Sunteți pe pagina 1din 1

CHEMAREA SPRE NEANT

Spre necunoscut m ndeamn soarta s-apuc Spre nicerea sufletu-mi paii mi-a ndreptat Nici unde n-ajuns-am cu firea-mi cea schimbtoare Aa a fost s fie, s nu-mi gsesc n nimic alinare. Va fi fiind totui mcar o raz de soare, ce st S se-aprind n bezna cea neagr i stearp, O voce m cheam speriat din neantul plin de confuz i totui glasul ei mi sun prea cunoscut s-o refuz Ea tie, din mlatina scrbei sufletul meu se adap. Fr gnduri mi cere mintea s cercetez nemurirea Lipsit de orice frm de sentiment dorete inima-mi S cunosc amarul, dezndejdea, amgirea i fericirea, Am ajuns la concluzia c totul e neant, chiar i iubirea Abia stingerea tuturor celor contrare nseamn eliberare, Eliberarea de sub jugul fantasmei dualitii urzit de Maya, Cea mai presus de toi zeii, nscut nainte de naterea timpului, Cci toi vom fi fiind doar himere i vise din visul Universului stingher i suntem toi creaii pentru-o clip, baloane de spun plutind n efemer. Atunci nu-mi mai cere-i s cred sau s sper, c viaa un rost ar fi avnd Doar Neantul e cel ce stinge contrariile, dar nu prin anulare sau anihilare, Cum prost s-a crezut, ci altfel. Tocmai Iubirea e sortit s aneantizeze, s egalizeze Ceea ce ar fi s nsemne c prea plinul fiineaz golul, vidul, neantul. Aadar chemarea spre Neant semnific n fapt chemarea Absolutului, vzut doar Dintr-un alt unghi diferit de cel cunoscut ndeobte, vzut prin prisma unificrii, ns nu orice fel de unificare, ci unificarea prin cuprinderea celor prelnic contrare. Neantul nu se opune defel Absolutului, ci dimpotriv doar prin chemarea la sine, n snul nemicrii mute Absolutul devine ceea ce este. Astfel, chemarea spre Neant nseamn fuga de repaus, dorina unei perpetue transformri, Voina unei eterne schimbri, chiar dac pare ridicol, la prima vedere. Dar pentru cel trecut Dincolo e limpede ca lacrima Absolutul fiineaz Neantul, Iar acesta la rndul su completeaz lipsa Infinitului, n acelai timp i sub acelai chip Absolutul devine prin Neant, iar Nemicul stinge, i nu oricum, ci ntr-un mod paradoxal, Stinge Totul aprinznd Lumina din ntunericul Infinitii Iluminate.

S-ar putea să vă placă și