Sunteți pe pagina 1din 15

DEFORMAŢIILE BETONULUI

4.1. Contracţia şi umflarea betonului


4.1.1.Fenomenul de contracţie
Datorită umidităţii mediului în care se întăreşte, betonul prezintă
modificări permanente: când întărirea are loc în aer, volumul lui scade,
fenomenul fiind denumit contracţie; dacă betonul este ţinut în apă
sau la umiditate ridicată, apare o creştere de volum, fenomenul fiind
denumit umflare.
Aceste fenomene cresc în timp, la început mai repede, apoi mai
încet, până la o amortizare a fenomenului după 3....5 ani, figura 4.1.

Fig. 4.1. Evoluţia în timpa deformaţiei de volum a betonului

Aceste fenomene sunt parţial reversibile la schimbări ale


umidităţii mediului.
Modificările de volum ale betonului sunt dependente de apă, de
migrarea acesteia în timpul hidratării cimentului: în timp ce pasta de
ciment este plastică, ea suferă o contracţie volumetrică a cărei
magnitudine este de ordinul a unu la sută din volumul absolut al
cimentului uscat. Totodată apa se poate pierde prin evaporare de la
suprafaţă în perioada în care betonul este în stadiu plastic. O pierdere
similară poate apărea din cauza stratului uscat de dedesupt (beton sau
teren). Acestă contracţie este cunoscută sub denumirea de contracţie
plastică deoarece betonul este în stare plastică. Mărimea contracţiei
plastice depinde de cantitatea de apă pierdută la suprafaţa betonului,
care este influenţată de temperatură, umiditatea relativă a mediului şi
viteza vîntului. Totuşi, pierderea de apă nu determină contracţia
plastică; aceasta depinde mai mult de rigiditatea amestecului. Dacă,
cantitatea de apă eliminată pe unitatea de suprafaţă depăşeşte
cantitatea de apă adusă prin mustire, la suprafaţa betonului apar fisuri.
Acesta este fenomenul de fisurare din contracţie plastică. Prevenirea
evaporării imediat după turnare elimină fisurarea.
Trebuie reamintit că evaporarea este mai mare când
temperatura betonului este mult mai mare decât temperatura
mediului; în aceste condiţii, deformaţia plastică poate apare chiar dacă
umiditatea relativă a aerului este ridicată. De aceea,este mai bine să
se protejeze betonului de soare şi vânt, să se toarne şi să se finiseze
repede şi să se trateze foarte repede.
Fisurarea se poate produce de asemeni, deasupra obstrucţiilor
care împiedică tasarea uniformă, de exemplu armătura sau agregate
de dimensiuni mari;aceasta este fisurare din tasare plastică. Fisurarea
plastică poate apărea şi când o suprafaţă mare de beton, orizontală se
contractă în direcţie orizontală mai greu decât pe direcţie verticală: se
formează fisuri adânci, de formă neregulată. Aceste fisuri pot fi
denumite fisuri de pre-tasare. Fisurile plastice tipice sunt de obicei
paralele una cu cealaltă, cu un spaţiu de 0,3 până la 1 m între ele, şi
sunt de adâncimi considerabile. De obicei ele nu se extind la marginile
libere ale betonului deoarece contracţia este neîmpiedicată.
Contracţia plastică este mai mare dacă conţinutul de ciment este
mare iar raportul apă/ciment este redus.

4.1.4. Determinarea contracţiei

În conformitate cu SREN 1992-2006 deformaţia totală de


contracţie a betonului (εcs) rezultă prin însumarea deformaţiei de
contracţie la uscare (εcd) şi a deformaţiei contracţiei endogene (εca).
Valoarea finală a deformaţiei contracţiei la uscare εcd ,∞ este:
εcd ,∞ = k h ⋅ εcd , 0
În care: kh este un coeficient care depinde de dimensiunea
nominală h0 şi are valorile din Tabelul ...2.3, pg38 indrumar
εcd,0 deformaţia finală de contracţie la uscare liberă, cu valorile
din Tabelul.......2.4
Dezvoltarea în timp a deformaţiei de contracţie la uscare se
calculează:

ε cd ( t ) = β ds ( t − t s ) ⋅ k h ⋅ ε cd ,0 (4.3)
t − ts
unde β ds ( t − t s ) =
( t − t s ) − 0,04 h03 ( mm )

t- vârsta betonului în momentul considerat în zile,


ts – vârsta betonului (zile) la începutul contracţiei la uscare
Deformaţia de contracţie endogenă (t-în zile) se stabileşte cu
relaţia:
ε ca ( t ) = βas ( t ) ⋅ k h ⋅ ε ca ,∞

În care : β as ( t ) = 1 − exp ( 0,2t 0,5 )


ε ca ,∞ = 2,5( f ck −10 ) ⋅10 −6

4.1.5. Umflarea betonului

Piatra de ciment sau betonul dacă sunt ţinute în apă din


momentul turnării prezintă a creştere în volum şi masă. Acestă umflare
se datorează absorbţiei apei de către gelul de ciment: moleculele de
apă acţionează împotriva forţelor coezive şi forţează particulele de gel
să se distanţeze, creindu-se o presiune de presiune de umflare. În plus,
pătrunderea apei conduce la scăderea tensiunii superficiale a gelului şi
se produce o mică expansiune.
Expansiunea liniară a pastei de ciment are următoarele valori:
1300x10-6 după 100 zile
2000x10-6 după 1000 zile, şi
2200x10-6 după 2000 zile
Aceste valori ale umflării, ca şi cele ale contracţiei şi curgerii
lente sunt exprimate ca deformaţie liniară în metri pe metru.

The swelling of concrete is considerably smaller, approximately 100x10-6 to


150x10-6 for a mix with a cement content of 300 Kg/m 3. This value is reached 6 to 12
months casting, and only a very small further swelling takes place.
Swelling is accompanied by an increase in mass of the order of 1 per cent. The
increase in mass is thus considerably great than the increase in volume because water
enters to occupy the space created by the decrease in volume on hydration of the system
cement-plus-water.
Swelling is larger in seawater and also under high pressure; such conditions exist
in deep sea-water structures. At a pressure of 10 MPa (which corresponds to a depth of
100m), the magnitude of swelling after 3 years can be about eight times higher than at
atmospheric pressure. Swelling which entails movement of seawater into concrete has
implications for the ingress of chlorides into concrete.

1.2. Deformaţii produse de dilatarea termică a betonului


Betonul se deformează în volum sub acţiunea variaţiilor de
temperatură şi la degajările de căldură datorită exotermiei cimentului.
Pentru elementele din beton armat expuse la variaţii de
temperatură ∆t , între 30°C şi +100°C, coeficientul de dilatare termică
liniară αt se poate considera:
ε = αt .∆t (4.6)
αt = 10 −5 / °C , for usual concrete
αt = 0,8.10 −5 / °C , for lightweight concrete

4.2. DEFORMAŢIILE BETONULUI SUB ÎNCĂRCĂRI


4.2.1. Deformaţii produse de încărcări statice de scurtă durată
Comportarea betonului sub acţiunea încărcărilor este
determinată de mai mulţi factori :
• caracterul compozit, microporos şi micro-fisurat al structurii ;
• suprafaţa de separaţie între matrice şi agregate ;
• conlucrarea, în special cea fizică dintre componenţi ;
• proprietăţile componenţilor.
Diagrama încărcare-descărcare ce corespunde unei încărcări statice de
scurtă durată, pentru un interval de încărcare de 0,3…0,5, nu coincide.
După descărcare se observă o deformaţie remanentă εr care este
( ε r = ε b − ε c ) ; εc este deformaţia elastică, iar εb este deformaţia totală,
Fig. 4.1

Fig. 4.1. Diagrama efort-deformaţie [1]


Intervalul de încărcare în care betonul se comportă elastic
variază: pentru compresiune este între (0,3…0,5), iar pentru întindere
este între (0,3…0,8). Peste aceste limite relaţia efort-deformaţie este
dată de o curbă concavă spre axa deformaţiilor. Atunci când rezistenţa
ultimă este atinsă se obţine vârful curbei efort-deformaţie.
Dacă maşina de încercat permite o reducere a încărcării,
deformaţia continuă să crească. Aceasta este partea descendentă a
curbei effort-deformaţie. O diagramă tipică este prezentată în Figura
4.2.
Fig. 4.2. Diagrama caracteristică a betonului
În intervalul de comportare elastică, coeficientul lui Poisson
variază între 0,15 şi 0,20. Peste limita elastică, acest coeficient creşte,
depăşind 0,5. În acest interval apar deformaţii pseudo-plastice.
Deformaţiile betonului la compresiune se dezvoltă în patru stadii:
1. Până la nivelul de încărcare de 0,3…0,5, relaţia efort-
deformaţie este elastică şi betonul se comportă elastic.
Deformaţiile plastice au valori scăzute în comparaţie cu cele
elastice.
2. Pentru un interval de încărcare între (0,7…0,9) starea de
microfisurare se dezvoltă, microfisurile se răspândesc formând o
reţea, care afectează compactitatea ; volumul betonului creşte ;
deformaţiile plastice cresc ; coeficientul lui Poisson creşte.
3. stadiul III, până la efortul maxim, microfisurile se dezvoltă în
matrice şi se unesc cu cele din suprafaţa de separaţie.
În acest stadiu modulul de deformaţie descreşte, iar coeficientul lui
Poisson depăşeşte 0,5; volumul betonului creşte.
4. Ultimul stadiu corespunde partei descendente a curbei effort-
deformaţie, când betonul de distruge prin formarea unei reţele de
macro-fisuri.
Când testele se efectuează cu diferite viteze de aplicare a
încărcării, se poate observa ca betonul are o comportare elastică
pentru încărcarea instantanee, deoarece microfisurile nu au
posibilitatea săse dezvolte în timp scurt, figura 4.3.
Fig. 4.3 Diagrama betonului pentru diferite viteze de aplicare a încărcării
In figura 4.4 este prezentată diagrama efort-
deformaţie :diagrama idealizată şi diagrama de proiectare sunt date
printr-un model matematic exprimând o diagramă parabolică-
dreptunghi.

Fig. 4.4 Diagrame caracteristice efort-deformaţie pentru compresiune


Fig. 4.5 Diagrama biliniară pentru compresiune

Diagrama caracteristică din figura 4.5 Conform STAS 101107-90


se poate utiliza în acord cu EC2 pentru analiza structurală neliniară.

Fig. 4.5. Diagrama curbilinie efort-deformatie specifică


Între cele două tipuri de diagrame, parabolă-dreptunghi şi
curbilinie apare o diferenţă, dar formulele conduc la aceleaşi valori.
Pentru betonul solicitat la întindere, diagrama σ − ε este
prezentată în figura 4.2. Conform STAS 10107/0-1990 [3] diagrama
simplificată este dată în figura 4.7.
Fig. 4.7. Diagrama σ−ε pentru betonul întins

4.2.2. Deformaţii sub încărcări statice repetate


Comportarea betonului sub sarcini repetate depinde de valoarea lui σb
Fig .4.8.

Fig. 4.8. Deformaţiile betonului sub sarcini repetate

Dacă σ b ≤ R 0 deformaţiile remanente ( ε r1 , ε r 2 ) devin din ce în ce


mai mici, şi betonul începe să se comporte ca un material elastic.Se
produce o ”ecruisare” a betonului şi betonul se comportă elastic
respectând legea lui Hook. Acestă proprietate se utilizează pentru
determinarea experimentală a modulului de elasticitate.
Dacă σ b > R 0 deformaţiile plastice se cumulează odată cu
creşterea numărului de cicluri, curba îşi modifică alura, schimbându-şi
concavitatea spre axa eforturilor, figura 4.8. Deformaţiile remanente
cresc, iar cedarea se produce la un efort inferior solicitării singulare,
datorită fenomenului de oboseală.

4.2.3. Modulii de deformaţie ai betonului

Deformaţia elastică

• Deformaţiile elastice ale betonului depind foarte mult de


componenţii săi, îndeosebi de agregate. Valorile din acest
standard (EC2) trebuiesc privite ca indicatori pentru aplicaţii
generale.

• Modulul de elasticitate al betonului este controlat de modulii de


elasticitate ai componenţilor. Valori aproximative ale modulului
de elasticitate Ecm valoare secantă între σc =0 şi 0,4fcm pentru
betoane cu agregate de tip cuarţ sunt date în Tabelul 4.1. Pentru
agregate din piatră de calcar sau nisip, valorile trebuiesc reduse
cu 10% şi respectiv cu 30%. Pentru agregate din bazalt valoarea
trrebuie mărită cu 20%.
Pentru beton se poate defini un modul de deformaţie, deoarece pentru
încărcări mici, betonul prezintă atât deformaţii elastice cât şi plastice,
figura 4.9.

E bp = lim dε > 0 (4.1)

E bp = tg α (4.2)

Fig. 4.9. Modulii de deformaţie ai betonului

Modulul longitudinal de elasticitate E b se determină


aplicând încărcări-descărcări repetate, sub limita de microfisurare
σ b ≤ 30% din rezistenţa la compresiune.

E b = b = const (4.3)
dε b
σ
Ε b = b = tgα 0 (4.4)
ε be
Valorile modulului de elasticitate Ecm depind de clasa betonului şi
sunt date în Tabelul 4.1.
Variaţia modulului de elasticitate în timp poate fi estimată cu
relaţia :
f ( t) 
0,3
E ctm ( t ) =  cm E
 f cm  cm
In care Ecm(t) şi fcm(t) sunt valori la o vârstă de t zile şi E cm şi fcm
sunt valori determinate la la vârsta de 28 zile. Relaţia între f cm(t) şi fcm
provine din expresia:

βcc(t) este un coeficient care depinde de vârsta betonului


t este vârsta în zile
s depinde de tipul de ciment
s=0,20 pentru ciment cu rezistenţă superioară şi întărire rapidă
s= 0,25 pentru ciment normal şi întărire rapidă
s=0,38 pentru ciment cu întărire lentă.
Modulul de elasticitate pentru betonul întins este egal cu modulul
pentru betonul comprimat.
Table 4.1
Clasa C12/1 C16/2 C16/2 C25/3 C30/3 C35/4 C40/5 C45/5 C50/6
betonului 5 0 5 0 7 5 0 5 0
Ecm (GPa) 27 29 30 31 32 34 35 36 37

Modulul la rupere:
σ
E r = tgα r = max (4.5)
εr
Pentru betonul uşor E bu :
2
ρ 
E bu =  bu  E b (4.6)
 ρb 
ρb is the bulk density of usual concrete;
ρu is the bulk density of lightweight concrete.
Coeficientul de deformaţie transversală (coeficientul lui Poisson)
se consideră:
µ(ν) = 0,2 pentru betonul nefisurat şi 0 pentru betonul fisurat.
Modulul de elasticitate transversală G este:
Eb
Gb =
2(1 + µ)
Şi pentru µ = 0,2 ⇒ G b = 0,4E b (4.7)
Pentru toate tipurile de beton.
Modulul secant E 'b
E 'b = tg α' (4.8)
E b = (1 − λ) E b
'
(4.9)
Coeficientul de plasticitate λ este raportul între deformaţia
plastică şi deformaţia totală. Pentru deformaţii de compresiune
λ=0,5…0,8. Pentru deformaţii de întindere λ=0,5.
Modulul de compresibilitate K, se poate detremina:
Eb
K= (4.10)
3(1 − 2µ)
Invrsul modulului de elasticitate defineşte deformabilitatea, D:
1
D= 10 6 (4.11)
Eb
Între modulul de elasticitate şi rezistenţa la compresiune este o
strânsă legătură şi toţi factorii care influenţează rezistenţa la
compresiune influenţează şi modulul de elasticitate.
Valoarea modulului de elasticitate poate fi determiantă cu relaţii
empirice:
1000000
Eb =
• Graff: 360 daN/cm 2 (4.12)
1.7 + P P

Rb

1/ 3
R + 8
• CEB-FIP: E b = 21500  ck  N/mm 2 (4.13)
 10 
P P

E b = 9500 ( f ck + 8)
1/ 3
• EC2: N/mm 2 (4.14) P P

• ACI: E b = ρ1b.5 ⋅ 0.0426 Rb N/mm 2 (4.15) P P

Unde ρ b este densitatea betonului (kg/m 3) şi R b , R ck , f ck sunt


B B P P
B B B B B B

rezistenţele medii la compresiune ale betonului.

4.2.4. Determinarea experimentală a modulului de elasticitate


Determinarea experimentală a modulului betonului se poate face
folosind cilindri de 160x300mm.
Foto 4.1 Determinarea experimentală a modulului betonului

4.4. Deformaţiile în timp ale betonului (curgerea lentă)


Curgerea lentă a betonului depinde de umiditatea mediului ambiant, de dimensiunile
elementului şi de compoziţia betonului.
Coeficientul de curgere lentă φ(t,t0) este fumcţie de Ec, modulul tangent, care poate fi
considerat 1,05 Ecm.
Vezi Anexa B
Deformaţia de curgere lentă a betonului ε cc ( ∞, t 0 ) la timpul t= ∞ pentru un efort
de compresiune σc constant în timp se calculează cu relaţia :

ε cc ( ∞ , t 0 ) = ϕ ( ∞ , t 0 ) ⋅  c 
σ
 Ec0 
Simbolurile din figura 4.10 sunt :
t0-vârsta betonului
h0 =2Ac/u dimensiunea nominală
Ac aria secţiunii transversale de beton
u -perimetrul părţii care este expusă la uscare
S, N, R, - ciment cu întărire lentă, normală, respectiv rapidă
a) Condiţii de interior RH =50%
b) condiţii de exterior RH=80%
Fig. 4.10 Metodă pentru determinarea coeficientului φ(t,t0)

4.4.1. Deformaţii din curgere lentă


Deformaţia în timp a betonului, sub sarcină constntă şi de lungă
durată se numeşte curgere lentă. Când se aplică o încărcare, apare o
deformaţie instantanee ε0 , fig. 4.15

Fig. 4.15 Variaţia în timp a deformaţiilor din curgere lentă a betonului

In timp, sub încărcare constantă, deformaţia creşte şi la timpul t


devine egală cu ε0 + εct
Deformaţia εct care apare în timp când σ = constant reprezintă
curgerea lentă.
Dacă la momentul t, încărcarea este îndepărtată, o parte din
deformaţie este anulată; valoarea care revine este deformaţia elastică
ε'0 . O altă parte a deformaţiei totale ε0 + εct înregistrată la timpul t în
timp scade până la o valoare limită. Această deformaţie notată ε'ct în
figura 4.15 se numeşte curgere lentă recuperată. Sub limita de
revenire se inregistrează o deformaţie remanentă reziduală εr .