Circuitul stabilizator cu diodă Zener este arhicunoscut (fig.1).

Circuitul
furnizează practic o tensiune stabilizată fixă (ce nu se poate modifica din exterior)
având valoarea tensiunii de pe dioda Zener şi prezintă un coeficient de stabilizare
mic (< 100). Fiind un stabilizator cu element de reglare de tip paralel este
neeconomic pentru sarcină de curent variabilă în domeniu larg (stabilizatorul are
un consum de curent mare indiferent de valoarea curentului de sarcină) şi se
utilizează numai la curent de sarcină redus (cel mult câteva sute de mA).

Calculul circuitului constă în determinarea rezistenţei de limitare RL.

Această rezistenţă trebuie să permită menţinerea punctului de funcţionare a diodei
în regiunea de stabilizare în condiţiile variaţiei tensiunii de alimentare a circuitului
şi a curentului prin sarcina RS. Întotdeauna sursa de tensiune U1 se poate
reprezenta şi cunoaşte prin tensiunea ei în gol E0 şi rezistenţa ei internă Ri, ceea ce
uşurează calculul acestui circuit:

În practică apar de regulă două cazuri legate de datele iniţiale ale calculului.
Cel mai frecvent caz este acela în care circuitul se alimentează de la o sursă
existentă dată. Al doilea caz este acela în care sursa de alimentare se poate adopta.
 Un eventual condensator C la ieşirea circuitului stabilizator ar putea creşte
efectul de divizare (pe RL şi rz) a pulsaţiilor de tensiunii de alimentare (dacă
acestea există) prin şuntarea lui rz cu reactanţa redusă a condensatorului. De
asemenea se pot reduce variaţiile tensiunii de ieşire din cauza unor componente
variabile ale curentului de sarcină, prin micşorarea rezistenţei de ieşire a
stabilizatorului pentru frecvenţe mari.

Totodată, există posibilitatea utilizării în serie a două sau mai multe diode
Zener cu rezistenţa dinamică şi coeficienţi de temperatură reduşi pentru a realiza o
diodă Zener echivalentă de tensiune mai mare. Diodele Zener cu coeficient de
temperatură minim sunt cele cu UZ aproximativ 5,6V, iar cu rezistenţă dinamică
minimă sunt cele cu UZ ≈ 6,8...8,2V. Pentru mărirea puterii disipate de o dioda
Zener, în cazul în care nu dispunem de o dioda Zener corespunzătoare, putem apela
la configuraţii Zener plus tranzistor bipolar, aşa cum voi arată pe parcursul acestui
articol.

1. Proiectarea stabilizatorului în cazul unei surse impuse

Date iniţiale:

• valoarea mijlocie a tensiunii pe sarcină Us şi precizarea dacă aceasta

poate avea dispersia tipică dată în catalog pentru dioda Zener corespunzătoare;
• imitele de variaţie a curentului sarcinii cînd aceasta este alimentată la
tensiunea Us: Is_min, Is_max şi precizarea dacă acestea depind de tensiunea pe
sarcină;
• limitele de variaţie ale tensiuni de alimentare în gol: E0min, E0max;
• rezistenţa internă a sursei de alimentare: Ri;
 • variaţia totală admisă a tensiunii pe sarcină din cauza variaţiei tensiunii
de alimentare E0 şi a curentului de sarcină IS: ∆Usmax.

Valoarea mijlocie a tensiunii pe sarcină trebuie în mod normal adoptată în

apropierea valorilor nominale pe care le au tensiunile pe diodele Zener fabricate.
Aceste tensiuni nu pot fi din păcate folosite decât ca valori de plecare în calcule,
deoarece ele sunt definite în catalog la anumiţi curenţi, ori curenţii reali prin diode
în circuitele stabilizatoare se cunosc abia după terminarea proiectării. Această
situaţi apare în special atunci când nu este posibilă sortarea diodelor stabilizatoare
(la un produs de serie sau în lipsa unui aparat de măsura).

Dacă în timpul utilizării stabilizatorului este posibil ca acesta să rămână fără

sarcină (în gol) trebuie impus Ismin=0. În caz contrar este posibil ca stabilizatorul
să rămână în gol accidental şi să se distruga dioda Zener. Pentru a preveni folosirea
stabilizatorului în gol, în cazul în care aceasta se realizarea pe un circuit imprimat
separat de circuitul sarcini, se va integra în schema stabilizatorului (pe circuitul său
imprimat) o rezistenţă corespunzător dimensionată în paralel cu dioda Zener
(pentru a asigura Ismin).

Dacă alimentarea circuitului se face de la un redresor, atunci peste tensiunea

E0min (unde Smin este coeficientul de stabilizare). se suprapun pulsaţii. Acestea
nu afectează practic funcţionarea diodei deoarece acestea sunt reduse de cca. Smin
(unde Smin este coeficientul de stabilzare. Variaţia totală a tensiunii pe sarcină
∆Usmax este variaţia care apare după realizarea circuitului (pentru o diodă şi o
rezistenţă dată nu mai intervin dispersia şi toleranţa).
2. Proiectarea stabilizatorului

Pentru calculul rezistenţei de limitare RL şi verificarea calităţii stabilizatorului

trebuiesc parcurse următoarele etape:
a). Se adoptă o diodă Zener cu tensiunea nominală Uz apropiată de tensiunea
Us dată şi cu curenţii limită ce îndeplinesc condiţia aproximativă:

În cataloage lipsesc uneori limitele curentului prin dioda Zener. Curentul

maxim se poate determina cu aproximaţie cu relaţia:

unde PdMAX [W] reprezintă puterea disipată maximă a diodei, dată în

catalog numai pentru o temperatură obişnuită a mediului -20...300C iar Uzmax este
valoarea maximă posibilă a tensiunii pe diodă datorată dispersiei de fabricaţie.
Curentul minim se va stabili pe baza tabelului din din catalog, în funcţie de
pretenţiile de stabilizare (la curenţii mici rezistenţa dinamică a diodelor Zener este
mai mare şi stabilizarea mai redusă).

Pentru o stabilizare mai bună este indicat să se adopte un curent IzMIN egal
cu curentul de de la care rezistenţa dinamică este aproximativ constantă şi redusă.
Acest curent este în general:
 Prin sortare se pot găsi deseori exemplare de diode Zener cu IzMIN sensibil
mai mic decât valoarea de mai sus.

Se citesc din catalog limitele tensiunii Uz datorate dispersiei de fabricaţie:

Uzm (minimă) şi UzM (maximă). Dacă dispersia tensiunii Uz dată în catalog nu
este admisă într-o aplicaţie concretă, este necesar să se selecteze, pentru realizarea
practică sau chiar înaintea efectuării calculelor, diodele care prezintă la mijlocul
domeniului de curent IzMAX – IzMIN tensiune Uz cât mai apropiată de tensiunea
Uz impusă.

b). Întrucât, pentru simplificarea calculelor, în continuoare caracteristica

tensiune-curent a diodei Zener se va considera liniară (cu rezistenţă dinamică
constantă), este necesar să se precizeze coordonatele unui punct al ei („punct
necunoscut”): Iz şi Uz precum şi valoarea rezistenţei dinamice rz. Punctul cunoscut
se poate prelua din catalog, caz în care Uz are limitele Uzmin şi Uzmax, datorate
dispersiei de fabricaţie. Pentru o producţie de serie a circuitului este practic unica
soluţie, în schimb, pentru realizarea unor unicate, se pot selecta şi măsura diodele
Zener.

c). Dacă s-a precizat în datele de proiectare că Ismin şi Ismax depind şi de

tensiunea de alimentare (sarcina se comportă ca o rezistenţa aproximativ liniară),
se determină limitele rezistenţei echivalente de sarcină:

Deoarece limitele curenţilor au fost date pentru alimentarea sarcinii la

tensiunea Us.

d). Se determină valorile limită ale rezistenţei RL cu relaţiile:

 Dacă diodele Zener sunt selectate şi tensiunea Uz din punctul cunoscut nu
prezintă dispersie, atunci în relaţiile de mai sus se consideră:

Dacă în datele de proiectare s-a făcut precizarea că Ismin şi Ismax nu depind

de tensiunea de alimentare Us, atunci relaţiile de calcul (6) şi (7) devin:

Pentru ca problema să aibă soluţie trebuie ca în ambele cazuri să rezulte:

Daca această condiţie nu este îndeplinită rezultă că dioda Zener adoptată nu

are curentul maxim suficient de mare pentru aplicaţia rezolvată şi trebuie adoptată
o diodă cu aceeaşi tensiune Uz, dar cu valoarea curentului IzMAX mai mare (cu
putere disipată PdMAX imediată superioară).

e). Dacă este îndeplinită condiţia (11) şi cele două rezistenţe rezultă aproximativ
egale, atunci se va adopta RL cu toleranţa „t” foarte redusă (1%), de valoarea
normalizată cea mai apropiată, în cazul producţiei de serie a circuitului sau se va
selecta chiar rezistenţa de valoarea rezultată în calcule, în cazul realizării unor
unicate.

Dacă cele două limite rezultă distanţate sensibil între ele, se recomandă adoptarea
rezistenţei RL normalizate cât mai apropiată de RLMAX (fără a depăşi pe această
prin toleranţa pozitivă), când performanţa principală a stabilizatorului –
coeficientul de stabilizare – este optim, iar curentul prin dioda Zener este cuprins
într-un domeniu apropiat de IzMIN (putere disipată mai mică pe diodă).

f). Se calculează performanţele stabilizatorului:

- coeficientul de stabilizare:

cu:

- rezistenţa de ieşire:

g). Se determină variaţia totală maximă de tensiune produsă de variaţa

tensiunii de alimentare şi a curentului de sarcină:
 care trebuie să fie mai mică decât aceea impusă în datele iniţiale ale
proiectului. În caz contrar se va impune fie selectarea diodelor Zener cu rezistenţă
dinamică rz mai mică, fie adoptarea unei diode Zener cu putere disipată mai mare –
care prezintă rezistenţă dinamică mai mică – dar care consumă un curent mai mare
de la sursa de alimentare (nu este o soluţie economică).

h). În scopul stabilizării tensiunii mijlocii pe sarcină se determină una din limitele
curentului prin dioda Zener, de exemplu Izmin, în lipsa dispersiei tensiunii Uz:

unde:

cu „t” = toleranţa rezistenţei de limitare adoptată, în procente şi:

i). Se determină tensiunea pe diodă fără dispersie la curentul Izmin:

Se calculează tensiunea mijlocie pe sarcină fără a lua în calcul dispersia:

Aceasta fiind şi tensiunea mijlocie pe sarcină, se va compara cu valoarea Us

dată iniţial luându-se o decizie asupra acceptării ei. O oarecare creştere a tensiunii
Uzmed se mai poate obţine numai dacă a rezultat RLMAX sensibil mai mare decât
RLMIN şi s-a adoptat RL apropiat de RLMAX. În acest caz se revine şi se adoptă
RL mai apropiat de RLMIN.

k). Se determină extremele tensiunii Us cu considerarea dispersiei şi a variaţiei.

Dispersia posibilă a tensiunii Uzmed este aceeaşi cu dispersia tensiunii Uz dată în
catalog (dacă dioda nu se selectează). Deci, tensiunea la ieşirea stabilizatorului
poate fi cuprinsă între valorile:

care include atât efectul dispersiei cât şi variaţia datorată modificării

tensiunii E0 şi curentului de sarcină Is.

Este posibil, de asemenea, să se includă simplu în extremele tensiunii Us şi

efectul variaţiei temperaturii mediului faţă de temperatura normală asupra tensiunii
Uzmed.

l). Se verifică dacă stabilizatorul poate funcţiona în gol în cazul unei date iniţiale
Ismin diferit de 0. Pentru aceasta trebuie îndeplinită condiţia:

cu:

m). Se stabileşte puterea nominală a rezistenţei RL:

3. Proiectarea stabilizatorului în cazul în care sursa se poate adopta

Este posibil să se stabilească un program de calcule prin care să se adopte dioda

stabilizatoare şi să se obţină tensiunea E0 şi rezistenţa RL, plecând de la variaţia
totală maximă admisă de tensiune pe sarcină (exclusiv dispersia). Întru-cât acest
calcul ar ocupa un spaţiu însemnat, el nu va mai fi prezentat.

O soluţie care utilizează calculele din cazul anterior constă în adoptarea unei
diode cu tensiune potrivită, cu un domeniu de curent:

şi determinarea unei tensiuni E0 care are limitele ce îndeplinesc condiţia dată

de formula (1).

Rezistenţa internă Ri a sursei se poate adopta din condiţia ca pe această să

aibă loc o cădere relativă de tensiune λ=0,1... 0,2 (ca la redresoare):

În continuoare calculele se pot desfăşura ca şi în cazul anterior, reluându-se

cu o creştere a tensiunii E0 dacă nu se realizează variaţia totală de tensiune impusă
sau cu o eventuală reducere a acesteia dacă se obţine o variaţie totală mult mai
mare decât cea impusă.
 În cazul în care stabilizatorul va fi alimentat de la un redresor, pentru
calculul acestuia sunt necesare tensiunea Ur0 şi curentul Ir0. Se folosesc în acest
scop relaţiile:

unde λ se determină din relaţia (26) utilizând la numitor curentul

Izmax+Ismin când stabilizatorul nu va funcţiona în mod normal în gol sau Izmax0
în caz contrar. Curentul Izmax se poate calcula cu ajutorul relaţiilor de forma (16),
(17), (18), modificate corespunzător.

Mărirea curentului de sarcină

Din cele spuse mai sus rezultă că dioda Zener consumă şi ea energie electrică de la
sursă, consum care depinde de curentul prin dioda Iz şi de tensiunea stabilizată. De
aceea se fabrică o gamă destul de variată de diode Zener care nu diferă numai prin
tensiunea de stabilizare (Uz), ci şi prin curentul maxim pe care îl suportă, respectiv
puterea maximă dispată care este produsul între curentul maxim suportat de dioda
IzMAX şi tensiunea Zener maximă UzM.

Diodele Zener cel mai frecvent întâlnite suportă puterii de ordinul 1W, ceea
ce pentru o diodă obişnuită de 10V (exemplu: PL10Z, 1N4740 etc) înseamnă un
curent maxim prin diodă de numai 100mA, valoare care în unele situaţii nu este
sadisfăcătoare. Se fabrică şi diode Zener de zeci de waţi dar acestea sunt din păcate
destul de scumpe.

Dacă totuşi dorim să realizăm un stabilizator ca cel din fig.1 pentru curenţi
mai mari, ce-i de făcut ?
O posibilitate ar fi conectarea în paralel a mai multor diode Zener de acelaşi tip.
Această însă nu este o soluţie recomandabilă, deoarece, pe lângă aspectul
economic, dispersia inerentă a parametrilor diodelor ar afecta nefavorabil
stabilizarea şi curenţii prin acele diode s-ar repartiza inegal. Există totuşi o soluţie
simplă, mai bună şi foarte ieftină. Astfel, realizând un montaj ca acela din figura
2a, rezultă o diodă Zener a cărei disipaţie maximă se multiplică aproximativ cu
factorul de amplificare în curent β.

Spre exemplu, un tranzistor de tipul 2N3055 care are β ≈ 30, folosind o

diodă Zener cu Pd=1W, se poate obţine o diodă echivalentă care va putea disipa o
putere de aproximativ 20W.

Stabilizarea va fi cu atât mai bună cu cât β va fi mai mare. Există deci tentaţia de a
alege tranzistoare cu β cât mai mare, dar alegerea tranzistorului nu se face în
primul rând după valoarea factorului de amplificare în curent, ci după curentul şi
puterea maximă disipată de acesta. Dacă în exemplu de mai sus s-ar folosi un
tranzistor BC109, care poate avea β ≥ 500, ar rezulta teoretic o diodă de peste
500W, numai că acest tranzistor nu poate suporta un curent de bază de 100mA şi
nici o putere disipată de 500W.
În figura 2 sunt prezentate trei variante pentru scopul propus. Referitor la figura 2a,
trebuie menţionat faptul că dacă în funcţionare curentul de sarcină scade sub
valoarea curentului minim de deschidere al diodei (IzMIN), pentru menţinerea
performanţelor de stabilizare este indicată montarea unui rezistor între bază şi
emitorul tranzistorului ca în figura 2b, a cărui valoare se determină cu relaţia:

Nu trebuie pierdut din vedere necesitatea montării tranzistorului pe un

radiator corespunzător, dacă este cazul. Dioda Zener echivalentă, obţinută după
schema din figura 2a, este frecvent utilizată în montaje de protecţie a sarcinii la
supratensiune, prin limitare, sau ca siguranţă, dacă rezistorul de balast (RL) este
înlocuit cu o siguranţă.

Folosirea combinaţiei diodă-tranzistor, mai sus prezentată, mai are un

avantaj. Diodele Zener au un coeficient de temperatură pozitiv iar joncţiunea bază-
emitor a tranzistoarelor npn cu siliciu are un coeficient de temperatură negativ. O
judicioasă alegere a acestor componente, şi mai ales alegerea optimă a curentului
prin tranzistor (deoarece valoarea coeficientului de temperatură depinde de acest
curent), permite realizarea unei diode echivalente aproape perfect compensată
termic. Metoda se foloseşte la realizarea diodelor de referinţă, care sunt elemente
de circuit ce nu excelează prin disipaţie, dar care au o stabilitate remarcabilă.

Mărirea factorului de stabilizare la stabilizatoarele cu diode Zener

Simplitatea stabilizatoarelor cu diode Zener „se plăteşte” prin performanţe mai

modeste decât în cazul stabilizatoarelor integrate sau al schemelor cu amplificator
de eroare. O ameliorare considerabilă a performanţelor se poate obţine totuşi foarte
simplu, folosind două (sau mai multe) circuite (vezi fig.1) în cascadă.

Astfel, dacă variaţia tensiunii de ieşire, raportată la variaţia tensiunii de

intrare pentru primul etaj se poate scrie:

atunci pentru cele două etaje vom avea:

unde Rd1 şi Rd2 sunt rezistenţele dinamice ale diodelor, care de regula sunt
mult mai mici decât RL1 şi RL2. Deci, valoarea raportului va fi considerabil mai
mică.

Desigur, tensiunea Zener a primei diode va trebui să fie mai mare decât a
celei de a doua şi cu cât această diferenţă va fi mai mare, cu atât mai mult RL2 va
trebui să fie mai mare, deci stabilizarea va fi mai bună.

Dezavantajul soluţiei constă în necesitatea de a avea o sursă primară de

tensiune mai mare şi în micşorarea randamentului, deoarece pe rezistenţa RL2 se
va produce o disipaţie suplimentară.

Exemplu de proiectare

Să se dimensioneze un stabilizator de tensiune cu diodă Zener care furnizează o

tensiune Us=6V, cu dispersia conform catalogului, pentru o sarcină ce se poate
considera rezistivă având: Ismin=10mA, Ismax=80mA. Tensiunea de alimentare se
obţine de la un redresor ce prezintă o caracteristică de ieşire (externă) nominală ca
în fig.3 (Ri = Rir = ∆ur/∆ir = 3V/0,15A = 20 Ω).

Tensiunea reţelei, deci şi tensiunea E0, prezintă variaţii de +/-7%. Variaţia

totală a tensiunii pe sarcină (exclusiv dispersia) este ∆Usmax=0,3V. Circuitul este
destinat unui aparat produs în serie mare, care va lucra la temperatura obişnuită a
mediului.

Se adoptă provizoriu o diodă stabilizatoare de tipul 1N4735 având

IzMAX=146mA, Uzm=5,58V şi UzM=6,82V.

Se calculează:

Se determină limitele tensiunii în gol a sursei:

Se verifică îndeplinirea condiţiei redată de formula (2):

 Deci dioda corespunde în principiu aplicaţiei date.

Se extrag din datasheet următoarele date pentru dioda 1N4735: Uz=6,2V la

curentul Iz= 41mA, rz = 2 Ω şi PdMAX=1W.

Limitele rezistenţei de sarcină sunt:

Se determină limitele admise pentru rezistenţa RL:

Deoarece RLMAX > RLMIN, problema are soluţie.

Se determină apoi toleranţa maximă admisă a rezistenţei RL:

Se pot adopta rezistenţele normalizate: RL=133 Ω, toleranţă ±1% sau

RL=137 Ω, toleranţă ±1%. Pentru a avea o stabilizare mai bună voi adopta
valoarea superioară şi anume 137 Ω.

Valoarea minimă a rezistenţei de limitare RL va fi:

 Performanţele stabilizatorului sunt:

ceea ce reprezintă o valoare foarte bună pentru un stabilizator cu diodă

Zener şi Rieş≈ rz = 2 Ω.

Se determină variaţia totală maximă a tensiunii pe sarcină (exclusiv

dispersia):

Se calculează rezistenţele:

Curentul minim prin diodă în lipsa dispersiei este:

Tensiunea pe diodă la acest curent, fără dispersie, va fi:

Tensiunea mijlocie pe sarcină, fără dispersie:

care este apropiată de valoarea Us=6V impusă în enunţ şi se poate accepta.

 Extremele tensiunii stabilizatorului pe sarcină sunt:

Se verifică dacă dioda stabilizatoare suportă curentul ce apare când

stabilizatorul funcţionează în gol:

Se stabileşte puterea nominală a rezistenţei RL:

Se va adopta o rezistenţă de putere nominală egală cu cel puţin 3W.

Valoarea capacităţii condensatorului C se calculează cu formula:

Vom alege un condensator normalizat de 680uF cu tensiunea nominală

caracteristică mai mare decât Usmax=6,958V, spre exemplu: 10V.

Atunci când nu avem rezistenţe de 137 Ohmi se poate apela la conectarea in

paralel a mai multor rezistente, echivalente cu valoarea adoptată (137 Ohmi), de
rezistenţă ohmică mai mare şi de putere disipată per bucată mai mică dar cu suma
puterilor disipate de fiecare rezistenţă normalizată egala cu min. 3W.
Bibliografie:

Dumitrescu M. – „Stabilizatoare de tensiune şi curent”, Editura Tehnică,

Bucureşti,1965;

Cătuneanu, V. M. – „Tehnologie electronică”, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti,1981;

V. Vulpe şi alţii – „Dioda Zener”, Editura Tehnică, Bucureşti,1975.