Greul pământului

Vezi că prin hârtie eu înţeleg pânza.

Bine, înţelege ce vrei.
Eşti femeie, ţi-e gândul numai la pânzeturi.
Eşti sprintenă azi –şi tu topit –
La colţul gurii ai nişte gropiţe,
Ei, lasă că nu sunt riduri,
Acum bag de seama cât sunt de şic,
De unde le ai?
De la mama.
Bravo. Eu am nişte gropiţe in creier
Şi de când am dat de tine calc tot în ele.

Ai spus tu că îţi plac momentele acestea

De reverie,
Visălogeală – visare cu pisălogeală – în gol,
Când eşti gol pe dinăuntru
Şi încheiat la şireturi pe dinafară.
Eu numai atunci sunt om,
Atunci de ce iţi place
Sa fii om atât de rar, omule?
Lasă, că nu eşti numai tu.
Serios?
Ştii că sunt foarte ocupat,
Nu ne putem vedea toată ziua,
Că n-am avea ce să ne spunem.
E mai bine aşa, pe furate.
Soare – calupuri de ghiaţă –
Aşa e lumina de-afară
Şi aşa bronzează.
Bea.
Îmi dai numai amărăciuni astăzi,
Nu crezi că a trecut primul val?
Acela, furtunosul, ne-a răvăşit puţin.
Puţin pe tine că eşti insensibil.
Eu la început credeam
Că e un joc al tău, ca să mă prinzi.
Eu n-am sentimentul asta.
Mie nu-mi place să fiu stinsă.

Pedeapsa mea n-a ţinut prea mult.

Ce gânduri ai?
Căuşul e locul unde pui capul
Şi te întâlneşti acolo cu greul pământului.