FACTORII CE INFLUENŢEAZĂ STAREA PSIHOLOGICĂ A MILITARILOR

ÎN LUPTĂ

I.Lupta pe timp de noapte

Caracteristicile luptei pe timp de noapte pot fi rezumate în: scăderea moralului, senzaţia
de însingurare, schimbarea aspectului peisajului, stimularea imaginaţiei, creşterea
tensiunii emoţionale. Toate aceste aspecte sunt generate la nivelul psihismului invividual
de efectul terifiant al întunericului, inadaptarea la mediu, senzaţia de însingurare,
stimularea imaginaţiei privind posibile pericole, creşterea tensiunii emoţionale,
descurajarea morală etc.
Semnul distinctiv al nopţii este întunericul. La nivelul doi de luminozitate, vizibilitatea
dispare. Împreună cu întunericul se instalează şi liniştea. Zgomotele de fond încetează.
Lipsa culorilor, mişcării, zgomotului şi luminii face ca soldatul să fie dominat de teamă.
În mod conştient el va fi foarte impresionat şi înspăimîntat de lipsa acestora, ceea ce va.
contribui, fără îndoială, la scăderea capacităţii sale de a lupta.
Toate acestea fac evidentă importanţa luptei pe timp de noapte, căci numai
familiarizându-se cu o astfel de situaţie ieşită din comun, prin intermediul obişnuinţei şi
al antrenamentului, soldatul îşi va putea domina senzaţia instinctivă de teamă, cauzată de
întuneric şi linişte.
Se ştie că omul intră în relaţie cu mediul în mod necesar şi exclusiv prin intermediul
organelor senzoriale; dintre acestea, cel mai important este văzul, ale cărui posibilităţi
scad mai mult în timpul nopţii, pentru că, începând de la nivelul trei de luminozitate,
formele sunt aproape imperceptibile. Dar soldatul trebuie să stăpânească, să controleze
sau, cel puţin, să cunoască circumstanţele sau situaţia în care se mişcă (teren, inamic, me-
diu), ceea ce este, evident, dificil, căci, drept consecinţă a scăderii acuităţii vizuale, nu
mai poate intra în legătură cu mediul. Este vorba, deci, de un deficit organic, care
împiedică omul să stăpânească în mod direct mediul, făcând dificilă acţiunea. De la
analizatorul senzorial de bază nu avem informaţii: nu vedem, suntem izolaţi.
Aşadar, întunericul nopţii îi va da soldatului o intensă senzaţie de neîmplinire. În acelaşi
timp, se va produce o dublă descurajare morală : descurajarea ca urmare a sentimentului
difuz de neîmplinire a fiinţei şi descurajarea reală datorată lipsei de control a mediului.
Aceasta se va manifesta prin reducerea atât de necesarei securităţi şi încrederii în sine a
soldatului.
În legătură cu senzaţia.de izolare, trebuie să adăugăm că ea aceasta este potenţată de
faptul că în timpul nopţii actul de comandă se exercită cu greutate, dând naştere
descentralizarii tactice la nivelul subunităţilor.
Faptul că acţiunile de cercetare, deplasările în teren şi tragerile se execută cu mare
dificultate atrage după sine scăderea vigilenţei şi coeziunii. Se poate afirma că a nu vedea
bine înseamnă a nu putea prevedea şi preveni, cerinţe indispensabile securităţii în luptă.
În ceea priveşte faptul de a nu te putea deplasa în condiţiile normale cu care eşti obişnuit,
aceasta face imposibilă rapiditatea pe posibilele direcţii de atac sau de retragere. A nu
putea executa trageri eficace are drept consecinţă scăderea posibilităţilor de a ataca.
Posibilitatea.de a preveni îi oferă individului ocazia să se pregătească pentru acţiune, iar
faptul de a putea ataca sau, dacă este cazul, de a se retrage din luptă, îi oferă siguranţa că
va dobândi victoria sau, cel puţin, că se va putea ,conserva". În lipsa acestor factori,
senzaţia de neputinţă, care se instalează, provoacă teamă şi panică, datorită instinctului de
conservare.
Sentimentul de a face parte dintr-un grup oferă, cel puţin în mod simbolic, sprijin,
ocrotire şi protecţie. Dacă, datorită nopţii, individul se simte singur, izolat în întuneric,
sentimentul de siguranţă dispare. Dar sprijinul, ocrotirea şi protecţia sunt caracteristicile
care definesc „imaginea mamei". Pe de altă parte, depărtarea de şeful unităţii presupune
inexistenţa „figurii tatălui", care înseamnă autoritate, fermitate, securitate, putere, sprijin
etc. Faţă. de această situaţie, lipsit de prezenţa „imaginii părinţilor", soldatul se simte
„orfan şl părăsit". Aceasta este o realitate pe care orice manual de specialitate o defineşte
drept cauză a neliniştii şi stărilor nevrotice.
Noaptea, cu caracteristicile sale, stimulează imaginaţia soldatului care este singur, izolat
de ceilalţi, cu sufletul plin de dorinţe, nelinişti sau temeri.
Mediul natural de activitate a omului nu este noaptea. Întunericul copleşeşte, terorizează,
provocând apariţia unor imagini inconştiente, cu caracter sumbru, care impresionează,
chiar dacă o fac într-o formă difuză şi ca „fundal". Aceste temeri, mai mult sau mai puţin
difuze, aceste imagini ale morţii, dezolării, abandonării şi nesiguranţei, pe care
întunericul şi liniştea le provoacă, sînt proiectate asupra mediului înconjurător, de data
aceasta sub forma unor imagini sau senzaţii concrete, cu aspect material şi real.
Pentru că este întuneric, soldatul îşi poate imagina apărând inamici acolo unde se produce
cel mai mic joc de umbre şi pentru că este linişte profundă îşi poate imagina paşi, voci
sau mişcări datorate unor simple pale de vânt. Noaptea oferă teren favorabil acestor
creaţii imaginare.
Mediul difuz, pe de o parte, şi starea sufletească, pe de alta, sunt cele două fapte (unul
extern şi altul intern) care stimulează imaginaţia ; astfel, în lupta pe timp de noapte, la un
moment dat, un soldat înspăimântat poate deschide repede focul împotriva unor inamici
imaginari, ceea ce va produce o reacţie similară în lanţ la camarazii. săi, dând naştere
unei lupte în „gol", ale cărei unice consecinţe sunt consumul de muniţie şi demascarea
propriilor poziţii.
Concluzii:
Se ştie că, prin intermediul sistemului nervos neurovegetativ, starea emoţională duce la
alterarea echilibrului corporal şi astfel, alături de inevitabila oboseală, apar la soldaţi
stîngăcii şi erori de natură psihică. Faţă de realitatea psihică oferită de lupta pe timp de
noapte, este uşor de evidenţiat necesitatea absolută a unei metodice şi continue pregătiri,
avînd ca scop final adaptarea "soldatului la mediul nocturn şi formarea unor deprinderi
necesare orientării, în mod spontan, în acest mediu.
Tocmai de aceea, în anumite armate moderne, pregătirii pentru lupta pe timp de noapte i
se acordă 40% din timpul avut la dispoziţie.