Reactia de hidroliza

Hidroliza este procesul de desfacere a unei legături chimice prin combinare

cu apa (H2O). Aceasta se realizează prin scindarea moleculei de apă în
hidrogen și hidroxil (-OH). Reacția inversă a hidrolizei este reacția de
condensare când se acceptă ionul de hidroxil cu formare de apă.

În acest fel sunt desfăcute în biologie prin procesele metabolice cu ajutorul

enzimelor moleculele mari de proteine, polizaharahide sau lipide în molecule
mai mici monomere. Sursa de energie necesară reacției o asigură ATP-ul
(acidul adenozintrifosforic).

Este reactia chimica intre un compus organic si apa, produsa in prezenta unui
catalizator. Mai exact, este vorba despre reactia ionilor de sare divolvati in
apa, in urma carora se formeaza acizi slab disociati, baze slab disociate sau
saruri acide sau bazice. Cea mai cunoscuta reactie de hidroliza este cea a
sarii cu apa, cand se formeaza o baza slaba si un acid slab. Apa autoionizeaza
negativ ionii de hidroxil si ionii de hidrogen. Sarea se descompune in ioni
pozitivi si negativi. De exemplu, acetatul de sodiu in apa se disociaza in sodiu
si ioni de acetat. Ionii de sodiu reactioneaza foarte slab cu ioni de hidroxil
intrucat ionii de acetat sunt combinati cu ioni de hidrogen pentru a produce
un acid acetit neutru, iar rezultatul net este un exces relativ de ionii de
hidroxil, provocand o solutie baza.

Proteinele

Proteinele sunt substante organice naturale, macromoleculare, cu proprietati

coloidale, care prin hidroliza conduc la ľ-aminoacizi. Ele sunt prezente in
toate celulele organismelor vii. Diferitele proteine au aproape aceeasi
compozitie elementara, continand in molecula carbon, hidrogen, oxigen, azot,
sulf, adesea fosfor si uneori un metal (fier, cupru, magneziu, cobalt).
Proportia acestor elemente este:
Carbon ... 51- 56%
Oxigen ... 20 - 23%
Azot ... 15,5 - 18,5%
Hidrogen ...6,5 - 7,5%
Sulf ... 0 - 2%
Fosfor ... 0 - 1%

Prin hidroliza totala, proteinele dau numai aminoacizi. Aminoacizii rezultati

apartin seriei L(+) sau L(-); formeleD se gasesc foarte rar si numai in unele
proteine speciale. In molecula proteinelor apar frecvent 25 de aminoacizi, mai
rar sau foarte rar, in molecula unor proteine mai apar 30-40 de aminoacizi
diferiti.
Prin hidroliza partiala acida, alcalina sau enzimatica, si in functie de conditiile
de hidroliza, se obtin o serie de produse intermediare ca: proteoze, peptone,
polipeptide, peptide. Legatura dintre aminoacizi in molecula proteica este o
legatura amidica (peptidica): -CO-NH-. Aproape totalitatea gruparilor -COOH
si -NH2 sunt blocate, numai foarte putine ramanand libere. Greutatea
moleculara a proteinelor difera cu natura lor: 12 400 - 13 000 pentru
citocromii C, 6 600 000 pentru hemocianina etc.

Dupa structura lor proteinele se impart in: fibrilare(cheratina, fibrina, etc.) si

globulare (hemoglobina, ovalbumina etc.). Intre acestea exista insa proteine
cu caracter intermediar. Vascozitatea solutiilor de proteine fibrilare este mare
, pe cand vascozitatea celor globulare este mica.Proteinele sunt denaturate
prin actiunea agentilor chimici(unele substante chimice), fizici(caldura,
diverse radiatii, ultrasunete etc.), mecanici (agitare puternica). In general
sunt amorfe; unele dintre ele s-au obtinut si cristalizate (hemoglobina,
ovalbumina, unele enzime etc.).

Dupa solubilitatea in apa sau in solutii de electroliti, proteinele se impart in

proteine solubile (albumine, globuline, enzime etc.) si insolubile (cheratina,
colagenul, fibrina etc.).
Proteinele se clasifica in urmatoarele grupe:Protamine (grupa de proteine
simple; prin scindare cu enzime sau cu acizi dau numai aminoacizi (in special
diaminoacizi). Reactie alcalina. Sunt solubile in apa, in acizi diluati, in NH3
diluat; nu sunt coagulate de caldura. Exemple: sturina, salmina, clupeina.
Medicament: intermediar la prepararea de insulina-retard, in leucemii
cronice, trombocitopenie, contra radiatiilor ionizante etc.) ;

Histone (grup de proteine simple. La scindarea cu proteine sau cu acizi dau

numai aminoacizi. Sunt solubile in apa si in acizi diluati. Reactie puternic
bazica. Nu sunt coagulate de caldura. Exemplu: histona din sange de pasare
sau din timus.);

Prolamine (grupa de proteine simple care se gasesc in semintele de cereale.

Prin scindare enzimatica sau cu acizi dau numai aminoacizi. Sunt insolubile in
apa, insa sunt solubile in acizi sau alcalii diluate, in alcool de 70-90%.
Exemple: gliadina, zeina, hordeina.);

Glutenine (proteina vegetala din cereale (lipseste din porumb). Contine in

molecula lizina, spre deosebire de gliadina. Este insolubila in apa si in solutii
saline, insa este solubila in alcalii. Are caracter acid (continut mare de acid
glutamic). Impreuna cu gliadina formeaza glutenul si da fainurilor proprietati
de panificatie.);

Globuline (clasa de proteine simple care dau, prin hidroliza enzimatica sau
acida, numai aminoacizi. Sunt insolubile in apa si solubile in solutii saline
neutre, semicoagulate de caldura. Exemple: globulinele din grane, serum-
globulinele. Se intrebuinteaza in medicina, pentru prevenirea sau tratarea
hepatitei epidemice, a rujeolei, a oreionului.);
Albumine (substante azotate, termolabile, care prin hidroliza se descompun
in aminoacizi. Sunt proteine tipice cu structura macromoleculara,. Sunt
solubile atat in apa, cat si in acizi si alcalii diluate.);

Scleroproteine (substante proteice de sustinere. Se impart in colagene,

insolubile in apa rece, dar solubile in apa la fierbere, dand gelatina la racire
(Exemple: oseina, gelatina) si keratine, insolubile in apa la fierbere; rezistente
la fermenti digestivi (Exemple: elastina, keratina, spongina, fibroina).

Hemoglobina (C738H1166O208N203S2Fe)4

Hemoglobina este o proteina care se gaseste in celulele rosii ale sangelui.

Hemoglobina are o greutete moleculara de 68000 si este o proteina cu
functie respiratorie a hematiilor. Contine 6% hem si 94% globina.

Se obtine prin centrifugarea sangelui. Hemoglobina extrasa si uscata se

prezinta ca pulbere sau cristale rosii-brune deschise. Hemoglobina este
solubila in apa (1:7). Este deseori intrebuintata in tratamentul anemiei.
emoglobina din eritrocite are roluri multiple, cel mai important fiind cel de
transportor de oxigen de la plamani la tesuturi si de participant la transportul
dioxidului de carbondin tesuturi in plamani.

Fiecare molecula de hemoglobina este o proteina alcatuita din patru

polipeptide inlantuite numite globine, iar fiecare dintre acestea contine in
centru un atom de fier la care se leaga oxigenul. Globinele poseda o forma
globulara distinctiva formata prin indoirea lantului de polipeptide. Scimbarile
survenite in structura aminoacidului din polipeptida modifica aceasta forma,
modificand totodata si proprietatile chimice ale hemoglobinei precum si
atractia acesteia pentru oxigen.

Celulele rosii din sangele uman sunt grupate cu molecule de hemoglobina.

Cand concentratia de oxigen dimprejur este mare, cum este in plamani,
hemoglobina se combina cu oxigenul. Legarea oxigenului se face la fierul
moleculei de hemoglobina sub forma unei combinatii labile denumita
oxihemoglobina, care da sangelui culoarea rosu deschis. Oxihemoglobina
elimina oxigenul ca raspuns la nivelul scazut de oxigen din tesuturile corpului
din afara plamanilor. Hemoglobina deoxigenata are culoarea rosu inchis.
Aceasta diferenta de culoare poate fi foarte usor de vazut, comparand
sangele din artere cu cel din vene.

De asemenea, hemoglobina transporta dioxid de carbon sub forma

compusilor carbaminici, constituiti prin combinarea dioxidului de carbon cu
gruparile aminice ale globinei din molecula de hemoglobina. Hemoglobina
formeaza cu agentii oxidanti (nitriti, cloruri, monoxid de carbon, etc.) sau cu
unele droguri, methemoglobina, compus stabil in care Fe"+ se transforma in
Feł+ si nu mai reactioneaza cu oxigenul. Methemoglobina, sau
carboxihemoglobina are o culoare rosie mult mai deschisa decat
oxihemoglobina. Monoxidul de carbon este otravitor pentru organism pentru
ca odata inhalat el va forma legaturi mai puternice cu hemoglobina decat
oxigenul, reducand astfel cantitatea de oxigen care poate fi transportata de
sange.

Structura hemoglobinei:
Hemoglobina umana este alcatuita, asa cum am mai amintit din patru unitati
de polipeptide, numite globine, ficare continand in centru cate un atom de
fier.Cele patru globine sunt de doua feluri: doua sunt lanturi de a-globine, iar
doua sunt lanturi de ß-globine. Hemoglobina embrionica are lanturi de ?-
globina in loc de lanturi de ß-globina, care cresc atractia pentru oxigen,
permitand astfel oxigenarea abundenta a placentei.

Fiecare globina are o structura tri-dimensionala formata prin indoirea lantului

de polipeptide. Unii dintre aminoacizi se inlantuiesc unul in jurul celuilalt
pentru a forma structuri de tip a, in timp ce ceilalti se grupeaza in linii
paralele pentru a forma regiuni plate de tip ß. Intreaga globina are o forma
rotunda, cu proeminente pe partea exterioara, ceea ce o face solubila in apa.

Ca in majoritatea cazurilor proteinelor globulare, forma (conformatia)

hemoglobinei este aceea care determina felul in care aceasta functioneaza.
Cand o molecula de oxigen se leaga de unul dintre cei patru atomi de fier,
intreaga molecula isi schimba forma, inlesnindu-le celorlati trei atomi ramasi
formarea de legaturi cu alte molecule de oxigen.
In mod consecvent, atractia hemoglobinei pentru oxigen variaza in
functie de concentrtia locala de oxigen: cand concentratia este mare
hemoglobina "culege" oxigenul, cand acest nivel este scazut hemoglobina
cedeaza oxigenul. Aceasta ofera posibilitatea sangelui de a se satura cu
oxigen cand trece prin plamani, si sa elibereze acest oxigen in tesuturile
organismului, unde este nevoie de el.

Evolutia hemoglobinei:
Hemoglobina este gasita la toate vertebratele precum si la unele dintre
nevertebrate, incluzand viermii de pamant, "viermii sangelui" (Chironomus) si
puricii de apa (Daphnia). Multe animale poseda de asemenea o molecula
asemanatoare numita mioglobina, care ajuta muschii activi sa obtina
oxigenul din sange.
La oameni a-globinele si ß-globinele sunt produse de doua familii de
gene localizate in cromozomi diferiti. Fiecare familie de gene consta intr-un
numar similar de secvente de ADN, asezate aproape pe cromozom. Acestea
au aparut probabil prin duplicarea unei gene globine ancestrala, mutatiile
transmitandu-se prin noile copii ale genei. Un proces de duplicatie
asemanator se crede ca a condus la evolutia diferitelor familii de gene.
Se pare ca unele dintre mutatii din genele duplicate ar fi dus la
schimbari in structura aminoacidului noilor globine, modificand forma lor tri-
dimensionala si schimband atractia lor pentru oxigen. In unele cazuri
mutatiile au distrus genele globine, lasandu-le in imposibilitatea de a
functiona. Aceasta duce la producerea pseudo-genelor care de fapt nu mai
produc nici o proteina. In alte cazuri mutatiile au schimbat structura
aminoacidului fara a afecta, insa functia moleculei.
Evolutia diferita a genelor globine la diferitele specii a facut ca fiecare dintre
acestea sa aiba nevoie de o cantitate diferita de oxigen. De exemplu, la
crocodili, care petrec mult timp sub apa, hemoglobina este foarte eficienta in
a retine oxigenul.
Asemanarea dintre structurile de aminoacid ale diferitelor specii pot fi folosite
in determinarea relatiei dintre ele la nivel evolutiv. Dintre cele 287 de pozitii
diferite ale aminoacidului in hemoglobina, intre om si crap difera 140 de
locuri, intre om si gorila - 2 locuri, iar intre om si cimpanzeu nici unul.
O molecula asemanatoare numita leghemoglobina se gaseste in radacina
unor anumite plante (legumele). Leghemoglobina serveste la indepartarea
oxigenului. Unii oameni de stiinta sunt de parere ca aceste plante au
mostenit abilitatea de a produce globine dupa ce stramosii lor au fost
infectati cu un virus ce continea o gena globina provenita de la un animal.
Oricum, existenta unei astfel de proteina in unele bacterii sugereaza ca
genele globine pot avea o origine foarte veche si o mare arie de acoperire in
lumea vie.

Proteinele din sânge

Sângele este o suspensie a unor corpuscule mari, vizibile la microscop,
globulele albe şi roşii, într-un lichid omogen numit plasmă. Globulele roşii conţin
toată proteina colorată roşie, hemoglobina. Plasma conţine în soluţie fibrinogenul,
globuline şi albumine. Lichidul rămas la îndepărtarea globulelor şi a fibrinogenului
se numeşte serul sanguin. Coagularea sângelui se datorează transformării
fibrinogenului într-un gel ireversibil, fibrina.
Globulinele din ser pot fi separate în trei fracţiuni, L-, B şi z. O importanţă
deosebită o constituie z-globulinele, care s-au dovedit identice cu anticorpii din
serul sanguin.
Se ştie că în urma infecţiilor cu bacterii sau virusuri, organismul animal
devine imun, un timp mai lung sau mai scurt, faţă de o noua infecţie cu acelaşi
germen patogen. Imunitatea se datorează apariţiei de anticorpi în serul
animalului infectat. Substanţele care determină formarea anticorpilor, numite
antigeni, sunt proteine, produse de bacterii sau provenite din acestea sau din
virusuri prin dezagregarea lor. Orice proteină straină introdusă prin injecţie în
organism acţionează ca antigen.
Proteinele din muşchi
Muşchii vertebratelor conţin 15-20% proteine. Au fost izolate : miogenul,
miosina, globulina X, stroma musculară, tropomiosina şi actina.
Miogenul este un amestec de cel putin 3 proteine, cu caracter de albumine
şi globuline. Miogenul conţine enzimele esenţiale ale muşchiului: fosforilaza,
fosfoglucomutaza, etc..
Miosina şi actina sunt proteinele care asigură funcţiunea contractilă a
muşchiului. Tropomiosina este o proteină unitară.

Celuloza

CELULOZA este polizaharida cea mai raspindita in natură. Ea corespunde

formulei (C6 H10 O5)n, în care n are valori cuprinse între 700-800 şi 2500-
3000. Împreună cu lignina şi alte substanţe necelulozice , ea formează pereţi
celulelor vegetale.
Formarea celulozei în plante este rezultatul unui proces de biosinteză
fotochimică. Procentual celuloza din plante variază în limite foarte largi: 7-
10% pentru unele plante leguminoase, 40-50% în paiele de cereale sau stuf,
40-60% în masa lemnoasă a diferitelor specii de arbori, pîna la 85-99% în
plante textile.
Celuloza se obţine in general din bumbac, lemn, stuf şi paie.Cea mai
pură varietate de celuloză se obtine din bumbac prin egrenarea (îndepartarea
seminţelor) şi apoi spălarea vatei din capsulele plantei de bumbac.Această
varietate este folosită aproape exclusiv în scopuri textile.
O celuloză mai putin pura se obţine din lemn, stuf sau paie. În acesteă
celuloză este amestecată cu diferiţi componenţi necelulozici, numiţi
irecruste(lignina, poligozaharide, răşini etc.), care trebuie indepartati.
Separarea se poate face cu ajutorul unor reactivi acizi sau bazici care dzolvă
incrustele, eliberînd cea mai mare parte a materialului celulozic util. Printre
reactivii folosiţi, cel mai intrebuinţat este bisulfitul de calciu, Ca (HSO3)2 (în
procedeul bisulfitic) sau amestecul de sulfat de sodiu şi hidroxid de sodiu (in
procedeul sulfat). Celuloza rezultată este supusa albirii şi serveşte la
fabricarea hîrtiei sau la chimizare; în ţara noastră producţia de celuloză se
realizează în numeroase unităţi industriale.
Celuloza este o substantă solidă, amorfă, de culoare albă, insolubilă în
apă sau în solvenţi organici, solubilă în hidroxid tetra aminocupric,
[Cu(NH3)4](OH)2 (reactiv Scheueizer). La încălzire se carbonizează fară să se
topească. Nu are gustul dulce caracteristic zaharidelor.
Prin hidroliza enzimatică, celuloza formează glucoză; celuloza prezinta
un slab caracter reducător. Aceste constatări au dus la concluzia că lanţul
macro molecular de celuloză este format dintr-un mare număr de resturi de,
glucoza legate între ele prin legături monocarbonilice în poziţiile 1-4
(gruparea hidroxil glucozitic de la C1 al unui rest glucozic cu gruparea hidroxil
de la C4 al restului următor). Rezultă astfel o structură filiformă a lanţului
macromolecular celulozic.
Numeroasele grupari hidroxil existente de-a lungul lanţulului, în
resturile glucozice, formează între ele un număr urias de legături de hidrgen;
aceste împachetează foarte strîns lanţurile macromoleculare şi conferă
celulozei structua microscopică de fir.
Din modul în care celuloza reactionează cu diferiţi reactivi s-a dedus că
în macromolecula sa fiecare rest de glucoză prezintă trei grupări hidroxil
capabilă să reactioneze chimic. Evidentiind aceste trei grupări functionale se
poate scrie pentru celuloză o formulă de tipul:
-OH
-(C6 H7 O2 -OH)-n
-OH

Grupările hidroxil din celuloză au reactivite normală şi participă la

reacţiile specifice lor: formarea de eteri, de esteri, de alcooli etc.După
numărul grupărilor hidroxil dintr-un rest glucozic, care participă la asemenea
reacţii se obţin produşi cu diferite grade de transfer.
Tratată cu amestec de acid acetic şi anhidridă acetică, celuloza poate
forma mono-,di-sau tri-acetatul de celuloza.
-OH -OH -O-NO2
- (C6 H7 O2 -O.CO.CH3 )n- - (C6 H7 O2 -O.OC.CH3 )n- -(C6 H7 O2 -O-
NO2 )n-
-OH -O-CO-CH3 -O-NO2
 mononitrat de celuloza dinitrat de celuloza trinitrat
de celuloza

Nitraţi de celuloză sunt folosiţi în fabricarea de tipul pulberii fară fum

şi a nitrolacurilor şi nitroemailurilor (lacuri de acoperire cu uscare rapidă şi
luciu puternic).
Prin tratare cu solutii concentrate de hidroxid de sodiu, celuloza
formează un produs de tip alcoolat (alcoxid), denumit alcoliceluloză, ce poate
avea, de asemenea, diferite grade de transformare.
-OH -OH
- (C6 H7 O2 -OH )n- + nNa OH ---?(C6 H7 O2 -Oa+ )n- + n H2O
-OH -OH
alcoliceluloza primara

Asemenea produşi sunt obţinuţi şi folosiţi direct la fabricarea fibrelor

artificeale. Fibrele de celuloză din bumbac au lungimi de 20 - 30 mm şi de
aceea pot fi toarse în fire care apoi se ţes.
Fibrele celulozice din lemn sunt foarte scurte, 3 - 5mm şi încercarea de
a le toarce nu a condus la nici un rezultat. Prin prelucrare fizico-chimică a
acestora s-au realizat fibrele artificiale, denumite curent mătasă artificială (au
luciu asemănător cu cel al mătasei naturale). Se cunosc astăzi mai multe
procedee de fabricat mătasă artificială. Procedeul viscoză se bazează pe
relaţia ce are loc între alcoliceluloza şi sulfură de carbon, CS2 prin care se
obtine xantogenatul de celuloză:
-OH -OH -OH
-(C6 H7 O2 -OH)n-+ CS2 -- -(C6 H7 O2 -OH)n- -H2 SO4 -(C6 H7 O2 -OH )n-
-ONa -O-C=S -CS2 -OH
xantogenat -NaHSO4 celuloza de celuloză SNa

Acesta este solubil în soluţie de hidroxid de sodiu, formînd o soluţie

coloidală, vâscoasă, viscoza (de unde şi numele procedeului ). Trecută prin
orificii foarte fine într-o baie de acid sulfuric diluat (filare umedă) soluţia de
viscoză se neutralizează, iar xantogenatul se descompune în celuloză şi
sulfură de carbon. Pe această cale celuloza se regenerează sub forma unui fir
continuu, deşi provine din fibre foarte scurte din lemn. Mătasea viscoză este
intrebuintată la fabricarea diferitelor ţesaturi precum şi a cordului pentru
anvelope.Dacă solutia de viscoză este filată, printr-o fontă fina în baie de acid
sulfuric diluat şi glicerina, se obtin folii dintr-un produs larg folosit-celofanul.
Procedeul acetat realizeaza mătasea acetat, folosind acetatul de
celuloză. Solutia acestuia în acetonă este supusă filării la cald (uscată).
Solventul se evaporă şi este recuperat, iar firul de acetat de celuloză
coagulează şi se întareşte. Ţesuturile de mătase acetat sunt mai rezistente
dar mai puţin higroscopice decât cele din mătase viscoza. La noi în ţară
fibrele artificiale se fabrică prin procedeul viscoză la Brăila, Lupeni şi Popeşti-
Leordeni.
Celuloza este o materie primă de mare valoare economică şi constituie
punctul de plecare în fabricarea unor produse importante, dintre care cea de
hârtie ocupă un loc principal.
 Dacă celuloza este supusă fierberii cu un acid mineral (acid clorhidric
sau sulfuric) concentrat, ea se descompune intr-un produs care se dovedeşte
a fi glucoză.
Оnca din anul 500 оnainte de Christos, sumerienii au fabricat pentru
prima dată produse asemănătoare hвrtiei avвnd ca bază papirusul ?
Substantele de baza pentru fabricarea hartiei sunt fibrele vegetale ca
lemnul, paiele, inul, cănepa, bumbacul, dar si zdrenţe, precum si maculatura.
Tehnica de fabricare a hartiei, care оn principiu se utilizează şi astăzi, vine
din China. Nu se cunoaştem data exactă a acestei inventii. Оn schimb este
sigur că chinezii cunoşteau hвrtia оncă din anul 60 inainte de Cristos. Chinezii
foloseau ca substanţe de bază unele părţi ale dudului, fibra de ramie, bumbac
şi haine vechi (zdrenţuite). Substanţele de bază erau amestecate cu apă, apoi
mărunţite, uscate, presate şi iar uscate. De-a lungul timpului, hвrtia şi tehnica
de fabricare a hвrtiei au ajuns оn Africa de Nord trecвnd prin Orientul Mijlociu
şi Orientul Apropiat şi, de aici, o dată cu cuceririle maurilor, оn Spania unde
hвrtia a fost fabricată pentru prima dată оn anul 1150.