Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PROIECT
TEMA LUCRĂRII:
EPURAREA MECANICĂ A APEI
CUPRINS
MEMORIU JUSTIFICATIV
EPURAREA MECANICĂ
Separarea gravitaţională
Reţinerea pe grătare şi site
Desnisipatoare
Decantoare
Filtre
Schema de epurare mecanică
CONCLUZII
Lucrare de laborator: Determinarea reziduului fix
Lucrare de laborator: Determinarea suspensiilor din apă
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
2
Memoriu justificativ
3
Capitolul II: Epurarea mecanica a apei
Inca din cele mai vechi timpuri apa, una dintre resursele fundamentale ale planetei, s-a
dovedit indispensabila vietii si activitatii omului atat pentru satisfacerea cerintelor
biologice cat si ca material ajutator al indeletnicirilor sale.
Epurarea – consta in indepartarea impuritatilor dintr-un amestec, dintr-o solutie.
Termenul este folosit in general pentru:
1. epurarea apelor:
- eliminarea din apele naturale sau uzate a unor substante organice sau
anorganice, dizolvate sau in suspensie
- reducerea duritatii apelor industriale
2. epurarea gazelor
- eliminarea particulelor solide aflate in suspensie intr-un gaz
- eliminarea substantelor toxice din gaze
In mod obisnuit, prin termenul de epurare a apelor se intelege purificarea apelor uzate
care se mai denumesc si ape reziduuale. Uneori, impropriu, tratamentele la care sunt
supuse apele pentru a deveni potabile sau industriale, se denumesc generic epurare dat
fiind faptul ca componentele care se indeparteaza prin aceste operatii sunt in concentratii
foarte mici.
Clasificarea metodelor de epurare a apei
4
Procedee de epurare a apelor uzate
Apele industriale uzate, in functie de gradul lor de impurificare si tratamentul aplicat in
unitatile industriale respective, fie ca se amesteca cu apele reziduuale de canal si se
trateaza impreuna in statii de epurare, dupa care sunt deversate in bazinul natural, fie ca
se trateaza separate in intreprinderea respective. Indiferent de modul de clasificare,
metodele de epurare se bazeaza pe aplicarea unor procese unitare fizice, fizico-chimice
sau biologice, dintre care unele se folosesc si in tratarea apei in scop potabil sau industrial
iar altele sunt specifice proceselor de epurare a apelor reziduuale.
Procedee fizice, fizico-chimice si chimice
Suspensiile prezente in apa pot fi clasificate in:
- suspensii gravitationale
- suspensii fine neincarcate electric
- suspensii coloidale
Prin simpla stationare a apei se pot separa numai suspensiile gravitationale. Suspensiile
fine si coloidale pot fi separate numai dupa o prealabila tratare cu agenti de coagulare.
Eliminarea suspensiilor din apa se poate realiza cu urmatoarele utilaje principale:
1. gratare si site
2. desnisipatoare
3. decantoare
4. filtre
5
în care: v S – viteza de sedimentare; ρ– densitatea particulei;
Reprezentarea procesului de 6
sedimentare gravitationala
chimici sau a microorganismelor individuale sau parţial aglomerate, şi este dezavantajat
de
fragilitatea flocoanelor care, la depăşirea unui grad de turbulenţă, dezagregă.
Descrierea procesului de sedimentare poate fi realizată considerând un bazin
ideal, de formă rectangulară (Fig. 1).
Funcţional se disting patru zone:
- o zonă de admisie, în care amestecul de apă este distribuit pe secţiunea transversală
a bazinului;
- o zonă de sedimentare, în care particulele cad prin masa de apă aflată în curgere
orizontală cu viteză constantă (vd). Linia dreaptă reprezintă traiectoria particulelor
discrete, rezultată prin sumarea vectorială a vitezei de sedimentare (vs) cu cea de
deplasare (vd), în timp ce liniile curbe descriu traiectoriile particulelor întâlnite în
practică;
- o zonă de nămol, în care se adună particulele depuse;
- o zonă de evacuare a apei decantate.
Condiţia pentru ca o particulă să fie reţinută în bazin impune ca viteza de
sedimentare să fie mai mare sau egală viteza de cădere în bazin (v0), dată prin relaţia:
h0 h0 ⋅ Q Q
v0 = = =
t0 V A
în care: t 0 = V Q
şi A = V h0
Sedimentarea zonala
Dată fiind complexitatea
fenomenelor care concură în procesul de
sedimentare face ca estimarea prin calcul a
comportamentului particulelor să fie
imprecisă. Informaţii pertinente privind
cinetica decantării se obţin experimental,
la scară reală.
7
Efectul de sedimentare zonală datorat ciocnirii cu pereţii bazinului poate fi redus
sau chiar Fig. 2: Sedimentarea zonală
eliminat prin agitarea lentă a masei de fluid. Agitarea favorizează flocularea accelerând
astfel decantarea şi se evită sedimentarea zonală.
Sedimentarea zonală se caracterizează prin separarea flocoanelor după greutate
diferenţiindu-se pe zone de concentraţii diferite. În cazul unei sedimentări naturale se
disting următoarele zone, enumerare începută de la bază spre suprafaţa liberă a fluidului:
zona de compresie, zona de tranziţie, zona de sedimentare stânjenită şi zona de
sedimentare a particulelor discrete.
Construcţiile utilizate pentru sedimentare sunt clasificate în funcţie de viteza de
sedimentare a particulelor. Astfel se disting instalaţii pentru separarea particulelor uşor
sedimentabile, numite deznisipatoare, şi instalaţii pentru separarea particulelor greu
sedimenta-bile, numite decantoare.
Deznisipatoarele (Anexa 3, foto 1, 2) au rolul de a reţine particulele minerale
grele (pietriş, nisip de dimensiuni mai mari de 0,1 mm), în scopul de a evita uzura
utilajelor, a acumălării lor în construcţiile destinate epurării (bazine de neutralizare, de
aerare, de fermentare etc.) şi pe traseul dintre acestea (tubulatură, sifoane etc.).
Se prezintă ca bazine compartimentate, relativ înguste, prevăzute adeseori cu
agitare, cu aer sau hidraulică, pentru a evita înglobarea în sediment a suspensiilor
organice.
Secţiunea transversală este parabolică pentru a asigura în spaţiul de decantare o
viteză de deplasare (cca. 0,3 m/s) şi o încărcare hidrulică constantă, iar capătul din aval
este prevăzut cu deversor proporţional (dispozitiv care asigură creşterea proporţională a
înălţimii apei din bazin cu cea a debitului). Eliminarea sedimentului se face în urma
colectării prin raclarea fundului într-un colector aflat la capătul opus deversorului de unde
este preluat de un transportor cu melc care îl deplasează într-un siloz.
Decantoarele au rolul de a reţine particule relativ uşoare care au tendinţa de a
flocula spontan sau sub acţiunea unui agent de floculare.
Se disting mai multe tipuri de decantoare, clasificate după direcţia de curgere şi
forma secţiunii:
8
- decantoare cu curgere verticală, cu secţiune conică (piramidală), sunt utilizate
pentru suspensii rezultate în urma tratării chimice şi care floculează. Evacuarea
nămolului se face astfel încât interfaţa nămol-apă limpezită să se afle la o adâncime
suficient de mare sub deversorul de evacuare pentru a nu se antrena nămolul;
- decantoare cu curgere orizontală, cu secţiune:
- rectangulară (pătrată, cu latura de 20 m sau dreptunghiulară, cu lăţimea de
cca. 20 m şi lungimea de 30 ÷ 100 m, putând fi compartimentate longitudinal)
- circulară, numite şi decantoare radiale după modul radial de cugere a apei
(Anexa 3, foto 3). Alimentarea cu apă se face central şi se deplasează spre
periferie în direcţie radială. Au un diametru de 30 ÷ 60 m, diametrele mari
nefiind preferate datorită efectelor de antrenare create de vânt.
Adâncimea decantoarelor variază de la 2 m până la 4,5 m, valoarea optimă
situându-se undeva în jurul valorii de 3 m.
Baza decantorului este uşor înclinată, panta de fund fiind de 1% pentru
decantoarele dreptunghiulare şi 8% pentru ce le pătrate şi cele circulare. Panta de fund
este mărită în zona başelor de nămol pentru a uşura alunecarea acestuia.
Eliminarea nămolului se face:
- intermitent, manual după golirea apei şi numai în cazul sedimentelor
acumulate în cantitate mică şi neputrescibile, sau
- continuu, mecanizat, cu ajutorul racloa-relor. Raclarea bazinelor rectangulare
se face cu podul raclor, prin miscări înainte şi înapoi, sau cu lame montate pe
lanţuri. Raclarea decantoarelor circulare se face cu lame fixate pe un pod radial
solidar cu un ax central de antrenare.
Lamele sunt aşezate astfel încât să împingă nămolul spre o başă centrală prin care
se face evacuarea din decantor. Mişcarea lamelor este lentă (sub 5 mm/s) pentru a nu
antrena nămolul în suspensie. În cazul nămolurilor uşor antrenabile (neîngroşat) lamele
racloare sunt înlocuite cu sisteme de pâlnii cu aspiraţie care evacuează nămolul din
decantor.
Evacuarea apei limpezite se face peste deversoare aşezate pe una sau pe ambele
părti ale jgheaburilor de evacuare. Pentru a se evita descărcarea neuniformă datorată
9
vântului, acumulărilor de materiale solide sau denivelărilor deversorului acesta este
prevăzut cu crestături triunghiulare.
În faţa deversoarelosr se instalează ecrane parţial imersate pentru reţinerea
plutitorilor.
Eficienţa decantoarelor depinde de uniformitatea distribuţiei apei în secţiunea
perpendiculară pe direcţia de curgere a apei.
Acolo unde se utilizează unităţi de decantare paralele de aceeaşi capacitate trebuie
asigurată aceeaşi distribuţie. Uniformitatea distribuţiei se asigură prin instalarea de
deflectoare în zona de admisie a apei, pereţi de dirijare prevăzuţi cu găuri sau fante.
Îmbunătăţirea separării prin decantare se poate realiza prin: coagulare şi floculare,
utilizarea decantoarelor cu strat suspensional (filtrare prin strat de nămol), expunere la
câmp magnetic în cazul suspensiilor feromagnetice.
b. Flotaţia
Flotaţia este procesul de separare din apă a particulelor cu densitate medie mai
mică decât a apei (materiale omogene sau asocieri de materiale cu densităţi variabile,
solide, lichide sau gazoase).
Stratul de material flotat acumulat la suprafaţă este îndepărtat cu ajutorul unui
raclor care îl împinge într-un jgheab colector.
După modul de realizare, se face distincţie între flotaţia naturală şi flotaţia cu aer.
Flotaţia naturală se realizează pe baza gradientului de densitate dintre particulele
de material flotat (uleiuri, unsori, grăsimi eventual asociate cu bule de gaze rezultate din
procese microbiologice (fermentaţie, denitrificare etc.) şi apa aflată în stare de repaus sau
în curgere laminară, lentă.
Flotaţia cu aer se practică pentru particule mai grele decât apa prin antrenare spre
suprafaţă după asocierea lor cu bule de aer. Antrenarea prin asociere cu bule de aer este
aplicabilă şi în cazul particulelor mai uşoare decât apa, flotabile natural, caz în care se
obţine o creştere a vitezei ascensionale şi deci o scădere a timpului de desfăşurare a
procesului.
Generarea bulelor de aer se realizează:
- prin barbotare prin difuzoare poroase, caz în care dimensiunea bulelor este
dependentă de mărimea porilor materialului difuzor,
10
- prin agitare mecanică (flotare cu aer dispersat), conduce la bule de dimensiuni
de 1 ÷ 2 mm utilizabile la flotarea minereurilor şi a materiilor grase din apele
uzate menajere. Dimensiunea relativ mare a bulelor obţinute în acest fel determină
o viteză ascensională mare care cauzează forfecarea suspensiilor floculate;
- cu aerul dizolvat din apă, prin procedeul sub vid sau prin destindere (detentă).
Flotaţia cu aer dizolvat permite obţinerea unor bule de aer foarte fine, uşor
încorporabile în interiorul particulelor floculate.
Degajarea aerului dizolvat în apă se realizează conform legii lui Henry: la
echilibru, solubilitatea unui gaz într-un lichid este proporţională cu presiunea gazului
aflat în contact cu lichidul, şi cu principiul lui Le Chatelier: sistemul evoluează în sensul
diminuării constrângerii aplicate acestuia.
Astfel, la flotaţia în vid, depresiunea aplicată sistemului determină deplasarea
echilibrului de dizolvare în sensul degajării gazului dizolvat până la restabilirea
echilibrului. La flotaţia sub presiune, acelaşi proces se desfăşoară odată în sensul
dizolvării unei cantităţi de aer sub acţiunea presiunii care, apoi, se desoarbe prin revenire
bruscă (detentă) la presiunea atmosferică.
Flotaţia particulelor de materii în suspensie insolubile în apă de către bulele de aer
se realizează prin asocierea lor reciprocă. Asocierea se realizează prin:
- încorporarea bulelor de aer în interiorul particulelor floculate cu structură
afânată, sau
- prin aderenţa particulelor insolubile la suprafaţa bulei de gaz.
Acumularea particulelor pe suprafaţa bulelor de gaz (interfaţa apă – aer) depinde de
natura suprafeţei particulei şi de tensiunea superficială a apei. Întrucât tensiunea
superficială a apei poate fi modificată prin adaus de substanţe tensioactive, adausul
acestora ar putea favoriza asocierea (agenţi de colectare) sau pot să o defavorizeze (agenţi
depresori). Acţiunea agenţilor colectori poate fi intensificată de alte substante numite
activatori.
Deoarece asociere particulelor cu bulele de aer este stabilă doar în masa de lichid,
în practică se caută stabilizarea materialului flotat prin spumare. Agentul de spumare este
tot o substanţă tensioactivă menită să micşoreze tensiunea superficială a apei (agent de
spumare). În unele cazuri se întâlnesc ape uzate a căror impurificatori au capacităţi
11
spumante (apele rezultate de la fabricarea celulozei, prelucrarea proteinelor, industria
fermentativă, textilă etc.).
Construcţiile destinate flotaţiei sunt asemănătoare decantoarelor (cu excepţia
flotaţiei în vid) şi se clasifică în acelaşi mod după forma secţiunii, în rectangulare şi
circulare.
Din punct de vedere a rentabilităţii, flotaţia este preferată decantării datorită
volumului mic de nămol rezultat (1/4 – 1/3 din cel al decantării).
Reţinerea pe grătare şi site
Filtrarea ca proces reprezintă trecerea apei printr-un mediu poros în care are loc
reţinerea predominant fizică a constituenţilor insolubili cu dimensiuni cel mult egale cu
cea a porilor.
În general, apa uzată antrenează şi/sau poartă în suspensie particule de dimensiuni
variabile, de la corpuri grosiere cu dimensiuni de ordinul centimetrilor, până la particule
de dimensiuni ionice sau moleculare.
Operaţiile destinate epurării prin reţinerea impurităţilor sunt împărţite în funcţie de
dimensiunile particulelor capabile să le reţină.
Grătarele sunt dispozitive menite să reţină impurităţile grosiere din apa supusă
epurării (bucăţi de hârtie, folii de material plastic, deşeuri din ţesături, fire, crengi, aşchii
şi alte fragmente de lemn, fragmente de produse animale şi/sau vegetale etc.).
Reţinerea impurităţilor grosiere este necesară în vederea evitării deteriorării
celorlalte instalaţii de epurare şi se efectuează înaintea oricărui alt proces de epurare.
Constructiv grătarele se compun dintr-un cadru metalic de formă dreptunghiulară
împărţit longitudinal cu bare de diferite profiluri (în secţiune triunghiulară, rectangulară,
circulară, elipsoidală etc.), cu grosimi de la 0,8 până la 1,2 cm, dispuse echidistant la 12 ÷
60 mm pentru cele rare şi 15 ÷ 25 mm pentru cele dese. Suprafaţa lor poate fi plană sau
curbă, cu înclinaţii de 30 ÷ 90º faţă de orizontală şi este expusă transversal pe direcţia de
curgere a apei uzate (Anexa 3, foto 4).
Procesul de reţinere este amplificat de materialele de dimensiuni mai mari decât
interstiţiile grătarului care sunt reţinute pe acesta şi care devin la rândul lor straturi
filtrante, dar reduc viteza de trecere prin grătar motiv pentru care trebuie îndepărtate
12
periodic. Îndepărtarea se face manual sau mecanizat cu ajutorul unor greble care
degajează dintre bare materialele reţinute.
Sitele sunt destinate reţinerii impurităţilor nedizolvate de dimensiuni mai mici
decât în cazul grătarelor.
Sunt realizate din plăci metalice sau de plastic perforate, sau din ţesături de fire de
oţel sau fibre sintetice (microsite).
Pot fi statice sau mobile (discuri / tamburi în mişcare de rotaţie, ciururi cu mişcare
de vibraţie sau giratorie) (Anexa 3, foto 5).
Îndepărtarea materialului acumulat se realizează mecanizat cu ajutorul unei perii
sau prin simpla alunecare a materialului sub acţiunea propriei grautăţi. Unele variante
constructive dispun de dispozitive de spălare cu jet de apă.
Un caz aparte de site îl reprezintă sitele statice cu bare triunghiulare realizate
asemenea unui grătar cu bare în secţiune triunghiulară dispuse foarte aproape una de alta
(0,3 ÷ 3 mm), cu baza pe faţa din amonte a panoului de sitare. Panoul este plan sau
încurbat, aşezat la o înclinaţie de 30 ÷ 60º faţă de verticală. Apa brută este distribuită
uniform pe lăţimea părţii superioare a panoului. Impurităţile cu dimensiuni mari rămân pe
suprafaţă panoului şi alunecă în jos. Pe durata alunecării acesta se deshidratează prin
scurgerea gravitaţională a excesului de apă şi prin prelingere pe partea interioară a
deschiderii grilajului realizată prin sucţiunea produsă prin capilaritate (efect Coandă).
Micrositele realizate din ţesături de fibre metalice sau de materiale sintetice au
ochiurile reţelei echivalente cu dimensiuni ale porilor de 15 ÷ 60 µm şi realizează uneori
o îndepărtare mai avansată a materiilor în suspensie decât decantoarele.
Desnisipatoare
Desnisipatoarele sunt bazine mari, prin care trece apa bruta (captata din rau) pentru a
depune nisipul purtat in suspensie.
Dupa directia de curgere a apei, desnisipatoarele pot fi orizontale sau verticale, iar dupa
modul de indepartare a depunerilor pot fi continue sau discontinue, mecanice sau
normale.
13
Apa intra in tubul central si coboara, apoi urca prin spatiul inelar si este colectata la
partea superioara de un jgheab de colectare. Nisipul se depune la partea tronconica
inferioara de unde este evacuat prin manevrarea unei vane speciale.
14
teperaturi mai ridicate. Evacuarea mecanica se realizeaza cu racloare, care sunt
demontate pe instalatii (poduri mobile), care se rotesc la cele radiale sau efectueaza o
miscare de du-te-vino la cele longitudinale.
Viteza de inaintare a aparatelor de raclare nu depaseste ½ din viteza curentului de apa.
Filtrarea
Indepartarea celor mai fine suspensii din apa se realizeaza prin operatia de filtrare.
De regula filtrarea urmeaza dupa coagulare si decantare si constituie ultima treapta de
tratare a apei in vederea unei limpeziri complete.
Filtrarea se realizeaza in filtre clasificate dupa viteza medie de circulatie a apei, in filtre
lente si filtre rapide. Ca materiale filtrante se utilizeaza nisip cuartos, marmura, dolomita,
antracit, carbune activ. Cele mai bune rezultate se obtin cu nisipul cuartos, in afara
cazurilor speciale cand se recomanda alte materiale in functie de natura apei.
Filtrele lente
Sunt niste bazine de mare capacitate umplute cu straturi de pietris si nisip prin care apa se
filtreaza cu viteza redusa.
Apa intra in filtru cu viteza redusa si se aduna deasupra stratului filtrant. Se lasa de obicei
ca grosimea stratului de apa sa atinga 50-100 cm pentru a exercita o presiune hidrostatica
convenabila.
15
Viteza de curgere prin filtru lent este de 0,1-0,3 m/h. Aceasta inseamna, ca se realizeaza
un timp lung de stationare a apei in filtru, ceea ce are ca urmare o expunere indelungata a
apei, actiunii aerului si luminii, realizandu-se astfel un efect de dezinfectare apreciabil.
In timpul operatiei de filtrare la suprafata stratului de nisip se aseaza un strat superficial
de microorganisme formand o membrana gelatinoasa, numita membrana biologica.
Aceasta are un rol hotarator in eficacitatea filtrarii, avand capacitatea de a retine
suspensiile cele mai fine si microorganismele. Daca aceasta membrana se rupe, filtrul nu
mai functioneaza normal si eficacitatea lui scade.
Dupa o anumita perioada de intrebuintare spalarea filtrului se face prin trecerea unui
curent de apa curata in sens invers filtrarii sau prin inlocuirea unei parti din stratul de
nisip filtrant, pe o adancime de 10-30 cm.
Pentru a nu se produce intreruperi din cauza spalarii, se construiesc de obicei filtre duble,
dintre care unul este in functiune, iar celalalt in spalare sau curatire. In acest fel se
realizeaza continuitatea procesului de filtrare. Aceste filtre desi realizeaza o limpezire
inaintata, prezinta si unele dezavantaje ca: - productivitate scazuta, ocupa suprafete mari,
iarna prezinta pericolul de a ingheta. Aceste dezavantaje determina inlocuirea aproape
completa a lor cu filtrele rapide.
Filtrul lent este reprezentat schematic in figura 5.
1- bazin de beton
2- conducte perforate
3- strat de pietris 10-25 mm
4- strat de pietris 6-10 mm
16
5- strat de nisip 0,5-5 mm
6- membrana biologica
7- apa
17
Ape uzate
brute
Gratare
Deznisipatoare
Metantancuri
Separatoare de
grasimi
Decantoare Bazine pt
primare fermentarea
orizontale namolului
Receptor
18
CONCLUZII
19
Lucrare de laborator
Determinarea reziduului fix
20
- capsula racita se cantareste la balanta analitica (m2)
5. Calculul
v = 50 ml apa
1. m1 = 68,1537 mg
m2 = 68,1904 mg
2. m1 = 70,3210 mg
m2 = 70,4256 mg
3. m1 = 70,2013 mg
m2 = 70,3112 mg
21
Lucrare de laborator
Determinarea suspensiilor din apa
Suspensiile totale – reprezinta totalitatea substantelor insolubile din apa care pot
persista mai mult sau mai putin timp in suspensie, in functie de greutatea partiala.
1. Scopul lucrarii
- determinarea suspensiilor din apa
2. Principiul metodei
- separarea suspensiilor, substantelor organice si anorganice dizolvate in apa prin
evaporarea acesteia urmata de cantarire
- determinarea suspensiilor prin calcul
3. Materiale necesare
- capsule de portelan
- hartie de filtru cu porozitate mica (banda albastra)
- palnie
- stativ
- inel
- baie de apa
- etuva
- balanta analitica
- exicator
4. Mod de lucru
- se lucreaza doua probe de apa de acelasi volum V 50 ml ca si cea de la determinarea
reziduului
- o proba de apa se prelucreaza absolut identic ca si pentru determinarea reziduului fix
- pentru a doua proba de apa se ia acelasi volum de apa, care nu se mai filtreaza si cu care
se procedeaza astfel:
proba de apa nefiltrata se introduce intr-o capsula de portelan si se evapora la secunde pe
baie de apa
se usuca in etuva la 105 C, timp de 2 ore
capsula de portelan este in prealabil cantarita si adusa la masa constanta (m1)
22
se raceste in exicator timp de 30 minute, capsula racita se cantareste la balanta analitica
(m3)
5. Calculul
23
c = 2,224 - 2,198 = 0,026 mg/l
24
BIBLIOGRAFIE
Gavrilă, L., Simion, A., Tratarea şi epurarea apei de uz menajer, Curs litografiat.
Rojanski, V., Ognean, T., Cartea operatorului din staţii de tratare şi epurare, Ed.
Tehnică, Bucureşti.
25
Anexe
Anexa 1.SCHEMA UTILIZĂRII APEI
R
P Re
F
N
S E
C1 C2 C3
26
Anexa 2.
Elemente şi standarde de calitate chimice şi fizico-chimice pentru stabilirea stării
ecologice a apelor de suprafaţă(extras din Ordinul 161 / 2006, tabel 6)
Clasa de calitate
Nr. Indicatorul de calitate UM
I II III IV V
C.1. Regim termic şi acidifiere
1 Temperatura ºC Nu se normează
2 pH 6,5 – 8,5
C.2. Regimul oxigenului
1 Oxigen dizolvat mgO2/l 9 7 5 4 <4
2 Saturaţia oxigenului dizolvat %
90 –
-Epilimnion (ape stratificate) 70 – 90 50 – 70 30 – 50 < 30
110
-Hipolimnion (ape stratificate) 90 – 70 70 – 50 50 – 30 30 – 10 < 10
-Ape nestratificate 90 – 70 70 – 50 50 – 30 30 – 10 <10
3 CBO5 mgO2/l 3 5 7 20 > 20
4 CCO-Mn mgO2/l 5 10 20 50 > 50
5 CCO-Cr mgO2/l 10 25 50 125 > 125
C.3. Nutrienţi
1 Amoniu (N-NH4) mgN/l 0,4 0,8 1,2 3,2 > 3,2
2 Azotiţi (N-NO2) mgN/l 0,01 0,03 0,06 0,3 > 0,3
3 Azotaţi (N-NO3) mgN/l 1 3 5,6 11,2 > 11,2
4 Azot total (N) mgN/l 1,5 7 12 16 > 16
5 Ortofosfaţi solubili (P-PO4) mgP/l 0,1 0,2 0,4 0,9 > 0,9
6 Fosfor total (P) mgP/l 0,15 0,4 0,75 1,2 > 1,2
7 Clorofilă “a” µg/l 25 50 100 250 > 250
C.4. Salinitate
1 Conductivitate µS/cm
>
2 Reziduu filtrabil uscat la 105ºC mg/l 500 750 1000 1300
1300
3 Cloruri (Cl-) mg/l 25 50 250 300 > 300
4 Sulfaţi (SO42–) mg/l 60 120 250 300 > 300
5 Calciu (Ca2+) mg/l 50 100 200 300 > 300
6 Magneziu (Mg2+) mg/l 12 50 100 200 > 200
7 Sodiu (Na+) mg/l 25 50 100 200 > 200
C.5. Poluanţi toxici de origine naturală
1 Crom total (Cr3+ + Cr6+) µg/l 25 50 100 250 > 250
2 Cupru (Cu2+) µg/l 20 30 50 100 > 100
>
3 Zinc (Zn2+) µg/l 100 200 500 1000
1000
4 Arsen (As3+) µg/l 10 20 50 100 > 100
5 Bariu (Ba2+) mg/l 0,05 0,1 0,5 1 >1
6 Seleniu (Se4+) µg/l 1 2 5 10 > 10
7 Cobalt (Co3+) µg/l 10 20 50 100 > 100
8 Plumb (Pb) µg/l 5 10 25 50 > 50
9 Cadmiu (Cd) µg/l 0,5 1 2 5 >5
27
10 Fier total (Fe2+ + Fe3+) mg/l 0,3 0,5 1,0 2 >2
11 Mercur (Hg) µg/l 0,1 0,3 0,5 1 >1
12 Mangan total (Mn2+ + Mn7+) mg/l 0,05 0,1 0,3 1 >1
13 Nichel (Ni) µg/l 10 25 50 100 > 100
Standarde de calitate fizico-chimică pentru stabilirea condiţiilor de evacuare a
apelor uzate în staţia de epurare şi a apelor epurate în apele de suprafaţă
Temperatura ºC 35 40
pH 6.5-8.5 6,5-8,5
Materii in suspensii mg/l 35 350
CBO 5 mg O2/l 25.0 300
CCO – Cr mg O2/l 125 500
CCO – Mn mg O2/l 25
Azot total mg 10 -
Azot amoniacal mg/l 2 30
Azotati mg/l 25 -
Azotiti mg/l 1 -
Sulfuri si hidrogen sulfurat mg/l 0,5 1
Sulfiti mg/l 1,0 2
Sulfati mg/l 600 600
Fenoli mg/l 0,3 30
Substante extractibile mg/l 20 30
Produse petroliere mg/l 5 -
Fosfor total mg/l 1 5
Detergenti sintetici mg/l 0,5 25
Cianuri totale mg/l 0,1 1
Clor rezidual liber mg/l 0,2 0.5
Cloruri mg/l 500 -
Floruri mg/l 5,0 -
Reziduu filtrat la 105 mg/l 2000 -
Arsen mg/l 0,1 -
Aluminiu mg/l 5 -
Calciu mg/l 300 -
Plumb mg/l 0,2 0,5
Cadmiu mg/l 0,2 0,3
Crom total mg/l 1,0 1,5
Crom hexavalent mg/l 0,1 0,2
Fier total ionic mg/l 5 -
Cupru mg/l 0.1 0,2
Nichel mg/l 0.5 1,0
Zinc mg/l 0.5 1,0
Mercur mg/l 0.05 -
Argint mg/l 0.1 -
Molibden mg/l 0.1 -
28
Seleniu mg/l 0.1 -
Mangan total mg/l 1 2
Magneziu mg/l 100 -
Cobalt mg/l 1 -
Anexa 3.
29
Foto 2: Deznisipator cu raclete pe lanţuri
30
Foto 3: Decantor radial (circular)
31
Foto 4: Grătar rectangular cu bare
32
Foto 5: Sită mobilă cu perforaţii
33