1, Curs Audit Financiar Cig 2019

UNIVERSITATEA „ANDREI ŞAGUNA” CONSTANŢA
FACULTATEA DE ŞTIINTE ECONOMICE

SPECIALIZAREA : CONTABILITATE SI INFORMATICA DE GESTIUNE, AN III
ANUL UNIVERSITAR : 2016– 2017
SEMESTRUL 5
AUDIT FINANCIAR
NOTE DE CURS
Titular curs:
Prof. univ. dr. Elena RUSE
CONSTANŢA
2016
Audit financiar Prof.univ.dr. Ruse Elena
CUPRINS
CAPITOLUL I CADRUL CONCEPTUAL PRIVIND AUDITUL FINANCIAR-

PARTEA I…………………………………………………………………………………………………………………………………….4
I.1Initiere in audit……………………………………………………………………………………………………………………………4
I.1.1. Istoricul auditului financiar......................................................................................4
I.1.2. Reglementări în domeniul auditului........................................................................6
I.1.3. Concepte, tipuri de audit..........................................................................................8
CAPITOLUL II CADRUL CONCEPTUAL PRIVIND AUDITUL FINANCIAR –

PARTEA a II a ...............................................................................................................................11
II.1. Obiectivele si principiile auditului financiar contabil..........................................................11
II.2. Principiile generale ale auditului financiar............................................................................14

CAPITOLUL III DEONTOLOGIA AUDITORULUI FINANCIAR SI INTERESUL
PUBLIC............................................................................................................................................16
III.1. Organismul de reglementare a profesiei de auditor financiar............................................16

III.2. Dobândirea calitatii de auditor financiar..............................................................................17
CAPITOLUL IV RESPONSABILITATEA MANAGEMENTULUI VERSUS

RESPONSABILITATEA AUDITULUI FINANCIAR...........................................................18
IV.1. Caracteristicile controlului intern..........................................................................................18
IV.2. Principiile controlului intern..................................................................................................25

CAPITOLUL V AUDITUL STATUTAR (LEGAL) ..............................................................27
V.1. Cadrul legislativ si delimitările conceptuale privind auditul statutar si financiar............27

V.2. Cadrul reglementar privind categoriile de entitati care trebuie sa efectueze auditul
statutar al situatiilor financiare anuale............................................................................................28
V.3. Auditorii statutari si supravegherea publica.........................................................................29

V.3.1. Autorizarea, aprobarea si formarea profesionala continua a auditorilor statutari.....29
V.3.2. Etica profesionala......................................................................................................31
V.3.3. Supravegherea publică...............................................................................................34
CAPITOLUL VI DOCUMENTAREA LUCRARILOR DE AUDIT .................................36

CAPITOLUL VII ORIENTAREA SI PLANIFICAREA ACTIVITATII DE AUDIT ...42
2
VII.1. Acceptarea mandatului si contractarea lucrărilor de audit........................................42
VII.2. Planificarea lucrărilor de audit..................................................................................45
VII.3. Cunoașterea clientului...............................................................................................47
CAPITOLUL VIII EVALUAREA SISTEMULUI DE CONTROL INTERN..................51

CAPITOLUL IX RISCURILE IN AUDIT -PRAGUL DE SEMNIFICATIE-NORME
DE REFERINTA............................................................................................................................56
CAPITOLUL X ESANTIONAREA IN AUDIT ...............................................................64
CAPITOLUL XI TEHNICI SI PROCEDURI UTILIZATE IN AUDIT.........................68
CAPITOLUL XII SINTETIZAREA CONCLUZIILOR ......................................................74

CAPITOLUL XIII RAPORTUL DE AUDIT ..........................................................................79
BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................................84
3
CAPITOLUL I CADRUL CONCEPTUAL PRIVIND AUDITUL FINANCIAR-

PARTEA I
I.1 Initiere in audit

I.1.1Istoricul auditului financiar
Termenul de audit provine din limba latina „audire”, care înseamnă a asculta și a
trimite mai departe.
Evoluția auditului este strâns legată de evoluția contabilității, a vieții economice în
ansamblu. Auditul alături de contabilitate se numără printre cele mai vechi profesii din lume.
Scopul principal al auditului în trecut îl constituia prevenirea actelor de fraudă a
persoanelor care aveau în administrație bani publici. Auditorul era cel care judeca partea care
dădea de seamă (de unde și ideea de ascultare).
Prin activitatea de audit se înțelege examinarea profesională a unei informații, în
vederea exprimării unei opinii rezonabile și independente, prin raportarea la un criteriu
(norme, standarde) de calitate în vederea satisfacerii nevoii de informații pentru utilizatori.
Realizarea unei misiuni de audit la nivelul entităților economice necesită existența
unor reguli precise, cunoscute și acceptate de cei care emit și receptează informațiile supuse
auditării. Regulile sunt definite atât la nivel național, cât și internațional.
Noțiunea de normă permite aprecierea calității unui audit raportat la un sistem de
referință. Potrivit standardelor de audit, obiectivul unui angajament de audit al situațiilor
financiare îl reprezintă posibilitatea auditorului de a exprima o opinie cu privire la situațiile
financiare , dacă aceste sunt întocmite sub toate aspectele semnificative în conformitate cu un
cadru identificat de raportare financiară.
Auditul este cunoscut începând cu secolul al XIII-lea, fără date precise sau localizări
exacte intr-un stat ,obiectul reprezentându-l, în mod special, verificarea conturilor marilor
organizații administrative. La începutul secolului al XIV-lea, auditorii făceau parte din
oficialii orașelor , verificând în special sinceritatea persoanelor cu responsabilități financiare.
Prin urmare, în perioada de început auditul avea ca scop verificarea înregistrării tuturor
tranzacțiilor, fără a se asigura însă verificarea modului de înregistrare a tranzacțiilor,
respectiv fără a acorda atenție controlului intern. În secolul XV , în orașele italiene precum
Veneția, Genova, Florența, auditul devine practica curentă, scopul fiind identificarea
fraudelor.
Literatura de specialitate subliniază mai multe etape în evoluția auditului, delimitate
pornind de la categoria socială ce ordona si dispunea efectuarea anumitor acțiuni și activități
de audit, denumiți ordonatori de audit. Evoluția auditului este strâns legată și de evoluția
contabilității.
Etapele principale în evoluția auditului potrivit literaturii de specialitate
Nr.crt. Etapa Ordonatorul Scopul auditului Cine efectuează

auditului auditul
1 Până la Regi, impărați, Pedepsirea hoților Preoții
începutul biserică, stat pentru infracțiuni de
secolului XVIII fraudă, protejarea
patrimoniului unei
entități
4
2 Secolul XVIII- Acționarii, Reprimarea fraudelor, Auditori selectați din

prima jumătate tribunalele pedepsirea celor ce le rândul celor mai buni
a secolului al jurisdicționale, produceau, soluții în contabili
XIX-lea statul vederea asigurării
integrității
patrimoniului statului
3 Finele secolului Acționarii, Atestarea realității Auditori aleși din
al XIX-lea statul. Se situațiilor financiare rândul contabililor și
conturează în vederea al profesioniștilor
relația dintre identificării și evitării
auditori și fraudelor
auditați
4 Începutul Acționarii, Atestarea realității Profesioniști
secolului XX statul situațiilor financiare specializați în audit
în vederea
identificării și evitării
fraudelor
5 Mijlocul Acționarii, Atestarea sincerității Auditori și specialiști
secolului XX- băncile, statul, și regularității în contabilitate.
dezvoltarea patronatele, situațiilor financiare. Auditorul se
profesiei instituțiile Cel mai important conturează ca expert
contabile, a financiare obiectiv este independent.
influențelor stabilirea gradului de
cadrului anglo- fidelitate a situațiilor
saxon asupra financiare. Auditorul
sistemului aplică proceduri de
contabil testare pentru
conceptual, descoperirea
conduc la eventualelor erori
dezvoltarea pe privind riscul de
continentul necontinuitate
european a
activității de
audit
6 În cea de-a doua Acționari, Atestarea Profesioniști în
jumătate a bănci, firme, funcționalității domeniul economic
secolului al stat controlului intern, sau juridic. Rolul lor
XX-lea respectarea codului este de asigurare,
general al consiliere a
contabilității și a conducerii, a
normelor de audit. managementului
Auditul se transformă public sau privat
într-un audit al privind
procedurilor. Se funcționalitatea
aplică procedurile de sistemului de control
atestare pentru intern, a sincerității
evaluarea riscului de situațiilor financiare,
necontinuitate și a identificarea erorilor,
imaginii fidele a elaborarea de
situațiilor financiare. recomandări pentru
5
corectarea erorilor și
prevenirea pagubelor.
7 Finele secolului Acționari, Consilierea Auditori specializați.
XX- prezent. bănci, firme, managementului Auditorii s-au
Perioada stat public și privat specializat în
clasificărilor și privind gestionarea și comunicare și analiza
a delimitărilor administrarea riscului.
conceptuale acestora. S-a
delimitat clar auditul
extern de cel intern.
Auditul reprezintă una dintre cele mai vechi profesii. La început, scopul auditului îl
reprezenta protejarea integrității averilor, apoi certificarea situațiilor financiare, iar în prezent
obiectivul este exprimarea unei opinii cu privire la situațiile financiare. S-a trecut de la
investigarea tranzacțiilor efectuate la eșantionarea în audit și testarea soldurilor prin
inventariere. Dezvoltarea tehnicii, a tehnologiilor au determinat schimbări și în domeniul
auditului. A crescut necesitatea procesării datelor, ceea ce a transmis după sine ca auditorii să
fie implicați și în aria sistemelor informatice.
Dezvoltarea unei societăți în ansamblu a determinat ca profesionistul auditor să aibă o
pregătire mai amplă, atât în domeniul contabil, al managementului, juridic, fiscal, etică, etc.
I.1.2Reglementări în domeniul auditului
Reglementările internaționale în domeniul auditului sunt:
 Standardele Internaționale de Audit: ISA 100-999

 Declarațiile internaționale privind practica în audit după IAPS 1000-19999 (15 sunt în
vigoare)1
Camera Auditorilor Financiari din România a tradus ISA clarificate în limba română,
cu aplicabilitate de la și ulterior datei de 15 decembrie 2009.
 ISA 200- obiective generale ale auditorului independent şi desfăşurarea unui
audit în conformitate cu standardele internaţionale de audit
 ISA 210- convenirea asupra termenilor misiunilor de audit
 ISA 220- controlul calităţii pentru un audit al situaţiilor financiare
 ISA 230- documentaţia de audit
 ISA 240- responsabilităţile auditorului privind frauda în cadrul unui audit al
situaţiilor financiare
 ISA 250- luarea în considerare a legii şi reglementărilor într-un audit al
 ISA 260- comunicarea cu persoanele însărcinate cu guvernanţa
 ISA 265- comunicarea deficienţelor în controlul intern către persoanele
însărcinate cu guvernanţa şi către conducere
 ISA 300- planificarea unui audit al situaţiilor financiare
 ISA 315- identificarea şi evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă prin
înţelegerea entităţii şi a mediului său
 ISA 320- pragul DE SEMNIFICAŢIE ÎN PLANIFICAREA ŞI
DESFĂŞURAREA UNUI AUDIT
1
Declarațiile privind practica în audit nu sunt standarde în sine, ci îndrumări practice care să sprijine auditorul
în implementarea standardelor respective.
6
 ISA 330- răspunsul auditorului la riscurile evaluate

 ISA 402- consideraţii de audit aferente unei entităţi care utilizează o
organizaţie prestatoare de servicii
 ISA 450- evaluarea denaturărilor identificate pe parcursul auditului
 ISA 500- probe de audit
 ISA 501- probe de audit - consideraţii specifice pentru elementele selectate
 ISA 505- confirmări externe
 ISA 510- misiuni de audit iniţiale - solduri iniţiale
 ISA 520- proceduri analitice
 ISA 530- eşantionarea în audit
 ISA 540- auditarea estimărilor contabile, inclusiv a estimărilor contabile la
valoarea justă, şi a prezentărilor aferente
 ISA 550- părţi afiliate
 ISA 560- evenimente ulterioare
 ISA 570- principiul continuităţii activităţii
 ISA 580- declaraţii scrise
 ISA 600- considerente speciale – auditul situaţiilor financiare ale grupului
(inclusiv activitatea auditorilor componentelor)
 ISA 610- utilizarea activităţii auditorilor interni
 ISA 620- utilizarea activităţii unui expert din partea auditorului
 ISA 700- formularea unei opinii şi raportarea cu privire la situaţiile financiare
 ISA 705- modificări ale opiniei raportului auditorului independent
 ISA 706- paragrafele de observaţii şi paragrafele explicative din raportul
auditorului independent
 ISA 710- informaţii comparative – cifre corespondente şi situaţii financiare
comparative
 ISA 720- responsabilităţile auditorului cu privire la alte informaţii din
documentele care conţin situaţii financiare auditate
 ISA 800- considerente speciale –auditul situaţiilor financiare întocmite în
conformitate cu cadrele generale cu scop special
 ISA 805- considerente speciale—audituri ale situaţii lor financiare individuale
şi elemente specifice, conturi sau aspecte ale unei situaţiilor financiare
 ISA 810- misiuni de raportare cu privire la situaţii financiare simplificate
Standardele sunt publicate și tipărite pentru toți cei interesați în manualul de

Standarde Internaționale de Audit2.
Structura ISA este:
- Introducere
- Obiective
- Definiții
- Cerințe
- Aplicare
- Materiale explicative
 Directiva /43/CE privind auditul statutar al conturilor anuale și al conturilor

consolidate de audit statutar și a întocmit Directiva a VIII-a a Consiliului CE (nr
2
Manualul de Standarde internaționale de Audit și Control de calitate. Audit financiar 2009, Editura Irecson,
București , 2009
7
84/253/CEE) și a modificat Directivele 78/660/CEE și 83/349/CEE ale

Consiliului. Directiva a VIII-a nu oferea îndrumări privind cerințele de
independență, aceasta fiind la latitudinea statelor membre.
Astfel, Directiva a VIII-a a fost modernizată prin Directiva 2006/43/CE.
Dezbaterile au condus către armonizarea în problema auditului statutar în
UE vizând:
- Armonizarea la nivel înalt a cerințelor de audit legal;
- Recunoașterea în statele membre a profesiei de auditor ;
- Auditorii autorizați și firmele de audit autorizate trebuie înscriși într-un
registru, accesibil publicului;
- Auditorii legali îndeplinind funcția de interes public, trebuie să acționeze
cu etică profesională, integritate, obiectivitate și competență profesională;
- Respectarea normelor stricte cu privire la confidențialitate și secretul
profesional;
- Asigurarea independentei in audit. Auditorii legali și firmele de audit
trebuie să fie independente atunci când efectuează un audit legal. Ei pot
informa societatea auditată asupra aspectelor ce decurg din audit, dar
trebuie să nu intervină în procesele interne de decizie ale entității auditate;
- Asigurarea unei calități înalte în toate auditurile legale impuse de legislația
comunitară. Toate auditurile trebuie efectuate pe baza Standardelor
Internaționale de Audit;
- Adoptarea de către Comisie a Standardelor Internaționale de Audit este
necesară să fie acceptat la nivel internațional care să dea credibilitate și
calitate conturilor anuale și consolidate să care să răspundă interesului
public european.;
- În cazul consolidării conturilor este necesară evidențierea clară a
responsabilităților auditorilor legal ce auditează componentele grupului,
auditorul grupului va purta responsabilitatea deplină pentru raportul de
audit;
- Desemnarea auditorului legal sau al firmei de audit de către adunarea
generală a acționarilor sau a membrilor entității auditate. Demiterea să fie
posibilă numai atunci când există motive bine întemeiate, comunicate
autorităților responsabile cu supravegherea publică, în vederea protecției
independenței auditorului;
- Creșterea exigenței auditării entităților publice de interes național ca
urmare a vizibilității și a importanței pe care o au din punct de vedere
economic;
- Înființarea comitetelor de audit și a unui sistem de control intern eficient
care să conducă la reducerea minimă a riscurilor financiare, operaționale și
de conformitate , intensificându-se calitatea raportării financiare.
I.1.3Concepte, tipuri de audit
Conceptul de audit financiar
Tranziția la economia de piață a determinat mutații structurale, multe dintre

întreprinderi fiind afectate de situația de instabilitate.
Mediul instabil creat a determinat ca întreprinderile să fie supuse unor presiuni interne
și externe influențând gradul de rentabilizare a activității, dar și a sistemului fiscal.
8
Transformările structurale pe plan socio-economic au afectat și situațiile financiare

contabile, aflat într-un proces continuu de armonizare cu principiile contabile ale țărilor cu o
economie de piață dezvoltată. Astfel, contabilitatea, ca joc social definește procesul de
constituire a informației financiare prin propriile reguli.
Standardele Internaționale de Contabilitate, ca reguli de normalizare a contabilității
vin să alinieze producția de informații contabile, să reducă diferențele dintre situațiile
financiare, reflectând cu fidelitate realitatea economică. Nevoia de informații contabile a
crescut, apărând necesitatea existenței unei categorii profesionale care sunt auditorii
financiare, având menirea să verifice situațiile financiare, să formuleze o opinie independentă
cu privire la realitatea, corectitudinea datelor prezentate în situațiile anuale de sinteză.
Noțiunea de audit vine de la cuvântul italian audire - a asculta; cuvânt de origine
latină, transformat în timp de practica anglo-saxonă, semnifică astăzi în sens strict, revizia
conturilor realizată de experți independenți în vederea exprimării unei opinii asupra
regularității și sincerității acestora.3
Auditul, în general este o examinare profesională a unei informații în vederea
exprimării unei opinii responsabile și independente prin raportarea la un criteriu de calitate
(norme, standarde).
A audita, inițial, semnifica verificarea situațiilor financiare ale întreprinderi. Ulterior,
a căpătat noi valențe legate de cunoașterea întreprinderii, a proceselor, a tranzacțiilor, a
situațiilor financiare, în vedere ameliorării performanțelor sau pentru a emite o judecată
asupra gestiunii.
Auditul financiar
- Orice tip de analiză, de control de studiu de verificare cu privire la o
secțiune, o parte din contabilitate sau din situațiile financiare ale unei
entități poate fi calificată ca audit financiar.
- Auditul financiar este activitatea de analiză financiară în vederea
exprimării unei opinii asupra situațiilor financiare sau a unor componente
ale acestora, exercitarea altor misiuni de asigurare și servicii profesionale
potrivit Standardelor Internaționale de Audit și a altor reglementări ale
CAFR.
- Auditul financiar reprezintă activitatea de examinare în vederea exprimării
de către auditorii financiari a unei opinii asupra situațiilor financiare , în
conformitate cu Standardele Internaționale de Audit ale Federația
Internațională a Contabililor - IFAC (definiție publicată de CAFR)
A înțelege de fapt ce este un audit și modalitatea în care se desfășoară este nevoie să
se înțeleagă rolul auditului, a responsabilităților auditorului din punct de vedere profesional.
Evoluția economică în ansamblu a determinat în lume dezvoltarea contabilității și a
auditului.
Rolul auditorului (în special al auditorului extern) este , în principal acela de a spori
încrederea utilizatorului în informația contabilă, de a aduce un plus de siguranță faptului că
informația contabilă a fost obținută, tratată și prezentată în conformitate cu standardele și
principiile contabile general acceptate.4
Tipuri de audit
3
Toma Marin, Initiere in Auditul situațiilor financiare ale unei entități, Editura CECCAR, București, 2005, pg.14
4
Neamțu H., Roman A.G, Țurlea E., Audit financiar. Misiuni de asigurare și servicii conexe, Editura economică,
București, 2012, pg.17
9
Formele juridice ale auditului

 Auditul legal, are ca scop supravegherea gestiunii afacerii si certificarea situatiilor
financiare, realizat de cenzori (auditori financiari in baza mandatului confirmat de
AGA);
 Auditul contractual, spectru mai larg de activitati, realizat de experti contabili,
auditori financiari.
Tipuri de audit:
 După scopul urmarit:
- Financiar (al situatiilor financiare);
- De conformitate (efectuat pentru verificarea respectării unor politici, legi,
reglementari);
- Operational (vizează eficienta, eficacitatea activitatilor, este orientat spre viitor,
destinat managerilor).
 Dupa afilierea auditorilor:
- Extern;
- Intern;
- Guvernamental (efectuat de angajati ai institutiilor publice).
Tablou comparativ al auditului din punct de vedere al scopului urmărit

Tip de audit Scopul urmărit Obiectul Criteriul utilizat Conţinutul
examinării raportului
Audit Examinarea Informaţiile Norme Opinie privind
financiar situaţiilor financiare din situaţiile naţionale şi imaginea fidelă
financiare internaţionale a situaţiilor
de contabilitate financiare
Audit de Determinarea dacă o Acţiunile unei Politici, coduri, Conformitate cu
conformitate pers.fizică sau persoane fizice norme, criteriul
juridică a respectat sau juridice reglementări
normele, politicile
impuse de entitate
Audit Evaluează Activitatea sau Diferite Recomandări de
operaţional performanţele, o parte din obiective îmbunătăţire a
identifică activitatea activităţilor
posibilităţile de unei entităţi
îmbunătăţire a
activităţii, elaborează
recomandări
Tablou comparativ al auditului din punct de vedere al afilierii auditorilor

Tip de audit Efectuat de Poate include
Audit extern Auditori externi, Audit financiar (în principal)
independenţi
Audit intern Auditori angajaţi ai entităţii Audit operaţional şi de
conformitate
Audit guvernamental Angajaţi ai instituţiilor Audit operaţional şi de
publice conformitate
10
CAPITOLUL II CADRUL CONCEPTUAL PRIVIND AUDITUL FINANCIAR-

PARTEA a II-a
II..1. Obiectivele si principiile auditului financiar contabil
Obiectivul de bază al auditului financiar este acela de a da posibilitatea auditorului

sa își exprime o opinie independenta cu privire la întocmirea situațiilor financiare sub toate
aspectele semnificative, în conformitate cu un cadru de raportare financiar identificat.
Pentru efectuarea unui audit eficient auditorii financiari trebuie să înțeleagă
declarațiile managementului redate în situațiile financiare, pentru a le putea analiza, compara
cu criteriile prestabilite. De fapt, auditorul financiar are ca principală responsabilitate
determinarea justeței declarațiilor managementului privind situațiile financiare, motiv pentru
care obiectivele auditului financiar5 sunt strâns legate de declarațiile managementului redate
în situațiile financiare.
Obiectivele auditului financiar asigură auditorului un cadru de referință, de orientare
în planificarea și orientarea auditului, acesta fiind același pentru auditarea tuturor structurilor
situațiilor financiare, însă elementele probante diferă în funcție de circumstanțe.
Auditorii financiar colectează elementele probante în ceea ce privește rulajele care
redau operațiunile care compun ciclurile, dar și în ceea ce privește componența soldurilor
conturilor, pentru a putea prezenta o asigurare rezonabilă privind informațiile financiare
auditate.
Chiar dacă soldul inițial al conturilor a fost auditat, este necesar ca pentru
furnizarea unei asigurări rezonabile asupra corectitudinii operațiunilor entității, auditorul
financiar să examineze, alături de operațiunile derulate în cursul perioadei auditate, și
soldurile finale ale conturilor în care au fost înregistrate acele operațiuni.
Efectuarea unui audit financiar necesită nu numai cunoștințe din contabilitate, ci și din
alte domenii: management, juridic, analiza economico-financiară, etică, informatică, etc.
Obiectivele auditului pot fi generale (când se referă la operațiunile și soldurile
conturilor) și specifice ( când privesc un anumit tip de operațiune).
Prin intermediul auditului financiare se asigură:
 Reflectarea imaginii fidele , clare și complete asupra patrimoniului, a
rezultatelor financiare în situațiile financiare anuale;
 Exprimarea opiniei în raportul de audit, utilizând fraze “oferă o imagine
fidelă” sau “prezintă în mod corect sub toate aspectele semnificative…”;
 Îmbunătățirea utilizării informației contabile.
Auditul situațiilor financiare are în vedere exprimarea unei opinii independente,
profesionale, contribuind la creșterea credibilității în fata utilizatorilor de informații, fără a
constitui o garanție a eficienței managementului în viitor.
Situațiile financiare auditate furnizează informații pentru utilizatori cu privire la :
 Poziția financiară a entității;
 Performanțele financiare;
 Gestionarea resurselor entității;
 Capacitatea de a rambursa datoriile financiare;
 Capacitatea de a genera flux de numerar;
 Structura capitalului propriu;
 Necesarul de resurse pentru o dezvoltare optimă.
5
Arens, Loebbecke- Audit. O abordare integrată, ediția a 8-a, editura Arc, 2003, pg.187-192
11
Caracteristicile calitative care determină utilitatea informațiilor oferite de situațiile

financiare sunt:
 Inteligibilitatea
Calitate esențială a informațiilor furnizate de situațiile financiare, și anume aceea că
informațiile trebuie să fie înțelese de către toți utilizatorii.
 Relevanța
Capacitatea informației de a fi utilă celor care o folosesc în luarea deciziilor
economice. Relevanța informației este influențată de natura sa și de pragul de
semnificație. Sunt cazuri când natura informației este suficientă pentru a determina
relevanța sa. Alteori sunt importante atât natura, cât și pragul de semnificație.
 Credibilitatea
Informația contabilă este fiabilă dacă nu conține erori semnificative, nu este
părtinitoare, utilizatorii putând avea încredere că reprezintă corect ceea ce și-a propus
să reprezinte sau ceea ce se așteaptă să reprezinte.
Informația trebuie să prezinte intr-o manieră corectă și clar tranzacțiile și alte
evenimente ale entității patrimoniale.
Chiar dacă au fost auditate, situațiile financiare conțin un grad de risc.
 Comparabilitatea
Utilizatorii trebuie să poată compara situațiile financiare ale entității patrimoniale în
timp, pentru a identifica tendințele în poziția financiară și performanțele.
Pentru a asigura o opinie competentă și independentă a imaginii fidele, clare și

complete asupra patrimoniului, a situațiilor financiare și a rezultatelor, auditul are în vedere
criterii și obiective cum ar fi:
1. Realitatea (existența)
Toate operațiunile efectuate aparțin și sunt în numele firmei?
Se va avea în vedere:
 Dacă elementele de activ și pasiv înregistrate în contabilitate se justifică, sunt
verificabile, corespund operațiunilor produse în realitate (identificate la inventariere
prin confirmări de solduri, analize de laborator, etc.)
 Dacă elementele de activ și pasiv aparțin și sunt în numele entității.
Acest obiectiv al auditului financiar se referă la existența și corespunde declarației
managementului.
2. Exhaustivitatea
Toate operațiunile patrimoniale sunt înregistrate?
Auditul financiar potrivit acestui obiectiv examinează:
 Toate operațiunile referitoare la evenimente, tranzacții sunt reflectate în
documentele justificative și evidențiate în contabilitate , fără omisiuni;
 Nu există operațiuni contabile înregistrate de mai multe ori.
Realizarea cerințelor acestui obiectiv conduce auditul financiar către:
 Verificarea procedurilor utilizate de entitate pentru înregistrarea modificărilor
activelor, pasivelor;
 Valorificarea rezultatelor inventarierii
o dacă corespunde cadrului legislativ;
o dacă rezultatele inventarierii sunt reflectate în contabilitate;
o Dacă la inventariere au fost constatate evenimente, tranzacții care nu
au fost reflectate în contabilitate.
Spre exemplu, dacă nu a fost înregistrată o achiziție în jurnalul de cumpărări și în
contabilitate, reprezintă o încălcare a acestui obiectiv ceea ce conduce la subevaluarea
12
situațiilor financiare. Obiectivul are în vedere declarația managementului cu privire la

exhaustivitate.
3. Corecta înregistrare în contabilitate și prezentare în situațiile financiare
3.1. Perioada corectă - Toate operațiunile sunt înregistrate în perioada corectă?
Obiectivul face referire la:
 Contabilitatea de angajamente (efectele tranzacțiilor și ale altor
evenimente sunt recunoscute atunci când se produc și nu pe măsura
încasării sau a plății acestora și sunt înregistrate în contabilitate și raportate
în situațiile financiare ale perioadei aferente);
 Independența exercițiului (se ține cont de veniturile și cheltuielile
exercițiului financiare, indiferent de data încasării sau a plății);
 Folosirea conturilor de regularizare.
Regularizarea operațiunilor după inventariere asigură delimitarea în timp a
veniturilor și cheltuielilor pe parcursul exercițiului financiar:
o Regularizarea provizioanelor (transferul unor provizioane la
venituri);
o Evaluarea disponibilităților în devize la data închiderii exercițiului
financiar;
o Calcului și contabilitatea corectă a variației stocurilor și a
diferențelor de preț;
o Analiza și regularizarea amortizării.
Acest obiectiv corespunde declarației managementului cu privire la evaluarea
operațiunilor, a tranzacțiilor în perioada în care s-au produs.
3.2. Evaluarea corectă
Evaluarea elementelor prezentate în situațiile financiare trebuie făcută potrivit
prevederilor Legii 82/1991R și ale OMFP 1802/2014.
Astfel, pentru o evaluare corectă trebuie să se țină seama de :
 Pentru evaluarea bunurilor la intrarea în patrimoniu - bunurile se evaluează
și se înregistrează la valoarea de intrare, denumită și valoare contabilă:
o Costul de achiziție – pentru bunurile obținute cu titlu oneros;
o Cost de producție – pentru bunurile produse în entitate;
o Valoarea de aport – pentru bunurile aduse ca aport la capitalul
social;
o Valoarea justă – pentru intrările cu titlu gratuit sau constatate plus
la inventar
 La data ieșirii din patrimoniu a bunurilor, ele vor fi evaluate la valoarea de
intrare.
3.3. Imputarea corectă
Toate operațiunile sunt clasificate corect în conturi.
Se urmărește corespondența dintre conturi, potrivit planului de conturi general, ca
urmare a înregistrării și reflectării în contabilitate a tuturor evenimentelor și
tranzacțiilor.
3.4. Întocmirea corectă a situațiilor financiare
Toate operațiunile înregistrate sunt sintetizate corect.
Auditorul urmărește:
 Corespondența datelor dintre Registrul Jurnal și contabilitatea sintetică;
 Corespondența dintre conturile analitice și cele sintetice.
Situația de referință pentru întocmirea corectă a situațiilor financiare este
balanța de verificare pusă de acord cu rezultatele inventarierii.
13
Obiectivele auditului financiare referitoare la o operațiune corespunde declarațiilor de

management (primele 3), celelalte fiind cu referire la drepturi și obligații, care nu sunt
auditate prin teste de audit aferente operațiunilor.
II.2 Principiile generale ale auditului financiar
Principiile eticii
Codul privind conduita etică şi profesională reprezintă acea alma mater a auditorului
financiar, constituind baza pe care au fost fundamentate normele de etică, reguli detaliate,
îndrumări, standarde de desfăşurare a activităţii pentru auditorii financiari.
Codul furnizează îndrumări şi norme profesionale referitoare la aplicarea în practică a
obiectivelor şi principiilor fundamentale în ceea ce priveşte un număr de situaţii specifice ce
apar în profesia de auditor financiar.
Obiectivele profesiei de auditor financiar impun îndeplinirea unor cerinţe de bază,
precum:
 Credibilitatea informaţiilor şi a sistemelor de informaţii;
 Profesionalism, ce reiese din nevoia regăsită la nivelul clienţilor şi a altor părţi
interesate, de persoane ce pot fi identificate cu siguranţă ca fiind profesionişti în
cadrul domeniului de audit financiar;
 Calitatea serviciilor, ce constă în asigurarea că toate serviciile sunt efectuate la
cel mai înalt grad de performanţă;
 Încredere, o cerinţă din care reiese că existenţa unui cadru al conduitei, al
eticii profesionale denotă încredere utilizatorilor de servicii furnizate de auditorii
financiari.
Auditorul, pentru a își putea exprima o opinie independentă trebuie să se conformeze
codului de conduită etică și profesională a auditorului financiar, elaborat de CAFR.
Principiile eticii care trebuie respectate de către auditorul financiar în
executarea activității sale sunt:
 Integritatea, constă în faptul că un auditor financiar trebuie să fie direct şi
onest în desfăşurarea serviciilor profesionale, servicii definite în Codul de conduită etică ca
fiind servicii ce necesită aptitudini contabile sau din domenii conexe (contabilitatea, auditul,
consultanţa fiscală şi managerială, şi servicii de management financiar), efectuate de auditori
financiari;
 Obiectivitatea, face referire la faptul că un auditor financiar trebuie să fie
corect şi nu trebuie să îngăduie ca obiectivitatea să îi fie afectată de prejudecăţi, conflicte de
interese sau influenţe externe,
Prejudecată - o părere preconcepută, pe care şi-o face cineva asupra unui lucru,
adoptată, de obicei, fără cunoaşterea directă a faptelor, de cele mai multe ori eronată şi
defavorabilă, impusă de mediu sau de educaţie.
Conflict de interese - situaţie de incompatibilitate în care se află o persoană ce are un
interes personal ce influenţează imparţialitatea şi obiectivitatea activităţii sale, unde interesul
personal include orice avantaj pentru persoana în cauză, pentru soţul/soţia, rude sau afini,
până la gradul IV inclusiv, sau pentru instituţia din care face parte.
Influenţă externă - influenţa pe care o poate avea mediul extern asupra auditorului,
implicit asupra activităţii desfăşurate de către acesta.
 Competenţa profesională şi atenţia cuvenită, un auditor financiar trebuie să
desfăşoare serviciile profesionale cu competenţă şi conştiinciozitate, acordând fiecărei situaţii
14
atenţia cuvenită. Auditorul financiar are datoria permanentă de a menţine cunoştinţele şi

aptitudinile profesionale la nivelul necesar pentru a se asigura că un client sau un angajator
beneficiază de avantajele unui serviciu profesional competent, bazat pe cele mai noi aspecte
de practică, legislaţie şi tehnici;
 Confidenţialitatea, un auditor financiar trebuie să respecte confidenţialitatea
informaţiilor dobândite pe parcursul derulării serviciilor profesionale, chiar şi după încetarea
misiunii şi nu trebuie să folosească sau să dezvăluie nici o astfel de informaţie fără o
autorizare corespunzătoare şi specifică, cu excepţia situaţiilor în care există un drept sau o
obligaţie legală, sau profesională care impune dezvăluirea acelor informaţii;
 Conduită profesională, un auditor financiar trebuie să acţioneze într-o
manieră corespunzătoare reputaţiei profesiei şi trebuie să evite orice comportament care ar
putea discredita profesia. Obligaţia de a evita orice comportament care ar putea discredita
profesia impune organismului membru să ia în considerare, în momentul în care elaborează
cerinţe etice, responsabilităţile auditorilor financiari faţă de clienţi, terţe părţi, alţi membri ai
profesiei de auditori financiari, personal, angajatori şi public în sens larg;
 Standardele tehnice, fac referire la faptul că un auditor financiar trebuie să
desfăşoare servicii profesionale în concordanţă cu standardele tehnice şi profesionale
relevante, având datoria de a îndeplini cu grijă şi competenţă instrucţiunile clientului sau
angajatorului, atâta vreme cât corespund cerinţelor de integritate, obiectivitate.
15
CAPITOLUL III DEONTOLOGIA AUDITORULUI FINANCIAR SI INTERESUL

PUBLIC
III.1 Organismul de reglementare al profesiei de auditor financiar
Organismul specializat in domeniul auditului in tara noastra este Camera Auditorilor

Financiar din Romania (CAFR).
Misiunea Camerei Auditorilor Financiari din Romania ("CAFR") este de a construi pe
o baza solida, identitatea si recunoasterea publica a profesiei de auditor financiar din
Romania, avand ca obiectiv principal dezvoltarea sustinuta a profesiei si intarirea acesteia cu
Standardele de Audit si Codul privind conduita etica si profesionala in domeniul auditului
financiar, prin asimilarea integrala a Standardelor Internationale si a Codului de etica al
IFAC, care sa permita auditorilor financiari, membri ai CAFR sa ofere servicii de audit
financiar de o inalta calitate, in interesul publicului, in general, si al comunitatii de afaceri, in
special.
Pentru indeplinirea misiunii sale, Camera Auditorilor Financiari din Romania a
stabilit urmatoarele obiective:
- Sa dezvolte permanent profesia de auditor financiar din Romania, asumandu-si
responsabilitatea de a proteja interesul public, cautand sa se asigure ca auditorii
financiari, membri ai CAFR, respecta cele mai inalte standarde profesionale si de
conduita etica dezvoltate pe plan european si international;
- Sa reprezinte profesia de auditor financiar la nivel national si international si sa
promoveze interesele profesionale ale auditorilor financiari, membri ai CAFR fata
de institutiile statului si fata de organizatii profesionale nationale si internationale
din domeniu;
- Sa se preocupe ca serviciile de auditare a situatiilor financiare sa creasca calitativ,
prin dezvoltarea in permanenta a sistemului de monitorizare si competenta
profesionala, asigurandu-se ca stagiarii si membrii CAFR sa participe activ la
programele de pregatire si educatie profesionala organizate anual de Camera;
- Sa se preocupe de dezvoltarea CAFR, de promovarea renumelui ei, de protejarea
bunastarii si interesului acesteia, in beneficiul profesiei de auditor financiar din
Romania;
- Sa pastreze permanent conditiile adecvate pentru ca auditorii financiari, membri ai
CAFR sa isi exercite independent profesia de auditor financiar;
- Sa comunice in permanenta cu auditorii financiari, membri ai CAFR, pentru
identificarea necesitatilor acestora, pentru a raspunde lor intr-o maniera eficienta
si in timp real, asigurandu-se astfel ca primesc sprijin care sa le permita sa
satisfaca, la randul lor, cerintele clientilor pentru care lucreaza;
- Sa promoveze activ si permanent cele mai bune practici ale profesiei pentru
imbunatatirea serviciilor de auditarea a situatiilor financiare si sa identifice
tendintele de pe piata de audit financiar romaneasca si internationala care ar putea
avea impact asupra practicii profesiei si sa sfatuiasca din timp, auditorii financiari
pentru ca ei sa adopte conduita optima;
- Sa faca constient rolul Camerei Auditorilor Financiari din Romania si sa
promoveze cooperarea cu Ministerul Finantelor Publice si cu alte institutii ale
statului, organizatii profesionale din domeniu, care au ca obiectiv dezvoltarea
profesiei contabile din tara;
16
- Sa educe publicul asupra rolului si misiunii auditorului financiar, membru al

CAFR si sa promoveze implicarea sa in toate ramurile profesiei.
Organigrama aparatului deliberativ este alcătuită astfel:
- Organul de conducere al CAFR - Conferinţa CAFR Conferinţa alege membrii
Consiliului Camerei, precum şi membrii Comisiei de auditori statutari şi ai
Comisiei de apel ale CAFR. Consiliul alege dintre membrii săi Biroul Permanent,
respectiv persoanele care îndeplinesc funcţiile de conducere în cadrul acestuia.
- Organele alese cu rol reprezentativ, de conducere, decizie şi control ale
Camerei sunt:
 Consiliul CAFR
 Biroul Permanent al Consiliului CAFR
III.2 Dobândirea calitatii de auditor financiar
Pentru atribuirea calităţii de auditor financiar:

- Să fie licenţiati ai unei facultăţi cu profil economic şi să aibă vechime în
activitatea financiar-contabilă de minimum 4 ani sau să aibă calitatea de expert
contabil, respectiv de contabil autorizat cu studii superioare economice;
- Să promoveze testul de verificare a cunoştinţelor în domeniul financiar-contabil,
pentru accesul la stagiu;
- Să efectueze un stagiu practic de 3 ani in activitatea de audit financiar
- Să satisfacă pe parcursul stagiului cerinţele Codului privind conduita etică şi
profesională în domeniul auditului financiar;
- Să promoveze examenul de aptitudini profesionale, organizat la sfârşitul perioadei
de stagiu.
17
CAPITOLUL IV RESPONSABILITATEA MANAGEMENTULUI VERSUS

RESPONSABILITATEA AUDITULUI FINANCIAR
IV.1 Caracteristicile controlului intern
Conducerea modernă a entităţilor patrimoniale nu poate fi concepută fără un control

riguros şi flexibil. Este de notorietate faptul că, actul conducerii, presupune ca un atribut
imperativ, ca o funcţie de bază a sa, controlul permanent şi sistematic al activităţii unei
entităţi patrimoniale.
Într-o economie de piaţă concurenţială, guvernul stabileşte numai, anumite pârghii
pentru a putea arbitra aplicarea regulilor jocului, intervenţia statului în economie fiind
limitată la exercitarea controlului de autorităţtile publice asupra economiei.
Întreprinderea, ca entitate patrimonială, aflată într-un mediu de afaceri dinamic şi
agresiv, a cărei componentă de bază o constituie schimbarea, trebuie să aibă flexibilitatea de a
se adapta rapid acestor schimbări, pentru a putea supravieţui şi pentru a putea desfăşura o
activitate eficientă.
Activitatea entităţii patrimoniale este influenţată de o serie de factori endogeni şi
exogeni şi o serie de riscuri, acest lucru impunând analiza permanentă a modificărilor, pentru
a putea explica fenomenele în toata complexitatea lor.
Entităţile patrimoniale îşi desfăşoară activitatea într-un climat concurential agresiv, având ca
ţintă finală obţinerea de profit. Pentru a putea să-şi atingă ţinta, managerii trebuie să
stăpânească şi să controleze afacerea pentru a putea aloca eficient resursele în vederea
obţinerii de profit şi de a asigura o dezvoltare continuă şi eficace a entităţii.
În acest context nu putem minimaliza importanţa controlului intern , ale cărui
obiective sunt focalizate pe următoarele direcţii:
• asigurarea maximizării profitului;
• eliminarea oricăror factori şi cauze, care ar putea duce la diminuarea profitului;
• asigurarea integrităţii patrimoniului;
• creşterea eficienţei activităţii operaţionale prin limitarea şi/sau excluderea
operaţiunilor neeficiente;
• creşterea fidelităţii şi a exactităţii a informaţiilor contabile;
• respectarea normelor legale şi a dispoziţiilor conducerii;
• asigurarea unui climat sănătos, de disciplină, pentru desfaşurarea activităţii în condiţii
de profitabilitate şi eficientă maxime;
• motivarea salariaţilor şi afirmarea lor, având ca rezultat îmbunătăţirea activităţii şi un
feedback real.
Plecând de la obiectivele controlului putem afirma că, din punct de vedere conceptual,
în practică se manifestă o vizibilă necorelare între intenţiile managerilor spre o gestiune
eficientă, şi mijloacele folosite pentru realizarea ei. Această nepunere de acord priveşte
instrumentele de gestiune, dar mai ales controlul financiar intern, care,nu au evoluat pe
măsura transformărilor structurale şi funcţionale ale entităţilor patrimonialei, deşi o asemenea
evoluţie ar fi fost firească.
Formele controlului intern
18
Entitatea patrimonială trebuie privita ca un sistem , în care se disting trei subsisteme

principale: operaţional, de conducere şi decizie, de informare, şi care la rândul ei face parte
dintr-un sistem global.
Ea îşi construieşte un sistem unitar de apărare, ca reflex al complexităţii mediului în
care functionează, cuprinzând mai multe elemente situate la nivelele structurilor
organizatorice.
Acest sistem de apărare, nu este altul decât sistemul de control intern şi priveşte, la
modul general, ansamblul de reguli şi proceduri şi tehnici, care se aplică în interesul şi pentru
asigurarea protecţiei entităţii şi a performanţei sale.
Din punct de vedere al sferei de cuprindere, principalele forme ale controlului
intern sunt:
• controlul operaţional;
• controlul juridic;
• controlul financiar;
• controlul contabilităţii;
• controlul resurselor umane şi administrativ.
Formele controlului acţionează în cadrul unui sistem unitar, convergent şi cuprinde
întreaga activitate a entităţii patrimoniale, în vederea obţinerii unor profituri mari în condiţii
de eficienţă sporite. Toate formele de control prezentate mai sus, asigură managementului de
la toate nivelurile o informare dinamică, permanentă, nerezumându-se numai la constatarea
neajunsurilor ci şi la găsirea de soluţii pentru înlăturarea acestora şi sancţionarea celor
vinovaţi.
Controlul financiar propriu al agentului economic, ca functie a managementului ,
contribuie la derularea normala a activităţii, funcţionarea pe criterii de eficienţă şi
rentabilitate sporite.
Realizarea sarcinilor ce revin controlului, precum şi aria largă de aspecte pe care le
cuprinde, impune gruparea şi specializarea organelor de control pe forme de organizare, cât şi
o grupare flexibilă în cadrul acestor forme, în funcţie de obiectivele strategice ale fiecărei
etape.
Activitatea de control trebuie să se desfaşoare căt mai aproape de locul unde se iau
deciziile. Salariaţii deasemenea poartă răspunderea pentru modul de îndeplinire al sarcinilor
ce le revin, au obligaţia să se implice în utilizarea cu simţ de răspundere a resurselor
materiale şi băneşti ale entităţii patrimoniale unde îşi desfăşoară activitatea, să ia atitudine
împotriva neglijenţelor de orice fel.
Controlul este un atribut al conducerii la toate nivelurile, delegarea competenţelor
asigurând realizarea acestuia pe linie ierarhică.
Autocontrolul are un rol din ce în ce mai important, asigurând un control permanent şi
sistematic de sus în jos la toate nivelurile structurii organizaţionale.
Un rol important îl are controlul financiar, care cuprinde în sfera sa de activitate
procesele financiare, mişcările fluxurilor de numerar, modul de gestionare al patrimoniului,
respectiv modul de utilizare al resurselor materiale şi băneşti şi rezultatele financiare
obţinute. Noile abordări ale elementelor patrimoniale introduse de Standardele Internaţionale
de Contabilitate influenţează şi modul de abordare al controlului financiar.
În mod generic, controlul reprezintă analiza permanentă sau periodică a unei
activităţi, a unei situaţii, pentru a urmări mersul ei şi pentru a lua măsuri de îmbunătăţire 6.
Controlul este considerat un atribut al managementului, o funcţie a conducerii, o posibilitate
de cunoaştere, verificare şi corectare a erorilor.
6
Academia Română - Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a, editura Univers enciclopedic,
Bucureşti 1998, pag. 221
19
Controlul este procesul prin care se verifică şi măsoară realizarea cantitativă şi

calitativă a performanţelor, a sarcinilor sau lucrărilor, pe care le compară cu obiectivele
planificate şi indică măsurile de corecţie ce apar ca necesare.
Economistul francez Henry Fayol, un recunoscut cercetător în ştiinţa conducerii,
considera că întreprinderea este definită prin 5 funcţii principale: previziunea, organizarea,
comanda, coordonarea şi controlul. Ca şi mulţi alţi cercetători, considerăm controlul atât la
nivel micro dar şi macro o funcţie eficientă şi necesară a conducerii, prin armonizarea
intereselor individuale şi colective într-un tot unitar.
Definiţii ale controlului intern
Definiţiile controlului intern cele mai autorizate sunt cele care au fost formulate de către
organizaţiile profesionale ale auditorilor şi experţilor contabili. Ni se pare ca util de a lua ca
subiect de reflexie cele care au fost date în Franţa, în Anglia, în SUA şi de către auditorii
interni. Le vom cita în ordine:
a) „ Controlul intern este ansamblul de securităţi care contribuie la gestionarea
întreprinderii. El are drept obiectiv, de a asigura protecţia, salvgardarea patrimoniului şi a
calităţii patrimoniului, aplicarea instrucţiunilor conducerii şi de a favoriza ameliorarea
performanţelor. El se manifestă prin organizare, metode şi proceduri ale fiecărei dintre
activităţile întreprinderii pentru a menţine perenitatea acesteia. ”
(Ordinul Experţilor Contabili şi Contabililor Agreaţi, 1977)
b) „ Controlul intern cuprinde ansamblul sistemelor de control, financiar şi altele, pus în
operă de către conducere, în scopul de a putea orienta afacerile întreprinderii într-un mod
ordonat şi eficace, de a asigura respectarea politicilor de gestiune, salvgardare a activelor şi
garantare atât cât este posibil a exactităţii şi a stării complete a informaţiilor înregistrate. ”
(Proiect al Consultative Committee of Accountancy Bodies de Grande Bretagne, iunie 1978)
c) „ Controlul intern este format din planuri de organizare şi din toate metodele şi
procedurile adoptate în interiorul unei întreprinderi pentru a proteja activele sale, a controla
exactitatea informaţiilor furnizate de către contabilitate, pentru a creşte randamentul şi de a
asigura aplicarea instrucţiunilor conducerii. ”
(American Institute of Certified Public Accountants)
d) „ Obiectivele principale ale sistemului de control intern sunt de a asigura:
- fiabilitatea şi integritatea informaţiei;
- respectarea politicilor, planurilor, procedurilor, legilor şi reglementărilor;
- salvgardarea bunurilor;
- utilizarea economică şi eficace a resurselor;
- realizarea obiectivelor şi a scopurilor atribuite unei activităţi sau unui program. ”
(Institute of Internal Auditors, iunie 1978)
Conform legislaţiei româneşti, controlul intern cuprinde întregul sistem de controale

financiare şi nonfinanciare, structurile organizatorice, metodologiile, procedurile, inclusiv
auditul intern, stabilit de management potrivit scopurilor sale, menit să-l ajute în
administrarea entităţii în mod economic, eficient şi eficace, asigurând respectarea strategiilor
manageriale. Are drept scop protejarea activelor şi resurselor asigurând acurateţea şi
completitudinea înregistrărilor contabile, precum şi elaborarea la termenele stabilite şi în mod
demn de încredere a datelor financiare şi manageriale.

Obligaţiile conducătorului instituţiei publice în domeniul controlului intern; cerinţele
controlului intern
20
Conducătorul instituţiei publice trebuie să asigure elaborarea, aprobarea, aplicarea şi

perfecţionarea structurilor organizatorice, reglementărilor metodologice, procedurilor şi
criteriilor de evaluare, pentru a satisface cerinţele generale şi specifice de control intern.
Cerinţele generale şi specifice de control intern sunt, în principal, următoarele:
a) cerinţe generale:
- asigurarea îndeplinirii obiectivelor generale prin evaluarea sistematică şi menţinerea la un
nivel considerat acceptabil a riscurilor asociate structurilor, programelor, proiectelor sau
operaţiunilor;
- asigurarea unei atitudini cooperante a personalului de conducere şi de execuţie, acesta
având obligaţia să răspundă în orice moment solicitărilor conducerii şi să sprijine efectiv
controlul intern;
- asigurarea integrităţii şi competenţei personalului de conducere şi de execuţie, a
cunoaşterii şi înţelegerii de către acesta a importanţei şi rolului controlului intern;
- stabilirea obiectivelor specifice ale controlului intern, astfel încât acestea să fie adecvate,
cuprinzătoare, rezonabile şi integrate misiunii instituţiei şi obiectivelor de ansamblu ale
acesteia;
- supravegherea continuă de către personalul de conducere a tuturor activităţilor şi
îndeplinirea de către personalul de conducere a obligaţiei de a acţiona corectiv, prompt şi
responsabil ori de câte ori se constată încălcări ale legalităţii şi regularităţii în efectuarea unor
operaţiuni sau în realizarea unor activităţi în mod neeconomic, ineficace sau ineficient;
b) cerinţe specifice:
- reflectarea în documente scrise a organizării controlului intern, a tuturor operaţiunilor
instituţiei şi a tuturor evenimentelor semnificative, precum şi înregistrarea şi păstrarea în mod
adecvat a documentelor, astfel încât acestea să fie disponibile cu promptitudine pentru a fi
examinate de către cei în drept;
- înregistrarea de îndată şi în mod corect a tuturor operaţiunilor şi evenimentelor
semnificative;
- asigurarea aprobării şi efectuării operaţiunilor exclusiv de către persoane special
împuternicite în acest sens;
- separarea atribuţiilor privind efectuarea de operaţiuni între persoane, astfel încât atribuţiile
de aprobare, control şi înregistrare să fie, într-o măsură adecvată, încredinţate unor persoane
diferite;
- asigurarea unei conduceri competente la toate nivelurile;
- accesarea resurselor şi documentelor numai de către persoane îndreptăţite şi responsabile
în legătură cu utilizarea şi păstrarea lor.
Obiectul controlului financiar preventiv

Fac obiectul controlului financiar preventiv proiectele de operaţiuni care vizează, în principal:
a) angajamente legale şi credite bugetare sau credite de angajament, după caz;
b) deschiderea şi repartizarea de credite bugetare;
c) modificarea repartizării pe trimestre şi pe subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare a
creditelor aprobate, inclusiv prin virări de credite;
d) ordonanţarea cheltuielilor;
e) efectuarea de încasări în numerar;
f) constituirea veniturilor publice, în privinţa autorizării şi a stabilirii titlurilor de încasare;
g) reducerea, eşalonarea sau anularea titlurilor de încasare;
h) constituirea resurselor proprii ale bugetului Uniunii Europene, reprezentând contribuţia
viitoare a României la acest organism;
i) recuperarea sumelor avansate şi care ulterior au devenit necuvenite;
21
j) vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al statului
sau al unităţilor administrativ-teritoriale;
k) concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului sau al unităţilor
administrativ-teritoriale;
l) alte tipuri de operaţiuni, stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.
În funcţie de specificul entităţii publice, conducătorul acesteia poate decide exercitarea
controlului financiar preventiv şi asupra altor tipuri de proiecte de operaţiuni decât cele
prevăzute mai sus.
Controlul financiar preventiv constă în verificarea sistematică a proiectelor de operaţiuni care
fac obiectul acestuia din punctul de vedere al:
a) legalităţii şi regularităţii;
b) încadrării în limitele creditelor bugetare sau creditelor de angajament, după caz, stabilite
potrivit legii.
Componentele controlului intern:

Conform Standardului Internaţional de audit 315 „Înţelegerea entităţii şi a mediului său şi
evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă”, controlul intern este alcătuit din
următoarele componente:
A. mediul de control;
B. procesul de evaluare a riscului de către entitate;
C. sistemul informaţional, inclusiv procesele de activitate aferente, relevante pentru
raportarea financiară şi comunicarea;
D. activităţile de control;
E. monitorizarea controalelor.
Obiective ale controlului intern

Obiectivele controlului intern vizează aspectele următoare:
1. „Stăpânirea” întreprinderii:
• Menţinerea perenităţii acesteia
• Dirijarea afacerilor întreprinderii într-un mod ordonat
• Asigurarea realizării obiectivelor şi a scopurilor atribuite unei activităţi sau unui program
2. Salvgardarea activelor
• Asigurarea protecţiei, salvgardării patrimoniului
• Protejarea activelor
• Asigurarea salvgardării bunurilor
3. Asigurarea calităţii informaţiei
• Garantarea atât cât este posibil a exactităţii şi a stării complete a informaţiilor înregistrate
• Controlarea exactităţii informaţiilor
• Asigurarea fiabilităţii şi a integrităţii informaţiei
4. Asigurarea aplicării instrumentelor conducerii
• Asigurarea respectării politicii de gestiune
• Asigurarea respectării politicilor, planurilor, procedurilor, legilor şi reglementărilor
5. Asigurarea utilizării economice şi eficace a resurselor
• Favorizarea ameliorării performanţelor
• Dirijarea afacerilor într-un mod eficace
• Creşterea randamentului
Activităţi de control intern
22
Activitatea de management a entităţilor publice şi societăţilor comerciale presupune

evidenţa strictă a patrimoniului şi a tuturor operaţiunilor cu efectuarea acestuia. Evidenţa şi
controlul apar astfel ca o necesitate obiectivă ale unei activităţi economico-sociale bazate pe
principiul gestiunii economice şi al eficacităţii.
Documentele primare sau actele justificative reprezintă sursele de bază ale sistemului de
informaţii de care dispun entităţile publice şi societăţile comerciale. O imagine fidelă a
activităţii economice şi financiare a întreprinderii se obţine dacă sursele de informaţii sunt
reale, legale, corecte şi de calitate.
Toate aceste documente trebuie verificate, controlate de către cei abilitaţi. Controlul
documentelor poate îmbrăca mai multe forme: controlul autenticităţii documentelor,
controlul exactităţii, întocmirii şi valabilităţii lor, controlul efectuării corecte a
calculelor, controlul legalităţii, controlul eficienţei şi economicităţii.
Controlul eficienţei operaţiilor economice şi financiare are în vedere elemente mai
complexe luând în considerare 3 elemente: necesitatea, economicitatea şi oportunitatea
operaţiunilor.
Controlul necesităţii vizează gradul de utilitate a operaţiilor, consumurilor sau
cheltuielilor consemnate în documente, astfel încât să se înlăture risipa, cheltuielile inutile,
operaţiile fără eficienţă.
Controlul economicităţii verifică dacă operaţia economică este necesară din punct de
vedere al activităţii unităţii, dacă s-au folosit mijloace de transport cele mai convenabile, dacă
prin efectuarea operaţiei se obţine un avantaj economic-financiar.
Controlul oportunităţii are în vedere dacă momentul ales şi locul stabilit pentru
executarea operaţiunilor sunt cele mai corespunzătoare, atât din punct de vedere economic,
cât şi pentru buna desfăşurare a activităţii.
Activităţile de control intern stabilite în vederea implementării, care vor fi identificate prin
utilizarea chestionarelor de control intern (CCI), dau coerenţă sistemului de control intern şi
pot fi grupate în următoarele şase categorii:
 obiectivele;
 mijloacele;
 sistemele de informare;
 organizarea;
 procedurile;
 supervizarea.
a) Obiectivele reprezintă pentru responsabilul funcţiei (activităţii) prima îndatorire pe care
trebuie să o îndeplinească după precizarea obiectului misiunii sale, ceea ce înseamnă fixarea
unei politici de acţiune.
b) Mijloacele permit responsabilului realizarea obiectivelor. O problemă care trebuie să fie în
permanenţă în atenţia managerilor este aceea a adaptării mijloacelor la obiectivele fixate. În
multe situaţii analiza acestor probleme a scos la iveală grave nereguli, surse inevitabile de
eşecuri şi de ineficacitate.
c) Sistemele de informare pe care le găsim în cadrul tuturor activităţilor ca un sistem
integrat al întreprinderii, sunt constituite atât din sisteme informaţionale, cât şi din sisteme
informatice. Sistemele informaţionale vizează toate activităţile, trebuie să fie constituite
pentru a permite un control eficient al acestora şi includ şi sistemele de informare financiar-
contabile. Sistemele informatice reprezintă partea automatizată din cadrul sistemului
informaţional, iar în activitatea auditorilor, obiectivele de sine stătătoare.
d) Organizarea este o problemă fundamentală a managementului, iar practica demonstrează
că nu există modele care pot fi aplicate, din cauza diversităţii mari a entităţilor, naturii
activităţii desfăşurate, structurii juridice etc. şi nu în ultimul rând din cauza culturii
organizaţionale.
23
e) Procedurile şi modalităţile de lucru ale entităţii trebuie să fie definite şi formalizate

pentru toate procesele şi activităţile care se desfăşoară în organizaţie. În prezent trebuie să
realizăm că ne aflăm în mileniul al treilea, nu mai putem lucra cu manageri care ştiu totul
pentru că realizează acele activităţi de 10 sau 20 de ani sau cu subalterni care nu ştiu ce
urmează să efectueze până nu comunică şeful.
f) Supervizarea este o activitate de control intern, adesea omisă chiar de cei în
responsabilitatea cărora se găseşte. Mulţi manageri îi evaluează pe subordonaţi pe baza
încrederii pe care o au în aceştia, neţinând cont că supervizarea nu este sinonimă cu „lipsa de
încredere” şi adesea contribuie la creşterea acesteia.
Clasificări ale controlului:

a) după natura activităţii controlate şi obiectivele urmărite, avem:
 control tehnic;
 control economic;
 control juridic;
 control legislativ;
 control comercial control al calităţii produselor;
 control financiar;
 control sanitar
b) după nivelul la care se exercită:
control macroeconomic;
control microeconomic;
c) după gradul de apropiere al controlului de activitatea controlată:
 control direct;
 control indirect;
 autocontrol;
 control mutual;
d) după sfera şi conţinutul lui:
 control complet;
 control total;
 control parţial;
 control prin sondaj.
24
IV.2 Principiile controlului intern
Controlul intern trebuie realizat în baza mai multor principii, făcându-se referire la:
1. Principiul organizării
implică organizarea adecvată a fiecărei entități elaborându-se:
 organigrama care cuprinde, descrie toate structurile;
 manuale de proceduri
 responsabilitătile;
 delegările de competență;
 sarcinile;
 modul de transmitere a informațiilor etc.
2. Principiul autocontrolului care presupune că procedurile de control intern să

cuprindă si proceduri de autocontrol menite să descopere neregularitățile.
Procedurile de autocontrol înseamnă:
-verificarea unor informații prin alte informații furnizate de diverse documente;
-controlul reciproc, adică verificări, corelări ale informatiilor obtinute de la două persoane.
3. Principiul permanentei implică stabilitate pentru procedurile de control intern în

contextul în care este eliminată rigiditatea si este asigurată adaptarea la schimbările
interne și externe apărute.Principiul permanenței permite delimitarea:
- deficientelor controlului intern;
- cazurilor de nerespectare a procedurilor de control intern.
4. Principiul universalitătii care presupune proceduri de control intern:

- pentru toate persoanele din entitate;
- pentru toate activele si pasivele deținute;
- permanente.
5. Principiul informării presupune ca informația rezultată ca urmare a aplicării

procedurilor de control intern să îndeplinească două calități: să fie verificabilă și să fie
utilă. O informație este verificabilă dacă i se pot identifica sursele, documentele de
unde rezultă, adică poate fi justificată și autentificată. Acest lucru este asigurat printr-
o conservare adecvată a informației care implică:
- numerotarea, sortarea, arhivarea documentelor contabile;
- păstrarea corespunzătoare pe perioada prevăzută de lege.O informație este considerată a fi
utilă dacă este obținută de la sursă, este lipsită de redundanță, iar costul obținerii ei este
inferior avantajelor pe care le generează.
6. Principiul armoniei constă în adaptarea continuă a controlului intern, avându-se în

vedere:
 riscurile care pot afecta sistemul;
 costurile implicate de introducerea procedurilor de control intern, comparativ cu
costurile deficiențelor produse ca urmare a neefectuării controlului intern.
25
7. Principiul calitătii personalului – Controlul intern de calitate implică personal

calificat, definit prin competență profesională și moralitate.Competența profesională
implică o politică adecvată de recrutare a personalului, formare profesională
permanentă, motivare prin remunerație și fixare de obiective profesionale.
26
CAPITOLUL V. AUDITUL STATUTAR (LEGAL)
V.1 Cadrul legislativ si delimitările conceptuale privind auditul statutar si financiar.
Directiva 2006/43/CE a urmarit instituirea unor principii si reguli care sa stea la baza
legislatiilor nationale care reglementeaza aceasta activitate.
Prin transpunerea in legislatia nationala a prevederilor Directivei privind auditul
statutar a fost definita si notiunea de audit statutar. Anterior acestor prevederi comunitare, in
legislatia nationala a existat numai notiunea de audit financiar, care s-a pastrat in continuare.
Directiva are ca obiectiv armonizarea la nivel înalt - deşi nu deplină - a cerinţelor de
audit legal. In cazul efectuarii unui audit legal pot fi impuse cerinţe mai stricte in legislatia
nationala, cu excepţia cazului în care există dispoziţii contrare în prezenta directivă.
Directiva evidentieaza importanta respectarii vietii private a clientilor de catre
auditorii legali şi firmele de audit. Prin urmare, acestora ar trebui să le revină obligaţia de a
respecta norme stricte cu privire la confidenţialitate şi secretul profesional care, cu toate
acestea, nu trebuie să împiedice aplicarea corectă a dispoziţiilor directivei. Respectivele
norme privind confidenţialitatea ar trebui să se aplice, de asemenea, oricărui auditor legal sau
oricărei firme de audit care a încetat să mai fie implicată într-o anumită sarcină de audit.
Totodata, este important să se asigure în mod consecvent o calitate înaltă în toate
auditurile legale impuse de legislaţia comunitară. Prin urmare, toate auditurile legale trebuie
să fie efectuate pe baza Standardelor Internaţionale de Audit.
Evolutia legislativa a auditului in Romania
a. Ordonanțata de Urgenta a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit

financiar, republicata, cu modificările ulterioare.
Conform ordonantei „Auditul financiar reprezintă activitatea efectuată de auditorii
financiari în vederea exprimării unei opinii asupra situaţiilor financiare sau a unor
componente ale acestora, exercitarea altor misiuni de asigurare şi servicii profesionale
potrivit standardelor internaţionale de audit şi altor reglementări adoptate de Camera
Auditorilor Financiari din România”.
Auditul financiar cuprinde şi auditul statutar, desfăşurat potrivit legii.
Auditorii financiari care au dobândit această calitate şi sunt membri ai Camerei, în
exercitarea independentă a profesiei, desfăşoară, în principal, următoarele activităţi:
a) auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare
anuale consolidate, în situaţiile prevăzute de lege;
b) auditul financiar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare
consolidate ale entităţilor care au optat pentru auditarea situaţiilor financiare
anuale;
c) misiuni de revizuire a situaţiilor financiare anuale, a situaţiilor financiare
consolidate, precum şi a situaţiilor financiare interimare;
d) misiuni de asigurare şi alte misiuni şi servicii profesionale, în conformitate
cu standardele internaţionale în domeniu şi cu alte reglementări adoptate de
Cameră;
e) audit intern.
Totodată, auditorii financiari pot desfăşura şi alte activităţi, precum:
a) consultanţă financiar-contabilă;
b) management financiar-contabil;
27
c) pregătire profesională de specialitate în domeniu;

d) expertiză contabilă, analiză-diagnostic, evaluare, reorganizare judiciară şi
lichidare, consultanţă fiscală, cu respectarea reglementărilor specifice fiecăreia
dintre activităţile respective şi a principiului independenţei, după caz.
b. Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr .90/2008 privind auditul statutar al

situațiilor financiare anuale si al situatiilor financiare anuale consolidate, cu
modificările si completările ulterioare. Aceasta ordonanța transpune prevederile
Directivei 2006/43/CE.
În temeiul ordonanţei de urgenţă 90/2008, prezentam unii dintre termenii si expresiile cf
art. 2:
1. auditul statutar reprezintă auditul situaţiilor financiare anuale sau al situaţiilor
financiare anuale consolidate, aşa cum este prevăzut de legislaţia comunitară,
transpusă în reglementările naţionale;
2. auditorul statutar este persoana fizică autorizată, în conformitate cu
prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, de către autoritatea competentă,
respectiv Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR), să efectueze audit
statutar;
3. firma de audit este persoana juridică sau orice altă entitate, indiferent de
forma juridică a acesteia, care este autorizată de autoritatea competentă, respectiv
CAFR, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, să
efectueze audit statutar;
4. entitate de audit dintr-o terţă ţară înseamnă o entitate, indiferent de forma sa
juridică, ce efectuează audituri ale situaţiilor financiare anuale sau ale situaţiilor
financiare anuale consolidate ale unei societăţi comerciale înregistrate într-o terţă
ţară.
V.2 Cadrul reglementar privind categoriile de entitati care trebuie sa efectueze auditul
statutar al situatiilor financiare anuale
Obligatia de auditare a situatiilor financiare anuale este instituita in Romania, fie

datorita importantei anumitor entitati economice pentru interesul public, fie datorita
importantei anumitor societati comerciale din punct de vedere al dimensiunii acestora.
Conform legislatiei in vigoare se impuse obligatia de auditare a situatiilor financiare
in următoarele cazuri:
a) conform Legii Contabilitatii 82/1991, republicata in 2008, cu modificarile si
completarile ulterioare:
Conform art. 34, situatiile financiare anuale ale persoanelor juridice de interes public
sunt supuse auditului financiar, care se efectueaza de catre auditori financiari, persoane fizice
sau juridice autorizate, in conditiile legii.
Prin persoane juridice de interes public se intelege: institutiile de credit; institutiile
financiare nebancare, definite potrivit reglementarilor legale, inscrise in Registrul general;
societatile de asigurare, asigurare-reasigurare si de reasigurare; entitatile autorizate,
reglementate si supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private;
societatile de servicii de investitii financiare, societatile de administrare a investitiilor si
organismelor de plasament colectiv, autorizate/avizate de Comisia Nationala a Valorilor
Mobiliare; societatile comerciale ale caror valori mobiliare sunt admise la tranzactionare pe o
piata reglementata; companiile si societatile nationale; persoanele juridice care apartin unui
28
grup de societati si intra in perimetrul de consolidare de catre o societate-mama care aplica

Standardele internationale de raportare financiara.
Sunt auditate si situatiile financiare intocmite de entitatile care au aceasta obligatie
conform legislatiei specifice acestora.
Sunt supuse, de asemenea, auditului financiar situatiile financiare intocmite in vederea
efectuarii operatiunilor de fuziune, divizare sau a incetarii activitatii persoanelor care au
obligatia auditarii situatiilor financiare anuale.
Prin ordin al ministrului economiei si finantelor pot fi stabilite si alte cazuri in care
situatiile financiare anuale sunt supuse auditului financiar.
b) conform OMFP 1802/2014 pentru aprobarea Reglementarilor contabile

conforme cu directivele europene, cu modificarile si completarile ulterioare,
persoanele juridice care la data bilanţului depăşesc limitele a două dintre
următoarele 3 criterii, denumite criterii de mărime:
- total active: 3.650.000 euro;
- cifra de afaceri netă: 7.300.000 euro;
- număr mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50
întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind:
- bilanţ;
- cont de profit şi pierdere;
- situaţia modificărilor capitalului propriu;
- situaţia fluxurilor de numerar;
- note explicative la situaţiile financiare anuale.
si sunt supuse auditului statutar.
c) conform OMEF 1969/2007 privind aprobarea reglementarilor contabile

pentru persoanele juridice fara scop patrimonial, cu modificarile si
completarile ulterioare:
Art.3. Situatiile financiare anuale ale persoanelor juridice fara scop patrimonial de
utilitate publica, potrivit legii, sunt supuse auditului financiare, care se efectueaza de auditorii
financiari, persoane fizice sau juridice autorizate, in conditiile legii, cu respectarea
reglementarilor contabile aplicabile persoanelor juridice fara scop patrimonial.
V.3. Auditorii statutari si supravegherea publica

V.3.1 Autorizarea, aprobarea si formarea profesionala continua a auditorilor statutari
Activitatea de audit statutar se efectueaza numai de auditorii statutari sau de firmele

de audit care au facut obiectul autorizarii/aprobarii in conditiile OUG 90/2008.
Autoritatea competenta responsabila pentru autorizarea auditorilor statutari este
reprezentata de CAFR, iar responsabilitatea finala pentru aprobarea auditorilor statutari si a
firmelor de audit revine organismului de supraveghere publica, reprezentat prin Consiliul
pentru supravegherea publica a activitatii de audit statutar.
O persoană fizică poate fi autorizată să efectueze audit statutar, în conformitate cu
prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, după efectuarea stagiului de pregătire practică şi
promovarea examenului de competenţă profesională.
CAFR poate autoriza ca auditori statutari doar persoanele fizice care îndeplinesc
cumulativ cel puţin următoarele condiţii:
a) au o bună reputaţie
29
Buna reputaţie trebuie să aibă în vedere un comportament profesional adecvat, cu

respectarea cerinţelor Codului etic emis de IFAC şi adoptat de CAFR.
b) au absolvit o instituţie de învăţământ economic superior sau un nivel echivalent,
c) au urmat un curs de instruire teoretică;
d) au efectuat un stagiu de pregătire practică;
e) au promovat examenul de competenţă profesională, organizat sau recunoscut de
autoritatea competentă pentru autorizarea auditorilor statutari şi a firmelor de audit.
In ceea ce priveste autorizarea firmelor de audit, CAFR poate autoriza ca firme de
audit doar entităţile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) persoanele fizice care efectuează auditul statutar în numele firmei de audit
trebuie să îndeplinească cel puţin condiţiile prevăzute mai sus şi trebuie să fie autorizate,
respectiv aprobate ca auditori statutari în România;
b) o majoritate a drepturilor de vot în firma de audit trebuie să fie deţinută de firme
de audit care sunt autorizate în oricare dintre statele membre sau de persoane fizice care
îndeplinesc cel puţin condiţiile prevăzute la punctul anterior. Aceste persoane fizice trebuie
să fie autorizate în oricare alt stat membru. Pentru scopul auditului statutar al societăţilor
cooperative europene şi al entităţilor similare, autorităţile competente prevăzute la titlul II pot
stabili reglementări specifice cu privire la drepturile de vot;
c) o majoritate a membrilor organului administrativ sau de conducere al firmei de
audit, dar nu mai mult de 75%, trebuie să fie reprezentată de firme de audit autorizate în
oricare dintre statele membre sau de persoane fizice care îndeplinesc cel puţin condiţiile
prevăzute anterior. Aceste persoane fizice trebuie să fie autorizate în oricare alt stat membru.
În cazul în care un astfel de organ administrativ sau de conducere nu are mai mult de 2
membri, unul dintre aceştia trebuie să îndeplinească cel puţin condiţiile menţionate în
prezentul articol;
d) firma de audit trebuie să aibă o bună reputaţie.
Autorizarea unui auditor statutar sau a unei firme de audit se retrage dacă buna
reputaţie a acestuia (acesteia) a fost compromisă.
Asa cum s-a mentionat mai sus, pentru a fi autorizati auditorii trebuie sa promoveze
un examen de compententa profesională. Astfel, sunt stagiari în activitatea de audit statutar
persoanele fizice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) sunt licenţiate ale unei facultăţi cu profil economic sau sunt licenţiate ale
unei alte facultăţi şi au urmat un program de pregătire suplimentară cu profil
economic. Diploma obţinută la absolvirea facultăţii, respectiv în urma
programului de pregătire suplimentară trebuie să fie recunoscută de Ministerul
Educaţiei, Cercetării şi Tineretului;
b) au o vechime în activitatea financiar-contabilă de minimum 4 ani;
c) au promovat testul de verificare a cunoştinţelor în domeniul financiar-
contabil pentru accesul la stagiu;
d) îndeplinesc cerinţele Codului etic.
In ceea ce priveste formarea profesională continuă CAFR trebuie să se asigure că
auditorii statutari participă la programe adecvate de formare profesională continuă pentru a-şi
menţine cunoştinţele teoretice, competenţele şi valorile profesionale la un nivel suficient de
înalt.
Auditorii sunt inregistrati in Registrul public electronic in care se menţionează cel
puţin următoarele informaţii privind auditorii statutari:
a) numele, prenumele, adresa şi numărul individual de înregistrare;
b) dacă este cazul, numele, adresa, adresa de website şi numărul individual de
înregistrare ale firmei de audit la care auditorul statutar este angajat ori asociat ca
partener sau în orice alt mod cu firma respectivă;
30
c) informaţii cu privire la toate celelalte înregistrări ca auditor statutar la

autorităţile competente ale altor state membre ale Uniunii Europene şi/sau ale
altor terţe ţări, inclusiv numele autorităţii(lor) de înregistrare şi, dacă este cazul,
numărul (numerele) de înregistrare la acestea.
(2) Auditorii statutari din terţe ţări, înregistraţi în conformitate cu art. 51, sunt
indicaţi în mod clar în Registrul public ca atare, într-o secţiune distinctă, şi nu ca
auditori statutari.
Pentru fiecare firmă de audit, Registrul public electronic conţine cel puţin următoarele
informaţii:
a) numele, adresa şi numărul de înregistrare;
b) forma juridică;
c) informaţii de contact, persoana principală de contact şi, acolo unde este
cazul, adresa de website;
d) adresa fiecărui birou deschis în România;
e) numele, prenumele şi numărul de înregistrare sau asimilat, pentru toţi
auditorii statutari angajaţi sau asociaţi ca parteneri ori în alt mod cu firma de audit;
f) numele şi adresa la care îşi desfăşoară activitatea, după caz, pentru toţi
acţionarii/asociaţii;
g) numele, prenumele, adresele profesionale sau adresele de corespondenţă,
după caz, pentru membrii consiliului de administraţie ori de conducere;
h) apartenenţa firmei la o reţea, precum şi o listă cu numele şi adresele firmelor
membre şi afiliate sau o indicare a locului unde aceste informaţii pot fi accesate de
public, dacă este cazul;
i) informaţii cu privire la toate celelalte înregistrări ca firmă de audit la
autorităţile competente ale altor state membre ale Uniunii Europene şi/sau ale
terţelor ţări, inclusiv numele şi adresa autorităţii(lor) de înregistrare şi, dacă este
cazul, numărul (numerele) de înregistrare.
Exista si responsabilitea actualizarii informaţiilor înregistrate, in cazul în care apar
modificări ale informaţiilor cuprinse în Registrul public, cu obligaţia notificării CAFR în
termen de 10 zile lucrătoare de la apariţia acestora, necomunicarea modificărilor în termenul
prevăzut putand atrage declanşarea procedurilor de investigaţie şi disciplină, conform
dispoziţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.
V.3.2 Etica profesionala
Referindu-ne la etica profesionala, a fost adoptat Codul etic de catre CAFR emis de
IFAC.
Potrivit Codului etic, in derularea activitatii de auditor, trebuie sa se aiba in vedere in
urmatoarele aspecte:
A. Independenta
Atunci când efectuează un audit statutar, auditorul statutar şi/sau firma de audit este
independent(ă) de entitatea auditată şi nu este implicat(ă) în procesul decizional al entităţii
auditate, în înţelesul Codului etic.
Persoanele cărora li s-a atribuit calitatea de membru al Camerei nu pot angaja sau
desfăşura activităţi care le prejudiciază ori care le pot prejudicia integritatea, obiectivitatea,
independenţa sau reputaţia profesională, astfel cum acestea sunt definite în Codul etic.
Un auditor statutar sau o firmă de audit nu trebuie să efectueze un audit statutar în
cazul în care există orice relaţie financiară directă sau indirectă, de afaceri, de încadrare în
muncă ori un alt tip de relaţie - inclusiv prestarea de servicii suplimentare, altele decât cele de
audit - între auditorul statutar, firma de audit sau reţeaua de care aparţine firma de audit, pe
31
de o parte, şi entitatea auditată, pe de altă parte, în astfel de circumstanţe în care o terţă parte
obiectivă, rezonabilă şi informată ar putea trage concluzia că independenţa auditorului
statutar sau a firmei de audit poate fi compromisă.
În cazul în care auditorul statutar sau firma de audit este afectat(ă) de existenţa
anumitor situaţii ce pot conduce la ameninţări la adresa independenţei sale, cum ar fi cea de
verificare a propriei activităţi, interes propriu, relaţii de reprezentare sau de familie, aşa cum
aceste ameninţări sunt definite în Codul etic, auditorul statutar sau firma de audit trebuie să
aplice măsuri de protecţie pentru a reduce aceste ameninţări. În cazul în care importanţa
acestor ameninţări în comparaţie cu măsurile de protecţie aplicate este de o asemenea natură
încât independenţa este compromisă, auditorul statutar sau firma de audit nu trebuie să
efectueze auditul statutar. Raportul întocmit în astfel de circumstanţe este lovit de nulitate
absolută.
În cazul în care un auditor statutar sau un asociat apropiat al acestuia se află într-o
anumită relaţie cu entitatea auditată sau se află în relaţie cu angajaţii-cheie ori cu conducerea
acestei entităţi, iar astfel de relaţii ar putea conduce la situaţii de afectare a independenţei sau
obiectivităţii auditorului statutar, atunci respectivul auditor statutar nu poate audita situaţiile
financiare ale entitaţii respective.
B. Confidentialitate
Toate informaţiile şi documentele la care are acces auditorul statutar sau firma de
audit atunci când efectuează un audit statutar trebuie să fie protejate potrivit regulilor
adecvate privind confidenţialitatea şi secretul profesional, cuprinse în regulamentele emise de
Cameră.
Regulile privind confidenţialitatea şi secretul profesional aplicabile auditorilor
statutari sau firmelor de audit nu împiedică aplicarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de
urgenţă.
În cazul în care un auditor statutar sau o firmă de audit este înlocuit(ă) de un alt
auditor statutar sau de o altă firmă de audit, fostul auditor statutar sau fosta firmă de audit va
asigura accesul la toate informaţiile relevante cu privire la entitatea auditată noului auditor
statutar sau noii firme de audit.
Auditorul statutar şi firma de audit, precum şi angajaţii firmelor de audit trebuie să
trateze ca fiind confidenţiale orice informaţii despre care iau cunoştinţă în cursul activităţii
lor, în afara cazului în care legile sau reglementările prevăd altfel şi în afara cazului în care
persoana la care se referă informaţiile şi-a dat consimţământul asupra renunţării la obligaţia
privind confidenţialitatea.
Auditorii statutari nu pot folosi informaţiile confidenţiale dobândite ca rezultat al
relaţiilor profesionale sau de afaceri în interes propriu sau al unor terţe părţi, cu excepţia
informaţiilor care fac obiectul altor relaţii contractuale cu entitatea auditată sau a
informaţiilor obţinute în condiţiile prevederilor alin. (5). din OUG 90.
C. Documentare
Auditorul statutar sau firma de audit include în dosarele de audit o documentaţie cu
privire la toate ameninţările semnificative la adresa independenţei sale, precum şi măsurile de
protecţie aplicate pentru a reduce acele ameninţări.
D. Onorarii
Au fost emise norme corespunzătoare care să prevadă că onorariile pentru auditurile
statutare:
a) nu sunt influenţate sau determinate de oferirea de servicii suplimentare
entităţii auditate;
b) nu se pot baza pe niciun fel de condiţionări, aşa cum prevede Codul etic; şi
c) sunt adecvate pentru activitatea care urmează să fie efectuată.
E. Standardele de audit si raportarea
32
Auditorii statutari şi firmele de audit trebuie să efectueze auditurile statutare în

conformitate cu ISA.
La efectuarea auditului, auditorii statutari şi firmele de audit pot aplica un standard
naţional de audit, adoptat de Cameră, atât timp cât Uniunea Europeană nu a aprobat un ISA
care se referă la respectiva problemă, menţionând acest aspect în raportul de audit.
În cazul în care o firmă de audit efectuează un audit statutar, raportul de audit este
semnat cel puţin de auditorul (auditorii) statutar(i) care efectuează auditul statutar în numele
firmei de audit. Raportul de audit trebuie să conţină în clar numele persoanei care l-a
întocmit, precum şi numărul individual de înregistrare în Registrul public.
F. Asigurarea calitatii
Toţi auditorii statutari şi firmele de audit fac obiectul unui sistem de asigurare a
calităţii.
Criteriile ce trebuie îndeplinite de sistemul de asigurare a calităţii sunt următoarele:
a) să fie organizat astfel încât să fie independent de auditorii statutari şi firmele
de audit verificate şi să facă obiectul supravegherii publice,
b) finanţarea sistemului de asigurare a calităţii să fie realizată fără niciun fel de
influenţe din partea auditorilor statutari sau a firmelor de audit;
c) sistemul de asigurare a calităţii trebuie să dispună de resurse
corespunzătoare. În acest sens, CAFR şi organismul de supraveghere publică au
obligaţia de a asigura procurarea resurselor necesare funcţionării acestuia;
d) persoanele care efectuează verificările de asigurare a calităţii trebuie să aibă
pregătire profesională adecvată şi experienţă relevantă în auditul statutar şi în
raportarea financiară, combinate cu pregătire specifică în ceea ce priveşte
verificarea asigurării calităţii;
e) selectarea persoanelor care fac verificările pentru misiuni de verificare a
asigurării calităţii specifice se realizează în baza unor proceduri obiective,
concepute astfel încât să se asigure că nu sunt conflicte de interese între cei care
fac verificările şi auditorul statutar sau firma de audit verificat(ă);
f) aria de aplicabilitate a verificării de asigurare a calităţii, susţinută de testarea
adecvată a dosarelor de audit selectate, include o evaluare a conformităţii cu
standardele de audit aplicabile şi cu cerinţele de independenţă, a cantităţii şi
calităţii resurselor cheltuite, a onorariilor de audit percepute şi a sistemelor interne
de control al calităţii ale firmei de audit;
g) verificarea asigurării calităţii trebuie să aibă ca rezultat un raport care conţine
principalele concluzii ale acestei verificări;
h) verificările cu privire la asigurarea calităţii se efectuează la un interval
stabilit în funcţie de calificativele obţinute la verificările anterioare, dar nu mai
mult de 6 ani, respectiv 3 ani, în cazul auditorilor entităţilor de interes public, în
condiţiile stabilite prin regulament emis de organismul de supraveghere publică;
i) rezultatele generale ale activităţii realizate de sistemul de asigurare a calităţii
se publică anual;
j) recomandările formulate la încheierea verificărilor pentru asigurarea calităţii
trebuie să fie puse în practică de auditorul statutar sau de firma de audit în
termenul stabilit de persoanele care efectuează verificările de asigurare a calităţii.
De asemenea, CAFR stabileşte prin norme proprii, cu avizul organismului de
supraveghere publică, termene pentru remedierea unor deficienţe privind asigurarea calităţii.
G. Raspunderea auditorului
Auditorii statutari sau firmele de audit răspund pentru orice daune provocate, cu voie
sau ca urmare a neglijenţei, prin efectuarea misiunii lor.
33
O firmă de audit este răspunzătoare împreună cu auditorul statutar care a efectuat o

misiune în numele acesteia pentru daunele provocate de auditorul statutar.
Un auditor statutar sau o firmă de audit trebuie să încheie o asigurare obligatorie de
acoperire a riscurilor profesionale.
Limitarea în timp şi cuantumul sumei care poate fi solicitată drept daună de la un
auditor statutar sau de la o firmă de audit vor fi reglementate prin regulament emis de
organismul de supraveghere publică.
Exercitarea activităţii de audit statutar fără a deţine calitatea de auditor statutar
constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii penale.
H. Contraventii si sanctiuni
Constituie contravenţii următoarele fapte:
a) încălcarea prevederilor art. 32 alin. (5) şi (6) din OUG90/2008;
b) utilizarea calităţii de auditor statutar sau a celei de firmă de audit în alte
condiţii decât cele prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă;
c) exercitarea activităţii de audit statutar fără viza anuală emisă de autoritatea
competentă sau de către persoane neînregistrate în Registrul public.
Contravenţiile se sancţionează după cum urmează:
a) cele prevăzute la lit. a), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei;
b) cele prevăzute la lit. b), cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei şi nulitatea
raportului de audit întocmit;
c) cele prevăzute la lit. c), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoanele anume
împuternicite de CAFR sau de organismul de supraveghere publică, după caz.
Sancţiunile aplicate de CAFR auditorilor statutari şi firmelor de audit, după caz, sunt:
a) mustrare;
b) avertisment scris;
c) suspendarea dreptului de exercitare a activităţii de audit statutar pe o
perioadă cuprinsă între 3 luni şi un an. În perioada suspendării, persoana în cauză
nu are dreptul de a exercita sub nicio formă activitate de audit statutar, nu poate
face uz de calitatea de auditor statutar şi nu poate participa la activitatea Camerei;
d) retragerea autorizării, însoţită de pierderea calităţii de auditor statutar.
Retragerea autorizării firmei de audit atrage dizolvarea de drept şi lichidarea
acesteia.
V.3.3 Supravegherea publica
Raportarea financiara, incepand cu emiterea situatiilor financiare si finalizand cu

auditarea acestora, este o activitatea de interes public care atrage responsabilitati pentru toti
actorii responsabili la acest proces, avand ca scop final furnizarea de informatii fiabile
utilizatorilor.
OUG 90/2008 instituie supravegherea publica pentru auditorii care efectueaza audit
statutar al situatiilor financiare anuale individuale si consolidate. Conform acestei ordonante
toti auditorii statutari si toate firmele de audit fac obiectul supravegherii publice.
Principiile supravegherii publice conform OUG 90/2008 sunt urmatoarele:
(1) În România se organizează un sistem naţional de supraveghere publică a
activităţii de audit statutar, în baza principiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de
urgenţă.
(2) Sistemul naţional de supraveghere publică a activităţii de audit statutar este
reprezentat de ansamblul entităţilor cu atribuţii de reglementare în domeniul
contabilităţii şi al auditului statutar, inclusiv autorităţile prevăzute prin prezenta
34
ordonanţă de urgenţă, precum şi ansamblul relaţiilor şi procedurilor ce se stabilesc

între acestea, în vederea realizării supravegherii în interes public a auditorilor
statutari şi a firmelor de audit.
(3) Organismul de supraveghere publică prevăzut la titlul II reprezintă
principala structură operaţională în cadrul sistemului naţional de supraveghere
publică.
(4) Toţi auditorii statutari şi toate firmele de audit fac obiectul supravegherii
publice.
(5) Sistemul de supraveghere publică este guvernat de nepracticieni care au
cunoştinţe în domenii relevante pentru auditul statutar.
(6) Se permite unui grup minoritar de practicieni să fie implicat în guvernarea
sistemului de supraveghere publică, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă.
(7) Persoanele implicate în guvernarea sistemului de supraveghere publică sunt
selectate printr-o procedură de numire independentă şi transparentă.
Sistemul de supraveghere publică are responsabilitatea finală pentru supravegherea
publică, în principal, a următoarelor activităţi:
a) aprobarea şi înregistrarea auditorilor statutari şi a firmelor de audit;
b) adoptarea standardelor referitoare la etica profesională, la sistemul de control
intern al calităţii din cadrul firmelor de audit;
c) formarea profesională continuă;
d) asigurarea calităţii şi efectuarea de revizuiri pentru asigurarea calităţii; şi
e) asigurarea sistemelor de investigaţie şi disciplină.
Sistemul de supraveghere publică, are dreptul să întreprindă, dacă este cazul,
investigaţii cu privire la respectarea cerinţelor prezentei ordonanţe de urgenţă de către
auditorii statutari şi firmele de audit şi să adopte măsurile necesare.
Sistemul de supraveghere publică este transparent. Aceasta presupune publicarea
programelor sale de activitate anuale şi a rapoartelor de activitate.
Este de retinut totusi ca auditorii financiari care desfasoara misiuni de audit financiar
la societati pentru care nu exista o obligatie legala privind auditarea, misiuni de revizuire,
servicii conexe, nu fac obiectul supravegherii publice.
35
CAPITOLUL VI DOCUMENTAREA LUCRARILOR DE AUDIT
Referințele ISA cu privire la documentația de audit sunt:

 ISQC 1 Proceduri de audit
 ISA 220 Controlul calităţii pentru un audit al situaţiilor financiare
 ISA 230 Documentaţia de audit

 ISA 240 Responsabilitățile auditorului privind frauda în cadrul unui audit al
 ISA 300 Planificarea unui audit al situaţiilor financiare
 ISA 315 Identificarea și evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă prin
înțelegerea entității și a mediului său
 ISA 330 Răspunsul auditorului la riscurile evaluate
În conformitate cu prevederile ISA 230- Documentația de audit, obiectivul

auditului este de a întocmi o documentație care să furnizeze:
a) O înregistrare suficientă și adecvată a bazei raportului auditului;
b) Probe care să ateste că auditul a fost planificat și efectuat în conformitate cu ISA-
urile și cu dispozițiile legale și de reglementare aplicabile.
Documentația de audit este prezentată ca fiind “înregistrarea procedurilor de audit
efectuate, a probelor de audit relevante obținute și a concluziilor la care a ajuns auditorul”.
Documentația de audit exprimă documentele de lucru, situații ale entității solicitate de
către auditorul financiare, cele întocmite de auditor ce constituie documente ca probe în audit,
scopul fiind realizarea obiectivelor de audit.
Auditorului îi revine obligația de a pregăti dosarele de lucru astfel încât acestea:
 Să susțină baza concluziilor referitoare la afirmațiile relevante cu privire la
situațiile financiare;
 Furnizeze probe ce atestă că înregistrările de bază coincid sau au fost
reconciliate cu situațiile financiare;
 Furnizeze probe ce atestă conformarea conducerii la standardele profesionale.
Documentele de lucru (foile de lucru) sunt evidențe ținute de auditorul financiar în care
sunt menționate:
 Informații considerate a fi necesare cu privire la misiunea realizată și concluziile
rezultate din angajamentul de audit;
 Natura, planificarea și rezultatul procedurilor de audit.
Organizarea, forma dosarelor de lucru este la aprecierea auditorului. Auditorul
financiare face apel la experiența sa profesională, astfel încât orice persoană terță care ar
trebui să își formeze o opinie cu privire la lucrările efectuate de el să aibă această posibilitate.
Documentele de lucru reprezintă instrumente strict necesare auditorului în vederea:
 Elaborării planului de audit, repartizării lucrărilor de efectuat de către echipa de audit
sau de către entitate, urmărirea executării obiectivelor prevăzute;
 Supravegherii și sprijinirii efectuării lucrărilor prevăzute în plan și controlului calității
acestora;
 Selectării și definitivării probelor de audit, de natură să ajute echipa de audit în
formularea concluziilor, examinării acestora cu managerii entității și fundamentării
opiniei ce urmează a fi formulată.
36
Cerințele documentelor de lucru
Conform ISA 230 (7) : Auditorul trebuie să întocmească documentele de audit în timp
util.
De obicei documentația de audit este organizată în dosare diferite, utilizând un sistem
de indexare, ținându-se seama de caracterul și semnificația elementelor probante ce au fost
selectate.
Spre exemplu, documentele, statisticile, hotărârile AGA pot fi cuprinse în Dosarul
permanent. (înscrise într-un index)
Documentele referitoare la exercițiul financiar și alte informații relevante vor fi
păstrate în Dosarul curent.
Conținutul documentației de audit
Forma, conținutul documentelor de lucru și a dosarelor auditorului financiar sunt

influențate de factori cum ar fi:
 Complexitatea entității auditate;
 Natura angajamentului de audit;
 Particularitățile controlului intern al entității;
 Riscurile unor denaturări semnificative identificate;
 Instrumente de audit utilizate.
37
Model al unei foi de lucru
B 8.1
Initiale: Data:
Client: ABC 10.03.2015
Intocmit de: Nume si Prenume
Perioada auditata:01.01.2014-31.12.2014 Revizuit de: 10.03.2015
Nume si Prenume
Obiectiv:
Ataşaţi o copie după balanţa cu soldurile iniţiale
Activitate de audit:
Auditorul trebuie să obţină suficiente probe de audit adecvate despre măsura în care
soldurile iniţiale conţin denaturări care afectează în mod semnificativ situaţiile
financiare ale perioadei curente prin: (a se vedea punctele A1–A2)
(a) Determinarea măsurii în care soldurile iniţiale ale perioadei precedente au fost
corect evidenţiate în perioada curentă sau, acolo unde este cazul, au fost retratate;
(b) Determinarea măsurii în care soldurile iniţiale reflectă aplicarea politicilor
contabile adecvate; şi
(c) Derularea uneia sau mai multor dintre următoarele acţiuni: (a se vedea punctele
A3–A7)
(i) Atunci când situaţiile financiare ale exerciţiului precedent au fost auditate,
revizuirea foilor de lucru ale auditorului precedent în vederea obţinerii de
probe cu privire la soldurile iniţiale;
(ii) Evaluarea măsurii în care procedurile de audit efectuate în perioada curentă
furnizează probe relevante pentru soldurile iniţiale; sau
Efectuarea de proceduri specifice de audit în vederea obţinerii de probe referitoare la
soldurile iniţiale.
Preluarea soldurilor initiale s-a documentat la SOLDURI INITIALE
Rezultat:
Consultandu-se soldurile balantei de la 31.12.2014 cu soldurile de deschidere de la

01.01.2015, am constatat ca nu exista diferente. De asemenea am constatat ca exista la
clientul de audit politici contabile si ca ele au fost aplicate consecvent, neexistand modificari
ale acestor politici de la un an la altul.
Concluzie:
Soldurile initiale au fost corect preluate din situatiile anului anterior.
38
Auditorul financiar grupează informațiile adunate pe parcursul misiunii în:

 Dosarul permanent;
 Dosarul curent al exercițiului.
Gruparea în cele două tipuri de dosare este dată de importanța pe care o au
informațiile. (caracter permanent sau caracter curent)
Informațiile cu caracter permanent se prezintă sub forma dosarului permanent și
alcătuiesc secțiuni ce cuprind capitole indexate în cifre, înlesnind trimiterea la informațiile
din cadrul dosarului.
Dosarul de audit financiar cuprinde următoarele secțiuni grupate în etape ale misiunii
de audit:
Semnarea
Secțiunea A , Subsecțiuni:
A1 copie după situațiile financiare semnate
A2 scrisoare de reprezentare semnată
A3 lista de verificare a aspectelor viitoare
A4 revizuirea de către partenerul independent/la cald a dosarului sau Aspecte
care necesită consultare
Finalizarea auditului
A5 finalizarea auditului
A6 aspecte semnificative
A7 revizuirea scrisorii către cei insarcinati cu guvernanta
A8 revizuirea scrisorii de reprezentare
A9 sumarul erorilor
A10 revizuirea situatiilor financiare si a listelor de verificare a informatiilor
A11 revizuirea analitica finală
A12 evenimente ulterioare bilantului
A13 continuitatea activității
A14 raportul de audit
A15 alte planificări adecvate misiunii specifice
Planificarea auditului
Secțiunea B
B1 obiectivele planificării, concluzia , aprobarea și lista de verificare
B2 acceptarea numirii sau a renumirii
B3 cunoasterea clientului si evaluarea riscurilor
B4 evaluarea riscului inerent
B5 pragul de semnificatie
B6 revizuirea analitica preliminară
B7 sumarul evaluării riscului și planul de esantionare
B8 solduri initiale/cifre comparative
B9 acordul de planificare a auditului
B10 lista de verificare a informațiilor permanente
B11 agendele intalnirilor de planificare
B12 conturile anului precedent (situatii financiare precedente)
Revizuirea controlului intern

Secțiunea C
39
C1 sisteme contabile si controalele interne
Asertiuni aferente situatiilor financiare

Secțiunea D imobilizări necorporale
Secțiunea E imobilizări corporale
Secțiunea F investitții
Secțiunea G stocurile și producția in curs
Secțiunea H debitori
Secțiunea I soldurile bancare si numerarul discponibil
Secțiunea J creditori
Secțiunea K impozite
Secțiunea L datorii, angajamente si contingențe
Secțiunea M aspecte legale si statutare, capital propriu si rezerve
Secțiunea N vânzări și venituri
Secțiunea O achizitii si cheltuieli
Secțiunea P salarii si datorii asimilate
Secțiunea Q contul de profit si pierdere
Secțiunea R părți afiliate
Secțiunea S situația fluxurilor de numerar
Secțiunea T conformitatea cu legile si reglementările
Secțiunea U balanta de verificare
Secțiunea V auditurile situatiilor financiare ale grupului
Standardizarea nu este impusă din punct de vedere al conținutului, dar trebuie să

cuprindă informații cu privire la:
 Informații legate de istoricul entității, prezentare generală, obiect de activitate,
tipuri de activități, structură organizatorică, conducerea entității;
 Informații legate de sistemul contabil și controlul intern al entității;
 Informații legate de circuitul documentelor;
 Documentație relevantă cu privire la împărțirea pe feluri de impozit;
 Informații legate de analiza conturilor semnificative (trezorerie, împrumuturi,
capital propriu)
 Informații legate de planificarea auditului.
Toate documentele incluse in dosarul permanent trebuie actualizate ținând seama de
modificările semnificative care au loc. Auditorul poate face și proba revizuirii printr-un
formular de revizuire.
Dosarul curent trebuie să cuprindă toate informațiile relevante pentru exercițiul
financiar auditat.
Formatul este standardizat ținându-se seama de scopul documentației, de a facilita
controlul și revizuirea acestei activitati.
Vor fi cuprinse numai informațiile cu caracter relevant (selecția depinde de
raționamentul profesional).
Datele vor fi actualizare și complete. Vor fi incluse acele documente, copii, formulare
care să fie de ajutor în vederea elaborării raportului de audit.
Documentația curentă trebuie să poată fi înțeleasă de orice persoană , iar probele să
vină în sprijinul formulării opiniei de audit.
Dosarul se divide in secțiuni , capitole, paragrafe, după cum se prezintă bilanțul
funcțional:
 Ciclul de finanțare: capital propriu și imobilizări ;
 Ciclul de exploatare: stocuri , datorii , credite , impozite
40
 Contul de profit si pierdere (venituri si cheltuieli)

 Raportarea activității
 Prezentarea situațiilor financiare
 Întâlnirea cu conducerea pentru punctele finale
 Model de raportare a planului de audit
Verificarea detaliată se poate face pentru capitaluri proprii si atrase, imobilizări, stocuri,
creanțe.
Documentarea in audit are o importanță ridicată, întrucât toate aceste documente

reprezintă probe de audit, probe pe care auditorul își fundamentează opinia de audit. Fără o
documentare vigilentă, completă, auditorul financiar nu poate emite o opinie de audit corectă,
care să reflecte realitatea.
41
CAPITOLUL VII ORIENTAREA SI PLANIFICAREA ACTIVITATII DE AUDIT
VII.1 Acceptarea mandatului si contractarea lucrărilor de audit
Pentru fiecare client auditorul financiar are responsabilitatea de a întocmi „Scrisoarea

de misiune” sau altă formă de acord scris.
Instrucțiunile referitoare la convenirea asupra termenilor misiunilor de audit și a
continutului scrisorii sunt prezentate in Standardul de Audit 210- convenirea asupra
termenilor misiunilor de audit.
Scopul trimiterii acestei scrisori îl constituie evitarea neînțelegerilor ce pot apărea în
legătură cu auditul. Totusi, în anumite țări, obiectivul și scopul unui audit, responsabilitățile
conducerii și ale auditorului, ar putea fi stabilite de lege în mod suficient.
Forma și continutul scrisorii de misiune nu este standardizată, dar ea trebuie să
conțină elemente cu privire la:
 Aria de aplicabilitate a auditului: Legislatia aplicabilă, reglementări în
domeniu, ISA-uri, alte declarații oficiale ale companiilor profesionale la care
auditorul aderă;
 Forma oricărui raport sau alte comunicări cu privire la rezultatele misiunii de
audit;
 Faptul că, datorită unor limitări inerente ale auditului, împreună cu limitările
inerente ale controlului intern, există un risc ce nu poate fi evitat ca anumite
denaturări să nu fie detectate, chiar dacă auditul este planificat şi efectuat în
conformitate cu ISA-uri;
 acorduri privind planificarea şi efectuarea auditului, inclusiv componenţa
echipei misiuni;
 responsabilitatea administratorului cu privire la întocmirea și prezentarea
situațiilor financiare (declarațiile scrise);
 accesul auditorului cu acordul conducerii la orice tip de informatii;
 acorduri privind implicarea auditorilor interni sau a altor auditori cu privire la
unele aspecte ale auditului;
 acordul conducerii de a informa auditorul cu privire la unele fapte ce ar putea
afecta situațiile financiare, pe care auditorul le-ar putea descoperi între data
raportului și data până la care situațiile financiare sunt publicate;
 cerința privind recunoașterea de către conducere a primirii scrisorii de
angajament și acceptarea termenilor misiunii;
 baza de calcul pentru onorariu și orice angajamente de plată, modalități și
termene de plată.
Un model al scrisorii de misiune este prezentat în continuare.
Scrisoare de misiune
Către reprezentantul adecvat al conducerii sau celor însărcinaţi cu guvernanţa companiei

ABC:
42
[Obiectivul şi domeniul de aplicare a auditului]

Voi, societatea ABC, ne-aţi solicitat auditarea situaţiilor financiare ale companiei ABC, care
conţin bilanţul la 31 Decembrie 20X1, contul de profit şi pierdere, situaţia modificărilor
capitalurilor proprii şi situaţia fluxurilor de numerar pentru anul încheiat, şi un sumar al
politicilor contabile semnificative şi alte informaţii explicative. Avem plăcerea să vă
confirmăm acceptul nostru şi înţelegerea cu privire la misiunea de audit prin intermediul
acestei scrisori. Auditul nostru va fi efectuat în scopul îndeplinirii obiectivului de a ne
exprima o opinie cu privire la situaţiile financiare.
[Responsabilităţile auditorului]
Noi ne vom efectua auditul în conformitate cu Standardele internaţionale de audit (ISA-uri).
Acele standarde cer să respectăm cerinţele etice şi să planificăm şi să efectuăm auditul pentru
a obţine asigurări rezonabile cu privire la faptul dacă situaţiile financiare conţin denaturări
semnificative. Un audit presupune efectuarea de proceduri pentru a obţine probe de audit cu
privire la faptul că sumele şi prezentările din situaţiile financiare. Procedurile selectate depind
de judecata auditorului, inclusiv evaluarea riscului de denaturare semnificativă a situaţiilor
financiare, fie ca urmare a fraudei sau a erorii. Un audit include de asemenea evaluarea
gradului de adecvare a politicilor contabile folosite şi gradul de rezonabilitate a estimărilor
contabile făcute de conducere, ca şi evaluarea prezentării generale a situaţiilor financiare.
Datorită limitărilor inerente ale auditului, împreună cu limitările inerente ale controlului
intern, există un risc de neevitat ca anumite denaturări semnificative să nu fie detectate, chiar
dacă auditul este planificat în mod corect şi efectuat în conformitate cu ISA-uri.
În efectuarea evaluării riscurilor, am considerat controlul intern a fi relevant pentru pregătirea
de către entitate a situaţiilor financiare şi pentru a proiecta proceduri de audit care sunt
adecvate în circumstanţele date, dar nu în scopul exprimării unei opinii cu privire la
eficacitatea controlului intern al entităţii. Totuşi, vă vom comunica în scris orice deficienţe
semnificative în controlul intern relevante pentru auditul situaţiilor financiare pe care le-am
identificat pe parcursul auditului.
Auditul nostru va fi efectuat pe baza faptului că [conducerea, şi acolo unde este cazul, cei
însărcinaţi cu guvernanţa] iau la cunoştinţă şi înţeleg faptul că au responsabilitatea:
(a) Pentru pregătirea şi prezentarea fidelă a situaţiilor financiare în conformitate cu
standardele internaţionale de raportare financiară;
(b) Pentru un asemenea control intern pe care [conducerea] îl consideră a fi necesar pentru a
face posibilă pregătirea de situaţii financiare care să nu conţină denaturări semnificative,
fie ele ca urmare a fraudei sau erorii; şi
(c) Să ne ofere:
(i) Acces la toate informaţiile despre care [conducerea] ştie că sunt relevante pentru
pregătirea situaţiilor financiare ca de exemplu, înregistrări, documentaţie şi alte
aspecte;
(ii) Informaţii adiacente pe care le-am putea solicita din partea [conducerii] în scopul
auditului; şi
(iii) Acces nerestricţionat la persoanele din entitate de la care noi determinăm că este
necesar să obţinem probe de audit.
Ca parte a procesului nostru de audit, vom solicita din partea [conducerii şi, acolo unde este
43
cazul a celor însărcinaţi cu guvernanţa], confirmări scrise legate de declaraţii făcute nouă în
legătură cu auditul.
Aşteptăm cooperarea tuturor angajaţilor dumneavoastră pe parcursul auditului.
[Alte informaţii relevante]
[Introduceţi alte informaţii, ca de exemplu aranjamente legate de onorariu, facturare şi alţi

termeni specifici, după caz.]
[Raportarea]
[Introduceţi referirea adecvată la forma aşteptată şi conţinutul raportului auditorului.]

Forma şi conţinutul raportului nostru ar putea necesita modificări în funcţie de constatările
din timpul misiunii de audit.
Vă rugăm semnaţi şi restituiţi copia ataşată a acestei scrisori pentru a indica faptul că aţi luat
la cunoştinţă, şi sunteţi de acord cu, aranjamentele pentru auditul efectuat de noi cu privire la
situaţiile financiare inclusiv responsabilităţile noastre legate de aceasta.
XYZ & Co.
Luat la cunoştinţă şi acceptat în numele companiei ABC de către

(semnat)
......................
Nume şi titlu
Data
44
Condițiile precizate în scrisoarea de misiune nu vor fi schimbate decât dacă se justifică

din punct de vedere rațional. Spre exemplu, auditorul nu deține probe adecvate și suficiente
privind creanțele , iar clientul cere o modificarea condițiilor de angajament cu privire la
revizuirea creanțelor (aceasta pentru a evita o opinie dată cu rezerve sau imposibilitatea
exprimării unei opinii).
Dacă termenii misiunii de audit for fi schimbați, auditorul și conducerea își vor da acordul
pentru termenii noi.
O astfel de cerere din partea clientului ca auditorul să schimbe termenii de angajament ar
putea fi determinate de natura circumstanțelor apărute (o neînțelegere cu privire la natura
auditului asa cum a fost solicitat inițial, o restrictie a domeniul de aplicare al misiunii de
audit).
Dacă totuși auditorul consideră că nu poate accepta o schimbare de misiune și nu i se
permite din partea conducerii să continue angajamentul inițial, el va trebui să se retragă și să
raporteze fie conducerii administrative sau acționariatului cauzele retragerii sale.
Revizuirea Scrisorii de misiune poate fi determinată de :
 În domeniul standardelor profesionale sau a cerințelor legislative;
 Schimbări în structura actionariatului , a consiliului de administrație sau ale
comitetului de audit;
 Modificări esentiale ale capitalurilor proprii;
 Modificări esentiale în structura afacerii.
VII.2 Planificarea lucrărilor de audit
Planificarea unei misiuni de audit este elaborarea unei strategii generale şi a unei abordări
detaliate pentru natura, durata şi mărimea preconizată a auditului, astfel încât acesta să fie
efectuat într-un mod eficient.
Planificarea adecvată a activităţii de audit, asigură focalizarea atenţiei pe domeniile
importante de audit, identificarea problemelor potenţiale, repartizarea sarcinilor pe asistenţi şi
operativitatea activităţii.
Obiectivele planificării activităţii de audit sunt:
• asigurarea că s-a acordat atenţia cuvenită diverselor domenii de audit;
• asigurarea că s-au identificat problemele potenţiale;
• facilitarea procesului de control permanent al activităţii de audit;
• facilitarea procesului de revizuire finală a auditului.
Auditorul trebuie să planifice și să realizeze un audit cu scepticism profesional,
recunoscând că pot exista circumstanțe care pot face ca situațiile financiare să fie prezentate
eronat în mod semnificativ.
Partenerii misiunii si alti membrii cheie din echipa misiunii trebuie să se implice în
planificarea auditului, inclusiv să planifice și să participe la discuțiile dintre membrii echipei
misiunii.
Atunci când se stabilește strategia generală de audit, auditorul trebuie să:
 Să identifice caracteristicile misiunii care definesc domeniul de aplicare al
acesteia;
 Să identifice obiectivele de raportare ale misiunii;
 Să analizeze factorii care conform raționamentului profesional sunt semnificativi
in direcționarea eforturilor echipei misiunii;
 Să analizeze rezultatele activităților preliminare ale misiunii;
 Să identifice natura, plasarea in timp si amploarea resurselor necesare pentru
realizarea misiunii.
45
Planificarea este importantă pentru a se asigura că misiunea este realizată intr-un mod
eficient si eficace și că riscul de audit a fost redus la un nivel acceptabil de scăzut.
Strategia generală de audit reprezintă o evidență a deciziilor cheie considerate necesare
pentru a planifica corespunzător auditul și pentru a comunica aspectele semnificative echipei
misiunii.
Strategia generală de audit va documenta deciziile luate în urma planificării pașilor
subliniați mai jos.
A. Initiere:
 Realizarea activităților preliminare (acceptarea/continuarea relatiei cu clientul
si stabilirea termenilor misiunii):
 Colectarea informatiilor relevante despre entitate (rezultate din misiuni
anterioare, rezultate din exploatare curente, etc.);
 Numirea personalului pentru misiune;
 Programarea sedintei echipei de audit pentru discutarea posibilității existentei
unor prezentări eronate în situațiile financiare;
 Stabilirea intervalului de timp in care va fi realizat fiecare segment ala
activității de audit.
B. Evaluarea riscurilor si răspunsuri:
 Determinarea pragului de semnificație pentru situațiile financiare in ansamblu
si a pragului de semnificație pentru performanță;
 Determinarea naturii si amplorii procedurilor de evaluare a riscului prevăzute
si a persoanei care le va efectua;
 Atunci când riscul a fost evaluat la nivelul situațiilor financiare, se elaborează
un răspuns general adecvat;
 Comunicarea către cei însărcinați cu guvernarea a unei perspective generale
asupra domeniului de aplicare planificat și a plasării in timp a auditului;
 Actualizarea și modificarea strategiei și a planului de audit in funcție de
necesități, în contextul unor noi circumstanțe.
Atunci când au fost identificate și evaluate riscurile de prezentări eronate semnificative,
poate fi finalizată strategia generală de audit, iar planul de audit detaliat poate fi elaborat.
Planul detaliat trebuie să stabilească procedurile de audit suplimentare prevăzute la
nivelul afirmației și care răspunde riscurilor identificate și evaluate.
Între auditor si conducere trebuie să existe un dialog bidirecțional, astfel că o bună
comunicare poate ajuta atât echipa de audit, cât și conducerea unității.
Auditorul poate considera că următoarele aspecte pot fi comunicate conducerii cu
privire la planificarea auditului:
 Modul in care auditorul propune să trateze riscuri semnificative de prezentări
eronate semnificative cauzate fie de fraudă, fie de eroare;
 Modul in care auditorul abordează controlul intern relevant pentru audit;
 Aplicarea pragului de semnificație in contextul auditului.
Alte aspecte legate de planificarea care pot fi adecvate comunicării includ opiniile
celor insarcinati cu guvernarea despre:
 Alocarea sarcinilor intre cei insarcinati cu guvernarea si conducerea;
 Obiectivele si strategiile entității;
 Aspecte pe care cei insarcinati cu guvernarea le consideră a necesita o
atenție deosebită pe parcursul auditului;
 Comunicări semnificative cu organismele de reglementare;
 Alte aspecte despre care cei insarcinati cu guvernarea cred că pot influența
auditul situațiilor financiare
46
VII.3 Cunoașterea clientului
O problemă cheie a fiecărei misiuni de audit este ca auditorul şi personalul său să

demonstreze o cunoaştere a clientului.
Standardul de audit 310 “Cunoaşterea clientului”, furnizează instrucţiuni referitoare la
ceea ce înseamnă să cunoşti un client, fără a indica modul în care această cunoaştere este
obţinută sau documentată în dosarul permanent de audit. Cunoştinţe preliminare despre
client, referitoare la sectorul de activitate, complexitatea operaţiunilor, structura
organizatorică, structura capitalului, conducere, trebuiesc obţinute de auditor înaintea
acceptării unui angajament, pentru a putea să evalueze dacă se poate obţine un nivel de
cunoaştere adecvat pentru efectuarea auditului. După acceptarea angajamentului, se va
proceda la obţinerea de informaţii mai detaliate, care vor fi evaluate şi actualizate.
Principalele aspecte care trebuiesc avute în vedere pentru cunoaşterea clientului se referă
la :
a) Factori economici generali
 Nivelul general al activităţii economice (recesiune sau creştere economică)

 Ratele dobânzii şi disponibilitatea finanţării;
 Inflaţia;
 Politicile guvernamentale:
-monetare;
-fiscale;
-programe guvernamentale de stimulare a anumitor sectoare;
-restricţii comerciale;
 Ratele de schimb valutar şi controlul acestora.
b) Sectorul de activitate în care îşi desfăşoară clientul activitatea-condiţii ce afectează

activitatea clientului
 Piaţa şi competiţia;
 Tipul de activităţi-ciclice sau sezoniere;
 Riscul afacerii;
 Gradul de tehnologizare;
 Factorii endogeni şi exogeni ce influenţează activitatea (reducerea cererii pe piaţă,
capacitate de producţie în exces, secetă prelungită, fluctuaţia masivă a preţurilor);
 Indicatori-cheie şi statistici de operare;
 Cerinţe şi probleme legate de mediu;
 Furnizarea şi costurile energiei;
 Practici specifice sau unice (metode şi practici contabile, contractele de muncă,
metode de finanţare etc.).
c) Date despre entitatea patrimonială
1. Acţionari şi management-informaţii importante

 Tipul entitătii-privată, publică, guvernamentală (schimbări recente sau
planificate)
47
 Acţionarii şi părţile afiliate (tipul capitalului-privat, stat, mixt(stat şi privat),

autohton, străin, mixt(autohton şi străin);
 Structura capitalului (istoric, schimbare recentă sau planificată);
 Structura organizatorică (filiale, sucursale, puncte de lucru);
 Structura grupului;
 Consiliul de administraţie:
-structura;
-experienţa şi reputaţia profesională a membrilor;
-independenţa faţa de acţionari;
-limite de competenţă;
-frecvenţa şedinţelor;
-existenţa unei politici de conduită corporatistă;
-schimbarea consultanţilor profesionişti (avocaţi, consultanţi fiscali, experţi
contabili).
 Conducerea executivă:
-experienţa şi reputaţia;
-cifra de afaceri;
-personalul financiar cheie şi statutul său în organizaţie;
-personalul compartimentului contabil;
-planuri de stimulente sau prime;
-utilizarea prognozelor şi a bugetelor;
-presiuni asupra conducerii efectuate de consiliul de
administraţie, acţionari, sindicat;
-sisteme informaţionale ale conducerii.
 Obiectivele administratorilor, filozofia şi planuri strategice;
 Achiziţii, fuziuni sau vânzări ale activităţilor (efectuate recent sau planificate);
 Contractele de audit ale filialelor;
 Surse şi metode de finanţare (curente, istorice);
 Organizarea și rezultatele controlului intern;
 Funcţia de audit intern-existenţă şi calitate;
 Atitudinea faţă de controlul intern.
2. Activitatea entităţii-produse, pieţe, clienţi, furnizori, venituri, cheltuieli, operaţii

 Natura activităţii(lor) desfăşurate (producţie, prestaţii, comercializare de mărfuri en-
gros en-detail, import-export);
 Dispersia activităţii (geografică);
 Amplasarea facilităţilor de producţie, a depozitelor, birourilor;
 Forţa de muncă (structura:personal de execuţie, de conducere şi administrativ,
structura pe vârste şi sex, nivelul salariilor, facilităţi acordate, planuri de pensii,
reglementări guvernamentale)
 Produsele sau serviciile şi pieţele:
-contracte sau clienţi importanţi;
-împărţirea pieţei;
-reţele de distribuţie
-politica de preţuri;
-reputaţia produselor sau a serviciilor;
-garanţii şi discounturi acordate;
-strategia şi obiectivele de marketing;
 Furnizorii importanţi de bunuri şi servicii:
48
-dependenţa faţă de anumiţi furnizori;

-contracte pe termen lung;
-graficul de aprovizionare;
-metode de livrare (just in time);
-importuri;
-termene de plată.
 Stocuri –amplasare, tipuri, cantităţi;
 Franşize, licenţe, patente, brevete;
 Categorii de cheltuieli importante;
 Structura veniturilor;
 Active şi obligaţii;
 Sistemul informaţional;
 Legislaţia şi reglementările ce afectează în mod semnificativ entitatea.
3. Performanţa financiară-factorii ce privesc condiţiile financiare şi profitabilitatea

entităţii
 Politicile contabile- sunt principiile, bazele, metodele, regulile şi practicile specifice
adoptate de o întreprindere la întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare
(ex.metoda de amortizare-liniară, accelerată, degresivă)
 Tendinţe şi prognoze ale profitului şi a fluxurilor de numerar;
 Acorduri de leasing şi alte acorduri financiare;
 Disponibilitatea liniilor de credit;
 Riscuri legate de ratele de schimb valutar şi de rata dobânzii;
 Principalii indicatori de performanţă;
 Comparaţia cu tendinţele sectorului de activitate.
4. Mediul de raportare-influenţe externe ce afectează administratorii în întocmirea

 Legislaţia;
 Fiscalitatea;
 Cerinţe contabile;
 Probleme de evaluare şi de prezentare a informaţiei specifice afacerii;
 Cerinţele de raportare impuse de firma mamă;
 Cerinţe de raportare în audit;
 Utilizatorii situaţiilor financiare.
Cunoaşterea clientului reprezintă elementul cheie în procedurile de audit moderne. În cadrul
acestei etape, auditorii trebuie să se familiarizeze cu activitatea şi tranzacţiile clientului,
pentru a înţelege ce evenimente şi tranzacţii au un efect semnificativ asupra activităţii, în
vederea evaluării riscurilor de audit şi a stabilirii mărimii procedurilor de audit.
În practică, documentaţia legată de cunoaşterea clientului se află inclusă în dosarul permanent
de audit şi cuprinde:
 numele şi adresa clientului;
 copii ale documentelor legale ale firmei (certificat de înmatriculare, cod fiscal,
statutul societătii cu toate actele adiţionale)
 structura organizatorică;
 lista cu portofoliul de clienţi şi furnizori importanţi;
 copii ale situaţiilor financiare din anii precedenţi;
49
 informaţii din literatura de specialitate legate de sectorul de activitate sau de client;
50
CAPITOLUL VIII EVALUAREA SISTEMULUI DE CONTROL INTERN
Controlul intern este procesul conceput si implementat de persoanele însărcinate cu

guvernanta, scopul fiind de a furniza asigurarea rezonabilă cu privire la îndeplinirea
obiectivelor entității privind credibilitatea raportării financiare.
Standardul relevant privind evaluarea controlului intern sunt ISA 315- Identificarea şi
evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă prin înţelegerea entităţii şi a mediului său.
Obiectivul standardului îl constituie identificarea si evaluarea riscurilor de denaturare
semnificativă a influențelor datorate fraudei sau erorilor la nivelul situațiilor financiare si al
afirmațiilor prin înțelegerea entității si a mediului său, inclusiv a controlului intern.
Definiții
Afirmații: declarații ale conducerii, incluse în situațiile financiare, utilizate de către
auditorul financiar pentru a lua în considerare posibile denaturări semnificative.
Riscul afacerii: risc rezultat ca urmare a evoluției, a acțiunilor ce ar putea afecta
negativ capacitatea entității de a-și îndeplini obiectivele și a executa strategiile.
Control intern: procesul conceput si implementat de persoanele însărcinate cu
guvernanta, scopul fiind de a furniza asigurarea rezonabilă cu privire la îndeplinirea
obiectivelor entității privind credibilitatea raportării financiare.
Proceduri de evaluare a riscului: sunt proceduri efectuate pentru a obține o
înțelegere a entității și a mediului său (inclusiv a controlului intern), în vederea identificării și
evaluării riscurilor de denaturare semnificativă.
Risc semnificativ: un risc de denaturare semnificativă identificată, evaluat potrivit
rațiunii profesionale, prevede o atenție specială de audit.
Indiferent dacă auditorul financiar al fiecărei misiuni va efectua teste ale controalelor
în vederea obținerii probelor de audit, este necesară evaluarea sistemului de control intern.
Aceasta presupune un proces din patru etape, prezentat in figura următoare (fig. 8.1.)
51
Identificarea riscului
Care sunt riscurile ce ar putea genera prezentări

eronate semnificative in situațiile financiare, dacă
nu sunt atenuate de controalele interne?
2. Evaluarea conceperii procedurilor de control
Există controale care pot preveni sau detecta și corecta

eficient prezentările eronate semnificative identificate în
etape 1?
Da
Nu
3&4 Evaluarea implementării
controlului și documentarea
desfășurării
Există controale și sunt acestea utilizate

de entitate?
Raportați deficiențele
semnificative în control
către conducere (cei
Nu
însărcinați cu
guvernarea)
Da
Documentați rezultatele și concluziile stabilite
Figura 8.1. Etapele evaluării sistemului de control intern

Sursa: Ghidul de utilizare a ISA-urilor in auditarea întreprinderilor mici si mijlocii, ediția 3,
editura CECCAR, 2012
52
Etapa 1- Care sunt riscurile ce trebuie atenuate?
Auditorul trebuie să efectueze proceduri de evaluare a riscului de denaturare

semnificativă la nivelul situațiilor financiare și al afirmațiilor.
Riscurile pot fi generale sau specifice.
Procedurile de evaluare a riscului includ:
1. interogări ale conducerii
2. proceduri analitice
3. observare și inspecție
1. Interogări ale conducerii

Majoritatea informațiilor vor fi obținute prin interogarea conducerii, a persoanelor
responsabile de raportarea financiară, dar se pot obține informații suplimentare din interiorul
entității de la alte persoane:
 Informații privind modul de întocmire al situațiilor financiare - cei care asigură
guvernanta;
 Informații privind proceduri ale auditului intern și măsuri dispuse privind controlul
intern – personalul auditului intern;
 Informatii privind tranzacțiile entității, aplicarea unor politici contabile – angajații
entității;
 Informații privind respectarea legislației, a proceselor in litigiu, diverse acorduri de
parteneriat – consilierul juridic;
 Informații cu privire la strategia de piață – personalul de marketing.
2. Proceduri analitice
Acestea au drept scop obținerea unor informații financiare sau nefinanciare și sunt
efectuate pentru evaluarea riscului.
3. Observarea și Inspecția
Prin intermediul observării și inspecției se obțin informații despre documentația și manualele
de control interna le entității, rapoartele întocmite de cei responsabili cu guvernanța și vor
susține procedurile anterioare.
Etapa 2. Controalele concepute de conducere atenuează riscul?
Evaluarea conceperii controlului de către conducere presupune identificarea

controalelor individuale sau în combinație cu alte controale care vor atenua cu adevărat
factorul de risc.
Aceasta presupune determinarea eficienței controalelor efectuate legate de:
 Prevenirea apariției unor prezentări eronate semnificative;
 Identificarea, corectarea prezentărilor eronate semnificative după ce au avut
loc.
Modalitățile de a corela controalele interne cu factorii de risc pot fi:
a) Un singur risc și mai multe controale;
b) Mai multe riscuri și mai multe controale.
a) Corelarea unui singur risc și mai multe controale
53
Această abordare presupune ca fiecare factor de risc să fie analizat separat și este
adesea utilizată pentru identificarea tuturor tipurilor de controale (inclusiv cel al
tranzactiilor).
De exemplu: obiectivul mediului de control derivă din nevoia conducerii și constă
în dorința de a crea, a menține o cultură care să aibă la bază onestitatea și conduita
etică.
Acest obiectiv poate fi un factor de risc și poate însemna că această conducere nu
a creat și menținut o cultură care să aibă la bază onestitatea și conduita etică.
Astfel, conducerea poate concepe și implementa controale pentru a trata acest risc
general:
 Conducerea va demonstra verbal sau prin fapte angajamentul pentru
respectarea standardelor etice;
 standardele privind conduita etică sunt stabilite prin codul de conduită
etică sau un echivalent;
 eliminarea oricărei tentații din partea conducerii ce poate determina
angajații să se implice în acțiuni lipsite de etică;
 angajații înțeleg conduita etică, sunt disciplinați și știu să răspundă în fața
unui comportament neadecvat.
Ce trebuie să facă auditorul?
1) Va trebui să citească obiectivele aferente riscului și controlului, să identifice acele
controale ce pot atenua riscul.
2) Auditorul va apela la raționamentul profesional pentru a stabili dacă procesul de
concepere a controalelor este suficient în vederea tratării factorului de risc.
b) Corelarea mai multor riscuri și mai multe controale.

Evaluarea conceperii controlului poate fi combinată cu documentarea controlului, cu
inspecția documentelor în vederea susținerii implementării controlului.
În multe cazuri, responsabilitățile de gestionare a riscului sunt desemnate prin proces
(exemplu: achizitii, vanzari, etc.), în loc de risc.
Astfel, pot apare factori de risc importanți ce se împart între departamente, niciunul
nu este responsabil direct. Dacă riscurile nu vor fi identificate și responsabilitatea nu revine
unei persoane, atunci când ceva nu merge bine va face ca responsabilitatea să fie aruncată de
la o persoană la alta. Învinovățirea poate fi aruncată de la unul la celălalt (îi aparține lui X de
la departamentul contabilitate sau lui Y de la IT sau Z de la achizitii).
Ca o concluzie se poate afirma că utilizarea raționamentului profesional este foarte
important în evaluarea conceperii controlului, ceea ce presupune elaborarea de concluzii
privind măsura în care controalele identificate atenuează factorii de risc.
Etapa 3. Controalele ce atenuează factorii de risc sunt în desfășurare?
Este necesară evaluarea implementării controlului. Procesul de evaluare a riscului

entității este realizat de managementul acesteia. În cadrul acestui proces, managementul
trebuie să identifice riscurile afacerii relevante pentru obiectivele de raportare financiară, să
estimeze semnificația riscurilor și probabilitatea de apariție.
Implementarea controalelor oferă probe privind funcția reală a unui control.
Observație.
Trebuie înțeleasă foarte bine diferența dintre conceperea controlului,
implementarea controlului și testele aferente controlului.
Conceperea controlului
54
S-au creat controale care vor atenua riscurile inerente?

Implementarea controlului
Controalele care cu fost concepute sunt funcționale?
Testele de control
Controlul funcționează eficient? (decizia de a testa eficiența controalelor tine
de raționamentul profesional)
Evaluarea implementării controlului se face în fiecare perioadă( scopul este de a

determina dacă s-a modificat sau nu).
Va fi utilizată documentația privind conceperea controlului. Dacă apare o modificare
în controlul intern se va stabili dacă controalele revizuite sau cele noi vor atenua factorii de
risc sau dacă există riscuri noi ce pot fi atenuate.
Etapa 4. Documentarea controalelor relevante
Amploarea documentației este determinată prin raționamentul profesional. Nu există

nici o dispoziție pentru un auditor de a documenta întregul proces de activitate sau să descrie
desfășurarea acelor controale ce nu sunt relevante pentru audit.
Ce presupune documentarea controalelor relevante?
 Modul în care tranzacțiile există, sunt autorizate, procesate, raportate;
 Detalierea fluxului tranzacțiilor pentru a identifica momentele în care ar
apărea erori semnificative privind frauda;
 Controale interne la finele procesului de raportare financiară.
Cele mai obisnuite forme de documentare sunt întocmite de conducere sau auditor:
 Descrieri narative
 Chestionare
 Grafice
 Liste de verificare
55
CAPITOLUL IX RISCURILE IN AUDIT;PRAGUL DE SEMNIFICATIE IN

AUDIT;NORME DE REFERINTA
IX.1 Riscul in audit
ISA 315 “Identificarea şi evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă prin

înţelegerea entităţii şi a mediului său” tratează responsabilitatea auditorului financiar în
identificarea și evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă din situațiile financiare, prin
înțelegerea entității, a mediului său, inclusiv a controlului intern.
Obiectivul auditorului este identificarea și evaluarea riscurilor de denaturare
semnificativă a informațiilor, în măsura în care se datorează fraudei sau erorii la nivelul
situațiilor financiare, prin înțelegerea entității, a mediului săi și a controlului intern al entității.
Din cele menționate, rezultă că Standardul 315 solicită auditorului să înțeleagă entitatea prin
conexiunea internă și externă, astfel încât să poată identifica și evalua riscurile de denaturare
semnificativă ca urmare a fraudelor, a erorilor, la nivelul situatiilor financiare și a
afirmațiilor.
Riscurile de audit trebuie evaluate permanent.
Riscul de audit este riscul pe care auditorul financiar îl atribuie unei opinii
incorecte, când situatiile financiare conțin informatii eronate semnificativ.
Riscurile aparțin entității, structurilor sale manageriale, operaționale , dar misiunea
auditorului poate fi influențată de raționamentul profesional.
Poate fi constatată prezența unor riscuri legate de:
 Erori cu privire la inventarierea elementelor patrimoniale;
 Înregistrarea contabilă eronată;
 Erori matematice;
 Întocmirea situatiilor financiare care contin erori, omisiuni;
 Întocmirea situatiilor financiare cu întârziere;
 Erori de raportare.
Riscul de audit prezintă următoarele componente:
 Riscul inerent (RI)
 Riscul de control (RC)
 Riscul de nedetectare (RN)
Riscul inerent reprezintă posibilitatea ca soldul şi/sau rulajul unui cont, sau o categorie
de tranzacţii să comporte erori ce pot fi semnificative, fie luate individual, fie cumulate cu
erori din alte solduri sau categorii de tranzacţii.
Riscul de control este riscul apariţiei unor situaţii eronate semnificative în soldul sau
rulajul unui cont sau a unor clase de conturi sau într-o categorie de tranzacţii, luate fie
individual, fie cumulate cu alte erori din alte solduri sau categorii de tranzacţii, care nu au
fost dedectate în timp util de către sistemului contabil şi de control intern al societăţii.
Riscul de nedetectare este riscul ca procedurile fundamentale ale auditorilor (proceduri
analitice, de fond, teste ale detaliilor aferente tranzacţiilor şi conturilor), să nu conducă la
descoperirea unor situaţii eronate semnificative care se înregistrează la nivelul soldului unui
cont sau a unei clase de conturi, fie luată individual, sau cumulate cu erori din alte solduri sau
clase de conturi.
Modelul matematic general de calcul a riscului de audit (RA) este:
56
RA=RIxRCxRN
Limita maximă admisă a riscului de audit acceptată de auditor este de 5%. Acest lucru
presupune un grad de asigurare de 95%, respectiv că din 100 de probe, 95 sunt certe şi doar 5
din 100 tind (riscă) să nu fie exacte.
Gradul de abatere admis fiind de maxim 5%, deci RA ≤ 5%.
Riscul inerent se referă la erorile semnificative ce pot apare în rulajul sau soldul unui
cont, sau în cadrul unei categorii de tranzacţii, luate individual sau cumulate cu erori din alte
solduri de cont sau tranzacţii, datorate unui sistem contabil şi de control inadecvate sau a unor
deficienţe manageriale de organizare.
Riscul inerent este de două tipuri:
- riscul inerent global sau conjunctural;
- riscul inerent specific.
Tabelul cu factorii de risc inerenţi consideraţi adecvaţi este următorul:
Numărul de riscuri Nivelul general de risc inerent

inerente specifice Foarte Scăzut Mediu Ridicat
identificate scăzut
0 1 2 3 4
0, 1 sau 2 riscuri 23% 50% 70% 100%
3 sau 4 riscuri 50% 70% 100% 100%
5 sau 6 riscuri 70% 100% 100% 100%
Riscul inerent global

Verificarea riscului global sau conjunctural este utilizat pentru a putea clasifica
clienţii auditaţi în companii cu
 risc ridicat,
 risc mediu,
 risc scăzut
 risc foarte scăzut.
Pentru evaluarea riscului inerent global se întocmesc liste cu întrebări.
Întrebările trebuiesc foarte bine formulate, astfel încât un răspuns afirmativ să
reprezinte un factor de risc.
Evaluarea riscului inerent global, presupune evaluarea riscurilor inerente
pentru următoarele secţiuni:
a) activitatea societăţii auditate;
b) managementul societăţii;
c) contabilitate;
d) auditul societătii.
a) Activitatea societăţii auditate

In această secţiune se analizează factorii care afectează activitatea generală a entităţii ,
inclusiv existenţa unor unor motivaţii posibile de a manipula cifrele.
Lista de verificare a riscului inerent conjunctural pentru activitatea societăţii auditate:
Client: Intocmit de (calitatea): Data

Perioada auditată Revizuit de (responsabilul de misiune)
Răspuns
57
Nr Întrebarea Da Nu
1 Societatea comercială operează într-un sector cu un nivel ridicat de X
risc?
2 Există vreun creditor cu o importanţă individuală semnificativă? X

3 Există o deţinere mai mare de 25% din capitalul social de către unii X
acţionari care nu sunt implicaţi în administrarea sau în conducerea
executivă?
4 Se anticipează în viitorul apropiat vânzarea afacerii sau a unei părţi X
din ea?
5 A fost preluat controlul societăţii de altcineva în ultimele 12 luni? X
6 Este societatea comercială insolvabilă? X
Evaluarea riscului inerent conjunctural pentru activitatea societăţii
Observăm că din 6 întrebări la care se aştepta răspunsul nu, există două întrebări la care
răspunsul este da, rezultă că există doi factori de risc.
Ponderea răspunsurilor pozitive în totalul întrebărilor este de 33.33% (2/6), deci ne încadrăm
în prima linie a tabelului cu factori de risc (2 factori), coloana 2, risc scăzut. Riscul inerent
conjunctural activităţii clientului este scăzut.
b. Managementul societăţii
Pentru evaluarea riscului legat de managementul societăţii întrebările sunt legate de trei
aspecte, respectiv:
- încrederea în competenţa echipei manageriale de a conduce societatea;
- posibilitatea existenţei unor motive de manipulare a rezultatelor;
- atitudinea faţă de controlul intern.
Lista de verificare a riscului inerent conjunctural pentru managementul societăţii auditate:

Răspuns
Nr. Întrebarea Da Nu
1 Îi ipsesc echipei manageriale cunoştinţele şi experienţa necesră
pentru a conduce societatea?
2 Au managerii tendinţa de a angaja compania în acţiuni cu risc
ridicat?
3 Au avut loc schimbări ale managerilor din funcţii cheie, pe perioada
auditată?
4 Există cerinţe de a menţine un anumit nivel de profit sau de a
îndeplini anumite obiective?
5 Au rezultatele raportate o semnificaţie personală pentru manageri
(ex. prime legate de profit)?
6 Controlul intern şi auditul intern sunt slabe?
7 Lipsesc sistemele informaţionale manageriale performante?
58
Evaluarea riscului inerent conjunctural pentru managementul societăţii
c) Contabilitatea
Evaluarea riscului conjunctural în cazul contabilităţii are în vedere sistemul contabil precum
şi competenţa şi credibilitatea personalului din compartimentul financiar-contabil. Întrebările
sunt foarte directe şi nu necesită lămuriri sau explicaţii suplimentare.
Lista de verificare a riscului inerent conjunctural pentru contabilitatea societăţii auditate:

Răspuns
1 Este funcţia contabilă descentralizată?
2 Există un sistem informatic de prelucrare al datelor contabile
inadecvat?
3 Îi lipsesc personalului din contabilitate cunoştinţele necesare şi
instruirea pentru a-şi îndeplini sarcinile ce le revin?
4 Există probleme de atitudine sau de etică în departamentul
contabilitate?
5 Există riscul comiterii unor erori ca urmare a faptului că angajaţii
lucrează sub presiune?
Evaluarea riscului inerent conjunctural pentru contabilitatea societăţii.
d) Auditul societăţii
Această secţiune finală a listei de verificări a riscului inerent global are în vedere evaluarea
generală a riscului auditării, şi se referă la cunoaşterea de către auditor a clientului şi a
relaţiilor existente între auditor şi client, întrebările referindu-se strict la aceste aspecte.
Verificarea riscului inerent conjunctural al auditului societăţii, nu trebuie confundat cu riscul
de audit, primul fiind o parte componentă a riscului de audit.
Lista de verificare a riscului inerent conjunctural pentru contabilitatea societăţii auditate:

Răspuns
1 Este prima dată când societatea este auditată?
2 Este prima dată când auditorul, va audita acest client?
3 A existat o opinie de audit cu rezerve în ultimii doi ani?
4 Este relaţia cu clientul una conflictuală sau în curs de deteriorare?
3 Există presiuni legate de onorarii sau de timp?
4 Există un număr semnificativ de tranzacţii greu de auditat?
59
Evaluarea riscului inerent conjunctural pentru auditul societăţii.
Pentru fiecare secţiune din cele patru prezentate mai sus, se evaluează riscul inerent
conjunctural, apoi se face o evaluare generală a riscului inerent global. În cadrul fiecărei
secţiuni, toate întrebările se consideră a contribui în mod egal la apariţia riscului.
În funcţie de evaluarea riscului inerent global sau conjunctural, entitatea patrimonială
auditată poate fi catalogată ca fiind una cu un risc foarte scăzut, scăzut, mediu sau
ridicat.
Relaţia de calcul pentru riscul inerent global este următoarea:
RIG = RIGAS x RIGM x RIGC x RIGA, unde:
• RIG-riscul inerent global sau conjunctural

• RIGAS-riscul inerent global al activitătii societăţii
• RIGM-riscul inerent global al managementului societăţii
• RIGC- riscul inerent global al contabilitatii
• RIGA- riscul inerent global al auditului societăţii
Riscul inerent specific este riscul care apare la nivelul soldurilor de cont, al
tranzacţiilor, şi reprezintă posibilitatea producerii unei erori semnificative într-un domeniu
particular, datorită unei probleme specifice apărute în domeniul respectiv.
Întrebările se concentrează pe stabilirea cauzei apariţiei unei erori, şi nu doar asupra
posibilităţii apariţiei acestora.
Concomitent cu întrebările sunt prezentate şi situaţii ce pot conduce la apariţia unui
risc specific aferent plăţilor efectuate prin bancă şi în numerar. Exemplele au un caracter
ilustrativ:
Î1-Sistem predispus la erori/sistem neadecvat/sistem manual ?

-sistem necomputerizat supus greşelii factorului uman;
-nu există o separare adecvată a sarcinilor;
-nu se face reconcilierea permanentă a extraselor de bancă
cu soldurile din balanţa de verificare;
-evidenţa nu se ţine în mod cronologic şi sistematic;
-nu există un manual cu înregistrările contabile;
-reconcilieri de conturi necorespunzătoare (solduri incorecte, stornări neinvestigate).
Î2-Există o persoană care ţine evidenţa contabilă sau un contabil
incompetent responsabil cu acel domeniu?
-contabilul care ţine contul “cassa” face şi operaţiuni cu
numerar (încasări, plăţi);
-contabilul care înregistrează banca în valută nu ţine şi
evidenţa în valută, neavând nici un control al corectitudinii
soldului contului;
Î3-Tranzacţii complexe (punându-se accentul pe natura tranzacţiei

reale şi nu pe modul cum aceasta este contabilizată)?
-tranzacţii pe piaţa monetară;
-tranzacţii complexe cu valută (contracte forward, futures)
60
Î4-Societatea este susceptibilă în ceea ce priveşte pierderile/alocarea

necorespunzătoare a fondurilor/frauda?
-sustrageri de bani în numerar prin plăţi fără documente;
-acordarea de sume nejustificate conducerii;
-susceptibilitate de fraudă prin transferuri bancare nelegale.
Î5-Este utilizat din plin raţionamentul profesional?

-valute multiple, mai ales când ratele se obţin cu ajutorul
calcului prin EURO.
Î6-Tranzacţii neobişnuite (natura tranzacţiei sau natura operaţiunii

de procesare în afara sistemului)?
-plăţi în numerar neînregistrate în registrul de casă şi ţinerea
unor evidenţe extracontabile;
-împrumuturi semnificative de bani către firme cu care nu se
află în relaţii de afaceri şi fără documente;
-încasarea de numerar şi neevidenţierea în registrul de casă;
-ridicarea de numerar din bancă şi netrecerea prin caserie,
înregistrându-se tranzacţia eronat pe costuri.
IX.2 Pragul de semnificatie
Definiție : Pragul de semnificaţie reprezintă importanţa relativă a unei părţi

componente, în contextul situaţiilor financiare privite ca întreg.
Pragul de semnificație este o limită pe care trebuie să o aibă informația furnizață și
depinde de mărimea omisiunii sau a erorii.
Pragul de semnificaţie îl găsim prezent în contextul oricărei situaţii individuale din
cadrul situaţiilor financiare sau la nivelul fiecărui element individual din cadrul acestora.
Factorii ce pot afecta mărimea pragului de semnificație :
 dacă clientul a fost sau nu auditat si tipul de opinie exprimat
 cunoașterea clientului și înțelegerea riscurilor specifice
 experiența auditorului
 raționamentul profesional
Calculul pragului de semnificație

Aria de aplicabilitate privind determinarea pragului de semnificație potrivit
Standardelor de audit este foarte largă. In practică se utilizează relația dintre totalul
activelor, cifra de afaceri, profit brut, dar există și alte criterii cum ar fi capitalul
propriu.
Tipul Referinţa de calcul Procent Factor de

% fiabilitate
(FF)
I Total active 1% 1
Total active 2% 2
II Cifra de afaceri 0.5% 3
Cifra de afaceri 1% 4
III Profit brut 5% 5
61
Profit brut 10% 6
Exemplu de calcul:
I. Total active 30.000 lei
Pragul de semnificaţie = 30.000x 1% = 300 lei-FF(1)
Sau
Pragul de semnificaţie = 30.000x 2% = 600lei-FF(2)
II. Cifra de afaceri 2.000.000lei

Pragul de semnificaţie = 2.000.000 x 0,5% = 10.000 lei-FF(3)
Sau
Pragul de semnificaţie = 2.000.000 x 1% = 20.000 lei-FF(4)
III Profitul brut 50,000 lei

Pragul de semnificaţie = 50.000 x 5% = 2500 lei-FF(5)
Sau
Pragul de semnificaţie = 50.000 x 10% = 5000 lei-FF(6)
Nivelul pragului de semnificaţie se stabileşte de obicei, între valoarea celui mai mic şi a
celui mai mare din factorii calculaţi, situându-se în intervalul indicat de factorii 1-6.
În funcţie de circumstanţe, de natura activităţii, pragul de semnificaţie se poate stabili peste
sau sub limitele prezentate, în funcţie de raţionamentul profesional al auditorului.
În cazul în care entitatea patrimonială auditată înregistrează pierderi, sau dacă se constată că
profitul este prezentat distorsionat, nu se vor lua în considerare la calculul pragului de
semnificaţie factorii de fiabilitate 5 şi 6, utilizându-se alţi factori consideraţi mai adecvaţi.
Cea mai uzitată metodă în practică pentru calculul pragului de semnificaţie este cifra de
afaceri:
NPS = CA x 0.5% -factor de fiabilitate 3, unde:
NPS-nivelul pragului de semnificaţie

CA-cifra de afaceri.
Legătura dintre pragul de semnificație și riscul de audit :

 un prag de semnificație mic este răspunsul la un risc identificat mare
 cu cât se stabilește un prag de semnificație la o valoare mai mică, cu atât riscul
de audit ar trebui să scadă, costurile și eforturile vor fi mai mari.
In literatura de specialitate se stabilește de regulă ca procent dintr-unul sau mai mulți
indicatori :
 profit brut PB : 5%
 profit net PN : 5-10%
 marja brută : 0,5-1%
 active nete : 2-5%
 total active : 1-2%
 cifra de afaceri CA : 0,5-1%
Utilizarea pragului de semnificație :
 erorile identificate vor fi comparate cu pragul
62
 cele semnificative vor fi comunicate managementului, cerându-se ajustarea situațiilor

financiare
 cele nesemnificative sunt ignorate
 dacă situațiile financiare nu vor fi ajustate se va da un raport cu rezerve sau
nefavorabil, după caz, în funcție de eroarea necorectată.
63
CAPITOLUL X ESANTIONAREA IN AUDIT
Standardul ISA 530 - Eşantionarea în audit se aplică atunci când auditorul decide să
utilizeze eșantionarea în audit în vederea efectuării procedurilor de audit.
Standardul tratează utilizarea eșantionării statistice sau nestatistice de către auditor în
selectarea eșantionului, efectuarea testelor de control și de detaliu și evaluarea rezultatelor
obținute.
Atunci când utilizează eșantionarea în audit obiectivul auditului este de a furniza o
bază rezonabilă de formulare a concluziilor cu privire la populația din care este selectat
eșantionul.
Definitii:
1. Eșantionare în audit
2. Populație
3. Anomalie
4. Unitate de eșantionare
5. Stratificare
6. Eroare tolerabilă
7. Rata tolerabilă a deviației
Riscul de eșantionare
Standardul ISA 530 definește următoarele:

Riscul de esantionare – Riscul ca în baza unui esantion concluzia auditorului, să fie diferită
de concluzia la care s-ar fi ajuns dacă întreaga populație ar fi fost supusa aceleiasi proceduri
de audit. Riscul de esantionare poate duce la două tipuri de concluzii generatoare de erori:
 În cazul unui test al controalelor, concluzia potrivit căreia controalele sunt mai
eficiente decât sunt ele în realitate, sau în cazul testelor de detaliu, concluzia că nu
există o denaturare semnificativă, când există de fapt.
 În cazul unei test al controalelor, concluzia potrivit căreia, controalele sunt mai putin
eficiente decât sunt ele în realitate, sau în cazul unui test de detaliu, concluzia că
există o denaturare semnificativă, când nu există de fapt.
Riscul de neesantionare (Riscul de observare ) – Riscul ca auditorul să ajungă la o concluzie
generatoare de erori din orice motiv independent de riscul de esantionare.
Exemplele de risc de neesantionare includ utilizarea procedurilor de audit neadecvate,
sau interpretarea eronată a probelor de audit si esecul de a recunoaste o denaturare sau o
deviație.
Tipuri de eșantionare
Tipurile de eșantionare întâlnite sunt:

a) Statistică: care prezintă următoarele caracteristici:
 Selectarea aleatorie a elementelor eșantionului
 Utilizarea teoriei probabilității pentru a evalua rezultatele eșantionului,
inclusiv evaluarea riscului de eșantionare.
b) Nestatistică- o abordare care nu prezintă caracteristicile de mai sus este considerată
nestatistică.
64
Asemănări și deosebiri între cele două tipuri de eșantionare (fig. 10.1.)
Eșantionare nestatistică Eșantionare statistică

Determinarea mărimii eșantionului se face pe Determinarea mărimii eșantionului se face pe
baza raționamentului profesional baza formulelor statistice
Determinarea eșantionului pe baza Selectarea aleatoare a unui eșantion

raționamentului reprezentativ
Aplicarea procedurilor de audit Aplicarea procedurilor de audit
Evaluarea rezultatelor pe baza Evaluarea rezultatelor pe baza formulelor și a

raționamentului raționamentului profesional
Prin intermediul standardului ISA 530 sunt formulate răspunsuri la întrebări de genul:
 Cât de mare este populația statistică?
 Există situatiile financiare privind închiderea exercitiului financiar?
 Există posibilitatea ca să fie verificate numai o parte din înregistrările contabile
privind facturi, chitante, etc, adică nu toate documentele financiar-contabile aferente
exercitiului financiar?
 Auditorul poate stabili o apreciere valabilă pentru toată populația statistică?
 Eșantionul este reprezentativ?
Un eșantion este reprezentativ dacă are caracteristici identice cu ale populației.
Tehnici statistice de determinare a riscului de audit

Auditul nu poate fi conceput fără tehnicile statistice si nestatistice.
Tehnica sondajului nu conduce către exactitate, dar prezintă posibilitatea exprimării
unui grad de încredere, în baza căruia să poată fi formulată o concluzie pozitivă sau negativă,
relativă la un volum mare de informatii.
Eșantionarea statistică prezintă avantaje și dezavantaje, după cum urmează.
Avantajele: permite utilizarea raționamentului profesional, a experientei auditorului, este la
îndemâna oricui si nu implică costuri.
Dezavantaje: nu permite cuantificarea riscului, marja de interpretare este mare si subiectivă.
Selectarea eșantionului:
 Auditorul urmărește să obțină un eșantion reprezentativ pentru a fi estimate
influentele prin alegerea elementelor eșantionului care să prezinte caracteristici tipice
ale populației;
 Auditorul va trebui să aleagă o dimensiune a eșantionului suficientă astfel încât să
reducă riscul de eșantionare la nivel acceptabil de scăzut;
 Elementele eșantionului să fie selectate în așa fel încât fiecare unitate de eșantionare
din cadrul populației să poată fi selectată.
65
Controlul prin sondaj prezintă un risc care poate fi redus printr-o bună organizare a
activității de audit și alegerea celor mai adecvate tehnici de control.
Etapele executării sondajului
1. Alegerea tehnicilor, care este influenţata de doua elemente :

 Natura controlului efectuat : sondaje assupra atributiilor sa asupra valorilor;
 Recurgerea sau nu la tehnici statistice, care depinde de raţionamentul
auditorului.
Alegerea tehnicii de lucru depinde de urmatorii factori:
 talia masei respective- cu cat este mai mare, cu atât tehnicile statistice sunt
mai indicate;
 capacitatea acesteia de a îndeplini obiectivele sondajului;
 raportul cost/eficacitate a tehnicii alese- uneori, costurile impuse pentru
realizarea unui sondaj statistic sunt disproporţionate fata de obiectivele şi
utilitatea acestuia.
2. Determinarea taliei esantionului depinde de factori, care difera pentru cele doua tipuri
de sondaje: asupra atributiilor sau asupra valorilor.
3. Selectionarea esantionului, indiferent de metoda prin care se realizeaza, trebuie sa

conduca la alegerea unui easantion reprezentativ. Toate elementele masei trebuie sa
fie susceptibile a fi selectate. Aceasta selectie poate fi facuta, fie prin tragere la
intamplare, fie de o maniera sistematica, cu conditia ca primul element sa fie ales la
intamplare sau de o maniera empirica.
4. Studiul eşantionului
Pentru ca eşantionul sa aibă un caracter probant, toate elementele selecţionate trebuie sa
fie controlate. In situaţia în care, auditorul se afla în imposibilitatea de a face acest control, se
va pune întrebarea daca, considerând elementele necontrolate ca erori, se depăşeşte pragul de
erori acceptabil. în cazul unui răspuns afirmativ, auditorul va căuta proceduri de control
alternative, care sa-i permită exprimarea unei concluzii motivate asupra acestor elemente.
Daca răspunsul este negativ, nu sunt necesare proceduri alternative de control, dar auditorul
se poate întreba daca acest fapt nu este de natura sa pună în discuţie încrederea acordata
controlului intern.
5. Evaluarea rezultatelor
Inainte de tragerea unei concluzii generale asupra rezultatelor obtinute, fiecare anomalie
constatata este apreciata a fi reprezentativa pentru masa respectiva sau accidentala.
Anomaliile exceptionale sunt analizate şi tratate separat. Extrapolarea rezultatelor obţinute
asupra esantionului la intreaga multime, care a servit ca baza a sondajului, este posibila
numai după izolarea efectelor acestor anomalii.
6. Concluziile sondajului
Concluzia finala asupra postului, tranzactiilor sau operatiilor, care au facut obiectul
controlului, va fi suma concluziilor trase asupra unor aspecte, cum ar fi:
- elementele cheie, care au facut obiectul unui control;
- anomaliile exceptionale constatate;
- restul masei (mulţimii).
66
Daca concluzia finala este ca, anomaliile sau erorile din mulţimile controlate depăşesc rata de
anomalii sau de anomalii aşteptata, auditorul trebuie sa aprecieze daca este necesar sau nu
repunerea în cauza a aprecierii sale asupra controlului intern.
67
CAPITOLUL XI TEHNICI SI PROCEDURI UTILIZATE IN AUDIT
Scopul obtinerii probelor de audit de catre auditorul financiar este acela de a ajunge la
concluzii rezonabile care sa stea la baza formularii opiniei de audit (prin efectuarea de
procedure de audit).
Tehnicile si metodele utilizare in colectarea probelor de audit pot fi utilizate
individual (ex. Confirmarea directa in cazul inventarierii creantelor si datoriilor ) sau ca
procedura aparte (ex. Tehnica sonsajului care presupune extragerea esantionului dintr-o
populatie total intrari asupra caruia se va executa testul privind verificarea efectuarii
procedurilor privind receptia).
Dintre metode, metoda confirmarilor directe este cea mai utilizata, iar dintre tehnici
cea a sondajului, tehnica interviului, tehnica examinarii analitice.
Metoda confirmării directe

Aceasta metoda constă în a cere unui terţ - având legături de afaceri cu întreprinderea
verificată - să confirme direct auditorului informaţiile privind existenţa operaţiilor, a
soldurilor etc.
Procedura confirmării directe se demarează cu acordul conducerii întreprinderii
supusă controlului. Dacă aceasta nu se arată favorabilă pentru o astfel de procedură, auditorul
se poate găsi în una din următoarele situaţii:
 consideră că tehnicile compensatorii de control îi aduc elemente suficiente de
probă;
 consideră că alte controale nu-l conduc la elemente probante şi faţă de
limitele impuse de conducerea întreprinderii, aceasta va suporta consecinţele
necesare cu privire la certificare.
În situaţia în care rezultatele inventarierii patrimoniuliu nu conţine date şi informaţii
suficiente si juste, auditorul este îndreptăţit să folosească procedura confirmării directe, aşa
cum este ea prevazută în normele de audit financiar.
Elementele probante obţinute direct de auditor sunt mai fiabile decât cele furnizate de
către întreprinderea auditată.
Procedura confirmării directe este indicată în toate cazurile cînd poate fi realizată.
Exemplele care urmează ilustrează aplicarea acestei proceduri.
o Imobile = situaţia ipotecilor, extrase din cartea cadastrală;
o Mijloace fixe, altele decît imobile = gajuri, contracte de leasing;
o Active ale exploatării = stocuri deţinute în afara întreprinderii, stocuri
deţinute de întreprindere în contul terţilor;
o Creante şi datorii = solduri în curs (clienţi, furnizori, debitori si
creditori diverşi), împrumuturi şi credite date sau primite (soldul,
dobânda, angajamentele date sau primite);
o Bănci = situaţii privind relaţiile bancare (soldurile curente,
împrumuturi şi credite, efecte scontate, garanţii), informaţii despre
bonitatea partenerilor de afaceri cerute Centralei incidenţelor de plăţi
(CIP-BNR);
o Administraţia financiară = situaţii (cuantum impuneri, sume datorate
sau de primit);
o Avocaţi şi consilieri din afara întreprinderii = procese şi litigii în
curs, onorarii datorate.
68
Modalitatea de realizare a acestei proceduri, în cazul cînd nu s-a obţinut confirmările

necesare privind operaţiile de inventariere a patrimoniului, poate fi următoarea:
a) cererea de confirmare se redactează pe hârtie cu antetul întreprinderii auditate,
conţinând un text însuşit de comun acord cu cel ce gestioneaza patrimoniul şi
semnarea de către acesta;
b) expedierea cererii de către auditor;
c) primirea directă de către auditor - eventual la adresa sau căsuţa poştală a
acestuia - fie a cererii dacă destinatarul nu a putut fi găsit, fie a răspunsului;
d) interpretarea şi valorificarea datelor si informaţiilor conţinute de răspuns;
e) arhivarea metodică - la referinţa respectivă a dosarului exerciţiului - a cererii
de confirmare directă şi a răspunsului primit.
Procedura confirmării directe este utilizată atît în cadrul auditului statutar, cît şi a
celui contractual.
Tehnica sondajului
Sondajul este definit ca o tehnica ce consta în selectionarea unui anumit numar sau
parti dintr-o multime, aplicarea la acestea a tehnicilor de obtinere a elementelor probante şi
extrapolarea rezultatelor obtinute asupra esantionului la intreaga masa sau multime.
Sondajele realizate de auditor in cadrul misiunii pot fi:
 Asupra atribuțiilor prin care auditorul căuta a demonstra ca elementele pe care le-a
obtinut prezinta o caracteristica comuna
 Asupra valorilor atunci cand auditorul cauta sa verifice valoarea unei multimi
Tipuri de sondaje:
 Sondaj statistic
 Sondaj nestatistic
Indiferent de tipul sondajului important este ca auditorul financiar sa respecte cateva

reguli privind decizia esantionarii, iar eficacitatea este determinata de definirea obiectivelor
sale.
Auditorul va trebui sa explice:
 Ce urmareste sa probeze. Etapa aceasta ii permite sa defineasca caracteristicile a
ce va trebui sa fie considerat o eroare sau o anomalie ( ex. Punctajul dintre avizele
de expediere si facturi poate evidentia expedierile in curs de facturare);
 Ca rata erorilor in multime nu depaseste rata maxima acceptabila de anomalie.
Foarte importanta este alegerea naturii multimii , ea trebuind sa fie compatibila
cu obiectivul urmarit.
Auditorul nu examineaza toate informatiile la care are acces pentru a-si colecta
elementele probante cu privire la sistemul contabil si cel al controlului intern, aplicand tehnici
apeland la rationamentul sau profesional.
Tehnica observarii fizice

Observarea fizica reprezinta cel mai eficace mijloc de verificare a existentei unui
activ, dar nu se obtin toate elementele probante necesare auditorului financiar, cu numai
existenta bunului respectiv.
Alte elemente probante cum ar fi proprietatile bunului, valoarea atribuita, etc. Vor fi
verificate prin alte tehnici.
De regula, aceasta tehnica se foloseste la controlul stocurilor, obiectivele urmarite
fiind:
 Studierea procedurilor de inventariere (inainte de inventarierea propriu-zisa)
69
 Verificarea faptului ca persoanele insarcinate cu inventarierea aplica

procedurile in mod corect pe parcursul inventarierii
 Valorificarea rezultatelor inventarierii (dupa inventarierea propriu-zisa)
Auditorul intelege mai bine cum este organizata activitatea din aceste puncte de
vedere:
 Examineaza procedura de receptie a bunurilor
 Daca masurile luate de intreprindere pentru protejrea fizica a bunurilor sunt
cele conform regulilor si reglementarilor
 Este singura tehnica care il poate asigura pe auditor ca au fost respectate
procedurile de inventariere
Tehnica examinarii analitice

Este o tehnica comuna controlului conturilor si situatiilor anuale de sinteza.
Efectuarea examinarii analitice se realizează la aprecierea auditorului.
Tipurile de proceduri analitice:
 Compararea datelor clientului cu datele din ramura din care face parte;
 Compararea datelor clientului cu datele similare ale exercitiului anterior;
 Compararea datelor clientului cu datele bugetate de catre acesta;
 Compararea datelor clientului cu datele estimative determinate de auditor;
 Compararea datelor clientului cu rezultatele estimate prin utilizarea datelor fara
caracter financiar.
Examinarea analitica vizeaza verificarea din punct de vedere al formei si al fondului.
Sub aspectul formei se vor verifica:
 Daca inregistrarile din contabilitate au la baza documentele legale
 Completarea documentelor
Din punct de vedere metodologic, examinarea analitica presupune efectuarea unor calcule
aritmetice, analize, estimari, confruntari intre informatii si documente din amontele si avalul
sistemului informational al entitatii auditate.
 amontele sistemului informaţional al întreprinderii (documentele primite care
devin documente justificative ce stau la baza înregistrărilor contabile sau
servesc la controlul operaţiilor înregistrate în contabilitate – confirmările
directe, de exemplu);
 avalul sistemului informaţional al întreprinderii (documente emise: copii
facturi, avize de expediţie, balanţe, situaţii comparative de patrimoniu etc.)
Astfel, avantajul oferit de tehnica examinarii analitice este de a putea fi folosita de
catre auditor in diferite faze ale auditului financiar:
 Faza de acceptare a mandatului, orientarea si planificarea misiunii (cunoasterea
clientului, identificarea zonelor de risc potential)
 Faza de supraveghere ( aprecierea auditului intern si a controlului conturilor)
 Faza examinarii conturilor anuale, in care auditorul va putea colecta elementele
probante care sa ii argumenteze convingerea cu privire la regularitate, sinceritate,
imagine fidela a patrimoniului, a rezultatelor, a situatiei financiare.
Indicatori de lichiditate
1. Lichiditate generala (Lg)
2. Lichiditate imediata (Li)
3. Lichiditate restransa (Lr)
Lichiditate generala (Lg)
70
Lg = Active circulante >1

Datorii pe termen scurt
Masoara gradul de acoperire a datoriilor pe termen scurt prin active circulante. Cu cat
este mai mare lichiditatea cu atat garantia necesara platilor datoriilor este mai mare. Suma
cu care activele circulante depasesc datoriile pe termen scurt. Clientul dispune de
suficiente active pentru a-si acoperi datoriile imediate
Lichiditate imediata (Li)

Li = _Active curente-stocuri .
- Estimeaza capacitatea de plati obligate fara a apela la stocuri.
- Activele circulante variaza atat in termeni de valoare cat si in termeni de lichiditate.
- Elimina stocurile din calcul pentru active circulante mai obiective.
Lichiditate restransa (Lr)

Lr =Disponibilitati+Echivalente numerar >1
Semnaleaza iminenta incapacitatii cronice de plati daca evolutia este constant

defavorabila. Elimina si creantele clienti, daca lichiditatea depaseste nivelul 1 atunci clientul
are o excelenta solvabilitate pe termen scurt.
Indicatori utilizati in audit

 Viteza de rotatie a creantelor (Vmrc)
Vmrc= Cifra de afaceri
Creante – Clienti total
Tendinta de evolutie a vitezei de rotatie a creantelor clienti este utila in evaluarea
caracterului rezonabil al ajustarilor privind creantele incerte si litigioase
 Durata medie de incasare a creantelor in zile (Dmic): Masoara oferta de produse
si servicii ale clientului la nevoile pietei, cat si solvabilitatea acestuia. Cresterea
duratei de recuperare a creantelor atesta puterea de cumparare redusa si implicit
vanzari catre clienti incerti.
Dmic = Clienti si conturi asim x 360
Cifra de afaceri
 Viteza medie de rotatie a stocurilor (Vmrs): Aproximeaza de cate ori stocul a fost
rulat de-a lungul exercitului curent Arata tendinta de evolutie a vitezei de rotatie a
stocurilor pentru identificarea celor uzate moral. Aproximeaza de cate ori stocul a
fost rulat de-a lungul exercitiului curent
Vmrs = Cost bunuri vandute
Valoare medie stocuri
 Durata medie de vanzare (Dmv): Arata durata in zile a stocurilor ce se transforma
in vanzari
Dmv = Valoare medie stocuri x 360
Cost bunuri vandute
 Durata medie de transf. pt stocuri in mijl. banesti (Dmtsmb): Numarul de zile in
care stocurile devin lichide
Dmtsmb = Dmv + Dmi = 2 + 4
 Solvabilitate generala (Sg) %: Sg masoara garantiile pe care firma le ofera
creditorilor. Ea exprima gradul de acoperire a datoriilor totale ale firmei prin
71
capitalurile sale.Solvabilitatea pe termen lung a unei firme depinde de reusita

activitatii sale de exploatare si de capacitatea sa de a atrage capitalul necesar
dezvoltarii sau supravietuirii in etape cu dificultati temporare.
Sg = Capitaluri proprii x 100
Datorii totale
 Indatorare pe termen scurt (Its)%: Exprima capacitatea de plata curenta a
clientului. Aceasta estimeaza acoperirea ansamblului datoriilor curente(fata de
furnizori, stat, banci) cu garantiile patrimoniale asigurate de activele clientului.
Its =Datorii pe termen scurt x100
Total activ
 Gradul de acoperire a dobanzilor: Arata de cate ori entitatea poate achita
cheltuielile cu dobanda. Cu cat valoarea indicatorului este mai mica, cu atat
pozitia clientului este mai riscanta. Creditorii sunt preocupati de capacitatea unei
firme de a face fata obligatiilor de plata a dobanzilor si de a rambursa capitalul
imprumutat.
Gad = Profit din exploatare
Cheltuieli priv. dobanzile
 Gradul de indatorare: Semnifica ponderea capitaluli imprumutat din totalul
surselor de finantare proprii sau permanente.
Gi = Capital imprumutat x100
Capital propriu /imprumutat
 Eficienta (Ef) % : Arata daca sunt generate suficiente venituri pentru a justifica
volumul de active corporale utilizat. Daca rata este mica clientul inainte de a
achizitiona active suplimentare ar trebui sa vizeze obtinerea unui volum de
productie mai mare. Daca indicatorul are o valoare mare, activele vor trebui
reinnoite prin noi investitii.
Ef = Cifra de afaceri x 100
Imobilizari corporale
 Marja bruta procentuala (Mb): Arata proportia in care cifra de afaceri depaseste
cheltuielile variabile. Cand Mb are o valoare redusa , arata nivel ridicat al
costurilor de fabricatie a produselor in comparatie cu preturile de vanzare.
Mb = Cifra afaceri-Cost bun. vandute x100
Cifra de afaceri
 Marja profitului (Mp): Semnifica proportia cu care vanzarile deppasesc
cheltuielile variabile si fixe. O deficienta la nivelul indicatorului arata, fie ca
veniturile in exces fata de cheltuielile variabile sunt prea reduse, fie ca volumul de
productie este prea scazut in raport cu cheltuielile fixe.
Mp = Profit din exploatare

Vanzari nete
 Profitabilitatea (P)
P= Profit din exploatare
Active imobilizate corporale
 Rentabilitatea activului total (Ra)
Ra= Profit inainte de plata dobanzii + impozite
Total activ
Concluzii rezultate:
72
 In faza de acceptare a mandatului, planificarea misiunii, procedurile analitice ajuta

auditorul sa inteleaga activitatea clientului, evenimentele ce au avut loc dupa data
incheierii anului precedent, identificarea riscurilor specifice de apartiei a unor
prezentari eronate semnificative;
 In cursul planificarii auditului, procedurile analitice preliminarea au drept scop de
a determina natura si programarea la timp a lucrarilor de audit
73
CAPITOLUL XII SINTETIZAREA CONCLUZIILOR

Evenimente posterioare închiderii exercițiului, utilizarea lucrărilor altor experti
precum si alte lucrări care sunt necesare închiderii misiunii
Al doilea standard, ISA 570- Principiul continuității activității precizează

responsabilitățile auditorului cu privire la luarea în considerație a principiului fundamental
privind elaborarea situațiilor financiare, în baza căruia entitatea economică este privită ca
având o continuitate a activității sale într-un viitor previzibil (minim 12 luni) fără intentia de
a își lichida activitatea.
Potrivit cadrului general de raportare financiară (OMFP 1802/2014), evenimentele
ulterioare datei bilantului sunt acele evenimente, favorabile sau nefavorabile, care au loc intre
data bilantului si data la care situatiile financiare sunt autorizate pentru emitere (art.72, al.1).
Clasificarea evenimentelor ulterioare după cadrul general:
A. Acele evenimente care ofera probe privind conditiile care au existat la data situatiilor
financiare(aceste evenimente conduc la ajustarea situatiilor financiare anuale);
B. Acele evenimente care ofera probe privind conditiile care apar dupa data situatiilor
financiare((aceste evenimente nu conduc la ajustarea situatiilor financiare anuale);
Potrivit reglementărilor de mai sus, prin autorizarea situatiilor financiare anuale se
intelege aprobarea acestora de către Consiliul Director, administratori sau alte organe de
conducere, potrivit organizării entității, în vederea înaintării lor spre aprobare, conform legii.
Evenimentele ulterioare datei bilantului includ toate evenimentele ce au loc până la
data la care situațiile financiare anuale sunt autorizate pentru emitere chiar dacă acele
evenimente au loc după declararea publică a profitului sau a altor informatii financiare
selectate.
Concepte
 Data situatiilor financiare – Data incheierii celei mai recente perioade acoperite de
situatiile financiare.
 Data aprobarii situatiilor financiare – Data la care toate situatiile ce contin situatii
financiare, inclusiv notele aferente, au fost intocmite si cei care au autoritatea
necesara au declarat ca isi asuma responsabilitatea pentru acele situatii financiare.
 Data raportului auditorului - Data la care auditorul dateaza raportul cu privire la
situatiile financiare, în conformitate cu ISA 700.
 Data publicării situatiilor financiare – Data la care raportul auditorului si situatiile
financiare auditate sunt puse la dispozitia partilor terte.
 Evenimente ulterioare – Evenimente ce au loc intre data situatiilor financiare si data
raportului auditorului, si faptele de care auditorul ia cunostinta dupa data raportului
auditorului.
74
Fig. 12.1. Evenimente ulterioare. Clasificare

Sursa: date prelucrate din materiale de specialitate
A. Evenimente care apar intre data situațiilor financiare si data raportului auditorului
 Efectuarea de proceduri de audit în vederea obținerii de probe suficiente și
adecvate în asa fel încât evenimentele ce au loc intre data situațiilor financiare și
data raportului de audit și care conduc la ajustarea situațiilor financiare anuale, au
fost identificate și prezentate în situațiile financiare.
Astfel de evenimente pot fi (conform OMFP 1802/2014):
 Solutionarea ulterioară datei bilanțului a unui litigiu care confirmă că o
entitate are o obligatie prezentă la data bilanțului. Entitatea ajustează orice
provizion care a fost recunoscut anterior, legat de acest litigiu sau
recunoaște un nou provizion. Deci, entitatea nu prezintă o datorie
contingentă.
O datorie contingenta este:
● obligatie potentiala, apăruta ca urmare a unor evenimente trecute,
anterior datei bilantului si a cărei existenta va fi confirmata numai de
aparitia sau neaparitia unuia sau mai multor evenimente viitoare incerte,
care nu pot fi in totalitate sub controlul entitatii;
● obligatie curenta apăruta ca urmare a unor evenimente trecute, anterior
datei bilantului, dar care nu este recunoscuta deoarece:
- nu este sigur ca vor fi necesare iesiri de resurse pentru stingerea
acestei datorii;
- valoarea datoriei nu poate fi evaluata suficient de credibil.
Entitatile nu vor recunoaste in bilant o datorie contingenta, aceasta fiind
prezentata in notele explicative.
 Falimentul unui client apărut ulterior datei bilanțului confirmă că la data
bilantului exista o pierdere de creanțe comerciale, deci, entitatea va trebui
să ajusteze valoarea contabilă a creanței comerciale.
 Descoperirea de fraude si erori care arată că situațiile financiare anuale
sunt incorecte.
 Evaluarea riscului de către auditor
 Declarațiile scrise
Auditorul va solicita conducerii sau persoanelor insărcinate cu guvernanta o
declarație scrisă, în conformitate cu ISA 580. Toate evenimentele care au loc
75
ulterior date situațiilor financiare au fost ajustate conform cadrului general de

raportare financiară aplicabil.
B. Evenimente de care auditorul ia cunoștință după data raportului de audit financiar,
dar înainte de publicarea situațiilor financiare
Nu reprezintă o obligatie a auditorului aceea de a efectua proceduri cu privire la situațiile
financiare după data raportului de audit.
Dacă totusi apare un fapt de care auditorul trebuie să ia cunoștință, după data raportului
de audit, dar inainte de data publicării situațiilor financiare, care ar fi determinat modificarea
raportului de către auditor ar trebui:
 Discutarea acestora cu conducerea
 Dispunerea de măsuri privind modificarea situațiilor financiare
Dacă se dispun de către conducere măsuri privind modificarea situatiilor
financiare, ce va face auditorul financiar?
 Va efectua proceduri aferente modificărilor
 Va examina măsurile luate de conducere
 Se asigură că utilizatorii situatiilor financiare cunosc modificările aduse
 Modificarea situațiilor financiare determină modificarea raportului sau se
va emite un raport de audit nou.
Raportul nou de audit va include un paragraf prin care se va face referire la o notă
anexă a situatiilor financiare in care vor fi prezentate pe larg motivele revizuirii situatiilor
financiare emise anterior si ale raportului emis anterior. Noul raport va purta cel târziu data la
care sunt aprobate situatiile financiare revizuite.
Trebuie inteles însă că situatiile financiare nu au caracter definitiv până la aprobarea
lor de către AGA. Astfel, analiza evenimentelor ulterioare se va extinde până la data Adunării
Generale de aprobare a bilantului și a celorlalte situatii financiare.
ISA 570- Principiul continuității activității tratează responsabilitățile auditorului în

auditul situațiilor financiare în legătură cu folosirea de către conducere a prezumției de
continuitate a activității în intocmirea situatiilor financiare.
Prezumția de continuitate a activității este un principiu fundamental pentru intocmirea
situatiilor financiare.
Conform acestui principiu, o entitate este privită de regulă ca având o continuitate a
activității, în viitorul previzibil, neavând nici intentia și nici nevoia de a fi lichidată, de a-și
suspenda activitatea.
Astfel, entitatea este văzută ca fiind aptă să-și continue activitatea într-un viitor previzibil.
Responsabilitatea conducerii
Evaluarea capacității de a-și continua activitatea revine conducerii care trebuie să țină
cont de următorii factori:
 Gradul de incertitudine asociat cu rezultatul unui eveniment sau conditie;
 Dimensiunea si complexitatea activității, măsura în care factorii externi pot
influenta evaluarea capacității entității de a-și continua activitatea;
 Existenta evenimentelor ulterioare care ar putea influenta rezultatul initial al
evaluării capacității entității de a-și continua activitatea.
Incertitudinile semnificative referitoare la continuitatea activității pot proveni din
fapte, procese si fenomene:
 Fluxuri de numerar operaționale negative oferite de situatiile financiare
previzionate
 Pierderi din activitatea de exploatare care influențează fluxul de numerar
 Incapacitatea achitării creditorilor la termenul exigibil
76
 Intârzieri la plata dividendelor

 Dificultăți în achitarea împrumuturilor la termenul scadent
 Indicatori financiar nefavorabili
Responsabilitatea auditorului
Este aceea de a obține probe de audit adecvate și suficiente cu privire la gradul de adecvare a
folosirii de către conducere a principiului continuității activității în pregătirea și prezentarea
situatiilor financiare și de a trage concluzii dacă există o incertitudine semnificativă privind
capacitatea entității de a-și continua activitatea (ISA 570, art.6).
Obiectivele auditorului:
 Obținerea de probe de audit suficiente și adecvate privind gradul de adecvare a
aplicării principiului continuității activității de către conducere în întocmirea
situatiilor financiare;
 Obținerea de concluzii dacă există o incertitudine legată de evenimente sau condiții ce
ar putea afecta capacitatea entității de a-și continua activitatea;
 Determinarea implicațiilor pentru raportul de audit
Concluziile auditorului și raportarea

În baza probelor de audit, auditorul va concluziona dacă există o incertitudine
semnificativă legată de evenimente sau condiții care ar putea pune în mod semnificativ la
îndoială capacitatea entității de a-și continua activitatea.
Pot exista două situații când:
S1. Folosirea prezumției de continuitate a activității este adecvată, dar există o
incertitudine semnificativă;
- Determinarea modului in care situatiile financiare prezinta evenimentele/ conditiile ce
ar putea afecta continuitatea activitatii si metodele de abordare a acestora de catre
entitate;
- Prezentarea clara in cadrul situatiilor financiare a incertitudinilor semnificative ce pot
afecta continuitatea activitatii, respectiv valorificarea activelor si stingerea datoriilor
in cursul normal al activitatii.
- In cazul prezentarii adecvate in situatiile financiare, auditorul nu isi modifica opinia,
dar adauga un paragraf explicativ cu referire la incertitudinile semnificative.
- In cazul neprezentarii adecvate in situatiile financiare, auditorul exprima o opinie
modificata, mentionand in raport existenta incertitudinilor semnificative
S2. Folosirea prezumției de continuitate a activității este inadecvată
In acest caz, auditorul trebuie sa exprime o opinie contrara, indiferent daca situatiile
financiare au fost intocmite in baza principiului de continuitate a activității, dar conform
rationamentului profesional, folosirea de către conducere a prezumtiei de continuitate a
activitatii in situatiile financiare nu este adecvată.
Dacă auditorul, în baza procedurilor suplimentare pe care le-a efectuat, a informațiilor
suplimentare obținute, va aprecia că entitatea nu-și va putea continua activitatea, va decide că
principiul de continuitate a activității este inadecvat și va exprima o opinie contrară.
Proceduri relevante sunt:
a) Verificarea, analiza îrampreună cu conducerea a fluxului de numerar, a profitului,
etc.;
b) Examinarea, analiza unor situatii financiare interimare ale entității (cele semestriale)
c) Confirmarea existentei contractelor incheiate cu terti, cu părți afiliate, a legalității
acestora
De asemenea, auditorul compară:
a) Informatiile financiare prezivionate cu rezultatele precedente
77
b) Informatiile financiare previzionate pentru perioadele recent incheiate su

rezultatele istorice
Pe baza probelor de audit obținute, auditorul trebuie să stabilească dacă există o

incertitudine semnificativă cu privire la evenimente sau condiții care, individual sau
cumulat, ar putea pune la îndoială capacitatea entității de a-și continua activitatea.
78
CAPITOLUL XIII RAPORTUL DE AUDIT
ISA 700 tratează responsabilitatea auditorului de a formula o opinie cu privire la

situațiile financiare. Acesta tratează forma și continutul raportului emis ca urmare a unui
audit al situatiilor financiare.
Obiectivele auditorului includ:
1) Formularea unei opinii cu privire la situatiile financiare pe baza evaluării
concluziilor obținute de pe urma probelor de audit;
2) Expunerea acelei opinii in mod clar printr-un raport scris care să descrie baza
pentru respectiva opinie.
3)
Definitii
 Situatii financiare cu scop general: situatii financiare întocmite în conformitate cu
cadrul general. (CGRF)
 Cadru cu scop general
(CGRF) = ( CRF ) = (CPF) SAU (CGC)
(CGRF) un cadru de raportare financiară ( CRF ) proiectat pentru a îndeplini necesitățile
unei game largi de utilizatori pentru informații financiare comune.
( CRF ) = Cadru de prezentare fidelă (CPF) sau un cadru general de conformitate (CGC).
CPF este utilizat pentru a face referire la ( CRF ) care necesită conformitate cu cerințele
cadrului și:
i) Confirmă faptul că poate fi necesar pentru conducere să furnizeze prezentări mai
ample decât cele solicitate, de regulă, de către (CG) ; sau
ii) Confirmă în mod explicit că poate fi necesar pentru conducere să se abată de la o
cerinţă din (CG) pentru a realiza prezentarea fidelă a situaţiilor financiare.
CGC prevede conformitatea cu cerinţele CG , dar care nu conţine confirmările prezentate la
CPF.
 Opinie nemodificată este exprimată de auditor când acesta conclude că situaţiile
financiare sunt întocmite, în toate aspectele semnificative, în conformitate cu cadrul
de raportare financiară aplicabil fie (CPF) sau (CGC)
Formularea unei opinii cu privire la situatiile financiare

A. Atunci când situaţiile financiare sunt întocmite, din toate punctele de vedere
semnificative, în conformitate cu cadrul general de raportare financiară aplicabil,
auditorul va exprima o opinie nemodificată.
B. Auditorul poate exprima o opinie modificată atunci când (ISA 705):
- situaţiile financiare luate în ansamblu nu sunt lipsite de denaturări semnificative
- nu poate obţine suficiente probe de audit adecvate pentru a ajunge la concluzia că
situaţiile financiare luate în ansamblu, sunt lipsite de denaturări semnificative
Raportul de audit
Potrivit standardului ISA 700, raportul de audit trebuie să fie scris și să cuprindă obligatoriu
următoarele elemente:
1. Titlul;
2. Destinatar;
3. Paragraf introductiv;
4. Responsabilitatea conducerii pentru situaţiile financiare;
79
5. Responsabilitatea auditorului;
6. Opinia auditorului;
7. Alte responsabilităţi de raportare;
8. Semnătura auditorului;
9. Data raportului auditorului;
10. Adresa auditorului.
1. Titlu: indica in mod clar că este raportul unui auditor independent.

2. Destinatar: în conformitate cu circumstanţele specifice misiunii( guvernanță,
management, acționariat,etc)
3. Paragraful introductiv:
 Entitatea ale cărei situaţii financiare au fost auditate
 Situaţiile financiare au fost auditate;
 titlul fiecărei situatii financiare care cuprinde setul complet de situatii
financiare
 rezumatul politicilor contabile semnificative precum si la alte note
explicative; și
 data și perioada acoperită de situațiile financiare.
 Responsabilitatea conducerii cu privire la situatiile financiare: întocmirea
situatiilor financiare în conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil, (CPF)
SAU (CGC) precum si pentru sistemul de control intern relevant pentru întocmirea
situaţiilor financiare ce nu conţin denaturări semnificative fie ca urmare a fraudei,
fie ca urmare a erorii.
 Responsabilitatea auditorului
 a exprima o opinie cu privire la situaţiile financiare în baza auditului
efectuat realizat în conformitate cu Standardele Internaţionale de
Audit.
 auditorul să se conformeze cerinţelor de etică si că auditorul planifică
si realizează auditul astfel încât să obţină o asigurare rezonabilă cu
privire la faptul că situaţiile financiare nu prezintă denaturări
semnificative.
 Opinia auditorului
În cazul în care auditorul concluzionează că situatiile financiare oferă o imagine fidelă
sau sunt prezentate cu fidelitate, în toate aspectele semnificative, în conformitate cu cadrul de
raportare financiară aplicabil, trebuie exprimată o opinie nemodificata.
 Alte responsabilităţi de raportare: responsabilităţi adiţionale de a raporta asupra
altor aspecte suplimentare fată de exprimarea opiniei cu privire la situaţiile financiare.
Ex: cadrul de adecvare al registrelor contabile și înregistrărilor
 Semnătura Auditorului: reprezintă numele firmei de audit, numele personal al
auditorului, sau ambele, după cum este cerut de jurisdicţia respectivă
 Data Raportului Auditorului: nu mai devreme de data la care auditorul a obţinut
suficiente probe de audit adecvate în virtutea cărora să îşi poată fundamenta opinia cu
privire la situaţiile financiare.
 Adresa Auditorului: locaţia din țara sau jurisdicţia în care auditorul îşi desfăşoară
activitatea.
Comentariile auditorului din cuprinsul raportului de audit nu sunt standardizate, există
diversitate in situatiile intâlnite. Aceste comentarii depinde de experienta profesională și
abilitatea auditorului.
Pe baza probelor obținute, auditorul va evalua concluziile, dacă există o asigurare
rezonabilă conform căreia situatiile financiare luate in ansamblu nu contin denaturări
80
semnificative. Dacă situatiile financiare sunt intocmite în concordanță cu un cadru de

raportare, atunci se va tine seama dacă argumentele sustin cele afirmate.
1. Model Raport de audit (ISA 700)
RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT
Am auditat situaţiile financiare însoţitoare ale Companiei ABC, care cuprind bilanţul la data
de 31 decembrie 2014, şi contul de profit şi pierdere, situaţia modificărilor
capitalurilor proprii şi situaţia fluxurilor de trezorerie aferente exerciţiului încheiat la
acea dată, şi un sumar al politicilor contabile semnificative şi alte informaţii
explicative.
Responsabilitatea conducerii pentru situaţiile financiare
Conducerea este responsabilă de întocmirea şi prezentarea fidelă a acestor situaţii financiare
în conformitate cu Legea XYZ din Jurisdicţia X, şi pentru acel control intern pe care
conducerea îl determină necesar pentru a permite întocmirea situaţiilor financiare
care sunt lipsite de denaturare semnificativă, fie cauzată de fraudă sau eroare.
Responsabilitatea auditorului
Responsabilitatea noastră este de a exprima o opinie cu privire la aceste situaţii financiare pe
baza auditului nostru. Ne-am desfăşurat auditul în conformitate cu Standardele
Internaţionale de Audit. Aceste standarde prevăd conformitatea cu cerinţele etice şi
planificarea şi desfăşurarea auditului în vederea obţinerii asigurării rezonabile cu
privire la măsura în care situaţiile financiare sunt lipsite de denaturare semnificativă.
Un audit implică desfăşurarea de proceduri în vederea obţinerii de probe de audit cu privire la
valorile şi prezentările din situaţiile financiare. Procedurile selectate depind de
raţionamentul auditorului, inclusiv de evaluarea riscurilor de denaturare
semnificativă a situaţiilor financiare, fie cauzată de fraudă sau eroare. În efectuarea
acelor evaluări ale riscului, auditorul ia în considerare controlul intern relevant
pentru întocmirea de către entitate şi prezentarea fidelă a situaţiilor financiare în
vederea conceperii de proceduri de audit care să fie adecvate circumstanţelor, dar nu
cu scopul exprimării unei opinii cu privire la eficienţa controlului intern al entităţii.
Un audit include, de asemenea, evaluarea gradului de adecvare a politicilor contabile
şi a caracterului rezonabil al estimărilor contabile efectuate de către conducere,
precum şi evaluarea prezentării situaţiilor financiare.
Credem că probele de audit pe care le-am obţinut sunt suficiente şi adecvate pentru a furniza
o bază pentru opinia noastră de audit.
Opinia
În opinia noastră, situaţiile financiare ale Companiei ABC pentru exerciţiul financiar încheiat
la 31 decembrie 2015 sunt întocmite, din toate punctele de vedere semnificative, în
conformitate cu Legea XYZ din Jurisdicţia X.
[Semnătura auditorului]
[Data raportului auditorului]
[Adresa auditorului]
81
2. Model Raport de audit (exemplu practic)
AUDITOR FINANCIAR - AUTORIZAŢIA NR…..

Sediul social: Constanţa,
Tel:
Email:
RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT

Privind Situaţiile financiare anuale ale
exerciţiului financiar 01 ianuarie – 31 decembrie 2015
Către:
S.C. ABC S.A.
În baza contractului încheiat cu S.C. ABC S.A., am procedat la auditarea situaţiilor financiare
anuale ale societăţii pentru exerciţiul financiar 2014 şi elaborarea raportului de audit
financiar.
Auditarea situaţiilor financiare precum şi verificarea corelaţiilor bilanţiere s-au efectuat în

consonanţă cu Normele Naţionale de Audit Financiar, elaborate de CAFR, aliniate la
standardele internaţionale de audit (ISA) elaborate de IFAC.
În conformitate cu ISA, auditorul are responsabilitatea de a formula o opinie asupra

corectitudinii situaţiilor financiare prezentate de administratorul entităţii patrimoniale, dacă
acestea au fost întocmite în conformitate cu referenţialul contabil aplicabil şi cu respectarea
legislaţiei în vigoare din domeniul contabilităţii.
Situaţiile financiare anuale au fost întocmite în conformitate cu OMFP 1802/2014 pentru

aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene şi cu Legea
contabilităţii nr.82/1991 republicată. Acestea se compun din:
- Bilanţ
- Cont de profit şi pierdere
- Situaţia modificărilor capitalului propriu
- Situaţia fluxurilor de trezorerie
- Politici contabile şi note explicative
Responsabilitatea întocmirii şi prezentării adecvate a situaţiilor financiare anuale, precum şi

corectitudinea acestora, aparţine integral administratorului societăţii.
Această responsabilitate include: conceperea, implementarea unui control intern relevant
pentru întocmirea şi prezentarea adecvată a situaţiilor financiare ce nu conţin denaturări
semnificative datorate fie fraudei, fie erorii; selectarea şi aplicarea politicilor contabile
adecvate; elaborarea estimărilor contabile rezonabile pentru circumstanţele date.
Rolul auditorului este de a stabili dacă situaţiile financiare reflectă fidel, sub toate aspectele
semnificative, situaţia patrimonială, tranzacţiile efectuate de societate pe perioada auditată şi
nu prezintă anomalii semnificative, care ar putea induce în eroare utilizatorii externi de
informaţie financiar contabilă.
Auditorul are responsabilitatea de a valida situaţiile financiare ale clientului, înainte ca
acestea să devină publice, crescând astfel gradul de credibilitate al acestora în faţa
82
utilizatorilor externi de informaţii financiar-contabile, care vor sta la baza luării de decizii
economice.
Pe parcursul misiunii de audit desfăşurate la S.C. ABC S.A. au fost analizate sistemul
contabil şi de control intern, astfel încât, auditorul să poată evalua faptul că acestea sunt
adecvate pentru a fi folosite ca bază pentru întocmirea situaţiilor financiare şi pentru păstrarea
unei evidenţe contabile corecte, conforme cu realitatea şi în consonanţă cu reglementările
legislative în domeniu, pentru exerciţiul financiar ianuarie-decembrie 2014.
Pe parcursul derulării misiunii de audit nu au fost depistate fraude sau greşeli intenţionate
care ar fi putut avea impact asupra situaţiilor financiare. Trebuie menţionat faptul că auditorul
nu îşi asumă responsabilitatea pentru eventualele fraude ce ar putea fi depistate după
încheierea auditului, deoarece în cadrul misiunii de audit verificările s-au efectuat pe
eşantioane statistice, prin teste, existând riscul ca acestea să nu poată fi depistate.
În cadrul misiunii de audit, s-au efectuat diligenţele şi investigaţiile considerate necesare

pentru a ne asigura că situaţiile financiare reflectă adecvat realitatea, neapărând denaturări
semnificative sau abateri majore de la metodele şi principiile contabile folosite.
Utilizând metodele şi procedurile specifice unei misiuni de audit, considerăm că am obţinut
suficient material probant care să ne permită să formulăm o opinie calificată.
Opinia de audit
În opinia noastră considerăm că situaţiile financiare anuale ale S.C. ABC S.A., reflectă cu
fidelitate sub toate aspectele semnificative, tranzacţiile entităţii şi poziţia sa financiară,
rezultatele din exploatare şi fluxurile de numerar pentru exerciţiul financiar ianuarie-
decembrie 2015, fiind reglementare şi sincere în conformitate cu OMFP 1802/2014.
Nume si prenume 30
martie 2016
Membru CAFR – autorizaţie nr. … Constanța
Tel.
Email:
83
Bibliografie
1. ARENS, A.; LOEBBECKE, J. - Audit – O abordare integrată, Editia a 8-a, Editura

ARC, Bucuresti, 2006.
2. DĂNESCU, TATIANA - Audit financiar- convergente intre teorie si practica, Editura

Irecson, 2007.
3. ŢURLEA, E.; ROMAN, AURELIANA G.; NEAMTU, H. - Audit financiar. Misiuni de
asigurare şi servicii conexe, Editura Economica, Bucuresti, 2012.
4. MORARIUA A.;STOIAN F.-Audit financiar, Editura ASE, Bucuresti 2010.;
5.RUSE ELENA- , Audit financiar, suport de curs disponibil pe suport CD
***Ordinul Ministerului Finanţelor Publice 1802/2014 pentru aprobarea Reglementarilor
contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale
consolidate;
***Directiva nr.56/2014 de modificare a Directivei 2006/43/CE privind auditul legal al

situatiilor financiare anuale si al situatiilor financiare consolidate;
84

1, Curs Audit Financiar Cig 2019

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1, Curs Audit Financiar Cig 2019

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA „ANDREI ŞAGUNA” CONSTANŢA

FACULTATEA DE ŞTIINTE ECONOMICE

CAPITOLUL I CADRUL CONCEPTUAL PRIVIND AUDITUL FINANCIAR-

I.1.2. Reglementări în domeniul auditului........................................................................6

I.1.3. Concepte, tipuri de audit..........................................................................................8

CAPITOLUL II CADRUL CONCEPTUAL PRIVIND AUDITUL FINANCIAR –

II.2. Principiile generale ale auditului financiar............................................................................14

III.1. Organismul de reglementare a profesiei de auditor financiar............................................16

CAPITOLUL IV RESPONSABILITATEA MANAGEMENTULUI VERSUS

IV.2. Principiile controlului intern..................................................................................................25

V.1. Cadrul legislativ si delimitările conceptuale privind auditul statutar si financiar............27

V.3. Auditorii statutari si supravegherea publica.........................................................................29

V.3.2. Etica profesionala......................................................................................................31

V.3.3. Supravegherea publică...............................................................................................34

CAPITOLUL VI DOCUMENTAREA LUCRARILOR DE AUDIT .................................36

VII.1. Acceptarea mandatului si contractarea lucrărilor de audit........................................42

VII.2. Planificarea lucrărilor de audit..................................................................................45

VII.3. Cunoașterea clientului...............................................................................................47

CAPITOLUL VIII EVALUAREA SISTEMULUI DE CONTROL INTERN..................51

CAPITOLUL X ESANTIONAREA IN AUDIT ...............................................................64

CAPITOLUL XI TEHNICI SI PROCEDURI UTILIZATE IN AUDIT.........................68

CAPITOLUL XII SINTETIZAREA CONCLUZIILOR ......................................................74

CAPITOLUL I CADRUL CONCEPTUAL PRIVIND AUDITUL FINANCIAR-

I.1 Initiere in audit

Etapele principale în evoluția auditului potrivit literaturii de specialitate

Nr.crt. Etapa Ordonatorul Scopul auditului Cine efectuează

2 Secolul XVIII- Acționarii, Reprimarea fraudelor, Auditori selectați din

I.1.2Reglementări în domeniul auditului

Reglementările internaționale în domeniul auditului sunt:

 Standardele Internaționale de Audit: ISA 100-999

 ISA 330- răspunsul auditorului la riscurile evaluate

Standardele sunt publicate și tipărite pentru toți cei interesați în manualul de

 Directiva /43/CE privind auditul statutar al conturilor anuale și al conturilor

84/253/CEE) și a modificat Directivele 78/660/CEE și 83/349/CEE ale

I.1.3Concepte, tipuri de audit

Conceptul de audit financiar

Tranziția la economia de piață a determinat mutații structurale, multe dintre

Transformările structurale pe plan socio-economic au afectat și situațiile financiare

Formele juridice ale auditului

Tablou comparativ al auditului din punct de vedere al scopului urmărit

Tablou comparativ al auditului din punct de vedere al afilierii auditorilor

CAPITOLUL II CADRUL CONCEPTUAL PRIVIND AUDITUL FINANCIAR-

II..1. Obiectivele si principiile auditului financiar contabil

Obiectivul de bază al auditului financiar este acela de a da posibilitatea auditorului

Caracteristicile calitative care determină utilitatea informațiilor oferite de situațiile

Pentru a asigura o opinie competentă și independentă a imaginii fidele, clare și

situațiilor financiare. Obiectivul are în vedere declarația managementului cu privire la

Obiectivele auditului financiare referitoare la o operațiune corespunde declarațiilor de

II.2 Principiile generale ale auditului financiar

atenţia cuvenită. Auditorul financiar are datoria permanentă de a menţine cunoştinţele şi

CAPITOLUL III DEONTOLOGIA AUDITORULUI FINANCIAR SI INTERESUL

III.1 Organismul de reglementare al profesiei de auditor financiar

Organismul specializat in domeniul auditului in tara noastra este Camera Auditorilor

- Sa educe publicul asupra rolului si misiunii auditorului financiar, membru al

III.2 Dobândirea calitatii de auditor financiar

Pentru atribuirea calităţii de auditor financiar:

CAPITOLUL IV RESPONSABILITATEA MANAGEMENTULUI VERSUS

IV.1 Caracteristicile controlului intern

Conducerea modernă a entităţilor patrimoniale nu poate fi concepută fără un control

Formele controlului intern

Entitatea patrimonială trebuie privita ca un sistem , în care se disting trei subsisteme

Controlul este procesul prin care se verifică şi măsoară realizarea cantitativă şi

Definiţii ale controlului intern