Plan-conspect

Disciplina: „Psihologia juridică”

Tema: „Comportamentul colaboratorului

de poliţie în raport cu conducătorul
şi colegii de serviciu”
Scopul: Pregătirea personalului
Timpul: 1 oră
Locul: Sala de studii
Metoda: Prelegere

Bibliografie:
1. Curs de psihologie militara, Bucuresti, Academia Militara, 1973 .
2. Elemente de sociologie si psihologie militara, Culegere de texte, Bucuresti,
Academia Militara, 1988 .
3. Gheorghe Aradavoaice - Profil psiho-profesional ; Comandantul, Ed. Academia de
înalte Studii Militare, 1994 .
4. Stroe Marcus - Stiluri apreciative, Bucuresti, Ed. Academiei, 1980.

Chişinău 2010
 I. Personalitatea comandantului

Personalitatea, în sensul restrîns al termenului, reprezintă persoana integrată

social, ca expresie a unor calitati biopsihice, sociale si morale, care se defineste prin
originalitate, atît în activitatea desfasurată pe tarîmul creatiei de valori materiale si
spirituale, cît si în viata politica si sociala. Personalitatea constituie un sistem
biopsihosocial si cultural, mai exact o unitate structurala, organizata, a însusirilor
cognitive, afectiv-motivationale, relationale fiziologice si morfologice ale persoanei,
aflata într-o strînsa interdependenta, relativ constante si în evolutie. Personalitatea se
exprima într-un ansamblu structural de predispozitii înnascute si acumulate, care
determina si reflecta modul propriu al unei persoane de a se comporta, adapta la
mediu si de a fi perceputa de ceilalti, precum si adoptarile sale succesive legate de
maturizarea si experienta sa socio-afectiva si culturala.
Poliţia, ca parte a sistemului social global, militarii, ca membrii ai societatii,
beneficiaza direct sau mediat de ceea ce se asigura în plan material si spiritual pentru
afirmarea oamenilor ca personalitati, concura la crearea si în acelasi timp se
modeleaza potrivit sistemului de valori stiintifice, culturale, etice si estetice specifice
sistemului de dezvoltare a societatii.
Acceptînd ca personalitatea este ea însasi o valoare creatoare de valori, se întelege si
mai bine cîta nevoie este de cadre militare competente, cu disponibilitati actionale, cu
un pragmatism accentuat. Experienta istorica dovedeste ca niciodata si în nici un
domeniu progresul nu a fost opera unor incompetenti, fricosi, comozi, a unor indivizi
stersi si blazati.
Un sef, un comandant cu personalitate înseamna: a fi cult, a avea si a dovedi un
larg orizont de cultura generala, militara si de specialitate; a stapîni solide cunostinte
în domeniul condus; prestanta autoritate, prestigiu; om de onoare, modest, apropiat,
exigent, dar nu dur; încrezator în fortele proprii si ale celorlalti; cu opinii si puncte de
vedere proprii, exprimate deschis fata de subordonati; capacitatea de a recunoaste
sincer propriile greseli; puterea de a lupta cu propriile slabiciuni, de a le cunoaste si
de a le învinge.

II. Stilul de conducere al comandantului

În literatura de specialitate se abordeaza trei tipuri de stiluri:

a) stilul de conducere autoritar, care presupune realizarea tuturor activitatilor de
catre subordonati, fara ca acestia sa fie consultati si care da nastere, de regula, unui
climat psihosocial apatic.
b) stilul de conducere democratic, care se caracterizeaza printr-o mare încredere
a sefului în capacitatile si buna credinta a subordonatilor, a colectivului, prin
recunoasterea valorii lor, prin motivarea si angajarea acestora în actiuni, printr-o
consultare continua.
 c) stilul de conducere permisiv, este cel în care comandantul participa în mica
masura la organizarea si desfasurarea activitatilor, grupul fiind lasat sa mearga de la
sine, cu interventii rare si de suprafata.
În realitate acesta tipuri de conducere nu se întîlnesc în stare pura, cu atît mai
putin în colectivitatile militare . O serie de autori grupeaza influentele extra si
intragrupale, care impun sefului sa adopte un anumit stil de conducere în trei
categorii:
1.relatia dintre conducatori si membrii grupului;
2.natura sarcinii - gradul în care sarcina grupului implica o anumita strategie
sau este ambigua, nedefinita;
3.natura pozitiei, autoritatea formala si informala a celui care conduce;
Orice comandant utilizeaza, în functie de calitatile pe care le are, un anumit stil
de conducere, iar acesta, prin efectele sale, îsi pune amprenta nu numai asupra
atitudinilor fata de ndatoriri ale oamenilor, a motivatiei si rezultatelor actiunilor, ci si
asupra climatului de munca. Din acest motiv, stilul de conducere este numit n
literatura de specialitate o variabila cauzala. Se considera ca nu este îndeajuns ca seful
sa fie competent, harnic, exemplu de constiinciozitate în munca, ci trebuie sa fie
priceput şi în ceea ce priveste formarea unui climat optim în colectivul pe care-l
conduce.
Un bun cunoscator al problemelor specifice colectivului, un bun specialist si
deopotriva un priceput organizator al activitatilor celor din subordine, prin
intermediul unor fenomene psihosociale ca autoritate, prestigiu, influenta,
popularitate, respect etc., generate de competenta profesionala, de conduita, de natura
relatiilor cu ceilalti, influenteaza în mod hotarîtor eficienta actului de comanda.
În situatia cînd cel care este în fruntea unui colectiv are o slaba pregatire
profesionala, cunostinte tehnice de specialitate reduse, insuficiente deprinderi si
capacitati organizatorice, creeaza dificultati în desfasurarea normala a activitatilor.
O componenta organica a stilului de lucru al sefului, o constituie capacitatea
organizatorica a acestuia, priceperea sa de a organiza temeinic si eficient activitatea
subordonatilor, a grupului aflat sub comanda sa.
Practica dezvaluie faptul ca atunci cînd sefii organizeaza riguros munca, pe
baza unor criterii si obiective bine delimitate, repartizeaza judicios fortele de care
dispune, distribuie la timp si adecvat sarcinile, controleaza oportun si solutioneaza
prompt cele constatate, subordonatii lor reusesc sa-si rezolve problemele de serviciu
în spatiul afectat prin programul de munca stabilit. În acest fel, cadrele militare au si
timpul necesar de a se ocupa de familie, de cresterea si educarea copiilor si de viata
lor spirituala.
Lipsa calitatilor organizatorice ale sefilor, nesiguranta în cunostintele si
posibilitatile lor se rasfrîng asupra ordinelor ce le dau, în masurile ce le iau, se
materializeaza în dese reveniri fata de ceea ce s-a precizat initial, toate acestea fiind
însotite de urmari, atît în planul utilizarii eficiente a timpului de munca, cît si a
rezolvarii în program a atributiilor. De aceea , subordonatii ajung adesea sa lucreze
peste orele de program, ceea ce are efecte negative asupra preocuparilor pentru o viata
familiala normala, pentru activitati spirituale, culturale recreative.
Stilul de conducere al comandantilor în care predomina elemente de tipul:
încredere redusa în subordonati, slaba preocupare pentru cunoasterea celor cu care
lucreaza, lipsa de receptivitate la problemele ridicate de subordonati, accent mai mare
pe pedepse decît pe recompense, exigenta sporita fata de altii si scazuta fata de sine,
este daunator în multe privinte.
Un asemenea stil, care face abstractii de aspectele de ordin uman si de
consecintele modalitatilor necorespunzatoare de exercitare a actului de conducere
asupra starii psihice si motivatiei subordonatilor, genereaza de obicei un climat
tensional, raporturi interpersonale formale nesprijinite pe o motivatie trainica, în care
sa fie prezente respectul, stima, cooperarea activa autentica.
Respectul pentru munca subordonatilor se dovedeste un element esential al
comportamentului sefului în procesul conducerii, cu efecte importante asupra
randamentului muncii. Usurinta unor sefi de a da verdicte negative, fara a avea
argumentele necesare sau competenta cuvenita nu poate duce decît la risipa de energie
umana, la insatisfactii. În grupurile unde apar asemenea manifestari însasi motivatia
muncii este afectata ; teama de reprosuri. Înlocuieste preocuparea pentru calitatea
muncii.
Consultarea subordonatilor, participarea lor la luarea deciziilor prezinta o serie
de avantaje, care sunt valorificate de sefii cu experienta.
Pentru a crea un climat participativ, comandantul trebuie sa se ocupe si de
judicioasa repartitie a sarcinilor pe oameni. Este datoria sefului ca atributiile si
drepturile sa fie bine precizate, responsabilitatile clar delimitate, sa asigure un sistem
de apreciere si promovare care sa respecte cerintele legalitatii.
Ca o concluzie de final la acest capitol putem mentiona faptul ca, pentru a obtine
succese în activitatea de conducere, sefului i se solicita: priceperea în adoptarea
variantei optime si capacitate actionala pentru finalizarea acesteia ; spirit de initiativa
si o buna cunoastere atît a indivizilor din subordine, cît si a relatiilor dintre ei, o buna
pregatire psihopedagogica; spirit de corectitudine, disciplina si încredere în oameni.

III . Probleme psihologice în relatia commandant - subordonati

1.Relatia commandant - subordonati

În cele ce urmeaza ne propunem sa tratam unele din multiplele aspecte care
privesc caile si mijloacele de perfectionare a relatiilor dintre sefi si subordonati, pe
baza respectarii cerintelor sociale, a legilor si regulamentelor poliţieneşti.

2.Interrelatia comandant-subordonati
 Armata, sub aspectul organizarii sale launtrice, constituie un sistem complex,
care se structureaza în mod specific, incluzînd multiple verigi si trepte ierarhice, arme
si specialitati pluridiversificate.
În cadrul articulatiilor si resoartelor, care asigura buna functionare a
organismului militar, un rol principal revine raporturilor dintre oameni, dintre
comandant si subordonat. Pe baza si prin intermediul acestor legaturi se realizeaza
contacte interpersonale dintre oameni, are loc procesul multiplu si complex de
cooperare si colaborare ostaseasca. Atît în timpul cît si în afara programului de
serviciu, între militari se dezvolta si se formeaza o serie de interactiuni necesare si
variate care sunt conditionate de actiunea mai multor factori cum sunt: îndeplinirea
colectiva a diferitelor activitati, ordine si misiuni, comunicarea si schimbul reciproc
de idei, pareri, gînduri si impresii, a unor trairi afective complexe.
Interrelatiile dintre poliţişti, stabilite prin norme regulamentare, exercita o
puternica influenta asupra întregii vieti a poliţiştilor. Ele constituie o forta materiala
propulsoare, care declanseaza si directioneaza energiile creatoare individuale si
colective ale militarilor pe calea îndeplinirii datoriei de poliţist. În armata prin relatiile
interumane corect statornicite, militarii au posibilitati de a dobîndi noi valente socio-
morale, de a-si spori si valorifica capacitatile personale.
Studiile militare cu caracter psihopedagogic si sociologic atesta ca un loc
central în edificiul relational revine raporturilor dintre comandant si subordonati.
Aceste relatii în poliţie sunt institutionalizate, ele implicînd o ierarhie piramidala,
statuata, a gradelor, comenzilor si functiilor militare, precum si a diferitelor nivele de
subordonare a persoanelor si colectivelor din care fac parte la momentul dat.
Interactiunea dintre comandant - subordonat în armata constituie o expresie a
functiei de conducere, o forma de manifestare concreta a atributelor de comanda si
decizie militara.
Interrelatia comandant - subordonat se prezinta ca fiind un complex sistem
social-uman asimilat ciberneticii, care poseda o structura si o fizionomie specifica,
functionînd conform principiului conexiunii inverse. S-a dovedit ca seful si
subordonatul, indiferent de esalonul unde îsi desfasoara activitatea, constituie cei doi
factori de baza necesari si omniprezenti, care luati împreuna, asigura buna functionare
a sistemului enuntat. Fiecare dintre acesti termeni ocupa în cadrul sistemului nostru
un loc anumit, îndeplinind un rol determinat, în sensul ca sefului îi revine dreptul unic
de a hotarî si de a comanda, iar subordonatului îi revine obligatia executarii, fara
sovaire si amînare a celor ordonate de seful sau.
Cele doua parti componente ale sistemului dat, avînd sarcini si atributii
functionale bine stabilite prin legi si regulamente militare, se gasesc într-o strînsa
unitate de actiune, influentîndu-se reciproc în planuri si niveluri diferite. Vorbind
despre modul concret în care se manifesta interelatia comandant - subordonat, despre
felul specific în care se interconditioneaza cei doi factori, putem sublinia cîteva
aspecte cu caracter functional.
 La un prim nivel, au loc o suma de actiuni, directe sa mijlocite, venite din
partea comandantului si îndreptate spre subordonatii sai. La rîndul lor subordonatii
receptioneaza, acumuleaza informatiile si ordinele comunicate de comandant,
reactionînd într-un anumit fel, fapt materializat într-o suita de materiale personale.
Urmarind, la un nivel superior, dezvoltarea functionala a relatiei comandant -
subordonat în contextul activitatii militare, se remarca, de aceasta data, interventia
comandantului de control si verificare concreta a modului în care subordonatii sai au
asimilat cele învatate pe timpul desfasurarii sedintelor, a exercitiilor teoretico -
aplicative, a felului în care acestia au aplicat în activitatea personala diferitele indicatii
primite.
Distingem, asadar, în cadrul sistemului comandant - subordonati functionarea a
doua circuite corelate dialectic : primul caracterizat prin însumarea tuturor actiunilor
de comanda si executie, iar cel de-al doilea avînd o functie inversa de control si
verificare.
Trebuie precizat ca dinamica influentelor si actiunilor conexe, care se
desfasoara la nivelul sistemului comandant - subordonati presupune cu necesitate
dezvoltarea relativ autonoma a fiecareia dintre cele doua parti.
Dezvaluirea unora dintre corelatiile sistemului relational, ne impune sa reliefam
si unele implicatii psihopedagogice de care trebuie sa se tina seama în procesul
instructiv-educativ militar.
Un prim aspect al problemei se refera la faptul ca o serie de acte si manifestari
concrete de comportament ce decurg din interactiunea comandant - subordonati, la
toate nivelele de subordonare, sunt predeterminate, au un caracter strict formalizat,
fiind prevazute de regulamente, instructiuni sau dispozitii speciale.
Cel de-al doilea aspect se refera la prezenta în cadrul raporturilor generale
dintre comandant si subordonati a unor manifestari de personalitate, care nu sunt
normate strict prin regulamente si instructiuni militare.
De aceea, atunci cînd vorbim despre aria de cuprindere a sistemului de relatii
dintre comandant si subordonati, despre masurile care vizeaza perfectionarea
legaturilor dintre acestia, este necesar sa luam în considerare cele doua determinari
psihosociale: aspectele formale si cele neoficiale, rezultate din activitatea militara.
Trebuie retinut de asemenea, ca în contextul vietii militaresti raporturile dintre
comandant si subordonasi îmbraca multiple forme particulare de manifestare, care
sunt conditionate de specificul ierarhiei poliţieneşti.
Realitatea militara arata ca diferite regulamente sau alte acte normative, oricît
de bine ar fi ele alcatuite, nu pot sa reflecte, sa cuprinda sau sa epuizeze întreaga
bogatie de forme si manifestari ale relatiilor dintre comandant si subordonati,
multimea de aspecte si nuantari ale vietii psihice interpersonale.
 3. Cerinte si cai de perfectionare a raporturilor dintre comandant si
subordonat.
Dezvoltarea superioara a interrelatiei comandant - subordonati la toate
nivelurile de subordonare se asigura prin respectarea stricta a cerintelor
regulamentare, a principiilor legalitatii, ale respectului si încrederii reciproce.
În cele ce urmeaza ma voi referi la unele directii, factori si modalitati care
vizeaza întarirea raporturilor dintre comandant si subordonati.
De la bun început se poate afirma cu deplin temei ca exemplul personal al
sefului, prestigiul si autoritatea acestuia constituie unele dintre conditiile, modalitatile
educative de baza prin care se obtine subordonarea reala a celor comandanti, precum
si realizarea unei suduri organice si trainice între comandant si subordonati.
Practica instruirii trupelor ne arata ca subordonatii îsi îndreapta privirile
continuu spre comandant, straduindu-se sa-i urmeze exemplul, sa-si însuseasca stilul
lui de munca felul de a fi si de a se comporta în timpul si în afara serviciului.
Exemplul personal al sefului se coreleaza si se întrepatrunde dialectic cu
autoritatea acestuia, care constituie, de asemenea, o conditie indispensabila procesului
de instruire si educare a subordonatilor.
Vorbind despre prestigiul comandantului, este necesar sa mentionam distinctia
dintre autoritate si autoritarism. Autoritatea reala a comandantului rezida în gradul si
functia militara cu care este investit, în ascendentul sau profesional, moral asupra
subordonatilor. Autoritarismul exprima actiunile unui comandant, care sub
acoperamîntul învestiturii oficiale, îsi impune arbitrar si unilateral puterea si forta
functiei ce o detine.
Crearea unui climat sanatos de munca bazat pe încredere, stima si respect
reciproc, pe coeziune, constituie o alta modalitate de optimizare a relatiilor dintre
comandant si subordonati.
Raporturile de încredere dintre comandant si subordonati, nu apar de la sine.
Ele se formeaza si se dezvolta pe o baza sociala obiectiva, determinata de telurile
comune pe care le slujesc atît comandantul, cît si subordonatii. Dezvoltarea încrederii
este conditionata de urmatorii factori: masura în care oamenii sunt sinceri si deschisi
în raporturile dintre ei; dorinta reciproca de a-si asculta si împartasi gîdurile; gradul în
care acestia dovedesc loialitate, stima si respect unii fata de ceilalti în diferite ocazii;
nivelul si intensitatea sprijinului, conlucrarii si întrajutorarii în munca.

4. Ordinea si disciplina poliţienească - factori de baza ai întaririi raporturilor

dintre comandant si subordonati.
Sfera de cuprindere si manifestare a ordinii si disciplinei în viata militara este
deosebit de larga si complexa, îmbracînd multe forme concrete de actiune. În
continuare voi evidentia numai unele aspecte care vizeaza perfectionarea
interrelatiilor dintre comandant si subordonati în contextul procesului instructiei si
educatiei poliţieneşti.
 O prima problema care se impune atentiei este aceea cu privire la stabilirea unui
contact reciproc activ si permanent între comandant si subordonati, care sa le permita
o comunicare directa si nelimitata.
Experienta arata ca pentru o buna desfasurare a activitatii este necesar ca seful
sa fie pentru subalterni o prezenta reala în toate împrejurarile. Oricîti de multi oameni
ar avea în subordine, comandantul trebuie sa fie accesibil tuturor pentru oricare din
probleme si mai ales pentru acelea care impun buna lui informare si documentar.
Psihologia si pedagogia militara recomanda comandantilor ca pe linia
activitatilor ce o desfasoara pentru perfectionarea interrelatiei comandant- subordonat,
a sistemului de comunicare, sa tina seama de unele reguli educative cum ar fi: sefii
trebuie sa asculte întotdeauna cu atentie, rabdare si grija ceea ce li se comunica; ideile
prezentate de subordonati trebuie privite de comandant cu multa bunavointa si
întelegere; comandantii trebuie sa accepte sa primeasca si sa încurajeze atitudinile
critice ale subordonatilor.
O alta problema importanta care se pune în legatura cu întarirea si influenta pe
care ordinea si disciplina militara o exercita asupra raporturilor dintre comandant si
subordonati se refera la modalitatile de repartizare a responsabilitatilor si de efectuare
a controlului îndeplinirii misiunilor încredintate.
Este necesar sa se retina în concluzie, ca evolutia superioara a relatiilor dintre
comandanti si subordonati în poliţie contribuie la întarirea capacitatii de actiune
unitara a colectivelor de militari, la afirmarea valorilor profesionale, etice, la ridicarea
individului prin grup si a grupului prin cei care îl compun.

Întrebări de recapitulare a temei:

1. Cum trebuie să fie personalitatea comandantului?

2. Enumeraţi tipuri ale stilului de conducere.
3. Care este ralaţia comandant-subordonat?
4. Care sunt cerinţele şi căile de perfecţionare a raporturilor dintre comandant-
subordonat?
5. Care sunt factorii de bază ai întăririi raporturilor dintre comandant şi subordonaţi?