Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
românesc din
vremile cele mai vechi şi până azi. Sintetic, aspectele cele
mai
semnificative ale aculturaţiei juridice ce se relevă din
lucrarea
universitarului bucureştean, sunt următoarele:
• „Totuşi, potrivit cu deprinderile asemănătoare ale
celorlalte
ramuri barbare, e îngăduit a presupune, că voia
căpiteniilor şi
drepturile firii să fi avut puterea şi tăria legei scrise[...]. E
adevărat, că
atât ipotezele, cât şi încheierile bizuite pe logică, pe care
Cantemir le
face, bineînţeles numai pe temeiul cunoştinţelor de pe
vremea sa, pot
fi întregite cu ajutorul datelor istorice de astăzi şi cu alte
acelora , care
în viitor poate vor spori izvoarele noastre. Deocamdată, nu
vom fi prea
înrâurite de legile
franceze; Codul Civil este înrâurit şi de proiectul
italian de Cod
Civil; iar Codul Penal este înrâurit şi de Codul Penal
Prusian”.
franceze asupra
unora din legile româneşti se adaugă aceea a legilor
italiene şi
germane. Astfel, de pildă, Codul Comercial din 1887 ie
luat şi
prelucrat după Codul Comercial Italian, care şi el, la
rândul său,
fusese luat şi prelucrat din Codul Comercial
German”.
produce
modificări de substanţă într-un sistem juridic, dar este de
mai multă
vreme în descensiune; a doua, deşi de importanţă
scăzută, cunoaşte, în
ultimul timp, o ascensiune considerabilă prin relativa
uşurinţă în care
se realizează împrumuturile dintr-un sistem sau altul de
drept.
Tot autorului francez menţionat i se atribuie şi
diferenţierea:
aculturaţie juridică organizată şi aculturaţie juridică
spontană.
integrate cu forţe în
imperii religioase – dreptul romano-bizantin sau dreptul
islamic);