1. Importanta notatiei coregrafice pentru etnocoreologie.

Coregrafia este un element la fel de important in cadrul jocului romanesc , ca si muzica si textul, multi dintre noi, astazi, avand tendinta de atrece cu vederea peste aceasta parte, care uneori este cu mult mai expresiva decat celelalte doua, un element prin care se transmit foarte multe informatii. Coregrafia este apreciata de necunoscatori, de cei ce pun accent pe valorificarea scenica a jocului nostru popular, drept o activitate pur artistica, neglijandu-i-se valentele de ordin stiintific. Asa cum spune Andrei Bucsan, dansul traieste prin aspectele sale morfologice care-i dau o individualitate proprie, lucru ce-l diferentiaza de celelalte fapte artistice, si nu in ultimul rand prin functia sa, care il integreaza in viata comunitatii respective. Manifestarile folclorice ale poporului nostru sunt foarte complexe, astfel cercetatorii trebuie sa tina seama si de relatia dansului cu muzica si textul( dansul este insotit de muzica instrumentala, strigaturi, texte lirice etc.), fenomen urmarit de Andrei Bucsan in regiunea folclorica Ardealul de Sud. Notatia coregrafica este prioritara pentru etnocoreologie, cu ajutorul acesteia observanduse inrudiri serioase ale specificului folcloric al Ardealului de Sud cu cel al Munteniei si Olteniei subcarpatice, in timp ce cu partile centrale asemanarile sunt si mai mari, cauza acestui fenomen fiind viata pastorala, jocurile de circulatie pastorala. De asemenea, aceasta notatie coregrafica ajuta la aflarea specificului unei zone geografice, un element important pentru un etnocoreolog, care prin intermediul acesteia, si prin confruntarea mai multor notatii coreografice poate observa asemanari si deosebiri intre anumite zone( de exemplu : o miscare, un pas se poate intalni in doua zone geografice diferite).

Un alt avantaj pentru un etnocoreolog este urmatoarea : prin notare nu se pierde informatie si nu se mai pierde atat de mult timp cu reluarea vizionarii materialelor video avand fisa cu notatia coreografica in fata. Eu, personal, sunt de parere ca etnologie, etnografie, muzicologie nu se poate face fara etnocoreologie, toate acestea fiind strans legate intre ele, iar un bun etnolog are nevoie de un minim de cunostinte in ceea ce priveste etnocoreologia.

2.Calusul. Ritual coregrafic romanesc.

Calusul, dupa o documentare a catorva studii pe acesta tema si a vizionarii mai multor cete de calusari din diferite zone, pentru ca nu am avut inca ocazia de a vedea pe viu acest ritual, mi-a schimbat total viziunea ce o aveam acum cativa ani despre aceasta practica , datorita modului in care este pus in scena de mass media. Calusul, sau craiul( Mehedinti, valea Timocului), caluceanul, caluseru( Transilvania), aruguciarul( Aromani) este dupa cum stim un ritual de trecere, care se practica de Rusalii, marcand si trecerea de la primavara la vara, mai este inteles si ca o comunicare intre lumea noastra si lumea de dincolo( ielele : reprezentari feminine mitice). Rusaliile, una dintre cele mai mari sarbatori ale poporului roman, sunt pline de adanci si multiple semnificatii folclorice si etnografice, calusarii fiind cei care deschideau si inchideau totodata acesta mare sarbatoare. Cei care se ocupau de Calus erau barbatii, femeile se ocupau de cele ale sufletului, de pomenirea mortilor, de cele ale credintei. Cei care luau parte la ritual se strangeau cu 2-3 saptamani inainte de Rusalii, dar de obicei participau cam aceeasi, lucru care mi se pare firesc. Ca orice grup, si calusii au un conducator care se numeste vataf, el fiind cel care lua deciziile importante. In sambata Rusaliilor se practica un rit stravechi, plin de mister- Legamantul calusarilor. Acestia trebuia sa fie pregatiti si trupeste si sufleteste pentru Calus, astfel incat ei petreceau tot acest timp impreuna pentru a fi curati si uniti pe tot parcursul obiceiului. Calusarii,

in frunte cu vataful si mutul plecau pe la casele oamenilor unde canatau si dansau, uneori mergand chiar si in sate unde nu se prectica acest ritual. Mutul, in timpul Razboiului se intrecea pe sine spre hazul satului. Calusul se spargea seara, tot la loc ferit. Calusul face parte integranta din viata folclorica, iar parerea mea este ca daca nu ar fi Calus, s-ar produce o drama sufleteasca pentru intreg satul, o lipsa pe care toti ar simti o. Calusarii de odinioara sunt cei care au impresionat pe toti care i-au vazut, si-i vad, ca si pe mine de altfel. Din ce se poate observa, astazi, parerea mea este ca se pierd caracterele originare si din puritatea Calusarilor, ca asistam la un proces de alterare , de exemplu ceremonialul de alta

data al Legamantului si celelalte actiuni ce-l pregateau dupa un rit stravechi nu se prea mai fac. Elementul etnografic si folcloric care constituia caracteristica Calusului, acela care il lega de trecutul indepartat, nu mai exista. In opinia mea, anumiti calusari, daca-i putem numi asa, sunt calusari stilizati care dau o reprezentatie pe scena Caminului Cultural si, daca mai au timp, fac un joc in sat, in centru. Dansul este un element foarte important pentru Calus, ritual coregrafic. Dupa cum spune si Anca Giurchescu, dansul prin miscarile sale, prin ritm reuseste sa desprinda in mod simbolic dansatorul de realitate si sa il situeze l un alt nivel, unde comunicarea cu spiritele se poate face posibila. Inchei cu o afirmatie a doamnei Ioana Popescu, care mi se pare relevanta : de la obicei la traditie, de la tarana le scena, drumul Calusului pare sa insemne pierderea credintei in duhuri si castigarea unui nou statut/ notorietate in comunitate.

Bibliografie: Giurchescu, Anca

2009. Calusul in zona de tensiune intre cercetare si salvgardare. Conferintele de la Sosea, Muzeul Taranului Roman, Bucuresti. Horia Barbu Oprisan, Calusarii. Bucsan, Andrei Specificul dansului popular- Jocuri de circulatie pastorala. -Relatia dintre dans, muzica si text in Ardealul de Sud.