Compuși Organici

La jumătatea sec. al XIX-lea, studiul compușilor organici a început. Chimiștii aveau

în față un compus/amestec de compuși despre care nu se știa mare lucru. Singura
metodă de a fi studiați, era să le determine proprietățile fizice prin combustie.
Forma structurală a unui compus este unică, în timp ce unei formule moleculare îi pot
fi distribuite mai multe formule structurale. Acești compuși cu formă comună sunt
izomeri. Formula moleculară se poate deduce cu ajutorul formulei brute, cea din
urmă fiind calculată pe baza rezultatelor analizi elementale.
Metoda a fost perfecționată de Justus Liebig în prima parte a sec. XIX. Astăzi, există
aparate autmate care aplică același principiu.

Compușii organici se ramifică în mai multe clase de compuși, dintre care derivă
derivați cu funcțiuni mixte:
1) Aminoacizi;
2) Proteine;
3) Zaharide.

1) Aminoacizii

Sunt compuși cu funcțiune mixtă (compuși care au grupe funcționale diferite în

molecula lor) care conțin în molecula lor grupările -NH2 și -COOH.
Exista 20 de aminoacizi ce intră în componența proteinelor. Aceștia sunt: alanină,
valină, leucină, izoleucină, prolină, triptofan, fenilalanină, metionină, glicocol, serină,
treonină, tirozină, asparagină, glutamină, cisteină, acid aspartic, acid glutamic,
arginină, lizină, histidină (acesta din urmă constituie un aminoacid esențial pentru
copiii cu vârsta sub 1 an). Dintre aceștia, 8 sunt esențiali, adică nu pot fi produși de
organismul uman și trebuie aduși din exterior, prin alimentație (valina, leucina,
izoleucina, triptofanul, fenilalanina, metionina, lizina și treonina).

Proprietăți fizice. Aminoacizii sunt substanțe solide, cristalizate. Au puncte de topire

foarte ridicate (P.t.>250°C), sunt solubili în H2O,dar insolubili in compusi organici.
Aminoacizii inferiori au gust dulce iar cei superiori au gust amar. Culoare: incolori la
temperatura camerei.

Proprietăți chimice. Aminoacizii conțin ambele tipuri de sarcini. Aminoacizii se

folosesc la prepararea soluțiilor tampon. Acestea sunt soluțiile în care, dacă se adaugă
o cantitate limitată (mică) de acid sau de bază, aceasta este neutralizată și pH-ul
soluției nu se schimbă. Datorită grupărilor pe care le conțin aminoacizii, aceștia
reacționează asemenea:
 acizilor carboxilici (-COOH);
 aminelor (-NH2).
În timpul reacției de condensare (se elimină o moleculă de apă dintre două molecule
de compuși distincți, rezultă un compus al unei alte grupe funcționale; ex.
acid+alcool<=>ester+apă), rezultă peptidele.

2) Proteinele

Sunt subtsanțele organice macromoleculare, alcătuite din lanțuri simple sau compuse
de aminoacizi. Ele sunt prezente în celulele tuturor organismelor vii în proporție de
peste 50% din greutatea uscată. Toate proteinele sunt polimeri ai aminoacizilor, în
care secvența acestora este codificată de către o genă. Fiecare proteină are secvența ei
unică de aminoacizi, determinată de secvența nucleotidică a genei. Proteinele cele
mai valoroase dupa continutul lor in aminoacizi indispensabili sunt considerate cele
continute in oua, lapte, branza de vaca, branzeturi, carne, peste.

Proprietăți fizico-chimice. Datorită formării aproape în exclusivitate din aminoacizi,

putem considera proteinele ca fiind de fapt niște polipeptide, cu masă moleculară
foarte mare, între 10.000 și 60.000.000. Masa moleculară se determină prin diferite
metode, mai ales în cazul proteinelor cu masa moleculară foarte mare ca de exemplu
proteina C reactivă.
Ex. laptalbumina (lapte)- 17.000
gliadina (grâu)- 27.500
miozina (țesutul muscular)- 850.000
pepsina (stomac)- 36.000
Proteinele sunt substanțe solide, macromoleculare, solubile în general în apă și
insolubile în solvenți organici nepolari. Unele proteine sunt solubile în apă dar
insolubile în alcool, altele sunt solubile în soluții apoase de electroliți, acizi organici.
În mediu acid proteinele se comportă ca baze slabe. În mediu bazic proteinele se
comportă ca acizii slabi.
Datorită existenței anumitor aminoacizi în molecula proteinelor, a legăturilor
peptidice formate în molecula proteinei dar și grupările funcționale libere sunt
responsabile de reacțiile de culoare.
Ex. Prin reacția xantoproteică, se folosesc drept reactanți acidul azotic și hidroxidul
de amoniu, rezultând culoarea portocalie. Astfel, se identifică tipul de aminoacizi
utilizați, și anume, aminoacizi aromatici, formându-se nitroderivați.

Peptidele se deosebesc de proteine, pe baza mărimii, conținând prin aproximație 50,

sau chiar mai puțini aminoacizi în lanțul lor. Acestea se împart într-o varietate de
clase: peptidele din lapte (cazeină), peptidele ribozomale, etc.

3) Zaharide
Monozaharidele sunt compuși hidroxil- carbonili, care conțin în molecula lor, pe
lîngă grupe hidroxil -OH, o grupă aldehidică -CHO sau cetonică -CO. În funție de
numărul atomilor de carbon care alcătuiesc molecula, monozaharidele se clasifică în:
 dioze
 trioze
 tetraoze
 pentoze
 hexoze (ex. glucoza)

Glucoza. Este cea mai răspândită hexoză (C6H12O6). În natură se găsește în fructele
dulci, în mustul de struguri, în mierea de albine și în toate celulele vegetale. În
cantități reduse, se găsește în sânge, în procente de 0.09%, putând atinge valoarea de
10% în cazul diabetului zaharat.
În glucoza cristalizată, moleculele au o structură ciclică. În soluție apoasă, glucoza se
găsește sub forma a 2 izomeri- forma carbonilică și cea ciclică.
Aceasta este obținută prin hidroliza amidonului (din cartofi/cereale). Glucoza este o
substanță solidă, cristalizată, albă sau gălbuie, solubilă în apă.

Ex. de zaharide: fructoza, zaharoza...

Influența compușilor organici asupra organismului

Proteinele asigura aportul energetic necesar organismului, sunt indispensabile

procesului de dezvoltare al copiilor, sunt necesare adulților în menținere integrității
structurale a organismului. Toate celulele organismului conțin proteine. Tipuri de
proteine:
1. Keratinele- proteinele din epidermă, păr, pene, unghii, copite și coarne se
disting printr-un conținut mare de sulf. Keratinele sunt insolubile în apă atât
rece, cât și caldă, precum și în soluții saline. Din cauza aceasta, keratinele
prezintă o mare inerție față de agenții chimici, precum și față de enzime.
2. Fibroina- componentă fibroasă din mătasea naturală, se găsește în acest
material înconjurată cu o componentă amorfă, cleioasă, care reprezintă cca. 30%
din greutatea totală. În cele două glande ale viermelui de mătase, proteinele
sunt conținute sub formă de soluție concentrată, vâscoasă.
3. Colagenul- este componenta principală a țesuturilor conjunctive, tendoanelor,
ligamentelor, cartilajelor, pielii, oaselor, solzilor de pește. Există numeroase
varietăți de colagen. Colagenul are o compoziție deosebită a keratinei și
fibroinei, căci este bogat în glicol, prolină și hidroxiprolină, nu conține cistină
și triptofan. Prin încălzire prelungită cu apa, colagenul întâi se îmbibă, apoi se
dizolvă transformându-se în gelatină sau clei.
4. Elastina- constituie țesutul fibros, cu o elasticitate comparabilă cu a cauciucului,
a arterelor și a unora dintre tendoane (ex. tendonul de la ceafa boului). Elastina
 nu se transformă în gelatină la fierbere cu apă și este digerată de tripsină. Ca și
colagenul, fibrele de elastină sunt compuse din aminoacizi simpli, mai ales
leucină, glicocol si prolină.

Cele mai multe peptide acţionează ca agenţi de hidratare şi cele mai multe dintre ele
au, în teorie, abilităţi cell-communicating de a ajută pielea să se vindece. Acestea sunt
beneficii de luat în seamă, atâta timp cât nu te bazezi doar pe peptide. E nevoie de un
mix de ingrediente anti îmbătrânire ca pielea să arate mai fermă, mai sănătoasă şi, da,
mai tânără.

Glucoza se utilizează la prepararea alcoolului etilic, a CO2 și la prepararea produselor

zaharoase. Zaharidele se găsesc atât în corpul animalelor, cât și în al omului. Atunci
când în organism are loc oxidarea glucozei, se eliberează o cantitate mare de energie,
necesară activității organismelor. De obicei, medicii, pentru a întări organismele
slăbite ale oamenilor bolnavi, administrează injecții cu glucoză.

Sursele de aminoacizi esențiali sunt proteinele din alimentație. Proteinele cu înaltă

valoare biologică sau complete conțin toți aminoacizii esențiali (ex. proteinele din
lapte, ou), în timp ce în proteinele incomplete (ex. proteinele vegetale, cu excepția
proteinei de soia, care este una completă), lipsesc unul sau mai mulți aminoacizi
esențiali.
Aminoacizi și rolul lor:
1. Valina- insuficiența ei în alimentație provoacă scăderea consumului de hrană și
dereglări de coordonare a mișcărilor;
2. Lizina- intră în componenta triptofanului și metioninei. Insuficiența de lizină în
dietă are drept consecință dereglarea circulației sanguine, micșorarea
numărului de eritrocite în sânge și a conținutului de hemoglobină, provoacă
oboseala mușchilor, dereglări în calcificarea oaselor, cefalee, greață, vomă,
anemie;
3. Metionina- normalizează metabolismul lipidelor și al fosfolipidelor în ficat și
se recomandă la profilaxia și tratarea aterosclerozei. Metionina este necesară la
funcționarea suprarenalelor și la sinteza adrenalinei;
4. Treonina- în lipsa ei se micșorează masa corpului și se încetinește creșterea;
5. Triptofanul- participă la sinteza albuminei și globulinei și menținerea
echilibrului azotat, la sinteza proteinelor serice și a hemoglobinei, a acidului
nicotinic și joacă un rol important în profilaxia pelagrei;
6. Fenilalanina- participă la normalizarea funcției glandei tiroide și a
suprarenalelor;
7. Histidina- participă la sinteza hemoglobinei. Decarboxilarea histidinei
contribuie la formarea histaminei, care dilată vasele de sânge și mărește
permeabilitatea pereților lor.