METABOLISMUL LIPIDIC

Lipidele

Definiție: Lipidele reprezintă un grup eterogen de compuși chimici ce au ca trăsături

comune insolubilitatea în apă și solubilitatea în solvenți organici.
Datorită lipsei de solubilitate în medii apoase, lipidele sunt transportate în plasmă fie sub
forma unor complexe alcătuite din lipide și proteine (lipoproteine), fie legate de
albumină, cum este cazul acizilor grași liberi.

Rolurile lipidelor:
- energetic – trigliceridele din țesutul adipos reprezintă principala rezervă energetică a
organismului
- structural – constituenți ai membranelor celulare
- funcțional: precursori hormonali, vitamine liposolubile.

Clasificare:
1. Acizi grași
2. Acil gliceroli – esteri ai glicerolului cu acizi grași
3. Fosfogliceride – derivați ai acidului fosfatidic
4. Sfingolipide – derivați ai sfingozinei
5. Steroizi.
 1. Acizii grași
Acizii grași sunt acizi carboxilici cu catenă alifatică, în majoritatea cazurilor cu număr par
de atomi de carbon (între 4 și 26 atomi de carbon). Din punct de vedere al structurii, acizii
grași pot fi saturați (catena nu conține legături duble) sau nesaturați (conțin una sau mai
multe legături duble).
Prin convenție, atomii de carbon sunt numerotați începând cu atomul de carbon al
grupării carboxil (care are nr 1). Atomii de carbon care urmează (pozițiile 2, 3, 4) sunt
numiți și atomi de carbon α, β și respectiv γ, în timp ce atomul de carbon aparținând
grupării metil terminale este cunoscut drept ω (omega) sau n.

Acizi grași saturați – exemple: acidul palmitic (C16), acidul stearic (C18), acidul lignoceric
(C24).
 Acizi grași nesaturați
Nomenclatură: se precizează numărul atomilor de carbon, cel al legăturilor duble și
poziția lor. În ceea ce privește poziția dublelor legături, există două variante de notare:
a) poziția dublei legături este indicată cu semnul ∆ urmat de un indice, plasat superior, ce
indică atomul de carbon din dubla legătură, cu numărul cel mai mic. De exemplu, Δ9 indică
prezența unei legături duble între atomii de carbon C9 și C10;
b) alternativ, poziția este indicată cu referire la ultimul atom de carbon (carbonul notat ω):
ω3 indică prezența unei duble legături la atomul de carbon 3, numărătoarea începând de la
carbonul terminal
Exemplu: acidul oleic: n-9 este echivalent cu ω9

Alți acizi grași nesaturați:

- acidul palmitoleic C16:1, Δ9
- acidul linoleic C18:2, Δ9,12 sau ω6
- acidul linolenic C18:3, Δ 9,12,15 sau ω3
- acidul arahidonic C20:4, Δ 5,8,11,14 sau ω6.
Catenele hidrocarbonate saturate au o configurație în zig-zag. Formele naturale ale acizilor grași
nesaturați sunt izomeri cis, iar configurația cis a unei duble legături determină o îndoire a catenei
hidrocarbonate la nivelul poziției respective. Dacă un acid gras prezintă mai multe legături duble,
acestea sunt separate de un interval de trei atomi de carbon. Nesaturarea acizilor grași reprezintă
un element de reglare a fluidității membranelor biologice.
Acizii grași cu configurație trans se formează în urma hidrogenării uleiurilor vegetale lichide (ex:
fabricarea margarinei). Consumul acestor acizi grași este asociat cu un risc crescut de boli
cardiovasculare și diabet.

Doi acizi grași sunt esențiali (trebuie furnizați prin aport alimentar): acidul linoleic (precursor al
acidului arahidonic, din care se sintetizează prostaglandine, leucotriene și tromboxani) și acidul
linolenic.
Acizii grași de tip ω3 au efecte antiinflamatorii, probabil prin promovarea sintezei unor compusi (de
tip prostaglandine și leucotriene) cu efecte inflamatorii mai puțin pronunțate, comparativ cu compușii
sintetizați din acizii grași de tip ω6.
 2. Esterii glicerolului cu acizii grași

Grupările alcoolice ale glicerolului pot fi esterificate cu acizi grași, rezultând mono, di sau
trigliceride. Lipidele de rezervă ale organismului sunt alcătuite aproape în totalitate din
trigliceride. În majoritatea cazurilor, trigliceridele conțin acizi grași saturați în pozițiile R1 și
R3 și acizi grași nesaturați în poziția R2.
3. Fosfogliceridele (derivați ai acidului fosfatidic)

În funcție de natura radicalului atașat la acidul

fosfatidic, rezultă:
- colina → fosfatidilcolina (lecitina);
- etanolamina → fosfatidiletanolamina
- serina → fosfatidilserina
- inozitol → fosfatidilinozitol
- fosfatidil glicerol → difosfatidilglicerol
(cardiolipina)
 4. Sfingolipidele

- sunt lipide structurale, derivați ai sfingozinei (un aminoalcool – 18 C)

- acidul gras se leagă la gruparea NH2 din sfingozină, formând o ceramidă, structură care se
regăsește în toate sfingolipidele
 5. Steroizi

- compuși lipidici derivați de steran (ciclopentanoperhidrofenantren), care cuprinde trei

nuclee ciclohexanice și unul ciclopentanic condensate
- cel mai important sterol (alcool steroidic) din regnul animal este colesterolul
- în organism colesterolul se găsește fie liber, fie sub forma esterificată
 Digestia și absorbția lipidelor

Principalele componente lipidice din alimente sunt reprezentate de trigliceride (procent majoritar),
urmate de fosfolipide, colesterol liber și esterificat și de vitamine liposolubile.
Digestia lipidelor începe în stomac, catalizată de lipaza linguală și de lipaza gastrică, enzime ce
degradează trigliceridele ce conțin acizi grași cu lanț scurt sau mediu (prezenți în special în lapte).
Lipidele ajunse în duoden sunt supuse emulsionării, proces ce constă în divizarea particulelor
lipidice de dimensiuni mari în particule mici, înconjurate de molecule amfipatice. Procesul se
realizează prin acțiunea sărurilor biliare, care au rol detergent și cu ajutorul peristaltismului intestinal.
Moleculele de trigliceride alimentare, esterii de colesterol și fosfolipidele sunt degradate de către
enzimele pancreatice.
Degradarea trigliceridelor: lipaza pancreatică îndepărtează preferențial acizii grași din pozițiile 1 și 3,
rezultând 2-monoacilgriceroli și acizi grași liberi.
Hidroliza esterilor de colesterol este realizată de colesterol-esterază, rezultând colesterol și acizi
grași liberi.
Fosfolipidele sunt hidrolizate de fosfolipaza A2, care este activată de tripsină și care are activitate
optimă în prezența sărurilor biliare. Fosfolipaza A2 îndepărtează acizii grași din poziția 2, rezultând
lisofosfolipide și acizi grași.
Secreția enzimelor pancreatice este controlată hormonal. Colecistokinina, secretată de celulele
mucoasei duodenului și jejunului, acționează asupra vezicii biliare (determinând contracția vezicii și
eliberarea bilei), asupra celulelor exocrine pancreatice (stimulând eliberarea enzimelor digestive) și
reduce motilitatea gastrică. Secretina, produsă tot la nivel intestinal, stimulează eliberarea
pancreatică a unei soluții bogate în bicarbonat, care asigură un pH optim enzimelor pancreatice.
 Digestia și absorbția lipidelor

Produșii de hidroliză formează, împreună cu sărurile biliare, micelii mixte - aglomerări de

lipide ce expun grupările hidrofile la exterior, în timp ce grupările hidrofobe sunt localizate
în interior. Aceste particule ajung la marginea în perie a enterocitelor, unde lipidele sunt
absorbite.

În enterocite, amestecul de lipide migrează în reticulul endoplasmatic, unde are loc un

proces invers, de refacere a compusilor inițiali (trigliceride, colesterol esterificat,
fosfolipide). Acești compuși lipidici, împreună cu mici cantități de proteine, formează
particule lipoproteice numite chilomicroni. Chilomicronii sunt secretați în sistemul limfatic,
de unde prin ductul toracic, ajung în circulația sangvină. Pe această cale, lipidele
alimentare ajung la țesuturi.
 Degradarea acizilor grași

Moleculele de acizi grași supuse degradării provin din trigliceridele exogene (alimentare),
din trigliceridele depozitate în țesutul adipos sau din cele care sunt sintetizate în ficat și
care sunt trimise pe cale sangvină altor țesuturi.

Trigliceridele stocate la nivelul țesutului adipos reprezintă o rezervă majoră de energie.

Hidroliza lor este inițiată de lipaza hormon sensibilă, enzimă activată de
glucagon/adrenalină, care îndepărtează un acid gras din poziția 1 sau 3 a TG. Lipaze
adiționale, specifice pentru diacilglicerol și monoacilglicerol, îndepărtează restul
moleculelor de acizi grași. Acizii grași traversează membrana adipocitelor și se leagă de
albumina plasmatică, apoi sunt transportați la țesuturi, unde sunt oxidați, generând
energie.

Acizii grași nu pot fi utilizați ca sursă de energie de către eritrocite (nu au mitocondrii, care
sunt sediul degradării acizilor grași) și de către creier (bariera hemato-encefalică este
slab permeabilă, iar enzimele necesare degradării acizilor grași sunt slab reprezentate în
acest țesut).
 Degradarea acizilor grași

1. Activarea acidului gras – are loc în

citoplasmă
2. Transportul restului acil din
citoplasmă în mitocondrie
3. β – oxidarea – are loc în mitocondrie

Toți acizii grași pot fi degradați prin

beta-oxidare, dar există variații ale
etapelor procesului, în funcție de natura
acidului gras (saturat, nesaturat, cu
număr par sau impar de atomi de
carbon).
Degradarea acizilor grași saturați cu număr par de atomi de carbon

1. Activarea acizilor grași

În procesele metabolice acizii grași participă ca esteri ai coenzimei A, acil-CoA.
Activarea acizilor grași are loc în citoplasmă și este catalizată de Acil-CoA sintetază
(tiokinază).
În procesul activării, inițial se formează un intermediar, acil-AMP, iar ATP-ul este
scindat la AMP și pirofosfat (PPa), consumul energetic fiind de două legături
macroergice, echivalentul a două molecule de ATP. Pirofosfatul este hidrolizat
ulterior de către pirofosfataza anorganică, ceea ce face ca reacția globală de activare
să fie favorabilă din punct de vedere energetic (reacție exergonică).

Restul acil este transferat apoi pe

Coenzima A, sub acțiunea aceleiași
tiokinaze. Se formează astfel molecula de
acid gras activat (Acil-CoA), care conține o
legătură de tip tioester.

Există tiokinaze specifice pentru acizii grași

cu catenă scurtă, intermediară și lungă.
 2 Transportul restului acil din citoplasmă în mitocondrie

Β-oxidarea are loc în matrixul mitocondrial, iar derivații acil-CoA se formează în citoplasmă.
Membrana internă mitocondrială este impermeabilă pentru coenzima A și derivații săi. Resturile acil
sunt transferate în mitocondrie cu ajutorul unei navete la care paticipă un compus numit carnitină și
două acil-transferaze, localizate una pe membrana mitocondrială externă (carnitil-acil transferaza I,
CAT I) și cealaltă pe membrana mitocondrială internă (CAT II). Carnitil-acil transferazele sunt
capabile să transfere reversibil gruparea acil de pe Coenzima A la gruparea hidroxil a carnitinei,
conducând la formarea unui ester (acil-carnitină).
 CAT I transferă restul acil de la acil-
CoA la carnitină, formând acil-carnitina,
care transportă restul acil la membrana
mitocondrială internă. La nivelul
membranei mitocondriale interne acil-
carnitina este preluată de o translocază și
transportată în matrixul mitocondrial unde,
sub acțiunea CAT-II, restul acil este
transferat la Coenzima A, rezultând acil-
coA și carnitină. Carnitina este transportată
în sens invers de către aceeași
translocază, iar acil-CoA ajunsă în matrixul
mitocondrial intră în procesul de β-oxidare.

Acizii grași cu catena mai scurtă de

12 atomi de carbon pot traversa membrana
internă mitocondrială făra a necesita
carnitină. Ei sunt activați de către enzimele
din matrixul mitocondrial și sunt oxidați.
 Carnitina

Carnitina poate proveni din dietă sau poate fi sintetizată din lizină și metionină, la nivel
hepatic și renal, dar nu și în muschiul scheletic și miocard.

Deficiența de carnitină conduce la scăderea capacității țesuturilor de a folosi acizii grași

cu lanț lung de atomi de carbon pentru obținerea de energie.
Deficiența secundară de carnitină poate apărea în boli hepatice (sinteză scăzută),
malnutriție, dietă strict vegetariană, pacienți ce fac hemodializă (procedura îndepărtează
carnitina din sânge).
Deficiența primară de carnitină se poate datora afectării congenitale a sistemului carnitin-
palmitoil transferază sau scăderii preluării carnitinei de către țesuturi (mușchiul scheletic,
miocardul, rinichiul). Deficiența de CAT I afectează capacitatea țesutului hepatic de a
folosi drept combustibil acizii grași și determină scăderea sintezei de glucoză în
perioadele de post (se poate instala hipoglicemia). Deficiența de CAT 2 este întâlnită la
nivelul musculaturii scheletice și a miocardului, putând conduce la cardiomiopatie sau
slăbiciune musculară în cazul efortului prelungit.
Tratament: evitarea perioadelor prelungite de post, dietă bogată în carbohidrați, cu
cantități scăzute de acizi grași cu lanț lung, dar suplimentată cu acizi grași cu lanț mediu.
În cazul deficitului secundar de carnitină, se recurge la suplimentarea dietei cu carnitină
 3. Beta oxidarea acil-CoA
Procesul de β oxidare are loc mitocondrial și constă în clivarea unui fragment de doi
atomi de carbon, sub formă de acetil-CoA, începând de la capătul carboxilic al moleculei
de acid gras.
Secvența β oxidării cuprinde 4 reacții:
-1. o reacție de dehidrogenare, catalizată de o acil-CoA dehidrogenază, în prezența FAD;
se formează trans -enoil-CoA, un compus cu o legătură dublă situată între atomii de
carbon alfa și beta ai catenei acidului gras și o moleculă de FADH2

- 2. o reacție de hidratare, catalizată de enoil-CoA hidratază, cu formarea de hidroxi-acil-

CoA (gruparea hidroxil este atașată la carbonul beta)
- 3. o reacție de dehidrogenare catalizată de hidroxi-acil-CoA dehidrogenază, în prezența
NAD+ ce conduce la formarea de β-ceto-acil-CoA și de NADH+H+
- 4. o reacție de tioliză, catalizată de β-ceto-acil-CoA tiolaza, care scindează legătura
dintre atomii de carbon alfa și beta, rezultând o moleculă de Acetil-CoA și un rest de acid
gras cu doi atomi de carbon mai scurt.
Prin repetarea de mai multe ori (n/2-1) a secvenței de β – oxidare, acidul gras cu n atomi
de carbon este transformat în n/2 molecule de acetil-CoA, care vor fi degradate ulterior în
ciclul Krebs. Pe lângă acetil-CoA, se formează și câte o moleculă de FADH2 și NADH+H+,
la fiecare repetiție a secvenței β oxidării.
Bilanțul energetic al degradării acizilor grași
Exemplu: Degradarea acidului palmitic (acid gras
saturat, 16 atomi de carbon în catenă)

Oxidarea unei molecule de AcCoA în ciclul Krebs

conduce la generarea a 12 molecule de ATP/ moleculă
AcCoA.
NADH și FADH2 sunt oxidate în lanțul respirator,
cuplat cu sinteza de ATP: rezultă 3ATP pentru o
moleculă de NADH și 2 ATP pentru o moleculă de
FADH2
Acidul palmitic:
8 AcetilCoA → 12x8= 96 ATP
7 NADH → 7x3=21 ATP
7 FADH2 →7x2=14 ATP
Total: 131 ATP
În etapa de activare s-au consumat 2 legături
macroergice (echivalent consum 2ATP)

Bilanț final: 131 ATP- 2 ATP = 129 ATP

 Deficite enzimatice în β-oxidare

Deficiența de Acil-CoA dehidrogenază (enzima de debut a procesului):

- Acil-CoA DH se prezintă sub mai multe forme enzimatice, forme ce au specificitate
pentru acizii grași cu lanț scurt, mediu, lung, respectiv foarte lung;
- Deficiența de acil gras cu lanț mediu dehidrogenază (MCAD, medium-chain fatty acid
CoA dehydrogenase) este una dintre cele mai comune defecte congenitale de
metabolism (frecvență 1:12000 nașteri în țările occidentale)
- afecțiunea este caracterizată de diminuarea procesului de oxidare a acizilor grași și de
hipoglicemie severă (țesuturile nu mai pot folosi acizii grași ca sursă de energie, astfel
încât apelează la cantități mari de glucoză pentru a suplini necesarul energetic)
- persoanele afectate trebuie să aibă o dietă săracă în lipide și să evite perioadele de
post prelungit.
 Oxidarea acizilor grași cu număr impar de atomi de carbon

Procesul decurge la fel ca β- oxidarea acizilor grași cu număr par de atomi de carbon, dar
în ultimul ciclu de β-oxidare rezultă o moleculă de propionil-CoA. Aceasta este
metabolizată la succinil-CoA (intermediar al ciclului Krebs).

Propionil-CoA este transformat în metil-malonil-CoA, apoi în succinil-CoA, iar acest proces

necesită două coenzime: biotina și vitamina B12 (deoxiadenozil-cobalamina).

Deficitul de vitamină B12 duce la creșterea concentrației de metil-malonil-CoA, care

conduce la intensificarea procesului de sinteză a acizilor grași cu catenă ramificată.
Acumularea acestora la nivelul substanței albe determină afectarea sistemului nervos
central, cu apariția de manifestări neurologice.

De asemenea, în deficitul de vitamină B12, creșterea concentrației propionatului și a metil-

malonatului (compuși cu caracter acid) determină acidoză metabolică însoțită de apariția
acestor compuși în urină.
 β-oxidarea acizilor grași nesaturați

-furnizează o cantitate mai mică de energie

decât oxidarea acizilor grași saturați
(generează mai puțini echivalenți reducători);

-β-oxidarea se desfășoară ca în cazul acizilor

grași saturați, pâna în vecinătatea legăturii sau
legăturilor duble, care sunt în configurație cis
(β-oxidarea necesită prezența unei legături
duble trans între atomii de carbon α și β).

-în cazul β-oxidării acidului oleic, după 3 cicluri

de β-oxidare se ajunge la cis- Δ3 – enoil CoA.

-o izomerază catalizează izomerizarea formelor

cis-trans și migrarea dublei legături, formând un
intermediar trans-Δ2-enoil-CoA (intermediar
normal al β-oxidării)
 Bibliografie

Richard A. Harvey, Denise R. Ferrier. Lippincott’s Illustrated Reviews – Biochemistry. 5 th

edition, Lippincott Williams & Wilkins, 2011.

Coleen Smith, Allan D Marks, Michael Lieberman. Marks’ Essentials of Medical

Biochemistry. Lippincott Williams & Wilkins, 2007

Victor V Rodwell, David A Bender, Kathleen M. Botham, Peter J Kennelly, P. Anthony

Weil. Harper’s Illustrated Biochemistry. 31st edition, 2018.

Veronica Dinu, Aurora Popescu, E.Truţia. Biochimie Medicală – Mic tratat. Editura
Medicală, Bucureşti, 1998.