Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Dictionar de Droguri
Dictionar de Droguri
Haşişul şi marihuna
Forme de consum:
Haşişul şi marihuana se fumează în formă pură sau în amestec cu
tutun. Inhalate profund cu fumul, substanţele active sunt absorbite de
Organism prin capilarele pulmonare. Efectul se instalează după circa
10-20 de minute după începerea fumatului.
În cazul consumului de fursecuri cu haşiş, ceai sau produse de
confetărie cu conţinut de haşis, efectul se instalează mai târziu (după
1 - 2 ore).
Substanţe active:
Tetrahidrocannabinoidele (THC) sunt substanţele psihoactive ale
acestor produse vegetale.
Substanţele active din cannabis au o istorie îndelungată şi plină de
tradiţie, ca medicamente. În ţările Orientului şi Americii latine, aceste
substanţe sunt puternic răspândite şi au indicaţii de consum medicale
şi mai ales sociale.
Opiacee
Forme:
- pulbere albă - beige-brună (sau granule, ca de ceai solubil, la
heroina din Hongkong)
Heroina nr.1: heroină
Heroina nr.2: amestec de morfină şi heroină
Heroina nr.3: heroină cristalizată cu puritate de 30-60% (Hongkong
Rocks)
Heroina nr.4: heroină deosebit de concentrată din Turcia, de puritate
de până la 90% ("miere turcească")
Toxice utilizate:
Dolantina: un antialgic sintetic care acţionează similar cu morfina şi
dă, de asemenea, dependenţă
Codeina. monometileter al morfinei, componentă principală a multor
sucuri expectorante
Metadona: opiaceu sintetic cu structură similară heroinei (mijloc de
substituţie)
Tilidina: morfină sintetică, substanţa activă din Valoron N
Fentanil: Grup de substanţe cu efecte puternice, care sunt utilizate, de
exemplu, ca narcotice (în medicină - n.tr.), dar şi ca droguri sintetice
(heroină sintetică).
Forme de consum:
Opiaceele pot fi înghiţite, injectate, prizate, inhalate, fumate sau
administrate ca supozitoare.
Heroina fie se prizează, se inhalează (metodă numită "hailing" sau
"blowing"), ori se injectează intramuscular, subcutan (în ţesutul
adipos) sau intravenos, ultima variantă fiind constatată cel mai
frecvent. Pentru injecţia intravenoasă, se plasează într-o lingură o
cantitate de 50 - 150 mg heroină în apă; amestecul se încălzeşte până
când cea mai mare parte a substanţei se dizolvă. Pentru o mai bună
solubilitate se adaugă acid citric. Dependenţii de heroină filtrează apoi
soluţia obţinută printr-un tampon de vată sau un filtru de ţigaretă, o
aspiră într-o seringă şi o injectează ulterior în venă. Un dependent de
heroină consumă zilnic 0,5 - 3 g heroină de concentraţie medie.
Injecţiile se împart de regulă în trei, rareori în mai multe doze pe zi.
Potenţialul de dependenţă:
Administrarea injectabilă a heroinei de şapte până la zece ori poate
determina, în împrejurări favorizante, dependenţa, cu toate
consecinţele ulterioare. Capacitatea de a da dependenţă a heroinei
este extrem de mare, mai mare decat la orice altă substanţă.
Inhalarea şi prizarea de heorină duc, de asemenea, la dependenţă.
1. LSD
(LSD=dietil-amina lisergic, LSD 25)
Substanţa activă se dizolvă în lichide, într-o anumită concentraţie, şi
se aplică apoi pe un substrat (zahăr cubic, hârtie sugativă, bucăţi de
pâslă, bucăţele de hârtie, tablete sau capsule) în vederea consumului.
Cele mai cunoscute variante de LSD:
Happy Faces: Nume de fantezie a unui produs "underground" (din
lumea interlopă)
Mini-Trips: Substraturi de dimeniuni minuscule (de ex. gelatine),
impregnate cu LSD şi care, datorită dimensiunii lor reduse, se pretează
foarte bine la traficul ilegal.
Purple Haze: Variantă de LSD, denumită astfel după o piesă de muzică
rock a muzicianului de culoare Jimi Hendrix, la râdnul său mare
consumator şi victimă a drogurilor
Sunshine Explosion: Nume de fantezie a unui produs deosebit de
puternic.
Comic-Trips
Dependenţa:
Pericolul toleranţei (obişnuinţei) psihice
Pericole:
a) Pericole fizice/biologice: Au fost descrise rupturi cromosomiale la
nivel celular, precum şi malformaţii congenitale, la copiii mamelor care
au consumat LSD în timpul sarcinii.
Forma de administrare:
Se prizează, dacă se prezintă sub formă de pulbere (Crystal). Formulat
în comprimate (tic-tac) se înghite. Aplicat dintr-un tub spray pe
marihuana sau chiar pătrunjel simplu, PCP-ul poate fi fumat (Hof,
Sherman`s). Administrarea rectală se face prin supozitoare. În fine,
efectul dorit se instalează cel mai repede, dacă se diluează şi se
administrează injectabil.
Spectru de acţiune:
Amfetamine
Amfetaminele:
Aceste substanţe simpatomimetice sunt derivaţi ai adrenalinei
(epinefrinei) la care predomină efectele excitatoare centrale. De aceea
sunt numite şi "amine de trezire" sau "amine tonifiante"
Forme de consum:
"Speed" este de găsit sub formă de pulbere, ambalat în capsule sau
comprimate. În consecinţă, speed poate fi prizat, înghiţit, injectat sau
fumat (ice).
Abuz şi dependenţă:
Pentru amfetamine, ca şi pentru majoritatea restului de droguri este
valabilă axioma: dependent devine doar, cine este predispus.
Predispuse sunt, de regulă, acele persoane pentru care efectul
stupefiantului respectiv reprezintă un sprijin psihic ("o cârjă pentru un
suflet bolnav") ce le ajută iniţial să facă faţă mai uşor unor tensiunni
interioare. Amfetaminele sunt substanţe tipice dădătoare de
dependenţă, în sensul că doza poate fi crescută rapid şi foarte mult -
până la cantităţi care, pentru persoane neobişnuite, sunt letale (200-
300 mg Pervitin). Toleranţa farmacologică este deci mare, dar nu este
egală în toate cazurile. Dependentul trebuie să-şi crească din ce în ce
mai mult doza, pentru a atinge starea de euforie dorită, în acelaşi timp
însă doarme din ce în ce mai prost. Dependenţii de amfetamină dorm
doar câteva ore pe noapte, timp de luni de zile. Dependentul de
amfetamine ajunge la clinica de psihiatrie adesea într-o stare ce se
deosebeşte foarte puţin de psihoza acută. El se simte ameninţat şi
urmărit de orice persoană necunoscută, are halucinaţii auditive şi este
complet derutat.
În cazurile mai puţin grave, dispoziţia persoanei este constant negativă
şi tensionată. Euforia iniţială dispare aproape total; chiar şi dozele
crescute asigură doar o dispoziţie lamentabilă. Dimineaţa este cea mai
neplăcută. Toate mişcările par a necesita un efort uriaş - o reacţie a
organismului la efectul constant de stimulare a stupefiantului.
Poltoxicomania:
Amfetaminele sunt frecvent implicate în aşa-numita politoxicomanie,
consumul concomitent al mai multor droguri. Amfetaminele sunt
utilizate de exemplu de alcoolici, dar şi de dependenţii de opiacee care
vor să se euforizeze dimineaţa (în mod evident, pot suprima
fenomenele de abstinenţă, fiind chiar mai eficiente, în această privinţă,
decât cocaina).
Combinaţia de amfetamine şi alcool poate provoca în multe situaţii un
comportament agresiv nefondat.
Dezintoxicare:
În abstinenţă, este tipică nevoia enormă de somn. Adesea, bolnavul
doarme timp de mai multe zile şi, mai târziu, câte 12 - 14 ore pe
noapte, timp de mai multe luni. Somnul se normalizează foarte încet;
chiar şi în timpul zilei, bolnavul devine repede somnoros şi este mai tot
timpul abătut.
Alcoolul
Alcoolul:
Cel mai bine "merge" alcoolul. Este stupefiantul nr. 1 în Germania şi
are o istorie multimilenară. Denumirea de "alcool" provine din limba
arabă şi înseamnă "cel mai nobil". Efectele sale nu sunt însă tocmai
nobile: 2,5 milioane de dependenţi în Republica Federală Germania,
40.000 de morţi anual, din care aproape 1.500 decedaţi în traficul
rutier. Băuturile alcoolice sunt considerate "mijloace ce oferă plăcere"
(germ. Genussmittel): Fiecare cetăţean german bea anual cel puţin 13
litri de alcool pur. Fiecare! Pentru că statistica include şi copiii şi
persoanele adulte care nu consumă alcool. Daunele materiale
provocate anual se ridică la 30 de miliarde de mărci germane (15
miliarde ). Asta, fără a atribui valoare în bani vieţilor omeneşti
pierdute
Acţiune:
Alcoolul acţionează predominant pe sistemul nervos al omului, mai
ales pe centrii ce coordonează funcţiile cerebrale complexe cum ar fi
conştienţa şi emoţiile, şi mai puţin pe funcţiile inferioare, vegetative.
Cât de tare este şi cât de mult ţine acest efect, depinde de
concentraţia de alcool din organism, ce se determină din sânge
(alcoolemia) şi se măsoară în grame de alcool la litrul de sânge. Cele
mai multe decese survenite în urma unei intoxicaţii etanolice au
evidenţiat o alcoolemie cuprinsă între 1,8 şi 6,7 grame/l. Concentraţiile
letale sunt cuprinse între 5,0 şi 8,0 g/l; 90% dintre persoanele ce
prezintă aceste valori decedează.
Efecte:
Alcoolul are un efect narcotic care se instalează - ca în cazul altor
substanţe narcotice, precum eterul, cloroformul sau gazul ilariant (oxid
de azot, N2O - n. tr.) - după un stadiu iniţial de iritaţie/excitaţie.
Această stare de excitaţie se defineşte însă mai degrabă negativ - prin
dispariţia inhibiţiilor - decât pozitiv. Forţa musculară grosieră creşte
după ingestia de alcool în cantităţi mici, fiind redusă senzaţia de
oboseală în timpul stării de excitaţie. În acelaşi timp, performanţa în
ceea ce priveşte rezolvarea de sarcini complicate, cum ar fi conducerea
unui autovehicol, este vizibil afectată, chiar la ingestia de cantităţi
reduse.
Se reduce nu doar performanţa generală, ci şi capacitatea de a aprecia
propria performanţă.
Reducerea aptitudinilor autocritice este doar una dintre consecinţele
tipice ale consumului de alcool. Cantităţi mici pot deja slăbi controlul,
scad inhibiţia, iar "supra-eul", aşa cum a denumit Sigmund Freud
regulile sociale pe care fiecare individ şi le însuşeşte în cursul vieţii,
pierde din semnificaţia sa. Dezinhibarea însă este rareori completă.
Din fericire, concentraţiile de alcool care produc dezinhibarea totală şi
care ar permite trăirea necontrolată a unor impulsuri agresive, produc
un efect narcotic atât de puternic, încât persoana în cauză nu mai este
în stare să comită gesturile pentru care nimic nu le-ar mai inhiba. De
asemenea, se spune că efectul stimulator al alcoolului asupra stării de
spirit şi a emoţiilor se explică prin aceeaşi dezinhibare, asociată cu
sugestia socială. Ca multe alte droguri, alcoolul creşte şi el
sugestibilitatea individului. Pentru că reduce autocritica, consumatorul
se vede satisfăcut în aşteptările sale: dacă doreşte să se înveselească,
se va înveseli, dacă aşteaptă ca alcoolul să-l liniştească, el se va
calma. La persoana aflată în stare de ebrietate, se evidenţiază mai ales
labilitatea dispoziţiei şi sugestibilitatea crescută: poate face gălăgie
veselă într-un moment, iar apoi să izbucnească în lacrimi şi să-şi
plângă viaţa nereuşită. În acest sens, alcoolul nu-l înveseleşte şi nici
nu-l întristează, ci doar înlătură mecanismele reglatoare care în mod
normal echilibrează oscilaţiile vieţii psihice. Întâi dispar inhibiţiile; apoi
lipseşte capacitatea de a efectua muncă de precizie, intelectuală sau
fizică; în final, este influenţată şi activitatea musculară grosieră, şi
conştienţa individului este tot mai tulburată. În doze foarte mari,
alcoolul determină o stare de narcoză - ce se deosebeşte clar de
somnul normal - din care cel ebriat abia poate fi trezit. În doze şi mai
mari, alcoolul devine o toxină cu efect letal. Decesul intervine prin
tulburări ale sistemului nervos central: Centrul respirator al creierului
este paralizat, inima şi circulaţia sanguină se prăbuşesc. Un efect
evident al alcoolului se observă la nivelul vaselor sanguine care se
dilată. Concomitent, se produce o contracţie a vaselor din interiorul
organismului, pentru a păstra constantă tensiunea arterială. Pentru că
sângele se răceşte mai repede la suprafaţa corpului, alcoolul
accelerează pierderea de căldură. În acelaşi timp, el paralizează
centrul termogenezei în creier care reglează temperatura corpului.
Mulţi alcoolici au îngheţat în aer liber, devenind victime ale acestui
mecanism complex.
Alcoolismul:
Fazele alcoolismului, după Jellinek:
Consecinţe fizice/biologice:
2. Delirium tremens
Reprezintă o stare gravă în care apar halucinaţii vizuale majore,
aprecierea greşită a realităţii, agitaţie psihomotorie severă, transpiraţii
profuze, tremurături, dereglări periculoase ale frecvenţei cardiace şi
tensiunii arteriale. În trecut, starea de delirium tremens era adesea
letală, mortalitatea a scăzut semnificativ în ultimii ani mulţumită unor
medicamente noi.
3. Halucinoza alcoolică
Se aud voci vorbind între ele, precum şi voci comentatoare care judecă
persoana consumatorului. Halucinaţiile complexe de situaţii includ
scene de urmărire şi asediu şi se asociază cu anxietate maximă!
5. Encefalopatia Wernicke
Este o inflamaţie acută a creierului ce poate pune viaţa în pericol
(include somnolenţa, paralizia globilor oculari şi ataxia=tulburarea
coordonării mişcărilor).
6. Sindromul Korsakov
Tulbuări grave ale memoriei, pacientul confabulează mult.
Fenomene de sevraj:
Hipertensiunea arterială, transpiraţia profuză, tremurături, dureri la
nivelul întregului corp (la nivelul trunchiului), anxietate, predelir,
tulburări de somn.
Un sindrom acut de sevraj reprezintă întotdeuana o indicaţie pentru
internarea în spital. Aici, se urmează un tratament cu medicamente
psihotrope anxiolitice, hipotensoare şi perfuzii pentru corectarea
pierderii de lichide.
Sedative şi somnifere
1. Tranchilizante
Printre medicamentele psihotrope cel mai frecvent comerializate pe
piaţa germană, locul întâi a fost ţinut mult timp de Valium (diazepam),
urmat de Adumbran şi Praxiten (oxazepam).
Între timp, diazepamul a fost înlocuit de alte benzodiazepine care i-au
luat locul de frunte. În Republica Federală Germania, pe piaţa
mdicamentului se găsesc, în principal, următoarele tranchilizante:
Denumire comercială
Lexotanil
Librium
Valium
Tranxilium
Dalmadorm
Tavor
Nobrium
Mogadan
Adumbran
Praxiten Demetrin
Rohypnol
Acţiune:
Tranchilizantele din categoria benzodiazepinelor nu se deosebesc între
ele în mod esenţial, în ceea ce priveşte acţiunea lor. Industria
farmaceutică oferă mereu produse noi. Tranchilizantele au în primul
rând o acţiune calmantă, antiagresivă, anxiolitică şi un oarecare efect
tonic-antidepresiv. În plus, majoritatea tranchilizantelor are şi o
acţiune de relaxare a musculaturii voluntare. Diazepamul poate fi
utilizat, în afară de aceste indicaţii, şi la tratamentul imediat al crizelor
epileptice. Apoi, tranchilizantele au un efect de distanţare faţă de
durere şi de inducere a somnului, fără a suprima însă fazele de vis
(somnul paradoxal - n.tr.), aşa cum o fac barbituricele.
Tranchilizantele au devenit - după alcool - drogul naţiunii nr. 2,
probabil, pentru că "ajută" la depăşirea situaţiilor de stres neplăcute
de la locul de muncă sau din mediul familial, pentru că ameliorează
senzaţiile de frică, neliniştea şi frustrarea şi permit relaxarea fizică şi
psihică. Mediul înconjurător este văzut ca prin nişte "ochelari roz", sunt
"diluate" contradicţiile, conflictele chinuitoare din trecut îşi pierd
semnificaţia, totul devine mult mai plăcut şi prietenos, iar viaţa este
mai uşor de trăit.
Abuz şi dependenţă
Fără îndoială, consumul cronic de benzodiazepine în doze mari poate
duce, în cazuri individuale, la euforie, instalarea toleranţei şi, în final,
la dependenţă. Tipul de dependenţă corespunde celui faţă de alcool şi
barbiturice. Deoarece benzodiazepinele nu se metabolizează prin ficat,
potenţialul de dependenţă priveşte în special domeniul psihic.
Riscurile abuzului:
Psihice
- plafonare în plan afectiv, apatie, lipsa trăirilor emoţionale
- slăbirea creativităţii
- incapacitatea rezolvării conflictelor
- pierderea simţului răspunderii
- comportament social neavenit
- mai rar: manii, accese de furie, halucinaţii, psihoze
- cimentarea unor relaţii sociale nesatisfăcătoare
- posibil, amplificarea stărilor depresive
2. Somnifere
Barbiturice:
Barbituricele induc un somn asemănător narcozei (suprimă fazele de
vis/somn paradoxal).
Efecte secundare:
Efectele nedorite sunt rare, la doze normale, şi de regulă nu sunt
sesizate din cauza acţiunii principale a medicamentului, ele apărând în
somn. Pot însă să apară: somnolenţă în timpul zilei, tulburări de
echilibru, "stare de beţie", mersul ebrios şi tulburarea capacităţii de
discernământ.
Rareori, apar: depresia respiratorie, stare de excitaţie nervoasă,
dezorientare (frecvent la persoane mai în vârstă), hipotermie, tulburări
de dinamică sexuală, dureri musculare şi articulare.
Barbituricele interferează cu capacitatea de a conduce un autovehicol
şi reduc, în general, atenţia.
Consumul concomitent de alcool este cel care evidenţiază sau
potenţează în mod periculos aceste efecte adverse, deorece ambele
substanţe trebuie prelucrate (metabolizate) de ficat.
Riscul de dependenţă:
Consumul de barbiturice poartă cu sine un mare risc de dependenţă,
deoarece doza trebuie mărită deja la câteva zile, pentru a atinge
efectul iniţial. De asemenea, primele fenomene de sevraj - nelinişte,
iritabilitate şi insomnie - apar deja după primele două săptămâni de
consum. Barbituricele induc o tulburare severă a caracterului somnului
normal, prin faptul că suprimă fazele de vis (somnul paradoxal)
necesare păstrării echilibrului psihic.
Paraldehida şi cloralhidratul:
Din cauza gustului lor execrabil, aceste substanţe nu sunt folosite mai
niciodată ca stupefiante.
Cocaina
Provenienţă:
Cocaina este extrasă chimic din frunzele tufei de coca. Planta, înaltă de
mai mulţi metri, creşte în zonele tropicale din America de Sud şi pe
arhipelagul indonezian (Malaizia).
Formă:
pulbere albă, floconoasă, cristalină
Consum:
Cocaina se prizează sau se injectează
Acţiune:
Dacă se administrează pe cale orală, cocaina produce stări de stupoare
(euforie), în doze mici şi fenomene de intoxicaţii, în doze mai mari.
Starea de euforie:
Stupoarea din timpul consumului de cocaină e caracterizată de o stare
generală de euforie, de senzaţia de fericire supraomenească şi de o
stare de mulţumire supranaturală, de un avânt al tuturor
sentimentelor, precum şi de un covârşitor sentiment de uniune cu
lumea - concomitent cu pierderea memoriei trăirilor generatoare de
conflicte şi probleme.
Creşterea mobilizării, dezinhibarea, creşterea capacităţii de a stabili noi
contacte, fanteziile de omnipotenţă şi stimularea sexuală fac şi ele
parte din stupoarea dată de cocaină.
Stadiul euforic:
În cazul prizării substanţei, primele modificări euforice apar deja la
scurt timp după administrare. Consumatorii sunt foarte bine dispuşi şi
se simt fericiţi. Starea lor de spirit se îmbunătăţeşte din ce în ce mai
mult, astfel încât vor simţi o nevoie crescută de comunicare (logoree),
urmată de o accelerare a proceselor cognitive (tahipsihie).
Stadiul de stupoare:
În cel de-al doilea stadiu, al stuporii, pe lângă modificăriile descrise
anterior, apar frecvente aprecieri greşite ale realităţii,
pseudohalucinaţii, dar şi halucinaţii optice şi auditive adevărate. În
multe cazuri se descrie un tablou clinic paranoid-halucinant, cu idei de
relaţionare faţă de propriile trăiri. Drogaţii cu cocaină aud voci
ameninţătoare şi dojenitoare. De multe ori afirmă că s-ar vorbi despre
ei, că s-ar şti totul despre ei. În plus, la unii dintre ei se instalează şi
halucinaţii tactile sau mixte în care, de exemplu, cei în cauză simt
prezenţa unor animale mici sau a unor obiecte minuscule pe pielea lor;
uneori, ei le şi "văd". Tulburarea conştienţei nu este semnificativă în
timpul stadiului de stupoare.
Stadiul depresiv:
Stadiul al treilea, depresiv, se manifestă în principal prin oboseală,
indiferenţă şi pasivitate, adesea infiltrate de gânduri şi idei suicidare.
Acest stadiu este un episod periculos al consumului de cocaină,
deoarece apare riscul latent, necontrolabil al suicidului, ce se poate
actualiza în mod iminent.
Intoxicaţia:
Există, pe de o parte, şocul de cocaină, iar, pe de altă parte,
intoxicaţia acută cu cocaină.
Dependenţa:
În timpul perioadei de consum, apare o rapidă şi puternică creştere a
dozelor de la 0,1 până la 15 g, în cazuri izolate chiar până la 30 g
zilnic. Creşte rapid nu numai frecvenţa administrării, dar şi cantitatea
administrată de fiecare dată.
Cocainismul reprezintă dependenţa psihică puternică şi tendinţa
puternică de a creşte doza, în lipsa dependenţei fizice sau a toleranţei
faţă de substanţă. Cocainomania este exemplu cel mai elocvent al
dependenţei exclusiv psihice care, în privinţa efectului ei distructiv este
comparabilă cu dependenţa psihică şi fizică dată de consumul de
opiacee.
Riscuri speciale:
Cocaina, de regulă, se prizează. În consecinţă, mucoasa nazală va
prezenta inflamaţii, ulceraţii şi - în cazurile grave - chiar perforaţii ale
septului nazal, ceea ce va determina o înfundare a nasului şi o
modificare corespunzătoare a fizionomiei.
Psihoza:
Un efect caracteristic al cocainei îl reprezintă aşa-numitele halucinaţii
tactile. Bolnavii psihotici au senzaţia prezenţei unor vieţuitori
minuscule, a unor particule fine de praf sau a unor obiecte de
dimensiuni mici pe pielea lor, pe care pretind, uneori, că le şi văd. În
consecinţă, se vor scărpina puternic (prezintă urme de grataj).
Istoric:
La mijlocul anilor 80 a apărut în SUA şi mai târziu în Europa un drog
care seamănă, din punct de vedere al procesului de producţie, cu
drogurile sintetice (engl. designer drugs) şi care poartă numele de
Crack (Rock).
Numele este derivat de la sunetul specific de foşnitură (engl. to crackle
- a foşni) produs de substanţă în timpul fumatului. Producţia ieftină a
făcut să se constituie o veritabilă scenă a consumului de crack, mai
ales la New York. Narcomania crack a ajuns curând şi în Republica
Federală Germania. În toamna anului 1986, poliţia a deconspirat
primul laborator ilegal de crack la Köln.
Forma:
Firimituri solide, alb-gălbui. Substanţa seamănă cu bucăţi mici de sare
gemă, de culoare beige.
Forme de consum:
De cele mai multe ori, crack se fumează. Poate fi însă şi ingerat sau
injectat.
Producţie:
Materia primă este cocaina. Mai exact, este vorba de o cocaină
"întinsă", amestecată cu adaosuri. Baza de cocaină se fierbe cu praf de
copt şi apă; procesul durează circa opt minute. În mod interesant, prin
această întindere şi multiplicare - care ar trebui să slăbească eficienţa
drogului - are loc tocmai amplificarea efectelor tipice ale cocainei.
Astfel, în doar câţiva ani, crack a devenit poate cel mai devastator
drog al prezentului.
Acţiune şi dependenţă:
Dependenţa de crack poate apărea rapid, uneori chiar după prima
doză. Cauza presupusă ar fi o sensibilizarea enormă a unor arii
cerebrale. Primele molecule de cocaină ajung la creier după doar zece
secunde. Astfel, fumatul de crack seamănă mult cu fumatul de
"freebase" - o narco-modă (germ. Drogenmode - val nou, variantă "la
modă" a narcomaniei, n. tr.) cam la fel de recentă, dar mult mai
scumpă: pasta de cocaină se concentrează, cu eter, în forma cea mai
pură, după care se uscă şi se fumează.
Riscuri deosebite:
- stare de epuizare totală, după consum continuu
- vasoconstricţie. Consecinţa: afecţiuni cardiace
- hipertensiune arterială. Consecinţa: accidentul vascular cerebral
- leziuni pulmonare
Ce este Ecstasy?
Datorită acţiunilor şi efectelor lor diferite, drogurile sintetige sunt greu
clasificabile în grupe distincte. XTC (prescurtarea pt. Ecstasy) este
atribuit frecvent grupei entactogenelor (droguri care permit
contactul, "atingerea interiorului", de ex. prin producerea
sentimentului de fericire). Grupul ecstasy are însă şi acţiuni din grupa
drogurilor stimulatoare şi halucinogene. Iniţial, numele de Ecstasy a
fost atribuit drogului MDMA (3,4-metilen-dioxid-metilamfetamina), o
substanţă sintetică pură.
Consum:
La începutul anilor 90, Ecstasy a apărut pe piaţă în diverse formulări:
fie în capsule de diferite mărimi, fie - în cele mai multe cazuri - sub
forma unor tablete (comprimate) rotunde şi plate, cu variate semne
ştanţate. Tabletele de Ecstasy purtau (şi mai poartă) nume precum
trifoi, proumbel, dolar, iepuraş, cămilă, delfin, Road Runner, Smiley,
ciupercă, Olympics, coroana etc. (denumiri de stradă care reflectă, de
regulă, simboluri întipărite în suprafaţa tabletelor. Numele sunt
preluate din lb. germ. şi nu corespund neapărat denumirilor de stradă
din România - n. tr.) Majoritatea tabletelor comercializate sub numele
de Ecstasy conţin o substanţă activă derivată din MDMA în concentraţie
de 20 - 120 mg care costă în jur de 20 DM (10 ).
Între timp este evident că variatele motive şi simboluri ştanţate - la fel
ca şi dimensiunea şi forma - nu spun nimic, sau numai puţin despre
provenienţa şi calitatea produsului. În multe cazuri sunt comercializate
substanţe înrudite sau chiar plagiate (amestecuri greu identificabile ce
conţin ketamină, benzodiazepine şi barbiturice).
De mai multă vreme se observă o tendinţă de renunţare la semnele
distincive (simboluri ştanţate ş. a.). Chiar şi frecvenţa şantului median
e în prezent în scădere. Astfel, devine din ce în ce mai dificilă
diferenţierea tabletelor şi efectelor lor, ceea ce produce un risc
suplimentar pentru consumatori.
Reacţii psihice:
Acestea nu pot fi descrise în mod unitar, deoarece mare parte din
efecte sunt dependente de atitudine şi de mediul înconjurător.
• tulburări de concentrare
• putere de discernământ limitată
• pierderea apetitului
• halucinaţii
• anxietate
• nelinişte/nervozitate
• stare depresivă/stări confuzionale
• lipsă de motivaţie
• libido redus
• întârzierea orgasmului
În combinaţie cu cannabis:
Tensiunea psihică poate fi redusă, dar şi amplificată, după caz =
nelinişte/nervozitate
În combinaţie cu cafeina:
- stimulează în plus = nervozitate
În combinaţie cu amfetamina:
- toxicitate mai mare
- efect cumulativ = risc de supradozare
În combinaţie cu LSD:
- amplifică efectul halucinogen
- prelungeşte starea de stupoare
În combinaţie cu cocaina:
- în acest caz sunt relatate reacţii de panică
Durata de acţiune:
La o doză medie de 100 mg efectul se instalează după ca. 20 min. - 1
oră.
Efectul durează 4 - 6 ore după care dispare treptat. Circa 2/3 din
MDMA ingerată se digeră în stomac şi se elimină, nemodificat, pe cale
renală. Aproximativ 7% se metabolizează la MDA la nivelul ficatului,
iar restul ajunge, prin circulaţia sanguină, la creier.
1. "Poppers"
Substanţa:
Amilnitrit, butilnitrit, aditivi, de ex. solvenţi organici
Formă de consum:
Poppers se inhalează şi în nici un caz nu se ingerează (beau). Efectul
stupefiant se instalează după 3 - 5 minute.
Acţiune:
dezinhibare puternică
creşterea apetitului sexual
sentiment sporit de intimitate
percepere redusă a durerii
relaxare musculară
creşterea sensibilităţii tactile
Efecte adverse de scurtă durată:
- tuse, tahicardie, senzaţie de căldură a pielii, hipoxie, posibil colaps -
în funcţie de dozare = inconştienţă
- iritarea pielii şi a mucoaselor
Pericole:
• uşor inflamabile
• pericole de intoxicaţie, a nu se păstra în apropierea alimentelor.
Potenţialul de dependenţă:
dependenţă psihică
Substanţa:
GHB (gama-hidroxi-butiratul) este o substanţă naturală, produsă şi de
organismul uman. Concentraţia maximă este la nivelul creierului,
motiv pentru care se presupune că ar avea rol de neurotransmiţător la
acest nivel. GHB a fost prima dată produs prin sinteză acum circa 30
de ani.
La scurt timp după aceea, a fost utilizat în medicină, în domeniul
anesteziei, ca narcotic, precum şi ca adjuvant în tratamentului delirului
din sevrajul alcoolic. Din cauza efectelor secundare nedorite a pierdut
însă din ce în ce mai mult din însemnătatea sa şi azi abia se mai
utilizează în Germania.
Concomitent cu reducerea utilizării sale în scop medical, GHB a devenit
foarte popular în rândul culturiştilor (stimulează hormonul somatotrop
- de creştere) şi sportivilor de performanţă (Ben Johnson!) din spaţiul
anglo-american. A fost interzis ca substanţă de dopaj, iar vânzarea sa
în SUA - iniţial fără prescripţie medicală - a fost restricţionată de la
sfârşitul anului 1990 încoace.
Acţiune:
GHB începe să acţioneze la circa 15 minute după administrarea orală şi
efectul durează - în funcţie de doză - până la 3 ore. Prin administrarea
unei doze noi, durata acţiunii se poate prelungi. Efectul seamănă cu cel
al Ecstasy, dar este mult mai slab. De asemenea, nu apar efectele
adverse şi sechelele de durată ale consumului de Ecstasy.
Riscuri:
Riscul principal legat de acest drog este necunoaşterea concentraţiei şi
purităţii, respectiv a amestecului cu alte substanţe, în primul rând
alcool. În stare pură, GHB este practic lipsit de efecte adverse
periculoase, chiar şi în doze mai mari. În doze mari intervine o sedare
puternică, până la comă, a persoanei. Supradozarea poate duce la
convulsii şi confuzie marcată.
METADONA
Compozitie
Metadona este un racemic format din doua molecule gemene
(enantiomeri), continute in proportie egala (50%): levometadona ((R)-
metadona) si dextrometadona ((S)-metadona). In Germania,
metadona se elibereaza numai in farmacii si numai prin prezentarea
unei retete cu regim special (reteta cu timbru sec).
Efecte adverse
Efect sedativ, transpiratii profuze, euforie, mioza, rar tahicardie,
hipotensiune, constipatie (ca toate opiaceele, are actiune paralitica
asupra peristaltismului intestinal), depresie respiratorie (inhibarea
automatismului respirator).
Intoxicatia
Semne ale unei supradoze sunt: depresia respiratorie severa,
hipotensiune marcata, tahicardie, hipertermie, tulburari de constienta
pana la coma.
Mod de administrare
Levometadona poate fi administrata sub forma de comprimate,
intravenos (i.v.) si intramuscular (i.m.), precum si ca solutie
neinjectabila de picaturi.
Solvenţi
Istoric:
În anii 50, inhalarea de cleiuri a fost larg răspândită în rândul
adolescenţilor americani şi suedezi. Adezivii care conţin toluol şi
solvenţi volatili erau picuraţi pe batiste (care apoi au fost ţinute în faţa
gurii şi nazului), sau turnaţi în pungi, pentru inhalarea vaporilor
acestora.
Alte substanţe:
Substanţele care se pretează la inhalare (adulmecare) sunt solvenţii
chimici din industrie, bricolaj şi domeniul casnic, precum: cleiuri,
diluanţi pentru adezivi, vopsele şi lacuri, benzina, acetona,
butilacetatul, diclormetanul, hexanul, xilolul, tetraclorura de carbon
("Tetra") şi hidrocarburile fluorurate alifatice.
Diluantul utilizat de pictori pentru culorile lor conţine, de exemplu,
toluol.
Cloroformul, sau triclormetanul, este un solvent cu proprietăţi
narcotizante care produce vapori neinflamabili.
Forma de consum:
Inhalarea (adulmecarea, germ. schnüffeln)
Periculoasă este mai ales varianta ce utilizează pungi de plastic,
deoarece - trase prea mult peste cap - pot duce la moarte, în cazul
instalării rapide a efectului stupefiant şi a intoxicaţiei necontrolabile de
către consumator.
Sechele şi riscuri:
Aproape toţi solvenţii au efect toxic în cazul abuzului regulat.
Cloroformul produce leziuni hepatice şi poate determina - în doze prea
mari - paralizia respiraţiei, sau cel puţin tulburări central nervoase
grave, datorate hipoxiei cerebrale.
Abuzul de tricloretilenă produce inflamaţii ale nervilor, nevralgii ale
feţei şi suferinţe cardiace, de asemenea condiţionate nervos (prin
tulburarea conducerii impulsurilor). La adolescenţii care au inhalat în
mod regulat, timp de mai mulţi ani, vapori de toluol, au fost observate
delirii (vezi delirium tremens, la cap. Alcoolul) de mai multe zile.
Pe lângă stopul respirator, colapsul cardio-circulator reprezintă o
importantă cauză de deces.
Pot apărea stări confuzionale, cu reacţii de hiperexcitaţie, anxietate şi
panică. În plus, se pot produce arsuri şi combustii (arsuri chimice) ale
căilor respiratorii.
Haşiş
Instrumente pentru fumat:
Pipe, narghilele (şişa), shillum (aparat special pentru fumatul de
haşiş), precum şi instalaţii de producţie proprie
Ţigarete de haşiş (engl. joint)
Rezervoare pentru păstrare (cutii de filme fotografice, cutii de
medicamente)
Cântar de scrisori (pentru greutăţi mici - n. tr.) pentru cântărirea
dozelor de consum
Folie de aluminiu în care se ambalează porţiile de haşiş
Pentru LSD
Cutiuţe mici
Materiale de ambalaj, de ex. bucăţi mici de folie de aluminiu; bandă de
lipit
Pentru cocaină
Plicuri mici, pliate, din hârtie şi folie de aluminiu, în care este ambalată
cocaina
Rezervoare pentru păstrarea cocainei
Trusa cocainomanului, ce conţine: Oglindă, lamă de ras, tubuleţ pentru
prizare, cutiuţă pentru păstrare, seringă
Tubuleţ pentru prizare (din metal, sticlă, sau plastic)
Linguriţa cocainomanului
Pentru crack
Cutiuţe mici de plastic pentru păstrare
Pipe speciale
Pentru heroină
Plicuri mici, pliate, din hârtie, celofan sau folie de aluminiu, în care se
ambalează heroina (hits)
De regulă, seringi de unică folosinţă
Linguri acoperite de funingine în care se dizolvă heroina; o brichetă
pentru încălzirea soluţiei şi tamponaşe de vată sau filtre de ţigaretă
rupte, prin care heroina se filtrează în timpul aspirării în seringă
Şiret de pantofi, curea, sau furtun de cauciuc, pe post de garou,
pentru comprimarea venei în vederea administrării injecţiei
Bibliografie