Despre trecutul psihologiei militare româneşti

Ca element al trecutului, psihologia militară românească îşi trage seva din încercările efemere ale
unor vizionari romantici care au sperat să construiască, în vremuri tulburi pentru ţară, structuri
organizatorice de psihologie militară, în scopul eficientizării procesului de instruire a trupelor.

În memoria celor ce au strălucit în lupta de idei purtată pe frontul psihologiei militare, amintim
câteva secvenţe temporale extrem de necesare înţelegerii tumultului intuitiv-prospectiv pentru crearea
unor structuri militare de psihologie.

Începuturile psihologiei militare românesti, ca domeniu al ştiinţei, se originează la cumpăna

secolelor XIX-XX. Primele informaţii cu valoare istorică militară le avem din anul 1899 când Marcu
Câmpeanu prezintă la Paris conferinţa cu tema „Psihologia mulţimii înarmate". De asemena, acelaşi
autor, în anul 1902, publică prima carte de psihologie militara, intitulata sugestiv „Încercari de
psihologie militară individuală şi colectivă".

În plan internaţional, perioada Primului Razboi Mondial şi cea imediat urmatoare accelereaza
preocupările în domeniul psihologiei militare, mai ales sub aspectul selecţionării personalului. Armata
Română se înscrie alaturi de armatele Franţei, Germaniei, Marii Britanii şi Statelor Unite ale Americii
printre puţinele armate ale vremii în care se iniţiază selecţia personalului militar pe baze psihologice.
Astfel,în România anului 1918, doctorul militar Victor Anastasiu introduce, pentru prima dată în
armata română, selecţia şi controlul medical al personalului navigant.

În paralel cu preocupările experimental-aplicative ale psihologiei militare se dezvoltă şi o intensă

activitate publicistică. Putem spune că, în primele trei decenii ale sec. XX, psihologia militară se
dezvoltă mai ales sub forma didactic-pedagogica, de popularizare şi de experimentare.

În anul 1922, la Bucureşti, apare lucrarea „Aspectul psihologic al războiului" de C. Caracostea, iar în
anul 1933 vede lumina tiparului lucrarea „Contribuţie la psihologia şi psihopedagogia militară" de G.
Preda şi S. Coman. În anul 1932, neobositul practician Constantin Atanasiu aplică primele probe
psihologice militarilor dintr-un regiment de infanterie şi altul de artilerie.

La 10 mai 1934, în cadrul şcolii Pregătitoare de Ofiţeri Bucureşti, a fost înfiinţat Laboratorul de
Psihologie şi Pedagogie Aplicată, iar la 13.11.1936, sub îndrumarea Institutului de Psihologie din Cluj,
s-a înfiinţat pe lângă fiecare liceu militar un serviciu psihologic. În anul şcolar 1937-1938, alături de
examenul obişnuit de admitere pentru liceele militare, s-a introdus şi examenul psihologic „care să puna
temei nu pe cunoştinţele pe care le posedă elevul, ci pe însuşirile lui native, de inteligenţă".

În perioada 1938-1942, apare revista „Spirit Militar Modern" fondată de generalul Constantin
Atanasiu şi profesorul Gheorghe Zapan, iar în anul 1939, apar patru numere din publicaţia “Jurnalul de
psihologie militară" al capitanului Alexandru Chiappella.

În anul 1939, prin lucrarea sa “Avem nevoie de un institut psihotehnic militar", generalul V.
Mitrea arăta ca „Naţiunile mici … nu pot să treacă cu succes examenul suprem al unui viitor razboi,
decât printr-o pregătire cu mult superioară. Ele trebuie să profite cu toată energia de progresele tuturor
ştiinţelor care ajută la pregatirea trupelor. Psihologia este una din aceste ştiinţe şi aplicaţiile ei pot fi
folosite cu bune rezultate…".

Ca urmare a numeroaselor eforturi întreprinse de o serie de militari cu străluciri de geniu, la

propunerea Secţiei a 5-a Instrucţie din Marele Stat Major, la 1 aprilie 1940, a fost înfiinţat Institutul
Psihotehnic Militar în cadrul Academiei Militare, dar acesta a funcţionat doar până în anul 1941.

Conducerea militară, din dorinţa de a accelera procesul de instruire a trupelor impus de ritmul
implacabil al desfăşurării celui de-al Doilea Război Mondial, a solicitat, în perioada 1943-1944,
Laboratorului de psihologie experimentală al Universităţii din Bucureşti efectuarea unor examene
psihologice tuturor elevilor şcolilor de ofiţeri şi subofiţeri activi şi de rezervă din ţară, adică 25497 elevi
din 57 de şcoli militare. Concluziile şi rezultatele au fost puse la dispoziţia Marelui Stat Major pentru a
se lua măsurile necesare perfecţionării învăţământului militar din vremea respectivă.

De asemenea, apreciem ca în dezvoltarea unei autentice psihologii militare s-au implicat şi

numeroase personalităţi românesti, dintre care amintim pe: Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti, Florin
Ştefanescu-Goanga şi Constantin Rădulescu-Motru.

Perioada de după 1945 nu a fost una fericită pentru psihologia românească, implicit şi pentru
psihologia militară, ca de altfel pentru aproape toate ştiinţele socio-umane. Dar, între 1966-1976, se
produce o adevărată efervescenţă creatoare în domeniul ştiinţific românesc.

În baza aprobării ministrului apărării naţionale pe raportul nr. 0186/1974 şi a ordinului Şefului
Marelui Stat Major nr. C.L. 0593/1974 a fost înfiinţat şi a început să funcţioneze, din 01.06.1974,
Biroul de Examinare Psihofoziologică în cadrul Centrului de Cercetări ştiinţifice Medico-Militare.
Această dată reprezintă “ziua de naştere” a Secţiei de Psihologie, care a preluat şi continuat obiectivele
prioritare pentru care a fost creat biroul de examinare psihofiziologică.

În ordinul de înfiinţare se specifica foarte clar că misiunea biroului era aceea de a studia, cerceta
şi experimenta posibilităţile introducerii criteriului de aptitudini în practica selecţiei şi repartiţiei
recruţilor pe arme şi specialităţi militare, în scopul creşterii nivelului pregătirii de luptă, prin folosirea
mai raţională a factorului uman, conform principiului “omul potrivit la locul potrivit". Biroul urma să
funcţioneze timp de doi ani în cadrul Centrului de Cercetări ştiinţifice Medico-Militare, după care să se
hotarască definitiv subordonarea lui. În funcţie de obiectivele prioritare ale armatei, biroul a început să
se dezvolte şi să capete o tot mai mare importanţă şi apreciere în activitatea de selecţionare a resursei
umane.

Vor urma o serie de transformări şi de schimbări succesive în structura organizatorică a biroului,

în resubordonarea acestuia, în denumirea sa, dar mai ales în amplificarea scopurilor, obiectivelor şi
misiunilor sale.

Prin aprobarea ministrul apărării naţionale pe raportul nr. CM. 0630 din 05.09.1979 al prim-
adjunctului ministrului apărării naţionale şi Şef al Marelui Stat Major se înfiinţează Laboratorul de
 selecţie al armatei ca for metodologic unic în psihologia militară, subordonat Direcţiei Medicale. Acest
laborator începe să funcţioneze cu 15.10.1979, prin unirea biroului de examinare psihofiziologică şi a
colectivului de psihofiziologie din laboratorul de cercetare toxicologie si psihofiziologie existente în
Centrul de Cercetări ştiinţifice Medico-Militare.

Activitatea laboratorului cuprinde mai multe etape importante care au marcat semnificativ
dezvoltarea psihologiei militare românesti, astfel:

 perioada 1981-1983 a presupus: realizarea şi experimentarea metodologiei de selecţie şi

repartiţie a recruţilor după aptitudini şi generalizarea testării la centrele militare judeţene care
îndeplinesc condiţiile specifice; elaborarea şi experimentarea metodologiei de testare şi selecţie a
candidaţilor la admiterea în liceele militare; elaborarea şi experimentarea metodologiei de testare
psihologică şi orientare a candidaţilor pentru şcolile de ofiţeri; perfecţionarea sistemului de selecţie a
cadrelor tinere pentru încadrări, promovări, misiuni; elaborarea şi adaptarea programelor de prelucrare
automată a datelor testării.

 perioada 1984-1986 a prevăzut: pentru toate centrele militare judeţene, introducerea şi

generalizarea selecţiei şi repartiţiei recruţilor după aptitudini; studierea generalizării selecţiei pentru licee
şi şcoli militare, a generalizării examinării la încadrare şi promovare pe funcţii de şef de stat major şi de
comandant de regiment şi de batalion, precum şi a generalizării prelucrării automate a datelor la toate
structurile de profil.

 prin ordinul ministrului apărării naţionale nr. S/M. 7909/1986 se efectuează examen psihologic
pentru toate cadrele din Comandamentul Trupelor de Grăniceri în anul 1987, iar în baza aprobării
ministrului apărării naţionale pe raportul nr. C511 din 13.01.1987, înaintat de şefii Direcţiei Cadre şi
Învăţământ şi Direcţiei Medicale, se aprobă examinarea psihologică a candidaţilor pentru toate liceele şi
şcolile militare pe baza unor “Instrucţiuni tehnice generale pentru expertizarea psihofiziologică în
Ministerul Apărării Naţionale".

La 01.04.1989 acest laborator devine Centrul de Expertiză Psihologică al Armatei şi trece din
subordinea Direcţiei Medicale în subordinea Marelui Stat Major, Direcţia Organizare-Mobilizare şi
Planificare-Înzestrare.

Centrul îşi schimbă denumirea în Secţia de Expertiză Psihologică a Armatei şi la 16.08.1990 intră în
subordinea Statului Major General, fiind coordonată de locţiitorul acestei structuri centrale din
Ministerul Apărării Naţionale.

Schimbările rapide, care s-au produs în perioada 1989-1990, reflectă cu pregnanţă condiţiile
excepţionale la care instituţia militară, în ansamblul său, a fost determinată să se adapteze. Pentru
structura centrală de psihologie a armatei accentul se va muta, paradoxal, cu mai multa acuitate, din
zona cercetarii în cea a selecţiei de masă. Ulterior, situaţia se echilibrează, în sensul că se încearcă
găsirea unui optim funcţional între cele trei obiective majore: conducerea domeniul psihologiei militare,
 cercetarea şi elaborarea metodologiilor de examinare psihologică şi, nu în ultimul rând, examinarea
psihologică a unor importante categorii de personal.

La 01.07.1999 secţia devine Centrul Metodologic pentru Selecţie Aptitudinală şi Psihologică şi

trece în subordinea Direcţiei Management Resurse Umane cu scopul de a reintroduce criteriul
psihoaptitudinal în selecţie. La 01.08.2000 centrul revine în subordinea Statului Major General.

În paralel cu activitatea principalei structuri de psihologie din armată, au funcţionat şi funcţioneaza:

1. Laboratorul de psihologie (secţia de psihologie) din cadrul Centrului de Medicină Aeronautică

(Institutul Naţional de Medicina Aeronautică şi Spaţială), o creaţie a regretatului psiholog dr. Valeriu
Ceauşu, care s-a identificat cu problematica psihologiei în domeniul aviaţiei si zborului cosmic, timp de
de peste 30 de ani, în perioada 1960-1991;

2. Laboratoarele de psihologie auto Bucureşti (1974), ulterior, 1980, cu schimbarea locaţiei, cele
de la Sibiu (Oradea) şi Roman (Galaţi);

3. Cabinete de psihologie în centrele militare judeţene şi de sectoare (1990);

4. Cabinetele de psihologie din liceele militare, cu o evoluţie destul de sinuoasă;

5. Secţia de Asigurare Psihologică a Armatei (1990), devenită Secţia de Operaţii Psihologice, în

anul 2004.

6. Cabinetul de psihologie de la DGIA (1995);

7. Centrele zonale de selecţie şi orientare vocaţională şi profesională din Breaza, Alba Iulia şi
Câmpulung Modovenesc (2000).

8. Cabinete de psihologie în spitalele militare din ţară.

Din cele prezentate se poate deduce, cu usurinţă, faptul ca nevoia de selecţie a unei resurse umane,
aptă să fie instruită rapid şi să îndeplinească eficient misiunile de luptă, a impus cu puterea
argumentului ştiinţific înfiinţarea unor structuri de psihologie care să materializeze în practică idealurile
cunoaşterii psihologice a personalitaţii umane.

Dacă acesta este trecutul psihologiei militare româneşti, putem afirma că prezentul ei începe cu
anul 2002, când în conformitate cu Ordinul ministrului apărării naţionale nr.M.18/2002 şi Dispoziţia
S.M.G.-14/2002 se reorganizează sistemul de psihologie din armată. În acest context, Şeful Statului
Major General aprobă, cu nr. 247/2002, „Concepţia privind selecţia, cunoaşterea şi asistenţa
psihologică a personalului în Armata României". În baza aceastor documente, Centrul Metodologic
pentru Selecţia Aptitudinală şi Psihologică se transformă în Secţia de Psihologie şi intră în compunerea
Direcţiei Organizare, Personal şi Mobilizare din Statul Major General.

Este pentru prima dată în istoria psihologiei militare româneşti când se reuşeşte realizarea
practică a unui model de organizare şi conducere unitară a acestui domeniu profesional. Pe lângă
structurile amintite se înfiinţează birourile, compartimentele şi cabinetele de psihologie şi/sau asistenţă
 psihologică de la categoriile de forţe ale armatei, de la corpurile de armată şi comandamentele de armă,
de la marile unităţi şi unităţile militare.

Tot pentru prima dată, se reuşeşte realizarea unei deontologii profesionale şi, implicit, a unui cod
al psihologului care lucrează în mediul militar. Acest cod deontologic se doreşte a fi concordant cu
principiile, valorile şi normele celor mai puternice şi recunoscute comunităţi profesionale naţionale în
psihologie cum sunt cele americană şi franceză. Prin aceste prescripţii normative, psihologul militar
este definit drept acea persoană, calificată şi abilitată legal, care efectuează cercetări asupra
proceselor mentale, studiază comportamentele umane, individuale şi colective, aplică cunostinţele
dobândite la promovarea adaptării fiinţelor umane pe plan profesional, social, educativ, testează
şi determină aptitudinile şi caracteristicile mentale, oferă consultaţii, analizează influenţa
eredităţii, precum şi a factorilor sociali şi profesionali asupra mentalităţii şi comportamentului
indivizilor.

De asemenea, tot ca un element de noutate în peisajul teoretic şi aplicativ al psihologiei militare

româneşti, se instituie un sistem de gestionare graduală a activităţii de asistenţă psihologică a
personalului, în patru trepte de susţinere, consiliere, intervenţie si terapie, în situaţii de criză şi la razboi,
astfel:

 Nivel 1: asistenţă psihologică primară (colegi, comandant etc.);

 Nivel 2: asistenţă psihologică secundară (psiholog de unitate);

 Nivel 3: asistenţă psihologică terţiară şi asistenţă psihiatrică primară (echipă mixtă cu psiholog,
instructor pregatire fizica, psihiatru);

 Nivel 4: asistenţă psihologică cuaternară şi asistenţă psihiatrică secundară (psihiatru, psiholog

clinician, psihoterapeut, asistent social).

Transformările radicale din domeniul psihologiei, mai ales din perspective organizatorice şi
funcţionale, au generat, indubitabil, şi alte elemente de noutate. Un astfel de eveniment l-a constituit
încadrarea cu psihologi a unităţilor militare participante la misiuni de luptă sau umanitare în afara
graniţelor ţării, cu scopul de a oferi asistenţă de specialitate atât trupei, cât şi comenzii unităţii
respective.

În anul 2002, locotenentul (r) psiholog Dugăiaşu Laurenţiu, împreuna cu Batalionul 26 Infanterie
„Neagoe Basarab" Craiova, supranumit „Scorpionii Rosii", participă la operaţiunea „Enduring
Freedom" din Afganistan, devenind primul psiholog militar român care însoţeşte trupele proprii aflate,
tot pentru prima oara în perioada postbelică, în teatrul acţiunilor de luptă.

La misiunile care au urmat în Afganistan, în cursul anilor 2003-2004, au mai participat maior
psiholog Prisăcaru Adrian cu Batalionul 812 Infanterie „Şoimii Carpaţilor" Bistriţa şi maior psiholog
Petre Gabriel cu Batalionul 151 Infanterie „Lupii Negrii". Tot în Afganistan, de această dată cu
Batalionul 280 Infanterie „Lupii Cenuşii" Focşani, a participat şi sublocotenent (r) psiholog Arginteanu
 Camelia, prima femeie românca psiholog militar într-un teatru al acţiunilor de luptă. De asemenea, la
misiunea „Antica Babilonia" desfăşurată în Irak de catre Batalionul 811 Infanterie Dej, a participat
căpitan psiholog Ciolan Iulian.

În contextul celor prezentate anterior, tot pentru prima dată, efectivele repatriate, care au participat
mai mult de patru luni la acţiunile din teatrele de operaţii militare, au intrat într-un program de
recuperare psihologică postmisiune.

Ca o recunoaştere a statusului, rolului şi importanţei profesiei de psiholog, începând cu 01.01.2004,

se aprobă şi se consfinţeşte psihologia ca specialitate militară, în nomenclatorul armelor, serviciilor,
specialităţilor militare ale ofiţerilor, maiştrilor şi subofiţerilor, în activitate şi în rezervă, din Ministerul
Apărării Naţionale.

Evoluţia ascendentă a psihologiei militare româneşti va fi impulsionata inclusiv de trendul

psihologiei la nivel naţional.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Arhiva Laboratorului de Selecţie al Armatei, (1974-1989), M.Ap.N., Bucureşti.

2. Arhiva Centrului de Selecţie al Armatei, (1989-1991), M.Ap.N., Bucureşti
3. Arhiva Secţiei de Expertiza Psihologica a Armatei, (1992-1999), M.Ap.N., Bucureşti.
4. Arhiva Centrului Metodologic de Selecţie Aptitudinală şi Psihologică, (1999-2002), M.Ap.N.,
Bucureşti.
5. Arhiva Secţiei de Psihologie, (2002-2004), M.Ap.N., Bucuresti.
6. Bejat, M., (1972), Geneza psihologiei ca ştiinţă experimentală în România, Bucuresti, Editura
Didactică şi Pedagogică
7. Câmpeanu, M., (1907), Încercări de psihologie militară individuală şi colectivă, Focşani, Tip.
Alex. Codreanu.
8. Cracsner, C.E., (1999), Laboratorul de psihologie, Arhiva Centrului Metodologic de Selecţie
Aptitudinală şi Psihologică, M.Ap.N., Bucureşti.
9. Cracsner, C.E., (2003), Elemente de psihologie militara, Editura ASSM, Bucureşti.
10. Ebbinghaus, H., (1920), Manual de psihologie, Institutul Grafic "Lumea Nouă", Bucureşti.
11. Gal, R., & Mangelsdorff, D., (Eds.), (1991), Handbook of military psychology, Chichester, John
Wiley & Sons
12. Pitea, S., coord., (1969), Pagini din gândirea pedagogică şi psihologică militară româneasca, Ed.
Militară, Bucureşti.
13. Parot, Fr., Richelle, M., (1995), Introducere în psihologie, istoric şi metode, Bucureşti, Humanitas
14. Rădulescu,M.C., (1936), Realizările Psihologiei Experimentale. Studiu rezumativ, Bucureşti.
15. Ralea, M.,Botez, C.I., (1958), Istoria Psihologiei, Bucureşti, Editura Academiei R.P.R.
16. Rosca, Al., Bejat, M., (1976), Istoria ştiinţelor în România, Bucureşti, Ed. Academiei