Sunteți pe pagina 1din 58

CUPRINS

CAPITOLUL I - PĂMÂNTUL - PRINCIPALUL


MIJLOC DE PRODUCŢIE ÎN AGRICULTURĂ
1.1 Particularităţi ale pământului ca mijloc de producţie ...................... 1
1.2 Fondul funciar al României ..............................................................3
1.3 Dreptul de proprietate asupra pământului ......................................12
1.4 Cadastrul funciar..........................................................................14
CAPITOLUL II - BONITAREA ŞI EVALUAREA ECONOMICĂ A TERENURILOR AGRICOLE
2.1 Evaluarea calitativă, relativă sau bonitarea terenurilor agricole.....17
2.1.1Indicatori de bonitare..........................................................21
2.1.2Potenţarea notelor de bonitare............................................27
2.1.3Indicatori pentru constituirea TEO.....................................30
2.1.4 Indicatori de caracterizare tehnologică .............................31
2.1.5 Importanţa practică a bonitării terenurilor agricole...........32
2.2 Evaluarea absolută sau economică a terenurilor agricole
2.2.1 Elemente de bază ale metodologiei stabilirii preţului
pământului...................................................................................33
2.2.2 Piaţa pământului agricol în România.................................35
CAPITOLUL III - RENTA ŞI ARENDA
3.1 Renta funciară..................................................................................41
3.1.1 Renta absolută.....................................................................43
3.1.2Renta diferenţială................................................................44
3.2 Arenda...........................................................................................46
CAPITOLUL IV - ÎMBUNĂTĂŢIRILE FUNCIARE - FACTOR DE CONSERVARE ŞI UTILIZARE
DURABILĂ A PĂMÂNTULUI ŢĂRII
4.1 Importanţa şi necesitatea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare..........49
4.2 Suprafeţe amenajate cu lucrări de îmbunătăţiri funciare-istoric, dinamică,
caracteristici........................................................................52
4.3 Administrarea şi exploatarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare .... 59
CAPITOLUL V - ORGANIZAREA TERITORIULUI ÎN CADRUL UNITĂŢILOR AGRICOLE
5.1 Stabilirea profilului unităţilor agricole............................................66
5.2 Amplasarea şi dimensionarea categoriilor de folosinţă...................67
5.3 Amplasarea şi dimensionarea drumurilor agricole..........................69
5.4 Amplasarea şi dimensionarea centrelor de producţie......................71

5.5 Organizarea terenului categoriilor de folosinţă...............................72


5.5.1 Organizarea terenului arabil...............................................72
5.5.1.1 Principalele tipuri de asolamente..........................73
5.5.1.2 Numărul asolamentelor.........................................74
5.5.1.3 Amplasarea masivelor de asolamente...................75
5.5.1.4 Organizarea terenului asolamentelor....................77
5.5.1.5 Particularităţi ale organizării terenului arabil în corelare cu lucrările de
hidroamelioraţii...............................................81
5.5.2 Organizarea teritoriului plantaţiilor viticole şi pomicole ... 83
5.5.2.1 Organizarea teritoriului destinat plantaţiilor
viticole...................................................................................................83
5.5.2.2 Organizarea teritoriului destinat plantaţiilor
pomicole................................................................................................86
5.5.3 Organizarea terenului pajiştilor şi fâneţelor naturale.........90
5.5.3.1 Dimensionarea unităţilor teritoriale de exploatare
a pajiştilor..............................................................................................91
5.5.3.2 Organizarea în timp a unităţilor teritoriale de exploatare a
pajiştilor............................................................................92
CAPITOLUL VI - STUDIU DE CAZ: AMENAJAREA HIDROAMELIORATIVĂ COMPLEXĂ „TERASA
COVURLUI" ÎN JUDEŢELE GALAŢI ŞI VASLUI
6.1 Amplasament şi condiţii naturale (clima, hidrologia, geotehnica,
pedologia)..............................................................................................94
6.2 Prezentarea sintetică a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare prevăzute a se realiza în perimetrul
studiat.........................................100
6.2.1 Analiza concepţiei de proiectare avută în vedere la data realizării
lucrărilor...............................................................................100
6.2.2 Capacităţi.........................................................................101
6.2.3 Acumularea Suhurlui.......................................................104
6.3 Analiza stadiului de realizare şi punere în funcţiune a lucrărilor proiectate şi aprobate
6.3.1 Stadiul realizării şi punerii în funcţiune a lucrărilor pentru
irigaţii..................................................................................................108
6.3.2 Capacităţi în execuţie şi conservare.................................110
6.3.3 Lucrări de irigaţii neatacate.............................................113
6.4 Analiza economică........................................................................114
CONCLUZII...............................................................119
ANEXE.................................................................................. 123
BIBLIOGRAFIE............................................................... 126

CAPITOLUL I
PĂMÂNTUL - PRINCIPALUL MIJLOC DE PRODUCŢIE ÎN AGRICULTURĂ
5
1.1 Particularităţi ale pământului ca mijloc de producţie
/\
Intre condiţiile materiale necesare pentru viaţa şi activitatea oamenilor, un rol hotărâtor îl are pământul - solul şi
subsolul - el fiind prima premisă şi baza materială a oricărui proces de producţie. Dar calitatea sa de generator
inepuizabil de resurse materiale pentru condiţia umană, pământul şi-o afirmă în toată deplinătatea prin folosinţa
agricolă, unde primordialitatea sa este cu adevărat unică şi de neînlocuit. Dacă pentru alte ramuri ale economiei
naţionale, cu excepţia industriei extractive, pământul joacă un rol secundar, servind doar ca suport şi spaţiu
pentru desfăşurarea activităţii, pentru agricultură pământul ocupă un loc hotărâtor în dezvoltarea economică de
ansamblu a ţării noastre.
Prin urmare, pământul reprezintă, în prezent, singura sursă naturală de producere a alimentelor, fară de care nu se
poate concepe existenţa vieţii. Este cunoscut faptul că dezvoltarea oricărei activităţi economico-sociale reclamă
suprafeţe de teren tot mai mari; concomitent cresc şi cerinţele agroalimentare ale populaţiei care nu se pot
asigura decât prin intermediul pământului.
Ca mijloc de producţie şi obiect al muncii omeneşti, pământul, respectiv totalitatea condiţiilor şi factorilor de
mediu care se manifestă pe suprafaţa terestră, este definit printr-o largă gamă de însuşiri fizice şi caracteristici
economico-sociale, care îl deosebesc de celelalte mijloace de producţie şi anume:
- pământul este o creaţie a naturii şi numai în mică măsură reprezintă un produs al muncii omeneşti. întrucât
pământul la origine este un dar al naturii şi nu un rezultat al muncii omeneşti, el nu are valoare ci numai valoare
de întrebuinţare, putând să servească la obţinerea de bunuri materiale. Obţinerea acestor bunuri se realizează
numai în procesul muncii, numai în procesul investirii în producţie a unor anumite cantităţi de muncă vie şi
materializată. Din acest moment pământul

încetează de a mai fi doar un simplu dar al naturii, devenind tot mai mult un produs al muncii omeneşti.
- în procesul de producţie pământul "nu se consumă" dacă este folosit raţional, ci dimpotrivă calitatea lui poate
creşte. Această particularitate conduce la necesitatea găsirii şi practicării, în fiecare zonă, a acelor sisteme de
agricultură care să asigure sporirea continuă a potenţialului productiv al pământului.
- este limitat în spaţiu şi nu poate fi multiplicat după dorinţă. Terenul agricol, ce poate fi utilizat pentru obţinerea
de diferite produse vegetale sau animale are ca bariere limitarea naturală a propriilor sale dimensiuni.
Posibilităţile de extindere a fondului funciar sunt reduse în ceea ce priveşte creşterea suprafeţei arabile şi ceva
mai mari în privinţa sporirii suprafeţelor ocupate cu plantaţii de vii şi pomi prin utilizarea unor terenuri
neproductive. Limitarea pământului ca întindere nu înseamnă şi limitarea lui ca putere productivă, astfel că pe
una şi aceeaşi suprafaţă de teren se pot obţine producţii în continuă creştere.
- are o capacitate de producţie foarte variată. Pe terenurile cu o fertilitate naturală mai ridicată se vor obţine,
comparativ cu terenurile mai slabe, producţii mai mari şi respectiv un venit net suplimentar sub formă de rentă.
Diferenţierile de fertilitate naturală existente între diferite terenuri în funcţie de timp şi spaţiu, nu au un caracter
absolut. Ele se modifică cantitativ şi calitativ odată cu mutaţiile intervenite în dezvoltarea forţelor de producţie, a
tehnologiilor aplicate, dar aceste diferenţieri nu dispar, ci se menţin în alte proporţii.
- reprezintă baza spaţială a existenţei societăţii omeneşti, condiţia esenţială a existenţei popoarelor. Spre
deosebire de majoritatea mijloacelor de producţie din agricultură, care au un caracter mobil, pământul prezintă o
imobilitate spaţială. Pământul nu se poate deplasa dintr-un loc în altul, ceea ce leagă şi condiţionează procesul de
producţie din agricultură de existenta unui anumit teritoriu. Caracterul staţionar al pământului, ca principal
mijloc de producţie, imprimă nu numai o imobilitate a celorlalte mijloace de producţie, dar şi un anumit mod de
utilizare a diferitelor suprafeţe de teren. Se are în vedere necesitatea practicării unor asolamente şi rotaţii
respectiv a unor asemenea succesiuni a culturilor, care să conducă la ridicarea calităţii pământului, a fertilităţii
sale economice.
- este obiect de proprietate, generând prin aceasta relaţii şi fenomene economice şi sociale specifice numai lui.
Pământul prin natura sa a constituit în decursul veacurilor obiect al muncii şi în acelaşi timp mijloc de producţie,
diferit de toate celelalte,
2

fiind limitat ca întindere, de neînlocuit, stabil şi indestructibil, întrucât nu poate spori după dorinţă, oamenii l-au
transformat, din timpuriu, într-un bun propriu a cărui valoare a crescut continuu. Ca obiect al proprităţii private a
devenit de timpuriu o posibilitate de acumulare de capital, sursă sigură de investiţie şi garant al creditului,
întrucât, conform unei expresii populare: "pământul nu îl arde focul, nu îl duce apa şi nu cere de mâncare".
1.2 Fondul funciar al României
Fondul funciar este constituit din totalitatea terenurilor cuprinse între graniţele ţării indiferent de categoria de
folosinţă şi de proprietar. Conform Legii 18/1991 "Terenurile de orice fel, indiferent de destinaţie, de titlu pe
baza căruia sunt deţinute sau de domeniul publica sau privat din care fac parte, constituie fondul funcial al
României".
Distribuţia terenurilor din ţara noastră, respectiv clasificarea acestora, se poate face după mai multe criterii:
- după formele de relief, din suprafaţa totală a ţării, 31% reprezintă munţi peste 800 m înălţime, 36% dealuri şi
podişuri între 200-800 m şi 33% câmpii sub 250 m altitudine;
- după utilizarea (destinaţia) terenului, din întreg teritoriul naţional fondul agricol ocupă 63%, fondul forestier
26,7% iar terenurile cu alte destinaţii (localităţi, căi de comunicaţii, ape, ş.a.m.d.) 10,3% (fig. 1);
- după forma de proprietate în fondul funcial al României se disting terenuri cu regimuri juridice proprii:
l.prorietate publică ce aparţine numai statului şi unităţilor administrativ-teritoriale, suprafeţele constituind în
ansamblu domeniul public de interes naţional sau local;
2.proprietate privată deţinută de persoane fizice, persoane juridice de drept privat, precum şi statului sau
unităţilor administrativ-teritoriale, aceste ultime categorii constituind domeniul privat al statului.
- categoriile de folosinţă a terenurilor din România sunt distribuite în funcţie de condiţiile naturale, definite în
general de relief respectiv altitudinea şi în mai mică măsură latitudinea şi longitudinea.
Din compararea structurilor după destinaţia terenurilor din România cu trei ţări europene dezvoltate, diferite ca
mărime, rezultă că la noi:
3

• terenurile cu destinaţie agricolă au aproximativ aceeaşi pondere cu cea din ţările continentale (cea. 50-60%).
Suprafaţa ce revine pe cap de locuitor şi care exprimă de fapt capacitatea ţării de a-şi hrăni populaţia, deşi ne este
favorabilă nu este determinantă din cauza nivelului slab, extensiv al agriculturii practicate în prezent la noi (tab.
1);
• terenurile forestiere (26,7% din fondul funciar) se apropie mult de proporţia celor două ţări continentale (29,1%
Germania şi 26,8% Franţa) dar este evident diferită de "insula verde" (Irlanda 82.5%). Din păcate, fondul nostru
forestier se diminuează continuu ca urmare a unei politici păguboase spre deosebire de alte ţări care îşi măresc
suprafaţa ocupată cu păduri în vederea asigurării unei protecţii reale a mediului înconjurător.
Fig.l
Suprafaţa agricolă, după modul de folosinţă, în 2 002
■ vis şi livezi ■ fâneţe U păşuni □ arabil
I
Destinaţia terenurilor în unele ţări europene
Tab. 1
Nr. Destinaţia România Germania Franţa Irlanda
crt. mii. ha % mii. ha % mii. ha % mii. ha %
1 Supraf. totală 23,8 100 35,7 100 54,9 100 7,00 100
2 Teren agricol 15,0 63,0 18,0 50,4 31,3 57,2 : 5,7 81,4
3 Teren forest. 6,3 26,7 10,4 29,1 14,7 26,8 0,3 4,3
4 Alte terenuri 2,5 10,3 7,3 20,5 8,8 16,0 1,0 14,3
5 Locuitori mii. 23,0 78,0 55,9 3,5
6 Agricol ha/loc 0,64 0,23 0,56 1,63
7 Arabil ha/loc. 0,41 0,15 0,32 0,29
4

Anul 1989 a adus ample modificări în structura fondului funciar al României pe forme de proprietate, marcând
începutul tranziţiei la economia de piaţă, bazată pe o structură de proprietate privată. Cadrul legislativ care a
promovat reforma funciară este următorul:
-Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea ţărănimii;
-Legea fondului funciar nr. 18/1991;
-Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991;
-Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere;
-Modificările aduse de Parlamentul României, în anul 2001, la Legea 1/2000;
-Legea nr. 198/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale agricole cu capital majoritar de stat (care deţin
terenuri agricole).
Legea nr. 18/1991 a Fondului funcial clasifică terenurile, după destinaţia lor, în cinci "categorii de terenuri",
fiecare cu o sferă largă în care sunt incluse mai multe "categorii de folosinţă":
♦ terenuri cu destinaţie agricolă (TDA), care include: terenuri agricole direct productive (arabil, vii, livezi,
pepiniere agicole, plantaţii de hamei şi duzi, fâneţe, păşuni, sere, solarii); terenuri cu vegetaţie forestieră
neincluse în amenajamentele silvice, cele acoperite cu construcţii şi instalaţii agrozootehnice, amenajările
piscicole şi îmbunătăţirile funciare, drumuri tehnologice, depozite şi platforme; terenuri neproductive ce urmează
a fi incluse în cadastrul agricol, ş.a.m.d.;
♦ terenuri cu destinaţie forestieră (TDF), şi anume: terenuri împădurite sau cele care servesc nevoilor de cultură,
producţie ori administraţie silvică, terenuri destinate împăduririlor şi cele neproductive, stâncării, abrupturi,
bolovănişuri, râpe, ravene, torente (dacă sunt cuprinse în amenajări silvice);
♦ terenuri aflate permanent sub ape (TDH) cuprinde suprafeţele acoperite, în permanenţă sau în cea mai mare
parte a anului, de ape stătătoare (lacuri, bălţi, marea teritorială) sau curgătoare (fluvii, râuri, pâraie). în legea
fondului funciar aceste terenuri, aflate permanent sub ape, sunt nominalizate prin albiile minore ale cursurilor de
apă, cuvele lacurilor la nivelul maxim de retenţie, fundul apelor maritime interioare şi al mării teritoriale.
♦ terenuri aflate în intravilan (TDI), aferente localităţilor urbane şi rurale, pe care sunt amplasate construcţiile,
alte amenajări ale localităţilor, inclusiv terenurile agricole şi forestiere;
5

♦ terenuri cu destinaţie specială (TDS) include terenurile folosite pentru transporturi (rutiere, feroviare, navale şi
aeriene cu toate suprafeţele aferente), pentru construcţii şi instalaţii (hidrotehnice, termice, de transport al
energiei electrice şi gazelor naturale, de telecomunicaţii), în exploatările miniere şi petroliere, pentru nevoile de
apărare, precum şi plajele, rezervaţiile, monumente ale naturii, ansamblurile şi siturile arheologice, ş.a.m.d.
Categoria de folosinţă este o caracteristică a terenurilor definită de utilizarea lor concretă. Acest atribut al
parcelei, individualizat printr-un cod, serveşte implicit nevoilor cadastrului general asigurând o înregistrare
ordonată a tuturor suprafeţelor, contribuind la întocmirea cărţii funciare inclusiv la evaluarea terenurilor. Practic
categoriile de folosinţă se împart uneori şi în subcategorii necesare la stabilirea măsurilor agrotehnice.
Clasificarea actuală a terenurilor din fondul funciar cuprinde 10 categorii de folosinţă cu cea. 56 de subcategorii,
fiecare având un simbol, respectiv cod de identificare: prima literă reprezintă categoria de folosinţă, iar
următoarea o subdiviziune a acesteia.
Domeniul privat deţinea, în anul 2001, 86,3% din suprafaţa arabilă a ţării, iar domeniul public şi mixt 13,63%;
patrimoniul viticol era deţinut în proporţie de circa 80% de sectorul privat, iar patrimoniul pomicol în proporţie
de 73% revenea sectorului privat. Pajiştile naturale reveneau în proporţie de 74,3% sectorului privat. In totalul
terenului agricol sectorul privat deţinea 82%, iar sectorul public şi mixt 18% (tab. 2).
Partea covârşitoare a proprietăţii asupra pământului este privat-particulară. Prin retrocedarea unor noi suprafeţe
de teren persoanelor fizice şi juridice îndreptăţite de Legea nr. 1/2000, ponderea proprietăţii private în suprafaţa
agricolă se va ridica la circa 88-90%.
Modul de folosinţă a terenului agricol în anul 2001
Tab. 2
Specificare Total ţară Domeniul privat XXI V^CIJLV_>.
Domeniul public + mixt*
Arabil, din care: 9375,5 8098,3 1277,2
Cu amenajări pentru irigat** 2099,3 1645,0 454,3
Patrimoniul viticol, din care: 264,1 210,2 53,9
Amenajat pentru irigat 41,4 29,2 12,2
-Hameişti-total 1,0 0,1 0,9
Patrimoniul pomicol, din care: 239,0 174,6 64,4
Irigat 17,4 2,7 14,7
-Arbuşti 0,3 0,2 0,1
Pajişti naturale, din care: 4924,9 3662,2 1262,7
6

Amenajat pentru irigat 40,4 22,3 18,1


-păşuni naturale, din care: 3406,2 2210,2 1196,0
irigat 40,4 22,3 18,1
-fâneţe naturale 1518,7 1452,0 66,7
Total agricol, din care: 14805,1 12145,7 2659,4
Amenajat pentru irigat 2198,5 1699,1 499,4
* Domeniul public şi privat al statului
** O parte din suprafaţa irigată a fost scoasă din funcţiune
Sursa: Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor
In perioada de tranziţie la economia de piaţă (după anul 1990) s-a decolectivizat agricultura şi a început procesul
de privatizare care continuă şi în prezent, în cazul fostelor întreprinderi de stat, şi sunt în curs de formare
structuri de organizare economică compatibile cu structurile din ţările membre ale Uniunii Europene.
Agricultura României se caracterizează în prezent prin lipsa unui sector dezvoltat producător de mari cantităţi de
produse comercializabile pe piaţa internă şi externă. Vechiul sector cooperatist s-a pulverizat în zeci de milioane
de parcele şi mici gospodării ţărăneşti care produc prioritar pentru autoconsum, cu toate că s-au constituit în
etapa lichidării cooperativelor agricole asociaţii şi societăţi agricole care însă nu au făcut progrese evidente
privind structurarea pieţei (tab. 3 ).
Evoluţia exploataţiilor agricole private (1994-2001)
Tab. 3
Specificare UM Anul
1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001
Suprafaţa agricolă mii ha 11212 11381 11539 11612 11645 11662 12294 12786
aflată în exploatarea
sectorului privat

A Societăţi agrico e cu personalità! te juridică


Număr mii 3970 3973 3759 3913 3578 3573 3724 4376
Suprafaţa totală mii ha 1770 1732 1751 1715 1542 1416 1592 1685

Suprafaţa medie ha 446 436 466 438 435 396 427 385

B Asociaţii familiale
Număr mii 13741 15915 15107 9489 7175 6264 6836 6494
Suprafaţa totală mii ha 1537 1596 1440 1000 950 869 648 790

Suprafaţa medie ha 112 100 95 105 132 139 95 121

c Gospodării individuale
Număr mii 3578 3597 3626 3973 3946 4120 4260 4170
Suprafaţa totală mii ha 7905 8053 8348 8897 9153 9377 10054 1031 1

Suprafaţa medie ha 2,21 2,24 2,30 2,24 2,31 2,28 2,36 2,47

Sursa: Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor


Structura fondului funciar pe forme de proprietate arată predominarea proprietăţii private asupra principalului
mijloc de producţie din agricultură - pământul.
La sfârşitul anului 2001 circa 80% din suprafaţa agricolă a ţării era exploatată prioritar de gospodăriile ţărăneşti
individuale, în număr de 4170 mii, revenindu-le o suprafaţă medie de 2,47 hectare. In anul 2001 apar unele
semnale pozitive în procesul de concentrare a exploatării, iar în cursul anului 2002 acestea au devenit mai
evidente. Marea majoritate a gospodăriilor ţărăneşti au legături sporadice cu piaţa, autoconsumul atingând până
la 70-80% din necesarul unei familii. Unele gospodării ţărăneşti şi-au arendat pământul unor persoane fizice sau
juridice, dar sistemul de arendare nu s-a extins. Foarte puţine gospodării exploatează zece şi peste zece hectare.
Concentrarea proprietăţii nu este semnificativă pe seama achiziţionării de teren de către gospodăriile ţărăneşti. în
8 ani (1994-2001), suprafaţa agricolă medie a unei gospodării a crescut cu numai 0,26 ha.
Structura gospodăriilor ţărăneşti pe clase de mărime la sfârşitul anului 2000 se caracterizează printr-o parcelare a
suprafeţelor necunoscută în istoria agriculturii româneşti (tab. 4).
Structura gospodăriilor ţărăneşti pe clase de mărime a suprafeţelor, în anul 2000
Tab. 4
Clasa Gospodării ţărăneşti Suprafaţa agricolă
de mărime mii % din total mii ha % din total

Sub 0,5 ha 558,7 13,1 139,7 1,4


0,5 -1 ha 1145,9 26,9 859,4 8,6
1-3 ha 1374,9 32,3 1749,9 27,4
3-5 ha 691,6 16,2 2766,5 27,5
5-7 ha 296,7 7,0 1780,3 17,7
7 -10 ha 171,4 4,0 1457,4 14,6
Peste 10 ha 20,6 0,5 300,9 3,0
Total 4260,0 100,0 10054,0 100,0
Sursa: Ministerul Agricu turii, Alimentaţiei şi Pădurilor
8

Rezultă, din datele de mai sus, că:


• gospodăriile ţărăneşti care deţin sub 1 ha teren agricol reprezintă 40% din numărul total. Familiile care deţin
aceste suprafeţe (circa un milion de hectare), chiar dacă trăiesc în mediul rural, nu-şi pot asigura existenţa din
munca în gospodăria proprie, dar unele cantităţi de produse obţinute le completează necesarul de consum. Aceste
gospodării nu au practic nici un rol direct în funcţionarea pieţei agricole, ci doar în calitate de consumatori.
• gospodăriile care deţin între 1-5 ha produc pentru autoconsum şi unele cantităţi pentru piaţă, ele deţinând
75,4% din numărul total de gospodării şi 63,5% din suprafaţa agricolă (5,37 mii. ha). Aceste gospodării deţin un
rol crescând în formarea pieţei dacă reuşesc să se organizeze în diferite forme asociere, să-şi dea pământul în
arendă, să-1 vândă sau să cumpere terenuri şi să se dezvolte.
• exploataţiile familiale care deţin între 5-10 ha reprezintă 11% din numărul total şi exploatează 32,8% din
suprafaţa agricolă a ţării (3,23 mii. ha). Din această categorie de gospodării, care produc cantităţi de produse mai
mari pentru piaţă, se pot forma pe termen mediu în exploataţii comerciale, dacă îşi dezvoltă activitatea fie prin
extinderea suprafeţelor, fie prin intensificarea producţiei sau pe ambele căi.
• exploataţiile familiale cu peste 10 ha (suprafaţa medie 15 ha) erau la sfârşitul anului în număr de 20600 şi
deţineau 3% din suprafaţa agricolă a ţării (300,9 mii ha). Creşterea numărului şi a suprafeţei acestor exploataţii
ridică numeroase aspecte de politică agricolă. Dezvoltarea lor poate avea loc pe calea arendării sau a cumpărării
de noi suprafeţe. Dacă proprietarii sunt în vârstă sau cu rezidenţă urbană trebuie stimulată cedarea terenurilor
către tinerii din mediul rural.
Faptul că circa 97% din suprafaţa agricolă aflată în proprietate individuală este deţinută de gospodăriile ţărăneşti
care au suprafeţe cuprinse între 1-10 ha pune sub semnul întrebării formarea, pe seama acestei categorii, a unei
structuri de exploatare viabile pe termen scurt. Societăţile agricole şi asociaţiile familiale exploatau în anul 2001
o suprafaţă agricolă de 2475 mii ha (19,35% din suprafaţa agricolă în proprietate privată). In anul 2001,
suprafaţa agricolă a acestor două forme de organizare a crescut cu 235 mii ha faţă de anul 2000, dar ca urmare a
aplicării Legii nr. 1/2000 ponderea în suprafaţa agricolă totală s-a redus.
Societăţile agricole au crescut ca număr în anul 2001 faţă de anii anteriori, iar suprafaţa medie variază între 385-
466 ha (385 ha în anul 2001). Asociaţiile familiale s-au redus ca număr la aproape jumătate, faţă de anul 1994,
concomitent cu reducerea suprafeţei agricole, dar a crescut

suprafaţa medie pe o exploataţie faţă de întreaga perioadă (121 ha în anul 2001), ceea ce reflectă un proces
pozitiv de concentrare a exploatării.
Structurile agrare pot fi studiate din punct de vedere al formei de proprietate al profilului de producţie şi al
tipului de organizare funcţională şi de management aplicat.
In România, după 1989, principala intervenţie politică asupra structurilor agrare a avut loc în urma aplicării Legii
nr. 18/1991 privind fondul funciar. Prin această lege au fost returnate 10693577 ha terenuri agricole (până la
maximum 10 ha pe familie), foştilor proprietari, aceştia provenind în 30% din cazuri din foştii membri
cooperatişti, care au avut proprietate înainte de colectivizare (o parte fiind descendenţi din primul grup, astăzi
proprietari prin moştenire) şi 50% oameni trăind în oraşe. Statistica arată că 45% din cazuri proprietarii deţin sub
1 ha, 24% între 1-2 ha şi 31% peste 2 ha. Procesul de retrocedare a terenurilor de preferinţă pe vechile
amplasamente a condus la apariţia a circa 48 milioane parcele de teren, în aceste condiţii fiind posibilă
practicarea numai a unei agriculturi de subzistenţă, care are un efect negativ asupra balanţei comerciale în
agricultură, importurile depăşind de 2 ori exporturile (MAA, 1998).
In România, datorită fragmentării excesive a solelor se foloseşte mai mult combustibil pentru a merge la lucru
decât pentru a lucra terenul. In plus această fragmentare a condus la imposibilitatea utilizării amenajărilor pentru
irigaţii, distrugerea sistemelor de combatere a eroziunii solului şi a lucrărilor de desecare.
România are o suprafaţă totală de 23839 mii ha, din care: 14730,7 mii ha terenuri agricole, 6790,6 mii ha păduri
şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră, 627.4 mii ha construcţii, 388,4 mii ha drumuri şi căi ferate, 879,3 mii ha
ape şi bălţi şi 422, 7 mii ha alte suprafeţe.
Suprafaţa agricolă reprezintă 61,79% din teritoriul naţional, cu 0,65 ha pe cap de locuitor, iar suprafaţa arabilă
ocupă 39,39% din teritoriu cu 0,41 ha pe cap de locuitor.
Spaţiul rural al ţării deţine 64% din fondul funciar al ţării, peste 48% din totalul populaţiei, peste 3 milioane din
populaţia activă şi cuprinde un număr de peste 12000 de unităţi rurale amplasate pe întregul teritoriu al
României.
Pe zone istorice o pondere însemnată revine exploataţiilor agricole din Moldova, unde numărul de exploataţii
reprezintă 24,5% şi suprafaţa 19,3%, iar mărimea medie a exploataţiilor 2,3 ha. Urmează Muntenia cu 21,7% ca
număr de exploataţii, 21,5% ca suprafaţă şi cu 2,88 ha mărimea medie a exploataţiei. In Transilvania numărul de
exploataţii reprezintă 20,7% cu o pondere a suprafeţelor de 24,5% şi 3,45 ha mărime medie a exploataţiei
agricole.
Io

Numărul şi dimensiunea medie a exploataţiilor private pe total ţară


Tab. 5
Zona istorică Număr exploataţii % Suprafaţa % Mărimea medie a
exploataţiilor
Muntenia 865899 21,7 2495704 21,5 2,88
Oltenia 623525 15,6 1461583 12,5 2,34
Banat 294054 7,4 1119684 9,6 3,81
Crişana-Maramureş 332752 8,4 877004 7,5 2,64
Transilvania 825099 20,7 2848787 24,5 3,45
Moldova 978010 24,5 2249988 19,3 2,30
Dobrogea 67392 1,7 599000 5,1 8,29
TOTAL 3986731 100 11611750 100 2,91
în urma aplicării (parţiale) a Legii fondului funciar, în România au apărut mai multe tipuri de exploataţii
agricole.
Structurile agrare ale României în anul 1998 se prezintă astfel:


5,0 - 5,2 mii. 3,6 mii. 3,1 mii. 1,0 mii. 15031
3956
1,7
1,7 0,1
1. proprietăţi private
2. gospodării rurale din care
3. gospodării agricole în care
4. familii (exclusiv) agricole
5. asociaţii familiale mii. ha
6. societăţi agricole mii. ha
7. societăţi comerciale 684 mii. ha
8. Institute (staţiuni) de cercetare, ferme model 120 mii. ha
Din această statistică se observă că: cea. 500000 de gospodării rurale nu au activităţi agricole. Sunt familii rurale
fară pământ, care fíe au depus cereri pentru constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate, fie nu au fost
luate în considerare cu ocazia aplicării legii fondului funciar. Sunt, de asemenea, familii rurale care locuiesc în
apartamente de bloc sau în alte locuinţe fară gospodărie agricolă;
diferenţa dintre 5 - 5,2 mii. proprietăţi şi 3 - 3,1 mii. gospodării, reprezintă în cele mai multe cazuri, familiile
moştenitoare de pământ care nu se află în aceeaşi localitate cu proprietate funciară. Aceştia, fie au arendat
terenul, fie s-au înscris în asociaţii şi societăţi, fie sunt acţionari la societăţile comerciale cu capital majoritar de
stat; din totalul de 3 - 3,1 mii. gospodării agricole, familiile exclusiv agricole reprezintă cea un milion, adică
33%;
► 8.3 mii. ha
1,5

numărul gospodăriilor (familiilor) agricole în perioada 1662-1997 este într-o uşoară creştere (cea. 50-80000/an)
prin desprinderea anuală din asociaţii şi societăţi. In acelaşi timp, se constată şi un fenomen invers, dar
amploarea lui fiind mult mai redusă numeric şi ca suprafaţă;
în următorii ani prin aplicarea amendamentelor la legea fondului funciar, acţionarii care reprezintă cea. 300000
de gospodării vor dobândi teren agricol.
Repartiţia terenurilor pe clase de pretabilitate se caracterizează prin ponderea variabilă a acestora (tab. 5). Astfel,
fără aplicarea de măsuri ameliorative, în clasa I (pretabilitate foarte bună) se încadrează numai 2,8% din
terenurile agricole, circa 3,8% fiind terenuri arabile. în clasa a Il-a, cu restricţii mici, se încadrează 24,6% din
terenurile agricole şi 35,8% din cele arabile. In clasa a IlI-a, cu restricţii mijlocii intră 20,8% din solurile agricole
şi respectiv 25,2% din cele arabile, în timp ce în clasele a IV-a şi a V-a, cu restricţii mari şi foarte mari se
încadrează 51,8% din terenurile agricole şi respectiv 35,0% din cele arabile. Practic, numai circa 4 mii. Ha teren
agricol, din care 3,8 mii. ha arabil întrunesc condiţiile minime pentru dezvoltarea unei agriculturi competitive.
Repartizarea terenurilor agricole ale României pe clase de pretabilitate la 1.01.2000 (fară aplicarea măsurilor
ameliorative)
Tab. 6
Clasa Semnificaţia Total Agricol din care:
Arabil Păşuni şi fâneţe Vii şi livezi
ha % ha % ha % ha %
I Foarte bună 410282 2,8 354880 3,8 53723 1,1 1679 0,3
II Bună 3655557 24,6 3352682 35,8 220061 4,5 82813 15,7
III Mijlocie 3082603 20,8 2364014 25,2 296608 12,1 121981 23.2
IV Slabă 3628627 24,5 1737856 18,5 1767352 35,8 123419 23,4
V Foarte slabă 4054779 27,3 1569898 16,7 2288416 46,5 196465 37,4
TOTAL 14831848 100 8379331 100 4926160 100 526357 100

Fondul funciar agricol care constituie baza de neînlocuit a agriculturii, depinde total de starea de calitate şi
modul de gestionare al pământului. Ca resursă naturală, solul se deosebeşte esenţial de resursele de apă şi de aer
care se pot reînnoi relativ uşor. Solul, în schimb, îşi poate doar regenera fertilitatea şi deci potenţialul productiv
dacă este utilizat cu anumite precauţiuni pentru a nu-1 deteriora, este deci condiţionat regenerabil; dar dacă este
distrus fizic într-un mod sau altul, refacerea lui necesită sute de ani, iar costurile sunt foarte mari, astfel că în
acest caz devine practic resursă nereînnoibilă.
12

Datele obţinute în cadrul Sistemului Naţional de Monitoring al Calităţii Solului au evidenţiat că cea. 12 mii. ha
terenuri agricole, din care circa 7,5 mii. ha terenuri arabile sunt afectate de unul sau mai mulţi factori restrictivi
ai capacităţii de producţie a solurilor ceea ce conduce la deteriorarea caracteristicilor şi funcţiilor solului,
afectându-i capacitatea de producţie şi calitatea producţiei şi având grave consecinţe pentru securitatea
alimentară.
Cei mai importanţi factori restrictivi sunt:
^ seceta frecventă ce se manifestă pe circa 7100000 ha;
^ excesul periodic de apă pe 3781000 ha;
^ eroziunea solului prin apă pe 6300000 ha;
^ eroziunea eoliană pe 378000 ha;
^ salinizarea solului pe 614000 ha;
^ scăderea continuă a gradului de apovizionare al solului cu elemente nutritive (azot, fosfor, potasiu, humus);
^ carenţe în microelemente, în special zinc pe 1500000 ha;
^ poluarea chimică a solului pe 900000 ha;
^ poluarea cu petrol şi apă sărată pe 50000 ha;
^ degradări prin diferite lucrări de excavare pe 30000 ha;
^ depunere de reziduuri pe circa 18000 ha, etc. Necesităţile economiei naţionale şi ale agriculturii cer ca între
categoriile de folosinţă ale fondului funciar să se stabilească anumite proporţii, în condiţiile naturale specifice
din fiecare zonă. Aceste proporţii se modifică în timp, în funcţie de cerinţele pieţei, de protecţia mediului şi de
nivelul de dezvoltare al forţelor de producţie, dar în favoarea categoriilor de folosinţă superioară.
Fondul funciar agricol, în suprafaţă de 14,8 mii. ha, este cea mai mare bogăţie materială a României. Acesta este
limitat ca întindere şi de neînlocuit cu alt mijloc de producţie în agricultură. Calitatea fondului funciar agricol
este monitorizată de Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie, rezultatul fiind: terenurile de clasa I
şi a Il-a sunt de calitate foarte bună şi bună pe 27,5%, cele din clasa a IlI-a ocupă 20,8% şi sunt de calitate
mijlocie, cele din clasele a IV-a şi a V-a ocupă 51,7% şi sunt de calitate slabă şi foarte slabă. Pe total, terenurile
agricole ale României sunt de calitate mijlocie spre slabă.
1.3 Dreptul de proprietate asupra pământului
După 1989, dreptul de proprietate asupra pământului a fost restabilit prin Legea nr. 18/1991, astfel încât în 1997
sectorul particular deţinea 72% din totalul terenului agricol şi 84% din totalul terenului arabil.
Acest pas important nu a fost însoţit de măsuri legislative complementare, care ar fi putut facilita formarea şi
funcţionarea în
13

condiţii eficiente a pieţei pământului. De-a lungul acestei perioade au fost restricţionate tranzacţiile sau
arendările de teren, astfel încât măsurile importante de reformă pe care noul guvern le-a avut în vedere încă de la
începutul anului 1997 au fost amendarea Legii arendării, promovarea Legii privind circulaţia juridică a
terenurilor, dar şi modificări la Legea fondului funciar, respectiv recunoaşterea şi reconstituirea drepturilor de
proprietate.
Terenurile proprietate privată, indiferent de proprietarul lor, sunt şi rămân în circuitul civil. Aceasta presupune că
terenurile proprietate privată pot fi dobândite şi înstrăinate prin oricare din modurile stabilite de normele
dreptului comun, dar cu respectarea Legii 18/1991.
Legea fondului funciar dă prioritate unei probleme foarte importante, aceea a stabilirii dreptului de proprietate
privată asupra terenurilor foştilor lor proprietari, precum şi pentru alte persoane îndreptăţite. In această privinţă,
legea reglementează în primul rând stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care s-au aflat în
patrimoniul cooperativelor agricole de producţie, cu indicarea suprafeţei care face obiectul acestui drept, a
modalităţilor de stabilire a dreptului menţionat şi a persoanelor care au vocaţie la un asemenea drept.
Stabilirea dreptului de proprietate, fie prin reconstituire, fie prin constituire, s-a făcut, potrivit art. 8 alin. 3 şi art.
10 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, la cerere, iar potrivit art. 8 alin. 2 din aceeaşi lege de stabilirea dreptului de
proprietate privată asupra terenurilor care se găseau în patrimoniul foştilor cooperative agricole de producţie
beneficiază foştii membri cooperatori care au adus pământ în cooperativă sau cărora li s-a preluat în orice mod
de către aceasta, precum şi în condiţiile legii civile, moştenitorii acestora, foştii membri cooperatori care nu au
adus pîmânt în cooperativă şi alte persoane anume stabilite.
Primind situaţiile întocmite de comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale, precum şi contestaţiile făcute de
persoanele nemulţumite, comisiile judeţene validează sau invalidează măsurile stabilite de comisiile subordonate
şi soluţionează contestaţiile ce-i sunt adresate.
In cazurile validate de către comisia judeţeană, aceasta procedează la emiterea titlurilor de proprietate, pe baza
cărora urmează să se facă punerea în posesie a titularilor terenurilor pentru care s-a reconstituit dreptul de
proprietate.
împotriva hotărârilor comisiilor judeţene, cei nemulţumiţi au posibilitatea să facă plângere la instanţa
judecătorească, controlul judecătoresc limitându-se exclusiv la aplicarea corectă a dispoziţiilor imperative ale
Legii nr. 18/1991 cu privire la dreptul de a obţine titlul de proprietate şi întinderea suprafeţei de teren ce se
cuvine şi, dacă este cazul, la exactitatea reducerii acestei suprafeţe, potrivit legii. In baza hotărârii judecătoreşti,
comisia juteţeană - singurul organ competent să
14

emită titluri de proprietate - va modifica, înlocui sau desfiinţa, după caz, titlul de proprietate.
Aplicarea legislaţiei privind privatizarea fondului funciar a creat numeroase neajunsuri, prin excesiva fărâmiţare
a terenurilor şi nemulţumirea vechilor şi noilor proprietari. Există în prezent circa 5,5 mii. de proprietari şi circa
47 milioane de parcele. Nu au fost puşi în posesie decât o parte din solicitanţii de terenuri agricole, iar
modificările la legea 18/1991 contribuie şi la o şi mai mare fărâmiţare a terenurilor.
Stadiul aplicării legislaţiei fondului funciar
Tab.7
Specificare UM 24 febr. 31 martie 6 martie
1998 1999 2001

Suprafaţa totală ce trebuia pusă în posesie ha 9336704 9420518 9424299


Suprafaţa totală care a fost pusă în posesie- ha 7507722 7769036 8245169
cu procese verbale % 80,4 83,0 87,5
Numărul total de persoane de pus în posesie nr. 4653852 4688091 4716498
Număr total de persoane puse în posesie-cu nr. 3640937 3748777 3965209
procese verbale % 78,2 80,0 84,1
Titluri de proprietate de eliberat nr. 4291131 4322626 4341493
Titluri de proprietate eliberate nr. 3064974 3237156 3469944
Suprafaţa solicitată de acţionari pentru ha 688890 701088 701088
validare
Număr de acţionari nr. 262001 248674 260678
Suprafaţa aprobată după validarea ha 633059 633656 366656
acţionarilor
Număr de acţionarin nr. 248340 247910 247910
Decizii eliberate acţionarilor nr. 212543 214928 217406
Suprafaţa acţionarilor ha 575906 590564 590564
Sursa: Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor
în legislaţia iniţială a fost posibilă restituirea unei suprafeţe în limita a 10 ha echivalent arabil pentru o
gospodărie. Faţă de anul 1948 (după reforma agrară din 1945), când ponderea proprietarilor care deţineau sub 1
ha era de 36% din total, în anul 1998 aceştia reprezentau 45%; ponderea proprietarilor cu 1-2 ha era de 27%,
scăzând în prezent la 24%; ponderea proprietarilor cu peste 2 ha era 37% şi a scăzut la 31%. Acest proces
negativ va continua şi în anii următori. Este imperios necesară accelerarea procesului de punere în posesie a
proprietarilor de terenuri, eliminarea tendinţelor de fărâmiţare a proprietăţilor funciare, consolidarea proprietăţii
în vederea formării unei baze durabile pentru dezvoltarea activităţilor economice viitoare.
Eliberarea titlurilor de proprietate s-a realizat, în cea mai mare parte a cazurilor, în perioada 1993-1996.
Situaţia la 31 mai 2002 a reformei funciare arată că în urma solicitărilor de terenuri (Legea 1/2000), suprafaţa de
pus în posesie a crescut semnificativ. Deşi a crescut numărul celor puşi în posesie în anii
15

2001-2002, ponderea titlurilor de proprietate emise este de numai 73,1% din totalul titlurilor de eliberat.
1.4 Cadastrul funciar
Prin introducerea cadastrului funciar general, se realizează, cunoaşterea şi furnizarea, în orice moment, a datelor
cadastrale cu privire la aspectul cantitativ, calitativ şi juridic al imobilelor din cuprinsul unui teritoriu cadastral.
Legea nr. 7/13.03.1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare defineşte: "cadastrul general este sistemul unitar şi
obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică prin care se realizează identificarea, înregistrarea şi
reprezentarea pe hărţi şi planuri cadastrale a tuturor terenurilor, precum şi a celorlalte bunuri imobile de pe întreg
teritoriul ţării, indiferent de destinaţia lor şi de proprietar". Entităţile de bază ale acestui sistem unitar sunt
parcela, construcţia şi proprietarul.
Pe lângă scopul principal, menţionat mai sus, cadastrul funciar general asigură şi cunoaşterea următoarelor date
informaţionale:
■ furnizează datele cu privire la stadiul şi evoluţia fondului funciar;
■ elaborează studii preliminare cu privire la sistematizarea teritorială, protecţia mediului şi alte activităţi, ci
urmează să fie realizate pe suprafeţe mari de teren;
■ identifică resursele funciare şi furnizează datele necesare cu privire la actualizarea hărţilor şi planurilor
cadastrale.
In baza celor trei funcţii pe care le îndeplineşte cadastrul fuciar, ca sistem unitar, se evidenţiază şi cele trei părţi
componente: tehnică, economică şi juridică, ce se completează reciproc şi care comportă efectuarea tuturor
operaţiunilor necesare pentru finalizarea documentaţiilor cadastrale.
a. Partea tehnică. Partea sau funcţia tehnică a cadastrului general,se realizează prin determinarea, pe bază de
măsurători geodezice, topografice şi fotogrammetrice a poziţiei, configuraţiei şi mărimii suprafeţelor terenurilor
pe destinaţii, categorii de folosinţă şi proprietari, precum şi ale construcţiilor. Deci, partea tehnică, cuprinde toate
operaţiunile cadastrale necesare pentru realizarea planurilor cadastrale. Piesele finite ale activităţii tehnice ale
cadastrului se materializează prin:
1. panul cadastral original întocmit conform instrucţiunilor tehnice pe suport nedeformabil la scările 1:500 -
1:10000 şi conţine toate elementele caracteristice;
2. registrul cadastral al parcelelor şi al proprietarilor, care conţine date legate de numerotarea parcelelor, situaţia
juridică a acestora, proprietarii, categoriile de folosinţă;
3. indexul alfabetic al proprietarilor;
4. fişe tehnice cu caracteristicile construcţiilor.
16

b. Partea economică. Prin funcţia economică a cadastrului funciar se evidenţiază valoarea bunurilor imobiliare
prin categoria, destinaţia şi folosinţa lor, în vederea stabilirii în mod echitabil a impozitelor şi taxelor asupra
imobilelor.
In cazul terenurilor agricole, valoarea economică se stabileşte în funcţie de bonitarea cadastrală, prin care se
determină:
♦ gadul de fertilitate sau clasa de calitate a terenurilor agricole pe parcele cadastrale, pornindu-se de la studiile de
cartare pedologică şi de cartare agrochimică a solurilor;
♦ evidenţierea terenurilor amenajate cu lucrări de irigaţii, desecări, drenaje şi de combatere a eroziunii solului;
♦ estimarea venitului net cadastral la unitatea de suprafaţă. Pentru bonitarea construcţiilor, se folosesc o serie de
date cu privire la structura de rezistenţă a construcţiilor, a materialelor de construcţii folosite, a destinaţiei
construcţiei şi altele.
c. Partea juridică. Fucţia juridică a cadastrului general se realizează prin corespondenţa biunivocă dintre imobil şi
proprietarul sau posesorul acestuia prin publicitatea imobiliară. Această parte a cadastrului de natură juridică, se
rezolvă, în timpul executării lucrărilor de cadastru pe teren, prin stabilirea posesorului de fapt al imobilului la
data introducerii cadastrului general şi nu de drept. Deci, din cele menţionate mai sus, rezultă că, persoanele
fizice sunt înscrise în registrele cadastrale în calitate de posesori, care fructifică imobilul şi care au sau nu şi
dreptul real de proprietate. Raportul juridic în care se găseşte deţinătorul de fapt faţă de imobilul înscris în
cadastru se stabileşte, în mod oficial, numai prin sistemul de publicitate imobiliară, care este reprezentat de
cartea funciară. In prezent, cele două activităţi -cadastrul general şi cărţile funciare - sunt îndeplinite de instituţia
cadastrului şi, respectiv, de judecătoriile teritoriale.
Cadastrul funciar asigură dreptul de proprietate, constituie baza circulaţiei proprietăţii, baza stabilirii arenzii, a
impozitului funciar, baza creditării exploataţiei şi a politicii de nivelare a rentei diferenţiale, prin impozite
diferite şi alte pârghii economice.
17

CAPITOLUL II
BONITAREA ŞI EVALUAREA ECONOMICĂ A TERENURILOR AGRICOLE
2.1 Evaluarea calitativă, relativă sau bonitarea terenurilor agricole
Ca principal mijloc de producţie, pământul, ca urmare a acţiunii factorilor naturali, istorici, economici şi sociali
se diferenţiază foarte mult sub aspectul fertilităţii sale, atât ca nivel al fertilităţii naturale cât şi în special ca
expresie a fertilităţii economice.
Fertilitatea, este definită, în general, de totalitatea însuşirilor fizice, chimice şi biologice, care asigură plantelor
cantităţile de substanţe nutritive în timpul perioadei de vegetaţie. Terenurile cultivate sunt caracterizate de:
• fertilitate naturală, potenţial diferită, care se formează în procesul de geneză a solului şi sub acţiunea
formaţiilor vegetale ce duc la acumulări diferite de substanţe nutritive;
9'
• fertilitatea artificială, sau culturală, ce se realizează în urma intervenţiei omului în evoluţia naturală a solului
prin măsuri agroameliorative;
• fertilitatea economică a solului, ce constituie factorul principal al bonitării cadastrale a terenurilor agricole.
Aceasta este rezultata celor două, care nu se pot separa deoarece la baza celei artificiale stă totuşi fertilitatea
naturală.
Fertilitatea artificială este de două feluri:
- fertilitate potenţată;
- fertilitate de tranziţie.
9
Fertilitatea potenţată reprezintă capacitatea productivă a terenului agricol ca rezultat al intensificării agriculturii.
Această fertilitate evidenţiază posibilitatea maximă de creştere a producţiei agricole la nivelul cunoştinţelor
actuale ale ştiinţei şi tehnicii agricole aplicate integral în producţie.
Fertilitatea de tranziţie reprezintă o etapă intermediară a fertilităţii potenţate, determinată de aportul
implementării unuia sau mai multor factori de intensificare în creşterea randamentelor la hectar sau a eficienţei
economice a producţiei agricole. Fiecare nouă alocare de factori de producţie determină apropierea fertilităţii de
tranziţie de fertilitatea potenţată.
18

Fertilitatea economică, ca expresie unitară a celor două forme de fertilitate, este abordată în literatura de
specialitate sub două forme:
* fertilitate absolută; fertilitate relativă.
Fertilitatea absolută reprezintă sporirea puterii de producţie a solului datorită factorilor de intensificare care au
contribuit la creşterea randamentelor la hectar.
Fertilitatea relativă este rezultanta factorilor de intensificare ce au determinat nu numai creşterea randamentelor
la hectar, ci au realizat şi sporirea productivităţii muncii, a reducerii costurilor pe unitatea de produs, adică a
sporirii eficienţei economice în cultura plantelor.
Pentru a cunoaşte exact potenţialul de producţie al solurilor României, s-au făcut studii pedologice de bonitare şi
agrochimice, s-au elaborat hărţi de favorabilitate pentru principalele culturi pe întreg teritoriul ţării, hărţi privind
rezistenţa solului la arat, studii de pretabilitate a solului pentru lucrări de îmbunătăţiri funciare, amplasarea de
plantaţii de vii şi pomi, sere, solarii, etc. S-au întocmit planuri de fertilizare până la nivel de solă, realizându-se
totodată cunoaşterea la nivelul ţării al bilanţului elementelor din sol şi a necesarului de îngrăşăminte şi
amendamente ţinând seama de nevoile diferitelor plante. S-au introdus norme tehnice de protecţie a calităţii
solului, care dau posibilitatea să se cunoască anual balanţa stării de calitate a solurilor din tara noastră.
9
Bonitarea terenurilor agricole este concepută ca o operaţie complexă de cunoaştere aprofundată a însuşirilor şi
condiţiilor de creştere şi rodire a plantelor şi de determinare a gradului de favorabilitate a acestor condiţii pentru
fiecare plantă şi respectiv folosinţă în parte. Obiectul bonitării îl constituie pământul conceput ca habitat pentru
plante, cu toate însuşirile lui ecologice, care acţionează simultan pe fiecare porţiune de teritoriu.
Definită ca o activitate desfăşurată în vederea întocmirii inventarului calitativ, valoric şi tehnic al resurselor
funciare, bonitarea trebuie să opereze cu metode matematice cât mai obiectiv fundamentate, pentru a asigura
obţinerea unor date certe despre calitatea pământului ca mijloc de producţie. Având în vedere faptul că pământul
nu este folosit într-un singur fel, mai ales în agricultură, determinarea calităţii acestui mijloc de producţie trebuie
făcută în raport cu fiecare tip de folosinţă şi pentru fiecare cultură în parte.
Datorită faptului că fertilitatea solului, respectiv capacitatea de producţie a terenurilor nu rămân neschimbate în
decursul timpului, ci se modifică în timp atât sub influenţa factorilor naturali cât mai ales sub influenţa
intervenţiei omeneşti, bonitarea terenurilor agricole nu se poate face odată pentru totdeauna, ci trebuie
actualizată în permanenţă pentru a
19

răspunde exigenţelor fiecărei etape de dezvoltare a agriculturii şi a economiei în ansamblu.


Pentru situaţiile în care s-au executat lucrări de îmbunătăţiri funciare ce duc, în toate cazurile, la modificarea
substanţială în bine a factorilor de mediu, în aprecierea capacităţii de producţie a terenurilor respective trebuie
neapărat să se ţină seama de acest lucru, adică să se introducă aşa-numitele elemente de potenţare.
In cursul aplicării practice a bonitării din ultimele două decenii s-au precizat două laturi distincte ale activităţii de
interpretare practică a cercetării condiţiilor naturale pentru nevoile producţiei şi anume:
*** bonitarea economică a terenului;
*** caracterizarea lor tehnologică.
Aceste activităţi, din care prima defineşte capacitatea de producţie a terenurilor, iar cea de a doua precizează
însuşirile tehnologice ale acestora în calitate de mijloc de producţie, sânt legate indisolubil între ele.
Conform metodologiei de bonitare elaborate de Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie (ASAS),
factorii care influenţează producţia de biomasă la hectar s-au grupat în: factori naturali şi factori tehnico-
economici sau de potenţare a fertilităţii (fig. 2).
Potrivit metodologiei de bonitare, influenţele factorilor naturali asupra dezvoltării şi rotaţiei culturilor trebuie
analizate şi cuantificate separat de cele ale factorilor tehnico-economici.
Exprimarea favorabilităţii pentru diferite plante se face prin nota de bonitare în condiţii naturale şi potenţarea
notelor de bonitare, prin aplicarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare şi a unor tehnologii curente ameliorative.
Pentru calculul notelor de bonitare în condiţii naturale, se folosesc anumiţi indicatori, denumiţi indicatori de
bonitare, iar pentru potenţarea notelor de bonitare prin aplicarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare şi a unor
tehnologii curente ameliorative, se utilizează indicatori de potenţare.
Scara de stabilire a notei de bonitare naturală a terenurilor este închisă în limitele de la 0-100 puncte şia fost
împărţită în 10 clase (grupe) de favorabilitate fiecărei clase revenindu-i câte 10 puncte. Astfel, celor patru grupe
de factori li s-au fixat următoarele limite de notare: *♦* solul, între 0 şi 50 puncte;
clima, între limitele de -20 şi +20 puncte; *♦* relieful, între limitele de -15 şi +15 puncte; * hidrologia, între
limitele de -15 şi +15 puncte.
20

Factori naturali
Alunecări

Panta

Temperatura medie
Precipitaţii
Nivel featic i

Volum edafic
1
Inundabilitate

Textura
Contraxt textura
G le iza re
Pseudogleizare
Salinizare
Porozitate
Reacţie
Rezerva humus
Poluare sol
CaCO-:
D<
IU CC < H
ZO
ffl
Ui Q
£
O
Í
CALCULUL PROD. MEDII ACTUALE
Factori Tehnico - Economici
Irigaţii
Drenai adâncime
îndiguiri
Amenajări antierozionale
Teraşan_
Ameliorarea săraturilor Afânarea adâncă Desfundarea
Amendare_
Fertilizare
Combaterea poluării
í
z
LU H O Q_
LU <
O
m
LU Q
<
h-O
I
CALCULUL PROD. MEDII POTENTATE
nr. 2 Factorii în funcţie de care se
determină notele de bonitare naturală şi potantată a solului

2.1.1 Indicatori de bonitare


Productivitatea plantelor agricole depinde de întregul ansamblu al condiţiilor de mediu. Dintre acestea au fost
alese cele mai importante, în vederea aprecierii capacităţii de producţie a terenurilor, şi anume: condiţiile de
relief, de climă, de hidrologie, precum şi însuşirile fizico-chimice ale solurilor.
In cadrul acestor grupe de factori, de asemenea, au fost stabiliţi numai anumiţi indicatori, mai importanţi, mai
semnificativi, mai uşor şi mai precis măsurabili, care se găsesc, de obicei, în lucrările de cartare existente, şi
anume:
^ alunecări şi unele forme de microrelief; ^ pantă;
^ media anuală a temperaturii (valori corectate); ^ media anuală a precipitaţiilor (valori corectate); ^ adâncimea
apei freatice; ^ textură;
^ contraste de textură;
^ gleizare;
^ pseudogleizare;
^ salinizare sau solonetizare (alcalizare); ^ volum edafic util (0-150 cm);
^ porozitate totală (pe orizontul restrictiv din intervalul 20-75 cm);
^ reacţia solului;
^ rezerva de humus (0-50 cm);
^ inundabilitate;
^ poluare;
> conţinut de CaC03 total (0-50 cm).
Pentru fiecare indicator au fost alcătuite scări valorice ale căror trepte au fost stabilite în aşa fel încât să permită
diferenţierea influenţei lor prin cifre-coeficienţi, care variază între 0 şi 1. Când un factor este în optim faţă de
exigenţele unei plante de cultură, coeficientului de bonitare i se acordă valoarea maximă, adică 1, şi invers,
valoarea 0.
Notele de bonitare, pe folosinţe şi culturi, se obţin înmulţind cu 100 produsul coeficienţilor celor 17 indicatori
enumeraţi:
Y = (x1x2...xn)xl00,
în care: y = nota de bonitare
xb x2?... xn = valoarea coeficienţilor indicatorilor
De exemplu, atunci când toţi indicatorii au coeficientul egal cu 1, valoarea notei de bonitare este maximă, adică
100. Chiar dacă numai
21

unul din indicatori are coeficientul egal cu 0, nota de bonitare este 0, deoarece orice valoare înmulţită cu 0 dă tot
0.
In funcţie de valoarea notei de bonitare s-au stabilit 10 clase de bonitare sau de favorabilitate:
^ terenuri foarte favorabile - clasa I între 81 - 100 puncte;
- clasa II între 61-80 puncte; ^ terenuri favorabile - clasa III între 41-60 puncte;
- clasa IV între 21 - 40 puncte; ^ terenuri puţin favorabile - clasa V între 1-20 puncte.
1. Indicatorul "alunecări şi unele forme de microrelief Prezenţa alunecărilor şi a formelor respective de
microrelief diminuează favorabilitatea terenurilor, în general, pentru toate folosinţele şi culturile, datorită
existenţei unor deplasări de teren în care, la provocarea dezechilibrului maselor de roci şi sol, intervine, ca agent
principal, apa. Ca urmare, la bonitare, astfel de terenuri se penalizează, coeficientului de bonitare al acestui
indicator atribuindui-se valori sub 1, în fucţie, atât de felul şi intensitatea fenomenelor de alunecare şi a unor
fenomene specifice de microrelief, cât şi de natura folosinţei sau culturii.
2. Indicatorul "panta terenului"
Pentru toate folosinţele şi culturile, cele mai favorabile sunt terenurile plane sau aproape plane. Prezenţa pantelor
diminuează favorabilitatea terenurilor respective. Ca urmare, la bonitare, astfel de terenuri se penalizează,
coeficientului de bonitare al acestui indicator atribuindu-i-se valori sub 1, în funcţie de înclinare şi se folosinţa
sau cultura respectivă.
3. Indicatorul "media anuală a temperaturii aerului (valori corectate)"
Pentru toate folosinţele şi culturile, temperatura constituie unul dintre cei mai importanţi factori. Temperaturile
medii anuale se extrag din harta elaborată de Institutul de meteorologie şi hidrologie, pe baza datelor obţinute de
la staţiunile meteorologice, amplasate pe suprafeţe plane.
Temperatura este influenţată însă şi de pantă şi expoziţie. Cu cât panta este mai mare şi expoziţia este mai
apropiată de sudică, cu atât temperatura este mai ridicată, ca şi când terenul s-ar afla în condiţii de climă mai
caldă. De aceea, în cazul terenurilor în pantă sunt necesare unele corecţii.
Corectarea mediei anuale a temperaturii în raport cu panta şi cu expoziţia se face numai pentru pantelemai mari.
De asemenea, nu se aplică corecţii în cazul suprafeţelor de teren ocupate de unele elemente şi
22

forme minore de relief preamici, care să permită divizareaîn funcţie de expoziţie. Stabilirea elementelor
şifomelor minore de relief se face cuajutorul unui indicator special.
Pentru fiecare cultură există o anumită temperatură medie optimă, căreia îi corespunde coeficientul maxim de
bonitare. Sub sau peste aceasta, coeficienţii de bonitare se micşorează ajungând , uneori, pînă la 0, adică
situaţiile de temperaturi mai mari sau mai mici decît cele optime se penalizează mergând, uneori, pînă la
excluderea terenului respectiv pentru o cultură sau alta.
4. Indicatorul "media anuală a precipitaţiilor (valori corectate)" Pentru toate culturile şi folosinţele, precipitaţiile
constitue un factor
extrem de important. Precipitaţiile medii anuale se extrag din harta elaborată de I.M.H., pe baza datelor obţinute
de la stţiile meteorologice. Precipitaţiile constitue sursa de aprovizionare cu apă a solului. Cantitatea de apă care
pătrunde în sol este influenţată şi de permeabilitatea solului. Din aceste motive, sunt necesare unele corecţii.
încadrarea pantei şi a permeabilităţii se face cu ajutorul unor scări, întocmite anume.
Cantitate de apă din precipitaţii ajunsă în sol este influenţată şi de unele forme minore de relief, corectarea
mediei anuale a precipitaţiilor aplicîndu-se pentru acele forme minore de relief, csre exercită influenţe sensibile.
Infuenţa precipitaţiilor asupra creşterii plantelor depinde şi de condiţiile de temperatură. La aceeaşi cantitate
medie anuală de precipitaţii, cu cît temperatura medie anuală este mai mică, cu atît climatul apare mai umed şi
invers. Din această cauză, coeficienţii de bonitare penru precipitaţii sunt diferenţiaţi pe 3 situaţii:
^ Zone cu temperatură medie anuală, corectate mai mici de
8°C;
^ Zone cu temperatură medie anuală,valori corectate intre 8,1°C si 10°C
y Yone cu temperatură medie anuală, valori corectate mai mari de 10,1°C
Fiecare cultură prezintă din punct de vedere al precipitaţiilor medii anuale(valori corectate) un anumit optimum,
caz în care coeficientul respectiv de bonitare are valoarea 1. Situaţiile de precipitaţii medii mai mari sau mai mici
decât cele optime se penalizează, ajungându-se până la excluderea terenului respectiv pentru o cultură sau alta.
5. Indicatorul"adâncimea apelor freatice"
Creşterea plantelor poate fi influenţată de prezenţa apelor freatice la anumite adâncimi. Influenţa adâncimii
apelor freatice asupra creşterii plantelor se diferenţiază în funcţie de precipitaţiile medii anuale, în două situaţii:
în condiţii de precipitaţii mediii anuale sub 600 mm. Diferenţieri
23

apar şi în cazul terenurilor din incinte desécate şi/sau drenate, faţă de cele aflate în condiţii naturale. Datorită
desecării şi/sau drenării, chiar şi la adâncimi mai mici ale apelor freatice, se crează condiţii mai bune pentru
creşterea plantelor.
Pentru toate culturile există anumite adâncimi optime, la care coeficienţii de bonitare au valoare maximă 1, adică
apa freatica costituie o sursă suplimentară de aprovizionare fară a crea exces.
La adâncimile de la care apa din pânza freatică nu mai poate contribui la aprovizionarea plantelor, coeficienţii
respectivi suferă penalizări mici. La adâncimi mai mici decât cele optime, adică, la adâncimi la care apa din
pânza freatică contribuie la aprovizionarea solului, dar crează un exces, şi deci influenţează negativ, penalizările
sunt mai mari, coeficienţii scăzând chiar până la 0. In timp ce adâncimile mari ale apei freatice nu constituie
impedimente pentru creşterea plantelor, adâncimile mici exercită influenţe negative, ducând pânăla excluderea
terenurilor respective pentru unele culturi.
6. Indicatorurtextura solului"
Textura în stratul arat sau în primii 20cm când terenul nu este arat, serveşte ca indicator direct de bonitare,
exprimat prin coeficienţi de bonitare. Textura în secţiunea de control serveşte la stabilirea indirectă a altor
indicatori(porozitate, permeabilitate).
Marea majoritate a cultuirlor preferă soluri cu textură mijlocie, caz în care coeficientul de bonitare are valoare
maximă 1. Spre texturile grosiere sau fine, coeficienţii respectivi de bonitare se micşorează, adică se aplică
penalizări.
7. Indicatorul "contraste de textură"
Acest indicator se foloseşte numai pentru terenurile alcătuite din strate cu textură diferită. Existenţa contrastelor
de textură penalizează terenurile respective. Instrucţiunile I.C.P.A. prevăd, pentru toate felurile de contraste de
textură în secţiunea de control şi pentru toate folosinţele şi culturile, un singur coeficient de bonitare egal cu 0,9.
8. Indicatorul "gleizarea solului"
Toate culturile cresc normal în condiţii de sol negleizat sau cu gleizare slabă până la moderată, situaţii în care
coeficientul de bonitare are valoare maximă 1. Gleizarea intensă a solului, fiind legată de existenţa apei în exces,
de prezenţa unei aeraţii deficitare penalizează terenurile respective, ajungându-se până la excluderea acestora
pentru unele culturi.
9. Indicatorul "pseudogleizarea solului"
24

Ca şi gleizarea, este un indicator de penalizare a terenurilor, cu atât mai mult, cu cât pseudogleizarea este mai
accentuată. Toate culturile cresc normal numai până la o pseudogleizare cel mult moderată.
10. Indicatorul "salinizare sau alcalinizare (soloneţizare)"
Fiind proprietăţi negative ale solului, constituie elemente de penalizare sau de excludere a terenurilor respective
pentru toate culturile sau folosinţele. Pentru salinizare sau alcalinizare sunt prevăzuţi coeficienţi comuni. In cazul
în care un sol prezintă şi salinizare şi soloneţizare, se ia în considerare aceea dintre clasele de salinizare sau
soloneţizare cu intensitate mai mare.
11. Indicatorul "volumul edafic util al solului"
Volumul edafic util este volumul de sol, exprimat în procente din volumul care poate fi folosit efectiv de
vegetaţie. Este egal cu volumul de sol raportat în procente până la roca dură sau până la 150 cm (dacă până la
această adâncime nu se întâlneşte roca dură) din care se scade procentul de schelet. Prin urmare, estimarea
volumului edafic se face în funcţie de conţinutul de schelet şi de adâncimea rocii dure. Micşorarea volumului
edafic util sub anumite limite constituie un element de penalizare a terenurilor respective. Penalizările depind de
aceeaşi valoare a volumului edafic util şi de precipitaţii, în sensul că penalizările sunt mai mari în zonele mai
puţin umede, decât în cele umede. Acest lucru se explică prin faptul că, sub limita optimului, la acelaşi volum
edafic util în zonele mai puţin umede, scade nu numai spaţiul de dezvoltare a rădăcinilor şi posibilitatea de
aprovizionare a plantelor cu substanţe nutritive, ci şi rezerva de apă a solului.
Drept urmare, coeficienţii de bonitare ai volumului edafic util sunt diferenţiaţi pe două situaţii în ce priveşte
precipitaţiile (sub şi peste 600 mm, valori corectate).
12. Indicatorul "porozitatea totală"
Pentru aprecierea porozităţii totale, în afară de valoarea acestuia obţinută prin calcul, se ţine seama şi de textură.
Limitele valorilor porozităţii totale cresc de la solurile nisipoase spre solurile argiloase. Ca o porozitate totală să
fie apreciată "normal" la un sol nisipos trebuie să aibă valori cuprinse între 44% şi 48%, iar la unul argilos între
59% şi 63%.
Pentru bonitare, la calculul porozităţii totale se ia în considerare stratul de sol cuprins între 20 şi 75 cm, dacă
roca dură nu apare până la această adâncime, sau între 20 cm şi adâncimea la care apare aceasta.
/V ... ••••
încadrarea se face după valorile cele mai mici ale porozităţii, din cuprinsul stratului 20-75 cm.
25

Porozităţile mici sau foarte mici se penalizează mai mult şi mai frecvent decât cele extrem de mari.
13. Indicatorul "reacţia solului"
Marea majoritate a culturilor cresc normal în condiţii de reacţie de la slab acidă până la slab alcalină, situaţii în
care coeficientul de bonitare respectiv are valoarea 1, deci maximă. Odată cu creşterea sau micşorarea pH-ului
coeficienţii de bonitare scad, în situaţii extreme până la 0 (excluderea terenurilor respective pentru orice fel de
cultură).
14. Indicatorul "rezerva de humus"
Pentru caracterizarea solurilor şi aprecierea capacităţii de producţie a terenurilor, în ceea ce priveşte rezerva de
humus, aceasta se calculează cu ajutorul relaţiei:
Rezeva de humus (t/ha) = 2HUM x H x DA
în care: HUM = conţinutul de humus (%) H = grosimea orizontului (cm) DA = densitatea aparentă sau greutatea
volumetrică (g/cm3)
în cazul terenurilor cu roci dure la zi (când conţinutul de humus este foarte redus şi nici nu se poate determina) se
apreciază că rezerva de humus este extrem de mică, iar al terenurilor cu soluri organice (deci, cu conţinut foarte
mare de materie organică) că este maximă posibilă.
Aprecierea rezervei de humus depinde şi de textura solului respectiv, aceeaşi cantitate de humus indicând o
rezervă mai mare la solurile cu textură grosieră (în astfel de soluri se acumulează cantităţi mai mici de humus),
decât la cele cu textură mijlocie şi fină. Rezervele de humus pre mari sau prea mei penalizează terenurile
respective pentru marea majoritate a culturilor, fară a se ajunge la excluderea terenurilor, penalizările fiind, în
general, mici.
15. Indicatorul "frecvenţa inundaţiilor"
Inundaţiile constituie un factor cu influenţă negativă asupra creşterii plantelor. Pentru aprecierea capacităţii de
producţie a terenurilor din acest punct de vedere, se consideră ca inundaţii şi fenomenele de ridicare a apei
freatice şi cele de acumulare a apei din precipitaţii în depresiuni şi fund de vale. Pentru toate culturile,
inundabilitatea penalizează terenurile respective, în funcţie de natura şi frecvenţa ei.
16. Indicatorul "poluarea solului"
Poluarea solului constituie un element de penalizare a terenurilor pentru toate folosinţele şi culturile. Pentru orice
fel de poluare,
26

penalizările sunt foarte mari, ducând, în multe cazuri, până la excluderea terenurilor respective de la orice
folosinţă.
17. Indicatorul "conţinutul de CaCOş"
în timp ce lipsa carbonatului de calciu nu constituie un element de penalizare a terenurilor pentru nici o cultură,
prezenţa acestuia în cantitate mare conduce la micşorarea coeficienţilor de bonitare respectivi, în unele cazuri,
chiar până la 0.
2.1.2 Potenţarea notelor de bonitare prin aplicarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare şi a unor tehnologii curente
ameliorative
Prin aplicarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare şi a tehnologiilor curente de ameliorare, unele însuşiri negative
ale terenurilor sunt corectate sau înlăturate, determinând reducerea sau anihilarea penalizărilor respective.
Potenţarea constă în mărirea valorii coeficienţilor de bonitare ai
99
însuşirilor asupra cărora se acţionează prin lucrările tehnologice sau de îmbunătăţiri funciare. în funcţie de natura
şi efectul lucrărilor respective, s-au stabilit anumiţi coeficienţi, denumiţi "de potenţare", care, înmulţiţi cu
coeficienţii de bonitare (în condiţii naturale), măresc valoarea acestora, şi deci nota finală de bonitare
corespunzător noii situaţii.
Tabelele cu coeficienţii de potenţare se găsesc în instrucţiunile de lucru pentru bonitarea terenurilor agricole
elaborate de I.C.P.A.
Potenţarea notelor de bonitare se face numai pentru acele lucrări care au un efect de durată şi care modifică
substanţial starea generală de productivitate a terenurilor şi anume:
a) Irigaţie;
b) Drenaj (de adâncime);
c) Desecare (de suprafaţă);
d) îndiguire;
e) Prevenirea şi combaterea eroziunii (fară terasare);
f) Terasarea terenurilor în pantă;
g) Combaterea salinităţii şi alcalinităţii solurilor;
h) Afânarea adâncă a solurilor (fară întoarcerea
brazdei); 0 Desfundarea solurilor;

j) Amendarea calcică, repetată la intervale regulate;


k) Fertilizarea radicală;
1) Combaterea poluării.
a) Potenţarea notelor de bonitare pentru irigaţii
27

Potenţarea notelor de bonitare pentru irigaţii se face apreciind efectul apei adăugate, pornind de la regimul de
precipitaţii (deficitul de precipitaţii).
Efectul irigaţiei depinde însă nu numai de media anuală a precipitaţiilor, ci şi de temperatura medie anuală, de
adâncimea apei freatice şi de textura solului (în secţiunea de control).
Coeficientul final de potenţare pentru irigaţie rezultă din înmulţirea următorilor coeficienţi:
99
^ Coeficinţi pentru precipitaţii, stabiliţi în scopul determinării influenţei creşterii cantităţii de apă prin irigaţii,
adică suplimentării precipitaţiilor;
^ Coeficienţi de corecţie pentru temperatura medie anuală, stabiliţi în scopul corectării coeficienţilor pentru
precipitaţii în funcţie de temperatură, întrucât aceasta poate influenţa pozitiv sau negativ efectul irigaţiei;
^ Coeficienţi de corecţie pentru adâncimea apei freatice, stabiliţi în scopul corectării coeficienţilor pentru
precipitaţii în funcţie de adâncimea apei freatice, întrucât aceasta poate influenţa pozitiv sau negativ efectul
irigaţiei;
^ Coeficienţi de corecţie pentru textură, stabiliţi în scopul corectării coeficienţilor pentru precipitaţii, întrucât
aceasta poate influenţa pozitiv sau negativ efectul irigaţiei.
Dintre măsurile de îmbunătăţiri funciare şi de tehnologie ameliorativă pentru care se face potenţarea notelor de
bonitare, irigaţia este singura care poate ridica punctajul peste 100 (maximum posibil în condiţii naturale).
b) Potenţarea notelor de bonitare pentru drenaj (de adâncime) Lucrările de drenaj de adâncime se execută pe
terenurile pe care creşterea plantelor este influenţată negativ de către apele freatice aflate la adâncime mică,
acestea penalizând notele respective de bonitare. Lucrările de drenaj, ducând la coborârea nivelului apelor
freatice, înlătură influenţa negativă a acestora. Coeficienţii de potenţare pentru drenaj au valori de la 1 (pentru
terenuri cu ape freatice aflate la adâncime) până la 6 (pentru cazul terenurilor cu apă freatică în primii 50 cm).
Prin înmulţirea coeficienţilor de potenţare pentru drenaj cu cei de bonitare ai indicatorului adâncimea apei
freatice, aceştia din urmă se măresc până la valoarea 1. In cazul terenurilor care, în condiţii naturale, au avut
coeficientul de bonitare pentru adâncimea apelor freatice egal cu 0, terenul se rebonitează pentru noile condiţii
create prin efectuarea lucrărilor de drenaj.
28

c) Potenţarea notelor de bonitare pentru desecare (de suprafaţa)


Prin lucrările de bonitare se înlătură influenţa negativă determinată de excesul de apă din precipitaţii şi de
pseudogleizare a solului. In acest caz se aplică două feluri de coeficienţi de potenţare: unii care se înmulţesc cu
coeficienţii de bonitare pentru precipitaţii, alţii cu coeficienţii de bonitare pentru pseudogelizare, în ambele
cazuri diminuându-se penalizările respective.
Coeficienţii de potenţare cu care se înmulţesc coeficienţii de bonitare pentru precipitaţii au valori de la 1 la 10. In
cazul situaţiilor cu coeficientul de bonitare pentru precipitaţii egal cu 0, terenul respectiv se rebonitează pentru
noile condiţii create prin efectuarea lucrărilor de desecare.
Coeficienţii de potenţare cu care se înmulţesc coeficienţii de
9X9 9 9
bonitare pentru pseudogleizare au valori de la 1 la 4. Aceşti coeficienţi de bonitare potenţaţi ating cel mult
valoarea 1, adică se anihilează complet penalizarea respectivă.
d) Potenţarea notelor de bonitare pentru îndiguiri îndiguirea are ca scop ferirea terenurilor de inundaţii prin
revărsarea cursurilor de apă, prin ridicarea nivelului apei freatice sau prin acumularea apei din precipitaţii în
depresiuni şi pe fund de vale. Coeficienţii de potenţare, care se aplică în acest caz, reduc total penalizările
introduse prin coeficienţii de bonitare ai indicatorului inundabilitate.
e) Potenţarea notelor de bonitare pentru prevenirea şi combaterea eroziunii
Executarea lucrărilor de prevenire şi combaterea eroziunii au ca efect reducerea sau anihilarea penalizărilor
introduse prin coeficienţii de bonitare pentru indicatorul panta terenului şi pentru indicatorul alunecări şi unele
forme de microrelief.
Prin urmare se aplică două feluri de coeficienţi de potenţare: unii care se înmulţesc cu coeficienţii de bonitare
pentru panta terenului şi alţii, cu cei pentru alunecări şi unele forme de microrelief.
f) Potenţarea notelor de bonitare pentru terasarea terenurilor în pantă
Prin astfel de lucrări se micşorează influenţa negativă a pantei, în ceea ce priveşte reţinerea în sol a apei din
precipitaţii.Coeficienţii stabili, înmulţiţi cu cei de bonitare pentru pantă, le ridică acestora valoarea, dar nu până
la 1 (adică nu până la nihilarea completă a penalizării), deoarece terasarea exercită şi influenţă nefavorabilă
asupra rezervei iniţiale de humus. în cazurile în care coeficienţii de bonitare în condiţii normale sunt 0, se
rebonitează terenurile respective, pentru noile condiţii create prin executarea lucrărilor de terasare.
29

g) Potenţarea notelor de bonitare pentru combaterea salinităţii şi alcalinităţii solului


întrucât nu se ajunge la îndepărtarea completă a salinizării şi/sau alcalinizării, la stabilirea coeficienţilor
respectivi de potenţare s-a avut în vedere faptul că prin lucrările de combatere a acestor fenomene se
îmbunătăţeşte situaţia terenurilor respective.
h) Potenţarea notelor de bonitare pentru afânarea adâncă a solului
Prin aceste lucrări se ameliorează porozitatea totală a solurilor, adică se urmăreşte micşorarea penalizărilor
pentru porozităţile scăzute ale solurilor. In general, reducerile penalizărilor sunt mici.
i) Potenţarea notelor de bonitare pentru amendare calcică Prin această lucrare se corectează reacţiile prea acide,
adică prin
potenţare se urmăreşte micşorarea sau anihilarea penalizărilor introduse pentru pH-urile mici. In cazurile în care
coeficienţii de bonitare în condiţii naturale sunt 0, terenurile se rebonitează pentru noile condiţii create prin
aplicarea amendării.
j) Potenţarea notelor de bonitare pentru fertilizarea radicală Potenţarea pentru fertilizare radicală urmăreşte
reducerea sau anihilarea penalizărilor în cazul terenurilor cu rezerve mici de humus.
k) Potenţarea notelor de bonitare pentru combaterea poluării solului
Prin potenţare se înlătură complet penalizările introduse prin indicatorul poluare. In cazurile în care coeficienţii
de bonitare pentru poluare sunt 0, terenul respectiv se rebonitează pentru noile condiţii create prin combaterea
poluării.
2.1.3 Indicatori pentru constituirea unităţilor de teritoriu ecologic omogene (TEO)
Acordarea notelor de bonitare se execută pentru fiecare unitate TEO. Aceasta se defineşte ca o porţiune de
teritoriu pe care toţi factorii naturali sau în cazul suprafeţelor ameliorate şi cei antropici, se manifestă
uniform.Constituirea unităţilor TEO se face folosind aceiaşi indicatori ca şi la bonitarea propriu-zisă şi la
potenţarea notelor de bonitare. Lista completă a indicatorilor pentru constituirea unităţilor TEO este următoarea:
- elemente sau forme minore de relief;
- alunecări şi unele forme de microrelief;
- panta;
- expoziţia;
- media anuală a temperaturii (valori reale);
- media anuală a precipitaţiilor (valori reale);
- textura în secţiunea de control (pe profil);
30

roca sub secţiunea de control;


- contraste de textură;
- gradul de descompunere a materiei organice;
- clase de gleizare;
- clase de pseudogleizare;
- clase de salinizare;
- clase de alcalinizare;
- adâncimea la care apare roca dură;
- textura în primii 20 cm;
- conţinutul de schelet în secţiunea de control;
- clase de eroziune în suprafaţă;
- clase de eroziune în adâncime;
- lucrări de îmbunătăţiri funciare şi poluarea solului. Intr-o unitate TEO se includ terenurile care prezintă aceeaşi
situaţie în ce priveşte caracteristicile exprimate prin indicatorii respectivi. Numărul de unităţi TEO este cu atât
mai mare, cu cât variaţia factorilor naturali şi antropici este şi ea mai mare iar scara la care se lucrează este şi ea
mai mare.
Notele de bonitare, naturale sau potenţate, se calculează pentru fiecare unitate TEO. La nivelul de parcelă, trup,
fermă etc, notele de bonitare se calculează ca medii ponderate a notelor unităţilor TEO componente, iar pentru
folosinţa ca arabil a teritoriului respectiv, nota de bonitare se calculează ca medie aritmetică a celor mai mari
note pentru un număr de 4 culturi.
2.1.4 Indicatori de caracterizare tehnologică
Odată cu bonitarea se face şi caracterizarea tehnologică a terenurilor respective, în scopul determinării
necesităţilor şi posibilităţilor de sporire a capacităţii de producţie.
Pentru caracterizara tehnologică a terenurilor se folosesc 8 indicatori, şi anume:
- pretabilitatea pentru irigaţii;
- necesitatea lucrărilor de prevenire şi combatere a excesului de umiditate;
- necesitatea lucrărilor de prevenire şi combatere a salinităţii şi alcalinităţii;
- necesitatea lucrărilor de prevenire şi combatere a eroziunii;
- specificul lucrărilor solului şi mecanizabilitatea;
- consumul de energie şi durata perioadei pentru lucrările solului;
- necesitatea amendării calcice şi specificul fertilizării;
- necesitatea lucrărilor de recultivare şi combatere a poluării.
31

In cadrul fiecărui indicator tehnologic s-au separat clase şi subclase de terenuri. Clasele împart sau grupează
terenurile în funcţie de intensitatea restricţiilor sau a necesităţii lucrărilor respective de ameliorare. Subclasele
împart sau grupează terenurile după natura restricţiilor sau specificul tehnologiilor culturale.
Separarea claselor şi subclaselor se face cu ajutorul a 20 de indicatori de caracterizare a solurilor şi terenurilor şi
anume: alunecări şi unele forme de microrelief; panta; media anuală a precipitaţiilor (corectată în raport cu panta
şi permeablilitatea solului); adâncimea apei freatice; adâncimea la care apare roca dură; clasele texturale în
orizontul Ap sau în primii 20 cm; clasele texturale pe adâncimea profilului, în secţiunea de control; conţinutul de
schelet; contraste de textură; gradul de descompunere a materiei organice; clase de salinizare; clase de
alcalinizare; clase de eroziune în adâncime; volum edafic util; inundabilitate; poluarea solului.
2.1.5 Importanţa practică a bonitării terenurilor agricole
Prin lucrările de bonitare se stabileşte o valoare relativă a terenului respectiv. Notele şi clasele de bonitare au o
semnificaţie ecologică, pentru fiecare cultură, în sensul unei favorabilităţi diferenţiate şi a posibilităţii obţinerii
de recolte cu nivele diferite. Nivelul recoltelor variază extrem de mult de la o unitate la alta, de la o parcelă la
alta sau chiar în cadrul aceleeaşi parcele. Variabilitatea recoltelor la acelaşi nivel al cheltuielilor de muncă şi
materiale duce la diferenţierea venitului global şi net la hectar, a costurilor şi rentabilităţii.
Dacă producţia ar fi pusă într-o ecuaţie generală, aceasta ar fi:
Y = N x B x M,
în care: Y = recolta sau rezultatul economic final;
N = capacitatea naturală de producţie a terenului (nota de
bonitare);
B = capacitatea biologică a plantei (soiul sau hibridul);
M = cantitatea şi calitatea muncii vii şi materializate, din agricultură şi din ramurile care participă la obţinerea
recoltei.
Pentru aducerea solului sau a altor factori edafici la starea cea mai favorabilă pentru creşterea şi rodirea
plantelor, lucrările de bonitare conţin şi caracterizarea tehnologică a terenurilor, pe baza căreia se pot stabili
măsurile ce trebuie aplicate. Datorită modului de stabilire a categoriilor şi grupurilor de caracterizare
tehnologică, acestea permit aplicarea singulară sau combinată a măsurilor de îmbunătăţire, ceea ce duce la
creşterea producţiei, la modificarea corespunzătoare a notelor de bonitare. Această modificare a fost denumită
potenţare a capacităţii
32

actuale de producţie a terenurilor prin lucrările ce se pot şi trebuie aplicate. Bonitarea potenţată permite şi
estimarea pentru viitor a producţiilor ce pot fi obţinute în condiţiile modificării factorilor ce concură la obţinerea
producţiilor agricole.
2.2 Evaluarea absolută sau economică a terenurilor agricole
2.2.1 Elemente de bază ale metodologiei stabilirii preţului pământului
După 1989, în România regimul proprietăţii pământului s-a schimbat radical. Aproape 75% din suprafaţa
agricolă şi 80% din cea arabilă a devenit proprietate privată, iar restul publică.
In momentul în care pământul a devenit proprietate privată, el a intrat în rândul bunurilor care se puteau vinde şi
cumpăra folosindu-şi o piaţă proprie. Regulile de funcţionare pe piaţa pământului sunt în linii generale identice
cu cele de pe piaţa oricărui alt bun economic, dar există şi unele elemente specifice.
Elementele comune sunt:
^ existenţa cererii şi a ofertei, care în jocul lor determină un preţ de echilibru, adică preţul la care se vinde şi se
cumpără pământul respectiv;
^ preţul pământului are o bază de calcul ca orice alt bun economic şi aceasta este renta capitalizată;
^ preţul creşte şi scade în funcţie de oferă, respectiv cererea de pământ;
^ calităţile productive ale pământului agricol determină nivelul preţului;
^ utilitatea pământului pentru cel care vinde, respectiv cumpără terenul determină sau influenţează mărimea
preţului. Elementele specifice sunt:
^ piaţa pământului este limitată de graniţele statului, deci există numai o piaţă naţională a pământului;
^ oferta de pământ este cea care impune regulile jocului pe piaţă, deoarece pământul este limitat ca întindere,
fertilitate, dimensiunea terenului sau a exploataţiei agricole;
^ nu există un preţ al pământului în general, fie el şi mediu, ci fiecare teren în parte are preţul său. Acest preţ este
funcţie de locul şi timpul efectuării tranzacţiei comerciale, astfel că terenuri cu putere productivă identică pot
avea preţuri diferite pe unitatea de suprafaţă, cum acelaşi teren va avea în timp un alt preţ.
Pământul este un factor de bază al producţiei şi existenţei umane. El reprezintă o importantă avuţie naţională. In
condiţiile economiei de piaţă, pământul trebuie evaluat în expresie valorică, deci să aibă preţ. Pe
33

baza preţului, pământul poate fi inclus în avuţia naţională a ţării şi circulă în sfera mărfurilor şi capitalurilor,
corespunzător legităţilor şi mecanismelor economiei de piaţă.
Pământul, mijloc de producţie principal în producţie, are caracteristici specifice, determinate de elementele
pedologice, hidrologice, biologice, climatice, etc. Dat fiind caracteristicile specifice ale pământului, şi preţul
acestuia este un preţ special care se determină într-un mod aparte.
Adică, preţul pământului reprezintă acea sumă de bani care dată cu împrumut la dobând curentă, normală, să
asigure celui care vinde pământul un venit egal cu profitul, respectiv cu renta sau arenda încasate în condiţiile în
care era proprietarul pământului respectiv.
Pentru stabilirea preţului pământului sunt necesare două elemente de bază:
a) profitul agricol, mai precis acea parte care corespunde factorului pământ, respectiv renta sau arenda
proprietarului de pământ;
b) dobînda curentă normală la capitalul de împrumut. Mărimea profitului agricol corespunde factorului
pământ,
respectiv renta sau arenda se determină în funcţie de fertilitatea pământului, de productivitatea din diferite zone
pedoclimatice ale ţării, în acest sens, prin studiile de specialitate de bonitare a solurilor, în ţara noastră s-au
stabilit 5 grupe mari de terenuri arabile în funcţie de gradul de fertilitate a acestora întocmindu-se şi hărţile
corespunzătoare cu amplasarea pe teritoriul ţării a suprafeţelor respective. Pe această bază, pornind de la
producţiile, costurile şi preţurile produselor agricole este posibilă determinarea profitului, respectiv a rentelor sau
arenzilor pe zone pedoclimatice. în funcţie de condiţiile zonale şi preţul pământului este diferit, în funcţie de
fertilitatea naturală şi economică a terenurilor agricole de pe întinsul ţării şi de modul de folosinţă a acestora.
Pentru determinarea preţului pământului se ia în calcul numai acea parte din profit care corespunde pământului
ca mijloc de producţie, nu întregul profit agricol. Acea parte a profitului agricol este de fapt renta sau arenda.
La determinarea profitului, şi respectiv a acelei părţi din profitul care reprezintă renta sau arenda, este
recomandabil să se utilizeze preţuri medii de vânzare ale produselor agricole pe diferite pieţe şi destinaţii şi să se
evalueze rezultatele economice ale culturilor respective pe mai mulţi ani (4-5 ani).
Cel de al doilea element al metodologiei de calcul al preţului pământului - rata normală a dobânzii - se determină
pe baza unor studii şi analize privind evoluţia acesteia, precum şi previzionarea tendinţelor în acest segment al
pieţei financiare. Se poate lua în calcul numai o rată normală a dobânzii pe piaţa bancară, fară influenţe
inflaţioniste.
34

Formula de calcul este următoarea:


Preţul pământului = Renta (arenda) x 100/Rata dobânzii
Preţul pământului trebuie estimat pe zone pedoclimatice
Tab. 8
Zona Profit (rentă, arendă) lei/ha Preţul pământului lei/ha
Zona I 1500000 15000000
Zona a Il-a 1250000 12500000
Zona a IlI-a 1000000 10000000
Zona a IV-a 750000 7500000
Zona a V-a 500000 5000000
In ţara noastră, pe baza factorilor pedoclimatici şi tehnico -economici s-au conturat 5 zone mari de producţie
agricolă pe baza studiilor de specialitate. Pe aceste 5 zone s-a estimat profitul cuvenit proprietarului de pământ,
respectiv renta sau arenda, care ar putea fi astăzi între 1500000 lei/ha şi 500000 lei/ha, ceea ce ar determina, în
condiţiile unei rate a dobânzii de 10%, considerată drept normală, nivelurile de preţuri ale terenului arabil
enumerate în tabel.
Din metodologia şi calculele prezentate rezultă că preţul pământului este direct proporţional cu profitul la ha şi
invers proporţional cu rata dobânzii. Deci, preţul pământului creşte odată cu sporirea profitului la hectar şi cu
scăderea ratei dobânzii şi scade odată cu reducerea profitului şi creşterea dobânzii.
In cazul terenurilor irigate, a celor cu plantaţii de vii şi pomi, preţurile vor reflecta posibilităţile de obţinere a
profiturilor suplimentare pe acele terenuri, fiind deci mai mari decât în cazul suprafeţelor arabile.
2.2.2 Piaţa pământului agricol, în prezent, în România
Până nu demult în ţara noastră nu exista o piaţă a pământului agricol. In primul rând pentru că nu a existat o
tradiţie, dar şi pentru că nu existau condiţii economice care s-o impună. De cele mai multe ori lipsa pieţei
pământului este pusă pe seama lipsei titlurilor de proprietate. Poate fi una din cauze, dar cu influenţa cea mai
mică, pentru lipsa titlurilor de proprietate nu împiedica existenţa unei pieţe destul de active a terenurilor
intravilane urbane şi rurale.
In lucrarea "Evoluţia economiei româneşti după războiul mondial" publicat de Virgil Madgearu în 1940 sunt
prezentate unele date privind preţul pământului în perioada 1929-1937. Pe baza acestor surse documentare
rezultă că în perioada 1929-1937 preţul pământului în diferite regiuni ale ţării a înregistrat niveluri relativ stabile
de circa 20000 lei/ha în Câmpia Dunării, peste 30000 lei/ha în Transilvania,
35

aproape 35000 lei/ha în Banat, în jur de 13000 lei/ha în Moldova, circa 11000 lei/ha în Dobrogea etc. Fireşte
aceste preţuri corespund valorii banilor de atunci.
Deci, nu inexistenţa titlurilor făcea să lipsească o piaţă a pământului în agricultură ci alte cauze cum ar fi:
^ inexistenţa acumulărilor de capital în mediul rural, şi nu
numai, în vederea constituirii sau măririi exploataţiei agricole;
^ absenţa unor întreprinzători dornici să înceapă o activitate în
agricultură;
^ lipsa unor obligaţii ferme ale proprietarilor de pământuri faţă de stat, de societate în ansamblu propagă ideea că
"pământul agricol nu cere mâncare", ceea ce-1 face să menţină terenul indiferent dacă îl cultivă sau nu;
^ legea fondului funciar a creat gospodăria agricolă de subzistenţă fară cea mai mică preocupare pentru piaţă.
Acest fapt îndepărtează şi mai mult de ţărani, conştientizarea faptului că ferma agricolă trebuie să fie optim
dimensionată pentru a răspunde cerinţelor pieţii.
^ pământul reprezintă o investiţie sigură, un plasament de capital care scapă de sub incidenţa devalorizării şi
inflaţiei în momentele de criză.
La începutul lunii martie 1998 a fost adoptată Legea 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor. In acest
cadru şi pe această bază a început să funcţioneze piaţa funciară, respectiv piaţa pământului. După datele
centralizate la Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, la compartimentul special înfiinţat în acest scop, rezultă că
până la sfârşitul lunii iulie 1999 au avut loc tranzacţii privind terenurile din intravilan şi extravilan într-un număr
de 2367 de localităţi. Din terenurile aflate în intravilan au fost vândute 24082 ha cu o valoare totală de 1,596
miliarde lei, preţul mediu pe ţară fiind de 58,3 mii. lei/ha. In cazul suprafeţelor situate în extravilan, vânzările au
fost mai mari: aproape 34835 ha pentru care s-au încasat peste 2,8 miliarde lei la un preţ mediu de 6,2 mii. lei/ha.
Date concrete în acest sens se prezintă în tabelul de mai jos:
Tab.9
1 In intravilan (în localităţi)
Nr. cazuri de înstrăinare de teren 79663
Nr. contracte de vânzare-cump. încheiate 69756
Suprafaţă vândută (ha) 22082
Preţul mediu de vânzare (mii. lei/ha) 58,3
2 In extravilan (în câmp)
Nr. cazuri de înstrăinare de teren agricol 37283
Nr. contracte de vînzare-cump. încheiate 27724
Suprafaţă vândută (ha) 34835
Preţ mediu de vânzare (mii lei/ha) 6,2
36
Preţul pământului, în general nu trebuie să fie prea mare, dar nu trebuie să fie un preţ de nimic. Din datele
prezentate în tabelul următor rezultă că în unele judeţe, chiar acolo unde pământurile sunt dintre cele mai fertile,
respectiv în judeţele: Giurgiu, Teleorman, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Timiş, Arad preţurile la care s-a vândut
pământul din extravilan până la sfârşitul lunii iulie 1999 sunt dintre cele mai scăzute (între 1,8 -3,5 mii. lei/ha)
când după evaluările de specialitate, ţinând cont de calitatea terenurilor respective, preţul n-ar trebui să fie în
prezent sub 10 mii. lei/ha.
Diferenţieri ale preţului pământului pe judeţe
Tab. 10
A. în intravilan mii. lei/ha B. în extravilan mii. lei/ha
1. Preţul mediu pe ţară 58,3 1. Preţul mediu pe ţară 6.2
2. Cele mai mari preţuri: 2. Cele mai mari preţuri:
-jud. Bihor 245,0 -Municipiul Bucureşti 41,0
-jud. Braşov 151,3 -jud. Ilfov 33,8
-jud. Mureş 165,4 -jud. Prahova 20,3
- jud. Covasna 130,0 -jud. Suceava 14,8
-jud. Dâmboviţa 103,5 -jud. Braşov 11,1
-jud. Vâlcea 100,0 -jud. Harghita 10,6
-jud. Harghita 97,7

3. Cele mai mici preţuri: 3. Cele mai mici preţuri:


-jud. Satu Mare 6,2 -jud. Giurgiu 1,8
-jud. Dolj 9,5 -jud. Teleorman 2,1
-jud. Teleorman 9,6 -jud. Brăila 2,4
-jud. Călăraşi 10,0 -jud. Hunedoara 2,5
-jud. Botoşani 11,3 -jud. Mehedinţi 2,5
-jud. Giurgiu 12,6 -jud. Timiş 2,6
-jud. Brăila 14,9 -jud. Galaţi 2,7
-jud. Iaşi 15,2 -jud. Călăraşi 2,8
-jud. Arad 15,3 -jud. Dolj 3,0
-jud. Mehedinţi 15,6 -jud. Tulcea 3,0
-jud. Vaslui 18,6 -jud. Ialomiţa 3,1
-jud. Sibiu 20,0 -jud. Vaslui 3,1
-jud. Satu Mare 3,3
-jud. Arad 3,5
-jud. Botoşani 3,5
Dacă facem un calcul, pornind de la suprafeţele din câmp deja vândute din judeţele menţionate, preţurile mici la
care s-au vândut şi ţinând cont de preţul considerat la limita minimă a normalului (10 mii. lei/ha) ar rezulta
pierderi care se ridică la sume după cum urmează:
37

Tab. 11
Judeţul Suprafaţa vândută ha Valoarea încasată Valoarea cuvenită la preţul de 10 Diferenţa
mil.lei/ha
Giurgiu 122 171 1220 1049
Teleorman 1132 1845 11300 9455
Brăila 514 1233 5140 3907
Hunedoara 681 2443 6810 4367
Mehedinţi 503 1259 5030 3771
Timiş 1757 4622 17570 12948
Galaţi 426 1125 4260 3135
Călăraşi 1515 4341 15150 10809
Dolj 987 2975 9870 6875
Tulcea 231 994 2310 1316
Ialomiţa 394 1232 3940 2708
Vaslui 1043 3130 10430 7300
Satu Mare 405 1337 4050 2713
Arad 1793 6292 17930 11634
Botoşani 2955 10432 29550 19118
TOTAL 14458 43435 144560 101125
Deci, pierderea (subevaluarea) este de peste 100 miliarde lei în aceste 15 judeţe cu preţurile dintre cele mai mici
ale pământurilor.
Este necesară o normalizare a nivelului preţului pământului în extravilan, situaţia actuală reflectând mari
diferenţieri nejustificate, înregistrându-se pe de o parte preţuri foarte mici mai ales în zone cu terenuri fertile,
unde preţurile ar trebui să fie relativ mai mari, precum şi în unele cazuri, puţine la număr, preţuri oarecum
exagerate.
Pe baza unor calcule efectuate de Institutul de Economie Agrară în tabelul următor sunt prezentate unele estimări
privind preţul pământului în ţara noastră pe cinci zone pedoclimatice.
Estimări privind preţul pământului pe zone pedoclimatice
Tab. 12
Zone de fertilitate Limite privind preţul pământului
Zona I (Câmpia Română) 14000000 -15000000
Zona II (Câmpia de Vest) 12000000 -13000000
Zona III (Podişuri) 10000000-11000000
Zona IV (Dealuri şi coline) 8000000 - 9000000
Zona V (Piemontană şi montană) 5000000 - 6000000
Dezvoltarea pieţei funciare, după apariţia legislaţiei în domeniu (legea privind circulaţia juridică a terenurilor, nr.
54/1998), nu este relevantă pentru formarea exploataţiilor comerciale până în prezent. Micile gospodării ţărăneşti
s-au dovedit a fi foarte rezistente şi nu recurg
38

la vânzarea terenurilor. Dreptul de a cumpăra terenuri agricole până la 200 hectare echivalent arabil de familie şi
preţul scăzut al pământului pot fi atrăgătoare pentru agenţii economici din agricultură şi cu toate acestea, piaţa
funciară nu este activă. In anul 2001, preţurile medii ale unui hectar de teren au variat între 6-7 mii. lei (circa 200
USD/ha) pentru terenurile din extravilan şi 55-60 mii. lei pentru cele din intravilanul localităţilor. Preţul scăzut al
terenurilor agricole, ca şi nivelul scăzut al arendei sunt dependente de starea economiei şi de lipsa stimulentelor
pentru investiţii în sectorul agroalimentar şi respectiv în zonele rurale. Preţul pământului este, de fapt, o rentă
capitalizată (arenda corespunzătoare unui număr de 20-30 de ani de exploatare a pământului). Preţul unui hectar
de teren este egal cu, cel puţin, 20 de rente anuale sau cu dobânda ce revine pentru valoarea arendei la hectar
depusă la bancă pe cel puţin 20 de ani. In ţările dezvoltate, preţul unui hectar de teren agricol variază astfel: circa
14000 USD în Germania, 10000 USD în Olanda, 8000 USD în Franţa, 3500-5900 USD în Anglia, 2900-4900
USD în SUA etc. Prin faptul că activitatea agricolă în România nu asigură venituri mari şi sigure şi nu este
atrăgătoare pentru investitori, piaţa funciară nu se caracterizează prin tranzacţii importante. Preţul scăzut al
pământului şi faptul că proprietarii nu plătesc impozit limitează extinderea pieţei funciare. Proprietarii rezidenţi
urbani nu-şi vând terenurile din cauza preţului scăzut, iar micii proprietari în vârstă din mediu rural nu au alte
surse de venit şi exploatează pământul în condiţii neeconomice (fig. 3 ) Circulaţia juridică a terenurilor
Fig. 3
1999 2000 2001(30 iunie)
Extravilan ------Intravilan
Sursa: Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor
39

In ultimii trei ani, suprafeţele tranzacţionate au fost reduse. Terenurile din intravilanul localităţilor au fost cele
mai atractive, dar acestea au în mai mică măsură destinaţie agricolă. Tranzacţiile cu pământ sunt limitate şi de
nivelul ridicat al taxelor fiscale şi de notariat, stabilite la un preţ estimat pe hectar superior preţului real, de piaţă.
La aceste costuri se adaugă alte taxe cadastrale şi de Registru agricol, de asemenea foarte ridicate. Neînscrierea
terenurilor debândite prin cumpărare în cartea funciară şi costul ridicat al înscrierii sunt impedimente în calea
dezvoltării pieţei pământului.
Stimularea funcţionării pieţei funciare s-ar putea realiza prin programe de susţinere a tinerilor agricultori care să-
şi poată organiza exploataţii prin cumpărarea unor gospodării cu terenurile aferente de la proprietari rezidenţi
urbani sau prin instituirea unor sisteme de pensie viageră pentru ţăranii în vârstă, care renunţă la terenuri în
favoarea tinerilor. Aceasta poate deveni o cale importantă de formare a exploataţiilor agricole viabile şi de
stabilizare a tinerilor în mediul rural. Susţinerea unor astfel de programe ar trebui să constea în credite acordate
pe termen lung pentru achiziţionarea de terenuri şi utilaje de către tinerii agricultori, cu facilităţi financiare
speciale, cum ar fi perioadă de garanţie mai lungă şi dobândă mai redusă. Aceste credite se pot acorda în cadrul
programelor structurale, inclusiv prin programul SAP ARD, pe bază de proiecte cofinanţate.
40

CAPITOLUL III
RENTA ŞI ARENDA
3.1 Renta funciară
Renta funciară este una dintre cele mai importante categorii economice ale economiei agriculturii pentru că de ea
depind în cea mai mare măsură acţiunile de politică agrară şi agricolă care se iau atât de către stat, cât şi de
producătorii agricoli.
Renta funciară reprezintă un venit pe care îl primeşte posesorul pământului şi/sau producătorul agricol pentru că
dispune sau utilizează unul din cei trei factori principali ai procesului de producţie. Acest venit este o parte din
plusprodus, având aceeaşi provenienţă ca şi profitul sau dobânda, adică partea ce rămâne din valoarea produsului
după ce s-au scăzut toate costurile necesitate de obţinerea produsului respectiv, precum şi profitul aferent
capitalului utilizat. Cu alte cuvinte, renta funciară reprezintă un venit suplimentar obţinut de către producătorii
agricoli care dispun de resurse naturale ce au un caracter limitat în condiţiile unei oferte rigide sau foarte puţin
elastice de produse agricole.
Renta funciară apare datorită limitării resurselor naturale şi a situaţiei de monopol asupra pământului în care se
găsesc diferiţi agenţi economici. Această situaţie determină o ofertă rigidă sau foarte puţin elastică de produse
agricole ceea ce permite agentului economic să impună preţul de vânzare, care este superior preţului de
echilibru. Renta funciară are două forme de manifestare: ^ Forma materială - reprezintă o cantitate mai mare de
produse obţinute la unitatea de suprafaţă de unii producători agricoli în raport cu alţi producători agricoli; o
calitate superioară a produselor agricole; exclusivitatea unor produse agricole deţinând astfel monopolul asupra
acestor. ^ Forma economică - adică forma bănească, care este generată de oferta redusă de produse agricole care
permite stabilirea unui preţ de vânzare cu mult peste costurile de producţie, sau altfel spus, peste un preţ care să
asigure un profit normal. In agricultură se creează un venit net suplimentar permanent care se transformă în rentă
funciară şi care este însuşită de toţi proprietarii de pământ agricol şi/sau de producătorii agricoli.
Apariţia venitului net suplimentar este determinată de existenţa unor condiţii a căror acţiune conduce la
separarea rentei funciare în două mari părţi: renta absolută şi renta diferenţială.
41

Condiţiile care determină producerea rentei funciare îşi au originea în însăşi trăsăturile specifice, în
particularităţile agriculturii ca ramură a producţiei materiale şi a economiei naţionale. Ele sunt:
1. Monopolul proprietăţii private asupra pământului. "Renta este mereu un extraprofit condiţionat de faptul că
unul dintre factorii de producţie are un anumit avantaj şi se află în posesia exclusivă a cuiva" afirma Virgil
Madgearu în "Curs de economie politică", Bucureşti, 1944. Principala caracteristică a agriculturii este legătura sa
indisolubilă cu pământul, ca element primordial al oricărui proces de producţie. Pământul este însă obiect al
proprietăţii private, fiind în posesia unui număr restrâns de persoane în comparaţie cu numărul celor care ar dori
să-1 lucreze şi mai ales cu al celor care au nevoie de produsele agricole realizate prin cultivarea sa. Dintre
factorii de producţie, pământul agricol întruneşte cel mai bine toate condiţiile pentru a genera un venit
suplimentar. Acest venit suplimentar se transformă în rentă absolută numai dacă mai îndeplineşte încă două
condiţii: este produs într-o agricultură în care compoziţia organică este mai mică decât media pe economia
naţională şi atunci când rata plusvalorii este egală în principalele ramuri ale producţiei materiale (îndeosebi în
industrie şi agricultură).
Acest venit net suplimentar reprezintă o taxă pe care o plăteşte consumatorul final, societatea în ansamblul său
proprietarilor de pământ pentru bunăvoinţa lor de a cultiva în regie proprie sau prin intermediari terenurile pe
care le deţin în vederea asigurării necesarului de produse agricole.
2. Monopolul asupra pământului ca obiect al economiei, în
condiţiile limitării sale ca suprafaţă, determină apariţia unui nou
surplus de venit net, denumit rentă diferenţială.
în ţările vest-europene renta diferenţială se manifestă prin diferenţa de productivitate, determinată de investiţiile
de capital (renta intensivă). Excedentele agricole sunt rezultatul investiţiilor masive în modernizarea tehnică a
agriculturii şi a practicării managementului performant de către fermierii proprietari sau arendaşi. Delimitările
între renta extensivă şi renta intensivă sunt dificil de făcut în condiţiile agriculturii moderne.
3. Renta funciară nu ar exista dacă preţurile produselor agricole s-ar forma ca în industrie, adică având la bază
media socială a costurilor de producţie.
în agricultură, importanţa vitală pentru om a produselor agricole şi faptul că necesarul de produse agricole nu
poate fi acoperit integral de pe terenurile cu fertilitate bună, determină şi cultivarea terenurilor cu fertilitate slabă.
în acest caz, preţurile produselor agricole se formează pornind de la costurile medii înregistrate pe terenurile cu
cea mai scăzută fertilitate pe care se cultivă produsul respectiv. Numai asigurându-se un
42

profit şi pentru produsele obţinute pe terenurile mai puţin productive, producătorii agricoli sunt interesaţi să le
exploateze, să le menţină în circuitul agricol.
Teoria rentei fuciare are însă două aspecte bine delimitate. Pe de o parte apariţia sa generată de condiţii
obiective, indiferent de relaţiile economice la un moment dat, iar pe de altă parte repartiţia sa între participanţii la
procesul de producţie, care nu se realizează pe baza legilor economie, ci pe baza politicii agrare şi/sau agricole
aplicată în agricultură prin reglementări juridice.
3.1.1 Renta absolută în agricultură
Renta absolută în agricultură apare datorită monopolului pământului, a compoziţiei organice, a capitalului mai
mic în agricultură decât în celelalte ramuri ale economiei naţionale, în condiţiile aceleaşi rate a plusvalorii şi a
mecanismului propriu de formare a preţurilor produselor agricole. Din punct de vedere cantitativ, renta absolută
reprezintă diferenţa dintre valoarea socială a produselor agricole şi preţul lor de producţie social
Nu monopolul proprietăţii private asupra pământului crează renta absolută, ci diferenţa dintre compoziţia
organică a capitalului din agricultură şi restul ramurilor din economia naţională precum şi modul specific de
formare a preţurilor produselor agricole.
Acest proces rămâne şi mai evident când proprietarul de pământ nu este şi producător. El dă pământul în arendă
unei persoane -arendaşul îşi primeşte de la acesta o sumă de bani pentru utilizarea pământului - arendă. Arenda
se plăteşte de multe ori anticipat şi indiferent de rezultatele agricole obţinute de arendaş. Pentru arendaş suma
plătită proprietarului funciar reprezintă o cheltuială ca oricare alta şi este introdusă în costurile de producţie ale
produselor obţinute pe pământul arendat. Astfel, are loc o sporire a costurilor medii care duce la creşterea
preţurilor produselor agricole.
Prin intermediul arendei proprietarul funciar îşi va însuşi renta absolută, adică rentă explicită, spre deosebire de
renta absolută ce o însuşeşte proprietarul producător, adică rentă implicită.
Renta absolută este însuşită de proprietarul funciar indiferent de fertilitatea terenului agricol pe care îl deţine.
Este suficient ca suprafaţa respectivă să fie atrasă în procesul de producţie agricolă.
In perioada actuală, cunoaşterea exactă a rentei absolute produsă în agricultură pe de o parte şi a celei însuşite de
proprietarii de pământ pe de altă parte, are şi un caracter teoretic, dar mult mai important este cel practic, pentru
că peste jumătate din suprafaţa agricolă a ţării se lucrează în arendă, ceea ce înseamnă că proprietarii acestor
terenuri nu sunt agricultori, ei însuşindu-şi o parte din plusprodusul creat în agricultură şi utilizându-1 în alte
sfere de activitate.
43

Renta absolută în ţara noastră, în perioada 1950-1990 a avut o evoluţie fluctuantă cu creşteri şi scăderi de la o
etapă la alta.
Renta absolută în agricultura României în perioada 1950-1990
Tab. 13
Anul C/V industr. C/V agric. Renta abs. mild, lei Renta abs. pe Renta abs. pe ha
locuitor lei/pers. agr. lei/ha

1950 4,85 0,60 1,63 102 114


1960 4,99 0,55 11,75 639 808
1970 6,46 1,15 5,82 287 390
1980 5,30 1,67 -0,05 -2,3 -3,3
1985 6,67 1,68 22,38 985 1490
1988 6,99 1,61 28,78 1248 1916
1989 6,66 1,58 30,98 1338 2099
1990 5,49 1,18 60,23 2595 4078
Sursa: Anuarul Statistic al României, 1990-1991
După 1990 situaţia este complet diferită. Renta absolută produsă în agricultură va fi însuşită de proprietarii de
pământ în virtutea dreptului de proprietate privată, astfel că fiecare consumator de produse agricole va trebui să
suporte o taxă ce va forma renta absolută.
In statele cu agricultură dezvoltată s-a revenit la arendarea pământului, datorită volumului impresionant al
capitalului necesar exploatării pământului în condiţiile creşterii necesarului de resurse de producţie. în acelaşi
timp, valoarea ridicată a pământului face aproape imposibilă menţinerea statutului de proprietar-producător. A
apărut, astfel, arendarea pământului care se face de către stat sau sub supravegherea statului în condiţii
avantajoase şi cu un sprijin substanţial din partea sa dat arendaşilor.
în România nu statul arendează pământul. Gradul de intensificare al agriculturii este mult mai redus decât în
ţările dezvoltate, iar arendaşul român nu are capital şi cel mai important este că nu are minimum de capital fix cu
care să poată realiza exploatarea pământului.
3.1.2 Renta diferenţială
Renta diferenţială îmbracă două forme distincte: rentă diferenţială
*9
I şi rentă diferenţială II, ambele forme ale rentei fiind determinate de cauze distincte, proprii.
Astfel, condiţiile de apariţie a rentei diferenţiale I sunt: a) Diferenţa de fertilitate al terenurilor, a limitărilor
teritoriale a pământului agricol în general şi a celui cu fertilitate bună şi foarte bună în special;
44

b) Distanţa la care este amplasată o suprafaţă de teren în raport cu centrele de aprovizionare şi desfacere;
c) Diferenţierea căilor şi mijloacelor de transport utilizate de producătorii agricoli;
d) Preţul de vânzare al produsului respectiv se formează în funcţie de preţul individual de pe terenurile cele mai
puţin fertile care au avut la bază costurile cele mai mari pe unitatea de produs şi o rată normală a profitului
Terenurile agricole au grade diferite de fertilitate ceea ce determină apariţia unui venit suplimentar, pentru că la
acelaşi consum de capital pe două tipuri diferite de sol se vor obţine randamente diferite, ceea ce înseamnă
costuri diferite pe unitatea de produs.
Amplasarea terenurilor în raport cu centrele de aprovizionare şi desfacere determină cheltuieli de aprovizionare-
desfacere diferenţiate, astfel că economia realizată de unii producători se va transforma în venit net suplimentar.
Căile şi mijloacele de transport pe care le utilizează producătorii agricoli sunt diferite, ceea ce face posibilă o
economie de cheltuieli şi implicit un spor de venit net.
Condiţiile apariţiei rentei diferenţiale II sunt:
a) Investiţiile suplimentare, succesive şi aceeaşi suprafaţă de teren. Aceste investiţii produc un venit suplimentar
pe care şi-1 însuşesc cei care au riscat realizarea lor. Fondurile alocate în plus în procesul de producţie măresc
puterea productivă a solului, adică a fertilităţii sale, determinând sporuri de producţie la unitatea de suprafaţă, în
comparaţie cu terenurile pe care nu s-au realizat investiţii;
b) Consumurile realizate conduc la costuri suplimentare a căror creştere este mai rapidă decât a randamentelor la
hectar;
c) Preţul produselor agricole vegetale se formează având la bază costurile pe terenurile cu cea mai redusă putere
productivă integrate circuitului agricol, dar care utilizează o tehnică şi o tehnologie medie.
Dacă din punct de vedere teoretic este mai uşor de explicat mecanismul de formare al rentei diferenţiale, practic
masa rentei diferenţiale este destul de greu de stabilit.
Renta diferenţială poate fi calculată pe baza următoarei relaţii:
Rd= rf.p- [Chp + k(CFn + Cc)/100]
în care:
Rd = renta diferenţială la hectar; r\ - randamentul mediu la hectar; p = preţul de valorificare al prodului agricol;
Chp = costurile de producţie la hectar;
45

K = coeficienţii de capitalizare (maxim. 5%) CFn = valoarea rămasă neamortizată a capitalului fix, mai puţin
valoarea pământului, calculată ca diferenţă între valoarea de inventar şi suma amortizărilor anuale inclusă pe
costuri până în momentul calculării rentei diferenţiale pe hectar.
Cc = soldul mediu anual al capitalului circulant calculat pe
hectar.
Pe baza acestei relaţii se pot fundamenta preţurile minime de negociere a produselor astfel încât să se asigure şi
renta.
Nivelul preţului sub care nu trebuie să se scadă în timpul negocierilor dintre producătorul agricol şi comerciantul
de produse agricole sau alţi agenţi economici, adică acel preţ care permite atingerea pragului de rentă poate fi
calculat cu ajutorul formulei:
P = [Chp +k(CFn + Cc) I loo] / rj
3.2 Arenda
Potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 16/1994, elementele de stabilire a arendei sunt suprafaţa, potenţialul de
producţie, structura parcelară, relieful şi gradul de accesibilitate a mecanizării, posibilităţile de acces, distanţa
faţă de locurile de depozitare, industrializare sau comercializare, amenajările şi îmbunătăţirile funciare sau alte
dotări.
Potenţialul de producţie a terenurilor este dat de clasa de calitate a acestora, în condiţiile aplicării unor tehnologii
adecvate şi de cultivare cu plante agricole adaptate condiţiilor climaterice ale zonei.
In cazul arendaşilor (regii autonome, instituţii şi staţiuni de cercetare şi producţie agricolă şi societăţi comerciale
cu capital de stat sau majoritar de stat) nivelul minim şi maxim al arendei, precum şi modalităţile de plată se
aprobă de către consiliile de administraţie.
Potenţialul de producţie a terenurilor se clasifică în funcţie de sol, relief, climă, apă freatică, pe baza notelor de
bonitare naturală pentru arabil, în următoarele 5 clase de calitate:
Clasa I (81-100 puncte) -terenuri cu soluri foarte fertile, profunde, cu textură mijlocie, permeabile, neafectate de
fenomene de degradare, situate pe suprafeţe plane sau foarte slab înclinate, în condiţii climaterice de temperatură
şi precipitaţii favorabile pentru culturi.
Clasa II (61-80 puncte) -terenuri cu soluri fertile, profunde, cu textură mijlocie sau mijlociu-fină, cu
permeabilitate bună sau mijlocie-mică, slab afectate de fenomene de degradare, situate pe suprafeţe plane sau
foarte slab înclinate, în condiţii climaterice de temperatură şi precipitaţii favorabile pentru culturi.
46

Clasa III (41-60 puncte) -terenuri cu soluri mijlociu fertile, profunde sau moderat profunde, cu textură mijlocie,
mijlociu-grosieră sau fină, moderat afectate de fenomene de degradare, situate pe suprafeţe plane sau mijlociu
încliante, în condiţii climaterice de temperatură şi precipitaţii moderat favorabile pentru culturi.
Clasa IV (21-40 puncte) -terenuri cu soluri slab fertile, frecvent scheletice sau cu rocă dură, la adâncime mică, cu
textură variată, puternic afectate de fenomene de degradare, în condiţii climaterice puţin favorabile pentru culturi
agricole.
Clasa V (1-20 puncte) -terenuri cu soluri foarte slab fertile, improprii pentru folosinţă arabilă, foarte puternic
afectate de fenomene de degradare.
In funcţie de elementele de stabilire a arendei, părţile contractante stabilesc producţia potenţială minimă şi
maximă exprimată convenţional în grâu, considerat produs de referinţă.
Valoarea unui punct de bonitare poate fi socotită ca egală cu 40 kg grâu conform tab.14. Aceste limite
orientative pot constitui baza pentru stabilirea preţului arendei.
Echivalentul în produse al punctului de bonitare
Tab.14
Echivalent în produse al punctului Culturile
de bonitare
Grâu Orz Porumb Floarea Cartofi Sfeclă de
soarelui zahăr
Kg/punct 40 50 60 25 26 300

în cazul în care arenda se va stabili în alte produse decât grâu, părţile contractante pot folosi coeficienţii de
convertibilitate pentru stabilirea cantităţilor la produsele respective (tab.15).
Coeficienţi de convertibilitate între grâu şi alte produse
Tab.15
Produsul Coeficient
Grâu 1,00
Orz 1,10
Porumb 1,30
Floarea-soarelui 0,40
Sfeclă de zahăr 7,00
Cartofi de toamnă 5,00
Preţul arendei terenului se poate achita în produse agricole, echivalent grâu sau în lei, la preţul grâului pe piaţa
liberă, în momentul recoltării acestui produs.
Exploatarea terenurilor prin arendare, ca modalitate de concentrare a producţiei şi dezvoltare a segmentului
comercial al exploataţiilor
47

agricole, a cunoscut o dezvoltare după intrarea în vigoare a Legii arendării nr. 16/1994, modificată în 1998 şi în
2002. Suprafeţele arendate nu sunt limitate de lege, putându-se constitui exploataţii de dimensiuni economice, fie
sub formă de ferme individuale, fie de societăţi comerciale. Larg răspândită în ţările dezvoltate, această formă de
exploatare nu are o extindere similară în ţara noastră, deşi structura gospodăriilor ţărăneşti ar impune-o ca fiind
de viitor. Cauzele care limitează extinderea sistemului de arendă ţin de starea de sărăcie rurală care nu permite
ţăranilor în vârstă să renunţe la pământ şi să-1 arendeze, întrucât nu sunt remuneraţi corespunzător pentru a se
întreţine. Nivelul arendei este reglementat orientativ şi afectat puternic de seceta din ultimii ani. Conflictul de
interese între proprietari şi arendaşi este una dintre cauzele care nu contribuie la stimularea acestei forme de
exploatare. Pe de altă parte, fermierii arendaşi rezistă cu greu dificultăţilor existente în finanţarea producţiei şi a
investiţiilor, precum şi fiscalităţii ridicate. Modificările principale aduse Legii arendării, în anul 2002, au ca scop
protecţia arendatorului, înlăturarea disfuncţionalităţilor în relaţia arendator-arendaş, precum şi introducerea în
contractul de arendare a clauzelor de asigurare în vederea recuperării daunelor produse de calamităţi naturale. S-
a introdus, de asemenea, obligativitatea plăţii arendei la termenele şi în modalităţile înscrise în contract.
48

CAPITOLUL IV
îmbunătăţiri funciare - Factor de conservare şi utilizare durabilă a pământului ţării
4.1 Importanţa şi necesitatea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare
Pământul şi apa constituie partea cea mai de preţ a resurselor naturale ale României şi factorul fundamental în
obţinerea de produse agroalimentare. Ţara noastră ocupă unul din primele locuri din Europa în ceea ce priveşte
ponderea suprafeţelor amenajate prin lucrări de îmbunătăţiri funciare în general, şi hidroameliorative în special,
cât şi linia concepţiei tehnico-economice folosită pe teritoriu.
Prin îmbunătăţiri funciare se înţeleg lucrările de tehnică agricolă care au drept scop punerea în valoare a
capacităţii de producţie a terenurilor agricole, ridicarea fertilităţii terenurilor slab productive, darea în producţie
agricolă a unor suprafeţe cât mai mari de terenuri neproductive, prevenirea şi combaterea unor fenomene
naturale care influenţează negativ productivitatea terenurilor agricole.
După scopul urmărit, lucrările de îmbunătăţiri funciare se clasifică
in:
♦ Lucrări pentru înlăturarea deficitului de apă din sol prin irigaţii;
♦ Lucrări pentru prevenirea şi combaterea excesului dăunător de apă prin:
-regularizarea cursurilor de apă;
-îndiguiri;
-desecări şi drenaje;
♦ Lucrări pentru prevenirea şi combaterea eroziunii solului, prin amenajarea terenurilor agricole în pantă;
♦ Lucrări pentru ridicarea fertilităţii solurilor slab productive şi luarea în cultură a unor terenuri neproductive
prin:
-ameliorarea terenurilor sărăturate şi amendarea solurilor
acide;
-defrişarea şi curăţirea terenurilor;
-nivelarea şi modelarea terenurilor. România deţine mari suprafeţe amenajate cu lucrări de îmbunătăţiri
funciare, care o plasează, sub acest aspect, printre ţările avansate în acest domeniu-atât ca potenţial, cât şi ca
procente
49

reprezentând suprafeţele amenajate raportate la suprafaţa agricolă totală a tării.


Proliferarea acestor lucrări s-a datorat vicisitudinilor factorilor naturali, care afectează terenurile noastre agricole,
necesităţile economice, privind asigurarea unor cantităţi sporite de produse agricole în condiţii eficiente şi
efortului uman şi material depus.
Amenajările de îmbunătăţiri funciare constituie cea mai importantă investiţie în domeniu efectuată vreodată în
România, a cărei valoare a totalizat în anul 1989 peste 30 miliarde de lei. Astfel, la sfârşitul anului 1990, figurau
ca puse în funcţiune, în ţara noastră: 3187,8 mii ha irigaţii (prin aspersiune - 2794,6 mii ha; pe brazde - 326,4 mii
ha şi prin inundare - 67,8 mii ha), pe 3085,5 mii ha desecări; drenaje pe 201,9 mii ha, combaterea eroziunii
solului pe 2263,0 mii ha. Acestea permit o valorificare superioară a terenurilor agricole şi creează o anumită
siguranţă în ce priveşte fondul de produse agroalimentare, chiar dacă unele suprafeţe amenajate - îndeosebi cele
pentru irigaţii - au nevoie de modernizări, adaptări, completări şi dotări suplimentare cu echipamente de udare.
Deteriorarea amenajărilor a condus la adevărate dezastre ecologice. Defrişarea pădurilor, a plantaţiilor
pomiviticole, sistarea lucrărilor de consolidare şi amenajare a versanţilor, îndiguirea insuficientă a râurilor sunt
printre principalele cauze ale calamităţilor naturale prezente în ultimii ani pe teritoriul României. înlăturarea
efectelor acestora pe o perioadă îndelungată de timp necesită un efort financiar estimat la 1000 miliarde lei de la
bugetul statului.
Amenajările funciare sunt necesare nu numai ca factor de restructurare, intensificare şi stabilitate a producţiei
agricole, dar şi prin faptul că mari suprafeţe au un grad înaintat de eroziune. Astfel, într-o mare parte a ţării
(Câmpia de Vest, Câmpia Română, Câmpia Şiretului) suprafaţa cu exces de apă este apreciată la 2,75 milioane
ha, iar în anii ploioşi atinge chiar 5 milioane ha. Tot aici terenurile erodate se ridică la 3,2 milioane hectare, iar
cele cu deficit de umiditate însumează aproape 5,5 milioane ha. Raportat la suprafaţa agricolă a ţării, în aceste
zone sunt concentrate 58% din terenurile cu exces de apă, 78% din potenţialul irigabil în condiţii de
profitabilitate şi 66% din suprafaţa inundabilă.
Importanţa lucrărilor de îmbunătăţiri funciare din România este deosebită datorită aportului major al acestora la
asigurarea hranei populaţiei şi protecţia mediului înconjurător prin:
♦ Creşterea şi stabilizarea producţiei agricole în zonele secetoase cu ajutorul irigaţiilor;
♦ Suplimentarea surselor de apă pentru populaţia rurală, pentru piscicultura şi pentru alte folosinţe;
♦ Apărarea terenurilor agricole şi a localităţilor împotriva inundaţiilor;
♦ Evacuarea excesului de apă de pe terenurile joase;
50

♦ Stăvilirea procesului de eroziune a solului pe terenurile în pantă şi pentru protejarea cursurilor de apă împotriva
colmatării, pentru însănătoşirea şi înfrumuseţarea mediului ambiant.
In condiţiile pedoclimatice şi de relief ale României, peste 70% din suprafaţa acoperită de terenurile agricole este
afectată de factori limitativi pentru producţia agricolă şi necesită prezenţa amenajărilor sau lucrărilor de
îmbunătăţiri funciare. Din suprafaţa agricolă de circa 15 milioane hectare, jumătate ar putea fi teoretic irigată,
deci este irigabilă, dar din considerente economice potenţialul de irigare este mai redus de circa 5,4 milioane de
hectare.
Condiţiile climatice, geomorfologice, hidrologice şi de soluri sunt foarte diferite în cuprinsul ţării. Terenurile
favorabile practicării agriculturii irigate, cu beneficii importante, sunt cele care se află în zona semiaridă (în
partea de sud şi sud-est a României). In ţara noastră suprafaţa maximă expusă inundaţiilor, în regim natural de
scurgere, este estimată la 3,5 milioane hectare şi reprezintă 15% din teritoriul ţării. Cele mai mari suprafeţe sunt
situate în luncile Dunării, Someşului, Mureşului, Crişurilor, Timişului, Oltului, Jiului, Şiretului şi Prutului.
Importanţa economică a îndiguirilor este foarte mare, deoarece terenurile recuperate şi apărate contra
inundaţiilor sunt cu fertilitate naturală ridicată şi sunt situate în apropierea sursei de apă pentru irigare.
Necesitatea lucrărilor pentru protecţia solului împotriva eroziunii provocate de apă pe versanţi rezultă din faptul
că 34% din teritoriul României se află pe pante de peste 5%, din care jumătate cu pante mai mari de 10%.
Procesele de eroziune afectează 41% din suprafaţa agricolă a ţării. Terenurile afectate de eroziune foarte
puternică însumează circa 4000000 de hectare.
Importante suprafeţe de teren sunt situate pe pante mai mari de 15-16%, greu mecanizabile sau au soluri subţiri
şi sunt în circuitul arabil.
Suprafeţe agricole care necesită lucrări de ameliorare
Tab. 16
Lucrări de ameliorare Suprafaţa agricolă (mii ha)
Corectarea regimului aerohidric Total 15000
Irigaţii 7500
Desecare-drenaj 6700
Apărare inundaţii 2100
Prevenirea şi combaterea eroziunii solului 6400

Corectarea însuşirilor solului Reducerea acidităţii 2200


Afînare 3200
Spălarea sărurilor 500
Creşterea conţinutului 10000

51

4.2 Suprafeţe amenajate cu lucrări de îmbunătăţiri funciare - istoric, dinamică, caracteristici


Primele lucrări de îmbunătăţiri funciare s-au realizat, în formă
9"
incipientă, în perioada formaţiunilor statale geto-dace şi daco-romane şi erau mai mult derivate ale activităţilor şi
lucrărilor cu caracter strategic, de consolidare statală şi de afirmare pe plan comercial. începând din secolele
XVII-XVIII, acţiunile cu caracter de îmbunătăţiri funciare s-au
"99
amplificat şi s-au extins în toate ţinuturile româneşti.
In secolul al XlX-lea s-a dezvoltat mai mult interesul pentru asemenea lucrări, îndeosebi pentru cele de prevenire
a inunaţiilor, de înlăturare a excesului de umiditate şi de realizare a unor cursuri de apă. In cea de-a doua
jumătate a secolului XX s-a realizat, în cea mai mare parte, patrimoniul de îmbunătăţiri funciare existent în
prezent în România, în mari amenajări, de complexitate şi tehnicitate sporite, de concepţie românească şi
contribuţia unor mari personalităţi ale tehnicii şi ştiinţei din ţară: Ion Ionescu de la Brad (1819-1891), P.S.
Aurelian (1833-1909), Anghel Saligny (1854-1925), Alexandru Davidescu (1858-1937), Gheorghe Ionescu-
Sişeşti (1883-1967), Cezar Nicolau (1925-1981), Constantin Haret (1916-1997).
Evoluţia studiilor, cercetărilor şi rezolvărilor tehnice, în actualul secol, în domeniul îmbunătăţirilor funciare din
România se poate sistematiza în următoarele etape:
♦ 1900-1935: studii şi propuneri generale, realizarea de amenajări locale;
♦ 1936-1964: organizarea primelor cercetări experimentale, a primelor studii speciale de teren, profilarea
primelor gospodării de stat pe terenuri amenajabile cu lucrări de îmbunătăţiri funciare;
♦ 1965-1989: realizarea marilor sisteme de îmbunătăţiri funciare în amenajări complexe (îndiguiri, desecări-
drenaje, combatere a eroziunii solului);
♦ 1990-2003: conservarea unei părţi din marile sisteme, reconsiderarea unor amenajări locale, restructurarea şi
perfecţionarea sistemului instituţional în acord cu noile structuri şi relaţii din agricultură, trecerea la reabilitarea
unor lucrări.
52

Dinamica suprafeţelor amenajate cu lucrări de îmbunătăţiri


funciare
Tab. 17
Anul Su] prafeţe amenajate (mii hectare) cu lucrări de:
îndiguiri irigaţii desecări combaterea eroziunii
solului
1944 622,0 18,0 358,0 -
1950 642,0 42,5 368,1 2,0
1955 668,8 93,1 404,4 9,4
1960 827,1 199,6 505,7 100,0
1965 856,7 229,9 587,0 197,5
1970 1331,9 731,3 1111,4 435,3
1975 1455,2 1474,2 1965,5 983,1
1980 1545,0 2301,0 2462,5 1609,7
1985 1545,0 2965,3 2948,8 2095,5
1990 1545,0 3168,7 3168,7 2222,3
1995 1545,0 3205,2 3196,2 2267,8
1999 1545,0 3179,8 3201,5 2276,9
Majoritatea lucrărilor realizate în ultimii 30 de ani, cu eforturi financiare deosebite din partea statului acoperă
circa 60% din suprafaţa arabilă a ţării; în unele judeţe lucrările de irigaţii, de desecări-drenaje, de prevenire şi
combatere a eroziunii solului şi de apărare împotriva inundaţiilor se întind pe întreaga suprafaţă arabilă.
îmbunătăţirile funciare realizate în România cuprind lucrări de complexitate tehnică deosebită: prize de apă,
staţii de pompare, construcţii hidrotehnice, canale magistrale şi de transport al apei, baraje, diguri, reţele de
alimentare cu energie electrică, construcţii-anexe pentru exploatare şi sunt asociate cu lucrări de gospodărire a
apelor, hidroenergetice, căi de comunicaţii, organizarea şi amenajarea teritoriului.
Prin complexitatea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare înţelegem totalitatea componentelor şi a operaţiunilor cu
caracter hidrografic, agrotehnic, chimic şi biologic efectuate în vederea ridicării fertilităţii solului, a valorificării
terenurilor neproductive sau slab productive, a conservării solului şi pentru crearea unui raport favorabil între
apă, sol, aer şi vânt.
Lucrările de îmbunătăţiri funciare se caracterizează prin solicitarea de însemnate eforturi materiale, prin
utilizarea unui personal calificat, prin executarea cu atenţie a exploatării, a folosirii şi a întreţinerii lor, prin
existenţa unei perioade îndelungate de funcţionare etc. Ele au rolul de a crea condiţii asemănătoare cu cele pe
care le oferă natura şi de a folosi raţional şi eficient factorul de producţie originar - pământul.
Principalele componente ale sferei lucrărilor de îmbunătăţiri funciare sunt:
53

♦ îndiguirile, care reprezintă ansamblul de lucrări executate în vederea evitării inundaţiilor şi a regularizării
cursurilor de apă, contribuind la recuperarea terenurilor inundabile, la integrarea şi funcţionarea lor permanentă
în circuitul agricol. îndiguirile au un însemnat efect economic şi social deoarece determină o folosire superioară
a terenului şi asigură desfăşurarea normală a activităţii agenţilor economici din agricultură prin evitarea
calamităţilor provocate de inundaţii; ♦ desecările (asanările) reprezintă totalitatea lucrărilor şi a măsurilor
agrotehnice efectuate pentru înlăturarea excesului de umiditate de la suprafaţa solului şi din sol în vederea
reglementării regimului de apă şi al creării condiţiilor optime pentru dezvoltarea plantelor. Desecările se
realizează printr-un complex de lucrări cum ar fi: lucrări de asanare (colectarea şi îndepărtarea apelor stătătoare
şi a mlaştinilor), colmatarea dirijată (constă în înălţarea terenurilor joase deasupra cotelor de inundaţii), precum
şi plantarea de specii cu o puternică capacitate de absorbţie a apei.
Lucrările de îndiguire şi de desecare au drept scop final redarea în circuitul agricol a unor terenuri neproductive,
prin apărarea contra inundaţiilor, regularizările de râuri, executarea de acumulări şi lucrări de recuperare a
terenurilor inundabile.
Lucrările de îndiguire fac parte dintr-un grup de acţiuni care poartă denumirea de lucrări de apărare contra
inundaţiilor şi care include îndiguirile, regularizările de râuri, executarea de acumulări şi lucrări de recuperare a
terenurilor inundabile.
Lucrările de îndiguire se referă, teoretic, numai la acţiunile care au drept scop evitarea inundaţiilor şi
regularizarea cursurilor de apă în vederea utilizării integrale şi la un nivel superior a suprafeţelor de teren pentru
care s-au executat aceste lucrări.
în decursul anilor, în România s-au executat importante lucrări de îndiguire, ele au cuprins o suprafaţă de peste
1,5 milioane hectare pentru care s-au construit diguri de apărare contra irigaţiilor, în zonele orăşeneşti, pe
Dunăre, Mureş, Crişuri, Şiret, Olt, Jiu, etc După 1990 o parte din aceste lucrări s-au degradat, iar cele nou
executate prezintă o pondere nesemnificativă.
în ceea ce priveşte desecările, ele reprezintă un complex de lucrări şi măsuri hidrotehnice care au menirea de a
elimina excesul de umiditate de la suprafaţa solului în vederea regularizării regimului de apă şi a creării
condiţiilor pentru dezvoltarea plantelor. Aceste lucrări au un mare rol în înlăturarea apelor de pe suprafeţele de
teren şi redarea acestora în circuitul agricol, precum şi în evitarea sărăturării şi a înmlăştinării.
In ţara noastră există o suprafaţă de circa 3,3 milioane ha supusă excesului de umiditate, ca urmare a stagnării
apei din ploi, a revărsărilor, precum şi datorită nivelului apei freatice.
54

Până în 1990 s-au executat lucrări de îndiguiri şi de desecare pe circa 55-60% din suprafeţele afectate. Aceste
lucrări necesită importante investiţii în construcţii şi instalaţii, dar şi timpul de recuperare este foarte redus,
întrucât pe terenurile desécate şi apărate contra inundaţiilor se obţin recolte foarte mari, ceea ce permite o
recuperare rapidă a eforturilor investiţionale.
După 1990 şi aceste tipuri de lucrări au cunoscut un proces intens de degradare, iară a se mai aplica măsuri de
întreţinere. Mai -.mult, au fost distruse şi o serie de acumulări şi sisteme de drenaje, ceea ce a agravat procesele
de inundaţii, de sporire a umidităţii şi de alunecări de terenuri.
Lucrările de desecare au ca scop înlăturarea de pe suprafaţă şi din sol a excesului de apă provenit din precipitaţii,
inundaţii sau din apă freatică. Aceste lucrări se execută uneori simultan cu cele de combatere a inundaţiilor
deoarece terenurile îndiguite necesită şi lucrări de drenaj.
♦ defrişarea constă în executarea de lucrări privind curăţirea terenurilor de iarbă, tufişuri, stufăriş, în vederea
schimbării modului de folosinţă a terenurilor şi a exploatării raţionale a acestora.
♦ valorificarea terenurilor sărăturoase constă în aplicarea unui ansamblu de măsuri privind drenarea, folosirea
amendamentelor calcaroase, a gunoiului de grajd în vederea îmbunătăţirii solului degradat din cauza sărăturării.
♦ combaterea eroziunii solului
Eroziunea reprezintă distrugerea parţială sau totală a stratului fertil de sol, transportându-1 din locul în care s-a
format, deseori împreună cu alte părţi însemnate din straiele mai adânci, şi depus în aval. Eroziunea conduce la
scăderea fertilităţii solului, reducerea suprafeţelor agricole, colmatarea terenurilor şi la scăderea producţiei. Acest
proces poate fi prevenit şi înlăturat prin lucrări speciale cum ar fi. terasare, baraje, plantaţii, prin măsuri
agrotehnice speciale (arături pe curba de nivel, benzi înierbate, culturi în fâşii, plantaţii cu caracter antierozional,
asolamente specifice).
Eroziunea este influenţată de o serie de factori naturali şi socio-economici. Legătura între eroziune (E) şi aceşti
factori poate fi concretizată prin următoarea formulă:
E = f(C,T,S,V,0) în care: C - reprezintă elemente climatice; T - factorul topografic; S - solul; V - vegetaţia; O -
factorul social (omul).
♦ Amenajarea terenurilor nisipoase, se referă la executarea unor lucrări menite să asigure creşterea fertilităţii şi a
randamentului acestor terenuri cum sunt: amenajarea de lucrări pentru irigare,
55

măsuri de fertilizare, stabilirea unei structuri a culturilor, precum şi executarea unor plantaţii pomicole şi
viticole.
♦ Lucrările de regularizare a scurgerilor de pe versanţi
reprezintă un complex de măsuri practice şi acţiuni tehnico-economice care au rolul de a preveni şi de a evita
pagubele globale provocate de inundaţii pe terenurile agricole de la piciorul versantului. In acest scop se pot
executa lucrări precum: executarea de baraje, ziduri de -sprijin-, bazine de retenţie.
♦ Irigaţiile reprezintă cele mai importante şi cele mai răspândite acţiuni de îmbunătăţiri funciare. Acestea constă
în executarea unor lucrări complexe specifice tehnice, hidrotehnice, în vederea completării deficitului de
umiditate pentru a asigura creşterea şi menţinerea unor randamente superioare de producţie la hectar. Sursa
principală de apă pentru amenajările de irigaţii o constituie fluviul Dunărea şi afluenţii săi. Dunărea alimentează
trei sferturi din suprafaţa amenajată. Principalii afluenţi ai Dunării care asigură apa de irigaţii sunt râurile Olt,
Şiret, Argeş şi Prut.
Majoritatea amenajărilor de irigaţii sunt amenajări pentru irigarea prin aspersiune, cu echipamente de udare, la
presiuni medii şi mari şi intensităţi de 6-9 mm/oră.
Au fost realizate scheme de lucrări pe suprafeţe mari, dintre care se menţionează: Casasu (180000ha), Gălăţui-
Călăraşi (84000 ha), Terasa Brăilei (72000 ha), Calafat-Băileşti (50000 ha), Pietroiu-Ştefan cel Mare (50000 ha).
Sistemele de irigaţii au fost concepute în vederea irigării, în principal, a culturilor de porumb, grâu, floarea
soarelui şi sfeclă de zahăr.
O mare parte a terenurilor amenajate pentru irigaţii se află pe terase care au înălţimi peste 50 de metri deasupra
nivelului Dunării. Energia necesară pentru pomparea apei este considerabilă, ceea ce impune măsuri pentru
folosirea eficientă a apei.
Reţeaua de canale pentru transportul şi aducţiune apei este căptuşită cu dale de beton pe circa 2/3 din lungime.
Principalele caracteristici ale amenajărilor de irigaţii din România
Tab. 18
Caracteristici Unitatea de Valori
măsură
Densitatea reţelei de conducte îngropate m/ha 18,5
Randamentul la pomparea apei % 50-60
Pierderi de apă din reţeaua de canale % 50, 65
Apometre pe reţeaua de distribuţie - rar
Echipamente de udare - In principal cu mutare manuală, se extind
cele mecanizate
înălţimea la care se află suprafaţa amenajată m 20-300
faţă de sursa de apă
56

Suprafaţa totală amenajată în sisteme de irigaţii în România este estimată la circa 3,2 mii. ha, respectiv 20% din
totalul suprafeţei agricole. Cu toate că suprafaţa totală echipată cu facilităţi pentru irigaţii a rămas în general
neschimbată, suprafaţa irigată efectiv anual a scăzut dramatic.
Principalele culturi irigate sunt: porumbul, grâul, floarea soarelui şi culturile furajere, cuprinzând circa 86% din
suprafaţa totală irigată.
Schimbările negative în utilizarea pământului, precum şi condiţiile climatice nefavorabile cu făcut ca sistemele
de irigaţii existente să fie incompatibile cu noua structură de exploatare şi au devenit din punct de vedere
economic neraţionale (tab. 19).
Suprafaţa amenajată pentru irigaţii
Tab. 19
Specificare 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 20
Supraf. 3169 3170 3130 3200 3200 3200 3210 3210 3190 3180 3180 3175 3175 31
Agricolă
totală
amenajată-
mii ha
Din care: 95 70 7 17 21 27 14 20 4 8 2,5 6,3 12 22
irigată
efectiv %
Sursa: Buletin informativ al Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor
Punerea în funcţiune a sistemelor de irigaţii are ca factor limitativ distrugerea unei însemnate părţi a
echipamentelor de udare şi abandonarea activităţilor de întreţinere a majorităţii reţelelor de irigat. Repunerea în
funcţiune a sistemelor de irigat necesită investiţii mari, care pot fi efectuate numai cu sprijinul statului şi pe
suprafeţe comasate în teritorii compacte. în condiţiile ultimilor ani de secetă, reabilitarea sistemelor de irigaţii
din zonele cu cea mai mare nevoie de apă este vitală pentru creşterea şi stabilizarea recoltei, care să permită
asigurarea dezvoltării zootehniei şi securitatea alimentaţiei populaţiei. Apare însă o importantă restricţie, legată
de costurile irigaţiilor. Cu toate facilităţile create, producătorii agricoli nu au resurse proprii pentru a susţine
costurile irigaţiilor. în condiţiile nerespectării tehnologiilor culturilor irigate, care necesită soiuri adecvate,
îngrăşăminte chimice, tratamente fito-sanitare, erbicidare etc, producţiile obţinute nu asigură acoperirea
costurilor de producţie. Pe de altă parte, sistemele de irigaţii necesită mari investiţii pentru a fi reabilitate, altfel
pierderile de apă şi costurile energiei nu pot asigura rentabilitatea producţiei în sistem irigat. Calcule de eficienţă
economică sunt indispensabile pentru fundamentarea investiţiilor în irigaţii, în condiţiile moştenirii unor
amenajări în sisteme
57

mari, care pot fi cu greu exploatate datorită structurilor funciare diferite în prezent.
în anul 2002 s-au făcut eforturi mari pentru repunerea în funcţiune a sistemelor de irigaţii, pe o suprafaţă de 1072
mii ha (circa 34% din suprafaţa amenajată) şi s-au aplicat udări pe 720 mii ha (22,7% din suprafaţa amenajată).
Acţiunea de repunere în funcţiune a amenajărilor pentru irigaţii va continua în anii următori, suprafaţa proiectată
pentru mmenajare fiind de 2000 mii ha până în 2003, Facilităţile acordate producătorilor agricoli şi asociaţiilor
utilizatorilor de apă (70% subvenţie din preţul instalaţiilor) pot asigura achiziţionarea de echipamente de udare
din producţia internă şi din import. O importanţă esenţială o are fundamentarea economică a structurii culturilor
în sistem irigat şi efortul de eficientizare a investiţiilor în amenajarea suprafeţelor şi a producţiei obţinute în
condiţii de irigare.
Pentru prevenirea şi combaterea inundaţiilor şi a excesului de umiditate, în secolul al XlX-lea s-au proiectat şi
executat lucrări în bazinele râurilor Criş şi Mureş. In secolul XX s-au efectuat completări la lucrările realizate
anterior şi s-au executat noi lucrări în partea de vest a ţării (bazinele râurilor Timiş, Someş), de îndiguire şi
desecare în lunca Dunării, în luncile râurilor Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa, Şiret, Prut, Mureş asociate cu lucrări de
combatere a eroziunii solului şi alte lucrări de îmbunătăţiri funciare. îndiguirile din Lunca Dunării protejează o
suprafaţă de 479 mii ha terenuri agricole.
In Lunca Dunării şi pe terasele Dunării, dar şi în alte zone ale ţării, au fost realizate sisteme complexe de lucrări
de îmbunătăţiri funciare care să asigure compensarea deficitului de apă al culturilor în perioadele secetoase prin
irigare, de desecare - drenaj pentru eliminarea excesului de apă în perioadele umede şi a apei în surplus de la
irigaţii, de prevenire a eroziunii solului pe terenurile în pantă.
In concepţia actuală din România, combaterea excesului de umiditate se realizează printr-o reţea de canale
deschise, pentru excesul pluvial de suprafaţă şi prin canale deschise asociate cu drenaj, pentru excesul cauzat de
apa freatică. Acest lucrări se combină cu măsuri uşoare în diverse situaţii de nivelare, modelare şi afânare adâncă
a solului şi drenaj.
Lucrările de combatere a eroziunii solului realizate în România până în prezent sunt constituite din lucrări pentru
combaterea eroziunii solului de suprafaţă, pe circa Vi din terenurile amenajate, din lucrări de combatere a
alunecărilor şi a eroziunii de adâncime, de amenajare în terase pentru plantaţii vitipomicole.
Factorii distructivi ai terenurilor agricole au accentuat starea de degradare în ultimele decenii, aşa cum rezultă
din studiul elaborat de Institutul de Cadastru Funciar şi Organizarea Teritoriului, împreună cu Institutul de
Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie în anii '80.
58

Starea de degradare a terenurilor agricole în anii '80


Tab. 20
Nr. crt. Factorii degradării solului Suprafaţă (mii ha)
agricol arabil
1 Asigurarea cu humus 2% (mică şi foarte mică) 7453 4331
2 Eroziunea solurilor şi alunecările de teren 3700 2101
3 Excesul periodic de umiditate 2125 -
4 Compactitatea puternică la 40-50 cm - 3300
Compactitatea foarte puternică la 60-80 cm 3300
6 Aciditatea puternică şi moderată 2196 1568
7 Sărăturarea 600 400
8 Textură excesiv nisipoasă 387 278
9 Schelet excesiv (peste 75%) 300 52
10 Acoperirea solurilor cu deşeuri şi depuneri 18 12
11 Poluarea chimică cu plumb, cadmiu, cupru etc. 900 -
12 Poluarea solului cu deşeuri de petrol 50 -
13 Poluarea solului cu substanţe purtate de vânt 147 82
14 Asigurarea cu azot şi fosfor 4342 2942
Sursa: Gh. Timariu - "Strategia dezvoltării agriculturii în domeniul folosirii
economice a fondului funciar", ASAS, 1999
4.3 Administrarea şi exploatarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare
Pentru administrarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare au
9
funcţionat în România pe etape următoarele structuri:
♦ 1957-1959 - Direcţii zonale de îmbunătăţiri funciare;
♦ 1959-1963 - Oficii regionale de îmbunătăţiri funciare;
♦ 1963-1966 - Direcţii de gospodărire a apelor;
♦ 1966-1970 - Direcţii regionale de îmbunătăţiri funciare şi de organizare a teritoriului;
♦ 1970-1973 - întreprinderi de exploatare şi de întreţinere a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare;
9"
♦ 1973-1975 - întreprinderi de exploatare şi de întreţinere a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare şi gospodărirea
apelor;
♦ 1975-1983 - întreprinderi de exploatare a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare;
A
♦ 1983-1991 - întreprinderi de execuţie şi de exploatare a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare;
♦ 1991-1994 - Societăţi comercial pentru exploatarea şi întreţinerea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare;
197
♦ 1994-2000 - Regia Autonomă a îmbunătăţirilor Funciare;
♦ 2000 - Societatea Naţională "îmbunătăţiri Funciare" S.A.
59

Starea de degradare a terenurilor agricole în anii '80


Tab. 20
Nr. crt. Factorii degradării solului Suprafaţă (mii ha)
agricol arabil
1 Asigurarea cu humus 2% (mică şi foarte mică) 7453 4331
2 Eroziunea solurilor şi alunecările de teren 3700 2101
3 Excesul periodic de umiditate 2125 -
4 Compactitatea puternică la 40-50 cm - 3300
Compactitatea foarte puternică la 60-80 cm 3300
6 Aciditatea puternică şi moderată 2196 1568
7 Sărăturarea 600 400
8 Textură excesiv nisipoasă 387 278
9 Schelet excesiv (peste 75%) 300 52
10 Acoperirea solurilor cu deşeuri şi depuneri 18 12
11 Poluarea chimică cu plumb, cadmiu, cupru etc. 900 -
12 Poluarea solului cu deşeuri de petrol 50 -
13 Poluarea solului cu substanţe purtate de vânt 147 82
14 Asigurarea cu azot şi fosfor 4342 2942
Sursa: Gh. Timariu - "Strategia dezvoltării agriculturii în domeniul folosirii
economice a fondului funciar", ASAS, 1999
4.3 Administrarea şi exploatarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare
Pentru administrarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare au
9
funcţionat în România pe etape următoarele structuri:
♦ 1957-1959 - Direcţii zonale de îmbunătăţiri funciare;
♦ 1959-1963 - Oficii regionale de îmbunătăţiri funciare;
♦ 1963-1966 - Direcţii de gospodărire a apelor;
♦ 1966-1970 - Direcţii regionale de îmbunătăţiri funciare şi de organizare a teritoriului;
♦ 1970-1973 - întreprinderi de exploatare şi de întreţinere a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare;
9"
♦ 1973-1975 - întreprinderi de exploatare şi de întreţinere a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare şi gospodărirea
apelor;
♦ 1975-1983 - întreprinderi de exploatare a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare;
A
♦ 1983-1991 - întreprinderi de execuţie şi de exploatare a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare;
♦ 1991-1994 - Societăţi comercial pentru exploatarea şi întreţinerea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare;
197
♦ 1994-2000 - Regia Autonomă a îmbunătăţirilor Funciare;
♦ 2000 - Societatea Naţională "îmbunătăţiri Funciare" S.A.
59

Terenurile agricole amenajate cu lucrări de îmbunătăţiri funciare sunt proprietate privată - peste 2/3 din cele
irigate şi peste % din cele apărate împotriva eroziunii solului.
Potrivit prevederilor legii îmbunătăţirilor funciare (nr. 84/1996) lucrările de îmbunătăţiri funciare constituie
cauză de utilitate publică de interes naţional sau local; lucrările finanţate de la bugetul de stat sunt proprietate
publică.
Prin legea nr. 213/1998 se reglementează dreptul de proprietate publică şi regimul juridic al acesteia. Ca urmare,
unele lucrări de îmbunătăţiri funciare vor fi trecute potrivit legii, din domeniul public în domeniul privat al
statului.
Administrarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare este asigurată, în prezent pe cea mai mare parte a suprafeţelor
amenajate (peste 95%) de către Regia Autonomă a îmbunătăţirilor Funciare, înfiinţată în 1994. Instituţiile
publice, societăţile comerciale, asociaţiile de fermieri şi alţi agenţi economici administrează numai 2,5% din
amenajările de irigaţii, 4,0% din cele de desecare -drenaj şi 3,0% din cele de combatare a eroziunii solului.
Până în anul 1990 finanţarea proiectării, execuţiei, întreţinerii şi exploatării lucrărilor s-au făcut în proporţie de
95% de către stat. După o perioadă de tatonări, din anul 1994 statul român subvenţionează cheltuielile cu energia
electrică necesară pompării apei pentru irigaţii şi pentru evacuarea apei din desecare-drenaj, indiferent de cel
care administrează lucrările, precum şi pentru întreţinerea şi reparaţia lucrărilor din patrimoniul Regiei
Autonome a îmbunătăţirilor Funciare. Beneficiarii lucrărilor suportă, pe bază de tarife, cheltuielile pentru
exploatarea lucrărilor.
Fondurile alocate de la bugetul de stat pentru întreţinerea şi repararea lucrărilor nu asigură menţinerea în stare de
funcţionare a tuturor amenajărilor. în perioada 1990-1997 gradul de utilizare a amenajărilor de irigaţii, respectiv
suprafaţa efectiv irigată anual, a fost de 4-70% în funcţie de:
-condiţiile climatice;
-fondurile alocate;
-interesul proprietarilor de terenuri şi modul de amenajare a sistemelor;
-costul serviciilor prestate.
Activitatea de exploatare a amenajărilor de îmbunătăţiri funciare în general, şi de irigaţii în special, este
dependentă acum şi în perspectivă şi de condiţiile de dezvoltare a fermelor private, de interesul pentru cultivarea
terenurilor cu culturi de mare randament.
înainte de 1989, deţinătorii de terenuri amenajate erau în principal, întreprinderile agricole de stat (IAS-uri) şi
cooperativele agricole de producţie (CAP-uri). Fostele IAS-uri au devenit societăţi comerciale.;
60

acestea deţin încă o pondere de circa 30% în ceea ce priveşte suprafaţa amenajată pe care o deţin, în viitorul
apropiat vor urma procesul de privatizare.
Asociaţiile agricole şi fermierii individuali, succesori ai fostelor CAP-uri solicită prea puţin serviciile specifice
pentru irigarea culturilor şi evacuarea apelor excedentare de pe terenurile pe care le deţin. Arendaşii (societăţile
comerciale, asociaţii, persoane fizice) care au luat în arendă, potrivit legii nr. 16/1994, terenuri de la fermierii
individuali nu au un procent semnificativ din suprafaţa amenajată, dar pot deveni un partener important, în viitor,
în ceea ce priveşte exploatarea amenajărilor de irigaţii.
Majoritatea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare şi îndeosebi cele de irigaţii, deservesc suprafeţe de teren
agricol organizate iniţial pentru marea proprietate, cuprinzând staţii mari de pompare, canale magistrale şi
principale, cu lungimi pe teritoriul mai multor sate, comune sau chiar judeţe.
Condiţiile în care au fost realizate amenajările de îmbunătăţiri funciare - ritm extrem de ridicat, cu capacităţi de
circa 200 mii ha pe an, valori specifice reduse de investiţii, soluţii adesea forţate din punct de vedere al
consumului de energie - au condus la unele situaţii care impun în prezent următoarele măsuri:
♦ adaptarea unor lucrări de irigaţii, desecări, combaterea eroziunii solului la noile condiţii de proprietate şi la
principiile economiei de piaţă;
♦ modernizarea echipamentelor de irigaţii;
♦ valorificarea naţională a apei şi energiei, vizând creşterea randamentului amenajărilor, sporirea producţiilor
agricole şi protecţia mediului.
Adaptarea şi fracţionarea acestora la actuala structură şi formă de proprietate din agricultură implică investiţii şi
eforturi pentru realizarea şi modernizarea lucrărilor, precum şi perfecţionarea formelor organizatorice de
exploatare a amenajărilor.
în perioada 1992-1994 pe baza acordului de împrumut BIRD RO nr. 3363/1991 privind împrumuturi critice şi
asistenţă tehnică, încheiat la solicitarea Guvernului României şi aprobat de Parlamentul României prin legea
57/1991 a fost elaborat studiul "Irigaţii şi desecări-drenaje în România". Obiectivul principal al studiului,
elaborat de firma britanicăB&P, în asociere cu firma Hunting Technical Services şi S.C. ISPIF S.A. Bucureşti, a
fost de a pune la dispoziţia Guvernului şi a Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei planuri de investiţii pe
termen scurt şi lung pentru reabilitarea şi modernizarea sectorului de irigaţii, inclusiv a lucrărilor de desecare
drenaj aferente acestui sector.
Principalele concluzii evidenţiate de acest studiu au fost:
61

♦ amenajările de irigaţii de pe o suprafaţă de 1,36 mii. ha sunt viabile pe termen scurt, urmând a fi reabilitate şi
modernizate într-o perioadă de 10 ani;
♦ amenajările de irigaţii de pe circa 200 mii ha situate în Lunca Dunării, pot fi menţinute în exploatare, în funcţie
de eficienţa irigaţiei;
♦ amenajările de irigaţii de pe circa 172 mii ha prezintă viabilitate marginala şl ar putea fî avute în vedere la
reabilitare pe baza unor studii de detaliu;
♦ subvenţiile din parte statului pentru întreţinerea, exploatarea şi repararea lucrărilor precum şi pentru investiţii
în amenajările de irigaţii neviabile, rezultate prin studii ar trebui reduse treptat.
Costul total al lucrărilor de reabilitare şi modernizare a amenajărilor viabile a fost evaluat în acea perioadă la
638,2 mii. dolari SUA.
Asolamentele propuse şi care pot fi modernizate şi reabilitate conţin un procentaj ridicat la culturi valoroase:
porumb (51%), grâu şi orz (22%), soia (7%), floarea soarelui (6%), sfeclă de zahăr (4%) şi altele care pot
conduce la un spor de producţie total estimat la 9182, 6 mii. dolari SUA.
Gradul de utilizare a amenajărilor de irigaţii în urma reabilitării şi modernizării va creşte de la valorile frecvente
cuprinse între 10-40% la 62-68% în cazul amenajărilor mari şi până la 85% în cazul amenajărilor mici şi
mijlocii.
Implementarea efectivă a prevederilor studiului "Irigaţii şi drenaje-desecări" se materializează în măsura în care
se identifică şi se asigură fondurile financiare necesare.
Prin studii şi analize de specialitate efectuate de unităţi de profil şi specialişti din România s-au evidenţiat şi alte
lucrări şi acţiuni de promovat în domeniul activităţilor funciare, între care menţionăm:
*♦* protecţia unor diguri de la Dunăre, afectate periculos de eroziunile de mal, în vederea evitării unor pagube
deosebit de mari pentru agricultură din incintele îndiguite, cu terenuri desecate şi irigate şi pentru alte obiective
economice, precum şi a unor posibile pierderi de vieţi omeneşti; *♦* reabilitarea prizelor de apă pentru irigaţii la
amenajările de la Dunăre;
♦ protecţia şi ameliorară solurilor degradate, în special în
Transilvania şi zona subcarpatică. A ....
In anul 1997 s-a elaborat un studiu care priveşte pregătirea unei
suprafeţe pilot de irigaţii, care să fie reabilitată cu prioritate în prima
fază, şi iniţierea înfiinţării asociaţiilor utilizatorilor de apă pentru
transferul managementului irigaţiilor.
62

Având în vedere importanţa lucrărilor de îmbunătăţiri funciare în agricultura României, se impune restructurarea
treptată a sectorului pentru eficientizarea irigaţiilor şi reducerea treptată a sarcinii funciare din partea statului,
antrenarea progresivă a proprietarilor de terenuri la managementul irigaţiilor, acţiune deosebit de actuală,
cuprinsă în programul de reformă şi strategia Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.
9
• In ; bugetul agriculturii, amenajările funciare trebuie să aibă prioritate absolută şi în ordinea următoare,
conform unui program naţional elaborat de MAAP:
9
^ revizuirea şi repararea amenajărilor de irigaţii prin lucrări de captare, pompare, transport, distribuţie şi
evacuarea apei, modernizarea acestora şi adaptarea la condiţiile gospodăriile reprivatizate şi a asociaţiilor
agricole;
^ prevenirea, combaterea eroziunii terenurilor precum şi a alunecărilor de teren pentru a stopa procesele de
degradare mai ales în zona colinară a Moldovei, prin protecţia solului, regularizarea scurgerii apei pe versanţi,
interzicerea defrişării plantaţiilor pomiviticole şi silvice;
^ reconstrucţia pădurilor şi perdelelor forestiere sau pomicole din zona de câmpie, mai ales în Muntenia şi
Oltenia, unde în ultimii ani au fost defrişate mii de ha de vegetaţie înaltă;
^ revizuirea amenajărilor de drenaj şi desecare prin lucrări de colectare, transport şi evacuare în emisari a apei în
exces, în scopul asigurării unei utilizări eficiente a terenurilor afectate de exces de umiditate;
^ îndiguirea şi regularizarea cursurilor de apă în vederea protejării terenurilor, localităţilor şi drumurilor
împotriva inundaţiilor;
9~
^ aplicarea de lucrări agropedoameliorative pe terenurile degradate de industrie prin poluare de la centrele
termice, de la exploatările miniere şi combinatele chimice, cu reziduri petroliere de la sonde, rafinării, conducte
magistrale de petrol, pe terenurile sărăturate, acide şi pe nisipuri, pentru redarea lor în circuitul agricol.
Aceste priorităţi trebuie să se integreze în cadrul unui program complex, pe zone ecologice, agricole şi bazine
hidrografice, accentul punându-se pe obţinerea an de an a unor recolte ridicate şi sigure.
Un proiect de îmbunătăţiri funciare pus în practică îl constituie redarea în circuitul agricol a terenurilor nisipoase
din sudul Olteniei. Cu investiţiile alocate de stat s-au amenajat 96 mii ha nisipuri irigate, în perimetrul cărora
alături de culturi cerealiere întâlnim puternice enclave horticole.
63

Proiectarea, cercetarea ştiinţifică şi sistemul de monitoring trebuie să fie în continuare finanţate de la buget, la
care să contribuie cu o anumită cotă şi noii beneficiari de sisteme.
La ora actuală fondurile destinate acestui domeniu sunt destul de reduse cu tot efortul statului. Astfel, costurile
pentru întreţinerea, repararea şi exploatarea sistemelor de irigaţii sunt suportate 85% de către Regia Autonomă a
îmbunătăţirilor Funciare, la acestea adăugându-se cheltuielile cu consumul de energie electrică
Beneficiind de un împrumut nerambursabil din parte Guvernului Olandei prin Banca Mondială, în anul 1999 s-a
derulat un program de asistentă tehnică în vederea dezvoltării de asociaţii ale utilizatorilor de
99
apă pentru irigaţii. Această asistenţă a vizat:
□ elaborarea legislaţiei necesare formării asociaţiei utilizatorilor de apă;
□ elaborarea programului detaliat pentru implementarea asociaţiei utilizatorilor de apă la nivel de pilot în zonele
identificate;
□ începerea procesului de formare a asociaţiei utilizatorilor de
apă.
Este necesară şi repunerea în funcţiune a sistemului naţional şi zonal de supraveghere, evaluări, prognoză şi
avertizare privind efectele tehnologice, economice şi ecologice ale lucrărilor de îmbunătăţiri funciare.
Supravegherea metodologică a activităţii asociaţiei utilizatorilor de apă revine Oficiului de reglementare a
asociaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii din cadrul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.
Lucrările de îmbunătăţiri funciare, de interes naţional şi local, sunt parte componentă a planurilor de amenajare a
teritoriului, se corelează cu lucrările de gospodărire a apelor, cu lucrările hidrotehnice, silvice, cu amplasarea
căilor de comunicaţii şi de cadastru general, precum şi cu opţiunile beneficiarilor de terenuri.
în România există zone agricole importante afectate de secetă, exces de umiditate, eroziune, inundaţii, sărăturare
etc. care diminuează producţia şi degradează solul. Unele zone, potrivit studiilor efectuate de instituţii de
specialitate, sunt în curs de aridizare.
Măsurile luate în prezent, prevăzute în strategia MAAP vizează:
* susţinerea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare prin direcţionarea resurselor bugetare spre investiţii în
modernizarea sistemelor de irigaţii-desecări;
* atragerea de investiţii străine pentru reabilitarea sistemelor de irigaţii, combaterea eroziunii solurilor,
amenajările de desecare-drenaj;
*** perfecţionarea organizării instituţionale etc.
64

CAPITOLUL VI STUDIU DE CAZ: AMENAJAREA HIDROAMELIORATIVĂ COMPLEXĂ "TERASA


COVURLUI" ÎN JUDEŢELE GALAŢI ŞI VASLUI
6.1 Amplasament şi condiţii naturale (clima, hidrologia, geotehnica, pedologia)
Sistemul de irigaţii Terasa Covurlui s-a realizat în perioada 1980-1989, fiind unul dintre cele mai mari sisteme
de irigaţii din ţara noastră, având o suprafaţă totală prevăzută a fi amenajată de 192895 ha în judeţele Galaţi şi
Vaslui.
Sistemul este amplasat în Câmpia Română, cuprins între Dunăre, Şiret şi Prut, o parte din acesta reprezentând
prelungirea sudică a podişului Moldovei. Din duprafaţa totală, circa 75% este situată pe terasă, iar circa 25% în
luncile râurilor şi văilor interioare.
Geografic, sistemul este străbătut de meridianul de 28° longitudine estică fiind elimitat astfel:
^ la est, râul Prut, reprezentând frontiera cu Republica Moldova;
^ la vest, râul Şiret şi în continuare râul Bârlad; ^ la sud, fluviul Dunărea;
^ la nord, limita este o linie convenţională ce delimitează cotele înalte de cele joase, diferenţa de nivel fiind mai
mare de 280 m. Suprafeţele înalte sunt considerate nepretabile la irigat, reprezentând teren accidentat.
Din punct de vedere geomorfic, perimetrul se caracterizează prin trei tipuri de forme de relief:
(a) Zonele depresionare ale râurilor Şiret şi Prut, cu formaţiuni specifice de luncă, cu nivel freatic influenţat
direct de nivelul apei din râurile respective şi de precipitaţii cu depozite grosiere sau fine, pe care se formează
solul cu conţinut diferit de humus;
(b) Câmpia propriu-zisă, caracterizată printr-un relief de platformă, cu cote ale terenului cuprinse între 100-150
m, microrelief în general plan sau ondulat, fragmentat în direcţia nord-sud, cu depozite de loess pe care s-au
format soluri de tipul cernoziomurilor, în diferite stadii de evoluţii;
(c) Câmpia piemontană înaltă, cu altitudini mai mari de 160 m, care ajung până la 250-280 m, zonă ce se
confundă cu cumpăna apelor între bazinul hidrografic Bârlad şi Şiret. Aceasta, numită
94

Câmpia Covurlui, reprezintă prelungirea spre sud a Câmpiei Moldovei.


Din punct de vedere geotehnic, platforma de bază este parţial acoperită cu sedimente şi formaţiuni precambriene,
astfel:
^ orizontul greu, alcătuit din calcare, gresii, conglomerate şi tufuri;
y orizontul uşor, alcătuit din argile, marne, nisip.
Rocile friabile, uşor erodabile, au facilitat o puternică adâncire a văilor, divizând terenul, apărând astfel pante
care necesită lucrări de compensare a acestora pentru a crea un teren stabil.
Toate aceste formaţiuni sunt în mare parte acoperite de straturi adânci de pământ. Suprafeţele erodate se regăsesc
preponderent pe pante, unde procesul erozional este mai mare acesta fiind agravat şi de vechea metodă de
cultivare "din deal în vale". Solurile coluviale şi aluviocoluviale, s-au format pe văi, pe depozite aluviocoluviale
medii şi fine.
Climatic, perimetrul studiat se încadrează în cel continental temperat de stepă, de tip Bărăgan, cu temperatura
medie a anului de 10,1°C (temperatura minimă —27,9°C, cea maximă +33,2°C în luna august).
Media anuală a precipitaţiilor este de 449,1 mm (Tecuci - 467,0 mm; Galaţi - 425,0 mm). Media precipitaţiilor
înregistrată în perioada de vegetaţie (1 martie - 30 octombrie), a avut următoarele valori:
-Tecuci - 290,1 mm;
-Galaţi - 253,1 mm.
Teritoriul este caracterizat de o climă foarte secetoasă cu o evapotranspiraţie puternică, cu un deficit mediu anual
de umiditate de peste 3000 mc/ha. Precipitaţiile au în perioada de vegetaţie un caracter torenţial şi datorită
terenului în pantă, apa se scurge fară a fi folosită de către culturi.
Din punct de vedere pedologie, în zonele de podiş şi câmpie, unde roca de bază este constituită din depozite de
loess, se întâlnesc cernoziomurile şi solurile cenuşii. In unele zone din Câmpia Tecuciului, apar solurile de dune
în diferite stadii de fixare şi evoluţie, iar în luncile principalelor râuri şi văi interioare, unde roca de bază este
constituită din depozite aluviale şi deluviale, se întâlnesc soluri aluviale, în diferite stadii de evoluţie cu texturi
variate.
Caracteristica zonei Covurlui este gradul ridicat de fertilitate al solurilor, care în condiţiile aplicării unor
agrotehnici avansate, inclusiv aplicarea irigaţiilor, conduce la obţinerea de producţii constant ridicate.
In vederea unei bune implementări a lucrărilor de irigaţii şi a altor lucrări agricole, solurile au fost grupate în
funcţie de panta terenului, de gradul de eroziune a solului, de faza de gleizare şi de salinizare,
95

recomandându-se cele mai adecvate măsuri de conservare a solurilor şi de creştere a fertilităţii lor astfel:
Grupa I - Pământuri irigabile, fară restricţii, includ o suprafaţă de 80000 ha (41,5%). Pe aceste terenuri metoda
de irigaţie trebuie folosită în funcţie de mărimea pantei, gradul de eroziune.
In depresiuni, este necesară căptuşirea canalelor de alimentare pentru a evita pericolul pierderilor de apă, care la
rândul lor pot provoca alunecările taluzelor canalelor.
Pe aceste terenuri, pot fi plantate culturi prăsitoare fară restricţii.
Grupa a Il-a - Terenurile arabile cu mici restricţii (cernoziomuri moderat erodate, depozite aluviale gleice) includ
o suprafaţă de 56000 ha (29,5% din suprafaţă). Aceste terenuri necesită lucrări moderate de combatere a
eroziunii solului, lucrări de drenaj, nivelare, scarificare pentru terenurile cu exces de umiditate, lucrări agricole
pe curbele de nivel, uneori în benzi, volume de irigaţie care să evite insuficienţa apei în sol.
Grupa a IlI-a - Terenuri cu restricţii severe (terenuri cu pante erodate, uneori cu eroziuni adânci ale dunelor
nefixate, mlaştini salinizate, soloneţuri, solonceacuri). Aceste terenuri, adânc erodate, sunt excluse de la irigat,
panta lor fiind de 12%.
Este inclusă o suprafaţă de 57000 ha (29,5% din suprafaţă), din care, 15000 ha se pretează la irigat cu măsuri
speciale.
Măsurile recomandate sunt următoarele:
^ pentru terenurile în pantă şi zonele înmlăştinite este preferată existenţa canalelor, a culturilor în benzi, benzi
înierbate, nivelarea şi modelarea terenului, lucrări de amendare, fertilizare, irigaţii prin aspersiune cu norme
mici, controlate;
^ terenurile excluse de la irigare, care fac parte din grupa a IlI-a, sunt erodate în totalitate sau cu pante mari care
trebuiesc nivelate şi altele, parcurse de făgaşe ale unor râuri secate, toate acestea necesitând investiţii pentru
reabilitare.
Relaţia sol-plantă pe suprafeţele ce vor fi irigate necesită a acestea să fie pretabile pentru anumite culturi.
Prin introducerea irigaţiilor s-au creat condiţii de extindere a unor culturi, care în prezent există pe suprafeţe
reduse din cauza precipitaţiilor reduse. Acestea sunt: soia, fasole, porumb, lucerna şi cartofi. Culturi care se
pretează la irigat sunt următoarele:
96

Tab. 25
Clasa de Cultura Suprafaţa Tipul de sol
pretabilitate
IFoarte bună Toate plantele (grâu, soia, porumb, fi. 57,900 -cernoziom
soarelui, sf. de zahăr, legume, vie, culturi -depozite moderate de
furajere, arbori) humus aluviale
-soluri aluviale (conţinut
moderat de humus carbonat)
2 Bună Toate plantele 50,320 18,353 -humus aluvial uşor -cernoziom
3,848 uşor erodat -terenuri mlăştinoase

3 Moderate -grâu, orz, porumb 14,031 8,880 -soluri gleice aluviale -soluri
-fl. soarelui, lucerna 14,800 3,256 nisipoase -soluri aluviale uşor
-sf. de zahăr, vie, arbori, legume salinizate
-ierburi perene -soluri moderat erodate

4 Mică -grâu, orz, porumb, culturi furajere, ierburi 21,135 -terenuri cu pante mai mari de 10%
perene
Din punct de vedere hidrogeologic, s-au constatat următoarele:
• la puţurile de drenaj ce se execută trebuie să se aibe în vedere condiţiile geotehnice şi suprafeţele unde pot fi
interceptate nivelurile freatice;
• apa subterană se poate întâlni la diferite niveluri, în fucţie de morfologia terenului, între 0-28 m astfel:
-pe terasă apa subterană este cantonată sub 25 m în zona de nord şi est şi 3-10 m, în zona de sud şi vest unde
trecerea de la luncă la terasă este lentă.
-în luncă apa freatică se întâlneşte între 0-1,5 m, acolo unde nu sunt aplicate lucrări de desecare şi între 1,5-2 m
în incintele îndiguite şi desecate.
Direcţia de scurgere în subteran este către văile interioare, în general către văile râurilor Bârlad, Şiret şi Dunăre.
Pantele au valori cuprinse între 2-6%.
Nivelul freatic în lunca inundabilă a râului Şiret este în conecţie cu variaţia nivelului râului, aceasta având rol
drenant sau de aport, mărind suprafaţa din luncă cu nivel freatic ridicat. Nivelul freatic în lunca râului Prut,
variază în funcţie de frecvenţa precipitaţiilor. Este cunoscut că solurile saturate cu apă sunt formate din aluviuni
argiloase, nisipoase, nămoluri argiloase şi argile nisipoase sau o mixtură eterogenă a acestor texturi.
Permeabilitatea solului are valori de 0,06-6,0 m/zi, în cea mai mare parte între 0,1-2 m/zi. în cazul întinderilor
ocupate propriu-zis de
97
I

apă, formate din nisipuri, pietrişuri şi amestec de nisip şi pietriş, valorile obţinute au fost de 8-40 m/zi.
9'
Din punct de vedere hidrologic reţeaua hidrografică este dezvoltată fiind formată din următoarele cursuri de apă:
fluviul Dunărea, râurile Şiret, Prut şi Bârlad şi pâraiele Cozorel, Călmăţui, Geru, Suhurlui, Lozova, Mălina şi
Chineja
Aceste cursuri de apă pot servi la emisari pentru evacuarea apei în
exces.
Urmare a studiului prin care s-a analizat introducerea irigaţiilor în sistemul Câmpia Covurlui, rezultă că din
suprafaţa irigabilă de 192895 ha, 40000 ha pot fi irigate prin brazde şi 152895 ha, prin aspersiune, terenurile cu
pante mai mari de 3%, fiind selectate pentru brazde.
Pentru calculul cerinţelor de apă în sistem au fost stabilite zonele de influenţă la cele două staţii meteorologice
Galaţi şi Tecuci, stabilindu-se zonele influenţate de contribuţia freatică atât în terasă cât şi în albia majoră a
râurilor.
Zonele interesate sunt următoarele:
• Zona hidroameliorativă 33 Tecuci................... 130546 ha
Din care cu contribuţie freatică.................................. 37500 ha
9
• Zona hidroameliorativă 37 Galaţi................... 62349 ha
9
Din care cu contribuţie freatică................................. 14500 ha
9
Din studiile făcute, în special geomorfologia, caracterizarea cadrului natural, subliniază un relief cu o reţea
hidrografică care împarte intervalul în interfluvii, uneori cu pante netezi de la nord către sud, alteori cu pante
accentuate.
Din punct de vedere geotehnic, întreaga zonă a avut depozite cuaternare de loess, care au fost adânc erodate,
facilitând penetraţia în roca mamă, formată din nisipuri, pietrişuri şi argile.
In zonă se întâlneşte următoarea stratificaţie:
• în zona de nord-vest, loessul are ca suport nisipurile cimentate şi marmele nisipoase;
• în zona centrală stratul suport al loessului este format din argile şi argile mărmoase cenuşii cu intercalaţii
nisipoase;
• zona estică (dealurile Prutului) au ca suport nisipurile necimentate.
Depozitele loessoide, de cea mai mare răspândire, ocupă 85% din suprafaţă.
Din punct de vedere al tasărilor totale în urma înmuierilor, loessurile prezintă următoarele caracteristici:
• zona vestică şi nord-vestică, unde loessul are grosimi de 6-12 m, înregistrează tasări de 5-15 cm.
98

• zona cuprinsă între pârâul Corozel până în dreptul comunei Griviţa (central) grosimea depozitelor creşte la 12-
20 m, iar tasările totale cresc la 15-30 cm.
• în spaţiul Valea Gerului - Valea Lozova depozitele au grosimi de peste 30 m, iar tasările înregistrează 40-45
cm.
• în spaţiul dintre Valea Lozova şi Prut, depozitele loessoide depăşesc 40 m, iar tasările cresc la 60 cm.
Pentru primele trei zone depozitele sunt stabile, insensibile la înmuiere şi nu prezintă fenomene de lunecare.
In ultima zonă loessurile au caracter de sensibilitate la înmuiere, fapt pentru care căptuşirea reţelei de canale se
recomandă să se facă după 2-3 ani de funcţionare cu apă, după ce s-au consumat tasările.
• în zona cuprinsă între comuna Griviţa, Călmăţui şi calea ferată Galaţi - Tecuci se dezvoltă un depozit aluvo-
deluvial provenit din remanierea terenurilor loessoide a căror granulometrie se situează în domeniul argilelor
prăfoase. Aceste depozite au de asemenea sensibilitate la înmuiere, în prezent neafectate de fenomene fizico-
geologice.
• terenuri cu eroziune redusă (nisipuri, nisipuri prăfoase şi caracter de pământuri afuiabile care pun probleme în
ceea ce priveşte fundarea construcţiilor fiind evidenţiate pe o fâşie paralelă cu râul Şiret -prima terasă - între
localităţile Hanu Conachi şi Ungureni).
• în lunci îşi fac apariţia aluviunile recente sau mâlurile necoezive, pământuri care de asemenea pun probleme în
ceea ce priveşte fundarea construcţiilor.
Pantele sunt în general superficial erodate, în special acolo unde este teren arabil, cultivându-se după metoda
"din deal în vale" care era folosită în trecut.
Pe zone întinse, pentru stoparea eroziunii au fost eecutate lucrări de combatere a eroziunii solului.
In lunca râurilor Şiret şi Bârlad, se găsesc zone largi cu umiditate parţial drenată.
Texturile acestor depozite aluviale, au un conţinut ridicat de nisip, facilitând execuţia unor lucrări de drenaj,
dând posibilitatea eliminării excesului de umiditate şi obţinerea de recolte mari.
în zonă sunt soluri formate din cernoziom, bogate în humus, cu potenţial fertil ridicat: zonele erodate şi zona de
luncă necesită măsuri speciale, putând fi protejate.
Producţiile agricole au valori ridicate în anii cu precipitaţii normale şi valori mici în anii fără precipitaţii, fiind
astfel necesare irigaţiile care să dea rezultate bune.
Balanţa apei în sol a fost făcută pentru fiecare cultură obţinându-se normele de irigaţii cerute în fiecare lună a
anului pentru fiecare cultură şi staţiune luată în considerare.
99

Rezultatele calcului normei de irigaţie pentru probabilitatea de 80% şi de 50%, sunt date în tabelul de mai jos:
Tab. 26
STAŢIUNEA ŞI CULTURA NORMA DE IRIGAŢIE (mc/ha)
80% 50%
Staţiunea Galaţi
1. Grâu boabe 2400 1800
2. Fasole 3000 2400
3. Porumb 4800 4000
4.Floarea soarelui 4000 3200
5. Sfeclă de zahăr 5600 4800
6. Cartofi 3200 2400
7. Soia 4800 4000
8. Lucerna 7000 6000
Staţiunea Tecuci
1. Grâu boabe 2500 2000
2. Fasole 3000 2000
3. Porumb 3500 2800
4. Floarea soarelui 3500 2300
5. Sfeclă de zahăr 4200 3500
6. Cartofi 4220 3500
7. Soia 3500 2800
8. Lucerna 5400 4500
Studiile pedoclimatice, care au fundamentat elaborarea documentaţiei aprobate, conduc la necesitatea realizării
lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, cu atât mai mult cu cât tendinţa mondială de
9"9
aridizare a climatului va afecta zona luată în studiu.
6.2 Prezentarea sintetică a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare prevăzute a se realiza în perimetrul studiat
6.2.1 Analiza concepţiei de proiectare, avută în vedere la data realizării lucrărilor
Promovarea documentaţiei şi implicit a investiţiei aferente, a avut ca motivaţie:
9
^ structura de proprietate corespunzătoare organizării funciare de tip socialist (75% - C.A.P., cu suprafeţe
cuprinse între 3000 şi 8000 ha şi I.A.S. - 25%), care permitea o amenajare şi exploatare globală a teritoriului;
^ -coordonarea centralizată a resurselor financiare, în scopul ocupării forţei de muncă, fară a se ţine cont de
eficienţa strict economică a investiţiei, considerându-se că factorul socio-politic primează în
100

dezvoltarea problemelor sociale ale zonei, eventualele pierderi investiţionale, fiind rezolvate la nivel de
economie globală.
^ -analiza investiţiei sub aspectul sporului de producţie agricolă a condus la necesitatea realizării investiţiei, cu
atât mai mult cu cât resursele necesare (pentru exploatare agrotehnică şi aplicarea udărilor erau disponibilizate
din fonduri centralizate), iar rezultatele acestor lucrări (de vârf şi acum în agricultură), puteau fi valorificate (la
preţ de dumping), totuşi cu avantaje economice în acele condiţii.
Baza de proiectare a lucrărilor din perimetrul analizat au contituit-o studiile cadrului natural (la nivel european la
acea dată), care au condus la necesitatea implementării în zonă a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, în scopul
punerii în valoare a potenţialului productiv al solului caracteristic zonei şi conservării mediului.
Soluţiile privind amenajările pentru irigaţii, drenaj - desecare, combaterea eroziunii solului, etc, nu au ţinut cont
de normativele internaţionale privind ocuparea terenului de către lucrări şi eficienţa lucrărilor de sine, datorită
orientării impuse de politica de stat în acel moment.
Dacă nu s-a putut ţine seama de satisfacerea nevoilor micilor proprietari (sub aspectul lucrărilor de îmbunătăţiri
funciare), pentru că aceştia nu existau, dacă sistemul de irigaţie nu a putut fi echipat corespunzător cerinţelor
tehnice (automatizare, dispecerizare, contorizare), analiza tehnică şi soluţiile propuse pentru această amenajare,
duce la concluzia că, strict sub aspect tehnic cu intervenţi minore din punct de vedere investiţional se adaptează
optim la condiţiile zonei studiate.
6.2.2. Capacităţi
Condiţiile naturale ale perimetrului studiat au impus necesitatea realizării unui complex de măsuri
hidroameliorative, de irigaţii, desecări, drenaje, combaterea eroziunii solului, regularizări de văi şi amenajări a
terenurilor sărăturate, după cum urmează:
-Amenajărinoi deirigaţii......................................... 177400 ha
-Completări, modernizări şi racorduri sisteme de irigaţiel5500 ha
-Desecări noi............................................................. 10400 ha
-Completări şi modernizări desecări...........................38100 ha
-Drenaj închis.............................................................. 11400 ha
-Ameliorarea terenurilor sărăturate............................ 3944 ha
-Combaterea eroziunii solului......................................67000 ha
-Regularizări văi......................................................... 171,8 km
în tabelul de mai jos se prezintă capacităţile şi costul investiţiei pe genuri de lucrări apobate (reactualizate în
preţuri - decembrie 1995)
101

Tab. 27
Denumire amenajări U.M. Prevederi proiect
Capacitate Valoare totală (mii. lei)
Irigaţii ha 192895 1313160
Desecări ha 48500 77991
Drenaje ha 11400 15918
Ameliorare săraturi ha 3944 7207
Combaterea eroziunii solului ha 67000 38157
Regularizări de văi km 171,8 174722
Baraj Suhurlui mii. mc 144 140395
Total General - - 17675500
În cadrul acestui studiu, având în vedere noua structură de proprietate asupra terenurilor agricole în care
proprietatea particulară are o pondere de 75% în perimetrul studiat, nu se va insista asupra continuării unor
lucrări cum sunt: desecări, drenaje, combaterea eroziunii solului, regularizări de văi şi amenajarea terenurilor
sărăturate, ci numai asupra lucrărilor de irigaţii.
Amenajarea pentru irigaţii a Câmpiei Covurlui, în suprafeţe de 192895 ha, a fost aprobată în 1980, finanţarea
fiind prevăzută a se face în cooperare cu B.LR.D.
Pentru amenajările de irigaţii, necesarul de apă a fost stabilit pentru anul secetos cu asigurare de 80%, rezultând
a fi prelevat anual un volum brut de circa 926 mii. mc. Sursa de apă o constituie fluviul Dunărea pentru 92% din
suprafaţă, şi râurile Şiret şi Prut, pentru restul de 8%.
Se propune ca suprafaţă amenajabilă pentru irigaţie de 192895 ha să fie alimentată astfel:
-172549 ha din Dunăre prin SPA Dunăre şi SRP Ghimia (existent);
-14175 ha din Şiret prin SPA Vameş şi SPA Lieşti; -6171 ha din Prut prin SPA Şiviţa (existent). Debitul de apă
necesar, de 63,5 mc/s se asigură prin:
-SPA Dunăre...............................54,5 mc/s
-SPA Ghimia................................9,0 mc/s
Suprafaţa totală proiectată pentru a fi irigată este de 192895 ha, fiind deservită de şase staţii de pompare de bază
din care una la Dunăre (SPA Dunăre cu Q = 54,5 mc/s), două staţii pe Prut (SPA Ghimia -reversibilă cu Q = 9,0
mc/s şi SPA Prut cu Q = 3,2 mc/s), trei staţii pe Şiret (SPA Lieşti cu Q - 3,2 mc/s, SPA Vameş cu Q = 4,2 mc/s,
SPA Plutitoare cu Q = 3,6 mc/s).
102

Câmpia Covurlui este prevăzută a se iriga de 112 staţii de pompare de punere sub presiune, iar o suprafaţă de
7262 ha este udată gravitaţional.
In cadrul proiectului au fost încorporate şi o serie de amenajări locale existente prevăzute a fi modernizate, care
au ca sursă de alimentare râul Şiret prin punctele de pompare SPA Vameş şi SPA Lieşti, cu o suprafaţă totală de
15992 ha. Staţia de pompare SPA Dunărea are o înălţime de pompare de 5,5 mx,a,5 preluarea pe Dunăre
facându-se gravitaţional, când sunt nivele ridicate, economisindu-se energie electrică (martie-iunie).
După pompare, apa este condusă pe canalul magistral luncă până la punctul de repompare Vânători unde sunt
prevăzute două staţii de repompare:-
-SRP 1 Vânători, Q = 46,0 mc/s - pentru ramura vest; -SRP 17 Vânători, Q = 17,5 mc/s - pentru ramura est.
SRP 1 ridică apa pe terasa înaltă care alimentează 135800 ha şi SRP 17 repompează apa în CA 1 Chineja, care
alimentează circa 20600 ha în zona estică a sistemului deservită de canale CP 1 şi CP 2.
Alimentarea cu apă a suprafeţelor deservite de canale se face în perioada aprilie-iunie şi septembrie-octombrie,
direct din Dunăre, stocul de rezervă din acumulare folosindu-se numai în lunile iunie-august.
Schema hidrotehnică necesită numeroase trepte de repompare, deoarece relieful este foarte frământat, cu
diferenţe foarte mari de nivel, cu preponderenţă în extremităţile nordice ale sistemului. Datorită acestei situaţii,
din totalul energiei estimate a se consuma în exploatarea sistemului în ideea amenajării integrale, pentru
repompări, revine un procent de 70%.
Lungimea totală a reţelei de irigaţii este de 375 km, relief accidentat, cu numeroase văi, a impus traversarea
acestora adoptându-se soluţia cu sifoane metalice. Amenajările interioare de irigaţii sunt soluţionate prin
conducte îngropate, presiunea fiind creată de staţii de repompare). In ceea ce priveşte metoda de udare s-a optat
pentru o aspersiune, iar la cererea beneficiarului s-a renunţat, în 1990, la amenajările bivalente pe cele 32000 ha
prevăzute iniţial.
Relieful suprafeţei afectată de lucrări este foarte frământat şi a condus la o schemă ce necesită numeroase trepte
de pompare. Situaţia este mai pregnantă în extremităţile nordice ale celor două ramuri principale: ramura est şi
ramura vest, unde pantele se accentuează.
Aceste zone se găsesc în curs de execuţie pe ramura estică, şi în general neatacate pe ramura vestică, sitaţie care
în linii mari poate fi apreciată ca favorabilă în actuala stare a investiţiilor pentru irigaţii.
In Anexa nr. 3 se prezintă situaţia repartiţiei suprafeţelor pe trepte de pompare şi stadii de realizare pe ramuri.
103

Pentru realizarea lucrărilor de irigaţii, pe întreaga suprafaţă aprobată,


sunt necesare următoarele volume de lucrări:
-terasamente excavate........................................133 miL mc
-căptuşeli canale cu beton monolit ...................1343 miL mc
-căptuşeli canale cu dale....................................3408 miL mc
-betoane turnate, din care:
- simple............................................... 370 mii. mc
-armate................................................ 284 mii. mc
-conducte metalice cu diametre mari........................48 mii t
din care:
- pentru conducte refulare........10 mii t
- pentru sifoane....................... 38 mii t
- alte confecţii metalice............................................1,9 mii t
- conducte îngropate (PVC, azbo).............................100 km
- conducte îngropate din oţel................................. 13 mii t
6.2.2 Acumularea Suhurlui
Suprafaţa ce se irigă din acumularea Suhurlui şi care face parte exclusiv din sistemul de irigaţii "Câmpia
Covurlui", este de 37905 ha, care face parte din suprafeţele de teren neatacate, având repartiţia pe trepte de
pompare, după cum urmează: 6304 ha - treapta a IV-a; 28372 ha - treapta a V-a; 3193 ha - treapta a Vl-a (fig. 4 ).
104

Schema hidrotehnică aprobată impune pentru pomparea apei din Dunăre o acumulare de rezervă de 144 mii. mc,
volum exploatabil în anul cu probabilitate de 80%, pentru compensarea vârfurilor de consum din lunile iunie-
august.
Lucrarea este situată la nord de satul Suhurlui, folosind topografia terenului care prezintă în această zonă o vale
cu lărgimea de peste 1 km şi versanţi de peste 50 m înălţime. Pentru realizarea acumulării s-au scos definitiv din
circuitul agricol 1185 ha pentru ampriza lacului şi a barajului.
Necesitatea acumulării de rezervă a fost impusă în urma studiilor de gospodărire a apelor întocmite de institutul
de specialitate şi se justifică atât din restricţiile cerute de navigaţia fluvială pe Dunăre în aval de Galaţi, cât şi din
motive tehnico-economice precum:
• reducerea debitului instalat la Dunăre, de la 104,0 mc/s la 63,5 mc/s;
• reducerea debitului instalat la SRP 1 Vânători şi a Canalului Magistral CMT şi toate construcţiile aferente, de
la 80,0 mc/s la 45,0 mc/s;
• reducerea capacităţii de transport a canalului CMT 1 şi a construcţiilor aferente (poduri şi sifoane);
• reducerea debitului instalat la SRP 2 Tudor Vladimirescu de la 41,4 mc/s la 25,0 mc/s, justificat de necesitatea
umplerii lacului în afara perioadei reci când consumul naţional creşte;
• aplatizarea consumului energetic în perioada 23 martie - 10 octombrie;
• reducerea puterii energetice faţă de varianta fară acumulare cu 67 MW
Acumularea Suhurlui are rolul de a suplimenta debitul capabil al SRP 2, în lunile iulie şi august pentru ploturile
alimentate din CP 6 şi CP 7, precum şi o parte din ploturile în aval de SRP 3.
Caracteristicile funcţionale ale acumulării sunt următoarele:
-volum total.................................................................. 56,5 mii. mc
-volum exploatabil în anul cu probabilitate 80%...........4,0 mii. mc
-volum util în anul cu probabilitate 50%.....................33,0 mii. mc
-nivel minim de exploatare....................................74,0 nivel M.B.
-nivel normal de retenţie......................................99,20 nivel M.B.
-cota de coronament........................................... 133,25 nivel M.B.
-volum mort al acumulării sub cota 74,00................. 5,2 mii. mc
Pe lângă rolul ei în schema hidrotehnică, acumularea mai are următoarele folosinţe:
• atenuarea viiturilor şi protecţia împotriva inundaţiilor a localităţilor şi a suprafeţelor aval pe zona dintre
localitatea Suhurlui şi
106

vărsarea văii în râul Şiret (aproximativ 30 km). Debitul maxim corespunzător asigurării 5% în regim natural este
de 108 mc/s, iar debitul atenuat prin acumulare se încadrează total în albia regularizată a pârâului executată în
prezent. In situaţia unei viituri, care survine când lacul este parţial gol, aceasta este reţinută parţial în lac;
• amenajarea piscicolă a lacului prin populare cu puiet adus din pepinierele mai apropiate. Pentru acest scop în
ansamblul lucrărilor a fost prevăzută şi proiectată o gospodărie piscicolă;
• alimentarea cu apă a unor localităţi din vecinătatea lacului în care scop, în canalele de capacitate a lacului, este
prevăzută o rezervă de 3 mii. mc volum util.
Pentru realizarea construcţiilor la dimensiunile şi caracteristicile prezentate anterior, sunt prevăzute următoarele
volume de lucrări principale, care se prezintă sintetic mai jos:
a) Corp baraj
-decoperta mp 1450000
-umpluturi corp baraj mc 7065000
-avantradier baraj mc 235000
-protecţie taluz amonte mp 170000
(beton turnat pe loc)
-protecţie taluz aval mp 195000
-saltea drenantă mp 80500
-puţuri de drenaj ml 2200
forate

b) Construcţii
hidrotehnice mc 45000
-terasamente mc 2100
-beton simplu mc 41000
-beton armat t 364
-conducte metalice t 228
-echipament mc 1700
hidromecanic
-peree din piatră brută
Pe lângă lucrările de bază enumerate, sunt necesare o multitudine de lucrări conexe şi auxiliare din care
enumerăm:
*** dezafectarea construcţiilor din amplasament; *♦* linii de transport şi telecomunicaţii;
107

alimentarea cu energie electrică; *** recuperări de terenuri;


construcţii de exploatare; *♦* lucrări auxiliare (devierea apelor, drumuri tehnologice, etc). Pentru asigurarea
funcţionalităţii de bază a acumulării, din complexul de lucrări face parte şi staţia de pompare SRP 9, care preia
apa din acumulare în lunile de vârf la irigaţii şi o pompează în canalele CP 6, CP 7 şi CA 2.
6.3 Analiza stadiului de realizare şi punere în funcţiune a lucrărilor proiectate şi aprobate
6.3.1. Stadiul realizării şi punerii în funcţiune a lucrărilor pentru irigaţii
Până la sfârşitul anului 1990, s-a realizat circa 67% din volumul de investiţii, punându-se în funcţiune total sau
parţial peste 60% din capacităţile de irigaţii, desecări şi combaterea eroziunii solului şi sub 60% la celelalte
lucrări, respectiv amenajarea terenurilor sărăturate şi regularizări de văi.
In tabelul următor, se prezintă situaţia fizică de realizare a capacităţilor prevăzute:
Tab. 28
OBIECTIV U.M. PREVEDERI SITUAŢIA ACTUALA
PROIECT Recepţionate Atacate Neatacate
Irigaţii ha 192279 117732 37258 37905
Desecări ha 48500 33805 9580 5115
Drenaje ha 11400 4600 161 5629
Ameliorare ha 3940 483 175 3266
săraturi
Combaterea ha 67000 51792 7531 7677
eroziunii solului
Regularizări văi km 171,8 51,1 35,9 84,8
In ceea ce privesc lucrările de irigaţii recepţionate, acestea corespund suprafeţei de 117732 ha, pe care sunt
executate un număr de 64 staţii de pompare, 6 staţii de pompare de bază şi 13 staţii de repompare executându-se
în totalitate 228,7 km de canale (fig. ).
In perimetrul recepţionat mai sunt de finalizat lucrările de desecare, drenaje, combaterea eroziunii solului şi
regularizări de văi
108

precum şi unele lucrări de automatizări şi dispecerizări ale reţelei de canale reproiectate în condiţiile irigării la
cerere pentru care ar fi necesare echipamente speciale ce trebuiesc importate sau asimilate de industria noastră.
Volumele de lucrări executate pentru irigaţii sunt următoarele:
-terasamente excavate 119 mii. mc
-căptuşeli canale cu beton monolit 459 mii mp
-căptuşeli canale cu dale 2516,7 mii mp
-betoane turnate, din care:
simple 308,2 mii mc
armate 273,5 mii mc
-conducte metalice
din care: -cu diametre mari 9,67 mii t
-pentru sifoane 38 mii t
-alte confecţii metalice 1,34 mii t
9
-conducte îngropate (PVC, azbo) 2407,1 km
-conducte îngropate din oţel 8,75 mii t

Lucrările de terasamente din corpul barajului sunt executate în proporţie de peste 45% (s-au executat 3700 mii
mc din totalul de 7650 mii mc)
Din profilul longitudinal al barajului, în care s-a trasat cota executată, rezultă că în malul stâng barajul este
realizat până la cota medie de 88 m, la mijloc (în dreptul corpului orizontal) ajunge la cota de 70 m (conducta
orizontală nu este acoperită în întregime), pentru ca în malul drept să ajungă la cota de 75 m.
La ora actuală, datorită ploilor abundente din vara anului 1991, taluzul aval neînierbat a fost erodat având şiroiri
cu adâncimi de peste 2-3 m. Cariera de pământ a rămas nesistematizată ocupând şi în prezent aproape 80 ha ce
nu pot fi cultivate.
Până la sfârşitul anului 1992 când lucrările au fost sistate din lipsa fondurilor, s-au realizat lucrări reprezentând
67% din investiţia aprobată. Aceste lucrări au fost recepţionate, puse în funcţiune şi preluate de beneficiarul de
exploatare.
A . .....
In tabelul următor sunt cuprinse valorile investiţiei totale executate pentru lucrările de irigaţie, actualizate în
preţuri decembrie 1995:
109

Tab. 30
Denumirea lucrării U.M. Executat la 31.12.1995
Capacitate Valoare totală (mii. lei)

Irigaţii ha 117732 936453


Baraj Suhurlui mii. mc - 65415
Lucrările recepţionate care, pe capacităţi, se prezintă astfel, au avut ca efect, în urma exploatării, îmbunătăţirea
condiţiilor de aplicare a unei agriculturi specifice condiţiilor zonei colinare caracteristică perimetrului:
-irigaţii 117732 ha
-desecări 37241 ha
-drenaje 5750 ha
-ameliorare săraturi 888 ha
-C.E.S. 52189 ha
-regularizări văî 54,1 km

Prin punerea în valoare a potenţialului productiv al solului, datorită aplicării irigaţiilor (care au creat un
microclimat favorabil dezvoltării culturilor agricole, compensând deficitul natural de umiditate), s-au obţinut
sporuri de producţie însemnate, care au permis dezvoltarea rurală a zonei şi îmbunătăţirea condiţiilor sociale,
conducând la creşterea interesului pentru agricultură în zonă. S-au observat atenuări în ceea ce priveşte
fenomenul de eroziune de suprafaţă şi adâncime, ca şi al regimului torenţial de curgere al văilor. Ameliorarea
săraturilor a făcut posibilă obţinerea de producţii agricole de pe terenuri considerate neproductive.
Datorită realizării parţiale a acumulării Suhurlui, nu s-a obţinut decât o influenţă de ordin social, prin ocuparea
forţei de muncă din zonă.
6.3.2. Capacităţi în execuţie şi conservare
Starea lucrărilor începute şi neterminate reprezintă o situaţie deosebită datorită deciziilor ce trebuiesc cât mai
urgent luate, în legătură cu continuarea, sistarea şi/sau conservarea acestora.
Aceste lucrări se întind pe o arie de 37258 ha, unde la irigaţii realizările reprezintă peste 65% din valoarea de
investiţie alocată.
Astfel, sunt începute şi neterminate un număr de 21 de ploturi de irigaţie cu 16 staţii de pompare de punere sub
presiune, 6 staţii de
No

repompare, 89,7 km de canale incluzând canalele magistrale, principale şi de distribuţie cu construcţiile aferente
(sifoanele fiind deja executate), alimentările cu energie electrică şi alte lucrări din complexul de măsuri
prevăzute.
La lucrările de irigaţie, principalele lucrări frontale de captare, pompare şi aducţiune a apei sunt executate şi
recepţionate pentru întreaga capacitate aprobată.
După 1992, au fost practic sistate lucrările la 5 canale principale cu aducţiunile lor (terasamente,
impermeabilizan, construcţii hidrotehnice).
O mare parte din lucrările de desecări, drenaje, combaterea eroziunii solului şi regularizări de văi sunt situate în
perimetrul recepţionat, care condiţionează crearea unui regim hidric optim în sol şi obţinerea producţiilor
scontate.
Deasemenea, acumularea Suhurlui, care este prevăzută pentru înmagazinarea unui volum de 144 mii. mc apă în
vederea irigării celor 37300 ha neatacate, cât şi pentru "Extinderea Covurlui" (investiţie neaprobată), este
realizată în proporţie de 52%.
Pentru intrarea în exploatare a acumulării Suhurlui sunt executate: Staţia de pompare de la Dunăre (S.P.A.
Dunărea);
*** Staţia de repompare S.R.P. 1 Vânători (ramura Vest);
*♦* Canalul Magistral Terasă 1, cu amenajările aferente;
*♦* Staţia de repompare S.R.P. 2 Tudor Vladimirescu;
*** Canalul Magistral Terasă 2, până la CA 2;
* Parţial, canalul CA 2.
Volumele de lucrări necesare pentru finalizarea lucrărilor de irigaţie începute şi neterminate sunt următoarele:
-terasamente excavate 9500 mii mc
-căptuşeli canale cu beton monolit 6399 mii mp
-căptuşeli canale cu dale 238,2 mii mp
-betoane turnate, din care:
simple 39,6 mii mc
armate 5,6 mii mc
-conducte metalice din care:
cu diametre mari 155,8 t
-alte confecţii metalice 178,9 t
-conducte îngropate (PVC, azbo, 135,8 t
PREMO) 4,11
-conducte îngropate din oţel
Valoarea de investiţii necesară terminării lucrărilor atacate corespunzătoare suprafeţei de 37258 ha, este de
116953 mii. lei, respectiv 3,14 mii. lei/ha.
In

Din constatările făcute rezultă că efectul măsurilor de conservare este deosebit de redus, datorită faptului că în
timp, degradarea canalelor, a tranşeelor pentru pozarea conductelor, a escavaţiilor în general, ca şi a unor volume
de lucrări neterminate, este din ce în ce mai evidentă, conservarea având un efect benefic numai în cazul
depozitării şi protejării utilajelor tehnologice deja aprovizionate sau a materialelor cu posibilitate de depozitare
controlată.
Impactul socio-economic al încetării lucrărilor
încetinirea ritmului de execuţie a lucrărilor începând cu 1990 şi apoi sistarea lor, au atras după sine importante
pagube materiale care se răsfrâng asupra economiei naţionale:
♦ pierderi mari de suprafeţe scoase din producţia agricolă circa 1200 ha la care se adaugă 1250 ha ce reprezintă
cariere, barajul şi viitorul lac de acumulare Suhurlui;
♦ deteriorarea lucrărilor executate, prin şiroire pe taluze la canale, revenări ale şanţurilor de pozare a conductelor
pe versanti înclinaţi, distrugeri la echipamentele staţiilor de pompare montate în câmp sau la echipamentele
electrice;
♦ sustrageri importante de materiale şi echipamente puse în operă (dale pe canale, conducte de oţel şi PVC cu
diametre mici);
♦ pierderi datorate uzurii fizice şi morale a utilajului cu montaj aflate în stoc la ordonatorul secundar de credite;
♦ neutilizarea materialelor specifice de îmbunătăţiri funciare aflate în stoc la costructor;
♦ deteriorarea fizică a utilajelor specifice din dotarea constructorului prin neutilizarea lor;
♦ cheltuieli mari cu paza principalelor puncte de lucru, depozite de materiale şi parcuri de utilaje.
Impactul încetării lucrărilor asupra mediului
Complexul de măsuri hidroameliorative proiectate şi aprobate, este materializat prin lucrări de irigaţie, desecări,
drenaje, ameliorare săraturi, combaterea eroziunii solului şi regularizări de văi.
Sistarea lucrărilor de irigaţii, poate avea efecte nedorite asupra mediului, constând în:
♦ ravenări ale şanţurilor de pozare a conductelor pe versanţi înclinaţi, producând astfel fenomenul de eroziune a
solului;
112

♦ prin irigaţii s-ar fi realizat transporturi la suprafaţă a sărurilor prin capilaritate, administrarea de amendamente
prin apa de irigaţie şi introducerea normelor de spălare;
♦ tot prin irigaţii s-ar preveni şi acidifierea solurilor şi degradarea regimului de nutriţie în sol, precum şi poluarea
fizică, chimică şi biologică.
Prin sistarea lucrărilor de desecare-drenaj, se va ajunge la degradarea solurilor datorită excesului de apă de la
suprafaţă şi din profilul solului, conducând la fenomene de băltire cu apa provenită din ploi sau de la irigaţii, şi
deasemeni la apariţia sărăturărilor solurilor în cazul căderii de precipitaţii.
Neexecutarea lucrărilor de combaterea eroziunii solului, va avea deasemeni efecte nefaste, datorită faptului că în
perimetrul studiat există o pondere mare a terenurilor cu pante mari, supuse eroziunii de adâncime. Astfel, se pot
produce următoarele fenomene:
■ eroziunea de suprafaţă, cu diminuarea fertilităţii solului, pe terenurile cu pante moderate;
■ eroziune de adâncime, pe suprafeţele cu pante mari, datorită concentrării apei în şiroaie sau şuvoaie,
provocând o eroziune torenţială şi apariţia de formaţiuni torenţiale care evoluează degenerând în rigole de
şiroire, ogaşe adânci sau chiar ravene. Prin neexecutarea lucrărilor de regularizări de văi, se poate ajunge la
fenomene periculoase, cum sunt:
■ eroziuni de teren prin transportul materialului erodat;
■ alunecări de teren;
■ inundaţii, etc
Faţă de prevederile proiectului şi prin executarea lucrărilor până la data de 31 decembrie 1995 au mai rămas de
executat următoarele lucrări prezentate în Anexa nr. 1.
6.3.3 Lucrări de irigaţii neatacate
Suprafaţa de 37905 ha nu a fost atacată sub aspectul lucrărilor de irigaţii, ea situându-se către extremitatea
nordică a sistemului şi prezentând din punct de vedere orografic, un grad mult mai accentuat de frământare faţă
de restul sistemului (fig. 5 ).
Un procent de 90% din această suprafaţă este direct dependent de realizarea integrală a acumulării Suhurlui.
Volumele de lucrări necesare punerii în funcţiune a acestei suprafeţe, sunt următoarele:
113

-terasamente excavate 4465,71 mii mc


-căptuşeli canale cu beton monolit 245 mii mp
-căptuşeli canale cu dale 653,1 mii mp
-betoane turnate, din care:
simple 22,2 mii mc
armate 5,0 mii mc
-conducte metalice cu diametre mari 170,6 t
-alte confecţii metalice 387,8 t
9
-conducte îngropate (PVC, azbo, 557,2 t
PREMO) 184,8 t
-conducte îngropate din oţel
Valoarea de investiţie necesară realizării acestor lucrări este de
9
259763 mii. lei (6853 mii. lei/ha), din care 74980 mii. lei reprezintă cheltuielile necesare terminării acumulării
Suhurlui.
6.4. Analiza economică
Din analiza tehnică a lucrărilor propuse pentru amenajarea perimetrului "Câmpia Covurlui" rezultă că acestea
sunt oportune în ceea ce priveşte soluţiile adoptate, ele fiind în măsură să asigure condiţii optime de dezvoltare a
culturilor agricole, punând în eficienţă maximă potenţialul productiv al solurilor din zonă şi atenuând
considerabil fenomenul de secetă care apare aleatoriu în perioada de vegetaţie, dar care în urma studiilor şi
prognozelor recente are tendinţa să se permanentizeze.
Opţiunea de continuare sau de sistare nu se poate lua însă fără o analiză de eficienţă economică, care să
fundamenteze sub aspectul rentabilităţii investiţia necesară.
99
Calculele de eficienţă economică au ca scop analizarea din punct de vedere economic a diferitelor variante
tehnico-inginereşti şi prin determinarea principalelor indicatori economici (R.I.R., raportul venituri/cheltuieli,
durata de recuperare a investiţiei, sensibilitatea la risc), să determine alegerea celei mai favorabile variante
investiţionaie.
Analiza eficienţei economice s-a fundamentat pe determinarea costurilor şi veniturilor anuale (pe o perioadă de
calcul de 40 ani), în cele două situaţii: situaţia actuală (fără proiect) şi situaţia viitoare (cu proiect), pentru fiecare
din variantele investiţionaie analizate din punct de vedere economic.
In conformitate cu tema de proiectare elaborată de beneficiar (A.S.A.S.) şi ipotezele şi scenariile tehnico-
inginereşti studiate şi
114

analizate s-au calculat toate costurile anuale constând în cheltuieli pentru:


■ iplementarea investiţiei;
■ amortismente anuale;
■ întreţinere şi reparaţii curente;
■ exploatarea sistemului, inclusiv mutarea aripilor de udare;
■ energia electrică necesară pompării apei.
Au fost analizate din punct de vedere al indicatorilor economici un număr de 32 variante, pe următoarele criterii:
• suprafeţe "puse în funcţiune", suprafeţe "atacate", suprafeţe cu "proiect aprobat";
• gradul de utilizare presupus (65%, 75%);
• preţuri de desfacere al produselor agricole, rezultat al aplicării irigaţiilor (preţuri "decembrie 1995", preţuri
"1995 majorate cu 1,5% în scopul de a se apropia de preţul pieţei mondiale);
• teste de senzitivate (creştere cheltuieli anuale cu 20%, scădere valori beneficii anuale cu 20%).
S-au luat în considerare următoarele:
• Suprafaţa pusă în funcţiune P.I.F. (A) = 117732 ha;
• Suprafaţa cu lucrări atacate (B) = 37258 ha;
• Suprafaţa Sest PIF = 25133 ha;
• Suprafaţa Sest (PIF + atacat) =
25133 ha + 17783 ha = 42916 ha;
• Suprafaţa Svest PIF = 92599 ha;
Suprafaţa Svest (PIF + atacat) = 32599 ha + 19475 ha = 112074 ha;
• Suprafaţa Spip (treapta I-IV) = 106824 ha;
• Suprafaţa Spip + atacat (treapta I-IV) = 130358 ha:
• Suprafaţa Spjp + atacat + proiect (treapta i-iv) = 136698 ha;
• Investiţiile s-au stabilit plecând de la investiţia totală iniţială actualizată pentru "decembrie 1995" şi repartizată
pe cele trei grupe de suprafeţe:
□ Suprafaţa pusă în funcţiune - investiţia specifică 7140 mii lei/ha;
□ Suprafaţa atacată - investiţia specifică 6330 mii lei/ha;
□ Suprafaţa neatacată - investiţia specifică 9950 mii lei/ha.
• Pentru suprafaţa de tip A (SPiF), deoarece lucrările sunt executate pentru calculul indicatorilor economici şi în
spiritul metodologiei de calcul recomandată de Banca Mondială s-au avut în vedere situaţiile:
115

* amenajarea fiind executată, investiţia consumată s-a considerat că se execută în totalitate în anul I de începere a
analizei economice;
*♦* amenajarea fiind executată, investiţia consumată, s-a făcut abstracţie de valorile cheltuite până la data
începerii analizei (preţuri "scufundate") şi s-au luat în considerare numai cheltuieli cu amortismente şi înlocuiri;
• perioada de analiză economică s-a ales de 40 ani;
• durata de execuţie a alucrărilor a fost stabilită la:
9
- 1 an pentru suprafeţe PIF;
- 5 ani (următorii) pentru finalizarea lucrărilor deja atacate;
- 10 ani (următorii) pentru realizarea lucrărilor neatacate.
• cheltuielile de întreţinere şi reparaţii au fost evaluate (pentru toate variantele) la 150000 lei/ha (corespunzător
anului 1995);
• cheltuielile de exploatare (inclusiv mutare echipament udare) au fost evaluate la 60000 lei/ha (valori 1995);
• cheltuielile medii cu energia necesară pompării apei au fost stabilite după cum urmează:
❖ Suprafaţa "A" (PIF): 262 mii lei/ha;
♦ Suprafaţa "A+B" (PIF+atacat): 280 mii lei/ha;
❖ Suprafaţa "A+B+C" (PIF+atacat+proiect): 310 mii lei/ha.
• în toate variantele s-au avut în vedere acelaşi plan de cultură, calculul beneficiilor agricole s-a făcut ca
diferenţa între situaţia cu proiect (65%, 75%) şi fără proiect.
Din analiza economică au rezultat următoarele durate de recuperare:
Tab. 29
Suprafaţa (ha) Grad de utilizare (%) RIR B/C Durata de recuperare (ani)
(%)

117732 75 14 1,09 8,01


(PIF)
154990 65 12 1,01 9,42
(PIF+atacat)
42916 65 14 1,06 9,05
(EST PIF+atacat)
92599 65 15 1,12 7,81
(VEST PIF+atacat)
192895 65 16 1,15 7,98
(PIF+atacat+neatacat)
136698 75 14 1,08 8,73
(PIF+atacat+neatacat) treapta I-
IV

116

Se desprinde în principal următoarea concluzie: pentru variantele în care s-a mers pentru calculul beneficiilor cu
preţuri de desfacere a produselor agricole, apropiate de cele ale pieţei externe, au rezultat indicatori economici
favorabili.
Se poate considera, că numai prin respectarea tuturor condiţiilor optime de exploatare, întreţinere, consum
energie, desfacerea produselor agricole, lucrările analizate pot deveni viabile din punct de vedere tehnico-
economic.
Continuarea şi finalizarea investiţiei va cuprinde două etape: Etapa Iy în care se vor termina lucrările începute,
prioritară fiind ramura de est, datorită faptului că lucrările fiind mai avansate, necesită volume de lucrări şi
investiţii cu circa 10% mai reduse decât ramura vestică. Se vor ataca prioritar suprafeţele din treptele I-IV,
continuarea pentru treptele V-VI facându-se după punerea în funcţiune a celor din treptele I-IV.
Etapa II, va cuprinde începerea şi finalizarea lucrărilor neatacate în prezent prioritare fiind suprafeţele cu
înălţimi mici de pompare.
In tabelul privind eşalonarea investiţiei (Anexa nr. 2), sunt prezentate capacităţile pe trepte de pompare şi ramuri,
investiţiile necesare realizării acestora cât şi propunerile de realizare în timp.
Privitor la acumularea Suhurlui, lucrările pentru finalizarea investiţiei vor începe numai după punerea în
funcţiune a capacităţilor începute şi neterminate pentru irigaţii, se vor desfăşura în paralel cu lucrările pentru
irigaţii neatacate, astfel încât la finalizarea acestora acumularea Suhurlui să poată fi folosită ca sursă de apă
pentru irigarea acestor suprafeţe (în prezent neatacate).
In judeţul Galaţi funcţionează ca sucursală a Societăţii Naţionale a
A99
Îmbunătăţirilor Funciare o unitate care are în patrimoniu amenajările de irigaţii "Terasa Covurlui" aşa cum au
fost realizate până la 31 decembrie 1989 pe baza proiectului şi investiţiei începute în anul 1980.
Exploatarea amenajării hidroameliorative "Terasa Covurlui" se realizează prin 7 sisteme de irigaţii astfel:
Sistemul Brateş - 9708 ha;
■ Sistemul Independenţa - 14605 ha; Sistemul Tecuci - 12267 ha; Sistemul Schela - 16593 ha; Sistemul Galaţi -
9877 ha; Sistemul Cudalbi - 14525 ha;
■ Sistemul Iveşti - 21892 ha.
Deci sectorul privat ocupă o suprafaţă de 99467 ha, sectorul stat 40293 ha, în total o suprafaţă de 139760 ha.
Seceta excesivă prelungită a afectat în anul 199-2000 o suprafaţă de 249745 ha, care reprezintă 80% din
suprafaţa agricolă a judeţului.
117

Posibilă de irigat, pentru care S.N.LF. a depus eforturi financiare, este suprafaţa de 54046 ha, restul fiind avariate
şi distruse.
S-a estimat că refacerea sistemului de irigaţii necesită 15 miliarde lei cheltuieli care ar trebui avansate de
S.N.LF. şi recuperate treptat din veniturile de prestaţii irigaţii.
118

CONCLUZII
Până în 1989 lucrările de irigaţii s-au realizat într-un ritm intens, iar aria suprafeţelor s-a extins, dar au apărut şi
unele dificienţe după cum urmează:
■ supradimensionarea sistemelor de îmbunătăţiri funciare a adus în perioada următoare la imposibilitatea de a
exploata în condiţii economice toate amenajările;
■ s-a înregistrat o scădere a volumului de investiţii, determinată de un sistem de irigaţii şi aşa prea extins şi de
restricţiile bugetare într-o economie în schimbare (lipsa fondurilor alocate prin bugetul de stat pentru amenajări
irigaţii).
In acest sens s-a considerat ca nejustificată din punct de vedere economic continuarea unor amenajări de
îmbunătăţiri funciare începute înainte de 1989, scăzând astfel activitatea de construcţii-montaj pentru lucrările de
îmbunătăţiri funciare. Au fost oprite definitiv sau temporar anumite obiective de investiţii ceea ce a favorizat
degradarea şi sustragerile. S-au creat condiţii de reactivare a eroziunii şi degradării solurilor pe dealuri şi coline,
datorită nefinalizării lucrărilor de combatere a eroziunii solului şi aplicării defectuase a Legii fondului funciar nr.
18/1991.
Până în 1989, statul beneficiind de monopolul deciziei economice a practicat o rată înaltă de acumulare, fapt ce a
permis realizarea de obiective uriaşe de amenajare pentru irigaţii într-o scurtă perioadă de timp pe suprafeţe
întinse de teren. Arătăm că statul nu a găsit însă resursele necesare exploatării raţionale, eficiente a giganticelor
perimetre amenajate, astfel că impactul irigaţiilor asupra producţiei şi a eficienţei economice a acestuia a fost pe
ansamblul agriculturii deosebit de redus.
în cazul lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, în ceea ce priveşte suprafaţa ocupată şi complexitatea categoriilor de
lucrări (în investiţii noi, continuarea unor investiţii neterminate sau modernizarea celor existente), trebuie să
constituie o opţiune la nivel macroeconomic a politicii de stat, deoarece stabilirea unor preţuri de achiziţie pentru
sporul de producţie al culturilor agricole, cât mai apropiate de cele mondiale, conduce la amortizarea în timp
optim a investiţiei. Acest fapt corelat cu posibilitatea producătorului de a aplica toate măsurile agrotehnice
specifice zonei, conduce la obţinerea unui spor valoric (datorat sporului de producţie) care i-ar permite lărgirea şi
diversificarea activităţii sale.
In calculele de eficienţă economică făcute pentru justificarea proiectului de continuare a lucrărilor de
îmbunătăţiri funciare s-a luat în considerare preţul de achiziţie şi desfacere a produselor agricole, la nivel de
decembrie 1995 şi din analiza efectuată rezultă că nici măcar investiţia realizată până în 1989 nu este rentabilă
deci nu ar mai putea fi vorba de continuarea lucrărilor.
119

Dacă la nivelul lui decembrie 1995 preţurile produselor agricole ar fi fost cu 50% mai mari
rezultă că investiţia aprobată iniţial este rentabilă în totalitate.
In situaţia în care factorii de decizie guvernamentali vor opta pentru continuarea investiţiei,
este necesară o reevaluare a concepţiei de proiectare materializată într-o documentaţie, care să
cuprindă adaptarea soluţiilor tehnice propuse la noile condiţii de proprietate asupra terenurilor
agricole (75% proprietate particulară, 25% proprietate de stat), constând în principal din:
■ adaptarea reţelelor de conducte din amenajările interioare, la exploatare pe suprafeţe mici;
■ crearea posibilităţii de contorizare a consumului de apă;
■ crearea posibilităţii de fracţionare a debitelor în staţii pentru a răspunde unei game variate
de volume de apă solicitate;
■ crearea posibilităţii de adaptare a reţelei existente pentru folosirea echipamentelor de udare
de înaltă productivitate;
■ automatizarea sistemului în scopul măririi flexibilităţii, creând posibilitatea funcţionării la
cerere.
După eventuala intrare în funcţiune a amenajării, gradul de rentabilitate a acesteia poate fi
majorat şi prin măsuri de exploatare eficientă, printre care:
^ concentrarea consumatorilor pe trepte de pompare;
^ asigurarea şi aplicarea la timp a normelor de udare corespunzătoare nevoilor plantelor în
strânsă corelare cu factorul cantitate de apă - spor de producţie;
^ creşterea interesului pentru aplicarea udărilor de către producător prin facilităţi de ordin
economic, în scopul creşterii gradului de utilizare a sistemului (plata la recoltare a prestaţiei
de irigaţii).
Odată aprobată continuarea investiţiei într-o primă etapă, ar trebui definitivată lucrările deja
începute în scopul opririi proceselor de deteriorare care le afectează şi pentru că necesită o
investiţie mai mică decât cele neatacate. Aceste lucrări ar trebui să rezolve ramura de est a
sistemului, deoarece pe această suprafaţă lucrările sunt mai avansate, iar în exploatare
înălţimile de pompare sunt mai mici.
In abordarea suprafeţelor neatacate se vor exclude, într-o primă etapă, suprafeţele în general
mici, care necesită refulări lungi de 1-3 km şi staţiile de repompare independente cu înălţimi
de peste 85 m (SRP 22 şi SRP 11). Ar trebui ca lucrările pentru staţia de repompare SRP 15,
care deserveşte suprafeţe atacate din ramura de est, având Hp = 98 m, să se sisteze deoarece
are înălţimea de pompare foarte mare.
Se vor crea condiţii de creştere a producţiei agricole şi de stabilitate şi siguranţă în timp a
recoltelor, valorificând astfel potenţialul productiv al zonei, fiind posibilă şi dezvoltarea rurală
în perimetrul şi
54

zonele adiacente lor, prin posibilitatea realizării unor obiective industriale de prelucrare
superioară a unor materii prime agricole ca şi diversificarea activităţii agroindustriale.
Pe lângă atragerea în sfera activităţilor agricole a forţei de muncă zonale, se crează şi condiţii
de conservare a mediului (prin atenuarea şi/sau stoparea unor fenomene naturale ce pot
conduce la degradarea acestuia).
Reconsiderarea şi reconstrucţia amenajărilor funciare presupune elaborarea unui program
naţional de amenajare a teritoriului agro-silvic ce trebuie detaliat până la comunităţile locale şi
fermele familiare sau asociative, indiferent de suprafaţa lor. Fiind o acţiune de mare amploare
organizatorică şi tehnică, amenajările funciare trebuie realizate cu fonduri publice, în faza de
revizuire-reconstrucţie, sub coordonarea Ministerului Alimentaţiei şi Agriculturii, ca titular de
lucrări, Ministerul Amenajării Teritoriale şi Lucrărilor Publice şi Ministerul Apelor, Pădurilor
şi Mediului.
Pe măsură ce producţia agricolă la producători se stabilizează la anumite limite de eficienţă
economică cu profit apreciabil, amenajările reabilitate pot trece în administrare la beneficiarii
direcţi cu întreaga dotare şi capacitate pentru a fi exploatate conform legislaţiei în vigoare.
Având în vedere crearea asociaţiilor utilizatorilor de apă de irigaţii, ca structuri reglementate
conform O.U.G. nr. 147/1999, Societatea Naţională de îmbunătăţiri Funciare preconiza pentru
început, având şi o finanţare a Băncii Mondiale, organizarea unor parcele pilot de 1000 ha în
judeţele Constanţa, Brăila, Galaţi, Călăraşi şi Dolj, ce se pot transfera în administrarea unor
asociaţii ale utilizatorilor de apă. Aceste asociaţii vor primi tot sprijinul financiar, precum şi
cunoştinţe de management din partea S.N.I.F. şi a Institutului de Studii şi Proiectări pentru
îmbunătăţiri Funciare, la care se adaugă o documentare serioasă şi o finanţare susţinută cu
fonduri nerambursabile din partea guvernelor Japoniei şi Olandei, dar prin intermediul Băncii
Mondiale.
Prin administrarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare de către utilizatorii de apă, acţiune
numită "Managementul Participativ la Irigaţii", managerii dispun de un stimulent direct
pentru a realiza o administare eficientă a amenajărilor de irigaţii, respectiv acela că ei sunt nu
numai utilizatori de apă ci şi răspunzători de propriile probleme. In situaţia în care fermierii
sunt şi proprietarii lucrărilor de irigaţii, cheltuielile de întreţinere a lucrărilor cad în
responsabilitatea lor, ceea ce crează un puternic stimulent în protejarea integrităţii fizice a
acestora şi implicit, reducerea cheltuielilor în ansamblu.
Administrându-şi propriul sistem de irigaţii, asociaţia de utilizatori va fi dispusă să suporte
mai multe cheltuieli pentru întreţinerea lucrărilor.
54

In Judeţul Galaţi, acţiunea de constituire a asociaţiilor utilizatorilor de apă a început încă din
1999 şi până în prezent s-a creat numai o asociaţie la Cosmeşti, care utilizează o unitate
hidraulică (SPP 7 cu 592 ha).
Formarea asociaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii, respectiv dezvoltarea
Managementului Participativ la Irigaţii, va constitui o manifestare a interesului agricultorilor
pentru folosirea şi eficientizarea în viitor a amenaj arilor de irigaţii existente în România.
Necesitatea şi oportunitatea continuării lucrărilor de îmbunătăţiri funciare în judeţul Galaţi
este dată şi pentru combaterea şi atenuarea efectelor secetei excesive şi prelungite care s-a
instalat în ultimii ani în judeţul nostru şi care după estimările făcute de Institutul Naţional de
Meteorologie, va continua şi în următorii ani.
Deoarece în prezent nu există fonduri suficiente pentru continuarea lucrărilor şi având în
vedere faptul că începând cu 1990, odată cu încetarea lucrărilor s-au produs importante
pagube materiale care se răsfrâng asupra economiei naţionale (1200 ha scoase din producţia
agricolă, 1250 ha care reprezintă barajul şi viitorul lac de acumulare Suhurlui) se impune
apelarea la finanţarea externă (credite externe), singura speranţă pentru continuarea şi
finalizarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare din judeţul Galaţi.
9 J 9 9

55

L(
Nr crt Denumirea lucrării UM Prevederi proiect Executat la 31.12.1995 Rest oe realizat
Val. totală Capacitate Val. totală Capacitate Val. totală Capacitat
(mii lei) (mii lei) (mii lei)

Irigaţii ha 1170913 192895 842817 117732 328096 73880


1 Desecări(noi şi compl.) ha 69543 48500 48911 37241 20632 11259
2 Drenaje ha 14194 11400 6211 5750 7983 6550
3 Ameliorări săraturi ha 6426 3940 388 883 6038 3057
4 Combaterea eroziunii sol. ha 34024 67000 24197 52189 9827 14811
5 Regularizări văi km 155795 171,8 113608 54,1 42187 117,7
~
6 Baraj Suhurlui mii mc 125187 144 58874 66313 144

TOTAL ILUCRARI DE BAZA 1576082 - 1095006 - 481076 -


1 Despăgubiri mii lei 8008 - 4513 - 3495 -

2 Amenajarea terenului mii lei 1200 546 654

3 Dotarea terenului mii lei 922 • 922 •

4 Studii teren topohidro mii lei 15458 10844 4614

5 Avize, acorduri mii lei 7266 ■


7266

6 Proiectare mii lei 31718 29843 • 1875

7 Organizare licitaţii mii lei 257 ■


257

8 Supraveghere tehnică mii lei 4292 • 3469 - 823

9 Organizare şantier mii lei 81584 - 61742 - 19842 -

10 Cercetare mii lei 477 123 354

11 Insp. de stat în construcţii mii lei 4298 1818 2480 •


12 Comision bancă mii lei 9014 5923 3091

13 Diverse şi neprevăzute mii lei 23433 • 23433


14 Probe tehnologice mii lei 3541 2833 708

■ ■
TOTAL II INDIRECTE mii lei 191468 121654 • 69814

TOTAL GENERAL mii lei 1767550 1216660 550890


TABEL PRIVIND LUCRĂRILE EXECUTATE ŞI REST DE EXECUTAT ÎN CADRUL
SISTEMULUI "TERASA COVURLUI"
Anexa nr. 1
(
TABEL PRIVIND EŞALONAREA LUCRĂRILOR RĂMASE DE EXECUTAT ÎN
CÂMPIA COVURLUI PE RAMURI, ÎN
FUNCŢIE DE STADIUL DE REALIZARE A LUCRĂRILOR
Anexa nr. 2
Nr crt Denumire UM Prevederi proiect Executat la 31.12.1995 Rest de realizat
amenajare
Val. (mii Capacitate Val. (mii Capacitate Atacat est 2000-2005 Atacat vest 2006- Total atacat Neata
lei) lei) 2010
Val. Capacitate Val. Capacitate Val. Capacitate Val.

1 Lucrări de ha 987002 138898 849881 108824 12741 4059 81132 19475 73873 23534 43448
irigaţii (tr.
MV)
2 Lucrări de ha 346158 56895 86763 10908 43080 13724 43080 13724 26631
irigaţii (tr. V-
VI)
TOTAL IRIGAŢII ha 1313180 192895 938444 117732 55821 17783 81132 19475 116953 37258 25976

3 Baraj Suhurlui mii mc 140395 144 65415 - - - - -

TOTAL ha 1453555 192895 1001888 117732 55821 17783 81132 19475 116953 37258 25976

SUPRFEŢE DE TEREN PE TREPTE DE POMPARE ŞI STADII DE EXECUŢIE


Anexa nr. 3
Treapta/stadiul lucrărilor Lucrări executate Lucrări atacate Lucrări neatac
Total %total % total Total % total % total Total %
lucrări treaptă lucrări treaptă total
executate executa lucră
te exec
ate
Treapta I 30218 26 100 - - - - -
Treapta a Il-a 48621 41 100 - - - - -
Treapta a IlI-a 26469 23 66 13399 36 34 - -
Treapta a IV-a 1516 1 8 10135 27 57 6340 17
Treapta a V-a 8087 7 20 3661 10 9 28372 75
Treapta a Vl-a 2821 2 18 10063 27 62 3193 8
TOTAL 117732 100 61 37258 100 19 37905 100
BIBLIOGRAFIE
1. Băloi, Vasile ; Ionescu, VioreL - Apărarea terenurilor agricole împotriva eroziunii,
alunecărilor şi inundaţiilor. Bucureşti: Ceres, 1986
2. Bâra, C.; Chirilă, A. - Ghidul hidroamelioratorului. Bucureşti: Ceres, 1994
3. Berea, M.- Strategii pentru protecţia mediului şi gestiunea resurselor. Bucureşti : Editura
Grand, 1998
4. Bidilean, V ; Pleşoianu, G. ; Toma, I. - Organizarea, conducerea şi eficienţa lucrărilor de
îmbunătăţiri funciare. Bucureşti: Ceres, 1989
5. Blidaru, V. - Raţionalizări în irigaţii şi drenaje în cadrul amenajărilor hidrotehnice
complexe. Bucureşti: Ceres, 1990
6. Bold, I.; Crăciun, A. - Organizarea teritoriului. Timişoara : Mirton, 1999
7. Budoi, Gh.- Agrotehnica. Bucureşti: Ceres, 1996
8. Cârstea, S. ; Răuţă, C. - Prevenirea şi combaterea poluării solului. Bucureşti : Ceres, 1983
9. Costea, Şt. - Agricultura românească. Bucureşti: Ararat, 1996 lO.Dumitrescu, Nicolae ;
Popa, Andrei. - Agrotehnica terenurilor arabile în pantă.
Bucureşti: Ceres, 1979 ll.Enescu, C. - Eficienţa sistemului de irigaţii şi îmbunătăţiri funciare
"Terasa
Covurlui", Judeţul Galaţi. In: Cercetări agronomice în Moldova : Rezultate-
recomandări, An XX, Voi. 4 (80), p. 145-150 12.Ghinea, Filip. - Sistematizarea şi
organizarea teritoriului, baza bunei
gospodăriri a fondului funciar. Bucureşti : Redacţia revistelor agricole, 1970 13.Hartia, S. -
Folosirea optimă a resurselor în agricultură. Bucureşti: Ceres, 1978 14.Ionescu, Al. -
Agricultura ecologică. Bucureşti : Ceres, 1982 15.Lazăr, T. - Piaţa pământului în România.
Bucureşti : Institutul de Economie
Agrară "Gheorghe Ionescu-Siseşti", 1999 16.Lăzureanu, Aurel. - Agrotehnica. Timişoara :
Helicon, 1994 17.Mănescu, B ; Dineu, I. - Agricultura. Bucureşti : Editura Didactică şi
Pedagogică, 1970 18.Miclea, Mircea. - Cadastrul şi cartea funciară. Bucureşti: AII, 1995
19.Mihăilă, Mircea ; Chirilov, Ioan ; Corcodel, Gheorghe. - Cadastrul general şi
publicitatea imobiliară : Bazele şi lucrările componente. Bucureşti: Ceres, 1995 20.Motica,
Radu I. - Drept funciar - amenajarea teritoriului şi protecţia mediului,
Bucureşti : Lumina Lex, 1999 21.Motica, Radu I. ; Trăilescu, Anton. - Drept funciar :
Amenajarea teritoriului şi
protecţia mediului. Bucureşti : Lumina Lex, 1999 22.Motica, Radu I. ; Trăilescu, Anton. -
Manual de drept funciar şi publicitate
imobiliară : Noile cărţi funciare. Bucureşti : AII Beck, 2001 23.Nica, S. - Economia
producţiei agricole. Bucureşti : Editura politică, 1987 24,Oancea, I. - Agricultura generală.
Bucureşti : Ceres, 1994 25.0anea, Nicolai ; Rogobete, Gheorghe. - Pedologie generală şi
ameliorativă.
Bucureşti : Editura Didactică şi Pedagogică, 1977

26.Organizarea şi amenajarea terenurilor destinate plantaţiilor vitipomicole.


Bucureşti: Editura agrosilvică, 1968 27.0timan, Păun Ion. - Agricultura României la cumpăna
dintre mileniile II şi III.
Timişoara: Helicon, 1994 28.Pană, Viorica. - Pământul şi folosirea lui în agricultură.
Bucureşti: Ceres, 1994 29.Panţâru, Petru. - Managementul şi gestiunea lucrărilor de
îmbunătăţiri funciare.
Galaţi: Editura Fundaţiei Universitare "Dunărea de Jos", 2000 30.Pleşa, I. ; Mureşan, D. ;
Ceauşu, N. - îmbunătăţiri funciare. Ed. A 2-a.
Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1980 31.Popia, Rodica. - Cadastru funciar
general. Iaşi: Cermi, 1999 32.Puiu, Şt. - Pedologie. Bucureşti: Ceres, 1980
33.Rojanschi, V. ; Bran, F. - Protecţia şi ingineria mediului. Bucureşti : Editura Economică,
1997
34.Rotaru, Marian G. ; Anculete, Gheorghe C - Sistemul cadastral şi regimul
funciar din România. Bucureşti: Editura Tehnică, 1996 35.Sistematizarea şi organizarea
teritoriului. Bucureşti: Editura agrosilvică, 1965 36.Stângu, Ioan. - Managementul activităţilor
agroalimentare : Note de curs.
Galaţi: Editura Fundaţiei Universitare "Dunărea de Jos", 1996
9 9 "

37.Stângu, Ioan ; Contoman, Măria. - Pedologie şi bonitare cadastrală. Galaţi : Editura


Fundaţiei Universitare "Dunărea de Jos", 2001
9 "

38.Structurile agrare şi viitorul politicilor agricole. Bucureşti: Editura Economică, 2003


39.Teaci, Dumitru. - Bonitarea terenurilor agricole. Bucureşti : Ceres, 1970 40.Teaci, Dumitru
; Bold, I. - Economia funciară. Bucureşti: Ceres, 1984 41.Timariu, Ghe. - Fondul funciar al
României şi măsuri de inventariere,
conservare, ameliorare şi folosire raţională. Bucureşti : Editura Tehnică
agricolă, 1992
42.Timariu, Ghe. - Importanţa instituţiei de organizare a teritoriului şi cadastrul
funciar. Bucureşti: Editura Tehnică agricolă, 1992 43.Topografie şi cadastrul agricol.
Bucureşti : Editura Didactică şi Pedagogică,
1999
44.Zahiu, Leticia. - Management agricol. Bucureşti: România de mâine, 1996 45.xxx -
Anuarul Statistic al României. Bucureşti : Comisia Naţională de Statistică, 2002
46.xxx - Revista Asociaţiei Fermierilor din România "Profit agricol" (colecţia 1999-2002)
47.xxx - Legea fondului funciar nr. 18/1991. In: Monitorul Oficial al României, Nr.
37/20.02.1991
48.xxx - Legea nr. 169/1997 privind modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991.
în: Monitorul Oficial al României, Nr. 299/4.11.1997 49.xxx - Legea nr. 84/1996 privind
îmbunătăţirile funciare. In: Monitorul Oficial
al României, Nr. 159/24.06.1996 50.xxx - Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a
terenurilor. In: Monitorul
Oficial al României, Nr. 102/4.03.1998 51.xxx - Legea cadastrului general şi al publicităţii
imobiliare nr. 7/1996. In:
Monitorul Oficial al României, Nr. 61/26.03.1996