Sunteți pe pagina 1din 24

Capitolul VI

STADIILE DE LUCRU
ALE ELEMENTELOR DIN BETON ARMAT

Betonul şi armătura au proprietăţi fizico-mecanice diferite, puse în


evidenţă de curbele caracteristice ale celor două materiale. Spre deosebire
de armătură, betonul se caracterizează şi prin variaţia în timp a proprietăţilor
sale fizico-mecanice. Sub efectul încărcărilor exterioare betonul armat are
un comportament ce nu coincide cu acela al betonului sau al armăturii.
Sub acţiunea încărcărilor exterioare, monoton crescătoare, în
elementele din beton armat se produc modificări cantitative, ale eforturilor
şi calitative, ale comportării materialelor, ceea ce permite delimitarea
stadiilor de lucru. Modificările calitative sunt puse în evidenţă prin trecerea
de la un comportament elastic la unul plastic sau de rupere.
Comportarea elementelor din beton armat este influenţată şi de
natura eforturilor secţionale - forţă axială de compresiune/întindere, moment
încovoietor, forţă tăietoare, moment de torsiune -, precum şi de interacţiunea
acestor eforturi. În cazul interacţiunii forţei axiale şi momentului încovoietor
se pot distinge următoarele situaţii:
- axa neutră în secţiune  încovoiere, cazul I de compresiune, sau
întindere excentrică cu excentricitate mare;
- axa neutră în afara secţiunii  cazul II de compresiune, sau
întindere excentrică cu excentricitate mică.
De asemenea, comportarea elementelor din beton armat este
influenţată şi de cantitatea de armătură dispusă în element, exprimată prin
procentul de armare p = 100Aa/Ab. Din acest punct de vedere există:
- betonul simplu cu armătură de siguranţă, folosit cu precădere în
construcţii hidrotehnice masive etc.;
- betonul slab armat, realizat cu procente de armătură reduse
pentru construcţii hidrotehnice masive etc.;
- betonul armat, realizat cu procente mici şi mijlocii de armare
(p  0,1 ÷ 2,5; 3,0 %), folosit cu precădere în domeniul
construcţiilor civile, industriale şi al podurilor;

91
- betonul supraarmat, realizat cu procente mari de armare (p > 2,5;
3,0 %); este o soluţie necorespunzătoare din cauza folosirii
neeficiente a armăturii.
Sub efectul încărcărilor statice - de scurtă durată, monoton
crescătoare - se evidenţiază trei stadii principale de lucru: stadiul I elastic;
stadiul II elastico-plastic şi stadiul III plastic, care este stadiul de rupere.

6.1. Descrierea stadiilor de lucru

6.1.1. Stadiile de lucru ale elementelor cu axa neutră în secţiune

Pentru exemplificarea stadiilor de lucru s-a ales o grindă din beton


armat, simplu rezemată, cu secţiune dreptunghiulară simplu armată,
urmărindu-se zona dintre forţele concentrate, zonă supusă la încovoiere pură
(fig. 6.1 a).
Stadiul I (fig. 6.1 b) corespunde situaţiei când încărcările exterioare
sunt mici. În aceste condiţii, întreaga secţiune transversală din beton armat
este activă şi se comportă ca un material perfect elastic. Eforturile unitare
în beton şi armătură sunt proporţionale cu deformaţiile specifice. Axa neutră
este situată sub axa mediană, pentru că aria de armătură Aa deplasează în jos
centrul de greutate al secţiunii neomogene. Rigiditatea la încovoiere a
secţiunii este maximă (fig. 6.2).
Stadiul I este un stadiu stabil şi reprezintă stadiul de exploatare (de
lucru) al elementelor din beton slab armat, folosit la elemente la care nu se
admite apariţia fisurilor în betonul întins.
Pe măsura sporirii încărcării exterioare, deformaţia specifică din
fibra de beton cea mai întinsă tinde spre deformaţia specifică ultimă ε tu, iar
eforturile unitare de întindere tind spre rezistenţa la întindere R t. Această
stare de eforturi şi deformaţii specifice în betonul zonei întinse reprezintă
limita stadiului I. La limita stadiului I (fig. 6.1 c) nu mai există proporţio-
nalitate între deformaţiile specifice şi eforturile unitare, betonul întins fiind
puternic plasticizat. Plasticizarea zonei întinse pune în evidenţă prima
modificare calitativă în comportamentul betonului întins.

92
La limita stadiului I se produce o modificare a rigidităţii elementului
(fig. 6.2), iar axa neutră are tendinţa de urcare, rămânând însă sub axa
mediană a secţiunii. Efortul unitar în armătura întinsă, la limita stadiului I,
are valoarea:
0,1...0,15
 a   a E a   tu E a  210000  21...31,5 N / mm 2   c
1000
rezultând că ea nu este folosită în mod eficient.

Figura 6.1: Stadiile de lucru ale unui element din beton armat, supus la încovoiere

Limita stadiului I este o stare instabilă, pentru că, la o uşoară creştere


a încărcărilor, momentul încovoietor exterior M depăşeşte valoarea
momentului încovoietor de fisurare M f, fisurarea betonului întins pune în
lumină a doua modificare calitativă în comportamentul elementului, care
trece astfel în stadiul II.
Stadiul II (fig. 6.1 d) corespunde unui nivel de solicitare produs de
încărcările de exploatare, motiv pentru care se consideră că este stadiul de
exploatare pentru majoritatea elementelor din beton armat. În acest stadiu
betonul întins este fisurat, deoarece s-a depăşit rezistenţa lui la întindere.
După fisurare, eforturile unitare în betonul comprimat şi armătura întinsă

93
cresc brusc. Rigiditatea secţiunii este mai mică decât în stadiul I ca o
consecinţă a fisurării secţiunii (fig. 6.2). Axa neutră se deplasează în sus,
deasupra axei mediane a secţiunii. În secţiunea fisurată, imediat sub axa
neutră, există o zonă de beton întins şi nefisurat, dar cu extindere mică şi de
aceea, în mod curent, se neglijează. Betonul întins dintre fisuri participă, în
ansamblul elementului, la preluarea eforturilor (fig. 6.3).
Betonul zonei comprimate se comportă elastic, diagrama de eforturi
unitare având o variaţie liniară. Armătura întinsă are, de asemenea, un
comportament elastic. Eforturile unitare în beton şi armătură au în principiu
următoarele valori:
σb ≤ R0  0,5Rc
σa  (0,7 ÷ 0,8)σc
Stadiul II, fisurat, cu comportament presupus perfect elastic sub
acţiunea eforturilor secţionale corespunzătoare NE, ME (precum şi QE),
constituie baza calculului la stările limită ale exploatării normale şi la starea
limită de oboseală, secţiunea activă fiind formată din betonul comprimat şi
armătura întinsă (eventual şi cea comprimată, dacă aceasta există).
Sporirea încărcărilor conduce la creşterea deformaţiilor specifice şi a
eforturilor unitare, în final ajungându-se la limita stadiului II, când unul din
cele două materiale, sau eventual amândouă, îşi ating deformaţiile specifice
ultime şi rezistenţele respective. În acest mod se pune în evidenţă cea de a
treia modificare calitativă în comportamentul elementului din beton armat.
Limita stadiului II este începutul procesului de rupere.
Începutul procesului de rupere este condiţionat de cantitatea de
armătură exprimată prin procentul de armare. La elementele din beton
armat, realizate cu procente de armare mici şi mijlocii, atingerea limitei
stadiului II se produce prin intrarea armăturii întinse în curgere şi începutul
plasticizării betonului comprimat, fenomen pus în evidență prin curbarea
continuă a diagramei de eforturi unitare de compresiune, dar fără a se epuiza
capacitatea portantă a acestuia (fig. 6.1 e). În timp ce armătura întinsă curge
sub încărcare practic constantă, se produce rotaţia secţiunii şi în consecinţă
creşterea eforturilor unitare în betonul comprimat. Deoarece se produce o
rotaţie a secţiunii transversale, fără creşterea încărcării, în secţiunea
respectivă se consideră că s-a format o articulaţie plastică. Acest tip de

94
articulaţie este caracterizat prin prezenţa unui moment încovoietor constant
Mp, denumit moment încovoietor de plasticizare. În ansamblul său, stadiul II
este caracterizat printr-un comportament elastico-plastic.
Stadiul III este stadiul de rupere, când sub efectul momentului
încovoietor de rupere Mr ambele materiale şi-au epuizat capacitatea
portantă: armătura întinsă continuă să curgă, iar betonul comprimat s-a
zdrobit (fig. 6.1 f). Axa neutră este situată cel mai sus posibil, iar rigiditatea
la încovoiere a secţiunii este minimă (fig. 6.2).
În cazul betonului supraarmat, al betonului slab armat şi al betonului
simplu cu armătură de siguranţă, procesul de rupere diferă faţă de ruperea
betonului armat. Astfel, în cazul betonului supraarmat ruperea începe la
limita stadiului II prin plasticizarea betonului comprimat, fenomen care
continuă până la zdrobirea betonului, fără ca armătura întinsă să-şi epuizeze
capacitatea de rezistenţă (σa < σc), din acest motiv ruperea având un
caracter casant. Această variantă de armare este o soluţie neeconomică,
deoarece armătura nu este folosită la capacitate maximă.
În cazul betonului slab armat, ruperea începe la limita stadiului II
prin intrarea armăturii întinse în curgere, fiind chiar posibilă depăşirea
acestei limite (σc < σa < σr). Ruperea se produce prin zdrobirea betonului
comprimat sau prin deformaţii excesive, fără ca betonul să-şi atingă
rezistenţa la compresiune.

Figura 6.2: Evoluţia rigidităţii elementelor din beton armat

95
În cazul elementelor de beton simplu cu armătură de siguranţă
efortul unitar din armătura întinsă parcurge rapid palierul de curgere şi
porţiunea de consolidare, ajungând la limita de rupere σ r. În acest caz,
armătura are rolul de a reduce în oarecare măsură fragilitatea betonului
simplu, ruperea elemenului în stadiul III fiind casantă.
Asupra modului de comportare a elementelor din beton armat cu
procente de armare mijlocii (p = 0,3 ÷ 3,0 %), supuse la moment
încovoietor şi forţă axială, având axa neutră în secţiune, se fac următoarele
aprecieri cu caracter general:
- pe măsura creşterii încărcării se disting două momente
importante: fisurarea şi formarea articulaţiei plastice;
- rigiditatea elementului se reduce o dată cu creşterea încărcării,
fenomen redat de diagrama moment încovoietor-săgeată din
figura 6.2, diagramă obţinută prin analiza pe calculator a
comportării elementului reprezentat în aceeaşi figură;
- ruperea elementelor din beton armat cu procente de armare
obişnuite începe la limita stadiului II, prin curgerea armăturii
întinse şi se termină în stadiul III, prin zdrobirea betonului
comprimat; acest mod de cedare are un caracter ductil datorită
deformaţiilor plastice mari produse înainte de rupere;

Figura 6.3: Element încovoiat din beton armat

96
- în lungul unui element se pot întâlni toate stadiile de lucru, în
funcţie de solicitarea acestuia; se poate constata că elementul
lucrează ca un arc de beton cu tirant de oţel (fig. 6.3);
- în structurile static nedeterminate apariţia unei articulaţii plastice
nu înseamnă ruperea structurii, ci numai reducerea gradului de
nedeterminare statică şi redistribuirea eforturilor secţionale către
alte zone mai puţin solicitate.

6.1.2. Stadiile de lucru ale elementelor cu axa neutră în afara


secţiunii

Elemente supuse la întindere


Forţa de întindere se află între armături, datorită valorii reduse a
momentului încovoietor. Starea de eforturi unitare este asemănătoare cu cea
din zona întinsă a unui element încovoiat, de aceea se remarcă aceleaşi
stadii de lucru ca şi în cazul elementelor cu axa neutră în secţiune. Singura
deosebire constă în faptul că limita stadiului II coincide cu stadiul III,
deoarece începutul curgerii armăturii înseamnă în acelaş timp epuizarea
capacităţii portante a elementului; secţiunea activă este dată de aria
armăturilor întinse, betonul fiind total fisurat şi scos din lucru.

Elemente supuse la compresiune


Stadiul I corespunde sarcinilor de exploatare când efortul unitar în
beton nu depăşeşte rezistenţa la microfisurare Ro, deformaţiile betonului
fiind elastice. Eforturile unitare în beton şi în armătură sunt proporţionale cu
deformaţiile specifice.
Stadiul II se atinge atunci când efortul unitar depăşeşte valoarea
rezistenţei la microfisurare Ro.
Creşterea eforturilor unitare în beton determină trecerea în stadiul III
de rupere, atunci când se produce zdrobirea betonului comprimat. Armătura
atinge limita de curgere înainte sau simultan cu zdrobirea betonului
comprimat, astfel încât în momentul ruperii elementului ambele materiale
şi-au epuizat capacitatea portantă. În momentul zdrobirii betonului
comprimat, armătura poate flamba spre exteriorul elementului, datorită
decojirii stratului de acoperire cu beton.
97
6.2. Analiza stării de tensiune în diferitele stadii de lucru

6.2.1. Determinarea eforturilor unitare în stadiul I

Stadiul I al elementelor din beton armat, caracterizat de valori mici


ale deformaţiilor specifice şi eforturilor unitare, este o fază tranzitorie,
deoarece sub încărcările de exploatare betonul întins este fisurat. Din acest
motiv, eforturile unitare în stadiul I nu prezintă interes pentru nici o stare
limită. Dacă totuşi se doreşte calculul eforturilor unitare în beton şi
armătură, acest lucru se poate realiza pe baza principiilor prevăzute de
metoda rezistenţelor admisibile, prin înlocuirea secţiunii reale neomogene
cu o secţiune de calcul omogenă.

6.2.2. Calculul capacităţii portante la fisurare, la limita stadiului I

Calculul capacităţii portante la fisurare în secţiuni normale, se face


pe baza diagramei de deformaţii specifice şi de eforturi unitare din figura
6.4. Se admit următoarele ipoteze:
- capacitatea portantă la fisurare a secţiunii de beton armat se
obţine prin adunarea aportului armăturii la capacitatea portantă a
secţiunii de beton simplu;
- pentru elementele cu axa neutră în secţiune, se neglijează
influenţa armăturii asupra poziţiei axei neutre, această ipoteză
bazându-se pe rezultate teoretice şi experimentale.

Elemente întinse centric


Având în vedere cele de mai sus, capacitatea portantă la fisurare a
elementelor întinse centric este:
Ncap f = Nbf + Naf = AbRt + Aa totσa
unde: σa = εaEa – efortul unitar în armătura întinsă;
σa – deformaţia specifică în armătura întinsă, care se obţine
plecând de la egalitatea deformaţiilor specifice εa = εtu;

98
εtu = 2Rt/Eb – deformaţia specifică ultimă la întindere (cap. 15), sau
tu = 0,1 ‰, în consecinţă efortul unitar în armătură
este: σa = 2nRt sau σa = 0,0001·210000  20 N/mm2.
În aceste condiţii relaţia capacităţii portante la fisurare este:
Ncap f = AbRt + 2nRtAa tot = AbRt + 20Aa tot

Elemente încovoiate
Având în vedere cele de mai sus, capacitatea portantă la fisurare a
elementelor încovoiate este:
Mcap f = Mbf + Maf (6.1)
unde: Mbf = cpl WfRt – capacitatea portantă a secţiunii din beton simplu;
Maf = Aaσa(h0 – x + yNbc) – aportul armăturii întinse la capacitatea
portantă la fisurare a secţiunii din beton
armat;

Figura 6.4: Ipoteze pentru calculul capacităţii portante la fisurare

Wf – modulul de rezistenţă la fisurare;


cpl – coeficient ce ţine cont de plasticizarea parţială a betonului
întins;
σa = εaEa – efortul unitar în armătura întinsă;
εa – deformaţia specifică în armătura întinsă; se obţine
plecând de la ipoteza secţiunilor plane:
h0  x 2R t
 a   tu   tu ; cu  tu 
hx Eb

99
rezultă:
2R t
a  a E a  E a  2nR t
Eb

n = Ea/Eb – coeficientul de echivalenţă al armăturii;


yNbc = Ibc/Sbc – poziţia rezultantei eforturilor unitare de compresiune,
în raport cu axa neutră;
Ibc, Sbc – momentul de inerţie, respectiv momentul static al
zonei comprimate de beton, în raport cu axa neutră.

Elemente solicitate excentric


Având în vedere cea de a doua ipoteză simplificatoare, este necesar a
se cunoaşte capacitatea portantă a secţiunii de beton simplu solicitată
excentric, pentru ca la aceasta să se adune aportul armăturii. Capacitatea
portantă a secţiunii din beton simplu solicitată excentric, cu axa neutră
situată în secţiune, se obţine utilizând modulul de rezistenţă la fisurare Wf,
cu condiţia ca ecuaţia de momente să fie scrisă în raport cu punctul K, situat
în vârful sâmburelui central corespunzător fibrei întinse (fig. 6.5). În aceste
condiţii, ecuaţia de momente pentru secţiunea simplu armată este:
M  Nrs – cplWfRt – Aaσa(h0 – ybs + rs) = 0 (6.2)
Capacitatea portantă poate fi exprimată ca moment încovoietor:
Mcap f = cplWfRt + Aaσa(h0 – ybs + rs)  Nrs
sau ca forţă axială:
Ncap f = [± M  cplWfRt  Aaσa(h0 – ybs + rs)]/rs
În relaţiile de mai sus, semnul superior corespunde unei forţe axiale
de compresiune.

Momentul încovoietor capabil la fisurare pentru secţiunea


dreptunghiulară
Pentru secţiunea dreptunghiulară Wf = cplWe = 0,29bh2.
În cazul elementelor încovoiate intervin următoarele particularizări:
Ibc = bx3/3; Sbc = bx2/2; x = h/2; yNbc = 2x/3.

100
Valoarea -x + yNbc devine -x + 2x/3 = -x/3 = -h/6, astfel încât relaţia
(6.1) se pune sub forma de mai jos:
Mcap f = 0,29cplbh2Rt + 2nRtAa(h0 – h/6) (6.1 a)
În cazul elementelor solicitate excentric intervine particularizarea:
ybs + rs =-h/2 + h/6 = -h/3 > astfel încât relaţia (6.2) devine:
Mcap f = 0,29cplbh2Rt + 2nRtAa(h0 – h/3) ± Nrs (6.2 a)
Relaţiile (6.1 a) şi (6.2 a) se pot înlocui cu relaţii mai simple, plecând
de la relaţiile (6.1) şi (6.2) şi având în vedere că:
εtu = 0,1 ‰ => σa = εaEa  εtuEa  20N/mm2

h0  h / 6   0,95  0,166 h  0,783 h


h0  0,95h  
h0  h / 3   0,95  0,333 h  0,617 h
rezultând în final:
- pentru încovoiere:
Mcap f  0,29cplbh2R1 + 16Aah (6.1 b)
- pentru solicitări excentrice:
Mcap f = 0,29cplbh2R1 + 12Aah ± Nrs (6.2 b)
Secţiunea (monosimetrică sau dreptunghiulară) nu fisurează dacă:
M ≤ Mcap f
Momentul încovoietor exterior se va corecta prin luarea în considerare
a efectului excentricităţii adiţionale şi a influenţelor de ordinul II.

6.2.3. Determinarea eforturilor unitare în stadiul II de exploatare

Calculul eforturilor unitare normale în beton şi armături se face


admiţând următoarele ipoteze:

101
- secţiunile plane înainte de deformare rămân plane şi după
deformare;
- se neglijează contribuţia betonului întins dintre fisuri la preluarea
eforturilor de întindere;
- pentru betonul comprimat şi armături, relaţiile între eforturile
unitare şi deformaţiile specifice sunt liniare (reprezentând deci
un comportament perfect elastic).
Pentru a ţine cont de efectul curgerii lente şi al eventualelor
deformaţii plastice (neluate în considerare ca urmare a celei de a treia
ipoteze) asupra deformaţiilor specifice şi deci asupra eforturilor unitare,
modulul de elasticitate se introduce în calcule cu o valoare corectată,
denumită modul de deformaţie. În cazul elementelor care prezintă zonă
comprimată de beton, modulul de deformaţie se ia în considerare cu valorile
de mai jos:
0,8
E 'b  
E b pentru betoane cu agregate obişnuite
1  0,5 
0,9
E 'b  
E b pentru betoane cu agregate uşoare
1  0,75 
unde:  – raportul dintre momentul încovoietor din încărcările de
E
exploatare de lungă durată M ld   şi cel din încărcările de
exploatare totale (ME);

 – valoarea maximă de calcul a caracteristicii deformaţiei în timp
a betonului.
Pentru calculul eforturilor unitare în stadiul II de exploatare,
secţiunea neomogenă de beton armat se înlocuieşte cu o secţiune omogenă
de beton, în care ariile de armătură se înlocuiesc cu arii echivalente de
beton. Această echivalare se face prin multiplicarea ariilor de armătură cu
coeficientul de echivalenţă ne, care se adoptă după cum urmează:
ne = Ea/E'b – pentru cazuri curente;
ne = Ea/ψE'b – pentru un calcul detailat, când prin intermediul
coeficientului ψ se ţine cont şi de aportul betonului întins dintre fisuri.

Determinarea eforturilor unitare normale


a. Elemente cu axa neutră situată în secţiune

102
În această categorie sunt cuprinse elementele supuse la încovoiere,
cazul I de compresiune şi întindere excentrică cu excentricitate mare (forţa
axială situată în afara secţiunii), în aceste cazuri existând o zonă comprimată
de beton.
Relaţiile de calcul se obţin plecând de la starea de eforturi din figura
6.5, implicând un sistem de patru ecuaţii cu patru necunoscute: σb; σa; σ'a şi
x. Sistemul se compune din două ecuaţii de echilibru static (N = 0; M =
0) şi două ecuaţii ce decurg din ipoteza secţiunilor plane, ecuaţii scrise
pentru deformaţiile specifice ale celor două armături Aa şi A'a.
Rezultanta eforturilor unitare de compresiune din beton este:
x b x b
N b    by b y d y   b y y d y  Sb net
0 x 0 x
unde: Sb net = Sbc - A'a(x – a') – momentul static al ariei nete comprimate;
Sbc – momentul ariei comprimate brute Abc în raport cu axa neutră.
Poziţia rezultantei Nb faţă de axa neutră este:
x b x
  by b y y d y
2
 by y d y I
x 0 b net
y Nb  0
 
Nb b S b net
S b net
x
unde: Ib net = Ibc – A'a(x – a')2 – momentul de inerţie al ariei nete comprimate;
Ibc – momentul de inerţie al ariei comprimate brute Abc în raport cu
axa neutră.
Braţul de pârghie dintre Na şi Nb este:
z = h0 – x + yNb (6.3)

103
Figura 6.5: Secţiune solicitată excentric, cu zonă comprimată de beton, în stadiul II
Ecuaţia de proiecţii este:
NE + Na – Nb – N'a = 0
care se poate pune sub forma:
b
NE  S b net  A a  a  A 'a  'a (6.4)
x
Ecuaţia de momente în raport cu centrul de greutate al armăturii
întinse este:
M E  N E  y G  a   N b z  N 'a h a  0
care se poate pune şi sub forma:

M E  b S b net z  A 'a  'a h a  N E (y G - a) (6.5)
x
Ecuaţiile de compatibilitate pentru deformaţiile celor două armături
sunt:

pentru armătura Aa: pentru armătura A 'a :


a h 0  x  'a x  a '
 
b x b x
h x   h x
a  b 0  a  b 0 x  a' '  x  a '
x Ea Eb x  'a   b  a  b
x Ea Eb x

rezultând în final:
x  a'
 'a  n e  b (6.6)
x

104
h0  x
a  n e  b (6.7)
x
Sistemul format de ecuaţiile (6.4 - 6.7) este un sistem neliniar, a
cărui rezolvare directă este dificilă; pentru rezolvare se procedează astfel:
expresiile  a şi  'a , date de relaţiile (6.6) şi (6.7) se înlocuiesc în ecuaţia
de proiecţii (6.4), care ia forma:
xN E
b 
Sb net  n e A a  h 0  x   n e A 'a  x  a ' 
(6.4 a)

Rezolvarea stării de tensiune se face prin încercări:


- se alege x;
- se calculează σb cu relaţia (6.4 a);
- se calculează eforturile unitare σa şi  'a cu relaţiile (6.6) şi (6.7);
- se verifică satisfacerea relaţiei (6.5).

Calculul eforturilor unitare normale pentru o secţiune


monosimetrică, dublu armată, supusă la încovoiere

Ecuaţia (6.4 a) devine:


 
Sb net  n e A 'a x  a '  n e A a  h 0  x  (6.4 b)

dar având în vedere că S b net  S bc - n e A 'a (x - a ' ) , relaţia de mai sus se scrie
sub forma:

 
S bc   n e  1 n e A 'a x  a '  A a  h 0  x  (6.4 c)

reprezentând ecuaţia de momente statice, în raport cu axa neutră, folosită în


vederea stabilirii înălţimii zonei comprimate.
Având în vedere relaţia (6.3) pentru braţul de pârghie z şi relaţia
(6.7) pentru  'a , ecuaţia de momente (6.5) devine:

b  I b net  x  a'
ME  Sb net  h 0  x    A 'a n e  b (h 0 - a ' ) 
x  S b net  x
(6.5 a)

   
 b I b net  n e A 'a x  a ' h 0  a '  Sb net (h 0 - x)
x

105
Din ecuţia (6.4 b) se obţine S b net  n e A a (h 0 - x) - n e A 'a (x - a ' ) , care
se înlocuieşte în (6.5 a) rezultând:
b
ME 
x

I b net  ne Aa'  x  a '   h0  a '   ne Aa (h 0 - x) 2  ne Aa'  x  a '   h0  x  
respectiv:

ME 
b
x
 
I b net  n e A a (h 0 - x) 2  n e A 'a x  a '  2
 (6.5 b)

Se constată că termenul dintre parantezele drepte reprezintă


momentul de inerţie al secţiunii omogene în stadiul II fisurat:

 
I bi  I b net  n e A a  h 0  x   n e A 'a x  a ' ,
2 2

dar având în vedere că I b net  I bc  n e A 'a  x  a '  , relaţia de mai sus se scrie
2

sub forma:
2

I bi  I bc  n e A a  h 0  x   ( n e  1)A 'a x  a '  2
(6.8)

obţinută neglijând momentul de inerţie al armăturilor în raport cu axa


proprie.
În aceste condiţii, efortul unitar în betonul comprimat rezultă din
relaţia (6.5), care se pune sub forma:
ME
b  x (6.9)
I bi

în timp ce eforturile unitare în armături se calculează cu relaţiile (6.6) şi


(6.7); poziţia axei neutre se obţine din relaţia (6.4 c).

Calculul eforturilor unitare normale pentru o secţiune


dreptunghiulară dublu armată supusă la încovoiere

Momentul de inerţie al zonei comprimate (de formă dreptunghiulară)


şi momentul static al aceleiaşi suprafeţe, ambele în raport cu axa neutră,
sunt:
Ibc = bx3/3, respectiv Sbc = 0,5bx2

106
Poziţia axei neutre se obţine din (4.4 b) care devine:
0,5bx 2  (n e - 1)A 'a (x - a ' )  n e A a  h 0  x  (6.10)

Eforturile unitare se calculează cu relaţiile (6.9), (6.6) şi (6.7).


b. Elemente cu secţiunea transversală complet fisurată
Calculul eforturilor unitare normale în secţiunile fisurate în
întregime (cu e0 = ME/NE < ha) se determină pe baza stării de eforturi din
figura 6.6.
Problema constă în descompunerea forţei NE în două componente
paralele cu forţa excentrică. Această descompunere se obţine din condiţia de
echilibru a momentelor în raport cu cele două armături.
Condiţiile de echilibru pentru cele două armături sunt:
- pentru armătura Aa:

   
M E  N E x 'G  a '  A a  a h a  0 sau N E x 'G  a '  e 0  A a  a h a  0

- pentru armătura A 'a :

 
M E  N E  x G  a   A 'a  'a h a  0 sau N E x 'G  a  e 0  A 'a  'a h a  0

din care rezultă:

a 

N E x 'G  a '  e 0 
; a 
' N E  x G  a  e0 
; (6.11 a, b)
Aa h a A 'a h a
Verificarea calculelor presupune satisfacerea relaţiei:
N E - A a  a - A 'a  'a  0

107
Figura 6.6: Secţiune fisurată în întregime în stadiul II

Calculul eforturilor unitare normale pentru o secţiune


dreptunghiulară complet fisurată

Având în vedere că x G  x 'G  h/2 , respectiv x G - a  x 'G - a '  h a /2


relaţiile (6.11 a) şi (6.11 b) devin:

N E  h a / 2  e0  N E  h a / 2  e0 
a  ;  'a  ; (6.11 c, d)
Aa h a A 'a h a

Determinarea eforturilor unitare tangenţiale


Efortul unitar tangenţial τb se calculează cu relaţia lui Juravski:

Q E Si
b 
bI i

unde: QE – forţa tăietoare din încărcările de exploatare; pentru elementele


cu înălţime variabilă este necesară o corecţie care să ţină cont
de aceasta variabilitate;
Sbi – momentul static al porţiunii situate deasupra fibrei în care se
determină τb, faţă de axa ce trece prin centrul de greutate al
secţiunii omogene Ai;
Ibi – momentul de inerţie al secţiunii omogene.
Calculul practic al efortului unitar tangenţial maxim, la nivelul axei
neutre, τb max = τ0 ocoleşte relaţia de mai sus şi se face pe baza stării de
eforturi din figura 6.7, presupunând o grindă cu secţiune variabilă.

108
Condiţia de echilibru pentru betonul comprimat este:
dNb = dLn cosβ1 deoarece β1 < β, rezultă dNb  dLn
unde: dLn = τ0bdx – lunecarea în planul axei neutre, pentru lungimea
diferenţială dx.
În acest fel rezultă:
1 d Nb
dNb = τ0bdx, respectiv  0  (6.12)
b dx
Având în vedere relaţia Nb = ME/z, precum şi faptul că atât ME, cât şi
z sunt variabile în lungul grinzii (adică sunt funcţii de variabilă x), rezultă:
d ME dz ME
z  ME QE  tg 
d Nb dx dx z
 
dx z2 z

În aceste condiţii, relaţia (6.12) devine:

1  E ME  QE
0   Q  tg    c (6.13)
bz  z  bz

ME
unde: Q cE  Q E  tg  – valoarea corectată a forţei tăietoare de
z
exploatare;
I b net
z  h0  x  – braţul de pârghie în stadiul II, conform stării
S b net
de eforturi unitare din figura 6.5; dacă A'a = 0;
Ib net = Ibc; Sb net = Sbc; pentru secţiuni drep-
tunghiulare cu Ibc = bx3/3 şi Sbc = 0,5bx2,
rezultă z = h0 - x/3; în mod simplificat se
poate accepta z  0,85h0.

109
Figura 6.7: Efortul unitar τ0 şi lunecarea în planul axei neutre
Influenţa variaţiei înălţimii secţiunii asupra forţei tăietoare de calcul
este favorabilă atunci când momentul încovoietor şi înălţimea secţiunii
variază în acelaşi sens în lungul elementului (fig. 6.8 a, b); în acest caz, în
relaţia (6.13) se utilizează semnul minus.

Determinarea eforturilor unitare principale


Starea de eforturi unitare principale este caracterizată de mărimea şi
direcţia lor. În absenţa efortului unitar σy, mărimea eforturilor unitare
principale, precum şi direcţia acestora se determină cu relaţiile:
2
x  
1, 2    x    2xy (6.14)
2  2 

2 xy
tg 2   (6.15)
x

110
Figura 6.8: Regula de corecţie a forţei tăietoare la elementele cu secţiune variabilă

În figura 6.9 sunt prezentate traiectoriile eforturilor unitare


principale pentru un element încovoiat realizat dintr-un material perfect
elastic, omogen şi izotrop.
Pentru analiza stării de eforturi unitare principale se iau în
considerare trei nivele de calcul, pe înălţimea unei secţiuni simplu armate,
fisurată, în conformitate cu figura 6.10: 1-fibra cea mai comprimată; 2-axa
neutră şi 3-centrul de greutate al armăturii întinse. În figura 6.10 b se
prezintă diagramele de eforturi unitare normale şi tangenţiale pentru o
secţiune curentă fisurată a elementului din beton armat. Diagrama de
eforturi unitare tangenţiale este constantă sub axa neutră şi acest lucru se
explică prin faptul că în relaţia lui Juravski momentul static are o valoare
constantă, indiferent de nivelul de calcul.

Figura 6.9: Traiectoriile eforturilor unitare principale - element încovoiat -


material perfect elastic, omogen şi izotrop

111
Valorile eforturilor unitare principale şi direcţiile acestora (date prin
unghiul ) sunt prezentate în tabelul 6.1.

Tabelul 6.1: Starea de eforturi unitare principale


Nivelul σx τxy σ1 σ2 tg2α 2α α
1 -σb 0 0 -σb -0 -180 -90
2 0 +τ0 +τ0 -τ0 +∞ -90 -45
3 +σa 0 +σa 0 +0 0 0

Având în vedere valorile din tabelul 6.1, precum şi relaţia (6.13),


rezultă că:
Q cE
 b1  (6.16)
bz
În figura 6.10 c, d se prezintă distribuţia eforturilor unitare principale
şi rotaţia lor pe înălţimea secţiunii, precum şi traiectoriile eforturilor unitare
principale în cazul grinzii din beton armat.

Figura 6.10: Traiectoriile eforturilor unitare principale - element încovoiat -


material perfect elastic, omogen şi izotrop

Pentru preluarea eforturilor unitare principale de întindere σb1 cu


intensitate constantă sub axa neutră până în dreptul centrului de greutate al
armăturii întinse, este nevoie de armătură înclinată. Etrierii participă, de

112
asemenea, la preluarea acestor eforturi unitare principale, prin componenta
verticală a lui σb1.

Determinarea eforturilor unitare în armăturile transversale


Calculul eforturilor unitare în armăturile transversale se face pe baza
descompunerii lunecării din planul axei neutre în componente de
compresiune preluate de beton şi componente de întindere preluate de
armăturile transversale - bare înclinate şi etrieri (fig. 6.11). În acest scop,
elementul de beton armat se modelează ca o grindă cu zăbrele, barele întinse
fiind formate din armături, iar barele comprimate din beton.
Armătura transversală împreună cu betonul comprimat trebuie să
preia lunecarea din planul axei neutre Ln pe lungimea aferentă armăturii
respective. Această lunecare se determină pornind de la diagrama efortului
unitar principal σb1 = τ0, similară cu diagrama de forţă tăietoare şi de la
lungimea elementului care revine armăturii transversale.
Lunecarea în planul axei neutre este Ln = τ0ba = σb1ba, cu a = ai
pentru armarea cu bare înclinate, respectiv cu a = ae pentru armarea cu
etrieri. Acesta lunecare produce forţe de întindere în armăturile transversale
(etrieri şi bare înclinate).
Forţa de întindere în barele înclinate este:
N ai  L n cos450   0 ba i cos 450   b1ba i / 2  A i b / 2

unde: Ai – aria diagramei de eforturi unitare principale corespunzătoare


lungimii ai.

113
Figura 6.11: Eforturi în armăturile transversale

Efortul unitar în armătura Aai este:


N ai Aib
 ai   (6.17)
A ai 2A ai

Forţa de întindere în etrieri este:


Nae = Ln = τ0bae = σb1bae
efortul unitar corespunzător fiind:
 b1ba e
 ae  (6.18)
A ae

Relaţiile pentru calculul eforturilor unitare în armăturile transversale


se folosesc pentru verificarea acestor armături la starea limită de oboseală.

114