Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CUPRINS
1. ARGUMENT..............................................................................................2
2. COMUNICAREA CA ACT DE PERSUASIUNE..................................3
2. I.COMUNCAREA: DOVADĂ A EXISTENŢEI UMANE .........................................3
2. II. ETAPELE COMUNICĂRII...................................................................................5
2. III. PROFESORUL ÎNTRE DEMERSUL RETORIC ŞI DEMERSUL
COMUNICATIV...................................................................................................................6
2. IV. PERSUASIUNEA CA FINALITATE A COMUNICĂRII ...................................10
2. V. PROCESUL DE COMUNICARE ........................................................................16
2. VI. INFORMAŢIA.....................................................................................................17
2. VII. ŞCOALA CA FORMATOR AL APTITUDINILOR ŞI ATITUDINILOR
COMUNICATIVE..............................................................................................................22
3. ACTUALIZĂRI ALE COMUNICĂRII ÎN SOCIETATE
ŞCOALA ŞI MASS – MEDIA........................................................................................26
3. I. MODELUL OFERIT DE MASS -MEDIA...................................................................26
3. II. MODELUL OFERIT DE ŞCOALĂ...........................................................................32
3. III. FAMILIA CA FACTOR MEDIATIC........................................................................35
3. IV.STUDIU DE CAZ......................................................................................................39
4. COMUNICAREA DIDACTICĂ....................................................................42
4. I. DELIMITĂRI CONCEPTUALE.................................................................................42
4. II. BLOCAJE ALE COMUNICĂRII DIDACTICE.........................................................45
4. III. PERSONALITATEA ŞI COMUNICAREA DIDACTICĂ.........................................46
4. IV. RELAŢIILE SOCIAL-VALORICE ÎN COMUNICAREA DIDACTICĂ....................48
4. V. BLOCAJELE DETERMINATE DE CANALUL DE TRANSMISIE...........................52
4. VI. BLOCAJELE DETERMINATE DE DOMENIUL COGNITIV................................54
4. VII. EFICIENTIZAREA COMUNICĂRII DIDACTICE...............................................56
5. CONCLUZII...................................................................................................62
6. BIBLIOGRAFIE............................................................................................63
1
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
ARGUMENT
A devenit un truism ideea că evoluţia umană este dependentă de comunicare, care sunt
însă implicaţiile acestei credinţe este foarte greu, dacă nu chiar imposibil de demonstrat.
Conceptul de comunicare este echivalent atât conceptului de om şi umanitate cât şi
conceptului de gândire.
Al doilea capitol este centrat asupra coordonatelor educative centrale din orice
comunitatea: mass- media, şcoala şi familia. Argumentaţia se bazează pe factorul de risc
major reprezentat de televiziune, care după cum arată specialiştii conduce la blocaje
emoţionale şi cognitive şi mai mult de atât produce o scădere a performanţelor intelectuale.
Cu toate aceste televiziunea beneficiază de mijloace comunicative infinit mai atractive –şi
care creează chiar dependenţă – decât şcoala. Capitolul propune şi o serie de măsuri ce
vizează îmbunătăţirea comunicării formale.
2
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
Mai mult de atât, unii psihologi opinează că vorbirea este gândirea însăşi, ei
argumentând că atunci producem un act cognitiv, ne folosim nu de obiecte propriu-zise, ci de
înlocuitoare ale acestora, adică de cuvinte. De comunicarea verbală este dependentă
posibilitatea noastră de a relaţiona cu semenii, de a conceptualiza şi de a lăsa o mărturie
viabilă a trecerii noastre prin viaţă.
3
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
vederea obţinerii stabilităţii ori a unor modificări de comportament individual sau de grup.
Universul comunicării a fost cercetat de lingvişti, antropologi, psihologi şi psihiatri, filosofi ai
culturii, ingineri, sociologi. Din aceste perspective diferite au rezultat definiţii diferite (mai
mult de 120). În Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX) comunicarea are următoarele
sensuri: „a face cunoscut, a da de ştire, a informa, a spune” Definiţia comportă ideea de
proces şi de relaţie cognitivă. În prezent, comunicaţia priveşte latura tehnică, mijloacele
oferite de tehnologii, iar comunicarea se referă la procesul în sine, cu implicaţiile lui psiho-
lingvistice şi sociale.
4
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
2. Etapa vorbirii şi limbajului este legată de apariţia Omului de Cro Magnon, cu capacitate
craniană mai mare, capabil să utilizeze surse şi simboluri, să clasifice, să abstractizeze, să
analizeze şi să sintetizeze. La acest nivel apare limbajul articulat. Această evoluţie a durat mai
multe mii de ani.
5
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
Aurel Codoban găseşte că filosofia nu este atât istorică cât logică în desfăşurarea ei, şi
că este circumscrisă de o celebră formulare a lui Gorgias care spune că: mai întâi nu există
nimic, apoi, chiar dacă ar exista, nu putem cunoaşte; şi în fine, chiar dacă putem cunoaşte, nu
putem comunica În expresia lui Gorgias, trilema este formulată astfel: „Nimic nu există,
întrucât Nefiinţa nu există prin definiţie, iar Fiinţa, ca substanţă ascunsă sub aparenţe, nu
este decât un cuvânt, oricum niciuna dintre ele nu ne sunt date în experienţă. Tot astfel nu
există relaţii între ele, căci judecata ar deveni imposibilă. Chiar dacă ar exista n-am putea
cunoaşte, căci realitatea sensibilă nu este inteligibilă şi, pe de altă parte, ceea ce ar fi
inteligibil nu este dat în experienţă, deci nu există. Chiar dacă am putea cunoaşte n-am putea
comunica, întrucât limbajul este arbitrar, iar cuvintele, care au mai multe sensuri, trădează
gândirea, care este unică” (apud. Aurel Codoban, Introducere în filosofie, Cluj Napoca:
Editura „Argonaut”, 1995, p. 167 168). Această trilemă reprezintă o negare succesivă a
„ceea ce este”, a cunoaşterii şi a comunicării.
6
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
7
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
1. Nu poţi să nu comunici
2. A comunica presupune cunoaştere de sine şi stimă de sine
3. A comunica presupune cunoaşterea nevoilor celuilalt.
4. A comunica presupune a şti să asculţi
5. A comunica presupune a înţelege mesage.
6. A comunica presupune a da feed-back-uri.
7. A comunica presupune a înţelege procesualitatea unei relaţii.
8. A comunica presupune a şti să îţi exprimi sentimentele.
9. A comunica presupune a accepta conflictele.
10. A comunica presupune asumarea rezolvării conflictelor.
8
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
dificil a enumera calităţile reale care o ajută să se prezinte astfel. . Sunt considerate ca fiind
persoane competente în comunicare acei vorbitori care au următoarele calităţi:
a) posedă un larg evantai de comportamente (bogăţia, cultura personalităţii);
b)are capacitatea de a găsi comportamentul potrivit în raport cu situaţia de comunicare
(adecvare);
c) capacitatea empatică, adică de a intra în contextul definit de mediul partenerilor
comunicării;
d) complexitatea cognitivă, adică capacitatea de a elabora scenarii diferite pentru
fiecare situaţie de comunicare;
e) angajarea în relaţie care cuprinde ca motivaţie: angajarea faţa de o alta (alte)
persoane (auditoriu) şi angajarea în raport cu mesajul (interes pentru conţinutul discursului
pentru ceea ce se spune).
9
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
excelenţei sinelui", oferită de retorică. Se spune că „cine comunică se comunică". Orice formă
ar lua, comunicarea înseamnă ştiinţa de a folosi mijloacele de exprimare – cuvinte, gesturi,
mimica, tehnici – toate cu un scop bine precizat. Ea este voinţa si capacitatea de a orienta
mesajul spre celălalt cu înţelegerea nevoii acestuia, este cercetarea înţelegerii si nevoia de a se
face înţeles. Comunicarea este drumul către celălalt care presupune:
1. a stabili relaţia prin: sincronizarea corporală (la doua niveluri: corporal şi paraverbal);
sincronizarea limbajului (aceleaşi semnificaţii pentru cuvintele şi imaginile utilizate atât de
orator, cât si de auditor); sincronizarea sistemului de valori;
2. intrarea pe aceeaşi lungime de undă cu auditoriul (rezonanţa);
3. calibrarea (discursului) în funcţie de partener (ce si cât poate acesta primi ca mesaj);
4. gândirea efectelor înainte ca acesta să se producă (Precizarea succesului aduce succes, a
insuccesului insucces scrie P. Botezatu);
5. contextualizarea respectiv adoptarea şi ameliorarea discursului în funcţie de caracteristicile
auditoriului;
6. utilizarea mijloacelor stilistice, a figurilor de idei şi de cuvinte pentru a da expresivitate si
frumuseţe discursului. Privită ca realitate, prin comunicare se exprimă fapte, sentimente şi
relaţii între acestea.
Faptele sunt alcătuite din: ce se vede (postură, gesturi, forme, culori, dimensiuni etc.);
ce se aude (vorba, timbrul vocii, muzica, ritmul, pauzele); ce se spune (cuvântul,
semnificaţiile, conţinuturile, ideile); ce se face (acţiuni, organizări, procese etc.). Sentimentele
auditoriului. Ele sunt în fapt, afectivitatea pe care o generează şi/sau o manifestă fiecare grup
in momentele sale de trăire (satisfacţie, tensiune, conflict etc.). Relaţia fapte – sentimente se
prezintă la nivelul intenţiei, senzaţiilor, impresiilor, înţelegerilor date, faptelor, contextelor,
oamenilor. Se ştie că fiecare persoană are tendinţa să deformeze, să interpreteze, să
înfrumuseţeze ori să atenueze ceea ce vede, simte, aude. Ca realitate, relaţia ia forma de: ceea
ce s-a perceput, ceea ce s-a înţeles, ceea ce s-a exprimat, ceea ce s-a vrut să se exprime. Ca
finalitate, rezultatul comunicării trebuie sa fie starea pe care o induce vorbitorul auditoriului.
In vreme ce primul îşi caută elementele care să-i facă oportune prezenţa, acţiunile pregătite şi
tema aleasă, celălalt va fi dominat în primul rând de ceea ce aşteaptă şi apoi de ceea ce vede şi
admite că trebuie reţinut pentru ca pe aceasta bază – simte ceva (subliniază autorul) dorit, util,
provocator, incitant, favorabil manifestărilor viitoare.
10
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
Ea îşi precizează si mai mult domeniul in opoziţie cu logica formala. Spre deosebire
de această disciplină rece, impersonală, atemporală, cu interlocutor abstract, preocupată
excesiv de rigoare si corectitudine, noua retorică explorează raţiunea concretă şi stimată. Ea
este o logică „deschisă care nu exclude neprevăzutul ci, dimpotrivă caută să îl includă în
sistemul ei. Teoria demonstraţiei nu cunoaşte decât probe corecte conforme cu regulile
unanim acceptate şi probe care nu îndeplinesc aceste condiţii.
11
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
12
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
Diferenţa dintre educator şi manipulator apare la nivelul scopului urmărit prin acţiunea
lor: în timp ce educatorul urmăreşte sa realizeze o fiinţa liberă care să se descopere in vocaţia
sa, să-i cultive respectul pentru adevăr, bine, frumos, în timp ce manipulatorul va fi
dezinteresat de persoana celuilalt, impunându-i un mod de a fi străin ei. Cea mai radicală
formă de manipulare, caracteristică tipului de discurs amintit mai sus este acela care nu ţine
seama deloc de oameni, de diferenţele dintre ei, nivelându-i, uniformizându-i si subjugându-le
modul de gândire.
13
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
14
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
capabil să sesizeze şi să analizeze cauzele, formele şi consecinţele unui fapt sau ale unei
situaţii şi să le comunice într-o formă inteligibilă.
V. PROCESUL DE COMUNICARE
15
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
informaţie informaţie
VI. INFORMAŢIA
informaţie informaţie
16
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
- persuadarea interlocutorului;
- recunoaşterea valorii personale;
Comunicarea publica:
17
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
este o forma specializata a comunicării interumane care are rădăcinile în retorica antică.
Acest tip de comunicare implică şi o bună comunicare orală, coordonată indispensabilă în
ceea ce priveşte procesul educaţional. Stăpânirea comunicării orale presupune o înţelegere
corectă a mesajelor primite în limba folosită în situaţia dată, exprimarea orală adecvată în
diferite medii profesionale sau sociale şi adaptarea discursului / dialogului la nivelul
interlocutorului / interlocutorilor. Asemenea competenţe sunt necesare în relaţiile publice,
în relaţiile cu publicul, în relaţiile profesorilor cu elevii, părinţii acestora şi autorităţile
locale. Printre cele mai importante aptitudini comunicative enumerăm:
Comunicarea de masă:
18
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
Comunicarea de grup
Întrucât o clasă de elevi şi cu atât mai mult întregul colectiv al unei unităţi şcolare
constituie un grup se impune ca fiind imperios necesară evidenţierea principalelor trăsături
ale unui grup:
19
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
20
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
problemelor
21
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
Blocajele de comunicare dintre elev şi profesori, sau chiar între elevi - colegi de
clasa, apar datorită multor cauze. Cele mai frecvent întâlnite situaţii de blocaj sunt generate
de faptul că profesorul nu-l consideră pe elev partener de discuţie cu drepturi egale în
comunicare. De asemenea, antrenarea reală a elevilor în comunicare, pe parcursul lecţiilor,
lipseşte în marea majoritate a orelor de curs. Lipsa de relaţionare între cadrele didactice sau
între reprezentanţii şcolii şi membrii familiilor elevilor, lipsa unui dialog autentic între
aceştia sunt alte cauze care au drept efect absenţa comunicării reale în şcoală. Ştiut fiind
că educaţia nu este dresaj, atunci accentul se va pune pe libertatea individului, rezultată nu
prin raţionalitatea proprie, ci printr-o convingere bazata pe alegerea dintre mai multe
variante.
De aici se va naşte diferenţa dintre ceea ce se înţelege prin elevi "buni" şi elevi cu
abilitate socială, pregătiţi pentru viaţa socială. Vom înţelege şcoala ca o instituţie unde se
comunică prin toate mijloacele, se învaţă şi realizează comunicarea, pentru toate nivelurile
şi pentru orice context social ori tematic. Scopul comunicării în şcoală nu se rezumă la
reuşita şcolară, ci urmăreşte reuşita umană, în toate condiţiile şi în toate momentele vieţii.
In ce priveşte educatorul, vom putea spune că acesta este un arbitru, care promovând-o
corectează comunicarea, pentru că el nu este un model de orator, modelul nefiind garantat.
22
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
societăţii.
La rândul său, acum elevul obligă educatorul să continue grija pentru "acordările"
necesare la neîntrerupta lui devenire, trecere de la o etapă la alta a evoluţiei. Educatorului
nu i se cere doar o recunoaştere a elevului de ieri, ci si o precunoaştere a celui ce va fi
mâine, încât orice recomandare pe care o va face se va efectua cu argumentele elevilor şi
cu racordare la contextul emoţional şi intelectual al vârstei acestuia.
Capacitatea de comunicare deţinuta de ceea ce numim limbajul corporal, limbajul
grafic, limbajul iconic, este necultivată, iar un limbaj imaginativ rămâne numai în seama
preocupărilor pe care le are comunicarea de masă. Pentru ca interdependenţa de formal,
neformal şi complementaritatea lor sa fie reală, se cere contribuţia directă în acest sens a
şcolii.
Şcoala este aceea care poate forma elevului capacitatea de a transforma un mesaj în
semnificaţii pentru ca la rândul său să poată alege şi constitui mesaje adecvate obiectivelor
de semnificare. Insuşirea de către elevi a acestor limbaje poate contribui la realizarea
echilibrului între educaţie şi comunicare, asigurându-se astfel simţul critic în preluarea
oricărei informaţii, a oricăror mesaje, diminuând efectele nedorite ale mas-mediei. Tot
odată, se vor putea realiza pe tot restul vieţii selecţii în funcţie de exigenţele calitative şi
culturale. Comunicarea interpersonală este sursa transformării individului în ceea ce
doreşte să fie, dar este şi dovada devenirii.
Iată câteva direcţii important de urmărit pentru a putea asigura elevilor nu doar un
mediu educaţional, ci şi dezvoltarea armonioasă din punct de vedere intelectual, moral şi
emoţional: elevul trebuie să-şi formeze competenţe de comunicare, mai concret "abilitatea
de a exprima şi interpreta gânduri, sentimente şi fapte, atât in scris cât şi oral, în cadrul
întregului spectru de contexte sociale: muncă, familie şi timp liber". După cum putem
observa, această definiţie integrează în egală măsura cunoştinţe, capacităţi şi atitudini care
nu se limitează doar la un domeniu disciplinar.
In cadrul procesului de proiectare a programelor şcolare romaneşti, la toate
disciplinele de studiu, s-a ţinut seama de faptul ca ele să respecte trei aspecte funcţionale,
şi anume: practica raţională a limbii romane prin dezvoltarea unor competenţe de receptare
şi de producere de mesaje orale şi scrise; formarea şi dezvoltarea unor competente de
comunicare şi de interacţiune prin activităţi şi sarcini de învăţare care vizează utilizarea
conştientă şi adecvată a unor modalităţi şi tehnici de interacţiune în diverse situaţii de
23
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
b) comunicarea cooperantă şi egală între neegali este destinată unirii eforturilor spre
atingerea unui obiectiv comun. Ea presupune acceptarea egalităţii între neegali şi
întovărăşirea „păna la trecerea punţii" adică cooperarea în muncă (ex.: grupurile mixte de
civili şi militari constituite pentru gestionarea unei crize);
24
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
25
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
Noua lege promovează ideea serviciilor alternative de tip familial, acestea fiind un
real sprijin pentru prevenirea separării copilului de părinţii săi, spre deosebire de vechile
leagăne de copii. Daca drepturile îi sunt încălcate, copilul este expus unor mari riscuri:
dezvoltare fizică şi mentală anormală, sănătate precară, neînscriere în sistemul de
învăţământ, abandon şcolar, lipsa unui adăpost. Societatea actuală se confruntă însă cu
probleme mai grave decât cele de natură fizică şi materială şi anume ritmul copleşitor al
dezvoltării emoţionale.
26
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
Trăsături precum violenţa, sexualitatea, magicul sunt însuşite precum mult mai repede
şi mai profund decât mesajul care se impune ca motiv principal al comunicării. Aceasta în
condiţiile în care cercetările arată că mediul în care trăieşte copilul nu trebuie să fie unul
agitat, construit artificial, ci, mai curând, unul liniştit. Este necesar de avut în vedere că,
pentru dezvoltarea creierului, are importanţă, nu atât activitatea exterioară, cât intensitatea
proceselor interioare, reflexive, vorbirea copilului cu sine însuşi despre uimitoarea lume
care îl înconjoară. Ritmul alert în care se succed imaginile pe micul ecran fac ca tânărul să
nu mai poată interioriza decât mesajul de suprafaţă nu şi atitudinea critică, reflexivă.
27
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
ci, dimpotrivă, presupune o experienţă pasivă şi pasivizantă pentru mintea umană. După
vizionarea prelungită, copii vor avea tendinţa de a rămâne în aceeaşi stare de pasivitate sau
de neimplicare în cunoaşterea lumii reale.
Dacă despre o învăţare conştientă în faţa televizorului nici nu poate fi vorba, se poate
remarca însă că televiziunea are capacitatea de a-şi trimite mesajele direct în subconştient,
fără ca telespectatorul să poată controla acea informaţie, să conştientizeze cu adevărat
mesajul şi modalitatea lui de pătrundere în memorie. Prin televizor telespectatorii percep şi
îşi însuşesc în mod inconştient mai bine decât prin orice alt mijloc de comunicare spiritul
general al unei realităţi sau al unei persoane.
28
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
29
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
televizorului, cât nu vor fi căutate în viaţa reală modele şi resursele dobândirii împlinirii
sufleteşti, a fericirii în ultimă instanţă. Ea va deveni o sursă permanentă de tensiune şi de
nemulţumire faţă de persoana celuilalt sau faţă de propria persoană.
Urmând tiparul omului perfect (chiar şi personajele care pleacă din poziţia de
nepopular se vor transforma în adevăraţi idoli), televiziunea propagă în mod vădit şi
violenţa; deşi acest lucru atrage după sine numeroase sancţiune producătorii tv vizează în
primul rând lucrativitatea unui program şi nu conţinutul lui educativ. Cercetările
psihologilor şi ale sociologilor subliniază faptul că violenţa tv tinde să fie transpusă de
tineri în realitate, astfel observă că televiziune facilitează agresivitatea şi comportamentul
antisocial, dezvoltă insensibilitatea la violenţă şi la victimele violenţei.
Orice act violent văzut pe micul ecran antrenează creierul să răspundă violent la
stimulii mediului, condiţionând astfel un comportament impulsiv, o agresivitate reflexivă,
involuntară. Cercetările arată că violenţa tv activează atât zona corticală a memoriei de
lungă durată, cât şi pe aceea implicată în stresul post traumatic, fapt ce cauzează
sentimentul unei potenţiale agresiuni, stresul, irascibilitatea şi, închizând cercul, violenţa.
Luând în consideraţie cele prezentate mai sus, este lesne de înţeles că în condiţiile
în care televizorul invadează existenţa umană, efortul intelectual şi volitiv pe care îl
presupune şcolarizare este negat de tineri. Acest lucru are însă efecte şi la nivel emoţional,
construindu-se bazele unei societăţi anarhice.
30
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
31
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
îl are folosirea inteligentă a emoţiilor. Teoriile moderne despre inteligenţă s-au dezvoltat
prin observarea faptului că individul uman, pe parcursul vieţii, este într-o permanentă
dezvoltare personală care, pentru a avea succes, ar trebui să îndeplinească anumite
condiţii. Aceste condiţii de realizare a succesului în viaţă depind de abilităţi care se
formează pe tot parcursul educaţiei formale sau cel puţin ar trebui să fie urmărite ca
obiective, dincolo de discipline
Pentru această schimbare este nevoie însă ca oamenii să acorde mai mult credit
instituţiilor educative şi mai ales să susţină în mod voluntar eforturile şcolii de a educa
tânăra generaţie. Dezvoltarea socială urmăreşte cu aceeaşi interes bunăstarea individuală,
cât şi coeziunea socială. Armonia socială este conceptualizată atât la nivelul structurilor
obiective, ca opus al polarizării sociale sau al incidenţei sărăciei cât şi la nivelul individual
32
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
33
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
Principalii factori care ajută copilul în desăvârşirea propriei educaţii sunt şcoala şi
familia. Funcţia educativă a familiei constă în formarea priceperilor, deprinderilor de viaţă,
transmiterea primelor cunoştinţe, sentimente, virtuţi. Rolul familiei este important în
dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, moral şi estetic. La alegerea
şcolii de către părinţi contează tipul de şcoală, tradiţia şcolii, dotarea materială a şcolii,
conţinutul învăţământului, dar nu în ultimul rând calitatea cadrelor didactice. Copilul
reprezintă elementul central în educaţi. Educaţia trebuie centrată pe elev, iar finalitatea ei
să fie formarea capacităţii elevului de a se adapta la realitatea socială. Şcoala alături de
familie influenţează prin condiţiile concrete în care se desfăşoară procesul de învăţământ,
personalitatea copilului.
34
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
Alături de şcoală, familia exercită cea mai mare influenţă asupra copilului, iar
scopul acţiunilor lor trebuie să fie unitar. Familia, prin condiţiile oferite, prin înţelegerea
corectă a manifestărilor copiilor, prin contribuţia în lărgirea orizontului profesional al
acestora şi prin oferirea unor modele pozitive de convieţuire socială contribuie la păşirea
corectă a tânărului în viaţă. Familia poate stimula elevul, îl poate mobiliza în acţiuni legate
de un anumit domeniu de activitate faţă de care manifestă aderenţă şi pentru care prezintă
mai multă garanţie, în valorificarea capacităţilor proprii. Părintele îşi poate da mai bine
seama de toate acestea în colaborare cu şcoala.
35
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
Aceştia se jenează atunci când sunt citite notele de diriginte în plenul şedinţei.
Vizitele la domiciliu se anunţă în prealabil prin precizarea scopului acesteia.
Corespondenţa se face de regulă atunci când se comunică rezultatele la învăţătură şi
disciplină, chemarea părinţilor la şcoală, adresarea de felicitări pentru rezultatele copilului.
Este bine dacă dirigintele reuşeşte să mobilizeze părinţii în realizarea de activităţi
extraşcolare: serbări, excursii, expoziţii, meciuri sportive, amenajarea spaţiului şcolar.
Aceste activităţi sunt benefice atât pentru elevi cât şi pentru şcoală.
36
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
Atunci însă când este necesar a face faţă sfidărilor precum subordonarea informaţiei
şi modelelor alternative furnizate de media, sau fenomenelor grave ale societăţii
precum excluderea socială, marginalizarea sau violenţa, familia la fel ca şi şcoala nu
au repere. Chiar dacă cadrul general de repartizare a responsabilităţilor este clar,
aplicarea sa practică devine din ce în ce mai problematică într-o societate
contemporană pradă a tulburărilor profunde care afectează atât familia cât şi şcoala,
precum şi legăturile între aceste două instituţii. În acest fel, cea mai bună comunicare
între copii, părinţi şi şcoală, cu participarea lumii asociative şi a educaţiei neformale,
şi crearea unui adevărat parteneriat între ei par a fi absolut necesare pentru a răspunde
necesităţilor educative ale societăţii noastre.
37
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
IV.STUDIU DE CAZ
38
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
39
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
existente: basme, cântecele epice şi lirice, obiceiurile - ca acte ale mecanismului social,
care vorbesc despre situaţiile în care se găseşte omul, despre anumite întâmplări ale vieţii
sociale.
40
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
indispensabil pentru individ si societate, cu atât mai mult cu cât apropierea dintre culturi
datorată telecomunicaţiilor, afacerilor, turismului, circulaţiei emigranţilor, pune in pericol
coexistenta între popoare. Imposibilitatea înţelegerii identităţii culturale a indivizilor poate
conduce la apariţia diferitelor manifestări specifice de violentă si chiar la războaie.
COMUNICAREA DIDACTICĂ
I. DELIMITĂRI CONCEPTUALE
Cum procesul de învăţământ este înţeles ca acţiunea organizată prin care individul
îşi însuşeşte valorile ştiinţifice, culturale în instituţii specializate, putem spune, într-o primă
aproximaţie, că avem de-a face cu o comunicare didactică atunci când, în mod organizat şi
în instituţii specializate, anumite persoane, cu o pregătire specială, transmit cunoştinţe,
formează deprinderi, atitudini, iniţiază activităţi în vederea educării generaţiei tinere.
O definiţie a comunicării didactice ne oferă L. Iacob (1998, p. 190): este o
comunicare instrumentală direct implicată în susţinerea unui proces sistematic de
învăţare. Autoarea crede că, în această accepţie, nu există restricţii de conţinut (pot fi
văzute atât achiziţiile de cunoştinţe cât şi formarea de deprinderi, de atitudini, de
41
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
42
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
43
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
44
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
45
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
condiţiile unei bune pregătiri elevul s-ar putea să nu fie capabil să urmărească întrebările
profesorului şi, în consecinţă, să nu poată da răspunsurile adecvate. Relaţia de comunicare
profesor – elev este afectată dacă elevul se simte ameninţat, luat peste picior, ridiculizat.
Pe de altă parte şi elevul se angajează în relaţia de comunicare cu anumite trăsături
de personalitate ce trebuie luate în considerare de către profesor. Îndeosebi diferenţele pe
linia introversiune – extraversiune sunt determinate în comunicare. Introvertiţii, orientaţi
către sine şi către relaţie nu acceptă şi nu se angajează cu adevărat într-o sarcină decât dacă
relaţia este pozitivă. Cu alte cuvinte, pentru un elev introvertit premise pentru o bună
comunicare cu profesorul o reprezintă încărcătura afectivă pozitivă a relaţiei professor –
elev. Aceşti elevi au mai multă nevoie decât alţii de valorizare, de recunoaştere a muncii
lor din partea profesorului. Astfel, se obţin atitudini de retragere, evitare sau chiar de
opoziţie pentru că elevul se va considera neînţeles de profesorul său. În acelaţi timp,
extravertiţii orientaţi către acţiune, se preocupă mai puţin de personae, relaţii şi de
profunzimea relaţiilor.
46
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
neînsemnate. Această lipsă de încredere îşi are expresia într-o slabă cooperare cu membrii
grupului şi, uneori, o marginalizare a persoanei individualiste de către grup.
Cea de-a doua categorie de obstacole îşi are originea în relaţiile interindividuale
dintre participanţii la relaţia de comunicare didactică. În primul rând, trebuie să remarcăm
faptul că între profesor şi elevul său regăsim în permanenţă o relaţie de autoritate:
profesorul este considerat autoritatea cognitivă (epistimică) în desfăşurarea actului didactic
în general şi a comunicării didactice în special. Autoritatea cognitivă este autoritatea celui
care ştie mai mult într-un domeniu. Relaţia de autoritate în comunicarea didactică nu se
manifestă numai între elev şi profesor, ci şi între elevii aceleiaşi clase: unii elevi ştiu mai
mult la anumite materii, motiv pentru care sunt consideraţi autorităţi în domeniu.
Ce influenţă are autoritatea asupra eficientizării relaţiei de comunicare didactică?
Statutul acestei influenţe este ambivalent. De multe ori, autoritatea este un instrument al
dinamizării şi al eficientizării comunicării didactice. Recunoscând în profesor (şi de
asemenea în unii colegi) autoritatea cognitivă într-un domeniu, elevii vor avea tendinţa de
a intra în relaţie de comunicare cu acesta pentru a se informa în legătură cu anumite
probleme, pentru a clarifica anumite concepte etc. a recunoaşte o autoritate înseamnă, în
ultimă instanţă, a indica sursa din care te poţi documenta într-un domeniu. Aceasta este
tendinţa naturală, firească într.o relaţie de cunoaştere. Numai că, putem constata cu
uşurinţă, autoritatea şi recunoaşterea ei sunt şi sursa unor distorsiuni pe traiectul
comunicării didactice.
47
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
Or, dacă această posibilitate este anulată, avem de-a face cu un serios obstacol în
calea comunicării didactice, ceea ce vine din natura relaţiei (sau poziţionării) celor doi
participanţi la actul comunicării didactice. În orivinţa relaţiei de autoritate profesor-elev,
trebuie să menţionăm şi faptul că, în realitate, ea este dedublată: pe de o parte avem de-a
face cu o relaţie de autoritate cognitivă, epistemică (profesorul este cel care ştie mai mult
în raport cu elevul său) şi, pe de altă parte, se instituie o relaţie de autoritate deontică
(profesorul îndeplineşte o funcţie în raport cu elevul, poate să dea ordine şi să decidă
sancţiuni dacă regulile nu sunt îndeplinite). Constatăm că între profesor şi elev se
insinuează şi o relaţie de putere: profesorul este purtătorul puterii în timp ce elevul este
destinatarul ei. Dacă elevul resimte autoritatea profesorului său ca apăsătoare, ca
dominatoare, se va simţi ameninţat, va resimţi teamă şi nu va reuşi să recepţioneze în cele
mai bune condiţii mesajele profesorului.
În aceste condiţii, conflictul valoric este un obstacol în calea unei bune comunicări
didactice. Conflictul valoric se poate instala la diferite niveluri, constituindu-se în tot atâtea
blocaje ale comunicării: la nivelul valorilor morale, la nivelul valorilor estetice, la nivelul
valorilor vieţii în comun. Într-o societate în care normele şi valorile morale sunt destul de
amestecate şi de confuze este foarte uşor să apară disonanţe, conflicte valorice între
48
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
profesori şi elevi la nivelul valorilor morale. De multe ori, ecste conflicte îşi au originea în
mediul familial din care provine elevul, în mediul cultural în care a fost crescut şi educat.
Dacă profesorul nu ţine seamna de diversitatea valorilor particulare la care aderă elevii şi
nu va încerca să realizeze o comunicare în vederea unui acord posibil, a unei înţelegeri, a
valorilor autentice, atunci recepţia mesajelor va avea mult de suferit.
Orice individ funcţionează, conştient sau nu, conform unui anumit număr de
prejudecăţi şi stereotipuri sociale. În percepţia noastră despre celălat exploatăm, în mod
frecvent, mai mult informaţiile care ţin de apartenenţa la o categorie,la un grup, decât de
individul aflat în faţa noastră. Acest lucru face ca reacţiile faţă de interlocutor, interpretarea
informaţiilor precum şi natura relaţiei pe care o stabilim cu acesta să fie afectată de
stereotipurile la care ne raportăm în mod inconştient.
49
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
50
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
Sunt situaţii în care incapacitatea utilizării exacte a sensului unui termen este dată
specificitatea limbajului natural: ambiguitatea generată de polisemia termenilor. Există în
limba română destui termeni care au mai multe înţelesuri şi trimit la mai multe referinţe,
iar comunicarea poate fi blocată datorită ambiguităţii termenilor. Sarcina profesorului este
aceea de al pune pe elev să identifice sensul corect şi referinţa adecvată prin identificarea
sensului în funcţie de context.
51
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
Tatiana Slama – Cazacu (1999, p.122) atrage atenţia asupra faptului că acela care
precizează sensul (mai ales pentru substantive, verbe adjective, uneori adverbe care sunt în
genere polisemice) este contextul: el indică în primul rând direcţia pe care trebuie s-o
urmeze interlocutorul spre a înţelege, adică a atrage una din semnificaţiile consacrate şi a
alege, dintre aceste nuanţe, pe aceea care corespunde necesităţilor momentului [...].
Dintr-un anumit punct de vedere se poate spune despre context că este diacritic, ele
decizînd asupra direcţiei în care trebuie căutată seminificaşia unui anumit cuvânt.
52
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
53
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
54
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
55
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
Imaginea pe care şi-a format-o asupra auditoriului clasă trebuie să fie cât mai
apropiată de realitate deoarece numai o cunoaştere adecvată a celor în faţa cărora vorbeşti
îţi dă posibilitatea construirii discursului didactic adaptat la cerinţele acestuia. Crearea unei
imagini adecvate este rezultatul experienţei şi al contactului direct cu clasa de elevi, ceea
ce permite evaluarea exactă a valorilor pe care aceştia le acceptă, a credinţelor pe care le
au, a atitudinilor sau prejudecăţilor cu care pot întâmpina o intervenţie didactică. În raport
cu imaginea pe care cadrul didactic o are despre clasa de elevi el îşi va alege instrumentele
necesare construcţiei discursului didactic: limbajul adecvat, tehnicile discursive cele mai
profitabile, tipurile de argumente cele mai puternice în situaţia dată. Imaginea neadecvată
cu privire la auditoriul-clasă poate compromite comunicarea didactică şi actul educaţional
în ansamblul său. Aceasta din urmă poate avea ca obiect fie fondul cognitiv al elevului
(profesorul nu-şi dă seama de nivelul de cunoştinţe al elevului), fie tonalitatea afectivă a
auditoriului (profesorul nu cunoaşte starea afectivă dominantă a auditoriului), fie reacţia
atitudinală a elevului (profesorul nu cunoaşte poziţia clasei faţă de propria persoană, de
tema tratată, de procedurile utilizate). Cu fiecare dintre aceste disonanţe se produce o
distorsiune, un blocaj pe linia asumării şi receptării mesajului discursului didactic.
56
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
57
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
58
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
operele literare cu încercări proprii de realizare a unor discursuri cât mai expresive. La alte
discipline expresivitatea rămâne un joc secund, alte cerinţe precum exactitatea,
demonstrabilitatea, deductibilitatea impunându-se ca fiind semnificative în construcţia
discursului didactic. Aşa se întâmplă la discipline precum matematica, fizica, chimia unde
avem de-a face cu o expresivitate simbolică.
59
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
Iată deci multiplele actualizări ale comunicării. Verbul în sine nu poate suplini
persoana şi nici informaţia. Astfel comunicarea didactică se dovedeşte a fi un proces
complex de transmitere a unor valori creative, dar mai ales de formare a unor atitudini faţă
de viaţă.
CONCLUZII
60
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
însăşi esenţa umanităţii. Nu vom putea transmite nimic din acumulările noastre în afara
comunicării.
Lucrarea de faţă a evidenţiat calităţile necesare unui bun educator, înţelegem prin
aceasta că rolul profesorului nu poate fi jucat de o maşină căci aceasta poate doar să
transmită informaţii şi să demonstreze anumite axiome, însă nu poate forma atitudini, nu
poate dezvolta aptitudine şi astfel nu poate să asigure continuitatea civilizaţiei. Profesorul
este obligat să ofere elevului un model de viaţă şi de creaţie.
BIBLIOGRAFIE
61
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
1998.
• O`sullivan Tim, şi colab., Concepte fundamentale din ştiinţe comunicării şi studiile
culturale, Iaşi: Editura Polirom, 2001
62
NIŢĂ (GOGONCEA) ELENA
COMUNICARE ŞI COMUNICARE RATATĂ ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL
63