UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVAFACULTATEA DE

ȘTIINȚE SOCIALE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI - SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

REFERAT:

COMUNICAREA –DELIMITĂRI CONCEPTUALE

ȘI TEORETICE
MODULUL:

CULTURA COMUNICĂRII
INTERPERSONALE ȘI ORGANIZAȚIONALE

STUDENT:
BUZNEA DARIA ȘTEFANA –
Anul I

Chișinău
2020
 UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVAFACULTATEA DE
ȘTIINȚE SOCIALE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI - SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

COMUNICAREA

SURSE TEORETICE ŞI DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Abordarea comunicării presupune şi numai tangenţial atingerea problematicii prin care

observăm că, termenul de comunicare se prezintă sub forma unei aglomerări conceptuale cu
numeroase ramificaţii, fiind văzut drept parte integrantă şi în acelaşi timp, cuprinzând procedural un
număr mare de ştiinţe.
În acest mod, abordarea conceptului de comunicare poate fi dificil de cuprins într-o definiţie
globală; comunicarea poate căpăta o serie de accente ale unor definiţii: lingvistice, psihologice,
psihosociale, filosofice, matematice, pedagogice etc., pentru că: “… fiecare domeniu al cunoaşterii are
definiţia sau definiţiile lui care accentuează, după caz, schimbul, contactul, transferul, transportul,
energia, informaţia”.1 Comunicarea trebuie abordată din perspectiva conceptualizării fenomenului
comunicaţional, ţinând cont de specificul câmpului de cercetare (ce poate defini un anumit mod de
interdisciplinaritate), fiecare aspect al comunicării fiind util în măsura analizei sale, din perspectiva
domeniului care a produs respectivul aspect. Dar, comunicarea mai poate fi abordată şi din perspectiva
trecut-viitor. astfel procesul comunicaţional devine unul dinamic, bazat pe aspectele interrelaţionare,
unde comunicarea devine una: ireversibilă, irepetabilă şi unică.
Teoria inteligenţei multiple elaborate de HOWARD GARDNER, 2 porneşte de la ideea
existenţei inteligenţei umane autonome care determină modalităţi diverse de cunoaştere, înţelegere,
învăţare şi implicit de comunicare. Aceste componente sunt:
- Inteligenţa lingvistică – reprezintă capacitatea umană de a gândi în cuvinte prin folosirea cu
uşurinţă a limbajului pentru a realiza o bună înţelegere a realităţii complexe, cu o deosebită
predispoziţie spre înţelegerea sensului cuvintelor, a ordinii acestora şi a ritmului de utilizare al lor.
- Inteligenţa logico-matematică – exprimă capacitatea de analiză a cauzelor şi efectelor,
înţelegerea relaţiei dintre acţiuni, obiecte şi idei, exprimă abilitatea de a calcula, cuantifica, evalua
poziţii, situaţii, de a evalua propoziţii şi de a efectua operaţii logice complexe. Exprimă în definitiv
abilităţile de gândire deductivă şi inductivă, capacităţile critice şi creative în rezolvarea problemelor.

1
J. LOHISSE, Comunicarea. de la transmiterea mecanică la interacţiune, Editura Polirom, Iaşi, 2002, p. 12
2
vezi, LUCIAN IONESCU, Comunicare şi tehnici de negociere, Institutul Bancar Român, Bucureşti, 1999, p. 54
 UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVAFACULTATEA DE
ȘTIINȚE SOCIALE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI - SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

- Inteligenţa spaţială – exprimă abilitatea de a gândi în trei dimensiuni, de a transforma

percepţiile şi de a recrea aspecte ale experienţei vizuale cu ajutorul imaginaţiei. astfel posesorii acestui
gen de inteligenţă au capacitatea de a înţelege relaţiile din spaţiu şi de a lucra cu obiecte.
- Inteligenţa naturalistă – omul conform acestei caracteristici are capacitatea de a recunoaşte
şi clasifica indivizi şi specii, are capacitatea de a realiza şi stabili relaţii ecologice. Interacţionează
eficient cu natura, vieţuitoarele şi poate discerne uşor fenomenele legate de viaţă şi forţele naturii.
- Inteligenţa kinestezică – implică simţul timpului şi al coordonării mişcărilor întregului corp
şi al mâinilor utilizate în manipularea obiectelor.
- Inteligenţa interpersonală – înseamnă a gândi despre alte persoane şi a le înţelege, a avea
empatie, a recunoaşte diferenţele dintre oameni şi a aprecia modul lor de gândire, fiind sensibili la
motivele, intenţiile şi stările lor.
- Inteligenţa intrapersonală – determină o gândire şi înţelegere de sine, a fi conştient de
punctele tari şi slabe, a planifica în mod eficient atingerea obiectivelor personale, monitorizarea şi
controlul eficient al gândurilor, emoţiilor, abilitatea de a monitoriza în relaţie cu alţii.
Pornind de la aceste aspecte putem înţelege că, în definitiv diversitatea oamenilor şi diferenţele
individuale influenţează complexitatea fenomenului comunicaţional.

1.1. DEFINIŢIA COMUNICĂRII

În dorinţa de a oferi o definiţie relativ pertinentă a comunicării suntem puşi în situaţia de a

accepta două direcţii de acţiune teoretico-metodologică aparent contradictorii. Prima direcţie aduce în
atenţie o multitudine de studii care demonstrează aparent claritatea domeniului de studiu, şi cea de a
doua direcţie priveşte numeroasele studii destinate comunicării într-o viziune aditivă (pe când prima
direcţie cuprinde doar cadrul de lucru structurativ, păstrând în interiorul definiţiilor doar elementele
comune). În fapt ceea ce pune o contradicţie demonstrează că este vorba doar de intersectarea a două
planuri. (unul instrumental, ce oferă un spaţiu coerent al utilizării comunicării; şi cel de-al doilea, de
investigaţie şi analiză, care aduce în discuţie dinamica procesului de comunicare ca atare).
Dacă acceptăm în plan instrumental definiţiile directe şi focalizate ale comunicării, acestea ar
fi:
- “Comunicarea este un proces în care oamenii îşi împărtăşesc informaţii, idei şi sentimente”. 3
- “Comunicarea este procesul prin care o parte (numită emiţător) transmite informaţii (un
mesaj) unei alte părţi (numit receptor)”.4

3
HYBELS, S; WEAVER, R, Communicating Effectively, Random House, New York, 1986, p. 6
4
BARON, R; BYRNE. D., Social Psychology-Understand human Interaction, Allyn and Bacon Inc. New York, p. 313, 1983
 UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVAFACULTATEA DE
ȘTIINȚE SOCIALE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI - SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

- “Comunicarea se referă la acţiunea cu una sau mai multe persoane, de trimitere şi receptare a
unor mesaje, care pot fi deformate de zgomote, are loc într-un context, presupune şi anumite efecte şi
furnizează oportunităţi de feedback”.5
Acceptând aceste definiţii, considerăm totuşi că este bine venită prezentarea unei palete mai
vaste privind definirea comunicării:
- “Comunicarea îşi focalizează interesul pe acele situaţii comportamentale în care o sursă
transmite un mesaj unui receptor, cu intenţia manifestată de a-i influenţa comportamentele ulterioare”. 6
- “Comunicarea reprezintă interacţiunea socială prin sistemul de simboluri şi mesaje”. 7
- “Comunicarea este realizarea socială în comportamentul simbolic”. 8
- “Comunicarea este procesul transmiterii structurii între componentele unui sistem care poate
fi identificat în timp şi spaţiu”.9
- “Comunicarea este o funcţie socială… o distribuţie a elementelor comportamentului sau un
mod de viaţă alături de existenţa unui set de reguli… Comunicarea nu este răspunsul însuşi, dar este
într-un mod esenţial, un set de relaţii bazate pe transmiterea unor stimuli (semne) şi evocarea unor
răspunsuri”.10
- “Comunicarea se petrece în clipa în care persoanele atribuie semnificaţie mesajelor referitoare
la comportament”.11
- “Comunicarea reprezintă un proces de viaţă esenţial, prin care animalele şi oamenii generează
sisteme, obţin transformări şi folosesc informaţia pentru a-şi duce la bun sfârşit activităţile sau viata”. 12
- Comunicarea … constă …. în atribuirea unui sens semnelor… perceperea înţelesurilor”.13
După cum se poate vedea, chiar dacă la o primă evaluare definirea comunicării ar putea părea
un act simplu, în realitate tocmai vasta întindere a conceptului şi a cotidianului practicii
comunicaţionale ridică probleme, delimitările terminologice revelându-se în fapt drept un proces destul
de complex şi laborios.
Sintetizând câteva aspecte fundamentale putem evidenţia componentele de bază ale procesului
comunicaţional.
1. Simboluri, vorbire, limbaj.
2. Înţelegerea-receptarea, nu transmiterea mesajelor.
3. Interacţiune, relaţie-schimb activ şi coorientare.
5
DE VITO. J.; Human Communication, The Basic Course, Harper&Row, Inc, New York, 1988, p. 4
6
vezi, ROSS. R, Speech Communication, Prence-Hall, New Jersey, 1986 (definiţiile în ordine aparţin următorilor autori:
George Gerbner; Gerald R. Miller; A. Craig Baird şi Franklin H. Knower; Klaus Knippendorf; Colin Cherry; David Mortensen;
Brent D. Ruben; Gary Kronkhite).
7
Idem
8
Idem
9
Idem
10
Idem
11
Idem
12
Idem
13
Idem
 UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVAFACULTATEA DE
ȘTIINȚE SOCIALE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI - SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

4. Reducerea incertitudinii – ipotetică dorinţă care duce la căutarea de informaţie în scopul

adaptării.
5. Procesul – întreaga secvenţă a transmiterii.
6. Transferul, transmiterea – desemnează mişcarea conotativă în spaţiu şi timp.
7. Legătură şi unire – ipostaza de conectare şi articulator.
8. Trăsături comune – amplificarea a ceea ce este împărtăşit şi acceptat de ambele părţi.
9. Canal, purtător, reprezintă extensia, transferul şi modalitatea de a găsi calea de vehiculare a
informaţiei.
10. Memorie, stocare – ceea ce determină acumularea de informaţie pentru a realiza „depozite
informative”.
11. Răspuns discriminatoriu – accentuarea acordării selective şi de atenţie şi a interpretării.
12. Stimuli – accentuarea caracterului mesajului în cauză, a răspunsului sau a reacţiei.
13. Intenţia – accentuează ideea că actele comunicaţionale au scop.
14. Momentul şi situaţia – acordă atenţie contextului actului comunicativ.
15. Putere – comunicarea trebuie privită şi ca mijloc de influenţă.
Pornind de la aceste date putem surprinde câteva din încercările de elaborare a unor modele de
comunicare ce sintetizează aceste componente.

1.2. FACTORII GENERALI AI COMUNICĂRII

În forma cea mai simplă, comunicarea poate fi definită ca transferarea unui mesaj dintr-o parte
în alta. Acest proces poate fi enunţat simplu conform graficului de mai jos:

Canal
Codare Decodare Receptor
Emiţător
Feedbach

Figura 1. Schema comunicării, după Shannon14

Conform acestei reprezentări, procesul de comunicare se bazează pe stabilirea unei relaţii între
emiţător şi destinatar.
Emiţătorul doreşte să transmită informaţia trebuie să o traducă într-un limbaj accesibil
destinatarului şi compatibil cu mijloacele de comunicare utilizate: aceasta este în final codarea.
Elaborat astfel, mesajul ajunge la receptor graţie unui suport material care este: canalul de comunicare.

14
Vezi, SHANON. C. F., The Mathematical Theory of Communication, Press, Urbana, Illinois, 1952.
 UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVAFACULTATEA DE
ȘTIINȚE SOCIALE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI - SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

Mesajul ajunge la destinatar receptor cel ce trebuie să decodeze şi să înţeleagă mesajul. Pentru ca
acest întreg mecanism să fie eficient, trebuie să existe şi o modalitate de control, de reglare şi corectare
a greşelilor, acesta este feedback-ul, bucla de retroacţiune de la receptor spre emiţător.
Acest model de explicare a fenomenului comunicaţional este simplist şi incomplet, pentru că
ignoră faptul că în comunicare sunt implicate grupurile şi/sau indivizii, care sunt factori supuşi
influenţelor masive din partea factorilor psihologici, factori de constrângere socială, cât şi constrângere
de valori şi norme. Al doilea neajuns este acela prin care comunicare nu trebuie privită linear (chiar
dacă feedback-ul închide bucla sistemului).

1.2.1. Calitatea comunicării

În procesul de comunicare o atenţie deosebită trebuie acordată calităţii comunicării. Orice tip
de comunicare trebuie să fie eficientă. În principiu comunicarea poate fi: slabă, ineficientă sau bună şi
eficientă. Această constatare se poate realiza în funcţie de modul de înţelegere şi receptare a mesajului.
Comunicarea este slabă, ineficientă, atunci când mesajul nu este înţeles de destinatar, iar comunicarea
este bună, eficientă, dacă mesajul transmis este înţeles de receptor. Comunicarea eficace este aceea
care se realizează printr-un mesaj scurt, clar, care poate fi înţeles de destinatar şi se poate asimila, îi
poate da curs. Comunicarea eficientă este aceea care presupune şi elemente de ordin motivaţional care
pot să-l influenţeze pozitiv pe destinatarul său.
Nu este înţeles

Slabă Mesaj Bună

Receptor Comunicare Receptor

Ineficienţă Mesaj Eficienţă

Este înţeles

Figura 2. Calitatea mesajului

În activitatea de comunicare eficienţa apare atunci când se realizează comunicarea eficient şi

bine. Atunci când în procesul comunicaţional intervine aptitudinea specială a individului care în timp
poate fi formată şi dezvoltată.
 UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVAFACULTATEA DE
ȘTIINȚE SOCIALE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI - SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

1.2.2. Rolul mesajului în comunicare

În procesul de comunicare există sursa de emisie (expeditorul), receptorul (destinatarul) şi

mesajul de transmis (conţinutul comunicării). În această relaţie mesajul reprezintă conţinutul relaţiei de
comunicare. Fiecare mesaj urmăreşte o finalitate, care poate fi în cadrul relaţiilor publice interumane
(chemare, avertizare, răspundere) sau o solicitare, motivare, convingere. Un rol important în calitatea
mesajului şi rolul acestuia în procesul comunicaţional îl are procesarea informaţiei. Aici trebuie să
ţinem cont de etapele şi ciclurile prin care trece informaţia pentru a-i accepta mesajul:
Etapa 1: Conştientizarea (prezentarea informaţiei prin care subiectul sau publicul află date
despre idei sau o practică despre care nu cunoaşte detalii).
Etapa 2: Informaţia (atragerea atenţiei prin oferirea de informaţii, dezvoltarea acestora şi
conştientizarea oportunităţilor).
Etapa 3: Evaluarea (gândirea situaţiei şi obţinerea de alternative)
Etapa 4: Testarea (informaţia este acceptată şi experimentată)
Etapa 5: adaptarea (adaptarea informaţiei pentru a putea fi utilizată)
Etapa 6: Adeziunea (afişarea unui angajament fidel).15
Indiferent de forma de comunicare pot să apară o serie de perturbaţii care exercită influenţe
negative asupra activităţii de comunicare între doi subiecţi. De obicei, ele acţionează asupra canalului
de transmisie, dar nu numai; poate influenţa receptarea fie în sensul reducerii atenţie acestuia la
conţinutul mesajului, fie în cel al distragerii atenţiei de la mesajul respectiv. În acest caz feedback-ul
constă într-un mesaj de sens opus celui iniţial. de obicei acesta se transmite şi acţionează asupra
canalului de transmisie, dar pe un alt canal decât prin cel de realizare a comunicării directe. În funcţie
de modul în care se realizează comunicarea există şi o anumită receptivitate la mesaj. În tabelul de mai
jos vom prezenta teoria lui GRUNING privind receptivitatea la mesaj.

Tabel nr. 1 Teoria lui Grunig privind receptabilitatea la mesaj

Public Comportamente Variabile Căutarea Procesarea Scala

informaţiei informaţiei eficienţei

15
Vezi, MIN-SUN-KIM, Meta-analysis of Atitudinal Relevance and Topic, Journal of Communication, 43 (1), 1993, p. 101-142
 UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVAFACULTATEA DE
ȘTIINȚE SOCIALE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI - SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

comunicări
i (1-10)
Activ Confruntare cu Recunoaşte Criteriu de Se implică Nivel ridicat Nivel ridicat 5
problema problema referinţă
Activ Confruntare cu Recunoaşte Se implică Nivel ridicat Nivel ridicat 4
problema problema
Activ Constrâns Recunoaştere Criteriu de Implicare Nivel ridicat Nivel ridicat 7
constrânsă referinţă mare
Activ Constrâns Recunoaştere Implicare Nivel ridicat Nivel scăzut 6
constrânsă mare
Activ în De rutină Criteriu de Implicare Nivel ridicat Nivel ridicat 3
aderare la referinţă mare
comportament
Latent De rutină Implicare Nivel scăzut Nivel scăzut 8
mare
Conştient De confruntare cu Recunoaşte Criteriu de Implicare Nivel ridicat Nivel ridicat 10
problema problema referinţă scăzută
Conştient De confruntare cu Recunoaşte Implicare Nivel moderat Nivel ridicat 9
problema problema scăzută
Latent/ Constrâns Recunoaştere Criteriu de Implicare Nivel scăzut Nivel ridicat 2
conştient constrânsă referinţă scăzută
Latent/ Constrâns Recunoaştere Implicare Nivel scăzut Nivel ridicat
conştient constrânsă scăzută
Inactiv/latent De rutină Criteriu de Implicare Nivel scăzut Nivel ridicat
referinţă scăzută
Latent Fatalist Criteriu de Implicare Nivel moderat Nivel scăzut
referinţă mare
Latent Fatalist Criteriu de Implicare Nivel scăzut Nivel scăzut
referinţă mare
Inactiv Fatalist Criteriu de Implicare Nivel scăzut Nivel scăzut
referinţă mare
Inactiv Fatalist Criteriu de Implicare Nivel scăzut
referinţă scăzută

În procesul de comunicare potenţialul audienţei este important din perspectiva eficienţei

economice a comunicării. Această diagramă a teoriei lui Grunig, referitoare la gradul în care este
receptat mesajul, în ceea ce priveşte schimbarea comportamentală, încearcă să ilustreze această
importanţă.
 UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVAFACULTATEA DE
ȘTIINȚE SOCIALE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI - SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

1.2.2.1. Limbajul mesajului

În cele mai multe situaţii problemele de comunicare apar datorită semanticii. Cuvintele folosite
trebuie să însemne acelaşi lucru pentru receptor ca şi pentru noi. „Când acţionăm ca şi cum am crede
că simbolul unui cuvânt reprezintă evenimentul care a fost experimentat iniţial, ignorăm toate etapele
care l-ar fi transformat în altceva”. 16 Un rol important în alegerea limbajului o are şi claritatea
acestuia, impactul emoţional pe care poate să-l aibă într-un context anume. Consecvenţa unui mesaj cu
celelalte mesaje provenite din aceeaşi sursă, precum şi gradul în care este repetat mesajul sunt, de
asemenea, importante.
Mesajul de orice natură ar fi dacă implică cuvintele trebuie să fie inteligibile; cuvintele trebuie
alese cu responsabilitate, intuind asociaţiile de idei pe care le poate face receptorul, asociaţii bazate pe
cadrele sale individuale de referinţă; intuind imaginile pe care cuvintele le evocă, imagini bazate de
obicei pe stereotipurile pe care le are receptorul şi, pur şi simplu, poate adecva cuvântul în sine la
respectivul mesaj.
Alături de claritatea mesajului important este impactul emoţional. Acest aspect nu are nici o
legătură cu claritatea; depinde în mare măsură de asocierile emoţionale. Unele studii în domeniu 17 arată
că există o serie de factori care pot influenţa rata cu care mesajul poate avea un impact benefic sau nu.
Aceşti factori pot fi: emotivitatea şi caracterul benign al acesteia. Emotivitatea de obicei este
declanşată de „ceva” ce poate determina creşterea emoţiilor, existând şi o rezonanţă a acestor emoţii
care se realizează în acord cu credinţele, convingerile şi anxietăţile indivizilor.
Pe lângă aceste două aspecte repetiţia şi consecvenţa mesajului are un important impact mai
ales asupra relaţiilor publice. Repetiţia creşte şansa de a expune oamenii mesajelor, iar consecvenţa
determină creşterea credibilităţii acestora. În procesul de corectare a comunicării s-a observat apariţia
unor discrepanţe între căutarea de informaţii, evitarea informaţiei şi preferinţă pentru o anume
informaţie. Un mesaj este eficient doar atunci când ajunge la audienţa propusă, repetiţia crescând
şansele de împlinire a acestui scop, consecvenţa generând creşterea gradului de credibilitate a
mesajului. Ambele caracteristici se bazează pe o singură variabilă, timpul. Când oamenii trebuie să ia
decizii presaţi de timp au de obicei o cantitate mică de informaţie. Când timpul acordat are o durată
mai mare, atunci, informaţia trebuie oferită treptat, încet, pentru că are nevoie de o structură evolutivă
şi de un cadru de referinţă care să-i permită să facă comparaţii între alternative. 18

16
DON FABUN, Communication: The transpher of Meaning, Kaiser Aluminium on Chemical Corp, retipărit în 1987 de către
Macmillan Publishing Company, p. 12
17
Vezi, ROBERT BLOOD, Icons and the Influence of Public Opinion, Journal of Communication Management, 1997, p. 83-
91
18
Vezi, Steven H. Chaffe, Keith K. Stamm, Jose L. Guerreo şi Leonard P. Tipton, Experiments on Cognitive Discrepance
 UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVAFACULTATEA DE
ȘTIINȚE SOCIALE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI - SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

1.2.2.2. Receptarea şi acceptarea mesajului

Modul în care subiecţii percep un mesaj reprezintă un factor esenţial în direcţia acceptării sau
respingerii mesajului. Omul are mereu tendinţa de a se afla în conversaţie cu alţii, iar informaţia are
sau nu credibilitate în funcţie de atitudinea pe care o avem faţă de vorbitor. Această credibilitate în
timp poate fi fluctuantă. În procesul de comunicare emiţătorul codifică mesajul – adică “traduce”
informaţia în ceva ce are o semnificaţie personală pentru receptorul dorit. Dacă receptorul acceptă
mesajul, el trebuie să-l decodeze, după care poate fi codificat răspunsul la mesaj.
În transmiterea mesajelor pot interveni simbolurile şi stereotipurile, în acest caz comunicarea
devine imprecisă şi la limită, asumându-şi un mare risc. Dacă în comunicarea mesajului există un
public ţintă (clar definit) atunci stereotipurile trebuie bine stăpânite pentru a avea influenţă pozitivă
asupra audienţei.
Principala critică adusă stereotipurilor este aceea care vizează utilizarea subiecţilor umani sau a
grupurilor de subiecţi pentru a crea imagini care se confundă cu realitatea.

1.2.2.3. Reacţii la mesaj

Modul de procesare a informaţiei este esenţial în evaluarea impactului comunicării.

Comunicarea eficientă este aceea prin care este solicitată atenţia, înţelegerea, acceptarea şi reţinerea
mesajului. În funcţie de aceste aspecte putem considera că: sursa, mesajul, audienţa, reacţiile audienţei
reprezintă ciclul de procesare a informaţiei.19 Un loc important în înţelegerea şi acceptarea mesajului,
deci implicit în reacţia faţă de mesaj îl are receptorul. Dincolo de sursă, subiectul uman, trăsăturile
sale de personalitate, afectează înţelegerea şi acceptarea mesajului. Receptarea mesajului, înţelegerea
ui, poate face posibilă o schimbare de opinie, de atitudine, dar pentru aceasta persoana trebuie să
ajungă la mesaj şi apoi trebuie să ajungă la esenţa acestuia.
Informaţia, mesajul, memorarea sau reţinerea acestora depinde de impactul pe care îl are asupra
subiectului. De obicei se păstrează informaţia şi mesajul clar, decât cel obscur. Aşa după cum şi
repetarea mult prea frecventă a unui mesaj poate genera indiferenţă, lipsă de atenţie, desconsiderarea
informaţiei sau chiar plictiseală. În privinţa eficienţei comunicării, cercetătorul Stewart Henderson
Britt a stabilit un set de principii ale învăţării (privind însuşirea şi învăţarea, stocarea unei informaţii),
care se aplică cu predilecţie la comportamentul consumatorului:
1. Apelurile, mesajele neplăcute pot fi învăţate la fel ca şi cele plăcute.
2. Apelurile reînnoite după o perioadă de timp sunt eficiente.
3. Mesajele unice sunt mai uşor de memorat.
4. Este mai uşor de recunoscut un apel decât de reamintit.
5. Cunoaşterea rezultatelor duce la creşterea învăţării unui mesaj.
19
Vezi, A. Marga, Raţionalitate, comunicare, argumentare, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1991
 UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVAFACULTATEA DE
ȘTIINȚE SOCIALE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI - SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

6. Repetiţia este mai eficientă dacă este legată de idei precum apartenenţa şi satisfacţia.
7. Mesajele sunt mai uşor de învăţat atunci când nu interferează cu obiceiurile anterioare.
8. Învăţarea unui nou tipar de comportament poate interfera cu învăţarea a altceva. 20
Ceea ce este relevant despre comunicare este că, niciodată nu se poate spune că s-a făcut totul
pentru ca publicul să înţeleagă mesajul. Comunicarea este un proces complex, iar dacă ea se realizează
prin mijloace tehnice sofisticate (satelit sau Internet), chiar dacă imaginile prin satelit sau e-mail-urile
trimise prin Internet pot fi corecte din punct de vedere tehnologic, mesajul poate fi înţeles greşit. Acest
fapt determină creşterea responsabilităţii comunicatorilor pentru a asigura fidelitatea receptării
mesajului printr-o cercetare conştiincioasă, prin acordarea unei atenţii sporite descoperirilor făcute în
timpul cercetării.
Limitându-ne la această sumară analiză privind comunicarea şi caracteristicile mesajului putem
concluziona:
1. Oamenii utilizează informaţia şi mass-media pentru a se informa în legătură cu ceea ce se
întâmplă, în legătură cu ceea ce i-ar putea interesa privind interacţiunile cu alţii.
2. Un mesaj trebuie să aibă valoare pentru publicul-ţintă.
3. O informaţie poate deveni importantă dacă are acoperire mediatică.
4. Imaginile stimuli pot avea un rol important în formarea opiniei publice.
5. Strategia stimul-răspuns în comunicare, presupune că audienţa poate să răspundă automat şi
condiţionat la o serie de stimuli:
- strategia cognitivă – arată că învăţarea informaţiilor dintr-un mesaj poate duce la
persuasiune.
- strategia motivaţională – presupune crearea unei nevoi sau stimularea unei dorinţe.
- strategia apelului social – se concentrează asupra nevoilor sociale.
6. Datorită interacţiunii umane continue şi reciproce feedback-ul informaţional apare între ce ştie o
persoană pe de o parte şi situaţia existentă pe de altă parte.
7. Niciodată mesajul nu este înţeles pe deplin dacă nu furnizăm acceptorului şi o modalitate de a
răspunde.

20
Vezi, Stewart Henderson Britt, Consumer Behavior in Theory and Action, John wiley, New York, 1970, p. 46-48