Reprezentarea socială a

corpului. Corpul ca obiect de

consum.
CORINA COSMESCU EUGEN FRUNZĂ

Proiect de grup: Sociologia corpului

Introducere. Corpul: un obiect pe care-l modelezi după voie.

Special points of Corpul în prezent sau prezentul în corp.

interest:
Este o afirmaţie de la care porneşte întreg acest proiect. Vom încerca să argumentăm
de ce corpul astăzi, în societatea de consum, a devenit purtător de semnificaţii culturale
 Introducere. Corpul—un legate de categorii sociale, comunităţi, genuri, vârste sau etnii. Pe de altă parte, studiile
obiect pe care-l modelezi de sociologie a corpului ne propun cadrul general al problemei, şi anume natura socială
a corpului: înfăţişările reflectă imaginarul vieţii sociale şi normele socio-culturale
după voie.
acceptate la un moment dat în societate. Cu alte cuvinte, corpul evocă normele sociale
 Corpul între practicile specifice, conduite admise, intenţiile de ordin sexual, ierarhiile sociale,
comportamentele culturale sau opţiunile politice.
cotidiene şi organizarea
În zilele noastre, acolo unde consumul a luat locul moralităţii, corpul devine un obiect,
puterii.
un capital supus imperativului de exploatare, lucru pe care îl susţine şi Jean Baudrillard
 Corpul şi consumul în anul 1970, în cartea sa ―Societatea de consum‖. [1] Acesta a studiat şi efectele de
―hyper realite‖, toate lucrurile care ne înconjoară şi ne fac viaţa socială mai activă sau,
fericirii.
dimpotrivă, mai ruptă de realitatea socială. Până atunci, suntem într-o permanenţă
 Managementul impresiei mobilitate, fapt care face din corpurile nostre să fie mai expuse, să cucerească. Corpul
nostru nu mai este pur şi simplu un corp biologic, un organism, ci devine prima
prin corp.
noastră etichetă. Lucrul acesta este şi destul de evident, dacă e să ne gândim la
 Controlul somatic şi reclamele care se difuzează la televizor. Or, majoritatea producţiilor publicitare sunt
însoţite de o femeie frumoasă, cu un corp aproape anorexic sau bine tonifiat la sala de
social al corpului.
sport sau cu o voce seducătoare care ar spune: ―cumpără-mă acum‖, ―ia-mă cu tine
acasă‖ (...)
Tot pentru acelaşi sociolog, Jean Baudrillard, corpul a devenit şi un obiect de narcisism
şi prestigiu. Este şi cazul obsesiilor de a deveni slabă sau suplă (în cazul femeilor) sau
cu musculatură (pentru bărbaţi); mania de a fi o Barbie Girl, frumoasă cu orice preţ.
Acesta fiind şi laitmotivul tuturor publicaţiilor fashion şi de beauty—orice e posibil
dacă ai motivaţie şi resursele necesare care să-ţi susţină demersul spre un corp frumos,
un corp de invidiat.
În ―Corp gândit, corp trăit. Ipostaze teoretice în ştiinţele socio-umane‖, autoarea
Petruţa Teampău, va susţine că corpul astăzi a devenit unul complex, bucurându-se de
o atenţie aproape obsesivă: ―Tatuaje, cicatrice, piercing, auto-mutilări, precum şi
diversificarea opţiunilor corporale (chirurgia estetică, dieta, liposucţia, protezarea,
clonarea, reproducerea in vitro), toate sunt menite să amplifice funcţiile corpului, să-i
sporească capabilităţile şi anduranţa, să-l determine să se conformeze cât mai bine
modelor, modelelor, imaginilor, să fie cât mai fiabil şi flexibil, să răspundă optim
cerinţelor „utilizatorului‖ şi, nu în ultimul rând, să rămână „la îndemână‖, pasibil de
PAGE 2

monitorizare şi (auto)control.‖ [2] Ilustrând toate aceste paradoxuri, corpul modernităţii este „un obiect
estetic, cu o semnificaţie socială complexă, care poate fi pictat, îmbrăcat, epilat, ras, străpuns, tatuat şi
încorsetat; un obiect politic de dresat, disciplinat, torturat, mutilat şi închis; un obiect economic de exploatat,
de hrănit şi de reprodus; şi un obiect sexual pentru a seduce şi a fi sedus‖.
Reprezentarea socială vs ce aspecte ale reprezentării sinelui sunt privilegiate în relaţiile cotidiene?
Am ales intenţionat conceptul de ―reprezentare socială‖ în această lucrare fiindcă prescriu şi justifică
comportamentul. De la Durkheim (care a introdus termenul de reprezentări colective), Moscovici, Abric,
Jodelet, De Rosa sau Flament, cu toţii au ajuns la concluzia că reprezentările sociale permit atât cunoaşterea
realităţii, cât şi crearea ei; un ansamblu organizat de cogniţii relative la un obiect. Iar obiectul nostru este
corpul. Recurgem la unul din sociologii enumeraţi mai sus—Denis Jodelet—cel care în anul 1984 a realizat o
anchetă sociologică privind reprezentarea socială a corpului. Ipoteza acestuia era: Probabil că înţelegerea
celorlalţi trece prin filtrul normelor şi codurilor sociale. Rezultatele studiului au fost că...
 Peste 50% considerau că înfăţişarea joacă un rol în reuşita socială, fiind un mijloc de a fi acceptat în
societate şi de a interacţiona mai bine cu ceilalţi.
 35% subliniau importanţa celorlalţi în adoptarea unei ţinute: ―din respect pentru ceilalţi, pentru a nu fi
criticat de ceilalţi, pentru a fi pe placul celorlalţi‖.
 Persoanele cu un nivel socio-economic scăzut privilegiază rolul aparenţei în stabilirea legăturilor
afective, spre deosebire de grupurile favorizate social şi cultural care pun accent pe reuşită şi integrare
socială.
Concluziile acestui studiu sunt în esenţă clare pentru toţi: natura biologică a corpului
“SUPORT AL
este modelată social în funcţie de 1) prezenţa celorlalţi: ce gândesc alţii despre mine,
PLĂCERILOR,
cum mă vor evolua; 2) dizarabilitatea socială: modalitatea acceptată social de
ÎNCHISOARE A
prezentare a sinelui.
PERSOANEI,
AMBALAJUL CARNAL Privind practic reprezentarea socială a corpului în societatea de consum, mijloacele de
ESTE ŞI O ENTITATE informare în masă (televizor, radio, presă scrisă) înlesnesc dorinţa noastră spre un
CULTURALĂ, UN ―corp perfect‖. În special pentru femei apar diverse produse de cosmetică menite să
ELEMENT AL fie consumate imediat şi care promit, fie scăderea în greutate, fie menţinerea siluetei.
COLECTIVITĂŢII Dincolo de produsele farmaceutice, saloanele de înfrumuseţare sau chirurgie plastică
CARE-L se intensifică (aici şi la femei, dar şi la bărbaţi) activităţile fizice, sportul practicat în
ÎNCONJOARĂ, O sălile de sport. Această practică de remodelare corporală vrea să fie un trend oferind
PARTE A diverse tipuri de gimnastică. În acest sens, Jorge Elbaum (1998) propune conceptul de
ÎNTREGULUI ―întinerire socială‖, referindu-se la faptul că adulţii încearcă să pară mai tineri cu orice
POLITIC, O
chip. Mai mult decât atât, cum am menţionat şi mai sus, mass media pune la
PARCELĂ DINTR-UN
dispoziţie şi informează despre toate tratamentele posbile şi de ultimă generaţie
VAST TERITORIU DE
referitoare la produsele estetice. Iar faptul că nu-ţi accepţi vârsta este o cauză a
SIMBOLURI”
societăţii de consum care modelează şi propune prototipuri de ―corp mereu tânăr‖.
Multitudinea de opţiuni, aglomerarea mesajelor
Red model
identitare, suprapunerea simbolurilor complică viaţa corpului, precum şi a Bradley
individului. Una din mutaţiile simbolice ale modernităţii: individul nu mai Soileau by
este, ci are un corp. Consecinţa acestei mutaţii este un transfer de Charles
Quiles.
responsabilitate asupra individului: acesta devine răspunzător nu doar Tattoos.
pentru „buna educaţie‖ a corpului sau/ şi discreţia prezenţei sale fizice, ci
şi pentru întreţinerea acestui „bun de consum‖ şi pentru ansamblul de
mesaje pe care corpul le transmite şi le intermediază, cu consecinţe
directe asupra identităţii individului.
 PAGE 3

Vizibilitatea corpului.
Preocupările pentru corp sunt acum mai evidente şi de la o vârstă timpurie. Spuneam anterior că persoanele
în vârstă ar da orice să redevină ca altădată, că-şi acceptă cu greu schimbările fiziologice care intervin în
corpul uman odată cu trecerea anilor. Ei bine, diversele reţele de socializare şi extinderea spaţiului virtual pun
la dispoziţia tinerilor, în special adolescenţilor, diverse modalităţi de expunere a corpului. Cei din urmă,
postând fotografii făcute de ei înşişi, sunt preocupaţi tot mai mult de haine, de cum arată. Iar faptul că un
adolescent în zilele noastre mai are acnee este privit de către ceilalţi cu dificultate, parcă neacceptând ideea că
acum, când există sute de produse cosmetice, să ai coşuri. Deci preocuparea asupra propriului corp nu mai
ţine doar de partea igienică; acum ceea ce contează este forma, ceea ce prezentăm celorlalţi, fenomen generat
şi stimulat de funcţionarea societăţii de consum, care ne propune,
aproape imperativ, „un corp seducător, model de identificare la baza unei
veritabile dictaturi estetice‖ . Cu cât corpul devine, la nivel de
reprezentare, mai vizibil, mai expus, mai analizat, cu atât corpul „real‖
suferă mai multe presiuni; sub noua dictatură estetică, „inegalitatea se The Sexy
încarnează inclusiv în inima trupurilor şi a anatomiilor‖. [3] Beachtography
of Randall
Contrar acestor transformări, corpul primeşte, printr-un transfer Mesdon
simbolic, calităţi ale sufletului (Baudrillard): „Binele, idealurile de
perfecţiune, de puritate, corespunzând până acum unor valori transcedentale, corespund de acum înainte
unei ―bune sănătăţi‖ corporale idealizate. Răul, păcatele, precum abandonul în faţa poftelor corpului, lăcomia,
luxul, lenea, nu mai sunt pedepsite după moarte printr-o călătorie în infern, ci conduc la infernuri imediate:
după caz, poate fi vorba de boală şi moarte, sau de obezitate şi simptomele îmbătrânirii, toate semne vizibile
ale păcatelor contra igienei corporale şi alimentare‖. Lumea modernă găseşte tot mai greu de acceptat
ipostazele corporale „deviante‖: boala, bătrâneţea, moartea; toate transformările descrise mai sus nu fac decât
să alimenteze şi să amplifice angoasa omului în faţa lor. Individul contemporan pare a fi prost echipat în faţa
inevitabilului; desacralizarea existenţei, pierderea ritualurilor care inserau, în mod tradiţional, evenimentele
biologice (naşterea, moartea, diferitele etape ale vieţii) în viaţa individului şi a comunităţii, atenţia excesivă
cerută de corp, ascund adevarul acestei situaţii: relaţia de proprietate a individului cu corpul sau nu este
definitivă, ci mai degrabă una de leasing.
În acest neocapitalism care caracterizează societatea noastră, corpul a devenit un instrument de promovare a
propriilor interese. Astfel, corpul forţează oamenii să asculte de el în lupta pentru satisfacerea acestora. Pe de
altă parte, corpul este utilizat de un individ pentru a-şi atinge obiectivele sale de integrare socială. Corpul
ajunge să fie echivalat cu alte bunuri şi servicii (...) Din cauza acestei dualităţi privind corpul, acesta ajunge să
fie privit din cel puţin două perspective:
A. Satisfacerea nevoilor naturale prin intermediul corpului—condiţionate de dezvoltarea biologică a
corpului fără de care o persoană n-ar supraveţui. Ne referim aici la produsele alimentare, apă... În
conformitate cu legile naturii corpul este construit să fie conştient de această necesitate. În caz contrar,
acesta este supus unor suferinţe fizice sau pur şi simplu a unor senzaţii neplăcute.
B. Integrarea socială şi obţinerea unor foloase prin corp. Mai evident ca niciodată, corpul este un
mijloc de comunicare prin care oamenii transmit anumite informaţii despre ei în raport cu ceilalţi.
Corpul facilitează integrarea într-un grup social sau obţinerea unor aşa-zise ―merite‖. Frumuseţea
corpului, aspectul său fizic este utilizat în manipularea celorlalţi. Cu cât eşti mai frumos, cu atât ai
succes mai mare, îţi cresc şansele în găsirea perechii potrivite sau îţi creşte competitivitatea la locul de
muncă. De altfel, acest aspect de utilizare a corpului nu ne este deloc surprinzător, fiindcă în toate
epocile şi culturile s-au stabilit ―standarte de frumuseţe‖ ce au încercat să fie imitate sau ajustate în
cunoaşterea comună.
PAGE 4

Corpul între practicile cotidiene şi organizarea puterii.

Stima de sine, frumuseţea corpului şi prestigiu social.

În ultimii ani tulburările de alimentaţie (care de cele mai multe ori cauzează anorexia sau bulimia) au început
să fie recunoscute ca probleme serioase de alimentaţie. Mass media a relatat publicului despre moartea unor
artişti sau sportivi cunoscuţi care au decedat ca rezultat direct al unor tulburări de alimentaţie, diete pentru
slăbit sau a unor efecte negative ale acestora—depresiile. Însă în majoritatea revistelor găsim acelaşi corp,
bine lucrat, slab şi înfrumuseţat cu haine scumpe. Persoanele cu un statut social superior
tind să se regăsească în aceste reclame promovate de agenţiile de modă, de centrele
cosmetologice sau de toată această industrie. Cu alte cuvinte, mesajul şi-l asumă doar cei
care vor să fie ca cei din panoul de publicitate. Totodată, suntem puşi în situaţia în care nu
avem de unde alege. Fiindcă în aceste reclame frumuseţea trupului este
asociată ca fiind subţire şi ireproşabilă. Aceste anunţuri înfăţişează femei
care au o greutate mai mică decât media şi o piele fără imperfecţiuni. De
altfel, şi psihologii au devenit tot mai interesaţi de acest subiect—
Hunter & Gatti
nemulţumirea în raport cu propriul corp, punerea în pericol a sănătăţii şi
declanşarea unor efecte psihologice grave, inclusiv sinuciderea.
Am devenit o societate de consum. Activităţile noastre fizice s-au schimbat şi ele, urmărim plăcerile
imediate, riscante, necontrolate sau chiar riscante. În principal, când mă refer la activităţile fizice le corelez
cu corpul, care este o emblemă a prestigiului social, un simbol al statutului social, un obiect de interes
economic în relaţie cu industria.
“DACĂ SE SIMT Bourdieu susţine că corpul este un produs social şi că are caracteristici diferite, în funcţie
MAI PUTERNICE ŞI de clasa socială. Sociologul francez constată că practicarea sportului de către un individ
MAI ÎN FORMĂ, este influenţată de clasa socială de care aparţine. Aristocraţii aleg să facă golf, sporturi
FEMEILE SE VOR
de echitaţie, plimbări cu iahturile care le aduc distracţie, faimă, dar le oferă şi câştiguri.
CONCENTRA MAI
PUŢIN PE
Spre deosebire de clasele superioare, el crede că clasele de jos aleg să practice sporturi
ASPECTUL FIZIC ŞI
―vulgare‖, adică fotbal, box. De asemenea, Bourdieu, adaugă faptul că există o relaţie
VOR ACCEPTA MAI între sportul practic, clasele sociale şi expunerea corporală. Astfel, clasele inferioare se
UŞOR FORMELE ocupă de un sport care necesită mai mult efort fizic, uneori chiar durere şi suferinţă
NATURAL ALE (boxul, luptele libere). Clasa de mijloc tinde să fie mai raţională optând pentru
CORPULUI LOR”
gimnastică, jogging şi, în cele din urmă, clasa superioară alege activităţile mai privilegiate
şi selective, fără efort fizic prea mare—golful. [4]
Sălile de sport nu mai sunt astăzi un mijloc de a-ţi întreţine sănătatea, ci unul de a-ţi creşte stima de sine:
bărbaţii încearcă să-şi crească volumul masei musculare pentru a ieşi în evidenţă şi a fi mai seducători în
rândului celorlalţi colegi ai lui; femeile doresc să-şi sublienieze formele corpului, talie, fese sau picioare în
scopul de a stârni fantezii sexuale şi de a li se recunoaşte aceste remodelări corporale.

Un studiu recent derulat în Statele
Unite de Synovate eNation arată că
femeile şi bărbaţii nu numai că au
strategii diferite în abordarea
slăbitului, dar au şi motive diferite
care îi îndeamnă să ia măsuri
împotriva kilogramelor în plus.
Principalul factor care le motivează
pe femei să facă eforturi să slăbească
este aspectul fizic— aproape 40%
dintre femei vor să slăbească pentru
că ―Nu îmi place cum arăt‖. Aspectul
fizic este important şi pentru bărbaţi, Corpul e într-
dar mai important este faptul că ―Nu o continuă
mă simt în formă‖, după cum au redefinire.
precizat peste 27% dintre bărbaţii
incluşi în studiul american. Deşi
numărul femeilor şi al bărbaţilor
supraponderali este relativ egal, din
studiu reiese că femeile îşi manifestă
nemulţumirea faţă de greutatea 18% dintre femei să ia măsuri, în
corporală mult mai devreme decât timp ce bărbaţii au afirmat că de abia
bărbaţii. 3 kilograme în plus sau chiar 10 kilograme în plus îi îngrijorează.
mai puţin de atât motivează peste [5]
 PAGE 5

Paradigme ale individualizării corpului.

Referindu-ne la perioada Renaşterii, atunci când societăţile occidentale intră în modernitate, individualismul ia
amploare, în special raportul pe care individul îl are cu corpul său (Le Breton, 2002; Vigarello, 2006). De la a fi
un corp se trece la a avea un corp, Le Breton vorbind în acest sens de o înstrăinare a corpului, tratarea acestuia
ca un obiect cu care te afişezi şi care te reprezintă. Un rol important în această schimbare a raportului faţă de
corp l-a avut apariţia filosofiei mecaniciste, în care omul devine ―zeul raţionalităţii‖. Corpul se supune acţiunii
acestui individ raţional, devine obiect de investiţie, de îngrijire, frumuseţea lui devine elaborată, întrucât corpul
devine un corp ―maşină‖, a cărui funcţionare internă este reflectată la exterior.
Privit din perspectiva constructivismului social, corpul e format, constrâns şi inventat de
societate. Prin urmare, un simplu produs al acesteia: un corp social, care
nu are nimic de a face cu corpul fizic, deţinut de individul ce aparţine
societăţii. Mai mult, corpul este un obiect maleabil şi instabil care este
produs şi controlat prin discurs. În viziunea lui Foucault, corpul nu e Omul ca fiinţă
corporală nu a
doar o ţintă a discursului, ci reprezintă şi o legătură între practicile
reprezentat
cotidiene şi organizarea puterii (preocuparea instituţiilor faţă de fertilitate, interes pentru
de exemplu). Prin corp, ca şi factor de individualizare, oamenii se separă ştiinţele
şi devin mai diferiţi, adică mai controlabili, întrucât individualitatea prin sociale

corporalitate nu reprezintă decât un set de practici prin care oamenii sunt

identificaţi şi separaţi prin semne distinctive, care nu reprezintă decât imprimarea normelor, a discursului pe
corp (Shilling, 1993).
Teoria fenomenologică îşi concentrează atenţia asupra corpului ca experienţă internă, corpul fiind văzut prin
prisma acestei viziuni ca un corp trăit şi experimentat de deţinător. Această perspectivă a fost abordată în mare
măsură de către adepţii a ceea ce în prezent formează sociologia medicală, întrucât, teoretic, experienţa
corporală este conştientizată de către individ doar în momentul în care acesta (corpul), iese din normalitate: în
cazul unei dureri, sarcinii la femei sau în cazul oboselii, după cum arată Goffman (1959), în care corpul se
manifestă independent de voinţa actorului, însă această manifestare este resimţită şi trăită de acesta (Shilling,
1993). Această ieşire din ―normalitate‖ reprezintă însă doar o parte din ceea ce poate fi numit corp
fenomenologic, adică trăit, experimentat conştient, dar şi constant: este trăit altfel de femei, bărbaţi, lesbiene,
gay, indivizi de altă rasă, sportivi (Jeffreys, 2004).
În structuralism, corpul ocupă rolul de mediator între structurile sociale şi individul în sine. Reprezintă deci, o
locaţie pentru structurile sociale, cât şi o sursă a acestora. Shilling (1993) îi propune ca reprezentanţi ai acestei
abordări pe Pierre Bourdieu şi Anthony Giddens. Pentru primul, după cum am menţionat şi în prima parte a
acestei lucrări, corpul poartă amprenta clasei sociale din care provine, exprimată în primul rând prin hexis,
care nu reprezintă altceva decât o interrelaţionare dintre poziţia socială a individului, habitus şi gust. Acest
hexis ar reprezenta modul în care corpul poate fi considerat locaţie pentru structurile sociale. Bourdieu mai
spune că formelor corporale le sunt ataşate valori simbolice care reprezintă capitalul fizic pe care un individ îl
posedă, capital ce poate fi convertit în cadrul câmpului social. Putem să tragem concluzia că corpul nu este
doar o amprentă a clasei sociale, ci, într-un fel (în anumite condiţii), îi permite individului să
Modernitatea
şi acţioneze.
aduce corpul Giddens, preocupat de societatea contemporană, vede corpul ca pe o întrupare a acestei
în prim plan şi
face din el
societăţi caracterizate de neprevăzut, în care indivizii devin reflexivi cronic, capabili sa-şi
„incinta modifice corpurile, să şi le controleze, control care este doar în aparenţă reflexiv, întrucât
subiectului, ceea ce este exprimat nu este o identitate în sine, ci identităţi de sine create de incertitudinea
locul limitării
lumii hyper-moderne (Shilling, 1993). Bryan Turner, la rândul său, surprinde foarte elocvent
şi al libertăţii
sale, obiectul tensiunea care structurează existenţa (corporală şi nu numai) a individului în societăţile
privilegiat al moderne, ―între două procese contradictorii care, pe de o parte produc şi
unei modelări armonizează trupul, iar pe de altă parte îl eliberează pentru plăcerile
şi al unei
voinţe de
hedoniste ale spiritului caracteristic societăţii de consum‖. [6]
control”
PAGE 6

Corpul şi consumul fericirii.

Dihotomii în sociologia corpului.

În analiza corpului, literatura de specialitate a pus în discuţie diverse paradigme dihotomice: corp – minte
(filosofia carteziană), public – privat, self (agency) – structură (societate), născut (nature) - dobândit (nurture),
femeie – bărbat. Scrierile privind sociologia consumului s-au centrat pe distincţia dintre hedonism şi ascetism,
reuşind să asocieze aceste concepte cu două stiluri de viaţă total diferite ce au corespondenţă somatică. Pe de
o parte, s-a vorbit despre control, disciplină şi raţionalizarea corpului (Merleau-
Ponty, Foucault), iar pe de altă parte, s-a analizat versiunea bazată pe Carpe Diem,
Hic et Nunc, extaz şi dorinţă, ca formule eliberatoare ale trupului.
Valorizarea corpului.
În societatea de consum primează valorile hedonice, menite să aducă fericirea
individuală într-un spaţiu în care aici şi acum (hic et nunc) reprezintă imperativele
adaptării şi ale integrării sociale, ―este momentul clamării dorinţelor materiale, al
celebrării divertismentului şi consumului, al desfătării perpetue în plăceri
private.‖ [7] În altă ordine de idei, vorbind despre valorizarea corpului, acesta este
privit şi ca un indicator al prestigiului [8] şi al diferenţierii sociale [9], dar mai
presus de aceste atribute, corpul reflectă reuşita în viaţă, fiind un
“Bunăstarea a indicator al succesului. Această afirmaţie aparţine sociologului
devenit zeu, Bryan Turner (2008: 98) care susţine că succesul este influenţat la
Consumul e
temple, iar
nivel social de abilităţile personale de prezentare a sinelui prin
Trrupul e afişarea unei imagini acceptate. Mai mult, autorul consideră că o
cartea sfântă” înfăţişare de succes necesită prezentarea unui trup glorios, de
(Lipovetsky)
succes, un corp antrenat, disciplinat şi organizat ca dovadă a
valorii personale. În lucrarea ―The Body and Society‖, sociologul dezvoltă ideea de performing self, punerea în
scenă a corpului, reprezentarea corpului sub forma unui obiect observabil, admirabil (body objectification),
dar şi sub forma unui stil de viaţă. Acest modus vivendi presupune luarea în stăpânire a propriului corp şi
trăirea acestuia (embodiment), iar pe de altă parte, aplicarea unor practici corporale şi controlarea trupului
(exercițiu volitiv pentru stima de sine).
Ideea iniţială de corp trăit (living body) îi aparţine lui Merleau-Ponty, autorul susţinând că suntem şi avem un
trup. Corpul reprezintă un obiect al privirii pentru ceilalţi şi este un subiect pentru individ (îmi trăiesc trupul,
mă lupt cu el, îl modific şi adaptez în funcţie de cerinţele şi expectaţiile personale ori sociale). Pe de altă parte,
aceste modificări sunt posibile doar apelând la tehnici corporale, aspect dezbătut de Marcel Mauss în
capitolul intitulat Body Techniques din lucrarea ―Sociology and Phychology‖ (1979). Abordarea fenomenologică
a lui Merleau-Ponty priveşte corpul ca pe o entitate pe care individul îşi exercită controlul, trupul având
propria sa identitate. Acest aspect a fost discutat şi în lucrarea lui Gabriel Marcel, ―Le Mystère de
L’Etre‖ (1951), corpul fiind interpretat ca un spaţiu personal în care individul îşi impune propriile reguli şi îşi
trăieşte propriile gratificaţii.
În societatea consumeristă, corpul deţine locul principal de pe lista consumului: ―Există, în panoplia
consumului, un obiect mai frumos, mai preţios, mai strălucitor decât toate, mai plin de conotaţii, care le
rezumă, totuşi, pe toate celelalte: CORPUL. Redescoperirea lui, după un mileniu de puritanism, sub semnul
emancipării fizice şi sexuale, ubicuitatea lui (mai ales a corpului feminin) în publicitate, în modă, în cultura de
masă, cultul igienei, dietei, terapiei de care este înconjurat, obsesia tinereţii, eleganţei, virilităţii-feminităţii,
întreţinerea, regimurile, practicile sacrificiale care-l au ca obiect, mitul Plăcerii care-l îmbracă, totul este astăzi
dovada că trupul a ajuns obiect al mântuirii. În această funcţie morală şi ideologică, el a înlocuit în întregime
sufletul.‖ [10]
 PAGE 7

Valorizarea înfăţişării este una dintre principalele premise ale societăţii de consum, căci
―frumuseţea a devenit, pentru femeie, un imperativ absolut, Modificările
corporale
religios‖, fiind ,,semnul elecţiunii la nivelul trupului, ca reuşită la ilustrează modul în
nivelul afacerilor‖. (p.170) care forma
corpului este
Societatea de hiperconsum presupune privatizarea consumului influențată de
tiparele culturale.
prin raportarea la sine şi binele individual. Dorind ca obiectele ―să Însă modelarea
ne permită să fim mai independenţi şi mai mobili, să ne provoace corporală și
schimbarea
senzaţii, să ne facă să trăim experienţe, să ne amelioreze calitatea înfățișării nu
vieţii, să ne conserve tinereţea şi sănătatea‖ [11], consumul de clasă a reprezintă doar un
aspect ce ține de
fost substituit cu cel individual, pentru sine şi nu pentru celălalt. exterior, ci
Totodată, această fază apare ca ―o societate fascinată de sfidare, de presupune o serie
de implicații la
dorinţa de a învinge, de optimizarea capacităţii corpului omenesc. A nivel interior,
câştiga, a excela, a căuta performanţa prin orice mijloace, odată cu sportul contemporan, intim.
practicile care exprimă depăşirea de sine au devenit un fapt de societate major.‖ [idem,
239]. (...) Expectaţiile sociale vizează performanţa (construirea unor modele de tipul Wonder Woman,
Superman) din moment ce evoluţia şi depăşirea limitelor fizice sunt indicatori ai reuşitei şi ai excelenţei, este
de părere Lipovetsky. Astfel, promisiunea unui trup perfect se traduce prin promisiunea unei vieţi fericite, cu
multiple beneficii.

Managementul impresiei prin corp.

“În permanenţă ne sunt prezentate imaginile femeii frumoase, perfecte: la standul de cosmetice, în
supermarket, la TV. Aceste imagini ne arată unde greşim: al cui nas are mărimea potrivită, care vedetă are
şoldurile prea voluptoase ori prea înguste. Corpul femeii apare ca o datorie ce trebuie îndeplinită, un
obiect ce necesită schimbare. Asocierile prezentate în rubricile de modă şi frumuseţe duc la alienarea femii
de propriul ei corp, căci pe de o parte ea arată într-un fel, însă îi este indicat dezirabilul, modelul ideal; iar pe
de altă parte, ea pune o barieră între sine şi trup deoarece se află într-un proces continuu de negare şi
nemulţumire.” [12]
Din perspectiva interacţionismului simbolic, în lucrarea ―Human Nature and the Social Order‖ (1964),
Charles H. Cooley susţinea ipoteza oglindirii în ochii celorlalţi ce se referă la faptul că în procesul de
construire a selfului şi de formare a stimei de sine individul este dependent de percepţia socială şi de opinia
pe care ceilalţi şi-o formulează despre acesta. Autorul discuta despre idealizare şi maniera în care actorii
sociali se afişează într-o versiune mult mai bună, elaborându-şi o imagine ce nu este doar acceptată în spaţiul
public, ci devine şi o înfăţişare dezirabilă.
Pe de altă parte, Erving Goffman (1959) discuta despre managementul impresiei şi punerea în scenă a sinelui
într-o formulă creditabilă pentru a le impune celorlalţi o anumită imagine despre sine. Astfel, actorul social
este nevoit să controleze aspectele ce ţin de faţadă (front) pentru a defini adecvat situaţia în ochii publicului.
Înfăţişarea şi performarea sa necesită un echipament expresiv standardizat utilizat în mod voluntar de către
actor pe tot parcursul interpretării rolului, iar în acest plan îşi elaborează anumite faţade-stereotip ce
facilitează recunoaşterea socială şi formarea unei identităţi stabile. Prin raportare la sociologia corpului,
remarcăm fabricarea unor astfel de faţade-clişeu, tipare somatice uşor recognoscibile în spaţiul public:
tipologia anorexicei, tiparul body-builderului, modelul androgin etc.
Menţinerea faţadei impune anumite eforturi şi sacrificii, uneori desfăşurându-se în culise, departe de ochii
spectatorilor (pentru că sunt ruşinoase ori necesită o perioadă mai îndelungată de timp pentru desfăşurare).
De exemplu, în vederea obţinerii unui trup perfect, se apelează la diete prin înfometare, pastile şi injecţii
(pentru slabit/ masă musculară/ arderea grăsimilor), chirurgie plastică sau exerciţii fizice practicate excesiv.
Scopul acestor practici corporale? Ajustarea imaginii în faţa publicului, atragerea unui număr cât mai mare de
admiratori şi aplauzele spectatorilor în faţa etalării unui sine fabricat conform cerinţelor sociale. Aşadar,
interesul actorului social va fi să controleze atitudinea celorlalţi, în special comportamentul prin care ei
reacţionează la prezenţa lui.
PAGE 8

Control somatic şi control social.

Din perspectiva reprezentării culturale, Foucault discuta despre controlul corpului pentru a spori capitalul
social (Foucault, 1979: 221), dar şi pentru a semnala raporturile de putere şi dominaţie în cadrul
interacţiunilor (Foucault, 1977: 25). Acest aspect este evidenţiat în cazurile de anorexie, când înfometarea
tinerei devine o expresie a controlului de sine, a supremaţiei personale în vederea controlului relaţional (prin
grija permanentă pe care ceilalţi o au pentru sănătatea ei, anorexica îi controlează pe ceilalţi). Altfel spus,
modul în care ne organizăm relaţia cu trupul reflectă modul în care ne organizăm relaţiile sociale.
Într-o societate de consum, în spatele controlul somatic se ascunde imperativul submisivităţii în faţa
normelor uniformizatoare. Astfel, cercetătoarea Susan Benson
“Modelarea
corpului se
(1997) expune imaginea bipolară a trupului: ―Corpul bun este
traduce prin îngrijit, subţire şi tonifiat‖, ceea ce înseamnă că atât fizic, cât şi
modelarea
sinelui, căci în
moral persoana este în formă, iar opusul, ―corpul rău‖, este
procesul de neîngrijit, gras şi moale, dovada unei persoane indisciplinate şi
constituire
somatică sinele
inactive. [13] Întrucât ―imaginile idealizate ne determină să facem
deţine rolul comparaţii, căci ne reamintesc în mod constant unde suntem şi
principal, cine ar trebui să devenim prin eforturi susţinute‖ [14], femeia e
construirea
corpului cuprinsă într-un proces de normalizare şi uniformizare. În cadrul
însemnând acestui proces, corpul imperfect se află într-o continuă nevoie de
construirea
sinelui” schimbare, căci indiferent de
(Turner) înfăţisare, întotdeauna vor exista “Corpul devine, printr-
aspecte ce necesită îmbunătăţire. o răsturnare absolută
de semnificaţie, un
Pe de altă parte, într-o societate hiperconsumeristă, controlul apare sub forma
obiect ameninţător
unei puteri individualiste prin care individul îşi gestionează trupul după reguli şi care trebuie
decizii personale (Lipovetsky, 2007). Stăpân al propriei vieţi, individul este în supravegheat, redus,
stare să-şi gestioneze trupul – ca o expresie a deciziei personale, o manifestare a schingiuit în scopuri
luptei contra destin şi a voinței proprii. Analogic, corpul devine patul lui delicat-estetice, cu
Procust, fiind cenzurat, supus şi încadrat într-o serie de tipare sociale privirea aţintită
prestabilile pe care individul este nevoit să şi se însuşească pentru a facilita asupra modelelor
supravieţuirea într-un context social tot mai constrângător. Acest pattern a fost costelive, împuţinate
din Vogue, în care
semnalat din perspectiva construcționismului social de către Jean Baudrillard: -
putem descifra
vezi citatul evidenţiat cu bold din partea dreaptă.
agresivitatea inversă a
Între păcat şi pocăinţă, controlul trupului înseamnă obligaţie socială prin unei societăţi de
respectarea unui program menit să-l ferească pe individ de răzbunarea abundenţă faţă de
propriul ei triumfalism
propriului său trup: ―Dacă nu vă îndepliniţi sacerdoţiul trupesc, dacă păcătuiţi
al corpului şi
prin omisiune, veţi fi pedepsite. Toate bolile de care suferiţi nu sunt decât
respingerea
rezultatul unei iresponsabilităţi vinovate faţă de dumneavoastră însevă (şi faţă vehementă a
de propria dumneavoastră mântuire). [...] aici nu Dumnezeu este cel care propriilor principii.”
pedepseşte, ci propriul dumneavoastră corp, dintr-o dată instanţă malefică,
represivă, răzbunătoare, dacă nu sunteţi tandră cu el.‖ [15]
Comportamentul oscilant în raport cu propriul trup îşi găseşte nenumărate exemple în viaţa de zi cu zi. Aşa-
zisul păcat reprezintă abaterea de la normele sociale impuse, ―devianţa‖ ori ignorarea normelor: nerespectarea
unui stil de viaţă sănătos, excese, neîngrijirea corpului etc. Pocăința (regretul) intervine atunci când individul
nu mai este mulţumit de performanţa şi înfăţişarea propriului trup şi îşi ia corpul în stăpânire pentru a-şi
schimba stilul de viaţă ori pentru a deprinde un anumit comportament (de exemplu: femeia practică sport
pentru a-şi modela trupul).
 PAGE 9

Raporturile de gen şi corpul

În formularea unui sine cât mai performant, supleţea – asociată
unor atribute precum autocontrolul, puterea voinţei şi efortul –
depăşeşte stadiul de însuşire opţională, facultativă, fiind asociată
la nivel macro cu succesul unei societăţi consumeriste. Investiţie Stăpân al propriei
pe termen lung, trupul refuză mediocritatea din moment ce ―a fi vieţi, individul
este în stare să-şi
frumoasă nu mai e doar un efect natural, nici un supliment gestioneze tru-
adăugat calităţilor morale. Este calitatea fundamentală, pul—o expresie a
imperativă, a acelora care-şi îngrijesc părul şi silueta la fel de deciziei personale,
o manifestare a
devotat ca sufletul‖. [16]
luptei contra des-
În articolul Food for feminist thought, N. Charles şi M. Kerr (1986) tin şi a voinţei
proprii.
afirmau că trupul obedient se traduce prin însăşi contradicţia sa:
discrepanţa rolurilor de gen şi existenţa stereotipurilor susţin ideea că femeia
deţine un rol secund în societate, fiind eclipsată - în timp ce bărbatul domină prin forţă şi calităţi decizionale.
Astfel, corpul devine un punct central de luptă, zonă conflictuală ce trebuie ţinută sub control, suprimată,
micşorată, aspect simbolic de organizare mentală şi socială în condiţiile în care femeia e plasată pe locul doi,
în ipostaza în care trupul este un obiect personal ce reflectă raporturile sociale nesatisfăcătoare. De altfel,
cercetătoarea Oltea Joja a explicat acest aspect controversat:

Să fiu mamă, soţie, bună gospodină, fără alte ambiţii decât a face fericit un barbat? Nu, işi spune adolescenta,
nu vreau să fiu precum mama, supusă şi îngrădită (rezultatul simplist al tradiţiilor patriarhale!). Vreau să fiu
ceva special, competentă, deci învăţ foarte bine, dar şi competitivă, deci suplă. Dacă am crescut şi lumea a devenit
complicată, eu tot o pot controla (şi indirect îi pot controla pe cei din jurul meu): ţin diete sau nu mănânc deloc!
Deci, eu hotărăsc, eu controlez această lume şi mai mult, prin grija lor pentru problema mea, îi ţin pe ceilalţi
sub control...(Joja, 2004: 102)

Note

1. Jean Baudrillard [1970] (2003). Societatea de consum. 7. Lipovetsky, 2007: 87.

Bucureşti: Comunicare.ro.
8. Veblen, 1899, Theory of Leisure class.
2. http://corpuri-
9. Bourdieu, 1984, Distinction.
perspectivecontemporane.blogspot.com/2009/11/corp-
gandit-corp-trait-ipostaze.html 10. Baudrillard, 2003: 165.
3. Corbin Alain, Courtiene, Jean-Jacques şi Vigarello, 11. Lipovetsky, 2006: 33
Georges (coord.) [2005] (2008): 59.
12. Bartky, 1990: 40
4. Pierre Bourdieu. [1992] (2007): 81.
13. Bengs, 2000 apud Benson, 1997
5. http://www.slabsaugras.ro/studiu-femeile-vor-sa-
14. Featherstone şi Hepworth, 1993
slabeasca-pentru-ca-nu-le-place-cum-arata-art-3525.html
15. Baudrillard, 2003: 167
6. http://corpuri-
perspectivecontemporane.blogspot.com/2009/11/corp- 16. Baudrillard, 2003: 170
gandit-corp-trait-ipostaze.html
 PAGE 10

Bibliografie
Bartky, S. (1990) Femininity and domination: studies in the phenomenology of oppression. P. 40. New York: Routledge.

Bengs, Carita. (2000). Looking Good: A Study of Gendered Body Ideals Among Young People. Doctoral dissertation in
Sociology at the Faculty of Social Sciences. Umea University.

Benson, Susan. (1997). The Body, Health and Eating Disorders. În C. Bengs (2000). Looking Good: A Study of Gendered Body
Ideals Among Young People. Doctoral dissertation in Sociology at the Faculty of Social Sciences. Umea University.

Baudrillard, Jean. [1970] (2003). Societatea de consum. Bucureşti: Comunicare.ro.

Berger, P. L. and Luckmann, T. (1966) The Social Construction of Reality: A Treatise in the

Sociology of Knowledge, London. În Turner, S. Bryan [1984] (2008) The Body and Society. Explorations in Social Theory (3rd
Edition). London: Sage Publications Ltd.

Charles, N. şi Kerr, M. (1986). Food for feminist thought. The Sociological Review, 34, 537–72.

Featherstone, Mike şi Hepworth, Mike. (1993). The Mask of Ageing and the Postmodern Life Course. În C. Bengs
(2000). Looking Good: A Study of Gendered Body Ideals Among Young People. Doctoral dissertation in Sociology at the Faculty
of Social Sciences. Umea University.

Foucault, M. (1977) The History of Sexuality, London. În Turner, S. Bryan [1984] (2008) The Body and Society. Explorations
in Social Theory (3rd Edition). London: Sage Publications Ltd.

Foucault, M. (1979) Discipline and Punish: The Birth of the Prison, Harmondsworth. În Turner, S. Bryan [1984] (2008) The
Body and Society. Explorations in Social Theory (3rd Edition). London: Sage Publications Ltd.

Foucault, M. (1981) The History of Sexuality, Volume one: The Will to Knowledge Penguin: Harmondsworth. În Turner, S.
Bryan [1984] (2008) The Body and Society. Explorations in Social Theory (3rd Edition). London: Sage Publications Ltd.

Goffman, Erving. [1959] (2007) Viaţa cotidiană ca spectacol. Bucureşti: Comunicare.ro.

Gilles, Lipovetsky. [2006] (2007) Fericirea paradoxală: Eseu asupra societății de hiperconsum. Iași: Polirom.

Joja, Oltea. [2003] (2004). Psihosomatica între medicină şi cultură: o abordare cognitiv-comportamentală a tulburărilor de alimentaţie.
Bucureşti: Paideia.

Lovell, T. (2000). Feminism Transformed? Post-Structuralism and Postmodernism. În L. Frost. Theorizing the Young Woman in
the Body. Body Society. Sage Publications (London, Thousand Oaks and New Delhi), 11 (1): 63-85.

Turner, S. Bryan [1984] (2008) The Body and Society. Explorations in Social Theory (3rd Edition). London: Sage Publications
Ltd.