Rscoala aromnilor din Thessalia din anul 1066

Alexandru Madgearu

Dupa moartea mparatului Vasile II (976-1025), Imperiul Bizantin a intrat ntr-o perioada de criza. Asa-numitul "regim al aristocratiei civile" a dus o politica de fiscalitate excesiva, care a produs o stare endemica de nemultumire n mai toate themele (provinciile). Spre deosebire de epoca anterioara, armata nu mai profita de veniturile stoarse de administratie; acestea erau risipite prin acordarea de daruri favoritilor mparatilor si prin alte cheltuieli inutile. mparatii din perioada 1025-1081 au subminat puterea militara a Imperiului Bizantin, prin abrogarea avantajelor materiale de care beneficiasera stratiotii (soldatii din armata themelor) n epoca dinastiei macedonene. Cheltuielile militare s-au diminuat drastic de la o domnie la alta, iar apararea frontierelor a fost neglijata, desi pericolul crestea si n Orient, si la Dunare. A existat si o exceptie. Scurta domnie a lui Isaac I Comnenul (1057-1059), venit la putere printr-o revolta a armatei, a reprezentat o tentativa de reformare a Imperiului Bizantin, prin curmarea risipei veniturilor statului. Abia regimul politic de tip militar instaurat de Alexios I Comnenul (1081-1118) a condus la o redresare a statului (vremelnica, nsa) (1). Rebeliunea militara condusa de Isaac I Comnenul a fost unul dintre multele evenimente de acest fel din secolul al XI-lea. Ea se deosebeste de celelalte prin aceea ca a reusit sa-si atinga obiectivele. A fost o lovitura de stat reusita. n general, revoltele din secolul al XI-lea au avut cauze att economice, ct si politice. Este drept, uneori, a fost vorba doar de ambitia unor generali de prelua puterea (de exemplu, rebeliunile lui Georgios Maniakes din 1042-1043 si Leon Tornikes din 1047). Alteori, razvratirea contra puterii imperiale exprima opozitia fata de presiunea fiscala a centrului si, concomitent, o aspiratie spre separatism (2). Fiindca mparatul Mihail IV (1034-1041) a anulat privilegiile fiscale si religioase acordate cu atta ntelepciune de catre Vasile II populatiei din fostul stat bulgar (3), n thema Bulgaria a izbucnit o revolta n vara anului 1040. Instigatorul ei, Petru Delian, sa proclamat tar al bulgarilor. Rascoala antibizantina a cuprins aproape toate provinciile bizantine din Peninsula Balcanica, de la Dunare pna n Attica si de la Dyrrachion pna la Thessalonic.

Se pare ca au luat parte si romni si greci, nu doar bulgari. Rascoala a putut fi nabusita n 1041, doar profitnd de dezbinarea care intervenise ntre Petru Delian si Alusian (fiul ultimului tar bulgar Ioan Vladislav, care domnise n 1016-1018). Revolta din 1040-1041 viza refacerea statului bulgar. Petru Delian se considera ndreptatit sa preia titlul de tar, ca pretins fiu al tarului Gavril Radomir (1014-1015) (4). Spre deosebire de rascoala din 1040-1041, care a creat mari probleme mparatului Mihail IV, evenimentele pe care le vom examina n continuare au avut o importanta redusa la scara Imperiului Bizantin. Acesta este motivul pentru care ele au fost transmise doar de o singura sursa, lipsind din relatarile domniei lui Constantin IX Ducas (1059-1067) facute de Georgios Kedrenos, Mihail Attaliates si Mihail Psellos. Consemnarea evenimentelor respective se explica prin mprejurari particulare. Scrierea lui Kekaumenos, intitulata conventional de istoricii moderni "Sfaturi si povestiri" si redactata ntre 1075 si 1078, aminteste o rascoala care a avut loc n Thessalia n anul 1066. Kekaumenos avea interesul de a prezenta pe larg faptele, fiindca el dorea sa-l dezvinovateasca pe protagonist, Niculitzas, care era socrul lui. i datoram lui Kekaumenos o relatare de mare valoare, care ne lumineaza asupra situatiei din lumea provinciala bizantina din vremea crizei secolului al XI-lea. Desi au avut consecinte minore, faptele petrecute n Thessalia n anul 1066 pot prilejui unele consideratii asupra istoriei militare a romnilor sud-dunareni. Informatiile transmise de Kekaumenos au intrat n circuitul stiintific dupa publicarea manuscrisului de catre V. Vasilievski n 1881. Important pentru cunoasterea unor fapte din secolul al XI-lea si pentru diverse detalii de organizare militara si administrativa, textul lui Kekaumenos a fost studiat ntre altii de Mathias Gyni, Paul Lemerle, G. G. Litavrin (care a dat si o noua editie n 1972) (5). Istoricii romni si-au ndreptat atentia mai ales asupra pasajelor referitoare la aromni. Deja n 1905, George Murnu publica un amplu studiu, care ramne si n prezent de referinta (6). Alte contributii au fost aduse de Nicolae Iorga, Nicolae Banescu, Eugen Stanescu, Petre S. Nasturel, Neagu Djuvara (7). Fragmentele de interes pentru istoria romneasca din opera lui Kekaumenos au fost publicate si traduse n "Fontes Historiae Daco-Romanae" (8) Discutia poate fi nsa reluata, caci mai sunt nca unele lucruri de spus pe marginea marturiei lui Kekaumenos. n ntelegerea evenimentelor, trebuie sa tinem seama de faptul ca autorul sursei avea o

atitudine extrem de dusmanoasa fata de participantii la revolta, si n general fata de aromni. El a cautat sa micsoreze vina lui Niculitzas si sa atribuie vlahilor toata raspunderea revoltei Evenimentele s-au petrecut la Larissa, principala cetate din Thessalia si resedinta themei Hellada. Niculitzas detinea rangul de protospatharios, care n epoca era, de regula, acordat strategilor urbani (comandantii de cetati). Izvorul nu precizeaza functia lui Niculitzas. S-a presupus ca el era ducele themei Hellada (9), dar pare mai probabil ca el sa fi fost, de fapt, doar strategul cetatii Larissa, deoarece, n epoca respectiva, titlul de protospatharios era prea mic pentru functia de duce de thema. De exemplu, n thema Paradunavon, comandantii din a doua jumatate a secolului al XI-lea aveau rangurile de vestes, vestarh, anthypatos, care erau superioare celui de protospatharios. n cazul themei Hellada, ducele Nikephor Botaneiates (care s-a aflat n aceasta functie probabil cndva ntre 1068 si 1074) avea un rang nalt, de sebastos (10). n schimb, purtatorii titlului de protospatharios apar ca strategi de cetati (la Preslav, de exemplu). Paul Lemerle presupunea ca Niculitzas nu detinea de fapt nici o functie, si ca rolul pe care l-a avut n evenimente s-a datorat doar pozitiei sale sociale nalte de mare proprietar si puternic al locului (11). Totusi, aceasta ipoteza este hazardata. n ce calitate s-a dus Niculitzas la mparat, pentru a-l informa ca se pregateste o rascoala, si n ce calitate a primit el mesajul mparatului, care promitea abrogarea cresterii de impozite (vezi mai jos) ? Desigur, el nu era un simplu particular, ci avea o functie de conducere n Larissa. Noi credem ca era strategul cetatii. n aceasta lumina poate fi nteleasa afirmatia ca Niculitzas "are multi oameni si armata proprie, iar cetatea si tara asculta de el" (cum spunea unul dintre rebeli) (12). n acest caz, "tara" (chora) se refera la zona rurala a orasului Larissa, nu la provincia Hellada (care cuprindea Thessalia si Achaia). Ct despre "armata proprie" (laon idion), asa cum s-a tradus n "Fontes Historiae DacoRomanae", aceasta poate fi si garnizoana cetatii, nu o trupa privata, cum considera P. Lemerle. n orice caz, Niculitzas facea parte din aristocratia provinciala, care n secolul al XI-lea acumula din ce n ce mai multa putere economica si politica. Avnd n vedere specificul zonei, bogatia sa consta nu numai n proprietati funciare, ci si n turme de oi. El se tragea dintr-o familie de vaza. Cu mai multe decenii nainte de evenimentele de care ne ocupam, un alt Niculitzas (I), bunicul celui din 1066, fusese conducator (archon) al vlahilor din thema

Hellada. n anul 980, el fusese destituit din functia de domestikos (comandant) al exkubitilor dizlocati n thema Hellada (pe care o avea din 959) si i se daduse aceasta functie nou creata. El mai avea si functia de duce al themei Hellada, pe care a pastrat-o si dupa 980 (13). Sa afirmat ca functia primita de Niculitzas I n 980 reprezenta comanda asupra unui corp de armata recrutat local dintre vlahi (14). Desi existenta unei asemenea formatiuni militare nu este dovedita (15), un fapt petrecut ceva mai trziu sugereaza ca ea era posibila. n 1027, Constantin VIII (1025-1028) a ncercat sa recucereasca Sicilia de la arabi. Potrivit "Analelor de la Bari", armata bizantina era compusa din bulgari, macedoneni si vlahi (16). Aceasta nseamna ca vlahii formau un detasament distinct n corpul expeditionar. "Bulgarii" si "macedonenii" sunt aici locuitorii provinciilor Bulgaria si Macedonia. Prin urmare, este posibil ca n 980 sa se fi nfiintat o formatiune militara recrutata dintre vlahii din Thessalia. Revenind acum la Niculitzas I, se cuvine sa amintim ca el a trecut de partea tarului Samuel (976-1014), atunci cnd Larissa a fost cucerita de Bulgaria (n 985 sau 986). Unii dintre locuitorii Larissei (cel mai probabil, vlahi) au fost mutati n zona lacului Prespa, dar familia Niculitzas a fost crutata (17). Se pare ca fiul lui Niculitzas I, denumit conventional Niculitzas II, a jucat si el un rol n conflictul dintre Vasile II si Samuel. n 1001, un Nicolaos zis si Nicolitzes a aparat cetatea Servia de atacurile bizantinilor. Dupa 1003, el a trecut de partea lui Vasile II si a primit titlul de patrikios, dar apoi a revenit de partea bulgarilor si a fost prins de bizantini n 1018. Unii istorici considera ca este vorba de fiul lui Niculitzas I (18). Eroul evenimentelor din 1066 era nepotul conducatorului vlahilor din 980. Sa-l numim conventional Niculitzas III. El mai era numit si Delphinas, dupa proprietatea pe care o avea n localitatea omonima, n apropiere de Trikala, sau dupa nrudirea cu o familie originara de acolo (19).Kekaumenos afirma ca, n primavara anului 1066, Niculitzas l-ar fi prevenit pe mparatul Constantin X Ducas (1059-1067) ca n thema Hellada este pe cale sa izbucneasca o revolta, din cauza cresterii excesive a impozitelor. ntr-adevar, politica financiara si militara a lui Constantin X a fost dezastruoasa. mparatul a ignorat avertismentul, iar faptele sau petrecut asa cum fusesera anuntate de Niculitzas. Situatia Imperiului Bizantin n vremea revoltei din Thessalia era foarte critica. Grava invazie a uzilor din anul 1065 a putut fi respinsa doar fiindca acesti barbari au fost rapusi de o

epidemie. Concentrarea de trupe pe frontul dunarean nu a avut de fapt nici un efect. Generalul Vasile Apokapes, care le comanda, a fost luat prizonier de catre uzi (20). n Orient, reducerea efectivelor a ngaduit turcilor selgiucizi sa se extinda rapid spre interiorul Asiei Mici. n fine, themele din sudul Peninsulei Balcanice erau amenintate de politica ambitioasa a regatului normand din sudul Italiei, care, dealtfel, este amintita n fundalul evenimentelor relatate de Kekaumenos. Toata aceasta stare de criza era de natura sa dea curaj revoltelor locale. Mai cu seama evenimentele din Balcani din anul precedent (invazia uzilor din 1065) au aratat incapacitatea armatei bizantine. S-a spus deja ca rebelii din Larissa au putut avea n vedere o cooperare cu normanzii lui Robert Guiscard , care se pregateau de invazie (21). Mai exista un fapt care pna acum, din cte stim, nu a fost pus n legatura cu rebeliunea din Thessalia. Roman Diogenes (viitorul mparat Roman IV, care a domnit ntre 1068-1071) a pus la cale un complot contra lui Constantin X, pe cnd avea functia de strateg de Serdica (Sofia). Data exacta nu este cunoscuta, dar se stie ca faptele s-au petrecut la sfrsitul domniei lui Constantin X, adica pe vremea cnd n Thessalia se desfasura revolta de care ne ocupam. De regula, complotul lui Roman Diogenes se dateaza n 1067, dar nu este exclus ca el sa fi fost pus la cale la sfrsitul anului 1066. Roman Diogenes intentiona sa recurga la sprijinul pecenegilor. Kekaumenos afirma undeva ca Niculitzas era prieten cu Roman IV de pe vremea cnd acesta era katepan (se presupune ca este vorba de comanda pe care o exercita ntr-o provincie care avea centrul la Serdica) (22). Imediat cum a ajuns mparat, Roman Diogenes l-a eliberat din temnita pe Niculitzas (care fusese arestat de Constantin X dupa terminarea revoltei) si l-a trimis acasa la Larissa. Complicitate sau clementa ? Este greu de spus, n lipsa unor izvoare edificatoare. George Murnu presupunea ca Niculitzas "n-a fost cu totul leal fata de suveranul sau si ca, macar la rastimpuri, oarecare gnduri ascunse i-au framntat mintea si sufletul" (23). Rascoala din 1066 a fost pusa la cale de un grup de fruntasi din orasul Larissa. Kekaumenos a transmis numele unora dintre ei: vlahul Berivoi, Ioan Gremianites, Grigore Bambakas, vlahul Slavota Carmalakis, Theodor Skribon Petastos. Berivoi era stapnul casei n care se adunau complotistii si era pesemne initiatorul miscarii. Numele Berivoi a fost considerat slav, dar exista si ipoteza originii sale tracice (24). n

orice caz, este posibil ca numele sau sa se refere la substantivul comun romnesc berevoi ("vraci"). Ioan Gremianites detinuse anterior rangul de protospatharios. Se apreciaza ca el cazuse n dizgratie dupa ce fusese, eventual, strateg al themei Hellada (25), dar noi consideram ca, avnd titlul de protospatharios, el fusese mai probabil comandant al cetatii Larissa (vezi mai sus cele spuse despre Niculitzas). Este posibil ca numele lui Theodor Skribon Petastos sa se refere la gradul sau militar: skribon era un ofiter superior din tagma exkubitilor, al treilea n ordine dupa comandant (domestikos) (26). Retinem rolul decisiv al fruntasilor din mediul urban, dintre care unii puteau fi oameni de arme (Ioan Gremianites si Theodor Skribon Petastos). Vlahii din Thessalia nu erau doar ciobani. Exista si o elita urbana, prospera si dornica de afirmare. Kekaumenos spune undeva ca buna stare a razvratitilor putea fi invidiata de Niculitzas (27). Prin urmare, exista o categorie de oraseni mbogatiti, probabil de pe urma cresterii animalelor si a comertului cu celebra brnza vlaha, cu lna si carne. Cresterea impozitelor si abuzurile nenfrnate ale administratiei corupte i afecta din plin. Acesti oraseni din Larissa si din Trikala, aromni, greci (eventual si bulgari), sunt cei care au declansat revolta. Astfel, rascoala din 1066 are n mod vizibil un caracter fundamental diferit de cea a lui Petru Delian, care a fost o miscare a populatiei rurale dintr-o zona subdezvoltata a Imperiului Bizantin. Este adevarat nsa ca la rascoala din 1066 initiata de orasenii din Larissa s-au raliat si aromnii ciobani si tarani (cei din cmpia Thessaliei). Populatia din Larissa si din zona nconjuratoare era compusa din greci si vlahi, eventual si din bulgari. Este greu de spus care era raportul dintre etnii, dar este de presupus ca aromnii (vlahii) reprezentau un procent semnificativ. Aromnii au fost cei care au avut initiativa rascoalei, pentru ca se pare ca ei au fost cei mai loviti de cresterea de impozite si de, probabil, transformarea vechilor dari n natura n plati n numerar.Populatia aromneasca din Thessalia ajunsese acolo ntr-o perioada care nu poate fi determinata cu precizie. n orice caz, ea era prezenta acolo n ultimele decenii ale secolului al X-lea, n numar destul de mare, caci asa se explica functia pe care a primit-o Niculitzas I. ntr-o perioada mai trzie (secolele XIII-XV), Thessalia va mai fi cunoscuta si sub numele de "Vlahia Mare" (28). Fiindca am adus n discutie prezenta aromnilor n Thessalia si la Larissa, semnalam un fapt mai putin cunoscut, asupra caruia a atras atentia recent un bizantinolog grec. Tarul

bulgar Samuel a luat de sotie o femeie capturata la Larissa n 986, al carei nume nu a fost consemnat. S-a presupus ca ea era de origine aromneasca, deoarece fiul ei Gavril Radomir mai purta si supranumele de Romanos (29). Este o ipoteza ndrazneata, care se loveste si de dificultatea ca alta marturie afirma ca acea femeie din Larissa a fost nu mama, ci sotia lui Gavril Radomir. Este vorba de o interpolare a cronicii lui Skylitzes, facuta de episcopul Mihail din Devol n 1118 (care era foarte bine informat asupra unor amanunte de istorie locala a Bulgariei si Macedoniei). Pe de alta parte, nsa, adaugam ca, potrivit aceluiasi interpolator, unul dintre fiii lui Ioan Vladislav se numea Traian (cu a, nu cu o) - un nume neobisnuit pentru bulgari (30). El era deci nepot de var al lui Gavril Radomir (acesta din urma era fiul lui Samuel, iar Ioan Vladislav era fiul lui Aaron, fratele lui Samuel). George Murnu presupunea ca si familia Niculitzas era de origine aromna. Totusi, izvorul nu aduce nici o informatie clara n aceasta privinta (31). Faptul ca Niculitzas I a primit conducerea vlahilor din thema Hellada sugereaza acest fapt, dar nu n chip categoric. Forma numelui, cu u n loc de o, poate sugera nsa originea romneasca (32). n schimb, sufixul -itzas nu este relevant, caci este de origine slava si se ntlneste si la greci si la bulgari. Oricare ar fi realitatea n privinta originii lui Niculitzas, conteaza ca n Muntii Pindului si n Thessalia exista o populatie vlaha numeroasa, din rndul careia s-a format si o elita urbana, care locuia la Larissa si Trikala. Potrivit lui Kekaumenos, Niculitzas a ncercat sa previna izbucnirea revoltei. El nu a avut nsa de ales. Toti fruntasii din Larissa, indiferent de originea lor etnica (aromni, greci, poate si bulgari) doreau sa se razvrateasca. Solutia gasita de Niculitzas a fost sa accepte conducerea revoltei, n ideea ca o va putea controla si stopa (cel putin, aceasta afirma Kekaumenos). El a ncercat sa-i convinga pe rebeli ca este de partea lor, dar i-a ndemnat sa renunte la violenta. Nu a reusit, si a trebuit sa ia parte la conflictul care a nceput n iunie 1066 printr-o ofensiva spre Pharsala. Pe cmpia strabatuta de rul Pleres (astazi, Paliures sau Blioures), "a strns pe vlahii si pe bulgarii din vecinatate si si-a adunat o armata numeroasa". Din aceasta baza de atac s-a trecut la ofensiva spre nord-est. Primul obiectiv a fost cetatea Kitros (Pydna), situata n golful Thessalonicului (care a fost distrusa). Ulterior a fost asediata cetatea Servia. Aceasta apara trecatoarea Stena Petras care face legatura ntre Thessalia si Macedonia occidentala si era foarte greu de cucerit. Cetatea Servia se afla pe drumul spre Vodena (Edessa), de unde se patrundea pe Via

Egnatia (drumul care lega Dyrrachion de Thessalonic) (33). Actiunile ofensive arata ca se intentiona patrunderea n Macedonia pe doua cai (Servia si Kitros). Urma atacarea orasului Thessalonic, care deschidea drumul spre capitala. Daca rebelii s-au ncumetat sa asedieze puternica fortificatie de la Servia, suntem obligati sa admitem ca ei dispuneau de armament ndestulator si de masini de lupta. Doar astfel a putut fi ea cucerita, dupa un atac care a durat trei zile. Ne ndoim ca niste simpli ciobani razvratiti aveau capacitatea sa se dispuna n linie de lupta (cum afirma Kekaumenos) si sa cucereasca o cetate care avea faima de a fi greu de luat. Rebelii beneficiau probabil de sprijinul unor militari profesionisti, care nu puteau fi dect cei aflati sub comanda lui Niculitzas. Evident, Kekaumenos nu putea spune fatis asa ceva, fiindca ar fi fost un fapt care l-ar fi condamnat definitiv pe socrul sau. n permanenta, Kekaumenos a ncercat sa-l prezinte pe Niculitzas ca pe un dregator care s-a straduit sa aplaneze conflictul. Participarea decisiva a oamenilor sai la cucerirea Serviei reprezenta, evident, un act de tradare fata de mparat. Niculitzas a uzat de functia sa de strateg pentru a trimite un mesaj mparatului, n care se solicita renuntarea la cresterea darilor. Constantin X a acceptat n cele din urma rugamintea lui Niculitzas, dar raspunsul sau a venit prea trziu, dupa ce a fost cucerita cetatea Servia (prin septembrie 1066). Citind multimii juramntul mparatului, Niculitzas le-a cerut sa opreasca revolta, dar conducatorii vlahilor s-au opus, dovada ca se intentiona continuarea ofensivei n directia Macedoniei. Atunci, Niculitzas a gasit momentul favorabil pentru a-i aresta pe doi dintre capii rebeliunii, arhontele Slavota Carmalakis (despre care Kekaumenos afirma ca era vlah) si Theodor Skribon Petastos. Astfel, rascoala s-a sfrsit, dupa ce mparatul a renuntat la cresterea de impozite care o provocase. Pentru a-l convinge pe mparat ca Thessalia a fost pacificata, Niculitzas a plecat la Constantinopol, nsotit de unii conducatori ai rasculatilor. Constantin X ar fi vrut sa anuleze juramntul facut, dar s-a opus Patriarhul Ioan Xiphilinos. Mnios, mparatul a ordonat ntemnitarea lui Niculitzas. Kekaumenos a relatat toate aceste ntmplari pentru a argumenta nevinovatia lui Niculitzas, care ar fi fost o victima a lui Constantin X. Deoarece a fost atins obiectivul initial al rascoalei (anularea cresterii impozitelor), s-ar putea socoti ca ea a avut succes. n realitate, a

fost un esec, caci evenimentele prefigurau o miscare de proportii cu caracter secesionist, ndreptata contra mparatului Constantin X. Este posibil ca rebelii din 1066 sa fi urmarit crearea unui stat aparte, a unui "imperiu", precum Petru Delian, sau precum mai trziu fratii Asanesti. Desigur, o asemenea evolutie ar fi fost posibila, daca revolta ar fi capatat amploare si s-ar fi extins spre Macedonia si spre restul themei Bulgaria. Ea a fost nsa stopata prea curnd. Din mersul evenimentelor se poate deduce ca razvratitii tinteau sa preia controlul asupra unor puncte strategice de pe Via Egnatia. n perspectiva unui atac al lui Robert Guiscard, acesti rebeli ar fi dat un ajutor pretios naintarii normande. Pe de alta parte, n Macedonia ar fi existat niste aliati potentiali - uzii care au fost colonizati acolo n 1065 (34) si care puteau deveni un mare pericol pentru autoritatile bizantine. Cineva a facut observatia ca rebelii din Thessalia au sperat sa ridice la lupta si populatia din thema Bulgaria (35). Dealtfel, este consemnat faptul ca Andronic Philokales, ducele themei Bulgaria (cu capitala la Skoplje), se temea ca Niculitzas este cu adevarat un rebel. Philokales se gasea gata de riposta la maginea de sud-est a themei Bulgaria. Probabil ca trupele de sub comanda lui Philokales au fost un factor de intimidare pentru Niculitzas. Este de remarcat ca Niculitzas a luat decizia de a-i aresta pe rebeli dupa ce a primit mesajul mparatului, prin intermediul lui Philokales. A fost oare Niculitzas credincios mparatului asa cum afirma Kekaumenos ? Cu alte cuvinte, a facut el oare un joc dublu pentru a prinde momentul favorabil nabusirii rascoalei ? Daca i acordam deplina ncredere ginerelui sau, atunci ar trebui sa conchidem ca Niculitzas a slujit interesele lui Constantin X. Dar, daca judecam mai atent faptele, atunci banuielile lui G. Murnu sunt justificate. Este posibil ca Niculitzas sa fi intentionat sa mearga mai departe si sa se foloseasca de multimea razvratita pentru realizarea unor scopuri proprii. Deja la nceputul rascoalei, conjuratii i declarau lui Niculitzas ca l vor "cap si stapn". Termenul authentes ("stapn") nsemna n epoca "de sine stapnitor", "autocrator" si era rezevat mparatului. De asemenea, aclamatia polychronos adresata de rasculati lui Niculitzas ar putea fi interpretata ca o tentativa de a-l proclama mparat bizantin, caci aceasta era formula de consacrare a mparatului la ncoronare (36). Spre deosebire de Petru Delian, care a rvnit sa ajunga mparat (tar) al bulgarilor, eventuala ambitie imperiala a lui Niculitzas nu putea viza dect tronul de la Constantinopol. El s-ar nscrie astfel n seria de

pretendenti imperiali din secolul al XI-lea, care a numarat att generali, ct si reprezentanti ai aristocratiei civile. Evenimentele din Thessalia anului 1066 arata cum politica n mod sistematic gresita a mparatilor bizantini care i-au urmat lui Vasile II a stimulat tendintele centrifuge din Peninsula Balcanica. De fiecare data cnd administratia bizantina a marit excesiv impozitele sau a pretins plata lor exclusiv n bani, n Balcani au izbucnit revolte. Presiunea fiscala a fost nsa doar detonatorul unor miscari care au capatat caracter antistatal, atunci cnd au avut posibilitatea sa se dezvolte. A fost o serie de revolte ale periferiei contra centrului, care n secolul al XI-lea au avut doar un succes efemer, dar care vor izbndi la finele secolului urmator. Jadran Ferluga aprecia ca rascoala din 1066 indica o accentuare a procesului de feudalizare n lumea bizantina din Peninsula Balcanica (37). Tendintele centrifuge se vor manifesta din nou dupa scurt timp. n 1072-1073 au izbucnit alte doua revolte, n sudul Dobrogei si n thema Bulgaria, din motive similare cu cele ale revoltei din Thessalia. Luate ca atare, faptele petrecute n Thessalia n anul 1066 sunt de importanta minora. Daca le privim n perspectiva istoriei, vedem nsa ca aceasta confruntare a anticipat revolta altor romni sud-dunareni, cea din 1185. ntr-adevar, rascoala declansata de fratii Petru si Asan a pornit tot de la politica fiscala abuziva a mparatului Isaac II Anghelos (1185-1195). Cresterea brusca a darilor a lovit n 1185 tot elita populatiei romnesti, posesoare a mari turme de oi si foarte probabil si a unor domenii de tip pronoiar (acordate de mparatii din dinastia Comnenilor). Petru si Asan erau reprezentantii acestei elite economice si totodata militare a romnilor din Muntii Balcani. Ca si n 1066, n 1185 romnii au fost cei care au declansat revolta contra autoritatii centrale, antrenndu-i n miscare si pe bulgari.

Note: 1 Pentru caracteristicile crizei din secolul al XI-lea, vezi de exemplu: G. Ostrogorsky, Histoire de l'tat byzantin, Paris, 1956, p. 341-372. 2 Vezi un studiu de sinteza asupra caracterului si cauzelor rebeliunilor la A. G. C. Savvides, Internal Strife and Unrest in Later Byzantium, XIth-XIIIth Centuries (A.D. 1025-1261). The Case of Urban and Provincial Insurrections (Causes and Effects), "Symmeikta", Athena, 7, 1987, p. 237-273. 3 Este vorba de plata darilor n natura si de acordarea autocefaliei pentru Arhiepiscopia de Ohrida, care avea sub jurisdictie teritoriul fostului stat bulgar. Vasile II a decis ca la Ohrida sa pastoreasca ierarhi de neam bulgar, dar n 1040 a fost numit un grec.

4 Pentru revolta lui Petru Delian, vezi n special J. Ferluga, Les insurrections des Slaves de la Macdoine au XIe siecle, n Idem, Byzantium on the Balkans. Studies on the Byzantine Administration and the Southern Slavs from the VIItho the XIIth Centuries, Amsterdam, 1976, p. 383-389; G. Cankova-Petkova, De nouveau sur Kkaumenos, "Bulgarian Historical Review", 1, 1973, 3, p. 7274; A. Miltenova, M. Kajmakamova, The Uprising of Petar Deljan (1040-1041) in a New Old Bulgarian Source, "Byzantinobulgarica", 8, 1986, p. 227-240. 5 M. Gyni, L'oeuvre de Kekaumnos, source de l'histoire roumaine, "Revue d'Histoire Compare", 23, 1945, n.s., vol. 3, 1-4, p. 96-180; P. Lemerle, Prolgomenes a une dition critique et commente des "Conseils et Rcits de Kkaumenos", "Acadmie Royale de Belgique. Classe des Lettres. Mmoires. Collection in-8, Deuxicme srie", 54, 1960, 1, p. 1-120; G. G. Litavrin, Sovet i rasskaz Kekavmena. Socinenie vizantijskogo polkovodta XI veka, Moscova, 1972. 6 G. Murnu, Kekaumenos si romnii n veacul al XI-lea, n Idem, Studii istorice privitoare la trecutul romnilor de peste Dunare, ed. de N. S. Tanasoca, Bucuresti, 1984, p. 78-129. 7 N. Banescu, A propos de Kekaumenos, "Byzantion", 13, 1938, p. 129-138; N. Iorga, Istoria Romnilor, III, Bucuresti, 1993, p. 3-7; E. Stanescu, Premisele rascoalei Asanestilor. Lumea romneasca sud-dunareana n veacurile X-XII, n vol. Rascoala si statul Asanestilor, Bucuresti, 1989, p. 11-36; P. S. Nasturel, VlachoBalcanica, "Byzantinisch-Neugriechische Jahrbcher", 22, 1978, p. 229-231; Idem, Vlahii din spatiul bizantin si bulgaresc pna la cucerirea otomana, n vol. Aromnii. Istorie. Limba. Destin, Bucuresti, 1996, p. 55-56; N. Djuvara, Sur un passage controvers de Kekaumenos, "Revue Roumaine dHistoire", 30, 1991, 1-2, p. 23-66. 8 Kekaumenos, n Fontes Historiae Daco-Romanae, III, Bucuresti, 1975, p. 20-45. 9 G. Murnu, op. cit., p. 111-112; G. G. Litavrin, op. cit., p. 515516. 10 N. Oikonomides, Seals published 1931-1986, n Studies in Byzantine Sigillography, ed. N. Oikonomides, 5, Washington, 1998, p. 117, 141. Nikephor Botaneiates a fost n 1074-1077 duce al themei Anatolikon, cu rangul de kuropalat. Vezi J. Nesbitt, N. Oikonomides (ed.), Catalogue of byzantine seals at Dumbarton Oaks and in the Fogg Museum of Art, vol. III, Washington, 1996, p. 150, nr. 86.18. El a putut fi sebastos nainte de 1074, dar dupa 1068, cnd este atestat ca protoproedros (G. Zacos, A. Veglery, Byzantine Lead Seals, vol. I/3, Basel, 1972, p. 1463-1465). 11 P. Lemerle, op. cit., p. 50.

71; A. Risos, The Vlachs of Larissa in the 10th Century, "Byzantinoslavica", Praga, 51, 1990, 2, p. 205-206. 18 Ioannes Scylitzes, op. cit., p. 344, 363; G. Murnu, op. cit., p. 82-84; M. Gyni, Loeuvre..., p. 115-121; G. Cankova-Petkova, op. cit., p. 70; E. Stanescu, op. cit., p. 26. P. Lemerle, op. cit., p. 52-53 se ndoieste de identitatea dintre fiul lui Niculitzas I si acel Nicolaos zis Nicolitzes mentionat de Skylitzes. Ar putea fi o coincidenta de nume. Nicolitzes este diminutivul lui Nicolaos. 19 M. Gyni, Loeuvre..., p. 122. 20 P. Diaconu, Les Petchnegues au Bas-Danube, Bucuresti, 1970, p. 79-81. 21 F. Chalandon, Essai sur le regne dAlxis Ier Comnene, Paris, 1900, p. 60, 85-86; G. Murnu, op. cit., p. 114-115. Vezi si A. Sacerdoteanu, Mouvements politiques et sociaux de la Pninsule Balkanique dans la seconde moiti du XIe siecle, "Balcania", 2-3, 1939-1940, p. 97. 22 N. Banescu, Les duchs byzantins de Paristrion (Paradounavon) et de Bulgarie, Bucuresti, 1946, p. 81-83; P. Diaconu, op. cit., p. 93-96. 23 G. Murnu, op. cit., p. 112. 24 G. Cankova-Petkova, op. cit., p. 65. 25 Kekaumenos, op. cit., p. 31, nota 37. 26 W. Treadgold, op. cit., p. 104, 122. 27 Kekaumenos, op. cit., p. 29. 28 Vezi pe larg la G. Murnu, Romnii din Pind ntre anii 12041259, n Idem, Studii..., p. 130-147; E. Stanescu, op. cit., p. 21-23; J. Koder, F. Hild, Tabula Imperii Byzantini, I. Hellas und Thessalia, "sterreichische Akademie der Wissenschaften. PhilosophischHistorische Klasse, Denkschriften", 125, Wien, 1976, p. 40-41. 29 Ioannes Scylitzes, op. cit., p. 349; A. Risos, op. cit., p. 206. 30 Ioannes Scylitzes, op. cit., p. 360. Pentru aceste interpolari, vezi J. Ferluga, John Scylitzes and Michael of Devol, n Idem, Byzantium..., p. 337-344. 31 Originea romneasca este contestata de M. Gyni, Loeuvre..., p. 143; P. Lemerle, op. cit., p. 75; G. Cankova-Petkova, op. cit., p. 75. N. S. Tanasoca, n G. Murnu, op. cit., p. 41 arata ca ipoteza lui Murnu "nu este suficient ntemeiata documentar". 32 G. Murnu, op. cit., p. 109-113.

12 Kekaumenos, op. cit., p. 31. 13 Kekaumenos, op. cit., p. 45; M. Gyni, op. cit., p. 118; P. Lemerle, op. cit., p. 45. Exkubitii erau un corp (tagma) din armata de manevra. n 959 au fost create doua tagmata ale exkubitilor, una occidentala si una orientala, cu efective egale de cte 3000 de calareti. Detasamente din aceste tagmata erau puse la dispozitia comandantilor din provincii. Vezi W. Treadgold, Byzantium and its Army. 284-1081, Stanford, 1995, p. 34, 79, 116. H. GlykatziAhrweiler, Recherches sur l'administration de l'Empire Byzantin aux IXe-XIe siccles, "Bulletin de Correspondance Hellnique", 84, 1960, p. 90 arata ca, n secolul al XI-lea, corpurile de tagmata erau dizlocate n provincii. 14 P. Lemerle, op. cit., p. 88; G. G. Litavrin, op. cit., p. 583-584; E. Stanescu, op. cit., p. 26. 15 G. Murnu, op. cit., p. 72, nota 15 si M. Gyni, op. cit., p. 135 se ndoiesc ca ar fi putut exista, fiindca de regula unitatile erau constituite pe criterii etnice doar n cazul populatiilor din afara imperiului. 16 Annales Barenses, n Monumenta Germaniae Historica, V, p. 53. Vezi M. Gyni, Les Vlaques des Annales de Bari, "Acta Antiqua Academiae Scientiarum Hungaricae", 1, 1952, 1-2, p. 245-246; E. Stanescu, op. cit., p. 27, 28; V. Spinei, Realitatile etno-politice de la Dunarea de Jos n secolele XI-XII n cronica lui Mihail Sirianul (II), "Revista de istorie", 37, 1984, 2, p. 132. 17 Ioannes Scylitzes, Synopsis historiarum, recensuit I. Thurn, Berlin-New York, 1973, p. 330; G. Cankova-Petkova, op. cit., p. 7033 Vezi detalii despre cetatea Servia la G. Murnu, op. cit., p. 104. Vezi si J. Koder, F. Hild, op. cit., p. 91-92. 34 P. Diaconu, op. cit., p. 81. 35 P. J. Alexander, Historical Interpolations in the "Zbornik Popa Dragolia", n Actes du XIVe Congrcs International des tudes Byzantines, 3, Bucuresti, 1976, p. 30. 36 Kekaumenos, op. cit., p. 35, nota 53; P. Lemerle, op. cit., p. 47, nota 6. 37 J. Ferluga, op. cit., p.

81.