Universitatea Tehnică a Moldovei

Digitally signed by
Biblioteca UTM
Reason: I attest to the Facultatea Cadastru, Geodezie şi Construcţii
accuracy and integrity
of this document
Catedra Geodezie, Cadastru şi Geotehnică

Exploatări miniere de suprafaţă

CHIŞINĂU
U.T.M.
2007

1
 Prezentul manual este destinat studenţilor de la specialitatea
exploartări miniere (IMZM).
Disciplina urmăreşte să asigure cunoştinţe teoretice şi
aplicative referitoare la procedeul de extracţie a substanţelor
minerale utile solide din subsol, în care procesul de exploatare se
execută prin lucrări miniere la zi efectuale la suprafaţa terestră,
pentru ca mai apoi să contribuie la analiza, evaluarea şi
soluţionarea problemelor exploatării resurselor miniere subterane.

Elaborare: conf. univ., dr. Constantin Tarnovschi,

lect. superior . Nina Corlăteanu
Redactor responsabil: conf. univ.,dr. Conctantin Tarnovschi
Recenzent: lect. superior. Valeriu Cucoş

©.U.T.M. 2007

2
 Cuprins
Prefaţă ………………………………………………….. . 5
Tema 1. Noţiuni generale privind exploatarea la zi a
zăcămintelor de substanţe minerale utile.............................. .6
1.1.Generalităţi............................................................ 6
1.2.Zăcăminte exploatabile prin lucrări la zi................ .9
1.3.Materiale grafice folosite în exploatările la zi....... 12
1.4. Limita naturala şi limita economică a
exploatărilor la zi...................................................... 13
1.5. Dimensiunile constructive ale elementelor unei
cariere................................................................ 17
1.6. Determinarea înălţimii şi înclinării treptelor........ 25

Tema 2. Metode de deschidere şi exploatare……………… 30

2.1. Metode de deschidere.......................................... 30
2.2. Metode de deschidere a zăcămintelor dezvoltate
sub nivelul terenului înconjurător. ........................... 37
2.3.Metode de deschidere cu lucrări miniere subterane..50
2.4.Metode combinate de deschidere............................ 51

Tema 3. Metode de deschidere a zăcămintelor

dezvoltate deasupra terenului înconjurător........58
3.1.Generalităţi........................................................... 58
3.2. Deschiderea cu lucrări miniere la zi...................... 58
3.3. Deschiderea prin lucrări miniere subterane............ 59
3.4. Deschiderea combinată prin lucrări miniere la zi
şi lucruri miniere subterane....................................... 60
3.5. Alegerea metodelor de deschidere......................... 60

Tema 4.Lucrările de pregătire.................................... 62

4.1. Cunostinţe generale.............................................. 62
3
4.2. Sistemul în paralel.................................................62
4.3. Sistemul în L.........................................................63
4.4. Sistemul de transport în circuit...............................64
4.5. Sistemul în T.........................................................67
4.6. Sistemul în evantai.................................................67
4.7 Sistemul inelar .....................................................67
Tema 5. Metoda de exploatare....................................71
5.1. Notiuni generale....................................................71
5.2.Metoda de exploatare cu depunere directă...............72
5.3. Metodele de exploatare cu transbordarea rocilor....72
5.4. Metodele combinate.............................................. 77
5.5.Metode de exploatare cu fîşii transversale.............. 77
5.6.Metode de exploatare cu fîşii direcţionale...............78
5.7.Metode de exploatare cu front lung........................80
5.8. Metoda de exploatare cu fronturi radiale............... 81

Tema 6. Principalele procese tehnologice în carieră....82

6.1. Extragerea rocilor şi a utilului în exploatârile
la zi .......................................................................... 82
6.2. Procedeul de extragere cu explozivi. ..................... 82
6.3. Extragerea mecanieă.............................................. 96
6.4. Hidromecanizarea.................................................107

Tema 7.Transportul în exploatările miniere la zi.........108

7.1.Noţiuni enerale.......................................................109
7.2. Transportul pe cale ferată..................................... .110
7.3. Transportul cu benzi transportoare......................... 112
7.4 Transportul auto. ....................................................116
7.5. Hidrotransportul.....................................................117
7.6. Transportul combinat.............................................118
7.7. Haldarea rocilor sterile......................................... 118

4
 Prefaţă

Prezentul curs „Exploatări miniere de suprafaţă” urmăreşte

scopul de a-i ajuta pe studenţii de la specialitatea Exploatări
miniere să-şi formeze o gîndire inginerească completă, coerentă şi
critică în ceea ce priveşte certitudinea unei exploatări miniere fără
pericol.
În conformitate cu programa de învăţămînt, lucrarea
cuprinde 7 teme, care reflectă fundamentele teoretice şi practice
ale activităţii inginereşti privind deschiderea, pregătirea şi
extracţia rocilor utile şi sterile.
Fiecare temă a cursului debutează cu enunţarea planului,
scopului şi a unui set de obiective de studiu care reliefă
concepţiile fundamentale astfel încît să ajute studentului la
însuşirea materialului respectiv şi la pregătirea pentru susţinerea
examenului.
Buna stăpînire a acestui curs va permite studenţilor
cunoaşterea metodelor eficiente de deschidere, pregătire şi
exploatare a rocilor utile.

5
 EXPLOATĂRI MINIERE
DE SUPRAFAŢĂ

TEMA 1

NOŢIUNI GENERALE PRIVIND

EXPLOATAREA LA ZI A ZĂCĂMINTELOR
DE SUBSTANŢE MINERALE UTILE
Planul temei

.Generalităţi

.Zăcăminte explotabile prin lucrări la zi.

.Materiale grafice în exploatările la zi.

.Limita naturală şi limita economică a exploatărilor
la zi.
.Dimensiunile constructive ale elementrlor unei
cariere.

Scopul temei: studierea proceselor de constituire a ştiinţei

exploatărilor miniere la zi.

1.1. Generalităţi

Unele zăcăminte de substanţe minerale utile şi roci

apar la suprafaţă sau la o adîncime mică faţă de suprafaţă.

6
 În asemenea situaţii, exploatarea lor se face prin „lucrări
miniere la zi" sau prin „cariere".
Exploatarea la zi a fost cunoscută şi aplicată din
timpuri foarte vechi. Extragerea materialelor de construcţii,
ca şi astăzi, s-a făcut exclusiv prin lucrări la zi. În
România, în exploatările la zi Teliuc, Ghelari, Ocna de
Fier, Iacobeni şi Delineşti s-au extras în trecut peste 90%
din producţia de minereuri fero-manganoase a ţării.
Organizarea pe scară largă a exploatărilor la zi şi
creşterea capacităţilor de producţie începe abia în secolul
trecut, ca o consecinţă a realizărilor în construcţia utilajelor
miniere şi a construcţiilor de maşini în general.
Marile zăcăminte de fier, ca cele din fosta U.R.S.S.,
Labrador, Venezuela, Coasta Africii de Vest (Mauritania) şi
marile zăcăminte de cupru din Chile şi Statele Unite se
exploatează în cariere.
Mari perspective pentru exploatarea în cariere
prezintă zăcămintele de lignit, în special cele care apar în
straturi orizontale şi sunt de mare extindere.
În Germania, peste 200 milioane tone de lignit se
extrag prin lucrări la zi. Utilajele folosite permit, la ora
actuală, să se exploateze la mari capacităţi de producţie,
chiar şi zăcămintele de cărbuni cu grosimi mici în raport cu
straturile acoperitoare. În Pensilvania se exploatează strate
de cărbune cu grosimi de 1-2 m şi grosimea straturilor
acoperitoare pînă la 30 m.
În România, în urma progresului tehnic care a permis
mecanizarea operaţiilor miniere, exploatarea la zi a fost
generalizată datorită posibilităţilor pe care le prezintă în
acest sens, ajungîndu-se ca astăzi aproape 45% din întreaga
cantitate a substanţelor minerale utile să se extragă prin
lucrări la zi. Prin lucrările la zi se extrag în prezent aproape
100% materiale de construcţii, 65...70% din cărbunele brun,
75-85% din mineralele nemetalifere şi 45-50% din
7
mineralele de metale colorate. Sunt organizate la capacităţi
mari de producţie şi cu utilaje moderne unele cariere, cum
sunt : carierele din bazinele Rovinari, Jilţ şi Motru pentru
cărbune, Sănduleşli, Lespezi, Cuciulat, Chişcădaga pentru
calcar, Roşia Montană, Roşia Poieni şi Moldova Nouă
pentru minereuri cuprifere etc.
Extinderea exploatării prin lucrări la zi se datorează
avantajelor mari pe care le prezintă în comparaţie cu
exploatarea subterană. Astfel, productivitatea muncii este
de 3-5 ori mai mare, cazurile de accidente de 5-6 ori mai
reduse, costul exploatării de 2-3 ori mai scăzut, posibilitatea
mecanizării integrale a proceselor de producţie şi folosirea
unor utilaje de mare capacitate, pierderi de exploatare de
aproape trei ori mai mici, folosirea amestecurilor explozive
simple şi a explozivului cu o sensibilitate la detonaţie mai
redusă, posibilitatea efectuării unei extrageri selective,
reducerea autoaprinderii cărbunilor, a piritei sau a piritei
cuprifere, intrarea în producţie a carierei se realizează într-
un timp mai scurt, adaptarea mai uşoară a capacităţilor de
producţie la nevoile industriei consumatoare, suprimarea
cheltuielilor de aeraj şi reducerea la minimum a
cheltuielilor de susţinere şi iluminat, personal mai puţin
numeros etc.
Ca dezavantaje ale exploatării la zi faţă de
exploatarea subterană se remarcă : dereglările procesului de
producţie în anotimpurile cu precipitaţii abundente şi
temperaturi scăzute, cheltuielile mari cu evacuarea apelor
provenite din ploi, zăpezi în regiunile cu climă umedă,
necesită suprafeţe de terenuri mari pentru lucrările de
deschidere şi de depozitare a sterilului, investiţiile iniţiale
mari pentru achiziţionarea utilajelor care în general sunt
grele şi de mare capacitate, ocupă şi degradează suprafeţe
importante de teren ce necesită reamenajări pentru redarea
circuitului economic
8
 1.2. Zăcăminte exploatabile prin lucrări la zi
În funcţie de forma, dimensiunile, poziţia în scoarţă
şi morfologia regiunii, zăcămintele pot fi :
- exploatabile integral prin lucrări la zi ;
- exploatabile parţial prin lucrări la zi, restul
rezervelor urmînd a fi extrase prin lucrări subterane.
Zăcămintele exploatabile în întregime prin exploatări
la zi se pot prezenta sub următoarele forme :

c
Fig.1.1. Zăcăminte exploatabile integral prin lucrări la zi.

-depozit, stoc de dimensiuni mari localizat deasupra

sau la adîncime mică faţă de nivelul suprafeţei terenului
(fig. 1.1. a);
-straturi de grosime mică sau pachete de straturi
orizontale cu înclinare constantă egală ori puţin diferită de
panta terenului acoperitor (fig. 1.1. b);
-straturi cu grosime medie şi mare cu înclinare
variabilă dar apropiată de cea a straturilor acoperitoare
(fig. 1.1. c).
Pentru ca exploatarea la zi să fie avantajoasă din
punct de vedere tehnic şi economic, în afară de condiţiile
geologice de aşezare mai este necesar ca : să existe un relief
favorabil care să permită desfăşurarea normală a exploatării
(extragere, transport, haldare etc.) ; un regim hidrogeologic
favorabil lipsit la suprafaţă de rîuri, lacuri, mlaştini, pînze
9
acvifere etc, straturile acoperitoare să fie alcătuite din roci
moi sau dezagregate, uşor de îndepărtat şi un climat lipsit
de manifestări atmosferice excesive.
Pentru zăcămintele ce se exploatează numai parţial
prin lucrări la zi, iar altă parte este extrasă prin lucrări
subterane, se pune problema stabilirii limitei raţionale a
exploatării la zi.
În privinţa adîncimilor maxime proiectate sau
realizate în exploatările la zi de minereuri şi cărbuni, după
forma, aşezarea şi caracteristicile rocilor înconjurătoare, s-
au atins adîncimi de 600-700 m şi respectiv de 500 m.
Din punct de vedere tehnic şi economic, în condiţiile
menţionate se pretează a fi exploatate prin lucrări la zi :
zăcămintele de combustibili minerali solizi ; de minereuri
metalifere şi nemetalifere, rocile de toate tipurile folosite ca
material de construcţii şi decoraţiuni.
Aceste lucrări se deosebesc însă de cele subterane, atît
prin forma şi dimensiunile lor cît şi prin modul de
amplasare. După succesiunea operaţiilor care au loc, la
punerea în exploatare prin lucrări la zi se disting
următoarele faze : pregătirea suprafeţei, asecarea
zăcămîntului şi protejarea acestuia contra afluenţilor de apă,
executarea clădirilor şi instalaţiilor necesare producţiei,
organizarea depozitelor de substanţă minerală utilă şi a
haldelor de steril, săparea lucrărilor miniere de deschidere,
exploatarea propriu-zisă a zăcămîntului şi lucrările
auxiliare.
Pregătirea suprafeţei constă din înlăturarea
obstacolelor naturale sau artificiale care îngreuiază sau
împiedică exploatarea la zi, cum sunt : păduri, mlaştini,
pîraie sau diferite construcţii (şosele, căi ferate etc).
Asecarea zăcămintelor se face în scopul înlăturării apei
din zăcămint şi din rocile înconjurătoare şi pentru
10
protejarea zăcămîntului de apele subterane. Asecarea se
execută cu lucrări speciale de drenare.
Deschiderea zăcămîntului se realizează prin săparea
tranşeelor principale şi a tranşeelor de acces, care fac
legătura zăcămîntului cu suprafaţa şi care constituie frontul
iniţial la excavarea treptelor.
Dezvelirea (decopertarea) constă în înlăturarea rocilor
sterile care acoperă substanţa minerală utilă. Prin caracterul
lor, lucrările de dezvelire sunt lucrări de pregătire.
Lucrările de exploatare sau lucrările de abataj constau
în extragerea substanţei minerale utile din zăcămint şi
formează, ultima fază în exploatarea la zi a zăcămintelor.
Lucrările auxiliare constau din decapări preliminare a
formelor pozitive de relief din perimetrul exploatării la zi,
alinierea taluzelor, nivelarea bermelor, treptelor etc.
Lucrările de nivelare se fac prin excavări în berme cînd
înălţimea treptei depăşeşte pe cea maximă în funcţie de
parametrii excavatorului. Tot în cadrul lucrărilor auxiliare
sunt cuprinse şi lucrările de curăţire a feliei sau stratului de
rocă sterilă cu grosimea de 0,5- 1,5 m ce se lasă neextrasă
în mod voit la decopertare în scopul evitării degradărilor
substanţei minerale utile.

Fig. 1.2. Schema unei exploatări la zi:

11
 a) - exploatarea sub nivelul terenului;
b) - exploatarea deasupra nivelului terenului;
c) 1 - zăcămint.

Lucrările de asecare, de dezvelire şi cele de abataj încep

în ordine succesivă, apoi se execută în paralel, cu
decalarea corespunzătoare în spaţiu.
După condiţiile de prezentare a zăcămîntului şi a
reliefului suprafeţei se deosebesc două feluri de exploatări
la zi :
-exploatări dezvoltate sub nivelul terenului;
-exploatări dezvoltate deasupra nivelului terenului.
Exploatarea sub nivelul terenului se numeşte
exploatarea la zi, la care zăcămîntul şi lucrările miniere
sunt aşezate sub nivelul local al suprafeţei terenului (fig.
1.2, a).
Exploatarea deasupra nivelului terenului se numeşte
acea exploatare la zi la care atît zăcămîntul cît şi lucrările
miniere sunt situate mai sus decît nivelul local general al
suprafeţei terenului (fig. 1.2, b). Pentru exploatările situate
sub nivelul terenului, domeniul raţional de aplicare a
exploatării la zi este limitat de adîncimea la care se află
substanţa minerală utilă.

1.3. Materiale grafice folosite în exploatările la zi

Materialele grafice folosite pentru executarea şi

urmărirea lucrărilor în exploatările la zi constau din hărţi şi
profile geologice şi hidrogeologice, planuri de asecare, de
deschidere, pregătire şi exploatare şi din planuri de
ansamblu.

12
 Profilele şi secţiunile transversale şi longitudinale
prin zăcămint pun în evidenţă elementele caracteristice ale
zăcămîntului, succesiunea diverselor formaţiuni
productive şi neproductive, tectonice etc.
Planurile de asecare, deschidere şi exploatare sunt
necesare pentru urmărirea desfăşurării proceselor
tehnologice şi pentru detalierea anumitor elemente
constructive. Ele se întocmesc la scara 1 : 2 000 şi 1 : 1
000.
Planurile de ansamblu sau planurile de situaţie indică
amplasamentul obiectivelor, curbele de nivel, alimentarea
generală cu energie, fluxul de transport al utilului şi
sterilului etc.
La întocmirea hărţilor, planurilor şi desenelor de
detaliu, folosite în exploatarea la zi, se folosesc semnele
convenţionale geologice şi miniere şi culorile
convenţionale respective.

1.4. Limita naturală şi limita economică a

exploatărilor la zi
Natura straturilor acoperitoare cît şi volumul acestora
au o influenţă hotărîoare în stabilirea economicităţii
exploatării la zi, în comparaţie cu exploatarea subterană.
Cheltuielile de extragere a substanţei minerale utile
depind în cea mai mare parte de volumul de lucrări în
roca sterilă, precum şi de metodele folosite şi de costul
acestor lucrări.
Principalul indicator pentru aprecierea eficacităţii
economice a lucrărilor miniere la zi este raportul de
descopertă.
În general, prin raport de descopertă se înţelege
valoarea raportului volumului de rocă sterilă necesară de
extras şi îndepărtat pentru fiecare unitate de substanţă
minerală utilă. Se exprimă în m 3 /t sau m 3 /m 3 după cum se
13
calculează ca raport gravimetric sau volumetric de
descopertă.
În funcţie de rezerva la care se raportează volumul
de steril necesar de extras şi îndepărtat deosebim : raport
geologic de decopertă şi raport industrial de decopertă.
Raportul geologic de decopertă al unui zăcămint
sau al unui sector al acestuia este raportul între volumul
total al sterilului acoperitor şi volumul geologic al
rezervelor de bilanţ, în limitele corespunzătoare ale
zăcămîntului sau ale sectorului..
Raportul industrial de decopertă este cantitatea de
roci sterile îndepărtate pentru fiecare unitate de substanţă
minerală utilă obţinută la exploatarea zăcămîntului.
Raportul industrial de decopertă poate fi : mediu,
pe orizonturi, curent şi critic.
Raportul industrial de dscopertă mediu K mediu arată
raportul dintre volumul V al rocilor sterile şi rezerva Q
de substanţă minerală utilă în întregul zăcămint sau din
unul din sectoarele acestuia. El se calculează după
formula :
V 3
K mediu = ⎡ m / t ⎤⎦ . (1.1.)
Q⎣
V 3
K mediu = ⎡ m / t ⎤⎦ .
Q⎣
Prin rezerva Q se înţelege rezerva care se extrage,
fiind mai mică decît rezerva totală de bilanţ Q 1 în urma
pierderilor de exploatare. De aceea se exprimă prin
formula :
Q = Q1 (1 − λ ) (1.2.)
în care: λ - coeficientul de pierderi în exploatare.

14
 Raportul industrial de dscopertă pe orizont sau
treaptă de extragere K o este raportul dintre suma
volumelor ΣV ale rocilor sterile din orizontul respectiv şi
din cele superioare, care trebuie să fie înlăturate pentru
extragerea substanţei minerale şi rezerva q de substanţă
minerală din acel orizont sau treaptă de exagerare :
∑V
K0 = ⎡⎣ m 3 / t ⎤⎦ . (1.3.)
q

Raportul curent de decopertă K crt este raportul

dintre volumul V c al rocilor sterile îndepărtate într-o
anumită perioadă de timp şi cantitatea de substanţă
minerală Q c extrasă în aceeaşi perioadă :

∑Vc
K crt = ⎡ m 3t ⎤ . (1.4.)
∑ Qc ⎣ ⎦
Raportul critic de decopertă sau raţional din punct
de vedere economic de dezvelire K L reprezintă raportul
dintre diferenţa costului unei tone de substanţă minerală
exploatată prin lucrări subterane C s şi al unei tone
extrase la zi fără a lua în considerare cheltuielile de
descopertă C z şi costul pentru 1 m 3 de lucrări de
dezvelire C d :
C − Cz
KL = s ⎡ m 3 / t ⎤⎦ (1.5.)
Cd ⎣
Această expresie are valoare practică numai cînd C z < C s .
În tehnica exploatării la zi apar de multe ori probleme
dificile legate de adîncimea limită naturală şi economică de
exploatare la zi.
1.4.1.Limita naturală a exploatării la zi . Este
adîncimea maximă pînă la care se poate ajunge cu

15
exploatarea din punct de vedere tehnic, fără ca pereţii
carierei să se surpe (v. fig. 1.2).
1.4.2.Limita economică a exploatării la zi.
Reprezintă adîncimea maximă pentru care preţul de cost al
producţiei obţinute în exploatarea la zi este egal cu preţul
de cost al producţiei din acelaşi zăcămint realizat prin lu-
crări subterane, în aceleaşi condiţii de calitate şi de
extragere.
Pentru un zăcămint orizontal ce aflorează în versantul
unui deal, se consideră ca limită economică de exploatare
lungimea, l, a zăcămîntului, măsurată de la punctul de
afloriment A al acoperişului pînă la punctul B, corespunză-
tor adîncimii h de la suprafaţă, pentru care Cs ≥ Cz
(fig. 1.3).
Calculul limitei economice a exploatării la zi,
exprimată prin adîncimea h, pentru cazul general al unui
zăcămint înclinat, se poate face folosind relaţia :
g Cs − C z
h= ⋅ [m]. (1.6.)
cos α Cd
în care :g- grosimea zăcămîntului, în m ;
α- înclinarea zăcămîntului, în grade.
În relaţia de mai sus preţul de cost al exploatării la zi
şi preţul de cost al descopertei se calculează, iar preţul de
cost al exploatării subterane C s se ia prin analogie cu alte
zăcăminte similare exploatate în subteran.
Calculul limitei economice a exploatării la zi se poate
face prin metoda variantelor. La determinarea limitei
economice prin metoda variantelor se ia în

16
Fig. 1.3. Limita unei exploatări la zi.

considerare raportul limită (critic) de descopertă. Pentru

calcul se împarte secţiunea transversală a zăcămîntului în
mai multe felii orizontale ∆X (fig. 1.4) şi se determină
pentru fiecare felie raportul de descopertă K o .
∆B 3
K0 = ⎡ m / t ⎤⎦ . (1.7.)
∆A ⎣
în care:∆A - rezerva de minereu dintr-o felie, în t sau m 3 ;
∆B - cantitatea de steril debleiat pentru rezerva ∆A, în
m3.

Fig. 1.4.
Stabilirea limitei
economice a
exploatării la zi
prin metoda
variantelor.

În felul acesta se stabileşte acea felie pentru care

raportul de dezvelire K o satisface relaţia :

Cs − C z
K0 = K L = ⎡ m 3 / t ⎤⎦ . (1.8)
Cd ⎣

1.5. Dimensiunile constructive ale elementelor unei

cariere
Ca şi în cazul exploatării subterane, zăcămîntul de
substanţe minerale utile, cu excepţia zăcămintelor mici, se
17
poate exploata împărţindu-se în mai multe cîmpuri de
exploatare, sau cîmpuri de carieră.
Forma, mărimea şi orientarea cîmpului carierei
depind de natura zăcămîntului (cărbuni, minereuri etc),
forma (straturi, bloc etc), configuraţia terenului (accidentat,
plan), hidrografia regiunii (ape curgătoare, lacuri, mlaştini
etc), posibilităţile de depozitare a sterilului, mărimea
producţiei şi posibilităţile de dezvoltare a carierei.
În cazul carierelor, cîmpul care formează obiectul
exploatării se împarte în felii orizontale. Excavarea
substanţei minerale, ca şi dezvelirea zăcămîntului, se face
atacînd în trepte aceste felii orizontale, în mod succesiv de
sus în jos (fig. 1.5).
Treapta reprezintă profilul unei felii de înălţime h
din complexul de roci sterile sau de substanţă minerală utilă
care se exploatează prin mijloace de extragere şi transport
independente.
Utilul sau sterilul rezultat este încărcat şi transportat
în cadrul unei organizări independente. Partea din treaptă
exploatată cu mijloace proprii de extragere, dar deservită
de transportul comun pentru întreaga treaptă se numeşte
subtreaptă.

Fig. 1.5. Profil transversal prin carieră :

AB — taluzul haldei ; 1 — bermă ; 2 — platformă ; 3 — canal ; 4 —
zăcămînt ; 5 — rocă sterilă ; 6 — galerie de drenare ; 7 — sens de
înaintare a frontului de lucru ; 8 — haldă sterilă ; 9 — sondă de
drenare.

18
 Împărţirea în subtrepte se face după omogenitatea
rocilor.
Fiecare treaptă este indicată printr-o cotă, cota căii de
transport.

Fig.1.6. Lătimea bermei

de lucru.

Bermele treptei, înălţimea, taluzul, unghiul de taluz şi

elementele geometrice ale unei trepte de carieră sunt
muchia treptei.
Bermele reprezintă suprafeţele orizontale care
delimitează treapta la partea superioară şi inferioară.
Berma inferioară se mai numeşte şi talpa treptei.
Din punct de vedere funcţional şi după lăţimea lor,
bermele pot fi de lucru, de transport şi de siguranţă.
Berma de lucru este suprafaţa pe care se instalează
utilajele de extragere, de încărcare şi de transport în
carieră. Lăţimea ei depinde de tipul utilajului folosit şi de
înălţimea treptei, variind între 2 şi 20 m. Uneori, lăţimea
lor depăşeşte de 3-4 ori înălţimea treptei.
În cazul rocilor tari extrase cu explozivi, prin găuri
verticale perforate de pe berma superioară, la trepte cu
înălţimea mică, cu încărcare mecanică şi transport pe cale
ferată (fig. 1.6) trebuie să se asigure lăţimea corespunză-
toare B a bermei conform relaţiei :
B = A + C + C 1 + L + M, (1.9)
19
în care : A -distanţa de împrăştiere a rocilor în urma
împuşcării, în m ;
C - distanţa de la limita de împrăştiere pînă la axa
căii ferate (se ia între 2 şi 3 m, în funcţie de mărimea
ecartamentului căii ferate), în m ;
C 1 - distanţa de la axa căii ferate pînă la limita
exterioară a traverselor, în m ;
L - lăţimea bermei, care asigură rezerva pregătită
pentru extragerea prin trepte inferioare (se ia între 10 şi
20 m) ;
M - lăţimea intrării, care poate avea diferite valori.
-Pentru găuri amplasate pe un rînd :
M = η ' ⋅ h [m]. (1.10.)
-Pentru găuri amplasate pe două rînduri :
M = η ' (1 + η") ⋅ h [ m ] . (1.11.)
Dar η' şi η" sunt date de expresiile :
a e
η' = 0,55...0,7 şiη" = = 0,75...0,85,
h a

unde : α- anticipanta, linia de rezistenţa la talpă, in m;

c- distanţa dintre rînduri, în m ;
h - înălţimea treptei, în m.
În cazul extragerii mecanice :
M = (1...1.5) R ex [m], (1.12)
iar
A = R ex + R d -C [m] (1.13)
în care : R ex- este raza de lucru a excavatorului, în m ;
R d - raza de descărcare .a excavatorului, în m.

20
 Berma de transport este berma care rămîne după
exploatarea treptei, pentru asigurarea continuităţii
transportului.
Lăţimea acestor berme depinde de mijlocul de
transport folosit de numărul liniilor de transport şi de
spaţiile de siguranţă de o parte şi de alta a căii de transport.
În mod obişnuit lăţimea bermelor de transport este de 3-10
m. După terminarea exploatării treptelor, bermele de
transport se extrag pînă la lăţimea bermei de siguranţă.
Berma de siguranţă se lasă după terminarea
exploatării pentru apărarea împotriva alunecărilor de teren
şi a căderii în carieră a bucăţilor de rocă din părţile
superioare. În exploatarea zăcămintelor cu înclinare medie
şi mare, în luneta sau marginea carierei şi anume în
taluzele treptelor se amenajează berme de siguranţă cu
lăţimea de 0,1-0,2 din înălţimea treptei dar nu mai înguste
de 1 m. Bermele de siguranţă se obţin prin lăsarea
neterminată a extragerii treptei inferioare faţă de cea
superioară. Lăţimea bermelor de siguranţă se ia de 2-4 m.
În carierele adînci la fiecare 30 m pe verticală se
amenajează cîte o bermă de siguranţă cu lăţimea de cel
puţin 6 m.
Înălţimea treptei este distanţa măsurată pe verticală
între berma inferioară şi berma superioară a treptei. Este un
elemeat important a cărui determinare depinde în primul
rînd de caracteristicile fizico-mecanice ale rocilor, de
caracterul lucrărilor de abataj şi de dimensiunile maşinilor
folosite. In cazul lucrului manual, după normele de tehnica
securităţii, înălţimea treptei pentru rocile afinate nu trebuie
să depăşească 4 m, iar pentru roci compacte - 10 m. La
activităţile mecanizate, înălţimea treptei poate să ajungă
pină la 30-60 m. În cazuri obişnuite însă, înălţimea treptei
se ia între 8 şi 20 m. Umiditatea rocilor are o influenţă
foarte mare asupra înălţimii treptei şi a taluzului natural.
21
 Taluzul sau panta treptei este reprezentat prin
suprafaţa înclinată, mai rar verticală, care limitează cele
două berme înspre spaţiul exploatat.
Unghiul pe care îl formează taluzul treptei cu planul
orizontal măsurat înspre masiv se numeşte unghi de taluz al
treptei. Acest unghi variază între 70 şi 90°, pentru rocile
eruptive tari, 50-60° pentru rocile sedimentare monolitice,
şi 35-50° pentru rocile sedimentare cu şistuozitate
pronunţată şi pentru rocile argiloase. După terminarea
lucrărilor de exploatare pe un orizont, unghiul de pantă al
treptei trebuie astfel calculat încît să asigure stabilitatea
treptei şi să nu se producă ulterior nici o surpare sau
alunecare a treptelor. La stabilirea unghiului de taluz
trebuie să se ţină seama de tăria rocilor, de înălţimea
treptelor, de condiţiile hidrogeologice şi atmosferice, de
rezistenţa rocilor la fisurare etc.
Înălţimea maximă şi unghiul de taluz maxim al
treptelor, ţinînd seama de felul rocilor, este dat în tabelul
1.1.
În cazul exploatărilor adînci, taluzurile sunt
eşalonate prin berme intercalate formînd sisteme de taluzuri
sau marginea carierei.
Tabelul 1.1
Înălţimea şi unghiul de taluz al treptelor
Tipul rocilor Înălţimea Unghiul
maximă a de taluz
treptei [m] maxim
Roci stîncoase omogene 50 Pină la 90
Roci eruptive 50 70...80
Roci sedimentare compacte 50 50...60
Roci nisipoase tari 25...50 30...50
Roci argiloase 25- 30 35...45

22
 Taluzurile treptelor marginii carierei, din partea în care
nu se lucrează, au înclinare mai mică cu 10-15° decît
înclinarea taluzurilor treptelor marginei în exploatare (tab.
1.2).
Tabelul 1.2
Valori pentru unghiurile de taluz ale marginilor
carierelor
Margine Natura rocilor Unghiul
a de taluz
În Roci magmatice, metamorfice şi 18...20
exploatare sedimentare monolitice omogene
Roci metamorlice cu şistuozitate 18...20
pronunţată şi alterare şi roci
sedimentare în condiţii obişnuite
Roci sedimentare argilo-nisipoase 10...15
greu asecabile
Exploatată Roci magmatice, metamorlice şi 50...60
sedimentare monolitice omogene
Roci metamorfice cu şistuozitate 35. . .45
pronunţată şi alterate şi roci
sedimentare în condiţii obişnuite
Roci sedimentare argilo-nisipoase 20. ..30
greu asecabile

Unghiurile de taluz ale marginilor carierelor β şi γ (fig.

1.7) se calculează, în funcţie de elementele geometrice ale
treptelor care formează marginile carierei : lăţimea
bermelor, înălţimea treptelor şi înclinarea taluzelor
acestora, după relaţia :

23
 H
tg β (γ ) i =n −1 i =n
. (1.14.)
∑ B + ∑ h ctgα
i =1
i
i =1
i i

Fig. 1.7. Unghiul de

taluz al marginii carierei.

24
 Fig.1.8. Marginile
carierei :
1 — margine de
exploatare ; II —
margine exploatată; 1
— berme de
siguranţă; 2 —de s
berme de transport;
→sens de exploatare

Dacă înălţimea treptelor, unghiurile de taluz şi

lăţimea bermelor sunt aceleaşi pentru toate orizonturile de
exploatare,relaţia de mai sus devine:

h
tg β (γ ) = . (1.15.)
⎛ n −1⎞
⎜ ⎟ B + h ctgα
⎝ n ⎠
În aceste relaţii, notaţiile au următoarea semnificaţie :
H este adîncimea totală a carierei, în m ;
h i — înălţimea treptelor în m ;
B i — lăţimea bermelor, în m ;
α i — unghiul de taluz al treptelor, în grade ;
n — numărul treptelor în carieră.
Mărimea unghiului de taluz şi a înălţimii treptelor
sunt influenţate şi de caracterul acvifer al rocilor. Rocile
uscate permit înălţimi ale treptelor şi unghiurilor de taluz
mai mari.
Muchia treptei reprezintă întretăierea taluzului cu
berma.
Marginea sau luneta carierei reprezintă totalitatea
taluzurilor şi bermelor unei cariere, distingîndu-se marginea
sau luneta în exploatare I, pe care se cxecută lucrări de

25
extragere şi marginea sau luneta exploatată II, pe care nu se
mai execută lucrări de extragere (fig. 1.8).

1.6. Determinarea înălţimii şi înclinării treptelor

1.6.1. Determinarea înălţimii şi înclinării treptelor după
proprietăţile fizico-mecanice ale rocilor. Pierderea
stabilităţii şi alunecarea treptelor se poate produce după
suprafeţe plane, suprafeţe curbe şi suprafeţe cu contur
poligonal, după natura rocilor, structura masivului,
mărimea forţelor care acţionează asupra masivului etc.
• Alunecări după suprafeţe plane. Considerînd unghiul
taluzului de lucru α şi înălţimea acestuia h (fig. 1.9), din
condiţia de echilibru a taluzului se obţine:

2 ⋅ c sin α cos ϕ
h= [m]. (1.16.)
2 ⎛α −ϕ ⎞
ρ a sin ⎜ ⎟
⎝ 2 ⎠

Taluz simplu
Sistem de talazuri
Fig. 1.9. Calculul înălţimii taluzurilor în cazul alunecării acestora după
o suprafaţă plană.

26
 Fig. 1.10. Graficul de
determinare a
înălţimii limită a
taluzurilor plane în
funcţie de unghiul
de înclinare şi a
unghiului de frecare
interioară φ în grade.

Pentru condiţii reale de lucru se mai introduce în calcul

un coeficient de siguranţă s al stabilităţii taluzului sub
forma :
c tg ϕ
c' = şi ϕ ' = arc tg
s s
c tg ϕ
c' = şi ϕ ' = arc tg
s s
Valoarea lui s este de 1,1-3,0.
În acest caz înălţimea admisibilă h ad va fi :

27
 2 ⋅ c' ⋅ sin α ⋅ cos ϕ '
had = [m]. (1.17.)
2 ⎛ α − ϕ' ⎞
ρ a ⋅ sin ⎜ ⎟
⎝ 2 ⎠
în care :c- coeziunea rocii, în N/m 2 ;
φ — unghiul de frecare internă, in grade ;
α — unghiul taluzului de lucru, în grade ;
ρa – densitatea aparentă în N/m 3 .
Pentru determinarea expeditivă a înălţimii limită a
treptei sau a unghiului de înclinare a taluzurilor plane se
foloseşte graficul din figura 1.10.
Pe grafic sunt trecute în abscisă unghiurile de înclinare a
taluzurilor α, iar în ordonată - înălţimile treptelor h.
Scara graficului M se determină cu relaţia :
1 h
= 0 (1.18.)
M h90
În care : h 0 - mărimea respectivă din grafic;
h 90 - înălţimea porţiunii verticale a taluzului, care
se calculează cu relaţia:
2⋅c ⎛ ϕ⎞
h90 = ctg ⎜ 45 − ⎟ [ m ] . (1.19.)
ρa ⎝ 2⎠
În care:c -coeziunea medie a rocilor, în N/m 2 ;
3
ρa - densitatea aparentă a rocilor, în N/m .
φ- unghiul de frecare internă mediu al rocilor, în
grade.
• Alunecări după suprafeţe curbe. În mod obişnuit,
pentru verificarea stabilităţii sau a proiectării înălţimii şi
înclinării treptelor se foloseşte procedeul grafo-analitic
elaborat de Lobasov (fig. 1.11).
După acest autor, înălţimea treptei, considerînd că
pierderea stabilităţii are loc după o suprafaţă cilindrico-
circulară, se calculează pornind de la relaţia :

28
 C
= F (α , ϕ ) = N (1.20.)
ρ a ⋅ hcr
C
= F (α , ϕ ) = N
γ v ⋅ hcr
în care : h cr -înălţimea critică sau limita treptei, în m ;
F (α,φ) = N — factor de stabilitate.
Introducînd înălţimea admisibilă h ad = h er/s se obţine
relaţia finală de calcul:
c
had = [m] (1.21.)
s ⋅ ρa ⋅ N

Fig. 1.11.
Graficul de
calcul al
elementelor
taluzurilor
(după P. D.
Lobasov).

Din graficul întocmit de autor se obţine valoarea

factorului de stabilitate necesar pentru calculul
înălţimii admisibile a treptei sau a unghiului taluzului
de lucru.

1.6.2. Determinarea înălţimii şi înclinării

treptelor în funcţie de utilajul folosit. Relaţiile de
29
calcul folosite după acest criteriu diferă în funcţie de
tehnologiile de lucru şi de tipul constructiv al
utilajelor.
- La extragerea cu explozivi şi folosirea pentru
încărcare a excavatorului cu lingura dreaptă, înălţimea
treptei se calculează cu relaţia :
h1
h= [m];
0,8 − 0,9 (1.22.)
h1 = 1,5 hex ,
în care :h - înălţimea treptei, în m ;
h 1 — înălţimea grămezii de rocă împuşcată, în m ; '
h ex — înălţimea maximă de lucru a excavatorului
folosit la încărcare, în m.
-La extragerea cu excavatorul cu rotor şi cupe
tăietoare, înălţimea treptei se calculează cu relaţiile
:
⎛ D 1⎞
h = ⎜ L ⋅ cos β s + − ⎟ tg α f + 0,35 ⋅ r [ m ] (1.23.)
⎝ 2 2⎠
pentru extragerea globală ;
⎛ D 1⎞
h = ⎜ L ⋅ cos β s + − t − ⎟ ⋅ tg α f + 0,35 ⋅ r [ m ] (1.24.)
⎝ 2 2⎠
pentru extragerea selectivă.
Notaţiile din relaţiile de mai sus au semnificaţiile :
L - este lungimea braţului port-rotor, în m ;
D - diametrul rotorului, în m ;
L - lungimea şenilelor, în m ;
r - raza rotorului, în m ;
β s = 15...20 o - unghi de înclinare a braţului port-
rotor;
α f - unghiul de înclinare a frontului de lucru, în grade ;
t - adîncimea de tăiere la extragerea selectivă, în m.

30
 TEMA 2

METODE DE DESCHIDERE Şl EXPLOATARE

Planul temei
2.1.Metode de deschidere.
2.2. Metode de deschidere a zăcămintelor dezvoltate
sub nivelul terenului înconjurator.
2.3.Metode de deschidere cu lucrări miniere
subterane.
2.4.Metode combinate de deschidere.

Scopul temei: analiza metodelor de deschidere şi

exploatare.

2.1. Metode de deschidere

Pentru a crea condiţii de exploatare şi de transport al
substanţei utile şi sterilului, zăcâmîntul trebuie deschis.
Deschiderea se face cu ajutorul tranşeelor sau
semitranşeelor, care sunt considerate ca lucrări specifice de
deschidere în exploatarea la zi sau cu ajutorul lucrărilor

31
miniere subterane. Lucrările de decopertare sunt
considerate tot ca lucrări de deschidere.
Modul de deschidere al zăcămîntului ce urmează a fi
exploatat prin lucrări la zi depinde de următorii factori:
relieful terenului înconjurător care influenţează amplasarea
şi volumul lucrărilor de deschidere şi felul transportului
sterilului şi al substanţei minerale utile; condiţiile
geologice şi hidrogeologice care impun amplasarea tranşeei
de deschidere în zona formată din roci cu caracteristici
fizico-mecanice superioare şi cu presiuni hidrostatice
reduse; la carierele situate în apropierea rîurilor, tranşeea
se execută de obicei paralel cu albia lor, pentru a se putea
intercepta mai uşor prin lucrările de drenaj, afluxul de apă
din acestea; proprietăţile fizico-mecanice ale rocilor
acoperitoare şi înconjurătoare ca tărie, fisurare, coeziune,
stabilitate etc. influenţează parametrii constructivi ai
treptelor şi tehnologia de decopertare.
Condiţiile de zăcămînt, rezervele şi caracteristicile
geometrice ale acestuia, determină dimensiunile şi
configuraţia generală a exploatării la zi; — amplasarea
construcţiilor de la suprafaţă influenţează alegerea ampla-
sării lucrării principale de deschidere.
Metodele de deschidere a zăcămintelor ce se
exploatează în cariere se grupează în :
- metode de deschidere cu lucrări miniere la zi
- metode de deschidere cu lucrări miniere subterane;
- metode de deschidere combinate.
Aplicarea diferitelor metode de deschidere, tipul
lucrărilor de deschidere şi volumul acestora depinde de
poziţia zăcămîntului faţă de nivelul înconjurător,
deosebind sub acest aspect:
-deschiderea zăcămintelor dezvoltate sub nivelul
terenului înconjurător;

32
 -deschiderea zăcămintelor dezvoltate deasupra
nivelului terenului înconjurător;
Lucrarea minieră principală de deschidere a
zăcămîntului ce se utilizează în carieră este tranşeea
principală sau capitală. Ea determină poziţia tranşeelor de
pregătire, fronturile de lucru şi direcţia de înaintare a
acestora.
Amplasarea tranşeelor principale depinde de modul
de prezentare a zăcămîntului, lungimea de transport, raza
minimă a curbelor, legătura cu reţeaua de transport
exterioară, racordurile cu fronturile de lucru etc.
Tranşeea este o lucrare minieră deschisă cu secţiunea
transversală trapezoidală. Cînd se execută pe povîrnişul
terenului (versantul unui deal) are profilul transversal
deschis şi se numeşte semitranşee (fig. 2.1.).

Fig. 2.1. Lucrări miniere la zi:

a)— lăţimea tranşeei la partea superioară; b)— lăţimea vetrei; α —
unghiul de taluz; (β — înclinarea terenului; h — adîncimea lucrării.

Clasificarea tranşeelor se face după mai multe

criterii: poziţia tranşeelor în raport cu conturul carierei,
numărul treptelor deservite, destinaţia principală şi
stabilitatea lor (tabelul 2.1).
33
 După poziţia faţă de conturul carierei se deosebesc
tranşei exterioare şi tranşei interioare.
Tranşeele exterioare se execută în exteriorul
conturului definitiv al carierei şi pot deservi una sau mai
multe trepte numindu-se individuale sau grupale. Dacă pe
aceeaşi tranşee se face atît transportul sterilului cît şi al
utilului tranşeea se numeşte comună.
Tabelul 2.1.
Clasificarea tranşeelor principale

Criteriul de Elementul de clasificare Denumirea

clasificare tranşeelpr
Poziţia În interiorul sau în exteriorul Interioare şi
tranşeelor în ra- conturului exploatării la zi exterioare
port cu conturul
exploatării la zi
Numărul Una, mai multe sau toate Individuale,
treptelor deser- treptele exploatării la zi grupate, comune
vite. sau generale
Destinaţia Pentru trecerea atît a Simple şi
principală convoaielor încărcate cît şi a conjugate
celor goale; pentru trecerea
numai a convoaielor încăr-
cate sau numai a celor goale
Stabilitatea Amplasare permanentă sau Permanente şi
temporar-provizorie mobile

Tranşeele principale care deschid toate treptele

carierei se numesc tranşee generale.
Uneori tranşeele destinate pentru transportul
materialului rulant gol sunt independente de cele pentru
transportul încărcăturilor din carieră. Acestea se numesc

34
tranşee conjugate. În acest caz fiecare orizont are două căi
care îl leagă cu suprafaţa.
Tranşeele interioare se execută în interiorul
conturului carierei. Tranşeele interioare la rîndul lor pot fi
individuale, grupate sau comune, simple sau conjugate.
Tranşeea interioară are la săpare profilul transversal
trapeţoidal complet, pe care-1 păstrează pînă la începerea
exploatării treptei deschise prin ea, după care peretele ei se
lărgeşte căpătînd un profil transversal incomplet şi astfel
devine semitranşee.
Tranşeele exterioare şi interioare, în special acestea
din urmă, pot avea caracter temporar-provizoriu sau
permanent după durata lor de funcţionare.
Elementele constructive esenţiale ale tranşeelor sunt
înclinarea, forma şi dimensiunile secţiunii transversale ale
acestora. Acestea se determină după tipul de transport
folosit în carieră. În general, tranşeele principale destinate
transportului feroviar sau auto, au o înclinare relativ mică
şi se numesc tranşee cu înclinare mică, iar cele destinate
transportului cu bandă sau cu vase de transport şi cablu de
tracţiune au înclinare mare şi se numesc tranşee cu
înclinare mare.
Înclinarea maximă a tranşeelor în funcţie de
mijlocul de transport este dată în tabelul 2. 2.
Tabelul 2.2.
Valorile pantelor tranşeelor principale in direcţia
transportului cu încărcătură
Nr. Tipul transportului din carieră LLimitele
crt. uzuale ale
pantelor
1 Transport pe cale ferată - tracţiune cu abur 0,020-
2 Transport pe cale ferată — tracţiune electrică 0,030
3 Transport .auto 0,030-
4 Instalaţii de extracţie fară colivii, cu 0,040
5 vagotractor Transport cu bandă 0,060-
6 Extracţie cu skipuri 0,150

35
 După protecţia axului longitudinal al traseelor
principale, pe un plan orizontal, acestea pot fi simple cînd
traseul nu-şi schimbă direcţia pe toată lungimea şi
complexe cînd traseul este format din mai multe porţiuni
cu direcţii diferite care se unesc între ele prin bucle sau
linii moarte.
Dimensiunile secţiunii transversale ale tranşeelor
principale se determină în funcţie de lăţimea bazei
inferioare, unghiul taluzului pereţilor şi adîncimea finală a
tranşeei.
Lăţimile minime ale vetrei tranşeelor principale în
funcţie de mijlocul de transport folosite sunt redate în
tabelul 2. 3.
Tabelul 2.3.
Lăţimea minimă a vetrei tranşeelor principale

Felul transportului Element Lăţimea vetrei, în m

din carieră e cale cu cale cu cale cu
determina linie linie linie
nte simplă dublă triplă
Transport pe cale Ecartame 7,6... 8,0 11,7... 15,8
ferată nt 1 435 12,1
mm
.Transport auto Gabarite 4,5... 8,0 7 ...14 -
le
maşinii
Transport cu bandă Lăţimea 2,5... 3,0 4,5... 5,0 6,5... 7,0
benzilor
Instalaţie de extracţie Lăţimea Corespunzător lăţimii căii
căii

36
 Adîncimea finală a tranşeei principale poate
corespunde cu înălţimea unei sau mai multor trepte din
exploatarea la zi.
Lungimile finale ale tranşeelor principale depind de
adîncimea ultimului orizont deschis de tranşeea respectivă
Lungimile de transport în funcţie de aceste elemente sunt
redate în tabelul 2.4.

Lungimile de transport, în m, pentru diferite tipuri de transport şi

adîncimi ale orizonturilor de exploatare

37
 Transp Extra Transport Transpo Transport Felul
ort cu, cţie auto rt pe pe cale transport
bandă cu cale ferată. — ului
cablu ferată — tracţiune
tracţiune cu abur
electrică
300 200 70 40 20 Panta
transeei
0/00
34 50 143 250 500 10 Adîncim
67 100 256 500 1 000 20 ea limită
100 150 429 750 1500 30 a
134 200 572 1 000 2 000 40

38
orizontu
167 250 715 1250 2 500 50
rilor de
200 300 858 1 500 3 000 60
exploata
233 350 1 000 1 750 3 500 70
re, în m
267 400 1 144 2 000 4 000 80
300 450 1278 2250 4500 90
333 500 1 430 2 500 5 000 100
666 1 000 2 860 5 000 10 000 200
999 1 500 4 290 7 500 15 000 300
1 332 2 000 5 720 10 000 20 000 400
1 665 2 500 7150 12 500 25 000 500
Tabelul 2.4.

1 998 3 000 8 580 600

2 331 3 500 10010 700

nivelului terenului înconjurător şi a carierelor de mică

cel al tranşeelor interioare de aceea deschiderea cu tranşee

adîncime sau pentru deschiderea orizonturilor superioare

volumul tranşeelor exterioare este cu mult mai mare decît
şi amplasări ale tranşeelor exterioare şi interioare, reiese că

exterioare este folosită pentru zăcămintele situate deasupra

egale de adîncime a exploatării la zi, dar la diferite poziţii
Comparînd volumele tranşeelor principale în condiţii
ale zăcămintelor cu adîncimea mare şi medie, iar
deschiderea cu tranşee interioară este folosită pentru
deschiderea zăcămintelor adînci situate sub nivelul
terenului înconjurător.
2.2. Metode de deschidere a zăcămintelor
dezvoltate sub nivelul terenului înconjurător
În cazul zăcămintelor dezvoltate sub nivelul
terenului înconjurător se pot aplica metode de deschidere
cu :
-tranşee exterioare ;
-semitranşee interioare ;
-cu lucrări miniere subterane ;
-cu lucrări miniere combinate.
Metode de deschidere cu tranşee exterioare. Se
aplică în cazul zăcămintelor stratifornre orizontale sau
puţin înclinate, de grosime mică sau medie şi cu roci
acoperitoare mai puţin consistente.
Tranşeele de deschidere se amplasează direcţional
sau transversal pe direcţia zăcămîntului pe partea marginii
fixe a exploatării la zi.
Deschiderea cu tranşee exterioare se aplică în
următoarele variante :
-deschiderea cu tranşee exterioare individuale care
pot fi simple sau conjugate (fig. 2.2 şi 2.3) ;
-deschiderea cu tranşee exterioare grupate simple sau
grupate comune.
Acestea se aplică la zăcămintele cu grosimea medie
sau mare, situate la adîncime mai mare decît la varianta cu
tranşee individuale (fig.2.4 şi.2.5.).
Metode de deschidere cu semitranşee interioare. Se
poate aplica la zăcăminte de orice formă, dimensiuni şi
înclinare. Cel mai mult se aplică în cazul carierelor adînci.

39
 Deschiderea cu semitranşee interioare prezintă
avantajul că reduc mult volumul lucrărilor de săpare şi se
poate aplica în mai multe variante după condiţiile de
zăcămint şi anume :
-deschiderea cu semitranşee interioare individuale
simple sau conjugate (fig. 2.6). Semitranşeele se
amenajează cu traseul simplu, fiecare treaptă de
steril şi util avînd un traseu individual de transport
pînă în afara carierei, unde se leagă de linia comună
de transport. Se aplică zăcămintelor cu grosime medie
şi mare, dar cu înclinare mică şi copertă de grosime
mare. Are avantajul unei bune organizări a
transportului, dar necesită roci stabile în culcuşul
zăcămîntului unde se sapă semitranşeele;
-deschiderea cu semitranşee interioare grupate se
aplică la zăcămintele orizontale sau cu înclinare
mică, cu grosime mare şi roci acoperitoare de grosime
mare.

40
Fig. 2.2. Deschiderea cu tranşee exterioare individuale simple: DP
— tranşeea de deschidere a treptei de steril; D, , P 1 — tranşee de
deschidere a treptei de util; PP — tranşeea de pregătire a treptei de
steril; P 1 P 1 — tranşeea de pregătire a treptei de util ; A 1 şi A 2 —
fronturi de lucru în steril, respectiv în util; a, b, c — etapele de
dezvoltare ale exploatării la zi.

41
 Fig. 2.3. Deschiderea cu tranşee exterioară conjugată — varianta
cu folosirea unei singure linii de transport:
1 — tranşeea pentru steril (tranşee de ieşire) ; 2 — tranşee pentru util
(tranşee de intrare); 3 - haldă interioară.

42
Fig. 2.4. Deschiderea cu tranşee exterioare grupate simple:
1 — tranşee pentru deschiderea treptelor de steril; 2 —
tranşee pentru deschiderea treptelor de util; 3 — limita
cîmpului carierei.

43
Fig. 2.5. Deschiderea cu tranşee grupate comune.

44
 Fig. 2.6. Deschiderea cu semitranşee interioare individuale
A, B, C — semitranşee interioare ; 1, 11, 111 — orizonturi la
cotele : h t ; (h 1 + h 2 ) şi (h 1 + h 2 + h3).

45
Fig. 2.7. Deschiderea cu semitranşee interioare
grupate.

46
 Această deschidere se aplică în două variante:
• varianta de deschidere cu semitranşee
interioare grupate simple (fig. 2.7);
• varianta de deschidere cu semitranşee interioare
comune cu traseu rectiliniu.
Aceste variante se caracterizează prin aceea că
punctele de descărcare a sterilului şi utilului se află în
aceeaşi direcţie de transport.
-Deschiderea cu semitranşee interioare comune
generale este deschiderea folosită în cazul zăcămintelor ce
apar sub formă de stoc, depozit etc, contur circular, eliptic
etc, cu extindere mare în adîncime, înclinare variabilă şi cu
straturi acoperitoare de grosime mare.
Această deschidere, în toate variantele sale, dă
posibilitatea extragerii simultane a mai multor orizonturi
de steril şi de util. Se aplică în următoarele variante :
• varianta de deschidere cu semitranşee interioare
comune cu traseu în spirală (fjg. 2.8). Această variantă
asigură continuitatea circulaţiei şi are capacitate mare de
transport dar are lungime mare, ceea ce necesită durată
mare de daschidere şi cost ridicat al transportului;
• varianta de deschidere cu semitranşee interioare
comune cu traseu pentru
transport în sens unic (fig. 2.9) oferă o organizare bună a
transportului, însă necesită cheltuieli mari de întreţinere a
drumurilor de intrare şi de ieşire din carieră;
• varianta de deschidere cu semitranşee interioare,
comune cu traseu în unghi ascuţit (fig. 2.10). Se foloseşte
în cazul zâcămintelor cu extindere mare pe direcţie şi
înclinare. Necesită faţă de variantele cu traseu în spirală un
volum

47
Fig. 2.8. Deschiderea cu semitranşee în spirală :
1 — semitranşee de transport în spirală ; 2 — tranşee de
pregătire a unei noi trepte de exploatare ; 3 — axul căii de transport; 4
— berme de siguranţă ; 5 — taluzul treptei exploatate ; a —
punctul de contact între semitranşeea în spirală şi orizonturile de
exploatare; /, //, /// — orizonturi de exploatare,

48
Fig.2.9. Deschiderea cu semitranşee interioară pentru transport
în sens unic.

49
Fig. 2.10. Vedere de ansamblu a unei cariere deschise
prin semi-
tranşee cu traseu în unghi ascuţit:
1 — conturul corpului de minereu ; 2 — berma de
transport ; 3 — berma pentru manevre ; 4 — intrarea în
carieră ; 5 — berme de siguranţă
50
 Fig. 2.11. Deschiderea cu semitranşee interioare cu traseu cu
buclă de întoarcere :
a — schema generală de deschidere ; b — schema legăturilor
în buclă ; 1 — limita cîmpului carierei; 2 — berme de transport ; 3
— rambleu (berme de transport) ; 4 — rambleu (terasament).

51
 Fig. 2.12. Deschiderea cu plane înclinate
amplasate pe culcuşul
zăcămîntului:
1 — rostogol ; 2 — galeria transversală; 3 —
plan înclinat ; 4 — platformă ; 5 — turnul şi
instalaţia de extracţie.

mai mic de lucrări de săpare, însă are traseu lung datorită

porţiunilor de întoarcere în unghi;
• varianta de deschidere cu semitranşee interioare
comune cu buclă de întoarcere (fig. 2.11). Ca şi varianta
precedentă, se poate aplica la orice formă de zăcămint
însă are aceleaşi dezavantaje - traseu mare, datorită
buclelor de întoarcere.

2.3.Metode de deschidere cu lucrări miniere

subterane
Acestea se folosesc în cazuri speciale de exploatare
la zi a zăcămintelor situate la înălţime mare de povîrnişuri
sau care se găsesc la o adîncime mare.
Ca lucrări miniere sunt folosite planurile înclinate,
galeriile de coastă, tunelurile şi puţurile verticale.
• La deschiderea cu planuri înclinate (fig. 2.12),
după unghiul de înclinare a planului înclinat se utilizează
52
transportul cu vagonete obişnuite pentru înclinări mici;
transportul cu platforme pînă la înclinări de 20° şi
transportul cu skipuri la înclinări mai mari de 20°. '
Planurile înclinate se amplasează de obicei pe
culcuşul zăcămîntului (fig. 2.13). Uneori deschiderea cu
planuri înclinate se face cu amplasarea acestora în afara
conturului final al carierei, folosind ca mijloc de transport,
transportul cu benzi, auto sau skip (fig. 2.14).
Deschiderea cu planuri înclinate oferă posibilitatea
extragerii de la adîncimi mari cu vagonete de diferite
capacităţi, astfel ca volumul decopertărilor suplimentare să
fie mic. Dezavantajele constau în oprirea extracţiei pe
timpul adîncirii planului înclinat şi capacitatea limitată de
transport.
• Deschiderea cu puţuri verticale este indicată în
cazul zăcămintelor cu grosime şi înclinare mare (fig.
2.14.1.). Puţul vertical se amplasează în culcuş şi se leagă
cu fiecare treaptă a exploatării la zi prin galerii
transversale.

2.4.Metode combinate de deschidere

Prin metodele combinate de deschidere se asigură

folosirea cît mai eficace a condiţiilor locale în care se
găseşte zăcămîntul. Variantele obişnuite de deschidere
combinată sunt :
-deschiderea cu tranşee a treptelor de util şi fără
tranşee a celor de steril, variantă ce se aplică la
zăcămintele stratiforme orizontale sau cu înclinare mică şi
copertă de grosime mare. Prezintă avantajul unui volum
mic de lucrări de deschidere;

53
Fig. 2.13. Instalaţie de extracţie cu skip pe plan înclinat:
1 — turnul de extracţie ; 2 — siloz ; 3 — cablu ;
4 — culbutor ; 5 — siloz ; 6 — skip; 7 — maşina de extracţie.

54
Fig. 2.14. Deschiderea cu planuri înclinate amplasate în afara
conturului final al carierei.

Fig. 2.14.1. Deschiderea unei cariere prin puţ

vertical:
1 - puţ ; 2- galerii transversale; 3 - zăcămint.

55
 Fig. 2.15. Deschiderea cu semitranşee interioare a
treptelor de steril şi tranşee exterioară a treptelor
de util:
1 — transportoare nestaţionare ;
2 — transportoare semistaţionare;
3 — transportor staţionar.

-deschiderea prin semitranşee interioare a treptelor de steril

şi tranşee exterioare a treptelor de util (fig. 2.15). Varianta
este indicată la deschiderea zăcămintelor stratiforme cu
grosime medie şi mare. Se asigură o organizare bună a
transportului şi o capacitate mare de transport. Ca
dezavantaj apare numărul mare şi diferit de lucrări miniere
în carieră ;

56
Fig. 2.16. Deschiderea combinată-semitranşee cu traseu în
spirală şi semitranşee cu traseu în unghi ascuţit.

57
Fig. 2.17. Deschiderea cu semitranşee a părţii superioare a
zăcămîntului şi prin lucrări miniere subterane a celei inferioare.

58
 — descinderea prin combinarea tranşeelor în spirală cu
tranşee în unghi ascuţit (fig. 2.16). La această metodă
partea superioară a zăcămîntului se deschide cu tranşee în
spirală, iar cea inferioară -- cu tranşee cu traseu în unghi
ascuţit. Se aplică la zăcăminte în formă de stoc şi în
general la zăcăminte cu grosime şi înclinare medie şi
mare;
— deschiderea combinată prin lucrări miniere la zi şi
lucrări miniere subterane. Se poate realiza prin folosirea
unui complex de lucrări miniere subterane (galerii de
coastă, planuri înclinate, puţuri verticale, suitori etc). Se
aplică la deschiderea zăcămintelor sub formă de stocuri şi
depozite. Deschiderea în partea superioară este realizată
printr-un sistem de tranşee, iar cea inferioară printr-un
complex de lucrări miniere subterane format dintr-un puţ
vertical P, galeria principală de transport d, galeria de
contur c, rostogolurile b şi galeriile transversale (fig.2.17).

59
 Tema 3

Metode de deschidere a zăcămintelor dezvoltate

deasupra terenului înconjurător

Planul temei
3.1.Generalităţi.
3.2.Deschiderea cu lucrări miniere la zi.
3.3.Deschiderea prin lucrări miniere subterane.
3.4.Deschiderea combinată prin lucrări miniere la zi
şi lucrări miniere subterane.
3.5.Alegerea metodelor de deschidere.

Scopul temei: analiza metodelor de deschidere a

zăcămintelor dezvoltate deasupra terenului înconjurator.

3.1.Generalităţi

Zăcămintele din această grupă se deschid de la

început pentru toată perioada de exploatare a
zăcămîntului.
Deschiderea se poate face după condiţiile locale prin
lucrări la zi, prin lucrări subterane sau combinate.

3.2. Deschiderea cu lucrări miniere la zi

În funcţie de relieful terenului înconjurător,

deschiderea se face prin semitranşee în pantă cu traseul în
unghi ascuţit (fig. 3.1), în spirală sau combinat.
60
Semitranşeele permanente se amplasează în afara
conturului zăcămîntului cu traseul complex în unghi
ascuţit, cu buclă şi mai rar în spirală.
Metoda prezintă avantajul că se foloseşte un singur
mijloc de transport, asigură o capacitate mare de transport,
iar la semitranşeele cu traseul în spirală se asigură şi o
continuitate a transportului.

Fig. 3.1. Deschiderea zăcămintelor dezvoltate deasupra nivelului

terenului înconjurător cu semitranşee cu traseu în unghi ascuţit.

Fig. 3.2. Deschiderea unei cariere prin galerii de coastă.

Dezavantajul deschiderii cu lucrări miniere la zi

constă în cheltuielile iniţiale de investiţii mari şi durata
mare de deschidere.

3.3. Deschiderea prin lucrări miniere subterane

Lucrările miniere folosite la deschiderea zăcămintelor

61
dezvoltate deasupra nivelului terenului înconjurător sunt
galeriile cu coastă şi rostogolurile (fig. 3.2.).
Avantajele metodei de deschidere cu lucrări miniere
constau în evacuarea gravitaţională a materialului,
cheltuieli reduse la încărcarea utilului şi o organizare
simplă a activităţii în carieră.
Prezintă pericol de accidente (căderi în rostogoluri
etc).
3.4. Deschiderea combinată prin lucrări miniere la
zi şi lucrări miniere subterane
Zăcămintele dezvoltate deasupra nivelului terenului
înconjurător sunt frecvent deschise prin lucrări combinate.
Prin complexul de lucrări subterane se colectează şi se
transportă materialul rezultat din lucrările în carieră. Eco-
nomicitatea deschiderii combinate constă în posibilitatea
adaptării lucrărilor de deschidere la condiţiile locale de
relief şi de racordare la principalele artere de comunicaţie
şi instalaţii de preparare, alimentare cu energie electrică
etc.
• Zăcămintele neacoperite cu extindere mică şi
adîncime mare formate din roci compacte tari şi foarte tari
cum sunt marmora şi alte materiale de construcţii se
exploatează fără a mai fi necesare lucrările de deschidere
la zi sau subterane, ele fiind deschise natural. În asemenea
situaţii, pentru extragerea de la adîncime din treptele de
lucru ale blocurilor rezultate, se folosesc macarale sau
instalaţii cu cabluri aeriene.

3.5. Alegerea metodelor de deschidere

Proiectarea metodelor, variantelor şi subvariantelor de
deschidere este legată de tipul de transport şi se justifică pe
baza comparării indicilor tehnico-economici ai acestora.
După alegerea variantelor de deschidere posibile din
punct de vedere tehnic, se determină pentru fiecare variantă
62
cheltuielile capitale şi de exploatare pe toată durata de
activitate a exploatării la zi.
Pentru comparare se iau în considerare numai
cheltuielile principale şi se vor compara separat cheltuielile
de investiţii şi cele de exploatare, iar la calculul
cheltuielilor de investiţii capitale, este necesar să se
compare în mod separat cheltuielile iniţiale şi cheltuielile
de viitor.
Diferenţele de cheltuieli ale variantelor studiate se
exprimă în procente şi se consideră ca egale atunci cînd
această diferenţă nu este mai mare de 10%.
La diferenţe mai mari se va alege acea variantă care
prezintă avantaje din punct de vedere tehnic, asigură timpul
minim de deschidere şi care necesită un minim de investiţii.

Pentru alegerea variantei de deschidere mai este

necesar să se studieze diferitele amplasamente ale
tranşeelor de deschidere sub aspectul volumului tranşeelor,
accesul în tranşee pentru transportul sterilului din săparea
tranşeelor, aducerea utilajelor, corelarea dintre poziţia
tranşeelor şi fluxul tehnologic de exploatare, zonele de
protecţie etc.
La alegerea metodei de deschidere trebuie luată în
considerare şi metoda de exploatare ce urmează a fi
aplicată.
În practica proiectării, problemele de deschidere şi de
exploatare ale zăcămintelor exploatabile în carieră se
rezolvă simultan dată fiind strînsa legătură dintre ele.

63
 TEMA 4
Lucrările de pregătire

Planul temei
4.1.Cunoştinţe generale.
4.2.Sistemul în paralel.
4.3.Sistemul în L.
4.4.Sistemul de transport în circuit.
4.5.Sistemul în T.
4.6.Sistemul de evantai.
4.7. Sistemul inelelor de pregătire a zăcămintelor cu
formă neregulată.

Scopul temei: analiza sistemelor de pregătire a

zăcămintelor.

4.1. Cunostinţe generale

Lucrările de pregătire în exploatare la zi constau din
tranşee de pregătire, care creează fronturile de extragere la
nivelul treptelor de exploatare. Acestea se sapă după una
din metodele de săpare cunoscute cu talpa orizontală sau
uşor înclinată şi au o poziţie bine stabilită în cîmpul de
exploatare.
După poziţia tranşeelor de deschidere faţă de
cîmpul de exploatare şi poziţia tranşeelor de pregătire faţă
de cele de deschidere se deosebesc mai multe sisteme şi
variante de pregătire.
4.2. Sistemul în paralel (fig: 4.1.) la care tranşeea de
pregătire se sapă în prelungirea celei de deschidere, iar
64
frontul de lucru se deplasează după o direcţie normală pe
tranşeea de pregătire. Sistemul în paralel se poate aplica în
două variante:
- tranşeea de deschidere şi pregătire se amplasează la
una dintre marginile cîmpului de exploatare şi se lucrează
cu un singur front sau tranşee de deschidere;
-tranşeea de pregătire se aşază în mijlocul cîmpului
de exploatare, ceea ce dă posibilitatea să se lucreze în două
fronturi.
Acest sistem de pregătire are două avantaje :
necesită un volum mic al lucrărilor de pregătire şi oferă
posibilitatea creşterii producţiei. Are dezavantajul că
lungimea de transport creşte pe măsura deplasării
fronturilor de lucru.
4.3. Sistemul în L (fig. 4.2) constă în săparea tranşeei
de pregătire perpendicular pe tranşeea de deschidere.
Frontul de lucru se deplasează paralel cu el însuşi pînă la
marginea cîmpului de exploatare. Acest sistem se poate
aplica în trei variante după poziţia pe care o are tranşeea de
pregătire faţă de laturile cîmpului de exploatare :
amenajarea pe latura din faţă a cîmpului de exploatare, pe
latura din spate sau la mijlocul cîmpului de exploatare.
Adaptarea uneia din aceste variante se face ţinînd seama de
relieful terenului şi de grosimea copertei.

Fig. 4.1. Sistem de pregătire în paralel:

a) — cu un front; b)— cu două fronturi.
65
 4.4. Sistemul de transport în circuit (fig. 4.3)
se sapă întotdeauna în prelungirea celei de deschidere, în
lungul uneia din laturile mari ale cîmpului de exploatare la
zi, însă tranşeea de pregătire se sapă la o lăţime care să
permită amenajarea unui drum dublu de transport care să
deservească frontul în circuit închis.
Şi la acest sistem se pot aplica trei variante după cum
tranşeea de pregătire este aşezată pe latura lungă din faţa
cîmpului de exploatare,

66
Fig. 4.2. Sistem de Fig. 4.3. Sistem de pregătire
pregătire in L. cu transport in circuit.

67
 b
Fig.4.4. Sistem de Fig.4.5 Sistem de pregătire
pregătire in T. in evantai: a-simplu;
b- dublu.

pe latura lungă din spate sau este aşezată în mijlocul

cîmpului de exploatare.
În varianta a doua sau a treia, tranşeea de deschidere
se leagă cu tranşeea de pregătire, respectiv cu frontul de
68
lucru, prin tranşee de comunicaţie, în aşa fel încît
transportul să se facă în circuit închis.

4.5. Sistemul în T (fig. 4.4.) se caracterizează

prin aceea că tranşeea de deschidere este amplasată la
mijlocul cîmpului de exploatare, iar tranşeea de pregătire
este situată în cîmpul de exploatare, perpendicular pe
tranşeea de deschidere. Şi în acest caz există trei variante
după cum tranşeea de pregătire se sapă pe latura lungă din
faţă a cîmpului de exploacare unde se amenajează şi frontul
de lucru, sau se sapă pe latura lungă din spate, sau la mij-
locul cîmpului de exploatare.

4.6. Sistemul în evantai (fig. 4.5) se aplică la

cîmpurile de exploatare de formă poligonală, tranşeea de
pregătire amplasîndu-se în lungul unei laturi şi în
prelungirea unui punct fix A.

4.7. Sistemul inelar se aplică în cazul

zăcămintelor cu forme neregulate .

Tranşeea de pregătire se sapă radial. Transportul în

carieră se face pe drumuri circulare din care pleacă
ramificaţii în dreptul frontului de lucru.
Oricare ar fi sistemul de pregătire, extragerea rocii
sterile sau a substanţei minerale utile se face prin intrări
formate la început din tranşeea de pregătire, iar după aceea
din intrările corespunzătoare exploatate. Deplasarea în plan
a intrindurilor se poate efectua în paralel, în evantai şi mixt
- (fig. 4.6.). La deplasarea în paralel, lungimea şi lăţimea
intrîndurilor sunt constante pe toată durata exploatării
asigurînd astfel o producţie constantă. La deplasarea în
evantai lăţimea şi lungimea nu mai sunt constante din care
cauză producţia este variabilă, iar pe de altă parte, prin
69
modificarea lăţimii şi lungimii intrîndurilor, se complică şi
organizarea, şi tehnica de extragere. Deplasarea mixtă este
o combinaţie a deplasării în paralel si evantai.

Fig. 4.6. Metode de deplasare a intrîndurilor :

a) — în paralel; b), c) — în evantai; d — mixtă

De cele mai multe ori intrîndurile se împart pe lungime

în blocuri. Lungimea obişnuită a unui bloc este de 400 -
600 m pentru transportul pe cale ferată şi de 200-300 m
pentru transportul auto. La extragerea rocilor tari prin
perforare-împuşcare, pentru asigurarea continuităţii
lucrărilor, blocurile se împart în trei părţi : în prima se
execută încărcarea rocilor, în a doua, materialul este de
rocat şi în a treia se formăză găurile în vederea
împuşcării.
Dacă substanţa minerală se extrage pe sorturi,
blocurile se separă după sorturile respective.

Fig. 4.7. Împărţirea

blocului în părţi pentru
asigurarea continuităţii
lucrului

70
 Tabelul 5.1.
Clasificarea metodelor de exploatare la zi
Num Denumire Condiţii de Metode de exploatare în
ărul a grupei . aplicare a grupelor cadrul grupei
grupe de metode de metode de
i de exploatare
exploatare
Metode de Zăcăminte stratiforme 1. Metoda de exploatare cu
exploatare cu orizontale sau puţin depozitarea directă a sterilului în
depunerea înclinate. Descopertă halde interioare într-o singură
I directă a subţire sau de grosime repriză. 2. Metoda de exploatare cu
sterilului în medie depunerea directă a sterilului şi cu
halde reexcavarea parţială sau totală a
interioare acestuia din locul iniţial de
depozitare
Metode de Zăcăminte stratiforme 1. Metoda de exploatare cu
exploatare cu orizontale sau de transbordarea şi depozitarea sterilului
transbordarea înclinare mică. în halde interioare cu folosirea
rocilor sterile Descopertă de grosime transbordoarelor cu braţ în consolă.
11 la halde medie şi de tărie mică 2. Metoda de exploatare cu
interioare transbordarea şi depozitarea ste-'
rilului în halde interioare cu folosirea
podurilor transbor-doare.
Metode În orice condiţii de 1.Metoda de exploatare cu transportul
de configuraţie şi aşezare a rocilor sterile la halde , interioare. 2.
exploatar corpurilor de substanţă Metoda de exploatare cu transportul
e cu minerală utilă. rocilor sterile la halde exterioare. 3.
III transportu Descopertă de grosime Metoda de exploatare cu transportul
l rocii mică pînă la mare. Roci rocilor sterile la halde interioare şi
sterile la sterile şi s.m.u. de orice exterioare
halde tărie-
Metode de Zăcăminte stratiforme 1. Metoda de exploatare cu
exploatare orizontale, sau de transportul parţial al sterilului la
combinate înclinare mică, cu halde exterioare şi depozitarea
rocile din descopertă parţială în halde interioare. 2. Metoda
groase şi de tărie medie de exploatare cu transportul parţial al
sau mică descopertei la halde interioare şi
depozitarea parţială în halde
interioare. 3. Metoda de exploatare cu
transportul parţial al sterilului la
halde interioare şi transbordarea
parţială în halde interioare. 4. Metoda
de exploatare cu transportul unei
părţi din descopertă la halde-
exterioare, a părţii a doua la halde
interioare şi transbordarea în halde
interioare a celei de a treia părţi din
descopertă

71
 Metode de Zăcăminte sub formă 1. Exploatarea zăcămintelor sub
exploatare de depozite şi strate. formă de depozite. 2. Exploatarea
speciale Descopertă subţire zăcămintelor stratiforme medii şi
constituită din roci de subţiri din aflorimente şi marginile
V tărie mică carierelor. 3. Exploatarea
zăcămintelor de turbă. 4. Exploatarea
zăcămintelor aluvionare. 5.
Exploatarea zăcămintelor de roci
utile sub formă de calupuri, blocuri
şi monoliţi.

72
 TEMA 5

Metode de exploarate

Planul temei

5.1.Noţiuni generale.
5.2.Metoda de explotare cu depunerea directă a
sterilului în halde interioare.
5.3.Metoda de exploatare cu transbordarea rocilor
sterile în halde.
5.4.Metode combinate.
5.5.Metode de exploatare cu fîşii transversale.
5.6.Metode de exploatare cu fîşii direcţionale.
5.7.Metode de exploatare cu front lung.
5.8.Metode de exploatare cu fronturi radiale.

Scopul temei: analiza metodelor de expoloatare.

5.1. Notiuni generale

Metodele de exploatare la zi cuprind ansamblul
operaţiilor miniere de dezvelire şi de extracţie a substanţei
minerale utile, necesare asigurării producţiei planificate.
Metodele de exploatare la zi cuprind ca procese
principale de producţie : extragerea, încărcarea masei
sterile şi a substanţei minerale, transportul şi descărcarea
acestora. Nota caracteristică a metodelor de exploatare

73
 folosite în lucrările la zi este modul de executare a
lucrărilor de decopertare.
După modul de transport şi de depozitare a sterilului
care rezultă în exploatarea la zi, metodele se clasifică în
următoarele grupe :
-metode de exploatare cu depunerea directă a sterilului
în halde interioare ;
-metode de exploatare cu transbordarea sterilului în
halde;
-metode de exploatare combinate ;
-metode de exploatare cu un volum neînsemnat de
decopertă.
În tabelul 5.1. este redată clasificarea pe grupe şi
variante, în cadrul fiecărei grupe, a metodelor de exploa-
tare folosite în exploatările la zi.

5.2.Metoda de exploatare cu depunerea directă a

sterilului în halde interioare (fig. 5.1.) constă în depunerea
sterilului direct de către excavator, care poate fi cu lopată
mecanică sau draglină şi care execută şi excavarea din
masiv.
Depozitarea sterilului poate fi făcută într-o singură re-
priză sau cu reexcavarea parţială sau totală a sterilului din
halda interioară.

5.3. Metodele de exploatare cu transbordarea rocilor

sterile in halde (fig. 5.2.) constau în transbordarea şi
depozitarea sterilului în halde interioare cu ajutorul
transbordoarelor cu braţ în consolă sau cu ajutorul
podurilor transbordoare. Metodele de exploatare cu
depunerea directă sau cu transbordarea sterilului în halde
interioare se aplică la exploatarea zăcămintelor stratiforme

74
orizontale sau cu înclinare mică cu copertă de grosime mică
sau medie.
Aceste metode au avantajul că sunt simple din punct
de vedere al procesului tehnologic şi foarte economicoase,
însă au dezavantajul că limitează dimensiunile transversale
ale carierei şi ca urmare este limitat şi volumul rezervelor
dezvelite, pregătite şi gata de exploatare.
Metodele de exploatare cu transportul sterilului la
halde se caracterizează prin aceea că sterilul se depozitează
în halde situate în interiorul sau în afara carierei, necesitînd
pentru aceasta mijloace de transport feroviare, funiculare,
benzi transportoare sau autovehicule. Se deosebesc
variantele:
-cu transportul rocilor sterile la halde interoare;
-cu transportul rocilor sterile la halde exterioare;
-cu transportul rocilor sterile la halde interioare şi
exterioare.
La metode de exploatare cu transportul rocilor
sterile la halde interioare, rocile sunt transportate cu
mijloace de transport continuu (fig. 5.3), auto sau feroviar.

75
Fig. 5.1. Depozitarea directă a sterilului cu excavatoare

76
 Fig. 5.2. Depozitarea sterilului cu ajutorul podurilor
transbordoare.

Echipamentul de lucru în cariere este format din

excavatoare, instalaţii de forare, instalaţii sau utilaje de
transport şi utilaje pentru formarea haldelor. Se aplică în
cazul zăcămintelor orizontale sau puţin înclinate de
grosime mică, medie şi mare cu coperta de grosime medie
şi mare.
La varianta cu transportul rocilor sterile la halde
exterioare se folosesc aceleaşi utilaje în carieră pentru
excavare, iar transportul sterilului se face cu mijloace de
transport continuu, feroviar sau auto. Se aplică în cazul

77
 zăcămintelor cu înclinare medie şi mare dar şi la
zăcămintele cu înclinare mică, însă cu grosime mare.
Varianta cu transportul rocilor sterile în halde
interioare şi exterioare se aplică în cazul zăcămintelor
orizontale sau cu înclinare mică formate din unul sau
mai multe straturi de util. Sterilul din straturile
acoperitoare

Fig. 5.3. Metoda de exploatare cu transportul continuu al rocilor

sterile în halde interioare.

este transportat la halda exterioară, iar sterilul din

straturile intermediare este dirijat la halda interioară.
La metodele de exploatare cu transportul sterilului,
deschiderea transversală a carierei nu mai este limitată şi
ca urmare cantitatea de rezerve deschise, pregătite şi gata
de exploatare, se stabileşte şi se realizează după necesităţi.
În schimb sînt mai complicate din punct de vedere al
procesului tehnologic şi mai puţin economice.

78
 5.4. Metodele combinate constau, de regulă, în
depozitarea parţială a sterilului rezultat din decopertă prin
depunere directă sau prin transbordare în interiorul
carierei şi transport parţial în halde interioare sau
exterioare.
În funcţie de condiţiile locale se aplică diferite
variante :
-transportul parţial al sterilului la halde interioare şi
depozitarea parţială în halde interioare, aplicată la
exploatarea zăcămintelor formate dintr-un singur strat de
substanţă minerală şi copertă cu grosime mare sau la
exploatarea zăcămintelor formate din mai multe straturi;
- transportul parţial al sterilului la halde exterioare şi
depozitarea parţială în halde interioare (fig. 5.4.);
-transportul parţial al sterilului la halde exterioare
şi transbordarea parţială în halde interioare.
Metoda de exploatare cu un volum neînsemnat de
decopertă se caracterizează prin faptul că transportul
materialului steril nu constituie o problemă de exploatare.
Asemenea situaţii apar în exploatările la zi pentru
materialele de construcţii.
După poziţia şi direcţia de înaintare a frontului de
abataj, metodele de exploatare la zi a acestor zăcăminte se
pot împărţi în :
-metoda de exploatare cu fîşii transversale ;
-metoda de exploatare cu fîşii direcţionale ;
-metoda de exploatare cu front lung ;
-metoda de exploatare cu fronturi radiale.

5.5. Metoda de exploatare cu fîşii transversale .

Din tranşeea principală de deschidere se execută .din
30 în 30 m tranşee secundare, care constituie lucrările de
pregătire în cadrul acestei metode. Din fiecare tranşee se-

79
cundară se începe extragerea în fîşii transversale de 7 m
lăţime de o parte şi de alta a tranşeei secundare (fig. 5.5.).
Exploatarea începe cu fîşia centrală după care se
începe extragerea în restul fîşiilor, cu decalaj de 5 - 10 m.
În funcţie de amplasarea tranşeei de pregătire
extragerea se poate face pe o parte sau pe ambele părţi ale
acesteia.

5.6. Metoda de exploatare cu fîşii direcţionale.

Această metodă diferă de precedenta prin dispoziţia fîşiilor
care sunt orientate direcţional şi se exploatează după
ordinea arătată în figura 5.6. Fiecare fîşie este deservită de
o cale ferată care face legătura cu tranşeea principală de
deschidere.
Această metodă are avantajul faţă de metoda cu fîşii
transversale, că extragerea se poate organiza şi executa
simultan în mai multe trepte. Decalajul dintre două fîşii
este de 10 m.

Fig. 5.4. Metoda de exploatare combinată cu transportul

parţial al rocilor sterile în halde exterioare.

80
Fig. 5.5. Metoda de exploatare cu fîşii transversale.

Fig. 5.6. Metoda de exploatare cu fîşii direcţionale.

81
Fig .5.7. Metoda de exploatare cu front lung.

Fig. 5.8. Metoda de exploatare

cu fronturi radiale

5.7. Metoda de exploatare cu front lung

Extragerea substanţei minerale utile se face pe toată

lungimea treptei de exploatare, avînd sensul de
înaintare în direcţie perpendiculară pe frontul de
lucru (fig. 5.7).
După necesităţile de producţie se pot extrage
simultan mai multe trepte.

82
 5.8. Metoda de exploatare cu fronturi radiale

Se aplică la zăcăminte de dimensiuni reduse şi cu

producţie mică.
Cariera se deschide printr-o tranşee principală,
situată în mijlocul perimetrului carierei, din care se
execută tranşeele de pregătire şi apoi extragerea în
direcţii radiale. (fig.5.8).
Productivitatea metodei este mică. Producţia este
concentrată în puncte apropiate, iar organizarea
transportului se poate face uşor. Metoda oferă condiţii
bune de exploatare simultană a mai multor trepte

83
 TEMA 6
PRINCIPALELE PROCESE
TEHNOLOGICE ÎN CARIERĂ
Planul temei

6.1.Extragerea rocilor şi a utilului

în exploatări la zi.
6.2.Procesul de extragere cu
explozivi.
6.3.Extragerea mecanizată.
6.4.Hidromecanizarea.
Scopul temei: analiza proceselor tehnologice
în carieră.
6.1. Extragerea rocilor şi a utilului în
exploatările la zi
După natura rocilor, tipul utilajelor folosite şi
condiţiile în care se desfăşoară lucrările de tăiere,
procedeele de extragere diferă de cele folosite în subteran.
Ţinînd seama de caracteristicile exploatării la zi,
se pot distinge: procedee de extragere cu explozivi,
mecanice şi hidraulice.
6.2. Procedeul de extragere cu explozivi
Se aplică la extragerea substanţelor minerale utile şi a
rocilor sterile tari şi foarte tari, ca şi în exploatarea
subterană. Extragerea cu explozivi poate fi cu găuri de
mină obişnuite, cu găuri de sondă şi cu camere de minare.
La folosirea extragerii cu explozivi trebuie să se
aibă în vedere obţinerea unui material cu o anumită
granulaţie şi într-un volum care să asigure funcţionarea
84
continuă a utilajelor de încărcare şi transport, iar pe de
altă parte, ruperea şi sfărimarea rocii să se producă după
anumite direcţii, pe înălţimea şi lăţimea frontului.
Pe baza acestor consideraţii, bucăţile de rocă nu
trebuie să depăşească, în două direcţii reciproc
perpendiculare, mărimea a : (6.1.)

a = 0,8 3 E [ m ] , (6.1.)

a = 0,8 3 E [ m ] ,
În care: E-capacitatea cupei excavatorului folosit pentru
încărcare, în m 3 . Alteori dimensiunile maxime ale
bulgărilor se stabilesc ţinînd seama de rezistenţa
mijloacelor de transport, în special a transportoarelor cu
bandă. La transportul cu vagoane sau autocamioane :
a = 0,5 3 Qv [ m ] , (6.2.)
iar la transportul cu benzi:
a = 0,5B t - 100 [mm] (6.3.)
unde :Q v este capacitatea vasului de transport, Q v > 4E
B t -lăţimea benzii transportoare, în mm.
Dacă masa minieră este supusă şi preparării mecanice
atunci trebuie satisfăcută relaţia :
a = 0,8 bc [ m ] , (6.4.)
în care b– dimensiunea minima a deschiderii concasorului,
în m.

85
 Fig. 6.1. Poziţia găurilor de mină în fronturile de extragere din
carieră.

• Extragerea cu găuri de mină obişnuite. În cazul

obişnuit, cînd există două feţe libere, berma şi taluzul,
găurile de mină se pot perfora vertical, orizontal sau la
talpă şi înclinate sau intermediare. Folosirea combinată a
găurilor de mină sau numai a găurilor de un anumit
diametru şi o anumită direcţie depinde de compactitatea
rocii şi de înălţimea treptei (fig. 6.1.).
În cazul folosirii numai a găurilor de mină verticale,
acestea se plasează în rînduri paralele cu faţa liberă a
treptei şi paralele între ele (fig. 6.2). Distanţa D a primului
rînd de la faţa liberă depinde de înălţimea treptei h şi se
poate determina cu relaţia :
D = (0,5...l,0)h [m], (6.5.)
iar distanţa dintre găuri b şi dintre rîndurie se
stabileşte în funcţie de anticipanta a, ce se urmăreşte a
se realiza :
b = (0,9...1,6)a [m] ; (6.6.)
e = (0,6. . .0,8)a [m]. (6.7)
Lungimea găurii de mină L depinde de înălţimea
treptei şi de anticipanta liniară a (fig. 6.3.) ce se urmăreşte
a se realiza :
L = H + 0,25 a [m], (6.8)
86
 Fig. 6.2. Plasarea găurilor de mină frontale.

Fig. 6.3 . Adîncimea găurii de mină în

funcţie de H şi a.

pentru rocile tari şi foarte tari ;

L=(0,8...0,9)H [m] (6.9)
pentru rocile moi.
Pentru găuri de adîncime L pînă la 6 m, diametrul
de perforare a găurii d se determină cu relaţia :
d = 34 3 L [ mm ] . (6.10.)

87
 Pentru găuri cu adîncimi mai mari de 6 m,
diametrul florii sfredelului iniţial d 1 se determină cu
relaţia :

d1 = d + ξ L, (6.11.)
în care :L - adîncimea finală a găurii;
ξ- coeficientul de uzură al sfredelului.
Înălţimea încărcăturii cu exploziv a găurii h inc se ia :
h inc = 0,5 L [m]. (6.12)
Anticipanta liniară a se ia :
a = 0,8 h pîna la a = 2 L [ m ] . (6.13.)
Greutatea încărcăturii de exploziv Q se stabileşte cu
relaţia

πd2
Q ≤ 0,66 L ρa (6.14.)
4

în care: ρa -densitate aparentă a explozivului.

Extragerea cu găuri de sondă. Extragerea rocilor
sterile şi a substanţelor minerale utile cu explozivi
amplasaţi în găuri de sondă se aplică în cazul în care
înălţimea treptei este mai mare de 1.0 m şi cînd se impun
condiţii de granulometrie pentru materialul derocat şi
restricţii în ceea ce priveşte efectul seismic al exploziei.
Prin derocarea cu găuri de sondă se obţin trepte cu
taluzuri şi berme de lucru de geometrie regulată, se asigură
o granulometrie uniformă a materialului derocat, ceea ce
duce la creşterea coeficientului de utilizare a utilajelor de
încărcare şi transport, efect seismic redus, în comparaţie cu
cel al camerelor de minare şi pericol de accidente tehnice şi
de muncă de asemenea mai redus.
88
 Derocarea cu găuri de sondă însă nu este posibilă la
orice tip de rocă şi de zăcămint.
În general găurile de sondă se forează vertical sau cu
o înclinare corespunzătoare a unghiului de taluz al treptei.
Amplasarea găurilor de sondă de-a lungul frontului se
poate face pe un rînd, pe două sau pe mai multe rînduri
radial şi în mănunchi sau cuiburi (fig. 6.4).
Parametrii amplasării găurilor de sondă pe treaptă sunt :
linia de rezistenţă la vatră Wt, distanţa dintre găurile de
sondă de pe un rînd a, distanţa între rîndurile găurilor de
sondă b, adîncimea găurii de sondă L g , şi înclinarea α .
Reţeaua de găuri de sondă poate fi pătratică sau
triunghiulară.

Fig. 6.4. Amplasarea găurilor de sondă pe treptele

de extragere :
89
 a) - pe un rînd ; b) - pe două rînduri ; c) - radial;
d) - în mănunchi (cuiburi).

În cazul executării găurilor de sondă verticale pe mai

multe rînduri într-un masiv cu două suprafeţe libere, pentru
determinarea parametrilor de bază ai amplasării şi
împuşcăiii găurilor de sondă se folosesc următoarele relaţii:
-linia de rezistentă la vatră Wt

Wt = (0,6...1,0)h [ m ] ; (6.15.)
0,56 p 2 + 4m ⋅ q ⋅ p ⋅ h ⋅ Lg − 0,75q
Wt = [m]; (6.16.)
2 m⋅q⋅h
sau
Wt = h ⋅ ctg α + 3,0 [ m ] ; (6.17.)

în care :p- capacitatea de încărcare a 1 m gaură de sondă, în

kg/m;
0,8-1,6 -distanţa relativă dintre găurile de sondă;.
q - consum specific de exploziv, în kg/m 3 ;
L g - lungimea găurii de sondă, în m ;
h - înălţimea treptei, în m.

Distanţa relativă între găurile de sondă se

apreciază cu relaţiile :
m = a /W t -pentru primul rînd de găuri de sondă ;
m = a / b pentru al doilea şi următoarele rînduri.
Distanţa dintre găurile de sondă ale aceluiaşi rînd a:
a = (0,4...2,0) W t [m]; (6.18)
Lutil
a= [m] ; (6.19.)
2

90
 π ⋅ D 2 ⋅ ∆linc
a= [m]. (6.20.)
4 ⋅ K ⋅ q ⋅ Wt ⋅ h
unde :L util - adîncimea utilă a găurii de sondă, în m;
l inc - lungimea încărcăturii de exploziv, în m ;
K - 0,8--1,95 — coeficient de putere al explozivului
folosit.
Distanţa dintre rîndurile de găuri de sondă b :

pi ( Lg − lbur
b= [m] (6.21.)
a⋅h⋅q
unde: p i este capacitatea de încărcare a găurilor de sondă
din rîndul ,,i", în kg/m ;,
l bur -lungimea burajului, în m.
Diametrul găurilor de sondă D :
D = K•Ab [m] ; (6.22)
C + h ⋅ ctgα
D= [m] ; (6.23.)
∆
50 ⋅ Ki
ρa
Wt (6.24.)
D= [m].
∆
24 ⋅
q

unde : A b este dimensiunea liniară maximă a bucăţilor de

rocă, în m ;
K-(0,1.. .0,3) coeficient de proporţionalitate
funcţie de capacitatea de dislocare a
rocilor prin împuşcare ;
K t -(1... 1,2) coeficient care ţine seama de scăderea
greutăţii volumetrice a masivului din
cauza fisurării ;
91
 ∆ - densitatea de încărcare a explozivului, în kg/m 3 ;
ρ a -densitatea aparentă a rocii, în kg/m 3 ;
q -consum specific de exploziv, în kg/m 3 .
Distanţa de la primul rînd de găuri de sondă la muchia
treptei c :
c > 3,0 [m].

Adîncimea găurii de sondă L,:

L g = (0,8...0,9) [m]
pentru roci de tărie medie ;
L g = h + l sub [m]
pentru roci de tărie mare şi foarte mare,
în care: l sub este lungimea adîncirii, în m.
l sub = 0,3 W t sau l sub = (l2..15)D.
Mărimea încărcăturii de exploziv (tabelul 6.1)
Q = K ⋅ W 3 [ kg ] ; (6.26.)
Q = q ⋅ Wt ⋅ h ⋅ a [ kg ] ; (6.27.)
Q = q ⋅ a ⋅ b ⋅ h [ kg ] ; (6.28.)
Q = q ⋅ a ⋅ b ⋅ h [ kg ] ; (6.29.)
unde : K este coeficient care depinde de natura rocii şi felul
încărcăturii (tabelul 6.2);
q - consumul specific de exploziv, în kg/m3 ;
p i -capacitatea de încărcare a găurilor de sondă din
rîndul „i", în kg/m.

92
 Tabelul 6.1.
Capacitatea de încărcare la 1 m gaură de sondă
Capacitatea de încărcare la 1 m gaură
Denumirea rocii de sondă (kg exploziv) pentru un
diametru nominal al găurii de :

150 mm 175 mm 200 mm

Cărbune 28 36 50
Roci moi ladescopertare 20 28 36
Roci mai tari (gresii, 25 36 45
calcare)

Tabelul 6.2.
Valoarea coeficientului k
Natura Valoarea lui K
ii Încărcătură încărcătură, Încărcătură
normală de fisurare camuflată

Cretă 1,41 0,47 0,057

Argilă 1,65 0,55 0,066
Calcar şi gresie 1,86 0,62 6,074
Granit şi gnais 2,20 1,05 0.088
Rocile cele mai tari 3,00 1,05 0,150

93
 Fig. 6.5. Masiv (treaptă) cu două feţe libere.

Lungimea barajului l bar :

20 D ≤ lbur ≤ 24 D; (6.30.)
lbur = (0,7 − 1) Wt [ m ] (6.31.)
în care: D este diametrul găurii de sondă, în m. .
Relaţiile pentru determinarea parametrilor de
amplasare-împuşcare diferă în cazul găurilor de sondă
înclinate sau la încărcături de exploziv cu coloană
discontinuă.
Extragerea cu camere de minare. Extragerea cu
camere de minare este indicată in cazul treptelor cu
înălţime de 20-40 m, cînd folosirea altor procedee de
derocare nu este posibilă sau conduce la un cost de
extragere mult prea mare.
Parametrii la împuşcare cu explozivi amplasaţi în
camere de minare executate într-un masiv cu două feţe
libere (fig. 6.5) se determină cu relaţiile :
Anticipanta W :
W = (0,6...0,9)A [m]. (6.32)
Pentru roci tari şi trepte înalte :
94
 1 2
h ≤ W ≤ h [m] (6.33.)
2 3
Distanţa dintre camerele aceluiaşi rînd, a:
pentru încărcături de afînare :
a= (1,0... 1,5) W / m]. (6.34.)
pentru încărcături de aruncare :
a= 0,5 W(n + 1) [m], (6.35.)
unde: n este indicele de aruncare al
încărcăturilor explozive. Distanţa dintre
rîndurile de camere b :
b = W [m].
Volumul camerelor V cam :
Q
Vcam = K ⎡m3 ⎤ (6.36)
ρ v ⎣ ⎦a

unde :V cam este volumul de săpare al camerelor de

minare, în m 3 ;
K v - 1,1- 1,8 coeficient' ce ţine seama de volumul
efectiv al materialului de susţinere, de izolaţie şi de
ambalajul explozivului ;
Q - greutatea încărcăturii în camera de minare, în t;
ρ a  - densitatea aparentă a explozivului folosit, în 't/m 3 ;
Volumul masivului dislocat V : cazul unei singure
camere de minare :
V1 = W 2 ⋅ h ⎡⎣ m 3 ⎤⎦ (6.37.)
cazul a două camere de minare:
a +W1 a + W2
V2 = ⋅ W1 ⋅ h1 + V2 ⋅ h2 ⎡⎣ m 3 ⎤⎦ (6.38.)
2 2

unde:W v W 2 , W 3 - reprezintă anticipantele camerelor de

minare ;

95
 h x , h 2 , h 3 - înălţimea fronturilor pentru fiecare
cameră;
a - distanţa între camerele de minare, în m.
Mărimea încărcăturii de exploziv Q :

Q = f(n) ⋅ q ⋅ W 3 ⋅ d ⋅ m [ kg ] (6.39.)
unde: f(n) este funcţia indicelui de aruncare (tabelul
6.3.) ;
W- anticipanta, în m ;
d- coeficient care ţine seama de calitatea burajului
(tabelul 6.4.) :
W
m= - distanţa relativă dintre încărcaturi.
d
Tabelul 6.3.
Valoarea coeficientnlni f(n) pentru încărcături de afînare

Antici- Val. Coef. f(n) Antici- Val. Coef. f(n)

panta N.V. V.E. panta N.V. V.E.
W Melnikov Filipivici W Melnikov Filipivici
1,00 1,00 1,00 3,50 0,54 0,52
1,10 0,97 0,93 4,00 0,53 0,50
1,20 0,89 0,89 5,00 0,47 0,46
1,30 0,83 0,83 6,00 0,44 0,45
1,40 0,80 0,79 7,00 0,43 0,44
1,50 0,76 0,76 8,00 0,42 0,42
1,60 0,73 0,73 9,00 0,41 0,42
1,80 0,70 0,68 10,00 0,40 0,40
2,00 0,68 0,65 15,00 0,39 0,39
2,25 0,61 0,62 20,00 0,38 0,38
2,50 0,58 0,58 25,00 0,37 0,38
3,00 0,55 0,54 30,00 0,37 0,37

96
 Tabelul 6.4.
Valorile coeticientulni de buraj d
Felui burajului Valoarea
Coeficientului d
Buraj de nisip consolidat cu ciment 1
Buraj de argilă cosolidat cu ciment 1,2
Buraj din nisip 1,3
Buraj din argilă 1,4
Buraj din părnint obişnuit 2,00
Fără buraj pentru explozivi rapizi (v ≈4 500 m/s) 3….4
Fără buraj pentru explozivi mai lenţi (v <4 500 m/s) 4…..5

Utilaje folosite la perforarea si formarea găurilor .

În lucrările la zi, operaţiile de perforare şi forare se
execută cu perforatoare pneumatice grele, montate pe
coloană sau pe cărucioare speciale rotative, electrice
(tabelul 6.5), sau cu sondeze percutante, rotative sau
rotopercutante. Cînd forarea găurilor se face cu sondeze,
găurile se execută pe o adîncime de 10-30 m şi chiar mai
mult. În ultima vreme s-a trecut tot mai mult la forarea
găurilor cu ajutorul sondezelor rotative, ceea ce a permis
mărirea vitezei de forare de aproape 8-10 ori faţă de
forarea percutantă. În afara vitezelor mari de avansare,
aceste sondeze dau posibilitatea forării găurii sub orice
unghi şi asigură menţinerea direcţiei găurii.
Ultimele tipuri de sondeze sunt construite pe
principiul forării vibro-rotative, care prezintă avantaje mari
din punct de vedere al vitezelor de forare, în special în
rocile tari şi foarte tari.
Sistemul roto-percutant de foraj îmbină cele trei
mişcări ale uneltei tăietoare : de avans, de percuţie şi de
rotaţie continuă pe talpa găurii de sondă.

97
 Modul cum variază îmbinarea celor trei mişcări
depinde de natura rocilor.
În roci tari silicioase se măreşte intensitatea
percuţiei şi forţa de împingere şi se reduce viteza de
rotaţie, pe cînd în rocile şistoase se măreşte viteza de
rotaţie şi se reduce energia pentru percuţie şi avans.
Pentru forare în roci tari şi foarte tari (f = 10-20), în
ultimii ani, s-au introdus pe lîngă sondezele roto-percutante
clasice, sondezele cu percutoare pneumatice înecate sau
cu perforatoare pe fundul găurii de sondă.
Operaţiile de încărcare şi de împuşcare a găurilor se
pot efectua astfel :
- cu încărcătură în coloană continuă sau discontinuă
în găuri de sondă de 100 - 300 mm în diametru ;
- cu încărcături alungite în găuri de mină de 70 mm
diametru.
În cazul folosirii în locul găurilor de mină a
camerelor de minare, acestea se plasează în galerii sau
puţuri săpate în acest scop. Explozivul se introduce în
lăzi, 10% din exploziv fiind de iniţiere. Galeriile sau
puţurile de legătură cu camerele de minare se burează pe
distanţa de 2/3 din lungimea lor. Aprinderea se face pe
cale electrică.
6.3. Extragerea mecanieă
Exploatările la zi se caracterizează printr-un volum
mare de excavaţii şi de transport, atît pentru materialul
steril cît şi pentru substanţa minerală. Din această cauză,
mecanizarea operaţiilor de tăiere şi de transport constituie
o condiţie esenţială pentru a putea face exploatarea
economică.
În ultima vreme, datorită capacităţilor mari de
producţie ce pot fi realizate prin lucrări la zi, au fost

98
construite şi introduse utilaje moderne după specificul
fiecărei lucrări.
În lucrările de decopertare, datorită folosirii
utilajelor de mare productivitate, limita rentabilităţii
economice a exploatărilor la zi a crescut mult, întrucît
aceste utilaje permit decopertarea în condiţii economice a
unor volume mari de steril, care acoperă straturile
productive.
La excavarea rocilor mai afinate, friabile sau
semitari, se folosesc excavatoare. Acestea sunt maşini
autopropulsate destinate pentru excavarea şi încărcarea
rocilor moi sau numai pentru încărcarea rocilor tari,
fragmentate în prealabil cu explozivi.
După modul de lucru se utilizează două tipuri de
excavatoare: cu acţiune intermitentă şi cu acţiune continuă.
Cele cu acţiune intermitentă au o singură cupă şi
după felul de legare al cupei cu braţul de acţionare se
deosebesc excavatoare cu legătură rigidă între cupă şi braţ,
de tip lopată mecanică şi excavatoare cu legătură flexibilă
între cupă şi braţ, de tip draglină.

99
,

100
 Fig. 6.6. Schema constructivă a excavatorului lopată
mecanică :
1 - cadrul inferior; 2 - şenile; 3 - coroană dinţată; 4 - platformă
rotitoare; 5 - cabină; 6 - braţul excavatorului; 7 - cabluri de susţinere
a braţului; 8 - ramă pentru fixarea cablurilor; 9 - braţul cupei; 10 -
cremalieră 11 - mecanism de împingere; 12 - cupa;13 - dinţi; 14 -
cablu de ridicare a cupei 15 - articulaţie pentru cablul de ridicare; 16
-molete; 17 - troliu de ridicare.

Excavatorul cu o cupă de tipul excavator lopată

mecanică este compus din trei subansambluri principale:
101
cadrul inferior cu mecanismul de deplasare, platforma
rotitoare cu sistemul de acţionare şi echipamentul de lucru
(fig. 6.6). În ultimul timp, excavatoarele tip lopată
mecanică, care lucrează în treptele de retragere, au
capacitatea cupei pînă la 12,5 m 3 şi sunt acţionate
hidraulic (tabelul 6.6).
Dintre excavatoarele cu o cupă avînd legătura
flexibilă între braţ şi cupă, tipul cel mai reprezentativ este
draglina.
Productivităţile excavatoarelor cu acţiune
intermitentă se calculează cu relaţiile :
-productivitatea teoretică :
Qt = q ⋅ n ⎡⎣ m 3 / h ⎤⎦ ; (6.40.)

-productivitatea tehnică :

Qtk = q ⋅ n ⋅ηe ⎡⎣ m 3 / h ⎤⎦ (6.41.)

-productivitatea de exploatare:
Qex = q ⋅ n ⋅ηe ⋅ηt ⎡⎣ m 3 / h ⎤⎦ ; (6.42.)
3
unde:q este capacitatea cupei, în m ;
n- numărul de cicluri pe oră ;
η e = 0,55—0,9) coeficient de excavare
ηu (6.
ηe = ;
Ka

(6.4
η u = 0,8 — 1,0 coeficient de umplere a cupei
excavatorului;
K a = 1,1—1,5 coeficient de afinare a rocii în cupă; (6.4
η t — coeficient de folosire a timpului de lucru.

102
Excavatoarele cu acţiune continuă se caracterizează prin
aceea că operaţiile de excavare, transport şi descărcare se
fac în mod continuu. La folosirea lor trebuie coordonată
acţiunea de excavare cu cea de transport, ceea ce se
realizează fie prin transportul pe calea ferată sau auto, fie
cu benzi de transport de cauciuc, care reprezintă utilajul cel
mai modern de transport. Dintre tipurile cele mai răspîndite
de excavatoare cu acţiune continuă sunt :
-excavatoarele cu rotor sau cu roată port-cupe ;
-excavatoarele cu braţ şi mai multe cupe, de tip elindă.
Folosirea şi generalizarea excavatoarelor cu
funcţionare continuă sunt condiţionate de o serie de factori
ca :
-posibilitatea de excavare fără lucrări prealabile de
împuşcare;
-posibilitatea asigurării unui transport continuu;
-necesitatea de a asigura un anumit unghi pentru
stabilirea taluzurilor.
Avantajele pe care le prezintă aceste excavatoare sunt
următoarele :

103
 104
— datorită acţiunii lor continue pot atinge
productivităţi mai mari în comparaţie cu cele cu o singură
cupă ;
- au o supleţe mai mare de lucru, deoarece braţul care
poartă cupele se poate mişca atît în plan orizontal cît şi
vertical ;
-datorită efortului mic de împingere, nu dau şocuri în
reţeaua de alimentare, cum se întîmplă la excavatoarele cu
o singură cupă.
Dintre excavatoarele cu acţiune continuă,
excavatoarele cu rotor sunt cele mai răspîndite deoarece
depăşec în simplitate şi productivitate toate tipurile de
excavatoare.
Productivităţile acestor excavatoare pot fi
determinate cu relaţiile :
-productivitatea teoretică:

60 ⋅ q ⋅ n
Qn = ⎡ m 3 / h ⎤⎦ ; (6.43.)
1000 ⎣
- productivitatea tehnică :

60 ⋅ q ⋅η ηu
Qth = ⋅ ⎡ m 3 / h ⎤⎦ ; (6.44.)
1 000 K a ⎣

— productivitatea de exploatare

60 ⋅ q ⋅η ηu
Qex = ⋅ ηt ⎡⎣ m 3 / h ⎤⎦ ; (6.45.
1000 K a

unde :q este capacitatea cupelor, în litri ;

105
 n - numărul de goliri pe minut,
n = z · N [goliri/min]
unde :z - numărul de cupe pe rotor ;
N- numărul de rotaţii ale rotorului :

60 ⋅ V
N= [ rot / min ]
π ⋅D
V — viteza periferică a rotorului, în m/s ;
D — diametrul exterior al rotorului, în m.
Celelalte notaţii au aceeaşi semnificaţie.
Capacitatea cupelor variază de la 100 la 6 400 litri în
funcţie de mărimea excavatorului, iar diametrul rotorului
de la 3-4 la 21,6 m pentru cele mai mari excavatoare cu
rotor.
În România se constriuesc excavatoare cu rotor de tip
9 15 30
ESRc − 1300 , ESRc − 470 şi ESR - 1 400 ,
0,5 3,5 7
pentru carierele de lignit. Acestea lucrează în
combinaţie cu benzi transportoare şi instalaţii de haldare.
În lucrările de decopertare, în afara excavatoarelor
cu cupe de capacitate mare unul dintre utilajele moderne
folosite la îndepărtarea decopertei esle screperul tractat,
care poate fi folosit pe distanţe pînă la 600 m, avînd o ca-
pacitate de 8-25 m 3 şi o viteză de 10-30 km/h.
În cazul grosimilor mari ale stratului acoperitor se
folosesc excavatoare cu rotor de mare capacitate.
În tabelul 6.7 se dă clasificarea excavatoarelor cu
rotor de mare capacitate, iar în tabelul 6.8 caracteristicile
excavatoarelor cu rotor şi cupe folosite în România.

106
 Tabelul 6.7.
Clasificarea excavatoarelor cu rotor de mare capacitate

Clasa. 0 I II III IV

Capacitatea zilnică, Q, în in 3 20 000 40 000 60 000 110 000 200 000

*
Diametrul rotorului, B, în m 7,5 11,5 12,3 17,6 21.6
3
Capacitatea cupei, J, în m 0,6 1,4 2,0 4,6 6.2
Forţa periferică 220 370 460 700 1460
maximă, U, în kN
Braţul rotorului, L 1 în m 28,0 36,2 42,4 70,5 70,5
Raza de acţiune a părţii de 27 89 80 110, 119
depunere, L 2 , în m
Înălţimea de tăiere, h t , în m 21 30 32 50 50
Domeniul de tăiere, h 2 , in m ' 35 57 60 98 98
Lăţimea benzii, B, în m 1,4 1,8 2,0 2,6 3.2
Masa de serviciu, DG, în t 920 1 995 3 100 7 900 13 800
Indicatori de 13,44 8,75 8,61 7,32 7,04
calitate
DG·10 4
---------
Q · h2

DG·10 4 48,7 9,82 10,75 6,65 5,91

Q · H2 · L2

107
 Tabelul 6.8.
Caracteristicile tehnice ale excavatoarelor cu rotor şi tăietoare folosite în România
Nr Tipul excavatorului
.
crt sns SHS SHS SRS Sen
. Sch HS Sch
Indicatori 1 400 HS 400 2000 1 300 470 470 RS 100
30/ 7 12,8/5 30 /7 26 /3,5 k 15/ 18/ 1,8
Germun German Germa Germa 3,5 Germa
Gennair'
ia nia nia Germa nia
ia a
nia
1 Diametrul rotorului, tn 11,5 6,2 11,0 8,4 6,3 6,3 4,2
m
2 Numărul cupelor, în buc. 9 8 9 14 8 8 6

3 Numărul- cuţitelor 9 8 9 --- ----- ---- 6

tăietoare, in bnc.
4 Volumul unei cupe, în 1 l 400 400 1 100 700 470 470 160
5 Numărul de deversări, 39 46 48-60- 91-7 2 84 67. 60 60 38-45-
deversări/min 72 58 68
6 Viteza de tăiere, h> m/s 2,6 - 1,95 - 2,92 - 2,64- 2,47 2,47 1,41 -
3,08 2,44-- 2,24 2,11 1,60
2,96 2,12--
2,47
7 Productivitatea teoretică, 3 280 1150- 6 000 / 3 500-- 1 300 1 300 364--_
IN m 3 /h 3 860 1440- 4 600 3 800 1 690 1 090 430
1 730 4 500/ 2 600-- 556 --
3 500 2 100 650
8 Înălţimea de excavare, 30 12,8 30 26 15 18 . 9,5
în m .
9 Adincimea de excavare, in 7,0 5,0 7 3,5 3,5 1,8 0,4
rn
10 Lungimea braţului 36,2 17,2 46,6 36,5 23,2 31 9,3
portrotor, de la centrul de
rotaţie la centrul
rotorului, in ni
11 Masa de serviciu, în t 1 432 522,06 2 395 2 010 630 637 97

12 Viteza de deplasare, în 6 5 6 6 6 6,0 5,2

m/min
13 Viteza benzii de 3,6 3,5 4,1 4,25 3,55 3,55 3,0
transport, în m/s
14 2 696 800 3 636 2 540 1 275 1 044 187
Puterea instalată
a moloarelor, IN
kw
15 Presiunea pe sol, in daN 1,16 1,1 1,2 1,10 1,08 1,08 0.91

108
 6.4. Hidromecanizarea

Se aplică în lucrările la zi în mod frecvent, la

decopertare, cînd straturile acoperitoare nu sunt
consistente, precum şi la exploatarea propriu-zisă a
stratului productiv, prin dezagregarea acestuia cu ajutorul
curentului de apă.
Hidromecanizarea prezintă avantajul că realizează
o productivitate ridicată, folosind instalaţii simple, însă
are consum mare de energie şi de apă. Condiţiile necesare
pentru aplicarea hidromecanizării sunt :
-consistenţa slabă a formaţiilor care permit tăierea
cu hidromonitorul la o presiune a jetului de apă de
3-6 bari ;
-sursa de apă în apropiere ;
-existenţa unor terenuri propice pentru depozitarea
şi decantarea pulpei (amestecului de steril cu apă) ;
- posibilitatea aprovizionării cu energie electrică
necesară.

109
 TEMA 7
Transportul în exploatările miniere la zi

Planul temei

7.1.Noţiuni generale.
7.2.Transportul pe cale ferată.
7.3.Transportul cu benzi transportoare.
7.4.Transportul auto.
7.5.Hidrotransportul.
7.6.Transportul combinat.
7.7.Haldarea rocelor sterile.

Scopul temei: analiza felurilor de transport în explotările

miniere la zi.

7.1.Noţiuni generale
Transportul în lucrările la zi constituie o problemă
fundamentală, dat fiind volumul mare de masă sterilă şi
substanţă minerală utilă ce rezultă din exploatarea în
carieră.
Transportul în carieră afectează cheltuielile de
producţie cu aproximativ 40-50%, iar personalul de la
transport şi haldă reprezintă aproximalh 45% din totalul
personalului în carieră.
Caracteristicile transportului în carieră constau în
faptul că punctele de încărcare, fronturile de lucru, de
încărcare şi cele de descărcare îşi schimbă mereu poziţia.
Pe de altă parte, capacitatea de transport trebuie
coordonată cu capacitatea utilajelor de extracţie în aşa fel,
110
încît în fronturile de lucru utilajele să funcţioneze
continuu.
După natura mijloacelor de transport ce se pot
folosi, se deosebeşte:
-transportul pe cale ferată ;
-transportul cu benzi transportoare ;
-transportul cu autocamioane ;
-transportul hidromecanizat ;
-transportul cu funiculare.

7.2. Transportul pe cale ferată

Transportul pe cale ferată se foloseşte atunci cînd
există condiţii corespunzătoare în carieră privind :
profilul căii ferate, razele de curbură, panta căii ferate etc.
În carieră se folosesc căi ferate staţionare montate la
suprafaţă, în tranşee şi pe bermele treptelor exploatate şi
căi ferate nestaţionare montate în fronturile de lucru.
Ecartamentele folosite sunt cele de la cale ferată
normală de 1 435 mm şi de cale ferată îngustă de 760
mm.
Şinele căilor ferate se aleg în funcţie de sarcina pe
osie a materialului rulant.
Legăturile între liniile ferate din carieră se fac
numai cu schimbătoare de cale cu macazuri.
Cînd condiţiile locale permit, se poate folosi
transportul pe cale ferată normală la fronturile de lucru. În
această situaţie se asigură transportul continuu şi se
elimină operaţiile de încărcare şi descărcare ce intervin în
cazul folosirii în carieră a transportului pe cale ferată
îngustă şi în exterior pe cale ferată normală.
Panta tranşeelor de acces în carieră, la transpoitul pe
cale ferată, nu trebuie să depăşească 15-20% la tracţiunea
cu locomotiva cu abur şi 20 - 30% la tracţiunea electrică.
111
Cu cît panta este mai mică, cu atît se uşurează condiţiile
de transport, în schimb se lungeşte traseul tranşeelor şi
creşte volumul săpăturilor.
Razele de curbură se determină în funcţie de felul
tracţiunii şi de ecartamentul liniei. La ecartamentul îngust
de 760 mm se ia raza de curbură de 15 - 30 m, iar la
ecartfmentul normal, raza cuprinsă între 120 şi 200 m.
Mutarea liniilor ferate nestaţionare din fronturile de
lucru şi de la halde se poate face cu desfacerea legăturilor
de joantă sau prin şerpuire. În primul caz, pentru mutarea
panoului se folosesc macarale care se deplasează pe cale
ferată sau mai rar pe panouri sau şenile.
Mutarea prin şerpuire se realizează cu maşini cu
caracter de lucru continuu, care pot fi tip pod şi tip
consolă. Vasele de transport pot fi vagonete de mică
capacitate sau vagonete de mare tonaj, după natura
transportului folosit. La rîndul lor, vasele de transport pot
fi basculante sau autodescărcătoare.
Vasele de transport folosite în prezent în cariere se
pot împărţi în trei grupe: vagoane pentru transportul
materialului steril din decopertă la haldă, vagoane pentru
transportul substanţei minerale utile şi platforme pentru
transportul materialelor şi utilajelor.
Vagoanele pentru decopertă numite dumpcare pot fi
cu descărcare laterală pe o parte sau pe ambele părţi.
Vagoanele pentru transportul substanţei minerale
utile pot fi cu descărcare prin partea de jos, între şine,
numite hoppere cu capacitatea de 25 t şi 60 t, sau cu
descărcare laterală în afara şinelor numite gondole cu
capacitate de 60 t pînă la 100 t.
Se construiesc vagoane pentru decopertă cu
capacitatea cutiei de 25 şi 40 m 3 şi vagoane pentru util cu
capacitatea cutiei de 30 m3 . Condiţia de bază pentru
utilizarea la maximum a timpului de lucru a
112
excavatoarelor este asigurarea continuă a garniturilor de
tren lîngă excavator, astfel ca, atunci cînd se termină
încărcarea unei garnituri, altă garnitură goală să fie
pregătită să-i ia locul.
Locomotivele electrice pot fi : cu contact, cu
acumulatoare, cu contact şi cablu, cu contact şi Diesel.
Dintre acestea o utilizare largă o au locomotivele
electrice cu contact. Ele au putere specifică mare raportată
la greutatea proprie, ceea ce permite porniri cu acceleraţii
mari şi transport în rampă pe linii cu declivităţi pînă la 40
-45%, au randament ridicat şi o construcţie simplă.
Cu toate că locomotivele electrice au cele mai bune
caracteristici de tracţiune, greutatea trenului ce poate fi
tractat scade brusc odată cu creşterea declivătăţii căii
ferate.
Organizarea transportului în carieră cu locomotive
se face după grafice de mişcare.
Avantajele transportului pe cale ferată în carieră
constau în : capacitate mare de transport, practic
nelimitată, încărcare uşoară a vagoanelor cu excavatorul,
coeficient mic de rezistenţă la mişcare, cheltuieli de
transport reduse pe tona kilometrică.
Ca dezavantaje se menţionează: cheltuieli ridicate
de investiţii, cheltuieli mari de întreţinere, declivităţi mici
ale căii ferate şi raze mari de curbură, ceea ce lungesc
traseul de transport, personal numeros şi un grad redus de
utilizare a excavatorului.
Analizînd avantajele şi dezavantajele rezultă că
transportul pe cale ferată cu locomotive este indicat în
carierele cu producţii medii şi mari, cu distanţe mari de
transport şi adîncimi mici ale carierelor.

113
 7.3. Transportul cu benzi transportoare
Transportul cu benzi transportoare reprezintă sistemul cel
mai modern de transport, ce permite transportul continuu
din frontul de lucru pe mai mulţi kilometri. În construirea
acestor instalaţii de transport s-au realizat progrese
remarcabile. Astăzi, se folosesc în marile cariere benzi
transportoare de mare capacitate. De asemenea, se
folosesc benzi suspendate pe cablu, care le asigură
mişcarea de translaţie, în timp ce banda stă pe loc.
Sistemele de transport cu bandă, în carieră, sunt
formate din următoarele categorii de transportoare:
transportoare staţionare, semistaţionare, nestaţionare,
transportoare cu braţ în consolă, transportoare
intermediare şi poduri transbordoare.
•Transportoarele staţionare. Se montează la
suprafaţă şi pe tranşee, pe fundaţii de beton deoarece au
debite mari care ajung pînă la 15-25 de mii m 3 /h şi viteze
pînă la 7-8 m/s. Lungimea poate ajunge la 2 500-3 000 m
şi sunt acţionate la ambele capete.
De obicei aceste benzi sunt cu cabluri interioare sau
cu corzi de fibre artificiale.
Pe larg se folosesc benzi cu corzi din fibre
artificiale şi cabluri interioare de construcţie indigenă şi
străine (Japonia, Germania).
Pentru protecţia lor împotriva intemperiilor,
transportoarele staţionare se acoperă.
Benzile transportoare de mare capacitate sunt
acţionate de grupuri de acţionare formate din 1, 2 sau 4
motoare cu puteri pînă la 630 kW fiecare.
• Transportoare semistaţionare. Aceste transportoare
se lungesc sau se scurtează la anumite intervale, fie de la
capul de acţionare sau cel de întoarcere, fie de la ambele
capete. Ele se montează pe traverse sau rame din lemn
sau metalice. Atunci cînd necesită lungiri de la un capăt
114
 şi scurtări la celălalt, ele se montează pe trenuri cu roţi de
cale ferată. Au viteza de maxim 6-7 m/s.
Transportoare nestaţionare. Acestea se mută
periodic în fronturile de lucru şi de haldă. Au viteze de 2
-5-6 m/s, iar lungimea este limitată de lungimea frontului
de lucru. Benzile sunt cu inserţii din ţesătură de fibre
sintetice sau naturale. Ele au alimentatoare mobile în care
încarcă excavatorul.
Transportoarele nestaţionare folosite la halde se
deosebesc de cele folosite în fronturile de lucru prin aceea
că au un dispozitiv mobil de descărcare (călăreţ) ceea ce
dă posibilitatea descărcării materialului în orice punct.
Mutarea lor se face cu ajutorul utilajelor de ripare.
Pentru a reduce operaţiile de mutare se folosesc
transbordoare intermediare care reduc cu 2-5 ori numărul
mutărilor transportorului nestaţionar din front.
La transportul cu benzi transportoare, materialul
trebuie să aibă o anumită granulaţie.
Notînd cu A s dimensiunea maximă a unui bulgăre
de material, acesta trebuie să satisfacă relaţia :
A b = 0,5 B - 100 [mm],
în care B este lăţimea benzii de cauciuc,în mm.
Rezultă din relaţia de mai sus că lăţimea benzii va fi :
B = 2A b + 200 [mm].
Productivitatea transportului cu bandă este determinată
de viteza de deplasare şi cantitatea de material încărcat pe
unitatea de lungime de bandă. Productivitatea efectivă a
transportorului cu bandă este dată de relaţia :
Q = 3 600F ⋅ v ⋅ ρ a ⋅ηi [ kN / h ] ; (7.2.)
în care :F este suprafaţa secţiunii transversale a
materialului pe bandă, în m 2 ;
υ - viteza de deplasare a benzii, în m/s ;

115
 ρa - densitate aparentă a materialului afinat, în
3
kN/m ;
η i - coeficient de încărcare a benzii.
Pentru benzile plane valoarea secţiunii F se calculează
cu relaţia :

β
576 B 2 ⋅ tg
F= 2; (7.3)
3 600
în care: B este lăţimea benzii, în m ;
β - unghiul de taluz al materialului (25° pentru
material sortat prin grătar şi 30°-40° pentru materialul
extras şi încărcat cu excavatorul. Viteza v de deplasare
a benzilor variază de la 1 m/s pînă la 8 m/s în funcţie de
lăţimea lor.
Coeficientul de încărcare η t are valoarea de 0,7 -0,8.
• Transbordoare cu braţ in consolă pentru
formarea haldelor. Din punct de vedere constructiv se
deosebesc: transbordoare cu braţ în consolă de lungime
mare pînă la 180-225 m şi transbordoare cu braţ în
consolă de lungime mică, care vehiculează pe treptele de
haldă şi servesc pentru depozitarea în haldă a sterilului.
Lăţimea covorului de cauciuc varifză de la 1 200 mm pînă
la 2 500 mm.
Transbordoarele cu braţ în consolă pot avea
sisteme de deplasare pe şenile sau cu trenuri de roţi pe
cale ferată.
Cu ajutorul transbordoarelor cu braţ în consolă, de
lungime mare, sterilul din frontul de lucru se transportă
direct la haldă pe traseul cel mai scurt, eliminîndu-se
astfel numărul mare de transportoare din flux şi operaţiile
de mutare ale acestora. Dezavantajul lor principal constă

116
în faptul că nu pot asigura transportul, la deschideri mari
între frontul de lucru şi haldă.
În România se fabrică instalaţii de haldat
1800
IHS ------------ ×27
50 + 90

Poduri transbordoare

Se folosesc pentru transportul direct al materialului

rezultat din descopertă, la halde interioare. Au două
puncte de sprijin aşezate la distanţă mare pînă la 200-250
m.
Transportoarele podurilor transbordoare au debite
de 3000-9000 m 3 /h. Benzile au lăţimi de 1400-2250 mm
şi viteze de 6,5-8 m/s. Podurile transbordoare se
deplasează pe cale ferată. Ele sunt cele mai grele şi cele
mai scumpe utilaje ce se folosesc în cariere, însă prin
folosirea lor, cheltuielile de transport a sterilului se reduc
la jumătate, iar productivitatea poate creşte de două ori
faţă de transportul cu locomotive sau cu transportoare
aşezate pe teren.
Transportul cu benzi transportoare prezintă
avantaje importante în comparaţie cu transportul pe cale
ferată. Timpii morţi rezultaţi din aşteptarea încărcării şi
descărcării vagoanelor dispar, personalul necesar
deservirii benzilor este mai redus, iar productivitatea
depăşeşte aproape cu 65% productivitatea transportului pe
cale ferată. Cheltuielile de transport sunt, de asemenea, cu
20-25% mai mici în comparaţie cu transportul pe calea
ferată.
Dezavantajele principale constau în faptul că nu
pot transporta materiale tari şi abrazive sau care se lipesc
de bandă şi nici bucăţi mari de material.
117
 7.4 Transportul auto

Transportul auto se foloseşte pe scară tot mai largă în

exploatările la zi. Este indicat să se aplice transportul auto
atunci cînd frontul avansează rapid, ceea ce impune
mutarea liniilor sau benzilor foarte des, dacă transportul s-
ar efectua pe cale ferată sau benzi transportoare.
Transportul auto prezintă avantajul că are o mare
elasticitate şi nu impune pante mici sau curbe mari ale căii
de transport. Se recomandă folosirea autobasculantelor de
mare capacitate. În cazul rocilor moi sau argiloase nu se
recomandă folosirea transportului auto, întrucît în anumite
perioade ale anului poate deveni greoi şi costisitor.
Drumurile din carieră pot fi staţionare cum sunt cele
de la suprafaţa reliefului şi de pe tranşee cu partea
carosabilă asfaltată, betonată sau pietruită şi nestaţionare
cum sunt cele din fronturile de lucru şi halde care se mută
o dată cu acestea.
Se recomandă ca delicvitatea drumurilor să nu
depăşească 70-80% 0 .
Autovehiculele folosite în cariere pot fi
autobasculante, semiremorci şi remorci tractate de
tractoare. Autobasculantele au capacităţi pînă la 150 t.
În carierele din România se folosesc autobasculante
„DAC" şi „Roman Diesel" de fabricaţie indigenă cu
capacităţi între 16-100t. Descărcarea
se face frontal prin înclinare. Raportul între capacitatea
autobasculantei şi a cupei excavatorului este cuprins între
4- 10 în funcţie de distanţa de transport.
Puterea specifică a autobasculantelor este de
7-10 CP/t (0,525- 0,75 KW/kN).
Tendinţa actuală este de a folosi autobasculante cu
capacităţi utile de 60 - 100 t.
118
Remorcile se folosesc în cazuri mai rare.
Semiremorcile au avantajul faţă de remorci, că apasă
cu o parte din greutatea cutiei şi a încărcăturii pe roţile
motoare ale tractorului mărind aderenţa şi forţa de
tracţiune a acestuia. Ele pot fi cu descărcare pe la fundul
benei, lateral sau orizontal.
În cazurile cînd se pot realiza reţele aeriene de
curent electric, fără multe ramificaţii se pot folosi
troleibuzele care au construcţie simplă, productivităţi cu
20-25% mai mari decît ale autobasculantelor şi cheltuieli
de transport cu 25-35% mai reduse.

7.5. Hidrotransportul
Hidrotransportul este un mijloc destul de ieftin, însă nu
toate rocile se pretează la transport prin hidromecanizare.
Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea
hidrotransportului sunt :
-rocile să fie corespunzătoare din punctul de vedere
al structurii şi al mărimii particulelor ;
- să fie asigurată alimentarea cu energie electrică ;
- să fie asigurată cantitatea necesară de apă la locul
de muncă (consum mediu de apă 25 l/s).

În funcţie de mărimea particulelor, de greutatea lor

specifică şi de debitul curentului de apă, viteza de
transport este de 1-5 m/s. Pentru depunerea materialului
în halde este necesar ca viteza să scadă la 0,05-0,01 m/s.
Hidrotransportul prezintă avantajul că asigură un transport
continuu, necesită investiţii iniţiale mici şi forţe de muncă
reduse. Avantajele pe care le prezintă metodele de
transport prin hidromecanizare au făcut ca această metodă
să , se aplice din ce în ce mai mult.

119
 7.6. Transportul combinat

Acesta are drept scop obţinerea unor indicatori

tehnico-econoroici cît mai economici.
Schemele transportului combinat constau de regulă
din trei tronsoane pe care se aplică sisteme diferite 1 de
transport : primul tronson -- transportul pe orizonturile de
lucru, al doilea tronson -- transportul pe marginea (luneta)
carierei şi al treilea tronson -- la suprafaţa carierei.
Transporturile combinate folosite mai ales în practică
sunt: transport auto şi cale ferată; transport autostaţie de
concasare şi benzi transportoare; transport auto şi
transport cu skip pe plane înclinate.

7.7. Haldarea rocilor sterile

Haldarea sterilului constă în depozitarea rocilor

sterile rezultate din decopertă în interiorul cîmpului
carierei în zona deja exploatată sau în exteriorul
cîmpului carierei.
În primul caz se crează halde interioare, iar în al
doilea caz-- halde exterioare.
Haldarea interioară se aplică la zăcămintele
orizontale sau cu înclinare mică, iar cea exterioară pentru
perioada de punere în exploatare a zăcămintelor cu
înclinare mică sau pe toată durata de exploatare pentru
cele cu înclinare mare sau la cele cu volum mare de
decopertă.
Haldele interioare sunt mult mai economice, mai
productive şi mai simple din punct de vedere organizatoric
decît haldele exterioare.
În stadiul actual de dezvoltare a tehnicii miniere,
lucrările pentru formarea haldelor sunt complet
120
mecanizate, utilizîndu-se în acest scop plugurile de haldă,
buldozerele, excavatoarele cu cupe multiple fixate pe un
lanţ fără fine şi transbordoarele cu braţ în consolă pentru
construirea haldelor în extensie laterală şi excavatoarele
tip lopată mecanică, draglinele şi transbordoarele cu braţ
în consolă pentru construirea haldelor în extensie
verticală.
Alegerea modului de haldare este influenţat de
proprietăţile fizico-mecanice ale rocilor ce se haldează,
relieful suprafeţei terenului unde se face depunerea,
productivitatea carierei la decopertă şi felul utilajului
folosit la decopertare.
Pentru asigurarea desfăşurării în condiţii de
siguranţă a proceselor tehnologice din carieră trebuie să se
acorde o mare atenţie asigurării stabiliţăţii haldelor.
Stabilitatea acestora se asigură prin respectarea paramet-
rilor geometrici constructivi proiectaţi pentru treptele
de haldă şi prin respectarea tehnologiei de haldare.

Pentru reducerea suprafeţelor de teren ocupate de

exploatările la zi trebuie să se întreprindă acţiuni în
vederea lichidării haldelor şi redării lor în circuitul
economic.
Bibliografia
1.Aron Popa, Ilie Rotunjeanu,Victor Arad,Ion Găf-Deac.
Exploatări miniere. Editura didactică şi pedagogica, Bucureşti –
1993, -635p.
2. Robert Schweighoffer, Dumitru Fodor. Tehnologii pentru
valorificarea complexă a rocilor ornamentale. Editura
Tehnică.Bucureşti-1986, -327р.
3. Н.Н.Рогатин. Технология и механизация открытых
горных работ. Москва, Недра-1992, -273 стр.

121
 Exploatări miniere de suprafaţă

Elaborare: Constantin Tarnovschi,

Nina Corlăteanu

Redactor : Elvira Gheorghişteanu

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Bun de tipar 08.05.07. Formatul hârtiei 60x84 1/16.
Hârtie ofset. Tipar Riso. Tirajul 75 ex.
Coli de tipar 7,5 Comanda nr.72
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
U.T.M., 2004, Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 168.
Secţia Redactare şi Editare a U.T.M.
2068,Chişinău, str. Studenţilor, 9/9.

122
Universitatea Tehnică a Moldovei

Exploatări miniere de suprafaţă

CHIŞINĂU
2007

123