MEDIUL MILITAR ŞI NATURA LUI NORMATIVĂ

Regimul vieţii militare. Natura lui normativă

Există numeroase opinii cu privire la atitudinile şi conduita militarilor, exercitate de
modul în care sunt concepute, organizate, conduse şi desfăşurate toate activităţile din
perimetrul subunităţii şi unităţii militare, indiferent că este vorba de o şedinţă de tragere,
de un exerciţiu sau o aplicaţie tactică etc. Atunci când fiecare acţiune este organizată şi
condusă în strictă concordanţă cu prevederile regulamentelor, când acestea au stabilite
obiective clare si solicită intens capacităţile intelectuale, psiho-morale şi fizice ale
militarilor, când toate acestea sunt percepute ca fiind acte raţionale, care îşi au sursa în
necesităţi reale, există premise certe pentru un climat de ordine şi disciplină.
Viaţa în organizaţia militară nu s-ar putea asigura fără o ordine riguroasă, disciplina fiind
implicată în toate componentele activităţii militare. Modul în care este organizat,
planificat şi condus procesul de pregătire exercită o influenţă determinantă şi asupra
disciplinei militare. Nu poate exista o ordine corespunzătoare acolo unde se fac derogări
de la calitatea instrucţiei, unde şi-au făcut loc superficialitatea, consumul neraţional de
timp, folosirea incompletă a resurselor tehnico-materiale.
Realitatea ne convinge că educatorul numărul unu, "pedagogul cu cea mai mare influenţă
formativă este însăşi viaţa, activitatea militară în toate dimensiunile ei. Militarii sunt
formaţi pe această cale nu prin sfaturi, îndemnuri şi felurite explicaţii (fireşte şi acestea
sunt necesare), ci direct, atunci când fiecare activitate este organizată şi desfăşurată în
concordanţă cu prevederile regulamentelor, când au un conţinut de idei bine selectat şi
exprimat. Numai într-o asemenea ambianţă se educă, se consolidează şi se menţine
ordinea şi disciplina, se dezvoltă calităţi cum sunt spiritul de răspundere, atitudinea
responsabilă faţă de îndatoriri, respectul faţă de norme, rigoarea şi maturitatea. De aceea,
preocuparea comandanţilor de subunităţi pentru pregătirea şi organizarea cu
meticulozitate a şedinţelor de instrucţie, desfăşurarea lor potrivit planului ^pregătirii
pentru luptă, a regulamentelor şi instrucţiunilor în vigoare, utilizarea intensivă a timpului
din program constituie mijlocul de bază în formarea tinerilor în spiritul unei atitudini
corecte faţă de îndatoririle ostăşeşti.
În însuşirea deprinderilor pentru o conduită disciplinată sunt importante toate activităţile
din cadrul programului pregătirii pentru luptă. De aceea, este necesar ca aceste activităţi
să fie organizate încât să constituie în acelaşi timp şt exerciţii sistematice pentru formarea
disciplinei Aşadar, se cere să se acorde aceeaşi atenţie atât încadrării întocmai în orele
destinate instrucţiei de specialitate, pregătirii fizice şi psiho-morale, cât şi timpului pentru
masă şi repaus, celui afectat manifestărilor culturale şi sportive. Desigur, numai prin
simpla fixare a unui regim strict de muncă şi viaţă al militarilor nu se ajunge automat la
formarea unor deprinderi sau a unei conduite disciplinate. Executarea de către fiecare
militar, indiferent de grad, a atribuţiilor regulamentare ce-i revin în funcţia pe care o
îndeplineşte a programului ordonat de comandant, stabilirea clară a responsabilităţilor şi a
modului de desfăşurare a fiecărei activităţi are o mare influenţă asupra disciplinei
militare. Ordinea interioară asigură desfăşurarea vieţii în organizaţia militară pe baza
unor reguli precise, fapt ce îi conferă efect formativ, obişnuind militarii cu o viaţă
ordonată. Ceea ce educă înainte de toate este climatul de ordine, atmosfera de disciplină.
Aceşti factori ajută direct şi într-o măsură importantă la formarea deprinderilor de viaţă
organizată, dezvoltă trebuinţa de a trăi cu scopuri clare, de a face ceea ce este necesar,
obişnuieşte militarii cu rigorile, îi căleşte, îi maturizează.
Ordinea interioară îl determină pe recrut să acţioneze şi să se comporte aşa cum cer
regulamentele, î1 obligă să renunţe la unele obişnuinţe ce nu se încadrează în specificul şi
ritmul activităţii militare. Neasimilarea pe deplin a conduitei bazată riguros pe
reglementările impuse de activităţile militare, generează, în mod inevitabil, anumite
frământări şi tensiuni, sporeşte consumul nervos, creează chiar unele iritări. Dezvoltarea
spiritului de ordine şi disciplină se bazează în mod determinant pe muncă şi pe activităţile
de pregătire pentru luptă. Tragerile, antrenamentele în folosirea armamentului şi tehnicii,
exerciţiile şi aplicaţiile tactice, marşurile - desfăşurate ziua şi noaptea, în situaţii
complexe, în teren variat instrucţia complexă reprezintă căi eficiente ce pot fi utilizate
pentru dezvoltarea unor calităţi ca voinţa, hotărârea, spiritul de întrajutorare,
perseverenţa, sentimentele de solidaritate umană, de prietenie.
Adaptarea tinerilor la noul regim de viaţă, la normele mediului militar, conform cerinţelor
regulamentelor, cere totuşi timp. Sunt necesare anumite restructurări ale vechilor
deprinderi şi obişnuinţe, ceea ce înseamnă producerea unor modificări la nivelul
componentelor automatizate ale comportamentului. Viteza cu care se realizează
restructurările depinde de complexitatea fiecărui stereotip, de temperament şi de interesul
personal pe care îl manifestă militarul.
Uneori, modificările se produc destul de lent şi, în aceste cazuri, tentaţia de a "accelera"
acomodarea pentru a-i aduce cât mai repede pe toţi "la acelaşi nivel" poate să apară
îndeosebi la comandantul tânăr, mai puţin experimentat. Forţarea procesului de formare
a noilor deprinderi determină însă fluctuaţii în comportament şi, în anumite împrejurări,
vechile obişnuinţe, vechile structuri dinamice se reactualizează. Reversibilitatea
menţionată explică, de exemplu, de ce apar fluctuaţii în conduita unor militari din ciclul
doi de instrucţie. Trăinicia efortului de pregătire bine motivat, organizat şi condus din
primele zile, săptămâni şi luni de viaţă militară are efecte pe tot timpul stagiului militar şi
chiar ulterior. De aceea, este nevoie ca formarea noilor deprinderi să se realizeze gradual,
asigurându-se întărirea lor verbală printr-o exersare în toate împrejurările, aşa încât ele să
fie aduse în starea de reflex.
Respectarea regimului de viaţă regulamentar este esenţial pentru asigurarea ordinii şi
disciplinei. Regimul de viaţă este unul din factorii cu multiple influenţe asupra stării
disciplinare, condiţionând starea psihică şi motivaţia militarilor, relaţiile de subordonare,
gradul şi profunzimea integrării militarilor în grup. În procesul de integrare trebuie să se
aibă în vedere nu numai adaptarea tinerilor a noile condiţii - regimul alimentar, de
odihnă, activitatea practică, zilnică, ci şi asimilarea cunoştinţelor transmise şi formarea
deprinderilor necesare specialităţii în care se instruiesc, stabilirea unor relaţii corecte,
regulamentare cu comandanţii şi ceilalţi militari. Practica dovedeşte că organismul
tinerilor se adaptează mai repede la noile condiţii şi că trăsăturile de personalitate şi
calităţile se schimbă mai greu. Aşa de pildă, unii specialişti militari apreciază că
adaptarea fiziologică are loc în două-trei luni, iar aşa-numita adaptare socială necesită
mai mult timp (uneori chiar un an).
Procesul de adaptare este condiţionat de particularităţile psihice şi social-psihologice ale
tânărului recrut temperament, caracter, aptitudini şi înclinaţii, de climatul social-
psihologic din organizaţia militară, stilul de conducere, caracterul şi conţinutul actului de
comandă.
Condiţia de bază pentru conducerea cu succes a procesului de adaptare este organizarea
întregii activităţi şi a vieţii militarilor pe baza şi în strânsă concordanţă cu cerinţele
regulamentelor! militare. Gradul de sociabilitate al comandanţilor'şi şefilor faţă de
subordonaţi joacă un rol important, fapt ce implică stabilirea unor relaţii normale,
respectându-set normele şi f cerinţele regulamentelor militare.
Spre deosebire de celelalte fiinţe vii, care trebuie să se adapteze numai la condiţiile
naturale, omul este obligat, prin structura existenţei sale, să se adapteze şi mediului
social. Se poate spune că adaptarea socială reprezintă un produs al acumulării şi
condensării în timp a reacţiilor de interdicţie interpersonală, un proces de integrare activă
a persoanei. Ea este în strânsă legătură cu conceptul de sociabilitate. Capacitatea
individului de a realiza raporturi pozitive cu ceilalţi (inclusiv cele de convenienţă)
reprezintă capacitatea de acomodare a acestuia la un mediu. Desfăşurată în raport cu
perioadele existente, adaptarea socială are note specifice în funcţie de vârstă, individul
integrându-se treptat la diferite niveluri cu o structură din ce în ce mai complexă.
De la mediul familial la cel şcolar şi apoi la cel profesional sau militar, individul uman
suferă o serie de remodelări succesive, trebuind să renunţe la anumite obiceiuri, atitudini,
valori şi tare pentru a-şi însuşi în permanenţă altele noi, acceptate şi respectate de grupul
social. Graţie adaptării, partenerii de interacţiune formează un tot unitar. Se poate vorbi
de adaptarea la nivelul cuplului conjugal, de prieteni, la nivelul interacţiunii din interiorul
oricărui tip de grup social mic: de muncă, de învăţătură, militar, sportiv, artistic, cultural
etc. Adaptarea interpersonală fiind, în toate cazurile, una din pârghiile de optimizare a
relaţiilor interumane şi de creştere a coeziunii de grup.
Deşi relaţiile interumane au un rol major în adaptarea socială, nu numai ele o
influenţează; intervine şi influenţa factorilor de mediul care, ca şi în cazul altor forme de
adaptare, pot determina aşa numitele "boli de adaptare", în care întreg echilibrul adaptativ
pare depăşit Adaptarea socială este, totodată, în strânsă relaţie cu particularităţile psihice
ale individului şi suferă influenţe importante atunci când acestea sunt modificate de
boală.
Adaptarea nu poate fi concepută ca un criteriu de reuşită socială, ci ca un factor de
stabilitate şi continuitate a efortului, ca o aspiraţie permanentă spre valorile grupului.
Este un fapt dovedit că adaptarea la mediul militar este cu atât mai uşoară cu cat există o
motivaţie mai coerentă. Dar, în foarte multe ţări, în ultimele decenii, se constată o mare
diminuare a motivaţiei şi a toleranţei tineretului pentru activităţi organizate cu caracter
social -refuzul de a face armata ca obligaţie neremunerată, refuzul de a avea o profesie
care să-1 oblige la un program cu o disciplină severă ş.a. Tentaţia distracţiilor facile
create în lumea modernă constituie pentru cei ce manifestă imaturitate în gândire un
imbold la acţiune facilă şi reţineri pentru efortul ce le presupun activităţile ce au loc într-o
formă organizată social.
Deşi mediul militar este cu totul nou pentru cel care urmează să-şi desfăşoare activitatea
în cadrul acestuia, el va fi recepţionat în mod diferit. Din studiile efectuate de specialişti
rezultă că cele mai răspândite forme de manifestare a neadaptării la mediul militar ar fi
indisciplina, agresivitatea şi timiditatea.
Indisciplina este forma cea mai frecventă de exprimare a neadaptării, apărută pe fondul
neînţelegerii de către militar a necesităţi acceptării şi însuşirii regulamentelor militare.
Fie că au la bază lipsa de motivaţie, atitudinea negativă faţă de mediu şi colectiv,
desfăşurarea necorespunzătoare a procesului de instrucţie ori propriile dificultăţi de ordin
psihic cu care militarii vin în armată, cazurile de indisciplină trebuie analizate atent de
comandant şi specialişti (medici, psihologi) luându-se în general măsuri pe linia
prevenirii acestora.
Agresivitatea reprezintă o altă modalitate de exprimare a neadaptării. Ea poate fi întâlnită
sub forma agresivităţii faţă de sine, de ceilalţi şi faţă de comandanţi şi se manifestă pe
cale verbală sau fizică. Cele mai frecvente sunt ultimele tipuri de agresivitate, cu
menţiunea că agresivitatea faţă de şefi se manifestă mai mult verbal şi în special la I
nivelul comandanţilor de grupă şi pluton.
Agresivitatea faţă de sine se exprimă de cele mai multe ori prin autoinsubordonare şi
tentativă de sinucidere. Militarul care nu se poate evidenţia prin instruire, disciplină şi
Încadrare corectă în colectivitate caută să realizeze acest lucru prin forţă, pozând în
"erou" în faţa grupului, atitudine la fel de dăunătoare, de altfel, ca şi a celui care din
timiditate se retrage în sine, separându-se şi izolându-se de colectiv. Cele două atitudini,
deşi total diferite una de alta au ca rezultat comun diminuarea coeziunii grupului şi, ca
urmare, numai acţiunea oportună a acestuia, corelată cu cea a comandantului, poate duce
în final la înlăturarea lor.
Grija, atenţia faţă de tinerii recruţi necesită a se manifesta încă (fin momentul sosirii
acestora în subunităţi şi unităţi, deoarece primele impresii rămân adânc întipărite în
conştiinţa lor, creând starea psihică necesară îndeplinirii îndatoririlor ostăşeşti.
La venirea în armată, tinerii au anumite aspiraţii şi obişnuinţe culturale. Compararea?
acestora cu condiţiile din unităţi semnalează unele neajunsuri, acolo unde nu se adoptă
măsuri corespunzătoare, tin să se accentueze. În aceste condiţii, sâmbăta şi duminica,
plus alte zile de sărbătoare legale, reprezintă un spaţiu favorabil pentru a desfăşura variate
şi complexe activităţi culturale şi sportive. Problema care se pune, este, cine este cel mai
indicat să conceapă şi să conducă asemenea manifestări, dacă cererii? acest lucru
comandanţilor de plutoane şi companii înseamnă practic să-i lipsim de timpul liber ce se
asigură tuturor cadrelor militare. în acelaşi timp, activităţile cultural-artistice şi sportive,
pentru a fi utile, a ti acceptate de militari, necesită o pregătire temeinică, pricepere şi
deprinderi adecvate. De aici, amatorismul şi diletantismul, oricât de generoasă ar fi
tematica acţiunilor, înseamnă practic improvizaţie, lipsă de atractivitate şi dintr-o acţiune
la care militarii ar trebui să participe cu plăcere şi interes, apare pericolul să devină o
povară, o "plictiseală organizaţi", o pierdere de timp. Astfel, dintr-un factor ce ar trebui să
aibă consecinţe pozitive atât în planul atitudinii faţă de îmbogăţirea orizontului
cunoaşterii cât şi în cel al destinderii, al recreării, al refacerii potenţialului fizic şi psiho-
moral, activitatea culturală devine, când nu este condusă de oameni competenţi, un factor
ce generează insatisfacţii, nu contribuie la întreţinerea în unităţi şi subunităţi a unui climat
optim care să concure la dezvoltarea orizontului spiritual. De aici apare nevoia
încredinţării acestei sarcini unorlofiţeri cu o pregătire pedagogică şi metodică adecvată,
autentici "aniniatori" culturali.
Sădirea deprinderilorşi obişnuinţelor caracteristice comportamentului şi acţiunii în mediul
militar, generează la rându-i formarea atimdinilor, mtărirea convingerii că totul este făcut
în limite legale, regulamentare, constituindu-se astfel premise pentru o educaţie temeinică
sub raport etico-juridic. Un comportament inegal din partea comandantului, când excesiv
autoritar, când mai puţin autoritar, ar fi dăunător, ar dezorienta subordonaţii.
Cointeresarea militarilor determină amplificarea angajamentului şi direcţionarea lor
potrivit cerinţelor, iară .
c) Desemnarea pentru fiecare participant sau grup la instruirea pentru luptă a rolului de
competenţă, tradus în cunoştinţele şi capacităţile necesare îndeplinirii acestuia;
d) întărirea de către fiecare a cunoştinţelor şi formarea deprinderilor stabilite, a modului
de a le utiliza în scopul realizării acţiunii comune;
e) Acţiunea generala, în cadrul căreia fiecare îşi îndeplineşte; rolul desemnat în strânsă
legătură cu ceilalţi;
f) Proba operativă prin care comandantul controlează dacă obiectivul a fost realizat
Se apreciază că printr-o asemenea metodologie se obţine o motivare corespunzătoare a
militarilor tocmai prin implicarea lor în procesul pregătirii, prin ajutorarea lor de a
percepe corect raţionalitatea activităţilor ce se desfăşoară în unitate, în general a
regimului de viaţă în care să se încadreze. Prin instrucţie, în ultimă instanţă, se formează
şi se menţine şi disciplina.
Procesul de pregătire pentru luptă, de fapt instrucţia de zi cu zi se dovedeşte a ii
determinantă în transformarea treptată a individului din cetăţean în soldat, în asimilarea
valorilor şi normelor specifice armatei, inclusiv în planul asimil" deprinderilor
comportamentului militar.