UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ARTE DECORATIVE ȘI DESIGN

SPECIALIZAREA CERAMICĂ

Nova Umana
Lucrare de licență

ABSOLVENT,
Ioniță Carmen-Daniela

COORDONATORUL ȘTIINȚIFIC AL LUCRĂRII:

Conf. univ. dr. Ilie Rusu

PROMOȚIA 2020-2021
SESIUNEA IUNIE-IULIE 2021
Cuprins

Introducere ..............................................................................................................................2-3
Capitolul 1. Transumanismul – filosofie și origini...............................................................4-8
1.1.Transumanismul și conceptul de enhancement...............................................................4-5
1.2.Dezvoltarea conceptului de transumanism .....................................................................5-7
1.3.Viziuni curente asupra transumanismului. Critici și aprecieri ........................................7-8

Capitolul 2. Reprezentări ale transumanismului în artă .................................................9-13

2.1 Considerente generale ........................................................................................................ 9
2.2 Artiști reprezentativi .......................................................................................................... 9
2.2.1 Stelarc ..................................................................................................................9-11
2.2.2 Eduardo Kac ......................................................................................................11-12
2.2.3 Patricia Paccinini ...............................................................................................12-13

Capitolul 3. Realizarea lucrării .........................................................................................14-23

1.1.Descrierea lucrării ............................................................................................................ 14
1.2.Pregătirea lucrării ........................................................................................................14-18
1.3.Realizarea lucrării .......................................................................................................19-23

Bibliografie ..........................................................................................................................24-25
Anexă ...................................................................................................................................26-35

1
Introducere

Până acum povestea lui Homo sapiens a fost țesută lent, prin capriciile biologiei și ale șansei – am
avut nevoie de aproximativ patru miliarde de ani pentru a parcurge drumul de la măruntele
organisme unicelulare, lăsate la mila unui cosmos indiferent vieții, la ceea ce suntem în prezent,
entități capabile să manipuleze spațiul pe care îl ocupă, fie că ne referim la mediu sau la corp.

Astăzi putem deja vorbi de implanturi care pot reda auzul, văzul, de membre bionice acționate de
celulele nervoase periferice, de organe crescute in vitro, așadar, posibilitatea de a deveni post-
umani pare din ce în ce mai reală. Chiar și la un nivel mult mai mic, majoritatea deja apelează la
metode de augmentare a mașinării pe care o numim corpul nostru; aplicăm creme antirid într-o
primă luptă cu mortalitatea sau luăm diverse suplimente alimentare în speranța că vom acumula
masă musculară, vom slăbi sau ne vom concentra mai bine

Așadar, se pare că noi, ca specie, privim zorii unei evoluții a cărei declanșare nu poate fi
considerată accidentală. De data aceasta, fenomenele biologice în sine ocupă un loc secundar,
devenind din actori principali – ce generează schimbări aleatoare – materia primă pe care omul o
prelucrează cu ajutorul tehnologiei. Îmblânzim genetica și îmblânzim materiale anorganice cărora
le oferim șansa să susțină viață, ne creem un echivalent căruia îi zicem AI, și pe care îl lipsim de o
corporalitate evidentă. Dorim apoi să ne contopim cu acesta și ne gândim să ne uploadăm creierul
într-un cloud.

Acum 20 de ani, aceste afirmații ar fi putut reprezenta premisa unui roman SF de duzină, dar în
prezent sunt considerate de către futurologi a fi niște predicții, deși ambițioase, perfect plauzibile.
Aceștia au de partea lor și Legea lui Moore, care, în cultura populară, a ajuns să devină sinonimă
cu proprietatea progresului tehnologic de a crește exponențial. Prin urmare, existenței unei etape
post-umane devine doar o chestiune de timp, iar datoria fiecăruia față de sine însuși este de a se
pregăti.

Înainte de a intra, ireversibil, în această nouă eră, omul trebuie să își înțeleagă identitatea curentă
și să anticipeze modul în care noile schimbări o pot afecta. Corpul uman va suferi îmbunătățiri sau
va fi abandonat de tot, iar conștiința noastră se va transfigura o dată cu acesta. Vom putea aboli
boala, poate vom putea aboli și moartea, dar vom dori cu adevărat acest lucru?

2
În paralel, vom putea oare transforma societatea actuală într-o utopie, sau din contră, vom risca să
adâncim și mai tare falia între elite, care vor avea constant resurse pentru a-și îmbunătăți fizicul și
cogniția, și restul claselor de jos, care riscă să devină non-esențiale o data cu automatizarea
muncii?

Viitorul ne pune la dispoziție materialele. Este sarcina noastră să-l construim.

3
 Capitolul 1. Transumanismul – filosofie și origini

1.1. Transumanismul și conceptul de enhancement

Oamenii au fost dintotdeauna atrași de ideea modificării și îmbunătățirii propriului corp. Pe

teritoriul Chinei au fost găsite cranii datând din neolitic, cranii ce aveau curbura aferentă planului
sagital modificată în mod artificial1. Tot datând din neoletic sunt și rămășițele umane descoperite
în Africa de Vest, în Mali, a căror dantură prezenta, de asemenea, modificări, având marginea
mezială a caninilor și incisivilor îndepărtată într-o manieră artificială, nespecifică uzurii sau
loviturilor.2

Mergând mai departe, în Grecia Antică, elita masculină urma o așa zisă δίαιτα (díaita), care s-ar
traduce prin termenul de dietă și care desemna un mod de viață. Corpul grecesc era uns cu ulei de
măsline pentru a căpăta o putere sporită, iar dezvoltarea sistemului musculo-scheletal era susținută
printr-un regim alimentar specific și prin exercițiu.3

Astăzi exemplele de modificare corporală prezente în societatea contemporană sunt mult mai
numeroase. Corpul este modificat atât din raționamente estetice – apelăm la chirurgie plastică, la
tratamente cosmetice, ne facem pierce-uri și tatuaje și ne vopsim părul, cât și practice – luăm
suplimente care previn oboseala, sau ne ajută să depunem masă musculară. Mai mult decât atât,
unele persoane își implantează chip-uri sau iau nootropice în speranța îmbunătățirii capacității
cognitive. Fără să ne dăm seama, pășim în teritoriul transuman.

Transumanismul este perceput ca fiind o mișcare socio-filosofică, preocupată de descoperirea

unor noi tehnologii care pot duce la îmbunătățirea omului.4 Această aspirație spre îmbunătățire sau
enhancement depășește, însă, ceea ce medicina continuă să facă deja; ea nu are doar caracter
curativ, ci presupune obținerea unor avantaje nenecesare.

Pentru a putea înțelege țelul promotorilor acestei mișcări, trebuie să înțelegem linia fină dintre
enhancement și o simplă procedură medicală. Elucidarea acestei distincții o realizează David
1
Zhang, Q, Liu, P, Yeh, H-Y, et al. Intentional cranial modification from the Houtaomuga Site in Jilin, China:
Earliest evidence and longest in situ practice during the Neolithic Age. Am J Phys Anthropol. 2019; 169: 747–
756. https://doi.org/10.1002/ajpa.23888
2
Finucane, B.C., Manning, K. and Touré, M. (2008), Prehistoric dental modification in West Africa – early
evidence from Karkarichinkat Nord, Mali. Int. J. Osteoarchaeol., 18: 632-640. https://doi.org/10.1002/oa.957
3
Fögen, Thorsten and Lee, Mireille M.. Bodies and Boundaries in Graeco-Roman Antiquity, Berlin, New York:
De Gruyter, 2010. https://doi.org/10.1515/9783110212532
4
Hays, S. A. (2018, June 12). Transhumanism. Encyclopedia Britannica.
https://www.britannica.com/topic/transhumanism

4
DeGrazia5 într-un mod cuprinzător.

Pentru DeGrazia, purtarea ochelarilor nu reprezintă neapărat o metodă de modificare a omului în

dezacord cu natura acestuia, deci o astfel de intervenție este percepută mai degrabă ca o
ameliorare, decât ca o îmbunătățire. Această observație este valabilă și în sens invers: o procedură
cosmetică realizată din criterii pur estetice reprezintă o îmbunătățire, lipsa sa nefiind un
impediment în desfășurarea activitățior cotidiene.

Mergând mai departe, el susține că tehnologiile în sine nu au caracterul de a fi enhancing, ci

modul în care sunt aplicate îl determină. De exemplu, hormonii de creștere pot fi folosiți atât
pentru a trata nanismul (caz în care vorbim de un act de ameliorare), fie pentru a augumenta
creșterea în înălțime a unui copil scund, a cărui trăsătură nu este determinată medical (caz în care
vorbim de enhancing).

Bineînțeles, există autori care nu fac această distincție, însă observația lui DeGrazia este
folositoare atunci când este pusă în contextul conservării identității de sine, idee care va fi reluată
la finalul acestui capitol.

1.2. Dezvoltarea conceptului de transumanism

Prima utilizare documentată6 a termenului îi aparține lui Dante Alighieri și o întâlnim în Divina
Comedie (Paradisul, Cântul I), unde este descrisă transcenderea sa:

„S-arăt per verba ce-i transumanare

nu-i chip să pot, ci-ajunge-exemplul dat
cui grația-i păstreaz-asemeni stare.”

Cu toate acestea, Julian Huxley este cel care oferă numele de transumanism acestei filosofii, în
eseul său din 1957: „Specia umană poate, dacă dorește, să-și transcendă propria condiție – nu doar
sporadic, câte o persoană ici-colo, ci în totalitatea sa, ca umanitate. Avem nevoie de un nume
pentru această nouă credință. Poate transumanism este potrivit: omul rămânând om, dar
transcendându-se pe sine, prin realizarea noilor posibilități pe care le are și pe care le poate aplica

5
David DeGrazia (2005) Enhancement Technologies and Human Identity, Journal of Medicine and Philosophy:
A Forum for Bioethics and Philosophy of Medicine, 30:3, 261-283
http://dx.doi.org/10.1080/03605310590960166
6
Lee, Newton (ed.) (2019). The Transhumanism Handbook, Springer Verlag.

5
naturii sale umane”7.

Huxley intuia evoluția omului către o etapă transumană, și de aceea susținea necesitatea
cunoașterii umanității în sine, în pregătirea pentru o nouă etapă, în care potențialul latent al
fiecărui om va fi descătușat. Pentru el, modernitatea a adus alinare oamenilor o dată cu
combaterea sărăciei și a bolilor, grație tehnologiilor noi apărute. Așadar, având nevoile de bază
asigurate, oamenii caută acum să se simtă împliniți, să atingă experiențe spirituale noi sau să
capete noi cunoștiințe.

Interesant este de observant faptul că, spre deosebire de promotorii actuali ai transumanismului,
Julian Huxley nu aduce în discuție problema corporalității omului viitor, nici nu întrevede
posibilitatea ca, prin dirijarea propriei noastre deveniri ca specie, există posibilitatea să o
transcendem, devenind post-umani. Eseul său se concetrează asupra dezvoltării capacităților
cognitive și emoționale, prin transumanism sugerând mai degrabă o creștere spirituală facilitată de
tehnologie.

Făcând un nou salt în trecut, putem observa că filosofia lui Nietzsche pare să fie similară cu
principiile transumanismului8, chiar dacă anumiți autori contestă acest lucru, susținând că poate fi
observată doar o legătură superficială9. Transumaniști prevăd apariția unei noi specii post-umane,
a cărei caracteristici coincide cu cele ale supraomului nietzschenian. Totodată, atingerea acestei
etape evoluționare nu se poate realiza decât prin efort uman. Ceea ce Nietzsche numește voința de
putere nu reprezintă nimic altceva decât efortul conștient de enhancing – transumaniștii dorind, de
asemenea, să își depășească propria condiție. Nu în ultimul rând, prin importanța pe care o acordă
gândirii critice și științei, în detrimentul moralității și al religiei, valorile sale se apropie de cele ale
transumanismului.

Unii autori10 consideră că și dualismul cartezian ar putea fi privit ca o sursă de inspirație pentru
filosofia transumanistă. Descartes face distincția dintre minte și trup, le vede ca fiind alcătuite din
substanțe diferite, și deci separabile. Totodată, el răstoarnă echilibrul acestei dihotomii prin
importanța majoră pe care o oferă minții (care devine mijloc unic și suficient pentru susținea

7
Huxley, Julian. (2015). Transhumanism. Ethics In Progress. 6. 12-16. 10.14746/eip.2015.1.2, publicat inițial în
New Bottles for New Wine (1957), pp. 13-17.
8
Sorgner, Stefan Lorenz (2008). Nietzsche, the overhuman, and transhumanism. Journal of Evolution and
Technology 20 (1):29-42.
9
Bostrom, N. 2005a. A history of transhumanist thought. Journal of Evolution and Technology 14 (1)
10
Iacob, Anisia. (2020). Human vs. Non-human in Art: the Posthuman Sculptures of Patricia Piccinini. Journal
for Social Media Inquiry. 2. 87-99. 10.18662/jsmi/2.1/8.

6
existenței). În paralele, transumaniștii, la rândul lor, văd mintea ca putând fi separată de corpul
biologic, fie prin îmbunătățirea acestuia cu noi elemente, fie prin transplantarea acesteia pe un
support tehnologic.

1.3.Viziuni curente asupra transumanismului. Critici și aprecieri

Max More este cel care, în 1990, elaborează pentru prima data Principiile extropiei11, ce ia forma
unei liste de idealuri la care omul ar trebui să aspire, devenind un fel de ghid practic pentru
transumaniști. Printre principiile abordate se numără progresul perpetuu, ce se referă la depășirea
limitelor biologice, politice, cultura și psihologice actuale, dar și auto-transformarea, optimismul
practic, tehnologia inteligentă și, mai ales, gândirea critică, rațională.

More găsește o definiție inteligentă pentru noțiunea de transumanism, și anume, îl vede ca fiind
format dintr-o viziune „trans-umanistă” și una „transuman-istă”.12 Cea dintâi se referă la faptul că
transumanismul este tributar umanismului, el se clădește pe structura creată de acesta: are aceeași
afinitate pentru progres, aceeași dorință de (auto)îmbunătățire, și aceeași preferință pentru gândire
critică, științe, creativitate, aflându-se în opoziție cu simplele credințe religioase. Diferența survine
din faptul că, în timp ce umaniștii doreau să obțină acest progres prin intermediul educației,
transumaniștii introduc și uzul tehnologiei în căutarea auto-perfecționării. „Transuman-ist” face
referire la calitatea sa de curent filosofic care îmbrățișează principiile descrise mai sus.

Nick Bostrom, alt susținător fervent al transumanismului, dezvoltă la rândul său un set de valori
specifice13 acestei orientări. Valoare fundamentală o definește ca fiind „oportunitatea de a explora
tărâmurile transumane și postumane”. Aceasta, la rândul său este susținută de valori de bază, cum
ar fi progresul tehnologic, accesul tuturor la acesta, securitate globală. În final, el stabilește așa
numitele valori derivative. De exemplu, el respinge ideea de hybris și consideră că omul poate
deveni un demiurg în ceea ce privește natura. De asemenea, el pune accent pe libertatea
individului de a accesa tehnologia pentru autoperfecționare și, totodată, punctează nevoia creării
unei societăți bazate pe empatie și înțelegere, care la rândul său are drept valori cheie cooperarea,
diversitatea, ajutorarea, și respectful față de toate ființele ce posedă o conștiință.

11
More, M. Principles of Extropy, Extropy Institute
12
More, M. (2013). The Philosophy of Transhumanism. The Transhumanist Reader, 3–
17. doi:10.1002/9781118555927.ch1
13
Bostrom, Nick (2005). Transhumanist Values. Journal of Philosophical Research 30 (Supplement):3-14.

7
Ray Kurzweil introduce conceptul de singularitate14 și descrie un viitor în care nu se va mai putea
face distincția între AI și mintea umană, nici între realitatea virtuală și cea reală. Deși pentru mulți
acesta sună mai degrabă ca o distopie, Kurzweil insistă că, contrar intuiției noastre, nu ne vom
pierde propria identitate, ci, prin integrarea noilor componente tehnologice, vom reuși să evadăm
limitele noastre biologice.

Un argument atrăgător pe care îl folosește este acela al îmbunătățirii puterii noastre de gândire;
creierul nostru este impresionant, capabil de creativitate și de expresivitate, specializat pentru a
descoperi legături subtile, dar are o putere computațională relative mica – „Dar gândirea noastră
este extrem de înceată: tranzacțiile noastre neuronale sunt cu câteva milioane de ori mai încete
decât circuitele electrice contemporane”. Acest lucru înseamnă că în fața potențialului de
cunoștințe pe care îl putem dobândi, avem o piedică biologică majoră.

Două argumente notabile sunt aduse împotriva transumanismului 15. Primul se referă la pericolul
adâncirii inechității dintre persoanele aparținând claselor sociale diferite. Yuval Noah Harari
imaginează un scenariu16 posibil, realizând o alegorie cu situația actuală. El spune că
transumanismul ar putea avea aceleași efecte asupra omenirii ca globalismul, și anume, ar aduce
„beneficii unor părți însemnate ale omenirii, dar există semne ale inegalității în creștere atât între
societăți, cât și în sânul acestora”. În prezent, 1% din populație deține jumătate din averea lumii,
mai mult decât cei mai săraci patru miliarde de oameni. Așadar, există riscul ca doar elita să își
poată îmbunătăți condiția umană, transformându-se într-o specie mai înzestrată atât cognitiv, cât și
estetic decât majoritatea, căreia îi va fi imposibil să acceadă la o nouă clasă socială, neavând
resursele personale necesare pentru a le obține pe cele materiale. Mai mult, există riscul ca
automatizarea să îi facă redundanți din punct de vedere economic, adâncind această problemă.

Celălalt argument privește riscul pierderii propriei identități, căci este posibil ca, contrar simțului
comun, corpul nostru să fie implicat în modul în care percepem lumea, pe noi înșine, și felul în
care alegem să ne manifestăm.

14
Kurzweil, R. (2014). The Singularity is Near. Ethics and Emerging Technologies, 393–
406. doi:10.1057/9781137349088_26
15
Bauer, K. A. (2010). Transhumanism and Its Critics. International Journal of Technoethics, 1(3), 1–
10. doi:10.4018/jte.2010070101
16
Harari, Y.N. (2018), 21 de lecții pentru secolul XXI, Editura POLIROM

8
 Capitolul 2. Reprezentări ale transumanismului în artă

2.1 Considerente generale

Pare adecvat ca pentru o filosofie aflată încă la început de drum, și a cărei paradigme nu sunt
mereu omogene, să îi corespundă o scenă artistică plină de direcții multiple, care fie se
complementează, fie se antagonizează, a cărei trăsătură fundamentală o reprezintă tocmai
varietatea de limbaje artistice descoperite de diferite grupuri sau artiști solo.

Introducerea transumanismului în artă reprezintă o provocare – dacă până acum individualitatea

domina spațiul contemporan, de acum aceasta este exacerbată în practica artistică.
Transumanismul, prin caracterul său interdisciplinar, oferă un excedent de modalități de expresie
artistică, așadar, îl provoacă pe artist să cerceteze, să experimenteze, să se joace cu noțiunea de
umanitate, devenită acum fluidă. În esență, acesta poate fi privit și ca un mecanism de liberalizare
al artei, făcând trecerea de la monolog, la dialog – „de obicei, e mai mult o modalitate de a privi
arta, decât de a o crea, mai multe i se pretind privitorului decât are artistul de oferit privirii”. 17

2.2 Artiști reprezentativi

Așa cum există, pe de o parte, susținători fervenți ai mișcării transumaniste, care îmbrățișează
tehnologia ca o soluție în fața provocărilor tot mai mari la care corpul uman este supus, și pe de
alta, persoane care sunt rezervate în ceea ce privește viitorul, tot așa diferiți artiști pleacă de la
experiența proprie, ilustrându-și propriul entuziasm, sau din contră, propria anxietate cu privire la
schimbările aduse de știință în acest secol.18

2.2.1 Stelarc

Tema centrală a lucrărilor lui Stelarc o reprezintă corpul devenit demodat, învechit, nu atât în sine,
cât în raport cu mediul înconjurător, tehnologizat. Simțurile sale nu mai sunt suficiente pentru a
naviga eficient în prezentul acesta, așa că propune o augumentare prin care corpul asimilează ceea
ce ține de mecanic, evidențiând materialitatea pe care acesta o împărtășește cu lucruri non-umane.

17
Kordic, A., Godward, F. and Martinique, E. (2016). Posthumanism and Contemporary Art. Widewalls
https://www.widewalls.ch/magazine/posthumanism-contemporary-art
18
Sandes, I. (2018). Post-Humanist Art and Speculative Realism. Interative
https://interartive.org/2018/04/post-humanism-speculative

9
Sterlac este preocupat de potențialul corpului augumentat – „Nu mai este o chestiune de
perpetuare a specie umane prin reproducție, ci de îmbunătățire a individului prin crearea unui nou
design. Ceea ce este acum semnificativ nu mai este reprezentat de raportul sexual bărbat-femeie,
ci de raportul dintre om și mașinărie. Corpul este depășit.”19

În performance-urile sale timpurii, Internal/External: Suspension for Obsolete Body, artistul își
suspendă corpul cu ajutorul unor cârlige, evidențiând astfel fragilitatea acestuia, prin sfâșierea
pielii.

Internal/External: Suspension For Obsolete Body, 80 Langton Street Gallery, San Francisco, 1983

Foto: Dan Ake

Avansează în teritoriul postuman prin adăugarea unor proteze care fie acționează ca o a treia
mână, fie sunt constituite dintr-un exoschelet ce dirijează mișcările purtătorului.

Revoluționar este demersul realizat pentru a-și implanta replica propriei sale urechi în braț.20
Inițial, lucrând împreună cu The Tissue Culture and Art Project, el ia mulaj după propria sa
ureche, după care realizează un schelet din polimer biodegradabil. Pe această structură, a fost
19
Stelarc. (1991). Prosthetics, Robotics and Remote Existence: Postevolutionary Strategies. Leonardo, 24(5),
591-595. doi:10.2307/1575667
20
Stelarc. (2003). ¼ Scale Ear. Stelarc.org http://stelarc.org/?catID=20240

10
crescut un amestec de celule umane, celule HeLa și celule provenite de la șoarecii de
laborator, conglomerația fiind plasată într-un incubator și hrănită o data la câteva zile. Deși
urma să fie transplantată pe brațul lui Sterlac, acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece urechea se
comporta ca o entitate parțial vie, punând problema exitenței în afara corpului.

Ulterior, reușește să își modeleze chirurgical o ureche pe brațul stâng, căreia îi implantează un
microfon, dar implantul este eliminat după câteva săptămâni din cauza unei infecții. Totuși,
artistul nu abandonează ideea de a folosi urechea ca pe un dublu-organ: receptând sunetele din
apropierea sa cu ajutorul unui microfon conectat la Internet, și redându-le în alte părți ale
lumii.

Foto: News Corp Australia

2.2.2 Eduardo Kac

În timp ce Sterlac își adaptează corpul la mediul înconjurător, Kac adaptează mediul
înconjurător la forma umană. Totuși, ambii au în comun faptul că nu se tem să comită
hybrisul, creând forme de viață în mediul steril al laboratoarelor.

În seria sa, The Natural History of the Enigma, el crează un așa-zis plantimal, un hibrid pe
jumătate petunia, și pe jumătate om. Edunia este o nouă specie creată, pe petalele sale roz, ce
amintesc de culoarea pielii artistului, se observă rețeaua de vene care transportă sevă. Rețeaua
este roșie, și aduce aminte de sistemul circulator uman. Însă planta nu doar imită umanul, ea îl
conține – celulele care alcătuiesc sistemul de vase conțin una dintre genele artistului, genă
izolată prin secvențierea sângelui acestuia.

Gena selectată este responsabilă de identificarea corpurilor străine, artistul construind o

metaforă puternică: „În această lucrare, aleg să integrez în celălalt, tocmai acea parte care

11
identifică și respinge celălaltul, astfel creând un nou sine, care este parțial floare și parțial
om.”21

Eduardo Kac, Natural History of the Enigma, floare transgenică conținând AND-ul prorpiu al artistului, 2003/2008.
Collection Weisman Art Museum. Foto: Rik Sferra.

2.2.3 Patricia Piccinini

Dacă Stelarc și Kac folosesc o abordare interdisciplinară pentru a testa relațiile corpului cu
lumea și a explora diversele, Patricia Piccini se rezumă la un mediu consacrat – și anume,
sculptura – pentru a pune în discuție problema eticii bio-ingineriei.

Ea creează sculpturi care explorează relația dintre natural și artificial, dintre om și mediul
său.22 Figurile sale antropomorfe au o aparență stranie, produc efectul de uncanny valley, căci
privitorul se recunoaște pe sine în anumite elemente – siliconul imită toate imperfecțiunile
pielii umane, cade în falduri, cute, pe alocuri este hiperpigmentat, părul desprins pica natural
pe umeri, expresia trădează emoții la care se pot raporta, pe care ei însăși le-au încercat.

Și totuși, în fața lor se află o himeră, a cărei structură osoasă nu este specifică nici omului, nici
animalului, ci este în sine o specie separată, un produs al unei lumi în care artificialul și

21
Kac, E. Natural History Of The Enigma. http://www.ekac.org/nat.hist.enig.html
22
Piccinini, P. (2020). Some thoughts about my practice https://www.patriciapiccinini.net/writing/0/445/30

12
organicul se împletesc într-un mod în care tehnologia pare să devină atât de naturală, încât ia o
viață proprie.

Patricia Piccinini, Kindred, 2018, silicon, fibră de sticlă, păr,

103x95x128 cm

Artista susține că empatia și conexiunea stau la baza multora dintre lucrările sale. Acest lucru
este evident și în cazul lui Kindred, o sculptură din fibră de sticlă ce reprezintă o figură
umanoidă însoțită de copiii săi. La o privire neatentă, ea poate părea să fie imaginea unei
specii antecesoare lui Homo sapiens, însă anumite elemente trădează statutul său de creatură –
în sensul de produs artistic, plăsmuit de mintea umană. Tălpile sunt de fapt mâini, lucru trădat
de dispunerea degetului opozabil, iar structura feței pare un amestec de trăsături: găsim
elemente umane, elemente ce aparțin primatelor, și încă ceva imposibil de clasificat.

Totuși, privirea sa emană empatie și vulnerabilitate. Privitorul recunoaște în ea spaimele și

speranțele unei proaspete mame, dorința de contact, comuniune, comunicare. Piccinini descrie
o nevoie de conectare care transcende toate speciile, pornind totuși ca o trăsătură umană.

13
 Capitolul 3. Realizarea lucrării

3.1. Descrierea lucrării

Omul devine ființă post-umană. Așteptând în coconul său, el este martor al metamorfozei sale
- suferă când își leapădă corpul învechit, dar se bucură când îi este pe deplin stăpân celui nou;
emoția anticipării vine în valuri - durerea pierderii e la fel de puternică precum extazul
renașterii.

Ceea ce încerc să surprind este dubla-fațetă a acestui moment. Lucrarea mea este compusă din
patru structuri monolite, alcătuite dintr-un singur modul, reprezentat de o vertrebră stilizată. Am
preferat să aleg vertebra ca simbol al organicității noastre, cât și ca simbol al legăturii noastre
dintre minte și corp (adăpostind înăuntrul său măduva spinării, structură a sistemului nervos
central), simbol ce, o dată cu transfigurarea noastră în ființe post-umane, transfigurate, se
erodează, lasă loc unor subtitute mecanice.

Se încearcă încadrarea formelor organice într-un profil anorganic - această soluție stilistică nefiind
întâmplător aleasă, ci funcționează ca o alegorie pentru pierderea treptată a caracterului biologic al
omului și pătrunderea în sfera post-umană, dominată de tehnologie.

Structurile ordonate,
reprezentate de module așezate
vertical, încătușează structurile
cu caracter organic,
reprezentate de modulele
așezate orizontal. Primele sunt
glazurate în alb, sunt aseptice,
impersonale, pe când celelalte
prezintă niște cadre candide ale
trupului.

3.2 Pregătirea lucrării

Inițial, am realizat schițe după

14
 vertebre în încercarea de a găsi o
variantă simplificată, care să îmi
ofere posibilitatea de a o folosi
drept modul.

Ulterior, după ce am ajuns la o

formă satisfăcătoare, am realizat
pozitivul acesteia din ipsos.
Inițial, am turnat o placă de ipsos
cu dimensiunile de 6x6x3 cm, pe
care am trasat conturul vertebrei,
iar mai apoi am îndepărtat
materialul în exces. După
finalizarea formei, aceasta a fost
finisată cu șmirghelul și lăcuită
pentru a elimina porozitatea
acesteia, permițând crearea unei
matrițe.

Mai apoi am multiplicat

pozitivul obținut, lucru care mi-a
folosit atât la realizarea
machetelor pregătitoare, cât și la
fasonarea simultană a mai multor
negative pentru turnare din ipsos.
În paralel, am realizat studii după
părți ale corpului uman, care
urmau să îmi servească la
realizarea decorului.

15
.

16
17
18
3.3 Realizarea lucrării

Fiecare piesă a fost realizată din module individuale, pe care le-am lipit prin incizare și aplicare de
barbotină.

Modul de lucru a fost următorul: initial, am turnat vitrus (semi-porțelan) în formele de ipsos până
când pereții acestora nu au mai reușit să tragă apa din suspensie. Modulele le-am așezat pe o
suprafață de ipsos pentru a le usca destul cât să își mențină forma în timpul ridicării piesei, dar
fără a-și pierde plasticitatea. În timp ce construiam forma, lăsam știclurile la uscat – când
rămâneam fără module, reluam turnarea.

forme de ipsos în care a fost turnată barbotină

19
moduli lăsați la uscat pe o placă de rigips

dispunerea preliminară a modulilor

20
 construcția formei

formă aflată în proces de uscare - stadiul de piele umezită

21
După finalizarea construcției lucrării, urmează finisare cu ajutorul unui burete umezit. Ulterior, în
stadiul de uscare piele umezită, realizez incizii pe suprafața modulilor dispuși orizontal, obținând
conturul stilizat al unor siluete umane.

După uscarea completă a piesei, ea atinge stadiul numit bone-dry, în care este cea mai fragilă.
Urmează arderea de biscuit la 900 °C. Aceasta se desfășoară în două etape: până la 600°C
temperatura crește cu 100°C pe oră, iar apoi va urca cu randament maxim până la 900°C, unde va
rămâne 20 de minute în palier. Creșterea mai lentă din prima etapă se datorează fenomenelor
descrise mai jos.

În primul rând, la 100°C apa de adsorbție se evaporă, și există riscul exploziei atunci când aceasta
încearcă să părăsească pereții obiectului. 23 Apoi, la 573°C, cuarțul trece printr-un fenomen
reversibil cunoscut sub numele de quartz inversion, în care particulele sale își schimbă structura
moleculară din fază alfa în fază beta, ceea ce duce la o expansiune bruscă a volumului piesei, și
din nou, la riscul de explozie sau fisurare în cazul creșterii prea bruște a temperaturii.

La răcire, nu doar quartzul își schimbă volumul din nou, ci de data aceasta are loc și un fenomen
de inversiune al cristobalitului, în jurul temperaturii de 220-260°C24, constituind un pericol
similar. Acest fenomen apare doar la răcire, ca urmare a formării spontane a minereului datorită
temperaturilor înalte aplicate particulelor fine de cuarț.

După arderea de biscuit, urmează arderea finală, de glazurare. Înainte de a decora piesele, am ales
să fac câteva probe de glazuri și pigmenți, cele mai relevante fiind prezentate în imaginea de mai
jos.

Pentru a aplica pigmentul pe suprafața biscuitată, am preparat un mediu care să sporească

adeziunea la ciob, astfel că pentru fiecare 40g de pigment am adăugat 60g amestec de 25g glazură
transparentă lucioasă de temperatură medie (K8, 1200-1220°C) cu 75g caolin. Suprafața pictată a
fost, mai apoi, acoperită cu aceeași glazură.

Pentru vertebrele dispuse vertical, am folosit un amestec de glazură transparentă lucioasă de

temperatură medie 1220-1260°C (EH457T), adăugând 40g de zirconiu la 100g glazură de bază.

23
Neagu, Lucia (2020), Ceramica: meșteșug, artă și știință; ed. îngrijită de Cristina Popescu Russu. Editura
Monitorul Oficial, București
24
Hill, V.G. And Roy, R. (1958), Silica Structure Studies: V, The Variable Inversion in Cristobalite. Journal of
the American Ceramic Society, 41: 532-537. https://doi.org/10.1111/j.1151-2916.1958.tb12911.x

22
Aceasta a fost aplicată cu pensula în strat gros, obținând un efect plastic interesant, în care glazura
se strânge pe suprafața ciobului.

probe de glazură

Rândul de sus, de la stânga la dreapta:a. 100g EH457T+20g ZrO2; b.probe pigmenți sub Botz 9870 și K8; c.100g
EH457T+30g C5204 aditiv pentru mărirea coeficientului de dilatare termică+șamotă.

Rândul de jos, de la stânga la dreapta: a. pigment verde + Eh457T/K8; b.probe laviuri cu oxizi de Cu, Fe, Mg, Cr; c. 100g
EH457T + 35g ZnO – se observă formațiuni cristaline.

Și arderea a doua s-a desfășurat tot în două etape, și anume cea între temperatura mediului
ambiant și 600°C, care a durat 6 ore, și cea de-a doua etapă, unde cuptorul a urcat cu putere
maxima până la 1220°C, rămânând în palier timp de 20 de minute.

23
 Bibliografie

Bauer, K. A. (2010). Transhumanism and Its Critics. International Journal of Technoethics,

1(3), 1–10. doi:10.4018/jte.2010070101

Bostrom, N. 2005a. A history of transhumanist thought. Journal of Evolution and Technology

14 (1)

Bostrom, Nick (2005). Transhumanist Values. Journal of Philosophical Research 30

(Supplement):3-14.

David DeGrazia (2005) Enhancement Technologies and Human Identity, Journal of Medicine
and Philosophy: A Forum for Bioethics and Philosophy of Medicine, 30:3, 261-283
http://dx.doi.org/10.1080/03605310590960166

Finucane, B.C., Manning, K. and Touré, M. (2008), Prehistoric dental modification in West
Africa – early evidence from Karkarichinkat Nord, Mali. Int. J. Osteoarchaeol., 18: 632-640.
https://doi.org/10.1002/oa.957

Fögen, Thorsten and Lee, Mireille M.. Bodies and Boundaries in Graeco-Roman Antiquity,
Berlin, New York: De Gruyter, 2010. https://doi.org/10.1515/9783110212532

Harari, Y.N. (2018), 21 de lecții pentru secolul XXI, Editura POLIROM

Hays, S. A. (2018, June 12). Transhumanism. Encyclopedia Britannica.

https://www.britannica.com/topic/transhumanism

Hill, V.G. And Roy, R. (1958), Silica Structure Studies: V, The Variable Inversion in
Cristobalite. Journal of the American Ceramic Society, 41: 532-
537. https://doi.org/10.1111/j.1151-2916.1958.tb12911.x

Huxley, Julian. (2015). Transhumanism. Ethics In Progress. 6. 12-16. 10.14746/eip.2015.1.2,

publicat inițial în New Bottles for New Wine (1957), pp. 13-17.

Iacob, Anisia. (2020). Human vs. Non-human in Art: the Posthuman Sculptures of Patricia
Piccinini. Journal for Social Media Inquiry. 2. 87-99. 10.18662/jsmi/2.1/8.

Kac, E. Natural History Of The Enigma. http://www.ekac.org/nat.hist.enig.html

Kordic, A., Godward, F. and Martinique, E. (2016). Posthumanism and Contemporary Art.
Widewalls https://www.widewalls.ch/magazine/posthumanism-contemporary-art

Kurzweil, R. (2014). The Singularity is Near. Ethics and Emerging Technologies, 393–
406. doi:10.1057/9781137349088_26

24
Lee, Newton (ed.) (2019). The Transhumanism Handbook, Springer Verlag

More, M. Principles of Extropy, Extropy Institute

More, M. (2013). The Philosophy of Transhumanism. The Transhumanist Reader, 3–

17. doi:10.1002/9781118555927.ch1

Neagu, Lucia (2020), Ceramica: meșteșug, artă și știință; ed. îngrijită de Cristina Popescu
Russu. Editura Monitorul Oficial, București

Piccinini, P. (2020). Some thoughts about my practice

https://www.patriciapiccinini.net/writing/0/445/30

Sandes, I. (2018). Post-Humanist Art and Speculative Realism. Interative

https://interartive.org/2018/04/post-humanism-speculative

Stelarc. (1991). Prosthetics, Robotics and Remote Existence: Postevolutionary

Strategies. Leonardo, 24(5), 591-595. doi:10.2307/1575667

Stelarc. (2003). ¼ Scale Ear. Stelarc.org http://stelarc.org/?catID=20240

Sorgner, Stefan Lorenz (2008). Nietzsche, the overhuman, and transhumanism. Journal of
Evolution and Technology 20 (1):29-42.

Zhang, Q, Liu, P, Yeh, H-Y, et al. Intentional cranial modification from the Houtaomuga Site
in Jilin, China: Earliest evidence and longest in situ practice during the Neolithic Age. Am J
Phys Anthropol. 2019; 169: 747– 756. https://doi.org/10.1002/ajpa.23888

25
Anexă

26
27
28
29
30
31
32
33
34
35