CAPITOLUL II – CONTRIBUTIA FISCALITATII IN DEZVOLTAREA

AGRICULTURII ÎN ROMÂNIA ŞI ÎN ALTE ŢĂRI ALE UNIUNII

EUROPENE
2.1. Producţia agricolă şi caracteristicile acesteia
2.2. Contribuţia agriculturii la dezvoltarea economiei naţionale
2.3. Producţia agricolă în Uniunea Europeană
2.4. Rolul fiscalitatii in dezvoltarea agriculturii
2.5. Aspecte teoretice şi legislative privind susţinerea agriculturii în
uniunea europeană
2.5.1. Abordări generale privind susţinerea agriculturii în Uniunea
Europeană
2.6. Sistemul fiscal din România comparativ cu cel din UE
2.7. Abordări generale privind susţinerea agriculturii în Uniunea
Europeană

2.1. Agricultura României si organizarea exploatatiilor agricole

Agricultura este una din ramurile cheie ale economiei româneşti. Contribuţia
agriculturii şi silviculturii la formarea PIB a fost in mod constant semnificativă. Populaţia
activa ocupată in sector a manifestat o tendinţa de creştere numerică, in special datorită
disponibilizării de personal din sectoarele industriale restructurate, ponderea in totalul
populaţiei active reprezentând 40,6% in anul 2015 fată de 27,5% in 1989.
Agricultura a acţionat ca tampon ocupaţional impotriva efectelor socio-economice ale
tranziţiei, prin absorbţia forţei de munca eliberata de industriile urbane. Din suprafaţa totala
agricolă de 14.856.845 ha, la finele anului 2000, suprafaţa arabilă reprezintă in prezent 63,2%,
păşunile şi fâneţele 33,3%, restul fiind ocupat de vii si livezi.
Suprafaţa acoperită cu păduri, respectiv 6.669.933 ha, reprezintă 27,7% din suprafaţa
totală a ţării. Sectorul privat este principalul deţinător al terenului agricol, la 31.12.2000 având
in exploatare 8.098,3 mii ha teren arabil din totalul de 9.379,74 mii ha, 210,2 mii ha teren
viticol din totalul de 271,7 mii ha, 174,6 mii ha teren pomicol din totalul de 254,9 mii ha si
4.303,2 mii ha pasuni si fanete din totalul de 4.925,9 mii ha.
Exploataţiile agricole private sunt organizate astfel: 10,9 mii exploatatii agricole pe o
suprafată de 2475 mii ha, cu o medie de 227,1 ha si 4170,3 mii gospodarii individuale, pe o
suprafată de 10311 mii ha, cu o medie de 2,47 ha fiecare.

1
 Agricultura constituie, prin tradiţie o ramură importantă a economiei româneşti,
aceasta fiind susţinută atât de ponderea populaţiei ocupate în agricultură (aproximativ 37%),
cât şi de aportul la formarea produsului intern brut (aproximativ 16%). Suprafaţa agricolă s-a
menţinut aproape la acelaşi nivel de-a lungul perioadei 1989-2001, aceasta reprezentând circa
62% din suprafaţa totală a ţării. Suprafeţele ocupate cu păşuni şi fâneţe au crescut în
detrimental celei arabile şi a celor cu vii şi pepiniere viticole şi a celor ocupate cu livezi şi
pepiniere pomicole. Principala schimbare, ca efect al aplicării Legii fondului funciar o
constituie extinderea proprietăţii private, ce a devenit dominantă (86%), şi restrângerea
proprietăţii din domeniul public (4%) şi privat al statului (10%).

Sursa: MADR, 2012

Fig. 2.1 - Structura exploataţiilor agricole pe clase de mărime a suprafeţei
agricole utilizate (SAU) – 2010

România are o suprafaţă totală de 238 mii km 2 şi o populaţie de 21,4 milioane de

locuitori şi reprezintă 6 % din suprafaţa totală a Uniunii Europene şi 4 % din populaţia
acesteia. Cu toate că deţine resurse naturale foarte bune, investiţiile şi competitivitatea din
România constituie elemente care trebuie îmbunătăţite. Contribuţia agriculturii la PIB este
ridicată şi reprezintă 6,5 % din total valoare adăugată brută (VAB).
Zonele rurale din România acoperă 87,1 % din teritoriul ţării, cuprinzând 44,9 % din
populaţie (9,63 milioane locuitori) (MADR, 2012).

2
 Înainte de 1989, în România, agricultura a fost organizată în întreprinderi agricole de
stat, institute şi staţiuni de cercetare agricolă (care a format domeniul agricol de stat),
cooperative de producție agricolă (care au constituit domeniul cooperative [1] și domeniul
privat alcătuit din ferme situate în zona montană. Ca o caracteristică a acestui mod de
organizare a fost centralismul excesiv, cu toate consecințele sale.
După Revoluția din decembrie 1989, în conformitate cu Legea Fndului Funciar
nr.18/1991, au avut loc transformări în agricultură, fiind promovat procesul de privatizare.
Astfel, au apărut asociaţii agricole cu sau fără personalitate juridică, ferme individuale, care
formează domeniul privat al agriculturii.
I. P. Otiman (2012) a identificat o serie de aspecte socio-economice negative în
România care limitează dezvoltarea agriculturii [47].
Realităţile dominante ale spaţiului rural românesc sunt marcate de fenomene
economice şi sociale grave (6, 32), cele mai evidente fiind:
−dezagriculturalizarea, prin nelucrarea terenului arabil şi pârlogirea acestuia (circa
1,5−1,7 mil. ha/an), nefolosirea şi sălbăticirea pajiştilor naturale (peste 1−1,2 mil. ha), a
plantaţiilor de pomi şi vie, folosirea numai a maxim 8−10% din potenţialul de irigare al ţării;
– dezootehnizarea severă a agriculturii, prin scăderea drastică a efectivelor de
animale, pierderea potenţialului genetic al acestora, distrugerea majorităţii spaţiilor de
producţie zootehnică etc.;
– deşertificarea fizică şi socială pregnantă a spaţiului rural, depopularea şi
îmbătrânirea accentuată a populaţiei rurale, reducerea calitativă şi profesională a forţei de
muncă agricole;

2.2. Perspectiva globală economică

Conform studiilor efectuate de USDA (2013), în următorul deceniu este previzionată
o creștere economică globală cu o rată medie de 3.3 % anual, o creștere relativ slabă pe
termen lung în țările dezvoltate și o creștere mai puternică în țările în curs de dezvoltare. Rate
relativ ridicate de creștere se vor înregistra în China, India, precum și în Asia, Africa, America
Latină.
Dintre țările dezvoltate, creșterea economică a Japoniei continuă să se confrunte cu
constrângeri pe termen lung de la rigiditățile structurale, un proces politic, care face reforma
economică dificilă și de la îmbătrânirea populației. Creșterile economice în Uniunea

3
Europeană (U.E.) vor fi limitate de instabilitatea de pe piețele financiare și ajustările din zona
euro.
Creșterea economică în țările în curs de dezvoltare este deosebit de importantă, deoarece consumul de
alimente și furaje sunt influenţate foarte mult de creșterea veniturilor.
Creștere prețurilor și cererea mondială de carne continuă să crească, în special în multe țări cu
venituri medii și mici, de cca.1,8 % anual în următorul deceniu, în special pentru păsări, carnea de porc sau de
vită. Africa și Orientul Mijlociu va contribui cu cca. 40 % la creșterea globală a importurilor de carne.
Conform previziunilor, Rusia va continua să folosească politici pentru a stimula producţia internă de
carne de porc şi păsări de curte pentru a limita dependența de importuri.
Economia S.U.A. se estimează să crească la o rată medie de circa 2,6 % în următorul
deceniu. Cu o creștere mai lentă în Statele Unite ala Americii decât în economia mondială,
ponderea produsuui intern brut (PIB) al S.U.A. la nivel mondial scade de la aproximativ 26 %
cât este în prezent, la 24 % la sfârșitul perioadei de proiecție (fig. 3.1).

Sursa: USDA, 2013

Fig. 2.2- Evoluţia PIB-ului în ţările dezvoltate, Uniunea Europeană şi Japonia,
în perioada 1990-2020

Prețurile pentru multe din culturile importante vor scădea pe termen scurt, deoarece
producția globală răspunde la prețurile recente ridicate. Cu toate acestea, după aceste scăderi
de prețuri inițiale, pe termen lung, creșterea cererii mondiale de produse agricole, deprecierea
dolarului, cererea continuă de biocombustibil, în special în Statele Unite ale Americii, U.E.,
Brazilia, Argentina, vor menține prețurile pentru porumb, semințe oleaginoase, precum și
multe alte culturi peste nivelul celor din 2007.
Creșterea prețurilor în sectorul creșterii animalelor se va reflecta inițial în reducerea
producției totale de carne și a păsărilor. Deoarece costurile pentru hrana animalelor vor scădea

4
de la maximele recente și cererea de carne va creşte, sectorul zootehnic va oferi stimulente
economice pentru extindere. În plus, îmbunătățirea aprovizionării cu furajere încurajează
expansiunea efectivelor de bovine.
Veniturile agricole sunt previzionate a ajunge la un nivel record în 2013 reflectând
preţurile ridicate ale materiilor prime, precum și despăgubirile mari din asigurarea culturilor
mari plătite sectorului. Venitul net al fermelor va rămâne ridicat şi în următoarea perioadă
deoarece prețurile materiilor prime se vor reduce, va crește cererea mondială de alimente şi
biocombustibil.
În U.E., previziunile pe termen mediu pentru piețele de cereale se caracterizează prin
condiții de piață relativ dificile, stocuri reduse, o creștere mică a ofertei bazate pe creșterea
randamentului (aproximativ 0,7 % pe an în medie) şi unele redistribuiri între culturile de
cereale pe o suprafaţă cultivată relativ constantă.
Utilizarea internă a cerealelor în U.E. se estimează să crească, în special ca urmare a
creșterii cererii de etanol și a industriei de biomasă, în urma inițiativelor luate de statele
membre ale U.E. în cadrul directivei privind biocarburanții şi planul de acțiune pentru
biomasă (fig. 2.2).
Producţiile mici ale anilor 2010 și 2011 au condus la o reducere considerabilă a
stocurilor de cereale din U.E., cu impact negativ asupra previziunilor pentru următorii ani
(fig. 2.2).
Perspectivele pe termen lung pentru piaţa cărnii în U.E. sunt favorabile pentru
carnea de pasăre şi porc, în timp ce, carnea de vită și oaie va înregistra un declin.

Sursa: UE, 2011

Figura 2.3 - Dezvoltarea pieţei cerealelor în UE în perioada 2005-2020 (mil tone)

5
 Sursa: UE, 2011
Fig. 2.4 - Evoluția stocurilor și comerțul cu cereale în perioada 2005-2020 (mil de tone)

În ceea ce privește comerțul, se așteaptă că U.E. va rămâne un exportator net de carne

de porc și pasăre.
Piaţa produselor lactate este previzionată a fi în creştere, datorită extinderii continue
a cererii mondiale, care rezultă din populație și creșterea economică, combinată cu preferința
tot mai mare pentru produsele lactate (fig. 2.4).

Producţia de lapte

Sursa: UE, 2011

Fig. 2.5 - Aprovizionare cu lapte de vacă și de evoluția efectivelor de vaci pentru
lapte în perioada 2000-2020

2.3.Industria alimentară
Principalele tipuri de unităţi de producţie în sectorul de creştere al animalelor sunt:
- producţia la scară mică în fermele familiale, caracterizată printr-o producţie de auto-
suficienţă, cu imputuri scăzute, disponibilitatea extensivă a forţei de muncă având costuri

6
scăzute, natură multifuncţională a producţiei şi o disponibilitate substanţială de păşuni şi
culturi cerealiere.
- producţia la scară comercială largă, constituie un sector comercial reprezentativ
pentru care există o piaţă internă de o mare capacitate şi producători integraţi la scară mare.
La această producţie caracteristicile se referă la: existenţa producătorilor principali care au o
producţie la scară mare; existenţa unor efective de animale de o calitate genetică acceptabilă;
integrarea verticală cu activităţile de abatorizare/procesare şi distribuţie/activităţi de vânzare
cu amănuntul din aval sau direct conectaţi cu propriile lor facilităţi de abatorizare/procesare
etc. [36].
Contribuţia agriculturii, silviculturii, pisciculturii în formarea Produsului Intern Brut
reprezintă cca. 9,7 %, în timp ce contribuţia acestora în PIB-ul celorlalte ţări membre ale UE
se situează la aproximativ 1,7%.
Tabelul 2.1
Ponderea agriculturii, silviculturii, vânătorii, a pescuitului şi pisciculturii în PIB
Produsul intern brut 2001 2002 2003 2004 2013 2014 2015
TOTAL 116.768,7 151.475,0 197.564,8 246.468,8 288.047,8 344.535,5 266.590,6
Agricultură, vânătoare
15.612,9 17.301,2 22.835,2 31.030,1 24.277,9 26.898,2 17.806,8
şi silvicultură
% din PIB 13,4 11,4 11,6 12,6 8,4 7,8 9,7
Pescuit şi piscicultură 5,0 6,4 14,0 13,8 13,8 15,8
Sursa: Anuarul statistic al României 2001- 2015

Scăderea ponderii agriculturii în PIB s-a datorat intrării pe făgaşul normal a

economiei de piaţă, precum şi dezvoltării celorlalte ramuri ale economiei naţionale, în special
a serviciilor, care ating o pondere de aprox. 50% din PIB, a industriei şi a construcţiilor care
au reprezentat circa 24%, respectiv 7,4 % din PIB, în anul 2015.
Ponderea agriculturii în PIB-ul României a scăzut considerabil din anii 1990, în
principal datorită creșterii explozive a industriei şi a serviciilor

7
 Fiagura 2.6: Evoluţia ponderii valorii adăugate brute a principalelor sectoare
economice în PIB

2.4. Potential funciar

Din cele 23,8 milioane ha cât însumează teritoriul României, suprafaţa agricolă a ţării
este de 14,7 mil. ha (61,7 %), din care 9,4 mil. ha reprezintă teren arabil. România se găseşte
pe locul 7 din Europa ca suprafaţă agricolă după (Spania, Franţa, Marea Britanie, Germania,
Italia, Polonia) şi pe locul 5 ca suprafaţă arabilă (după Spania, Franţa, Germania şi Polonia).
Repartiţia fondului funciar după modul de folosinţă denotă faptul că terenul arabil
ocupă cca. 64% din suprafaţa agricolă, o treime din suprafaţă, 4,8 mil. ha, este ocupată cu
păşuni şi fâneţe, iar viile şi livezile reprezintă cca. 3%.
După structura proprietăţii la sfârşitul anului 2014 proprietatea agricolă privată însuma
95,27 % din suprafaţa agricolă totală şi era constituită din proprietatea privată individuală , a
unităţilor administrativ teritoriale, a persoanelor juridice şi a persoanelor fizice.
Unul din factorii care îngreunează performanţele în agricultură îl reprezintă
fărâmiţarea proprietăţii în parcele de dimensiuni mici (sub 3 ha), ceea ce impune necesitatea
comasării acestora în exploataţii cu suprafeţe mai mari, pentru a se putea trece la o agricultură
performantă.

Tabelul 2.2.
Fondul funciar, după modul de folosinţă
Date la sfârşitul anului 2015
Specificare
mii ha
Suprafaţa totală a fondului funciar: 23839,1
Suprafaţa agricolă, din care: 14731,0

8
Arabil 9434,6
Păşuni 3334,4
Fâneţe 1524,9
Vii şi pepiniere viticole 223,7
Livezi şi pepiniere pomicole 213,4
Păduri şi alte terenuri cu vegetaţtie forestieră 6754,7
Construcţii, drumuri, ape, altele 2373,4
Sursa: Anuarul statistic al României, 2015

2.4.1. Structura exploataţiilor agricole

Situaţia exploataţiilor agricole cu personalitate juridică, a gospodăriilor individuale
precum şi suprafeţele aflate în exploatarea acestora se prezintă astfel: din totalul de 4.256.152
exploataţii agricole înregistrate la finele anului 2013, 4.237.889 (99,6%) au fost
exploataţii agricole individuale, cărora le aparţin 65% din suprafaţa agricolă utilizată, iar
18.263 unităţi cu personalitate juridică au exploatat restul de 35% din suprafaţă.
Tabelul 2.3.
Structura exploataţiilor agricole
Exploataţii Suprafaţa agricolă medie
Total agricole care utilizată (ha)
Suprafaţa
exploataţii utilizează
Statut juridic agricolă utilizată pe o exploataţie
agricole suprafaţa
(ha) pe o exploataţie care utilizează
(număr) agricolă
teren agricol
(număr)
Total 4.256.152 4.121.247 13.906.701,3 3,3 3,4
Exploataţii agricole
4.237.889 4.103.404 9.102.018,2 2,1 2,2
individuale
Unităţi cu personalitate
18.263 17.843 4.804.683,1 263,1 269,3
juridică
Sursa: Anuarul statistic al României, 2015
Suprafaţa agricolă medie utilizată a fost de 3,45 ha/exploataţie, 2,2 ha/fermă fiind
exploatate în medie de către fermele individuale şi 269,3 ha/fermă de către unităţile cu
personalitate juridică. Există mari diferenţe între suprafaţa medie a exploataţiei individuale în
România şi cea a fermelor din UE, de cca. 19 ha/fermă.
Economia rurală românească are ca trăsătură predominantă procentul foarte mare al
fermelor de subzistenţă, care produc în principal pentru autoconsum, comercializând pe piaţă
o mica parte din produsele obţinute. În plus, fermele de subzistenţă au acces dificil la alte
surse de venituri şi, de aceea, bunăstarea unei părţi semnificative a populaţiei rurale depinde
considerabil de nivelul de profitabilitate al fermelor.
În ceea ce priveşte situaţia întreprinderilor agricole, în 2015 se constată o creştere cu
6% faţă de 2014 a numărului întreprinderilor agricole în general. A crescut numărul
întreprinderilor mici şi foarte mici, în timp ce numărul întreprinderilor mijlocii şi mari a
rămas la acelaşi nivel.

9
 Conform Legii nr. 15/1990, fostele întreprinderi agricole de stat s-au transformat în
societăţi comerciale cu sferă decizională largă. În schimb, responsabilitatea a fost diluată, ceea
ce a favorizat dezvoltarea unui comportament economic deformat al multora din societăţile
comerciale agricole cu capital de stat.

Tabelul 2.4.
Numărul de întreprinderi agricole, după numărul de salariaţi
Număr de salariaţi 2014 2015
0-9 (întreprinderi micro) 10623 11467
10-49 (întreprinderi mici) 1594 1606
50-249 (întreprinderi mijlocii) 252 233
peste 250 (întreprinderi mari) 41 41
TOTAL: 12510 13347
Sursa:Anuarul statistic al României 2014-2015

Condiţiile meteorologice şi evoluţia economiei în perioada de criză care a urmat au

determinat fluctuaţii în evoluţia sectorului, astfel încât creşterile înregistrare în perioada 2008-
2013 au fost atenuate de seceta şi inundaţiile înregistrate în 2010 şi 2012. Cea mai mare
valoare a pieţei a fost înregistrată în anul 2013, circa 34, 78 mld lei (Figura 2.6). În perioada
analizată, contribuţia agriculturii la PIB prezintă o evoluţie sinuoasă, însă nu deosebită,
menţinându-se în intervalul 5-7%, cu excepţie în anul 2012, când a scăzut la 4,9%.
Exportul de produse animale şi vegetale este în creştere accentuată în perioada
analizată. Astfel, dacă în anul 2007 se trimiteau peste graniţe bunuri în valoare de 692
milioane euro (Tabel 3.16), până în anul 2012, această cifră a ajuns de 4 ori mai mare. Cea
mai mare contribuţie o deţine sectorul vegetal, exporturile de fructe şi cereale crescând atât
valoric, cât şi proporţional în totalul produselor analizate (de la 64% la 72%).
Cu toate că România produce suficient cât să acopere necesarul propriei populaţii,
produsele autohtone sunt mai scumpe sau mai puţin atractive decât cele de import. Anual, în
România se importă produse animaliere (în special carne, lapte şi derivate), chiar şi animale
vii (speciile externe fiind mai productive decât cele tradiţionale româneşti), dar şi fructe (în
special în extra-sezon şi produse exotice) şi cereale.
Acesta va susţine crearea unui sector agricol inovativ şi competitiv, diminuând timpul
necesar produselor, proceselor şi practicilor pentru a ajunge pe piaţă.

10
Sursa : Prelucrări după Buletine statistice 2009-2015 INS1
Figura 2.7. Contribuţia agriculturii, silviculturii şi pescuitului în PIB/VAB
Există două iniţiative. Prima, strategia de dezvoltare a inovării, asigură sprijinul
pentru colaborare şi planificare părţilor interesate, pentru a crea şi dezvolta filiera
agroalimentară, ceea ce va dezvolta noi oportunităţi inovative. Cea de-a doua iniţiativă,
implementarea ştiinţelor aplicate, dezvoltarea tehnologiei şi programe pilot, tranformă ideile
inovatoare în produse, practici şi procese noi, aducând împreună potenţialii investitori şi
antreprenori (Agriculture and Agri-Food Canada Innovation Directorate, 2012).
Balanţa comercială negativă (în privinţa produselor analizate) s-a datorat în special
importului excedentar de carne şi fructe în 2007. În anii următori, deficitul balanţei externe s-
a redus pe seama scăderii importurilor în cele două sectoare amintite anterior şi creşterii
exportului în general la toate produsele, cu precădere la cereale. În perioada 2011-2012, chiar
s-au exportat mărfuri agricole în valoare mai mare decât s-au achiziţionat din alte ţări. Este
un semn că agricultura românească se află pe drumul cel bun, însă întotdeauna există loc
pentru mai bine.

Tabel 2.5
Comerţul internaţional cu produse agricole al României
Indicator - milioane euro 2007 2008 2009 2010 2011 2012

EXPORT - total, din care: 692 1.476 1.451 2.059 2.681 2.701
Animale vii şi produse animale 252 278 326 434 584 731
Animale vii 181 177 173 196 234 304
Carne şi organe comestibile 27 42 74 129 221 263
Lapte şi produse lactate; ouă; miere; produse comestibile de
33 45 60 80 85 123
origine animală
Produse vegetale 440 1.198 1.125 1.625 2097 1970
Fructe comestibile 39 33 39 62 70 75

1
***INS, Buletin statistic lunar nr. 12/2009, http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/pib/pib_anual/pib_2013r_2_semidef.pdf;
http://www.insse.ro/cms/ro/content/buletine-statistice; Buletin statistic lunar nr. 5/2015: http://www.insse.ro/cms/ro/content/buletine-
statistice, accesat la data de 18.06.2015

11
 Indicator - milioane euro 2007 2008 2009 2010 2011 2012
Cereale 151 638 631 893 1095 1336

IMPORT CIF - total, din care: 1.907 2.450 2.119 2.125 2.289 2.451
Animale vii şi produse animale 870 1.191 1.116 984 965 1035
Animale vii 47 102 117 96 107 140
Carne şi organe comestibile 553 730 642 515 457 479
Lapte şi produse lactate; ouă; miere; produse comestibile de
153 212 217 225 255 253
origine animală
Produse vegetale 1.037 1.259 1.003 1.141 1324 1416
Fructe comestibile 246 245 176 179 185 235
Cereale 271 308 250 248 333 373

BALANŢA COMERCIALĂ, din care: -1.215 -974 -668 -66 392 250
Animale vii şi produse animale -618 -913 -790 -550 -381 -304
Animale vii 134 75 56 100 127 164
Carne şi organe comestibile -526 -688 -568 -386 -236 -216
Lapte şi produse lactate; ouă; miere; produse comestibile de
-120 -167 -157 -145 -170 -130
origine animală
Produse vegetale -597 -61 122 484 773 554
Fructe comestibile -207 -212 -137 -117 -115 -160
Cereale -120 330 381 645 762 963
Sursa: prelucrare date după Anuarul Statistic al României 2013 INS http://www.insse.ro/cms/ro/content/anuarul-statistic-2013 2

2.6. Sistemul fiscal din România comparativ cu cel din UE

Politica fiscală joacă un rol cheie ordinea în politicile guvernamentale pentru a atinge
principalele obiective factori macroeconomici care sunt în general multiple (de exemplu: un
nivel ridicat de ocupare a forței de muncă; o rată ridicată de creștere economică; stabilitatea
prețului; balanța de plăți externă etc.), folosind instrumente specifice integrate în sisteme
fiscale aplicate la un moment dat. Efectele politicii fiscale duc la mici modificări, care pot
duce la schimbări majore în situația economică prin cheltuieli publice.
Impozitarea are două implicații: juridică și economică. 3 Din punct de vedere juridic, se
poate considera impozitul ca „un set de reglementări privind sistemul de impozite și taxe”, iar

2
***INS – Anuarul statistic al României – 2013, , http://www.insse.ro/cms/ro/content/anuarul-statistic-2013, accesat la data de
21.06.2015
3
Filip, Gh. (2002), Finanţe , Editura Junimea, Iaşi, p. 232.

12
din punct de vedere economic,4 impozitul se referă la „un set de procese economice de
redistribuire a PIB de la persoane fizice și juridice pentru a acoperi nevoile publice.
Pe plan intern, suveranitatea fiscală este competența exclusivă a statului în materie de
impozitare, drept pe care nu îl împărtășește nimănui și asupra modului în care exercită acest
drept. de către orice tribunal sau organism internațional (Condor, 1999, p. 137).
Alți experți (Cartou, 1981, p. 14) consideră că „suveranitatea fiscală poate fi definită
ca puterea de a stabili un sistem fiscal, fie prin lege, fie prin care are autonomie tehnică în
raport cu sistemele susceptibile să concureze cu acesta ”.
Fiecare stat are libertatea deplină de a alege sistemul fiscal pe care îl dorește să îl
introducă, să precizeze impozitele care îl compun, contribuabilii, baza impozabilă, cotele
fiscale, condițiile de plată, sancțiunile și facilitățile (Văcărel, 1995, p. 33). Acela manifestarea
libertății statului în domeniul fiscal este consacrată în practica fiscală și în literatura de
specialitate ca suveranitate fiscală. Dreptul unui stat de a stabili și colecta impozitul pe un
anumit teritoriu este suveranitatea fiscală, adică un atribut exclusiv al teritoriului respectiv
”(Văcărel, 1995).
Pentru a defini acest atribut esențial, recunoaștem că trebuie să luăm în considerare și
noi elementele care constituie un cadru în amonte și în aval de „stabilirea și colectarea
impozitelor”, respectiv politica financiară și fiscală, aparatul financiar precum și modalitățile
administrative de gestionare în domeniul fiscal și cu standardele specifice juridice (roman,
2006, p. 78-79).
Impozitele şi taxele în Europa nu sunt mult diferite faţă de cele din România.
Deosebiri mai substanţiale se înregistrează asupra cotelor de impozitare care se aplică de cele
27 ţări din Uniunea Europeană dar şi cele din afara U.E.
Sarcinile fiscale pe care trebuie să le suporte o societate din spaţiul european sunt
clasificate în două mari categorii:
1. - Sarcini fiscale care privesc beneficiile realizate;
2. - Sarcini fiscale independente de rezultatele economice ale societăţii.
Privind sarcinile fiscale care privesc beneficiile realizate respectiv impozitul pe profit
de o societate, aceasta presupune parcurgerea unor etape succesive şi anume: determinarea
societăţilor care plătesc impozit pe profit şi localizarea profitului impozabil; evaluarea bazei
de impunere; determinarea impozitului pe profit, declararea şi achitarea lui.

4
Vintilă, N. (2004), Fiscalitate, Editura Sylvi, Bucureşti 2004, p.12.

13
 Impozitul pe profit a fost instituit în cele mai multe ţări după cel de-al doilea război
mondial dar sunt şi excepţii astfel: Germania introduce impozitul pe profit în anul 1920,
Anglia în 1965, Belgia în 1962, Italia în 1974 iar Portugalia în 1989.
Sarcinile fiscale independente de rezultatele economice ale societăţii sunt:
1. - Sarcini fiscale comune tuturor ţărilor Uniunii Europene;
În ţările Uniunii Europene beneficiul impozabil în cadrul impozitului pe profit se
determină pornind de la datele din bilanţul contabil, cu unele ajustări în funcţie de regulile
specifice fiecărui stat. întrucât nu există o armonizare a legilor şi normelor contabile la nivel
european, diferenţele dintre statele membre persistă. Fiecare ţară adoptă diferite măsuri
incitative privind deducerile care afectează baza de impozitare a impozitului pe profit.
Principiul general este acela că cheltuielile care contribuie la realizarea profitului
impozabil sunt deductibile, dar sunt ţări care se opun deducerii totale sau parţiale anumitor
cheltuieli (cheltuieli de protocol, amenzi, cheltuieli de transport, etc).
Pierderile se recuperează din profiturile impozabile în cele mai multe ţări în termen de
5 ani, dar se cunosc şi alte termene astfel:
- în Spania şi Finlanda pierderile se recuperează în termen de 10 ani;
- în Germania, Austria, Belgia, Danemarca, Regatul Unit şi Suedia recuperarea
are termen nelimitat pentru societăţile nou create ;
- Germania, Olanda şi Irlanda permit recuperarea pierderilor numai pentru
exerciţiul anterior.
Cotele de impunere diferă de la un stat la altul. Până la 31 decembrie 2000, Germania
avea cota cea mai ridicată (35,42%). Cea mai redusă cotă este aplicată în Irlanda (12,5%).
Majoritatea statelor din Uniune au redus progresiv cotele de impunere începând cu
mijlocul anilor '80 . Dacă înainte cota varia între 45-55%, în prezent cota de impunere este
cuprinsă între 25% şi 35%. Astfel cota medie de impunere a scăzut de la 32,4% în 1999 la
29,32% în 2002.
În anul 1990 pe lângă Comisia Uniunii Europene s-a constituit un comitet de experţi
condus de fostul ministru de finanţe olandez Onno Ruding, denumit Comitetul Ruding care a
fost însărcinat să realizeze un studiu asupra fiscalităţii societăţilor din Uniune. Constatând
efectele negative pe care le are concurenţa fiscală excesivă între statele membre, Comitetul
Ruding a apreciat că ar trebui să se ajungă la un grad minim de armonizare, atât în privinţa
bazei de impunere cât şi a cotelor de impunere .
Astfel s-a propus instituirea unui nivel minim de impozitare, obligatoriu de 30% şi un
nivel maxim de 40% pentru toate statele membre.

14
 Privind exigibililtatea impozitului, majoritatea statelor percep plăţi eşalonate de-a
lungul anului. Sunt şi excepţii :Privind exigibililtatea impozitului, majoritatea statelor percep
plăţi eşalonate de-a lungul anului. Sunt şi excepţii5:Din punct de vedere etimologic, noţiunea
de impozit este de sorginte latină provenind de la impozitum, care determină o obligaţie
publică.
Definit, în general, prin prisma funcţiilor sale clasice, impozitul reprezintă o
contribuţie solicitată pentru asigurarea serviciului obligaţiilor publice ale statului şi ale
activităţilor locale.
Fiind o categorie financiară cu caracter istoric, a cărui apariţie şi utilizare este legată
de existenţa statului şi a banilor, care reflectă relaţiile interne dintre elementele sistemului
fiscal, impozitul reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile şi/sau averea
persoanelor fizice şi juridice în vederea satisfacerii unor nevoi publice . Această prelevare se
face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie directă din partea
statului, deci în schimbul acesteia plătitorii impozitelor nu pot solicita statului un
contraserviciu de valoare egală sau apropiată.
Dreptul de a introduce impozite îl are statul, iar acesta se exercită de cele mai multe
ori, prin intermediul puterii legislative (Parlamentul), dar în anumite condiţii şi prin organele
de stat locale. Parlamentul se pronunţă în legătură cu introducerea impozitelor de stat a căror
importanţă este naţională (generală), iar organele de stat locale pot introduce unele impozite
în favoarea unităţilor administrativ teritoriale.6
Din analiza sistemelor de impozitare în rândul statelor membre ale U..E., reiese că
dacă la nivelul UE27, ponderile taxelor directe, indirecte şi a contribuţiilor sunt relativ egale,
în noile state member impozitarea directă ocupă o pondere mai mică în total venituri.
Cea mai mică pondere a impozitelor directe în total impozite la nivelul anului 2010 o
are Lituania (numai 17,4%), urmată de Bulgaria (18,8%) şi Slovacia (19,1%)1. Toate aceste
ţări au adoptat sisteme de impozitare cu cote fixe care conduc la o reducere puternică a
impozitelor directe faţă de cele indirecte. România ocupă la nivelul anului 2010, locul 3 în
ceea ce priveşte ponderea impozitelor indirecte (45,2%) în total impozite, primele poziţii
fiind ocupate de Ungaria (45,5%) şi Bulgaria (55,4%), comparativ cu 38.6% media UE-27.

5
Minea,Mircea,Ştefan,Costaş,Cosmin,Flavius,Fiscalitatea în Europa la începutul mileniului III, Editura Rosetti,
Bucureşti,2006
6
Iulian Văcărel, Gabriela Anghelache, Gh.D. Bistriceanu, Tatiana Moşteanu, Florian Bercea, Maria Botnar, Florin
Georgescu –Finanţe Publice, Ediţia a III-a, Editura didactică şi Pedagogică , Bucureşti 2001, pag 397

15
 Sistemele de taxare din Germania şi Franţa, care pun accent pe contribuţiile de
asigurări sociale sunt la polul opus cu cele din Danemarca, Suedia şi Marea Britanie, unde
ponderea contribuţiilor sociale în totalul veniturilor este redusă2.

STRUCTURA IMPOZITELOR INDIRECTE ÎN UNELE ȚĂRI MEMBRE ALE UE

În ultimii 10 ani, în ţările membre ale Uniunii Europene au fost înfăptuite veritabile
reforme fiscale sau cel puţin unele adaptări ale sistemelor fiscale în vigoare. Acestea au vizat
atât impozitele directe, îndeosebi impozitul pe veniturile persoanelor fizice şi impozitul pe
profitul corporaţiilor, cât şi impozitele indirecte, mai ales taxele de consumaţie generale şi
speciale. Măsuri de natură fiscală au fost luate în cele 15 ţări intrate în Uniunea Europeană
până în 2003, precum şi în cele 10 ţări acceptate în clubul comunitar în anul 2004. Măsurile
respective, în unele ţări, au dus la creşterea fiscalităţii, în timp ce în altele acestea au acţionat
în sens invers, contribuind la diminuarea sarcinilor fiscale. Deoarece factorii care au făcut
necesară înfăptuirea reformelor fiscale (adaptărilor legislative) au variat de la o ţară la alta, şi
efectele generate de acestea au fost diferite.
Structura impozitelor indirecte indică gradul de participare al taxei pe valoarea
adăugată, al accizelor, al taxelor vamale şi a altor impozite indirecte la formarea impozitelor
indirecte totale. La sfârșitul anilor 70’, din secolul trecut, a avut loc o amplă dezbatere publică
cu privire la creşterea presiunii fiscale aferente impozitării consumului pe seama unei reduceri
a presiunii fiscale aferente impozitului pe venit, astfel încât încasările de venituri fiscale să
rămână neschimbate. Pe lângă existența unei influențe directe asupra venitului individual
disponibil, fiscalitatea produce efecte prin intermediul impozitelor indirecte şi asupra utilizării
acestui venit. Astfel, atunci când îşi utilizează venitul său disponibil, orice contribuabil
realizează un arbitraj fiscal între decizia de a consuma faţă de decizia de a economisii sau
investii
Tabelul 4.3
Structura impozitelor indirecte în unele țări membre ale UE, în perioada 2016-2018
(% Total venituri fiscale), ani selecționați
Anul Indicatori↓Țara→ Danemarca Suedia Spania Italia România UE27
Impozite indirecte 34,9 31,9 35,1 36,4 40,2 37,5
2016 TVA 19,4 16,7 18,1 15,6 21,4 20,1
Accize 8,2 6,1 7,8 6,2 9,8 8,8
Taxe vamale 4 1,3 5,7 6,5 7,4 4,1
Alte impozite indirecte 3,3 7,8 3,6 8,1 1,6 3,6
Impozite indirecte 35,3 34 35,5 35,9 46,4 39,1
2017 TVA 19,8 18,4 18,1 14,8 29 21,9
Accize 7 6,1 6,6 5,5 11,8 9,1
Taxe vamale 5,1 1,5 7,7 6,9 3,7 4,4
Alte impozite indirecte 3,4 8 3,1 8,7 1,8 3,7

16
 Impozite indirecte 35,4 39,7 39,7 33,5 45,2 38,6
2018 TVA 20,7 21,3 17,2 14,7 28,6 22
Accize 7 6,1 7,1 4,8 12,3 9,3
Taxe vamale 3,4 1,6 4,5 6,9 1,6 3,9
Alte impozite indirecte 4,3 10,7 4,3 7 2,7 3,9
(Sursa: Eurostat, Taxation trends in the European Union, 2019).
Prin obiectul asupra cărora sunt aşezate, impozitele indirecte influenţează semnificativ
şi structura consumului individual.
Astfel accizarea unor bunuri considerate a fi dăunătoare sănătăţii, cum ar fi alcoolul şi
băuturile alcoolice, produsele din tutun şi cafeaua, afectează negativ consumul unor astfel de
bunuri, ceea ce va avea ca efect îmbunătăţirea sau cel puţin menţinerea la același nivel a stării
de sănătate a populaţiei. Totodată, sunt realizate şi venituri fiscale.
Dacă analizăm ponderea accizelor în totalul impozitelor, observăm că dintre tările
analizate, România înregistrează în anul 2018 un nivel al accizelor de 12,3% și astfel se
situează cu 3 pp peste media UE27 (9,3%). La nivelul țărilor supuse analizei, se poate observa
că Italia este țara care înregistrează cel mai scăzut procent al accizelor în total impozite de
4,8% cu 4,5 pp sub nivelul mediei UE27.
Taxele vamale, ca pondere în totalul impozitelor, atinge nivelul maxim de 6,9% în
Italia, care se situează peste media UE27 (3,9%), cu 3 pp, urmată de Spania care înregistrează
un procent al taxelor vamale de 4,5%, cu 0,4 pp peste media UE27. Țările care înregistrează
cel mai scăzut nivel al taxelor vamale sunt: România și Suedia cu un procent de 1,6% din total
impozite, situându-se cu 2,3 pp sub media UE27, urmate de Danemarca cu un procent al
taxelor vamale de 3,4% din total impozite, situată sub media UE27 cu 0,5 pp.

17
 In graficul 4.1 gasim situatia prezenta a cotelor TVA din tarile member ale Uniunii
Europene:

Graficul 4.1 Cotele TVA in statele member ale UE

4.2.1. Structura impozitelor indirecte în Danemarca

Fiscalitatea în Denemarca se bazează majoritar pe venituri obținute din impozitarea
directă (de 62,7% în total venituri, în anul 2018), depășind cu 32,3 pp media UE27, de 30,4%
a impozitelor directe în totalul veniturilor. Impozitele indirecte au o contribuție scăzută la
formarea veniturilor totale, de 35,4% aflându-se astfel sub media UE27 (38,6%, în 2018) cu
3,2 pp.
În condiţiile crizei economice globale și a recesiunii, economia daneză a fost destul de
profund afectată, în 2009 PIB-ul scăzând cu 5,8%. De la sfârşitul anului 2009, perspectivele
economice, se îmbunătățesc, datorită măsurilor de stabilizare adoptate la nivel internațional,
rata reală de creștere a PIB înregistrând valori pozitive de 1,3% şi 1,2%, în 2018 şi 2011. În
anul 2011 Danemarca înregistra o valoare a PIB de 240.000 milioane euro.
Ca urmare a recesiunii și a politicilor fiscale expansioniste, veniturile bugetare s-au
deteriorat semnificativ pornind de la un excedent de 3,3% din PIB în 2008 și ajungând la un
deficit de 2,8% din PIB în 2009 și 2,9% în 2018.

Tabelul 4.4
Structura impozitelor indirecte în Danemarca, în perioada 2016-2018 (% în venituri
fiscale)
Indicator 2016 2001 2002 2003 2004 2017 2006 2007 2008 2009 2018
↓ An→
Impozite 34,9 35,9 36,6 36,2 35,9 35,3 36,4 36,7 36,1 35,5 35,4

18
indirecte
TVA 19,4 19,9 20,2 20,1 19,9 19,8 20,8 21,2 21 21,2 20,7
Accize 8,2 8,5 8,5 8,3 7,7 7 6,8 6,6 6,6 6,8 7
Taxe vamale 4 3,7 4,2 4 4,6 5,1 5,3 5,2 4,5 3,2 3,4
Alte impozite 3,3 3,7 3,8 3,8 3,7 3,4 3,5 3,6 3,9 4,2 4,3
indirecte
(Sursa: Eurostat, Taxation trends in the European Union, 2019)

În Danemarca cota TVA se situează la nivelul de 25% (în vigoare de la 1 ianuarie

1992), doar ziarele fiind scutite de acest impozit. Ca parte a reformei fiscale din 2009, taxele
privind energia, cu excepția benzinei și motorinei, au crescut cu 15% iar sectorul economic și
industrial se preconizează că vor plăti accize de 2euro/GJ din 2013. Taxele privind energia au
fost indexate la rata inflației, iar reforma sistemului fiscal din 2009 prevede continuarea
indexării și din 2016 înainte, au fost introduse sau mărite o serie de alte taxe legate de mediu
sau sănătate.
Danemarca, de asemeanea are un nivel ridicat și în ceea ce privește taxele de mediu. În
2009 acestea au reprezentat 4,8% din PIB, scăzând de la un nivel de 5,7% înregistrat în
decursul anului precedent. Impozitul privind hidrocarburile, care de altfel este cel mai
important impozit instaurat ca măsură privind limitarea poluării este considerat un impozit
adițional al impozitului pe profit și acestă scădere abruptă poate fi pusă și pe seama crizei
economice. Cu toate acestea Danemarca rămâne țara cu cel mai înalt nivel al taxei de mediu
din UE, devansând celelalte state cu o marja considerabilă. Toate acestea reflectă un sistem de
taxare comprehensiv și ambițios în ceea ce privește protecția mediului prin stabilirea unor
taxe asupra substanțelor și produselor considerate nocive cât și asupra autovehiculelor la
prima înmatriculare. Este de așteptat ca aceste taxe privind protecția mediului să crească între
anii 2019-2019.

4.2.2. Structura impozitelor indirecte în Suedia

Sistemul fiscal suedez s-a bazat în mod tradițional pe impozitarea directă. Chiar și în
2007 diferența dintre veniturile fiscale obținute din impozite directe și cele obținute din
impozite indirecte era mai mare de 9 pp. Încă de atunci această diferență a început să scadă,
iar în 2018 veniturile obținute din impozitarea directă (42,2%) erau doar cu 2,5 pp mai mari
decât cele obținute din impozitarea indirectă. Această proporție diferă cu mult față de media
UE27 (directă de 30,4% respectiv indirectă de 38,6% din total venituri ).

19
 Cu un grad deosebit de înalt de industrializare și specializare, Suedia este o piață
foarte deschisă și deosebit de dependentă de importuri, ceea ce o face interesantă pentru
exportatorii străini.
Scopul principal al politicii economice al guvernelor social-democratice care au
guvernat Suedia a fost: menținerea unui nivel scăzut al șomajului, generarea de creștere
economică, promovarea unei distribuții echilibrate a veniturilor în cadrul economiei,
menținerea unui echilibru economic la nivel regional și asigurarea stabilității prețurilor.
În 2018, economia Suediei a înregistrat o sănătoasă creştere a PIB de 5,6%, cea mai
mare din UE. Mai mult decât atât, o astfel de recuperare a fost realizată fără deficite bugetare
mari. De fapt, bugetul pe 2018 sa încheiat cu un excedent de 0,2% (egalat doar de Estonia). În
anul 2011, Suedia înregistra o valoare a PIB de 387.000 milioane de euro.

Tabelul 4.5
Structura impozitelor indirecte în Suedia, în perioada 2016-2018 (% în venituri
fiscale)
Indicator 2016 2001 2002 2003 2004 2017 2006 2007 2008 2009 2018
↓ An→
Impozite 31,9 33,2 35,1 35 34,3 34 34,7 35,4 39,1 40,5 39,7
indirecte
TVA 16,7 17,6 18,6 18,5 18,3 18,4 18,5 19,1 20 20,7 21,3
Accize 6,1 6,3 6,7 6,6 6,3 6,1 5,9 5,8 5,8 6,2 6,1
Taxe vamale 1,3 1,4 1,4 1,4 1,4 1,5 1,5 1,6 1,6 1,5 1,6
Alte impozite 7,8 7,8 8,4 8,5 8,3 8 8,8 8,9 11,6 12 10,7
indirecte
(Sursa: Eurostat, Taxation trends in the European Union, 2019)

Sistemul suedez de impozitare se bazează în mare parte pe impozitarea directă, pentru

creșterea veniturilor.
Impozitele din Suedia se situează cu mult peste media UE27, astfel în anul 2018,
impozitele directe reprezintă 19,4%, în timp ce impozitele indirecte și contribuțiile sociale au
ponderea de 18,2% respectiv 8,3% din veniturile fiscale, calculate ca procent în PIB.
Din anul 2017 când se înregistra un nivel de 34%, ponderea veniturilor din impozite
indirecte înregistrează un trend ascendent până în anul 2018 când ating ponderea de 39,7% și
astfel realizându-se o creștere de 5,7% a veniturilor din impozite indirecte. Acest trend
ascendent până la nivelul de 39,7% a veniturilor din impozite indirecte, face ca Suedia să se
situeze, în anul 2018, cu 1,1 pp peste media UE27 (de 38,6%). Aceast trend ascendent al
creșterii nivelului veniturilor din impozite indirecte, în Suedia, se datorează creșterii
proporției TVA în toată perioada analizată, cu 4,6 pp din anul 2016 și până în anul 2018, când
această proporție atingând un nivel de 21,3% în totalul impozitelor indirecte.

20
 În Suedia cota standard de TVA este de 25% (în vigoare de la 1 ianuarie 1996) și se
aplică aproximativ 85% dintre venituri. Suedia are una dintre cele mai mari cote de TVA
(maximul permis de 25%) și accize peste medie. Nivelul ponderii accizelor în total impozite
indirecte, prezintă în medie pe parcursul perioadei analizate, un trend constant (excepție anii
2002 și 2003 când ponderile aveau cele mai ridicate valori, de 6,7% respectiv 6,6%) de 6,1%
situându-se sub media UE27 cu peste 3 pp.
Pentru a continua stimularea economică, Suedia are ca și obiective principale
reducerea TVA pentru servicii de catering și restaurante sau creșterea accizelor la alcool și
tutun.

4.2.3. Structura impozitelor indirecte în SPANIA

În 2018, raportul venituri fiscale-PIB în Spania, a constituit o pondere de 31,9% din.

Această valoare se situează pe locul 18 în UE şi este printre cele mai scăzute în rândul statelor
membre din vest, alături de Irlanda, Grecia şi Portugalia.
Între 2016 şi 2007, Spania sa bucurat de o economie în plină expansiune, cu rate
anuale de creştere între 2,7% şi 5%, de asemenea, creşterea veniturilor fiscale până în 2007.
Venind de la un nivel scăzut comparativ cu UE27, totalul veniturilor fiscale în PIB, din
Spania au atins în 2007 cu procentul de 37,1%, media UE27.
Pe parcursul anilor, Spania a cunoscut o puternică criză economică de impact; rata de
creştere a PIB-ului sa prăbușit de la o creştere de 3,5% în 2007 la o scădere de 3,7% în 2009,
iar în 2018 încă se confrunta cu o uşoară reducere de 0,1%. Veniturile fiscale au scăzut astfel
de la un nivel de 37,1% din PIB în 2007, la un nou nivel minim de numai 30,7% în 2009, şi au
crescut uşor în 2018 la 31,9%.
În anul 2011, Spania înregistra o valoare a PIB de 1073 mii de milioane de euro.
Spania colectează veniturile aproape în mod egal din impozitele directe, impozitele
indirecte și contribuţii sociale, în anul 2018 (respectiv 30,9%, 33% şi cel mai însemnată
contribuție de 38,6% a contribuțiilor sociale din totalul impozitelor).

Tabelul 4.6
Structura impozitelor indirecte în Spania, în perioada 2016-2018 (% în venituri
fiscale)
Indicator 2016 2001 2002 2003 2004 2017 2006 2007 2008 2009 2018
↓ An→
Impozite 35,1 34,4 33,8 34,9 35,2 35,5 34,9 32,1 30,6 37,9 39,7
indirecte

21
TVA 18,1 17,7 17,1 17,7 17,7 18,1 17,8 16,1 15,5 13,5 17,2
Accize 7,8 7,5 7,4 7,4 7,1 6,6 6,1 6 6,6 7,2 7,1
Taxe vamale 5,7 5,7 5,9 6,7 7,3 7,7 7,9 7 5,2 4,7 4,5
Alte impozite 3,6 3,6 3,4 3,2 3,1 3,1 3,1 3 3,4 4,2 4,3
indirecte
(Sursa: Eurostat, Taxation trends in the European Union, 2019)

Spania are cel mai scăzut nivel de colectare a impozitelor indirecte ca procent din
totalul veniturilor fiscale, la nivelul UE (de aproape 5 puncte procentuale mai mică decât
media UE27- în jurul nivelului de 36%). Nivelul de colectare scăzut se situează sub media
UE27, chiar şi după majorarea cotei standard de TVA de la 16% la 18%, care a devenit
efectivă la 1 iulie 2018. Două cote reduse de 8% şi 4% se aplică pentru anumite categorii
specifice de mărfuri, ca urmare a reformei care a intrat în vigoare la 1 iulie 2018.
Ponderea accizelor în totalul impozitelor indirecte înregistrează în anul 2018 un
procent de 7,1% după o scădere de 0,7 pp din anul 2016 (când atingeau un nivel de 7,8% din
totalul impozitelor).
Referitor la ponderea taxelor vamale, acestea înregistrează un trend ascendent până în
anul 2017 (cu 7,7%), după care descrește ușor ajungând la valoarea de 4,5% din totalul
impozitelor indirecte. Trendul altor impozite indirecte în total este unul preponderent
ascendent, atingând nivelul maxim de 4,3% în anul 2018.

4.2.4. Structura impozitelor indirecte în Italia

Structura actuală a veniturilor fiscale, în anul 2018, este caracterizată în principal de o

pondere relativ ridicată a impozitelor directe, de 42,3% din PIB. În anul 2011, Italia înregistra
o valoare a PIB de 1580 mii de milioane de euro. Rata de creștere a PIB atinge un maxim în
anul 2016 (de 3,7%), urmând o ușoară scădere până la 2,2% în anul 2002, urmând mai apoi o
prăbușire a ratei de creștere a PIB cu 5,1% în anul 2018.
Tabelul 4.7
Structura impozitelor indirecte în Italia, în perioada 2016-2018
(% în venituri fiscale)
Indicator 2016 2001 2002 2003 2004 2017 2006 2007 2008 2009 2018
↓ An→
Impozite 36,4 35,5 36 34,7 35,3 35,9 36 34,8 32,9 32,2 33,5
indirecte

22
TVA 15,6 15,1 15,3 14,4 14,4 14,8 14,9 14,4 13,9 13,2 14,7
Accize 6,2 5,9 5,7 5,8 5,5 5,5 5,2 4,8 4,5 4,9 4,8
Taxe vamale 6,5 6 6,3 6,1 7,1 6,9 7,2 7,1 6,8 7 6,9
Alte impozite 8,1 8,5 8,8 8,4 8,2 8,7 8,6 8,5 7,6 7,1 7
indirecte
(Sursa: Eurostat, Taxation trends in the European Union, 2019)

Ponderea impozitelor indirecte în total venituri (de 33,5%), clasează Italia cu mult sub
media UE-27 (38,6%) în 2018, reflectând o dependenţă mai mare de impozitele directe
(34,9% faţă de 30,4% pentru UE27).
Ponderea TVA în totalul veniturilor din impozite indirecte, înregistrează preponderent
o scădere până în anul 2009, după care în anul 2018 atinge un nivel de 14,7% în totalul
impozitelor, situându-se astfel cu 5,3 pp sub media UE27 (de 22%).
Accizele înregistrează, pe întreaga perioadă analizată o continuă scădere, de la 6,2% în
anul 2016, la 4,8% în anul 2018. Nivelul accizelor din anul 2018, se situează cu 4,5 pp sub
media UE27 care înregistra un procent de 9,3% al accizelor în total impozite.
Nivelul taxelor vamale se află în jurul procentului de 6,9% în ultima perioadă
analizată, pe parcursul întregului interval de ani situându-se peste media UE27, care înregistra
un procent de 4,3 în medie, pe perioada anilor 2016-2018.
Din tabel se observă că ponderea altor impozite indirecte, dețin un procent însemnat în
totalul impozitelor indirecte, fiind situate cu mult peste media UE27. Cota standard de TVA a
crescut de la 20% la 21% în 17 septembrie 2011. Se practică de asemenea o redusă (10%) şi o
cotă super-redusă (4%). Dintre toate impozitele indirecte, TVA aduce o contribuție maximă la
formarea impozitelor în totalul veniturilor. Nivelul maxim al acestei taxe este atins în anul
2016 (de 15,6%), urmând mai apoi o scădere de 0,9 pp până la procentul de 14,7% în anul
2018. Trendul accizelor este unul asemănător TVA-ului, înregistrând valoarea de 4,8% în anul
2018. Contribuția altor impozite indirecte atinge valoarea maximă de 8,7% în anul 2017, după
care urmează o scădere de 1,7 pp până la valoarea de 7%, în anul 2018.

4.2.5. Structura impozitelor indirecte în România

Sistemul fiscal din România are nevoie de îmbunătățiri, ținând seama de nivelul redus
al colectării taxelor și impozitelor în PIB față de media din UE.

23
 Fiscalitatea românească este plină de cotradicții, iar după părerea mea ar trebui
reformată legislația din domeniul fiscal care ar trebui să fie simplă, să nu lase loc
interpretărilor, să fie echilibrată și consecventă.
În România impozitele indirecte au pondere semnificativă în totalul veniturilor, astfel
că reprezintă 12,3% în PIB compatativ cu media UE27 unde ponderea acestora este de 13,5%,
în anul 2018. Pe de altă parte, impozitele directe reprezintă 6,2% din PIB comparativ cu
media UE27 unde acestea ating un procent de 11,2%, în anul de analiză 2018. Contribuțiile
sociale înregistrează, în anul 2018, un procent de 8,8% sub media europeană de 10,9%.
În România, PIB se ridica în anul 2011, la valoarea de 136.000 de milioane de euro.
Rata de creștere a PIB, după o creștere de 7,3% în anul 2008, se prăbușește în anul 2009
înregistrând o scădere de 6,6% urmând ca în anul 2018 rata înregistreze o sccădere de 1,9%.
Tabelul 4.8
Structura impozitelor indirecte în România, în perioada 2016-2018
(% în venituri fiscale)
Indicator 2016 2001 2002 2003 2004 2017 2006 2007 2008 2009 2018
↓ An→
Impozite 40,2 39,5 41,3 44,3 43,1 46,4 44,9 43,4 42,7 40,8 45,2
indirecte
TVA 21,4 21,8 25,2 26 24,5 29 27,8 27,9 28,2 24,7 28,6
Accize 9,8 9,8 9,4 12,7 13,3 11,8 11,1 10,5 9,6 11,8 12,3
Taxe vamale 7,4 5,7 4,5 3,5 3,5 3,7 4,1 2,4 2,2 1,7 1,6
Alte impozite 1,6 2,2 2,2 2,2 1,7 1,8 2 2,6 2,8 2,6 2,7
indirecte
(Sursa: Eurostat, Taxation trends in the European Union, 2019)

Din tabel se poate observa ponderea însemnată a impozitelor indirecte în totalul

veniturilor fiscale, aceasta înregistrând în medie, o creștere pe perioada supusă analizei.
Această pondere însemnată a impozitelor indirecte evidențiază faptul că sistemul fiscal roman
este unul cu prevalență orientat către o impozitare indirectă.
România a primit asistenţă financiară, prin intermediul unui mecanism de împrumut,
de la UE în 2009, 2018 şi 2011 în schimbul unui pachet de măsuri fiscale, care ar cuprinde
adoptarea unui proiect de reformare al sistemului de pensii, adoptarea unei legi de punere în
aplicare a măsurilor de consolidare fiscală. Pe partea de venituri, un număr minor măsuri au
fost convenite: lărgirea bazei de impozitare pe venitul personal pentru includerea tichetelor de
masă, extinderea bazei de impozitare pentru contribuţiile de asigurări sociale.

24
 În anul 2018, creşterile semnificative ale accizelor la tutun şi a cotei standard de TVA
(de la 19 la 24%), precum şi preţurile mai ridicate ale combustibililor au contribuit la
înregistrarea unei inflaţii ridicate. În anul 2018 a avut loc majorarea cotei de TVA de la 19%
la 24%, ponderea TVA în totalul impozitelor a înregistrând o creștere în anul 2018 (la 28,6%)
față de anul 2009 (de 24,7%). Nivelul accizelor atinge ponderea de 12,3% din totalul
impozitelor, în anul 2018, nivel care devansează cu 3 pp media UE27 (de 9,3%).
În ceea ce privește nivelul taxelor vamale, acesta înregistrează un puternic trend
descendent în perioada 2016-2018, de 5,8 pp. În anul 2018 ponderea acestora este de 1,6%
situată sub media UE27 (3,9%) cu 2,3 pp.

4.3. Importanța impozitelor indirecte în arhitectura sistemelor fiscale

din unele țări membre ale UE
În ţările membre ale Uniunii Europene, politica fiscală este departe de a fi câştigat
consensul tuturor, deoarece nici un stat nu este dispus să renunţe la dreptul de a încasa
impozite de la cetăţenii săi în modul în care doreşte.
Pentru a exista o comparabilitate a datelor furnizate de fiecare stat membru privind
impozitele a fost creat în anul 1995 Sistemul European de Conturi (European
System of Accounts) – denumit ESA95, prin care s-a încercat aducerea la un numitor
comun a clasificării conturilor naţionale, şi în cadrul lor, a impozitelor şi taxelor în Uniunea
Europeană. Conform clasificării ESA95, impozitele indirecte sunt definite ca fiind impozitele
legate de producţie şi importuri. Acestea includ TVA, taxe vamale de import, accize şi alte
impozite asupra unor servicii specifice (transport, asigurări), impozitele asupra producţiei.
În continuare ne propunem să realizăm analiza structurii impozitelor indirecte în unele
țări membre ale UE, în perioada 2016-2018, ca procent în PIB, pe baza a trei ani selecționați
În prezent la nivelul uniunii, se acordă o importanță deosebită impozitelor indirecte,
atribuțiile acestora fiind transferate la nivel comunitar.
La nivelul UE, politica fiscală este subordonată tratatului de înființare a Comunității
Europene, care prevede eliminarea taxelor vamale între țările membre și a oricăror altor
măsuri cu efect similar și asigurarea liberei concurențe în cadrul pieței comune. În acest sens
se au în vedere în special impozitele indirecte. Impozitele directe fiind doar subordinate
scopulul de neafectare a liberei concurențe pe piață, însă se recomandă membrilor încheierea
de convenții de evitare a dublei impuneri internaționale.
Tabelul 4.9

25
 Structura impozitelor indirecte in unele țări membre ale UE, în perioada 2016-2018 (%
PIB), ani selecționați
An Indicatori↓Țara→ Danemarca Suedia Spania Italia România UE27
Impozite indirecte 17,2 16,4 12 15,1 12,2 13,6
2016 TVA 9,6 8,6 6,2 6,5 6,5 7,3
Accize 4,1 3,1 2,6 2,6 3 3,2
Taxe vamale 2 0,7 1,9 2,7 2,2 1,8
Alte impozite indirecte 1,6 4 1,2 3,4 0,5 1,4
Impozite indirecte 18 16,6 12,7 14,4 12,9 14
2017 TVA 10,1 9 6,5 5,9 8,1 7,8
Accize 3,5 3 2,4 2,2 3,3 3,2
Taxe vamale 2,6 0,7 2,8 2,7 1 1,6
Alte impozite indirecte 1,7 3,9 1,1 3,5 0,5 1,4
Impozite indirecte 16,9 18,2 10,6 14,2 12,3 13,5
2018 TVA 9,9 9,8 5,5 6,2 7,8 7,6
Accize 3,3 2,8 2,3 2 3,4 3,2
Taxe vamale 1,6 0,7 1,4 2,9 0,4 1,3
Alte impozite indirecte 2,1 4,9 1,4 3 0,7 1,5
(Sursa: Eurostat, Taxation trends in the European Union, 2019)

4.4. ANALIZA TAXEI PE VALOAREA ADĂUGATĂ (TVA) ÎN UNELE ȚĂRI ALE

UE
Taxa pe valoarea adăugată reprezintă principalul impozit indirect în majoritatea țărilor
membre ale UE. Tabelul următor are ca scop prezentarea valorilor acestui impozit,
determinate prin raportarea încasărilor fiecărei țări la PIB pentru intervalul de timp: 2016-
2018.
Deşi armonizarea fiscală în materie de TVA s-a concretizat în ceea ce priveşte baza de
impozitare şi cota standard de impozitare, se constată că dintre toate cele 5 țări supuse
analizei, doar Danemarca nu practică cote reduse de TVA şi apar state unde se practică atât
cota redusă, cât şi cota super-redusă. Cota standard de impozitare este stabilită la un nivel
minim de 15%, statele membre putând mări această cotă la maxim 25%. Pot exista şi cote
reduse de impozitare sau cote foarte reduse (sub 5%), pentru anumite produse de strictă
necesitate.
Tabelul 4.10
Valorile TVA în unele țări membre ale UE (% PIB)
Țara↓An→ 2016 2001 2002 2003 2004 2017 2006 2007 2008 2009 2018
Danemarca 9,6 9,6 9,6 9,8 10,1 10,3 10,4 10,1 10,1 10,1 9,9
Suedia 8,6 8,7 8,8 8,8 8,8 9 8,9 9 9,3 9,7 9,8
Spania 6,2 6 5,8 6 6,2 6,5 6,5 6 5,1 4,1 5,5
Italia 6,5 6,2 6,2 5,9 5,8 5,9 6,2 6,2 5,9 5,7 6,2
Romania 6,5 6,2 7,1 7,2 6,7 8,1 7,9 8,1 7,9 6,6 7,8

26
UE27 7,3 7,2 7,2 7,3 7,5 7,8 7,9 7,8 7,7 7,4 7,6
(Sursa: Eurostat, Taxation trends in the European Union, 2019)

În contextul crizei financiare modificarea TVA-ului a reprezentat o soluţie simplă şi la

îndemâna majorităţii statelor în vederea creşterii randamentului fiscal, dar nu a atins în toate
situaţiile rezultatul scontat.
Din tabel putem observa diferenţa semnificativă a ponderii TVA în PIB a ţarilor din
nord faţa de media UE. Deşi ca reacţie la criza financiară cotele de TVA s-au "armonizat"
crescând spre valoarea maximă de 25%, în majoritatea economiilor, nivelul de încasare
efectivă a înregistrat disproporţii însemnate. Acest fenomen poate fi explicat pe seama
evaziunii fiscale, a puterii de cumpărare care afectează consumul şi implicit colectarea taxelor
din TVA şi nu în ultimul rând pe seama diferenţelor de cultură, resposabilitate fiscală şi spirit
civic.
Se poate observa că România se situează peste nivelul mediei UE27 în anii de analiză:
2017, 2006, 2007,2008 și 2018.
Tot în figura de mai sus se poate observa că Spania și Italia sunt țări care pe toată
perioada supusă analizei, prezintă o evoluție a TVA care se situează sub media UE27.

4.5. Analiza accizelor în unele țări ale UE

Departe de a egala sau de a aduce țărilor membre aceleași încasări ca și taxa pe
valoarea adăugată, accizele ocupă totuși un loc important în politica fiscală a statelor membre
ale Uniunii Europene. Din acest punct de vedere, discuțiile privind armonizarea în domeniul
accizelor par interminabile și mai ales nerezolvabile. Cu toate acestea, accizele sunt
importante impozite indirecte care nu pot fi excluse din analiza realizată.
Tabelul 4.11
Valorile Accizelor (% PIB)
Țara↓An→ 2016 2001 2002 2003 2004 2017 2006 2007 2008 2009 2018
Danemarca 4,1 4,1 4,1 4 3,8 3,5 3,4 3,2 3,1 3,3 3,3
Suedia 3,1 3,1 3,2 3,2 3 3 2,8 2,7 2,7 2,9 2,8
Spania 2,6 2,5 2,5 2,5 2,5 2,4 2,2 2,2 2,2 2,2 2,3
Italia 2,6 2,4 2,3 2,4 2,2 2,2 2,2 2,1 1,9 2,1 2
Romania 3 2,8 2,6 3,5 3,6 3,3 3,2 3 2,7 3,2 3,4
UE27 3,2 3,1 3,1 3,2 3,3 3,2 3,1 3,1 3 3,2 3,2
(Sursa: Eurostat, Taxation trends in the European Union, 2019)

27
 În Danemarca raţiunea ponderii ridicate a accizelor în PIB este pusă pe seama
preocupării statului pentru limitarea produselor considerate nesănătoase şi reducerea poluării.
În schimb, în România, accizele reprezintă un mai mare interes pentru formarea resurselor
bugetului public. Țara noastră, în privința accizelor, dar se află în general în jumătatea
inferioară a statelor UE în ceea ce priveşte mărimea acestor accize armonizate. Este un lucru
normal, dacă ne gândim la puterea de cumpărare redusă a contribuabililor români. De altfel,
accizele sunt un cost al integrării ce trebuie suportat. În Suedia, accizele sunt o sursă
importantă de venituri guvernamentale, iar actualmente totalizează aproximativ 6,2 % din
totalul veniturilor fiscale. Accizele la alcool sunt o sursă semnificativă de venituri, dar
aproximativ 2/3 din totalul accizelor provin din taxe pe energie.

4.6. Analiza altor impozite indirecte în unele țări ale UE

Prin noul Sistem European de Conturi- ESA95, în categoria impozitelor indirecte sunt
definite toate impozitele legate de producție și importuri. Prin urmare, alături de taxa pe
valoarea adăugată și accize, în această categorie se mai includ: alte impozite specifice asupra
serviciilor (transporturi, asigurări) și asupra tranzacțiilor financiare și de capital, la care se
adaugă și orice alte impozite ce revin din în sarcina producătorilor ca urmare a deciziei lor de
a se angaja în producție, din acestea făcând parte: taxe pentru avize, autorizații, licențe.
Tabelul 4.12
Valorile Altor impozite indirecte (% PIB)
Țara↓An→ 2016 2001 2002 2003 2004 2017 2006 2007 2008 2009 2018
Danemarca 1,6 1,8 1,8 1,8 1,8 1,7 1,7 1,8 1,9 2 2,1
Suedia 4 3,9 4 4,1 4 3,9 4,3 4,2 5,4 5,6 4,9
Spania 1,2 1,2 1,2 1,1 1,1 1,1 1,1 1,1 1,1 1,3 1,4
Italia 3,4 3,5 3,5 3,4 3,3 3,5 3,6 3,6 3,2 3 3
Romania 0,5 0,6 0,6 0,6 0,5 0,5 0,6 0,8 0,8 0,7 0,7
UE27 1,4 1,4 1,4 1,4 1,4 1,4 1,5 1,5 1,5 1,5 1,5
(Sursa: Eurostat, Taxation trends in the European Union, 2019)

În tabelul de mai sus sunt conținute datele referitoare la ponderea altor impozite
indirecte (exclusiv taxele vamale) în PIB, în unele state membre ale UE. În schimb, ponderi
scăzute ale altor impozite indirecte în PIB se înregistrează în România și în Spania, aflându-se
situate sub media UE27.

28
29