(tabel) – perspectiva catolică.

Meritul catolicismului – Renașterea. Întoarcerea literelor și a artelor în Italia.

Erasmus – traduce NT. Reforma zguduie catolicismul din temelii – pe fondul
aversiunii principilor germani împotriva papalității, a autorități acestuia.
Reforma provoacă în sânul catolicismului contrareforma sau Reforma
Catolică(1650 – conciliul de la Ttrento).

• Participarea la sacramente te face un membru viu în Trupul lui Cristos

(Conciliul tridentin) ;

• Sunt chemați să predice mai bine preoții și episcopii;

• Se afirmă doctrina cf. Căreia nu există mântuire în afara bisericii catolice

– reluat la Vatican I, ca la Vatican II să fie abrogată. V.II – deschidere
ecumenică: „frații despărțiți.” Știm sigur unde este mântuire, dar nu știm
sigur unde nu este.

Hans Kung – Iudaismul,

Paul Johnson – O istorie a evreilor/ O istorie a lumii moderne/

Intelectualii./ Creatorii
Andre Neher – Cheile identității iudaice/Exilul Cuvântului

PROTESTANTISMUL

Reforma - Linia oficială a protentastismului

- M. Luther (31 dec. 1517, Witenberg)

- J. Calvin (27 ani – Instutele)

- Filip Melancthon

- U. Zwingli

Reforma Radicală (ucenicii lui Zwingli – să mergem până la capăt: anabaptiștii)

- Se dezvoltă în mediul rural, în special în spațiul anglo-fil.

Protestantismul se dezvoltă în special în țările scandinave.

Reforma clasică: luteranismul, calvinismul (reformații), anglicanismul (Henry al

VIII-lea);

Reforma radicală conduce spre neoprotestantism – punct de legătură –

anabaptismul, metodismul, valdenzii, puritanismul (Anglia), pietismul
(Germania),

Condus de un fel de sinod, consiliu bisericesc.

 NEOPROTESTANTISMUL

- Reforma radicală – principiul botezului adulților; marea dilemă a

originilor.

• Paterinitate reformată nerecunoscută. Singura șansă – să fim

biblici. Dacă pierdem asta, pierdem totul. Avortoni dpdv
confesional. Ne pierdem altfel rațiunea de a fi.

• Condamnarea la Scripturi – Neoprotestanții.

- Anabaptismul – botezul obligatoriu al adulților și autoritatea Scripturii.

- Mișcările de trezire – Holiness – mișcări de înnoire

- Două fenomene

• Fenomenul baptist (metodism)

• Fenomenul penticostal (Seymour și Parham): 1899-1900. 1906

Los Angeles

- România: 1890 – filieră germană – Baptismul

 1922 – penticostalismul: Gheorghe Bradin [un baptist

căruia îi plăceau cântările, Pavel Budianu – un penticostal
plin de râvnă, vin în România, biserica pent.de la Păuliși]

- Dpdv dogmatic, neoprotestantismul este fragmentar – are mare

importanță experiența, „cum simt așa rămânem”. Când a apărut
creștinismul, iudeii au spus simplu: sunteți prea noi! Nu aveți
credibilitate. Istoria ciclică – neoprotestantismul în contextul bisericilor
tradiționale.

- Singura mișcare fără concilii. Avem o dificultate în a ne aduna laolaltă.

- Conducerea este primejdios de laică. Președintele are rol

reprezentativ și de coordonare.

- Mișcarea cea mai apropiată de Scriptură din spațiul creștin – botezul

adulților, autoritatea Scripturii, accent pe revelația scrisă, revigorarea
predicării, sensibilitatea față de experiența creștină:
neoprotestantismul proclamă un Dumnezeu cotidian și nu unul al
elitelor (Mircea Vulcănescu)

- Ne ridicăm sau cădem în măsura în care românem dependenți și

proclamatori de Scripturi.
Problema Autorității
 Tradiție (normativă) și tradiție (informativă, ce urmează sfinților din primele secole: Origen,
Ieronim)
o Antecanonică
o Supracanonică
o Situată în Patristică (sec. II-IV: Sfântul ............)

CAZ: Augustin: Fericitul (BO) Sfântul (BC)

 Biblie (Sola Scriptura)

 Canonul Palestinian (Palestina) – ebraică, aramaică, greacă.

 Canonul alexandrin (Alexandria) – greacă – TM:

LXX: cărți canonice, pseudo-

apocrife.

- Biblia devine autoritate normativă – infaibilitate, inerență.

• Neoprotestantismul a adus o revigorare a lucrurilor, Biblia

devenind obiect de studiu – filologie, culturarizare. Există riscuri
la care expunem Scriptura punând-o în mâna oricui.

 Analiza specializată

 Analiza experențială – citirea și interpretarea semidocților.

Pe fondul unei naivități, se apropie de Scriptură cu
siguranță care ne sperie.

Schiță:
 1. Distincția dintre Răsărit și Apus –

 Cei doi plămâni ai creștinătății. Răsăritul este Maria iar catolicismul

Marta.

2. Noutatea Protestantismului în istorie – sec. XVI

 În raport cu protestantismul, catolicismul a reacținat în Conciliul de

la Trend (1545-1547) Contrareformă (Reforma catolică). Deciziile
acestui conciliu au fost în mare parte abrogate la Conciliul Vatican
II (1962-1965).

 Trend – întoarcerea preoților de la o oarecare deificare la predicare,

rămânerea între oameni.

3. Discuție comparativă între cele Trei mari Tradiții – Catolică, Ortodoxă,

Protestantă.

4. Paradigma autorității – Biblie, Tradiție, Biserică

5. Problema mântuirii

 Toate tradițiile creștine se pun de-acord în ce privește „realitatea

căderii”

 Justificarea și sfințirea

 Transcedența și imanența în termeni populari: „cerurile nu-L încap

pe Dumnezeu dar cu toate acestea El este în inima ta.”

6. Mariologie

7. Sfinți, icoane și relicve.

JUSTIFICAREA ȘI SFINȚIREA

Efeseni 2:8 – mântuirea ca act (verb la trecut – identifică un moment în

timp)

Nu vorbim aici despre mântuirea ca proces (sfințire).

 Două elemente:

o Credință (concept îndelung dezbătut în Reformă)

o Har (concept dezbătut în Evul Mediu)

 Anularea faptelor

 Dependența absolută de har și credință;

  Lucrarea fundamentală a lui Cristos este iertarea păcatelor.

o păcatele ne puneau într-o adversitate față de Dumnezeu,

rezolvată de Cristos la cruce.

1. Iertarea păcatelor –

a. anihilarea voinței umane (replică la versiunea catolică: faptele

bune sunt rezultatul voinței umane)

b. absolvirea de păcat este văzută relațional; debutul creșterii în

relație cu Cristos; predicatorial: omul, dușmanul ultim al lui
Dumnezeu.

c. Pentru Luther întreaga Evanghelie se reducea la această frază:

„unde există iertare de păcate acolo există viață și mântuire.”

d. Păcatul însemna orice rău îndreptat împotriva oamenilor sau a lui

Dumnezeu.

e. Starea de om iertat este o anticipare a mântuirii eschatolofice pe

care o vom gusta deplin în eternitate.

f. Justificarea prin credință – formula potrivită pentru a înțelege felul

prin care omul primește iertarea.

i. Maniera prin care Dumnezeu iartă se numește absolvire

(grațierea unui inculpat).

ii. Absolvirea și iertarea conferă omului ceea ce se va numi

neprihănirea imputată...

 Vine din exterior;

 O are numai Dumnezeu prin natură;

 Se poate obține doar prin acceptare.

Cornilescu: neprihănire vs. dreptate – termen slavon folosit de

dragul îndulcirii limbii – dreptate, termen prea tare, juridic.
g. Neprihănirea imputată (Reforma) – credința. Primită prin credință. /
Neprihănire forensică – valoare juridică.

h. Neprihănirea intrinsecă (Bis.Cat.) – har. suntem predispuși întru

mântuire pentru că suntem deja copiii lui Dumnezeu și șansele de
mântuire sunt mari odată cu împlinirea faptelor și participarea la
sacramente.

i. Astfel, nepriăhănirea imputată depinde în mod exclusiv de

declarația lui Dumnezeu. Această declarație este mult mai reală
 (intrinsecă) decât realitatea umană (disponibilitatea omului pentru
mântuire); presupune că iertarea se clădește pe promisiunea
divină. Nu mai considerați că vă mântuiți participând la
sacramente sau prin Biserica, prin slujirea preoților ci prin relație
de fiecare zi cu Dumnezeu.

j. „Păcătos și neprihănit” în același timp.

k. Reformatorii operau o distincție clară între Lege și Evanghelie.

i. Legea – teologia vieții de zi cu zi. Are de-a face cu prezentul

omului și nu cu eternitatea acestuia.

ii. Evanghelia – teologia vieții de apoi – eminamente

escatologică. Conținând promisiunile lui Dumnezeu,
Evanghelia transcede viața cotidiană.

 Model de ispășire: Isus Învingătorul (Victoriosul, Biruitorul). Prin moartea

și învierea Sa, Isus a învins puterile întunericului. Problema fundamentală
a omului este – robia păcatului, moartea și diavolul. Cristos a învins toate
aceste trei provocări, omul mântuit pășind în această victorie a lui
Cristos.

 Model de ispășire: Isus – țap ispășitor. Are în centru ideea de transfer de

vinovăție. Mecanismul acestui transfer este violența fizică.

REZUMAT :
înainte de pauză.

• Romano-catolicismul – mântuirea ca proces – sinergism.

• Luteranismul – idem. – monergism divin.

• Reformații – eveniment. Monergism.

• Ortodoxia – idem. – sinergism

• Metodosmul – act / eveniment – pe acest fond de-a lungul secolelor s-a

născut doctrina cf. Căreia odată ce ești mântuit nu mai poți pierde
mântuirea. Sinergism.

Permanența

• R-C: săvârșirea unui păcat cardinal

• Lut. Pierderea credinței

• Metod. varii-motive.

• Ortodoxia – păcate mortale, cardinale.

• Reformații – mântuirea nu se poate pierde.

Reformații

FILM: Orient Express – see it. Așteptarea poate fi aducătoare de fericire.

Fericirea este tot timpul pe drum. Nu este la destinație nicioadată. Cele mai
frumoase stări, cele mai intense trăiri sunt pe drum. Adăugăm o carte: Viața pe
un peron (Octavian Paler).

Holocaust: La vitta e bella, The Pianist, ......................?

Centrul de greutate în teologia calvinistă: Unirea cu Cristos! Prin credință –

dovadă a acestei uniri sunt beneficiile care decurg din ea. Beneficiul major –
sanctificarea, sfințirea. Calvin folosește termeni mai avizați și are o telogie mai
sistematizată.

Calvin operează cu binomul Adam/Cristos. Vede aici „doi capi” – urmașii lui
Adam, păcătoși, urmașii lui Cristos – neprihăniți.

Două concepte specifice la Calvin:

 Ispășire

 Predestinație – capătă consistență dogmatică la Sinodul de la Dord, unde

Calvin introduce articolul despre „Prezervarea Sfinților în har”. Doctrina
predestinării se clădește pe viziunea monergistă a acestuia (acțiunea
decisivă a lui Dumnezeu în mântuire).

În perioada contemporană există două teorii în mișcarea reformată

• Justificarea finală

• Relaționare între justificare, sfințenie și membralitatea în biserică.

Viziunea federală asupra justificării.

 Nucleu dur al predestinării duble calviniste: predestinare spre

cer, predestinare spre iad.

 Există predestinați spre cer dar nu ne pronunțăm în ce îi

privește pe cei din a doua categorie.

BBL: R.C. Sproul – Aleșii lui Dumnezeu.

„să ne abandonăm misterului, dar nu în necunoștință ci în lipsa argumentului.”

Doctrina arminiană – opusă calvinismului – a fost mai ușor admisă în

dogmaticile oficiale a mișcărilor protestante sau neoprotestante.

Antropologie – omul este făcut să fie fericit în actele neconsumate a trăirii lui.
Așteptarea momentului produce o mai mare fericire decât momentul în sine.

În intimitatea secolului XIX. Ioana Pârvulescu. Humanitas.

Plimbare prin Bucureștiul interbelic. Idem.

„între noi există o prietenie care stă să-nceapă

La fel simt eu, și îmi convine această veșnică pândire.”

Taina mântuirii – deja dar nu încă. Noi suntem mântuiți, dar nu suntem încă.

Să cultivăm o așteptare activă a revenirii lui Cristos. Elementele

care au făcut din biserica primară, Biserica Primară:

 Așteptarea parousiei (1). Dor de cer, credință copilărească. „El

poate veni în timpul vieții noastre, în viitorul extrem de
apropiat.

 Spiritul misionar
Chemarea la mântuire:

• Chemarea activistă, partizană a membrului de rând.

• La microfon se vindecă de partizanat... „Te chem la Cristos.”

• Evanghelizare prin experiența de viață. Evanghelizarea trecută prin tine.

Exsită ceva experențial. Dumnezeu lucrează în viața mea, prin urmare
poate și în a ta. Evanghelizarea din stradă – de bun simț, naturală și
biblică. De încurajat.

• Ce se întâmplă la amvon... că iadul este cumoplit, iadul superb,

neajutorarea oamenilor în lume. Mesajul de evanghelizare trebuie să fie
abundent de Cristos. Metodă de evanghelizare de jos: Isus coboară cât de
jos ești tu și te ridică de acolo. Vezi Brennan Manning, Evanghelia
Vagabonzilor. Proclamarea Dumnezeului cotidian, nu doar cu tine în
necazuri. Când nu se întâmplă nimic.

Rugăciunea nu schimbă problema ci ne schimbă pe noi. Prima minune a

rugăciune si întâmplă cu noi, cu cel care se roagă. Spiritualitea celor ce se
roagă pentru acel eveniment.

Reforma

I. Caracterul internațional al Reformei:

- transcede cu repeziciune spațiul Germaniei și ajunge în întreaga
Europă;
- epicentre: Witenberg, Zurich (Zwingli), Strasburg (Martin Boucher),
Geneva (Jean Calvin)

II. Caracterul Multiform:

- mișcările ieșite din Reformă au avut doar câteva elemente comune:
 - păcătosul îndreptățit prin har nemeritat, necestatea credinței,
supunerea față de revelația scrisă, formă non-ierarhică de conducere,
etică individuală și socială,
- diferențe: teoria sacramentelor,

III. Caracterul politic:

- polis – cetate (oraș) Strategii de misiune:

Pavel: orașe-porturi, urbanitatea credinței și a proclamării;

Constantin: paganos/cristianos. Paganos – etimologic nu are de a face cu

credința ci locul în care locuiau – locuitorul de la sat, țăranii, oamenii
periferiilor, mai departe de centru.

Reformatorii: recuceresc burgurile Europei, orașele.

• Politic. Reforma nu a modelat doar societatea ci și biserica. Reformatorii

sunt receptați ca întemeietori ai unei noi civilizații.

• Neoprotestantismul. Datorită acestei preocupări a fost posibilă nașterea

unor „fiice vitrege ale reformei” (mișcarea anabaptistă, quakerii,
puritanii)

• Principiul separării bisericii de stat.

Lipsa luminii în bisericile ortodoxe. Taină, mistică.