Simina Banulescu

CAV 3 - U.N.A.T.C
Semestrul 2

“Tales from the Script”

- editata de Peter Hanson si Paul Robert Herman -

Intotdeauna am comparat scrierea unui scenariu cu exprimarea anumitor

sentimente. Ambele apar pe neprevazute, au nevoie de timp pregatitor si cand
sunt gata a fi spuse, sunt mari sanse sa nu fie intelese. Dar asta nu trebuie sa
reprezinte un motiv de descurajare. Cateodata asa cum nu poti sa spui un “Te
iubesc” din frica, asa usor te poti bloca in fata unei pagini albe care abia asteapta
sa o umplii de imagini. Partea buna e ca atata timp cat le spui pe amandoua din
suflet, pana la urma, ating si nu dispar in van. O idee buna niciodata n-o sa
ramana blocata in cap sau doar la primul draft, cum nici un sentiment pur nu se
izbeste de un perete gol fara reactie. Ce urmeaza dupa depinde doar de scriitorul
si romanticul din tine.

Am invatat ca exista doua feluri de scenaristi : cei ce scriu din dragoste si cei ce
scot bani si profita din talentul lor. Slava Domnului, nu ne aflam in Hollywood (ca
in cazul celor din urma mentionati), ci in Romania, si asta ne permite sa ne aflam,
undeva la mijloc. Nu vreau sa pun la indoiala motivele pentru care scriu scenaristii
americani (si sunt sigura ca dragostea e prezenta acolo), dar cartea despre care o
sa vorbesc imi demonstreaza mai degraba un atasament fata de ego-ul personal
decat fata de pasiunea “scriitoriceasca” sau cum sa-ti lasi orgoliile la o parte in
aceasta industrie. Cu toate acestea, este o carte minunata si cruda, tocmai buna
pentru scriitorii debutanti care considera ca “tot ce ai nevoie pentru a scrie e
pasiunea pentru poveste”. Poate ma bat cap in cap, am urat cartea pe atat de
mult pe cat am iubit-o, asta poate fiindca fiecare scenarist prezent in carte se bate
cap in cap cu cel de sub el in paragraf in aceasta “antologie de pareri”.

V-am mentionat cele categorii, insa nimic despre cei ce scriu din dragoste. Ii
mentionez fiindca i-am intalnit. Sunt oamenii care nu s-ar gandi niciodata la
profitul de pe urma incasarilor de box office, sunt realisti in privinta sanselor de
distributie mondiala (mici : potential artistic imens, comercial dimpotriva) si care,
cu toate acestea, continua sa scrie film dupa film desi lucreaza in paralel ca
manageri de productie, secretare de platou sau pur si simplu simpli functionari in
speranta unui venit paralel mult mai considerabil decat acreditarea pe care
trebuie s-o plateasca pentru a participa la un pitch in cadrul unui festival de clasa
A. Si cu toate acestea, continua sa scrie/produca film dupa film, insa nu voi vorbi
despre ei in aceasta lucrare. Imi voi da jos palaria in fata celor celor din urma,
“exploatatorii cu scut de aur”, i-as numi. Oameni facuti pentru Hollywood.

Spre surprinderea mea, Peter Hanson si Paul Robert Herman au adunat zeci de
interviuri pentru “Tales from the Script”, o culegere de pareri exprimate din
partea unor scenaristi precum William Goldman, John Carpenters, Frank Darabont
sau Paul Schrader. E o carte dedicate strict scenaristilor sau naivilor debutanti pe
care “mancariciul” scriitoricesc abia asteapta sa-I impinge in lumea filmului. Din
pacate, sfaturile greilor se aplica doar in cazul Hollywoodului si nu in cazul pietei
europene. Cel putin asa cred, dar cine sunt eu decat un tanar naiv cu un
“mancarici” scriitoricesc?

Timp de cateva luni intre 2007 si 2008, afirma Peter Hanson, scenaristii
hollywoodieni au intrat in greva datorita unor anulari importante de programe TV
si productii cinematografice. “Scriitorul in Hollywood este intr-adevar o entitate
abuzata”, afirma castigatorul premiului Oscar, scriitorul Bruce Joel Rubin (
“Ghost”). “E nedrept pe multe planuri ca scriitorii sa aiba atat de putina
participare in munca pe care o creaza”.

Aventura incepe

Motivele pentru care, in genere, anumiti oameni hotarasc sa devina scenaristi

sunt in mod egal variate. John Carpenter a invatat ca, prin scris, isi poate
imbunatati cariera regizorala. Naomi Foner a vazut filmele ca o platforma perfecta
pentru transmiterea mesajelor politice. Mike Binder pur si simplu a vrut sa devina
un “entertainer”, dupa o lunga experienta de viata petrecuta prin cluburi de
comedie. Fiecare debutant ce aspira catre o cariera infloritoare de scenarist
porneste pe un drum unic cu un scop unic.

Pentru un ochi “nepregatit”, scenariul este un document complicat, prezentat

intr-un format rigid de o pagina, plin de imagini, descrieri de actiuni si bucati de
dialor, abrevieri si numere ce fac inteaga lucrare aproape imposibil de inteles
daca cititorul nu e familiar lumii filmului. Un scenario nu este o opera literare,
scopul scriitorului nedorindu-si ca cititorul sa fie prins de cuvinte, ci de imagini.
Steven E. de Souza : “Alfred Hitchcock a spus-o cel mai bine : “Multi scenaristi
cred ca umplu cu cuvinte o pagina, cand de fapt ei umplu un ecran cu imagini”.

William Goldman: “Scenariile reprezinta o structura si atat. Calitatea scrierii –

cruciala ca in orice alta forma literara – nu e ceea ce face scenariul sa functioneze.
Structura nu e nimic altceva decat naratiunea, incepand poveste din punctul cel
mai important, incepand fiecare scena cat mai tarziu posibil. Nimeni nu vrea sa
inceapa cu “A fost o data…” fiindca publicul devine nervos”.

Gerald DiPego: “Daca te duci intr-un magazine si cumperi o piesa de teatru scrisa
de Tennesee Williams, poti sa te intorci acasa si sa ai parte de o experienta
minunata. Nu ai vazut piesa, dar ai citit-o. Acest lucru ar trebui sa se intample si
cu un scenariu bun. Il aduci acasa, te asezi pe scaun si ai o “experienta”.”

Drumul catre Hollywood

Paul Schrader descrie primul sau contact cu scenaristica : “Eram un fel de protejat
al Paulinei Kel si m-am gandit sa devin critic de film. Faceam un fel de “rezumate”
pentru Columbia Pictures. Trebuia sa citesc scenarii si sa le scriu synopsis. Eram
putin cam fals in rezumatele mele, dar stiam care sunt bune si care nu. Lucrul
acesta m-a ajutat enorm. La un moment dat m-am lovit de o perioada mai grea…si
stiti ce? Am zis sa incerc sa scriu si eu, ca niste exercitii. Am scris “Taxi Driver” si
apoi am continuat”.

Nora Ephron ajunsese intr-un anumit punct al carierei sale de journalist incat
fusese abordata de catre doi producatori ce i-au oferit o suma de bani pentru a
scrie un scenario. Suma era modesta conform standardelor zile de azi dar pentru
Ephron reprezentau o suma considerabil mai avantajoasa decat salariul primit ca
jurnalist. A incercat, declara scenarista, si I se parea ceva nou si diferit. “Aveam
copii mici si ma avantaja timpul. Puteam sa stau mai mult acasa, fara sa alerg
dupa stiri. La un moment dat a trebuit sa divortez, asadar banii aceia erau
perfecti. In sfarsit, primul meu scenario s-a produs si regizorul a fost indeajuns de
dragut incat m-a lasat sa ma implic in procesul productiei. Era mult mai interesant
decat jurnalismul”.

Antwone Fisher: “Am crescut fara o familie, si mereu am auzit toata viata ca nu
voi putea face “asta” sau “aia”. Dupa ce am petrecut 11 ani in Marina, mi-am dat
seama ca am realizat multe lucruri pe care nu credeam inainte ca le voi putea
face. Eram agent de paza la Sony Pictures Entertainment, in parcare. O slujba
tranzitorie, pana imi gaseam ceva mai bun. La un moment dat, mi-am gasit familia
si am vrut sa-I intalnesc, dar nu puteam pleca de la munca. I-am zis sefului meu de
ce vroiam sa plec si, o data povestita situatia, m-a lasat. Cand m-am intors,
extraordinar de multa lumea vroia sa-mi auda povestea, sugerandu-mi ca ar face
un film bun. Am insistat sa-l scriu, invatat din Marina ca oricat ar fi de greu un
lucru, merita incercat. Sau macar de vazut daca se poate realiza. Imi datoram
aceasta poveste scrisa. Am scris primul meu film de mana si ceea ce mi se pare
amuzant e ca absolute toti agentii de paza de la Sony terminasera scoala de film,
eu fiind singurul fara nici o inclinatie catre cinema”.

Sthepen Susco a avut ocazia sa-si vada pe marele ecran trei povesti. “Blestemul”
in 2004, continuarea in 2006 si “Red” in 2008. “Trei filme. Am scris 38 de
lungmetraje, “Blestemul” fiind primul meu film dar al 28-lea ca scenariu”.

Mick Garris incurajeaza, declarand ca primul scenariu are intotdeauna minime

sanse de a fi produs, dar poate reprezenta un exemplu bun atunci cand
scenaristul vrea “sa prinda” un proiect, in timp ce Adam Rifkin compara
scenaristica cu sportul: “Esti boxeur. Treaba ta e sa primesti lovituri si sa te feresti.
E foarte usor sa zici ca ai scris cinci scenario, niciunul produs, si te intorci acasa”.
Nu poti spune asta. Daca vrei o cariera in Hollywood, nu poti gresi. Nu poti
abandona, cum fac majoritatea cand nu dau lovitura din prima. Nu poti gresi in
meseria asta, exista mii de posibilitati pentru tine. Poti scrie un scenariu in fiecare
zi, pentru tot restul vietii, daca esti motivat”.

Debutul

Conform cartii, un scenarist amator are aceleasi sanse de success precum un

absolvent cu master in scenaristica, datorita sansei, la fel de importanta precum
disciplina, personalitatea si profesionalismul. “Ironic, numarul mare al oamenilor
ce incearca sa patrunda in Hollwood s-au transformat insasi in cel mai mare
obstacol pentru ei : barricade au fost ridicate in jurul industriei americane de film
pentru a bloca valul mare de scriitori amatory”. Ca rezultat, primii ani de
scenaristica poti fi plini de dezamagiri. Multi profesionisti afirma ca patrunderea
in industrie poate dura chiar pana la zece ani, dar scenaristii au un handicap unic :
tinerii regizori au scurtmetraje in portofoliu, actorii au jucat in reclame. Multi
scriitori au scenarii neproduse, indifferent de calitatea lucrarilor lor. Totul se
poate schimba insa in momentul primului lor proiect vandut. Mick Garris traia din
ajutor social in momentul in care l-a intalnit pe Steven Spielberg, cu care a avut
un interviu pentru o rescriere de scenariu. Allison Anders si Andrew W. Marlowe
si-au imbunatatit statutul de scenaristi prin castigarea unor concursuri importante
de film. “Lectia pe care tinerii aspiranti trebuie s-o invete din aceste anecdote e ca
scenaristii trebuie sa-si puna amprenta pe harta. Nu e nici o realitate dura pe care
scenaristii trebuie s-o imbratiseze si s-o accepte dar trebuie sa se inteleaga un
lucru : In Hollywood scenaristul e inlocuibil.”

Bruce Joel Rubin: “In Hollywood, te lovesti cu o scara ierarhica de-a dreptul
ciudata, unde scenaristul se afla pe cea mai joasa treapta. De fapt, nici nu cred ca
se afla pe treapta aia, scenaristul de fapt se invarte undeva la baza pe langa scara
ierarhica”.

Nora Ephron afirma despre filme ca nu reprezinta neaparat o voce individuala.

“Sunt fel de fel de filme, cum ar fi cele ale lui Woody Allen, pe care nu le-ai putea
caracteriza ca fiind de autor, insa e foarte greu, in majoritatea cazurilor, ca vocea
sa fie a scenaristului, de obicei ea fiind atribuita regizorului”. Adam Rifkin
confima, considerand filmul drept proprietate a regizorului. “Practic, datoria
regizorului e de a lua scenariul si de a-l interpreta lucrurile din perspectiva sa.
Daca esti naiv si nu vrei ca scenariul tau sa fie modificat, dramaturgia e mai
indicata, fiindca daca vrei sa devii scenarist, e irealist sa te gandesti despre
cuvintele tale ca-s de aur”.

William Goldman: “Daca vrei sa scrii filme, nu poti sa te opresti dupa primul refuz
doar fiindca ti se pare nedrept. Nimeni nu-ti vrea scenariile, insa odata devenit
cineva, il vor citi, crede-ma pe cuvant.”

Ron Shelton: “Poate faptul ca am fost atlet inainte de a fi scenarist m-a ajutat
mult in cariera, fiindca in sport este vorba de cum cazi si cum te ridici. Orice
cariera care se sprijina pe propriile fundatii e din cauza acestui proces”. Naomi
Foner descrie toata industria ca fiind corporatista. Nimeni nu vrea sa te raneasca,
desi o fac, asadar lucrurile nu trebuiesc luate niciodata personal.

Larry Cohen a patruns in lumea filmului patruland in jurul platourilor de filmare

din New York, luand mereu cu el un scenariu.

Piata de idei

Din acest punct, aspirantii ce au supravietuit “macelului” primelor refuzuri au

trecut primul test, incurajeaza profesionistii. Si-au pus speranta in talentul lor,
asadar e timpul sa infrunte una din cele mai mari obstacole : “Ce anume vrea
Hollywood-ul?”.

“Pentru a vinde un scenario unui studio hollywoodian”, considera autorii,”

scenaristul trebuie sa infrunte “cititorul”. In functie de dimensiunile casei de
productie si a materialului trimis de scenarist, cititorul poate fi oricine de la un
free-lancer angajat de companie pana la un director de dezvoltare. Unele scenario
ajung in fruntea gramezii datorita banilor sau a talentului atasat proiectului. Altele
se duc direct la cos din cauza anonimatului creatorului. Nivelul cinismului in
industrie e incredibil de ridicat, dar majoritatea cititorilor cu reputatie stiu sa
recunoasca o capodopera atunci cand dau peste ea.”

Paul Schrader: ”Daca te uiti la filmele altcuiva si ai tendinta sa zici ca poti face
ceva la fel de bun, gandeste-te cata competitie ai, asta pentru ca fiecare dintre noi
ne uitam catre urmatorul hit si spunem la fel. Te vei confrunta cu toti, si multi
dintre ei poate sunt mai bine pozitionati sau chiar mai talentati decat tine. Daca te
uiti insa in oglinda sit e intrebi “Ce am eu de nu mai are nimeni altcineva, dar cu
care alti oameni se pot identifica?”, atunci te aflii intr-o competitie de unul
singur.”.

Mark Fergus: “De cate ori incercam sa ghicim ce doreste piata si ne zicem “Asta-I
targetul”, ne inselam. E imposibil de determinat, e ca sic and ai incerca sa arunci o
minge la cos, doar ca acel cos e mereu in miscare”.

Adam Rifkin: “E intotdeauna bine sa scrii despre ceva care chiar iti place si stii ca
despre care scrii bine, mai ales la inceput. Daca tu crezi ca poti scrie un film horror
mai bine decat oricine, scrie-l. Nu te apuca sa inventezi povesti despre cautarea
dragostei in Australia intre doi bastinasi. Scrie povestea care-ti place, nu cea care
crezi c-ar vinde”.

Regulile jocului

Pare nedrept faptul ca scenaristii trebuie sa treaca prin tot procesul haotic al
dezvoltarii proiectului ca apoi sa afle ca sunt eliminate din pozitie in favoarea
viziunii unui co autor mai “proaspat”. “Nu a fost mereu asa. Pentru o perioada
frumoasa si scurta la finele anilor ’60, autorii au capatat puterea in Hollywood”,
declara editorii.

Michael January: “ Hollywood traieste si moare in functie de nou si original, dar,

paradoxal, a mai fost facut si a facut bani. Daca un scenarist reuseste sa gaseasca
formula, se pot imbogati foarte usor.”

Ari B. Rubin: “Imi aduc aminte cand am inceput, una din primele intrebari pe care
le puneam la intalnirile cu studiourile era daca sunt interesati de idei originale.
Toti imi raspundeau ca nu. Afirmau ca e foarte greu ca o idée originala sa fie
produsa, dar daca am o carte adaptata la portofoliu, sa ii anunt.”

Paul Mazursky vorbeste despre anii ’70 ca fiind “paradisul scenaristilor

americani”. Autorii erau respectati, mai ales de catre regizori. “Inainte trebuia sa
pastrezi legatura cu maxim doi oameni din studio. Acum, totul e corporatist,
habar nu ai cu cine o sa pastrezi legatura. In anii ’70 toti vroiam nominalizari la
premiile Oscar, atat de multe filme au fost produse. Nu se gandeau foarte mult la
distributie. Acum, totul se rezuma la incasari si target.”

Sagetile pre-productiei

Frica de a fi concediat reprezinta este prezent aproape constant printre scenaristii

hollywoodieni, afirma cartea.

John August pune problema in felul urmator : “Esti un architect, ei iti construiesc
cladirea si cateodata se decid brusc “Stii ce? Asta nu-I chiar cladirea pe care o
vroiam. O sa aducem alt architect care sa continue proiectul”. Am inlocuit si am
fost inlocuit de nenumerate ori.”

Joe Stillman: “Am fost chemat sa lucrez pe Shrek din cauza experientei mele in
animatie. Desi scenariul se afla in pre-productie déjà de un an si jumatate, poate
chiar doi, studioul inca lucra la un outline si lucruri fundamentale mai trebuiau
lucrae. Asadar am incercat sa lucrez personajul principal si sa gasesc acea poveste
de dragoste necesar, conflictul de care aveau nevoie. Cu siguranta cred ca am
contribuit la crearea filmului, atat tematic cat si in privinta dialogului, si asta ma
face sa ma simt minunat. Chiar daca nu apar pe generic.”

Preluarea controlului

Dupa lungi eforturi de mentinere impotriva refuzurilor constante, a bataliilor

catastrofale cu studiourile si concedierile “capricioase”, e normal ca scenaristul
sa-si doreasca autonomia in fata regizorului si a producatorului. Inca de la
inceputuri, scenaristi legendari precum Preston Sturges si Billy Wilder au preluat
regia pentru a fi siguri ca povestile lor nu vor fi “macelarite”. Autorii cartii
considera ca “tranzitia e mai usor imaginata decat indeplinita”, responsabilitatile
ce vin o data cu regizorul si producatorul fiind de obicei mai grele decat posibila
satisfactie finala.

Cum John August explica, primele provocari pe care scenaristul trebuie sa le

indeplineasca sunt legate de reputatie. “Nu cred ca exista scenaristi celebri. Sunt
unii scriitor care sunt recunoscuti de catre cinefili, dar despre care mama ta nu a
auzit nimic. Lucrul asta se datoreaza, probabil, din cauza faptului ca scenaristica e
destul de invizibila. Daca scenariul este incredibil de bun, va da impresia ca actorii
improvizeaza replicile si ca regizorul a stiut unde sa amplaseze camera. Asadar, de
cele mai multe ori, scenaristul ramane in anonimat.”.

Larry Cohen: “De ce am regizat 21 de filme? Pentru ca am vrut controlul absolute

asupra filmelor mele, si m-am distrat de minune facand-o. Din cele 46 de film pe
al caror generic ma aflu, 21 sunt regizate de mine. Mi-a facut placere, dar tot a
trebuit sa ma lupt cu fel de fel de probleme, de la vreme pana la echipa si actori.
Filmul nu are puritatea unei simple picture, a unei melodii. Nu poti face un film de
unul singur.”

Jane Anderson: “Ce am invatat eu despre film este ca el reprezinta mediul

regizorului. Scenariul este important pentru inceputul unei minunate povesti, dar
sunt mult mai multe lucruri implicate in proces, de la visual si pana la elemental
ce ii aduce in proiect pe actori. Regizorul.”

Cu toate ca “Tales from the Script” reprezinta mai degraba o culegere de

anecdote decat un manual traditional de scenaristica, cartea reprezinta un bun
imbold pentru fiecare dintre noi, tinerii aspirant la titlul de “scenarist” cu actele in
regula sic and zic acte, ma refer la minunatele imagini proiectate pe marele ecran.