Sunteți pe pagina 1din 51

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE


SPECIALIZAREA ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ
Masterat: STUDII EUROPENE DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

LUCRARE DE DISERTAŢIE

Securitatea socială a lucrătorilor migranţi


în cadrul Uniunii Europene

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC
Conf. univ. dr. STANCU RADU

AUTOR
FEKETE (KÖLLŐ) PIROSKA
2008

2
CUPRINS
Pag.
Introducere
Capitolul I. Despre Uniunea Europeană
1.1. Generalităţi
1.2. Obiective principale ale UE
Capitolul II. Libera circulaţie a persoanelor, un drept
fundamental în UE
2.1. Baza legală
2.2. Recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale
2.3. Drepturi cetăţeneşti
2.4. Libera circulaţie a forţei de muncă
2.5. Protecţia socială a lucrătorilor migranţi
2.5.1. Coordonarea sistemelor de securitate socială
2.5.2. Sarcinile coordonării
Capitolul III. Legislaţia comunitară în coordonarea sistemelor
de securitate socială
3.1. Aspecte administrative ale legislaţiei comunitare în
materia de coordonare
3.2. Cadrul legislativ
3.3. Cadrul instituţional
3.4. Aspecte materiale
3.5. Aspecte formale
3.6. Rolul subsidiar al instituţiilor naţionale de securitate socială
Capitolul IV. Studiu de caz: Activitatea de soluţionare a
cererilor de prestaţii comunitare în cadrul Casei Judeţene
de Pensii Covasna
4.1. Competenţa Casei judeţene de pensii şi definiţiile termenilor
utilizaţi

3
4.2. Dispoziţii generale aplicabile pensiilor
4.2.1. Constituirea dosarului de pensie în cazul lucrătorilor
migranţi
4.2.2. Analiza activităţii primului an de după aderare
la Casa Judeţeană de Pensii Covasna
4.3. Determinarea legislaţiei aplicabile lucrătorilor migranţi
4.4. Emiterea formularului E 121
Capitolul V. Concluzii şi propuneri
Bibliografie
Anexe

4
INTRODUCERE

Aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană a ridicat o serie de noi probleme în


domeniul asigurărilor sociale de stat. Subsemnata lucrez la compartimentul comunicare în cadrul
Casei Judeţene de Pensii Covasna, având ca atribuţie organizarea întregii activităţi de
comunicare cu beneficiarii sistemului public de pensii. Din categoria acestor beneficiari fac parte
şi lucrătorii migranţi.
Noţiunea de lucrător migrant desemnează orice lucrător salariat sau independent care se
deplasează în interiorul Uniunii Europene în scopul desfăşurării unei activităţi şi posedă calitatea
de asigurat în baza legislaţiei de securitate socială a unuia sau mai multor state membre.
Înaintea aderării României la UE în domeniul asigurărilor sociale în cazul cetăţenilor
străini dar care au lucrat şi în România, au fost în vigoare fi acordurile bilaterale fie prevederile
Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Odată cu
intrarea în vigoare a acestei legi (1 aprilie 2001) deja s-a realizat o deschidere spre solicitările
cetăţenilor străini, foşti compatrioţi, care au realizat perioade de asigurare înaintea părăsirii ţării.
Astfel, prin numirea unui mandatar printr-o procură specială a fost posibil acordarea unor
drepturi de pensie şi acestor categorii de persoane. Aderarea la UE ne impune acum o nouă
viziune , în concordanţă cu legislaţia privind coordonarea diferitelor sisteme de securitate socială
din cadrul statelor membre.
Mi-am ales ca tema de cercetare analiza activităţii Casei Judeţene de Pensii Covasna în
domeniul soluţionării cererilor de acordare a unor prestaţii de asigurări sociale lucrătorilor
migranţi. Această activitate este una nouă, nemaiîntălnită până în prezent care ridică o serie de
greutăţi, elemente noi dar şi satisfacţii în cazul unor comunicări eficiente şi soluţionări în termen
a cererilor care ne revin.
La cercetarea efectuată am pornit de la ipoteza că actuala infrastructură a instituţiei
noastre, aflate în subordine Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale din
Bucureşti permite gestionarea cu maximă eficienţă a noilor probleme ridicate de lucrătorii
migranţi care se adresează instituţiei.
Am analizat tipul solicitărilor, distribuţia acestora pe statele membre ale UE, stadiul în
care se află soluţionarea acestora, respectiv alte aspecte privind această activitate complexă.
Lucrarea mea este structurată în 5 capitole, în primele trei capitole sunt prezentate aspecte
teoretice în legătură cu legislaţia comunitară, sunt tratate aspect care constituie baza cercetării
efectuate

5
Capitolul IV. este destinat în exclusivitate studiului de caz, studiul care vizează
activitatea Casei judeţene de pensii Covasna în domeniul aplicării legislaţiei comunitare în cazul
asiguraţilor migranţi.
În Capitolul V. aferent concluziilor şi propunerilor mi-am permis să evaluez modul de
realizare a obiectivelor propuse precum şi o prezentare a greutăţilor şi problemelor întâmpinate.

6
CAPITOLUL I.
Despre Uniunea Europeană
1. 1. Generalităţi

Uniunea Europeană este rezultatul unui proces de cooperare şi integrare care a început în
anul 1951, între şase ţări europene (Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda)1.
În prezent, ca rezultat a mai multor valuri de aderări, Uniunea Europeană numără 27 state
membre şi aproape 500 milioane locuitori.
În UE nu există o majoritate, ci numai minorităţi. în ciuda diferenţelor dintre acestea, la
baza întregii construcţii europene a stat voinţa de a lucra împreuna, pe baza unor interese
comune. Acestea au condus la convingerea că în unele domenii se pot obţine rezultate mult mai
bune la nivel european decât la nivel naţional. Aşa s-a ajuns la politici comune tuturor statelor
membre, elaborate şi adoptate de instituţiile comunitare cu aplicabilitate pe întreg teritoriul
Uniunii. De multe ori, astfel de politici comune răspund şi unui principiu fundamental al
construcţiei europene, acela al solidarităţii şi coeziunii. Existenţa politicilor comune conferă
unicitate Uniunii Europene, pentru că demonstrează acceptarea cedării unei părţi a suveranităţii
statelor membre către instituţiile europene.

1. 2. Principalele obiective ale UE

− promovarea progresului economic şi social (piaţa unică a fost instituită în 1993, iar
moneda unică a fost lansată în 1999)
− să afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internaţională (prin ajutor umanitar
pentru ţările ne-membre, o politică externă şi de securitate comună, implicarea în rezolvarea
crizelor internaţionale, poziţii comune în cadrul organizaţiilor internaţionale)
− să instituie cetăţenia europeană (care nu înlocuieşte cetăţenia naţională dar o
completează, conferind un număr de drepturi civile şi politice cetăţenilor europeni)
− să dezvolte o zonă de libertate, securitate şi justiţie (legată de funcţionarea pieţei
interne şi în particular de libera circulaţie a persoanelor)
− să existe şi să se consolideze în baza dreptului comunitar (corpul legislaţiei adoptate de
către instituţii europene, împreună cu tratatele fondatoare)

1
Conf. Univ. Dr. Radu Stancu, Drept comunitar - suport de curs masterat

7
CAPITOLUL II.
Libera circulaţie a persoanelor, un drept fundamental
în cadrul UE

2.1. Baza legală privind libera circulaţie a persoanelor2

În 1957 a fost creată Comunitatea Economică Europeană iar promovarea libertăţii de


mişcare a lucrătorilor a fost unul dintre pilonii pe care s-a constituit Comunitatea. Asigurarea
acestui principiu de bază necesita însă măsuri active, în principal datorită faptului că lucrătorii nu
ar mai fi plecat să lucreze în afara ţării de domiciliu în condiţiile în care acest fapt atrăgea
consecinţe negative asupra dreptului lor la prestaţii sociale. Acolo unde legislaţia naţională în
materie de securitate socială face distincţie între solicitanţi pe criterii de naţionalitate sau pe
criterii de domiciliu, efectele negative ale lipsei coordonării reprezentau obstacole în calea liberei
circulaţii a forţei de muncă.
Tratatul de la Roma se bazează pe următoarele mari principii:
− libera circulaţie a mărfurilor
− libera circulaţie a serviciilor
− libera circulaţie a persoanelor
− libertatea de stabilire a domiciliului oriunde în teritoriul statelor membre
− libera circulaţie a capitalului
Principiul liberei circulaţii şi al stabilirii cetăţenilor europeni este enunţat în Articolul 14
(fostul Art. 7a) al Tratatului CE şi în prevederile asupra cetăţeniei europene (Articolul 18, fostul
Art. 8a).
Tratatul de la Maastricht a inclus politica de azil, cea referitoare la traversarea graniţelor
externe ale Uniunii şi politica de imigrare printre problemele de interes comun la nivelul Statelor
Membre.
Tratatul de la Amsterdam, care a intrat în vigoare la 1 mai 1999, include aceste aspecte în
Tratatul CE (Articolele 61 - 69), şi prevede o perioada de tranziţie de cinci ani înainte ca
procedurile comunitare să intre în totalitate în vigoare. La încheierea acestei perioade, va trebui
să existe o "zona de libertate, securitate şi justiţie", care să elimine verificarea persoanelor,
indiferent de naţionalitate, la trecerea graniţelor interne.

2
http://www.crj.ro/files/02 - Bază de date referitor la circulaţia persoanelor

8
De asemenea, se vor asigura standarde comune pentru verificările efectuate la graniţele
externe ale Uniunii Europene, pentru regimul de vize şi pentru politicile de azil şi imigrare.
Planul de acţiune comun, din 3 decembrie 1998, al Consiliului şi Comisiei stabileşte un program
de adoptare a măsurilor necesare pentru a se atinge aceste obiective.
Unele State Membre aplică deja reglementările comune din domeniu, ca urmare a
acordurilor Schengen, dintre care primul a fost semnat în 1985. Aceste acorduri
interguvernamentale au fost incluse în cadrul legal al Uniunii Europene, ca urmare a intrarii în
vigoare a Tratatului de la Amsterdam, şi fac acum parte din acquis-ul comunitar ce urmeaza a fi
adoptat de fiecare ţară candidata.
Acquis-ul acoperă patru mari domenii: recunoaşterea reciprocă a calificărilor
profesionale, drepturile cetăţenilor, libera circulaţie a lucrătorilor şi coordonarea schemelor de
protecţie socială. Există legaturi intre acest capitol şi capitolele referitoare la celelalte libertăţi de
circulaţie (a bunurilor, capitalului şi serviciilor), precum şi cu capitolele Politica socială şi
ocuparea forţei de muncă, şi Justiţia şi afacerile interne.

Recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale3

Prin sistemul general de recunoaştere reciprocă, UE încearcă să elimine obstacolele din


calea alegerii şi urmării unei profesio recunoscute, acceptând principiul ca o persoană pe deplin
calificată pentru a practica o profesiune recunoscută într-un Stat Membru ar trebui să aibă
dreptul de a o practica oriunde în cadrul Uniunii. Coordonarea sistemelor de formare
profesionala pentru arhitecţi şi unele categorii de personal din domeniul sănătăţii facilitează
procesul de recunoaştere profesionala în aceste cazuri
Acest aspect ar putea ridica probleme, mai ales daca se iau în considerare directivele
specifice privind profesile din domeniul sănătăţii şi arhitecturii.
Soluţia găsită de Uniunea Europeană urmăreşte, pe de o parte, să garanteze integritatea
profesiilor în UE şi să-i protejeze pe cetăţenii UE, dar şi să pună în practică aceste drepturi într-o
maniera simplă şi clară pentru toţi cetăţenii Uniunii extinse, fără să ducă la o suprasolicitare
administrativă inutilă pentru aceştia şi administraţii.
UE a reţinut ideea declaraţiei date de instituţiile respectivei ţări candidate, declaraţie
privind echivalentă calificărilor cu diplomele obţinute (care, la data aderării, vor fi automat
recunoscute în UE), însoţită de un atestat care să precizeze ca titularii calificărilor respective au
fost angajaţi recent în prestarea activităţilor în cauză.

3
http://www.crj.ro/files/02 - Bază de date referitor la circulaţia persoanelor

9
Aceasta dubla abordare (declaraţie şi atestat) oferă cetăţenilor Uniunii Europene toate
garanţiile necesare
Este totuşi dificil de stabilit cu exactitate standardul calificărilor atribuite în ţările
candidate si, prin urmare, se preconizează prevederi de monitorizare extrem de dure, mai ales
pentru directivele sectoriale.
Toate ţările candidate sunt încurajate să-şi sporească eforturile pentru introducerea
structurilor administrative necesare şi a programelor de educare şi formare profesionala, în
scopul de a garanta nivelul de competenta cerut de directivele UE pentru persoanele calificate.
În ceea ce priveşte calificările profesionale obţinute înainte de armonizare, se aşteaptă ca
ţările candidate să ia măsurile necesare pentru a se asigura ca toţi specialiştii lor pot îndeplini
cerinţele precizate în directive si, prin urmare, pot beneficia de recunoaştere profesionala în
Uniunea Europeană după aderare, conform procedurilor aplicate în cazul extinderilor precedente.

2.3. Drepturile cetăţeneşti

Drepturile cetăţenilor sunt dreptul la vot şi dreptul de reşedinţă. Primul garantează dreptul
tuturor cetăţenilor UE de a participa activ la viaţa politică a Uniunii, prin intermediul directivelor
referitoare la procedurile aplicabile în alegerile europene şi municipale. Dreptul de reşedinţă,
care includea iniţial doar prevederi în ceea ce priveşte forţa de muncă, a fost extins şi la
persoanele inactive, iar jurisprudenţa, cum ar fi decizia judecătorească privitoare la studenţi din
cazul Gravier , face în aşa fel ca discriminarea să nu fie tolerata.
Punerea în aplicare a directivelor privind dreptul la vot va impune, în unele cazuri,
modificări ale Constituţiilor din noile state membre. Alinierea la acquis-ul privind dreptul de
reşedinţă va fi pe deplin posibilă numai după aderare, iar ţările candidate vor trebui să ofere
certitudinea ca legislaţia lor va facilita acest lucru.

2.4. Libera circulaţie a forţei de muncă

Punctul central al acestui capitol este libera circulaţie a forţei de muncă, aspect tratat în
mare parte asemănător în toate ţările4.
Importanţa politica şi practica a acestui domeniu al acquis-lui, sensibilităţile şi
incertitudinile care înconjoară mobilitatea forţei de muncă au determinat Uniunea Europeană să
propună o perioadă de tranziţie - singura de acest fel propusa de UE pana în prezent în cadrul
negocierilor. Pentru a se decide asupra necesitaţii propunerii unei perioade de tranziţie pentru

4
http://www.crj.ro/files/02 - Bază de date referitor la circulaţia persoanelor

10
acest capitol, UE a luat în considerare elemente precum estimările în ceea ce priveşte mobilitatea
forţei de muncă după aderare, şi destinaţia probabilă a acestor fluxuri. Alţi factori de importanta
majora au fost gradul de incertitudine al acestor estimări şi efectele probabile asupra pieţei
muncii ca urmare a liberei circulaţii.
Cercetările sugerează că impactul liberei circulaţii a forţei de muncă asupra pieţei muncii
din UE după aderare va fi limitat. Totuşi, se estimează că migraţia de forţa de muncă se va
concentra către anumite state membre, perturbând piaţa muncii din acestea. Îngrijorarea privind
impactul liberei circulaţii a lucrătorilor se bazează pe elemente ca proximitatea geografica,
diferenţele de venit, şomajul şi înclinaţia spre migraţie. în plus, Uniunea Europeană se teme ca
aceasta problema ameninţa să producă disensiuni ale opiniei publice şi să afecteze sprijinul
public general pentru extindere.
Uniunea Europeană nu a cerut perioade de tranziţie pentru Malta şi Cipru. Pentru toate
celelalte ţări candidate cu care UE a negociat a fost stabilita o abordare comuna.
Componentele esenţiale ale aranjamentului tranzitoriu sunt:
− perioada de doi ani în care actualele State Membre vor aplica măsuri la nivel naţional în
relaţia cu noile State Membre. în funcţie de cat de liberale vor fi aceste măsuri naţionale, ele pot
avea ca rezultat un acces deplin la piaţa muncii;
− după această perioadă vor avea loc două analize, una automată înainte de sfârşitul celui
de al doilea an, şi o altă analiză la solicitarea noului Stat Membru. Procedura include un raport al
Comisiei, însă Statele Membre vor fi cele care vor lua decizia finală de a aplica, sau nu, acquis-
ul;
− perioada de tranziţie va dura cinci ani, dar poate fi prelungită cu încă doi ani în acele
State Membre care se confrunta cu perturbări grave ale pieţei muncii sau unde exista pericolul
unor astfel de perturbări;
− Statele Membre pot aplica măsuri de protecţie pana la sfârşitul celui de al şaptelea an.
Aranjamentul tranzitoriu include şi o serie de alte aspecte importante, cum ar fi clauza de
menţinere a măsurilor existente fără introducerea altora noi, astfel încât pieţele muncii din
actualele State Membre să nu devină mai restrictive decât erau în momentul semnării Tratatului
de Aderare.

Tratatul de Aderare va avea anexata o declaraţie care va preciza ca Statele Membre


actuale vor încercă să ofere un acces mai larg la piaţa muncii, în condiţiile prevăzute de legislaţia
naţională, în vederea accelerării armonizării cu acquis-ul; mai mult, extinderea accesului înainte
de aderare va fi încurajată.

11
Austria şi Germania au dreptul de a aplica măsuri naţionale suplimentare, în cazul unor
perturbări grave sau al existentei pericolului producerii lor, în anumite sectoare de servicii
importante de pe pieţele lor de muncă, perturbări care ar putea apărea în unele regiuni, datorită
prestării transfrontaliere de servicii.
Aranjamentul tranzitoriu protejează drepturile cetăţenilor noilor State Membre care sunt
deja rezidenţi legali şi au un loc de muncă într-unul din Statele Membre. Drepturile membrilor
familiei lor sunt, de asemenea, luate în considerare, potrivit practicii aplicate în cazul aderărilor
precedente.
Ţările candidate vor trebui să se asigure ca, în ceea ce priveşte libera circulaţie a forţei de
muncă, legislaţia lor nu conţine prevederi contrare regulilor comunitare şi ca toate prevederile, în
special cele privind criteriile legate de cetăţenie, reşedinţa sau competenta lingvistică, sunt în
deplină conformitate cu acquis-ul.

2.5. Protecţie socială a lucrătorilor migranţi

La începutul secolului 20, când schemele de asigurări sociale pentru angajaţi erau
reglementate, devenea din ce în ce mai clar că securitatea socială va da naştere unor probleme
speciale în situaţiile lucrătorilor transfrontalieri. Astfel de probleme au apărut, spre exemplu, în
cazul lucrătorilor care îşi desfăşurau activitatea pe teritoriul altui stat decât cel de domiciliu şi
care solicitau prestaţii pentru accidentele de muncă intervenite.
În asemenea situaţii se putea întâmpla ca un lucrător să fie asigurat pentru prestaţii în caz
de accidente de muncă în ambele state sau în nici-unul dintre cele două state. Astfel de probleme
trebuiau rezolvate şi de aceea dispoziţii referitoare la coordonare au fost incluse în tratele
bilaterale comerciale. Plasarea în tratatele comerciale a unor astfel de dispoziţii reflectă faptul că
acestea erau considerate, în mod deosebit, ca necesare pentru a evita concurenţa neloială; era
necesar să se prevină situaţii conform cărora un stat ar fi avut de plătit prestaţii chiar şi pentru
perioade de întrerupere a activităţii pe teritoriul său, în timp ce un alt stat nu ar fi avut în sarcină
astfel de costuri5.
Libera circulaţie şi migraţia devine o problemă suplimentară pe măsură ce condiţiile de
viaţă ale cetăţenilor sunt structurate din ce în ce mai mult pe dreptul securităţii sociale. Statutul
unui cetăţean, al unui locuitor sau chiar al unui rezident temporar este astăzi de neconceput, atât
în cadrul Uniunii Europene, cât şi în cadrul ţărilor din europa Centrală şi de Est, fără a se lua în
considerare dimensiunile sociale pe care le implică.

5
www.cnpas.org – pagina oficială al Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, capitolul
Integrare Europeană

12
Fără dimensiunea socială, libera circulaţie nu are valoare.
După cum este general recunoscut, responsabilităţile din domeniul securităţii sociale ale
unui stat sunt restricţionate la teritoriul propriu şi/sau cetăţenii proprii. Este vorba despre
„principiul teritorialităţii”, un principiu care nu este reglementat sau definit ca atare, dar care
explicitează anumite fenomene. Potrivit acestui principiu, legislaţia din domeniul securităţii
sociale se aplică numai faptelor/evenimentelor apărute între graniţele naţionale ale propriului
stat.
Câteva dintre efectele acestui principiu sunt situaţiile exemplificate mai jos:
 Condiţia ca o persoană să poată beneficia de o anumită prestaţie este ca riscul social asigurat
să se producă pe teritoriul statului respectiv;
 Condiţia ca o persoană să poată beneficia de o anumită prestaţie este ca persoana respectivă
să fi lucrat sau să fi locuit pe teritoriul statului respectiv un interval de timp bine precizat;
 Condiţia potrivit căreia o anumită prestaţie este plătită doar pe teritoriul statului pe teritoriul
căruia dreptul la prestaţie a fost câştigat.

Rezultă că principiul teritorialităţii este un impediment pentru realizarea liberei circulaţii


a lucrătorilor şi reguli specifice de coordonare a diferitelor sisteme de securitate socială sunt
necesare.

Un alt impediment în lipsa regulilor de coordonare îl reprezintă „conflictele de legi”. În


general, sistemele europene de securitate socială sunt bazate fie pe:
 criteriul locului de desfăşurare a unei activităţi,
 criteriul domiciliului;
 criteriul locului în care angajatorul îşi desfăşoară activitatea.
Atunci când, pentru determinarea legislaţiei aplicabile, statele utilizează criterii diferite,
conflictele de legi sunt susceptibile să apară. Astfel, este posibil ca o persoană care lucrează într-
un stat membru, altul decât cel de domiciliu, să fie supus în acelaşi timp regimurilor de
securitate socială a ambelor state – conflictul pozitiv, sau să nu fie supus nici-unuia dintre
acestea – conflictul negativ. Datorită caracterului unilateral al reglementărilor naţionale, aceste
conflicte pot fi soluţionate numai prin reglementări supranaţionale de coordonare.

13
2.5.1. Coordonarea sistemelor de securitate socială6

Aplicarea acquis-ului privind coordonarea sistemelor de protecţie socială impune


existenta unor structuri şi a unei capacităţi administrative suficient dezvoltate.
Tuturor ţărilor candidate li s-a solicitat să confirme că sunt pregătite să îşi asume
obligaţiile legate de transferurile financiare implicate de coordonarea schemelor de protecţie
socială, în special transferurile financiare pe care le presupune rambursarea costurilor asistentei
medicale. De asemenea, ţările candidate au fost încurajate să continue încheierea de acorduri
bilaterale cu Statele Membre în perioada precedenta aderării, în scopul mai bunei familiarizări a
lor cu modul de operare al sistemului.
Coordonarea sistemelor de protecţie socială este şi ea reglementata prin acquis şi este
aplicabila României din prima zi de după aderare.
În aplicarea regulilor de coordonare a sistemelor de securitate socială sunt implicate
următoarele instituţii: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Sănătăţii şi Familiei,
Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, Agenţia Naţională pentru
Ocuparea Forţei de Muncă, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Educaţiei şi
Cercetării.
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale deţine un rol important în coordonarea
instituţiilor implicate în aplicarea Regulamentului 1408/71 cu privire la coordonarea sistemelor
de securitate socială pentru persoanele angajate, lucrătorii independenţi şi membrii familiilor
acestora care se deplasează în Comunitatea Europeană şi Regulamentul 574/72 cu privire la
procedurile de implementare a Regulamentului 1408/71.
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale are un rol important în definirea politicii,
adoptarea legislaţiei şi gestionarea unei importante părţi a sistemului de securitate socială,
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi
de Asigurări Sociale funcţionând în coordonarea sa.
Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate sunt instituţiile
responsabile pentru acordarea prestaţiilor medicale în natura în caz de boala şi maternitate.
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă este instituţia responsabilă pentru
acordarea prestaţiilor de şomaj, organizează serviciile de stabilire, plata şi evidenta a ajutoarelor,
alocaţiilor şi indemnizaţiilor finanţate din bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj.
Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale este responsabilă pentru
acordarea următoarelor prestaţii: pensia pentru limita de vârstă; pensia de invaliditate; pensia de

6
www.cnpas.org – pagina oficială al Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, capitolul
Integrare Europeană

14
urmaş; indemnizaţie pentru incapacitate temporara de muncă, cauzata de boli obişnuite sau de
accidente în afara muncii, boli profesionale şi accidente de muncă; prestaţii pentru prevenirea
îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă; indemnizaţie pentru maternitate;
indemnizaţie pentru creşterea copilului sau îngrijirea copilului bolnav; ajutor de deces.
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării gestionează
acordarea prestaţiilor familiale.

DEFINIŢIE. Regulile de coordonare sunt reguli ale dreptului internaţional de securitate


socială menite să adapteze schemele de securitate socială naţionale între ele (precum şi cu cele
ale altor reglementări internaţionale), cu scopul de a reglementa aspectele cu caracter
transnaţional pe care le implică securitatea socială, având ca obiectiv protejarea poziţiei
lucrătorilor migranţi în sistemul de securitate socială, precum şi a membrilor de familie ai
acestora.
Elementul esenţial al coordonării îl reprezintă deci protecţia persoanelor migrante.
Definiţia cuprinde însă şi coordonarea aspectelor care nu sunt legate direct de migranţi,
cum ar fi:
 cooperarea dintre autorităţile şi entităţile administraţiei statelor;
 relaţionarea cu alte reglementări internaţionale incidente acestui domeniu şi care pot
conţine reguli aplicabile aceloraşi persoane (Acordul European interimar, Convenţiile OIM şi
tratatele bilaterale)

În acest context, trebuie făcută precizarea că în ceea ce priveşte protecţia drepturilor


lucrătorilor migranţi nu se poate vorbi despre armonizare. Spre deosebire de armonizare – care
constă într-un set de prevederi cu caracter internaţional care se adresează statelor, stabilind
obiective şi/sau obligaţii conform cărora statele trebuie să-şi adapteze legislaţia naţională –
coordonarea lasă reglementările naţionale intacte, cu alte cuvinte diferenţele între sistemele
legislative naţionale pot persista, instituind însă anumite reguli prin care să se asigure protecţia
socială a lucrătorului migrant.

2.5.2. Sarcinile coordonării7


Pentru a rezuma, protecţia drepturilor de securitate socială a lucrătorilor migranţi impune
soluţionarea cel puţin a următoarelor probleme esenţiale:
 conflictele de legi;

7
www.cnpas.org – pagina oficială al Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, capitolul
Integrare Europeană

15
 tratamentul inegal pe criterii de naţionalitate;
 apariţia unor „sincope” în cariera unui lucrător datorate migraţiei, care ar conduce la
dezavantaje în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea prestaţiilor şi/sau
calculul acestora;
 condiţionările bazate pe criteriul teritorialităţii în ceea ce priveşte plata prestaţiilor.

16
CAPITOLUL III.
Legislaţia comunitară în coordonarea sistemelor de securitate
socială
3. 1 Aspecte administrative ale legislaţiei comunitare în materie de
coordonare

Regulile internaţionale de coordonare sunt complexe, iar administrarea Regulamentului


dă naştere unor numeroase probleme administrative. Se ridică astfel o serie întreagă de întrebări:
• Care ar trebui să fie cursul cererilor internaţionale de prestaţii?
• Cum ar trebui definite responsabilităţile şi sarcinile diferitelor instituţii
administrative?
• Cum ar trebui să comunice între ele aceste instituţii?
• Se poate standardiza documentaţia necesară?
• Cum se poate eficientiza fluxul documentelor? etc.

Cadrul organizării administrative, regulile şi procedurile sunt stabilite prin însăşi


legislaţia comunitară în materie de coordonare. Regulile tind către orientarea procedurilor între
instituţiile naţionale de securitate socială şi nu lasă prea multe posibilităţi la discreţia instituţiilor
statelor membre. Întregul sistem este puternic centralizat şi nu poate fi negată o anumită atitudine
oficioasă a legislaţiei comunitare în materie de coordonare în chestiunile administrative ( ).
Trebuie subliniat faptul că implementarea legislaţiei comunitare în materie de coordonare
ar putea sfârşi foarte bine în haos fără existenţa unor reguli detaliate privind administrarea sa.
Oricât de complexe ar fi regulile, sutele de organisme administrative implicate în aplicarea
Regulamentului nu operează discreţionar, ci sunt ordonate într-un cod de practică ce defineşte o
arhitectură comună, cu toate diferenţierile existente la nivel naţional în ceea ce priveşte
denumirile organismelor implicate, structura internă şi atribuţiile generale ale acestora. Un rol
important revine în acest sens Comisiei administrative pentru securitatea socială a
lucrătorilor migranţi, organism înfiinţat pe lângă Comisia Europeană.

O descriere detaliată a tuturor regulilor administrative ar presupune un demers care


necesită cel puţin o săptămână de curs, prezentul eveniment lăsând doar posibilitatea sublinierii

17
celor mai importante probleme şi teme care, luate împreună, ar trebui să ofere cadrul necesar
pentru înţelegerea administrării legislaţiei comunitare în materie de coordonare a sistemelor de
securitate socială, după cum urmează:
I. cadrul legislativ şi instituţional;
II. aspecte formale şi materiale ale regulilor de coordonare;
III. „rolul subsidiar” al instituţiilor naţionale de securitate socială.

Autorităţi competente în România


Pentru aplicarea prevederilor Regulamentului 1408/71 şi ale Regulamentului 574/72 sunt
desemnate ca autorităţi competente ministrul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi ministrul
Sănătăţii Publice.
Pentru aplicarea prevederilor Regulamentului 1408/71 şi ale Regulamentului 574/72,
Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale este desemnată instituţie
competentă pentru aplicarea dispoziţiilor privind determinarea legislaţiei aplicabile;

Instituţii competente
Pentru aplicarea prevederilor Regulamentului 1408/71 şi ale Regulamentului 574/72, sunt
desemnate ca instituţii competente, casele teritoriale de pensii pentru indemnizaţiile pentru
incapacitate de muncă determinată de boli profesionale şi accidente de muncă; prestaţiile în
natură în caz de boală profesională şi accident de muncă; pensiile pentru limită de vârstă;
pensiile anticipate şi anticipate parţiale; pensiile de invaliditate; pensiile de urmaş; ajutoarele de
deces.

Formulare de comunicare
Formularele utilizate pentru aplicarea Regulamentului 1408/71 şi a Regulamentului
574/72 sunt prezentate în anexa nr. V.

Sisteme şi riscuri acoperite


Regulamentul 1408/71 şi Regulamentul 574/72 se aplică atât sistemului public de pensii
şi alte drepturi de asigurări sociale, cât şi sistemelor de pensii neintegrate, precum şi sistemului
de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, pentru coordonarea următoarelor
riscuri de securitate socială, enumerate la articolul 4 paragraful 1 al Regulamentului 1408/71:
accidente de muncă, boli profesionale, prestaţii de invaliditate, pensii pentru limită de vârstă,
anticipate şi anticipate parţiale, pensii de urmaş, ajutoare de deces.

18
În vederea aplicării Regulamentului 1408/71 şi Regulamentului 574/72, sistemele
neintegrate de pensii cooperează cu instituţiile corespondente din străinătate prin intermediul
sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, care acţionează ca un sistem
coordonator pentru România în domeniul de responsabilitate propriu CNPAS.

Sisteme şi riscuri neacoperite


Regulamentul 1408/71 şi Regulamentul 574/72 nu se aplică asistenţei sociale şi medicale,
prestaţiilor acordate victimelor de război şi altor prestaţii acordate prin legi speciale.

Categorii de asiguraţi
Din punctul de vedere al calităţii persoanelor asigurate, Regulamentul 1408/71 şi
Regulamentul 574/72 vizează (5):
a) asiguraţii sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, sistemelor de
pensii neintegrate, precum şi asiguraţii sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi
boli profesionale, cuprinşi în sistem atât obligatoriu, cât şi facultativ, inclusiv studenţii, care
sunt sau au fost supuşi legislaţiei unuia sau mai multor state membre şi care sunt cetăţeni ai
unui stat membru;
b) beneficiarii sistemelor menţionate la litera a, chiar dacă această calitate a fost dobândită
înainte de 1 ianuarie 2007;
c) membrii de familie şi urmaşii persoanelor menţionate la literele a şi b;
d) lucrătorii frontalieri, chiar dacă aceştia nu au reşedinţa în România, raza teritorială a
asigurării fiind determinată de sediul fix şi permanent al locului de muncă sau de locul unde
se desfăşoară majoritatea activităţilor profesionale, stabilit pe baza declaraţiei persoanei.
Din punctul de vedere al cetăţeniei persoanei, Regulamentul 1408/71 şi Regulamentul
574/72 vizează cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, după cum urmează: Austria,
Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda,
Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia,
România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria.
Regulamentul 1408/71 şi Regulamentul 574/72 se aplică şi în cazul cetăţenilor statelor
terţe, care au reşedinţa legală pe teritoriul unui stat membru şi circulă în interiorul Uniunii
Europene.

Teritoriile vizate

19
Regulamentul 1408/71 şi Regulamentul 574/72 se aplică teritoriilor statelor membre ale
Uniunii Europene8

Aplicarea în timp
Regulamentul 1408/71 şi Regulamentul 574/72 se aplică de la 1 ianuarie 2007. Drepturile
dobândite conform legislaţiei anterioare se menţin9.
Persoanele ale căror drepturi s-au stabilit sau se cuvin în baza legislaţiei în vigoare
anterior datei de 1 ianuarie 2007, pot solicita revizuirea drepturilor de pensie prin aplicarea
prevederilor Regulamentului 1408/71 şi Regulamentului 574/72, pentru a beneficia de drepturile
mai avantajoase.
Dacă cererea este depusă în termen de trei ani de la data de 1 ianuarie 2007, drepturile
stabilite conform prevederilor Regulamentului 1408/71 şi Regulamentului 574/72 sunt dobândite
de la această dată.
Dacă cererea este depusă după expirarea termenului de trei ani de la data de 1 ianuarie
2007, drepturile stabilite conform prevederilor Regulamentului 1408/71 şi Regulamentului
574/72 sunt dobândite de la data cererii.

3.2 Cadrul legislativ

În domeniul securităţii sociale, România va aplica, de la data aderării la Uniunea Europeană:


a) Regulamentul Consiliului nr. 1408/71/CEE privind aplicarea regimurilor de securitate
socială lucrătorilor salariaţi, lucrătorilor independenţi şi membrilor familiilor lor care se
deplasează în interiorul Comunităţii, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene
nr. L 149 din 5.7.1971, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare
Regulament 1408/7110;
b) Regulamentul Consiliului nr. 574/72/CEE care stabileşte modalităţile de aplicare a
Regulamentului Consiliului nr. 1408/71/CEE privind aplicarea regimurilor de securitate
socială lucrătorilor salariaţi, lucrătorilor independenţi şi membrilor familiilor lor care se
deplasează în interiorul Comunităţii, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene
nr. L 74 din 27.03.1972, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare
Regulament 574/7211.

8
Instrumente legislative comunitare în domeniul protecţiei sociale - publicat cu sprijinul Programului Consensus
(PHARE) – Bucureşti, 1998
9
Idem
10
Idem
11
Idem

20
c) Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1791/2006 privind adaptarea anumitor regulamente
şi decizii în domeniile liberei circulaţii a bunurilor, liberei circulaţii a persoanelor, a
legislaţiei companiilor, politicii de concurenţă, agricultură (inclusiv legislaţia veterinară şi
fitosanitară), politica transporturilor, taxe şi impozite, statistică, energie, mediu, cooperarea
în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, uniunea vamală, relaţii externe, politica comună şi
de securitate şi instituţii, ca urmare a aderării Bulgariei şi României.

Înscrierile României în Anexele Regulamentului 1408/71 şi Regulamentului 574/72


individualizează modul de aplicare al celor două regulamente de către autoritatea competentă,
organismele de legătură şi instituţiile competente de pe teritoriul statului român.
În mod tradiţional, tratatele internaţionale de coordonare sunt însoţite de instrumente
separate care stipulează regulile administrative de aplicare. Există practic o relaţie de genul:
lege/norme de aplicare, în acest domeniu regulile materiale fiind adoptate în Regulamentul
1408/1971, iar regulile de implementare şi administrare sunt prevăzute în Regulamentul
574/1972.
Regulamentul 1408/1971, adoptat de Comunitatea Europeană în anul 1971, este unul din
cele mai importante instrumente europene de securitate socială. Legislaţia europeană de
securitate socială s-a dezvoltat pe 2 linii, cu două tehnici diferite: coordonare şi armonizare.
Coordonarea poate fi descrisă ca tehnica utilizată pentru a elimina elementele legii
naţionale care în cazuri trans-naţionale cauzează imperfecţiuni sau suprapuneri pentru
beneficiari; sau într-un sens mai larg , tehnicile care vizează garantarea drepturilor de securitate
socială persoanelor care migrează şi persoanelor aflate în întreţinerea lor.
Elementele din legea naţională care provoacă conflicte pozitive sau negative ale legii sunt
în principal condiţiile de cetăţenie, condiţiile de domiciliu şi perioadele de aşteptare. Cu alte
cuvinte, coordonarea afectează aceste elemente care au scopul de a delimita aplicabilitatea legii
naţionale de legea străină (sfera teritorială a schemelor de asigurare socială). Dacă se întâmplă ca
aceste condiţii naţionale de asigurare a prestaţiilor să nu fie compatibile cu Regulamentul, nu
este necesară amendarea legii. Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 are efect direct, cea ce înseamnă
că are prioritate faşă de prevederile naţionale în caz de conflict.
În timp ce coordonarea are scopul de a face ca sistemele naţionale să corespundă în
situaţii internaţionale, armonizarea acoperă un întreg interval de tehnici, care în măsuri diferite
modifică efectiv legislaţia naţională pentru a le apropia sau pentru a le face să „conveargă”.
Această armonizare poate lua forme diferite. Într-o situaţie extremă, armonizarea ar putea duce la
unificarea legii naţionale. În formele mai puţin drastice , conceptul de armonizare poate fi utilizat

21
pentru stabilirea standardelor minime de protecţie socială sau pentru introducerea principiilor
generale ale legii în legea naţională.

Prioritatea regulamentelor comunitare asupra legislaţiei române în vigoare


Având în vedere că regulamentele comunitare sunt direct aplicabile şi obligatorii în toate
elementele lor, în caz de conflict cu legislaţia română în vigoare, prevederile actelor comunitare
vor prevala asupra legislaţiei naţionale.

Structura Regulamentului (CEE) nr. 1408/71


Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 este o lege complexă şi foarte dificil de citit. Deci principala
întrebare la care trebuie răspuns când cineva doreşte să studieze regulamentul este: Unde ce pot
găsi ?
Tabelul nr. 3.1. poate fi utilizat ca hartă pentru a găsi un răspuns la acea întrebare. O
prevedere relevantă poate fi găsită la patru nivele :
− Regulamentul în sine
− Anexele la Regulament (ele în oferă unui stat membru oportunitatea de a lua măsuri
speciale, care sunt necesare pentru aplicarea regulamentului cu privire la circumstanţele
naţionale sau la legislaţie)
− Regulamentul de implementare (CEE) nr. 574/72 care conţine prevederi procedurale şi
administrative necesare pentru implementarea Regulamentului nr. 1408/71, în special
schimbul de date care decurge din acea implementare; regulamentul de implementare conţine
de asemenea prevederi care prezintă prevederile regulamentului nr. 1408/71 la un nivel mai
detailat12
− Anexele la Regulamentul (CEEE) nr. 574/72 care conţin listele autorităţilor competente,
instituţiilor şi organismelor de legătură avizate de fiecare stat membru13

12
Instrumente legislative comunitare în domeniul protecţiei sociale - publicat cu sprijinul Programului Consensus
(PHARE) – Bucureşti, 1998
13
Idem

22
În tabelul următor sunt menţionate cele mai importante prevederi şi Anexe:

Tabel nr. 3.1. Prevederi generale


Titlul I Art. 1 Definiţii
Art. 2 Sfera personală de aplicare
Prevederi generale
Art. 3 Tratamentul egal pe motive de cetăţenie
Art.4 Sfera materială de aplicare
Art.6 Relaţii cu alte convenţii
Art. 10 Transmiterea în exterior a prestaţiilor
Titlul II Art. 13-17 Legislaţia aplicabilă
Stabilirea legislaţiei
aplicabile
Titlul III Cap 1 (art. 13-36) Boala şi maternitatea
Cap 2(art.37-43) Invaliditatea
Prevederi speciale cu
Cap. 3(art. 4-51) Bătrâneţe şi deces
privire la diverse Cap.4 (art.52-63) Accidente de muncă şi boli profesionale
categorii de prestaţii Cap.5 (art. 64-66) Ajutor de deces
Cap.6(art.67-71) Prestaţii de şomaj
Cap. 7(art.72-67) Prestaţi familiale
Cap. 8 (art.77-79) Prestaţii pentru copiii în întreţinere ai
pensionarilor şi pentru orfani
Regulamentul /CEE( nr. Prevederi procedurale şi administrative
574/72 şi Anexele necesare pentru implementarea
Regulamentului (CEE) nr. 1408/71
Sursa: Instrumente legislative comunitare în domeniul protecţiei sociale - publicat cu sprijinul
Programului Consensus (PHARE) – Bucureşti, 1998

Distincţia între regulile materiale şi cele privind procedura de implementare nu este însă
atât de clară. Spre exemplu, regulile de bază care vizează domeniul administrativ nu sunt
adoptate în Regulamentul 574/72, ci în Titlul VI al Regulamentului 1408/71. Sunt incluse aici
prevederi referitoare la:
• cooperarea dintre instituţiile statelor membre;
• reguli privind exceptarea de taxe, taxe de timbru sau proceduri de autentificare;
• acceptarea cererilor şi apelurilor (reclamaţii sau cereri de chemare în judecată);
• examinările medicale;
• transferurile internaţionale ale plăţilor, etc.

Altă sursă importantă a regulilor de administrare o constituie aşa numitele decizii şi


recomandări ale Comisiei administrative, care este alcătuită din reprezentanţii guvernelor
naţionale. Sarcina Comisiei administrative este de a coordona aplicarea Regulamentului 1408/71,
23
prin adoptarea de decizii privind chestiuni de interpretare şi administrare. Comisia a adoptat – în
timp – atât de multe decizii, încât se poate spune că operează aproape ca un organism legislativ
de sine stătător.
Trebuie precizat faptul că, deşi sunt adoptate numai în unanimitate şi sunt obiectul
publicităţii, din punct de vedere oficial deciziile nu produc efecte juridice. În practică însă
instituţiile de securitate socială se sprijină din plin pe „liniile directoare” stabilite de Comisia
administrativă.

3.3. Cadrul instituţional

Actorii principali pe scena administrării Regulamentului sunt instituţiile de securitate


socială din statele membre, însărcinate cu administrarea sistemelor naţionale. Termeni ca
autoritate competentă, organism de legătură, instituţie, instituţie competentă, instituţia locului de
rezidenţă sau de sejur, sunt definiţi în Regulamentul 1408/71, iar Anexele (2, 3 şi 10) la
Regulamentul 574/72 precizează aceste entităţi administrative pentru fiecare stat membru în
parte.

Instituţiile competente cărora le este încredinţată aplicarea regulamentelor operează în


contextul unei structuri instituţionale mai largi. Astfel, comunicarea între instituţii este canalizată
prin organisme speciale, denumite organisme de legătură, care:
 primesc şi transmit cererile solicitanţilor;
 solicită informaţii, date statistice, formulare, declaraţii şi corespondenţă în numele altor
instituţii;
 sunt în contact direct cu organismele similare din celelalte state.

Acţionând ca intermediari între instituţii sau persoane afiliate la aceste instituţii sau de la
care au dreptul să solicite prestaţii, organismele de legătură au rol deosebit de important pentru
orientarea comunicării dintre statele membre.

Ca factori care elaborează politica în domeniu, ministerele naţionale competente sunt


implicate în arhitectura instituţională, fiind denumite autorităţi competente cărora regulamentul
le acordă anumite puteri. Spre exemplu, autorităţile competente pot conveni acorduri prin care să
prevadă excepţii de la regulile privind determinarea legislaţiei aplicabile în interesul anumitor
persoane sau categorii de persoane.

24
Rolul politic al ministerelor este şi mai pregnant în componenţa şi sarcinile Comisiei
administrative din care fac parte numai reprezentanţii ministerelor. Reprezentanţii instituţiilor
naţionale pot participa la întâlnirile Comisiei administrative numai în calitate de consilieri tehnici
ai membrilor titulari.
Comisia administrativă poate fi deci considerată ca fiind vârful piramidei instituţionale
care a fost creată pentru administrarea regulamentelor. Această comisie este sprijinită de
Consiliul de Audit care funcţionează sub autoritatea Comisiei administrative.
Principalele atribuţii ale Comisiei administrative sunt:
1. să abordeze toate problemele administrative şi de interpretare care rezultă din aplicarea
regulamentelor, fără a aduce atingere dreptului persoanelor sau instituţiilor de a apela la
jurisdicţia şi procedurile prevăzute de legislaţia internă, de prevederile regulamentelor şi de
cele ale tratatului de constituire;
2. să promoveze şi să dezvolte colaborarea dintre statele membre în domeniul securităţii
sociale;
3. să promoveze şi să dezvolte colaborarea dintre statele membre pentru a accelera, pe baza
evoluţiei tehnicilor de comunicare, acordarea prestaţiilor, în special în cazul pensiilor de
invaliditate, bătrâneţe şi urmaşi;
4. să prezinte Comisiei Europene propuneri pentru elaborarea unor regulamente ulterioare şi
pentru revizuirea Regulamentului 574/72;
5. să exercite orice altă funcţie care ţine de competenţa sa, etc.

3.4. Aspecte materiale

Legislaţia în materie de coordonare necesită un schimb intens de informaţii şi cooperarea


între instituţii în scopul respectării şi aplicării principiilor şi regulilor prevăzute de reglementările
comunitare în materie, respectiv:
 Totalizarea perioadelor de asigurare – care necesită atestarea acestor perioade de către
instituţii străine, în scopul stabilirii dreptului la pensie şi aplicării prevederilor referitoare la
prestaţiile în caz de boală şi îngrijiri medicale;
 Evitarea cumulului de prestaţii sau de venituri;
 Regulile speciale privind prestaţiile familiale;
 Verificarea supravegherii cererilor în toate situaţiile în care persoana se află sau
domiciliază într-o altă ţară decât ţara instituţiei responsabile cu efectuarea plăţii prestaţiei.

25
Pentru a putea oferi o imagine generală despre tipul de responsabilităţi pe care instituţiile
le au, trebuie precizate cele mai importante tipuri de activităţi administrative. Acestea sunt,
după cum urmează:
 Înaintarea către instituţiile competente a notificărilor şi avizelor cu privire la acordarea
prestaţiilor;
 Supervizarea administrativă şi medicală, precum şi organizarea de examene medicale în ţara
de domiciliu, în scopul analizării prestaţiilor pentru accident de muncă şi boală profesională,
precum şi pentru pensia de invaliditate;
 Derularea diferitelor formalităţi necesare stabilirii dreptului şi calcularea cuantumului
internaţional al pensiilor, cum ar fi:
1. Notificarea cererilor de prestaţii tuturor instituţiilor vizate în aplicarea principiului
totalizării;
2. Trimiterea registrelor de asigurare;
3. Eliberarea de avize;
4. Comunicarea deciziilor privind prestaţiile.
 Plata prestaţiilor în numele altor instituţii şi încheierea de aranjamente în acest scop între
instituţiile competente – în principal pentru rambursarea cheltuielilor;
 Furnizarea de informaţii privind nivelul venitului şi prestaţiei în cazuri individuale;
 Acordarea de sprijin în procedurile privind recuperarea prestaţiilor acordate în mod necuvenit
de către alte instituţii;

Modul în care aceste activităţi şi multe altele sunt realizate de către instituţii este
guvernat de următoarele principii:
 Libertatea de informaţie – autorităţile şi instituţiile pot comunica direct cu persoanele
interesate sau cu reprezentanţii acestora;
 Respectarea legislaţiei statelor membre cu privire la protecţia datelor cu caracter personal;
 Datoria de a coopera – autorităţile şi instituţiile trebuie să-şi ofere bunele servicii şi să
acţioneze ca şi cum ar aplica propria legislaţie;
 Datoria de a comunica cererile de către instituţia locului de domiciliu către
instituţia/instituţiile competente. Prin aceasta se asigură că pentru admisibilitatea cererii se
ţine seama de data la care a fost depusă cererea la prima instituţie sau la care a fost făcut
apelul în instanţă. În acest context trebuie precizată „regula limbii”.

3.5. Aspecte formale

26
Modul în care instituţiile comunică între ele nu este liber, ci este structurat printr-un
sistem de formulare standardizate. Astfel de formulare sunt necesare, de exemplu, pentru:
1. A stabili dreptul la prestaţia în natură;
2. A stabili că persoana rămâne afiliată în statul de origine, în cazul detaşării în străinătate;
3. A stabili numărul şi natura perioadelor de asigurare;
4. A comunica gradul de incapacitate de muncă;
5. A comunica nivelul cuantumului prestaţiei, etc.

Toate formularele sunt elaborate de Comisia administrativă, dar este lăsată posibilitatea
statelor membre de a adapta propriile formulare prin adăugarea anumitor elemente, dar numai cu
avizul Comisiei administrative. Aceste formulare sunt denumite „formularele E”, au mai multe
forme şi dimensiuni, concentrate în 7 serii, după cum urmează:
A. Seria E 100, din care relevant pentru sistemul nostru este formularul E101 şi E 102 necesare
pentru detaşare/excepţii de la legislaţia aplicabilă, respectiv prelungirea detaşării;
B. Seria E 200, destinate obţinerii şi plăţii drepturilor de pensii (invaliditate, bătrâneţe şi
urmaşi);
C. Seria E 300, pentru prestaţiile de şomaj;
D. Seria E 400, legată de prestaţiile familiale;
E. Seria E500, prevăzută în special pentru schimbul de informaţii referitoare la perioadele de
asigurare;
F. Seria E 600, prevăzută în special pentru schimbul de informaţii cu privire la venituri.

3.6. Rolul subsidiar al instituţiilor naţionale de securitate socială

Dacă administrarea securităţii sociale în contextul coordonării este solid reglementată,


există totuşi un număr de domenii în care instituţiile naţionale au propria lor responsabilitate.
Astfel de domenii sunt cele privind:

 Exportul de prestaţii. În cazul în care nu există o procedură de cooperare între instituţii


pentru plata prestaţiilor în străinătate, adică această plată nu este canalizată/efectuată prin
instituţiile străine de securitate socială, se recurge la cea de a doua posibilitate, respectiv
aranjamente bancare, ceea ce presupune negocierea transferurilor financiare. Se vorbeşte, în
acest context, de comisioane de schimb valutar şi de transfer extern. Din această perspectivă,
instituţiile de securitate socială reprezintă – pentru bănci – „obiective interesante”.

27
 Politica orientată către client. Această noţiune desemnează toate măsurile şi
activităţile menite să îmbunătăţească relaţia între birocraţia naţională de securitate socială şi
clienţii individuali sau anumite grupuri de clienţi, din punct de vedere al:
• Cunoaşterii publice a sistemelor de asigurări de toate tipurile;
• Conştientizarea publicului în privinţa drepturilor şi obligaţiilor specifice;
• Accesul la prestaţii;
• Supervizării individuale a cererilor;
• Transparenţei regulilor de aplicare a conduitei administrative;
• Respectării confidenţialităţii;
• Compensaţiei şi plângerilor/reclamaţiilor.

28
CAPITOLUL IV.
STUDIU DE CAZ: Activitatea Casei Judeţene de Pensii Covasna în
acordarea prestaţiilor de asigurări sociale

4.1 Competenţa Casei judeţene de pensii şi definiţiile


termenilor utilizaţi

Începând cu 1 ianuarie 2007 şi ţării noastre sunt aplicabile prevederile Regulamentului


/CEE) nr. 1408/71 în domeniul coordonării securităţii sociale.
Casa Judeţeană de Pensii este desemnată ca instituţia competentă pentru:
 stabilirea indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă determinată de boli
profesionale şi accidente de muncă;
 stabilirea prestaţiilor în natură în caz de boală profesională şi accident de muncă;
 stabilirea pensiilor pentru limită de vârstă/anticipate şi anticipate parţiale/ invaliditate/de
urmaş;
 acordarea ajutoarelor de deces.

Definiţii
Termenii care sunt folosiţi în continuare au următoarea semnificaţie:
a. "lucrător"/„asigurat” are, după caz, sensul dat de articolul 5 din Legea nr. 19/2000 privind
sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările
ulterioare, respectiv de articolul 5 şi 6 ale Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente
de muncă şi boli profesionale.
b. "lucrător independent" are sensul prevăzut la articolul 1 din Legea nr. 300/2004 privind
autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în
mod independent.
c. "lucrător migrant" desemnează orice lucrător salariat sau independent care se deplasează în
interiorul Uniunii Europene în scopul desfăşurării unei activităţi şi posedă calitatea de asigurat
în baza legislaţiei de securitate socială a unuia sau mai multor state membre.
d. „lucrător frontalier” desemnează orice lucrător salariat sau independent care îşi exercită
activitatea profesională pe teritoriul unui stat membru şi îşi are domiciliul pe teritoriul unui alt
stat membru unde se întoarce, de regulă, zilnic sau cel puţin o dată pe săptămână;

29
 totuşi, lucrătorul frontalier care este detaşat de întreprinderea de care aparţine în mod
obişnuit sau care prestează un serviciu pe teritoriul aceluiaşi stat membru sau al altui stat
membru îşi păstrează calitatea de lucrător frontalier pe o perioadă de până la patru luni chiar
dacă, pe parcursul acestei perioade, nu poate reveni în fiecare zi sau cel puţin o dată pe
săptămână la locul său de domiciliu.
e. "membru de familie" are sensul definit de legislaţia pe care o aplică instituţia competentă.
f. „instituţie de instrumentare” desemnează instituţia competentă să primească cererea pentru
acordarea de prestaţii şi să asigure legăturile între instituţiile implicate în gestionarea dosarului
unui lucrător migrant.
g. „instituţie în cauză” desemnează orice instituţie competentă în gestionarea dosarului
lucrătorului migrant care nu este instituţie de instrumentare.
h. „reşedinţa” desemnează locul de şedere obişnuită, definit în legislaţia română în vigoare
drept domiciliu sau reşedinţă.

4.2. Dispoziţii generale aplicabile pensiilor


4.2.1. Constituirea dosarului de pensie în cazul lucrătorilor migranţi.
Acordarea coordonată a prestaţiilor

Pentru stabilirea drepturilor de pensie de bătrâneţe (pentru limită de vârstă, anticipată,


anticipată parţială), de invaliditate şi de urmaş, persoana îndreptăţită se adresează unei singure
instituţii, cererea astfel depusă fiind valabilă pentru toate instituţiile la legislaţia cărora persoana
respectivă a fost supusă.
În ceea ce priveşte pensiile, drepturile sunt stabilite simultan, de îndată ce o cerere unică
de stabilire a fost depusă de persoana interesată, în baza tuturor legislaţiilor aplicabile
lucrătorului pe perioada realizării perioadelor de asigurare sau echivalente acestora, în diferitele
state membre.

Excepţii de la principiul acordării coordonate a prestaţiilor


1) Excepţii de la principiul acordării coordonate a prestaţiilor sunt prevăzute la articolele 44,
respectiv 49 ale Regulamentului 1408/71.
2) Conform articolului 44 al Regulamentului 1408/71, persoana interesată poate solicita, în
mod expres, amânarea acordării prestaţiilor de bătrâneţe (pentru limită de vârstă, anticipată,

30
anticipată parţială), la care ar fi avut dreptul în baza legislaţiei unuia sau mai multor state
membre; această solicitare este înscrisă pe formularul specific de cerere E 202.
1) Conform articolului 49 al Regulamentului 1408/71, principiul acordării coordonate a
prestaţiilor nu este aplicabil în situaţia în care persoana îndreptăţită nu îndeplineşte simultan
condiţiile legale pentru acordarea unei prestaţii, de către toate legislaţiile statelor membre la
care a fost supusă, dar îndeplineşte cel puţin condiţiile prevăzute de legislaţia uneia dintre
acestea.

Introducerea cererilor pentru prestaţii

(1) Cererile pentru stabilirea dreptului la prestaţii se depun la:

a). instituţia de la locul de reşedinţă al persoanei interesate, dacă lucrătorul/asiguratul sau după
caz, asiguratul decedat, a fost supus legislaţiei acestei instituţii;
b). instituţia statului membru la a cărui legislaţie a fost supus/ă ultima dată, dacă persoana
îndreptăţită sau asiguratul decedat, după caz, nu a fost supus legislaţiei instituţiei de la locul de
reşedinţă;
c). în cazul menţionat la litera b, cererea se depune direct de către persoana interesată sau prin
intermediul instituţiei de la locul de reşedinţă, care nu poate refuza primirea cererii pentru
acordarea prestaţiilor.

(2). Dacă solicitantul nu are reşedinţa pe teritoriul unui stat membru, acesta adresează cererea să
de acordare de prestaţii instituţiei statului la legislaţia căruia a fost supus ultima dată
lucrătorul/asiguratul sau asiguratul decedat, după caz.

(3) În toate cazurile, dacă solicitantul se adresează altei instituţii decât celei competente, aceasta
are obligaţia de a primi cererea şi de a o transmite instituţiei competente, indicând data la care a
fost introdusă cererea.

(4). În România, cererea se adresează casei teritoriale de pensii din raza de reşedinţă, în cazul
prevăzut la alineatul 1 litera a) sau după caz, casei teritoriale de pensii în raza căreia persoana
interesată sau asiguratul decedat a fost asigurat/ă ultima dată în România, în celelalte cazuri.

(5.) Data de introducere a cererii la o altă instituţie decât cea competentă va fi considerată ca dată
de introducere a cererii la instituţia competentă.

31
(6). Când nu a fost stabilită o dată de introducere a cererii, se va lua în considerare data de
înregistrare la prima instituţie sesizată din România din cadrul structurilor teritoriale ale CNPAS.

Regimul de depunere a cererii

(1). Pentru depunerea cererii sale în România, persoana interesată trebuie să îndeplinească
formalităţile cerute de legislaţia română în vigoare şi să indice, prin completarea formularului E
207, instituţiile din statele membre la a căror legislaţie lucrătorul/asiguratul sau după caz,
asiguratul decedat, a fost supus sau unde i-au fost stabilite drepturi, respectiv datele de
identificare ale foştilor angajatori, în cazul lucrătorilor salariaţi, prezentând acte doveditoare în
acest sens.

(2). Exactitatea informaţiilor furnizate de solicitant trebuie să fie determinată prin documentele
oficiale care se anexează formularului de cerere E 202/203/204 sau trebuie confirmate de
organele competente ale statului membru de reşedinţă sau ale statului a cărui instituţie
instrumentează cererea.

(3). Dacă instituţiile corespondente din străinătate nu solicită altfel, casele teritoriale de pensii
transmit cu formularele de cerere, copii ale documentelor prezentate în original de solicitanţi,
certificate prin semnătura şi ştampila persoanelor autorizate.

(4). Casele teritoriale de pensii au responsabilitatea certificării datelor personale ale solicitanţilor,
înscrise pe formularele de cerere, prin verificarea actelor de identitate, de stare civilă, etc.

Instituţia care instrumentează dosarul

(1). Instituţia competentă să primească cererea pentru acordarea de prestaţii are responsabilitatea
comunicării între instituţii în procesarea completă a dosarului. În acest scop, asigură schimburile
de documente şi informaţii între diferitele instituţii implicate şi notifică către solicitant ansamblul
deciziilor luate, prin formularul E 211 denumit “Sumarul deciziilor”.

(2). Instituţia de instrumentare este obligată să informeze imediat toate instituţiile în cauză, prin
intermediul formularului E202/203/204, în privinţa cererilor de prestaţii, astfel încât acestea să
poată fi examinate simultan şi fără întârziere de toate aceste instituţii.

32
Constituirea dosarului de pensie

(1). Pentru stabilirea drepturilor de pensie, instituţia care instrumentează dosarul întocmeşte, pe
baza cererii persoanei interesate, formularele necesare stabilirii dreptului la prestaţii în toate
statele în care persoana interesată sau, după caz, asiguratul decedat a realizat perioade de
asigurare.

(2). Pentru stabilirea drepturilor de pensie, instituţia de instrumentare întocmeşte, după caz,
următoarele formulare:
a) Formularul E 202, intitulat “Instrumentarea unei cereri de pensie de bătrâneţe”, E 203,
intitulat “Instrumentarea unei cereri de pensie de urmaş”, respectiv 204, intitulat
„Instrumentarea unei cereri de pensie de invaliditate”;
b) Formularul E 205, intitulat „Atestat privind cariera de asigurat din România”;
c) Formularul E 207, intitulat „Certificat privind cariera asiguratului”;
d) Formularul E 211, intitulat „Sumarul deciziilor”;
e) Formularul E 213, intitulat “Raport medical detaliat”;
f) Formularul E 001, intitulat „Formular de comunicare”.

(3). Pentru stabilirea drepturilor de pensie, instituţiile în cauză întocmesc următoarele formulare:
a) Formularul E 205;
b) Formularul E 210, intitulat „Notificarea deciziei cu privire la o cerere de pensie”;
c) Formularul E 001, dacă este necesar.

(4). Având în vedere rolul instituţiei de instrumentare de a asigura instrumentarea completă a


dosarului, această instituţie are obligaţia de a retransmite formularele E 205 întocmite pentru
atestarea perioadelor de asigurare şi celorlalte instituţii în cauză.

(5). Întrucât informaţiile indicate în formularele comunitare servesc fiecăreia din instituţii pentru
a stabili drepturile la prestaţii, este deosebit de important ca toate rubricile să fie completate într-
un mod cât mai lizibil, şi de preferinţă dactilografiate.

(6). Transmiterea acestor formulare ţine loc de transmitere a documentelor justificative, cu


privire la datele pe care acestea le conţin.

33
Formularele comunitare utilizate pentru stabilirea pensiilor

Formularul E 202/E203/E204 - „Instrumentarea unei cereri de pensie de


bătrâneţe/urmaş/invaliditate”

(1). Formularul E 202/E203/E204, intitulat „Instrumentarea unei cereri de pensie de


bătrâneţe/urmaş/invaliditate” este emis de către instituţia statului membru căruia i-a fost adresată
o cerere pentru acordarea drepturilor de pensie, care transmite câte un exemplar al formularului
fiecăreia dintre instituţiile în cauză.

(2). Formularul E 202/E203/E204 echivalează cu o cerere de pensie de


bătrâneţe/urmaş/invaliditate pentru fiecare dintre instituţiile în cauză şi înlocuieşte cererea care ar
fi trebuit făcută ţinând cont de legislaţia internă a fiecăruia dintre state.

(3). La primirea acestui formular, este declanşată examinarea dreptului solicitat de către fiecare
instituţie în cauză, pentru a analiza dacă sunt îndeplinite condiţiile de acordare a unui drept de
pensie, în conformitate cu legislaţia pe care o aplică fiecare instituţie.

(4). Instituţia care instrumentează cererea precizează data la care cererea a fost introdusă de
solicitant şi care trebuie reţinută de către toate instituţiile în cauză.

Formularul E 205 - „Atestat privind cariera de asigurat din România”

(1). Formularul E 205, intitulat « Atestat privind perioada totală de asigurare» este emis atât de
către instituţia de instrumentare, cât şi de către instituţiile în cauză.

(2). Având în vedere necesitatea accelerării acordării prestaţiilor, instituţia de instrumentare


poate transmite formularul E 205 şi ulterior transmiterii formularului E 202/203/204.

(3). Prin intermediul acestui formular fiecare instituţie implicată confirmă perioadele de
asigurare, precum şi perioadele echivalente acestora realizate de persoana interesată/asiguratul
decedat conform legislaţiei pe care o aplică.

34
(4). Având în vedere dispoziţiile specifice fiecărei legislaţii privind cuantificarea perioadelor de
asigurare şi a celor echivalente acestora, a fost stabilit câte un formular de atestare a propriilor
perioade de asigurare pentru fiecare dintre statele membre.

(5). Perioadele de asigurare sau perioadele echivalente acestora vor fi luate în considerare aşa
cum au fost confirmate.

(6). Ele vor fi transformate, atunci când sunt exprimate într-o unitate diferită de cea utilizată în
legislaţia naţională, conform prevederilor articolului 15 din Regulamentul 574/72.

(7). Instituţiile statelor membre care nu pot stabili drepturi de pensie au obligaţia de a emite acest
formular indicând perioadele de asigurare, precum şi perioadele echivalente realizate conform
legislaţiei lor, urmând a fi reţinute în momentul stabilirii dreptului la prestaţii, de către celelalte
instituţii, dacă pensia astfel obţinută este mai mare.

Formularul E 207 - „Certificat privind cariera de asigurat”

(1). În România, formularul E 207 este completat de persoana interesată, la solicitarea instituţiei
de instrumentare, pentru facilitarea îndeplinirii formalităţilor de către instituţiile în cauză.

(2). Informaţiile completate în cadrul formularului E 207 se referă la angajatorii sau activitatea
independentă desfăşurate pe teritoriul instituţiilor în cauză.

(3). Formularul E 207 poate fi însoţit de documente care atestă perioadele de asigurare sau cele
echivalente realizate pe teritoriul celorlalte state membre.

Formularul E 210 - „Notificarea deciziei cu privire la o cerere de pensie”

(1). Formularul E 210 este eliberat de către fiecare dintre instituţiile în cauză, fiind însoţit de o
copie a deciziei oficiale proprii.

(2). Dacă dreptul la prestaţii poate fi stabilit ţinând cont numai de perioadele proprii de asigurare,
formularul E 210 poate fi transmis instituţiei de instrumentare doar cu informaţii privind dreptul
la pensia naţională, înaintea efectuării calculului pensiei comunitare, urmând ca rezultatul acestui
din urmă calcul să fie transmis ulterior.

35
Formularul E 211 - „Sumarul deciziilor”

(1). Acest document este eliberat de către instituţia care instrumentează cererea, după ce a intrat
în posesia tuturor deciziilor transmise de către fiecare dintre instituţiile în cauză.

(2). Instituţia de instrumentare adresează solicitantului un exemplar al formularului E 211,


anexând un exemplar din fiecare decizie oficială şi trimite o copie a acestui formular către
instituţiile în cauză, anexând şi o copie a propriei sale decizii.

(3). Primirea formularului E 211 şi a diferitelor decizii ale celorlalte instituţii poate antrena
revizuirea dosarului de către oricare dintre instituţiile în cauză.

(4). Termenele de contestaţie a deciziilor nu încep să curgă decât din momentul primirii de către
solicitant a formularului E 211.

Formularul E 213 - "Raport medical detaliat”


(1). Formularul E 213 este utilizat pentru stabilirea gradului de invaliditate de către toate
instituţiile la legislaţia cărora solicitantul de pensie de invaliditate a fost supus.
(2). Formularul E 213 este, de asemenea, utilizat, atunci când instituţia unui stat doreşte
expertizarea medicală a unei persoane care domiciliază pe teritoriul altui stat.

Formularul E 001 – „Formular de comunicare”


(1). Formularul E 001 este utilizat în completarea altor formulare sau pentru orice schimb de
informaţii care nu este prevăzut în alte formulare, nesubstituindu-se în nici un caz acestora.

(2). Utilizarea formularului E 001 rămâne la iniţiativa instituţiei care doreşte să formuleze o
cerere de informaţii şi/sau de formulare către instituţia unui alt stat membru.

(3). Acest formular nu este destinat unei situaţii particulare, ci serveşte doar în cazul în care nici-
un formular nu este adaptabil unei situaţii date.

Formularul E 215 - „Raport administrativ cu privire la situaţia pensionarului”

36
(1). Formularul E 215 este folosit pentru realizarea unui control administrativ, în general, al unui
beneficiar de pensii care locuieşte pe teritoriul altui stat membru.

Totalizarea în vederea acordării prestaţiilor, respectiv în vederea recunoaşterii dreptului la


prestaţie

(1). Pentru acordarea prestaţiilor, fiecare dintre instituţiile implicate realizează separat totalizarea
perioadelor de asigurare, ţinând cont de ansamblul perioadelor de asigurare sau echivalente
acestora, realizate de lucrător în baza legislaţiilor tuturor statelor membre la care acesta a fost
supus.

(2). Luarea în considerare a perioadelor realizate conform legislaţiei altor state membre se face în
măsura în care este necesar pentru completarea perioadelor de asigurare sau echivalente proprii,
pentru a dobândi, menţine, redobândi dreptul la prestaţii, cu condiţia ca aceste perioade să nu se
suprapună.

(3). La totalizarea perioadelor de asigurare sunt luate în considerare şi perioadele de asigurare


sau perioadele echivalente acestora realizate de persoana interesată înainte de 1 ianuarie 2007.

(4). Dacă legislaţia unui stat membru prevede că, pentru stabilirea dreptului, perioadele de
asigurare sau echivalente acestora nu pot fi luate în considerare decât dacă au fost realizate într-o
profesie care face obiectul unui regim special, într-un loc de muncă specific sau într-un termen
de timp determinat, instituţia care aplică această legislaţie ţine cont de perioadele de asigurare
sau echivalente acestora realizate în baza legislaţiei altui stat membru în cadrul unui regim
corespunzător, în aceeaşi profesie, în acelaşi loc de muncă sau în termenul de timp respectiv.

(5). Dacă o persoană nu are dreptul la o prestaţie în baza perioadelor de asigurare realizate
conform legislaţiei statelor membre, dreptul la prestaţie va fi determinat prin totalizarea acestor
perioade cu perioadele realizate în baza legislaţia unui stat terţ de care statele membre implicate
sunt legate printr-un acord bi- sau multilateral de securitate socială şi care prevede reguli de
totalizare a perioadelor de asigurare.

Reguli pentru efectuarea totalizării - Suprapunerea perioadelor de asigurare

37
(1). Există suprapunere în situaţia în care persoana interesată a realizat, în acelaşi interval de
timp, perioade de asigurare sau echivalente acestora potrivit legislaţiilor a două sau mai multe
state membre.

(2). În caz de suprapunere a unei perioade de asigurare obligatorii şi a unei perioade de asigurare
voluntare sau facultative, se valorifică numai perioada de asigurare realizată în baza asigurării
obligatorii.

(3). Atunci când o perioadă de asigurare sau echivalentă acesteia coincide cu o perioadă
asimilată realizată în baza legislaţiei altui stat membru, numai perioada de asigurare sau
echivalentă acesteia este luată în considerare.

(4). Atunci când există o suprapunere între perioade asimilate conform legislaţiilor a două sau
mai multor state membre, perioada asimilată este luată în considerare numai de către instituţia
statului membru la a cărui legislaţie asiguratul a fost supus cu titlu obligatoriu ultima dată,
înainte de realizarea acestei perioade.

(5). Dacă persoana interesată nu a fost supusă cu titlu obligatoriu nici-uneia dintre legislaţiile în
cauză înaintea perioadei asimilate, aceasta este luată în considerare de instituţia statului membru
la a cărui legislaţie persoana a fost supusă cu titlu obligatoriu pentru prima dată, după perioada
respectivă.

(6). Atunci când anumite perioade de asigurare sau echivalente acestora, realizate în baza
legislaţiei unui stat membru, nu pot fi determinate cu precizie în timp, se presupune că aceste
perioade nu se suprapun cu perioadele de asigurare sau echivalente acestora realizate în baza
legislaţiei altui stat membru şi se iau în considerare numai în măsura în care ele sunt utile.

Reguli de conversie

(1). În cazul în care perioadele de asigurare sau echivalente acestora realizate în baza legislaţiei
unui stat membru sunt exprimate în unităţi diferite de cele care sunt utilizate de legislaţia statului
membru care efectuează totalizarea, transformarea necesară în scopul totalizării se va efectua
conform regulilor de conversie prevăzute la art. 15 (3) din Regulamentul 574/72.

38
(2). Regulile de conversie variază în funcţie de numărul de zile de lucru în cursul săptămânii
pentru lucrătorul salariat (şase zile, cinci zile sau şapte zile), lucrătorului independent aplicându-
se săptămâna de şase zile.

(3). Regulile de conversie vor fi aplicate asupra totalului perioadelor de asigurare sau echivalente
acestuia confirmate prin formularele E 205.

Calculul pensiilor – aplicarea principiului pro-rata temporis

(1). Articolul 46 din Regulament prevede diferite moduri de calcul, în funcţie de necesitatea
recurgerii la totalizarea perioadelor de asigurare sau echivalente acestora.

(2). Dacă dreptul poate fi stabilit, fără a fi necesară totalizarea cu perioade de asigurare sau
echivalente acestora realizate în alte state, se efectuează dublul calcul.

(3). Primul calcul constă în stabilirea pensiei naţionale, luând în considerare numai perioadele de
asigurare realizate conform legislaţiei proprii.

(4). Cel de-al doilea calcul constă în stabilirea pensiei comunitare, prin aplicarea metodei
totalizare – proratizare (proporţionalizare) prevăzute de Regulament, adică ţinând cont de
ansamblul perioadelor confirmate de instituţiile tuturor statelor implicate, respectându-se
următoarele etape:
I. calculul pensiei teoretice având în vedere totalul perioadelor de asigurare, prin
aplicarea formulei naţionale de calcul;
II. calculul pensiei proratizate (proporţionalizate) aferentă perioadelor realizate în
România.

(5). Cuantumul acordat pentru perioadele de asigurare voluntară care nu sunt luate în considerare
conform articolului 15 alineatul 1 litera b) din Regulamentul de aplicare, sunt adiţionate sumei
efectiv datorate, calculate conform metodei totalizare – proratizare (proporţionalizare); această
majorare este calculată conform dispoziţiilor legislaţiei statului membru în baza cărora au fost
realizate perioadele de asigurare voluntară.

(6). Pentru compararea cuantumurilor pensiei naţionale şi pensiei comunitare, majorarea pensiei
aferente asigurării voluntare este adăugată la cuantumul pensiei comunitare.

39
(7). După compararea celor două pensii - naţională şi comunitară, se plăteşte cuantumul mai
mare al prestaţiilor stabilite.

(8). Fiecare instituţie competentă efectuează dublul calcul şi stabileşte pensia la care persoana
interesată are dreptul, după aplicarea regulilor de non-cumul, dacă legislaţia respectivă conţine
astfel de reguli.

(9). Dacă dreptul nu poate fi stabilit decât prin totalizarea perioadelor proprii de asigurare cu
perioadele de asigurare sau echivalente acestora realizate în alte state, nu se efectuează dublul
calcul.

(10). Modalităţile de calcul al pensiilor sunt precizate în „Instrucţiuni referitoare la calculul


drepturilor de pensie în aplicarea Regulamentului 1408/71 şi a Regulamentului 574/72”.

4.3. Analiza activităţii de soluţionare a cererilor de prestaţii comunitare în


cadrul Casei Judeţene de Pensii Covasna

Am analizat activitatea desfăşurată în anul 2007 de către Casa judeţeană de Pensii


Covasna în acest sens. Analiza acestei activităţi prezintă 2 laturi distincte, total separate:
Cazul în care Casa Judeţeană de pensii Covasna are calitatea de INSTITUŢIE DE
INSTRUMENTARE , competentă să primească cererea pentru acordarea de prestaţii şi să
asigure legăturile între instituţiile implicate în gestionarea dosarului unui lucrator migrant.
În conformitate cu prevederile Regulamentului (CEE) nr. 1408/71, lucrătorii migranţi se
pot adresa unei singure instituţii în vederea instrumentării unei cereri de acordarea de prestaţii, şi
anume instituţiei de la locul de reşedinţă. Această instituţie, denumită instituţie de instrumentare
are rolul de a lua legătura cu instituţiile în cauză, de a transmite şi de a solicita documentele
necesare în vederea soluţionării cererii, fără a fi necesar deplasarea lucratorului migrant în statele
membre în care a avut calitatea de asigurat.
În cursul acestui an sau adresat direct instituţiei noastre un număr de 6 şase persoane care
au domiciliul în România dar au avut calitatea de lucrător migrant în sensul că au desfăşurat
activităţi profesionale şi au avut calitatea de asigurat într-un Stat Membru, altul decât cel actual
de domiciliu14.
14
Registrul unic de înregistrare a cererilor intrate la Casa judeţeană de Pensii Covasna – Sf. Gheorghe, 2007

40
Numărul redus din această categorie se explică prin faptul că majoritatea persoanelor
migrante care nu şi-au stabilit domiciliu într-un alt stat, încă nu au ajuns la vârsta pensionării.
Apreciem că peste 5-8 ani categoria acestora persoane va creşte semnificativ în decrimentul
acelora care cândva au lucrat în România dar în prezent au domiciliul într-un alt Stat membru.

Tabel nr. 4.1. Situaţia persoanelor, care au domiciliul în România dar au avut calitatea de
lucrător migrant:
Denumirea statului membru Nr. de solicitări Tipuri de prestaţii solicitate
UE
Italia 2 Recalcularea pensiei pentru
limită de vârstă prin
valorificarea asigurării
realizate după pensionare
Ungaria 1 Acordare de pensie pentru
limită de vârstă, asigurarea
fiind realizată atât în Ungaria
cât şi 2 ani în Austria
2 Acordarea de pensie de urmaş,
soţul decedat fiind pensionar
din Ungaria
Austria 1 Acordarea pensiei pentru
limită de vârstă, asiguratul a
lucrat 8 ani în Austria
Sursa: Registrul unic de înregistrare a cererilor intrate la Casa judeţeană de Pensii Covasna – Sf.
Gheorghe, 2007

Sunt mult mai însemnate numărul acelor cereri în cazul cărora Casa Judeţeană de Pensii
Covasna are rolul INSTITUŢIEI ÎN CAUZĂ, cererile fiind depuse într-un alt stat membru şi prin
intermediul Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, aceste cereri ajung
spre competentă soluţionare la noi, pe motivul că ultimul loc de muncă a lucratorului migrant în
România a fost în judeţul nostru.
În cursul anului 2007 am primit un număr de 283 de asemenea cereri.

Tabel nr 4.2. Defalcarea în funcţie de ţările de instrumentare


Nr. crt Denumirea ţării Nr. de solicitări Procentul % din
primite totalul cererilor

41
1 Ungaria 138 50,55
2 Germania 67 24,54
3 Austria 52 19,05
4 Suedia 11 4,03
5 Franţa 3 1,10
6 Italia 2 0,73
Total 283 100
Sursa: Registrul unic de înregistrare a cererilor intrate la Casa judeţeană de Pensii Covasna – Sf.
Gheorghe, 2007

Nr. de solicitări primite

1.10%
4.03% 0.73%

19.05% Ungaria
Germania
Austria
Suedia
50.55% Franţa
Italia
24.54%

Figura nr. 4.1. Reprezentarea grafică a numărului de solicitări primite

Majoritatea populaţiei judeţului Covasna este de naţionalitate maghiară. De aici rezultă


şi faptul că ţara cea mai agreată în care au migrat foşti lucrători a Covasnei este Ungaria. Aceasta
însă nu este singura explicaţie a procentajului de peste 50%, ţara vecină având o structură
economico-politică asemănătoare cu România, în anii premergători evenimentelor din 1989 şi în
perioade imediat următoare, Ungaria a fost ţara în care şi-au găsit cel mai repede un sprijin
migranţii români.
Germania, ţară cu un potenţial economic mult superior foştilor ţări ai blocului comunist, a
atras şi ea un număr mare de lucrători migranţi.
Italia, cu cele 2 prezenţe dovedeşte faptul că această ţară a prezentat un interes mai
accentuat pentru cei care au migrat, mai ales în ultimii 5-10 ani.

Tabel nr 4.3. Analiza pe tipuri de solicitări de prestaţii


Nr. crt Prestaţia solicitată Nr. de solicitări Procentul % din
primite totalul cererilor
1 Pensie pentru limită de vârstă 97 34,28
2 Pensie de invaliditate 42 14,84
3 Pensie de urmaş 17 6,01
4 Certificarea perioadei de asigurare 127 44,88
42
din România
Total 283 100
Sursa: Registrul unic de înregistrare a cererilor intrate la Casa judeţeană de Pensii Covasna – Sf.
Gheorghe, 2007

Nr. de solicitări primite

Pensie pentru limită de


34.28% vârstă
Pensie de invaliditate
44.88%

Pensie de urmaş

Certificarea perioadei de
6.01% 14.84%
asigurare din România

Figura nr. 4.2. Numărul de solicitări primite

Din datele tabelului nr. 4.3. putem trage concluzia că aproape jumătate din solicitările
primite din statele membre se referă la certificarea perioadei de asigurare realizat în România.
Majoritatea persoanelor din această categorie încă nu îndeplinesc condiţiile pentru acordarea
unei pensii în Statele membre, dar au o vârstă apropiată de vârsta de pensionare din România. Ei
vor să aibă certitudinea că i se va recunoaşte anii lucraţi în România, şi se adresează instituţiei
similare cu Casa judeţeană de pensii din ţara respectivă pentru recunoaşterea vechimii.
Cei 32,28 % din totalul de solicitări vizează acordarea unei drept de pensie pentru limită
de vârstă. Procentul mare a acestei categorii se datorează faptului că în România vârsta standard
de pensionare în cazul femeilor este mai redus decât în majoritatea ţărilor din UE. Este posibil ca
un solicitant să nu îndeplinească condiţţile de acordare a unei pensii pentru limită de vârstă în
celălalt stat membru dar conform legislaţiei româneşti îndeplineşte condiţia acordării unei pensii
anticipate sau anticipat parţiale, adică cu 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare.

Cei 283 de solicitaţi ale căror cereri au ajuns spre soluţionare la Casa judeţeană de Pensii
Covasna în funcţie de vârsta se prezintă în felul următor:

Tabel nr. 4.4. Situaţia vârstei solicitanţilor


Vârsta sub 47 ani 47-57 ani 57-62 ani 62-67 ani Peste 62 Total
solicitanţilor ani
Nr. 18 70 123 51 19 283

43
persoane
Sursa: Registrul unic de înregistrare a cererilor intrate la Casa judeţeană de Pensii Covasna – Sf.
Gheorghe, 2007

Situatia varstei solicitantilor

6.76% 6.41%
18.15% sub 47 ani
24.91%
47-57 ani
57-62 ani
62-67 ani
Peste 62 ani
43.77%

Figura nr. 4.3. Situaţia vârstei solicitanţilor de solicitări primite

Concluzii:
Majoritatea celor care se adresează instituţiei noastre în vederea acordării unei pensii au
vârsta cuprinsă între 57-62 de ani.
Cei cu vârsta mai înaintată fie solicită recalcularea unui drept deja stabilit prin
valorificarea anilor lucraţi după pensionare, fie solicită acordarea unei pensii de urmaş după
decesul soţului (partenerului de viaţă).
„Tinerii”, cei cu vârsta sub 57 de ani se adresează Casei de pensii fie pentru acordarea
unei pensii de invaliditate fie doar pentru a solicita certificarea perioadei de asigurare realizat în
România.

Tabel nr. 4.5. Analiza solicitărilor pe sexe


femei 149 52,65%
bărbaţi 134 47,35%
TOTAL 283 100
Sursa: Registrul unic de înregistrare a cererilor intrate la Casa judeţeană de Pensii Covasna – Sf.
Gheorghe, 2007

44
Analiza solicitărilor pe sexe

47.35%
femei
bărbaţi
52.65%

Figura nr. 4.4. Reprezentarea grafică a solicitărilor pe sexe

Dominaţia feminină se explică prin diferenţierea vârstei standard de pensionare şi a


stagiului complet de cotizare pe sexe. Astfel stagiul complet de cotizare necesar la femei este de
30 de ani, la bărbaţi în schimb legislaţia naţională prevede realizarea unui stagiu complet de 35
de ani. Femeile se pot pensiona pentru limită de vârstă la împlinirea vârstei de 60 de ani, bărbaţii
pot solicita acelaşi drept la 65 de ani.
Această diferenţiere este specifică doar României. Diferenţierea este justificată prin
faptul că este necesară o protecţie suplimentară a femeii –mamă, care pe lângă sarcina de a naşte
şi de a creşte copii, trebuie să realizeze şi o activitate profesională, utilă societăţii în care a fost
asigurată pentru a beneficia de o pensie.
Datele statistice din România dovedesc că femeile au o speranţă de viaţă în general cu 5
ani mai mult decât partenerii lor de sex masculin. Acest lucru cumulat cu interpretările care
consideră diferenţierile în domeniul pensionării dintre sexe drept o discriminare sexuală, vor
conduce la egalizarea fie numai a vârstelor standard de pensionare, fie atât a vârstelor cât şi a
stagiilor de cotizare prevăzute de legea sistemului public de pensii din România.
Analizând anul 2007, se poate observa că în primele trei luni am avut o singură cerere,
apoi începând cu luna aprilie s-au adresat instituţiei noastre un număr de 7-8 lucrători migranţi.
Luna octombrie a fost perioada cea mai încărcată din punct de vedere a solicitărilor de acordare
de prestaţii comunitare. Golul din luna august se explică prin faptul că această lună este luna
concediilor, perioadă în care în majoritatea ţărilor din UE activitatea instituţiilor publice din
domeniul asigurărilor sociale este sistată sau este asigurată doar pentru soluţionarea urgenţelor.
În tabelul nr. 4.6. am prezentat repartizarea cererilor intrate pe diferite perioade ale anului
2007.

45
Tabel nr. 4.6. Repartizarea cererilor în anul 2007
luna ian feb mart Apr. Mai iun iul aug sept oct nov dec Total
Nr. 0 0 1 7 7 8 54 3 65 81 34 24 283
Cereri
Sursa: Registrul unic de înregistrare a cererilor intrate la Casa judeţeană de Pensii Covasna – Sf.
Gheorghe, 2007

Repartizarea cererilor in anul 2007

90
80
70
60
50
Nr. cereri
40
30
20
10
0
ian feb mart Arp. mai iun iul aug sept oct nov dec

Figura 4.5. Repartizarea cererilor

4.3. Determinarea legislaţiei aplicabile în cazul lucrătorilor migranţi15

Potrivit reglementărilor legale în vigoare în domeniul asigurărilor sociale – Legea nr.


19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, constituie stagiu de
cotizare perioadele în care persoanele au plătit contribuţii de asigurări sociale în sistemul public
din România, precum şi în alte ţări, în condiţiile stabilite prin acordurile sau convenţiile
internaţionale la care România este parte16.
Începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, legislaţia
comunitara în domeniu a devenit direct aplicabila în România, în relaţiile acesteia cu celelalte
state membre ale Uniunii Europene.
Este vorba de Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 referitor la aplicarea sistemelor de
securitate socială angajaţilor, lucratori independenţi şi membrilor familiilor acestora, care se
deplasează în interiorul comunităţii şi de Regulamentul (CEE) nr. 574/72 privind aplicarea
Regulamentului nr. 1408, acte normative comunitare care prevăd:

15
www.cnpas.org – pagina oficială al Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, capitolul
Integrare Europeană
16
Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicat în MO nr. 140
din 1 aprilie 2000 - cu modificările ulterioare

46
 Determinarea legislaţiei aplicabile, astfel încât o persoana să nu fie supusă, în acelaşi timp,
mai multor legislaţii de securitate socială sau, dimpotrivă, să nu facă obiectul nici-unei
legislaţii;
Astfel, în cazul persoanelor salariate care desfăşoară activităţi profesionale în baza unui
contract de muncă încheiat cu un angajator dintr-un alt stat membru, în România având
suspendate raporturile de muncă, regulamentele comunitare prevăd obligativitatea asigurării în
statul în care persoana salariata lucrează (potrivit principiului lex loci laboris). Plata
contribuţiilor de asigurări sociale va fi făcută conform legislaţiei statului pe teritoriul căruia se
afla noul loc de muncă, de către angajatorul respectiv, dar nu exista posibilitatea virării acestor
contribuţii la bugetul de asigurări sociale din România.
Una dintre cele mai importante excepţii de la aplicarea acestui principiu general este
detaşarea. Nu trebuie confundată detaşarea prevăzută în legislaţia muncii din România cu cea
reglementata prin aplicarea principiilor comunitare referitoare la asigurarea în sistemul de
securitate socială.
Pentru persoanele care lucrează în Uniunea Europeană în calitate de persoană detaşată, în
contul unui angajator din România, calitatea de asigurat al sistemului public de pensii din
România se dovedeşte cu formularul E 101 RO, denumit Certificat privind legislaţia
aplicabilă, emis de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, la cererea
angajatorului din România. Condiţiile necesare emiterii formularului se refera la păstrarea
raporturilor de subordonare cu angajatorul din România (dovedita de existenta unui contract de
muncă încheiat cu acesta), activitatea trebuie să fie clar determinata din punctul de vedere al
acţiunilor ce trebuie realizate şi al duratei acestora, să existe obligaţia angajatorului roman de a
plăti drepturile salariale ale lucrătorului detaşat, chiar dacă plata efectivă o realizează angajatorul
din statul de ocupare etc.
Persoanele care doresc să lucreze într-un stat comunitar, fără să fie angajaţi a unei firme
din România , la angajare în această ţară trebuie să prezinte un formular standardizat denumit
FORMULAR DE NOTIFICARE A RESPINGERII CERERII DE EMITERE A
FORMULARULUI E 101. Prin intermediul acestui formular se atestă faptul că persoanele
interesate care urmează să desfăşoare activităţi sezoniere pe teritoriul unui stat membru, nu sunt
asigurate în sistemul de securitate social din România.
Ca urmare a înţelegerilor convenite cu Ministerul Federal al Muncii şi Problemelor
Sociale al Republicii Federale Germane, competenţa emiterii formularelor de negare E 101 a fost
transferată caselor teritoriale de pensii . Acest formulat ( Anexa nr. ) este bilingv, româno-

47
german, din care rezultă că este respectat principiul unicităţii legislaţiei de securitate social
aplicată lucrătorului migrant17.
Analizând activitatea Casei Judeţene de Pensii Covasna în acest sens, am constatat că în
cursul anului 2007 un număr de 36 de persoane , doritoare să desfăşoare munci sezoniere în
Germania, s-au adresat instituţiei noastre în vederea emiterii formularului de notificare a
respingerii cererii de emitere a formularului E 10118. ( Anexa nr.)
În cazul acestor persoane am verificat dacă sunt asiguraţi ai sistemului de securitate
socială din România şi am procedat la emiterea negaţiei când era cazul. Am avut trei situaţii în
care persoanele cu toate că au declarat că nu desfăşoară pe teritoriul României o activitate
salarială sau una profesională pentru care este obligator asigurarea în sistemul public, au fost
găsiţi cu raporturi de muncă fie în alt judeţ fie au beneficiat de plata unor drepturi din bugetul
asigurărilor pentru şomaj. În cazul celor trei persoane am emis adrese de atenţionare şi am
refuzat emiterea formularelor solicitate cu motivarea temeinică a refuzului.

4.4. Activitatea de emitere a Formularului E 121

Formularul E 121 se numeşte “ATESTAT pentru înscrierea titularilor de pensie sau de


rentă sau a membrilor familiilor acestora şi pentru urmărirea dosarelor”. Acest formular este
întocmit pentru a permite atât titularului de pensie cât şi membrilor familiei acestuia, fie că îşi
are sau nu reşedinţa împreună cu acesta, să beneficieze de prestaţiile în natură de asigurare de
sănătate, maternitate, acordate în contul instituţiei competente, de către instituţia din locul de
reşedinţă, în conformitate cu prevederile legislaţiei care se aplică.
Casa judeţeană de pensii emite aceste formulare la cererea pensionarilor sau la cererea
unei instituţii de sănătate din statul membru în care pensionarul român şi-a stabilit reşedinţa.
Instituţia debitoare a pensiei completează acele paragrafe din partea (A) a formularului,, care
atestă calitatea de pensionar a solicitantului. Casa de pensii ţine evidenţa în baza de date a
persoanelor titulare de pensii care se mută pe teritoriul unui alt stat membru.
Formularul este eliberat fără limită de valabilitate pentru pensionarii aflaţi în evidenţa
noastră. Formularul este transmis apoi Caselor judeţene de sănătate din raza ultimului domiciliu
avut în România în vederea completării părţii (A) a formularului. Formularul astfel completat de
către Casa de pensii şi Casa de asigurări de sănătate ajunge la Instituţia sanitară din locul de
reşedinţă a pensionarului. De obicei aceste instituţii sunt Casele de asigurări de sănătate din
statele membre. Instituţia de la locul de reşedinţă completează partea (B), prin care se precizează
17
www.cnpas.org – pagina oficială al Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, capitolul
Integrare Europeană
18
Registrul unic de înregistrare a cererilor intrate la Casa judeţeană de Pensii Covasna – Sf. Gheorghe, 2007

48
că aceasta a efectuat înscrierea persoanelor interesate. Persoanele astfel înscrise beneficiază de
prestaţii sanitare în natură (consultaţii medicale, operaţii, medicamente, etc) similar pensionarilor
din statul de reşedinţă.
Atunci când pensionarul încetează de a mai avea un drept de pensie (deces, schimbare de
situaţie) instituţia care a eliberat formularul E 121 îl anulează folosind formularul E 108.
Formularul E 121 generează o rambursare forfetară, cheltuielile generate de prestaţiile de
sănătate acordate unui pensionar român într-un statul membru, sunt rambursate la Casa
judeţeană de sănătate a ultimului loc de domiciliu în România, respective instituţia care a
completat şi semnat partea (A) a formularului.
Casa Judeţeană de Pensii Covasna în cursul anului 2007 a emis 45 de formulare E 121,
atestând astfel calitatea de pensionar a solicitanţilor care şi-au schimbat domiciliul într-un alt stat
membru19.
Majoritatea formularelor E 121 emise au fost pentru pensionarii care şi-au mutat
reşedinţa în Ungaria, doar în 2 cazuri au avut reşedinţa în alt stat, respectiv în Franţa.
Acest lucru se poate explica cu faptul că părinţii bătrâni, pensionari în România, de frica
de a rămâne singuri la sfârşitul vieţii, îşi mută reşedinţa la copii care îşi desfăşoară activitatea
într-un alt stat. Cazul extrem întâlnit a fost a unei doamne în etate de 93 de ani care neavând pe
nimeni în România, şi-a vândut casa şi s-a mutat la nepoata să din Ungaria.

19
Registrul unic de înregistrare a cererilor intrate la Casa judeţeană de Pensii Covasna – Sf. Gheorghe, 2007

49
CAPITOLUL V.
CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Politica orientată către client pentru lucrătorii migranţi presupune adesea responsabilitate
mai multor organizaţii ( autorităţi de emigrare, instituţii de securitate socială, autorităţi fiscale,
organe judiciare, întreprinderi, etc.). Tratarea clienţilor care trăiesc în străinătate solicită adesea
servicii şi proceduri specializate, cum ar fi:
• asigurarea facilităţilor de traducere;
• permiterea unor perioade mai lungi pentru comunicare, etc.
Aplicarea legislaţiei privind coordonarea sistemelor de securitate socială reprezintă – în
fapt – o provocare la care trebuie să facem faţă, avem o serie de obligaţii asumate în calitate de
stat membru al Uniunii Europene.

50
BIBLIOGRAFIE

1. Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale,
publicat în MO nr. 140 din 1 aprilie 2000 - cu modificările ulterioare
2. Conf. Univ. Dr. Radu Stancu, Drept comunitar - suport de curs masterat
3. Instrumente legislative comunitare în domeniul protecţiei sociale - publicat cu sprijinul
Programului Consensus (PHARE) – Bucureşti, 1998
4. Registrul unic de înregistrare a cererilor intrate la Casa judeţeană de Pensii Covasna –
Sf. Gheorghe, 2007
5. *** www.cnpas.org – pagina oficială al Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de
Asigurări Sociale, capitolul Integrare Europeană
6. *** http://www.crj.ro/files/02 - Bază de date referitor la circulaţia persoanelor
7. *** http://www.infoeuropa.ro/jsp/page.jsp?cid=194&lid=1&id=218

51