DESPRE TRECUTUL PSIHOLOGIEI MILITARE ROMÂNEŞTI

Începuturile psihologiei militare românesti, ca domeniu al ştiinţei, se originează la

cumpăna secolelor XIX-XX. Primele informaţii cu valoare istorică militară le avem din
anul 1899 când Marcu Câmpeanu prezintă la Paris conferinţa cu tema „Psihologia
mulţimii înarmate". De asemena, acelaşi autor, în anul 1902, publică prima carte de
psihologie militară, intitulată sugestiv „Încercari de psihologie militară individuală şi
colectivă".

În plan internaţional, perioada Primului Război Mondial şi cea imediat următoare

accelerează preocupările în domeniul psihologiei militare, mai ales sub aspectul
selecţionării personalului. Armata Română se înscrie alaturi de armatele Franţei,
Germaniei, Marii Britanii şi Statelor Unite ale Americii printre puţinele armate ale
vremii în care se iniţiază selecţia personalului militar pe baze psihologice. Astfel, în
România anului 1918, doctorul militar Victor Anastasiu introduce, pentru prima dată în
armata română, selecţia şi controlul medical al personalului navigant.

În paralel cu preocupările experimental-aplicative ale psihologiei militare se dezvoltă şi

o intensă activitate publicistică. Putem spune că, în primele trei decenii ale sec. XX,
psihologia militară se dezvoltă mai ales sub forma didactic-pedagogică, de popularizare
şi de experimentare.

În anul 1922, la Bucureşti, apare lucrarea „Aspectul psihologic al războiului" de C.

Caracostea, iar în anul 1933 vede lumina tiparului lucrarea „Contribuţie la psihologia şi
psihopedagogia militară" de G. Preda şi S. Coman. În anul 1932, neobositul practician
Constantin Atanasiu aplică primele probe psihologice militarilor dintr-un regiment de
infanterie şi altul de artilerie.

La 10 mai 1934, în cadrul şcolii Pregătitoare de Ofiţeri Bucureşti, a fost înfiinţat

Laboratorul de Psihologie şi Pedagogie Aplicată, iar la 13.11.1936, sub îndrumarea
Institutului de Psihologie din Cluj, s-a înfiinţat pe lângă fiecare liceu militar un serviciu
psihologic. În anul şcolar 1937-1938, alături de examenul obişnuit de admitere pentru
liceele militare, s-a introdus şi examenul psihologic „care să puna temei nu pe
cunoştinţele pe care le posedă elevul, ci pe însuşirile lui native, de inteligenţă".

În perioada 1938-1942, apare revista „Spirit Militar Modern" fondată de generalul

Constantin Atanasiu şi profesorul Gheorghe Zapan, iar în anul 1939, apar patru numere
din publicaţia “Jurnalul de psihologie militară" al capitanului Alexandru Chiappella.

În anul 1939, prin lucrarea sa “Avem nevoie de un institut psihotehnic militar",

generalul V. Mitrea arăta ca „Naţiunile mici … nu pot să treacă cu succes examenul
suprem al unui viitor razboi, decât printr-o pregătire cu mult superioară. Ele trebuie să
profite cu toată energia de progresele tuturor ştiinţelor care ajută la pregatirea trupelor.
Psihologia este una din aceste ştiinţe şi aplicaţiile ei pot fi folosite cu bune rezultate…".

Ca urmare a numeroaselor eforturi întreprinse de o serie de militari cu străluciri de

geniu, la propunerea Secţiei a 5-a Instrucţie din Marele Stat Major, la 1 aprilie 1940, a
fost înfiinţat Institutul Psihotehnic Militar în cadrul Academiei Militare, dar acesta a
funcţionat doar până în anul 1941.

Conducerea militară, din dorinţa de a accelera procesul de instruire a trupelor impus de

ritmul implacabil al desfăşurării celui de-al Doilea Război Mondial, a solicitat, în
perioada 1943-1944, Laboratorului de psihologie experimentală al Universităţii din
Bucureşti efectuarea unor examene psihologice tuturor elevilor şcolilor de ofiţeri şi
subofiţeri activi şi de rezervă din ţară, adică 25497 elevi din 57 de şcoli militare.
Concluziile şi rezultatele au fost puse la dispoziţia Marelui Stat Major pentru a se lua
măsurile necesare perfecţionării învăţământului militar din vremea respectivă.

De asemenea, apreciem ca în dezvoltarea unei autentice psihologii militare s-au

implicat şi numeroase personalităţi românesti, dintre care amintim pe: Nicolae Iorga,
Dimitrie Gusti, Florin Ştefanescu-Goanga şi Constantin Rădulescu-Motru.

Perioada de după 1945 nu a fost una fericită pentru psihologia românească, implicit şi
pentru psihologia militară, ca de altfel pentru aproape toate ştiinţele socio-umane. Dar,
între 1966-1976, se produce o adevărată efervescenţă creatoare în domeniul ştiinţific
românesc.
În baza aprobării ministrului apărării naţionale pe raportul nr. 0186/1974 şi a ordinului
Şefului Marelui Stat Major nr. C.L. 0593/1974 a fost înfiinţat şi a început să
funcţioneze, din 01.06.1974, Biroul de Examinare Psihofoziologică în cadrul Centrului
de Cercetări ştiinţifice Medico-Militare. Această dată reprezintă “ziua de naştere” a
Secţiei de Psihologie, care a preluat şi continuat obiectivele prioritare pentru care a fost
creat biroul de examinare psihofiziologică.

În ordinul de înfiinţare se specifica foarte clar că misiunea biroului era aceea de a

studia, cerceta şi experimenta posibilităţile introducerii criteriului de aptitudini în
practica selecţiei şi repartiţiei recruţilor pe arme şi specialităţi militare, în scopul
creşterii nivelului pregătirii de luptă, prin folosirea mai raţională a factorului uman,
conform principiului “omul potrivit la locul potrivit". Biroul urma să funcţioneze timp
de doi ani în cadrul Centrului de Cercetări ştiinţifice Medico-Militare, după care să se
hotarască definitiv subordonarea lui. În funcţie de obiectivele prioritare ale armatei,
biroul a început să se dezvolte şi să capete o tot mai mare importanţă şi apreciere în
activitatea de selecţionare a resursei umane.

Vor urma o serie de transformări şi de schimbări succesive în structura organizatorică a

biroului, în resubordonarea acestuia, în denumirea sa, dar mai ales în amplificarea
scopurilor, obiectivelor şi misiunilor sale.

Prin aprobarea ministrul apărării naţionale pe raportul nr. CM. 0630 din 05.09.1979 al
prim-adjunctului ministrului apărării naţionale şi Şef al Marelui Stat Major se
înfiinţează Laboratorul de selecţie al armatei ca for metodologic unic în psihologia
militară, subordonat Direcţiei Medicale. Acest laborator începe să funcţioneze cu
15.10.1979, prin unirea biroului de examinare psihofiziologică şi a colectivului de
psihofiziologie din laboratorul de cercetare toxicologie si psihofiziologie existente în
Centrul de Cercetări ştiinţifice Medico-Militare.

Activitatea laboratorului cuprinde mai multe etape importante care au marcat

semnificativ dezvoltarea psihologiei militare românesti, astfel:

 perioada 1981-1983 a presupus: realizarea şi experimentarea metodologiei de

selecţie şi repartiţie a recruţilor după aptitudini şi generalizarea testării la
centrele militare judeţene care îndeplinesc condiţiile specifice; elaborarea şi
 experimentarea metodologiei de testare şi selecţie a candidaţilor la admiterea în
liceele militare; elaborarea şi experimentarea metodologiei de testare
psihologică şi orientare a candidaţilor pentru şcolile de ofiţeri; perfecţionarea
sistemului de selecţie a cadrelor tinere pentru încadrări, promovări, misiuni;
elaborarea şi adaptarea programelor de prelucrare automată a datelor testării.

 perioada 1984-1986 a prevăzut: pentru toate centrele militare judeţene,

introducerea şi generalizarea selecţiei şi repartiţiei recruţilor după aptitudini;
studierea generalizării selecţiei pentru licee şi şcoli militare, a generalizării
examinării la încadrare şi promovare pe funcţii de şef de stat major şi de
comandant de regiment şi de batalion, precum şi a generalizării prelucrării
automate a datelor la toate structurile de profil.

 prin ordinul ministrului apărării naţionale nr. S/M. 7909/1986 se efectuează

examen psihologic pentru toate cadrele din Comandamentul Trupelor de
Grăniceri în anul 1987, iar în baza aprobării Ministrului Apărării Naţionale pe
raportul nr. C511 din 13.01.1987, înaintat de şefii Direcţiei Cadre şi Învăţământ
şi Direcţiei Medicale, se aprobă examinarea psihologică a candidaţilor pentru
toate liceele şi şcolile militare pe baza unor “Instrucţiuni tehnice generale
pentru expertizarea psihofiziologică în Ministerul Apărării Naţionale".

La 01.04.1989 acest laborator devine Centrul de Expertiză Psihologică al Armatei şi

trece din subordinea Direcţiei Medicale în subordinea Marelui Stat Major, Direcţia
Organizare-Mobilizare şi Planificare-Înzestrare.

Centrul îşi schimbă denumirea în Secţia de Expertiză Psihologică a Armatei şi la

16.08.1990 intră în subordinea Statului Major General, fiind coordonată de locţiitorul
acestei structuri centrale din Ministerul Apărării Naţionale.

Schimbările rapide, care s-au produs în perioada 1989-1990, reflectă cu pregnanţă

condiţiile excepţionale la care instituţia militară, în ansamblul său, a fost determinată să
se adapteze. Pentru structura centrală de psihologie a armatei accentul se va muta,
paradoxal, cu mai multa acuitate, din zona cercetării în cea a selecţiei de masă.
Ulterior, situaţia se echilibrează, în sensul că se încearcă găsirea unui optim funcţional
între cele trei obiective majore: conducerea domeniul psihologiei militare, cercetarea şi
elaborarea metodologiilor de examinare psihologică şi, nu în ultimul rând, examinarea
psihologică a unor importante categorii de personal.

La 01.07.1999 secţia devine Centrul Metodologic pentru Selecţie Aptitudinală şi

Psihologică şi trece în subordinea Direcţiei Management Resurse Umane cu scopul de
a reintroduce criteriul psihoaptitudinal în selecţie. La 01.08.2000 centrul revine în
subordinea Statului Major General.

În paralel cu activitatea principalei structuri de psihologie din armată, au funcţionat şi

funcţionează:

1. Laboratorul de psihologie (secţia de psihologie) din cadrul Centrului de

Medicină Aeronautică (Institutul Naţional de Medicina Aeronautică şi
Spaţială), o creaţie a regretatului psiholog dr. Valeriu Ceauşu, care s-a
identificat cu problematica psihologiei în domeniul aviaţiei si zborului cosmic,
timp de de peste 30 de ani, în perioada 1960-1991;

2. Laboratoarele de psihologie auto Bucureşti (1974), ulterior, 1980, cu

schimbarea locaţiei, cele de la Sibiu (Oradea) şi Roman (Galaţi);

3. Cabinete de psihologie în centrele militare judeţene şi de sectoare (1990);

4. Cabinetele de psihologie din liceele militare, cu o evoluţie destul de sinuoasă;

5. Secţia de Asigurare Psihologică a Armatei (1990), devenită Secţia de Operaţii

Psihologice, în anul 2004.

6. Cabinetul de psihologie de la DGIA (1995);

7. Centrele zonale de selecţie şi orientare vocaţională şi profesională din Breaza,

Alba Iulia şi Câmpulung Modovenesc (2000).

8. Cabinete de psihologie în spitalele militare din ţară.

Din cele prezentate se poate deduce faptul că nevoia de selecţie a unei resurse umane,
aptă să fie instruită rapid şi să îndeplinească eficient misiunile de luptă, a impus cu
puterea argumentului ştiinţific înfiinţarea unor structuri de psihologie care să
materializeze în practică idealurile cunoaşterii psihologice a personalitaţii umane.
Dacă acesta este trecutul psihologiei militare româneşti, putem afirma că prezentul ei
începe cu anul 2002, când în conformitate cu Ordinul Ministrului Apărării Naţionale
nr.M.18/2002 şi Dispoziţia S.M.G.-14/2002 se reorganizează sistemul de psihologie
din armată. În acest context, Şeful Statului Major General aprobă, cu nr. 247/2002,
„Concepţia privind selecţia, cunoaşterea şi asistenţa psihologică a personalului în
Armata României". În baza aceastor documente, Centrul Metodologic pentru Selecţia
Aptitudinală şi Psihologică se transformă în Secţia de Psihologie şi intră în compunerea
Direcţiei Organizare, Personal şi Mobilizare din Statul Major General.
Este pentru prima dată în istoria psihologiei militare româneşti când se reuşeşte
realizarea practică a unui model de organizare şi conducere unitară a acestui domeniu
profesional. Pe lângă structurile amintite se înfiinţează birourile, compartimentele şi
cabinetele de psihologie şi/sau asistenţă psihologică de la categoriile de forţe ale
armatei, de la corpurile de armată şi comandamentele de armă, de la marile unităţi şi
unităţile militare.

Tot pentru prima dată, se reuşeşte realizarea unei deontologii profesionale şi, implicit, a
unui cod al psihologului care lucrează în mediul militar. Acest cod deontologic se
doreşte a fi concordant cu principiile, valorile şi normele celor mai puternice şi
recunoscute comunităţi profesionale naţionale în psihologie cum sunt cele americană şi
franceză. Prin aceste prescripţii normative, psihologul militar este definit drept acea
persoană, calificată şi abilitată legal, care efectuează cercetări asupra proceselor
mentale, studiază comportamentele umane, individuale şi colective, aplică
cunostinţele dobândite la promovarea adaptării fiinţelor umane pe plan
profesional, social, educativ, testează şi determină aptitudinile şi caracteristicile
mentale, oferă consultaţii, analizează influenţa eredităţii, precum şi a factorilor
sociali şi profesionali asupra mentalităţii şi comportamentului indivizilor.

De asemenea, tot ca un element de noutate în peisajul teoretic şi aplicativ al psihologiei

militare româneşti, se instituie un sistem de gestionare graduală a activităţii de asistenţă
psihologică a personalului, în patru trepte de susţinere, consiliere, intervenţie si terapie,
în situaţii de criză şi la razboi, astfel:

 Nivel 1: asistenţă psihologică primară (colegi, comandant etc.);

 Nivel 2: asistenţă psihologică secundară (psiholog de unitate);

  Nivel 3: asistenţă psihologică terţiară şi asistenţă psihiatrică primară (echipă
mixtă cu psiholog, instructor pregatire fizica, psihiatru);

 Nivel 4: asistenţă psihologică cuaternară şi asistenţă psihiatrică secundară

(psihiatru, psiholog clinician, psihoterapeut, asistent social).

Transformările radicale din domeniul psihologiei, mai ales din perspective

organizatorice şi funcţionale, au generat, indubitabil, şi alte elemente de noutate. Un
astfel de eveniment l-a constituit încadrarea cu psihologi a unităţilor militare
participante la misiuni de luptă sau umanitare în afara graniţelor ţării, cu scopul de a
oferi asistenţă de specialitate atât trupei, cât şi comenzii unităţii respective.

În anul 2002, locotenentul psiholog Dugăiaşu Laurenţiu, împreuna cu Batalionul 26

Infanterie „Neagoe Basarab" Craiova, supranumit „Scorpionii Rosii", participă la
operaţiunea „Enduring Freedom" din Afganistan, devenind primul psiholog militar
român care însoţeşte trupele proprii aflate, tot pentru prima oara în perioada postbelică,
în teatrul acţiunilor de luptă.

La misiunile care au urmat în Afganistan, în cursul anilor 2003-2004, au mai participat

maior psiholog Prisăcaru Adrian cu Batalionul 812 Infanterie „Şoimii Carpaţilor"
Bistriţa şi maior psiholog Petre Gabriel cu Batalionul 151 Infanterie „Lupii Negrii".
Tot în Afganistan, de această dată cu Batalionul 280 Infanterie „Lupii Cenuşii"
Focşani, a participat şi sublocotenent psiholog Arginteanu Camelia, prima femeie
româncă psiholog militar într-un teatru al acţiunilor de luptă. De asemenea, la misiunea
„Antica Babilonia" desfăşurată în Irak de catre Batalionul 811 Infanterie Dej, a
participat căpitan psiholog Ciolan Iulian.

În contextul celor prezentate anterior, tot pentru prima dată, efectivele repatriate, care
au participat mai mult de patru luni la acţiunile din teatrele de operaţii militare, au
intrat într-un program de recuperare psihologică postmisiune.

Ca o recunoaştere a statusului, rolului şi importanţei profesiei de psiholog, începând cu

01.01.2004, se aprobă şi se consfinţeşte psihologia ca specialitate militară, în
nomenclatorul armelor, serviciilor, specialităţilor militare ale ofiţerilor, maiştrilor şi
subofiţerilor, în activitate şi în rezervă, din Ministerul Apărării Naţionale.
 Evoluţia ascendentă a psihologiei militare româneşti va fi impulsionată inclusiv de
trendul psihologiei la nivel naţional.

Bibliografie

1. Arhiva Laboratorului de Selecţie al Armatei, (1974-1989), M.Ap.N., Bucureşti.

2. Arhiva Centrului de Selecţie al Armatei, (1989-1991), M.Ap.N., Bucureşti

3. Arhiva Secţiei de Expertiză Psihologică a Armatei, (1992-1999), M.Ap.N.,

Bucureşti.

4. Arhiva Centrului Metodologic de Selecţie Aptitudinală şi Psihologică, (1999-2002),

M.Ap.N., Bucureşti.

5. Arhiva Secţiei de Psihologie, (2002-2004), M.Ap.N., Bucureşti.

6. Bejat, M., (1972), Geneza psihologiei ca ştiinţă experimentală în România,

Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică

7. Câmpeanu, M., (1907), Încercări de psihologie militară individuală şi colectivă,

Focşani, Tip. Alex. Codreanu.

8. Cracsner, C.E., (1999), Laboratorul de psihologie, Arhiva Centrului Metodologic

de Selecţie Aptitudinală şi Psihologică, M.Ap.N., Bucureşti.

9. Cracsner, C.E., (2003), Elemente de psihologie militară, Editura ASSM, Bucureşti.

10. Ebbinghaus, H., (1920), Manual de psihologie, Institutul Grafic "Lumea Nouă",
Bucureşti.

11. Gal, R., & Mangelsdorff, D., (Eds.), (1991), Handbook of military psychology,
Chichester, John Wiley & Sons

12. Pitea, S., coord., (1969), Pagini din gândirea pedagogică şi psihologică militară
românească, Ed. Militară, Bucureşti.
13. Parot, Fr., Richelle, M., (1995), Introducere în psihologie, istoric şi metode,
Bucureşti, Humanitas

14. Rădulescu,M.C., (1936), Realizările Psihologiei Experimentale. Studiu rezumativ,

Bucureşti.

15. Ralea, M.,Botez, C.I., (1958), Istoria Psihologiei, Bucureşti, Editura Academiei
R.P.R.

16. Roşca, Al., Bejat,M., (1976), Istoria ştiinţelor în România, Bucureşti, Ed.
Academiei