METABOLISMUL LIPOPROTEINELOR PLASMATICE

Lipidele exogene (provenite din dietă) şi lipidele sintetizate endogen sunt transportate
între diferite ţesuturi şi organe în vederea utilizării sau a stocării. Întrucât sunt compuși în
principal hidrofobi, circulația lipidelor în plasmă nu se poate realiza în formă liberă, ci în
combinație cu proteine, formând particule lipoproteice care sunt hidrosolubile.

➢ Structura lipoproteinelor plasmatice

Lipoproteinele (LP) plasmatice sunt particule aproximativ sferice compuse din:
- un miez ce conține lipide hidrofobe: trigliceride (TG) și colesterol esterificat;
- un strat de suprafață ce conține lipide amfipatice (fosfolipide și colesterol liber,
orientate cu partea hidrofilă spre exterior şi partea hidrofobă spre interior), precum și proteine
numite apolipoproteine (sau mai simplu apoproteine).

LP vizualizate la microscopul electronic

➢ Clasificarea LP plasmatice

LP plasmatice pot fi separate în 4 clase prin ultracentrifugare (în funcție de densitate)

sau prin electroforeză (în funcție de încărcarea electrică). În ordinea crescătoare a densității (și
descrescătoare a dimensiunilor), cele 4 clase sunt:
- chilomicronii (CM)
- VLDL (very low density lipoproteins)
- LDL (low density lipoproteins)
- HDL (high density lipoproteins)
De menţionat că în serul recoltat dimineaţa pe nemâncate, după un post de 10-12 ore,
se separă doar 3 fracţiuni; chilomicronii (care transportă lipidele alimentare), în mod normal nu
apar în plasma recoltată à jeun.
În plasmă, în afara celor 4 clase de lipoproteine, se găsesc şi acizii graşi liberi, care
sunt eliberaţi din țesutul adipos (în urma lipolizei) şi transportaţi în plasmă, către diverse
țesuturi, sub formă legată de albumină. Sunt singurii compuși lipidici care nu circulă în
componența lipoproteinelor.

1 Conf. Dr. Elena Petrescu

 ➢ Apoproteinele:
Există cinci tipuri de apoproteine (A, B, C, D, E), unele dintre ele conținând mai multe
subtipuri. Apoproteinele îndeplinesc diverse roluri:
• Contribuie la solubilizarea particulelor LP în mediul apos al plasmei.
• Sunt activatori ai unor enzime implicate în metabolismul LP:
- apo C-II activează LPL (lipoprotein lipaza);
- apo A-I activează LCAT.
• Sunt liganzi pentru receptori implicați în captarea celulară a LP:
- apo B-100 este ligand pentru receptorul LDL;
- apo E este ligand pentru captarea chilomicronilor remanenți și a IDL.

2
 Vedere de ansamblu asupra metabolismului LP plasmatice

1. Metabolismul chilomicronilor

• Loc de formare: intestinul subțire

• Compoziţie: lipide alimentare - trigliceride (~90%)
- colesterol esterificat, fosfolipide
- apo B-48, apo C, apo E
Lipidele alimentare sunt digerate în intestinul subțire sub acțiunea unor enzime
pancreatice:
- lipaza pancreatică hidrolizează trigliceridele în 2-monoacilglicerol și 2 acizi grași;
- colesterol esteraza hidrolizează esterii de colesterol în colesterol și un acid gras;
- fosfolipaza A2 hidrolizează fosfolipidele în lizofosfolipide și un acid gras.
Produșii de digestie sunt absorbiți în enterocite, unde are loc resinteza lipidelor inițiale:
TG, colesterol esterificat, fosfolipide. Acestea se combină cu apo B-48 și formează CM.
(Numele de apo B-48 este legat de faptul că secvența aminoacidică a acestei apoproteine este
identică cu secvența aminoacidică ce reprezintă porțiunea 48% amino-terminală din apo B-100,
prezentă în lipoproteinele VLDL și LDL).
• Metabolism:
Particulele formate în enterocite se numesc CM nascenți; aceștia sunt secretați în vasele
limfatice, de unde, prin canalul toracic, ajung în cele din urmă în circulaţia sanguină sistemică.
Ajunși în sânge, primesc apo C şi apo E de la particulele HDL și devin CM maturi.
În capilarele din unele țesuturi extrahepatice (muşchi scheletic, ţesut adipos, miocard,
glanda mamară în lactaţie), CM sunt supuşi acţiunii lipoprotein lipazei (LPL). Această enzimă

3
este situată pe suprafaţa luminală a celulelor endoteliale, fiind ancorată prin lanțuri
polizaharidice de heparan sulfat. Sinteza LPL în țesuturile respective și transferul în lumenul
capilar sunt stimulate de insulină. În prezența cofactorului său activator, apo C-II, LPL
hidrolizează o proporție importantă din TG din CM, rezultând acizi grași și glicerol.

Acizii grași sunt captaţi, în majoritate, în ţesutul respectiv și vor fi degradaţi ca sursă de
energie (în mușchiul scheletic și miocard) sau stocați sub formă de trigliceride (în țesutul
adipos). O mică parte din acizii grași rezultați în urma acțiunii LPL sunt eliberați în sânge, unde
circulă spre alte țesuturi, fiind transportați de albumină. Glicerolul rezultat este eliberat în sânge
și va fi preluat integral de către ficat, pentru a fi folosit în gluconeogeneză sau sinteză de TG.

4
 Particulele LP care rezultă în urma acțiunii LPL sunt mai mici și mai dense, au un
conținut mult redus de TG și se numesc CM remanenți. Aceștia cedează apo C particulelor
HDL, rămânând cu apo B-48 și apo E. CM remanenți sunt apoi captați în ficat prin intermediul
unor receptori care recunosc apo E: receptorul LDL și LRP (LDL receptor - related protein).
În interiorul hepatocitelor, componentele CM remanenți sunt fie degradate, fie utilizate.
Colesterolul din CM remanenți are un efect de inhibiție a sintezei de colesterol în hepatocite,
la nivelul HMG-CoA reductazei; astfel se explică faptul că o dietă bogată în colesterol
determină scăderea sintezei endogene hepatice a acestui lipid.
CM sunt prezenți în plasmă (înainte de a fi captați în ficat) 7-8 ore postprandial,
conferind în această perioadă un aspect lactescent plasmei.
• În sinteză, rolurile CM sunt:
- transportul acizilor grași din componența TG alimentare spre țesuturile extrahepatice,
în vederea degradării energogene sau a stocării;
- transportul colesterolului alimentar spre ficat, unde acesta va regla sinteza locală de
colesterol.

2. Metabolismul VLDL

• Loc de formare: ficatul

• Compoziţie: - trigliceride sintetizate de către hepatocite (50-60%)
- colesterol (în principal esterificat), fosfolipide
- apo B-100, apo C, apo E
• Metabolism:
Metabolismul VLDL este asemănător cu cel al chilomicronilor. VLDL nascente conțin
inițial, pe lângă lipide, apo B-100. După secreția de către hepatocite în circulația sanguină,
primesc de la HDL apo C și apo E și devin VLDL mature. În capilarele din unele țesuturi
extrahepatice, lipoprotein lipaza (activată de apo C-II) degradează o parte din TG din VLDL,
acizii grași rezultați fiind în mare parte captați în țesuturile respective pentru a fi degradați ca
sursă de energie (în mușchiul scheletic, miocard) sau depozitați sub formă de TG (în țesutul
adipos). Ulterior, VLDL cedează apo C înapoi particulelor HDL.
Particulele care rezultă sunt mai mici și mai dense și se numesc VLDL remanente sau
IDL (LP cu densitate intermediară). Comparativ cu VLDL, IDL conțin o cantitate mai mică de
TG și proporțional mai mult colesterol, iar dintre apoproteine conțin apo B-100 și apo E.
Particulele IDL au două posibilități de metabolizare:
- o parte sunt captate în ficat prin intermediul unor receptori care recunosc apo E de pe
suprafața lor (este vorba de aceiași receptori care captează și CM remanenți: receptorul LDL și
LRP);
- restul particulelor IDL se vor transforma în particule LDL.
• În sumar, rolurile particulelor VLDL sunt:
- furnizarea de acizi grași (sintetizați de către ficat) țesuturilor extrahepatice;
- sunt precursorii particulelor LDL.

5
 ➢ Ficatul gras:
În mod normal, TG sintetizate în ficat nu se acumulează ci sunt exportate sub formă de
VLDL. Acumularea anormală de TG în ficat se numeşte ficat gras (steatoză hepatică) şi iniţial
este un proces reversibil, dacă se corectează cauza ce a produs această anomalie. Dacă factorul
cauzator persistă, ficatul gras poate evolua în timp spre ciroză hepatică (înlocuirea
parenchimului hepatic cu țesut fibros, cu evoluție lentă spre insuficiență hepatică).
Ficatul gras poate avea mai multe cauze:
• Creșterea sintezei de trigliceride în hepatocite; aceasta poate fi determinată de:
a) Existența unor concentrații crescute de acizi grași liberi în plasmă, care poate fi
asociată cu:
- o lipoliză accentuată în țesutul adipos (în inaniție sau în diabetul zaharat, când raportul
insulină/glucagon este scăzut);
- o dietă bogată în lipide, când se eliberează acizi grași din trigliceridele conținute în
chilomicroni (aflați în concentrație crescută), sub acțiunea lipoprotein lipazei.
b) Perturbarea balanței dintre degradarea acizilor grași și încorporarea acestora în
trigliceride în favoarea celei din urmă; așa se întâmplă, de exemplu, în cazul consumului cronic
de alcool, când acumularea NADH rezultat din oxidarea etanolului sub acțiunea alcool
dehidrogenazei inhibă -oxidarea acizilor grași.
Atunci când sinteza de trigliceride în hepatocite este crescută, ea depășește capacitatea
ficatului de a le exporta sub formă de VLDL, ceea ce duce la depunerea anormală a TG în ficat.
• Existența unui blocaj metabolic în producerea VLDL, care se poate datora:
- unei sinteze proteice deficitare în hepatocit, care duce la scăderea sintezei apoproteinei
B-100;
- unui deficit de fosfolipide (necesare formării particulelor lipoproteice) – care poate fi
cauzat de deficitul de acizi grași esențiali sau de colină / metionină în alimentație;
- unui blocaj în asamblarea particulelor VLDL din lipidele și apoproteinele componente.
Perturbarea producerii VLDL duce la imposibilitatea exportului în sânge a
trigliceridelor sintetizate în ficat; în consecință, acestea se vor acumula în hepatocite.

6
 3. Metabolismul LDL
Particulele IDL care nu sunt captate în ficat vor suferi următoarele modificări:
- cedează apo E particulelor HDL;
- în capilarele sinusoide din ficat suferă acțiunea lipazei hepatice, care degradează
majoritatea TG conținute încă în IDL.
Particulele care rezultă sunt LDL, care sunt bogate în colesterol (predominant
esterificat), conținând cantități foarte mici de TG, iar dintre apoproteine conțin numai apo B-
100. LDL vor fi captate parțial în ficat și parțial în țesuturile extrahepatice, prin intermediul
receptorului LDL, care recunoaște ca ligand apo B-100 de pe suprafața particulelor LDL. De
menționat că, pe parcursul conversiei VLDL în LDL, are loc o modificare a conformației
spațiale a apo B-100, astfel încât domeniul de recunoaștere de către receptorul LDL este expus
pe suprafață. Ca urmare, receptorul LDL va putea capta și internaliza particulele LDL, fenomen
numit endocitoză mediată de receptor. (Așa cum s-a menționat anterior, receptorul LDL de la
nivel hepatic captează și particulele IDL, recunoscând ca ligand apo E de pe suprafața IDL; apo
B-100 are, în aceste particule, o conformație spațială care nu permite recunoașterea de către
receptorul LDL, domeniul de legare la receptor nefiind expus pe suprafață).
Așadar, receptorul LDL recunoaște doi liganzi: apo E (prezentă pe suprafața CM
remanenți și a IDL) și apo B-100 de pe suprafața LDL. Din acest motiv mai este numit receptor
apo B-100/E. Deficitul genetic al acestui receptor duce la boala numită hipercolesterolemia
familială, transmisă autosomal dominant și având o incidență de aproximativ 1:500 indivizi în
populația generală. Se manifestă prin reducerea marcată a captării particulelor LDL,
acumularea acestora în exces în plasmă și creșterea semnificativă a riscului de dezvoltare a
aterosclerozei și bolilor cardiovasculare.

• Soarta intracelulară a particulelor LDL:

Complexele LDL-receptor sunt internalizate sub forma endozomilor. Ulterior
endozomii fuzionează cu lizozomii formându-se endolizozomi, iar enzimele hidrolitice din
lizozomi degradează componentele particulelor LDL: apoproteina B-100 este degradată în
aminoacizi, esterii de colesterol sunt hidrolizați de către colesterol esterază la colesterol liber
şi acizi graşi. Receptorul LDL este reciclat spre membrana plasmatică, pentru a prelua noi
particule LDL din plasmă.
Colesterolul ajuns intracelular prin intermediul particulelor LDL este utilizat de celule
pentru refacerea membranelor celulare şi subcelulare, în cortisuprarenală şi gonade este
precursorul hormonilor steroizi, iar în piele este precursoul vitaminei D3. Colesterolul rămas va
regla homeostazia colesterolului intracelular în următoarele moduri:
1. Inhibarea sintezei de novo a colesterolului în celulă, prin represia HMG-CoA
reductazei (enzima reglatorie din calea de sinteză a colesterolului). Ca urmare, o celulă care
primește colesterol din plasmă (prin intermediul LDL) își va reduce sinteza locală de colesterol.
2. Reducerea sintezei de noi receptori LDL prin scăderea expresiei (represia) genei
care codifică acest receptor. Ca urmare, numărul de receptori LDL de pe suprafaţa celulelor va
scădea, nepermiţând captarea de noi particule LDL și prevenind, astfel, supraîncărcarea celulei
cu colesterol – fenomen cunoscut sub denumirea de „down regulation”. Astfel, receptorul LDL
este un receptor de mare afinitate dar care este saturabil, numărul acestor molecule pe suprafaţa
celulelor fiind dependent de concentraţia intracelulară a colesterolului.
3. Colesterolul rămas în exces față de necesitățile tisulare de moment este esterificat sub
acțiunea unei enzime numită ACAT (acil-CoA colesterol acil transferaza) și depozitat temporar
în citoplasmă. ACAT este activată de către colesterol.

7
 • În concluzie, rolul particulelor LDL este de a transporta colesterolul sintetizat de către
ficat (și transportat inițial de VLDL) spre țesuturile extrahepatice, asigurând necesitățile
acestora de colesterol.

8
 4. Metabolismul HDL

• Loc de formare: ficatul (80%) și intestinul subțire (20%)

• Compoziție: HDL nascente sunt particule discoidale care conțin colesterol liber și
fosfolipide (lipide amfipatice), precum și apoproteinele A, C, D și E (conținutul de apoproteine
este ridicat: în jur de 50%).
• Metabolism:
HDL nascente au atașate pe suprafață o enzimă produsă de către ficat, numită LCAT
(lecitin colesterol acil transferaza). Această enzimă, activată de cofactorul său, apo A-I,
catalizează esterificarea colesterolului cu un acid gras transferat de la C-2 al lecitinei.

Colesterolul esterificat care rezultă este în întregime nepolar și migrează spre centrul
particulei HDL, formând un miez hidrofob → particula HDL devine sferică și se numește HDL3
sau HDL matur.
Ca urmare a acțiunii LCAT, conținutul de colesterol din stratul de suprafață al HDL
scade → particulele HDL vor fi capabile să extragă și să îndepărteze excesul de colesterol din
țesuturile extrahepatice. Acest transfer al colesterolului din țesuturi spre HDL este mediat de o
proteină membranară numită ABC-1 (ATP-binding cassette transporter-1), care transportă
colesterolul utilizând energia rezultată din hidroliza ATP. Colesterolul extras din țesuturi este
esterificat sub acțiunea LCAT și migrează spre miezul particulelor HDL → acestea devin mai
mari și mai puțin dense și se numesc HDL2.
Particulele HDL2 sunt transportate spre ficat, unde se cuplează cu receptori numiți SR-
B1 (scavenger receptor class B1). Colesterolul esterificat din miezul particulei este captat
selectiv în celula hepatică, dar particula HDL nu este internalizată, ci rămâne în sânge și
redevine HDL3 (în urma scăderii conținutului de colesterol), urmând să reînceapă ciclul.
Acest transport al colesterolului de la ţesuturile extrahepatice la ficat este cunoscut sub
denumirea de transport revers al colesterolului (în sens invers față de cel realizat de
particulele LDL). Acesta este benefic în mod special pentru țesutul vascular: prin reducerea
nivelului de colesterol din peretele arterial, HDL scade riscul de formare a plăcii aterosclerotice.

9
 În ficat, colesterolul esterificat adus de către HDL este hidrolizat sub acțiunea colesterol
esterazei → colesterolul liber este secretat în căile biliare ca atare sau, în mare parte, după
transformare în acizi biliari. Aceștia vor ajunge, odată cu bila, în intestin și de aici o parte vor
fi eliminați în materiile fecale. Aceasta este principala cale de eliminare a excesului de
colesterol din organism, iar particulele HDL au o contribuție majoră în cadrul acestui proces.
Asociată cu particula HDL se mai găseşte o proteină numită CETP (cholesteryl ester
transfer protein) care facilitează transportul lipidelor hidrofobe între lipoproteinele plasmatice:
preia esteri de colesterol din particulele HDL şi îi transferă particulelor VLDL și IDL, în același
timp preluând de la aceste lipoproteine molecule de TG pentru a le ceda particulelor HDL.
Extrăgând colesterol esterificat din HDL, CETP duce la scăderea concentrației HDL-
colesterolului. Pe de altă parte, particulele VLDL sunt îmbogățite în colesterol, din acestea
rezultând particule LDL cu un conținut crescut de colesterol. Ca urmare, creșterea activității
CETP este asociată cu creșterea riscului cardiovascular.

• În sumar, rolul particulelor HDL este de a prelua excesul de colesterol din țesuturile
extrahepatice și de a-l transporta spre ficat, unde acesta va fi eliminat din organism sub formă
de acizi biliari.

10
 ➢ Aspecte biochimice ale aterosclerozei:
Unul din factorii favorizanți majori pentru dezvoltarea aterosclerozei este reprezentat
de creșterea concentrației LDL-colesterolului și/sau scăderea concentrației HDL-
colesterolului. Valorile crescute ale LDL-colesterolului determină saturarea tuturor celulelor cu
colesterol şi scăderea numărului de receptori pentru LDL de pe suprafaţa celulelor (datorită
fenomenului de down regulation). Ca urmare, particulele LDL persistă un timp mai îndelungat
în plasmă; unele suferă procesul de oxidare de către radicalii liberi, rezultând LDL oxidate, care
nu mai sunt recunoscute de către receptorii pentru LDL de pe suprafața hepatocitelor și a
celulelor țesuturilor extrahepatice.
LDL aflate în exces și LDL oxidate vor fi captate de către receptorii scavanger, de joasă
afinitate, de pe suprafaţa monocitelor/macrofagelor, receptori care nu sunt reglabili prin
conținutul intracelular de colesterol (nu suferă fenomenul de „down regulation”). Ca urmare,
aceste celule se încarcă cu cantităţi mari de esteri de colesterol, transformându-se în „celule
spumoase” („foam cells”). Aceste celule se acumulează în spaţiul subendotelial arterial, unde
inițiază și întrețin un focar inflamator, prin atragerea de noi monocite și alte celule inflamatorii
(limfocite). De asemenea, are loc migrarea în spațiul subendotelial și proliferarea celulelor
musculare netede din tunica medie a peretelui arterial. Toate aceste modificări duc la formarea
plăcii de aterom, care prezintă în interior miezul lipidic şi celulele inflamatorii, precum și
focare de microtromboză, iar la exterior este acoperită cu ţesut fibros. În timp, această placă
determină rigidizarea peretelui vascular și îngustarea lumenului, cu scăderea fluxului de sânge
prin vasul respectiv (ischemie) și reducerea oxigenării ţesuturilor irigate de aceste vase (hipoxie
tisulară).
În anumite condiţii capişonul fibros al plăcii se poate rupe, iar contactul anumitor
componente din interiorul plăcii cu factorii plasmatici ai coagulării iniţiază procesul de
coagulare, cu formarea unui trombus. Atunci când trombusul blochează în totalitate lumenul
vascular, stoparea completă a aportului de oxigen determină necroza ţesutului irigat de vasul
respectiv, situație numită infarct (în funcţie de localizare poate fi infarct miocardic, cerebral,
mezenteric, etc.).

11
 Stadii în evoluția plăcii aterosclerotice:

Enzime implicate în metabolismul lipoproteinelor plasmatice

Enzima Funcţia specifică

Lipoprotein lipaza (LPL)
(cofactor: apo C-II)
Lipaza hepatică
Colesterol esteraza
Lecitin colesterol acil-transferaza
(LCAT; cofactor: apo A-I)
Acil colesterol acil-transferaza
(ACAT)
Degradează hidrolitic TG din CM şi VLDL
Hidrolizează TG din IDL → implicată în transformarea
acestora în LDL
Hidrolizează intracelular esterii de colesterol prezenți
în particulele LDL și HDL captate din plasmă
Esterificarea colesterolului din HDL (în plasmă) →
facilitează transportul revers al colesterolului
Esterificarea intracelulară a colesterolului, în vederea
stocării acestuia

12