifrator al vieţii
oamenilor, decăzând în ochii raţionalişti şi materialişti ai celor
nedeprinşi a înţelege raporturile lumii în care întâlnim Armonia
Univesală. Poate tocmai această cădere din …stele face ca astrologia să
redevină una din porţile ce odată deschise, oferă o perspectivă diferită
asupra cauzelor şi efectelor fenomenelor care stau la baza direcţiilor spre
care se îndreaptă oamenii. Pericolul ce premerge orice revenire la viaţă a
unei ştiinţe oculte este acela de a se interpreta greşit substratul
fundamental, simbolistica şi existenţa posibilelor expectanţe exagerate.
De aceea este necesară conturarea limitelor astrologiei în contextul
pretenţiilor de a descifra forţele care acţionează asupra omului şi a vieţii
sale. Astfel, se impune prezicerea că astrologia nu poate răspunde la
toate întrebările legate de viaţa cotidiană, ci este doar unul din factorii
influenţatori, care împreună cu alţii pot explica şi îndruma o acţiune sau
alta. În acest mod, astrologia se defineşte ca fiind ştiinţa hermetică ce
descifrează maniera în care forţele astrale determină predispoziţia spre
un anumit gen de acţiune, comportament, detaliind asupra contextului
(spaţiu şi timp). Totodată există segmente ale acestei discipline cu rolul
de a explica combinaţia de calităţi şi defecte, motivaţia momentului în
care se naşte un om, predispoziţiile de manifestare ale acestuia şi cursul
destinului său.
Din punct de vedere fizic, planetele din sistemul nostru solar au fost
considerate neanimate (cel puţin cele studiate prin mijloace tehnologice),

153
oamenii de ştiinţă considerând că o formă de viaţă trebuie să
îndeplinească anumite condiţii stabilite de cadrele unei limite de gândire
general acceptate. De altfel, modul de vedere îngust, dar şi gradul
insuficient dezvoltat al tehnologiei prezentului, la care se adaugă nivelul
evolutiv actual al fiinţei umane, toate împreună fac imposibilă
cunoaşterea exactă a sursei de provenienţă a acestei ştiinţe. Totuşi,
trecutul omenirii relevă raporturi diferite de cele de astăzi, ale
locuitorilor Pământului, cu spaţiul celest, cunoaşterea provenită din alte
dimensiuni de care aceştia beneficiau şi căile directe de comunicare
deschise între oameni şi entităţile spirituale locuitoare ale planetelor
sistemului solar. În acest mod s-au putut diferenţia înfluenţele pe planete,
fiecare dintre acestea având caracteristicile sale, spiritele care le
populează fiind grupate pe grade de evoluţie; în momentul conceperii
traseului destinului uman, aceste entităţi conlucrează pentru a stabili
liniile generale ale destinului, dar şi structura psihică, potenţialităţile
înnăscute, dictate de necesităţile evolutive ale fiinţei umane în cauză.
Astfel, se crează legături puternice, invizibile, menite să ajute şi să
coordoneze viaţa pe Pământ.
Combinaţiile influenţelor astrale sunt de fiecare dată altele; în acest
sens Irene Andrieu vorbeşte de condiţiile în care o astrogramă devine
relevantă şi relevatoare: “noi nu putem realiza previziuni astrale fiabile
fără analiza trecutului. Pentru un individ riguros este necesar a se baza
pe reacţiile anterioare şi pe modelele disponibile la fel de bine ca şi
experienţele întâlnite care i-au condiţionat răspunsurilesale psihologice şi
intelectuale. Vom putea să analizăm tema naşterii într-un mod sistematic,
adică în contextul unei personalităţi reale care trăieşte în mod necesar în
interacţiune cu mediul exterior. Cunoscând răspunsurile pe care este

154
înclinat să le dea, le putem deduce pe cele care au tendinţa să se repete.
Putem să punem în acelaşi mod problema asupra devenirii unui grup, a
unei formaţiuni sociale sau a unei populaţii întregi. Un eveniment nu
survine datorită hazardului, ci este condiţionat de către o înlănţuire de
cauze şi efecte. Perspectivele unui grup de fiinţe care se nasc în acelaşi
moment într-un context global lărgit (Pământul) sau restrâns (o anumită
ţară şi o anumită civilizaţie), nu pot să se bazeze decât pe o anterioritate
posibilă: istoria…, cea care este văzută de astrologie pare a fi rezultatul
câtorva mari cicluri cruciale care uneori – dar nu întotdeauna – şi-au dat
întâlnire în marile epoci ale umanităţii.”
În fapt, astrologia analizează caracteristicile fiecărui moment istoric
personal sau contextual, caracteristici armonizate cu principiul “acţiunii
şi reacţiunii”, cauzei şi efectului. Determinismul astrelor se
fundamentează pe ideea creării “spaţiului”, mediului cel mai potrivit
lichidării legăturilor karmice, contribuind la construcţia personalităţii
umane cu influenţele optime pentru împlinirea evoluţiei individuale şi
colective; pentru aceasta, spiritele astrelor lucrează permanent la relaţii
cât mai performante în ceea ce priveşte relaţia om – context social
(contacte umane) – perioadă istorică – nivel de dezvoltare al civilizaţiei.
Chiar dacă aparent istoria demonstrează că nu întotdeauna această
relaţie funcţionează, în sensul că uneori conjunctura istorică nu a fost
similară sau apropiată ca nivel etapei evolutive a omenirii, sau invers.
Dar cum trecutul este mereu susceptibil interpretărilor, tot mai des ne
dovedim că ceea ce am considerat ca fiind negativ pentru umanitate, a
fost doar util şi bine-venit pe ansamblu. “Detaşarea noastră este
insuficientă pentru a putea estima importanţa istorică a unei revoluţii, a
unui război sau a unei crize economice.” (I. Andrieu) De aceea, o analiză

155
profundă în contextul strict al ideei de evoluţie, învăţarea unor lecţii prin
suferinţă scoate la iveală reversul medaliei – răul este doar o faţă a
binelui. Alternanţa perioadelor fatidice cu cele înfloritoare din viaţa rasei
umane, perioade “anunţate” de astre relevă de fapt legea cosmică a
ciclurilor.
În momentul de faţă dezvoltarea spirituală a societăţii umane concepe
scoaterea acestei ramuri a Cunoaşterii – astrologia – atât din zona
profanului falsificator, cât şi din zona hermetismului , pentru a o asimila
unei metode practice de a răspunde întrebărilor “cine sunt eu?” “de ce
sunt aşa?” “de ce m-am născut acum?” “ce viitor am?”.
Această nouă viziune asupra astrologiei reprezintă de fapt cel mai
mare pas înspre evoluţia acesteia, integrarea printre celelalte ştiinţe,
unificarea lor şi deschiderea spre noi Orizonturi.

2. GRAFOLOGIA
În scris suntem noi înşine, pentru că orice idee, sentiment sau trăire a
fiinţei noastre interioare tinde să prindă viaţă în lumea exterioară, să se
manifeste într-o anumită înlănţuire de forme simbolice după o anumită
configuraţie şi un ritm propriu, ascultând întru totul de muzicalitatea
unică a sufletului.
Ne mişcăm, vorbim, scriem, prinşi în Dansul Cosmic al Vieţii din
care facem parte organică, aducând contribuţia originalităţii şi unicităţii
fiinţei noastre la marea armonie a Întregului. În raporturile cu semenii,
cu natura, cu existenţa cotidiană, cu noi înşine, cu aspiraţiile, visele,
înfăptuirile sau dimpotrivă eşecurile, greutăţile ori deznădejdile; cu
îndoielile sau credinţele; în relaţia cu lumea şi cu Divinitatea, scrisul
exprimă cel mai bine, ca gest simbolic, ritualul fiinţei noastre interioare,

156
atitudinea personală şi irepetabilă (a fiinţei noastre intime) în faţa
Fenomenului sacru al existenţei.
În Catedrala Vieţii, în faţa Altarului Conştiinţei noastre, toate măştile
false cad, iar Actorul se prezintă în nuda măreţie a purităţii Sufletului
său. Şi nimic din cele lăsate afară nu rămân să dea socoteală despre
Liturghia celebrată în profunzimea Templului Interior precum ritualul
sfânt al Sufletului în extazul mistic al exprimării de sine prin Puterea
Formei: Scrisul. În scris suntem noi inşine, pentru că orice idee,
sentiment sau trăire a fiinţei noastre interioare tinde să prindă viaţă în
lumea exterioară, să se manifeste printr-o anumită înlănţuire de forme
simbolice după o anumită configuraţie şi în ritm propriu, ascultând întru
totul de muzicalitatea unică a sufletului.
De fiecare dată când aşezăm creionul pe hârtie, dăm la iveală cele mai
izbitoare adevăruri despre noi: firea, experienţa personală, copilăria,
speranţele şi visele; în fapt povestea întregii noastre vieţi, trecutul,
prezentul şi viitorul. Scrisul ne spune ce fel de Om suntem – nu doar în
exterior : personalitatea şi celelalte aspecte pe care le văd alţii – ci ne
dezvăluie Sinele nostru autentic, profund şi tainic.
Scrisul este totodată oglinda în care putem vedea – uneori cu o
precizie exasperantă – ce fel de om am devenit peste ani. Puţini dintre
noi au şansa să se descopere pe ei înşisi aşa cum sunt văzuţi de către
ceilalţi şi probabil că am avea un şoc la prima impresie. Pentru că, de
îndată ce începem să scriem, totul iese la suprafaţă: temperamentul,
comportarea , gândurile, optica de viaţă, trăirile noastre profunde,
conştiinţa, toate trăsăturile de caracter bune sau rele, care fac din noi
înşine o persoană absolut unică.

157
 Scrisul ne poate fi de folos ca să ne măsurăm respectul de sine, să
vedem cât de împliniţi suntem în viaţă, în muncă, în familie, în
raporturile sociale ori cât de împăcaţi suntem cu noi înşine şi cu
Dumnezeu. Ne arată dacă relaţiile, sentimentele, gândurile, vorbele şi
faptele noastre sunt sincere, afectuoase, deschise ori egoiste, meschine,
mincinoase .
Dar cel mai important, poate, este faptul că scrisul ne dezvăluie cât de
aproape ori cât de departe suntem de îndeplinirea destinului, de viaţa
care ne-a fost dăruită ca potenţialitate şi pentru care am fost lăsaţi să ne
bucurăm, edificând-o cu propriul efort şi trăind-o în toată frumuseţea ei,
clipă de clipă. Scrisul ne arată dacă ne aflăm încă în căutarea răspunsului
la multe întrebări ori am descoperit deja Drumul care duce acolo: spre
Scopul divin al Vieţii noastre personale.
De aceste lucruri avem cu toţii cea mai mare nevoie, atât spre a ne
descoperi şi împlini pe noi înşine, cât şi pentru a-i sprijini pe ceilalţi
(persoane apropiate, dragi, semeni ori, chiar necunoscuţi) să găsească şi
progreseze pe propria Cale a dezvoltării personale.
Fiindcă jumătate din bucuria/împlinirea vieţii noastre stă în
privirea fericită a celui de alături!

3.FIZIONOMIA
Credinţele religioase atestă faptul că omul a fost făcut după Chipul şi
Asemănarea lui Dumnezeu. Dacă Divinul e singular, atunci de ce fiinţele
noastre au înfăţişări atât de diferite între ele? Răspusul la această
întrebare constă în înţelegerea sensului armoniei corpului uman.
Organismul are rolul de a fi un vehicul pentru celelalte corpuri
neorganice, care împreună alcătuiesc un tot unitar: individul. Legăturile

158
dintre aceste corpuri capătă o anumită exprimare la nivel superificial, -
rezultatul tuturor influenţelor naturale ce vin să se grupeze după o
formulă diferenţiată, în funcţie de necesităţile spirituale ale persoanei
respective. Din acest motiv, structura fizică a fiinţei umane reflectă
combinaţia de forţe care compune personalitatea individului exprimată
prin caracteristici standardizate numite tipologii.
Fizionomia se înscrie în acest ordin al tipologiei, fiind extensia
personalităţii la nivel material, şi oferind toate semnele necesare pentru
cunoaşterea celuilalt.
Clasificările după tipurile fizionomice au urmărit suprapunerea
caracterelor psihologice, atât corelativ cu simbolistica de gen, cât şi ca
sinteză a observaţiilor menite să surprindă în figura omului trăsăturile
caracterului său.
Trăsăturilor fizice le-au fost descoperite substratele geometrice,
animaliere, cromatice etc., a căror combinaţie formează un portret
psihologic unic. În acest mod, figura umană poate oferi informaţii utile
cu privire la personalitatea şi tendinţele care se întrevăd că vor fi urmate
în dezvoltarea psihologică.

4. NUMEROLOGIA
O privire sumară asupra matematicii şi uimitoarei configuraţii a
universului sau o analiză a vieţii omului de-a lungul timpului ne vor
demonstra că, practic, totul este condus de numere; folosite de om încă
de la începutul existenţei sale, acestea ne oferă datele pe baza cărora s-au
creat studiile şi conceptele omenirii de-a lungul întregii sale evoluţii
istorice.

159
 Numerele sunt, în fapt, manifestarea exterioară a principiilor care au
contribuit la formarea lumii; sunt forţe vii şi trebuie să cunoaştem nu
numai energia pe care o transmit, ci să învăţăm să dezvoltăm calităţile
celor care apar în Tabloul Numerologic al vieţii noastre individuale.
Recunoscând că există o ordine în Univers, care cuprinde totul, de la
cea mai mică particulă, până la Universul însuşi, şi pornind de la
principiul că nimic nu este static, ci totul vibrează în jurul nostru, putem
să înţelegem cum numerele transmit o energie ce interacţionează şi
influenţează tot ceea ce există, iar forţa lor îl atinge şi pe om,
modelându-i caracterul şi destinul.
Toţi ne-am născut într-o anumită zi predestinată în cadrul Planului
Universal şi am fost influenţaţi de Vibraţiile emise în acel moment în
câmpul cosmic de energie; astfel încât, din chiar momentul naşterii, ne
situăm permanent sub influenţa numerelor. Aceste Vibraţii ne vor
sprijini buna dezvoltare, ne vor modela gândirea şi simţirea, ne vor
motiva relaţiile şi atitudinile în faţa vieţii.
La început, Ştiinţa Numerelor se învăţa în ţările orientului îndepărtat,
şi numai de către grupuri foarte reduse de persoane. Ulterior Pitagora şi
după el Platon, în Academia din Atena au introdus această practică a
cunoaşterii şi dezvoltării umane şi în Occident. În prezent, descoperirile
unor cercetători moderni, precum Dr. Jordan de la Institutul de
Investigaţii Numerologice din California , ori alţi prestigioşi oameni de
ştiinţă englezi ori americani, au îmbogăţit aceste cunoştinţe, adaptând
tehnicile şi prevederile numerologice la necesităţile contemporane ale
omului şi vieţii. În acest fel, ştiinţa actuală a numerelor a ajuns, nu numai
să atingă vârsta autentică a maturităţii, ci şi, prin Carta Cetăţeniei

160
Universale, să fie recunoscută în numeroase ţări ca o practică deosebit de
utilă cunoaşterii personalităţii şi destinului omului.
Fiinţa Primă, Demiurgul, care stă la baza a tot ceea ce există şi
compune lumea înconjurătoare, ne-a înlesnit mijloacele prin care să
putem pătrunde în misterul fiinţei umane prin intermediul procedeelor
ştiinţifice , printre care şi Numerologia.
Folosind Vibraţiile Numerice, pe baza principiilor numerologice,
putem schimba aspectele conflictuale ale personalităţii noastre, putem
planifica destinul şi propria dezvoltare conform oportunităţilor
descoperite în Tabloul Numerologic. Vom învăţa să acţionăm în
momentele cele mai potrivite spre a profita de vibraţiile pozitive şi să
moderăm în acelaşi timp activităţile care nu ne sunt favorabile.
Majoritatea persoanelor se nasc posedând foarte multe calităţi, dar care,
însă, le rămân necunoscute toată viaţa. A ne descoperi capacităţile
înseamnă a face un mare pas spre perfecţiunea interioară şi îndeplinirea
aspiraţiilor noastre sau, altfel spus, spre fericirea şi realizarea personală.
Cunoscându-ne în egală măsură posibilităţile şi calităţile înnăscute,
precum şi punctele slabe ori vulnerabile, putem să le folosim şi
dezvoltăm pe primele, iar în acelaşi timp să le dominăm sau eliminăm pe
ultimele, spre a nu altera şi nici împiedica mersul nostru ascendent spre
împlinire şi succes.

5. REGRESIA ÎN VIEŢILE ANTERIOARE

Spiritul uman, de-a lungul vieţii sale pe pământ are posibilitatea de a se folosi
de numeroasele încarnări pentru a-şi atinge desăvârşirea. Aceste încarnări
reprezintă de fapt o multitudine de aspecte, reflexii, imagini, valenţe ale Vieţii
însăşi, pe care spiritul are datoria de a le trăi, înţelege, şi de a căpăta forţa

161
necesară revenirii la Unitatea care l-a generat. Cu fiecare viaţă, spiritul
acumulează cunoaştere, dovedindu-şi virtuţile şi eliberându-se treptat de datoriile
karmice înlănţuitoare. Altfel spus, fiecare moment al existenţei sale aduce
posibilitatea de a-şi făuri un trecut mai bun pentru a avea un viitor al libertăţii.
Numeroasele aspecte ale vieţii pe care omul le trăieşte îl pun în faţa unor
roluri ce se succed indiferent de sistemele ierarhice sociale ale istoriei, când
într-o epocă acelaşi spirit poate să fi avut o funcţie de împărat, iar la
ulterioara încarnare acesta nu a fost decât un biet cerşetor. Acest lucru
demonstrează faptul că omul nu e decât un actor pe scena Vieţii, cu menirea
de a-şi îndeplini misiunea rezervată special pentru el, participând la
spectacolul Existenţei în calitate de actant.
Toate experienţele avute de-a lungul vieţilor repetate pe pământ, se
înregistrează în memoria universală, omului fiindu-i blocat accesul la trecutul
său, pentru a fi protejat de trauma eventualelor amintiri nefaste, dar şi pentru
a i se oferi şansa unui nou început. Doar copiii mai au unele reminiscenţe ale
amintirilor, dar care vor fi uitate la o vârstă mai înaintată.
Prin transa de tip hipnotic se pot accesa informaţii din vieţile anterioare ale
fiinţelor umane, pentru a localiza cu precizie originea eventualelor traume din
trecut ce se manifestă sub forma unor dereglări psihice sau fobii,
comportamente alienate etc. Transa oferă persoanei care apelează la un
asemenea serviciu, posibilitatea de a-şi corecta anumite aspecte din vieţile
trecute, pentru ca în prezent să nu se mai poată exprima greşelile acum uitate.
Regresia în vieţile anterioare este de fapt o formă de hipnoză care
avansează mai profund în istoria personală a oamenilor, descoperă şi învie
experienţe trăite cu mult timp în urmă, vindecă răni vechi, ajutând pe cei în
cauză să înţeleagă sursa răului din viaţa pe care o trăiesc în momentul de faţă.
În acest fel nu se anulează datoriile karmice, ci este adusă în prim plan

162
posibilitatea unei conştientizări a motivului pentru care anumite aspecte din
viaţa unor pesoane sunt nefaste şi cauzatoare de probleme psihologice.
Consilierul care apelează la această metodă este responsabil de rezultatul
intervenţiei în vieţile anterioare, prin faptul că se află pus în faţa a două
realităţi distinctece vizează aceeaşi persoană, sieşi revenindu-I datoria de a
regle relaţia dintre acestea, în sprijinul clientului său.

B. Instrumente de intervenţie

1. FENG - SHUI
La fel ca în toate artele asiatice, şi în special cele chinezeşti, Armonia
era în trecut rezultatul tuturor acţiunilor oamenilor sau orientarea
acestora; pentru aceasta, viaţa semenilor era orânduită conform legilor
echilibrului, căpătând forma ritualurilor. De fapt tot ceea ce aparţinea
omului şi / sau avea legătură cu el respecta Armonia, iar Ritualul era
forma prin care se regăsea şi se transpunea în viaţa de toate zilele,
Echilibrul Universal.
Pe aceste considerente, Feng – Shui-ul a devenit metoda fiinşei
umane de a se armoniza şi echilibra cu energia spaţiului unde trăieşte,
conform arhetipului energetic regăsit la nivelul său. În acest mod omul
transformă locul, pentru ca acesta la rândul său să-i ofere suportul
conectării la Energia Universală.
Respectând anumite teorii şi principii, Feng – Shui este arta refacerii
legăturilor vitale dintre fiinţa umană şi Univers, astfel încât omul să se
regăsească ca parte a Întregului, fiind o Imagine / Reflexie a acestuia,
“după Chipul şi Asemănarea Sa”. Este “arta vechilor chinezi de a pune în

163
armonie energia ch’i din mediul înconjurător cu fluxul ch’i pe care îl are
fiecare om, în scopul eficientizării întreprinderilor umane”.
Omul modern a renunţat de multă vreme să conştientizeze că ceea
ce-l înconjoară (şi aici ne referim la mediul ambiental) îl influenţează
profund, şi practic orice manifestare a sa sau mai bine zis rezultatul
manifestării reprezintă “dialogul” dintre el şi spaţiu. Pentru ca acest
“dialog” să-l favorizeze, omul are nevoie să înţeleagă interdependenţa
dintre sine şi Cosmos, deoarece acesta din urmă are acea putere
modelatoare (Adler) care se implică în viaţa lui, determinându-i un curs
sau altul. Prin Feng – Shui fiinţa umană reuşeşte să recreeze echilibrul
cerut de viaţă şi care să-I aducă maximul de succes ce şi-l doreşte. Pentru
viaţa privată, omul are la dispoziţie o casă, o grădină şi eventual un loc
numai al lui pentru linişte şi calm. Mediul social îl aduce într-un birou /
cabinet / atelier / maşină etc.; în acest mod, toată viaţa lui are un suport
fizic care rămâne constant sau se modifică. Ceea ce aduce satisfacţie este
faptul că se simte oriunde “acasă”. Pentru a se simţi “acasă”, Feng – Shui
îi arată ce trebuie modificat, rearanjat şi transformat pentru ca energia
favorabilă să-l ajute în acţiunile sale. În speţă, Feng – Shui se poate
extinde la toate compartimentele vieţii cotidiene, realizând Armonia de
care vorbeam anterior, relaţiile sentimentale, sociale, parteneriale
trebuind să se echilibreze conform anumitor reguli care să-i aducă
rezultate pozitive. Starea de sănătate fizică şi mentală reprezintă de fapt
normalul, echilibrul, funcţionabilitatea; din punct de vedere al Feng –
Shui-ului, această dublă integritate este asigurată de legăturile favorabile
cu energia spaţiului, de acordul cu sensurile şi legile Cosmice.
Fiecare om în parte se supune anumitor reguli de funcţionare care-l
privesc ca individ comun cu cei din categoria sa, dar şi aparte, ca

164
persoană distinctă, unitară şi nerepetitivă, ce particularizează
manifestarea aceloraşi legi coodonatoare. De aceea, Arta Armoniei,
denumită Feng – Shui foloseşte un sistem general de principii, dar lasă
posibilitatea intuiţiei individului să-şi găsească formula proprie de
armonizare. Rezultatul unei integrări în spaţiu de această
manieră,conduce la dezvoltarea şi aprofundarea capacităţilor de
înţelegere şi comuniune între microcosmosul uman şi macrocosmosul
universal, relaţie în care omul se simte parte integrantă a vieţii,
cooperând la demersul evolutiv al manifestării Geniului Creator.
În această ordine de idei, Feng – Shui-ul este metoda cea mai eficace
de a se media contactul energetic om – mediu înconjurător, contact care
se transformă într-o relaţie de dublu schimb ce presupune transferul, dar
şi încărcarea cu vitalitate a celor doi “parteneri”, în sensul devenirii
spirituale care să ne apropie de Originea fiinţei noastre.

2. HIPNOZA
Potrivit ştiinţei moderne, hipnoza se defineşte ca fiind “starea indusă,
de regulă în mod artificial, asemănătoare cu somnul, dar în acelaşi timp
diferită de acesta din punct de vedere fiziologic, stare caracterizată prin
sugestibilitate crescută, ca rezultat al căreia pot fi induse pacientului, mai
uşor decât în stare normală, o serie de modificări senzoriale, perceptive,
mnezice şi motorii.” (I.Holdevici). Într-o accepţie mai concretă şi mai
profundă, hipnoza reprezintă o stare de transă indusă de către
hipnotizator, în care cele două voinţe, cea a subiectului şi cea a
hipnoterapeutului devin una singură prin detaşarea temporară a primeia.
În această fază, voinţa subiectului nu se poate interpune în relaţia cu
consilierul, acesta din urmă putând să aibă acces la fondul de date

165
înregistrat în subconştient, pe care de obicei clientul nu le poate avea în
mod obişnuit. Prin această intervenţie, conducătorul operaţiunii de
hipnoză află informaţii din trecutul persoanei ce au cauzat traume
psihice, refulate, dar în prezent manifestate sub forma unor complexe,
fobii, dereglări comportamentale etc. De fapt, originea acestor lucruri
este lipsa atitudinii corecte cu rolul de a preîntâmpina conflictul
psihologic, dezarmonizarea produsă între sentimente, convingeri şi
raţiune, reflectată într-o atitudine nepotrivită, care generează aspecte
psihologice neconcordante cu personalitatea individului, împiedicându-l
să relaţioneze eficient cu mediul.
Hipnoza reînvie treptat, treptat trecutul subiectului, scoţând la iveală
fragmente din viaţa acestuia, necunoscute conştient sau uitate. Starea de transă
intensifică considerabil sugestibilitatea, de aceea psihoterapeutul intervine
activ prin comenzi menite să refacă, să corecteze deficienţele existente.
Hipnoza nu se utilizează doar în scop terapeutic, ci şi pentru sporirea
performanţelor personale care în opinia Irinei Holdevici cuprind:
“perfecţionarea capacităţii de concentrare a atenţiei, a deprinderilor
motrice (sportivi), o mai bună autoreglare a comportamentului în
ansamblu. De hipnoză pot beneficia şi artiştii cu trac la scenă sau elevii
şi studenţii hiperemotivi, care au tendinţa de a se bloca la examene şi de
a obţine rezultate sub posibilităţile lor reale; creşterea eficienţei învăţării,
dezvoltarea unor posibilităţi creative latente.”

3.TERAPIILE ALTERNATIVE
Terapiile vechilor înţelepţi ai timpurilor trecute cuprindeau în sine
metode de evaluare şi diagnosticare energetică, prin asocierea
disfuncţiilor organice sau mentale cu alterări ale substratului energetic de

166
suport şi funcţionare. Acest lucru determină în ultimă instanţă
manifestări de natură patologică la nivelul organismului uman. În această
sferă intră şi psihicul, calitatea acestuia depinzând de legătura cu sursele
vibratorii cu rolul de a-i regla funcţionabilitatea.
Având în vedere că manifestarea corporalizată şi necorporalizată a
persoanei umane urmează cu fidelitate legile sistemice universale,
necesităţile sale de aliniere şi armonizare cu Marele Întreg Cosmic, se
îndreaptă spre instrumente exterioare cu care deţine corespondenţe
subtile şi prin folosirea cărora structuralitatea umană se remodelează, se
transformă, se îmbunătăţeşte pentru a ajunge la optimul său individual.
Această relaţie între anumite forme de manifestare vibratorie –
energetică şi morfologia omului se fundamentează pe legi comune, care
asigură recunoaşterea de către sistemul de control intrinsec uman a
similitudinii cu structuri externe pe care le foloseşte pentru
recondiţionare proprie.
Pe aceste considerente s-au pus bazele animitor forme de terapie care
au ca substrat corespondenţele vibratorii – energetice dintre arome /
culori / structuri minerale etc. şi elementele constituente ale psihicului /
fizicului uman (întrepătrunse).
În acest sens, terapiile alternative identifică câteva metode de ajustare
şi armonizare vitală: aromaterapia, cromoterapia, meloterapia,
cristaloterapia / mineraloterapia. Fiecare dintre acestea are drept mecanism
existenţa legăturii dintre potenţialul vibraţional pe o anumită frecvenţă,
simţurile senzoriale – ca intermediar şi sistemul somato – psihic.

167
 a) Aromoterapia
Aromoterapia este modalitatea de armonizare prin intermediul
aromelor extrase din plante, fructe, alte surse, cu menirea de a induce
anumite stări necesare unei optimizări ale funcţiilor psihice. La nivel
organic, prin simţul mirosului, energia substanţelor odorante este folosită
conform unor reguli de prescripţie cu manifestări pe nivelul corporal
/fizic corespondent.
Esenţele mirositoare reprezintă de fapt nucleul vital al plantei
respective, acestea concentrează toată puterea activă într-o substanţă
pură. Esenţele îşi sporesc forţa prin diluare cu solvenţi pentru a se acorda
cât mai bine necesităţilor morfologice, fiziologice şi psihice ale celui
care apelează la metodă. De fapt, se utilizează vibraţiile sub formă
energetică a substanţei respective, pentru a interveni în corpul eteric
(substratul vital al organismului uman) în vederea remedierii deficienţei
existente pe un anumit segment.
Robert Tisserand în cartea sa “Arta aromaterapiei” preciza: “…aşa
cum fiecare dintre noi avem personalitatea noastră, fiecare specie de
plantă are personalitatea ei sau setul ei de proprietăţi.” În acest mod
reiese conceptul care stă la baza acestei metode terapeutice, recunoscând
identitatea tipologiilor psihologice umane cu anumite specii de plante;
tratamentele curative cu arome vegetale sub formă de uleiuri, unguente,
soluţii de odorizare, inhalare etc. reprezintă de fapt modalităţi de
corectare energetică prin intermediul corespondenţei vitale dintre plante
(în totalitate sau parţial: flori, fructe, rădăcini etc.), esenţele de lemn
exotic, răşini ş.a.m.d., şi componentele organice ale corpului uman,
având ca suport dublura etrică / enegetică.

168
 Prin această lege a similitudinii, persoana umană care suferă de o
alterare fizică / psihică învaţă să reintre în armonia universală, folosindu-
se de capacitatea sa de autovindecare şi cunoaşterea rostului plantelor.

b) Cromoterapia
Culorile din spectrul vizual al omului reprezintă de fapt lumina
absorbită de către organul optic al omului, având diferite lungimi de
undă. La nivel de vibraţie, lumina este una dintre cele mai puternice
surse, folosită ca modalitate de intervenţie din punct de vedere energetic
în corpul eteric al persoanei.
La fel ca celelalte ramuri terapeutice alternative, cromoterapia se
bazează pe aceleaşi legi ale corespondenţei, care de data aceasta se referă
la culori, asimilate concret unor anumite stări psihologice. Cu toate că
sunt folosite pentru armonizarea funcţiilor psihice, culorile s-au dovedit
utile şi în tratamentele organice, deoarece s-au constatat similarităţi de
natură vibratorie – energetică cu domeniul biologic (etero-fizic).
Terapia prin culoare are la bază o metodă simplă şi aume vizualizarea
de către client a anumitor culori necesare vindecării sau optimizării
funcţiilor / structurilor biologice / psihologice.

c) Meloterapia
Dacă celelalte forme de terapie pot fi mai greu concepute ca având o
influenţă adevărată de către minţile raţionaliste, dar puţin ştiinţifice ale
unor oameni, muzica a fost din totdeauna recunoscută pentru impactul
său; fie că este lentă sau ritmată, vocală sau instrumentală, arta muzicală
a determinat odată cu apariţia sa imemorială şi existenţa unei vechi

169
metode de tratament: meloterapia. Pe această cale a sunetelor, bolile sau
diferitele disfucţii au fost ameliorate sau chiar vindecate.
Epoca ştiinţifică contemporană a deschis o nouă cale terapeutică ce
combină muzica şi culorile, ce semnifică redarea culorilor prin
intermediul sunetelor.
Prin rezonanţa sunetelor sau mai mult, a muzicii armonice, se
restabileşte echilibrul vibraţional între om şi mediu, prin schimbarea
stării de spirit a persoanei, acest lucru având o extensie somatică ce
anulează maladiile de natură organică.

d)Cristaloterapia
Aşa cum se ştie, mineralele, respectiv cristalele reprezintă forma cea
mai viabilă de conservare a energiei. Această capacitate a cristalelor dar
şi a celorlalte minerale de a stoca energie a fost exploatată de om din
vremuri de mult apuse, când erau folosite ca mijloace de comunicare,
amplificatoare energetice sau modalităţi de transport. Pentru a puncta
capacităţile extraordinare ale cristalelor, DaEl Walker afirmă: “cristalul
este un coridor între dimensiunea fizică şi dimensiunile mentale. Se
poate folosi pentru a comunica cu plantele, animalele, inteligenţa
exterioară dimensiunii fizice. Folosirea metafizică cea mai eficientă este
pentru vindecare. Cristalul ajută mentalul metafizic să dirijeze corpul
fizic spre refacere şi echilibrare. Astfel, cristalul poate fi vehicul de unire
a fizicului şi metafizicului.”
În terapie, cristalele şi mineralele sunt folosite ca relee enegetice,
reglatoare pentru rezervele corpului uman, dar şi instrumente necesare în
dezvoltarea funcţiilor superioare (de exemplu telepatia).

170
 Terapiile alternative reunite nu reprezintă altceva decât manifestări
diferite ale unor legi unice ale energiei care subzistă formelor fizice,
culorile, sunetele, mineralele nefiind altceva decât canale de focalizare a
energiei vitale în diverse scopuri: curativ, amplificator, optimizator.

C. PSIHOGRAMA

a) Introducere

Consilierea în Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei Umane

aplică bazele ştiinţifice ale Psihologiei Fiinţei, în prezent cea mai
complexă structură de cunoaştere şi valorizare a fiinţei umane, ce
întrebuinţează deopotrivă tehnicile curentelor psihologice moderne (în
special Psihologia Umanistă, Psihologia Existenţială, Psihologia
Individuală, Psihologia Pozitivă, Psihologia Comportamentală,
Psihologia Ecologică, Logoterapia, Psihologia Unificării.), dar şi
cunoştinţele şi practicile Ştiinţelor Antice (numite şi oculte/ ezoterice/
hermetice/ spirituale), deopotrivă existente şi permanatizate pe întreg
pământul, până în zilele noastre.
Toate aceste cunoştinţe despre Cosmos, Om, Natură şi Viaţă sunt
adaptate la Necesităţile fiinţei umane contemporane şi aplicate după
principii universale (în acord cu Marile Legi Naturale ale progresului)
validate de experienţa milenară a omenirii, atât în Orient cât şi în
Occident.
Consilierea în Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei Umane
priveşte fiecare Fiinţă Umană ca un fenomen în sine, unic şi irepetabil,
având propriile trebuinţe, propriile modalităţi de dezvoltare efcientă şi

171
propriile aspiraţii ce trebuie îndeplinite, şi de aceea nu oferă reţete şi nici
metode universale (pentru toată lumea). Ci fiecare act al procedurii de
consiliere (în indiferent ce fază a sa) urmăreşte a se adapta specificului
clientului, în maniera cea mai personalizată până în cele mai mici detalii.
Credinţa consilierii în Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei
Umane este că Viaţa i-a fost dăruită omului de către Divinitate, ca o
potenţialitate, pe care el – fiul Creatorului – să o transforme în
Realitate, să o dezvolte, împlinească şi înfrumuseţeze după propria-i
iscusinţă. Căci viaţa este o misiune şi o datorie personală : aceea de a o
transforma în Sărbătoarea Bucuriei faptului de A Fi.
Ea reprezintă tema noastră personală în această Lume. Şi nimeni nu
poate să o realizeze în locul nostru. Dacă avem credinţă măcar cât un bob
de muştar, înţelegem că nici Dumnezeu nu-şi permite a se amesteca în
viaţa individuală a omului, decât spre a-l sprijini în suferinţă, a-l încuraja
la greu şi a-i da la tot pasul învăţături despre cum să acţioneze spre a
realiza împlinirea bucuriei de a fi în viaţă şi în lume. Iar dacă există
astrele şi numerele şi alte multe (subliniem, mult mai multe) forţe ale
Vieţii care acţionează asupra noastră, acestea sunt numai spre a ne sluji
la îndeplinirea misiunii şi existenţei personale. Ele sunt o voce prin care
Dumnezeu ne vorbeşte şi ne îndeamnă. Noi – fiecare în parte – suntem
singurii care decidem dacă vrem să avem o viaţă înfloritoare şi plină de
bucurii, plăcută deopotrivă nouă, semenilor şi Divinităţii, sau ne lăsăm în
continuare purtaţi de Valurile Ignoranţei, striviţi de Stâncile
Deşertăciunii, pustiiţi de absenţa Sacrului şi a Valurilor Vieţii, aruncaţi
de Furtunile Disperării pe plajele însingurate ale cadavrelor vii, profan
denumite “oameni”.

172
 Omul adevărat începe numai din clipa deciziei; din momentul în care
a aşezat prima cărămidă la temelia Templului Fiinţei sale.
*
Fiindcă omul este un aluat dăruit de Dumnezeu cu toate aromele
vieţii. De aceea el poate fi tot ceea ce-şi doreşte. Misiunea lui este de a
personaliza o formă unică, proprie, care să-i aducă împlinirea maximă a
existenţei sale în această lume.
Consilierea în Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei Umane,
aplicând principiile cunoaşterii şi metodele de cercetare/investigare ale
Psihologiei Fiinţei, înţelege că pentru omul contemporan, mult mai
dezvoltat pe toate planurile fiinţei sale – datorită standardelor cosmice
ale evoluţiei – decât omul din trecut, trăind într-o lume de asemenea
ultra-complexă, aparent haotică şi total bulversantă, toate neîmplinirile,
suferinţele, problemele (interioare) şi majoritatea proceselor psihice
negative se datorează, în proporţii variate, neîmplinirii corespunzătoare a
misiunii existenţiale. Íntreaga stare de disconfort, insatisfacţie, suferinţă
ori pierderea sensului vieţii, sunt semnale că undeva, pe unul sau mai
multe din palierele fiinţei noastre intime s-au produs anumite erori în
satisfacerea acestei misiuni; misiune ce ne-a fost dată tocmai spre buna
creştere, dezvoltare, evoluţie a noastră înşine; spre a deveni o fiinţă cât
mai împlinită, mai spiritualizată, mai bucuroasă de viaţă, de lume, de
sine, care să poată dărui pretutindeni celor din jur speranţe, realizări,
sprijin (şi fericire) .
De aceea, nici spitalele, nici medicamentele, nici descântecele, vrăjile
ori invocarea astrelor, nici rugăminţile fierbinţi către Dumnezeu nu ne
pot rezolva problemele! Ele ne pot asista ori sprijini (dacă ştim să le
folosim corespunzător). Însă numai schimbarea atitudinii interioare şi

173
exterioare, a opticii, gândirii, sentimentelor, prin ascultarea Vocii
Conştiinţei, prin reconstrucţia personalităţii, putem accede la împlinire şi
bucurii în viaţă.
Pentru aceasta trebuie să cunoaştem cine suntem noi cei adevăraţi,
fiinţa noastră lăuntrică şi unică, ce capacităţi are aceasta, ce potenţialităţi,
valenţe şi aptitudini poate dezvolta, care este întreita misiune a noastră
individuală (şi de asemenea unică) în această lume, cum putem să o
realizăm mai bine şi pentru aceasta ce structură/model de Personalitate
(masca necesară interpretării rolului, chiar şi etimologic) trebuie să ne
alcătuim.
Căci Personalitatea este Corabia ce ne poartă spre Destinaţa călătoriei
noastre în viaţă. Poate fi o călătorie plăcută, poate fi zbuciumată sau
poate fi eşuată. Un lucru este cert însă: Marea Vieţii e plină de surprize,
furtuni, stânci periculoase şi multe încercări.
De aceea, pe lângă o corabie puternică, mai este necesar şi un
corăbier destoinic, în măsură să orienteze pânzele pentru a capta cele mai
favorabile vânturi, să mânuiască timona cu toată măiestria necesară
trecerii prin furtuni, să fie mereu cu ochii pe harta Cerului spre a nu
rătăci drumul şi să înveţe a deprinde Limbajul Mării. Căci prin miile ei
de voci, Marea vorbeşte şi ghidează clipă de clipă pe fiecare călător; ea
are nenumărate căi, însă numai una este cea a Corăbierului: este calea
împlinirii sale individuale în lume şi în viaţă, faţă de Divinitate faţă de
Univers (celelalte fiinţe, semeni, etc.) ori faţă de sine însuşi!
Misiunea Consilierii în Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei
Umane este de a-l ajuta pe fiecare să descopere să parcurgă cu bine, la
parametri optimi şi să finalizeze la cel mai înalt nivel de performenţă
această călătorie.

174
 b) Conţinutul Psihogramei

Psihograma este cel mai complet şi complex sistem de analiză,

reprezentare şi descriere folosit în prezent, în măsură a pune în evidenţă
nu doar structurile psihice existente, ci şi condiţia umană a fiecărei
pesoane în parte, întreita ei misiune existenţială, forţele Naturii şi
Universului care acţionează asupra sa, trebuinţele personale (şi unice!)
necesar a fi satisfăcute pentru realizarea unei vieţi împlinite.
De asemenea, ea furnizează datele de bază şi esenţiale stabilirii/
alcătuirii Planului Individual de Viaţă, a strategiilor de management
pentru situaţiile ce ies în calea existenţei noastre, a modalităţilor şi
instrumentelor ce trebuie create pentru ca, pe viitor, clientul însuşi să fie
în măsură ca, luându-şi soarta în propriile mâini, să gestioneze cu cea
mai mare eficienţă orice aspect cotidian – de la necesităţile materiale,
fiziologice, până la cele spirituale şi transcendente – astfel încât să se
poată bucura de viaţă în toată plenitudinea ei, fără a mai avea nevoie
vreodată să apeleze la serviciile vreunui (oricărui) consilier ori centru de
consultanţă/terapie.
Astfel, Psihograma oferă cele mai edificatoare date despre
următoarele aspecte principale :

1.Sinele individual şi unic, evidenţiind caracteristicile sale principale,

funcţiile activate, funcţia predominantă, precum şi aspectele acesteia latente
(şi care pot fi actualizate/ trezite), trebuinţele fundamentale ale Sinelui etc.
(pentru detalii a se vedea şi “Psihologia Fiinţei” ).

175
 2.Nivelul Conştiinţei, presupunând evidenţierea gradului de
evoluţie (care ne arată ce sarcini, misiuni/teme sau mai exact la ce
standard de exigenţă i se cere fiecăruia să le reanalizeze spre a se simţi
împlinit, bucurându-se total de fiecare clipă a vieţii) a stadiului de
dezvoltare a Intuiţiei şi Empatiei, a câmpului Conştienţei de Sine, etc.

3.Structura de personalitate:
• Caracterul şi valorile definitorii ale acestuia; normele/
principiile după care ne ghidăm în viaţă; virtuţile (sau viciile) care ne
însoţesc, etc.
• Natura personală/individuală, cuprinzând aptitudinile,
capacităţile, înclinaţiile, vocaţiile, aspiraţiile etc. ce ne definesc (şi
atenţie! Pe care trebuie să le realizăm în această lume pentru a putea să
ne simţim împliniţi, să ne putemi bucura de fiecare clipă a existenţei
noastre.)
• Temperamentul şi resursele energetice de care dispunem
actualmente, precum şi resursele latente (neactivate încă) dar şi
posibilităţile de conectare, de “împrumut “ ori de creare a unor noi surse
de captare a energiei de viaţă.

4.Forţele Universului şi Lumii Naturii care acţionează încă de la

naştere şi în fiecare moment al vieţii, precum şi alte forţe care pentru
dvs. personal reprezintă cel mai bun sprijin în dezvoltarea proprie, ori
rezolvarea cu bine a tuturor situaţiilor/problemelor vieţii.

176
 5.Organizarea vieţii individuale:
• Cum ne raportăm la semeni şi la lume; care este optica de
viaţă; sensurile şi valorile pe care le atribuim diverselor aspecte esenţiale
ce ne întâmpină pe Calea dezvoltării personale; cum ne văd semenii şi
cum ne acceptă; nivelul integrării şi comuniunii sociale etc.
• Scopurile şi obiectivele, aspiraţiile, preocupările şi
îndeletnicirile pe care le avem ori le dorim a face parte din viaţa noastră
(de multe ori chiar să ne dăm seama) ori pe care e necesar a le avea, sau
a renunţa la ele pentru buna noastră dezvoltare armonioasă.
• Obiceiurile/obişnuinţele şi deprinderile, atât cele pe care le
avem deja, (şi dintre care trebuie selectate şi păstrate doar cele
folositoare progresului personalităţii noastre) cât şi altele noi, necesar a fi
deprinse în acelaşi scop; (să ne amintim că bucuria pe care o simţim
trăind este o măsură a progresului – cu cât progresăm mai mult, cu atât
ne simţim mai împliniţi, viaţa are mai multă savoare şi frumuseţe- iar
progresul înseamnă/este echivalent îndeplinirii misiunii noastre ca fiinţe
spirituale, ca oameni şi ca membri ai comunităţii sociale şi universale).

6.Starea de sănătate :
• Starea fiziologică de ansamblu a organismului; problemele
potenţiale moştenite karmic şi transmise genetic; problemele apărute pe
parcursul vieţii datorită greşelilor (igienico-alimentare, odihnă, gândire şi
simţire, comportament şi atitudine de viaţă, vicii şi excese, greşeli
spirituale, etc.)
• Problemele care pot să apară datorită factorilor de mai sus
existenţi în trecut şi/sau prezent, dar care pot fi prevenite şi contracarate,
ori evitat efectul lor asupra dezvoltării/ progresului personale.
177
 7.Aspectele karmice prezente la toate nivelele şi domeniile vieţii şi
care ne indică ce lecţii trebuie învăţate cu prioritate.

c) Utilitatea şi utilizarea Psihogramei

¾ Psihograma constituie principalul (şi cel mai complex şi complet)

instrument pentru descoperirea şi cunoaşterea propriei (şi unicei noastre
fiinţe)
¾ Psihograma ne ajută să identificăm, să dezvoltăm şi întrebuinţăm
toate forţele necesare construcţiei propriei personalităţi şi
organizării/trăirii unei vieţi împlinite, aşa cum ne dorim
¾ Psihograma este un instrument de cunoaştere a celorlalţi,
ajutându-ne în sporirea capacităţilor şi şanselor de comunicare, integrare,
convieţuire şi dezvoltare eficientă alături de, şi, împreună cu aceştia.
¾ Psihograma se dovedeşte de cea mai mare utilitate atunci când ne
alegem persoanele cu, sau alături de care ne plasăm eforturile, speranţele
şi împlinirile, realizările noastre: partenerul de viaţă, angajaţii firmei,
asociaţii în afaceri, pietenii, etc.
¾ Psihograma ne ajută să descoperim cele mai eficiente căi şi
totodată resurse nelimitate de energie personală, pentru a întâmpina, a
face faţă şi soluţiona cum se cuvine problemele, mai mari sau mai mici
care ne ies în calea vieţii la tot pasul
¾ Psihograma este suportul pe baza căruia ne putem trasa viaţa şi
destinul aşa cum ne dorim, sau le putem schimba, adapta ori reconstrui,
aşa cum, acolo unde şi oricând se vădeşte necesar
¾ Psihograma conţine cifrul reţetei noastre de personalitate,
indicându-ne cu cea mai mare exactitate cât, unde, cum şi de ce trebuie

178
să adăugăm unele sau altele din ingredientele vieţii, pentru a simţi că trăim
cu adevărat, putându-ne bucura de fiecare clipă a existenţei noastre.

d)Testul Psihologic Special

Redăm în continuare liniile directoare majore în construirea T.P.S.,

rămânând fiecărui centru, cabinet sau consilier în parte adaptarea
conţinutului complet al acestuia la cerinţele optime derivate din
raporturile imediate/ concrete cu clienţii.
a) Date de identitate:
- numele şi prenumele
- data, ora şi locul naşterii
- numele preferat a fi purtat
- numele de sex opus, preferat
- numele părinţilor
- locul/locurile unde şi-a petrecut copilăria (0-14 ani) şi de
cine a fost crescut (părinţi, bunici, rude etc. – se arată
numele, ocupaţia, gradul de rudenie şi o scurtă descriere a
ceea ce făcea acolo – stilul de viaţă, ocupaţiile)
- dacă avea anumite vise ce se repetau, ori care l-au marcat (să
prezinte atât cât îşi aduce aminte fără efort)
- ce îşi dorea sa fie când va deveni mare
- preocupările majore pe care le-a avut în perioada de
şcolarizare (7-18 ani), din indiferent ce domeniu: sport,
cultură, creaţie artistică, ştiinţă, literatură, activităţi de timp
liber şi divertisment, pasiuni/hobby, olimpiade şcolare,
competiţii şi concursuri etc

179
 - dacă a avut animale sau plante îndrăgite (scurtă amintire a
lor)
- evenimente marcante în perioada de până la 18 ani (din orice
domeniu)
b) Elemente de cultură şi civilizaţie
1. Personalităţi preferate:- culturale, artistice, ştiinţifice,
politico-istorice, creaţii literare ori cinematografice etc. (cu o
scurtă argumentaţie, vizând în special răspunsul la întrebarea
de ce?)
2. Epoci istorice şi locuri în lume unde/când i-ar place ori i-ar
fi plăcut să trăiască (să realizeze o scurtă descriere a ceea ce
este şi face el în acea realitate)
3. Ocupaţii, hobby, pasiuni, profesiuni, îndeletniciri: pe care
le are, pe care şi le-ar fi dorit, pe care le preferă
4. Creaţii umane preferate: din toate domeniile culturii şi
civilizaţiei (se poate sugera un număr anumit de domenii
special alese, ori se lasă la latitudinea clientului să-şi
exprime liber opţiunile)
5. Instrumente preferate: ustensile de uz gospodăresc, arme,
maşini, mijloace de transport, instrumente muzicale, etc.

c) Elemente ale Naturii

1. Animalele
2. Plantele (flori, arbori, alte plante etc)
3. Peisaje/ forme geologice (munte, câmpie etc): să realizeze o
scurtă descriere a peisajului preferat
4. Locul preferat de pe glob (scurtă prezentare)

180
 5. Raportul cu elementul “Apă”: sub ce forme de prezenţă îi
place/displace, ce sentimente încearcă în faţa apei în diverse
situaţii (ocean, cascadă, lac întins şi liniştit, apă tulbure,
gheaţa polară – fie sunt lăsate la alegerea clientului, fie i se
dau anumite variante/situaţii predeterminate)
6. Raporturile cu elementul “Foc”: (idem)
7. Cerul: cum îşi imaginează cerul (aspectul plăcut/neplăcut)
8. Anotimpurile: preferat/ refuzat; descrierea unui fragment
plăcut din anotimpul preferat
9. Fenomene ale naturii
10. Culorile
d) Visele
1. Visele obişnuite
2. Visele repetate
3. Aspiraţiile: ce şi-ar dori să profeseze/să fie/ unde să trăiască;
cum ar arăta lumea sa ideală; ce stil de viaţă şi-ar dori

e) Întrebări preformulate
¾ pe categorii de domenii şi interes: matrimoniale/ de cuplu/
familiale/ domeniul muncii/ integrare socială/ compatibilităţi/
imaginea de sine/ spiritualitate/ aspiraţii etc. (eventual se realizează
pe seturi )
¾ test unic general: un singur set cuprinzând întrebări din toate
domeniile de la a) dar selecţionate şi eventual adaptate

f) Tabele cu itemi de opţiune

1. Profesiune/interese

181
2. Valori morale
3. Trăsături de caracter
4. Stilul de viaţă
5. Eventual alţi itemi: care nu au fost întrebuinţaţi pînă aici
Se oferă clientului liste cu aceşti itemi din care el alege elementele care îl
caracterizează cel mai bine ori crede el că îl reprezintă.

g) Alte date personale

Rubrică lăsată la latitudinea clientului să completeze cu orice alte
aspecte (indiferent cât de nesemnificative le-ar considera) privitoare la
sine şi viaţa sa. Pot fi folosite substantive, adverbe, adjective, pronume,
fraze sau chiar eseuri. Poate să se exprime în desene ori alte reprezentări
grafice etc.; orice are legătură cu viaţa sa şi nu este premeditat (sau
dimpotrivă trebuie să aleagă în urma unei reflecţii profunde lucrurile
acestea? Sau poate amândouă: o dată să le precizeze pe cele “la prima
strigare”, iar apoi să refacă lista în urma reflecţiei.)

II. PROCEDURA GENERALĂ DE CONSILIERE

Libertatea e capacitatea de a valorifica înfrângerile şi de a-ţi depăşi reuşitele.

Constantin Noica

A. Generalităţi

Procedura cadru a consilierii în Managementul calităţii Vieţii şi

Condiţiei Umane defineşte paşii majori, etapele marcante pe care
consilierul trebuie să le parcurgă în vederea atingerii obiectivelor arătate
182
în secţiunea anterioară şi, desigur, având ca finalitate principală
satisfacerea nevoilor clientului prin rezolvarea/soluţionarea situaţiei sale,
atât în aspectele conştientizate de acestea (de obicei superficiale) ce l-au
determinat să apeleze la un specialist, cât şi a celor ascunse (care de cele
mai multe ori constituie adevăratele cauze asupra cărora trebuie
intervenit).
Această procedură este schematică şi reprezintă, de aceea, mai mult
o strategie de lucru şi abordare, însă o strategie cadru care lasă
posibilitatea fiecărui consilier în parte ca, la faţa locului, în funcţie de
situaţiile concrete derivate din personalitatea unică şi combinaţiile
speciale de necesităţi şi conjuncturi ale fiecărui client în parte, să
identifice, să abordeze, să aplice, să modeleze şi implementeze tehnici,
proceduri, situaţii, momente, stări, concepte, credinţe, sentimente etc.
dintre cele mai corespunzătoare.
Pentru că la baza Consilierii în Managementul Clităţii vieţii şi
Condiţiei Umane stă principiul finalităţii, al scopului, al rezolvării
situaţiei clientului. Încercările nu au decât valoare simbolică. Aşa cum
chirurgul face orice pentru a salva viaţa pacientului – poate chiar să-i
amputeze o mână, un picior, anumite ţesuturi sau organe – la fel
consilierului îi este permisă adoptarea oricărei strategii. Scopul scuză
mijloacele; dar numai dacă el a fost atins, îndeplinit. Dacă, pentru
rezolvarea situaţiei clientului este necesar ca acesta să fie aruncat mai
întâi în cea mai adâncă prăpastie a vieţii sale, ori pârjolit în focul
pustiirii de sine – foarte bine. Pentru a înălţa un edificiu nou, trebuie
mai întâi înlăturate ruinele celui vechi; a clădi pe structuri în ruină
poate deveni cel mai periculos lucru pentru clien;, fără o bază solidă, tot
ce s-a construit se va nărui dramatic. Iar prăbuşirea aceasta este

183
incomparabil mai tragică decât distrugerile controlate ale structurilor
iniţiale.
Construcţia unei persoane umane, ca şi înălţarea unui templu,
trebuie realizată cu multă grijă, după calcule minuţioase şi numai în baza
unui plan arhitectonic viabil. Totul în univers este formă, structură: de la
particule subatomice până la spaţiile intergalactice. Aceste structuri sunt
interdependente, legate unele de altele prin legi şi ordini specifice,
fiindu-şi deopotrivă unele altora surse de creaţie şi mediu de dezvoltare.
De aceea şi în situaţia fiecărui client în parte trebuie ţinut cont de toţi
factorii cosmici majori care îi stabilesc un loc şi un rost în ansamblul
Marii Ordini la nivel de Univers, şi în funcţie de momentul său cosmic
(timpul/ locul/ gradul de dezvoltare/ nivelul de evoluţie etc.) aici şi
acum, pe Pământ.
Numai luând în calcul toate aceste aspecte (aşa cum s-a arătat în
detaliu în cuprinsul acestui volum, până aici), Consilierul va fi în măsură
să traseze planurile edificiului uman (Proiectul Vieţii Personale şi Planul/
Programul de Dezvoltare Individuală) după care (şi în funcţie de
acestea), lucrând în continuare în strânsă colaborare cu clientul, să
purceadă la implementarea şi adaptarea / dezvoltarea acestor planuri pe
parcurs.
Vor fi, desigur, mulţi care vor obiecta împotriva acestei metode. Ei
s-au format în academiile societăţii care, îndoctrimându-i cu discursuri
demagogice şi speculaţii filosofale, i-au determinat să uite complet de
lume, de om şi de necesităţile reale ale acestuia.
Acestora le vom reaminti – alături de indicaţia de a lăsa jocul lor de
copii bătrâni şi a pune mâna pe carte, adică pe adevăratele manuale de
viaţă – că dintotdeauna, în toate culturile lumii, deopotrivă pe lângă

184
temple, mănăstiri, biserici sau şcoli publice (de la Orientul Chinei la
civilizaţia Imperiului Roman) au fost predate învăţături utile dezvoltării
umane individuale şi colective, având la bază principiile utilizate astăzi
de Consilierea în Managementul Calităţii vieţii şi Condiţiei Umane. Aşa
cum s-a arătat deopotrivă în volumul de faţă precum şi în „Psihologia
Fiinţei” sau „Abilităţile Consilierului”, cele expuse în aceste materiale:
principii, tehnici, metode, concepte, strategii etc. au existat de când
lumea, pretutindeni în comunităţile sociale, pentru că ele ţin în modul cel
mai intim de Fiinţa umană, de Procesul Evoluţiei Universale, precum şi
de Normele majore după care se desfăşoară progresul tuturor formelor de
viaţă la nivelul Planetei Pământ, de la firul de iarbă la comunitatea
umană, şi de la evoluţia biologică a speciilor la dezvoltarea conştiinţei în
regnul uman.
Ceea ce am încercat noi în aceste volume, a fost să dăm o nouă
formă, actuală, unor conţinuturi de cunoaştere şi practică eterne, să le
adaptăm – nu esenţa, ci modul de utilizare – la trebuinţele actuale ale
dezvoltării individului uman şi comunităţii sociale în ansamblu.
Omul contemporan este suficient de matur, de inteligent şi de
înţelept pentru a-şi putea lua soarta în mâini pentru a putea singur să
participe la propria dezvoltare individuală şi să acceadă la o stare
superioară de bine, la un standard sporit de calitate a vieţii şi de împlinire
personală. El poate să facă acestea singur, fără să aibă nevoie de
instituţii, de şcoli, de structuri sociale ori chiar de ceilalţi semeni. De ce
nu reuşeşte? Pentru că structurile societăţii, lumea aşa cum este ea în
prezent, îi răpeşte cel mai important instrument de lucru: posibilitatea de
a fi cu sine însuşi, de a se cunoaşte prin introspecţie şi autoanaliză. Poate
cunoaşte Universul, aşa cum îl învaţă şcolile prezentului, dacă îşi rămâne

185
străin de sine însuşi nu va fi altceva decât un artefact al societăţii, o
creaţie artificială, un robot al acestui lumi, programat să funcţioneze
după cerinţele ei. Însă persoana umană este unică, irepetabilă şi nu poate
fi programată să facă altceva decât ceea este ea în sine înseşi; altfel este
supusă riscului des-fiinţării.
În lumea Naturii fiecare specie şi fiecare individ se manifestă în
conformitate cu specificul lor propriu, cu Natura intimă, numai astfel
putând atinge maximul de dezvoltare şi progres.
La fel şi omul, pentru a-şi îndeplini rostul în viaţă şi a participa la
propria sa devenire, trebuie, pe lângă cunoaşterea Întregului din care face
parte – lumea şi universul cu tot ceea ce există în ele – să se cunoască pe
sine, în complexa structură internă şi unicitatea naturii personale.
Această cunoaştere îi va arăta locul, momentul şi ceea ce trebuie el să
facă în lume şi viaţă pentru a realiza împlinirea de sine, bucuria plenară a
faptului existenţei sale, ca indice şi măsură a progresului pe drumul
propriei deveniri.
Întrucât societatea îi răpeşte posibilitatea cunoaşterii de sine,
Consilierul este cel chemat să repare această deficienţă în organizarea
comunităţii umane. El este fratele-de-alături (nu mai mare!) care îi
descoperă Clientului propria identitate (îl ajută, deci, să îşi aducă aminte
de sine) îi arată unele tehnici şi strategii de înaintare pe Calea Personală
şi merge cu el atât cât este nevoie până când va deprinde antrenamentul
de a progresa singur prin forţe proprii.
Pentru că numai un om care îşi descoperă, înţelege, asumă şi
dezvoltă condiţia sa existenţială poate contribui deopotrivă la binele
comunităţii şi al semenilor, la progresul său individual şi al lumii în
ansamblu, încadrându-se armonic prin fiinţa şi manifestarea sa, în

186
simbioza Marelui Ecosistem Terestru alături de toate fiinţele
conlocuitoare ale acestei case comune, deopotrivă participante la
cursurile şi programele Şcolii Universale de Evoluţie a Vieţii.

B. Metodologia standard a consilierii

Conceptul de “metodologie standard” se referă la liniile majore care

trasează procesul consilierii şi, totodată la cadrul complet, vizând situaţia
unei proceduri întregi, altfel spus a unui pachet de servicii complet oferit
clientului. Desigur, de la caz la caz, s-ar putea ca situaţiile concrete să
facă, de multe ori inutile sau inaplicabile unele sau altele dintre etapele
înfăţişate mai jos. Aceste aspecte vor fi evaluate şi stabilite de către
fiecare consilier în parte, în funcţie de datele concrete ale fiecărui caz şi
de tehnicile/ metodele/ procedurile de intervenţie folosite de acesta
conform necesităţilor de soluţionare a respectivei situaţii.
Iată în continuare paşii majori ai procedurii de consiliere în
Managementul Calităţii vieţii şi Condiţiei Umane:

1. Identificarea problemei clientului

Clientul trebuie lăsat să expună motivul pentru care se adresează

consilierului. Se va observa cu atenţie dacă acesta este conştient de
situaţia sa, dacă, altfel spus este suficient de pregătit spre a se înscrie în
programul de consiliere şi a urma instrucţiunile necesare pe parcurs. Este
bine cunoscut că mulţi dintre clienţi (ca şi pacienţii care merg la un
medic al trupului) se retrag imediat, “dau bir cu fugiţii”, li se pare că nu
mai au probleme ori că „se simt mai bine” sau „starea lor nu necesită

187
intervenţie externă”. Simplul fapt, însă, de a apela la un consilier – mai
ales în România – este un motiv foarte important pentru acesta din urmă
de a considera serioasă problema/situaţia clientului. Nu însă şi motivul
suficient. De aceea trebuie stabilit de la început în ce măsură, prin
intervenţia şi suportul consilierului clientul poate fi conştientizat asupra
necesităţii procesului şi pregătit astfel să colaboreze cât mai deplin. În
afara cooperării clientului, consilierea în Managementul Clităţii vieţii şi
Condiţiei Umane nu doar că nu se poate desfăşura corespunzător, ci,
mult mai grav: nu-şi poate atinge obiectivele.
Tot în această etapă, consilierul trebuie să aibă în vedere faptul că
relatările clientului sunt cu totul altceva decât realitatea de fapt, motiv
pentru care consilierul va proceda în etapa următoare la identificarea
acestei realităţi cauzale, determinate pentru situaţia prezentă a clientului.
Însă şi ceea ce spune acesta din urmă este de un real folos, pentru că, din
conţinutul relatării se poate desprinde adevărul subiectiv al
individualităţii sale. Adică felul cum priveşte lumea şi pe sine însuşi,
cum se raportează la viaţă, la evenimente, la conjuncturi etc. Sigur,
aceste aspecte pot fi alterate, bruiate (sau ascunse) de mecanismele de
autoapărare care tind să minimizeze, pentru sine însuşi (pentru starea de
homeostazie a sistemului psihic), efectele stării de fapt reale. La acestea
se adaugă şi aspecte inerţiale, refractare la schimbare. Ca orice sistem şi
sistemul psihic al clientului are tendinţa de a conserva/păstra starea
prezentă, indiferent de conotaţia acesteia pozitivă ori negativă. În
virtutea acestei tendinţe clientul va ridica uneori motive dintre cele mai
(aparent) plauzibile în favoarea actualei stări de fapt; va pleda chiar cu
toată convingerea şi sinceritatea pentru menţinerea problemei sale
prezente. Este ca o vrajă ce pune stăpânire pe voinţa şi raţiunea sa,

188
determinându-le să acţioneze într-o direcţie greşită. De aceea consilierul
nu trebuie să se lase înşelat de aceste aparenţe, ci trecând dincolo de
vălul acestei iluzii superficiale să descopere, mai întâi, adevărul subiectiv
al persoanei clientului (optica sa de viaţă conturată sub acţiunea
complexităţii factorilor interni: sinele, conştiinţa, natura, caracterul,
voinţa, etc. şi externi: factorii cosmici, cei de mediu, societatea cu toate
aspectele sale, educaţia şi autoeducaţia, obişnuinţele etc.) din cauza
căruia, de multe ori se nasc majoritatea problemelor şi apoi să pătrundă
în profunzimea fiinţei acestuia (a clientului), acolo unde se află originea
strigătului de ajutor şi sursa insatisfacţiilor ori a trebuinţelor neîmplinite:
Sinele Individual.

2. Identificarea cauzelor reale ce au dus la apariţia şi dezvoltarea

situaţiei/ problemei clientului
În egală măsură sunt importante deopotrivă cauzele mediate şi
imediate, cele principale ca şi cele secundare sau conexe.
Fiinţa umană reprezintă un întreg-unitar. Orice influenţă/ intervenţie
la un anumit nivel al psihicului se propagă în toate structurile acestuia,
dând naştere la efecte care, la rândul lor vor reprezenta cauze pentru noi
transformări ulterioare. Este de asemenea important de ştiut că acest lanţ
al cauzalităţilor nu este liniar, adică nu reprezintă un fir roşu al Ariadnei,
al cărui capăt o dată descoperit putem să ne orientăm fără dificultate mai
departe. Datorită complexităţii structurale a psihicului uman, precum şi
varietăţii de forţe (interne şi externe) ce acţionează necontenit asupra
acestuia, nu putem vorbi de o liniaritate cauzală ci de o transformare
continuă, un proces în derulare neîntreruptă, rezultat progresiv al acţiunii
sinergice a tuturor acestor forţe, la care se adaugă pe parcurs şi

189
influenţele structurilor/ forţelor/ rezultatelor (fie şi parţiale, supuse
remodelării) derivate din chiar dinamica acestor procese.
Pentru că sistemul psihic reprezintă un veritabil univers cuantic, în
care totul se constituie într-un continuum, o perpetuă transformare/
dinamică, singurele poziţii-cheie ferme constituindu-le normele/ legile
majore ale psihicului după care se desfăşoară evoluţia fiinţei. În rest totul
se modifică determinat de conjuncturi.
De aceea pentru buna înţelegere a succesiunii proceselor şi
determinarea punctelor cauzale în care trebuie acţionat pentru remedierea
situaţiei, de mare utilitate este detalierea (controlată de către consilier)
din partea clientului a cât mai multor aspecte din viaţa sa trecută ce au
sau pot avea (după aprecierea consilierului) legătură ori relevanţă pentru
înţelegerea situaţiei prezente.
Desigur, se va evita risipa de timp printr-un control riguros al detaliilor,
nelăsând clientului posibilitatea de a fabula pe tema vieţii lui şi nici de a
construi/relata scenarii de foileton. Consilierea în Managementul calităţii
Vieţii şi Condiţiei Umane se raportează la categoria terapiilor de scurtă
durată; intervenţia consilierului trebuie să se efectueze după normele
oricărei inginerii: cât mai operativ, obiectiv şi eficient (în materie de
rezultat şi de randament).
În această etapă, consilierul se va concentra, de asemenea asupra
identificării structurilor eronate, a greşelilor de optică, a deformărilor cu
efect negativ pentru buna dezvoltare personală a clientului, dintre care
unele au dus deja la situaţia/problema prezentă, iar altele, neremediate la
timp, vor duce, cu siguranţă, mai devreme sau mai târziu, la apariţia altor
dezechilibre. Persoana umană reprezintă un întreg a cărui stare de
echilibru se atinge numai printr-o dublă armonizare: interioară şi

190
exterioară, fapt ce se realizează numai în urma cunoaşterii şi exprimării
plenare a naturii proprii în cadrul (şi contextul) asumării/îndeplinirii
condiţiei existenţiale individuale determinate de cele trei îndatoriri
fundamentale, cele 9 trebuinţe şi cele 4 dimensiuni ale vieţii în
manifestare (despre acestea am arătat în prima parte a volumului de faţă,
precum şi în „Psihologia Fiinţei”.)
Elementele / Datele obţinute până aici vor fi coroborate apoi cu cele
de la pasul următor, corespunzător analizei complete şi complexe a
fiinţei consilierului, constând în realizarea psihogramei.

3. Realizarea psihogramei
Realizarea psihogramei reprezintă o etapă de maximă necesitate în
procesul consilierii. Dealtfel conţinutul informaţional, în sine, este în
egală măsură util tuturor oamenilor, indiferent că întâmpină sau nu
dificultăţi majore în viaţă (de natura celor ce necesită suport şi
intervenţie din partea consilierului), fiind un veritabil instrument nu doar
de autocunoaştere ci şi de eficientizare a dezvoltării personale, de sporire
a performanţelor individuale şi creştere a standardului împlinirii de sine.
Despre psihogramă noi am tratat în prezentul volum la capitolul
anterior, motiv pentru care facem trimitere la cele precizate acolo.
*
După realizarea psihogramei consilierul se află la jumătatea
drumului necesar îndeplinirii procedurii complete a consilierii în
Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei Umane El are acum cunoştinţă
despre problema clientului, despre cauzele prime şi conexe ce au
determinat-o, despre viaţa acestuia (existenţa sa manifestă, exterioară şi
rezultantele/ structurile psihice interne pe care acest mod de a fi le-a

191
determinat) şi mai ales (cel mai important) despre entitatea şi identitatea
persoanei umane a clientului. Aceasta din urmă este cheia de boltă atât
pentru soluţionarea problemei prezente, născută din greşita gestionare a
resurselor/capacităţilor şi conjuncturilor vieţii personale cât şi (mai ales)
pentru identificarea strategiilor, a managementului vieţii în viitor.
Etapele următoare ale procesului de consiliere vor urmări
planificarea şi implementarea procesului de reconstrucţie individuală a
persoanei umane. (Despre Personalitate recomandăm a se vedea şi
volumul nostru “Pihologia Fiinţei”).

4. Identificarea soluţiilor
În această etapă, consilierul, asistat (dacă este posibil) de către
client, va identifica in abstracto soluţiile/scenariile posibile, aplicabile şi
eficiente pentru situaţia de fapt, absolut unică şi irepetabilă a clientului.
Consilierul trebuie să facă uz de întreaga sa capacitate creativă,
luând în calcul, într-o primă fază, orice idee ori sugestie internă apreciată
ca utilă ori aplicabilă. În etapa următoare aceste variante vor fi
combinate între ele în pachete de soluţii, dintre care, mai apoi se va
realiza o primă selecţie, rămânând în vizor doar cele apreciate ca viabile,
după consultarea clientului.

5. Combinarea soluţiilor scenarii de programe

Fiinţa umană reprezintă un sistem complex şi holografic, în care
fiecare componentă depinde existenţial de starea şi manifestarea
celorlalte. Astfel încât o alternare în funcţionalitatea ei „bruiază”/
determină disfuncţionalităţi pe mai multe nivele şi poate chiar în întreg
sistemul (în funcţie de amplitudine). De aceea soluţionarea problemei nu

192
este în sine un remediu eficient; trebuie acţionat deopotrivă la nivelul
întregului sistem în primul rând pentru a înlătura urmele
disfuncţionalităţilor prezente şi apoi spre a preveni apariţia altora în
viitor. Iar acest lucru este posibil numai prin intermediul unui program
special conceput care să vizeze atât nivelul şi structura în principal
afectată cât şi întreg sistemul, atât remedierea cât şi profilaxia, dar mai
ales, rolul principal al programului este acela de a imprima sistemului un
astfel de impuls care să-l aducă spre o stare superioară de organizare, să-l
ajute a-şi structura o anumită ordine internă şi conduită de manifestare
exterioară în măsură a-i permite nu doar să fie mai puternic şi mai
echilibrat, ci, în plus, prin sporirea performanţelor de adaptare şi
integrare în mediu să poată, păstrându-şi ordinea valorică internă, să
acceadă pe nivele şi standarde superioare de dezvoltare.
Aceste programe sunt cadre paideice, formatoare şi transformatoare
ale fiinţei umane, structuri de sprijin în progresul / dezvoltarea personală.
Ele preiau omul de unde se află şi îl duc acolo unde ar trebui să fie.

6. Realizarea/întocmirea Proiectului Vieţii Personale şi a

Programului Dezvoltării Individuale
Cele mai multe dintre problemele pe care le întâmpină omul pe
drumul vieţii sale se datorează lipsei de orientare, marii rătăciri în care se
află acesta, pierderii sensului şi rosturilor tuturor lucrurilor şi a sensului
existenţei, sau mai grav, inventarea unora false. Proiectul Vieţii
Individuale, construit după criteriile arătate mai sus (a se vedea Cap. III)
şi având conţinutul format din elementele specifice rezultat din analiza
psihogramei, va pune ordine în viaţa personală ajutând fiinţa umană să

193
participe activ la propria sa devenire. Proiectul se fundamentează în
partea sa de implementare şi derulare pe programele stabilite la pct. 5.
Dintre aceste programe – unele cu accent tehnic, altele metodologice,
unele specifice formării ori antrenării de competenţe, altele adoptate
soluţionării disfuncţionalităţilor (prezente ori viitoare/ potenţiale) – unul se
remarcă prin caracterul său aparte: Programul Dezvoltării Individuale.
Dacă Proiectul Vieţii vizează adaptarea, integrarea şi armonizarea omului
cu lumea în care trăieşte, aici şi acum, Programul de Dezvoltare vizează
raporturile fiinţei cu sine înseşi şi cu Universul, progresul, devenirea sa
ca elev la Şcoala Evoluţiei Cosmice, pentru care primul constituie şi
cadrul / suportul de implementare pe scena acestei lumi.
Programul de Dezvoltare Individuală nu se rezumă însă la această
viaţă ci însoţeşte fiinţa pe tot parcursul evoluţiei sale, în toate planurile
de manifestare ale Universului. În Orientul Antic purta denumirea de
„Sadhana”, practica dezvoltării/evoluţiei şi era dat discipolului de către
maestrul său; însă discipolii erau puţini.
Astăzi fiinţa umană manifestată în Planul Fizic al Terrei este
suficient de matură pentru a putea recunoaşte necesităţile proprii de
evoluţie şi a-şi stabili singură acest Program. Astăzi cu toţii suntem
deopotrivă discipoli şi maeştri unii pentru alţii.
Consilierul nu face altceva decât să ajute fiinţa umană, rătăcită de ea
înseşi în haosul lumii, să-şi amintească de sine, să-şi stabilească acest
Program şi de asemenea să o susţină în procesul implementării până în
momentul când va deveni suficient de echilibrată spre a putea înainta de
una singură în această viaţă şi în această lume pe calea dezvoltării sale
individuale.

194
 7. Implementarea
Etapa aceasta constă în stabilirea / determinarea celor mai eficiente
strategii, adaptate la situaţia unică şi personală a clientului, necesare
punerii în practică a programelor. Este vorba deci atât de programele
necesare remedierii ori înlăturării deficienţelor ce l-au adus în faţa
Consilierului, cât şi de programele ce compun Proiectul Vieţii Personale
(dintre care, cel mai important, am văzut, este Programul de Dezvoltare
Individuală).
Urmează procesul propriu-zis al implementării, cu accent şi
concentrare din partea consilierului atât asupra restabilirii echilibrului
intern al clientului cât şi pe educarea sa, pe antrenamentul de formare a
deprinderilor de a se descurca singur în cadrul unui nou stil de viaţă,
organizat şi desfăşurat după cerinţele Proiectului.

8. Supravegherea şi Corectarea
Reprezintă prima etapă a procesului desfăşurării consilierii
aplicative propriu-zise. Până aici s-au cules informaţii şi formulat soluţii
combinate împreună cu strategii adaptate, sub formă de programe. Acum
însă programele sunt testate prin implementarea lor în realitatea concretă,
sau mai exact exprimat, sunt verificate în vederea aplicării corecturilor
necesare maximei lor funcţionalităţi şi eficienţe. Ca orice strategie
managerială şi în Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei Umane se
aplică principiul conform căruia orice bătălie se câştigă mai înainte de
încrucişarea primelor spade. De aceea revine consilierului (la fel ca şi
medicului, pentru trup) identificarea soluţiilor viabile de la început,
înainte de orice implementare. Trebuie să înţelegem că nu se poate
merge pe încercări, ori experimente în contul clientului. Certitudinea

195
valabilităţii programelor ce urmează a fi aplicate este necesar să existe
încă de la început, corecturile ce operează pe parcurs vizând aspecte mai
mult tehnico-metodologice, de formă şi nu de conţinut. Conţinutul se
formulează încă din primele faze ale procesului de consiliere (primele 3
expuse mai sus), printr-o analiză şi aprofundare complexă a structurii
proprii fiinţei clientului, la care se adaugă o bună cunoaştere a
instrumentelor şi tehnicilor de intervenţie pentru echilibrarea şi
armonizarea proceselor sistemului psihic uman cu lumea, cu viaţa cu
ordinea naturală a cosmosului.
De aceea în procesul de supraveghere se va urmări în mod special
reacţia clientului faţă de procesul implementării, măsura în care acesta se
deschide spre colaborarea cu sine însuşi, este dispus a lucra asupra vieţii
personale şi îşi dezvoltă capacitatea de acţiune, puterea de a derula în
continuare, pe cont propriu, atât programele particulare cât şi întreg
Proiectul Vieţii Individuale.

9. Evaluarea pe parcurs
Evaluarea progreselor realizate de client este absolut necesară.
Pentru că tot ceea ce contează în procesul consilierii este finalitatea,
rezultatul propriu-zis şi nu încercările. S-ar putea ca cele mai
performante programe ori pachete de soluţii la un anumit client să nu fie
eficiente ori suficient de rentabile datorită unei întregi varietăţi de factori
şi conjuncturi externe ori interne apărute pe parcursul implementării.
Evaluările ne vor spune, la fiecare pas, dacă se produse vreun progres în
direcţia vizată. Căci dacă nu, atunci trebuie readaptată procedura de
implementare sau chiar restructurată complet, în sensul găsirii altor
modalităţi sau tehnici. S-ar putea să fie necesare schimbări majore în

196
viaţa socială publică ori intimă, cu sau fără internare într-un centru de
specialitate, cu sau fără retragere din lume, cu sau fără tratament
medicamentos ori energetic etc.

10. Finalizarea procedurii

Este punctul terminus al intervenţiei consilierului. Misiunea sa se
încheie aici, cu o victorie (în situaţia în care s-a rezolvat problema
clientului şi acesta şi-a redefinit viaţa, fiind totodată în măsură a derula
singur proiectul dezvoltării sale personale) sau cu un eşec, în caz contrar.
În această ultimă situaţie fie se reorientează clientul spre alţi specialişti,
fie este lăsat în seama vieţii pentru că nu a fost încă suficient de pregătit
spre a se schimba, spre a putea avea grijă de sine. Viaţa îl va arunca în
numeroase prăpăstii, îl va trece prin arşiţa pustiirii de sine şi îi va arde
sufletul în focul disperării. Numai ajuns pe culmile disperării va putea
renunţa, în sfârşit la nepăsarea ce-l stăpânise până atunci şi eliberat de
sine însuşi cel din trecut, va fi disponibil să înceapă munca regăsirii celui
din viitor, cel născut din efortul şi suferinţa proprie, asumată,
constructivă.
Căci omul este om numai dacă se creează pe sine ca om. În rest o
simplă umbră – dar una tragică şi dureroasă.

*
Procedura cadru înfăţişată aici se completează cu cele precizate la
secţiunile privind managementul, conţinutul Proiectului Vieţii
Individuale precum şi obiectivele consilierii, motiv pentru care am
considerat inutilă încărcarea prezentului material (secţiuni) cu reluarea
lor, făcând astfel trimitere la cele arătate acolo.

197
 ANEXA I
OPERE ÎN COMPLETAREA VOLUMULUI DE FAŢĂ

A. Autori români
1. Bolile psiho-morale sau pierderea sensului vieţii – Olivian Paşcanu
2. Teoria şi practica consilierii – Petru Lisievici
3. Psihologia Fiinţei - Institutul Internaţional pentru Dezvoltare Umană şi
Comunitară (coord. Aurelian Burcu)
4. Centrul de Consultanţă în Managementul calităţii Vieţii şi Condiţei Umane
- Institutul Internaţional pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară (coord.
Aurelian Burcu)
5. Abilităţile consilierului – Institutul Internaţional pentru Dezvoltare
Umană şi Comunitară (coord. Aurelian Burcu)
6. Centrul de consultanţă în afacerin – C. Mănescu
7. Consiliere educaţională – Adriana Băban
8. Autovindecarea prin spirit, suflet şi plante – Olivian Paşcanu
9. Ameliorarea performanţelor individuale prin tehnici de psihoterapie –
Irina Holdevici
10. Psihologie operatorie: teorie, evaluare, terapie – C. Ţapu
11. Elemente de psihoterapie integrativă – P. Dafinoiu
12. Incursiune în autoterapia asistată – A. Moreanu
13. Psihoterapiile scurte – Irina Holdevici
14. Tehnici de sfătuire/consiliere – Constantin Oancea
15. Elemente de psihoterapie – Irina Holdevici
16. Psihoterapii moderne: noua hipnoză eriksoniană – Irina Holdevici
17. Curs practic de hipnoză – C. Nicolau
18. Psihologia transcendentului – Felicia Muntean
19. Jocurile conştiinţei sau Terapia Unificării – Iolanda Mitrofan
20. Metode de psihoterapie – N. Vandici
21. Psihoterapie – G. Ionescu
22. Timiditatea şi terapia ei – E. Dimitriu
23. Reprezentarea socială a psihoterapeutului – Roxana Brânzei
24. Optimizarea comportamentului profesional – C. Nedelcea
25. Elemente de psihologie a cuplului – Iolanda Mitrofan
26. Psihologia sinelui. Un pelerinaj spre centrul fiinţei – Ion Mânzat
27. Psihologia credinţei religioase. Transconştiinţa umană – Ion Mânzat
28. Psihologia personalităţii – M. Stoica
29. Psihologia persoanei – Nicolae Mărgineanu
198
30. Re-introducere în personalitate – C. Leu
31. Psihologia schimbării şi a educaţiei – A.D. Toader
32. Psihologia generală şi a educaţiei – V. Oprescu
33. Psihologia selecţiei şi formării profesionale – H. Pitariu
34. Psihologia şi viaţa cotidiană – V. Ceauşu
35. Elemente de etică şi deontologie – Carmen Cozma
36. Introducere în psihologia orientală – Ion Mânzat
37. Sinele şi cunoaşterea lui – Petru Iluţ
38. De la geneza personalităţii la trăirea transcendentală – A. Moca
39. Psihologia: vocaţie şi profesie – A. Stoica
40. Psihologia generală a dezvoltării – N. Jurcanu
41. Puterea sufletească – C. Rădulescu-Motru
42. Curs de psihologie - C. Rădulescu-Motru
43. Personalismul energetic - C. Rădulescu-Motru
44. Culmi şi abisuri ale personalităţii – Vasile Pavelcu
45. Cunoaşterea de sine şi cunoaşterea personalităţii - Vasile Pavelcu
46. Drama psihologiei - Vasile Pavelcu
47. Psihologia cunoaşterii: îndrumar de psihologie spirituală – Felicia
Munteanu
48. Psihologia mediului – C.C. Ioan
49. Elemente de psihologie a cuplului – Iolanda Mitrofan
50. Secretele cuplului ideal – A. Gheorghiu
51. Armonia cuplului: căi şi răscruci în viaţa familială – S. Gavra
52. Consiliere familială – L Şoitu
53. În câte felui se poate suferi din dragoste – R. Grindea
54. Există iubiri fericite? Psihologia relaţiilor de cuplu – G. Corneanu
55. Ştiinţa conştiinţei – C. Trandafir
56. Ştiinţa la sfârşit de mileniu – Academia Oamenilor de Ştiinţă din
România (Coord. V. Cândea)
57. Studii şi eseuri filosofice – D.D. Roşca
58. Tratat de creatologie – T.D. Stănciulescu, I.Moraru, V. Belous
59. Altarul ştiinţei şi al spiritului – Teodor Maghiar
60. Ştiinţa pentru secolul XXI – V.Popa
61. Istoria pedagogiei: idei şi doctrine fundamentale – C. Cucoş
62. În căutarea educaţiei autentice – G. Albu
63. Comoara lăuntrică – J. Delors
64. Facerea: tratat despre Fiinţă – Corneliu Mircea
65. Carte de înţelepciune – Constantin Noica
66. Ştiinţă şi religie – Basarab Nicolescu
67. Filosofia educaţiei pentru schimbare – V. Cojocaru
68. Psihologia cunoaşterii – Felicia Munteanu
199
69. Jocurile conştiinţei – Iolanda Mitrofan
70. Buddha: esenţa învăţăturilor sale – Liviu Gheorghe
71. Esoterismul şi cosmogonia marilor religii – A. Popescu-Bălceşti
72. Criterium de sinteză spirituală – George Dulcu
73. Viaţa şi moartea în raţiunea Universului – Bogdan Delavrancea
74. Din tainele Vieţii şi ale Universului – Scarlat demetrescu
75. Sfere cereşti – Adam Ramon
76. Evanghelia eseneeană a păcii – Edmond Szekely-Bordeau
77. Daoismul prin scrierile şi practicile sale – M. & C. Lupeanu
78. Cer şi destin – Armand Călinescu
79. Evoluţia spiritului după moarte – Aurel Popescu-Bălceşti
80. Antologie filosofică – Nicolae Bagdasar
81. Teoria comunităţii umane – Traian Brăileanu
82. Calitatea vieţii şi explorarea viitorului – Pavel Apostol
83. Calitatea vieţii umane – Ştefan Lanţoş
84. Calitatea vieţii: teorie şi practică socială – Institutul Naţional pentru
Calitatea Vieţii (coord. Cătălin Zamfir)
85. Condiţia umană: aspectele ei bio-psiho-sociale – Nicolae Mărginean
86. Condiţia umană şi reconstrucţia personalităţii – Oltea Miştor & col.
87. Condiţia umană din perspectiva vieţii cotidiene – Petru Pânzaru
88. Viaţa sub privirile filosofiei şi ale ştiinţelor moderne – Petru Pânzaru
89. Curs de psihologie: dezvoltarea psihică umană – M. Dumitriu
90. Modul de viaţă şi calitatea vieţii – Cătălin Zamfir & col
91. Stiluri de viaţă - Cătălin Zamfir & col
92. Omul sub semnul posibilului – I. Răceanu
93. Eu-l şi personalitatea – Mielu Zlate
94. Semnificaţia şi simbolurile culorilor – Dona Grigoruţă
95. Sfatul culorilor – C. Vinte
96. Culori vindecătoare – L. Bulus
97. Cromoterapia – Gregorian Bivolaru
98. Limbajul culorilor şi al formelor – Dan Mihăilescu
99. Bioritmuri – D. Dumitrescu
100. Bioritmurile şi viaţa cotidiană – M. Bordea
101. Terapia florală – I. Lascăr
102. Imaginea de sine – Nicolae Vartan
103. Chestionarele de personalitate în evaluarea psihologică – Mihaela
Minulescu
104. Teste de autocunoaştere – Victor Bodo
105. 29 de teste pentru cunoaşterea de sine – Adrian Neculau
106. 26 de teste pentru cunoaşterea celuilalt - Adrian Neculau
107. Psihoteste: cunoaşterea de sine şi a celorlalţi – I. Coman
200
108. Metode de psihoterapie (teste) – V. Horghidan
109. Revoluţia sexuală: 18+18 teste de evidenţiere a compatibilităţii între
parteneri – Victor Bodo
110. Constuirea şi utilizarea testelor psihologice – Monica Albu
111. Teste Karmice – Victor Bodo
112. Enciclopedia semnelor şi simbolurilor culturale – Ivan Evseev
113. Astrologia practică – Adrian Cotrobescu
114. Astrologia generaţiilor – Irina Riţă
115. Astrologia în noua eră (ed. a III-a) – Dan Ciupercă
116. Astrologia natală – Alexandru Nicoloci
117. Astrologia financiară pentru oameni de afaceri – Alexandru
Nicoloci
118. Astrologia medicală– Alexandru Nicoloci
119. Zodiacul Chinezesc – Victor Ionescu
120. Numerele vii – Firicel Ciarnău
121. Tratat de grafologie – Andrei Athanasiu
122. Tratat practic de grafologie – M. Negru
123. Grafologie: scrisul şi omul – Nae Ionescu
124. Scrisul: oglinda personalităţii – A. Frăţilă
125. Psihologia ordinii: cunoaşterea omului prin forme – C. Şofronie
126. Prenumele şi caracterul – Sofia
127. Cartea viselor – Dorin Popovici
128. Caracterul umn exprimat prin dermatoglife – M. Isvoranu
129. Arta de a comunica – Dan Popescu
130. Personalitate şi comunicare: tactici de influenţă interpersonală – A.
Petru
131. Personalitate şi profesie – A. Nirestean
132. Relaţii publice: principii şi strategii – C. Coman
133. Psihologia reclamei: publicitate în afaceri – M. Moldoveanu
134. Managementul relaţiilor cu publicul – S. Olaru
135. Relaţii publice şi comunicare – S. Şerb
136. Relaţii publice: succes şi credibilitate – V. Stancu
137. Psihopedagogia succesului – C.Creţu
138. Cum ne ţesem eul – G. Costandache
139. Cheile succesului – Pavel Coruţ
140. Cartea adolescentului – Pavel Coruţ
141. Ghidul vieţii sănătoase – Pavel Coruţ
142. Cartea creaţiei – Pavel Coruţ
143. Secretele succesului în viaţă – C. Alexandru
144. Secretele succesului şi împlinirii în viaţă – C. Aradavoaicei
145. Tehnici de manipulare – Bogdan Firceac
201
146. Ghidul afacerilor mici – C. Crecană
147. Conducerea afacerilor – Dan Popescu
148. Enciclopedia managerială – Constantin Sasu
149. Tainele reuşitei în micile afaceri – C. Sasu
150. Ghidul managerului eficient – Ovidiu Nicolescu
151. Ghidul întreprinzătorului particular – F. Bota
152. Management pentru întreprinzători – P. Sandu

B. Autori străini

1. Descoperirea şi realizarea raţiunii de a fi – Alain Houel

2. Omul în căutarea sensului vieţii – Viktor Frankl
3. Arta de a iubi – Erich Fromm
4. Fuga de libertate – Erich Fromm
5. Budism şi psihanaliză – Erich Fromm
6. Sensul vieţii – Alfred Adler
7. Cunoaşterea omului - Alfred Adler
8. Tratat practic de cunoaştere a omului – Gaston Gerger
9. Descifrarea comportamentului uman – Hans Eyseneck
10. Manualul consilierului spiritual creştin – Jay Adams
11. Ghid de consiliere a tinerilor – Mc. Dowell
12. Cum se formează copii noştri: personalitate, familie,
educaţie – D. Nolte
13. Despre ancorare. Introducere în psihologia consilierii – S. Dekoven
14. Practica psihanalizei – Sigmund Freud
15. Caracterologie: cele 10 sisteme de bază – J.P.Joues
16. Sinele ascuns – Maya Pilkington
17. Descifrarea comportamentului uman – Hans Eysenck
18. Cum să ne calculăm coeficientul de personalitate – G.Senger;
W.Hoffmann
19. Descoperirea propriei personalităţi – Paul Tieger
20. Personalitate plus – Florence Littauer
21. Personalitate şi temperament: ghidul tipurilor psihologice – L. Hedge
& col.
22. Structura şi dezvoltarea personalităţii – Gordon Allport
23. Tipuri psihologice – Carl Gustav Jung
24. Tipuri mentale: o încercare de înţelegere a conştiinţei – C. Denuett
25. Psihologia stilurilor de gândire şi acţiune umană – M. Kramer
26. Funcţia religioasă a psihicului – L. Corbett
202
27. Psihologia evoluţiei posibile a omului – P.D. Ouspensky
28. Filosofia esoterică a Indiei – J.C. Chatterji
29. Evoluţia ocultă a umanităţii – C. Jinarajadasa
30. Cartea spiritelor – Allan Kardec
31. Ştiinţă şi magie – Serena Roney Dougal
32. Cosmogonia rosicruciană – Max Heindell
33. Evoluţia divină – Edouard Schure
34. Budismul esoteric – P. Sinett
35. Plenitudinea lumii şi ordinea ei – David Bohm
36. Taofizica – Fritjof Capra
37. Sfârşitul timpului – Krishnamurti & Bohm
38. Fenomenul uman – Theillard de Chardin
39. În căutarea miraculosului: fragmente dintr-o învăţătură necunoscută –
P.D. Uspensky
40. Tao în afroisme – Zuang Zi
41. Calea zen – Allan Watts
42. Cărţile sfinte – Fernand Comte
43. Gnoza de la Princeton – Raymond Ruyer
44. Marile doctrine: economice, politice, religioase etc – F. Braunstein &
col
45. Omul modern şi educaţia sa – Gaston Berger
46. Omul plural: căte o sociologie psihologică – B. Lahire
47. Comoara lăuntrică – Jacques Delors
48. A învăţa să fii – Edgar Fauere
49. Criza spiritului – Paul Valery
50. Didactica Magna – Amos Commenius
51. Psihologie şi pedagogie – Jean Piaget
52. Înţelepciunea şi iluziile filosofiei – Jean Piaget
53. Capitalul Uman – Gary Becker
54. Ascensiunea Occidentului: o istorie a comunităţii umane – W. Mc.
Neill
55. Scrieri din tinereţe – Karl Marx
56. Individul şi devenirea lumii – Julis Evola
57. Istoria gândirii şi credinţelor religioase (v 1-3) – Mircea Eliade
58. Marele lanţ al Fiinţei: istoria ideii de plenitudine
de la Platon la Schelling – W.Janos
59. Enciclopedia Ştiinţelor Oculte - ***
60. Mistica: studiu despre natura şi dezvoltarea conştiinţei spirituale a
omului – Evelin Underhill
61. Enciclopedia doctrinelor mistice – M.M. Davy
62. Istoria Filosofiei Oculte – Alexandrian
203
63. Ştiinţa Secretă – Papus
64. Ştiinţă şi credinţă – J. Lonchamp
65. Universul lui Edgar Cayce – Dorothe Coechlin de Bizemont
66. Evoluţia gândirii din vremurile biblice până în epoca modernă –
J.B.Agus
67. Nemurirea sufletului şi evoluţia sa după moarte – P.Cornilier
68. Orient şi occident: o istorie comparată a ideilor – Hajime Nakamura
69. Religiile lumii – Jean Delumeau & col
70. Filosofiile Indiei – Heinrich Zimmer
71. Zen: nouă texte - Dogen
72. Dicţionar de simboluri – J. Chevallier
73. Simboluri ale ştiinţei sacre – Rene Guenon
74. Simboluri ale transformării (v 1-2) – Carl Gustav Jung
75. Psihologie şi alchimie - Carl Gustav Jung
76. Psihologie şi astrologie - Carl Gustav Jung
77. Nemurire şi reîncarnare – Alexandra David-Neel
78. Epoca maselor: tratat istoric supra psihologiei maselor – Serge
Moscovici
79. Psihologia socială sau maşina de fabricat zei – Serge Moscovici
80. Căutătorii: istoria căutării continue a omului pentru a înţelege lumea
sa – D. Boorstein
81. Psihologia comunităţii – J. Orford
82. Despre cunoaşterea maselor – M. Rouquette
83. Noua psihologie – Robert Mucchielli
84. Ştiinţele secrete – Paul Andreas
85. Mistica: studii despre natura şi dezvoltarea conştiinţei – Evellin
Underhill
86. Sacrul – J. Wunenburger
87. Omul şi îngerul său – Henry Corbin
88. Cunoaşterea spirituală – Nee Watchmann
89. Împotriva profanării eului – J. Lusseiran
90. Despre suflet – Aristotel
91. Despre destin – Alberti Magni
92. Vindecarea prin culoare – Ted Andrews
93. Contribuţii la teoria culorilor – Goethe
94. Elemente de Cheakra – N. Ozanciuc
95. Dublul eteric şi fenomenele conexe – Arthur E. Powell
96. Iniţiere în terapia cheakrelor – D. Diemer
97. Ki: energia vitală – B. Briant
98. Chi Kung : cultivarea energiei personale – J. Mc. Richte
99. Cum să-ţi foloseşti puterile de vindecare – J.Murphy
204
100. Vindecarea prin energia palmelor – Kushi Michio
101. Reiki tradiţional: metoda de vindecare Ushui – Dumitru Hristenco
102. Interpretarea Viselor - Carl Gustav Jung
103. Uitata cheie a viselor – Noemi Bonheur
104. Carte de vise: tălmăcirea a peste 1300 de vise - ***
105. Cartea cristalelor – Da El Walker
106. Negociaţi în stil Feng-Shui – Jose Armilla
107. Feng Shui şi arta culorilor – Lin Yan & col
108. Manual de Feng-Shui – Lin Jami
109. Filosofia vestimentaţiei – Th. Carlyle
110. Trilogia horoscopului personal – Gabriel Mihailovici
111. Magia egipteană: metoda întocmirii horoscopului în tradiţia
egipteană – P. Christian
112. Zodiac universal – Dorian Green
113. Zodiacul european – Yv De Roterdam
114. Zodiacul – Andre Barbault
115. Secretele astrologiei chinezeşti – Kwan Lan
116. Horoscopul zilelor de naştere întocmit pe criterii numerologice – M.
Katakkar
117. Planetele care ne guvernează – N. Juliens
118. Astrologia şi relaţiile umane – P. Lassalle
119. Incursiune în astronumerologie – Michele Perras
120. Numerologia magică – Gladis Lobos
121. Elementele spirituale ale numerelor – E. Bindell
122. Elemente de numerologie – R. Barrat
123. Numerele vă decid viaţa – V. Birkenbihl
124. Numerologia – J. Fermier
125. Incursiune în numerologie – C Fortier
126. Numerele în destinul dvs.: abc numerologic – D Prepeliceanu & col.
127. Faţa omului şi caracterul – Roger Mucchielli
128. Limbajul corpului pentru manageri – H. Ruckle
129. Limbajul trupului – Allan Pease
130. Structura corpului şi caracterul – E. Kretschmer
131. Iniţiere în grafologie – Claude Santoy
132. Scrisul şi spiritul – Noemi Bonheur
133. Grafologie practică – P. Cash
134. Scrisul şi caracterul – Joulien Jamin
135. Ce ţi-e scris în palmă ţi-e pus – D. Warren-Davis
136. Elemente de chiromanţie modernă – Lori Reid
137. De la vieţile trecute la cele viitoare – Pierre Drout
138. Cartea completă a prezicerilor – Diagram Group
205
139. Incursiune în psihoterapie: cum să ne alegem psihoterapeutul – P.
Traube
140. Psihoterapiile: terapia potrivită fiecărui pacient – W. Hubber
141. Psihoterapia ca sistem – S. Mc. Daniel
142. Terapia cognitivă – Ph. Brinster
143. Tehnici de concentrare – D. Sevigny
144. Tehnici de meditaţie – Marc de Smedt
145. Practica meditaţiei – Swami Sivananda
146. Tehnicile Mind-Store – J. Black
147. Manual de meditaţie – David Fontana
148. Meditaţia - Osho
149. Puterea gândirii pozitive – N. Vincent
150. Cum să evităm eşecurile: metode şi tehnici de psihoterapie – R.
Marti
151. Ghid practic de formare profesională – D.Noye
152. Cum să ne purtăm cu personalităţile dificile – F. Leonard
153. Autoanaliza – Karen Horney
154. Terapia bolilor spirituale – J.C. Larchet
155. Miracolul moticaţiei – G. Shinn
156. Paşi simpli către vise imposibile – S. Scott
157. Testul arborelui – Denis de Castilla
158. Secretele căsniciei fericite – Zig Ziglar
159. Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus – J. Gray
160. Despre înţelepciunea iubirii conjugale – Emanuell Swedenborg
161. Viitorul familiei – C. Hardiment
162. Trup şi suflet: sfaturi pentru o viaţă fericită în doi – C. Iabel
163. Teste de iubire spre o viaţă de cuplu armonioasă – V. Rutter
164. Un singur trup: Aventura mistică a cuplului – M. Laroche
165. Limbajul trupului în relaţia de cuplu – D. Coehen
166. Codul manierelor în afaceri – Letitia Baldrige
167. Cum să vorbim în public – Dale Carnegie
168. Limbajul vorbirii; arta conversaţiei – Allan Pease
169. Arta de a vorbi în public – N. Pacout
170. Antrenamentul comunicării sau arta de a ne integra –
V. Birkenbihl
171. Cum să îi citeşti pe ceilalţi - Kate Keenan
172. NLP: calea succesului – A. Szekely
173. Relaţii publice: imagine şi reputaţie – A. Ritt
174. Manipularea în relaţi publice – A. du Moullin
175. Arta de a influenţa – Robert Mucchielli
176. Profesiunea de relaţionist – B. Dagenais
206
177. Cum să prezentăm – Tim Hindle
178. Tratat de manipulare – Jean Beauvois
179. Modelarea vieţii – W. Grant
180. Arta de a reuţi în viaţă – Dale Carnegi
181. O călăuză sigură: 8 paşi căte împlinirea în viaţă – John Chafee
182. Putere nemărginită: ştiinţa dezvoltării personale – Antony Robins
183. Calea fericirii: propria noastră reeducare – V.Panchet
184. Curs practic de încredere TM: şapte paşi spre împlinirea personală –
W. Anderson
185. 10 reguli de încălcat şi 10 reguli de respectat; ce trebuie să faceţi
pentru a vă trasa propriul destin – Bill Quain
186. Seducţia: arta de a cuceri – T.Wren
187. Dincolo de vârf – Zig Ziglar
188. Eficienţa în şapte trepte sau un abecedar al înţelepciunii –
S. R. Covey
189. Cele 21 de calităţi ale leaderului – J.C. Maxwell
190. Cele 21 de legi supreme ale leaderului – J.C. Maxwell
191. Atitudinea învingătorului – J.C. Maxwell
192. Cum să devii o persoană cu influenţă – J.C. Maxwell
193. Cum să fii un bun manager – Kate Keenan
194. Ghid practic pentru conducere – C. Wilson
195. Dezvoltă leaderul din tine – J.C.Maxwell
196. 30 de minute pentru a învăţa cum să faci cea mai bună impresie – E.
Sampson
197. Ponturi şi trucuri în afaceri – J. Manacuso
198. Cum se naşte o afacere de succes – Rentrop & Straton
199. Planul de marketing pas cu pas - Rentrop & Straton
200. Cum să îţi organizezi timpul - Rentrop & Straton
201. Cum să selectezi personalul - Kate Keenan
202. Reflecţii pentru manageri – B. Hyland

207
 ANEXA II
POVEŞTI TERAPEUTICE

1. Nu totul deodată

Un preot a intrat odată într-o biserică cu gândul să ţină o predică.

Biserica era goală, cu excepţia unui singur bătrân care stătea în primul
rând. Preotul, meditând dacă să vorbească sau nu, i-a spus bătrânului:
„Eşti singur aici. Crezi că ar trebui să vorbesc sau nu? ”. Bătrânul i-a
răspuns: „Părinte, eu sunt doar un simplu om şi nu înţeleg aceste lucruri,
dar dacă aş intra într-un grajd şi aş vedea că toţi caii au plecat la păşune
şi doar unul singur a mai rămas, atunci l-aş hrăni pe acela”.
Preotul, impresionat de spusele omului, a început să predice. El a
vorbit timp de două ore. După aceasta, mulţumit de predica sa, a vrut să
vadă dacă şi bătrânul era la fel de impresionat. El l-a întrebat: „Ţi-a
plăcut cum am vorbit? ”. Bătrânul a răspuns: „Ţi-am spus deja că eu sunt
un simplu om şi nu înţeleg foarte bine aceste lucruri. Totuşi, dacă intru
într-un grajd şi descopăr că toţi caii au plecat, cu excepţia unuia singur, l-
aş hrăni, dar nu i-aş da toată mâncarea pe care o am”.

2. Amânarea

Un om care a fost condamnat la moarte s-a aruncat la picioarele

judecătorului să ceară îndurare. Dar acesta nu credea în cuvintele sale şi
în nevinovăţia sa. Judecătorul a rămas neînduplecat. Când toate
rugăminţile bărbatului s-au dovedit inutile, acesta a cerut să i se
îndeplinească ultima dorinţă. „Care este dorinţa ta? ”, a întrebat

208
judecătorul. „Doamne, singura mea dorinţă este să mi se permită să spun
două rugăciuni pe care le ştiu din copilărie”. Judecătorul a făcut un gest
de generozitate şi i-a împlinit omului dorinţa. Dar condamnatul a privit
la judecător cu ochi temători. Nici un cuvânt nu-i venea pe buze.
Judecătorul şi-a pierdut răbdarea şi a întrebat brusc: „De ce nu spui
rugăciunile?”. „Doamne”, a replicat bărbatul, „nu mă simt în siguranţă.
Cine îmi garantează că oribila sabie a călăului nu-mi va reteza capul
înainte de a-mi termina rugăciunile?”. „Bine”, a replicat judecătorul în
timp ce se întoarce către cei ce prezenţi, „Jur pe ce am mai sfânt că nu ţi
se va întâmpla nimic atât timp cât nu ţi-ai terminat rugăciunile”. Bărbatul
s-a lăsat în genunchi şi a început să se roage. După prima rugăciune el s-
a oprit brusc şi s-a ridicat în picioare. „Ce înseamnă asta?”, a întrebat
judecătorul furios. „Tu vrei deja să simţi tăişul securei în ceafă? ”.
„Doamne, ai jurat pe ce ai mai sfânt că voi putea spune cele două
rugăciuni înainte de execuţie. Prima am spus-o, dar m-am gândit să las
să treacă vreo 25 de ani până s-o spun pe a doua”.

3.O grădină şi două lumi

Într-o noapte de vară foarte călduroasă, membrii unei familii au

dormit afară, în grădina din spatele casei lor. Mama a observat, cu
destulă neplăcere, că fiul său şi soţia acestuia (pe care nu o suporta
deloc) dormeau cuibăriţi unul în braţele celuilalt. Neputând să suporte
acest lucru, ea i-a trezit şi le-a spus: „Cum puteţi dormi atât de apropiaţi
unul de altul pe căldura aceasta? Este nesănătos şi periculos”.
În alt colţ al grădinii dormeau fiica sa şi ginerele său, pe care îl
adora. Aceştia dormeau însă departe unul de altul. Mama i-a trezit uşor

209
spunând: „Dragii mei, cum puteţi dormi atât de departe unul de altul,
când este un frig ca acesta? De ce nu vă încălziţi unul pe altul?”. Nora sa,
care a auzit toate aceste vorbe, s-a ridicat în capul oaselor şi , cu voce
tare, a spus următoarele cuvinte, ca pe o rugăciune: „Ce milostiv este
Dumnezeul nostru. O singură grădină şi o vreme aşa de schimbătoare!”.

4.Crede în Dumnezeu şi leagă-ţi caii bine

Într-o zi de sărbătoare, o mulţime de credincioşi s-a adunat în curtea

unei mănăstiri să asculte slujbele şi să se roage lui Dumnezeu. Un bărbat
a ascultat atent, s-a rugat cu smerenie şi, în cele din urmă, la lăsarea serii,
a plecat. El a ieşit cu greu din mulţime, dar s-a întors imediat şi a început
să se plângă, cu o voce agitată: „O. Doamne! Caii au plecat, cu căruţă cu
tot, şi eu n-am cu ce să mă întorc acasă. Acesta-i dreptatea lui
Dumnezeu? Aceasta-i răsplata pentru credinţa mea? Aceasta-i
mulţumirea pentru rugăciunile mele?”. Un călugăr, care trecea prin
apropiere, l-a auzit şi i-a răspuns cu un zâmbet îngăduitor: „Crede în
Dumnezeu şi leagă-ţi caii bine”.

5.Rugăciunea potrivită

Doi tineri căsătoriţi şi-au cumpărat o casă şi s-au gândit s-o

sfinţească pentru a avea noroc cât timp vor locui acolo. L-au chemat pe
preotul satului şi au pregătit şi o masă îmbelşugată cu care să încheie
ceremonia. Gazda avea cele mai bune intenţii şi dorea să-şi dovedească
măiestria culinară. Când a adus însă mâncarea, femeia şi-a cerut scuze
pentru că bucatele pregătite de ea erau cam arse. În timp ce gătise ea

210
citise diferite rugăciuni, în speranţa că masa va avea succes. Preotul i-a
zâmbit prietenos şi i-a spus: „Este bine să te rogi, dar data viitoare când
intri în bucătărie, roagă-te dintr-o carte de bucate”.

6. Profesorul, un grădinar

Munca oricărui consilier este ca grădinarului care are grijă de

diferite plante. O plantă iubeşte strălucirea soarelui, alta umbra
răcoroasă; una iubeşte malul râului, alta piscul sterp al muntelui. Una
rodeşte în sol nisipos, alta în pământ argilos. Fiecare necesită cea mai
bună îngrijire potrivită pentru ea; altfel rezultatul este nesatisfăcător.

7. Judecate lui Solomon

Două prostituate au venit la rege şi s-au plecat în faţa lui. Una din
femeie a spus: „O, doamne, această femeie şi cu mine locuim în aceeaşi
casă. Eu am născut un copil şi, la trei zile după mine, a născut şi ea un
copil. Şi nu mai era nimeni cu noi în casă. Într-o seară fiul acestei femei
a murit deoarece ea s-a aşezat din greşeală peste el. Atunci, în toiul
nopţii, ea mi-a luat fiul de lângă mine, în timp ce eu dormeam, şi a pus în
locul lui fiul ei mort. Când m-am deşteptat dimineaţa pentru a-mi hrăni
copilul, ce să văd, era mort; dar când m-am uitat mai bine la el, am văzut
că acela nu era copilul pe care l-am născut eu.”
Dar cealaltă femeie a spus: „Nu, copilul care trăieşte este al meu, iar
copilul mort este al tău”. Prima a spus: „Nu, copilul mort este al tău, iar
copilul care trăieşte este al meu”. Astfel au vorbit ele înaintea regelui.
Atunci regele a spus: „Una spune «Fiul meu este cel care trăieşte, iar fiul

211
tău este mort»; iar cealaltă spune «Nu, fiul tău este mort, iar al meu este
cel care trăieşte». Aduceţi o sabie”. Astfel, o sabie a fost adusă regelui,
iar acesta a spus: „Tăiaţi copilul în două şi daţi o jumătate uneia şi o
jumătate celeilalte”. Atunci femeia al cărei fiu trăia i-a spus regelui: „O,
doamne, dă-i ei copilul care trăieşte şi nu-l ucide”. Dar cealaltă a spus:
„Dacă nu va fi al meu, nu va fi nici al tău; împarte-l”. Atunci regele a
răspuns: „daţi copilul primei femei şi nu-l ucideţi; ea este mama sa”. Şi
întreg Israelul a auzit de judecata pe care a împărţit-o; şi ei s-au aplecat
cu teamă în faţa regelui, deoarece au înţeles că înţelepciunea Domnului
era în el, pentru a împărţi dreptate.

8.Vrăjitorul

Un om a vrut odată să ia nişte nuci pentru soţia sa, deoarece aceasta i-

a promis să-i gătească o prăjitură deosebită. Cu gândul la prăjitura sa
preferată, omul a băgat mâna într-un borcan cu nuci şi a apucat atâtea
nuci câte a putut să cuprindă cu o singură mână. Când a încercat să
scoată braţul din vas, acesta a rămas blocat în gura borcanului. Oricât de
mult l-a tras şi l-a răsucit, borcanul n-a vrut să-i elibereze braţul. A plâns,
a gemut, a blestemat, aşa cum nimeni n-ar trebui să facă. Dar nimic nu l-
a ajutat. Chiar şi atunci când soţia sa a luat borcanul şi s-a aşezat pe el cu
toată greutatea, nu s-a întâmplat nimic. Mâna lui a rămas în continuare
blocată în gâtul borcanului.
După multe încercări inutile, ei şi-au chemat vecinii în ajutor. Toţi au
urmărit cu atenţia scena care se desfăşoară în faţa lor. Unul din vecini a
aruncat o privire şi l-a întrebat pe bietul om cum de s-a întâmplat acest
accident. Cu o voce plângăreaţă şi cu gemete de disperare, bietul om i-a

212
povestit întreaga tărăşenie. Vecinul său i-a spus: „te voi ajuta dacă vei
face exact ce-ţi voi spune”. „Îţi promit să fac orice îmi vei cere, dacă mă
vei elibera din acest borcan”, i-a răspuns omul. „Atunci vâră-ţi mâna
adânc în borcan”, a continuat vecinul.
Acest lucru i-a părut ciudat omului nostru; de ce ar trebui să bage
mâna mai adânc în borcan, când el vroia să o scoată de acolo? Dar a
făcut aşa cum i s-a spus.
Vecinul a continuat: „Acum desfă degetele şi lasă să cadă nucile pe
care le ţii în mână”. Această cerere l-a supărat pe om. La urma urmei, el
voia nucile pentru prăjitura sa favorită, iar acum trebuia pur şi simplu să
le dea drumul. Sovăitor, el a urmat totuşi vorbele celui care îl ajuta.
Vecinul a mai spus: „Strânge acum mâna şi trage-o foarte încet din
borcan”.
Omul a făcut şi acest lucru, şi, iată, fără nici o greutate, a reuşit să-şi
scoată mâna. Dar nu era pe deplin mulţumit. „Mâna mea este liberă
acum, dar unde sunt nucile?” Atunci vecinul a luat borcanul, l-a înclinat
şi a lăsat să se rostogolească atâtea nuci câte avea nevoie acesta. Cu ochii
măriţi şi cu gura căscată, omul nostru l-a privit şi l-a întrebat: „Eşti
vrăjitor?”.

9. Pe cine ar trebui să crezi

„Poţi să-mi împrumuţi măgarul în această după-amiază?” l-a

întrebat un om pe prietenul său.
„Dragă prietene”, a replicat acesta, „ştii că sunt întotdeauna gata să-
ţi dau ajutor când ai nevoie. Inima este gata să fie de acord să-ţi
împrumut măgarul. Mă încântă gândul să văd cum măgarul meu îţi este

213
atât de folositor. Dar ce pot să spun, dragă prietene? Pentru moment,
altcineva are măgarul meu”.
Mişcat de sinceritatea prietenului său, ţăranul i-a mulţumit generos,
spunând: „Ei bine, chiar că nu m-ai ajutat, cuvintele tale frumoase m-au
ajutat foarte mult”. În timp ce spunea aceste cuvinte, din grajd s-a auzit
răgetul măgarului. Ţăranul a tresărit şi, plin de uimire, a întrebat
neîncrezător: „Ce aud? Măgarul tău este aici totuşi. L-am auzit cum zbiară”.
Prietenul s-a întors roşu de furie şi i-a strigat: „Om nerecunoscător.
Ţi-am spus că măgarul nu este aici. Pe cine crezi mai mult, pe mine sau
răgetele stupide ale unui măgar?”.

10. Înţelepciunea sfetnicului

Un împărat era pe un vas împreună cu unul dintre cei mai buni servitor
ai săi. Servitorul, care nu mai fusese niciodată pe mare, a stat în burta goală
a vasului şi a ţipat, a plâns, a tremurat şi s-a tânguit o bună parte din drum.
Toţi erau drăguţi cu el şi încercau să-i calmeze temerile, dar bunătatea lor
ajungea doar la urechile sale, nu şi la mintea sa temătoare.
Unul din sfetnicii împăratului n-a mai putut suporta să audă ţipetele
servitorului, iar voiajul pe apele albastre, sub cerul auriu, nu mai era o
plăcere pentru el. Atunci el s-a adresat împăratului: „Măria ta, cu
permisiunea voastră eu îl pot calma”. Fără a ezita nici un moment,
împăratul i-a dat voie să facă ceea ce credea acesta de cuviinţă pentru a
rezolva problema. Sfetnicul a ordonat unui marinar să-l arunce pe
servitor peste bord; marinarul s-a îndreptat bucuros către plângăcios şi
l-a aruncat în apă. Speriat, simţi că se scufundă, acesta a reuşit să se

214
agaţe de vas şi i-a rugat să-l ia din nou la bord. Marinarii l-au tras de păr
înapoi.
De atunci el a stat foarte liniştit într-un colţ. Nimeni n-a mai auzit
nici un ţipăt din gura lui. Împăratul era uimit şi l-a întrebat pe sfetnic:
„Ce înţelepciune este cuprinsă în această acţiune?”.
Sfetnicul i-a răspuns: „El nu a gustat niciodată sarea mării. Şi nici
nu a ştiut cât de mare era pericolul în apă. Astfel el nu putea şti cât de
minunat este să aibă scândurile trainice sub picioare lui”.

11. Un drum greu

Un hoinar mergea pe drum ce părea fără de sfârşit, încărcat cu tot

felul de poveri. Un sac greu atârna în spatele său; un vas mare cu apă
atârna într-o parte. În mâna dreaptă căra o piatră de formă ciudată, iar în
mâna stângă, un bolovan. În jurul gâtului avea înfăşurată o frânghie
încâlcită de care era prinsă o veche piatră de moară. Lanţuri ruginite, cu
care el căra greutăţi grele prin praf, îl răneau în jurul gleznelor. Pe cap,
bărbatul ţinea în echilibru o jumătate de dovleac. Cu fiecare pas pe care
îl făcea, lanţurile zăngăneau. Gemând, el trecea mai departe pas cu pas,
plângându-se de destinul său nenorocit şi de oboseala care îl chinuia.
Când fierbinţeala zilei era mai în toi s-a întâlnit cu un trecător. „O,
hoinar obosit, de ce nu laşi jos bolovanul acesta?”, l-a întrebat trecătorul.
„Că bine zici”, a replicat hoinarul, „Cum de nu l-am observat mai înainte?”.
Spunând acestea, el a aruncat piatra deoparte şi s-a simţit mult mai bine.
După ce a mai făcut o bucată bună de drum, un alt trecător l-a
întrebat: „Spune-mi, hoinar obosit, de ce te necăjeşti cu jumătatea de
dovleac de pe cap şi de ce tragi acele greutăţi de fier atârnate de lanţuri?”

215
 Hoinarul i-a răspuns: „Sunt foarte bucuros că mi le-ai arătat. Nu mi-
am dat seama de ceea ce făceam”. El a scos lanţurile, a spart dovleacul
într-un şanţ de pe marginea drumului şi s-a simţit mult mai bine. Deşi o
vreme s-a simţit mai uşor, cu cât mergea mai departe cu atât începea să
sufere din nou.
Un alt trecător l-a privit cu uimire şi i-a spus: „O, bunule om, tu cari
nisip în sac, dar vezi că în depărtare este mai mult nisip decât vei putea
căra vreodată. Iar vasul tău de apă este prea mare – ca şi cum ai vrea să
străbaţi un întreg deşert. După puţin timp, un râu cu apă limpede va curge
alături de tine, şi te vei însoţi în drumul tău pentru o bucată de vreme”.
După ce a ascultat toate acestea, rătăcitorul a deschis vasul cu apă şi
a vărsat apa pe potecă, a aruncat nisipul din rucsacul său şi a rămas
gânditor uitându-se la asfinţitul soarelui. Ultimele raze îşi trimiteau
lumina către el. S-a uitat mai atent la el şi a văzut piatra grea de moară
din jurul gâtului său şi brusc a realizat că era piatra care îl făcea să
meargă aplecat. A deprins-o şi a aruncat-o cât de departe a putut. Eliberat
de greutăţile sale, el a rătăcit prin răcoarea serii pentru a găsi o colibă.

12. Cuiburile murdare

O pasăre îşi schimba în mod frecvent cuibul. Mirosul puternic pe

care acesta îl răspândea după un anumit timp era de nesuportat. Ea s-a
plâns cu amărăciune de acest lucru adresându-se unei păsări înţelepte, în
vârstă şi cu multă experienţă. Aceasta i-a spus: „Prin schimbarea
cuibului tău tot timpul, nu schimbi nimic. Mirosul care te deranjează nu
vine de la cuib, ci de la tine”.

216
 13. Un motiv pentru a fi recunoscător

„Am nevoie de bani. Poţi să-mi împrumuţi 100 de lei?”, îşi întreabă
un bărbat prietenul.
„Am bani, dar nu ţi-i voi da. Fii recunoscător pentru aceasta!”.
Supărat, prietenul răspunde: „Că ai banii şi nu vrei să-mi dai, pot
înţelege. Dar că ar trebui să fiu recunoscător pentru aceasta, nu este doar
de neînţeles, ci de-a dreptul bizar.”
„Dragul meu prieten”, răspunse celălalt, „m-ai întrebat de bani. Aş
fi putut să-ţi spun: vino mâine. Mâine aş fi putut spune: îmi pare rău.
Încă nu ţi-i pot da, vino poimâine. Dacă ai fi continuat să-mi ceri, aş fi
putut spune: vino la sfârşitul săptămânii. În acest mod, te-aş fi putut
amâna mereu, sau cel puţin până când altcineva ţi-ar fi dat banii. Dar n-ai
fi reuşit să găseşti pe altcineva, pentru că ai fi fost prea ocupat să vii la
mine şi ai fi contat că vei primi banii mei. Deci îţi spun de la început că
nu-ţi voi da banii. Aşa, poţi căuta în altă parte şi încerca să ai mai mult
noroc acolo. Fii recunoscător!”.

14. Economie costisitoare

Un bărbat a adus la judecător spre a fi judecat pentru mituire. Din

moment ce totul dovedea vina bărbatului, tot ceea ce mai rămăsese de
făcut pentru judecător era să pronunţe situaţia.
Judecătorul era un om rezonabil. El i-a oferit omului trei variante,
din care acesta îşi putea alege pedeapsa. Acuzatul trebuia ori să plătească
100 de lei, ori să primească 50 de bice pe spinare, ori să mănânce 5 kg de
ceapă. „Aleg să mănânc ceapa”, a spus bărbatul cu voce tare. „Acest

217
lucru nu poate fi în mod sigur atât de greu”, îşi spunea în gând acesta, în
timp ce a muşcat din prima ceapă. Dar după ce a mâncat trei sferturi din
cantitate, i se făcea greaţă numai când se uita la ea. Ochii îi lăcrimau de
mult şi era într-o stare vrednică de milă.
„Înaltă curte”, a strigat el, „cruţă-mă. Mai degrabă primesc cele 50 de
lovituri de bici decât să mai bag fie şi o singură ceapă în gură”. El se gândea
cu şiretenie că ar putea totuşi să-şi salveze banii. Aprodul l-a dezbrăcat şi l-a
aşezat pe bancă. Privirea puternicului aprod şi biciul l-au făcut să tremure.
Cu fiecare lovitură pe spatele său, el ţipa din ce în ce mai tare, până când, la
a zecea lovitură, a început să se tânguiască: „Judecătorule, ai milă de mine,
cruţă-mă de aceste lovituri”. Aprodul nu s-a oprit până când bărbatul nu l-a
implorat: „Lasă-mă să plătesc cei 100 de lei”.

15.Trandafirul cu spini

Într-o primăvară, grădinarul unui împărat i-a adus acestuia un

trandafir minunat, pe care îl cultivase cu multă grijă. Împăratul l-a luat în
mână, încântat de frumuseţea lui, dar, înţepându-se în spinii lui, l-a
scăpat din mână. Furios, l-a certat pe grădinar: „Degeaba ai lucrat cu
atâta silinţă. Floarea ta nu este perfectă. Vezi de lucrează mai bine,
altoieşte-l, încearcă să obţii un trandafir fără spini şi vei fi bine răsplătit”.
Grădinarul s-a întors în grădina lui şi, după mai multe încercări, a
reuşit să obţină ceea ce i se ceruse. Repede a dus trandafirul împăratului.
Acesta l-a luat în mână şi s-a bucurat când a văzut cât de netedă îi era
tulpina, dar, când l-a dus la nas pentru a se bucura de parfumul lui, a
constatat cu surprindere că nu avea nici un miros. „Ce-ai făcut cu

218
trandafirul?”, l-a întrebat împăratul, din nou furios, pe grădinar. „Nu mai
are parfumul minunat pe care i-l ştiam”.
„Împărate”, i-a răspuns grădinarul, „orice lucru se schimbă dacă
vrei să-l altoieşti. Şi nimic pe lumea asta nu este fără cusur, arbori, flori,
oameni. Astfel şi acest trandafir, ori înţeapă şi are miros, ori nu-nţeapă,
dar rămâne fără nici un parfum”.

16.Transformarea

Trăiau odată, în fundul unei mlaştini, câteva larve care erau foarte
nedumerite în legătură cu ceea ce se întâmplă cu suratele lor după ce
acestea urcau la suprafaţă, deoarece nici una din ele nu mai reveneau în
locul de unde plecase. Curioase şi chiar uşor speriate, ele s-au sfătuit şi-
au hotărât ca prima dintre ele, care va pleca, să se întoarcă şi să le
povestească cum este acolo sus.
Foarte curând una dintre ele a simţit un imbold irezistibil de a pleca
şi a început să urce uşor pe tulpina unei flori. Ajungând pe petalele florii,
ea s-a odihnit puţin şi încet, încet a început a se schimba, până s-a
transformat într-o superbă libelulă. Şi-a luat zborul, dar n-a uitat de
promisiune şi a încercat fără succes să atragă atenţia larvelor rămase în
mlaştină. Şi-a dat seama într-un târziu că, deşi surorile ei, pe care le
vedea acolo jos, ar fi putut s-o vadă, nici una n-ar fi reuşit să recunoască
în frumoasa libelulă larva care fusese odată.

219
 17.Unde trebuie să cauţi

Trăiau odată într-un sat nişte oameni care erau mereu nemulţumiţi
ba de una, ba de alta. Se certau întruna şi tot dădeau vina unul pe altul
pentru orice necaz li se întâmpla. Degeaba le dădea sfaturi bune o
bătrână vestită pentru înţelepciunea sa. Sătenii mai mult se războiau între
ei în timp ce relele se tot adunau în casele lor.
Într-o seară, aceştia au văzut-o pe bătrână în mijlocul drumului din
faţa casei aplecată sa caute ceva. Au întrebat-o ce face acolo. Bătrâna le-
a spus că şi-a pierdut acul. Atunci, săritori, toţi s-au pus în genunchi şi au
început să caute de zor. După o vreme, unul dintre ei i-a spus: „Se lasă
seara, în curând nu vom vedea deloc, poţi să ne spui mai clar unde ţi-ai
pierdut acul?”. „L-am pierdut în casă”, răspunse bătrâna. „Eşti smintită”,
îi răspunde omul. „Ai pierdut acul în casă şi vrei să-l găseşti afară?”.
Liniştită, bătrâna îi răspunde: „Îl caut afară pentru că aici este lumină. În
casă este întuneric”. Cineva intervine: „Totuşi, gândeşte-te, chiar dacă ai
lumină afară, cum poţi găsi acul afară dacă nu l-ai pierdut aici? Cel mai
bun lucru ar fi să ducem o lampă în casă şi să căutăm acul acolo un l-ai
pierdut”. Bătrâna începu a râde: „Cât de inteligenţi sunteţi atunci când
este vorba de lucruri simple. Când vă veţi folosi această inteligenţă
pentru a înţelege ce se întâmplă cu vieţile voastre? V-am văzut mereu
căutând în exterior explicaţii pentru necazurile voastre când sunt sigură,
din propria experienţă, că ar trebui să căutaţi în casele voastre rădăcinile
nefericirii voastre. De ce căutaţi pace în lucrurile exterioare? Acolo aţi
pierdut-o oare?”.

220
 18. În căutarea mării

Trăia odată într-un mare acvariu un delfin ce era bucuria copiilor

pentru minunatele spectacole pe care le dădea în fiecare vară. Era atât de
cuminte şi de inteligent încât dresorul îi permitea adesea să iasă în larg,
deoarece acesta se întorcea de fiecare dată în acvariul său.
Într-o zi însă, delfinul nostru s-a hotărât să plece în căutarea mării
despre care a tot auzit vorbindu-se. Oamenii care veneau la spectacolele
sale vorbeau între ei cât de frumoasă este mare, ce ape limpezi are, cât de
plăcută este briza mării şi ce minunat străluceşte soarele deasupra ei.
Erau unii care povesteau chiar că pot auzi glasul mării şi că de multe ori
s-au lăsat mângâiaţi de apele sale.
Delfinul a pornit deci, într-o frumoasă dimineaţă de vară, în
căutarea acestui loc minunat. După puţin timp a întâlnit o broască
ţestoasă uriaşă pe care o întrebă cum să ajungă la mare. Aceasta îi spune
că nu este prea sigură, dar îl sfătui să meargă înainte. Foarte curând
ajunse în dreptul unei balene pe care o întrebă acelaşi lucru. „Am auzit
vorbindu-se de ea, dar nu ştiu prea bine unde se află”, îi răspunse
aceasta. A mai întâlnit şi alte animale în drumul său, dar nici una nu
cunoştea locul exact unde se găseşte marea.
Într-un târziu, după ce s-a tot învârtit la întâmplare, dezamăgit că n-
a reuşit să ajungă în acel ţinut minunat despre care tot a auzit vorbindu-
se, a întâlnit o superbă sirenă cu părul de aur. Uimit de frumuseţea ei, s-a
apropiat încet şi i-a pus aceeaşi întrebare: „Poţi să-mi spui care este
drumul pentru a ajunge la mare?”. „Dragă prietene”, îi răspunse sirena,
„dar tu te afli deja în mare; noi toţi suntem în mare. Ea este aici în jurul

221
nostru, cât vezi cu ochii. Apele sale te mângâie cu blândeţe, valurile sale
te leagănă uşor. Tu trăieşti în această minune”.
Apoi sirena dispăru, cu surâsul pe buze, văzând strălucirea din ochii
delfinului.
Seara târziu, acesta reuşi să ajungă din nou în acvariul său. A înţeles
însă că trăise în mare tot timpul, fără să-şi dea seama de toată frumuseţea
care îl înconjura şi care îi aparţinea.

19.Cum să pleci în călătorie

A fost odată un om ce-şi dorea grozav să plece într-o călătorie care,

spera el, ar putea să-i schimbe din temelie viaţa ce i se părea din ce mai
fără rost. A început să se pregătească foarte serios pentru această
experienţă şi a pierdut mult timp pentru a organiza totul cât mai bine. A
urmat cursuri de geografie şi a învăţat mai multe limbi. Locul de
destinaţie conta mai puţin pentru el; important era să plece.
Problemele au început atunci când s-a prezentat la agenţia de voiaj,
pentru a-şi rezerva bilete de avion. „Nu vreau să merg in Mexic, nici în
Grecia, nici în Italia”, a spus omul nostru celui care trebuia să-i
completeze biletul. „Atunci unde vreţi să mergeţi?”, l-a întrebat
funcţionarul. „Sigur nu vreau să merg în Anglia, nici în Africa, nici în
Australia, nici în Germania”. „Asta nu ne ajută cu nimic”, a spus
funcţionarul, din ce în ce mai nedumerit. „Trebuie să ştiu unde doriţi să
mergeţi.” „Nu mă interesează Spania, Portugalia, nici Rusia sau India”, a
continuat viitorul turist. Funcţionarul a renunţat să mai discute cu el şi nu
i-a dat nici un bilet.

222
 Ajuns în acest impas, omul nostru s-a întors dezamăgit acasă, iar
noaptea a visat că se afla într-un aeroport imens, privind cum decolează
avioanele. Lângă el a apărut deodată aviatorul Lindberg care i-a spus:
„Avioanele sunt gata să zboare oriunde. Pilotul este cel care hotărăşte
aeroportul unde acesta vor ateriza”.

20. Oraşul libertăţii

„Un turist s-a pornit să se odihnească într-un orăşel de munte. S-a

îndreptat către un bătrân care stătea pe o bancă în faţa singurului
magazin din oraş şi l-a întrebat:
- Prietene, ai putea să-mi spui ceva prin care este cunoscut acest oraş?
- Păi, răspunse bătrânul, nu ştiu să fie cunoscut pentru altceva decât
că poate fi un punct de plecare în lume. Porneşti de aici şi te poţi duce
unde vrei.”

21. Ce semeni, aia culegi

„Se spune că înainte de a deveni preşedinte al Statelor Unite, Garfield

era director al Colegiului Hram, de Ohio. Atunci când tatăl unui student
l-a întrebat dacă programa nu poate fi simplificată astfel încât fiul lui să
termine cursurile mai curând, Gartfield i-a răspuns: „Sigur că da. Dar
asta depinde de ceea ce vreţi să faceţi cu fiul dumneavoastră. Când
Dumnezeu vrea să facă un stejar, are nevoie se o sută de ani. Când vrea
să facă un tufiş, are nevoie doar de două luni.”

223
 22. Fericirea de fiecare zi

„Într-o luni de dimineaţă, într-un lift aglomerat, cineva a început să

fredoneze un cântec. Cineva din lift, enervat de starea de spirit a omului,
l-a repezit:
- Ai vreun motiv să fii fericit?
- Ei, domnule, răspunse liftierul fericit, este prima oară când trăiesc
ziua acesta”

224
 ANEXA III
ALGORITMUL PROCEDURII DE CONSILIERE

SOLOCITARE

Analiza primară Semnarea

contractelor

PROCEDURA ADMINISTRATIVĂ
Orientarea NU DA
spre alţi Modalităţi
Competenţa de paltă
specialişti centrului

Clauze de
confidenţialitate

Negocierea limitelor
Repartizarea către un consilier răspunderii

Analiza detaliată a problemei

NU DA
Probelemă Întocmirea
complexă PSIHOGRAMEI
necesită detalii

• Despre client
• Despre problemă Alte informaţii
• Tehnice necesare
• Ştiinţifice
• Organizatorice

Opţiunea pentru modalitatea de

soluţionare

Consultanţă Management educaţional

Procedura Procedura

225