PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ PENTRU LUPTĂ

Manipulare şi război psihologic

Cuvinte-cheie:
 Arma psihologică
 Protecţie psihologică
 Război informaţional
 Propaganda
 Operaţii psihologice

Războiul psihologic este o parte componentă a războiului modern. El a devenit o

generalizare şi permanentizare a violenţei, un nou gen de armă: arma psihologică. El se
circumscrie conceptului mai larg de influenţă socială.
Influenţa reprezintă un fenomen fundamental al vieţii individuale şi sociale, vizând
modificarea atitudinilor şi comportamentelor unor grupuri sau persoane. Influenţarea
psihologică desfaşurată de către agresor este un tip special de influenţă care se poate
numi manipulare.
Numeroasele lucrări de specialitate n-au clarificat încă raportul exact dintre manipulare
şi război psihologic. Părerile merg de la sinonimia termenilor până la opoziţia lor. Mai
mult decât atât: în loc de război psihologic (termen la care se tinde a se renunţa), se
folosesc şi alte concepte, cu acelaşi înteles: luptă sau agresiune psihologică,
operaţii/acţiuni psihologice sau chiar război informaţional.
Indiferent de denumire, această nouă formă de război a devenit tot mai eficientă, iar
ideea că victoria poate fi obtinută şi fără arme, doar prin convingere – nu este nouă, ea a
însoţit fenomenul militar dintotdeauna.
În secolul nostru au apărut mijloace special destinate pentru utilizarea armei
psihologice: radioul şi presa şi-au adus contribuţia în cele două razboaie mondiale şi
ulterior televiziunea a reuşit să domine mass-media. Ea a devenit cea mai eficace armă
de manipulare psihică, aşa cum o demonstrează conflictele din Balcani sau Irak.
Primul război din Golf a fost un succes total al tehnicilor de manipulare. Imaginile cu
prizonieri au avut un impact emoţional puternic asupra inamicului(scene în care soldaţii
irakieni ieşeau din adăposturile subterane şi sărutau bocancii învingătorilor, au
contribuit substanţial la demoralizarea soldaţilor irakieni şi la predarea în masă a
acestora (Stavre, I., 2004, pag. 107).
Al doilea război din Golf, în afara formulei de includere a jurnaliştilor în cadrul
unităţilor militare ce a dus la un nou model de manipulare prin transferul emoţional de la
soldaţi la jurnalişti, s-a remarcat prin cel mai acerb război al propagandelor, de ambele
părţi.
Toate conjuncturile în care se desfăşoară războiul contemporan pun tot mai acut
problema definirii sau redefinirii agresiunii psihologice şi relevarea dimensiunii ei
manipulative. Există mai multe definiţii ale războiului psihologic ce corespund
doctrinelor politico-militare ale unor mari puteri sau organizaţii.
Francezii au lansat conceptul de acţiuni în câmp psihologic ce vizează două nivele de
organizare:
1. consolidarea psihomorală proprie prin acţiuni de apărare sau protecţie
psihologică.
2. acţiuni de demoralizare, intoxicare şi dezinformare a inamicului (Hentea,
C., 2002, p. 15).
Doctrina românească din 2001 aderase iniţial la o formulă asemănătoare privind
acţiunile psihologice.
Definiţia NATO pentru operaţii psihologice (PSYOPS) la care a aderat şi doctrina
noastră militară în 2003, se referă la acele acţiuni psihologice desfăşurate în timp de
pace, criză sau război, îndreptate asupra unor audienţe inamice, prietene sau
neutre, în scopul influenţării atitudinii şi comportamentului acestora în vederea
realizării obiectivelor politice şi militare (Hentea, C., 2004, p. 40).
În dicţionarul american de termeni militari, războiul psihologic se referă la:
 folosirea planificată a propagandei şi a altor acţiuni psihologice, cu
scopul de a influenţa opiniile, emoţiile şi comportamentul grupurilor
 străine inamice, într-un mod care să sprijine înfăptuirea obiectivelor
naţionale (Sima, T., 2004, p. 230).
Influenţarea psihologică desfăşurată de agresor, nu poate avea decât un sens
manipulativ. Manipularea este un tip special de influenţare desfăşurată de către agentul
agresor, ce-şi urmăreşte în primul rând interesele, însă aceasta nu generează întotdeauna
daune, prejudicii victimei sau ţintei.
Conceptul de manipulare lasă libertate de interpretare şi acest fapt poate fi sursa
confuziei terminologice sub care se analizează şi comentează fenomenul războiului
psihologic.
Indiferent de sensul ales, cel larg de influenţă socială de tip special sau cel restrâns, de
influenţă în discordanţă cu interesele manipulaţilor, războiul psihologic are obiectivul de
a manipula.
Fenomenul manipulării apare "atunci când o anume situaţie socială este creată
premeditat pentru a influenţa reacţiile şi comportamentul manipulaţilor în sensul dorit de
manipulator" (Ficeac, B., 2004, p. 30).
Conflictul militar este un teren propice acestui fenomen. Factorii de risc ai câmpului de
luptă şi situaţia–limită în care se află militarul care trebuie să trăiască atât pacea, cât şi
războiul, ca două stări distincte de normalitate, fac deja vulnerabilă starea psihică a
luptătorului. Dacă agresiunea psihologică urmăreşte punctele sensibile, nevralgice ale
adversarului, perspectiva de a provoca panică, derută, confuzie, capitulare, este foarte
mare.
Acţiunile de subminare a stării psihomorale a adversarului, reducerea capacităţii de
rezistenţă psihică şi a voinţei de a lupta pot începe înainte de declaşarea acţiunii militare.
O altă trăsătură a manipulării este caracterul indirect, de la distanţă, între cel care
manipulează şi cel manipulat (de obicei prin intermediul mass-media) rezultatul fiind o
relaţie socială nefirească, înstrăinată, anxioasă, frustrantă.
Se acţionează asupra inconştientului, unde forţa sugestiei este deosebit de mare şi
individul acţionează sub o presiune de care nu este conştient. De aceea, fisurarea sau
chiar schimbarea sistemului de referinţă poate fi mai uşor provocată prin formule şoc
(sloganuri) puternic emoţionale.
Manipularea poate avea drept rezultat dezumanizarea, atât a agresorilor, cât şi a
victimelor. Se poate ucide cu sânge rece, din convingere, numai datorită inoculării ideii
că ceea ce se omoară nu sunt oameni (exemplul milioanelor de evrei omorâţi sau
bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki). La aceasta se adaugă procesul
dezindividualizării ce creşte spiritul agresiv. (Ficeac, B., 2004, p. 20 - 28, 40 – 42).
Presiunea grupului poate avea ca efect şi anihilarea gândirii proprii. Neglijarea acestui
principiu a dus la greşeli costisitoare, precum distrugerea flotei americane la Pearl
Harbour sau accelerarea ofensivei militare din Vietnam – pentru că în procesul de
decizie a primat spiritul de echipă, unitatea, în ciuda ezitărilor şi îndoielilor unor membri
ai comisiilor (Janis, 1972, citat de Oberle, DeVisscher, P., 2001, p. 313).
Manipularea persistă şi după ce conflictul armat s-a stins. Desfăşurată pe o perioadă
lungă de timp, de ordinul anilor, ea poate duce la remodelarea psihologică a unor mari
colectivităţi umane. În acest caz, se produce cunoscutul "paradox al influenţei" prin
care, cu cât s-a acţionat mai mult timp asupra psihicului, cu atât rezistenţa la manipulare
este mai mare. Probabil că astfel se explică fanatismul religios sau etnic şi
impenetrabilitatea totală la manipulare a atentatorilor sinucigaşi.
Manipularea psihologică are în vedere o serie de procese şi fenomene ce stau la baza
schimbării conduitei:
 tendinţa spre echilibru cognitiv şi emoţional,
 disonanţa cognitivă,
 nevoia de recunoaştere, afiliere sau securitate,
 efectul carismatic,
 fenomenul de sugestie controlată.
Printre tehnicile ce ilustrează eficacitatea acestor efecte sau fenomene, despre care se tot
vorbeşte, sunt "tehnica piciorului–în–uşă", "tehnica uşii–în–nas", tehnica momelii,
tehnica manipulării prin percepţie subliminală.
Manipularea informaţională este modalitatea de bază prin care se realizează
manipularea. Extensia mass-mediei, posibilitatea de a recepţiona în timp real orice
eveniment de pe glob, dezvoltarea tehnologiilor comunicaţionale, diversificarea
suporturilor ce transmit informaţia, fac din războiul informaţional o emblemă a lumii
contemporane ce readuce în discuţie delicatul subiect al propagandei.
Termenul propagandă avea iniţial un sens neutru, acela de a răspândi credinţa, apoi o
opinie, o doctrină oarecare.
Propaganda continuă să fie asociată cu minciuna şi manipularea. Prin modul de a putea
împleti adevarul cu falsul, ea este, într-adevar, forma principală prin care se poate
acţiona asupra conştiinţei şi sentimentelor.
Ea poate fi:
1. deschisă (oficială) - corespunde în condiţii de război, modernelor servicii de
relaţii publice
2. acoperită (îşi ascunde provenienţa), având la bază calomnia, ponegrirea,
defăimarea. Aceasta, la rându-i poate fi neagră şi cenuşie în funcţie de gradul de
acoperire şi procedeele folosite. Propaganda neagră este cea mai eficientă,
abordeaza temele cele mai acute şi lasă impresia că îşi are sursele pe teritoriul
inamicului. Ea poate folosi mijloace dintre cele mai perverse ce provoacă stare
de panică, derută, tensiune, nesiguranţă, prin zvonuri, alarme false şi apeluri
telefonice, şantaj, imitarea vocii unor personalităţi cunoscute sau presiunea
psihologică asupra lor (ameninţări, sechestrare). Este foarte posibil ca şi arma –
informaţională a terorismului să facă parte câteodată din mijloacele folosite. În
propaganda cenuşie, nu se specifică sursa, dar nu se declară făţiş împotriva
adversarului, abordând subiecte senzaţionale ce vulnerabilizează publicul.
În funcţie de metoda predominantă folosită, propaganda poate avea suport emoţional,
faptic sau persuasiv (Cristea, D. p.387).
Prima urmăreşte provocarea deliberată a unor trăiri şi adeziuni afective puternice,
utilizându-se imagini, formule verbale şi simboluri cu mare încărcătură emoţională.
Această propagandă stă la baza manipulării populaţiei cu un nivel foarte scăzut al
instruirii, mai ales în zonele de pe glob, unde predomină sărăcia şi analfabetismul.
Propaganda cu suport faptic are la bază evenimente special alese, după criteriile dorite şi
se împleteste în general cu cea persuasivă, prin utilizarea abilă a regulilor retorice pentru
captarea afectivă şi intelectuală a auditoriului.
Dacă manipularea este o componentă curentă a vieţii sociale contemporane, fiind legată
nemijlocit de exercitarea puterii şi a controlului social, se pune problema rezistenţei la
manipulare şi contracararea ei.
Măsurile privesc atât planul personal, cât şi cel instituţional. De mare importanţă este
asigurarea unei protecţii psihologice de calitate. "Confruntarea se produce pe terenul
psihic al omului, acolo unde se formează opiniile, convingerile şi atitudinile, câstigă cel
care reuşeste primul şi mai consistent să întărească sau să modifice în sensul dorit
trăirile psihice ale luptătorului" (Hariuc, 1994, p. 65). Este necesară stabilitatea
convingerilor, potenţarea trăsăturilor de personalitate pentru a face faţă situaţiilor limită,
dar şi cunoştinţe teoretice legate de psihologia socială.
Strategia activităţilor de contracarare trebuie să vizeze sursa (de unde provine
manipularea), factorii care intermediază comunicarea, motivaţia, mijloacele tehnice
folosite, caracteristicile ţintelor vizate, monitorizarea permanentă a efectelor provenite
datorită manipulării, dar şi datorită contracararii ei.
La nivel individual, se cere un nivel de analiză si autoanaliză aprofundat, alternarea
momentelor de detaşare cu cele de implicare (Ficeac, 2004, p. 194), identificarea
discontinuităţilor, căutarea motivaţiilor ascunse, folosirea şi compararea unor surse de
informare independente şi chiar o anumită independenţă faţă de gândirea de grup.

BIBLIOGRAFIE

1. Cathala, Henri- Pierre, Epoca dezinformării, Editura militară, Bucureşti, 1994;

2. Cracsner, C. E., Elemente de psihologie militară, Editura Academiei de Înalte Studii
Militare, Bucureşti, 2003;
3. Cristea, D., Tratat de psihologie socială, Editura Protransilvania;
4. DeVisscher, Pierre, Neculau, A. (coordonatori), Dinamica grupurilor, Texte de bază,
Polirom, 2001;
5. Duţă, Victor, Războiul împotriva minţii noastre, Editura Icar, Bucureşti, 2002;
6. Ficeac, Bogdan, Tehnici de manipulare, Bucureşti, Nemira, 2004;
7. Golu, P., Fenomene şi procese psihosociale, Editura ştiinţifică şi enciclopedică,
Bucureşti, 1989;
8. Hariuc, C., Protecţia împotriva agresiunii psihologice, Editura militară, Bucureşti
1994;
9. Hentea, Călin, Propaganda fără frontiere, Nemira, Bucureşti, 2002;
10. Hentea, Călin, Arme care nu ucid, Nemira, Bucureşti, 2004;
11. Le Bon, Gustave, Psihologia maselor, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1991;
12. Sima, Tudora, Fenomene psihosociale contemporane, Bucureşti, 2004;
13. Stavre, Ion, Reconstructia socieţii româneşti prin audiovizual, Bucureşti, Nemira,
2004.