Constantin Mateescu

J UR NAL
***
**
(1984-1989)
 © Editura Silviu Popescu
Toate drepturile asupra acestei ediţii şi asupra următoarelor
sunt rezervate Editurii Silviu Popescu.
Tipar: „Conphys” Râmnicu Vâlcea
Macheta şi tehnoredactare: Valentin Piţigoi

2
Constantin Mateescu

JU RNAL
***
**
(1984-1989)

Editura Silviu Popescu

3
Râmnicu Vâlcea – 2001

4
 1984
Duminică, 1 ianuarie
Petrecem revelionul în familie. Ţinem închis cu obstinaţie tele-
vizorul (programul, execrabil, abundă în elogii, pluguşoare, chiuituri,
urări sinistre). Încă o cuvântare a Şefului ratată. La 12 noaptea deschi-
dem o sticlă de şampanie. Pun muzică de Bach. Ne veselim în sărăcie
şi speranţe.

Luni, 2 ianuarie
Toată familia în Vişinilor. Masă mare. Mitru în formă proastă.
Se aude (întotdeauna e foarte bine informat) de o nouă „reformă” a
învăţământului. Profesorii cu diplomă de inginer vor trece cu dosarul
la fabrică, urmând ca orele la şcoală să fie retribuite pe ştatele de plată
ale întreprinderilor. O primă consecinţă (gravă) pentru mine: schimba-
rea directoarei, femeie foarte cumsecade. Petrecerea – modestă. De la
o vreme petrecerile noastre au devenit prilejuri de lamente. De altmin-
teri, viaţa – tot mai insuportabilă. Trăim cu spaima unui mâine îndoiel-
nic.

Miercuri, 4 ianuarie
Trec zilele (libere), nu întreprind nimic. Vizită la Cornelica, în
Negel, apoi la Casa Scriitorilor ca să-mi vizez carnetul. La casierie,
lume multă, e zi de plată a colaborărilor, literatorii aşteaptă în picioare
să le vină rândul (Paul Anghel, Manolescu, Emil Manu, Violeta Zam-
firescu). Nimic la librărie.
Prin centru. Mă opresc la Capşa. Localul – liniştit, 5-6 mese
ocupate, se vorbeşte în şoaptă. Ferestrele ce dau spre Cale acoperite cu

5
perdele groase. La o masă apropiată, un domn solemn – chelie şi mus-
taţă (aduce vag cu Ion Barbu) curtează o fată blondă, studentă, poate.
De partea cealaltă a străzii – Sărindarul şi spaţiul vrăjit în care, pe vre-
muri, un moş nebun, cu părul alb, vâlvoi, te îmbia să admiri pentru un
leu, printr-o lunetă, bolta înstelată.
Acasă, în fotoliu. Citesc filosofie presocratică (Anaximene,
Anaximandru).

Sâmbătă, 7 ianuarie
Început de gripă. Aspirină, ceaiuri fierbinţi. Stare de somno-
lenţă. Incapacitate de a încropi proiecte. E primul an din ultimele două
decenii când nu plec „să lucrez” în Vâlcea (sau aiurea, la Sovata).
Ne vizitează Hilohi cu soaţa. Bem un pahar de noul an. Discu-
ţiile noastre de altădată, vii, interesante, „nu se mai leagă”. De parcă
ne-am fi spus, cu timpul, tot ce aveam de spus, cuvintele, tocite, nu
mai exprimă decât banalitatea răului cotidian. Hulim regimul. Un fel
de defulare becisnică, neputincioasă.
„Mort à crédit”, împrumutată de la Ştefănescu. Acum câteva
zile, în standurile librăriilor, traducerea romanului în româneşte. Coin-
cidenţă!

Miercuri, 11 ianuarie
Ceva mai bine. Vegetez. Nu pot gândi. Telefonează directoarea,
sunt chemat la şcoală, le trebuie „un material”. Refuz. Le spun că sunt
bolnav (ceea ce e purul adevăr). Prudentă, directoarea nu insistă. De
altminteri, sunt sătul să fac materiale, referate, dări de seamă etc.
Sătul. Am slugărit destul în şcoală. Pot să mă dea afară. N-au decât.
Citesc Céline. Ciudată carte! Fascinantă.

Marţi, 17 ianuarie
Peste trei zile împlinesc o lună de când sunt în vacanţă. N-am
lucrat nimic. Această lungă inactivitate mă oboseşte îngrozitor. Trăiesc
în inerţie. Aştept o dezlegare. Aştept.
Pe bulevardele din centru. Soare. Cişmigiul – iarna. Ici-colo
câte un moş citindu-şi ziarul, moţăind pe o bancă. Un fotograf îşi
freacă mâinile îngheţate. N-are clienţi, e singur. Mă plimb o oră pe

6
aleile îngheţate. Ies din grădină tocmai de partea cealaltă, la Schitu
Măgureanu. Biserica pustie. Aprind o lumânare în strană.

Joi, 19 ianuarie
Reiau lectura „Cvartetelor din Alexandria” („Mountolive”). În
casă cald. N-am poftă să-mi fac planificările calendaristice. E îndelet-
nicirea cea mai dezgustătoare cu putinţă. Am sentimentul sportivului
de performanţă ajuns la vârsta când e silit să se retragă din activitatea
competiţională.
Vizită la doctorul Virgiliu Ştefănescu. Pe masă, cana cu cafea
fierbinte şi un păhărel cu vişinată. Îşi frânge mâinile, e în vervă.
Amintiri din „epoca pariziană” când a lucrat la marile spitale din Paris
(„Salpetrière”). Ucenicia la doctorul I. Cantacuzino, a cărui fotografie
înrămată e expusă pe un scrin din lemn sculptat. Mici aventuri senti-
mentale (în genul celor imaginate în „Autoportret cu bască”). Vorbeşte
repede, incontinent şi agitat. Simpatic. Atent la fiecare gest al meu.
Joc rolul de receptor fidel, de confident. Întreaga tinereţe a lui se
desfăşoară prin faţa mea în mici secvenţe cinematografice. E un spec-
tacol. Când dau să plec, proteste, rugăminţi de a trece cât mai des să-l
văd.
Acasă. Un frig cumplit prin toate mădularele. Citesc nuvele de
John Cheever. Beethoven (cvartete).

Duminică, 22 ianuarie
Veşti rele de la Hunedoara. Soacră-mea a paralizat azi-noapte.
Cornelia foarte afectată. Dă telefoane pentru suplinire, îşi pregăteşte o
valiză mică, o duc la gară. Copiii – înmărmuriţi. Bătrâna era în putere,
muncea, făcea gospodărie.
Aflu că la şcoală e furtună. Profesorii care predau tehnologie
au fost zvârliţi în întreprinderi. Nu se cunoaşte exact statutul lor
didactic. E o debandadă ruşinoasă. Panică. Nesiguranţă.
Vorbit cu Mitru. Ceva mai tonic. Mi-e drag de el. Prezenţa bolii
lui chinuitoare mă întristează. E printre ultimii mei prieteni rămaşi în
viaţă.

7
 Luni, 23 ianuarie
Telefonează Cornelia de la Hunedoara. Mama a trecut azi-
noapte în lumea celor drepţi. Poimâine plec la înmormântare.
Ore la şcoală. Atmosferă de mare tensiune. Douăzeci de profe-
sori trebuie să părăsească liceul în urma noului decret de lege. Adică,
jumătate din cadrele didactice. Pare incredibil! Stare de prostraţie
generală. O ură cruntă mocneşte liniştit în oameni. Orarul, programa
şcolii, planificările sunt date peste cap. Am sentimentul unui naufra-
giat ce a nimerit pe o insulă ostilă. Îl rog pe colonelul Seuchea să mă
suplinească două zile. Afară plouă cu găleata.

Miercuri, 25 ianuarie
Vreme urâtă, ploaie. Călătoresc spre Hunedoara cu Dan şi Nică
Ursuleanu. Compartimentul – rece. Oprim în câmp, întârziere mare.
Ajungem la Simeria la şase seara.
Apartamentul lui Fănică plin de lume, lume şi pe scări. Adevă-
rat pelerinaj. Abia pătrund în casă. Uzinari, vecini, figuri necunoscute.
În camera cea mică, bătrâna întinsă pe o masă, palidă. E de o frumu-
seţe stranie, cum n-a fost niciodată. Miros de ceară. Cornelia în mare
doliu, răvăşită. Se vorbeşte în şoaptă.
Suntem cazaţi la Gică, în blocul de alături. Casa ticsită. Tăifă-
suiesc cu frate-meu până la 2 noaptea. Necazurile lui: salariu mic,
şedinţe, tensiune, muncă de noapte, stupiditatea şefilor, Securitatea din
uzină. Indisciplina „oamenilor muncii”. La urma urmei, îi spun, de ce
ar fi oamenii disciplinaţi?

Joi, 26 ianuarie
Dimineaţa ies în oraş cu Dan. Vedem castelul. Oraşul – murdar,
mucegăit. Bilete la acceleratul de întoarcere acasă. Nimic de interes în
librărie.
Ceremonia funerară în casa lui Fănică. Slujbă lungă, după tipi-
cul vechi. Cortegiul pleacă apoi spre cimitir (cinci kilometri). Ninsoa-
re, lapoviţă. Pe drum, noroi până la gleznă (port pantofi). Fanfară mili-
tară. Opriri interminabile, sunt frânt de oboseală, ud până la piele. La
cimitir o nouă slujbă, oraţii. Sărmana soacră-mea, sunt sigur, nu şi-ar
fi dorit o asemenea înhumare istovitoare. La ora 15, prânz de pome-

8
nire la cantina Combinatului. O sută de persoane. Vulg. Serviciu stan-
dard, obişnuit la „întrunirile colegiale”: antreuri din belşug, fripturi,
salată, lichior (!) şi bere. La şase seara – acasă. Schimbăm cuvinte
triste. Biata Cornelia, cât e de distrusă! Bagajele, apoi la gară. Ne duce
Gică în Dacia lui hodorogită.

Vineri, 27 ianuarie
Cad, dimineaţa, la şcoală, pe ore multe. Apoi şedinţă. Mă întorc
acasă seara, zdrobit. Bun de nimic.
Colega mea, Doamna Clujeanu, l-a frecventat pe psihiatrul
Puiu, e om de treabă, zice, i-a dat concediu fără fasoane. Tot el i-a dat
recomandare pentru sanatoriul de la Predeal. N-am dispoziţie, însă, să
iau o hotărâre atât de importantă. Basculez.
Citesc în premieră Queffélec („Marea plecare”). Fad.

Luni, 30 ianuarie
Ore la şcoală. Cumpărături, la piaţă, cu Cornelia. Planificări
calendaristice. M-am hotărât să-mi iau concediu medical de miercuri.
Trec zilele degeaba. Trăiesc pe credit.
Mă delectez cu Psalmii după Dosoftei. Lectură încântătoare.
Notez pasaje, i le citesc lui Dan. Avea momente de mare inspiraţie,
bătrânul...

Marţi, 31 ianuarie
Îmi iau inima în dinţi şi abordez „Laboratorul de sănătate
mintală” de pe Sf. Constantin. Primit de doctorul Puiu cu un neaştep-
tat entuziasm. Îmi scot paltonul. A citit „Autoportret cu bască”, mă
acoperă de laude şi asigurări „de sprijin”. Îmi dă, într-adevăr, concediu
9 zile, cu o prelungire de încă 6 şi recomandare de internare, în
continuare, la sanatoriul din Predeal. După încheierea formalităţilor
(concediu, reţete), mă ţine încă o oră la taclale. Îl interesează „cum am
scris romanul”, dacă i-am cunoscut aievea pe eroi, cine e în realitate
pictorul, când am văzut Parisul („Chiar nu aţi fost acolo?”) şi altele.
Cultura doctorului – discutabilă. Mărturiseşte că e în comisia de pen-
sionare pe sector. Ne despărţim „mari prieteni”. Se pare că Dumnezeu
mi-a dat o şansă.

9
 „Melmoth rătăcitorul” de Maturin. Roman de „serie neagră”,
scris cu mână sigură şi o eleganţă franţuzească.

Miercuri, 1 februarie
Pierd două ore la Miliţie (în Mărăşeşti) ca să obţin o hârtiuţă
ce-mi conferă dreptul să folosesc maşina de scris pe care o am de zece
ani. Suntem ţinuţi în frig, într-o încăpere aglomerată, cu ciment pe jos.
Bat declaraţia de zece ori (!) şi două texte idioate despre marasmul
economiei ţărilor occidentale. Ce mizerie!
Cornelia face pomenire la Ghencea pentru tanti Aglăiţa. Nin-
soare, ger cumplit. Un preot cu obrajii vineţi citeşte în grabă texte
dintr-o carte jerpelită. Opt-zece persoane (familia şi doamna Smadu,
vecina de la demisol). Puhoi de cerşetoare cu sacoşe pline. Trec corbi,
în roată, deasupra cimitirului. Nefericit spectacol!
Citesc, din curiozitate, proze de Dongorozi (profesorul lui Mi-
tru de la colegiul „Carol” din Craiova). Prolix. O schiţă („Cum s-a
despărţit tanti Veronica”) – notabilă.

Sâmbătă, 4 februarie
Gripă. Febră mare. Ca simptomatologie repet viroza de la
Delhi. Antibiotice. Citesc, între puseuri de temperatură, cartea lui
Zimmer despre India, excelentă. Telefoane repetate de la Mitru, îngri-
jorat.

Miercuri, 8 februarie
Ieri, prima zi când m-am sculat din pat (un sfert de oră). Ameţit
de boală. A trecut Duci să mă vadă. E optimist, ca întotdeauna, mă
încurajează. Cornelia mi-a prelungit concediul de boală, la Puiu, cu
şapte zile (astenie). Promite să mă ajute mai departe.
Parcurg „Jurnalul” lui Rebreanu (volumul întâi). La 14 ani, pa-
ralizat la pat de un reumatism anchilozant, descurajat, pierdut, citeam
pentru întâia oară o carte de Rebreanu („Ion”). Eram extaziat. Îmi
amintesc şi astăzi mirosul cărţii, miros ciudat, de mucegai. Rebreanu
se află încorporat, cumva, în destinul meu.

10
 Vineri, 10 februarie
La pat, în continuare. Opt zile de nesfârşit calvar. „Jurnalul” lui
Rebreanu. Mă simt apropiat de el în neistovita încrâncenare de a scrie.
Am sentimentul, adesea, că-mi calchiază gândurile, că scrie folosin-
du-se de mâna mea. În schimb, maestrul mult mai ambiţios ca mine:
dorinţa de a domina, de a conduce, de a parveni pe scena vieţii sociale
(evidentă în fiecare rând pe care-l scrie).
Telefonează Mitru. A lucrat de dimineaţă până seara cu redac-
tora de la „Junimea” pentru definitivarea cărţii („Făt Frumos”). Epui-
zat dar fericit. E ultimul său text netipărit. „De-acuma pot să mor” îmi
zice, şi simt în vocea lui un tremur sincer, ca o rugăciune spusă pe
întuneric.

Duminică, 12 februarie
Acest concediu – plin de ghinioane, de boli, de suferinţe. Azi-
noapte criză de rinichi. Cinci ore disperate, de zbucium. Chemat Sal-
varea, mi s-au făcut injecţii. Spre dimineaţă – mântuirea. Stare de
prostraţie. Realmente am crezut că gata, s-a sfârşit.
Afară – viscol. Vânt în rafale. Zăpadă până sub ferestre.
Mă gândesc să „renovez” „Walhalla”. Să o scriu din nou. O
recitesc, nu-mi place. Pasaje derizorii, dar şi rânduri scrise cu mare
siguranţă. Inactivitatea îndelungată, prelungită mă sfâşie, îmi dă fri-
soane.

Miercuri, 15 februarie
Ger cumplit. Nu izbutim să facem cald în casă, s-a micşorat
sensibil presiunea gazului metan. Drum prin nămeţi în strada Sf.
Constantin. Doctorul Puiu, amabil, îmi potriveşte scaunul. Taclale. Îmi
dă recomandare pentru spitalul „Dr. Marinescu”. În ceea ce priveşte
pensionarea, problema, îmi spune, e mult mai dificilă. Nu am sufi-
ciente „probe” pentru a convinge o comisie (foarte severă, mă asigu-
ră). Descurajat. La întoarcere, popas într-un local din Piaţă. Cer o ca-
fea. Mă aflu prin preajma plăcintăriei lui Mitică Iogu, vărul maică-mi,
pe Văcăreşti, unde mâncam, pe vremuri, cataifuri preparate după
reţeta fermecată a Coanei Miţa.

11
 Delectare cu „D’un château l’autre”, împrumutată de la docto-
rul Virgiliu Ştefănescu.

Joi, 16 februarie
Se pare că viitorul (apropiat) începe să se limpezească. Drum
până la „Dispensarul” spitalului „Gh. Marinescu”, în Berceni. Mă
vede un doctor Budileanu. Civilitate, purtare excelentă, prevenitoare.
Îmi face formele de internare. Sunt dat apoi în grija doctorului
Rizescu (un fel de „medic de salon”) ce-mi întocmeşte fişa. Scurt
interogatoriu: oboseală, cefalee, insomnie, spaime (la urma urmei cine
n-are spaime astăzi?). Medicul – de o urbanitate ireproşabilă. Se
creează între noi un soi de înţelegere secretă, mă aflu, îmi dau seama,
pe un teren minat, orice greşeală poate compromite totul. „Doriţi o
internare la sanatoriul din Predeal?” mă întreabă. Bineînţeles, îi spun.
Surâde. Rămâne ca marţea viitoare „comisia” să hotărască dacă plec
sau nu (există peste tot comisii). Ies. Dispensarul se află într-un
cuartal de locuinţe. Covoare, copii jucându-se cu mingea, rufe pe
balcoane, tomberoane urât mirositoare. Iau troleibuzul. Stare de
imbecilă fericire.
Citesc „Corespondenţa” lui Joyce. Agreabilă (şi foarte instruc-
tivă).

Sâmbătă, 18 februarie
Frig, viscol. Baricadat în casă. Mă îndeletnicesc cu „Baude-
laire” de Sartre. Gândirea sartriană mă irită. E omul cu care n-aş putea
fi prieten.
I-a apărut „semnalul” Adei Orleanu. E fericită, jubilează. Îl
aştepta de atâta vreme! Ne pofteşte săptămâna viitoare în Frumoasă.
Primesc din Râmnic invitaţia de a face parte din societatea culturală
„Anton Pann”. Statutul societăţii prevede, între altele, că membrii sunt
datori (cu litere aldine) să răspundă la toate sarcinile încredinţate de
biroul de conducere. Ca la Partid. Fireşte, nu răspund la invitaţie.

Luni, 20 februarie
Zi „de staţionar”. Mă vede doctorul Rizescu. Amabil. „Cum vă
simţiţi?” întreabă. Îmi dă o nouă raţie de medicamente pe care, fireşte,

12
le arunc, nu fără oarecare vinovată remuşcare. Există în comportarea
medicilor de aici o incredibilă umanitate pe care n-am mai întâlnit-o în
nici unul din stabilimentele de sănătate frecventate.
Citesc pentru menţinerea „în formă” „Swan” de Proust (30 de
ani de la lectura „princeps”). Muzică de Mozart.

Miercuri, 22 februarie
Dezgheţ. Băltoace. Mizerie pe trotuare. Iau troleibuzul, într-o
oră sunt în Berceni. Cărarea spre „Staţionar” mi-a devenit familiară.
Rizescu îmi dă drajeuri pe încă cinci zile. Îi spun că de alaltăieri simt
o stranie apăsare pe tâmple, un fel de presiune însoţită de vertij. „Oh,
face doctorul, fiţi liniştit, e o reacţie tipică la tratament...”. În ceea ce
priveşte sanatoriul din Predeal, trebuie să mai aştept, asta e situaţia,
n-au locuri momentan, se vor elibera, probabil, paturi, după 1 martie.
Vizită la doctorul Virgiliu Ştefănescu. E în dispoziţie proastă.
Suferă de cord. Schimbările de vreme îl demolează. „Şi cât staţi la
Predeal?” mă întreabă cu o uşoară panică în glas.

Sâmbătă, 25 februarie
Timp splendid, soare. Starea de uşoară ameţeală persistă, ac-
centuându-se spre seară. Deprimare. Telefonează Mitru, e îngrijorat,
se plânge că circa de miliţie nu i-a eliberat, deşi a trecut destulă
vreme, permisul de folosire a maşinii Remington, pe care o are de pe
când scria „Legendele Olimpului”. Ce-ar fi să mi-o reţină? Ce se face
el fără maşină? Încerc să-l liniştesc, degeaba. O ţine una, că trebuie să
se fi întâmplat ceva, că e vorba, sigur, de o imixtiune insidioasă a
Securităţii.
Vizita lui Duci şi Milică. Licitaţie până la 12 noaptea.

Luni, 27 februarie
Drum la spital (cu Trabi). Rizescu îmi dă certificat de boală pe
februarie. Şanse de a fi primit în sanatoriu încă incerte, nu sunt locuri.
„Poimâine, poate o să aveţi o veste bună”, îmi spune. Situaţie jenantă,
dacă nu umilitoare. De când s-au interzis concediile fără plată (ce
inepţie!) mă aflu într-o stare de echilibru instabil. Mă simt debusolat.

13
Am sentimentul că cercul se închide. Că mă sufoc. Că nu există cale
de salvare.
Ploaie de toamnă, rece, sâcâitoare. Stres. Doina Gavrilă îmi pa-
sează mie sarcina de a „scoate” de la Cioculescu referatul (pentru
„Filimon”). Dar nu-l cunosc pe Cioculescu. Pe urmă, nu e de demnita-
tea scriitorilor de a negocia cu referenţii. Insistă, susţine că sugestia a
venit „de sus”, de la conducere. Îi spun că îmi retrag volumul de la
Editură.

Miercuri, 29 februarie
Sunt anunţat de dispensar că sanatoriul din Predeal mi-a dat
O.K.-ul începând de vineri. Agitaţie în casă. Emoţie, fireşte. Nu am
idee de condiţiile de sanatorizare din Predeal. Plec în necunoscut. Pro-
blema principală e dacă voi putea să scriu sau nu. Apoi, cu câţi „co-
legi” voi sta în cameră. Doamna Clujeanu, care a fost acolo, nu-mi
poate da relaţii, lipseşte din şcoală de o săptămână.
Trec pe la Puiu, îi spun că plec. Mă lasă să înţeleg că nu-mi
mai dă concediu la întoarcere. Că îmi va da din nou abia la anul. Psi-
hiatria, după cum se vede, nu mă ajută la pensionare. Trebuie căutată
altă pistă.
Îmi fac bagajele. Nervozitate. Telefonez la Mitru, îmi dă curaj.
Cornelia – îngrijorată ca şi mine. Imaginez scenarii, croiesc fantasme.
Noaptea, citesc pasaje, la întâmplare, din Camus.

********************************************************

Joi, 29 martie
Sosesc în Bucureşti la ora 13. Despachetarea. Primul inconve-
nient: din cauza demolărilor din zona Rond, comodul autobuz 132, cu
care merg la şcoală (şi la gară) şi-a schimbat traseul. Vecinii speriaţi
de spectrul sistematizării. Psihoză.
Scrisoare de la Tică, din New York. Apreciază „de sus” „Auto-
portretul”. A publicat trei cărţi, mi le va expedia „cu prima poştă”.
Speră să ne vedem (!). Demenţa lui cuminte evoluează. A devenit
alcoolic. Bea noaptea, ziua doarme. E paznic la o sinagogă din centrul
New York-ului. Cât adevăr, câtă paradă?

14
 Reintru în viaţă după coşmarul din Predeal. Dau telefoane.
Ciudată senzaţie de înstrăinare. Îmi scrie Gigi Anca, se întoarce în
ţară. L-au doborât singurătatea, clima.

Vineri, 30 martie
La Fond, pe strada Nuferilor. Depun chitanţele cu cheltuielile
de la Predeal, mici şanse să fie onorate, n-am trecere la Iancu.
Înghesuială în antecamera lui Bălăiţă. Bădilă îmi spune cu tonul ei
misterios că reorganizarea editurilor e iminentă. Ne aşteaptă vremuri
şi mai grele. Îmi face cunoştinţă cu Nedelciu, care aduce în spinare
pachete mari de cărţi de la subsolul Editurii. Tip fair, impresie plăcută.
Prin Bucureşti, în plină primăvară. Trec pe la Puiu. Afabil, pus
pe vorbă. „Aţi reuşit să scrieţi?” mă întreabă printre altele. Îi spun că
nu (e adevărul gol-goluţ).

Sâmbătă, 31 martie
Trei ore la „Panduri” ca să mă vadă Momiceanu. Mi-a spus că
piatra pe care am eliminat-o la Predeal e de natură să explice colicele
renale şi hematuria care m-au chinuit în ultimele luni. Trebuie să mă
îngrijesc în continuare („Nu vă lăsaţi!”). Îmi prescrie cură zece ani la
rând la Olăneşti sau Căciulata (vara) şi control radiologic. N-a dat nici
o atenţie calculului pe care i-l adusesem ca pe un trofeu înfăşurat în-
tr-o batistă. Foarte emoţionat, în schimb, de albumul Luchian pe care
l-am găsit prin tainiţele ascunse ale bibliotecii.
Telefonat lui Hinoveanu. „Balul” continuă să zacă în tipogra-
fie, e lipsă de hârtie (!). Speranţe să le vină în trimestrul II. Mă aco-
peră, în schimb, cu laude: cartea e una dintre cele mai importante
creaţii ale prozei noastre, îi apreciază stilul, compoziţia. Ce mai
încolo, sunt un maestru, un mare scriitor contemporan. Aş fi preferat,
în locul frazelor encomiastice, să-mi publice discret romanul. Dacă se
desfiinţează Editura (cum se aude), rămân cu vorbele lui Hinoveanu,
prea puţin compensatoare.
Dureri de cap după-amiaza. Cornelia mă îndeamnă să plec o
săptămână la Râmnic. Vorbit cu Tamaş, promite să mă găzduiască în
camera de oaspeţi a „Arhivelor”, îmi pune la dispoziţie sala de lectură.

15
Nehotărât. Până poimâine trebuie să mă decid ce fac cu zilele (puţine)
ce mi-au rămas la dispoziţie.

Luni, 2 aprilie
Renunţ la Râmnic. Drum la „Arhive” pe bulevardul Elisabeta,
îmi reînoiesc permisul de intrare (cu o adeverinţă de la Uniunea
Scriitorilor). Îmi scot din fişier o listă de familii cu blazon, a căror
corespondenţă intenţionez să o consult. În sala de lectură s-au pus
ecrane prin care se urmăreşte (de nu se ştie unde) activitatea cititorilor.
A început în cartier degringolada demolărilor. Suntem amenin-
ţaţi cu evacuarea iminentă. Vecinii în panică. Tramvaiele de pe Coşbuc
au încetat să circule. Oraşul pare că a fost secţionat în două. Pe faţa
oamenilor de pe stradă se citeşte disperarea.
Aflu de la Mitru că editurile nu mai plătesc tirajul al doilea. Ce
infamie! Tocmai acum când „Balul” primise un tiraj „de masă”...
Citesc „Jurnalul de la Păltiniş” de Liiceanu. Lectură delecta-
bilă.

Miercuri, 4 aprilie
Merg la „Arhive”. Drumul până în Unirii (un kilometru) îl fac
pe jos. Un val imens de oameni inundă bulevardul G. Coşbuc, majori-
tatea pietonilor venind tocmai din Rahova. Toţi necăjiţi, formând un
lung cortegiu al suferinţei. Primejdia demolării s-a întins până la Rond
ca o plagă infectată.
Iau din arhive corespondenţa Cellei Delavrancea cu regina
Maria. Trei ore de lectură. Din păcate, condeiul Cellei, atât de sprinten
în scrisorile pe care i le expedia lui Filip, coboară într-un stil protoco-
lar, encomiastic. Ici-colo câte o informaţie picantă. Timp pierdut.
Vizită lui Mitru, în Vişinilor. Mă primeşte, ca de obicei, în
camera de lucru. Discuţia lâncezeşte. Rapiditatea cu care cade bunul
meu prieten mă întristează. Anxietate, temeri, boală. Propun să i-l
aduc pe doctorul Dan Hociotă, ezită, şi-a pierdut încrederea în medici.
„Nu e greu să facem un lucru, e greu să ne punem în starea de
a-l face” (Brâncuşi). O bună parte a vieţii mi-am risipit-o „ca să mă
pun în starea de a face”.

16
 Vineri, 6 aprilie
Mitru: s-a stins din viaţă, la Spitalul de urgenţă, Virgil Cariano-
pol. Poetul îşi presimţise moartea. Ştia. Cu luni în urmă, îmi spunea
(cu toată seriozitatea) că „se duce”. Mitru – teribil de impresionat.
Plânge un timp la telefon apoi închide.
Plimbare cu Cornelia printre dărâmăturile de la Antim. Se pre-
figurează un mare bulevard ce pleacă de la intersecţia Pandurilor cu
Calea „13 Septembrie” şi coboară până la Coşbuc. Frumoasa biserică
(din cărămidă aparentă) Niţă Stere, reper al drumurilor tinereţii mele –
demolată. Se spune că muncitorii au refuzat să dea cu târnăcopul în
zidurile sfinte ale lăcaşului şi astfel sacrilegiul s-a făptuit cu sprijinul
ostaşilor în termen.
Arhiva reginei Maria mult mai puţin spectaculoasă decât mă
aşteptam. Parcurg scrisorile prinţului Barbu Ştirbei către Regină. Insul
– complet lipsit de harul „povestirii”. Epistolele, terne, au vocea co-
municatelor de presă. Omul e genul politicianului abil, suficient, slu-
garnic. Abandonez.

Duminică, 8 aprilie
Cinci ore stagiu la „Arhive”. Telefonează Dinu, fostul meu co-
leg de facultate, director al liceului din Roşiori. Se mândreşte, zice, cu
faptul că mi-a fost coleg! Problema lui... Rezolv corespondenţă, citesc
revistele „restante”. Excelent poemul lui M. Mincu din „Luceafărul”
despre Nichita.
Cornelia – pleacă la Dorohoi pentru succesiune. Singur cu
copiii. Discuţie „aspră” cu Ancuţa. E nemulţumită de prestaţia mea de
tată. Sinceritatea ei mă emoţionează. Realizez pentru întâia oară că am
ratat ca tată. Noaptea – insomnie.

Marţi, 10 aprilie
Înmormântarea lui Virgil Carianopol. Zi ploioasă, rece. Cere-
monia – în capela de la Belu. Lăcaşul plin, bătrâni. Un grup de cra-
ioveni sosiţi cu microbuzul din Bănie. Printre participanţi – Gh. Bul-
găr, Al. Raicu, Hinoveanu, N. Dragoş, Traian Iancu şi cioclii de servi-
ciu ai Uniunii. Trei preoţi. Din partea scriitorilor vorbeşte Nicu Filip
(deşi Fulga, prezent la înmormântare, ar fi fost mai nimerit). Mai iau

17
cuvântul Ilarie, Emil Manu, Dinu Ianculescu (citeşte versuri de Caria-
nopol), Pascu (citeşte propriile-i versuri!), Virginia Carianopol şi
câţiva moşnegi pe care nu-i cunosc. Apoi, afară. Plouă. Figura lui
Carianopol, palidă, slăbită. Scurtă slujbă de înmormântare. Hino-
veanu, care se potriveşte lângă mine, mă asigură că „Balul” e în planul
tipografiei pe trimestrul doi. Se ţine scai de Nicolae Dragoş, pe care îl
numeşte, cu o sfiită admiraţie, „demnitar”. După ceremonie, mulţimea
se risipeşte repede pe aleile înnămolite ale cimitirului. Rămân o clipă
lângă mormântul veşted al lui Eminescu.
Lazăr mă vesteşte de la Râmnic că Venerica Pătru e noul prim-
secretar la Vâlcea. Din pricina precipitării evenimentelor locale, întâl-
nirea cu scriitorii Vâlcii e amânată pentru luna mai.

Miercuri, 11 aprilie
La 6 dimineaţa sunt pe aeroportul Otopeni cu Nana şi Rodica.
Dar avionul întârzie trei ore. Anca, zănatic, tras la faţă, slab, uşor îm-
bătrânit. Ne îmbrăţişăm. Bagaje multe. Îi duc acasă cu Trabantul.
Stăm la taclale, cafea de India. Gigi e doldora de planuri fanteziste.
Până una alta trebuie să-şi găsească o slujbă.
Telefonează Cornelia de la Dorohoi, a încheiat succesiunea,
mâine se întoarce. Bat la maşină scrisorile extrase din arhivele Regi-
nei. Pagini interesante, pagini moarte. Seara, discuţie cu Tamaş. În
Râmnic, ger cumplit. E bine, zice, că n-am venit la lucru, în sala de
lectură sunt numai 10 grade!
Vizita colonelului Seuchea. Îmi restituie materialele împrumu-
tate (cărţi, manuale, planificări calendaristice) şi mă pune la curent cu
„lecţiile”. Apropierea zilei când voi intra la clasă îmi dă frisoane.
Seuchea, mic de statură (tip „mignon”), simpatic, agreabil. A predat
două decenii la Academia Militară. Se ocupă acum cu educaţia nepoa-
tei şi cultivarea unui teren în cartierul Cotroceni, pe care i l-a închiriat
municipalitatea. Creşte găini, curcani, iepuri de casă. Întoarcerea la
uneltele străbune.

18
 Sâmbătă, 14 aprilie
Vremea începe să se încălzească. Azi – ultima zi de „scormo-
nire” a arhivelor. O mare parte din „fonduri” nu se dă la sală fiindcă
materialele „nu sunt lucrate”.
Cozi lungi, şerpuitoare, la benzină, nu pot să-mi umplu rezer-
vorul. De altminteri, lipsuri peste tot. Nu se găseşte nimic, dar absolut
nimic, totul se cumpără prin intervenţii („cunoştinţe”) sau pierdere de
timp umilitoare.
Vizită, cu Cornelia, la familia Panaite. Benchetuim până la 12
noaptea. „Anastasia”, la „video”, poveste despre tribulaţiile unei prin-
ţese, refugiată în Franţa, după revoluţia rusă. Silviu ne povesteşte
anecdote din vânătorile „regale” ale Şefului. Întâlnesc la el un medic
neurolog care mă asigură că drumul pensionării nu e atât de lung şi
nici atât de greu pe cât se spune. Îmi trebuie răbdare. Formula: „trimi-
terea” de la Laboratorul de sănătate mintală (Puiu), o internare la
Meiu (două luni), apoi propunerea pentru pensionare. Cheia
succesului, susţine, e Puiu. Lucrurile, cred, nu stau precum le
înfăţişează doctorul.
„Cléa” de Durrel, inferioară celorlalte trei romane ale „Cvarte-
tului”. Se simte oboseala, devin supărătoare repetiţiile. Plictiseală.

Luni, 16 aprilie
Săptămâna Mare. Şi prima zi de şcoală (după o îndelungată
pauză). Încerc să intru în ritmul infernal al şcolii. Trei ore coadă la
benzină (cu noroc). La Râmnic, pentru un „plin” se pierd trei zile. Şo-
ferii – excedaţi, hulesc regimul (sotto voce). În fiecare zi se adună mo-
tive de suferinţă şi revoltă.
Descindere la Editura „Sport-Turism”. Îi văd pe Damirescu,
Florentin Popescu, Nicolae Ioana. Doina Gavrilă n-a recuperat
volumul (şi referatul) de la Cioculescu. Nervozitate, schimb neplăcut
de vorbe. Îmi spune că figurez în planul de „predări” (alt plan!) pe
luna august. „N-aţi vrea să vă uitaţi pe nişte versuri compuse de bă-
iatul meu?” îmi zice.
Se fac lucrări de amenajare a parcului din Rond, distrus cu un
an în urmă pentru instalarea linilor de tramvai. Speranţe (palide) că nu

19
ne va atinge demolarea. Trăim de azi pe mâine, într-o ceţoasă incerti-
tudine.
Miercuri, 18 aprilie
Cinci ore la policlinica Spitalului municipal ca să o introduc la
doctorul Denischi pe soţia lui Gh. Cârstea. Biata femeie şi-a fracturat
piciorul, e debusolată. Un coridor murdar, înghesuială. Agresivitatea
asistentelor. Cu un pachet de Kent scăpam în cinci minute, dar n-am
deprinderea să dau bacşişuri. În fine, o vede. Îi recomandă fizioterapie
şi răbdare.
Ore, la şcoală, istovitoare. Frig în clase. Durere în articulaţii.
Telefonat Gavrilă, a fost la Cioculescu, care i-a dat, în fine, referatul.
E „pozitiv”, susţine. Scris neglijent, pe file rupte dintr-un blocnotes.
Dar ce contează? Mă roagă să-i compun o „prezentare” a cărţii pentru
Centrala Editorială, care citeşte acum, volumele, înainte de plecarea la
tipar. Din nou cenzură instituţionalizată!
Frig, frânt de oboseală. Bach (concerte brandeburgice) până la
2 noaptea.

Sâmbătă, 21 aprilie
Sâmbăta Mare. Telefonează Boiceştii, Cae e bolnav, nu pot
veni la noi de Paşti. Dezamăgire. Cornelia pregătise bucătărie de
regim.
Drum prin oraş, apoi la „Sport-Turism”. Îi dau Doinei Gavrilă
„prezentarea”, o citeşte, e bună, zice. Îmi pune în faţă un teanc de file
cu versurile lui Răzvan (naive, dar nu lipsite de fior). E în toane rele,
pornită pe bârfeală. Dicu, zice, e senil, directorul Constantinescu s-a
îndrăgostit de o tânără pe care a angajat-o secretară de redacţie. Edi-
tura e în derivă. Damirescu, depăşit de vârstă, nu mai face faţă muncii
redacţionale. Borda e bolnav de cord. Şi multe altele. Îi propun să
aduc în Editură un volum pentru colecţia „Cartea de vacanţă” (mă
gândesc la „Povestiri de adormit Ancuţa”). Da, zice, dar cartea nu
poate să apară mai devreme de 1987, oferta pentru colecţie e mare.
Umorul, cum se vede, prisoseşte, e de găsit pe toate drumurile, te şi
miri de ce trăim într-o atât de jalnică tristeţe.
Citesc cu emoţie referatul lui Cioculescu la „Nicolae Filimon”.
Maestrul arată că informarea se bazează pe fapte cunoscute (ceea ce e

20
drept), dar recunoaşte că volumul e scris „plăcut”, că organizarea
materialului e bine întocmită, ba chiar că titlurile capitolelor sunt inge-
nioase. Propune publicarea şi încheie: „Sunt de acord fără rezerve.”
Facem Învierea la Sf. Nicolae. Frig, lume multă. La întoarcere,
Cornelia întinde masă mare. Ouă roşii, veselie.

Duminică, 22 aprilie
Sărbătorim Sfintele Paşti împreună cu familia Mitru. Miel,
cozonaci. Petrecem cu măsură. Mitru, în formă bună, amintindu-şi de
anii tinereţii, când făcea gazetărie. Portret în acvaforte al lui Căli-
nescu, cu care a lucrat la „Naţiunea”.
După-amiază, cu Cornelia, în Slobozia. Bazil merge prin casă
(cu prudenţă), ba iese chiar pe stradă. Dificultăţi cu masticaţia. Vor-
beşte dificil şi uneori lipsit de logică. Îmi vine greu să-l văd, simt pen-
tru el o imensă milă irepresibilă.
Încet-încet sunt părăsit de prieteni. Cei pe care încă îi mai am
apar arareori apoi se dau la fund cu lunile. Se apropie bătrâneţea.
Soluţia: să învăţ să supravieţuiesc de unul singur.

Marţi, 24 aprilie
Cinci ore. Frig în şcoală. Mulţi copii absenţi din cauza sărbăto-
rilor de Paşti. Colegele aduc în cancelarie cozonac şi ouă roşii. Pe vre-
muri (cu cinsprezece ani în urmă) n-aveam curajul nici măcar să pro-
nunţăm cuvintele „Christos a înviat”. Oricum, progrese...
Virgiliu Ştefănescu-Drăgăneşti mă roagă să-i dau recomandare
pentru intrarea în Uniune. Fireşte, i-o dau. L-a pregătit pe Dan pentru
examenul de admitere în facultate. E de mirare că profesorul nu a tra-
dus decât trei cărţi într-o îndelungată activitate de anglist.
„Psycho” de Hitchcock la Cinematecă. Excelentă interpretarea
lui A. Perkins.

Joi, 26 aprilie
Ore la şcoală. Zile moarte. Plouă. O vizităm pe Cornelica. Um-
bre, umbre... Mi-am consumat aici o parte a tinereţii, cea mai fru-
moasă, poate. Prietenia cu Bebe Ogrezeanu, discuţiile peripatetice prin

21
parcuri, amorurile trecătoare, examenele, spaima de exmatriculare.
Moartea lui Stalin. Speranţele, de fiecare dată risipite.
Telefonează Şuşelescu. Ne invită, duminică, la nunta fiicei sale,
la restaurantul Lydo. Refuzăm. Cornelia e în doliu. Dezagrementul,
însă, constă în faptul că n-am haine. Aceasta e realitatea. N-am haine
de ieşit în lume. Tristă constatare (Milică, pe care l-au călcat deunăzi
hoţii, se plânge că i s-au furat zece costume!).
Scrisoare de la Baciu. Evocă discuţiile noastre de la sanatoriu,
„nebunii”, mica expoziţie din sala „culturală”, ne amintim de prieteni.
Mă roagă să-i răspund, e singur...

Vineri, 27 aprilie
Treburi la Fond (iau bani). Urc la etaj. Cornel Popescu singur
în birou. Dăm mâna. Nu-i face, evident, plăcere că mă vede. Îmi
spune, ocolit, că nu mai sunt în planul pe 1985. Să vin peste trei luni
când se discută planurile pe 1986. Problema tipăririi cărţilor – din ce
în ce mai dificilă. Lipsă de hârtie!
După-amiază cu copiii în Cotroceni (redacţia „Vieţii studen-
ţeşti”), unde e organizată o întâlnire a lui Ilie Balaci cu „admiratorii”.
În sală 20-25 de gură-cască. Ilie, ras proaspăt, îmbrăcat la patru ace
(costum, cravată). E prima oară când îl văd de aproape. Surâzător,
simpatic. E prezentat de doi redactori ai revistei. Participanţii, tineri,
pun întrebări tembele. Balaci răspunde calm, uşor ironic. Surprinzător,
face figură bună (ca fotbalist). La urmă, dă autografe publicului cu
generozitate. Pierdere de vreme.
„Focul fatidic” de Malle, film serios, cu un Maurice Ronet în
formă mare. De o stranie frumuseţe textul lui Drieu la Rochelle.

Luni, 30 aprilie
De serviciu la şcoală. Frig. Neavând de lucru, împrumut de la
bibliotecă „Ospătăria...” lui A. France. Dezamăgire. Lectura ce mă
entuziasmase la 20 de ani îmi pare astăzi fadă, irelevantă.
Ies în oraş. Burează. Pe jos până la librăria „Sadoveanu”.
Oraşul – împânzit de trupe de miliţie, şedinţă mare la „Polivalentă”.
Intru la „Ambasador”, cer o „Havană”. Femei trecând înfăşurate în
fulgarine. E o oarecare frumuseţe cinematografică în graba oamenilor

22
de pe stradă. Rămân un sfert de oră, plătesc. Se lasă seara. Luminile
firave ale bulevardului.
Telefonează Mitru. Speriat. Se zice (Costache Anton) că scrie-
rile pentru copii vor fi îndepărtate din dicţionare, enciclopedii etcetera.
E răvăşit. Îi spun că nu se poate, că literatura bună va rămâne,
indiferent cui îi este adresată. Degeaba. Nu acceptă nici un argument,
se vede deja ostracizat, eliminat din lumea scriitoricească. După –
dureri de cap îngrozitoare. Insomnie.

Marţi, 1 mai
Plec cu Cornelia la Bragadiru (Teleorman) în „weekend comu-
nist”, la invitaţia lui Corcodel, pe a cărui fată o pregăteşte Cornelia la
chimie pentru intrarea în facultate. Plouă, vreme câinoasă. Ajungem la
Corcodel la ora 10. Primire princiară. Peisaj bucolic. Comuna, răsă-
rită, arată ca o suburbie de oraş. Se întinde masă mare, îmbelşugată.
Se taie orătănii. Bem vin „de strugure”. Mă emoţionează atenţiile
celor doi ţărani, privirea lor sfiită, îndatoritoare, ce-mi aminteşte de
oamenii din Govora copilăriei mele.
Seara, pe „Corso”. Ploaia a încetat. Ies aburi din curţile înver-
zite ale sătenilor. Tineri şi tinere bragadirene se plimbă pe şosea după
un ritual balcanic, întâlnit şi în Râmnicul de odinioară. Sunt îmbrăcaţi
în straie de duminică, orăşeneşti. Se hârjonesc, fac glume. Pierdem o
oră la „oficiu” ca să telefonăm acasă. Ancuţa, care avea de dimineaţă
febră, se simte bine. S-a făcut frig. Ne întoarcem la „reşedinţa” Corco-
deilor odată cu căderea întunericului.

Miercuri, 2 mai
Timp rece. Cer noros. Ne repezim la Zimnicea. Văd portul, în
reconstrucţie. Un dig înalt de 25 de metri refuză contactul omului cu
apa. Trec vase mari, ruseşti, pe Dunăre. Oraşul e nou. Clădiri standar-
dizate. Ici-colo câte un bloc nelocuit, cu geamurile sparte. Atrag aten-
ţia poşta şi liceul construit de elveţieni după cutremur. În rest, pustie-
tate, praf roşu, bărăgan. Un vânt puternic aduce fiorul apropiat al flu-
viului.
Luăm prânzul în sânul familiei Corcodel. Dejun sardanapalic
(miel). Aceleaşi atenţii şi drăgălăşenii. Drum prin comună înainte de

23
plecare. Case gospodăreşti dar fără stil. Localnicii se ocupă în princi-
pal cu legumicultura. Ieşim din sat. Un colţ din lunca Dunării se în-
tinde până aici, cu vegetaţie săracă, de stepă. Găsesc la librărie „Poe-
zii” de Evtuşenko.
La cinci după-amiază suntem acasă. Când coborâm din Trabi,
ne întâlnim cu Nadia şi Bazil. Îi conducem cătinel până în Slobozia.
Bazil păşeşte cu oarecare greutate. Îmi spune că e emoţionat de modul
cum l-a încurajat Cornelia în momentele cele mai grele. Are reacţii şi
replici absolut normale. Vorbise ieri cu Brad la telefon. Citeşte. Mă
bucur că starea lui se ameliorează.
Telefonează Gigi. Se scuză că nu m-a felicitat de Paşti. Promite
că vine să mă vadă mâine.

Vineri, 4 mai
Colegul meu, Ştefan, a avut un accident, şi-a fracturat o mână,
mă roagă să-l suplinesc o vreme. E exact de ce n-aveam nevoie acum.
Munca la şcoală îmi ruinează sănătatea. Tot mai nervos, mai istovit.
Mai am cinci săptămâni de cursuri.
Termin de dactilografiat corespondenţa doamnei C. (de la
„Arhive”). 50 de pagini. Folositoare (poate) pentru tema „Fedrei”. Fac
tentativa de a lua benzină, zadarnic. Cozi imense, de 400-500 de
metri. Şoferii îşi părăsesc maşina la coadă şi revin a doua zi. Ce porcă-
rie inimaginabilă!

Sâmbătă, 5 mai
Primesc un telefon de la Moţoc, din Râmnic. Localnicii organi-
zează o întâlnire a scriitorilor de origine vâlceană (10-13 mai). Mă
roagă să vorbesc la Drăgăşani despre Gib I. Mihăescu. Ezit. Să merg
sau să nu merg? Ieri am primit o invitaţie oficială pe aceeaşi temă,
semnată de noua prim-secretară, Venerica Pătru.
La Mitru. Să-i telefonez, îmi spune, lui Tita, e pe cale de a pri-
mi un premiu important pentru traducere din Franţa. Tita a rămas o
umbră din omul inteligent, spiritual, caustic pe care-l cunoscusem. Îl
sun. Înjgheb o conversaţie penibilă, profesorul se bâlbâie, pronunţă
greu cuvintele, repetă frazele pe care i le dictează cu autoritate ne-
vastă-sa, Rozica. Ce tristeţe!

24
 Mă caută Tamaş. E în Bucureşti. Ar vrea să vin cu el la Editură
când predă volumul. Promit. Se simte mai în siguranţă, zice.
Reiau „Cătunul” (Faulkner) pentru „menţinerea în formă”.
Muzică de Mozart.

Luni, 7 mai
Zece ore la şcoală. Regim de ocnă. Întors acasă fără vlagă.
Telefonez la Râmnic, vorbesc cu Lazăr, îi spun că Zoe Boicescu nu
vine la „întâlnirea” scriitorilor vâlceni decât cu Cae. Urmează nego-
cieri jenante. Contabilii, susţine Lazăr, sunt cei ce hotărăsc „tacâmul”.
Promite, în încheiere, să insiste la „organe”.
Discuţie la telefon cu Radu Popescu, de la Ministerul Învăţă-
mântului, în legătură cu bursa în străinătate a lui Dan. „Trimiteţi-l la
mine, spune, trebuie să completeze mişte formulare.” Pare amabil.
Aceeaşi alergie, de totdeauna, în contact cu „lucrătorii” de la „cadre”.

Miercuri, 9 mai
Lungă expediţie la Casă (cu Trabantul). Aglomeraţie pe bule-
varde, ambuteiaje. Mă întâlnesc în lift cu Trandafir. Schimb scurt de
vorbe ipocrite. Mă întreabă dacă am necazuri, nu, n-am. La „Univers”
– cu Socoliuc şi Maşek. Sunt necăjiţi, se fac reduceri mari de personal.
Producţia editorială va scădea la jumătate. Alertă, panică printre
redactori. Veşti de la „Eminescu”: Donoiu s-a pensionat (se pare că
fiică-sa „a ales” Apusul). Crăsnaru e la un curs de reciclare. Graciov şi
Ana Barbu s-au transferat la „Cartea Românească”. Nu mai am
prieteni şi cunoscuţi în Editură. În fine, îl abordez pe Vârgolici. Mă
sfătuieşte să fac o nouă ofertă pentru „A. Pann” (cea veche s-a pier-
dut!). Mă va include în planul pe 1987!
Bagaje. Stare de nervozitate. Muzică de Beethoven (pian) până
la 1 noaptea.

Joi, 10 mai
Plecăm din Bucureşti la ora 15, cu un autocar sosit din Râmnic.
Ne însoţeşte Lazăr din partea organizatorilor. Îi am ca parteneri de
drum pe Anca, Hilohi, familia Boicescu, Zarescu, Ladmis Andreescu,
Ţărnea, Cerna-Rădulescu şi Gh. Vlad. Vreme frumoasă. Glume, voie

25
bună. Hilohi s-a ataşat de noi în ultimul moment, vrea să obţină
dezlegare de la Episcopie ca să picteze o biserică în Vâlcea. În câteva
minute maestrul i-a cucerit pe scriitori cu verva lui spumoasă.
Boiceştii sunt ca două jucării frumoase, delicate. Ne oprim o clipă în
Piteşti, de unde o luăm pe poetesa Elisaveta Novac. Pe tot parcursul,
Lazăr se străduieşte să menţină buna dispoziţie a literatorilor.
Oprim, la Râmnic, în faţa Bibliotecii judeţene, mutată într-un
nou local (şi având o altă directoare). Primire fastuoasă. Protocol. De
faţă, preşedintele culturii (Bădiţescu) şi conducătorii instituţiilor cultu-
rale. E prezent până şi Sergiu Purece, lipsit de apetenţă, îndeobşte,
pentru manifestările propagandistice. Suntem trataţi cu votcă, pepsi şi
cafele. Se ţin speach-uri. Doru Moţoc, ca preşedinte al Societăţii lite-
rare „Anton Pann”, face oficiile de gazdă, Zâmbim, ne simţim bine.
Toţi veseli. Se vizitează expoziţia de carte şi presă vâlceană donată de
Al. Cerna-Rădulescu. Îi văd, cu acest prilej, pe Costea Marinoiu, Felix
Sima, Nestorescu şi Ioan Barbu care mă roagă să scriu o cronică la
Smeoreanu pentru gazeta „Orizont”.
După „deschiderea festivă”, plecăm la Olăneşti. Suntem întâm-
pinaţi de „foruri”. Cazarea la hotelul „Olăneşti”, intrat abia acum în
funcţiune. Coborâm cu toţii în holul mare al hotelului, unde e organi-
zată o întâlnire a scriitorilor cu cititorii. Vorbim sau spunem versuri
(după împrejurare) unul după altul. Briază Anca, Ţărnea şi Zărnescu.
Eu, jalnic ca întotdeauna. De remarcat audienţa mare de public, majo-
ritatea turişti sosiţi în staţiune. Lumea – atentă, entuziastă deşi e vre-
mea întârziată. Am sentimentul (eronat, fireşte) că „întâlnirea” e regi-
zată. În fine, autografe, îmbulzeală. Trei cuconiţe tinere îmi aduc elo-
gii, sunt din Oradea, mă roagă să le dau adresa!
Luăm cina într-o sală mare, de la etaj. Participă autorităţile din
Râmnic şi locale. Fac cunoştinţă cu Vlădoiu, primarul staţiunii,
care-mi promite să-mi rezerve o cameră, la vară, în vila Tătărescu. An-
treuri, fripturi de vacă, vin „de regiune”. Atmosferă rustică, plăcută.
Stau alături de preşedinta organizaţiei pionierilor din Vâlcea, doamna
Teodorescu, care-mi mărturiseşte că e sora lui Al. Oprea. Într-adevăr,
asemănarea dintre fraţi e extraordinară. Discuţie despre Oprea şi des-
pre moartea lui suspectă. E o mare admiratoare a literaturii mele, îmi
spune pioniera-şefă.

26
 La 12 noaptea mergem la culcare. Schimb vorbe cu Maruseac,
vechi medic în staţiune şi pictor amator, care-mi promite pentru la
vară asistenţă medicală. Urcăm pe scări (nu sunt montate încă liftu-
rile). Singur în cameră. Ferestrele răspund spre centrul Olăneştilor.
Miroase a vopsea şi lacuri proaspete. Sunt frânt de oboseală. Insom-
nie.

Vineri, 11 mai
Micul dejun la 9, plecăm cu autocarul pe valea Oltului. Oprire
la Călimăneşti. Suntem conduşi în Ostrov. Schitul, înconjurat de o
pustietate vastă. Vedem apoi hidrocentrala de la Cozia (cu explicaţii
tehnice obositoare) şi mânăstirea. Stareţul ne invită în arhondaric la o
gustare de post (fasole bătută – excelentă – şi zacuscă). Ţuică bătrână.
Speach-uri, destindere. Literatorii se înveselesc pe dată, spun bancuri
laice. Prânzim într-unul din restaurantele hotelurilor din apropierea
mânăstirii („Oltul”).
Ajungem la Ciunget la 5 după-amiază. Intrăm în subteran (am
mai văzut lucrarea cu colegii de liceu la o aniversare). Nimic specta-
culos. Din nou o lecţie plictisitoare (cu planşe, ca la şcoală) despre
eroicul efort al oamenilor muncii. Seara – întâlnire cu cititorii din
staţiunea Voineasa, într-o baracă improvizată. Sala plină (de unde atâta
interes pentru literatură?). Poeţii recită versuri. Aplauze, autografe.
Discuţie animată cu părintele Valeriu Anania (sosit cu o maşină
proprie) care, între altele, îmi spune că a citit cu mare interes pe
„Anton Pann”.
Cinăm la Voineasa. Masă bogată. Hilohi s-a împrietenit cu Gigi
Anca, alcătuiesc un cuplu care promite o viitoare prietenie. Se face 11
noaptea. Istovire. Ne întoarcem într-o linişte adormitoare. Schimb
vorbe cu Zărnescu, leu tânăr, locvace, agreabil. Ni se anunţă că au
sosit în Râmnic „demnitarii”: D.R. Popescu, Râpeanu şi Săraru.

Sâmbătă, 12 mai
Plecăm de dimineaţă la Râmnic. Mare adunare festivă a Socie-
tăţii literare „Anton Pann” în sala Palatului culturii. De faţă prima
secretară Venerica Pătru şi „demnitarii”: D.R. Popescu, Râpeanu şi
Săraru. Soseşte şi Nicolae Manolescu. Speach-uri oficiale (Venerica

27
Pătru, preşedintele culturii), salut de bun sosit (Doru Moţoc), omagii
Şefului. Scurtă altercaţie între Manolescu şi prima secretară, care îi
invită pe scriitorii „fugiţi” din Vâlcea să se „repatrieze”, Partidul le va
asigura apartament şi „loc de muncă” (!). Se decernează premiile
Societăţii literare „Anton Pann”. La proză primesc premiu (o foaie de
hârtie!) Alexandra Stănescu şi cu mine (pentru „Anonim flamand”).
N. Manolescu afirmă că premiul l-a bucurat mai mult decât toate
distincţiile primite până astăzi. Dinu Săraru supralicitează: adevărata
primire în Uniunea Scriitorilor, zice, acum a avut loc, odată cu intrarea
în Societatea literară „Anton Pann”. În fine, pauză. Plec cu Hilohi la
Sfânta Episcopie ca să-l abordăm pe Prea Sfinţitul Gherasim, dar
arhiereul, din păcate, lipseşte, e plecat „la mânăstiri”.
După-amiază are loc la librăria „Anton Pann” lansarea unor
volume de Anania, Râpeanu şi Cornel Moraru. Râpeanu face o scurtă
prezentare a personalităţilor sosite în Râmnic (mă numeşte primul),
după care urmează acordarea de autografe. Sunt invitat (surpriză!) să
semnez şi eu pe „Anonim flamand”. Ne aşezăm la o masă lungă, aco-
perită ritualic cu pânză roşie. Lume multă. După un sfert de oră rămân
„în competiţie” Râpeanu şi cu mine. Stăm unul lângă altul, semnăm de
zor. La coadă la Râpeanu – doar câţiva tineri, la mine – coadă lungă.
Râpeanu semnează încet, vrea să rămână ultimul, „trage de timp”,
uitându-se cu coada ochiului la mine (scenă antologică). Orgoliul se
cere satisfăcut chiar şi în detalii...
După „lansare”, vizitarea expoziţiei de carte şi presă vâlceană
la Muzeul judeţean. Aglomeraţie. Se vernisează expoziţia în prezenţa
donatorului. Săraru, lângă care mă nimeresc o clipă, îmi spune că soţia
lui „e îndrăgostită” de literatura mea („Memoria Râmnicului”, poate),
că nu-mi găseşte cărţile în librării. Drăguţ, oricum. O nouă tentativă,
cu Hilohi, de a vorbi cu Prea Sfinţitul Gherasim. Zadarnic, ierarhul e
plecat aiurea. Seara se organizează „Gala Anton Pann”. Poeţii citesc
versuri. Doru Moţoc (prestaţie impecabilă) prezintă scriitorii. Veselie,
animaţie. Sunt solicitat să dau un interviu pentru revista culturală
locală pe tema „Drumurile lui C.M.”.
Luăm cina la restaurantul „Olăneşti”. Literatorii – zdrobiţi de
oboseală. Participă la masă un număr de actori care au jucat în piesa
lui Moţoc după încheierea „spectacolului de poezie”. Se fac glume

28
(actorii – meşteri în materie). Un tânăr, Petre Tănăsoaica (înalt, slăbuţ,
simpatic) se aşază pe scaunul de alături şi-mi spune că în urma unei
„întâlniri cu cititorii”, la Govora, pe când era elev, i-am arătat afec-
ţiune, a corespondat cu mine, l-am încurajat să scrie. Petrecem straşnic
până la 2 noaptea.

Duminică, 13 mai
Micul dejun în grabă, ne luăm bagajele, plecăm direct spre
Drăgăşani cu autocarul. Suntem primiţi de primul secretar şi alte
autorităţi locale. Vizităm Muzeul vinului şi casa „Gib I. Mihăescu”.
Mă văd cu Pavel, ginerele scriitorului. Şezătoare literară la clubul din
oraş, urcăm pe scenă. Prezidează (cu autoritate şi prestanţă) Valeriu
Râpeanu, „cel mai mare în grad”. Ni se acordă fiecăruia calificative
generoase. Urmează un recital de poezie susţinut de membrii cenaclu-
lui local şi de poeţii veniţi din alte zări. Aplauze, plictiseală. Momen-
tul culminant al „deplasării” în cetatea vinului îl constituie festinul de
la gospodăria agricolă de stat. Râpeanu ia loc în capul mesei, între
primar şi secretarul cu propaganda al oraşului. Serviciul – impecabil,
asigurat de angajaţii I.A.S.-ului, îmbrăcaţi în straie ţărăneşti. Se ţin
toasturi encomiastice, însoţite de îmbrăţişări. Se lăcrimează. Emoţie.
Vin din belşug, fireşte. Literatorii chefuiesc în toată regula. Anca, uşor
grizat, le face declaraţii de dragoste cucoanelor. Distracţie, voie bună.
Hilohi – în mare dispoziţie, deşi nu l-a văzut pe Episcop (fapt pentru
care se deplasase în Vâlcea). La plecare (după ora şase) din nou
toasturi. Râpeanu îmi strânge mâna în trei rânduri! Ne urcăm în
autocare, pornim. După un sfert de oră, marea majoritate a scriitorilor
a adormit. Motorul toarce încet în întuneric...

Luni, 14 mai
Reiau în forţă activitatea de la şcoală, opt ore cu elevii. După-
amiază dau fuga până la Casă, mă aşteaptă Maşek şi Buescu, fost
campion naţional de automobilism pe vremea când eram student. Îmi
face revizia tehnică a maşinii („aprindere” şi „carburaţie”) într-o par-
care din spatele tipografiei. Maşek – amabil, om de lume.
Dureri de spate, în urma escapadei râmnicene. Citesc presa
restantă (dialogul dintre E. Simion şi Ţoiu). Telefonează Gigi. I-a

29
venit numirea de director al bibliotecii Politehnicii. Exultă. Salariu –
4000 de lei! Mă bucur pentru succesul lui, de altminteri meritat.
Miercuri, 16 mai
Se schimbă vremea. Cald, soare. Merg cu maşina după cumpă-
rături, dar nu găsesc nimic din ce îmi trebuie. Cozi. Viaţa a devenit
insuportabilă.
Drum la „Arhive”, de unde îl iau pe Tamaş, sosit în delegaţie la
Bucureşti (îmi face cunoştinţă cu generalul Aremia, directorul adjunct
al instituţiei), şi-l duc la Editura „Sport-Turism”. I-l recomand Doinei
Gavrilă. Doina îmi spune să-i aduc volumul, direcţia a aprobat inclu-
derea în plan a „Povestirilor de adormit Ancuţa”. E a treia editură pe
unde peregrinează „Povestirile”. Tamaş îmi pune în braţe cartea de la
„Creangă”, mă roagă s-o citesc, „să-i fac ce vreau”, „ştiţi dumnea-
voastră ce”. O iau, fireşte. Sunt şapte povestiri cu tentă autobiografică.
Lepra demolărilor se apropie de noi. Rondul a fost realmente
smuls din rădăcini. Întreaga cale a Rahovei, din dreptul librăriei şi
până sus, la „Bere Bragadiru” (Sabinelor) e un deşert de grinzi şi de
moloz. Urâte vremuri!

Sâmbătă, 19 mai
Zi încărcată (sărbătorirea anticipată a onomasticii). Pierd patru
ore pentru cumpărături modeste (pâine, puţină brânză, apă minerală).
Invitaţi la masă: Cornelica şi familiile Anca, Hilohi, Landauer, Steriu.
Trupă amestecată (chimişti şi scriitori), greu de încropit o conversaţie.
Un numitor comun menţine interesul tuturora: degringolada preţurilor,
lipsurile (în special alimentare), demolările, tot mai accentuata para-
noie a Şefului. Hilohi – lipsit de verva lui obişnuită. Anca, de aseme-
nea, sub cota de spectaculozitate. E copleşit de amintirile din India.
Mi-a adus în dar un Buddha (ulei pe pânză) executat cu mare fineţe de
Rodica. „Pranduliul” – reuşit până la urmă. Cornelica a rămas cu noi
până la 11 noaptea.
Lucrez la forma a doua a „Povestirilor de adormit Ancuţa”
(schimb titlul cărţii în „Zâna rachetelor de tenis”, mai adecvat profi-
lului sportiv al Editurii). După atâta trecere de vreme de la prima
redactare, textul îmi pare frivol, lipsit de consistenţă.

30
 Luni, 21 mai
Dejun (în Albă) cu Sorin Titel. Sorin – mai afectuos ca
niciodată. Discuţie despre viaţa literară. Păreri comune în mai toate
problemele care frământă lumea scriitoricească. Scurte crochiuri ale
românilor statorniciţi în capitala Franţei (prietenia cu Marie-France
Ionescu). La plecare, plimbare în trei (împreună cu Cornelia) printre
ruinele pe care se va ridica în scurtă vreme „Casa Albă”. Urcăm la
Niţă Stere. Imagine spectrală, coşmarescă. Sorin – teribil de impresio-
nat de „faţa” şi dimensiunile dezastrului.
Seara mă vizitează o doamnă „româno-americană”, care-mi
aduce cadouri de la Tică: un pulover taiwanez (!), o scoarţă persiană,
cravate, baticuri scumpe (pentru Cornelia), cafea. Sunt emoţionat, cu
atât mai mult cu cât „ploconul” cade exact de ziua mea, în care n-am
primit decât „atenţii” – cum să le spun? – „de criză”.

Joi, 24 mai
Fac şapte ore istovitoare. Se anunţă brigadă de inspecţie în
şcoală.
Telefonează Zoe Boicescu. Alaltăieri, zice, s-a transmis la radio
o emisiune despre nemaipomenitele întâmplări ale literatorilor, la
Râmnic. Comentăm evenimentul, strecurând ici-colo benigne răutăţi
de circumstanţă.
Mă vizitează Tamaş. Am lucrat pe trei dintre povestioarele
directorului. Rău scrise, dar cu un umor de o cuceritoare simplitate.
Mâine, îmi spune, se întoarce acasă.
Lucrările de demolare, în Rond, înaintează. Panică (firească)
printre locuitorii micilor străduţe patriarhale, cu case vechi, de la înce-
putul secolului. Dinspre Coşbuc vin trâmbe de moloz pustiitoare. Apo-
calipsă!

Sâmbătă, 26 mai
Lucrez la „Povestiri de adormit Ancuţa”. Îi dau lui Terzi pagi-
nile scrise (aproape jumătate din carte). Textul – vioi, pasabil.

31
 Zile calde. Ies în oraş. Hai-hui prin librării şi anticariate. Iau
„Scriitori români de azi” (volumul 3) de Simion. Oraşul plin de praf şi
de gunoaie.
La telefon cu Prea Sfinţitul Gherasim. Va face tot posibilul ca
să-i găsească o biserică lui Hilohi. Amabil, graţios. Mă va suna peste o
săptămână.
Prin şcoală bântuie brigada de inspecţie. Agitaţie printre profe-
sori. Nereguli la cămine şi cantină. Telefonează Mitru. Are o „voce
bună”. Mă roagă să-i cumpăr „Istoria Bucureştilor” de C. Giurescu.

Luni, 28 mai
Vizită în atelierul de pe strada Eforie al lui Hilohi. Dezordine,
ca totdeauna. Maestrul – fericit, a reuşit, în fine, să-şi găsească o
biserică. Exultă. Mai sunt la el Mandachi Ciubotar, protopop al Suce-
vei, şi preotul Antofie din Bucureşti. Cafea, ţuică bătrână. Discuţii
teologice agrementate de bancuri mai puţin ortodoxe, la care cei doi
oameni ai bisericii zâmbesc în barbă. Protopopul e interesat, se pare,
de pictura bisericii din Burdujeni.
După-amiaza – ore până se lasă întunericul. Mă întorc pe jos.
Timp splendid. Mi-e gândul la plecare, oriunde, la Olăneşti, probabil.

Miercuri, 30 mai
Se apropie vacanţa. Lucrez la „Povestiri de adormit Ancuţa”.
Sunt deranjat tot timpul (de pildă: telefonează Terzi că mi-a pierdut o
pagină din „Povestiri”, turbez; revine după cinci minute, a găsit-o).
La Capşa cu Sorin Titel şi Bos, „visiting professor” la Univer-
sitate. Drăguţ, bărbos, afabil, până în 35 de ani. Genul „aseptic”. Dis-
cuţie despre literatura apuseană. Bos mărturiseşte că „Flamandul” a
avut succes la el acasă, a fost citit atât de soacră-sa cât şi de nevastă.
Promite un dicţionar flamand-francez pentru Dănuţ (i-am spus că Dan
are o bursă în Olanda). În rest, eterna flecăreală obsedantă despre Şef.

Duminică, 3 iunie
Reuniunea tradiţională, cu colegii de la „Lahovary”, în parcul
Herăstrău. Printre participanţi: Andrei Ţugulea, Simoiu, Marin, Petre
Popescu, Nicu David, Grigore, Milică Măgureanu. Petrecem bătrâ-

32
neşte. Bere. Nostalgii din Râmnicul de altădată. După, Petrică ne in-
vită pe mine şi pe Viorel la el acasă, ca să ne arate apartamentul, vi-
deocasetofonul, camera de luat vederi şi alte năzdrăvănii inaccesibile
unor bieţi sărăntoci ca noi. „Servim” Havana-Club, fursecuri. Veselie,
glume, amintiri despre profesori. Vedem un episod din „Naşul” şi
filme porno (scurt-metraje). La şase seara sunt în Albă.
Giafar de la Craiova mă anunţă că „Balul” pleacă săptămâna
viitoare la tipar. Mă asigură că voi avea copertă lăcuită.

Miercuri, 6 iunie
Termin, la ora 13, „Povestiri de adormit Ancuţa”. Vorbit cu
Terzi să-mi dactilografieze textul (cu totul – 110 pagini). Scăpat de o
grijă. Aştept vacanţa, libertatea.
Stoica (profesor de filosofie) o terorizează pe Ancuţa cu spec-
trul corigenţei. E nebun. Am bănuiala că forţează nota fiindcă am fost
colegi la facultate. Mă tem să-l abordez, are reacţii imprevizibile.
Nervozitate în casă. Lacrimi.
Vizită, cu profesorul Costeanu, la doctorul Virgiliu Ştefănescu
(amândoi vâlceni). Bătrânii au fost, pe vremuri, împreună la Paris, în
anii de dinainte de a mă naşte. Cafele. Amintiri, schimb de impresii
(Sorbona, cheiurile Senei, Montmartre, Place Pigale). E o plăcere să-i
ascult vorbind, contrazicându-se sau corectându-şi suvenirurile. Trei
ore – delectare.

Vineri, 8 iunie
Pierdut cinci ore ca să vopsesc maşina. E ca nouă. Mergând în
centru, prin faţa Scalei, lovesc Trabantul de o Dacie care rula în ace-
laşi sens, spre „Patria” (un fel de scurtă pupătură). Schimb de priviri şi
gesturi rituale între mine şi tipul de pe Dacia, care accelerează şi
dispare în vălmăşeala circulaţiei. Trag repede pe dreapta. Din fericire
n-am nici o zgârietură!
Merg cu Dănuţ la o doamnă Christodulo, în piaţa Amzei.
Doamna vinde cărţi („Îmi lichidez biblioteca”). Stă cu o soră, octoge-
nare amândouă. Băbuţele – interesante. Par scoase din romanele lui
Dickens. Din păcate, biblioteca e mizeră: amor, colecţia „Masca”,

33
George Sand. Cumpăr, ca să nu plec cu mâna goală, câteva romane de
Colette.
Citesc dactilograma „Povestirilor de adormit Ancuţa”. Pagini
bune.
Sâmbătă, 9 iunie
Pregătesc „pentru tipar” volumul „Povestiri de adormit Ancu-
ţa”. Citit şi colaţionat ultimele file aduse de la Terzi. Cu totul 116
pagini. Voiam să mai adaug cinci povestiri, renunţ.
După-amiază lucrez la un material cerut de directoare. Vizită în
Slobozia cu Cornelia. Bazil e îmbrăcat la haină şi cravată. Arată bine.
Stă pe un scaun, cu mâinile în poală. Vorbim puţin, discuţia îl oboseş-
te. De faţă şi Ghibu (fiul lui Onisifor). Ne spune că Vadim va fi sanc-
ţionat „pe linie de partid” pentru poezia imundă scrisă împotriva rabi-
nului M. Rozen. De unde ştie Ghibu intenţiile oculte ale Partidului?
Seara – frig. Dau fuga cu Dănuţ la Colţea, ca să-l consulte un
doctor pentru panariţiul de la deget. „Vedere” de la Boiceşti. Sunt
veseli, „plimbăreţi”, cum se exprimă Zoe însăşi, răsfăţându-se.

Marţi, 12 iunie
Iau editurile în răspăr. Predau Doinei Gavrilă „Povestirile de
adormit Ancuţa”. Aflu din gura ei că s-a mutat în casă nouă, la „Şo-
sea”, e foarte aferată. Vorbit cu Damirescu, Borda, N. Ioana. La Casă
îl abordez pe Puiu Cernăianu. Ne îmbrăţişăm. Îi face evident plăcere
că mă vede. Ne amintim de Râmnic. Discuţie, la „Creangă”, cu Delia.
Îmi iau înapoi „Ancuţa”. Singuri în birou. Fum de ţigară, cafele. Nici
vorbă să-mi mai publice volumul în condiţiile actuale. Au dispoziţii
ferme, recente, în privinţa cărţilor pentru copii. Nu mai apar de-acum
înainte decât povestioare educative, din care „să reiasă” rolul formativ
al şcolii şi al organizaţiei de pionieri. Drum şi la „Eminescu”. „Condu-
cerea” lipseşte. Cinci minute cu Aristide Popescu şi Sorin. Sorin îmi
spune că Ion Eclemea s-a pensionat de boală. Ion, pensionat de boală
– umblând prin policlinici şi spitale, ce lucru straniu! Când ies pe
trepte, soare. Sentimentul unei mari şi idioate fericiri.
Telefonează Papahagi „din partea colectivului de coordonare” a
dicţionarului lui Zaciu. Îmi cere date despre studiile mele. Dicţionarul
va cuprinde 1500 de literatori, urmând să apară în două „tranşe”: A-L

34
în toamnă, M-Z la vară. Se plânge că autorităţile vâlcene îl omit de la
întâlnirile cu scriitorii, „eu sunt născut în Vâlcea, domnu’ Mateescu,
ştiaţi că sunt născut în Vâlcea?”
Lucrez pe textele lui Tamaş. Muzică de cameră (Ceaikovski).
Vineri, 15 iunie
Opt ore la catedră (grele). De mâine îmi pleacă elevii dintr-a
12-a.
Luând lecţii de conducere (cu Trabi) în curtea Politehnicii,
Cornelia s-a ciocnit cu o Dacie la o curbă strânsă (din vina Daciei).
Şoferul, insolent (şi şmecher) i-a pretins 1400 de lei despăgubire, pro-
fitând de faptul că nevastă-mea n-avea permis de şoferie. Din fericire,
Cornelia n-a păţit nimic. E hotărâtă să amâne lecţiile de şofaj pentru la
toamnă.
După-amiază – vizita lui Duci şi Milică. Licitaţie. Milică îmi
lasă ultimele buletine Agerpres (interesante, mult mai bogate decât
ştirile din ziare).

Sâmbătă, 16 iunie
Lucrez de dimineaţa până seara la povestirile lui Tamaş. Pro-
pun să scoată trei din ele. Textul – greu de parcurs, bătut cum e la un
rând şi jumătate.
Sunt invitat la „Pescăruş”, e vorba de banchetul absolvenţilor
din ’74. Refuz cu eleganţă, invoc o scuză. Festivităţile de genul acesta
mă obosesc, nu-mi fac nici o plăcere. Îmbătrânesc... După-amiază
merg cu copiii la Bercescu, vedem un meci transmis din Franţa (cam-
pionatele europene) de televiziunea bulgărească. Reţin dârzenia cu
care luptă sârbii în teren după primirea a cinci goluri. Adevărată lecţie
de istorie (vezi rezistenţa sinucigaşă a lui Tito în timpul ocupaţiei
hitleriste).

Luni, 18 iunie
Trec zile lungi, plictisitoare. Treburi de rutină. Direcţiunea şco-
lii m-a însărcinat să fac darea de seamă anuală. Pierd zece zile pe ni-
micuri.

35
 Scurtă vizită la Băjenaru. Odaia plină de panouri. Miros de
casă bătrânească şi uleiuri. Îmi dă o invitaţie pentru retrospectiva sa de
sâmbătă. Era pierdut, sărmanul, ca un adolescent la prima întâlnire.
Probleme administrative: cumpărături, revizia tehnică a maşi-
nii. Vorbesc cu Hinoveanu. O scaldă, susţine că a fost alaltăieri la tipo-
grafie ca să urgenteze publicarea „Balului”. Să „urgenteze”? Are un
haz nebun, pandurul!

Joi, 21 iunie
Şedinţă (patru ore!) apoi vorbesc cu directoarea. Singuri în
cabinetul proaspăt mobilat. E de acord să plec în iulie, înainte de sfâr-
şitul anului şcolar. Femeie cumsecade. Pe 4 iulie aş putea să zbor la
Olăneşti (în cazul când am cazarea asigurată). Fac planuri nebuneşti.
Romanul unui tânăr asistent de universitate înamorat de o pictoriţă.
Telefonez lui Stăvăruş, sosit acum trei zile din Finlanda (cu
maşina!). Îl rog să mă ajute mai departe în pregătirea Ancuţei pentru
facultate. Drăguţ, promite.
„Darea de seamă”: ce calamitate!

Sâmbătă, 23 iunie
Vizită, împreună cu Cornelia şi Dan, la nenea Gică. Aparta-
mentul lui cochet din Cotroceni. Lilica e plecată la Mamaia. Bătrânul,
emoţionat că ne revede. Se agită. Trataţie cu jumări (!) şi coniac. Îşi
aminteşte de episodul bănăţean, de arestarea şi detenţia Lilicăi, de anii
grei când a funcţionat, umil, ca notar public, la Reşiţa. Soseşte între
timp Corneliu. Ne pupăm. Frumos, afabil. Tip maupassant-ian.
Vernisajul expoziţiei retrospective Băjenaru. Puhoi de lume,
mai mult vârstnici. Adevărată sărbătoare. Toalete elegante, parfumuri
de femeie. Printre participanţi, figura de actor (în Cehov) a lui Everac.
Vorbeşte (lamentabil) Mihalache. Expoziţia – cam prăfuită, selecţia
nereprezentativă. Artistul expune cu precădere lucrări din ultimul
deceniu, pe care şi-a pus amprenta bătrâneţea. Îi văd la vernisaj pe
Borda şi pe Ceamba, vecinul de peste drum din Albă.

Marţi, 26 iunie

36
 Lucrez de zor la „Dare”. Mare plictiseală. Scris 25 de pagini.
Speranţe s-o termin mâine seară. Prospecţiuni în legătură cu Olăneştii.
Telefoane. Primarul e plecat la Râmnic. Vorbesc cu viceprimăriţa, îmi
spune că mă va suna primarul la sosire, nu mă sună. Moravuri de
provincie...
Plimbare cu Cornelia la Ţigăneşti. Chinovia – pustie. Lacul,
secat, arată ca o mlaştină murdară. Linişte în după-amiaza însorită.
Biserica închisă. Sunăm la maicile Talida şi Eliconida, le dăm ulei şi
pâine. Măicuţele încântate, n-au o picătură de ulei. Taclale. Talida ne
vorbeşte despre nepotu-său, chirurg pe undeva pe lângă Cluj. Ne des-
părţim de ele cu strângere de inimă. Oprim, la întoarcere, la Tâncă-
beşti. Mestecănenii, veseli. Primire afectuoasă. Mâncăm cireşe din
pom, pe săturate. Cornelia primeşte în dar un coş cu ouă proaspete. Se
face seara. Ajungem în strada Albă pe întuneric.

Miercuri, 27 iunie
Mă sună Mitru. Mă roagă să-i duc la Casă scenariul cinemato-
grafic (pentru concurs). Rămân doar cinci minute. Cafea bună şi tare
(din Germania).
Trec pe la Editura „Eminescu”. Râpeanu – lipsă (e „la plenară”,
mi se spune). Biroul Danielei – gol. Pe masa ei de lucru, poşeta, ce
ţine loc de semnătură de prezenţă. Îl întâlnesc în schimb pe Alexei
Rudeanu. Ne bucurăm. Vorbim de una-alta. De ce nu publicaţi în presa
literară? zice. Uite, sunt prieten cu băieţii din redacţia „Luceafărului”.
Aduceţi mâine, la şase seara, o proză. Voi fi acolo.
Drum şi la Uniunea Scriitorilor. Schimb vorbe, în fugă, cu D.R.
Popescu, Hobana, Fulga, Deşliu, Darie Novăceanu, Traian Iancu.
Lungi pertractări stânjenitoare cu Bărbuceanu ca să obţin o cameră la
Valea Vinului (pentru Cornelia). De câte ori vorbesc cu insul, mă simt
murdar.
La „Cartea Românească” linişte. Discuţie cu Mărculescu. Îl rog
să mă „agaţe” de planul pe 1986. Promite (dacă îi aduc volumul până
în iarnă). Foarte amabil. E singurul redactor din câţi am cunoscut care
mi-a dat senzaţia că se simte prizonierul propriei edituri unde
lucrează.

37
 Seara, la Cornelica. Cinăm acolo. Vorbesc, în fine, cu primarul
Olăneştilor. Mă asigură că voi avea o cameră în Comanca (linişte,
confort).

Joi, 28 iunie
Merg seara (cu Trabantul) la „Luceafărul” să mă întâlnesc cu
Alexei Rudeanu, aşa cum convenisem. Rudeanu n-a venit, mi se răs-
punde. Mă abordează Sânziana, afabilă, îndatoritoare, care mă intro-
duce într-un birou încăpător, unde lucrează cinci-şase redactori. La
una dintre mese „oficiază” Cezar Ivănescu în faţa unui public feminin
(cu excepţia unui bărbat în vârstă, cu chelie) care ascultă cu sfinţenie
cuvintele maestrului. Fetiţele, vopsite, parfumate, decoltate, par
hipnotizate de prezenţa autoritară a guru-ului. Magul le spune câteva
cuvinte apoi se eclipsează, lăsând auditoriul să aştepte pe scaune, cu
speranţa, în priviri, a apropiatei glorii literare. Plasez, la îndemnul
Sânzienei, textul lui Matei Gavril. Gavril îmi strânge mâna apoi
începe să citească. Urmează clipe lungi, insuportabile, mă simt ca un
debutant care aşteaptă verdictul cu sufletul la gură, ies din birou, mă
plimb pe coridor vreo câteva minute, mă întorc. Gavril citeşte în
continuare, cu şart, parcă ar intenţiona să memoreze textul. În fine,
termină, ridică privirea către mine, îmi spune că „bucata” e frumoasă,
ce mai, foarte frumoasă, e realmente emoţionat, am abordat tema
„plecării la război” într-o modalitate nouă, inedită (şi altele, şi altele).
Repetă fraze auzite de zeci de ori, cu 22 de ani în urmă, când urcam
înfiorat de teamă şi speranţe treptele imobilului din bulevardul Ana
Ipătescu şi băteam la uşa redacţiilor „Luceafărului” şi „Gazetei
literare”. Crede, în sfârşit, că schiţa ar putea „intra”, cu îngăduinţă, în
tematica „de sărbători” (23 August). Îi pune o apostilă, apoi i-o îm-
pinge lui Nicolae Velea. Velea se aşază pe un scaun şi o citeşte. Citeşte
repede, în trei minute e gata. Se scoală, mă felicită (miroase a
băutură), e excelentă, zice, un text ca ăsta merită să-l bem. Declară că
n-are acasă, de mine, decât o carte, „Rochia cu anemone”, dar a pier-
dut-o, oricum nu-i ştie urma, s-ar bucura dacă i-aş da o alta, oricare,
ultimul volum, să zicem. „Nu vrei să joci un şah cu mine?” întreabă şi
iese din birou să aducă piesele. Profit de această respiraţie şi fug
hoţeşte. Fug, pur şi simplu. Cobor în grabă treptele (două etaje) gonit
parcă de furii. Ajung în curte. Îmi caut Trabantul. Mă obsedează figura
38
infatuată, insuportabil de antipatică, a lui Aurel Dragoş Munteanu şi
mutrele obscure care trepăduşesc dintr-un birou într-altul. Mă jur să
nu mai calc pe la „Luceafărul”.

Duminică, 1 iulie
Febra de dinainte de plecare. Nervos. Rezolv corespondenţă.
Caut o canistră pentru Râmnic, lipsă de benzină. Telefoane. Film la
Cinemateca de Truffaut: „Noaptea americană” (pasabil).
Seara, plimbare cu Dănuţ prin „centrul civic” (sintagmă intrată
de curând în uzul public). Urcăm movila de la Mihai Vodă. Mormane
de moloz, gunoaie. Hiroshima. Câini vagabonzi în haite, flămânzi, ne
înarmăm cu beţe. Peisaj de groază. Printre ruine, Costache Anton şi cu
nevastă-sa. Drăguţi. Schimbăm cuvinte, comentăm dezastrul (şi imi-
nenţa demolării blocului literatorilor).
Citesc, fără plăcere, „Ochii Maicii Domnului”. Abandonez
după 50 de pagini.

Luni, 2 iulie
Ultima zi de şcoală. Păzesc elevii la proba de română („Plu-
garii” de O. Goga) pentru examenul de treaptă. Pierd toată dimineaţa.
Plictiseală. Un puşti tuns scurt, ochi oblici, frunte teşită (facies lom-
brozian) mă scoate din sărite. Mă întorc acasă iritat la culme. Iau cal-
mante.
După-amiaza – treburi administrative: se repară clanţe, obloa-
ne, prize, aragazul. Poimâine plecarea.
Vorbit cu Mitru. Anxietăţi absurde. E deprimat, de pildă, că n-a
scris (la un scenariu cinematografic) decât 30 de pagini în două zile!
Ne luăm rămas bun. Promite să ne vedem la Olăneşti, în august.
Îngrijorat din pricina Ancuţei. E ameninţată de corigenţă la
economie (Stoica). Vina e exclusiv a mea. Am neglijat copiii. Discuţie
cu Cornelia – plânge.

Marţi, 3 iulie
Bagaje. Teama de a nu uita ceva. Fac rost, prin „pile”, de o
canistră plină cu benzină. Repar sistemul de semnalizare al maşinii în
Rahova. Sunt gat de plecare.

39
 Vorbit cu Hinoveanu (noaptea). Îmi recunoaşte vocea („ureche
profesionistă”). Mă îmbrobodeşte cu cuvinte. Spera, susţine, ca volu-
mul să intre acum trei zile la tipar, dar, după un calcul, s-a constatat că
stocul de hârtie afectat nu e suficient pentru întreg tirajul. În conse-
cinţă, hârtia a fost distribuită altei cărţi, urmând ca Editurii să i se
repartizeze pentru „Bal” o nouă cantitate de hârtie. Ce mizerie! Nu vă
impacientaţi, îmi spune, „cartea e pe rol”, o să apară foarte repede...
Plec de acasă cu inima îndoită. Cornelia e obosită, nu se simte
bine; volumul nu apare; Dănuţ n-are acceptul pentru Olanda de la
Ministerul de Externe (vezi Securitate); Ancuţa – ameninţată să ră-
mână corigentă. În plus, lipsuri cumplite, sărăcie, primejdia demolării.
Viaţa trece...

Miercuri, 4 iulie
Plec cu Trabantul la 10 dimineaţa. Timp frumos. Răcoare. Pană
la kilometrul 75. Nervos. Ajung în Râmnic în jurul orei 14. Las puii
crescuţi de Anca la familia Ghinea. Telefonez lui Lică, îmi procură 10
litri (reconfortantă achiziţie) de benzină.
Primire călduroasă la primarul Olăneştilor. Acesta mi-o pre-
zintă pe contabilă, care promite că se va ocupa de mine. E o femeie
între două vârste, genul „gospodină”. Mergem la Comanca. Adminis-
traţia a adus în vilă muncitori, e larmă, lume multă, inconfort. Restau-
rantul bun dar scump. Oraşul prea departe, aprovizionarea grea. Re-
nunţ. Contabila îmi propune o cabană construită de curând de partea
cealaltă a râului, în dreptul vilei Turn. Camera mare, chiar elegantă,
canapea, masă de lucru, două şifoniere, televizor (defect). Closetul pe
culoar, comun cu o familie formată din două doamne şi o fetiţă. Par
cumsecade. Desfac bagajele. Mă hotărăsc să stau aici.
Seara beau apă de la izvorul 24. Nimic interesant la librărie.
Schimb vorbe cu Munteanu. Rămân în parc până la 10 noaptea.

Joi, 5 iulie
Noapte de groază. Realmente am crezut că mor de frig. La ora
opt sunt la primar, îl rog (jenat) să-mi dea o altă cameră. Primarul –
îndatoritor în continuare. Mă invită în maşina primăriei, mergem la
sanatoriul „1 Mai”. Primire cordială la doctorul Catrina. Cafele,

40
schimb de amabilităţi. Sunt consultat în toată regula. Îmi face o
schemă pentru „servitul” apelor, semnează, în fine, repartiţia pentru o
vilă („Scarlat”) din centrul staţiunii.
Vila – cochetă, boierească, pierdută în verdeaţă. O cameră
imensă, cu ferestre largi şi mobilă luxoasă, de nuanţă închisă, la modă
în perioada interbelică. Confort, lumină, baie. Pat dublu în care pot
dormi patru persoane. Sunt încântat. Abia la cinci după-amiază
realizez dezastrul: în camera de alături, despărţită de mine printr-o
masivă uşă sculptată în lemn, stau patru doamne care sporovăiesc tot
timpul. Aud cu exactitate tot ce se vorbeşte, le aud cum râd, glumesc,
oftează, le aud confesiunile, „prind” orice zgomot. Clipe de derută.
Cum să lucrez în compania acestor fiinţe vorbitoare?
Telefonat lui Mitru. Ar vrea să vină cu soţia aici, mă roagă să-i
găsesc o cameră la sanatoriu. Ai mei sunt bine. Noaptea, în curtea
vilei. Apropierea tainică a pădurii. Întuneric. Sorb aer proaspăt, rece.
Linişte divină.

Vineri, 6 iulie
Problema e: rămân sau nu rămân în vilă? Bat, dimineaţa, la uşa
cuconetului vecin. Mă invită înăuntru. Patru paturi. Curat în cameră.
Parfumuri proaste. Le spun păsul. Femeile, aliniate la vârsta de 40 de
ani, mă ascultă cu atenţie şi oarecum nedumerite. Promit să nu mă
deranjeze, să vorbească în şoaptă.
Îngrozitor de frig în casă (pentru luna iulie). Încerc să mă adun.
Să intru într-un ritm normal de viaţă. Fac planuri pentru noul meu
roman. Stau ore în şir la masă cu coala de hârtie în faţă. Tema Phedrei.
Telefonez acasă. Dănuţ a încheiat cu media 10 sesiunea. Situaţia Ancăi
încă incertă la economie. Plouă...

Duminică, 8 iulie
„Cură de ape” – aşa se cheamă alergătura mea de dimineaţă
până seara. Mă scol la 5 şi jumătate, mă spăl, mă îmbrac, dau fuga
până la izvorul 24 (3 kilometri), umplu la întoarcere o „porţie” de la
izvorul 5, mă întorc la vilă, pun 5-ul la încălzit, îl beau trântit în pat pe
partea dreaptă, în doze mici, timp de o jumătate de oră, îmi fierb
cafeaua, beau 24 rece (totul până la 9 jumătate). Liber două ore. Din

41
nou la ape, beau 24 de la sursă, iau prânzul (ouă, şuncă, brânză), mă
odihnesc. La ora 5 al treilea drum la 24, beau apa în prize mici, în
timp ce mă întorc acasă. La 10 noaptea o nouă priză. Regim de exter-
minare. Când să mai lucrez?
Din ce în ce mai frig. Trăiesc precar, înfofolit în trei flanele.
Alături, cucoanele vorbesc fără întrerupere (cu vocea coborâtă). Ici-
colo câte un chicot. Nervos la culme. Aştept zile mai bune.
Luni, 9 iulie
Caut cameră pentru familia Mitru (sosesc vineri). Telefoane,
drum la primărie. Primarul – obosit de atâtea insistenţe. Până la urmă
le rezerv o cameră decentă la hotelul Olăneşti – cu foarte multă
stăruinţă. Mitricii, din ce în ce mai dificili, nu ştiu ce vor, uită ce au
spus, revin. În fine, totul s-a terminat cu bine.
Iau „Toamna, păsările...” de la biblioteca staţiunii. Mă bate
gândul să amplific trama, să fac o carte de 300 de pagini. Citesc roma-
nul – debil, inconsistent. O redactare nouă l-ar îmbunătăţi, fireşte. În
cumpănă. Las totul baltă (deocamdată).
Din zi în zi mai rău cu sănătatea. Mă dor articulaţiile (toate) şi
rinichiul stâng. Telefonat acasă. Ancuţa a luat un şase la teza de eco-
nomie, dar şi un patru la oral, situaţia sub semnul întrebării. Cornelia –
debusolată, nu poate să-şi facă proiecte estivale din pricina nefericitu-
lui de Stoica, om şters în facultate dar smeu, acum, când valurile
(politicii) l-au ridicat pe creste.

Joi, 12 iulie
De ieri – mai cald. Îmi scot flanelele. Vestimentaţie de vară.
Nu pot lucra. Nervozitate. Vară grea. Telefonat acasă, Ancuţa a
promovat la economie. Ce coşmar! Discuţie cu Cornelia, se pregăteşte
pentru Valea Vinului.
Seara pe terasă. Cer plin de stele. Prezenţa vie a pădurii (coni-
fere). Mă invadează licuricii, ce-mi amintesc de verile copilăriei în
casa bătrânească de la Govora.
Citesc „Naraţiunea în cronicile lui Ureche şi Costin” de E.
Negrici. Excelent scrisă (ce prozator de rasă!).

Vineri, 13 iulie

42
 Sosesc în staţiune Mitru cu soţia. Bătrân, zdrobit de oboseală
(trei ore cu maşina), ruinat, îl văd şezând în holul hotelului pe o ban-
chetă. Sunt copleşit de o imensă milă şi afecţiune. Îi instalez în camera
de la etajul 3, eliberată chiar în dimineaţa asta.
Telefonez acasă. Cornelia pleacă mâine noapte cu copiii. Băr-
buceanu i-a dat până la urmă camera dorită, luând, nu fără mofturi
(„Lăsaţi, nu trebuie...”) sticla de coniac cinci stele adusă de nevas-
tă-mea. Vor sta la Valea Vinului o lună. Îmi scrie Dan, dar fără pofta
lui din zile bune.
Renunţ la „Toamna, păsările...”. Reiau ideea Phedrei. Cro-
chiuri, planuri.

Duminică, 15 iulie
Cură de ape (ortodoxă). La ora 11, criză de hipoglicemie la
izvorul 24. Uşoară spaimă. Stau cinci minute pe o bancă în stare de
prostraţie. Ud leoarcă de sudoare. Ce să fie?
La Mitru. Trataţie cu biscuiţi, sirop, cafea şi piersici! Destins,
arată mult mai bine decât alaltăieri. Cu o oră înainte l-a vizitat Valeriu
Armeanu. Drăguţ, oricum, îmi spune, nu-l cunoscuse, s-a pomenit cu
un telefon din partea lui, rugându-l să-l primească. „Nu mi-a cerut
nimic”, sfârşeşte cu un surâs bonom în colţul gurii.
Traversez o perioadă critică. Nu pot lucra. Dureri de cap spre
seară. Presentimentul că ratez sejurul olăneştean. Citesc „Pictura
românească în secolul al XIX-lea” de G. Oprescu.

Miercuri, 18 iulie
Drum până la sanatoriul „1 Mai”. Aflu că încăperea unde
locuiesc e liberă numai până la 22 iulie. Oricum, nu am de gând să-mi
prelungesc şederea din cauza costului enorm (80 de lei pe zi) dar şi a
faptului că nu „produc” nimic. Vecinele de alături mă înnebunesc.
Vorbesc fără încetare, râd în cascade. Intolerabil. Simt că-mi cedează
nervii. Capotez.
O oră la biblioteca staţiunii. Citesc presa restantă. Nu sunt
„evenimente”. Revăd în fugă textul scris la sanatoriul din Predeal, în
martie. Inutilizabil, deocamdată.

43
 Scrisoare de la Tică (trimisă de Cornelia). Îmi cere, între altele,
să-i scot o bibliografie despre crucile de lemn din România! A luat-o
razna. Lucrarea necesită strădanie îndelungată (luni de zile), pricepere
şi râvnă. Şi accesul la fonduri interzise cercetătorului de rând. Cine ar
putea-o face?

Vineri, 20 iulie
Mă vizitează Stăvăruş, însoţit de frate-său, fost colonel (de stat
major, ţin să sublinieze!). Asemănarea dintre fraţi – uluitoare. Luăm
loc în scaune de răchită pe terasă. Răcoare. Băieţii mi-au adus cireşe
de la ţară. Pălăvrăgim o oră (nimic despre politică). Simpatici. Confe-
siuni despre sejurul lui Ion la Turku (moravuri finlandeze) şi munca la
„Vlad Ţepeş”. Reiterează promisiunea de a-i găsi Ancuţei meditator
pentru română. Ne despărţim în mare cordialitate.
Am întâlnit în staţiune lume cunoscută: o elevă (al cărei nume
nu-l cunosc), un fost coleg de cancelarie sub directoratul lui Ionescu şi
familia Boană, ea – directoare adjunctă la începutul anilor ’60, el –
„camarad de arme” în stagiul militar târgoviştean.
Beau ape minerale în cea mai mare silă. Poimâine – ultimul
drum la 24. Faulkner („Absalom...”) pentru „menţinerea în formă”.

Duminică, 22 iulie
Bagaje. Într-o valiză – lucruri ce nu-mi mai trebuie la Râmnic,
în alta – haine, lenjerie. Abia în Vâlcea voi hotărî programul lunii iulie
(şi august). Mă întâlnesc în librărie cu Tamaş, venit cu treburi de
„arhivă”. Între altele îmi spune că Ilarie Hinoveanu, sosit în Râmnic
pentru lansarea unui volum de Zatti apărut la „Scrisul”, s-a apucat, în
speach-ul inaugural, să elogieze „Balul” („unul dintre cele mai impor-
tante romane de după război”). Sala – nedumerită la început, rămâne
încremenită. Ilarie continuă o jumătate de oră apologia. Ce-o fi gândit
săracul Zatti despre mine?
Îl vizitez pe Mitru (de adio). Vorbeşte despre boală, despre
moarte. E obsedat de Parkinson-ul care evoluează îngrijorător de
repede. Anxietate. Când ies, rămân o clipă de partea cealaltă a străzii,
lângă maşină. Doi vârstnici (bărbat-femeie), la etajul patru, stau reze-

44
maţi de rama din balcon şi cercetează strada cu ochi indiferenţi, apa-
tici.
Beau apele de seară. Bat clopotele la biserica lui Horea, de pe
deal. Deodată mi se face un dor nebun de Bucovina. Ce-ar fi să plec
aiurea, undeva, spre Nord?

Luni, 23 iulie
La Râmnic. În drum, opresc la Păuşeşti, îi văd pe Valentina şi
Mitică. Vorbim de Tică, părinţii lăcrimează, situaţie jenantă, mă gră-
besc să plec.
Vizită lui Tamaş, la „Arhive”. Îi restitui povestirile pentru copii
– „lucrate”. Propun să scoată jumătate din texte, prea naive. De faţă şi
Horea Nestorescu. Discuţie despre crâncena „campanie electorală”
pentru scaunul arhieresc, rămas vacant în urma decesului vlădicăi
Iosif.
În casa bătrânească – nenea Gică şi Lilica, împreună cu fata lui
Corneliu. Stau patru zile. I-am găzduit în camerele „mari”, din faţă.
Eu dorm în fosta bucătărie a mamei, din curte, unde am scris „Memo-
ria Râmnicului”.
„Luceafărul” mi-a publicat alaltăieri proza. Probabil, graţie
insistenţelor lui Velea.

Marţi, 24 iulie
Ies în oraş. Râmnicul – splendid, în pofida campaniei de „mo-
dernizare”. Discuţie la ziar cu Barbu, care mă înştiinţează că săptă-
mâna aceasta îmi apare recenzia la cartea Adei Orleanu. Redacţia –
pustie fără Cârstea. Smeoreanu mă invită la o cafea în centru. Tăifă-
suim. Îmi povesteşte despre idila dintre fosta speranţă a poeziei râmni-
cene, Petrinel Ştefănescu, şi dăscăliţa de română, soţia secretarului cu
propaganda. Băiatul, zice, a dat în patima beţiei, a renunţat la facul-
tate, s-a rătăcit, e astăzi chelner pe undeva pe la Constanţa.
Vizită, după-amiază, la preotul E. Nedelescu. Părintele, activ,
vioi, se pregăteşte pentru o excursie cu maşina în Italia. Cafea,
dulceţuri. Îmi spune că o mare parte dintre fotografii (N. Filimon) sunt
gata. Lucrează la reproducerea fotografiilor după „Istoria Bucureşti-
lor” de Iorga. Îi dau patru albume cu imagini din Praga, Dresda, Buda-

45
pesta, München şi câteva oraşe din Italia. Cu aceasta, iconografia
Filimon e gata.
Seara, în curte, cu nenea Gică, în fotolii de răchită. Parfum de
vară. Din colţul străzii vine muzică lăutărească. Miros de mititei. La
Grandiflora.

Miercuri, 25 iulie
Fac planuri. Plictiseală. Nu pot lucra. Azi-noapte vis cu mama.
Mă certa că nu-mi fac temele la geografie (!). Au, oare, visele, vreo
noimă?
Cu Sergiu Curecheanu la „complexul” Inăteşti. Biserica – în
renovare (sper să se restaureze şi pictura – excepţională). Uşa sculp-
tată în lemn e peticită cu o scândură. Clădirile din curte au fost ame-
najate ca muzeu. Intrăm cu greutate, după ce Sergiu încearcă 5-6 chei
la rând. „Muzeul” conţine icoane vechi, deosebit de valoroase, tapi-
serii, diverse obiecte de cult religios. În totul, o colecţie remarcabilă
(păcat că e ferecată în lacăte). La întoarcere ne întâlnim, pe podul
Olăneştilor, cu Guşetoiu, care mă ţine în picioare un sfert de oră.
Recită versuri (memorie excepţională), spune vorbe în dodii. Bătrânul
dascăl de istorie e trecut de 90 de ani... Discuţie şi cu Moţoc, care mă
invită să particip la lucrările cenaclului „A. Pann”, pe 6 august.
Drum la Călimăneşti. În Ostrov. Nimic la librărie. Vizită lui
Albuleţu (trataţie cu savarine calde!). Îl văd pe Mămularu, amabil ca
întotdeauna.
N-am veşti de la ai mei de şase zile.

Joi, 26 iulie
Terorizat de demolările în masă. Dacă buldozerele dărâmă
strada Gării, rămân fără refugiu în Râmnic. Îl vizitez pe Stoica, şeful
secţiei de propagandă. Primire cordială. Cafele. Îi spun păsul. Se oferă
să-mi obţină o audienţă la prima secretară. Discuţie despre birocraţie,
despre situaţia precară a agriculturii. Vorbim deschis. Să fie oare
microfoane în cameră? Stoica (circa 45 de ani, brunet, afabil, ras la
sânge, tip aseptic) pare a fi un „activist de omenie”. Ne strângem
mâna. Mă conduce până în capătul culoarului.

46
 Seara – la George Smeoreanu în micul lui apartament din
Ostroveni. O cameră „de lucru” – bibliotecă, ziare, manuscrise. Boe-
mă, totul vraişte. Conversăm despre literatură. E dezgustat de aşa-zisa
viaţă literară râmniceană. Nu sunt valori reale, zice, abundă semi-
docţii, nulităţile. Moţoc e mult prea tolerant, în cenaclu, cu veleitarii.
După o oră soseşte Ioan Barbu. Fericit, feciorul i-a reuşit la facultate.
Jubilează (am trecut şi eu prin încercarea asta). Bem coniac (doze
homeopatice). De la o vreme discuţia lâncezeşte. Se face noapte.
Barbu mă ia în Dacia, mergem la tipografie (dincolo de şină). Văd
pentru prima oară, aievea, o rotativă. Scurt schimb de vorbe cu
lucrătorii, vioi pentru o oră atât de înaintată. Barbu scoate din maşină
un exemplar din „Orizont” şi mi-l arată. E cald. Mirosul de cerneală
proaspătă mă ameţeşte. Mai zăbovim un sfert de oră. La 11 noaptea
sunt acasă.

Vineri, 27 iulie
Hai-hui prin Râmnic. Timp rece, chiar frig. Flanel de lână. Mă
bântuie gândul evadării. Neînţeleasă stare de nervozitate. În centru mă
întâlnesc cu Ioan Barbu. Mă invită într-o zi la masă.
Telefonat la Hunedoara. Vorbesc cu Dan şi Anca. Sunt bine.
Marţi pleacă toţi la Valea Vinului. Dănuţ insistă să-i urmez. Aş merge
dar mi-e teamă, prea mare umezeală. Valea Vinului rămâne pentru
mine un tărâm mirific, interzis.
Citesc volumul „Şoarecele B” de I.D. Sârbu, cumpărat la Râm-
nic. Surpriză, cartea foarte bine scrisă. Ecouri expresioniste.

Sâmbătă, 28 iulie
Audienţă la prima secretară (însoţit de Stoica). O oră anteca-
meră, e în şedinţă. Intrăm, luăm loc pe scaune. Prezint situaţia stării
mele „locative”. „Prima” propune să mă mut la Râmnic (!), îmi face
rost imediat de locuinţă, de catedră, tot. Refuz, fireşte. Îmi spune că
trebuie respectată legea: nu pot fi chiriaş şi în Bucureşti şi în Râmnic.
În plus, n-am voie să cumpăr apartament în rate dacă n-am domiciliul
în municipiu. Găsiţi o formă, care să nu încalce reglementările în
vigoare şi vă ajut, încheie cu generozitate. Întrevederea a durat zece
minute.

47
 Seara, vizită „de prietenie” la Prea Sfinţitul Gherasim. E tulbu-
rat de iminenţa numirii noului vlădică al Râmnicului. Lucrează la
textul unei conferinţe în vederea „sărbătorilor” din august. Se agită,
îmi citeşte textul, o compilaţie de fraze din „Scânteia” şi cărţile de
dogmă. Trataţie cu vin (de cea mi bună calitate). Soseşte între timp şi
Tamaş cu soţia. Sorbin din vin. Discuţia se prelungeşte. Se mai aduce
o sticlă. În jurul orei 11 „ne rupem” de pe scaun. Prelatul ne conduce
până jos, la poartă. Cer alb, de sticlă. Farmecul oraşului la miezul
nopţii.

Luni, 30 iulie
Vizită, cu Tamaş, la bătrânul preot Bălănescu, parohul de la Sf.
Gheorghe. Prilej de a-mi aminti că am mai fost în câteva rânduri (pe
vremea când eram în clasa întâi la „Lahovary”) pentru a-mi face te-
mele cu Mircea Stănciulescu, nepotul preotului I. Marina, ce avea să
ajungă patriarhul României. Primire boierească. Gustări, palincă. Pă-
rintele îmi reproşează (cu blândeţe) că în „Memoria Râmnicului”
n-am dat atenţia cuvenită bisericii pe care o slujeşte. Ne arată pomel-
nicul lăcaşului, datând din secolul al 18-lea, cu numeroase nume de
boieri şi negustori din epocă, astăzi uitate. Caligrafia – excepţională.
După „gustare”, părintele ne invită la restaurantul „Union”. Trei ore
de taifas. În timpul prânzului – ideea de a pleca la Bucureşti. De a
pleca chiar mâine. În Râmnic pierd timpul de pomană. La cinci după-
amiază fug la Olăneşti. Ploaie torenţială, cu bulboane. Mitru în bună
dispoziţie, vesel. Emoţionat că am venit să-l văd înainte de plecare. În
vizită la el, V. Borda. Blasfemăm „regimul”. Discuţie despre condiţia
jalnică a editurilor. Ajung acasă după 11 noaptea. Bagaje. Insomnie.

Miercuri, 1 august
Fac ordine în casă. Casa – goală. Încerc să mă acomodez „cli-
matului”. Momente de speranţă, pe urmă disperare şi iar speranţe.
Cădere patologică de tensiune.
Autogospodărire. Cumpărături la Rond. Imense trâmbe de gu-
noi şi praf deasupra străzii. Se demolează. E vorba ca în septembrie să
intre cu buldozerele în Albă.

48
 Telefonez Adei Orleanu. Sosită, ca şi mine, ieri. La Valea Vinu-
lui, îmi spune, frig ţeapăn, ceaţă dimineaţa, ploaie. Ce m-aş fi făcut,
cu reumatismul meu, dacă m-aş fi aventurat în ţara Rodnei?

Sâmbătă, 4 august
Sâmbătă frumoasă. Soare. Luat banii de la Uniune pentru proza
apărută în „Luceafărul”. Pustiu la Casa Scriitorilor. Restaurantul
închis, literatorii în vacanţă. Bat librăriile din centru. Cumpăr G.
Călinescu („Aforisme”), „Istoria poeziei” (volumul 2) de M. Scarlat,
„Istoria instituţiilor vechi din Franţa” de De Coulange. Intru la Capşa.
Cafea. Ici-colo câte o masă ocupată. Năduf. Nici o figură cunoscută.
Îmi scrie Dan (din Hunedoara). Seara, în faţa micului ecran
(olimpiada din America). Trec zilele, mâloase, fără noimă.

Marţi, 7 august
Gospodărie. Ordine prin cărţi. Telefonează Mitru, se întoarce
vineri. Se simte rău. Aceeaşi veche anxietate disperată.
În „Orizontul” de acum patru zile e anunţată şedinţa cenaclului
(„A. Pann”) la care scriitorul C.M. e „invitat de onoare”. Doru Moţoc
a dat notiţa pe baza întâlnirii noastre întâmplătoare în faţa librăriei
„Eminescu”.
Primesc din Honolulu scrisoare de la Baciu, însoţită de un
articol (tras la xerox) publicat în Guatemala. Articolul – banal (reflexii
despre Editura „Litera”). Mă întreb de ce mi l-a trimis. Vedere de la
Tita (Cumpătul).
Lucrez la cronica volumului lui Smeoreanu.

Joi, 9 august
Ieşit în Rond după cumpărături, mă văd intrat la un film stupid
în regia (şi interpretarea) lui Stallone. Idioţenie, pierdere de vreme.
Cinci ore la televizor pentru olimpiada din Los Angeles. Prim-
planuri excepţionale cu figurile învinşilor. Înfrângerea – ce subiect
magnific!
Noaptea, în fotoliu. Reiau a treia oară paginile comise la Pre-
deal, în sanatoriu. Textul începe astfel: „Am trăit prea mult...” Deza-
măgire, spaimă, premoniţie? Muzică de Haendel.

49
 Vineri, 10 august
Prin centru. Oraşul sub caniculă. Pălărioare, parfumuri, umbre-
luţe. Iau de la librăria „Sadoveanu” volumul de eseuri al lui Cornea cu
un studiu despre Filimon.
Telefonat Cornelia de la Rodna. Sunt bine, se distrează, fac
excursii, vreme splendidă! Apuc să le promit că merg acolo, retractez
penibil, mă comport ciudat, fac gafe. Sunt în pasă proastă.
Vizită în Negel. Taifas cu Cornelica până la 11 noaptea. Vechi
suveniruri. Prieteni şi prietenii pierdute. Ne simţim bine. Mă întorc pe
jos acasă sub un cer curat, albit de stele.

Luni, 13 august
De ieri, viroză. Febră mare (40 de grade). Antibiotice. Sunt sin-
gur. Stare depresivă. Citesc, între puseuri, suvenirurile lui Canetti,
excelent scrise, cu pagini antologice.
Telefonat Cornelia. O duce bine. Din păcate, n-are „companie”.
Între scriitori, numai Baltag şi Mihadaş.
Mitru s-a întors acasă. L-a văzut un doctor (pentru Parkinson).
Complet descurajat. Se îndoapă cu medicamente.

Joi, 16 august
Prima zi când ies din casă (după gripă). Mi s-au terminat provi-
ziile. Bat magazinele din centru. Oraşul, animat în preajma sărbăto-
rilor aniversare. Alimentarele, în schimb, sunt goale (nu găsesc lămâi,
salam, cafea şi brânză).
Telefonează Damirescu. Doina Gavrilă a suferit un accident pe
autostradă. Venind cu mama de la Râmnic, maşina (condusă de Ga-
vrilă) a ieşit din carosabil şi s-a răsturnat. Bătrâna în stare gravă.
Doina s-a ales doar cu contuzii. Doamne, ce nebună e!

Vineri, 17 august
Convalescenţă grea, dureri de cap sâcâitoare. Insomnie. Tele-
fonat Cornelia de la Rodna. Trimite duminica cealaltă copiii cu accele-
ratul, împreună cu Baltag, care s-a angajat „să aibă grijă”.
Seara, la Mitru. Masă întinsă. E invitat şi Bulgăr (antreuri,
două feluri de friptură, votcă, Murfatlar). Discuţia o duce Mitru,

50
acompaniat de Bulgăr. Se vorbeşte despre Franţa, Guillermoux, Bu-
zura, pe urmă Eminescu, ba chiar Vlahuţă. Petrecere în toată regula.
Bulgăr, vioi, în mare vervă. La plecare aştept tramvaiul o oră, nu vine,
mă întorc pe jos acasă.

Luni, 20 august
S-a făcut frig. Frig straşnic. Plouă, foc în casă.
Merg cu maşina la o măcelărie, în Ferentari, ca să mă apro-
vizionez cu carne de la Simionescu, fostul meu elev de la seral. Coadă
imensă. Femei şi oameni vârstnici cu sacoşe stau aşezaţi pe trepiede,
sporovăiesc, aşteaptă. Bănuitori. Atenţi la ce se întâmplă. Mă adăpos-
tesc, ca şi în alte rânduri, în spatele măcelăriei, aşteptând să apară
Simi cu pachetul. Piaţa foşnind de lume. Alergătură, miros de bălegar
şi putregaiuri. După vreo oră, se apropie de mine un ins cu şapcă şi
mustaţă. E sesizat, îmi spune, că stau de mult în piaţă. Ce caut aici?
Aştept pe cineva? Am treabă? El e administratorul şi trebuie să ştie tot
ce se petrece în piaţă. Îi spun că mă interesează lumea, oamenii, sunt
scriitor. Îi arăt legitimaţia. „Scrieţi la vreun ziar?” întreabă. „Fireşte, la
Scânteia.” Băiatul devine imediat politicos, îşi pierde morga, se scuză,
mă mângâie greţos pe mână, dispare. Transpirasem. Când plec cu car-
nea spre Trabantul pe care îl parcasem în colţul străzii, simt ochii
zecilor de oameni de la coadă ce mă fixează duşmănoşi, hipnotici, ca
într-un tablou grotesc de Brueghel.
„Cetatea antică” a lui Fustel de Coulange. Frumoasă, limpede,
didactică.

Miercuri, 22 august
Atras magnetic de bulevardul aşa-zis „al cenuşii”. Ies zilnic
să-i iau pulsul, să văd cum merg lucrările de demolare, cum înaintează
ameninţător spre zona în care se întinde cartierul nostru patriarhal.
Devin, încetul cu încetul, psihopat.
Televizorul – imposibil de deschis cu ocazia „sărbătorilor”.
Omagii, ode, imnuri. Ziarele, la fel. O nebunie colectivă s-a aşternut
asupra mijloacelor de informare. Poeţi, decenţi până în prezent, ies
„curajos” la rampă. Delir verbal, trăim într-o ciudată cutie de rezo-
nanţă paranoică.

51
 Citesc eseuri despre artă de Zambaccian (modeste). Chopin –
mazurci, nocturne, studii, valsuri.

Vineri, 24 august
Stare de neputinţă şi plictis. Nu fac nimic. Rup filele din
calendarul vieţii.
Drum la Periş cu Cornelica, timp frumos. Conduce ea (pe
Dacia 1100), vrea să-şi recapete „reflexele”, îi trebuie un tovarăş, un
compagnon. De aici, la Ţigăneşti (pe un drum de ţară). Şoseaua plină
de miliţie. La mânăstire ne închinăm în strană. Măicuţele s-au
„primenit”. Rar câte o maică din vremea când scriam aici „Zborul de
probă”. Călătorie fără „evenimente”.
O oră şi jumătate de taifas cu Mitru (despre reviste, viaţa
literară, boli). Alaltăieri, la televizor, vorbeşte Şeful. A albit. Îmbătrâ-
neşte. Obosit. Pete hepatice pe faţă (bine camuflate în culise). Voce
stridentă, laringe iritat. Dar nu se lasă. Ne toarnă aceleaşi vorbe goale
pe care le auzim de 20 de ani. Urâtă aniversare.

Sâmbătă, 25 august
Mâine sosesc copiii de la Valea Vinului (împreună cu Baltag).
Ies cu Trabanul pentru aprovizionare. Parchez cu greu la Ministerul de
Finanţe. Colind prin centru, vitrinele tixite cu conserve, pungi de sare,
detergenţi.
Telefonat Ada Orleanu. Titel „nu e în ordine”, îmi spune, s-a
internat (mai întâi la „Al. Sahia”, apoi, de o săptămână, la „Fundeni”).
E vorba, se pare, de o litiază biliară. Părinţii – îngrijoraţi, fireşte. Chi-
rurgii vor să-l opereze. „Mergem la el?” mă întreabă, şi vocea îi
tremură imperceptibil.

Luni, 27 august
Mare bucurie în casă. Ieri au sosit copiii. Ancuţa – tare slabă.
Cum am putut trăi atâta vreme fără ei? Mă străduiesc să fac pe
gospodina, rolul nu mă prinde. Gafez.
Plimbare (cu Trabantul) la Pasărea. Părăsim şoseaua asfaltată,
trei kilometri prin hârtoape. Mânăstirea şi locurile – admirabile, dar
fără candoarea indicibilă a Ţigăneştilor. Ne strecurăm printre chiliile

52
pitice. Sat de maici. O maică ne conduce la casa unde a trăit o vreme
Gh. Anghel. „Muzeul”, destul de „dichisit” pentru o colecţie sătească,
expune icoane vechi şi câteva sculpturi de Anghel (de pildă un „Enes-
cu”). O oră prin pădure. La întoarcere, ne abatem şi pe la Cernica.
Copiii încântaţi. Ajungem în Albă pe înserate. Mâncăm jumări de ouă
cu brânză (cumpărată „pe sub mână”).
Marţi, 28 august
Timp rece. Început de toamnă. Drum cu copiii la Căldăruşani.
Biserica în lumina soarelui de vară. Ne închinăm, aprindem lumânări
de ceară parfumate. Plimbare pe sub zidurile chinoviei. Stufăriş.
Oglinda ameţitoare a lacului. Luăm prânzul pe o bancă în afara ziduri-
lor de incintă. De la Căldăruşani dăm fuga la Snagov. „Complexul” –
gol, doar doi-trei chelneri pălăvrăgind la umbră. Bem bere. Rar câte o
yolă alunecând pe luciul lacului. De aici până la Snagov-Parc – zece
minute. Pădurea, altădată vuind de lume, e pustie. Pe iarbă, hârtii şi
resturi menajere de la chiolhanurile în cinstea „marii sărbători”. La
ştrand îl întâlnesc pe fostul coleg de clasă al lui Gică, Dorel Ştefă-
nescu, în intimitate cu o fetişcană. Uşoară jenă, ne îmbrăţişăm. Mă
invită să trec odată pe la el, „să stăm de vorbă”.
Seara, telefonat lui Badea. Mă asigură că bulevardul care intră
ameninţător în Rond nu trece peste strada Albă. Artera va ajunge în
parcul „Libertăţii” prin Nifon. Sunt şanse, zice, să scăpaţi de demo-
lare. Chiar dacă se va construi un bloc în colţul străzii (foarte pro-
babil), acesta nu se va întinde până la casa noastră. Momente de
tembelă fericire.
Wist cu copiii până la 12 noaptea.

Miercuri, 29 august
La Editura „Sport-Turism” să mă interesez de soarta Doinei. E
încă în Râmnic, externată, cu tăieturi şi plăgi uşoare. Maică-sa, în
schimb, e în spital, în stare gravă. Doar zvonuri, nimic sigur. În prima
versiune, maşina Doinei s-ar fi lovit de un plop. Pe autostradă, însă,
nu sunt plopi. Dumnezeu ştie!
De aici, în Dorobanţi, la casa memorială „Călinescu”. E în-
chisă. Zilele de vizită doar marţi şi vineri. Doamna Vera („inegala-
bila”), în curte, la cişmea, cu un buchet de flori în braţe. Intrăm în

53
vorbă. Îmi spune că Muzeul n-a mai trimis o fată să măture în casă de
luni de zile. Că înăuntru e dezordine şi murdărie. Vreo patru şoricari
se zbenguie în bătătură, lătrând bezmetic.
Seara – senzaţie de oboseală fără să fi făcut vreo treabă. Citesc
până la 4 dimineaţa. Insomnie.

Joi, 30 august
Cu noaptea în cap la gară, vine Cornelia. Trenul întârzie o oră.
După-amiază, mergem la „Fundeni” cu Dan, nu înainte de a trece prin
Frumoasă şi a o lua cu noi pe Zoe Boicescu. Urcăm cu liftul. La Sorin
mai sunt în vizită Ileana Mălăncioiu, Raicu cu soţia şi Simion. Stăm
într-un hol cu uşi înalte, de sticlă, foind de asistente medicale. Miros
de antiseptice. Discuţia trenează, situaţie stânjenitoare, chiar penibilă.
Sorin, îngrozitor de slab, e îmbrăcat în pijama – papuci de casă. Arată
rău. După o vreme, maeştrii se retrag, rămânem singuri cu Sorin. E
speriat, se teme că e atins de cancer. Medicii nu vor să-l opereze (de
litiază biliară). Mâine se externează, dar se va interna din nou, la alt
spital, peste trei zile. I-am adus cărţi, le frunzăreşte distrat, zâmbeşte,
„n-are chef”. Stăm două ore. Cuvinte de încurajare. Ne conduce până
la uşa de la lift.
Sosirea Corneliei înviorează casa. Copiii veseli. Seara jucăm
wist.

Sâmbătă, 1 septembrie
Chemat la şcoală. Am cinci „restanţieri”. Le dau lucrare scrisă,
îi trec. Vorbesc cu directoarea, am normă bună, la fel cu cea din anul
precedent. Se văruieşte.
Vizită lui Bazil, în Slobozia (cu Cornelia). E mult mai bine
decât la ultima „vedere”. Are momente de cumplită luciditate, în care
pot discuta cu el normal. Alaltăieri, ne spune Nadia, a scris versuri!
De vorbă pe terasa ce dă spre o grădină însorită. Mai e de faţă un ins,
Mihuţ, funcţionar, probabil, la Cultură.
Discuţie (la telefon) cu Stăvăruş. A aranjat (cu doi colegi) pro-
gramul de pregătire a Ancuţei pentru facultate. Azi pleacă în Finlanda.
Cu Mitru (o oră). I-a apărut „Păcală şi Tândală”. Emoţionat. Se stră-
duieşte să-şi stăpânească bucuria.

54
 Duminică, 2 septembrie
Toamnă frumoasă. Cald. Plimbare cu Dănuţ printre ruine.
Vizităm colina Mihai Vodă. Biserica şi zidurile de incintă urmează să
fie demolate. Se împachetează baloturi cu hârţoage din „Arhive”.
Tristeţea marilor sfârşituri. Generalul Gall, se zice, a fost destituit
fiindcă i-ar fi cerut Stăpânului salvarea mânăstirii. Interesantă pano-
rama urbei privită din înălţimile bătrâne de la Mihai Vodă.
Seara, la Cornelica. Ce dezolantă casa fără tanti Marioara! Se
duc bătrânii, le luăm locul. Discuţie despre anii tinereţii. Trataţie cu
lubeniţă (foarte dulce!).

Marţi, 4 septembrie
Două zile cu Cornelia la Bragadiru. Primire imperială. Corco-
del ne duce să vedem un C.A.P. Mormane uriaşe de legume. Cami-
oane. Ne aprovizionăm cu vinete, ardei şi roşii. La plecare, asist la o
scenă desprinsă parcă din romanele lui Marin Preda: ţăranii aşezaţi la
vorbă, glumind şi tachinându-se în spirit moromeţian. Adevărată
delectare. Regret că nu i-am imprimat pe bandă. Satul nu face impre-
sie deosebită. E o caricatură a mahalalei de provincie: vestimentaţia
urbană, biciclete, crâşme ordinare, mici magazine ridicole, murdare,
cozi la pâine. Seara, însă, când drumul se goleşte şi greerii încep să-şi
cânte partitura şi aerul se primeneşte, satul începe să-şi recapete aroma
şi farmecul pe care le va fi pierdut cu zeci de ani în urmă.
Drumul până la Bucureşti, în miez de noapte. Răcoare. Şoseaua
albă. Plopii. Fascinaţia farurilor.

Joi, 6 septembrie
Hai-hui prin centru (cu Dan). Caniculă. Vremea s-a zăpăcit
complet. Oraşul fierbe. Nimic în librării. Producţia editorială tot mai
slabă. Vitrinele abundă, în schimb, de operele Şefului. Intrăm la
Colonade. Bere. Bat clopotele dinspre Curtea Veche.
Mă vizitează Alexei Rudeanu. Discuţia cu el – reconfortantă.
Plăcut, inteligent, ironic. Îmi povesteşte despre anii de gazetărie din
nordul ţării. Rusofobie. Numele lui, îmi spune, nu e Alexei, ci Alexie,

55
modificat la naştere de un conţopist cretin din primărie. Amintiri
comune despre bunul G. Sidorovici. De vorbă până la 11 noaptea.

Sâmbătă, 8 septembrie
Zilnic la şcoală, deşi n-am treabă. Se face curăţenie. Semnez
condica. O oră la bibliotecă, citesc versuri (Ileana Mălăncioiu).
Seara, la doctorul Al. Ştefănescu. E în formă proastă. Se vaită.
E bolnav de cord. Aşteaptă în fiecare clipă „să se ducă”. „Dacă aş
muri în somn!” îmi spune, frământându-şi mâinile osoase, descărnate.
Telefonează Zoe Boicescu. Titel s-a internat din nou, „nu mer-
ge bine”. E mâhnită. Nici Cae nu se poate lăuda cu sănătatea. Dimi-
neţile şi le petrece la Biblioteca Academiei. Mi-e dor să ne vedem,
încheie, să stăm de vorbă ca la Valea Vinului.

Luni, 10 septembrie
Şedinţă la „Lazăr” sub oblăduirea inspectorului Antimia. Prele-
gere insuportabilă despre înfăptuiri măreţe, victorii etc. Apoi, „dis-
cuţii”. Ne idiotizăm. Încerc să mă gândesc în altă parte, imposibil. Ni
se trasează sarcini irealizabile, stupide. Trei ore de infern. După şe-
dinţă, prin Cişmigiu, cu barca. Respir.
Merg cu Ancuţa în Berceni, la locuinţa profesorului N. Con-
stantinescu. Apartament de bloc. Omul – simpatic, face impresie bună.
Specialitatea lui, folclorul. Biblioteca – modestă pentru un universitar
de umanioare. Soţia, colegă de cancelarie cu mine, ne tratează cu ca-
fele. Discuţie jenantă despre „onorariu”. De mâine începe pregătirea.
Soseşte Gică şi ai lui (Monica, Peter). Bucurie. Sporovăiesc cu
frate-meu până la 1 noaptea.

Marţi, 11 septembrie
Cu Dan la „Expoziţia realizărilor...” din preajma Casei. Un
bâlci monstruos. Puzderie de lume curioasă, forfotă, miliţie. Expoziţia
e o imensă farsă, pe măsura minciunii ce ni se serveşte de peste trei
decenii. Când ţi se arată standuri poleite, pline cu bunătăţi pe care nu
le-ai văzut aievea ani de zile, sau pe care le-ai obţinut prin bătălii
umilitoare, te cuprinde greaţa. Ne foim trei ore, spectacolul e într-un
fel magnific. Nimic nu caracterizează mai bine „starea” noastră ac-

56
tuală decât această insolentă desfăşurare de belşug inaccesibil „ma-
selor”.
Caut cu înfrigurare imaginea pierdută a bisericii Enei, pentru
volumul „Filimon”. „Istoria” lui Iorga o omite. O voce înţepată de
femeie de la Agerpres îmi spune că n-au colecţii de poze cu biserici.
Ce să fac? Merg la Patriarhie. Preotul Popescu mă îndrumă către un
preot, Stan Dimancea, fost paroh până la demolare, actualmente preot
la Boteanu.
Telefonez lui Hinoveanu. Cartea „stă”. Mă interesez dacă
sosirea mea în Craiova ar ajuta cumva la urgentarea (sună ridicol)
tipăririi „Balului”. Da, zice, cred că ar ajuta. Vom merge împreună la
tipografie. Ce vor? Vor mită? Vor să le procur hârtie? De luat o hotă-
râre (grabnic).

Joi, 13 septembrie
Ziua Corneliei. Mică sărbătoare în familie. Daruri.
Începe şcoala. Şedinţe insipide, planificări calendaristice. Ies
cu Dănuţ prin centru. Turul librăriilor şi anticariatelor. Caniculă (în
august – foc în casă!).
Vizită inopinată, după-amiază, a lui Bazil cu Nadia. Îi primim
în hol. Bazil ia loc pe scaun, cuminte. Tace. În vremuri bune mi-ar fi
cercetat biblioteca, tablourile. Cornelia întreabă dacă doresc dulceaţă.
Nu, spune Nadia. Bazil plânge uşor. „Vreau eu”, şopteşte. Moment de
jenă. Interogat de care îi place. Preferă nucile. Când pleacă, după o
oră, senzaţia că-mi plesneşte capul, mă simt bolnav, cu 20 de ani mai
vârstnic.

Sâmbătă, 15 septembrie
Însărcinat de directoare să particip la festivitatea de deschidere
a anului şcolar, la „Lazăr”. Remarc vestimentaţia părinţilor, sosiţi ca la
„recepţie”. Toalete elegante, pălăriuţe, zâmbete. Parfumuri fine. Co-
piii, curaţi, în uniforme. La urma urmei, e impresionant. Liceul „La-
zăr” promovează spre facultate, anual, 80 la sută din totalul absolven-
ţilor, în timp ce şcoala noastră numai 2 la sută. Ce distanţă!

57
 Triez fotografiile părintelui E. Nedelescu pentru „Filimon”. O
mare parte dintre ele – inutilizabile. Reţin vreo 60 de imagini accepta-
bile. În zece zile – iconografia gata!
Dureri de cap, spre seară. Pun muzică (Chopin).

Luni, 17 septembrie
Timp cald în continuare. Vreme de excursii. N-am chef de lu-
cru. De altfel, începe şcoala. Nici o speranţă să scriu în iarna aceasta.
Merg cu Cornelia la Bazil. Ne întâlnim pe Slobozia. Plimbare
două ore pe străzile din cartier, pavate mizerabil. Cornelia şi Nadia în
faţă, eu cu Bazil în urmă. Bazil mă ia de braţ, se sprijină uşor de mine.
Comunicare dificilă. Ici-colo câte un comentariu scurt, dar sunt mo-
mente când aberează. De pildă, îmi spune: „Acolo stă fostul meu co-
leg de facultate, Bebe”, şi arată cu degetul spre casa mea. „Îl cunoşti?”
mă întreabă. Sunt siderat. Ce a mai rămas din bietul meu prieten, ce se
plimba cu graţie prin poezia lui Desnos sau H. Michaux!

Marţi, 18 septembrie
Treburi în oraş. Trec pe la Uniune, îi scot lui Dan cartelă de
masă de la tovarăşul Shapira. „Sunteţi membru al Uniunii Scriito-
rilor?” întreabă insul, privindu-mă miop prin sticla ochelarilor. Îi arăt
legitimaţia. „Veniţi cam rar pe aici, se scuză. Domiciliaţi, probabil, în
provincie.”
La Editura „Sport-Turism”. Liftul defect. Urc gâfâind şapte
etaje. Biroul redacţiei de literatură plin. Vorbesc cu Gi. Nu ştiu nimic
despre situaţia Doinei, n-au nici o veste. E în concediu. Simt că
volumul meu alunecă în pas de vals spre ’86.
Îl caut pe Cumpănaşu, la Departamentul Cultelor (în „ches-
tiunea Gherasim”). În faţa treptelor de la intrare, o limuzină neagră,
mare (cu şofer). Telefonez din curte. Mi se răspunde că şeful e într-o
discuţie cu Moses Rosen. O oră aşteptare. Nervi. Când iese Moses,
sunt înştiinţat de secretară, cu glas angelic, că boss-ul e în şedinţă cu
directorii, dacă doresc să intru, să dau un telefon cu o zi înainte. Cu
Nelu (aşa îi spuneam pe vremuri) am fost coleg opt ani la „Lahovary”.

58
 Miercuri, 19 septembrie
Cinci ore cu elevii. Extenuat. În trimestrul acesta am 25 de ore
pe săptămână, dintre care patru la seral.
Spre seară mă pomenesc cu Hinoveanu. Luăm loc în hol.
Olteanul, în mare dispoziţie de vorbă. Îi pun pe masă o sticlă cu vin
alb, de Odobeşti. Refuză să mănânce. Reia, cu mici modificări con-
juncturale, repertoriul de la Craiova: primejdii ce ne pândesc din întu-
neric, conjuraţii, duşmani oculţi ai ţării, pandurie. Vorbeşte neîntre-
rupt, năucitor, megaloman, nu acceptă replici, mă întrerupe, diva-
ghează, reia cu înverşunare firul. Se face 1 noaptea, 2, 3... Sunt frânt
de oboseală. Moţăi. Nu-l mai aud. Ilarie combate în continuare,
tenace, necruţător, e proaspăt, mă înghionteşte, râde. La 6 dimineaţa
mă sustrag în camera Corneliei să dorm o oră. La opt am cursuri. Ne
luăm la revedere. Doamne, cumplită zi!

Joi, 20 septembrie
La ore. Spre prânz mă întorc acasă. Îl găsesc pe Hinoveanu în
sufragerie, ia masa. E îmbrăcat în pijamaua mea roz-pal, zebrată.
Rămân bouche-bée. De oboseală, mă clatin pe picioare. Îl rog să mă
îngăduie să dorm o oră, apoi voi sta cu el de vorbă. Nu acceptă. Cum
să-l las singur? Cornelia pune pe masă o carafă. Halucinez. Ilarie
reînnoadă peroraţia de azi-noapte: salvarea patriei, misiune sfântă,
duşmani ascunşi, unire în cuget, pandurie. Vorbeşte, face paşi prin
cameră, mă tutuieşte, mai soarbe o gură de licoare, se plimbă printre
mobile, exultă. Din când în când îşi scutură cu neglijenţă scrumul pe
covoare. La zece noaptea oboseşte. Se duce la culcare (în dormitorul
meu). A consumat opt litri de vin în două zile. Cornelia uluită. Abia ne
ţinem pe picioare.

Vineri, 21 septembrie
Telefonat lui Mitru, îi povestesc păţania cu Hinoveanu (plecat
în jurul orei zece dimineaţa). Nu-i vine a crede, după cum şi mie mi se
pare incredibilă istoria. Am sentimentul că a sălăşluit la noi un veac
(se pare, după mărturisirile făcute, că a avut o sarcină ingrată „pe linie
de partid”, într-una din comunele doljene, şi s-a ascuns la mine ca să
se derobeze). Evaluez situaţia cu Cornelia. Suntem complet epuizaţi în

59
urma acestor două lungi zile de coşmar. Bieţi oameni în cumplita în-
volburare a vremii. Facem scenarii: Securitate, bătăi, anchete în be-
ciuri umede, îngheţate, destituirea din învăţământ, copiii exmatriculaţi
din şcoală... Dacă îmi găseşte cineva „Jurnalul”?
Somn până la 11 noaptea. Trec în fotoliu. Citesc revistele res-
tante. Muzică barocă.

Duminică, 23 septembrie
Cu Cornelia la Bragadiru. Parchez Trabantul în curte. Primire
câmpenească. Familia Corcodel – drăguţă, doi orăşeni-săteni ajunşi la
vârsta „mijlocie”. Bem must. Trataţie cu pepeni, porumb fiert. Dumi-
nică senină, de vară întârziată. După-amiază, plimbare pe strada prin-
cipală. La ora 7 seara suntem acasă.
Citesc în „Tomis” (din iulie anul trecut) recenzia lui Anghe-
lescu despre „Flamand”. E foarte pozitivă, chiar „prietenească”. Ce
tip! Cu ani în urmă îmi respinsese, la „Eminescu”, „Autoportret cu
bască”, mă admonestase aspru pentru „carenţele ideologice”. Acum
citează cartea în două rânduri, cu dezinvoltură, ca şi cum... „nici gura
nu-i miroase”.
Semne de gripă: dureri în gât, temperatură, guturai. Iau droguri.

Marţi, 25 septembrie
Boala evoluează prost. Beau ceaiuri, stau la pat. După-amiază
– rău. Am cursuri. Dau fuga cu maşina la liceu, vorbesc cu
directoarea, îl roagă pe Niţescu să-mi ţină orele. Niţescu, drăguţ ca
întotdeauna, se oferă.
Cu mama lui Sorin la telefon. Sorin – bolnav în continuare. Are
zilnic febră (38 de grade), e deprimat. Peste cinci zile îl externează.
Medicii ezită să-i pună un diagnostic, nu ştiu, sau ştiu prea multe. Mi
se rupe inima când mă gândesc la el.

Vineri, 28 septembrie
De ieri la şcoală. Fac orele cu greutate. Îi rog pe puşti să facă
linişte, să nu vorbească, ne înţelegem. Ingrată meserie, dar şi fru-
moasă, în care raportul dintre dascăl şi elevi e întotdeauna aleatoriu,
imprevizibil.

60
 De la o vreme, Nadia şi Bazil ne iau de acasă, seara, şi mergem
la plimbare prin cartierul ameninţat de demolare. Bazil merge mai
bine. Îi vorbesc de Magda, iubita lui din facultate. Plânge. Ne întoar-
cem odată cu căderea întunericului.
Zile frumoase. Cad frunzele. Se apropie iarna.

Duminică, 30 septembrie
Activitate în şcoală (obligatorie). Alaltăieri – încunoştinţaţi
prin telefon de secretariat că astăzi „se lucrează”. Dispoziţie abuzivă
de la Partid (organizaţia de municipiu). Colegii, scandalizaţi, înjură în
barbă. Practic n-avem ce face, ne fâţâim de colo-colo. Retragere dis-
cretă în sala primitoare a bibliotecii, citesc Pandolffi („Istoria teatrului
universal”).
Ieri, pomenirea tantei Marioara (la cimitirul Ghencea). Cinci-
şase persoane. Apoi la Cornelica. Plecăm spre casă. Nevenind tram-
vaiul, ne întoarcem cătinel pe jos.
Îmi scrie Tică de la New York. Revine cu obstinaţie asupra
bibliografiei „crucilor de lemn”. De unde aş putea să i-o procur, acum,
aici, în plină campanie anticreştină?

Luni, 1 octombrie
După ore, „ieşire” în oraş. Bat librăriile. „Corespondenţa” lui
Călinescu (apariţie recentă) – de negăsit. Cumpăr, în schimb, „Cores-
pondenţa” lui Caragiale (ediţia Cioculescu) de la Curtea Veche.
Vizită părintelui Cunescu. Vecin cu mine, locuieşte în capul
străzii Albe, pe Gazelei. O cameră modestă, încărcată cu mobilă
vetustă, lemne în sobă. Iau loc într-un fotoliu capitonat, cu îmbrăcă-
mintea lustruită. Părintele e un om de aproape 70 de ani, mărunt,
figură aspră, ageră, ochi oblici. Discuţia se încheagă cu oarecare
greutate. Îl chestionez despre relaţiile lui cu Gala Galaction, căruia i-a
fost emul şi despre care a scris o carte comentată amplu în presa lite-
rară. Cucoana preoteasă ne tratează cu dulceţuri. Taclale. Viaţa lui de
preot (slujeşte şi acum la Sf. Nicolae). Mărturiseşte că lucrează la o
monografie Agârbiceanu. E într-o fază avansată dar are greutăţi cu
editura. Incursiune în Biblie şi Dogmatică. După o oră suntem prie-
teni. La plecare mă conduce până în faţa casei.

61
 Marţi, 2 octombrie
Încerc din nou să-l abordez pe Cumpănaşu. Secretara (aceeaşi
voce plictisită, tracasată) îmi spune să revin. Sun după o oră, mă roagă
să mai revin o dată. Realizez că omul nu vrea să mă vadă. Telefonez
lui Tamaş, mă informează că Gherasim e episcop de Râmnic de două
zile! Mergeam degeaba...
Un sfert de oră cu Sorin Titel. Se plânge că nu se simte bine.
Face temperatură zilnic (38 de grade). Această febră constantă, sâcâi-
toare, îl disperă. Îl roagă pe Dănuţ să-i traducă un eseu de Nabokov
(ultimele zile ale lui Tolstoi) pentru „România literară”. Promit să vin
să-l văd peste trei zile.
După-amiază – şedinţă, consiliu profesoral şi ore. Mă întorc la
9 seara, vlăguit.

Sâmbătă, 6 octombrie
Plimbare cu Dănuţ printre ruinele din Rahova. Au început să se
ridice noi blocuri (deocamdată temelia). Barăci de lemn pentru con-
structori, tractoare, macarale. Praf. Dealuri de moloz. Întristător spec-
tacol!
La Mitru. Îl găsesc mai relaxat. Luăm cina împreună. Doamna
se întrece în a ne servi cu bunătăţuri. Şampanie. Amicul pare să fi uitat
complet de boală. A fost o seară delectabilă, cu amintiri ceţoase, ro-
mantice, şi fără planuri. Care planuri?
Citesc cu bucurie „Le degrés zéro de la littérature” de Barthes.
De la Vianu încoace, literatura noastră nu mai are, din păcate, eseişti şi
teoreticieni de rasă.

Luni, 8 octombrie
La gară, ca să cumpăr pneuri. Coadă. Mă întâlnesc cu Valerică
Stăpânoiu pe care nu l-am mai văzut de ani de zile. Cumpărături în
piaţa Amzei şi Matache. La prânz mănânc la Uniune. În sală, Paul
Anghel, Pucă, Pascu, Stoica, Grinevici. Grinevici şi Pucă – aghes-
muiţi, vorbesc în gura mare. Animaţie.
Doina Gavrilă ne invită (pe mine şi Cornelia) să-i vedem apar-
tamentul cel nou de la Şosea (zona Caşin). Vila e, într-adevăr, superbă.

62
Glasvanduri, scară interioară, marmură, oglinzi, covoare fine. Ne
poartă prin toată locuinţa. I se citeşte pe faţă bucuria şi o mândrie abia
reţinută. Mă gândesc ce fericiţi am fi noi doi dacă am putea rămâne în
zdreanţa noastră de casă demodată din strada Albă, scăpaţi de spectrul
ameninţător al demolării. Trataţie cu cofeturi şi cafele. Doina arată
bine după accidentul de maşină. Pe faţă nici un semn. Se vaită de
dureri acute la bazin. În rest, vioaie, plină de proiecte. O roagă pe
Cornelia să-i găsească băiatului meditator (chimie, fizică) pentru
examenul la medicină.

Miercuri, 10 octombrie
Drum la Muzeul de istorie al municipiului (Casa Suţu). Par-
chez în curte. Îl caut pe Panait, acum director. Atent, amabil. Mă vait
că nu găsesc fotografii cu biserica Ienii (pentru monografia „Fili-
mon”). Există, îmi spune, un depozit aparţinând muzeului, nu departe
de strada I.L. Caragiale, unde aş putea găsi ce-mi trebuie. Fug cu ma-
şina la depozit. Un domn, Anderco, îmi scoate câteva fotografii „con-
temporane”. „Dacă doriţi imagini din secolul al 19-lea, adresaţi-vă
tovarăşei Florica Jebeleanu” (fata lui Jebi).
După-amiază, mă vizitează Gigi şi Ion Iuga. Cinci ore de des-
tindere. Iuga, cu toată morga lui „făcută” – încântător. Refacem îm-
preună itinerarii indiene. Prea obosiţi de viaţă pentru o petrecere de
„cursă lungă”. La 10 noaptea rămân singur.

Joi, 11 octombrie
Triez pentru a doua oară fotografiile („N. Filimon”). Am 80 de
imagini acceptabile la care se adaugă încă 10, promise de Nicolae
Hilohi. Maestrul pictează deocamdată o biserică în Transilvania.
Telefonat Sorin. Pare mai vesel. L-au vizitat, ieri, D.R. Popescu
şi Bălăiţă (un fel de vizită oficială). D.R.-ul, zice, a vorbit frumos de
mine, îmi apreciază scrisul. Mă întreabă dacă Mircea Angelescu s-a
întors în Capitală. Cred că soseşte mâine.
Citesc „Jurnal” de Kafka. Studiu de caz.

63
 Duminică, 14 octombrie
Mă vizitează doctorul Virgiliu Ştefănescu. Luăm cina împreu-
nă. Îmi cercetează stăruitor biblioteca, face comentarii. Vorbeşte des-
pre Râmnicul de odinioară. Memorie uluitoare, vivacitate, are 83 de
ani... Îmi povesteşte despre „relaţiile” lui cu Dej. A fost chemat odată
să-i facă analize boss-ului. Control sever „de cadre”. Luat cu maşina
de la Institutul Cantacuzino de doi vlăjgani în haine militare. Descrie
cu detalii casa dictatorului. Susţine că acesta „avea o conversaţie
plăcută”. De atunci a fost chemat adesea „să-l consulte”. Se împriete-
niseră. „Părea un om de treabă, domnu’ Mateescu”, încheie doctorul
cu un surâs subţire în colţul buzelor.
Telefonat Ada Orleanu. Georgeta Dimisianu i-a spus aseară că
Sorin Titel e atins de cancer la ficat. Deţine informaţia de la Setlacek.
Vorbeşte tot mai slab, pe urmă izbucneşte în plâns. Închide.

Marţi, 16 octombrie
Frig. Foc în cameră. Lucrez înfăşurat în pleduri.
Îl abordez pe Potra (telefonic). Amabil, voce de bariton. Con-
firmă că fotografia casei lui Filimon din Batişte a fost comunicată de
fiul lui Ion Ghica, pe care Potra l-a cunoscut şi căruia i-a fost prieten.
Am controlat: bătrânul împlinise 9 ani când a încetat din viaţă scriito-
rul. De ce n-ar fi ştiu unde stătea acesta?
Opt ore de serviciu în şcoală. Reiau Pandolffi (la bibliotecă). Îl
caut pe Hinoveanu. Un ins de la „producţie” îmi spune că „Balul”
„urmează să se tipărească”.

Joi, 18 octombrie
Vizită la Sorin Titel. Stă întins pe o canapea (se scuză), a
obosit, tocmai sosise din oraş. E palid, tras la faţă. Obsedat de boală. Îi
promit să vin la el cu un internist de marcă. Surâde trist. Preocupat de
viaţa literară. De altfel, dă interviuri, revistele îl publică frecvent, e
elogiat de critici, filmul (făcut de Gulea după scenariul său) rulează pe
ecrane. În timpul conversaţiei, sună Timişoara. O voce de bărbat citeş-
te textul unui interviu ce urmează să-i apară în „Orizont”. Obiectează,
face corecturi, dă dispoziţii. Îmi oferă o carte de eseuri a lui Nabokov
(Tolstoi, Cehov) din care vrea să publice un text (ce urmează a fi tra-

64
dus de Dan) cu o scurtă prezentare de el însuşi. Să se grăbească, zice,
cu traducerea, e vorba ca „materialul” (Nabokov în premieră) să apară
în „România literară” cu ocazia aniversării revoluţiei din octombrie.
Seara, împreună cu Mitru şi soţia, la familia Boicescu, în Fru-
moasă. Petrecem trei ore „ca pe vremuri”. Cae arată înfloritor, a înti-
nerit, glumeşte, ne toarnă în pahare. Zoe, vioaie, aleargă între bucătă-
rie şi sufragerie, aduce tăvi cu bunătăţuri, se bucură că-i lăudăm buca-
tele. La 10 noaptea îi duc pe Mitrici, cu Trabantul, în Vişinilor.

Vineri, 19 octombrie
Dau buzna prin anticariatele din centru ca să-i rezolv lui Tică
problema „crucilor de lemn”. La Kretzulescu – câteva cărţi cu refe-
rinţe aproximative. Prânzesc la Uniune. Figuri familiare: Bărbuceanu,
Trancă, Barbu Cioculescu, Paul Anghel.
Merg cu Cornelia să schimb butelia de aragaz în Pajura.
Imensă coadă. Oameni necăjiţi. Cucoane belle-époque în pardesiuri
jerpelite. Babe. Lume felurită. După, îl vizităm pe Nicu David. Stăm
doar un sfert de oră, are oaspeţi, promitem să ne vedem odată în tihnă.
Reiau „Jurnalul” (Kafka). Muzică de Mozart până la 2 noaptea.
Frig ca iarna.

Luni, 22 octombrie
Cinci ore cu elevii, apoi şedinţă nesfârşită. Stanciu îmi repară
bara din faţă la Trabant, în curtea şcolii. Nervos. După-amiază bat la
maşină textul lui Titel referitor la eseistica lui Nabokov (cinci pagini).
Urmează ca Dan să termine traducerea ce ar urma să apară, împreună
cu textul, în „România literară”.
Telefonat lui Hinoveanu. Apariţia „Balului” trenează, n-au hâr-
tie. L-am rugat să tipărească numai jumătate din tiraj, urmând ca cea-
laltă jumătate să rămână o ademenitoare speranţă virtuală. „Să văd, să
văd” îmi zice.
Veşti de la Mitru: Fulga e grav bolnav, puţine şanse de salvare,
are cancer. E internat la „Filaret”, într-o rezervă. Tristeţe mare.

65
 Marţi, 23 octombrie
Drum până la Casă. Discut cu Nedel despre planurile edito-
riale, drepturile de autor etc. Tirajul al doilea, zice, continuă să se
plătească, în schimb câştigul autorilor se aduce la acelaşi numitor prin
acordarea unor tarife inferioare. Nu sunt veşti bune. Până la 1 ianuarie
– reducere severă de personal (8-10 redactori). La „Eminescu” – lume
multă în antecamera directorului. Râpeanu, inabordabil, lucrează la un
„material”, sunt dispoziţii să nu fie deranjat. Dezagreabilă această
editură ce poartă numele Poetului. La întoarcere opresc un sfert de oră
la Muzeul Satului. O domnişoară Bratu (fiica lui Savin), „specialistă”
în cruci de lemn şi troiţe de ţară (bondoacă, urâţică dar amabilă), mă
informează că cel mai pertinent cunoscător al subiectului e Vulcănes-
cu.
Prânzesc la Casa Scriitorilor. Localul plin. Miţa mă plasează pe
singurul loc liber, la masă cu Creţia şi încă două „lucrătoare” tinere de
la Muzeu. De aici dau fuga la „Cartea Românească”. Îl „prind” pe
Bălăiţă. Nu-mi promite nimic (expresia lui) pentru 1986, dar „să ve-
dem”, să fac o cerere, să o las la secretariat. Omul – simpatic, comuni-
cativ, „băiat de gaşcă”. E îngrijorat de soarta lui Titel, la care înţeleg
că ţine sincer. Urc după aceea la Mărculescu. Îl informez despre
discuţia cu şeful. E mult mai receptiv decât în alte rânduri. E vorba să
plece în Germania (Heidelberg) pentru trei luni. Îl duc cu limuzina
până în centru.
Dureri de dinţi. Merg la „Sahia”. Aştept o oră. O doctoriţă ţâf-
noasă mă cercetează în grabă, vorbeşte între timp la telefon, se ceartă
cu o asistentă, îmi spune să vin mâine.
Acasă. Frânt de oboseală. Nu pot lucra. Pun muzică barocă.

Joi, 25 octombrie
Veşti bune de la Hinoveanu: „Balul” a intrat în fine la tipar cu
întreg tirajul. Se laudă că a obţinut hârtie „scumpă”, cu grad înalt de
alb. Am aşteptat atâţia ani această veste, încât sunt siderat. Nu-mi vine
a crede.
Din nou la policlinică (la alt stomatolog). Acesta, mult mai
amabil. Îmi face o badijonare a gingiilor şi scrie o reţetă (eritromi-
cină). Am început să iau antibiotice. Durerea mă disperă.

66
 Telefonat profesorului V. Sahini pentru Dicţionarul Academiei
(litera T). Promite să se intereseze. Seara ne vizitează Nadia şi Bazil.
Plimbare (în patru) până la lăsarea întunericului.
Au încetat din viaţă Truffaut şi Finteşteanu. Fulga îşi trăieşte
ultimele zile pe un pat la „Filaret”. Tristeţe, frig în suflet.

Sâmbătă, 27 octombrie
Ceva mai bine cu durerea de măsele. Fac planuri de plecare, în
ianuarie, de rândul acesta cu concediu de boală (Călimăneşti, proba-
bil). Romanul Phedrei. Ajut cât pot la aprovizionarea casei cu de-ale
gurii.
Alaltăieri, din nou scrisoare de la Tică (pentru crucile de lemn).
Drum până la Vulcănescu. Primire deosebit de călduroasă. Schimbăm
impresii despre aventura noastră indiană. Profesorul îmi povesteşte
întâmplări din viaţa sa de etnolog. A finisat „Mitologia românească”
(mi-o arată) dar are dificultăţi cu Editura „Academiei”: imixtiuni în
text, neavenite, corecturi ridicole. Prin casă se zbenguie patru câini
„de stradă”, pripăşiţi cu timpul în casa primitoare a savantului. Tra-
taţie cu cafele. Hulim (prudent) regimul. La plecare primesc în dar re-
viste de etnologie.
A apărut „Ulysses” de Joyce în traducerea lui Mircea Ivănescu.
De negăsit în standurile librăriilor. Joyce autor „comercial” – ce ciudă-
ţenie!

Luni, 29 octombrie
Ore la şcoală. Dureri cumplite de măsele. Mă îndop cu droguri.
Telefonez doamnei Titel. De patru zile Sorin e afebril dar nu se simte
bine. La vizită, profesorul a cerut să i se arate lamele cu puncţia hepa-
tică dar asistentele au pretins că s-au pierdut. Se externează marţi sau
miercuri.
La Iuga (pentru prima oară). Stă într-un apartament somptuos
(de „casă veche”) la intersecţia străzii Romane cu Tunari. O încăpere
mare cât o sală de recepţie, mobilată cu piese de un gust suspect. Pic-
turi moderne (unele frumoase), icoane, o sculptură (cap?) pe o etajeră.
Nu mă simt în largul meu. Îi iau pe Iuga şi pe fiu-său şi îi duc la Gh.
Rizescu, profesor de matematici cu reputaţie în lumea snobă. Băiatul

67
vrea să facă Politehnica. Discuţie o oră cu Rizescu. Ne amintim de
anii de la „Lahovary”.

Miercuri, 31 octombrie
Cumpărături (la „Leonida”) apoi descindere la A.C.R. Primire
la vicepreşedintele C. Niculescu. Îl rog să se ocupe de primirea în
şcoala de şoferi a lui Dănuţ, promite. Sunt prezentat lui Cosma, fost
ministru al Transporturilor, care mi-a aprobat, pe vremuri, instalarea
gazelor în casă (ca primar al Capitalei). De aici, la Editura „Sport-
Turism”. Doina mă asigură că va citi romanul până în ianuarie – se
jură. Îmi dă originalul referatului lui Cioculescu scris cu creionul pe
hârtie ruptă dintr-un bloc-notes. Dar ce contează, referatul e elogios...
Lungă convorbire telefonică – un sfert de oră – cu Sorin (sosit
acasă). Înspăimântat de evoluţia proastă a bolii. Plânge o vreme în
receptor, ca un copil. Imensă milă. Îi promit că săptămâna viitoare i-l
aduc pe Angelescu. Ce tragedie!
Târziu, în noapte. Insomnie. Muzică de Haendel.

Vineri, 2 noiembrie
Zile de muncă fără respiraţie. Frig. Foc în casă. O iau pe Anca
de la meditaţie (cu Trabantul). Am dactilografiat traducerea lui Dan
din Nabokov: „În groapă” (despre Cehov) pentru „România literară”.
Dan a găsit „Ulysses” la librăria „Sadoveanu”.
Citesc articolele lui Liviu Rusu despre Maiorescu.

Luni, 5 noiembrie
Merg la Sorin. Îi pun pe masă textele traduse. E încolţit de
boală. Face febră zilnic. Se agaţă de speranţa „Angelescu”. A îmbătrâ-
nit, arată ca un bărbat de 65 de ani! Discuţie despre reviste şi redac-
tori, e interesat de viaţa literară.
Seara perfectez cu Mircea Angelescu vizita. Uşoară iritare din
partea doctorului. A mai fost, îmi spune, câteva luni în „muncă de sus-
ţinere” pe lângă Amza Pellea, până s-a stins din viaţă. Se împrieteni-
seră. Cumplită experienţă!

68
 Vizită la Mitru (cu Cornelia). Sărbătoreşte aniversarea a 70 de
ani. E vesel, slavă Domnului. Şi emoţionat peste măsură. Şampanie.
Tăifăsuim până la miezul nopţii.

Miercuri, 7 noiembrie
Drum, dimineaţa, la liceul de fizică din Măgurele pentru o
„acţiune pe linie de catedră”. Plictiseală. După-amiază îl iau pe
Mircea Angelescu de acasă şi îl duc la „vila” lui Titel. Sorin, într-un
fotoliu, transpirat, slăbit, înspăimântat, strivit de apariţia masivă a
doctorului. Începe „consultaţia” cu întrebări meşteşugite,
profesioniste, presărate cu glume „medicale”, spuse cu şarm, apoi din
nou aceleaşi întrebări stereotipe, abile, aici precise, aici ocolitoare. Îl
ciocăneşte, îl palpează. Titel, prins în capcană, pierit, răspunde bâlbâit,
cu vocea moale, respiră adânc, îşi şterge transpiraţia de pe frunte. O
oră îngrozitoare, în care se joacă „farsa morţii”. De o parte, actoria de
înaltă clasă a medicului, de partea cealaltă speranţa disperată a lui
Sorin de a auzi din gura lui că gata, totul e bine, se rezolvă, viaţa îşi va
relua pulsaţia exact din locul de unde o lăsase cu luni în urmă. În
maşină, când încă nu pusesem cheia de contact, profesorul îmi spune
că Sorin are o metastază hepatică, fără speranţă. Îl duc acasă. Pe drum
nu scoatem nici o vorbă. Se aude numai bombănitul motorului în
întuneric. Mă simt complice la o crimă pe care destinul mi-a pus-o în
cont şi, evident, pe care mi-o asum.
De notat: azi-dimineaţă, cu noaptea în cap, telefonează sora lui
Titel. Îmi spune că familia ştie. Mă roagă din tot sufletul ca doctorul
să nu-i divulge secretul diagnosticului lui Sorin.

Joi, 8 noiembrie
Azi numai patru ore, trăite cu dificultate din pricina durerii de
măsele ce mă terorizează. Luat rezultatul radiografiei dentare făcute la
„Sahia” cu sprijinul lui Neagu. Neagu mă laudă pentru „Pann”-ul care,
zice, „i-a plăcut enorm”.
Telefonează un admirator ad-hoc, profesor de latină la Târgo-
vişte, ar vrea să mă cunoască. Susţine că un oarecare Petre Bârlea a
scris în „Revista învăţământului profesional şi tehnic” despre mine.
I-am spus să mă mai păsuiască o săptămână.

69
 Citesc Bergson („Le Rire”). Pun muzică de Wagner („Tanhäu-
ser”).

Vineri, 9 noiembrie
Lecţie „deschisă” (invenţie securistă) cu participarea a doi pro-
fesori (Ştefan şi Gorovei) şi a directoarei Petculescu. Copiii, prompţi,
deştepţi. Ies bine.
Mitru îşi sărbătoreşte (în recidivă) aniversarea. Invitaţi: fami-
liile David, Prunner, Gh. Bulgăr. Mama lui Prunner (pianistul) – deza-
greabilă. Băiatul – săritor, atent, de o desăvârşită bună creştere. Sim-
patic – David, cumnatul lui Al. Mitru. Masă îmbelşugată, vinuri bune.
Fac mari eforturi să-mi reprim indispoziţia provocată de durerea de
măsele. Acasă – după ora 11 noaptea (cu taxiul).

Luni, 12 noiembrie
Frig. Clasele neîncălzite. Fac orele în şubă şi căciulă. Fetele –
îmbrăcate în pantaloni, contrar regulamentelor şcolare. Se apropie
încheierea primului trimestru. Teze (12 rânduri). Dureri cumplite de
măsele. Nervi.
Telefonat Sorin. Ceva mai vesel. Mă întreabă când mai vin să-l
văd. Preocupat de interviul de la Timişoara. Lucrează pe textul Nabo-
kov, dar n-are chef, mărturiseşte.
Îl invitasem ieri pe Hilohi cu soaţa. I-am aşteptat o oră, două,
trei. Cornelia – nervoasă, pregătise bunătăţuri. Nici măcar un telefon,
de scuze. Carenţe de educaţie, aş zice.

Miercuri, 14 noiembrie
De câte ori mă duc la Cabinetul de partid al municipiului (din
Povernei) vin stors de vlagă şi terminat nervos. Spălarea radicală a
creierilor, eficientă, sistematică, iată ce se urmăreşte. Doar câte o lică-
rire de luciditate (vezi inteligenţă), reprimată cu severitate. „Lucrările”
– conduse de cadre universitare...
De o săptămână, dispoziţie să se micşoreze orele de clasă cu 5
minute (pentru economie de lumină!). La şase ore, câte am mâine,
„economie” 30 de minute. Ne lăudăm cu învăţământul „cel mai înain-
tat” din Europa.

70
 În urma unor probabile neînţelegeri „la nivel înalt”, profesorii
români care predau la Casablanca s-au reîntors în ţară. Telefonează
Ogrezeanu. Abia aştept să-l văd. Seara mă vizitează Duci şi Milică.
Licitaţie.

Duminică, 18 noiembrie
Drum la Sorin (cu Trabi) pe un timp scârbavnic: lapoviţă, şo-
seaua lunecoasă, derapaj. Când intru, vorbea la telefon cu un prieten.
Bucurie. Arată mult mai bine, a prins viaţă. Discuţie despre literatura
americană. G. Dimisianu, îmi zice, a fost înlăturat de „foruri” de la
conducerea „României literare” (nu-mi dă detalii). Scurte peroraţii
despre arta literară a lui Joyce şi Céline. Boala e undeva, departe, evită
să vorbească despre ea (îmi spune, numai, că i s-au umflat picioarele).
Stau două ore, oboseşte. La plecare, maşina îngropată în zăpadă!
Ne vizitează Ogrezenii. Ne îmbrăţişăm. Bebe ne relatează în-
tâmplări din viaţa universitară marocană. S-a bronzat. E proaspăt.
Triste anecdote despre tribulaţiile românilor pe drumurile europene,
cu maşina, fără bani. La despărţire, mă simt deodată singur. Senzaţia
de cădere în gol. Pun muzică. Trecut de miezul nopţii. Frig.

Luni, 19 noiembrie
Timp rece. Zăpadă de trei palme. Zloată. Merg la profesorul
Steiger, în Mecet. Se arată bucuros că mă cunoaşte. A fost coleg de
cancelarie cu Titel, la Caransebeş. Insul e cultivat dar refuzat de geniu.
Îmi dă, în xerox, textul scris de Bârlea despre mine. I-a fost lui Bârlea
dascăl (la Târgovişte) şi mentor. Textul, bine scris, reuşeşte în câteva
cuvinte să spună lucruri cel puţin interesante. Descopăr că am prieteni
anonimi prin toată ţara.
Telefonează un domn Florică de la „Scrisul”, „Balul” e gata la
sfârşitul săptămânii. Mare bucurie în casă. Cornelia propune „să cin-
stim evenimentul”. Desfacem o sticlă de şampanie.

Miercuri, 21 noiembrie
De ieri bolnav, cu febră mare. Iau biseptol. Concediu trei zile.

71
 Lucrările Congresului. Miliţie. Ţara în plin asediu. Revistele
(chiar şi cele literare) ilizibile. Demenţă dirijată. Imaginea Stăpânului
– ubicuă. Întristătoare zile...
Deşi în suferinţă, trebuie să merg cu Hilohi (pe care-l iau de
acasă) la Muzeul de istorie al municipiului. Hilohi – înarmat cu un
aparat de fotografiat. Doamna (sau domnişoara) Jebeleanu – îndatori-
toare. Ni se arată trei fotografii ale bisericii unde a cântat în strană
Filimon, luate pe la sfârşitul veacului trecut. Avem la dispoziţie o ca-
meră. După un sfert de oră treaba e gata. Volumul meu va arăta poste-
rităţii (dacă va trece de cenzură) imaginea bisericii pe care au dărâ-
mat-o dictatorii.

Sâmbătă, 24 noiembrie
Să scriu romanul Phedrei (obsesie veche). De observat că
atunci când am gândit o ficţiune, am reuşit (involuntar) să mă dezvălui
pe mine însumi. O carte autobiografică, în schimb, m-ar duce negreşit
la un eşec penibil. De evitat confesiunea „programată”.
Zac în fotoliu, iau droguri. Telefonează Zoe Boicescu. Îmi
povesteşte „cum a murit Fulga”: în somn, fără durere. Un om ca Fulga
merita o astfel de trecere a pragurilor.
Vorbesc cu Doina. Mă înştiinţează cu seninătate că nu-mi
citeşte cartea până în februarie. De ce? Cu o lună în urmă se jurase că
e gata în decembrie.
Proză fantastică americană. Antologia – mediocră.

Luni, 26 noiembrie
Revin la şcoală (după gripă). Frig în clase. Elevii zgribuliţi,
apatici. Când le vorbesc, cuvintele îmi ies din gură însoţite de vălătuci
de aburi.
Treburi administrative. Rezolv corespondenţă. Cu Mitru: îmi
vorbeşte despre intenţia de a scrie o carte referitoare la începuturile
voievodatelor române. Mă bucur. Simplul fapt că are planuri, că speră,
e de bun augur. De la o vreme s-a schimbat, lucrează, arată mult mai
bine.
Telefonat Florică de la „Scrisul”. Joi pot să merg la ei să-mi
ridic „Balul”. E vesel, „veniţi cu o sticlă de şampanie”, zice.

72
 Joi, 29 noiembrie
Cu acceleratul zdranga-zdranga. La 9 dimineaţa în Craiova.
Aflu cu stupoare că editura s-a mutat, nimeni nu ştie unde. Ce să fac?
Alerg la „Ramuri”. Romulus Diaconescu, Dumitrache. Conversaţie de
circumstanţă. Tipii – plictisiţi. Îmi spun că „Scrisul” se află acum în
sediul tipografiei. În cinci minute sunt acolo. Directorul – plecat.
Florică îmi pune în braţe cele 30 de exemplare cuvenite. Hârtie de
calitate dubioasă. Coperta – fără lac. Economii, restricţii (mii de expli-
caţii). Cu toate acestea, fericit de apariţie Retragere într-o cameră cu
trei birouri, părăsită. Bem „Havana”. Ni se alătură Dan-Ion Vlad şi
Miu. Dau autografe, împart cu generozitate „Baluri”. După o oră iau
autobuzul pentru gară.
Telefonat lui Şovu. Voce prietenoasă. S-au înăsprit, îmi spune,
condiţiile de acordare a concediilor fără plată. Formalităţi, criterii...
„Conducerea superioară” nu agreează genul acesta de concedii. Va
face tot ce-i stă în putinţă să mă ajute.
Corneliei îi place cartea. E fericită. De mâine, 50 de mii de
„Baluri” pornesc în pas de vals în lumea largă.

Sâmbătă, 1 decembrie
Invitaţie din partea mitropolitului Olteniei, Nestor, la instalarea
în scaunul eparhial a episcopului de Râmnic, Gherasim. Plecat la ora 2
după-masă cu Dan. În gară suntem întâmpinaţi de preoţi cu maşini,
care ne duc direct la locul de „cazare”: motel „Capela”. O cameră
rurală, ferestre spre pădure, mobilă modestă. Desfacem lucrurile. La
opt – servirea cinei: vreo 30 de persoane venite din toate colţurile ţării
(majoritatea preoţi). Se binecuvântează masa. Belşug popesc – trei
ore. Noaptea, plimbare cu Dănuţ pe aleile înzăpezite ale Capelei. Aer
bun, de munte. Luminile oraşului în vale.

Duminică, 2 decembrie
Micul dejun. La 9 dimineaţa începe slujba la Episcopie. Fast
impresionant: participă mitropolitul Nestor, doi episcopi şi patru ar-
hierei vicari. Potop de preoţime. Slujbă lungă (patru ore). În răstim-

73
puri, mă odihnesc afară, stând pe trepte. E prima oară când asist la o
ceremonie atât de grandioasă.
„Agapa” se desfăşoară în cămările Episcopiei (două săli de
mese). Mi se rezervă un loc (numărul 4!) în apropierea mesei „ofi-
ciale”. Îi am vecini pe preotul Valeriu Anania, pe Emilian Popescu,
profesor de bizantinologie la facultatea de Teologie din Bucureşti, pe
alţi profesori, teologi, arhimandriţi. În sală – peste 100 de meseni în
anterie negre. Îi văd pe Purece şi pe Bardaşu. Masa oficială e „prezi-
dată” de Cumpănaşu, „omul Puterii”, lângă care se rânduiesc Gh.
Stoica şi arhiereii. Toasturi, veselie ponderată. Asidui temenele în faţa
reprezentantului Puterii. Un grup de heruvimi aduşi de Nestor (elevi la
seminarul din Craiova) ne delectează cu coruri sacre, psalmi şi imnuri
patriotice. Menu-ul excepţional. Banchet sardanapalic. Vinuri rare.
Discuţie agreabilă cu Anania. Îi mulţumesc părintelui E. Nedelescu
pentru fotografiile trimise. După o vreme Cumpănaşu se retrage îm-
preună cu întreg staff-ul arhieresc. Mă plâng, în trecere, lui Cumpă-
naşu, de tentativele nereuşite de a-l aborda la Culte. Pare nedumerit.
Mă cheamă marţi la el, la ora 13. Petrecerea continuă încă o oră.
Seara, curtea Episcopiei plină de sutane. Animaţie. E întuneric.
Motoare de maşină ambalate. Îmbrăţişări şi plecăciuni protocolare.
Zâmbete. Urc cu Dănuţ dealul Capelei. Zi grea. Pădurea, asediată de
întuneric. Ceaţă. Lătratul câinilor, bezmetic.

Luni, 3 decembrie
Cobor cu Dan de pe Capela, lăsăm bagajele acasă, în strada
Gării. Tur prin oraş. Găsesc la librărie „Dicţionarul Academiei”, litera
T. Apoi, la cimitir. Ne închinăm. Aprindem lumânări. Mormintele în-
gheţate. Ici-colo câte o candelă agonizând în palida lumină a amiezii.
Luăm prânzul la Alutus. Îl întâlnesc pe stradă pe Stoica „de la
propagandă”. E băut. Zâmbeşte, evident jenat. Îi dau un „Bal”. Îmi
mulţumeşte, stricăm trei vorbe, apoi se eclipsează. La cinci după-
amiază ne ridicăm bagajele şi luăm acceleratul. Trenul neîncălzit.
Întârziem o oră. Cornelia în gară, îmbujorată.

74
 Marţi, 4 decembrie
La Editura „Sport-Turism”. Las cererea lui Mitru pentru volu-
mul la care a început să scrie. Schimb vorbe cu Gi şi Florentin Po-
pescu. Îmi este prezentată Tia Peltz (micuţă, rotofeie, vioaie, tempera-
mentală) care mi-a ilustrat nuvela de debut din „Flacăra” (cu 20 de ani
în urmă). Doina promite să-mi ia volumul în lectură de îndată ce
termină „Trasee turistice în Valea Jiului”. Îmi cere cărţi de referinţă
despre Filimon, „ca să se documenteze” (acelaşi lucru îl făcuse şi la
„Anton Pann”).
Am, în sfârşit, intrare la Cumpănaşu. Pălăvrăgim o oră. De
nerecunoscut (nu l-am văzut din ’46). Ne amintim de anii de la „Laho-
vary”. Se străduieşte să fie afectuos, nu-i iese poza. Respiră prea
multă autoritate, căpătată în câteva decenii în care a trăit „la vârf”. Îi
pun pe masă un „Bal”, se miră (sau se face), nu ştia că scriu. Mă roagă
să-i aduc „Memoria Râmnicului”. La plecare mă pupă pe amândoi
obrajii.
Ore la şcoală până la şapte seara. Frig.

Miercuri, 5 decembrie
Directoarea mi-a semnat hârtia pentru concediul fără plată. Ies
în oraş. Cumpărături. Parchez maşina pe Quinet. La „Eminescu”,
coadă ca la carne. Îmbulzeală. Se vinde carte în stradă. Responsabila
îmi spune că nu mai are „Baluri”, a „dat” 300 de exemplare în două
ore! E primul meu succes imens de librărie.
Trec după-amiază pe la Bazil. Îi dau un „Bal”. Se bucură. Ia
cartea, o mângâie tandru, cu gesturi de cunoscător. E mult schimbat în
bine. Traduce versuri de Michaux pentru revista „Secolul XX”.
Discuţia se încheagă, totuşi, greu. Sunt rare clipele când comunicăm
„ca înainte”. Telefonează între timp Bănuţă, conversaţie timp de cinci
minute, banalităţi. Îi spune că la el în casă se află „marele prozator
C.M.”. „Trădare” a subconştientului? Reflexe din vechea amabilitate
profesională? Oricum, n-ar fi lăsat în ruptul capului să-i scape aseme-
nea cuvinte înainte de îmbolnăvire.

75
 Joi, 6 decembrie
Pierd şase ore la inspectoratul de sector ca să obţin iscălitura
şefei pentru concediul fără plată. Nervozitate. Apoi, în centru. Doam-
na Ivan (stăpâna de la librăria „Academiei”) îmi spune că nu mai are
„Baluri”, a dat „pe loc” 250 de exemplare.
Cu Bălăiţă la „Cartea Românească”. Primire călduroasă. Mă
asigură că figurez în planul pe 1986. Pot, deci, pleca la lucru fără
grijă, există o editură care mă tipăreşte. Vorbim despre Titel (discuţia
se poartă în picioare). Mă conduce, ducându-mă de braţ, până la uşă.
Telefonat la Căciulata. Berbece – amabil, chiar obsecvios. Nu
are camere pentru cazare până la 4-5 ianuarie din cauza unei tabere
şcolare. Pierd, astfel, 12 zile bune. În schimb, petrec Crăciunul şi
revelionul cu familia.

Sâmbătă, 8 decembrie
Ore la şcoală. Frig, foarte frig pentru începutul lui decembrie.
Caloriferele îngheţate. Pun note pe ultimele teze. Şovu telefonează că
a primit hârtia pentru concediul fără plată. Speră ca săptămâna viitoare
să o rezolve.
Telefonează Tamaş. „Balul”, susţine, are un succes nebun la
Râmnic. Volumele se vând „pe sub tejghea” sau „la pachet”. Nu se
găsesc decât arare exemplare prin intervenţii, zbârnâie telefoanele spre
librării, demenţă. Numele Tamarei e pe buzele mai tuturor cucoanelor
din urbe. Librarii fac comenzi la Bucureşti.
Vorbesc cu mama lui Titel. Sorin se simte rău. Descurajat. Îl
lasă nervii (şi speranţele). Nu mai citeşte. Vocea bietei mame tremură
uşor, închide.

Duminică, 9 decembrie
Hilohi în Albă. Aduce fotografiile făcute pentru „Filimon”.
Hulim regimul. Sceptici în legătură cu o eventuală schimbare fericită.
Simpatic, verbios, glumeţ.
Drum la Bercescu. Primire afectuoasă. Îmi împrumută concer-
tele lui Mozart (pentru pian) şi Recviemul. A fost la Severin acum trei
zile. „Balul” se vinde „la pachet” cu cărţi ruseşti. Ajuns acasă pun
Recviemul. „Corespondenţa” lui Duiliu Zamfirescu.

76
 A încetat din viaţă Valeria Boiculesi, soacra lui Alexei
Rudeanu.

Sâmbătă, 15 decembrie
La primărie. Urc cu liftul la Inspectoratul pentru învăţământ al
municipiului. Şovu îmi înmânează cererea (aprobată) pentru concediu
fără plată. Bolnav, extrem de obosit. Plin până peste cap de treburi.
Schimbăm o vorbă în fugă. „Om între oameni”.
Vizită lui Gigi (la Politehnică). Biroul lui de şef, plin de hâr-
ţoage. Ne îmbrăţişăm. Cafele. Când şi când apare câte o funcţionară
care-i aduce acte la semnat. Amicul, efervescent ca întotdeauna. Plin
de proiecte. Mă roagă să-i dau un „Bal” cu dedicaţie lui Radu Voinea,
care ţine curs pe acelaşi palier. Îl abordează. Discuţie în picioare, ia
cartea (ca pe un pachet cu brânză), pleacă. E primul preşedinte al
Academiei căruia îi strâng mâna.
Scriu dedicaţii pe „Balurile” risipite pe birou. Cornelia pleacă
la Hunedoara pentru două zile. Telefonat lui Mitru şi Ţugulea. Muzică
de Haydn.

Luni, 17 decembrie
Opt ore cu elevii. Încheierea situaţiilor trimestriale. Frig îngro-
zitor în clase.
Îl abordez pe Puiu în „Laboratorul” de pe Sf. Constantin. Pri-
mire amicală (fără efuzii). Taifas o oră. Îi dau un „Bal”. Promite să-mi
prescrie concediu două săptămâni în prelungirea concediului fără
plată. Am astfel două luni la dispoziţie pentru lucru.
Restitui discurile lui Bercescu. Îmi împrumută Chopin (sonate)
şi muzică de Haendel. Seara, în fotoliu. Concertul în re de Beethoven
– cu Sehring. Insomnie.

Miercuri, 19 decembrie
Zi geroasă. Dimineaţa ceaţă. La „Sport-Turism”. Dănescu îmi
triază fotografiile pentru volumul „Filimon”. O parte dintre ele au ne-
voie de retuş. Dă telefon la Casă, discută cu o doamnă, în două săptă-
mâni sunt gata. Redacţia – agitată, se vorbeşte despre noi restructurări.

77
La întoarcere mă întâlnesc pe stradă cu Purcaru. Îi dau un „Bal”. Îmi
spune că e unul dintre cititorii mei cei mai asidui! Ce farseur!
Telefonat lui Badea. Mă asigură că strada Albă nu se demo-
lează în următoarele trei luni. Ce va mai fi în continuare, Dumnezeu
ştie. Stăpânul vizitează în fiecare săptămână Rondul, coboară din
maşină înconjurat de caraule, dă directive, desenează cu mâna bule-
varde, blocuri, magistrale. Vremuri triste.
Opt ore la şcoală. Epuizare. Seara, muzică de Mozart.

Vineri, 21 decembrie
Scris textul pentru cele 40 de poze aprobate de directorul
Dănescu. Celorlalte poze (de la Casă) urmează să le fac „legenda”
când sunt gata. Telefonat Ada Orleanu. Discuţie despre „Bal”. Nu pare
entuziasmată. Apreciez discreţia şi fineţea cu care încearcă să-şi arate
unele nemulţumiri (de pildă, în legătură cu scenele erotice). E o
adevărată lady. Vine dintr-o lume ingenuă, misterioasă, diafană.
De vorbă cu Sorin. Îl felicit pentru primirea premiului Uniunii
Scriitorilor. E abătut. De o săptămână se simte tot mai rău. Nu ştie ce
se întâmplă. Ar vrea să ne vedem, să stăm de vorbă dar sănătatea nu-i
permite. „Poate că săptămâna viitoare...” zice, şi vocea i se stinge
brusc. Trăieşte cu morfină şi citostatice. După ce închide, senzaţia de
cădere în abis.

Duminică, 23 decembrie
Planificări calendaristice pentru trimestrul doi. Sunt agitat, nu
am suplinitor. Se pare că profesorul Seuchea nu mă poate ajuta, nu e
liber. Dau telefoane disperate, tatonez. Primesc felicitări de la prieteni
(Nicu David), „Balul” continuă „să facă valuri”.
Seara, ascultăm colinde (toată familia) în întuneric, până după
miezul nopţii. Mă simt un pic bătrân, un pic copil...

Marţi, 25 decembrie
Cinci ore în şcoală (de Crăciun!). Prezenţa obligatorie. Frig
groaznic (trei grade Celsius în clase). Viscoleşte. Stau în bibliotecă,
singur, citesc poeme de Nichita.

78
 Drum până la Mitru. E plecat la o întâlnire cu elevii, într-o bi-
bliotecă din apropierea străzii Vişinilor. Îi las un brad micuţ împodobit
cu globuri de Cornelia. E în formă bună. Scrie.
Sărbătorim Crăciunul în familie. Piftii, sarmale, vin. Congre-
sele, şedinţele plenare, demolarea au rămas în umbra odihnitoare a
uitării.

Joi, 27 decembrie
A nins de un sfert de metru. Oraşul sub zăpadă. Trabantul –
blocat în faţa casei. Plecarea la Căciulata cu maşina – compromisă.
Nervozitate.
Mitru a alunecat pe o şină de tramvai. Fractură în zona superi-
oară a humerusului. E distrus. Ieri – ghips la „Colentina”. Cu o zi
înainte îl sfătuisem să nu iasă din casă.
Mă vizitează Baciu. Mă roagă să-i arăt tabloul pe care mi l-a
oferit în martie, la Predeal (se teme presupun, că l-am vândut la
consignaţie!). S-a însurat cu o bucureşteancă, a obţinut, în fine, buletin
de Capitală. Fudul nevoie mare. E în căutare de serviciu. Un Dinu
Păturică de duzină.

Sâmbătă, 29 decembrie
Dineu la Cornelica. Masă mare. E invitată şi familia Cucu-
lescu, el matematician („probabilist”), ea şefă de lucrări la Politehnică
(la catedra Cornelicăi). Se discută pe teme „universitare”: salarii, nor-
me, avansări, plecări peste hotare. Cuculescu răspunde de olimpiada
de fizică a elevilor (pe ţară), e mândru de succesele peste hotare ale
puştilor (pe care şi le atribuie în parte), scrie cărţi. A adus cu el un mic
cântar de farmacie, cântăreşte fiecare aliment pe care îl pune în farfu-
rie. E diabetic, îşi iubeşte viaţa. Când carnea sau orezul sau cartofii
depăşesc proporţiile stabilite, le depune cu gesturi delicate pe platoul
cu care se serveşte. Amuzant.
Ninge în prostie. Situaţie disperată, primejdie de sistare a circu-
laţiei feroviare. Telefonat la Râmnic, zăpadă mare. Prognoza meteo –
defavorabilă. Dau telefoane pentru rezolvarea finală a iconografiei
Filimon.

79
 Luni, 31 decembrie
Mă vizitează Bărbulescu. Aduce de la Casă ultimele fotografii.
Pierd patru ore pentru trierea pozelor şi redactarea textelor restante.
Gata, am închis dosarul „Filimon”.
Sfârşit de an. Ciudată ridicola speranţă, repetată de fiecare
dată, că anul care vine va fi mai bun, mai generos. Că va aduce
„dezlegarea”. Există în fiecare om nevoia periodizării, a segmentării
vieţii în cicluri dătătoare de noi impulsuri existenţiale. La urma urmei,
fiecare an ne apropie de moarte. Această simplă aritmetică pe care o
eludăm cu o regretabilă uşurătate...

1985
Marţi, 1 ianuarie
Sărbătorit revelionul cu Cornelia şi copiii. Televizorul – inu-
tilizabil din cauza programului propagandistic, insipid. Mai trecem de
o cuvântare a Şefului, cu aceeaşi speranţă obsesivă că va fi ultima,
într-un şir ce pare implacabil nesfârşit. Wist până la patru dimineaţa.
Zbârnâitul telefoanelor.
Bat la maşină legenda fotografiilor aduse de Nae de la Casă. La
prânz ne vizitează Cornelica şi familia Landauer. Conversaţie banală
despre laboratoare, încadrări, lucrări ştiinţifice, simpozioane. Plicti-
seală.
Seara, în singurătate. Chopin – din discoteca lui Bercescu.

Joi, 3 ianuarie
Mâine plecarea spre Călimăneşti cu acceleratul, la ora 15,30.
Bagaje. Grija de a nu uita ceva. Îmi iau salariul de la şcoală.

80
 Telefonat Adei Orleanu. Credea că sunt plecat. Sorin, îmi
spune, se simte tot mai rău. Nu mai primeşte absolut pe nimeni. Mi se
rupe inima când mă gândesc că încet-încet se stinge. Probabil, nu-l voi
mai găsi în viaţă la întoarcere. În fine, vizită lui Mitru. Deprimat din
cauza accidentului. Cafele. Mă roagă să-i scriu zilnic! Ne îmbrăţişăm.
Când scriu aceste rânduri ninge.

Vineri, 4 ianuarie
Cinci geamantane grele. Condus la gară de Cornelia şi Dan
(care a dus greul). După un sfert de oră, trenul încremeneşte în câmp
din lipsă de curent electric. Peisaj de iarnă (calchiat după pastelurile
lui Alecsandri). Întârziem trei ore (!) până apare o locomotivă Diesel.
Frig. Am şansa unei companii plăcute: fizicianul Costescu, profesor la
Universitate, care-şi conduce fata, de 9 ani, la Căciulata (la un concurs
republican de şah pentru copii). Pălăvrăgim cinci ore. La Jiblea –
întâmpinat de Fuiorete şi Berbece. E nouă seara. Sunt dus la vilă cu
maşina lui Berbece. Frânt de oboseală. Desfac bagajele în grabă.
Camera – adevărată gheţărie. Pun lemne în sobă, gust ceva în grabă.
Rămân într-un fotoliu, lângă dogoarea flăcărilor. Stare de prostire.
Insomnie.

Sâmbătă, 5 ianuarie
Odaia care mi s-a rezervat – superioară celei de la vila
„Cărăbuş”. Ferestre largi, lumină, pat comod, fotolii, baie (duş cu apă
caldă). Linişte, sunt singurul locuitor al vilei. Până la prânz m-am
instalat la lucru. Mi s-a adus un mic radiator şi scaune „pentru oas-
peţi”. Berbece se zbate să-mi asigure un confort optim – atât cât îi per-
mite dotarea staţiunii Căciulata.
Seara. Ies în oraş. Frig ţeapăn (15 grade minus). Ninge. Biblio-
teca, librăria, magazinul. Îi scriu Corneliei şi lui Mitru. Criză de aco-
modare.

81
 Luni, 7 ianuarie
A nins de un stat de om. Femeia care face curăţenie îmi spune
că n-a mai pomenit o iarnă atât de aprigă din ’54. Bag lemne şi căr-
buni în sobă din oră în oră.
Cură de ape minerale. Trei drumuri până la izvorul nr.1. Parcul
– pustiu. Nămeţi de-o parte şi de alta a drumului. Decor feeric. Sătucul
(căci sătuc e Căciulata) drapat în alb. Totul îmi aminteşte de escapada
mea la Semenic, într-un trecut fantastic, fabulos.
Mă aşez la lucru, în fotoliu. Aceeaşi coală de hârtie albă, obse-
dant de albă. Crochiuri pe tema, mereu reluată, a „Fedrei”. Noaptea,
„Despre eroi şi morminte” de Sábato. Excelente pagini, departe, însă
de modelul Joyce, pe care îl mimează. Episodul Borges – dezagreabil.

Joi, 10 ianuarie
Ger cumplit. În ţară „stare de necesitate” din cauza ninsorii
abundente. Aeroportul Otopeni – închis. Şoselele blocate.
Scris patru pagini din roman, spre seară recitesc, nu-mi plac, le
arunc. Mă plimb prin cameră. Zăpada ajunge până la fereastră. Nervo-
zitate. N-am veşti de acasă. Sunt sechestrat ca într-o colivie. Citesc
scrisorile Mariei Suţu, penibile la urma urmei. Abulie.

Sâmbătă, 12 ianuarie
Şedinţă a celor mari, în care se hotărăsc restricţii la lumină şi
căldură. În Căciulata, lipsă de lumină între 18-19, 20-21 şi 22-23. Ce
porcărie! Berbece promite să-mi aducă o lampă ţărănească pe care a
descoperit-o în magazie.
Nu merge lucrul. Reiau pentru a nu ştiu câta oară textul scris la
Predeal (pe tema Fedrei). Încerc o formă narativă nouă (pentru mine):
capitolele să fie „spuse”, alternativ, de cei doi protagonişti. Glasul
femeii sună (încă) fals.

82
 Luni, 14 ianuarie
Frig crunt în continuare. Temperaturi de 38 de grade minus la
Ciuc! Cu toţi cărbunii pe care îi bag în sobă, o parte a camerei rămâne
rece. Retras, strategic, în apropierea sobei.
Vizita lui Berbece. Îmi aduce lampă. E băut. Mă întreabă „cum
mă simt la Căciulata?” Seara, drum la izvorul nr.1. Oltul încremenit
sub o pojghiţă de zăpadă îngheţată.

Miercuri, 16 ianuarie
Scrisoare de la Bucureşti. Cornelia în vizită la Mitru şi Bazil.
Aşteaptă ştiri (în urma şedinţei de duminică de la Predeal) în legătură
cu restricţiile la căldură (frig, deocamdată în camere). Gavrilă încă nu
mi-a citit cartea.
Muncă fără spor. Rup seara toată truda din timpul zilei. Găsit
un titlu cărţii: „Doamna lui Putiphar”. Femeia – excepţională ca model
uman.

Sâmbătă, 19 ianuarie
Continuă gerul. Ger năprasnic. Se anunţă la televizor că Europa
întreagă e acoperită de zăpadă. Lucrez la gura sobei. Un scurtcircuit
de la reşoul pe care îmi fac cafeaua mă obligă să-mi petrec după-amia-
za şi noaptea pe întuneric. Mă folosesc de lampa lui Berbece. N-am
mai trăit cu lampă din vremea vacanţelor spectaculare în Govora
copilăriei mele. Odaia s-a impregnat cu un miros înecăcios de gaz.
Am terminat primul capitol (cinci pagini). Sună bine.

Duminică, 20 ianuarie
De aseară, oaspeţi în vila de alături. Week-end de mahala, cu
bere, mititei şi chiote sălbatice. Stau până luni. Îngrozitor de iritat.
La Cozia prin zăpadă. Lăcaşul îngropat sub nea. Frumoasă
panorama Oltului în ianuarie. „Banchize” alunecând pe valuri. Mă
întorc odată cu căderea serii.
Cornelia: am de primit 25 de mii de lei pe „Bal” (puţin pentru
tirajul cărţii). Scriitorii sunt condamnaţi la sărăcie. Copiii, sănătoşi şi
83
veseli. Ne-am instalat al doilea receptor în casă. Scrisori de la Maftei
(Canada), Tică (New York), Societatea literară „Anton Pann” şi
Nestorescu.

Marţi, 22 ianuarie
Sorin Titel a încetat din viaţă. Sâmbătă a avut loc înmormân-
tarea (la Belu). Sunt năucit. Ce pot nota? Era în plină activitate de
creaţie. Îl aştepta în continuare o carieră literară fericită. Ce tristeţe!
Stau toată ziua în fotoliu, înfăşurat în pleduri. Nu pot lucra, fireşte.
Duc lipsa muzicii lui Bach şi Mozart.

Miercuri, 23 ianuarie
Putiphar – temă minoră? Ce contează! Importantă e numai
scriitura.
Ies în oraş. Trec pe la biblioteca „orăşenească”. Bibliotecara,
tânără, drăguţă, binevoitoare. Citesc ferparul lui Titel în „România
literară”. La librărie nu găsesc nimic de luat în seamă. Mă aprovizio-
nez cu trei flanele pentru zile grele. De ieri, ceva mai cald. Curg stre-
şinile. Soare.
Telefonat acasă (de la sanatoriu). Ancuţa are gripă (40 de gra-
de). Scrisoare de la Gherasim, îmi mulţumeşte pentru participarea la
înscăunare.

Sâmbătă, 26 ianuarie
Pe punctul de a renunţa la luptă. Ostenit, nervos. Împrumut de
la bibliotecă „Fantezia”. Citesc nuvela, mă apucă miezul nopţii. Să
încerc să o folosesc ca prim capitol al romanului. Pe urmă, cafele,
insomnie. Adorm la 4 dimineaţa.

Marţi, 29 ianuarie
Lucrez pe „Fantezie”. Merge. Nuvela se integrează bine în
„idee”. Afară, cald. Încep zile mai bune.
Primesc din partea Uniunii un formular pe care trebuie să-l
completez urgent. Se cere, pentru prima oară de când sunt membru al
84
breslei, să declarăm averea de dinainte de „Eliberare” şi să dăm detalii
despre socri, cumnaţi etc. „Curriculum” le trebuie pentru „întocmirea
unui dicţionar de scriitori români contemporani”. Dicţionar cu date
despre socri şi averea de dinainte de „Eliberare”, ce farsă ridicolă, de
un absurd imens!
Seara, la televiziune, „Carmen”, în versiune vieneză (Karajan).

Joi, 31 ianuarie
Împlinesc astăzi 56 de ani. Nu pot lucra. Am aşteptat-o pe
Cornelia două ore în staţia autobuzului, speram că vine să mă vadă.
Această criză de singurătate. Scrisori de la Dănuţ şi Gigi Anca. Gigi a
scris o cronică la „Bal”, i-a dat-o lui Moraru pentru „Vatra”. Îmi spune
că a ţinut un speach la Institutul pentru Relaţiile Culturale cu Străină-
tatea în care, între altele, m-a pomenit ca pelerin în India şi pe mine.
De aici, ideea de a introduce în roman un „interludiu” despre aventura
mea hindusă. De văzut.
Citesc, la unu noaptea, pagini din Faulkner („Zgomotul şi
furia”) împrumutat de la biblioteca orăşenească.

Duminică, 3 februarie
Am, după atâtea săptămâni de lucru, un ritm: trei pagini zilnic.
De ieri, din nou turişti „de week-end” în vila de alături. Cheflii,
de fapt (şefi de serviciu, directori de întreprindere), care au venit să
uite aici, în două zile, slugărnicia şi mizeriile săptămânii. Îl rog pe
responsabil să nu mă mai învecineze cu haite de beţivi şi dame deo-
cheate. „Am prea mulţi fini” îmi spune Berbece cu o îngerească inge-
nuitate.
Scrisoare de la Mitru, plină de reproşuri (nefondate) şi anxie-
tăţi. Înşiră o listă a morţilor recenţi şi zice: „Cine ştie câţi vor mai
muri...”
După o zi plăcută – azi vijelie. Bate un vânt de stepă. E 12
noaptea. Ţipurituri în vila învecinată.

85
 Sâmbătă, 9 februarie
Veşti proaste de acasă. Cornelia a alunecat pe gheaţă, s-a spriji-
nit în mână şi şi-a fracturat articulaţia radio-carpiană. Ghips. E sin-
gură, cu Oncle şi copiii...
Încep un nou capitol (trei). Zi ternă. Rezolv corespondenţă.
Scrisoare de la Smeoreanu. „Orizontul” nu-mi poate publica recenzia
la volumul lui de versuri din cauză că au mai apărut până acum două
recenzii. Iritare.

Marţi, 12 februarie
Ninsoare de dimineaţă până seara. S-a „pus” de un metru. Frig
năprasnic (la Bucureşti sunt minut 15 grade). Arunc cărbuni în sobă
din oră în oră, degeaba, camera e rece. Lucrez la gura sobei, cu pledul
pe picioare. Din când în când deschid fereastra. Zăpada năvăleşte în
casă. Gerul tăindu-mi respiraţia.
E prima dată când simt singurătatea ca o povară. Aproape 40
de zile de când lipsesc de-acasă.

Sâmbătă, 16 februarie
Îmi scrie Dan. Terorizaţi de ger. N-au gaz metan. Dorm cu
paltoanele sub plapumă! Stăpânul şi-a pus în cap să ne extermine. Ieri,
ziua lui Dănuţ. Din cauza frigului, n-am îndrăznit să ies din casă, să-i
telefonez, ca în ceilalţi ani. Troiene mari în curte. Hămăit de câini.
Gavrilă nu mi-a citit volumul. Ce-o fi având de gând?

Joi, 21 februarie
Gerul continuă: 22 de grade minus. În cameră – acceptabil. Ard
foc continuu (pun cărbuni şi noaptea).
Citesc „Căzând în spaţii”. Vreau să fixez nuvela în corpul căr-
ţii. Spre seară hotărârea e luată. „Căzând...” anunţă simbolic sinucide-
rea Lorenei.
Berbece trece să mă vadă. „Ce naiba staţi atâta în casă, don’
profesor?”

86
 Sâmbătă, 23 februarie
Cornelia îmi scrie disperată. Sunt înnebuniţi de frig. N-au gaz
metan. Au scos din sobe arzătoarele, se face foc cu lemne. Dorm toţi
în camera cea mare. La Politehnică profesorii ţin cursurile în paltoane.
Mor ţâncii cu sutele în maternităţile bucureştene. E pus la cale un pro-
gram de lichidare a naţiunii. Cozi mari la pâine (prin troiene). În ziare,
omagii. Balade şi idile.
De ieri, uşoară gripă. Iau droguri. Noaptea – insomnie.

Miercuri, 27 februarie
Lucrez pe „vocea” lui Matei – mult mai convingătoare, mai
sinceră. Eroul – foarte viu în mine (un fel de frate geamăn). Din pri-
cina aceasta, sunt momente când mi-e antipatic, îl detest.
La 9 dimineaţa vine şeful. Se aşază lăbărţat pe scaun. E vesel.
Îmi spune că a telefonat Cornelia, doctorul Puiu mi-a dat concediu
până la 14 martie (în continuarea concediului fără plată). Bucurie. Îmi
mai rămân vreo două săptămâni de lucru.
Scrisoare (patru pagini) de la Mitru. Se simte singur, bolnav şi
părăsit (de prieteni). Există o tristă vârstă a singurătăţii, fără speranţă,
fără întoarcere.

Sâmbătă, 2 martie
Vremea începe să se încălzească. Soare palid. Spre prânz curg
streşinile în ritm de samba.
Cornelia: e necăjită, mâna nu i se vindecă. Nu poate deschide
robinetele cu ea. Dar optimistă, „lasă că o să fie bine...”. Scrisoare de
la circa de miliţie pentru (re)înregistrarea maşinilor de scris. E vorba
ca de la anul să se desfiinţeze gazele în sobe. În fiecare lună, în fiecare
săptămână o veste proastă. Cu gândul la mutarea nebunului pe tablă.
Senzaţia că suntem prinşi în cursă.
Marţi, 5 martie
Zile de muncă, egale unele cu altele. Scris pagina 196. Deja cu
gândul la plecare.

87
 Vremea începe să se încălzească. Soare. Dezgheţ. Zăpadă de un
metru. Albul zăpezii, deprimant, sâcâitor.

Joi, 7 martie
Ceaţă. Rece dimineaţa, spre prânz mai cald. Se apropie primă-
vara.
Mă aflu în faţa capitolului 6, hotărâtor pentru destinul cărţii.
Ştiu bine că nu-l voi termina aici, la Căciulata, dar sper să scriu cinci-
şase pagini bune până la plecare.
Plimbare, seara, la Călimăneşti. Lumini la Casa de creaţie a
scriitorilor. Pavilionul mare în renovare. Nimic în librărie (cumpăr un
„Giotto”). Când mă adresez tovarăşului Ceauşescu, responsabilul,
simt un fior de gheaţă pe spinare.

Duminică, 10 martie
Am hotărât plecarea acasă: mâine seară. Cu gândul sunt deja la
Bucureşti.
Drum până la Cozia. Mă închin în naos. Zăpadă mare. Călu-
gării trebăluind prin curte. Miros de varză acră. Fuioare albe strecu-
rându-se din hornuri. Tihnă.
Telefonez în Albă, vorbesc cu Dan. Mă aşteaptă mâine noapte
în gară. Cinci ore cu Mitrana (tradiţionala vizită de adio). Se întinde
masă mare. Vin bun, de casă. La întoarcere, cu autobuzul până în faţa
vilei. Fac foc în casă, deschid ferestrele. Melancoliile plecării.

Marţi, 12 martie
Ieri dimineaţă, drum la Râmnic. Duc flori la cimitir. Oraşul alb,
străin, pustiu. Nu mai cunosc pe nimeni. Scurt tur de librării. Cumpă-
rături de 300 de lei! Mă întorc la Căciulata cu o bibliotecă întreagă.
Acasă, atmosferă tristă. Cornelia extrem de obosită. O doare
mâna. Vorbesc cu Mitru, doreşte să mă vadă. Gavrilă susţine că mai
are de citit „doar câteva pagini”. Dacă mă întorceam în august, mi-ar
fi servit acelaşi text, cu acelaşi zâmbet.

88
 Miercuri, 13 martie
Corespondenţă, ordine în lucruri. Mă „instalez”. Trebuie să ter-
min cartea. Telefoane (Adei Orleanu – foarte vioaie, foarte veselă).
Trec pe la Puiu. Amabil, ca de fiecare dată. Mă ţine o oră, îl
interesează viaţa literară, cancanuri de culise, „ce fel de om e Pău-
nescu ăsta?”. Afară aşteaptă o groază de persoane necăjite. Îmi dă
recomandare pentru internarea în staţionarul „de zi”, unde am fost şi
anul trecut. Aduc discuţia despre pensionare. Ezită, ocoleşte, nu-i
place subiectul. Renunţ.
În Bucureşti e frig. Mormane de zăpadă amestecată cu gunoaie.
Câini morţi la marginea trotuarului. Aspect penibil. Seara, întuneric,
ici-colo câte un bec anemic. Cădem cu zâmbetul pe buze.

Joi, 14 martie
Lucrez pe „Fantezie” (cu care începe cartea). Bat la maşină.
Pagini bune, pagini rele. Mai mult rele. De rescris.
Adeverinţă de la şcoală, cerută de staţionarul la care intenţio-
nez să merg. Rezolv în cinci minute. În poartă mă întâlnesc cu direc-
toarea. Îi spun că o să lipsesc în continuare. Zâmbeşte trist. Femeie
cumsecade. Nu mă aşteptam, de altfel, să o entuziasmeze ştirea.

Vineri, 15 martie
„Staţionarul”, în noul sediu, se află prin preajma blocului unde
stă Anca. Două ore cu autobuzul. Frig în staţii. Imobilul complet
neîncălzit. Vorbesc cu doctorul Rizescu. Îmi face „internarea”. Discut
apoi cu Neagu Basarab (finuţ, discret, amabil) care se bucură că mă
cunoaşte („să ştiţi că v-am citit”, mă măguleşte). Promite să mă ţină
până la vacanţa de primăvară a elevilor.
La întoarcere, ciudată oboseală. Paralizat. Nu mai pot merge.
Mă aşez pe o bancă, într-un scuar. Epuizare. După un sfert de oră îmi
reiau drumul. Evit să-i spun Corneliei întâmplarea.

89
 Duminică, 17 martie
Alegeri. Forfotă pe stradă. Cârciumile închise. Afişe cu candi-
datul (unic) şi scurte date biografice. Maşinile n-au drept de circulaţie
din ianuarie, în urma unei interdicţii stranii (pentru economie de ben-
zină!).
Dejun la Hilohi. Maestrul, mare animator, ne spune glume deo-
cheate. Din pricina unui nepot de-al gazdei (inginer, se pare), complet
stupid, ratăm o după-amiază agreabilă.
Azi termin „Fantezia”. A doua parte, debilă, trebuie refăcută.
Mitru telefonează vesel că „a ieşti din casă”. Vine primăvara!

Marţi, 19 martie
Drum la spital să-mi iau medicamentele (un fel de a-mi semna
prezenţa). Drajeuri albe, galbene, albastre. Le arunc în prima ladă de
gunoi ce-mi iese în cale (nu fără oarecare jenă ipocrită). Apoi, trei ore
la miliţie, ca să înregistrez maşina. Bat textul cu „marasmul economiei
apusene” şi de zece ori claviatura. Mă întorc acasă cu nervii sfâşiaţi.
Dureri de cap îngrozitoare.
Noaptea. „Paşi printre stele”. Muzică de Mozart.

Miercuri, 20 martie
„Discuţie”, în sfârşit, cu Doina pe „Filimon”. Trei ore, între-
rupte de convorbirile sâcâitoare la Râmnic în legătură cu sănătatea
mamei. Volumul e O.K. Mici observaţii fără importanţă. Exprimări
improprii („privire repede”, „de rândul acesta”). Ascult cu stoicism
pomelnicul. Am luat acasă un calmant puternic. Când termină, am
sentimentul că volumul e gata, că numai o întâmplare nefericită i-ar
putea schimba destinul. Îmi iau acasă cartea pentru verificarea atentă a
citatelor (Doinei îi e o teamă grozavă de citate!). Mari frământări la
Editură. În urma reclamaţiei la „foruri” făcută de Florentin Popescu şi
N. Ioana, Constantinescu a rămas director (cum se întâmplă) iar „tur-
nătorii” sunt îndepărtaţi din instituţie (se pare că Florentin e „disper-
sat” la „Albatros”). Înţelepciunea fabulelor se confirmă.
Întors acasă sfârşit de oboseală. Somn după-masă, apoi lucrez
pe text („Căzând în spaţii”).
90
 Joi, 21 martie
Discuţie la A.S.E. cu un profesor, Mihai Pascu, recomandat de
Nicu David. Promite să-i facă rost Ancuţei de „materiale” pentru
redactarea unei lucrări „de diplomă”. Apoi la Hilohi. Atelierul vraişte.
Maestrul fierbe apă la un reşou murdar, face cafele. Îmi debitează
ultimele bancuri cu Stăpânul. Iau de la el pe Buddha (înrămat), cadoul
doamnei Anca (foarte chic).
Gavrilă mă presează telefonic să vorbesc la Râmnic pentru
internarea maică-si în spital. Îi spun că nu cunosc la Râmnic doctori.
Degeaba, revine, insistă, voce iritată. Îl sun până la urmă pe Tamaş,
care mă asigură că „se rezolvă”. Doina are mentalitatea mai tuturor
redactorilor, că autorii trebuie „să o servească”, să fie „atenţi”, smeriţi,
că munca redacţională e o favoare pe care o face cu magnanimitate
scriitorilor. Asta e situaţia.

Vineri, 22 martie
La „Sport-Turism”. Liftul defect, urc şapte etaje „grele” cu doi
halterofili şi un antrenor de box. Predau volumul în redacţie. Gavrilă îl
sună pe Tamaş la „Arhive”, doreşte (poate) să verifice dacă am vorbit
cu el. Tamaş, impecabil, a fost de dimineaţă cu medicul Securităţii la
spital, au discutat cu şeful secţiei, cu directorul, bătrâna va primi cele
mai bune îngrijiri posibile. Gavrilă, emoţionată, lăcrimează. „Ce om e
Tamaş!” exclamă ştergându-şi obrăjorul cu batista. Vorbit şi cu Dă-
nescu pentru hârtie şi copertă. Problema, zice, o vom rezolva „la
vremea ei”.
Seara, vizita lui Duci şi Milică. Licitaţie până la 11 noaptea.
Milică ne dezvăluie ultimele „şoapte” din culisele Puterii.

Duminică, 24 martie
Timp rece, umed, vântos. Spre seară ceaţă. Urâtă primăvară,
după o iarnă ticăloasă. Lucrez pe text, bat la maşină (5-6 pagini zil-
nic). Corvoadă insipidă.

91
 Plecarea la Predeal depinde de doctorul Visarion. În mâna lui e
cheia. Dar nu-l găsesc. Îl caut şi dimineaţa şi seara. Probabil e de gar-
dă la sanatoriu. Dacă nu mai lucrează acolo? Fel de fel de gânduri.
Citesc cu interes un interviu dat de Sorin în septembrie (în
„Flacăra”). Senzaţia pregnantă (şi dureroasă) că am vorbit cu el,
aievea!

Marţi, 26 martie
S-a dat drumul la circulaţia automobilelor, după aproape două
luni de interdicţie. Ţară fără maşini, iată o performanţă remarcabilă a
acestui împovărat sfârşit de secol. Profit de ridicarea interdicţiei şi
merg cu Trabi la staţionar. Discuţie cu Neagu (iau porţia de medica-
mente). De aici, la şcoală cu certificatul medical, apoi la dispensar (îi
pune o viză), din nou la şcoală. Toate acestea în numai două ore. Îl
caut pe Bălăiţă la „Cartea Românească”, lipseşte, „e la Plenară” mi se
spune.
Visarion de negăsit. În patru zile Neagu vrea răspunsul la
întrebarea dacă mai merg sau nu la sanatoriu.
Vorbit cu Doina. Volumul, zice, a fost repartizat de Dicu, la
lectura a doua, lui Arié Matache. E rău, e bine? Mai degrabă rău.

Vineri, 29 martie
Îmi încerc norocul la 7 dimineaţa. Răspunde chiar Visarion.
Îmi spune că săptămâna aceasta se eliberează camera cu un pat (pe
care mi-o doresc). E „rezervată pentru mine”, luni pot să mă prezint la
sanatoriu. Dar luni nu-mi cade bine, având concediu până joi. De luat
o hotărâre (repede).
Doina mă ţine la curent cu evenimentele din Editură. Matache
a citit 100 de pagini din „Filimon”, „îmi numără citatele”! L-a pus pe
Stratulat (istoric de profesie) să controleze exactitatea datelor istorice.
Ar fi găsit inadvertenţe. Volumul – încă o dată în derivă.
Climat politic încordat. Stăpânul – reales în fruntea ţării. Oma-
gii, osanale. Telegrame. Zgomotul asurzitor al aparatelor de radio şi
televiziune trâmbiţând „victoria”.

92
 Pompiliu Marcea s-a înecat în lacul Herăstrău. Să fie crimă, să
fie sinucidere? Iată o întrebare la care niciodată n-o să aflăm răspun-
sul. A doua moarte „cu probleme” – după Oprea.

Duminică, 31 martie
Lucrez la carte. Seara, bat la maşină până la unu noaptea. Oste-
nit. Plec la Predeal cu inima îndoită.
Convorbire cu părintele Cunescu, pe strada Albă (chiar în faţa
casei). Mă ţine în picioare o oră, simt că înnebunesc. Proiecte literare,
Agârbiceanu etcetera. Când îmi înţepenesc de-a binelea articulaţiile îi
spun că trebuie să dau un telefon urgent.
Ne vizitează Ogrezeanu. Lungă incursiune prin copilăria noas-
tră râmniceană şi anii facultăţii. Bebe, acelaşi prieten inteligent, subtil,
sarcastic, cultivat. Marocul, cu ciudăţeniile lui exotice. Pălăvrăgim
până la 12 noaptea.

Luni, 1 aprilie
La „Cartea Românească”. Discuţie cu Cornel Popescu, tot mai
străin, tot mai abstras. Îmi spune că figurez în planul „mare”, dar pla-
nul „mic” (restrâns) abia se conturează în urma avalanşei de reporturi.
Au dispoziţie ca înainte de definitivarea planului, volumele să fie tri-
mise în prealabil la Consiliul Culturii pentru avizare. Un fel de pre-
cenzură. Mă sfătuieşte să aduc volumul în redacţie.
Trec pe la Uniune. D.R.-ul e într-o şedinţă la C.C. În hol mă
întâlnesc cu doamna Grosu, femeie cumsecade, căreia îi plăteam pe
vremuri cotizaţia. Se declară mare admiratoare a scrierilor mele. Re-
marc, nu fără jenă, că aceste inocente aprecieri (nesemnificative în
realitate) mă flatează.
Trudesc şi dactilografiez până la 2 noaptea. Lucrez pe copii,
originalul îl voi preda la „Cartea Românească”.

Marţi, 2 aprilie
Trei ore dezagreabile la „Sport-Turism”. „Discuţie” neprevă-
zută cu Matache. Îmi arată manuscrisul, e plin de semne de întrebare
(zeci de semne), sublinieri şi linii verticale trase cu creionul. Princi-
93
pala obiecţie: citatele. E cârcotaş, chiţibuşar. N-a izbutit să lectureze
decât o jumătate din volum, discuţia adevărată – săptămâna viitoare
(trebuie să vin expres de la Predeal!). Ne despărţim zâmbind. Îmi
strânge mâna. Cobor pe trepte (şapte etaje) sastisit. Puţine şanse să
mai „trec” volumul.
Fac externarea din staţionar. Doctorul Neagu îmi dă recoman-
darea pentru Predeal. Foarte amabil. I-a fost elev lui Mitru la liceul
„Lazăr”. Îi dăruiesc „Autoportret cu bască”. Pierd ore bune în service
ca să-mi repar maşina. Întors acasă frânt de oboseală.
Bagaje. Telefon lui Mitru. E supărat pe mine (n-am mai trecut
să-l văd), îmi face reproşuri aluzive. Poimâine plec. Îmi scrie Tică.
Într-o fotografie, el şi trei prieteni cu un curcan apetisant pe tavă (Ziua
Recunoştinţei).

Joi, 4 aprilie
Plecarea la 6 dimineaţa. La 9 sunt în faţa sanatoriului de nevro-
ze din Predeal. Drum norocos, fără evenimente. Garez maşina într-o
parcare din faţa sanatoriului. Camera ce mi s-a rezervat e situată la
capătul culoarului, ferită oarecum de zgomot. Sunt singur. Un pat, un
şifonier, o masă. Sertarele dulapului păstrează „parfumul” locatarului
anterior: Pop Simion, plecat acum cinci zile. Caloriferele lucrează în
forţă – suficient de cald. Fereastra dă spre o grădină unde agonizează
sub soarele primăvăratic ultimele straturi de zăpadă. Reiau relaţiile cu
„personalul”. Discuţie cu doctorul Visarion, un om rarisim, de o mare
simplitate şi delicateţe sufletească.
Prin curte. Zi splendidă, de vară. Dispoziţie de anxietate, aşe-
zată pe această revelaţie a naturii. Biblioteca sanatoriului – lipsită de
dicţionare (DEX-ul, de pildă). Împrumut Pavese („Meseria...”). Masa
– inconsistentă. Mă nimeresc cu doi inşi tineri, un inginer şi un meca-
nic de locomotivă. Mănânc în grabă, fug în cameră. Mi-am pus
maşina „Consul” în stare de funcţionare. Mari speranţe de a termina
aici romanul.

94
 Vineri, 5 aprilie
Vizită „la salon”. Visarion mă întreabă cum mă simt. Prescrie
medicaţia. condescendent, prevenitor, un „dulce”. Mă îndeamnă să bat
coclaurile, să fac mişcare. După-amiază mă îmbrac şi ies pe Valea
Râşnoavei. Vreme însorită. Zăpadă, lunecuş, băltoace. După un kilo-
metru, frânt de oboseală, mă întorc „acasă”. Masa la cantină – mizera-
bilă.
N-am spor la lucru (scris trei pagini). Seara – contravizita. Ni
se pune în vedere că în următoarele trei zile e interzis bolnavilor să
intre în Predeal. Stăpânul îşi petrece week-end-ul în staţiune! Vrea
linişte. Fantoma lui mă urmăreşte parcă şi în ascunzişurile cele mai
îndepărtate ale munţilor.
Sâmbătă, 6 aprilie
Somn prost, coşmar. Visez că Anca (doar câţiva anişori),
mumifiată, fusese deshumată de un grup de ciocli. Cornelia se culcase
cu ea în pat, o mângâia în neştire, ca pe o păpuşă, o dezmierda. Trezit
într-o sudoare rece. Am aţipit abia la şase dimineaţa. Convieţuirea
alături de oameni „cu probleme” te poate duce direct la nebunie.
Telefonat acasă. La „aparat” fac cunoştinţă cu Ion Lotreanu,
client şi el al sanatoriului. Ne strângem mâna. Apatic, expresie abu-
lică, nu-i face plăcere că mă vede.
Seara, plimbare scurtă pe Râşnoava. Rece.

Luni, 8 aprilie
Lucrez de dimineaţă până noaptea, cu pauze pentru masă. Nu
sunt „în mână”. De partea cealaltă a coridorului e clubul. Un du-te-
vino aiuritor. Bărbaţi tuşind, pălăvrăgind în faţa uşii mele, târându-şi
papucii pe covor. Ici-colo tranzistoare. E uimitoare apetenţa pentru
muzică (de proastă calitate, pusă „tare”) a oamenilor „simpli”, veniţi
în prima generaţie la oraş.
Visarion mă anunţă că directorul nu-mi va mai prelungi şederea
la Predeal din cauză că rezerva e solicitată cu insistenţă de o mare
personalitate politică, profesorul Ovidiu Trăsnea. Cum să te pui cu
Trăsnea? Luptă inegală.

95
 Mâine – drum la Bucureşti pentru „discuţia” cu Matache. Îmi
cade prost. Nervozitate.

Marţi, 9 aprilie
Plecat de dimineaţă. ies în stradă, găsesc imediat o limuzină
venită dinspre Râşnov, care mă duce chiar la gară. Cinci ore până în
Capitală (cu acceleratul!). Stare de oboseală excesivă. Telefonat lui
Mitru – vrea să mă vadă.
Seara, vizită la Doina (cu Cornelia), e ziua ei de naştere.
Petrică stă să plece cu echipa la Sibiu. Trataţie modestă – fursecuri, un
pahar cu vin. Gavrilă îmi arată referatul lui Matache, scris cu litere
mărunte pe şase pagini de hârtie. „300 de intervenţii în text”, îmi
spune că i-a zis Matache. Oare chiar le-o fi numărat? În ansamblu,
referatul nu „ucide” manuscrisul, dar are obiecţii „importante”. Prevăd
că mâine voi da o luptă grea cu îngerii.
Ne întoarcem după miezul nopţii, o noapte mohorâtă, fără lună.
Pe jos până la Universitate. Vitrinele cu becuri de neon, clipind
anemic.

Miercuri, 10 aprilie
Prezent la ora 9 la Editură. „Discuţie” în trei, cu Dicu şi Mata-
che. Spectacolul începe cu complimente reciproce. Matache citeşte
referatul (pe care mi-l dăduse ieri Gavrilă). Urmează târguiala. Mă
străduiesc să fiu cât pot de calm. O parte dintre observaţii sunt
corecte, altele, mici chiţibuşuri obişnuite prin redacţii. Partida se
desfăşoară în mod urban, cu zâmbete de-o parte şi de alta. Dicu a tăcut
tot timpul, retras, închis, l-a lăudat prea mult pe „Anton Pann” ca să-
mi aducă astăzi reproşuri decisive. După trei ore de negocieri pe
amănunte, mi se restituie manuscrisul, cu dorinţa de a fi înapoiat (cu
„corijări”) peste cinci zile.
Lucrez pe text. Şterg „liniile” trase cu creionul de Matache.
Scot zece pagini cu „decor” de epocă. La 2 noaptea – frânt de obo-
seală. Am parcurs mai mult de jumătate din volum.

96
 Joi, 11 aprilie
Joia Mare. La ora 12 termin de citit pe „Filimon”. Trei sferturi
din observaţii le-am ocolit discret, fără să îndrept nimica. Îi dau
Corneliei cartea, îi spun să o predea la începutul săptămânii viitoare –
mică şmecherie infantilă, ca să nu-i las impresia lui Matache că n-am
muncit cu râvnă pe „intervenţiile” lui savante, tautologice sau chiar
absurde.
La 4 după-masă sunt la gară. Călătoresc cu o doamnă care a
citit tot timpul o carte de Breban, ferfeniţită. La coborâre nu găsesc
taxiuri. Pe jos, până la sanatoriul de nevroze (patru kilometri). Femeile
de la cantină îmi aduc mâncare, deşi trecuse ora de program. Se face
curăţenie în sufragerie. Forfotă. Când urc la cameră – trecut de ora 9.
Deschid fereastra. Aer tare. Parfum de primăvară.

Vineri, 12 aprilie
Vizita medicală. Visarion mă sfătuieşte să vorbesc cu şeful (cu
totul sunt trei doctori) pentru prelungirea sejurului în sanatoriu. Coadă
la cabinetul lui Brumaru. Îi ofer un „Vademecum de psihiatrie”, recen-
tă apariţie în librăriile bucureştene. Îl ia, îl răsfoieşte, îi place, „n-aţi
mai putea să-mi faceţi rost de unul?” mă întreabă. Cât despre prelun-
gire, nici o problemă, se rezolvă.
Muncesc până la 1 noaptea. Nervozitate la „orele televizoru-
lui”. Doi inşi complet cretini vorbesc cu voce tare în faţa uşii. Să mă
obişnuiesc cu zgomotele parazite.

Duminică, 14 aprilie
Sfintele Paşti. Cobor la telefon. Discuţie cu Cornelia, sunt toţi
bine. Telefonat lui Mitru, se simte rău, e în cea mai proastă formă.
Vorbeşte despre doctori, despre lipsa medicamentelor străine.
Invazie de bolnavi în sanatoriu. Nu mai sunt locuri în saloane.
Directorul dispune să se instaleze paturi în club. Sunt în impas cu
scrisul. Ies în grădină. Soare, primăvară. Fiind sărbătoare, primim la
prânz, în afara ciorbei tradiţionale, pui cu cartofi prăjiţi şi savarine.

97
 Marţi, 16 aprilie
Pierd vremea cu treburi „administrative”. Obţin o primă pre-
lungire de sejur în sanatoriu, de zece zile. Iau cărţi de la bibliotecă
(Cehov). Mă întâlnesc aici cu o fată care pretinde că mi-a fost elevă. E
ingineră la fabrica de ciocolată. Vorbim de şcoală. Susţine că a citit cu
încântare „Balul” („e minunată, don’ profesor, minunată”). „Aveţi de
rezolvat probleme importante?” mă întreabă. „Sunt nora generalului
Postelnicu, de la Securitate”. Mă derobez, îi mulţumesc pentru drăgă-
lăşenie, îi spun că n-am probleme, aştept o clipă favorabilă şi ies mai
mult fugind, fără să mă mai uit în urmă. Ce întâmplare!
Motivarea (artistică) a îndepărtării şi despărţirii celor doi prota-
gonişti (clou-ul cărţii). Lucrez până la 1 noaptea, rup totul. Muncă de
Sisif.
Se anunţă închiderea căldurii începând de mâine (din cauza
lipsei combustibilului şi a timpului frumos). Uşoară panică. Aştept.

Miercuri, 17 aprilie
Noapte de groază. Frig. Caloriferele îngheţate. Lucrez cu trei
flanele şi paltonul. Am mâinile îngheţate. Bătutul la maşină – impo-
sibil. Ce nebunie! Gânduri de plecare. Afară – ger în toată regula.
Plimbare pe drumul către Râşnov. Arunc medicamentele într-o
groapă. Încerc maşina dacă porneşte. Merge. Plec sau nu plec? De luat
o hotărâre repede.
Telefonat acasă. Cornelia a predat volumul Doinei. Nici nu s-a
uitat la el. E necăjită – taică-său se internează la Fundeni. Copiii –
bine.

Joi, 18 aprilie
După o noapte coşmarescă (am degerat de frig sub plapumă)
mă hotărăsc să plec. Bagaje. Visarion aproape vesel că-i las rezerva
liberă. Discuţie cu doctorul Brumaru (nici o legătură cu poetul). Îmi
strânge mâna. „Ne revedem la anul?” mă întreabă.
Pornesc după-amiaza. Opresc un sfert de oră la Poiana Ţapului.
Taclale cu Enache, „colegul” meu de cameră de acum un an. Cafele,

98
pepsi-cola (în contul întreprinderii unde lucrează). Drum bun, fără
probleme. Soare. La ora 17 sunt în Albă.
Acasă. Pun lucrurile în ordine. Mă încearcă o gripă (dureri de
cap, frison). Gavrilă n-a citit volumul. Cornelia crede că ar fi bine să
mă duc la Căciulata. Indecis.

Sâmbătă, 20 aprilie
Bolnav de gripă. Febră mare. Zac la pat. Afară timp de vară.
Nu pot lucra, nu pot citi. Cornelia împlineşte oficiile de medic şi asis-
tentă medicală. Complet blocat.
Adresă de la „Scrisul”: redacţia a primit oferta mea, e intere-
sată de publicarea cărţii, să le trimit volumul. Dar ce să le trimit? Azi-
noapte l-am visat pe tata. Pleca pe front. Era îmbrăcat în uniformă de
campanie. Ne făcea cu mâna de la fereastra unui vagon de tren.
Peronul gol. Pe cer zburau mari păsări negre, croncănind sinistru.

Miercuri, 24 aprilie
De ieri mai bine. Subfebrilitate. Stare proastă. Lucrez o oră-
două, somnolenţă. Continuă să mă doară capul, iau antibiotice.
Vorbit cu doctorul Visarion la telefon. Îmi spune că pot veni la
sanatoriu pe 6 mai ca să-mi ridic „ieşirea”. Voce bună, catifelată,
afectuoasă.
Gavrilă i-a telefonat Corneliei. Conducerea „turistă” a semnat
volumul meu. Urmează să intre în producţie. Moment de bucurie.
Doina mă crede încă la Predeal. De altminteri, trăiesc incognito. Nu
ştie nimeni (nici Mitru!) că m-am întors de patru zile acasă.

Duminică, 28 aprilie
Termin capitolul 7 (tema Phedrei). Umoare bună, Cornelia mă
sfătuieşte să merg să scriu la Căciulata dar nu sunt hotărât. Nu mai am
forţă. În două săptămâni de linişte (şi izolare) aş încheia volumul. De
văzut.
Azi toată lumea e la muncă. Partidul a hotărât să se lucreze şi
duminica. Şcolile deschise! Ne întoarcem la subotnicele comuniste...

99
 Dan sărbătoreşte, seara, încheierea facultăţii. Şampanie, tort de
ciocolată – voie bună. După – plimbare în doi, până la zece noaptea,
printre ruinele întristătoare de pe Antim.

Joi, 2 mai
Se apropie vremea când trebuie să mă întorc la şcoală. Lucrul
lâncezeşte. Va trebui să-mi întrerup activitatea scriitoricească – Dum-
nezeu ştie pentru câtă vreme. Lipsit de energie, de idei.
Ancuţa în febra examenului de admitere în facultate. Învaţă.
Aleargă între două „meditaţii”. Tensiune în casă. Aseară am luat-o cu
maşina din Ghencea, unde se pregăteşte cu Duţu, „grămăticul”. Profe-
sorul e mulţumit de fată, ne dă speranţe.
Pun muzică de Haydn. Reiau „Orbirea” pentru „atmosferă”.

Luni, 6 mai
Plec la Predeal în faptul dimineţii. Timp splendid. Şoseaua
curăţică. Opresc o oră la Sinaia, văd centrul, librăria. Pustietate, sezon
mort. Rulez încet, e soare, îmi place peisajul. Caraimanul. Ajung la
sanatoriu în jurul orei zece. Trec pe la administraţie, iau formele de
„ieşire din spital”. Discuţie amicală cu Visarion, mă roagă să-l vizitez
„de câte ori mă abat prin Valea Prahovei”. Directorul lipseşte (e la o
„conferinţă” în Capitală). Iau prânzul în maşină (două sanvişuri).
Pornesc spre casă. Plăcerea de a şofa – din ce în ce mai acaparatoare.
Control de acte la Ploieşti. Discuţie neplăcută cu curcanul. La ora
patru după-masa sunt în Albă.
Primit scrisoare de la Tică. A vernisat o expoziţie de icoane în
Manhattan. Zănatic. „Sunt clipe când mi-e dor de ţară”, scrie.

Marţi, 7 mai
La „Sport-Turism”. Şapte etaje (liftul nu funcţionează din pri-
cini de economie!). Volumul e în tehnoredacţie. Mâine pleacă la tipar
(Braşov). Dănescu mă asigură că în luna august îl voi avea pe masă.
O întreagă saga pentru vizarea certificatelor de boală. Traseul:
dispensar (Uranus), policlinică (Panduri), laboratorul de psihiatrie

100
(doctorul Puiu), din nou la policlinică şi dispensar. Fără maşină aş fi
pierdut trei zile ca să rezolv o simplă formalitate birocratică.
Trec pe la şcoală. Îmi iau orarul. Cafele în cabinetul directoa-
rei. De vineri îmi reiau activitatea. Schimb vorbe cu Şuşe, Lupu şi
Ştefan.
Vizită în Vişinilor, cu Cornelia. Primire călduroasă, ca de fie-
care dată. Mitru – ceva mai bine. Mă ceartă că i-am scris prea rar.
Citeşte „Calcanul” de Grass, pe care l-a cumpărat în R.F.G. Îl comen-
tează. Acasă – după zece noaptea.

Vineri, 10 mai
Drum până la „Cartea Românească”. Parchez în faţa secţiei de
miliţie. Intru la Bălăiţă. Afabil, cordial. Promite că volumul va apărea
la anul. Mă roagă să-i aduc „85 la sută din roman” pentru a-l prezenta
la foruri. Discuţie în picioare. Între timp apare Mugur, care execută, în
uşă, un număr de saltimbăncărie (salută cu o graţioasă genoflexiune)
de care nu l-aş fi crezut capabil cu infirmitatea lui. Ne strângem mâna,
ies.
Telefonează mama lui Titel. Mă roagă, mai mult plângând, să
scriu 3-4 pagini despre Sorin pentru un volum omagial ce ar fi să
apară sub îngrijirea lui Raicu şi V. Cristea. Fireşte, sunt de acord. Sun
la familia Raicu, răspunde Sonia, îmi spune care sunt „cerinţele”
alcătuitorilor ediţiei. Frumoasă iniţiativă. Refuză să mi-l dea la telefon
pe critic („lucrează...”).
Noaptea, pun muzică de Bach (partite). Reiau „Cvartetele” lui
Eliot, traduse excelent de Mărculescu.

Sâmbătă, 11 mai
Reiau de ieri activitatea la catedră, după o absenţă îndelungată
(cinci luni). Contactul cu copiii. Ore proaste, nervozitate excesivă.
După-amiază – în Slobozia. Bazil e ca un ursuleţ cuminte, cu unele
sclipiri de inteligenţă vie. Nu putem lega o conversaţie. Imensă milă.
Apoi cu Nadia prin parcul Carol, două ore.
Telefonează David. A murit amicul nostru, Bebe Şoşoacă. Am
fost un an colegi de bancă. Frumoasă carieră în „finanţe”, până la un

101
denunţ insidios (câţiva bănuţi de aur) în urma căruia a executat vreo
patru ani de puşcărie.
Citesc o carte despre I.C. Brătianu, tipărită de fiică-sa, Sabina
Cantacuzino (soţia medicului). În afara informaţiilor, evident intere-
sante, nimic spectaculos. Rău scrisă.

Luni, 13 mai
Şapte ore în şcoală, apoi la Crematoriu – funeraliile lui Şo-
şoacă. Lăcaşul, amenajat ca o biserică (altar, icoane), e plin de ştăbăret
din ministerul de Finanţe. Toalete elegante, morgă. Atmosferă gla-
cială. Familia lui de învăţători de ţară. Colegii de la „Lahovary”. Cinci
preoţi. Slujbă lungă. Alocuţii aducând omagii dispărutului. Coroane de
garoafe. Frig în sală. După, discuţii cu foştii mei colegi de şcoală. Îl
duc pe Picu la serviciu cu maşina.
Încerc zadarnic să încropesc trei pagini despre Titel. Ce poţi să
scrii despre un prieten care nu mai este? Rup patru ciorne, una după
alta, le arunc la coş. Genul encomiastic nu mă prinde, cuvintele vin
greu, împotmolite, sună fals. Renunţ. Îmi asum eşecul, neputinţa.

Joi, 16 mai
Zile moarte. Ore epuizante, extemporale, teze. Şedinţe imbe-
cile. Pierdut complet contactul cu munca la roman. Fac planuri de
pensionare. Problemă de supravieţuire. Nu pot să ţin o iarnă cursuri
în frig.
Mare tensiune în casă. Dan scrie ultimele pagini la teza de
licenţă, Anca se pregăteşte pentru examenul de admitere în facultate.
Atmosferă încărcată de electricitate. Revăd Jurnalul pe 1984. Ce
deşertăciune!...

Duminică, 19 mai
Sărbătoresc cu anticipaţie ziua onomastică. Oaspeţi: familiile
Mitru şi Boicescu. Petrecere modestă, de oameni vârstnici (o sticlă de
Cotnar – şase persoane!), dar vorba lui Cae, e bine, totuşi, că ne mai
putem vedea. Mitru se „deteriorează” de la o zi la alta. Îi tremură vizi-

102
bil mâinile. Nesigur pe mişcări. La plecare, în timp ce cobora pe trep-
te, îl podideşte plânsul.
Seara, plimbare cu Dănuţ la Mihai Vodă. Buldozere. Mormane
de moloz. Biserica e încă în picioare. Vederea spre Uranus (Arsenalul)
deprimantă.

Vineri, 24 mai
Merg cu Seuchea la comisariatul militar (lângă depoul din Pan-
duri) pentru a-i rezolva situaţia lui Dănuţ, chemat la recrutare. Seu-
chea, prieten bun cu colonelul Gorunescu, comandantul. Primire cor-
dială. Colonelul – tip cazon, simpatic, îmi ascultă păsul. Promite să-l
ţină pe Dănuţ în Bucureşti, chemându-l când şi când la „muncă de
birou” în comisariat.
Aflu (de la Mitru – prin filiera Al. Raicu) că a murit Lotreanu.
S-a spânzurat. Acum o lună îl întâlneam aproape zilnic la cantina
sanatoriului din Predeal. Era apatic, şters, pierdut de lume, singuratic.
Visarion îmi povestea că o bună parte dintre pacienţii lor se sinucid la
scurtă vreme după externare. Un fel de sanatoriu al morţii.
Mă vizitează un fost elev, Bogdan. Aduce versuri. Foarte anti-
patic, de o aroganţă excesivă. Se crede geniu! Vorbeşte despre „che-
marea” lui. Va urca rapid în ierarhie.
Luni, 27 mai
Încheiere de situaţie la clase terminale. Mă apasă o oboseală
cronică, paralizantă. Chef de nimic. Drum în oraş cu Anca, îşi tunde
părul. A ţinut expres (ceea ce înseamnă obligatoriu) să o însoţesc. Fac
cercetări pentru găsirea unui legător de carte pentru teza de licenţă a
lui Dan.
Citesc cu bucurie (şi surpriză) eseurile despre Renaştere ale lui
Antoniade. Foarte bine scrise (în stil renascentist!).

Miercuri, 29 mai
Aseară telefonează un domn, Ion Dumitrescu, jurist, care l-a
citit pe „Pann” şi „ar vrea să mă cunoască”. Ne întâlnim la Capşa spre
ora prânzului. Juristul, 60 de ani, bine făcut, păr alb, mandibule puter-
nice, figură „pozitivă”. Discutăm despre literatură. E avizat. Cunoaşte
103
o mulţime de scriitori români, cu unii fiind chiar prieten. Comandăm
cafele. Conversaţie plăcută. Cancanuri din viaţa literară. La una dintre
mese Eugen Simion, în blugi, curtează vag o tânără brunetă, urâţică –
mănâncă îngheţată. După o oră ne despărţim. Îi dau adresa, promite să
mă viziteze.
Seara, la Mircea cu copiii. Vedem finala Cupei Campionilor
Europeni (la televiziunea bulgărească). Meciul începe cu o oră şi un
sfert întârziere din cauza unor incidente tragice în tribune, provocate
de englezi (se estimează 40 de morţi, 50 – răniţi).

Luni, 3 iunie
La şcoală toată dimineaţa. După-amiaza, la ora 15, plec cu Cor-
nelia la Râmnic pentru a prospecta eventualitatea găsirii unui post lui
Dan în Vâlcea. Drum bun până pe Dealul Negru unde fac pană. Trag
pe dreapta. Pantă abruptă. Fac semn zadarnic şoferilor care ar putea să
mă ajute, nimeni nu opreşte. Intrăm în panică. Începe să se lase întu-
nericul. În jur sălbăticie. Departe se zăreşte un cătun, cinci-şase case.
În sfârşit opreşte o furgonetă, şoferul se oferă se ne remorcheze. E
noapte. Ajungem în Râmnic după ora nouă.
Merg cu Cornelia în centru. Intrăm în Parc, ne aşezăm pe o
bancă. Oraşul doarme. Foşnetul copacilor. Simt cm se aşterne liniştea
asupra noastră. Încă o experienţă asemănătoare şi abandonez Traban-
tul.

Marţi, 4 iunie
Pierd patru ore într-un service de lângă cimitir ca să-mi repar
maşina. Nu-mi plac mecanicii, uleiurile, şaiba. Sunt un tip atehnic. La
ora 12 mă prezint la Stoica. Primire cordială, cafele, pepsi-cola. Boss-
ul (tuns scurt, figură „pozitivă”) dă telefon la Învăţământ, i se răs-
punde că nu sunt posturi de engleză libere în Vâlcea. Mă sfătuieşte să
vin mâine, va merge împreună cu mine la Coleaşă.
Seara, vizită la Prea Sfinţitul Gherasim. Suntem primiţi în
somptuosul palat episcopal. Prea Sfântul – tocmai făcuse baie – vioi,
bine dispus. Trataţie cu prăjituri şi vin episcopal. Discuţie, între altele,
despre proiectul unei istorii a eparhiei Râmnicului. A întocmit un

104
colectiv de istorici (toţi preoţi!) care să scrie cartea. N-aş vrea să intru
şi eu în colectiv? Îi spun că accept dacă mă pune în fruntea colectivu-
lui. Aş structura lucrarea pe capitole, aş face singur redactarea. Ierar-
hul zâmbeşte fin în barbă. „Unii cu munca, alţii cu folosul” zice, şi
astfel „Istoria Eparhiei Râmnicului” începe să sucombe înainte de a
prinde viaţă.
La plecare, suntem conduşi până la poarta Episcopiei. Seară de
vară. Peste Capela se iţeşte luna. Lătratul câinilor în depărtare.

Miercuri, 5 iunie
Drum la Inspectoratul şcolar (în Casa Albă). Discuţie cu Urea
(masiv, calviţie agresivă, bosă de şef, prudenţă în exprimare, retractil).
Are intenţia de a scoate un post liber de engleză la Băbeni, mă intere-
sează? Soseşte între timp Negrici, venit pentru o inspecţie de grad în
Râmnic. Ne îmbrăţişăm. Audienţă la Coleaşă însoţit de cuplul Stoica-
Urea. Primire princiară. Cafele, apă minerală. Zâmbete. Coleaşă mă
încredinţează că postul de la Băbeni e sigur. „De ce nu vă apropiaţi
mai mult de Râmnic?” întreabă (obsesie a ştabilor localnici). Din tot-
deauna am fost apropiat, îi spun, am scris şi o carte despre urbe, dar
demolarea casei bătrâneşti mă va îndepărta prin forţa împrejurărilor de
Vâlcea. Turnura conversaţiei nu-i place. Discuţie despre cenaclul lite-
rar local. Încerc să-i sugerez că un cenaclu fără revistă literară e vorbă
goală. Ridică neputincios din umeri. Ştie lecţia. Dar înfiinţarea unei
reviste îi depăşeşte atribuţiile. Ne despărţim „în termeni”. Strângere de
mână călduroasă.
Drum cu Negrici la schitul Inăteşti (cu Trabi). Vedem colecţia
de icoane şi obiecte vechi bisericeşti. Negrici promite că peste doi ani
îl va aduce pe Dan la catedra de engleză a Universităţii din Craiova.
La patru după-masă plecăm spre Bucureşti. În dreptul benzi-
năriei – pană de motor. Îl chem pe Bleiman. Îmi demontează ţeava de
eşapament, blocată. Furtună, episod dramatic. Sunt până peste cap
sătul de şoferie. La ora 11 noaptea sosim zdrobiţi de oboseală în Albă.

105
 Sâmbătă, 8 iunie
Ieri, reparat Trabantul (cinci ore în service!). Stare de prostra-
ţie. Pierd vremea citind un teanc de Match-uri împrumutate de la Mi-
tru. Reclame cu maşini luxoase în toate numerele. Capitalism sălbatic.
Vizită la Mitru (cu Cornelia). Sofaua primitoare, de piele, din
birou. Homer, privindu-mă cu ochii orbi prin veacuri. Gustări, cafele,
alune americane. Mitru, vorbindu-mi cu voluptate despre boală. Stăm
până la 11 noaptea. Ne întoarcem cu tramvaiul. Beţivi dormind pe
scaunele din faţă. O fată în doliu plânge, uitându-se aiurea pe fereas-
tră. Strada Mântuleasa, Mircea Vodă. În Piaţă, pană de lumină. Pe jos
acasă.

Miercuri, 12 iunie
Căldură tropicală, secetă. An prost. O să murim de foame. Fac
plinul la benzină fără coadă! Telefonează Dumitrescu. I-a plăcut „Me-
moria Râmnicului” („excelent scrisă”). Mircea are un băieţel – moşte-
nitorul (şi purtătorul numelui) familiei Mateescu.
Rotonda 13 la Muzeul Literaturii, pe tema Marin Preda. Ţin
speach-uri Manolescu, Piru, Simion, Dinescu. De departe cel mai bun
N. Manolescu: inteligent, echilibrat, spumos, substanţial – în linia
Maiorescu. Dinescu – lamentabil, clovnerie. Piru dă semne de senili-
tate. Sala plină (mai ales cucoane). Într-una dintre încăperile Muzeului
e instalată expoziţia de uleiuri a Monicăi Gorovei. Trei-patru pânze –
admirabile.

Sâmbătă, 15 iunie
La şcoală. Ultimele zile dificile. Teze, încheiere de situaţii. Se
apropie marea aventură a timpului pierdut.
Renunţăm să mergem la nunta băiatului Lucicăi Cojocaru,
n-avem bani. Aşa cum s-a întâmplat la nunta copiilor lui Petrică Po-
pescu şi Andrei Ţugulea. Ne privăm de cele mai elementare bucurii
lumeşti (şi obligaţii sociale). N-aş fi crezut vreodată că o să ajung să-
rac înspre amurgul vieţii.

106
 Seara ne vizitează Duci şi Milică. Iahnie de fasole (clasică), pui
fript. Glume cu Bulă, Şeful, Radio Erevan. Discuţie (încă o dată) des-
pre pensionare. Fără şanse.

Luni, 17 iunie
Şapte ore la clasă, după care un miting pentru pace! Lozinci,
harababură, vorbe goale. Orele de după-masă suspendate.
Dan şi-a susţinut cu brio teza de licenţă. Termină studiile cu
media generală 9,97. Soseşte acasă îmbujorat la faţă. Sărbătorim eve-
nimentul.
Citesc „Retorica” lui Simion. În ciuda titlului, volumul e o cu-
legere de „critici” şi articole. Câteva crochiuri (Nichita) remarcabile.
Cartea îşi pierde în bună măsură interesul datorită nemăsuratului
orgoliu al autorului.

Miercuri, 19 iunie
„Turneu” prin Capitală cu Dănuţ. Îl vizităm pe Anca la biblio-
teca Politehnicii. Cafele. Bârfă (inocentă). Sunt prezentat unei tova-
răşe din Ministerul Învăţământului care ar putea să afle din timp în ce
localităţi din preajma Bucureştilor se vacantează posturi de engleză.
Femeia pare binevoitoare, dar nu e situată în sferele superioare ale
Puterii. Îl abordăm pe Chiţoran în eleganta reşedinţă a U.N.E.S.C.O.
de pe Ştirbei Vodă. Primire călduroasă. Femei stilate, alergând pe
treptele acoperite cu covoare moi, persane. Senzaţia că sunt observat
cu insistenţă prin camere de televiziune. Profesorul îmbătrâneşte, e
alb. Grav, excedat de funcţia înaltă pe care o deţine. Răspunde între
timp la telefon, discută un sfert de oră cu o doamnă din Geneva (în
englezeşte). Vorbim despre Dănuţ. Promite să-l aducă la catedră după
terminarea stagiului. Cât despre un post la instituţia pe care o conduce
nu poate fi vorba deocamdată. „Să mai vedem”, ne spune, conducân-
du-ne până la uşă.
Drum la Editura „Cartea Românească”. Cornel Popescu –
inabordabil. Holul înţesat de literaţi. Coadă la uşa unde lucra cu ani în
urmă Mihai Gafiţa. Discuţie cu Mărculescu – distrat, aerian, abstras,

107
grăbit să mă expedieze. Îmi spune că abia în septembrie se aprobă
planul pe 1986.
Citesc eseul despre Aretino de Antoniade. Excelent.

Luni, 24 iunie
Ancuţa în bacalaureat. Lucrez cu ea o parte din materie. Foarte
speriată.
Ieri – fac carburaţia şi aprinderea Trabantului cu Maşek şi
Buescu în curtea Casei. Maşek – amabil, îndatoritor. Un om de pus la
rană.
La policlinica Sahia pentru certificatul medical de şoferie. Trec
toate probele în afară de oftalmologie, unde sunt pus din nou în faţa
„tablelor lui Moise”. Întors acasă criţă. Cornelia mă linişteşte. „Lasă,
zice, apelăm la amabilitatea doctorului Neagu...”
Cu Dan, spre seară, pe aleile înmiresmate ale Grădinii Bota-
nice. Spectacol de lumină şi culoare. Feerie. Se spune că Şeful doreşte
să-şi extindă „domeniile” şi asupra perimetrului Grădinii.

Joi, 27 iunie
Patru ore pază la bacalaureat. Copiii – cuminţi. În intervale
citesc reviste literare. Dau fuga, apoi, la Editura „Sport-Turism”, iau
corectura „Filimon”. 303 pagini culese cu parcimonie, înghesuit,
conform baremurilor colecţiei.
Vizită (cu Dan) la doctorul Virgiliu Ştefănescu în Drumul Ta-
berei. Primire entuziastă. Cafea, dulceţuri, sirop de smeură „produse”
de surori. Deşi aude prost, bătrânul ascultă cu credinţă „posturile”, e
foarte bine informat, cunoaşte cele mai recente evenimente internaţio-
nale. Le comentează. E trist. Alaltăieri i-a murit un prieten cu care se
întâlnea în fiecare sâmbătă la bridge. Au rămas trei. De unde să gă-
sească, „în zilele astea grele, plebee”, un cunoscător care să-l supli-
nească?

108
 Sâmbătă, 29 iunie
Fac astăzi ultimele ore ale anului şcolar. Copiii aduc flori după
un obicei barbar pe care nu îl înţeleg: te chinuiesc un an, te umilesc, te
storc de vlagă, ca să-ţi aducă omagii în clipa când se despart de tine.
Lucrez la corectură până la unu noaptea. Volumul – bine cules.
Efectuez o sumă de modificări în text. La plată, luxul acesta o să mă
coste o groază de parale.
De la o vreme nu o duc bine cu plămânii: tuşesc, mă înec (ca
tata) în special în somn, expectoraţie abundentă. Respir cu greutate.
La urma urmei, mai am puţin şi gata, fac 60 de ani.

Marţi, 2 iulie
Merg cu volumul („Filimon”) la „Sport-Turism”. Parchez pe o
stradă lăturalnică din cauza puzderiei de maşini din faţa Ministerului.
O găsesc pe Doina în bună dispoziţie. Lucrăm trei ore pe text pentru
colaţionarea corecturii mele cu cea a Editurii. Dănescu profeţeşte că
volumul va apărea în luna august!
Îl caut la Uniunea Scriitorilor pe Mihăilescu-cimitir (se ocupă
cu problemele funebre ale literatorilor). Îmi dă „repartizarea” la Valea
Vinului în două camere mizere, igrasioase, lipsite de lumină. În timpul
acesta, şoferii şi personalul de serviciu al Uniunii primesc cele mai
bune camere din vile. Scurtă discuţie explicativă. Mihăilescu rămâne
pe poziţie (tip umoral, impertinenţă calmă). Urc la etaj. Aştept o oră în
antecamera stilată a preşedintelui. D.R.-ul, întunecat, îmi face semn să
stau. Îi expun pe scurt situaţia. Am sentimentul că nu mă recunoaşte.
Ridică receptorul şi-l cheamă pe Mihăilescu. Îi spune că va veni la el
„un scriitor”, să vadă ce se poate face pentru Valea Vinului. Situaţie
jenantă. Mă ridic şi plec (ne strângem mâna în grabă). Ies, urc în ma-
şină. Nervozitate. Opresc la Cişmigiu. Aleile îmbulzite ale parcului.
Trei-patru bărci pe lac. Copiii jucându-se prin iarbă. Dădace cu lan-
douri. Un orb cerşeşte pe un colţ de bancă. Îi pun în palmă un pumn
de mărunţiş.

109
 Luni, 6 iulie
Facultatea de Drept. Repartiţia „în producţie” a absolvenţilor.
Zi infernală. Curtea plină de foşti studenţi şi rude apropiate. Emoţie
mare. Stare de derută, panică, dezordine, nesiguranţă, bine întreţinută
de forurile organizatoare. La ora 14 suntem introduşi într-unul din
amfiteatrele de la parter. O sală mare, catedra (învelită în pânză roşie),
prezidiul format din rector, decani şi „lucrători” în Ministerul Învăţă-
mântului. Se strigă absolvenţii în ordinea mediilor (pe ţară!) obţinute.
Se anunţă posturile vacante. Fiecare îşi alege oraşul cel mai apropiat
de Bucureşti, fireşte. Dan are de optat între Olteniţa, Alexandria, Călă-
raşi şi Giurgiu. Sau postul de la Băbeni, pe care l-am obţinut cu atâta
stăruinţă. Până să-i vină rândul, ne hotărâm pentru Băbeni. Ieşim din
facultate la zece noaptea, după opt ore de nervi şi încordare. Pe faţa
acestor tineri, la început de viaţă, care au absolvit o şcoală – nici o
bucurie.

Marţi, 9 iulie
Cu Dan la Comisariatul militar de pe Panduri. Ne însoţeşte
suplinitorul meu, Seuchea. Suntem primiţi de colonelul Gorunescu.
Aceeaşi amabilitate scorţoasă, militară. Seuchea îşi aminteşte că un
fost student al lui, Popescu Nicolae, e actualmente şeful secţiei de
comerţ exterior al M.A.N. Dau buzna cu Trabantul la Ministerul
Apărării, în Drumul Taberei. După un sfert de oră de aşteptare, intrăm
în cabinetul somptuos al colonelului. Trei telefoane. Hărţi. Tabloul
Şefului în dimensiuni supranormate. Luăm loc în scaune moi, pluşate.
Colonelul, tânăr, generaţie ceauşistă, e de o amabilitate emoţionantă.
Trataţie cu cafele şi pepsi-cola de la gheaţă. Mi se promite întregul său
sprijin (în limitele regulamentului şi posibilităţilor). „Când va fi cazul,
veniţi din nou la mine, zice, acum cunoaşteţi drumul.”
Telefonat la Căciulata lui Berbece. Vilele în care am locuit, îmi
spune, sunt dezafectate (suportă reparaţii capitale). Va încerca să pună
în funcţiune o altă vilă pentru mine. „Ştiţi, vara e lume multă, staţiu-
nea plină, n-o să vă bucuraţi de linişte.” Are dreptate. Şi atunci? Unde
îmi scriu romanul?

110
 Seara citesc „Cellini” de C. Antoniade. Bach (concerte bran-
denburgice).
Miercuri, 10 iulie
Stat toată dimineaţa prin centru aşteptând-o pe Ancuţa să iasă
de la proba orală pentru examenul de admitere la facultate. Nervo-
zitate. Beau o cafea la Capşa, apoi din nou în jurul Universităţii. Puhoi
de lume (părinţi, iubiţi, iubite, gură cască) la poarta principală. La ora
12 fata iese îmbujorată. Nu scoate nici o vorbă. O duc acasă cu ma-
şina.
Seara ne vizitează Nadia cu Bazil. Amicului îi apare un volum
de versuri în Biblioteca pentru toţi. Ne bucurăm cu toţii. Bazil are
momente de luciditate în care putem vorbi despre orice (chiar despre
„Jurnalul” lui Valery pe care intenţionase pe vremuri să-l traducă). Dar
are şi momente de „cădere”. Îmi spune, de pildă, să-i dau un telefon a
doua zi, „dă-mi mâine, zice, dar nu acasă, la serviciu”.
O duc din ce în ce mai greu cu respiraţia. Mă sufoc. Nu am
curaj să merg la doctor (angoasă, laşitate, comoditate, lene?).

Vineri, 12 iulie
Dimineaţa. Pierdere de vreme. Păzesc elevii la examenul de
treaptă.
Fug cu maşina la policlinica Titan. Urc la etajul doi. Discuţie
cu Sandu Olănescu, întotdeauna vesel, jovial, ironic. Mă „vede” mai
întâi „scopic”, apoi îmi face o radiografie. O examinează udă. Desco-
peră câteva puncte t.b.c. calcifiate şi o pahipleurită pe toată latura
exterioară a plămânului stâng. Dificultatea respiratorie de aici se trage,
explică medicul. Hiluri mărite la plămânul drept. Mă sfătuieşte să
merg la un pneumolog.
Ancuţa tot mai agitată din pricina examenului de admitere.
Nervozitate în casă. Seara mă sună Mitru. A început un tratament cu
noi medicamente primite din străinătate (München). Se simte mult
mai bine. Oricum, vesel.

111
 Sâmbătă, 13 iulie
Serviciu religios de pomenire pentru Sorin Titel la cimitirul
Belu. Scriitorime: Raicu, Simion, Dimisianu, N. Ciobanu, Paleologu,
Dana Dumitriu, Tudoran şi încă mulţi alţii. Părinţii lui Sorin, în doliu,
îmbătrâniţi, cu faţa plânsă. Slujbă lungă. Cerşetorime. După, scurtă
incursiune cu Dan prin cimitir. De când nu m-am mai dus la Belu, au
decedat o sumedenie de scriitori (de unii n-aveam cunoştinţă). Mor-
mântul lui Filimon continuă să rămână într-un anonimat deplin. Pe
soclu se iţesc inscripţiile cu noii proprietari ai „locului”.
Vizită la Ion Dumitrescu. Locuieşte într-un bloc alături de
biserica Visarion. Primire cordială. Apartamentul juristului – mignon
dar mobilat cu gust. Bibliotecă „fină” (cu multe rarităţi bibliofilice),
colecţie de pictură remarcabilă: Băncilă, Ressu, Iser, Piliuţă (între care
un portret al gazdei) şi peste 20 de desene de Pallady. Posedă şi un
Tintoretto, atribuit acestuia de G. Oprescu. Gustări, vin alb. Discuţie
despre literatură (foarte bine informat) şi viaţa literară. Soţia lui, bru-
netă, sfioasă, retrasă, suferindă, completează un tablou idilic de fami-
lie. Stau până la şase. Seară agreabilă.
Reiau corespondenţa Duiliu Zamfirescu – Maiorescu. Semnifi-
cativă pentru caracterul scriitorului – ambasador.

Luni, 15 iulie
Ancuţa a început examenul de admitere. Azi dă franceza. Con-
curenţă mare. Ne-am străduit să o aducem „în formă maximă”, ca la
concursurile de gimnastică. O duc la facultate cu maşina. Strada
Quinet blocată de părinţi îngrijoraţi, dând ultimele indicaţii (inutile)
plozilor. Rămân o oră în stradă, apoi mă duc la doctorul pneumolog
recomandat de Sandu: Aurel Manoliu. Mă consultă cu atenţie, cerce-
tează radiografiile, nu vede nimic evolutiv. Îmi dă un tratament de
întreţinere şi sfaturi, multe sfaturi (să nu mănânc condimentat, de pil-
dă). La întoarcerea acasă opresc la „Şincai”. O oră cu Bebe Ogre-
zeanu, în cancelarie. Plăcerea de a vorbi cu un prieten.
Telefonat la Căciulata. Berbece mă asigură că va amenaja o
cameră într-o vilă goală, „anume pentru dumneavoastră”. Confort şi
linişte. Voi termina romanul acolo. M-am hotărât pe loc: plec vineri.

112
 Marţi, 16 iulie
Azi – proba de gramatică. O duc (cu Dan) pe Anca în Quinet.
Popas la Curtea Veche, ne închinăm în strană. Tensiune mare. Anca –
vizibil afectată de dificultatea examenului de admitere. Ne despărţim
în pragul porţii principale unde păzesc doi cerberi îmbrăcaţi în haine
ponosite.
Aflu la şcoală că îmi lipseşte o jumătate de normă în anul care
vine. Simt că-mi plezneşte capul. Sunt dascăl, la liceul acesta, de 25
de ani! Vorbesc cu directoarea, îmi scrie o adresă către inspectorat prin
care cere să i se „spargă” norma profesorului Păun, ieşit la pensie, şi
să mi se acorde ore până la completarea normei. Fug la Inspectorat. O
oră antecameră la inspectoarea Iancu. Prin uşa prost capitonată se aud
chiţăituri şi râsete isterice. În fine, intru. Cucoana are o fetiţă studentă
la Chimie industrială care o duce prost cu şcoala. N-are vrea soţia mea
să „se ocupe” un pic de ea? În cinci minute ies din Inspectorat cu
norma întreagă.
Citesc „Corespondenţă” de Chopin. Pun studii şi mazurci (până
la unu noaptea).

Miercuri, 17 iulie
Ultima probă a Ancuţei – literatura. Subiectele: „Dacia literară”
şi „Patul lui Procust”. Nervozitate mare în casă. Se vorbeşte în şoaptă.
Anca citeşte sprijinită în perne. Din când în când se uită pe fereastră.
Nu se poate discuta cu ea.
Bagaje, poimâine plec. Înfrigurare. Casa vraişte. După-amiaza
cu Cornelia la cimitirul Ghencea. Ne reculegem la mormintele lui tanti
Marioara şi tanti Aglăiţa. Administraţia lărgeşte cimitirul înspre „câm-
pul geniului”, unde hurducăiau pe vremuri tancuri sovietice.
Telefonează Mitru. Mă roagă să-i găsesc o cameră (apartament)
la Căciulata. Ceva mai vesel. A început să scrie. Prinde viaţă.

Joi, 18 iulie
Revizia tehnică a maşinii în service-ul din strada Bega. Trei ore
coadă. Mecanicii desfac pachete de mâncare, beau bere, fumează, mai
113
iau câte o maşină la revizie. Îmi vine rândul. După o cercetare de
câteva minute, un tip solid, cu şorţ albastru, bondoc, brunet, păr creţ,
îmi spune că nu-mi dă revizia dacă nu schimb pneurile de la două roţi.
Situaţie dramatică din cauza penuriei de pneuri. Ce să fac? În service
mă întâlnesc cu Arié Matache, care mă roagă să-l duc la Editură. Aflu
aici că mi-a sosit de patru zile corectura. Fug cu maşina în Colentina,
la o doamnă Cucu, fanată, tristă (îmi aminteşte de eroina lui Sebas-
tian), care lucrează corectura în colaborare. Îmi dă 180 de pagini co-
rectate. Luni, zice, e gata, primesc şi restul.
Plecarea mea de mâine se amână pentru luni. Seara, wist în
patru cu Cornelia şi copiii. Ancuţa – surescitată, în aşteptarea rezulta-
tului. Fac corectură până la patru dimineaţa.

Sâmbătă, 20 iulie
Ultimele pregătiri pentru plecare. Ieri – coadă ucigaşă la ben-
zină (şase ore!) pe ruta: Patriarhie, Piaţa Unirii, Principatele Unite, 11
Iunie, Gramont, benzinărie. Şoferii – turbaţi de atâta aşteptare, înjură
în barbă. Trăim în plin aleatoriu, în fantastic.
Reuşesc să cumpăr pneuri noi de la un magazin de lângă gară –
cu mită şi insistenţă umilitoare. La ora 14 sunt în service. Primesc
ausweis-ul de revizie. În fine, liber să pornesc în lume.
Lucrez la corectură. Seara, trec pe la doamna Cucu, mai iau 80
de pagini. Mâine termin.

Luni, 22 iulie
Telefonat Berbece (acasă), îmi răstoarnă toate speranţele şi
planurile. N-a reuşit, susţine, să-mi amenajeze camera la Căciulata, pe
care o rezervase pentru mine, din cauza instalaţiei de apă defecte.
Reparaţiile durează două luni. Sunt siderat. Desfac bagajele. Eram
deja cu sufletul în preajma Coziei.
Duc corectura la Editura „Sport-Turism”. Redacţia pustie. Dă-
nescu reiterează profeţia că la sfârşitul lunii august cartea e gata.
Mare tensiune în casă în aşteptarea rezultatului de la examenul
de admitere în facultate. Seara ne pierdem vremea jucând cărţi ca să o

114
distragem pe Ancuţa (palidă, nervoasă) de la gândurile unui eşec posi-
bil. Cornelia crede în succesul fetei.

Miercuri, 24 iulie
Reiau, după o întrerupere îndelungată, lucrul la roman. Scris 7
rânduri! Citesc capitolul anterior – pasabil. Aştept plecarea Corneliei
(cu copiii) la Valea Vinului. Mitru telefonează că nu mai merge la
Călimăneşti (făcusem demersuri pentru rezervarea unei camere la
Cozia).
Iau repartiţia de la Uniune pentru Valea Vinului. Reîntâlnirea
cu Mihăilescu, dezagreabilă. Insul, tuns proaspăt, pomădat, aduce cu
cioclii din filmele cu mafioţi sicilieni.
De o săptămână, căldură mare. Seara, când strada e liniştită,
deschid ferestrele. Ascult până la 2 noaptea muzică de Bach.

Vineri, 26 iulie
La ora şase seara telefonează Boli. Ancuţa a intrat în facultate
cu media generală 7,83. Cornelia şi cu mine paralizaţi de fericire. Ne
îmbrăţişăm. Cornelia îşi şterge lacrimile cu batista. Ne învârtim prin
casă, nu ne găsim locul. La cină, deschidem o sticlă de muscat. Ancuţa
îşi ascunde cu greutate bucuria. E cea mai mare izbândă a ei de până
astăzi.

Sâmbătă, 27 iulie
Mare oboseală în casă după succesul Ancuţei la examen. Obo-
seală grea, ca după o beţie cu alcooluri tari. Ancuţa ciripeşte ca o vra-
bie prin casă, zburdă.
Cornelia a cumpărat bilete pentru Rodna. Mâine pleacă. Îl vizi-
tăm pe Mitru. Slab, tras la faţă. Istovit după programul de gimnastică
pe care îl face sub îndrumarea unui profesor. E doar o umbră a priete-
nului pe care l-am cunoscut cu douăzeci de ani în urmă.
Ecoul demolărilor din Rond. Mâine-poimâine ne vom trezi
într-un apartament sărac, la marginea oraşului, printre gunoaie, câini
vagabonzi şi ţaţe sporovăind pe treptele de la intrarea în blocuri.

115
 Luni, 29 iulie
Singur în casă. Căldură tropicală. Lucrez aproape gol, ca pa-
puaşii. Mă mut din cameră în cameră, urmând poziţia soarelui. Beau
ceaiuri fierbinţi după metoda chinezească. Scriu două, maximum trei
pagini zilnic.
Telefonat Cornelia, a sosit cu bine. La Valea Vinului e rece.
Ploaie, lapoviţă! Nu s-au acomodat cu locul. Majoritatea „pensionari-
lor” sunt mici funcţionari la Uniune, şoferi, dactilografe, veniţi cu
fraţi, cumnaţi, nepoţi sau socri. Promite să-mi trimită o scrisoare deta-
liată.

Joi, 1 august
Caniculă de patru zile. Mă mut cu „lucrul” în camera de la sub-
sol. În curte, vecinii se ceartă, bat covoare. Nu-mi iese scrisul, pagini
moarte.
Telefonează Mitru. Îmi spune că Vlad e închis şi cercetat pen-
tru luare de mită (30 de mii!). Stupefiat. Nu pot lucra. Seara, incursiu-
ne în parcul Carol. Perechi de tineri sărutându-se în boschete. Imensa
siluetă neagră a mausoleului, ca o aripă prevestitoare de nenorocire.

Sâmbătă, 3 august
Încep capitolul al nouălea. Mă hotărăsc să includ (în „vocea”
eroului) mici episoade din jurnalul indian. Citesc jurnalul, fac subli-
nieri. Lectură palpitantă. Întreaga aventură indiană îmi năvăleşte în
memorie, mă copleşeşte.
Sensibilă răcire a vremii (dimineţile şi serile în special). Telefo-
nează Boiceştii, sosiţi de patru zile de la Valea Vinului. Sejurul –
agreabil. Adei Orleanu îi apare un volum la „Creangă”. Fericită. Mă
invită în Frumoasă dar nu pot merge, mă presează timpul. Vreau să
închei romanul în luna august.

Marţi, 6 august
Lucrez de dimineaţa până seara. Oarecare spor. Sunt rupt de
lume (telefonul închis). La două zile mă vizitează Oncle, îmi face
116
piaţa. Spune că amândouă fetele meditatorilor Ancuţei (universitari de
altfel) au căzut la examenul de admitere la medicină. A căzut şi puştiul
Julietei Marinescu (excepţional la învăţătură) cu media generală 8,60.
La un concurs de poezie al „României literare” micuţul Marinescu a
obţinut premiul întâi. Păcat că vrea să facă medicina. Până la urmă se
va întoarce la poezie.
Noaptea, după încheierea programului de lucru, mă odihnesc o
oră în fotoliu. Muzică barocă.

Vineri, 9 august
Zi de rutină. Lucrez „la pas”. Răcoare, vreme bună pentru
muncă.
Telefonat Cornelia (de la Rodna). Plouă continuu, frig. Sunt
disperaţi. Nu pot ieşi din casă. Dimineaţa ceaţă. Copiii se plictisesc
îngrozitor. Duc lipsa partidelor de wist, la gura sobii, după miezul
nopţii.
Vorbesc cu Mitru. Trist, anxios. Vrea să se interneze (la Elias,
probabil). E obsedat de moartea apropiată. Citesc câteva pagini din
Xavier de Maistre. Admirabil.

Vineri, 14 august
Dintr-un caiet pierdut printre hârţoage: „Din coaptă sămânţă
roadele zvâcnesc până la cer, înstelând universul. Rareori le zărim
noaptea, în clipe de veghe, înfăşuraţi în prudenţă şi teamă, le vedem
lunecând printre aştri. Ora târzie a culesului ne găseşte nepregătiţi, şi
cădem în genunchi, contemplând întunericul, nedumeriţi, sfioşi, aple-
caţi peste gânduri albite de vremuri.”
Scris astăzi pagina 377. Se apropie sfârşitul.

Sâmbătă, 17 august
Telefonează Mitru (o oră!). Mă anunţă că în „Luceafărul” de
azi a apărut o cronică semnată de un Radu Vaida despre „Bal”. Cum-
păr revista. Recenzia – pedestră dar binevoitoare. Se spune, între
altele, că romanul e scris „cu sensibilitate şi talent”, banalităţi care ar
trebui să încânte pe un începător ce-şi caută drumul în literatură.
117
 Sunt clipe când mă gândesc să ard „Jurnalul”. Cui foloseşte?
Arareori citesc câte o filă-două „pentru aducere aminte”. Peste 30 de
ani, aceste rânduri îşi vor pierde cu desăvârşire relevanţa. Şi totuşi,
mi-e greu să mă despart de el. E ca o haină veche pe care nu te înduri
să o arunci.
Cornelia şi copiii vin lunea viitoare. Deja febrilitate.

Luni, 19 august
Termin, după-amiază, capitolul 11 (penultimul). Foarte crispat.
Mă îmbrac şi ies în stradă. Urc dealul Mitropoliei. Slujbă de vecernie.
Biserica aproape goală. Trei preoţi vorbesc în şoaptă în altar. Mă
închin la sfintele icoane, ies. Soldaţi în uniformă de paradă (mânuşi
albe) păzesc la poarta Marii Adunări Naţionale. Roşu şi negru. Bat
clopotele. Îmi amintesc de admirabilele rânduri scrise de Ghica despre
clopotele Capitalei, cu o sută şi ceva de ani în urmă.
Vorbit cu Mitru. A început o carte de memorii. A scris cinci
pagini, „curge bine”, e în culmea fericirii.

Joi, 22 august
Ora 10 dimineaţa. Termin romanul. Istovire. Aproape nici o
bucurie, afară, poate, de sentimentul că sunt liber. Va trebui să-l scriu
din nou, la iarnă, când voi avea un ochi mai proaspăt, mai critic.
Vizită la Stăvăruş, pe Dorobanţi. Nervos, peste cinci zile pleacă
în Finlanda. Face apologia civilizaţiei finice. Bem un pahar cu whisky.
Îmi dăruieşte ultima lui carte, cu o gentilă dedicaţie.
Seară de muzică (Bach, Haydn) până spre miezul nopţii.

Sâmbătă, 24 august
Treburi administrative. Fac curăţenie în casă, pun aspiratorul.
Sunt neîndemânatic ca un urs. În patru ore casa e lună.
Plec în oraş după benzină. Trec pe la cinci benzinării. Benzină-
resele mănâncă sandvişuri sau „se curtează” cu sectoristul cartierului.
„Veniţi şi mâine”, spune una, muşcând blazat din carnea tare a unui
măr.

118
 Vizită la Mitru. Îl găsesc zdrobit, într-un fotoliu. Palid.
Problema e că Lia a fugit de acasă. Nu se ştie unde. A fugit fără să lase
nici un mesaj. Între timp soseşte şi familia David. Lamente în familie.
Presupuneri. Situaţie jenantă. Mă simt intrus. După o oră izbutesc să
mă retrag strategic.

Luni, 26 august
Îmi iau familia de la gară (trei ore întârziere). Toţi veseli. Dan –
bine, după ascensiunea cu peripeţii de pe Inău.
Coadă umilitoare la benzină. Fac plinul. Senzaţie de fericire!
Ce mizerie, să exulţi pentru 30 de litri de petrol! Miercuri plecăm la
Râmnic.
Telefonează Mitru. Misterul Liei s-a elucidat. E îndrăgostită de
un tânăr, vrea „să-şi schimbe viaţa”. Băiatul, inginer, i-a fost student
Corneliei la Politehnică.
„Numele trandafirului” de Eco. Lectură agreabilă, pedanterie.
Simboluri, pe trama unui „policier” banal, la urma urmei.

Marţi, 27 august
Turneu prin centru cu maşina. Dănescu îmi spune că mâine
soseşte „Filimon” în Editură. Dar mâine plec la Râmnic, îl voi vedea
abia după trei zile. Discuţie cu Mihăilescu la Uniune pentru o repar-
tiţie la Neptun la jumătatea lui septembrie. Ancuţa vrea să vadă marea.
Băiatul face mofturi, îmi arată diagrama, momente neplăcute. „Să mai
vedem”, încheie sibilinic.
Drum până la Editura „Cartea Românească”. Parchez maşina
pe Cazzavillan. În colţul străzii, Rusan şi Blandiana. Rămânem la o
bârfă. În timp ce convorbeam, se apropie de noi un plutonier care ne
anunţă, ireverenţios, că în locul acela staţionarea e interzisă. Rusan se
inflamează. Trotuarul e loc public, zice, nu există legi care să interzică
staţionarea pietonilor în centrul Capitalei. Ridică glasul. Miliţianul nu
cedează, situaţia intră în penibil. Blandiana îl ia de braţ pe Romi şi
trecem drumul. „Ce cretin!” exclamă. În colţ era o simplă secţie de
miliţie! La „Carte”, discuţie agreabilă cu Regman.

119
 Miercuri, 28 august
Călătoria Bucureşti-Râmnicu Vâlcea – adevărată epopee. Trei
pene de motor (una pe dealul Negru, în pantă). Ajunşi acasă, ne închi-
năm că am scăpat cu viaţă. Cornelia, mai calmă, mai optimistă, „hai,
zice, bine că am văzut maşina în curte”.
Mă înfăţişez la Stoica. Aceeaşi primire binevoitoare. Cafele.
Vorbim de una-alta (campania agricolă, de pildă). Promite să mă intro-
ducă poimâine la Coleaşă.
Turneu, cu Dan, prin instituţiile culturale: Arhive, Centrul de
librării şi difuzarea cărţii (de unde cumpărăm un sac cu cărţi). Îl duc la
toate librăriile din urbe, face cunoştinţă cu responsabilele de „unitate”.
Cucoanele de la Biblioteca judeţeană îi promit să-i împrumute orice
carte vrea. Seara, plimbare cu Cornelia pe Capela. Timp minunat. Ră-
coare. Preocupaţi de viitorul „stagiu” al băiatului în Vâlcea.

Vineri, 30 august
Zi petrecută prin cabinete cu uşi capitonate. La ora opt sunt la
Coleaşă, însoţit de Stoica. Primire cordială. Subreta aducând cafele.
Atac frontal problema lui Dănuţ: aş vrea să aibă o jumătate de normă
la Băbeni şi o jumătate la „Bălcescu”, în Râmnic. Tăcere diplomatică.
Boss-ul, în principiu, e de acord. Apasă pe un buton, în trei minute
apare inspectoarea „cu problemele de cadre”. Urmează o scenă jucată
pe un scenariu suspect. Cucoana ridică obiecţii, opune o blândă rezis-
tenţă, „nu sunt ore”. Intruziunea lui Dan în citadela bine păzită a „Băl-
cescului” îi deranjează. După codeli şi scuze (respectuoase), femeia se
retrage. „O să vedem ce facem”, conchide boss-ul ridicându-se în pi-
cioare.
Vizită (cu Dan) la Anca Teodorescu, preşedinta pionierilor
vâlceni. Anca se oferă să-i dea lui Dan o jumătate de normă la Casa
Pionierilor ca instructor de cenaclu literar. Ar sta trei zile la Băbeni şi
trei în Râmnic. Oferta mi se pare excepţională. În ceea ce o priveşte,
consideră problema aranjată. Anca e copia (feminină) fidelă a lui
Oprea: brunetă, ten curat, obraz oval, ochi ageri, inteligenţi, decizie
fermă, viteză de reacţie. Ne conduce, zâmbind, până la lift.

120
 Spre prânz, incursiune fulger cu Trabantul la Băbeni. Ne înso-
ţeşte Ghiţă, coleg de facultate al Corneliei, profesor de chimie ca şi
directoarea liceului în care urmează să profeseze Dan. Luăm loc în
cabinetul directoarei, mizer, înghesuit, tabloul Şefului, stingher, pe un
perete. Discuţie de rutină. O rog să-i facă lui Dănuţ o normă bună şi
un orar lejer. Promite tot. E dezgheţată, conduce de multă vreme (şi cu
autoritate) şcoala. Salamalecuri. Băbeni – comuna ciobanilor săraci, a
tăietorilor de lemne, fieful poetului Dragoş Vrânceanu.
Fac cunoştinţă cu inginerul Zorlescu, la care mă conduce
Sergiu Curecheanu. E seară. Vila inginerului – artist e construită după
planuri proprii, ingenioase. Risipă de materiale scumpe, de bibiluri.
Interiorul e decorat cu piese sculptate în marmură (o parte dintre ele
remarcabile) şi pânze în ulei de calitate discutabilă. Bem un pahar cu
vin. Zorlescu – volubil, ataşant, simpatic, îndrăgostit de arta lui pe
care o practică discret, cu pasiune. Petrecem o seară agreabilă.

Sâmbătă, 31 august
La ora 9 dimineaţa intru la Coleaşă. Mai sunt de faţă Urea şi
şeful secţiei de învăţământ de la partid. Coleaşă mă anunţă că rezervă
două clase la „Bălcescu” pentru Dan. În ceea ce priveşte „Pionierii”,
problema e mai complicată. Propune ca băiatul să intre cu norma în-
treagă la Băbeni, urmând ca după 1 octombrie, când se va raporta la
Bucureşti că „repartiţia guvernamentală” a fost respectată, să fie deta-
şat cu o jumătate de normă la Casa Pionierilor. „E bine?” mă întreabă.
Fireşte, sunt fericit, aranjamentul e admirabil, dar poţi să ai încredere
în Partid?
Seara, la cimitir. Aducem flori. Cornelia curăţă mormintele de
iarbă. Frânţi de oboseală. Ne întâlnim cu doamna Angelescu, care se
roagă la mormântul lui Nicuţă.

Luni, 2 septembrie
Ieri, drumul groazei până la Bucureşti. Oprim la un service în
Piteşti. Un ins slinos ne spală ţeava de eşapament cu un furtun de apă.
Pornim. Pe autostradă se rupe cureaua de la ventilaţie. Ajungem în
Albă după şase ore.

121
 Contact cu şcoala. Puţină lume în cancelarie. Felicitări (şi pu-
pături) pentru succesul Ancuţei la „admitere”. Cucoanele – bronzate,
gureşe, sprinţare. Drum până la Editura „Sport-Turism”. Văd cartea
(„Filimon”). Hârtie albă, bună, în limitele (modeste) permise de colec-
ţie. Dar preţul, 19 lei, exorbitant. Drum şi la Uniunea Scriitorilor.
Mihăilescu (nervos, ţâfnos) promite cinci zile la Neptun (10-15 sep-
tembrie). Ancuţa ţine morţiş să vadă marea.
Telefonează Mitru. Confirmă că Vlad e „în cercetare” pentru
mită. Hinoveanu ar fi să plece de la „Scrisul”, urmând să fie înlocuit
cu Romulus Diaconescu. Relaţia mea cu Editura – în derivă.

Marţi, 3 septembrie
Semne de gripă. Subfebrilitate. Stare de prostire. Dau corigen-
ţele, copiii idioţi. Mă întorc acasă complet scârbit de viaţă.
Telefonează Doina. Voi lua pe „Filimon” doar 15 mii de lei,
după atâta muncă. Ce batjocură! Situaţia materială a scriitorilor se
deteriorează de la o zi la alta. Se spune (Mitru) că Şeful a suferit o
operaţie. O, iartă-mi, Doamne, gândurile rele!

Joi, 5 septembrie
Din nou la Uniune pentru Neptun. Mihăilescu se codeşte, ezită,
până la urmă se îndură să-mi repartizeze camera nr. 9 (locuită acum de
Sânziana Pop). În hol mă întâlnesc cu Toma George Maiorescu, stăm
de vorbă. Se plânge de sistemul editorial de care a abuzat cu prisosinţă
de-a lungul anilor (dejişti).
Dau fuga la liceul Sf. Sava, unde au loc „consfătuirile anuale”
ale profesorilor de ştiinţe sociale. Din nu se ştie ce motive, s-au amâ-
nat pe săptămâna viitoare, când sunt la mare. De rezolvat cu directoa-
rea. Aflu că Daniel, băiatul lui Bazil, a fost numit redactor la Editura
„Eminescu”. Mă bucur pentru el şi pentru familia lui atât de greu
lovită.

Sâmbătă, 7 septembrie
Discuţie (în picioare) cu Bălăiţă la „Cartea Românească”.
Maestrul, reverenţios, de altfel, mă îmbrobodeşte cu un galimatias din
122
care ar trebui să înţeleg că el, directorul, nu are putere de decizie asu-
pra publicării cărţilor (!), că există un Consiliu de conducere al Editu-
rii care hotărăşte totul. Schimbăm cuvinte despre dispariţia prematură
a lui Titel. Mă invită, la plecare, să trec să-l văd „de câte ori doresc”.
O prind pe directoare între patru ochi. Îi spun că am bilet la
casa de creaţie de la Neptun, că nu pot să iau parte la „consfătuirile”
de vineri. Momente neplăcute. „Obţineţi un concediu medical de două
zile”, zice. Dar cum să iau concediu? Doctorul Bucurescu de la
„circă” lipseşte până la sfârşitul lui septembrie. În fine, găsim soluţia
salvatoare: să aduc adeverinţă de la Râmnic că am participat în această
perioadă la „acţiuni cu cartea”. Zâmbim complice. Problema e rezol-
vată.
Plimbare, seara, la „ruinuri” (cu Dănuţ). Ocol pe la Mitropolie.
Dan, melancolizat de apropiata plecare la Băbeni. Ne întoarcem după
ora nouă. Hămăit de câini. Oraşul cufundat în întuneric.
Marţi, 10 septembrie
Plec cu Ancuţa la Neptun. La zece ancorăm la vilă. Camera
noastră e ocupată de Sânziana Pop. Ni se oferă camera 16, de unde a
plecat Létay Lajos. Desfacem geamantanele. Ancuţa se dezbracă şi
fuge repede pe plajă. E frig, azi-noapte ploaie. Vânt rece dinspre
larguri. Miros de alge. Prima persoană cunoscută – Mircea Ciobanu,
cu care schimb două cuvinte. Literatorii sunt deja plecaţi „la baie”.
Discuţie plăcută cu Blandiana şi Rusan, drăguţi, prevenitori, amabili.
La prânz îl întâlnesc pe Brădăţeanu. Nu l-am văzut de patru ani, s-a
îngrăşat, e însoţit de fiică-sa, studentă – cred – la medicină. Luăm
masa „în patru” cu doamna Tărchilă şi o figură anonimă. Printre
„pensionarii” vilei: Dinescu, Florenţa Albu, Taşcu Gheorghiu, Chiriţă,
Doina Uricariu, Dimisianu.
Drum, singur, după-amiază, la Mangalia. Plouă. Mă întorc spre
seară. Ancuţa – încântată.

Joi, 12 septembrie
Ancuţa merge la plajă zilnic. Când bate vântul, se acoperă cu o
bluză. Priveşte marea, e fascinată. Suntem vecini cu M. Dinescu, care

123
pleacă în fiecare dimineaţă să pescuiască pe o stâncă. Nu prinde mare
lucru, dar stăruie, contează sportul, competiţia.
După-amiază merg cu fata prin staţiunile învecinate. E foarte
frig. Bem bere într-un bistrou mizer din Venus. Ne întoarcem frânţi de
oboseală. Ancuţa doarme, citesc până la unu noaptea.

Sâmbătă, 14 septembrie
Merg dimineaţa în centru ca să rezerv tichete pentru accelerat
(la clasa a doua). Staţiunea se goleşte. Literatorii părăsesc în grabă
vila, vreme de noiembrie.
Drum la Constanţa. Plimbare cu Ancuţa pe faleză. Digul, Casi-
noul. Mirosul tare al mării. Valuri uriaşe. Ne udăm pe haine, dar Anca
e fericită, priveşte captivată zborul zgomotos al pescăruşilor.
Ies, noaptea, pe terasă. Vila doarme. Ici-colo câte o luminiţă la
ferestre. Cobor pe plajă. Vânt puternic. Mugetul misterios al valurilor.
La câţiva paşi se vede zidul care ocroteşte fieful inexpugnabil al Stă-
pânului. Rămân în noapte până mă cuprinde frigul.
Duminică, 15 septembrie
Bagaje, gara. Trenul aglomerat. Drum greu, mirosuri pestilen-
ţiale. Ajungem în Albă seara, aproape de căderea întunericului.
Dan e plecat de ieri. Extrem de trist. Găsesc pe masă două
epistole comise în interval de două zile. E disperat, naveta băbeneană
îl excedează. I s-a comunicat că nu mai are ore la Casa Pionierilor,
cum i se promisese. Regret enorm că l-am adus la Râmnic.

Luni, 16 septembrie
La şcoală. Orar, programe, planificări calendaristice. Mă aş-
teaptă un trimestru infernal, cu 32 de ore pe săptămână, pe care le voi
face în frig. Oroare, planuri de evaziune. Discuţie cu Lupu, cârtim, e
printre puţinii colegi de cancelarie în care am încredere.
Descindere în centru, seara. Calea Victoriei în întuneric. Dineu
oficial în cinstea lui Suharto, la Palat. Cordoane de miliţie, blocarea
circulaţiei rutiere, suspiciune. Un sfert de oră în anticariatul de la
Kretzulescu. Aceleaşi vechituri fără valoare ce stau de ani de zile în
rafturi. Mă întorc pe jos acasă, de-a lungul gârlei.

124
 Vorbit cu Mitru. Mai optimist, mai plin de viaţă. Lucrează la
„Memorii”. „Veniţi la mine mâine?” mă întreabă.

Joi, 19 septembrie
Adun material pentru întocmirea „dării de seamă” anuale. Tex-
tele (primite de la colegi), rău scrise, pline de minciuni. Cu ele ne
confecţionăm imaginea, care trebuie să arate cât mai strălucitoare, mai
triumfală.
Seara ies cu Cornelia şi Ancuţa la Şosea. Plimbare cu vaporul
apoi intrăm la „Mioriţa”. Friptură, bere, boierie. Se împlinesc 30 de
ani de când am cunoscut-o pe Cornelia şi ne-am plimbat pe lac, cu
barca (împreună cu Bebe Ogrezeanu). Pe vremea aceea mă întâlneam
cu Bebe aproape zilnic. Peripatetizam pe aleile umbroase ale Cişmi-
giului, pe bulevardul Elisabeta. Ne împărtăşeam speranţele şi spai-
mele, impresiile de lectură, croiam demente planuri de a fugi din ţară.
Ce a rămas din toate aceste trei decenii fulgurante?
De două zile mi s-a defectat magnetofonul. Duc lipsa fugilor
lui Bach.
Sâmbătă, 21 septembrie
Zi grea la şcoală. Ore, apoi profesor de serviciu. Mă întorc
acasă lipsit complet de vlagă.
Seara soseşte Dan din Râmnic. Palid, agitat. A mai slăbit. Im-
pactul cu şcoala din Băbeni – nefericit. Elevii – nătărăi, oligofreni,
majoritatea „romi”. Pălăvrăgim până la două noaptea.
Citesc „Memorii” de Liv Ullmann publicate de „România lite-
rară”. Artista, indiscutabil, are vocaţie de scriitoare.

Luni, 23 septembrie
Ore la şcoală. După, ies în Militari şi prind o „ocazie” pentru
Râmnic. Pe canapea, un tânăr absolvent de Politehnică, mergând să-şi
ia în primire postul (la Colibaşi). Dezabuzat. Bârfim prudent regimul.
Băiatul „a făcut vioara” dar taică-său l-a împins spre o meserie
„productivă”. Lipsit complet de entuziasm la început de carieră. Ajung
acasă pe înserate. După puţină vreme soseşte şi Dănuţ de la Băbeni.
Luăm masa împreună (din bunătăţile gătite de Cornelia). Impresii de
125
profesor „stagiar”. Câţiva colegi de treabă. Atmosfera din şcoală – su-
portabilă. Drumurile cu maşina (întotdeauna aglomerată), infernale.
Încearcă să se adapteze.
Citesc scrisorile lui tata trimise de pe front (găsite prin sertare).
Emoţionante.

Marţi, 24 septembrie
Reiau campania pentru Dan. Audienţă la Anca Teodorescu. Îmi
spune că Urea s-a opus să-i dea băiatului o jumătate de normă în Râm-
nic. Orele, zice, sunt libere, pot fi ocupate şi acum. De aici, la Stoica.
Aceste drumuri pe coridoarele întunecoase ale Partidului mă obosesc
îngrozitor şi mă scârbesc de viaţă. Coleaşă, de care depinde până la
sfârşit decizia, e în agricultură (!). „Să încercăm şi mâine”, propune
Stoica binevoitor.
Îl văd pe Lazăr. Primire afectuoasă. Mă roagă să fac parte din
juriu la un concurs de proză ce se va ţine, probabil, la Drăgăşani,
odată cu „Zilele recoltei”!
Hai-hui prin Râmnic cu Dănuţ. Popas la cimitir. Intrăm în
Ostroveni (gunoaie, mahala, ţânţari), ne întoarcem noaptea, pe noul
dig al Oltului. Cad frunzele. Se apropie iarna.

Miercuri, 25 septembrie
Reiau, la ora 8, cu înverşunare, „acţiunea Stoica”. Coleaşă încă
nu s-a întors, e „în agricultură”. Aici, ca şi aiurea, cultura şi propa-
ganda rezolvă problemele agricole. Sunt dezolat. Ni se aduc cafele.
Stoica o cheamă pe Anca Teodorescu care îi spune că orele lui Dan au
fost „luate”, dar nu-i nimic, va face rost pentru băiat de alte ore. Am
sentimentul că sunt mistificat, că nimeni nu e sincer, că există interese
oculte ce depăşesc un caz insignifiant, ca al meu. „Reveniţi mâine, îmi
spune Stoica vădit jenat, doar şeful vă poate rezolva problema.”
După-amiază mă vizitează Ioan Barbu şi George Smeoreanu.
Pun de cafele. Discuţie despre ziaristică, despre literatură. Sunt invitat
de Barbu să revin cu cronici în paginile „Orizontului”. Rămân până la
şapte seara.

126
 Joi, 26 septembrie
La opt sunt la Partid. Coleaşă e la prima secretară. Iese, „mă
întorc imediat”, îmi aruncă peste umăr şi pleacă la Călimăneşti cu o
maşină. Rămân în antecameră. Sunt condamnat să ascult discuţia
dintre cele două secretare care, între apeluri telefonice, îşi dezvăluie
micile lor intimităţi cotidiene. Trece o oră, trec două, secretarele încep
să croşeteze, sunt harnice, parcă ar fi angajate într-o întrecere tacită.
Mă scol, mă plimb pe coridor (femei ducând dosare mari în braţe),
simt că-mi plesneşte capul de durere, din când în când apare Stoica,
zâmbeşte stingherit („tot n-a venit?”), în fine, pe la ora 12 apare boss-
ul. Mă primeşte în fugă, trebuie să plece urgent la Măldăreşti. Îi expun
situaţia. Mă ceartă că n-am venit direct la el, că am vorbit întâi cu
Anca Teodorescu. Discuţie în picioare. E aferat. „Trimiteţi-l pe Dan la
mine mâine”, îmi zice şi dispare pe treptele acoperite cu covoare.
Vizită în tainiţele lui Costea Marinoiu. Cumpăr dicţionare
pentru Dan. Oraşul în plină demolare. Încep să apară, în centru, noile
construcţii ale socialismului. Lucrări pe „strada Lenin”. Vila lui Nicu
Angelescu încă în picioare. Odihnă o oră la Episcopie. Episcopia –
singurul vestigiu de identitate a Râmnicului.
După-amiaza plec acasă. Trei ore cu un inginer de căi ferate.
Frânt de oboseală. Telefonat Adei Orleanu. Doamna Vrânceanu, zice,
e emoţionată de articolul pe care i l-am dedicat lui Dragoş, ar vrea să
mă cunoască.
Muzică până la unu noaptea. Insomnie.

Sâmbătă, 28 septembrie
Ore ostenitoare cu elevii. Şedinţă de învăţământ politic, citesc
„sub masă” „Călugăriţa” lui Diderot. Impresie mediocră. La 18 ani
lectura lui Diderot mi se părea încântătoare.
Telefonează Dan. Coleaşă i-a spus că nu poate să-i dea ore în
Râmnic (nici la „Bălcescu”, nici la Pionieri). Îngrozitor de deprimat.
Mă simt mărunt şi umilit. Dureri de cap îngrozitoare. Noaptea, în
fotoliu, până la ora două. Muzică de Mozart.

127
 Marţi, 1 octombrie
La „Sport-Turism”. Primesc 30 de exemplare (dreptul de autor)
din „Filimon”. Împart volume în redacţie. Zâmbete de complezenţă,
felicitări. Las cartea pentru directorul Constantinescu la secretară.
Borda şi Damirescu îmi propun să scriu o nouă carte, „pentru ei”.
Arunc un nume, Ghica, dar Ghica „e dat”. „Ce-ar fi să scrieţi o mono-
grafie Aricescu?” face Borda. Refuz politicos. Nu mă interesează
Aricescu.
Toamnă frumoasă, soare. Îl vizitez pe Mitru. E în dispoziţie
mare. De vorbă în biroul capitonat cu cărţi. Desface o sticlă de şampa-
nie „pentru succesul «Filimon»-ului”. Istorii din tinereţea lui de jurna-
list (lucra la patru ziare!). Scria prin baruri, cafenele. Altă lume...

Vineri, 4 octombrie
Sosit Dănuţ. Îl duc la Comisariatul militar de pe Panduri.
Discuţie cu coloneii. Semne bune. Se pare că în toamna aceasta nu-l
iau la armată. Colind cu Dan prin sălile Muzeului de artă de la Palat.
Dan – foarte abătut. „Ideea de Băbeni” îl excedează. În micul scuar
din faţa Ateneului se încălzesc la soarele de toamnă bătrâni aduşi de
spate, cucoane în pardesiuri jerpelite, femei purtând landouri. O
doamnă risipeşte firimituri de pâine la porumbei. La câţiva paşi de noi
– Puterea.
Seara ne vizitează Duci şi Milică. Licitaţie. Îl rog pe Duci
să-mi recomande un medic de plămâni, o duc din ce în ce mai prost cu
respiraţia. Promite. Trataţie cu apreciata (de oaspeţi) iahnie de fasole.

Duminică, 6 octombrie
După un consiliu de familie (cu Cornelia) mă hotărăsc să merg
la doctor. Spitalul de pneumologie (indicat de Duci) se află într-un mic
parc, pe strada Sf. Ecaterina, la câţiva paşi de Institutul Teologic. Intru
la doctorul Angelo Carantino (de gardă astăzi), într-un birou cu două
telefoane şi uşi capitonate. Primire amicală. Scurt interogatoriu, apoi
examinare minuţioasă. Doctorul consideră că am o maladie cronică a
căilor respiratorii, care îmi dă oarecare şanse de pensionare. Trebuie
făcute, în prealabil, investigaţii. E un bărbat de aproximativ 60 de ani,
128
vioi, spiritual, calviţie avansată, frunte înaltă, ochelari. Aduce bine cu
N. Carandino cu care – recunoaşte după multe şovăieli – e rudă „de
departe”.
Vizită la pictorul Dan Băjenaru. Atelierul miroase a uleiuri
proaspete. Maestrul, îmbrăcat într-un halat rufos, îmi arată ultimele
pânze pictate în Muscel (de unde îşi trage obârşia). Mă roagă să-i dau
vreo 10-15 cărţi („ultimele apariţii”) pe care intenţionează să le
doneze unei biblioteci din Breaza. La plecare, îmi dăruieşte un peisaj
din Argeş compus (foarte curat) în manieră tradiţională.

Marţi, 8 octombrie
Ore la şcoală (şapte). Zdrobit de oboseală. Frig în clase. Mă
aşteaptă o iarnă ucigaşă.
Îl vizitez pe Papadima. Primire afectuoasă. Stă întins pe pat.
Şi-a lăsat barbă, arată de departe cu ultimele fotografii ale lui Vasile
Voiculescu. Istorii despre dăscălia transilvană, G. Călinescu, anii de
detenţie, Viena interbelică. Lait motive... Elogii pentru „Anton Pann”,
o carte „foarte bine scrisă”. Mă roagă să trec mai des să-l văd, promit.
Au venit Gică şi Marcela. Masă mare. Vin de Murfatlar. Discu-
ţie cu frate-meu până la unu noaptea. A avut recent un accident de
muncă în secţie. Doi maiştri morţi, miliţie, procuratură. Probleme de
uzină. Dar se ţine bine. E vesel, optimist. Îmi toarnă o groază de ban-
curi piperate cu Stăpânul.

Vineri, 11 octombrie
Duc dorul pendulei din casa bătrânească a mamei ce măsura,
discret, bătaia timpului. Mă simt adesea îngrozitor, îngrozitor de
obosit...
Ore la şcoală, apoi mă îmbarc într-o maşină care mă lasă în
centrul Râmnicului. Văd librăriile, mă închin la Cuvioasa Paraschiva
(biserica „iubită” a Corneliei).
Seara, lansarea cărţii („Filimon”) la librăria „Anton Pann” din
centru. Lume multă. Mă bucură prezenţa lui Mircea Ivănescu, sosit
pentru concursul de literatură de la Drăgăşani. Vorbesc Ioan St. Lazăr,
Costea Marinoiu şi Moţoc (adevărată demonstraţie de elocinţă). „Lan-

129
sarea” – banală, insipidă, plictisitoare, ca orice „manifestare cu car-
tea”. Dau autografe. După, luăm cina la hotelul Partidului de sub Ca-
pela. Discuţie agreabilă cu Ivănescu (modest, retras, de o mare fineţe
intelectuală). Îmi relatează dificultăţile în munca de traducere a lui
Joyce. Impresii despre viaţa lui tihnită (şi singuratică) de la Sibiu.
Seară plăcută. La ora 11 sunt acasă. Frig. Fac focul.

Sâmbătă, 12 octombrie
La ora opt plecăm cu microbuzul spre Drăgăşani. L-am luat pe
Dan cu mine. În maşină – Zărnescu, Ivănescu şi câteva din personali-
tăţile locale. Ajunşi în „Ţara vinurilor”, suntem introduşi într-o încă-
pere mare (club, casă de cultură, Dumnezeu ştie). Ideea „organizato-
rilor” concursului (dar ce idee!) a fost de a pune faţă în faţă pe concu-
renţi cu membrii juriului. Luăm, astfel, cuvântul rând pe rând, toţi
„membrii”. Impresie de cenaclu de provincie. Participanţii la concurs
dau replici, vociferează, îşi pun în evidenţă „geniul” (neînţeles, fireşte,
de unii membri ai juriului). Penibil. Până la urmă, sunt premiaţi toţi
concurenţii (chiar şi cei ce nu ştiu să compună o propoziţie). Mă jur să
nu mai intru în astfel de aranjamente amatoristice.
Urmează comemorarea unei jumătăţi de secol de la dispariţia
lui Gib I. Mihăescu. Ne adunăm în sala de festivităţi, pe scena căreia
am jucat în ’47 rolul popii din „Muşcata din fereastră”. „Prezidiul” e
format din scriitorii oaspeţi şi somităţile locale (între care Gh. Stoica,
vicepreşedintele Consiliului judeţean). Ample alocuţiuni despre sărbă-
torit. Vorbesc Moţoc şi C. Zărnescu – foarte bine. Ghiţă Florea (bio-
graful scriitorului) citeşte un text interminabil, agramat, cu poticneli
rizibile şi fraze puerile, pline de confuzii. Sala aşteaptă resemnată
sfârşitul comediei. După, se decernează premiile. Ca preşedinte al
juriului de premiere e anunţat, spre stupefacţia tuturor, Dinu Săraru,
care afla abia în clipa aceea de existenţa concursului de proză.
Luăm masa într-un restaurant din centru. Stau în apropiere de
Ivănescu, Zărnescu, Lazăr şi Ioan Barbu. Mâncarea excelentă, servi-
ciul impecabil. Se bea în forţă (vinul – un riesling premiat în Iugosla-
via). La şase seara ne urcăm în microbuz. Suntem lăsaţi în faţa bise-
ricii Buna Vestire. Traian Dobrinescu (laureat la Drăgăşani) mă invită,
pe mine şi pe Dan, la un coniac. Intrăm în restaurantul hotelului Alu-
130
tus. De faţă şi Petre Tănăsoaica, tânăr poet din Govora, pe care l-am
încurajat să scrie pe când era elev în ultimele clase ale liceului. Pălă-
vrăgim o oră. La 10 noaptea ne îndreptăm spre casă.

Duminică, 13 octombrie
Zi de odihnă în Râmnic. Ies la plimbare cu Dănuţ. Zăvoiul sub
anotimpul toamnei. Lacul, secat, arată deplorabil (murdar, plin de gu-
noaie). Îl văd pe o bancă pe inginerul Zorlescu. Tăifăsuim. Simpatic,
afectuos, volubil. Promit să-l vizitez odată à la longue.
Iau prânzul cu Dănuţ. Ieşim apoi „la şină”. După un sfert de
oră prind o Dacie care mă duce până acasă. Dan, trist, la marginea
trotuarului, privindu-mă cum ies din orizontul lui atât de singuratic.
Telefonat lui Mitru. Îi relatez secvenţe din aventura mea drăgă-
şeneană. Ada Orleanu e bolnavă. De mâine, din nou la şcoală (cinci-
şase ore zilnic cu elevii).

Marţi, 15 octombrie
S-a făcut frig. Sunt devorat de frig. Dacă aş putea migra într-o
ţară caldă, cu dealuri şi nisipuri însorite – Florida, de exemplu, unde
să hoinăresc pe malul mării până seara, sub vraja cadenţată a
valurilor!
Drum la spitalul de pneumologie. Discuţie cu doctorul Angelo
Carantino. Afecţiunea mea respiratorie, zice, trebuie supravegheată şi
de un O.R.L.-ist. Îmi dă recomandare pentru doctorul Şerban, la poli-
clinica de pe Filantropia („Griviţa”). Beau o cafea în centru. Fug în Fi-
lantropiei. Două ore coadă pe un coridor întunecos ce foşgăie de fiinţe
suferinde. Şerban – 60 de ani, simpatic (genul „staring”), sensibil la
fenomenul literar (produce proză), îmi spune că am sistemul imunitar
deficitar (de unde şi desele viroze). Că am amigdalele sublinguale hi-
pertrofiate (când mergi la medic, afli o groază de noutăţi despre anato-
mie). Că trebuie să fac o analiză „specifică” pentru imunitate. Îmi
scrie o reţetă. Zâmbete. Ne strângem mâna. Afară – ropote de ploaie.
Spre seară, vizită la doctorul Virgiliu Ştefănescu. Bătrânul –
foarte obosit. Cafele. Descoperim că suntem rude de departe prin fra-
tele lui tata mare, nenea Dumitrache.

131
 Miercuri, 16 octombrie
La 9 dimineaţa sunt la spitalul „Griviţa”. Urc la etaj. Culoare
albe, strălucind de curăţenie. Mă ia în primire doctorul Lotreanu,
tânăr, amabil, fante, are un volum „de beletristică” predat la Editura
„Albatros”. Mă conduce într-un laborator, mi se ia sânge pentru ana-
lize. Mâine am rezultatul. Îi dau un „Filimon” cu dedicaţie.
Fug cu maşina la „Cartea Românească”. Bălăiţă e în concediu.
Cornel Popescu – ocupat cu un scriitor croat. Dau „Filimoni” la secre-
tariat şi în redacţia de proză. La librărie, volumul se vinde foarte bine.
Spre seară – febră, frison, fac gripă. Telefonez în grabă lui Seuchea, îl
rog să-mi facă orele de mâine.
Noaptea în fotoliu, doborât de febră. Pun Beethoven (cvartete).

Joi, 17 octombrie
Iau rezultatele analizelor de la spitalul „Griviţa”. Aşa cum mă
aşteptam, sunt foarte proaste. Imunitatea mea – deficitară (20 la sută
din capacitatea normală de apărare a organismului).
Pătrund cu mare greutate în „Casă”. Culturnicii au pus dulăi de
pază la intrare, răi, intratabili, impertinenţi. Îi duc lui V. Râpeanu un
„Filimon”. Mă întreabă dacă am ceva la ei. Nu, n-am. „Scrieţi repede
o ofertă”, îmi zice boss-ul. „Pe cine aţi vrea redactor, pe Sorin?” L-aş
prefera, îi spun, pe Daniel. E de acord. Zâmbeşte. Îmi întinde o mână
moale, de femeie. Pe coridor mă întâlnesc cu Florentin Popescu. Îmi
cere o carte „bună” pentru Editură. Cât timp e Sântimbreanu director,
îi spun, nu mai colaborez cu „Albatrosul”.
La „Griviţa”. Discuţie cu doctorul Şerban. Îmi dă un tratament
îndelungat şi incomod pentru sporirea capacităţii de apărare a organis-
mului (injecţii subcutanate în spinare!). Mi-a citit cartea („Autoportret
cu bască”), e încântat. Bârfim uşor regimul. Ne regăsim păreri politice
comune.
Trei ore coadă la benzină. Zdrobit de oboseală. Febră mare.
Muzică de Schumann.

132
 Sâmbătă, 19 octombrie
Merg prost cu gripa. Frisoane, febră. Drum, cu maşina, la
„Panduri”, obţin recomandare pentru internarea la spitalul de pneumo-
logie. Doctorul, Dan Viorel, se arată emoţionat de „Filimonul” meu.
Figura lui de bebeluş simpatic îmi dă puţin curaj. Mă agăţ de o vorbă
bună, de un zâmbet.
Fac ordine prin cărţi. Corespondenţă. Îi scriu lui Tică la New
York. Mi-e dor de el, de vizitele lui, când apărea în miez de noapte,
uşor grizat, însoţit mai totdeauna de un individ, Crişan (un fel de
Sancho Panza) cu care bea prin berării sordide. Tăifăsuiam până la
ziuă. Era un compagnon fără pereche: spumos, şăgalnic, inventiv.
Dormeam o oră-două, apoi plecam la şcoală. Altă vârstă...

Luni, 21 octombrie
Vreme de toamnă, rece. Plouă. Merg la spitalul de pneumologie
de pe Sf. Ecaterina (cu maşina). Frig pe coridoare. Aştept o oră. În
fine, apare Carantino. Mă introduce în biroul lui de şef de secţie. O
masă, pat cazon, cântar, fereastră ce dă spre un cvartal de blocuri. Dis-
cuţie amicală. Îmi face internarea. Deocamdată, zice, n-au nici o
rezervă liberă, mă roagă să stau trei-patru zile acasă până se eliberează
una. Trebuie să vin la el din două în două zile ca să-mi prescrie
medicaţia. „E bun aranjamentul?”. Îi spun că e bun. La întoarcere, trec
pe la Mitru. Făcea gimnastică la aparate cu profesorul. Uşoară jenă.
Îmi arată „Luceafărul” de alaltăieri, unde e anunţată „manifestarea” la
care am participat la Drăgăşani.
„N. Filimon” se vinde bine. La „Sadoveanu” s-a epuizat tot
stocul. Mă întâlnesc cu Mărculescu, ne strângem mâna. Schimbăm trei
vorbe. Întors acasă stors de vlagă.

Miercuri, 23 octombrie
Gripa – ceva mai bine. În schimb, sunt bântuit de frig şi abulie.
Dau fuga la spital, îmi iau medicamentele. Carantino în formă proastă,
azi-noapte i-au murit doi pacienţi în secţie. În faţa cabinetului, trei-
patru bătrâni, aşteaptă. Sunt speriaţi. Vorbesc în şoaptă.

133
 Soseşte Gică de la Hunedoara (cu Marcela). Ne aşezăm la
vorbă. Gică fumează, striveşte ţigara în scrumieră, aprinde alta. Fu-
mează ţigări proaste. Nu ne mai vedem de fumul gros din cameră. E
necăjit din cauza indisciplinei muncitorilor (vin beţi în secţie), a lenei,
a productivităţii slabe. Ne amintim de foştii noştri dascăli de la
Lahovary. Tăifăsuim până la miezul nopţii.

Vineri, 25 octombrie
La Fondul Literar. Iau banii pentru „Filimon” (de trei ori mai
puţin de cât pe „Anton Pann”!). Schimb câteva cuvinte cu Tudor,
vesel, jovial. „Hai, zice, să ne vedem odată cu nevestele.” Urc la etaj.
Cornel mă asigură zâmbind amabil că nu mai figurez în planul pe
1986. Am fost mistificat realmente de Bălăiţă, care m-a asigurat că
locul meu în plan e ferm. Rebreanu (tocmai citesc „Jurnalul” – volu-
mul 2) scria finalul la „Gorila” în paralel cu corectura cărţii (ce tim-
puri!). Azi, autorii aşteaptă trei-patru ani (când au noroc) ca să le
apară un volum de proză.
Îmi iau medicamentele din Sf. Ecaterina. Discuţie cu Caran-
tino, în cabinet. N-au combustibil, nu au medicamente în cantitatea
necesară. Hrana bolnavilor – inconsistentă. Majoritatea acestora pri-
mesc mâncare de acasă. De la spital, ajungem să blasfemăm regimul.
Angelo mă asigură că nu sunt (deocamdată) microfoane în cameră.
Putem vorbi în voie. „Aţi lecturat «Arhipelagul»?” mă întreabă, fixân-
du-mă cu ochii lui albaştri-spălăciţi.

Luni, 28 octombrie
Ziua Ancuţei. Împlineşte 19 ani. Îi duce lipsa lui Dănuţ (fără să
o spună). Îi place facultatea. E încă sub impresia noutăţii.
Mă simt ceva mai bine. Constat, citind jurnalul ultimilor ani ai
lui Rebreanu, că scriitorul avea aceleaşi suferinţe cu ale mele: sufo-
cări, laringe inflamat, o tuse cronică, respiraţie dificilă. Îşi suprave-
ghea îndeaproape starea sănătăţii. Nu cred că-şi prevedea sfârşitul atât
de grabnic.
Reiau lectura (pentru intrarea „în formă”) a lui Lowry („Sub
vulcan”). Noaptea – concerte brandenburgice de Bach.

134
 Miercuri, 30 octombrie
Vis „limpede” spre dimineaţă: mama mare, stând bine înfiptă
pe picioare în bătătură (la Govora) şi dojenindu-ne, pe mine şi pe
frate-meu, n-am reţinut cu exactitate ce spunea, era grozav de supă-
rată, clătina din cap. Ciudat! N-am mai visat-o pe bunica niciodată.
M-am apucat de lucru la versiunea a doua a romanului. Scriu
şase pagini. Textul, frivol, inconsistent, intrase într-un fel de preistorie
a memoriei mele.
Mers la spital să fac injecţie. Seara, telefonat lui Mitru. În
formă bună. Scrie. Citeşte Soljeniţân (în germană) – încântat.

Sâmbătă, 2 noiembrie
Lucrez cu obstinaţie. Am prins un ritm. Deşi sunt foarte sâcâit
de drumurile pe care trebuie să le fac pe la spitale. Azi – două injecţii,
una la Şerban, la „Griviţa”, alta în Sf. Ecaterina. Venind acasă, rămân
o vreme în spaţiul adiacent pieţei Unirii, ca să admir clădirile ce vor
cădea în curând sub incidenţa demolărilor. Mă întorc pe la Mitropolie.
Pustietate. Văzându-mă că zăbovesc în faţa clădirii Marii Adunări
Naţionale, un plutonier îmi face semn din cap „să circul”.
Telefonează Dan. A reuşit să aducă lemnele de la Băbeni. În
şcoală frig. Se înţelege bine cu directoarea.

Miercuri, 6 noiembrie
Ploaie de toamnă. Scriu în fotoliu. Textul – foarte prost. Aştept
pagini mai bune. Eroul, un soi de alter ego al meu, nu-mi place, pur şi
simplu. E cel mai „autobiografic” personaj din câte am născocit în trei
decenii.
Citesc „Medic la Boişoara” de Andrei Pandrea, fiul lui Petre
Pandrea. Autorul – plecat de mult din ţară. Ciudat destinul acestei
spiţe de olteni vânjoşi şi talentaţi, minaţi de morbul comunismului,
care au plătit (vorbesc de Petre) cu ani grei de detenţie utopia lor fu-
nambulescă.

135
 Duminică, 10 noiembrie
Îmi duc viaţa între scris şi drumurile la spital. Fac zilnic câte o
injecţie. Doctorul Carantino, drăguţ în continuare, amână internarea
din cauza „rezervei” încă ocupate (de un unchi al său!).
Mă vizitează Ion Ruse. Luăm prânzul împreună. Detalii despre
propria lui pensionare. Lucrează la un roman a cărui acţiune se petrece
la Institutul de Relaţii! Ne amintim de Hušková, de Kundera. Abia
împlinisem, în vremea aceea, 25 de ani!
Noaptea. Dan se întoarce la Râmnic (după două zile de odih-
nă). Îl duc la gară cu Trabantul.

Miercuri, 13 noiembrie
Lucrez câineşte. Am pagini grele pe vocea eroinei. Rescriu
capitole în întregime. Trăiesc în tensiune.
Mergând spre Sf. Ecaterina, fac plinul la benzină (numai trei
ore!). Fericit. La coadă mă întâlnesc cu Tudor. Preocupat de noua
premieră. S-a îngrăşat. Arată bine.
Hilohi mă roagă să-i împrumut portretul pentru „municipala”
de pictură de la Palat. Poimâine vine să-l ridice. Noaptea, în fotoliu –
muzică de Brahms.

Sâmbătă, 16 noiembrie
Invitaţie scrisă de la P.S. Gherasim ca să particip la întronarea
episcopului de Argeş (duminică). Înclin să accept. O înscăunare
arhierească e un eveniment. Telefonează Dan Ciachir că „mergem cu
maşina”, apoi, după o oră, contramandează. Ce să fac? Mă aşteaptă
cinci ore groaznice de frig în tren şi încă altele în hotelul unde vom
găzdui la Curte. Cornelia mă sfătuieşte să rămân acasă. Rămân.
Timp rece. Ploaie. Vrem să plecăm la piaţă (după varză), ma-
şina nu porneşte. Cornelia împinge Trabantul de la spate, alunecă şi se
loveşte cu figura de capota portbagajului. Dureri îngrozitoare, plânge.
O duc în grabă cu maşina la Şerban (spitalul „Griviţa”). Anestezie.
Scurtă operaţie, fractura osului nazal. Îi pune o atelă. Cornelia – foarte
speriată. Arată ca o mască tragică. Ne întoarcem. Seara, ceva mai
liniştită. Ancuţa o mângâie, au podidit-o lacrimile.
136
 Marţi, 19 noiembrie
A nins întreaga noapte. Viscol. Ciudată vreme! Din cauza geru-
lui, abia mai curge gazul în sobe. Nămeţi de un metru pe trotuare. Fac
drumul la spital cu mare greutate. Injecţii. O oră, ca să vorbesc cu
Carantino. Aceeaşi medicaţie.
Citesc „Căzând în spaţii”. Am pagini foarte bune. Nuvela se
integrează bine în story. Văzut, cu totul, 140 de pagini.

Vineri, 22 noiembrie
Lucrez de dimineaţă până seara. Mă bântuie gândul să scriu şi
forma a treia (poate prin martie-aprilie). În răstimp, pot să predau
volumul la „Cartea Românească”.
Duci se oferă să-mi facă o electrocardiogramă la „Municipal”.
Aştept în staţia de tramvai o oră, îngheţ de frig. Renunţ, mă întorc
acasă. Vremea în încălzire.
Telefonat Dănuţ. Parcurs în 14 ore drumul (cu trenul) până la
Râmnic. Descurajat. Stătea să plângă. Saga băbeneană din ce în ce
mai tristă, mai umilitoare.

Luni, 25 noiembrie
Azi ploaie, vreme de aprilie. Schimbarea timpului – sâcâitoare.
Nervozitate mare.
Telefonează Doina. Îngrijorată de sănătatea mea. Bărbatu-său e
trainer la Dinamo (frumoasă ascensiune!). E supraîncărcată la servi-
ciu, a preluat toţi autorii lui N. Ioana, transferat la „Eminescu”. Mă
avertizează că nu concepe „să fac” volum cu Borda, sunt autorul ei,
vom merge împreună până la capăt. O rog să termine lectura „Povesti-
rilor de adormit Ancuţa”.
Discuţie cu Olac. Plăcut ca întotdeauna. Mă invită în atelierul
lui din strada Doamnei colţ cu Academiei.

137
 Marţi, 26 noiembrie
Doctorul Carantino mă anunţă că inginerul care a ocupat rezer-
va pleacă astăzi, de mâine patul e liber. Sunt bulversat. Mă obişnuisem
cu „internarea liberă”, la domiciliu. Probleme: voi rezista la frig? Voi
mai putea lucra în condiţii de spitalizare?
Îmi fac bagajele. Mă învârt prin cameră de colo-colo, agitat.
Intru într-o viaţă necunoscută, nouă. Scriu astăzi ultimele rânduri
(lucrat cu totul 170 de pagini).
Telefonat lui Hinoveanu. Mă somează să-i trimit volumul într-
o săptămână. Voi strânge 300 de pagini din volume vechi, „edite”. I le
va expedia Cornelia vineri.
Seara, în fotoliu. Pun muzică de Mozart. Stare depresivă.

Miercuri, 27 noiembrie
La 7 dimineaţa vin cu bocceaua la spital. M-a însoţit Cornelia.
Camera – mică, întunecoasă, pat, masă, două taburete incomode, cân-
tar, chiuvetă, fereastră ce dă spre o curte interioară acoperită cu ză-
padă. Caloriferul rece. Îmbrac tot ce am adus cu mine (trei flanele).
Ultima internare, la Colentina, cu o dublă pneumonie.
Program de lucru: dimineaţa – la masă. După-amiaza (până la
11 noaptea) în pat. Scriu patru pagini. În răstimpuri, vizita medicului
de salon, injecţii, analize. Încerc să mă adaptez situaţiei.
Mă vizitează Anca. Speriată. E prima oară când mă vede în
spital. La ora şase vine Tamaş, cu rugămintea să vorbesc la telefon cu
Florentin Popescu (mă ţine o oră!). La contravizită, un medic tânăr,
necunoscut. Scurt interogatoriu dezagreabil („Ce e cu cărţile astea de
pe masă?”). Noaptea – insomnie.

Vineri, 29 noiembrie
Viaţă de spital. Lucrez pe apucate. Alergătura continuă a
asistentelor pe coridoare. Se ceartă cu bolnavii. Larmă.
Plec, trimis de Carantino, la „comisia de expertiză” pentru vi-
zarea concediului medical de boală pe noiembrie. „Comisia” lucrează
într-o policlinică (zidire ceauşistă) situată în apropiere de liceul Şincai,
pe Drumea Rădulescu. Un hol imens, cinci-şase inşi la coadă. Câţiva
138
infirmi. Femei însărcinate. Lumpen. La ora 11 îmi vine rândul. Pă-
trund într-o încăpere-antecameră. O asistentă scofâlcită, bătrânicioasă,
îmi cere „actele”. Am trac. Se uită prin hârtii, mă invită să aştept afară.
Nervozitate mare. Momentele trec greu. După un sfert de oră sunt
chemat, mi se înmânează certificatul de concediu, fără măcar să văd
„comisia” la faţă!
Aflu de la Carantino, că inginerul care a locuit rezerva (nr. 13!)
înaintea mea a decedat la el acasă în ziua următoare externării.
Anchetă la spital, procuratură, doctori. Foială. Sunt bulversat. Nu pot
lucra. Spre seară, vizita Corneliei. Aduce alimente. Impresii despre
Congresul Ştiinţei şi Învăţământului la care a fost silită („delegată”) să
ia parte. Alocuţiunea Marii Doamne – agramată, lamentabilă.

Luni, 2 decembrie
Trăiesc precar printre bolnavi şi muribunzi. Salonul de alături
(opt persoane) îmi trimite rafale de tuse convulsivă, cu expectoraţii.
La 9 – vizita curentă a medicului. Carantino se aşază pe unul dintre
taburete. Mă avertizează că nu mă poate ţine în spital prea mult. Peste
vreo zece zile, zice, va trebui să apar în faţa comisiei de pensionare.
Probabil, e solicitată insistent „rezerva” (unica din secţia lui). Îl înţe-
leg.
Se dă căldură. Oarecum mai relaxat. Scrisoare de la Dan (20 de
pagini). Îmi relatează avatarele singurătăţii (naveta – foarte dificilă).
Adei Orleanu i-a apărut o carte, după un stagiu de şapte luni la impri-
meria din Craiova. Fericită. Seara rămân în întuneric, s-a întrerupt
curentul. Nu pot dormi. Târşitul paşilor pe coridoare. Linişte macabră.

Miercuri, 4 decembrie
Lucrez cu spor (azi – zece pagini). Din nefericire, din nou lu-
mina stinsă între şase şi şapte seara şi de la zece noaptea înainte. Ce
porcărie! Ne întoarcem la opaiţ (în era anilor lumină!).
Cornelia mă vizitează zilnic, mă aprovizionează cu de-ale
gurii. Spre seară mă pomenesc cu Nică Ursuleanu. Îmi povesteşte
despre partidele de şah cu Mircea Angelescu. Pălăvrăgim o oră.
Prietenia cu Sorescu.

139
 Spitalul mă va trimite săptămâna viitoare la „comisie”. Am
emoţii. Sunt la discreţia unei clipe de bună (sau proastă) dispoziţie a
unor doctori.

Vineri, 6 decembrie
Carantino mă învoieşte să plec acasă în week-end. La ora 12
părăsesc spitalul. Tăifăsuiesc pe rând cu Anca şi Cornelia, pe măsură
ce sosesc în Albă. Telefonat lui Mitru şi Cae Boicescu (ziua onomas-
tică).
Lucrez cu oarecare spor. Fag pagina 240. Trimis lui Terzi pagi-
nile redactate.
Scrisoare de la Dan. Inspecţie în şcoală. Instructori de partid.
Sunt reclamaţii, postul de director în derivă. Situaţie tensionată. Acasă
– cald, se simte bine. Singurătate.
Noaptea – pun muzică (Beethoven – sonate pentru pian).

Luni, 9 decembrie
Plec dimineaţa la spital pe o ceaţă densă, sufocantă. Găsesc
fereastra camerei deschisă, caloriferul rece. Trei ore tremurând de frig
sub pături.
De vorbă cu Carantino (în „rezervă”). Mă sfătuieşte „să pun
maşina pe picioare”, voi face nişte probe respiratorii la câteva spitale,
drum mult de mers. Telefonat Corneliei să-mi încarce bateria.
Lucrez pe pagini „rele” (scrise în mai). Rescriu pasaje întregi.
Trei pagini zilnic – ritm de melc. Mă lupt cu gălăgia de pe coridoare,
cu forfota surorilor, a „personalului”.
Trec să mă vadă Dan şi Anca. Drăguţi. Dan – foarte „sobru”.
Naveta l-a „maturizat”. Stau două ore, mi-au adus mâncare.

Joi, 12 decembrie
Discuţie lămuritoare cu Carantino. Luni mă externează (cu o
săptămână de concediu) iar sâmbăta cealaltă îmi face formele pentru
pensionare. Am mari emoţii. În două săptămâni mi se decide viitorul.
Drum (cu maşina) la „Municipal”. Duci – foarte îndatoritor,
îmi face electrocardiograma (piesă de dosar). În piaţa Elefterie pană
140
de motor. Rămân în intersecţie cinci minute. Un plutonier de treabă
mă împinge la tarabe. Pornesc motorul. Ajung aproape de Izvor, par-
chez pe dreapta. Sunt „asistat” de un camionagiu să depăşesc impasul.
„România literară” publică în numărul de astăzi cronica lui
Cioculescu la „Filimon”. N-are observaţii de substanţă. Îmi „poves-
teşte” cartea. Apariţia cronicii – un mic succes de stimă.

Vineri, 13 decembrie
Injecţii, probe respiratorii (sunt pus să suflu într-un tub rudi-
mentar de sticlă), gimnastică la cameră cu o profesoară „de specia-
litate”. Înainte de plecare, vizita colegului meu, Rusu, care îmi aduce
pere (trei kilograme!).
Cer învoire pentru week-end. La ora 13 sunt acasă. Fac ordine
prin lucruri. Dau telefoane (lui Gavrilă). Pun muzică. Lucrez până la
12 noaptea (scris pagina 300). Citesc jurnalul indian din care vreau să
folosesc fragmente.
Vorbesc cu Mitru. Pare vesel. Urmează să i se traducă o carte în
Italia.

Duminică, 15 decembrie
Lucrez în casă. Rescriu jurnalul indian. Am pagini bune, pagini
rele. Problema trecerii de la un story românesc la însemnările exotice
despre călătoria în India.
Vizita lui Hilohi. Cunoaşte pe un doctor Ivănescu de la poli-
clinica spitalului „Municipal”, un fel de mahăr prin comisiile de pen-
sionare. Crede că mi-ar putea da sfaturi folositoare. Literator în timpul
liber (scrie versuri). „Luceafărul” de ieri i-a publicat poeme traduse
din limba finlandeză (să cunoască, oare, limba?).
Seara mă vizitează Gigi Anca. Două ore de destindere.

Luni, 16 decembrie
Tur prin oraş cu Trabi. Îl întâlnesc la Uniunea Scriitorilor pe
Alexei Rudeanu. Aşteaptă rezultatul de la comisia de pensionare.
Foarte nervos, fireşte. Dacă ratează, următoarea „înfăţişare” a comisiei
e abia în decembrie, anul viitor. Schimb vorbe cu Hobana şi mama lui
141
Sorin Titel. Îl abordez apoi pe Bălăiţă (la „Cartea Românească”). Pri-
mire cordială. Îmi spune că planurile editoriale sunt încă la Consiliul
Culturii, că, după ştiinţa lui, aş figura în plan. Din nou mistificări şi
ocolişuri. Ce să fac cu cartea? Să o las aici sau să o duc la „Emi-
nescu”?
Trec, la întoarcere, în Sf. Constantin. Discuţie cu Puiu. Îi co-
munic că săptămâna aceasta compar în faţa comisiei de pensionare.
Îmi dă o carte de vizită pentru o doctoriţă, Vasilescu, şefa comisiei de
care depinde soarta mea. Oraşul m-a obosit îngrozitor.

Marţi, 17 decembrie
Mers la spitalul de pneumologie. Doctorul Carantino îmi face
externarea (concediu o săptămână). Se teme, însă, să mă propună
comisiei de pensionare, nu are, zice, suficiente „probe” la dosarul cli-
nic. Sunt dezolat. Fug cu maşina la „Municipal”. Intru la doctorul Ivă-
nescu. Tip şters, 60 de ani, păr alb, calviţie avansată, semne de seni-
litate. De cum mă vede, îmi dă vreo cinci poeme ca „să-mi spun păre-
rea”. Între timp consultă pe un biet bărbat cu un picior de lemn. După
ce termină se întoarce către mine. „Ei, cum sunt?” Îi spun că exce-
lente. E vesel, are un volum de versuri în curs de apariţie la „Cartea
Românească”. Se uită prin hârtiile lui Carantino. Consideră că îndepli-
nesc condiţiile de pensionare, dar că mai trebuie „să fac o internare” la
spitalul de sector care, doar el, îmi poate înainta propunerea către
comisie. Vorbim aproape o oră, îmi deapănă intimităţi, proiecte lite-
rare, în timp ce afară vreo zece pacienţi aşteaptă cu sufletul la gură să
le vină rândul. Când ies, sunt urmărit până la uşă de privirile ostile ale
bolnavilor.
După-amiază, vizită la Mitru. Se simte bine. Scrie. Amintiri
cumplite din vremea războiului cu ruşii. Uşoară anxietate. Ne îmbră-
ţişăm la despărţire.

Vineri, 20 decembrie
A venit frigul. Mai bine zis a revenit, după o perioadă de
uşoară încălzire a vremii. Dimineaţa ceaţă. La policlinică pentru
vizarea certificatului de boală. Doctorul Bucurescu mă ţine o oră la

142
taclale. Mă acoperă cu laude (pentru „Autoportret cu bască”). Dacă ar
depinde de el pensionarea, aş fi de pe acum un „om făcut”.
Iau restul de bani pe „Filimon”. „Fondul” îmi reţine 500 de lei
din 2000 (un sfert din drepturi). Adevărată tâlhărie. Îl vizitez pe Pau-
lescu în atelierul lui de pe Botev. Expune pe pereţi panouri cenuşii,
abstracte, cu tuşe abia definite. Se apropie de taşism (e observaţia lui).
A obţinut câteva premii prestigioase în Polonia, Italia şi R.D.G. Mă
roagă să revin peste trei luni, când are gata expoziţia.
Mitru: Marcela Radu a preluat, la „Scrisul”, autorii lui Dan-Ion
Vlad. Ceea ce înseamnă că situaţia lui Vlad e compromisă. Se aude că
Sântimbreanu ar fi fost demis. Nu-mi vine a crede. Sântimbreanu e
omul care cade întotdeauna în picioare.

Duminică, 22 decembrie
Lucrez la „Suedeza”. Textul curge bine. Scris 350 de pagini. În
prima jumătate a lui ianuarie termin cartea.
Directoarea îmi aprobă (telefonic) concediu de odihnă pe peri-
oada vacanţei de iarnă a elevilor. Cu totul, îmi rămân 30 de zile libere,
în care vreme trebuie rezolvată problema spinoasă a pensionării.
Anca a plecat la Râmnic, vrea să petreacă trei zile cu Dănuţ de
sărbători. O duc la gară. În tren o văd pe Doina, care îşi conduce tatăl,
venit la Bucureşti unde a suferit o operaţie dificilă. Bătrânul – emoţio-
nat, abia se ţine pe picioare. De faţă şi Dănescu, afabil, zâmbitor.
Schimbăm cuvinte convenţionale.

Miercuri, 25 decembrie
Ger, ninge. Timp de boală. Petrecem ziua de Crăciun acasă, cu
familia Carantino. Ea, gureşă, ia conversaţia pe cont propriu. E asis-
tentă medicală de radiologie. Vorbire „corosivă”, uşor vulgară. Dar
simpatici. Petrecem bine. E prima oară când suntem în intimitate.
Telefonat Seuchea. Se interesează de suplinire, în perspectivă.
Îi dau speranţe că poate merge „mai departe” (poate pe toată perioada
iernii). Vorbesc cu Hilohi şi nenea Gică. A murit bătrâna doamnă
Bălănescu, mama lui Gabriel şi a Lilicăi (92 de ani).

143
 Noaptea, lucrez cu disperare până la ora unu. Muzică de
Haydn. Insomnie.
Vineri, 27 decembrie
Aseară au sosit copiii de la Râmnic. Dan – pare-se, ceva mai
vesel.
La prânz îi avem ca invitaţi pe Gigi cu familia, Ogrezenii,
Hilohi (fără nevastă), Dănuţ Bostan şi Cornelica. Se bea şi se mănâncă
zdravăn (piftii, sarmale cu mămăliguţă). Hilohi, în vervă mare, ţine
conversaţia. Se debitează ultimele bancuri cu Stăpânul. Bebe ne rela-
tează frânturi din aventura marocană. Voie bună. La şase seara oaspeţii
încep să plece.
Terzi îmi mai aduce 80 de pagini bătute la maşină. Bate curat,
fără greşeală. Îi dau încă 100. Romanul (nu are încă titlu – poate
„Căzând în spaţii”) se apropie încetul cu încetul de liman.

Luni, 30 decembrie
De aseară – gripă. Dureri de cap, frison temperatură mare.
Cornelia dă fuga în Sf. Ecaterina, mi se prescriu antibiotice şi biseptol.
Să stau la pat.
Seara, lucrez pe „Suedeza”. Textul – foarte slab. Încerc rema-
nieri cosmetizante. Nu sună bine. Pe cinci ianuarie se împlineşte anul
de când am început să scriu romanul.
La urma urmei, trist sfârşit de an. Încerc să fac bilanţuri. Am
scris o carte, mi-a apărut monografia „Filimon”. Dar cea mai mare
bucurie – intrarea Ancuţei la Filologie.

144
 1986
Miercuri, 1 ianuarie
Gripa evoluează bine. N-am febră. Lucrez, trebuie să termin
cartea. Am pagini proaste, le rescriu o dată, încă o dată.
Petrecem revelionul în familie. Tabinet (perechi) până la 1
noaptea. Programul televiziunii – execrabil. Lozinci, chiuituri, glu-
miţe. Plătim abonamentul de pomană.
Telefoane de felicitare. Începem anul sub auspicii mohorâte.

Sâmbătă, 4 ianuarie
Scrisoare (lungă) de la Tică. Îmi povesteşte viaţa lui prozaică
de paznic într-o sinagogă din centrul New York-ului. Nu uită niciodată
să mă felicite cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Mers la spital, făcut injecţii. Doctorului Carantino i-a murit
mama, e foarte afectat. În iarna aceasta Uniunea nu mi-a mai trimis
obişnuitele urări de anul nou. N-au bani sau pur şi simplu nu le mai
pasă de breasla scriitoricească?
Discuţie cu Dan până spre miezul nopţii. Băiatul – descurajat
de sărăcie, de singurătate, de naveta istovitoare la Băbeni.

Luni, 6 ianuarie
Lucrez la pas. Scris pagina 380. Aş mai avea vreo 40 de pagini.
Terzi dactilografiază în paralel cu mine. Ne vedem din două în două
zile.
Telefonat Iordanei (ziua ei). Foarte bolnavă. Greu de încropit
cu ea o conversaţie. Sunt clipe când o ia cu totul razna.

145
 Vizită lui Bazil, în Slobozia. Nadia ne relatează amănunte des-
pre schimbarea lui Sântimbreanu de la „Albatros” şi terfelirea lui
Paler în „România liberă”. Amândoi, profitori ai „epocii de aur” şi
activişti de meserie, îşi merită la o adică tratamentul, deşi această
„porcărie” îmi aduce aminte de decapitările spectaculoase ale anilor
’50.

Joi, 9 ianuarie
Ultimele zile de trudă la roman. Lucrez pe „Pas de deux”. Text
slab, pe alocuri execrabil. Iau totul, cu răbdare, de la capăt.
Drum la spital, injecţii. Îi amintesc lui Carantino de internarea
mea apropiată. Mă lasă să înţeleg că totul e în ordine, că se va aranja
la timpul potrivit.
Alaltăieri – la Landaueri. Ziua lui Ionel. De faţă şi profesorul
Părăuşanu. Stat până la zece noaptea. Întoarcerea pe o ploaie cu
bulboane.

Duminică, 12 ianuarie
Azi termin forma a doua a romanului. Schimb titlul: din „Că-
zând în spaţii” în „Suedeza”.
Fac ordine prin lucruri. Ies până la Rond, aştept un sfert de oră
autobuzul, nu vine, îngheţ complet (minus cinci grade), renunţ, mă
întorc acasă. În scurtă vreme n-o să mai pot ieşi deloc din casă iarna.
Vorbit cu Mitru. Aflu că după Sântimbreanu şi Aurel Martin, un
alt director, a fost „descălecat” din funcţie: Constantinescu – de la
„Sport-Turism”. Se simte mâna eficace a lui Dulea.

Miercuri, 15 ianuarie
Drum până la „Casă” (aproape două ore). Iau banii pentru dac-
tilografiere. Statul plăteşte autorilor 60 de bani pe pagină (tarifele nu
s-au schimbat de 35 de ani!), în timp ce noi plătim 5 lei dactilografei.
Mă opresc pe Cale. Bat magazinele din centru, îmi trebuie că-
ciulă şi mânuşi. Căciuli n-au mai sosit de luni de zile („merg la ex-
port”, mi se explică). Mânuşile din piele sunt o raritate. „Mai încercaţi
şi luna viitoare, e posibil să ne sosească o tranşă” îmi spune binevoi-
146
toare vânzătoarea. Şi mai râdeam naiv de rusul-moldovean care por-
nise de la Chişinău la Rostov ca să găsească o amărâtă de chitară (n-a
găsit!).
La telefon Mitru. Pare vesel. Oricum, mai bine decât la ulti-
mele întâlniri. Are proiecte: să scrie nişte legende bizantine.

Vineri, 17 ianuarie
Nins toată noaptea, viscol. Drum la Spitalul Sf. Ecaterina, fac
injecţii. Apoi, la dispensar (doctorul Bucurescu) pentru „recomanda-
rea” de spitalizare. Poteci înguste, troiene de zăpadă.
Lucrez pe textul dactilografiat de Terzi. Am pagini foarte rele.
Va trebui să scriu şi forma a treia.
Ne vizitează Duci şi Milică. Licitaţie. Iahnie de fasole, rasol de
peşte (pentru Duci). La 10 noaptea, Dănuţ pleacă la Râmnic.

Duminică, 19 ianuarie
Azi, Sfânta Bobotează (pe stil vechi). A crăpat gerul. Umezeală
mare, reumatisme.
Petrec câteva ore minunate (cu Cornelia) în apartamentul fami-
lie Dumitrescu de pe Visarion. Suntem invitaţi „la o cafea” (în reali-
tate cină în toată regula). Amfitrionul îmi arată scrisori, fotografii,
ediţii rare, incunabule. Are un album în care colecţionează „gânduri”
de la amicii săi literatori. Mă pune şi pe mine să scriu câteva rânduri.
Picanterii cu fiul lui Al. Tzigara-Samurcaş, căruia i-a fost prieten. Ră-
mânem până la 11 noaptea. Pe jos acasă, prin zăpadă.

Marţi, 21 ianuarie
Predau volumul la „Cartea Românească”. Îl ia în primire o
secretară (doamna Lungescu e plecată). Discuţie cu Cornel Popescu
(în picioare). Îmi spune dezinvolt că nu sunt în programul editorial al
„Cărţii” pe 1986. Dacă Bălăiţă mi-a promis că voi intra în plan, e
treaba lui, să merg la Bălăiţă. Zâmbeşte dulce. Mă lasă să înţeleg că e
ocupat, se derobează. Prin comportare, îmi aminteşte de antecesorul
său, Gafiţa, după modelul şi stilul căruia s-a mulat cu timpul.

147
 În Sf. Ecaterina. Fac injecţii. Carantino a vorbit cu doctorul
Cruţescu pentru internare, problema se complică, spitalul n-are locuri
libere. Bolnavii dorm câte doi în paturi. Dar, zice, du-te să discuţi cu
el, te aşteaptă.
Coadă, din nou, în frig, la policlinica „Panduri”, ca să obţin re-
comandare pentru spitalizare. N-am avut probleme. De aici, acasă cu
piciorul, vreme caldă.

Miercuri, 22 ianuarie
Lupt pentru internare. Poimâine îmi expiră concediul medical.
Spitalele sunt pline, gem de lume. Majoritatea bolnavilor, bătrâni, in-
tră în spital din cauza sărăciei (n-au hrană şi căldură pe timpul iernii).
La opt sunt la „Panduri”. Fac cunoştinţă cu doctorul Cruţescu
(nepotul autorului încântătoarei cărţi „Calea Victoriei”). Ceva mai
vârstnic decât mine. Grav, rece. Dificil. Mă introduce într-un cabinet,
se uită pe hârtiile lui Carantino, mă consultă. Da, zice, mă va interna
dar n-are paturi, să mai aştept vreo zece zile. Consideră că îndeplinesc
baremul de pensionare.
Fug la Carantino, în Sf. Ecaterina. Văzându-mă atât de depri-
mat, îi face formele de externare unei doamne ce ocupa rezerva cu un
pat. Să vin poimâine. Mă ţine în spital până obţin O.K.-ul din partea
lui Cruţescu.
Seara, în fotoliu. Citesc „Diavolul şi bunul Dumnezeu” de
Sartre. Muzică de Mahler.

Vineri, 24 ianuarie
Zi caldă, de sfârşit de martie. Îmi iau bocceaua şi plec pe Prin-
cipatele Unite ca să mă internez la Carantino. Mergeam încet, purtat
de gânduri, când iată că în dreptul grădinii Marii Adunări Naţionale se
aude scârţâit de frâne. Trei limuzine negre opresc deodată în faţa porţii
de beton-metal şi şapte inşi civili coboară repede şi ocupă spaţiul tro-
tuarului şi carosabilului. Dintr-o maşină (cea de la mijloc) descinde
Şeful. Sunt la opt paşi de el. O clipă privirile ni se încrucişează. În
clipa următoare doi inşi voinici mă abordează, mă iau de braţ şi mă
împing uşor, rugându-mă să trec pe partea cealaltă a străzii. Şeful,

148
înconjurat de câţiva demnitari, priveşte aleea ce urcă lin spre Marea
Adunare Naţională şi Mitropolie. Dă indicaţii, mişcări de mână verti-
cale, energice, trasează bulevarde. Între timp se adună patru-cinci
persoane curioase. Suntem mânaţi de caraule, cu glas imperativ, „să
circulăm”. Totul s-a petrecut în nici două minute.
Îmi iau rezerva în primire. Injecţii, analize. Foială pe culoare.
Radiografie. Seara, îi cer lui Carantino să mă „învoiască” în week-end.
La ora 19 sunt din nou în Albă.

Duminică, 26 ianuarie
Fac ordine prin lucruri. Corespondenţă. Cornelia e la Hune-
doara. Telefonează Dan, soseşte luni dar pleacă miercuri.
Citesc „Mătuşa Iulia şi condeierul” de Llosa. Încântătoare.
Chopin până la 1 noaptea.

Luni, 27 ianuarie
La 6 dimineaţa sunt la gară cu Trabantul. Frig, ceaţă. O iau aca-
să pe Cornelia, care făcuse o vizită la Hunedoara. Are o conjunctivită
păcătoasă, dureri de ochi cumplite, tratament. De ieri – ceva mai bine.
Merg la spitalul t.b.c. de pe şoseaua Ştefan cel Mare. O oră ca
să vorbesc cu Bazacopol. Discuţie în picioare. Nu-mi poate da aviz de
internare fără aprobarea medicului şef al sectorului 5! Practic sunt
internat de patru zile ilegal. Nervos la culme. Fug repede în Sf. Ecate-
rina. Îi relatez lui Carantino întâmplarea. „Ce fac?” „Suiţi-vă în pat”,
îmi zice doctorul.
Seara mă vizitează Dan. Stă până la 9. În compania lui mă simt
mai tânăr. Am sentimentul liniştii, al împlinirii.

Miercuri, 29 ianuarie
Drum dis-de-dimineaţă la policlinică (lângă liceul „Şincai”) ca
să-mi vizez certificatul în faţa comisiei medicale. Emoţii, ca de fiecare
dată. Trei ore în nervi. Comisia e compusă dintr-o doctoriţă între două
vârste, vopsită, depilată. Fumează, bea cafea. Scurt interogatoriu des-
pre suferinţe. O interesează ce predau la şcoală! Semnează, îmi dă cer-
tificatul. Mă întorc pe o vreme rea, haină.
149
 Dănuţ s-a îmbolnăvit în timpul micii lui vacanţe bucureştene.
Febră mare. Telefonează directoarei, la Băbeni, că va lipsi o vreme.
Ancuţa mai are două zile până la primul examen la filologie. Înfrigu-
rare. Vorbim la telefon un sfert de oră. „Nu vii mai repede acasă, tati?”
Citesc „Viaţa lui Tolstoi” de Troyat. E genul de biografie cur-
sivă, documentată, nepretenţioasă, preferată de femeile de vârsta a
treia. Lectură excelentă pentru orele de noapte chinuitoare, petrecute
pe patul tare al spitalului.

Vineri, 31 ianuarie
Injecţii, tratament, la ora 12 îmi iau medicamentele şi plec
acasă (week-end „liber”). Sărbătoresc ziua de naştere în familie. Dan
are încă febră. Mă felicită Mitru, Gică, Milică Măgureanu, Julieta
Marinescu, Lancor, Fănică, Gigi Anca, Ogrezenii, Tita (care-mi tri-
mite un decupaj dintr-o revistă franţuzească reprezentând un peisaj
executat cu gura de un artist infirm).
Vorbit cu Mitru. Dicţionarul Zaciu s-a oprit la tipărirea literei E
din cauza forurilor care îl obstrucţionează. Puţin probabil să se
continue editarea. „Dicţionarul Uniunii” – de asemenea în dificultate.
„Băieţii” nu agreează lucrările de sistematizare şi sinteză a literaturii.
Vremuri grele...
Mă îndeletnicesc cu Iorga („O viaţă de om...”), într-o ediţie
modestă. Croşetele ce apar pe fiecare pagină sunt pur şi simplu o ru-
şine. Eforturi pentru decriptarea textelor ce i-au incomodat pe cenzori.

Luni, 3 februarie
Nins toată noaptea. Zăpadă de un metru. Uşa din faţa blocată
de nămeţii aruncaţi de viscol. Dificultatea de a mă strecura afară. Tro-
tuarele acoperite cu zăpadă. Se circulă pe carosabil (vehiculele inter-
zise). Ajung în Sf. Ecaterina după o oră, ud leoarcă, frânt de oboseală.
Fac tratamentul. În rezervă – frig, caloriferele vag încălzite.
Citesc pe Iorga. La contravizită, un sfert de oră la taifas cu doctorul.
Noaptea – insomnie. Urăsc spitalele. Un fel de antecameră a
morţii. Din cele două saloane învecinate sosesc rafale de tuse urmate
de expectoraţii. Ajung să aţipesc spre dimineaţă.

150
 Marţi, 4 februarie
Frig straşnic în rezervă. Afară 17 grade minus. Înspăimântat.
Caloriferul rece. Telefonez Corneliei, îmi aduce o aerotermă şi o pernă
electrică (nefolosită încă). Nu pot citi. Vorbit cu doctorul Cruţescu,
amână internarea, în secţia lui dorm câte doi bolnavi în paturi. Caran-
tino mă sfătuieşte „să rezist”. De altfel, n-am alternativă.
La prânz îmi iau medicamentele şi „mă învoiesc” acasă. Drum
greu printre troiene. Dănuţ, mai bine, a plecat la Râmnic.
Telefonat lui Mitru. Se plânge de dureri reumatice. Citesc
memoriile Annei Dostoievskaia.

Vineri, 7 februarie
Injecţie, tratament. Îmi iau medicamentele. Am învoire pentru
week-end.
Drum până la „Cartea Românească”. Bălăiţă – simpatic,
zâmbitor. Susţine că planurile editoriale se află în continuare la
Consiliul Culturii. Că el, ca şef de instituţie, se simte umilit că trebuie
să ducă pe literatori cu vorba. Pesemne, e sloganul pe care îl repetă
zilnic autorilor. Indiscutabil, are stil. Oricum, de preferat un nu
amabil, decât grosolăniile lui Sântimbreanu.
Cruţescu i-a promis Corneliei că joia viitoare „mă primeşte”.
Seara, în fotoliu. Corespondenţa lui Alecsandri (1871-1881).
Orice s-ar spune, bătrânul ştia „să facă fraze”.

Duminică, 9 februarie
Pensionarea – problema mea vitală (astăzi). Problemă de supra-
vieţuire. Dispus, pentru a reuşi, să fiu supus oricăror penitenţe, în
afara frigului. Sufăr de maladia aceasta cronică.
Din nou ameninţarea demolării. Ieri, o bătrânică de pe Coşbuc
(se pare, soţia lui Vermont) s-a aruncat de la etaj în urma somaţiei de a
evacua apartamentul. Emoţie mare în cartier. Nimeni nu ştie dacă va
mai trăi a doua zi în propria-i casă.

151
 Cornelia în vizită „de protocol” la doamna Carantino. Primire
afectuoasă. Locuieşte în piaţa Lahovary, nu departe de imobilul în
care îşi duce viaţa Oncle.

Miercuri, 12 februarie
Ninsoare, vânt puternic. Iarnă grea. Compar din nou în faţa
„comisiei” de lângă liceul Şincai. O oră aşteptare. Nici o dificultate.
Carantino îmi face externarea din Sf. Ecaterina cu un concediu până
marţea viitoare. Mă întorc cu greu acasă prin zăpadă.
Încerc plăcerea de a mă răsfăţa în propria-mi cameră. Căldură.
Cărţi (citesc cu bucurie Thornton Wilder). Telefonat lui Mitru (o oră!).
Umoare bună. Îmi reproşează că nu l-am mai sunat de mult. Nu crede
că am fost atâtea zile internat. Mă bănuieşte că am stat acasă,
„ascuns”! Vorbit cu Gigi Anca şi cu Paulescu.

Vineri, 14 februarie
A stat ninsoarea (de azi-noapte). Decor în alb. Tăcere reconfor-
tantă, stenică (tramvaiele, maşinile nu circulă).
Cruţescu: mă internează luni. Să vin cu o „recomandare” („tri-
mitere”) din partea policlinicii. Înot printre nămeţi, ajung sleit la Sf.
Ecaterina. Aprind o lumânare în biserică. Angelo – în formă, îmi
spune ultimele bancuri cu Stăpânul. Doreşte nişte cărţi (în genul Mau-
gham) pentru nevastă-sa, n-aş vrea să-i împrumut vreo două?
„Vânătoarea regală” de D.R. Popescu. Roman stufos, greoi,
alambicat. Pe „suprafeţe” mici D.R.-ul e prozator de clasă. Lipsit de
harul marilor construcţii epice (cu care cochetează).

Duminică, 16 februarie
Afară continuă să viscolească. A plecat Dan. A stat o bună parte
din zilele geroase în Capitală. Desprinderea de casă îl deprimă. Nu e
împăcat cu gândul că, fruntaş în facultate, trebuie să predea engleză
unor copii sărmani ce nu ştiu nici măcar să scrie româneşte. Această
gravă confuzie a valorilor îl excedează. Pe ea îşi clădesc doctrina
sistemele egalitariste, „umane”, concentraţionare.

152
 La telefon cu Mitru. Utan a fost „eliberat” din funcţie – al pa-
trulea director „de profesie” (după Martin, Constantinescu şi Sântim-
breanu) de care se dispensează „regimul Dulea”. Îmi închipui tristeţea
acestor oameni răsfăţaţi de ursite, purtaţi atâta vreme pe crestele înalte
ale valurilor.
De mâine – internarea la „Panduri”. Uşoară angoasă. Intru
într-un mediu complet necunoscut. Alţi medici, altă atmosferă, con-
fortul lamentabil. Pe urmă: când ies? Voi izbuti să înduplec comisia de
pensionare? Cum voi petrece iarna în continuare?
Telefonat familiei Boicescu. Convorbire „de adio”. Cae mă în-
curajează, spune glume. „Eh, domnu’ Mateescu, pe când eram dispe-
cer la Călan...”

Luni, 17 februarie
La ora 9 sunt internat într-o rezervă (trei paturi) a spitalului
„Panduri”. Cornelia se agită, e lângă mine, îmi aranjează lucrurile. Un
pat e liber. Sora mă înştiinţează că mâine voi fi mutat într-un salon cu
7 paturi, rezerva aparţine profesorului Pompiliu Popescu, şeful
clinicii. Petrec o dimineaţă infernală. Sunt luat în seamă, rând pe rând,
de doctoriţa de salon, apoi de tineri medici în stagiu, de profesor, de
studenţi. Profesorul le explică neofiţilor simptomele, caracteristicile
bolii, divaghează. Sunt consultat, interogat şi hârţuit mai mult de o
oră. Epuizat. Dureri de cap îngrozitoare, sedative. Spre prânz, se inter-
nează în patul liber un medic, Stoenescu. Oarecare vâlvă. Bătrân, abia
se mişcă. E sprijinit de braţ de două felceriţe. Aflu că e (a fost) o somi-
tate în medicină. E consultat pe loc, trei-patru doctori – cadre univer-
sitare se perindă prin rezervă. Salamalecuri. Bătrânul respiră cu difi-
cultate. I se pune o sondă. După o oră, salonul miroase ca pisoarul de
la Universitate.
Spre seară, soseşte medicul de gardă. Scurt interogatoriu. Clati-
nă savant din cap. Mă anunţă încă o dată că mâine voi părăsi rezerva.
Vecinul meu, bătrânul Stoenescu, geme (va geme toată noaptea). Tele-
fonat Corneliei, încearcă să mă încurajeze. Cer sorei să-mi aducă un
somnifer puternic. Am călcat cu stângul.

153
 Marţi, 18 februarie
Mutat de dimineaţă în salonul 6 (apud Cehov). Şapte paturi.
Alţi oameni. Sunt toţi, cu o singură excepţie, mai bătrâni ca mine. Fac
glume, joacă table. La 9 vine la vizită Cruţescu cu o suită de studenţi
gălăgioşi şi gureşi. Bolnavii se întorc la paturi. Cruţescu mă consultă
demonstrativ de faţă cu studenţii, dă explicaţii, detalii – situaţie jenan-
tă. Joc rolul de cobai. După plecarea medicului, mă iau în primire
cinci studente, îmi scot din nou maioul, mă consultă, urmează între-
bări, schimb de priviri complice, opinii asupra maladiei, comentarii. O
negresă (mulatră, poate) cu pieptul generos şi părul creţ, tuns scurt,
îmi pune stetoscopul. Distracţie. Un sfert de oră sunt obiectul jocului
„de-a boala”. Când pleacă fetele, rămân întins pe pat, inert, stupid.
Senzaţie de umilitate.
După-amiază, vizita Corneliei. Rămâne o oră. Îmi aduce de-ale
gurii (mâncarea la spital – infectă). Citesc „Portretul unei doamne” de
James. Condiţii rele de lectură. Noapte albă.

Joi, 20 februarie
Sunt transferat într-o rezervă. Două paturi. Vecin cu şeful unei
întreprinderi de comerţ en-gros, bolnav de inimă. Mă iniţiază în secre-
tele comerţului cu ridicata. Promite să mă procopsească la „ieşire” cu
un televizor şi o maşină de scris (pentru Dănuţ), de negăsit pe „piaţa
liberă”. Fac analize, probe funcţionale, radiografie pulmonară. Ajung
în cameră spre ora prânzului sfârşit de oboseală.
Discuţie Cornelia-Cruţescu. Mă externează poimâine, cu trimi-
tere către comisia de pensionare. Frământări, emoţii. Ştiri de la Râm-
nic: în scurtă vreme casa noastră intră în demolare. Inclusă în „planul
de sistematizare”. Tristeţe mare. Mă aşteaptă clipe dificile. Citit până
la 2 noaptea. Insomnie. Iau hapuri.

Sâmbătă, 22 februarie
La vizită. Cruţescu îmi spune că astăzi plec acasă. Marţi îmi va
da biletul de ieşire şi „trimiterea” către comisia de pensionare. Afară
plouă. Iau taxiul. Spre prânz sunt instalat la mine în cameră.

154
 Fac ordine prin lucruri. Corespondenţă. Îmi scrie Tică, mi-a
trimis un vraf de publicaţii româno-americane. Telefonat lui Mitru,
pare vesel, lucrează la o carte în colaborare cu graficianul Marcel Oli-
nescu. Noaptea – singurătatea clipelor de linişte. Chopin (concerte).

Luni, 24 februarie
Ninsoare. Viscoleşte. A patra „porţie” de iarnă. Mă trezesc la 7
dimineaţa îngheţat, înţepenit sub plapumă. Teroarea irepresibilă a fri-
gului.
Aştept ziua de mâine în tensiune. Trăiesc cu sedative. Mă în-
vârtesc prin cameră. Cornelia încearcă să mă îmbărbăteze. Mi-a cum-
părat volumul omagial „Sorin Titel”. Îngrozitor de tristă, cartea.
Citesc cu încântare „Aripile porumbiţei” de James până la 1
noaptea.

Marţi, 25 februarie
Zi lungă, chinuitoare. Cinci ore în policlinica „Panduri” (9-14)
ca să obţin pensionarea. Doctoriţa Ionescu – 50 de ani, amabilă dar
rece, mă examinează cu atenţie şi mă trimite să fac o E.K.G. Aşteaptă
rezultatul. După, îmi face formele pe care i le dă Corneliei ca să le
ducă pentru „avizare” la şefa centrului de expertiză al sectorului în
care e situată şcoala. La întoarcerea Corneliei sunt pensionat. Am şase
luni de libertate, după care trebuie să iau totul de la capăt.
Telefonat lui Mitru, familiei Boicescu şi lui Hilohi. Pun muzică
de Haendel. Stare de fericire obosită.

Vineri, 28 februarie
Ies în oraş. Frig (minus zece grade). Văd expoziţia municipală
de pictură (mediocră) de la Palat. Mă delectez cu o expoziţie de gra-
fică britanică şi cu 5-6 filmuleţe de animaţie foarte chic. Oraşul – în-
cremenit sub zeghea de zăpadă.
Cornelia a ridicat „dosarul” de la comisie şi l-a depus la şcoală.
Voi apărea în faţa unei noi comisii, a sectorului în care locuiesc (!),
condusă de doctoriţa Ilie Zoe. Doctoriţa se bucură de o tristă reputaţie
printre solicitanţii la pensionare. Carantino mă informează că Zoe i-a
155
respins până acum patru dosare. Din nou angoase. Sătul să dau spec-
tacol în faţa atâtor instanţe medicale.
Citesc „Americanul”. Demonstraţie de virtuozitate. Proză
„rece”, ce anunţă apariţia lui „Ulysses”.

Luni, 3 martie
Nopţi albe. Dorm prost. Coşmare. Visez că eram exclus din
U.T.M., apoi anchetă la Securitate. Un tip ce semăna cu Albulescu mă
întreba unde ascund jurnalul. Trezit la patru dimineaţa „în ape”.
Mers cu Cornelia în Şulea, la Bebe Ogrezeanu. Petrecem ca pe
vremuri, când eram tineri. Discutăm de toate. Glumim pe seama vieţii
noastre, aproape duse. Bebe – marcat vizibil de anii petrecuţi la Casa-
blanca. Trăieşte, practic, cu amintirea ţărmurilor albite de nisip şi soa-
re ale Atlanticului. Pe vremuri, îi spun, mi-ar fi plăcut să scriu „Străi-
nul”. Surâde.
Vremea începe să se încălzească. Azi – prima zi cu soare.
Drum, seara, printre ruinele de pe Antim. Apocalipsă.

Joi, 6 martie
Cu treburi la Uniunea Scriitorilor. Îi întâlnesc pe aceeaşi
oameni ce trepăduşesc, probabil, zilnic, prin holurile Uniunii. Discuţie
agreabilă cu Alexei. E iritat că forurile („Comitetul”) i-au respins
pensionarea pe motiv că n-a acumulat suficientă vechime în câmpul
muncii. Actualmente, literatura n-are statutul juridic al oamenilor din
uzină. Practic e muritor de foame. Aşteaptă o nouă întrunire (mai feri-
cită) a comitetului. Pe trepte mă întâlnesc cu Mircea Micu. Citise
„După-amiaza unui faun”, e încântat de carte, mă felicită, se uită la
mine ca la un extraterestru. Uşoară jenă, ţinând seama de relaţiile
dintre noi, debile.
Seara, în vizită la Mitru. Festin în toată regula. Deschide o
sticlă de grasă de Cotnari. Amicul, în dispoziţie nesperat de bună.
Colaborare fructuoasă cu Olinescu. Alaltăieri, când i-a telefonat Dănuţ
din Râmnic, mărturiseşte că a plâns (şoc emoţional) la receptor.

156
 Duminică, 9 martie
Cornelia a plecat la Dorohoi pentru vânzarea casei părinteşti.
Sunt singur. De la gară merg la Cornelica. Masă mare. Invitaţi: Mircea
Moţoc, Paşoii şi Ioana cu familia. Coincidenţa face ca astăzi să se
împlinească 30 de ani de când „am luat-o” pe Cornelia. Dejunul –
trist. Mircea – mai taciturn ca niciodată, zâmbeşte detaşat la glumele
stupide ale Paşoiului. Ciudat cât de anostă e Ioana, care n-a moştenit
nimic din spiritul strălucitor, caustic al lui nenea Nele. Amfitrioana
patronează cu înţelepciune masa. La ora şase sunt acasă.
Poftă de scris. Telefonează Gigi. Frig în casă. Citesc „cu inter-
mitenţe” „Cartea vieţii mele” de Anna de Noailles. Femeia aceasta
sclipitoare dar superficială putea să farmece un spirit superior ca
Valéry!

Luni, 10 martie
Plec în expediţie. Plouă. Drum la Uniune. O domnişoară blon-
dă mă instruieşte ce acte îmi trebuie pentru a fi pensionat de scriitori.
Între altele, „vechimea în literatură”. Aceasta se stabileşte de către
Biblioteca Academiei printr-un xerox tras de pe articolul cu care am
debutat în presă. Pierd patru ore la bibliotecă, răsfoiesc diverse publi-
caţii. Descopăr, în sfârşit, într-o revistă („Industria alimentară”) din
1955 un text semnat de mine: „Cum se desfăşoară întrecerea pe secţii
la fabrica de bere «13 Decembrie»”. Era pe vremea când bunul meu
coleg şi prieten Iosef Schoss, directorul revistei, îmi da din când în
când să scriu un fel de reportaje standard despre realizările (şi lipsu-
rile) industriei alimentare din Capitală (cred că am comis, cu totul,
vreo opt articole).
Petrec câteva ore în compania lui Sorescu („Uşor cu pianul pe
scări”). Telefonează Dan. Plimbare, seara, prin parcul „Carol”, apoi pe
dealul Mitropoliei. Aprind o lumânare în biserică. Răcoare. Slujbă de
vecernie.

Miercuri, 12 martie
Vorbit cu Hinoveanu. Voi fi inclus în planul pe 1987. În general
amabil. Îmi trebuie, zice o „recomandare” din partea Asociaţiei
157
(Sorescu). La rândul lui, Sorescu mă pune să-mi fac eu însumi reco-
mandarea. „Te deranjează? Lasă-l la secretara lui D.R.”, îmi spune.
Bat la maşină fragmente din cronici literare – pentru dosarul de
pensionare. Parcurg două decenii de bucurii şi deziluzii şi speranţe. O,
Doamne, cât am îmbătrânit! Va mai rămâne doar o linie din toată stră-
dania mea de o viaţă?
O oră cu Zoe Boicescu. Vâlcenii scot o revistă literară trimes-
trială condusă de Horia Nestorescu. Primul număr îi este închinat
chiar ei. Horia a vizitat-o acum o săptămână „pentru documentare”.
Îmi dă detalii. Mă bucur pentru izbânda râmnicenilor.
La liceu am o suplinitoare nouă. 25 de ani, trei ani vechime la
catedră. Seuchea, necăjit, mă suspectează că aş fi făcut demersuri pen-
tru a aduce fata în şcoală. Realitatea e că n-am habar de toată tără-
şenia. Oricum, direcţiunea, în urma pensionării mele, trebuia să anga-
jeze un suplinitor „durabil”.
Vineri, 14 martie
De alaltăieri ploaie. Jilăveală. Merg la Uniune. Discuţie cu
Ţoiu. Ca să revin la Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti îmi trebuie
avizul lui Sorescu. În hol mă întâlnesc cu Traian Iancu. E galben. Mă
ia de mână, mă împinge într-un birou. E prima oară când sunt în tête-
à-tête cu el. Miroase a alcooluri fine. Mărturiseşte, cu vocea plângă-
reaţă, că e suspect de cancer. Înspăimântat. Într-adevăr, nu arată aşa de
bine. Din tipul agresiv, brutal, inabordabil pe care-l cunoşteam, a de-
venit umil, cerşeşte o vorbă bună. Încerc să-i spun cuvinte de îmbărbă-
tare. Îmi inspiră milă. După un sfert de oră mă părăseşte, căzut, cu ca-
pul între umeri.
Intru, după o scurtă antecameră, la preşedinte. Îi expun pro-
blema mormântului lui Filimon din cimitirul Belu. Notează câteva cu-
vinte într-o agendă, asigurări că Uniunea va rezolva expeditiv pro-
blema prin tribunal. Ne strângem mâna. Trei minute.
După-amiază, vizita lui Duci şi Milică. Veselie. Milică, în for-
mă. Bancuri cu Stăpânul (aflate, proaspăt, în culisele Puterii). Mişcări
în Ministerul Sănătăţii.

158
 Luni, 17 martie
Vizită la colonelul Pop, pe strada Dr. Marcovici (în gura Cişmi-
giului). Primire afectuoasă. Om „de lume”. Îmi face relaţia cu direc-
torul „Revistei de pedagogie”, Anton Vasilescu, pentru un eventual
transfer al lui Dănuţ în Capitală. Încearcă să mă pună în legătură şi cu
directorul Bibliotecii C.C.A. – acesta, însă „e în străinătate”.
Mă sună Ion Ruse. Pus pe taclale (două ore!). Mărturisiri inti-
me despre viaţa lui sordidă, despre singurătate, despre cârciumile ma-
halalelor bucureştene, despre Hagiu şi Nichita.
După-amiaza vine Dan. Pălăvrăgeală până la 12 noaptea. Spre
seară, dureri de cap sâcâitoare. Chopin.

Marţi, 18 martie
Sărbătorim acasă, în intimitate, 30 de ani de căsnicie. Deschi-
dem o sticlă de şampanie. Oncle – din ce în ce mai ponosit, săracul.
Vorbit cu Doina. Aricescu, şeful secţiei, nu e de acord cu titlul
„Zâna rachetelor de tenis”, îi trebuie altceva, mai relevant, mai „mobi-
lizator”. Propun „Vacanţe fericite”. „Să fie!” zice Doina izbucnind în
râs. Drum până la „Carte”. Cornel îmi spune că volumul „e trecut pe o
listă” pentru anul 1987. Sorin confirmă. Rămâne de văzut ce e aceea o
listă.
„Teme” de Manolescu. Pagini de proză excelente.

Miercuri, 19 martie
Casa Scânteii. Îl abordez pe Vasilescu. Birou de şef, covoare,
canapele, telefoane. Amabilitate. Mă ţine o oră. Promite că la toamnă
îl angajează pe Dănuţ (redactor). Trebuie, între timp, să scrie două-trei
„eseuri” pedagogice de probă. Descoperim că am fost colegi „de
serie” la facultate, că am mâncat la aceleaşi cantine studenţeşti mizere
(„Brutus”, „Operetă”). De l-aş vedea pe Dan scăpat din fundătura
băbeneană!
La „Univers”, cu Bărbulescu. Îmi oferă un catalog al Editurii
cu titlurile publicate în ultimii 25 de ani. Se poate observa cu uşurinţă
curba descreşterii producţiei editoriale (de la an la an) dar şi elimi-
narea sistematică, treptată a literaturii sovietice (şi ruse). Mă opresc la
159
„Eminescu”. Îi dau lui Anghelescu pe „Nicolae Filimon”. Discuţia se
desfăşoară astfel: eu în picioare, el răsturnat comod într-un fotoliu (e
cu 15 ani mai tânăr decât mine). Nu-şi aminteşte de articolul pe care el
însuşi l-a scris şi publicat în „Tomis” despre „Flamand”. De necrezut!
Ce oameni! Refuză să-mi tipărească ediţia a doua a „Memoriei
Râmnicului”.
Vorbit cu Trandafir. Doream să ştiu dacă mai sunt în plan la
„Cartea Românească”. Se uită prin hârţoage, le răsfoieşte, consultă un
subaltern, nu, nu sunt, am fost tăiat în ultimul moment de Editură.
Noaptea. Dan a plecat la Râmnic. Nervozitate. Sedative. Mu-
zică până la ora două (Bach).

Sâmbătă, 22 martie
Am vrut să ies, ezit, mă răzgândesc. Nu sunt „în ape”. Timpul
începe să se încălzească, primăvară.
Casa de pensii mă anunţă că marţi voi compărea în faţa
„comisiei de expertiză” (Ilie Zoe). Din nou emoţii.
Seara, o oră la Antim printre ruine. Obsesii de apocalipsă. În
zonă – sute de barăci în care locuiesc în promiscuitate constructorii.
Mănâncă, dorm în stradă. Arome pestilenţiale. Câinii...
„Tânărul Rebreanu” de Gheran. Documentare amplă, scriitura,
însă, lamentabilă.

Luni, 24 martie
La cimitirul Belu, ca să completez „dosarul Filimon”. Se nime-
reşte că la mormântul scriitorului e slujbă. Doi preoţi, 8-9 persoane
(de „vârsta a treia”), două coşciuge deshumate. Rămân o clipă, privi-
rile se îndreaptă către mine curioase, mă derobez. Iau câteva
însemnări în fugă de la „responsabil”, foarte îndatoritor, de altfel.
Îl vizitez pe Bălăiţă la „Cartea Românească”. Maestrul – surâ-
zător, amabil, neprotocolar. Citea „Scânteia”. Un tip alături de care ar
trebui, normal, să te simţi bine. Îi spun în grabă păsul. Fireşte, dă vina
pe Centrala Editorială, ea ar fi operat modificările în plan. Fiind
nedreptăţit, mă va avea în vedere – sigur – în planul pe anul 1988.
Discuţie în picioare. Ne strângem mâna. Insul – fermecător.

160
 Corespondenţa Proust – Anna de Noailles. Plictisitoare. Proust
surprinzător de antipatic.

Marţi, 25 martie
La ora opt – prezent în strada Bucur (cu Cornelia). Policlinica
– mizeră. În mica sală de aşteptare, vreo 20 de oameni, în picioare.
Înghesuială. Peste un sfert de oră soseşte şi „comisia” (doctoriţa Ilie
Zoe şi un bătrânel urât, dezagreabil). Suntem chemaţi înăuntru într-o
ordine aleatorie. Nervozitate mare. Cornelia încearcă să mă încura-
jeze. Îmi vine rândul după ora zece. Sunt invitat să stau pe scaun.
Tutun, cafele. Momente de linişte strategică, apoi rafală de întrebări
rapide: la liceu predau? ce specialitate? se mai face filosofia în şcoală?
Da? Cei doi se uită unul la altul cu o privire ironic-idioată. Din nou
tăcere. Zoe îmi răsfoieşte dosarul arborând o scârbă profesională. „La
urma urmei, zice bătrânelul, ce te supără?” Sunt, timp de un sfert de
oră, hăituit ca un netrebnic prins cu ocaua mică. Ascultă, îmi spune
Zoe în concluzie, îţi dau pensionarea (şase luni), dar n-ai suficiente
probe la dosar ca să o justifice. Se uită la mine cu un imens dispreţ. Ies
repede. Cornelia mă îmbrăţişează. Mă simt umil, nevolnic, insigni-
fiant.
Iau prânzul în Albă, apoi pornesc spre Râmnic. Două maşini: o
Dacie până la Piteşti (în centru), o a doua până acasă. Dan se întorsese
de la şcoală. Drum la Episcopie. Capela. Bem bere la motel. Dănuţ
îmi relatează întâmplări din şcoală. Se lasă întunericul. Oraşul în
lumina asfinţitului.

Miercuri, 26 martie
Ameninţat cu demolarea. Încerc soluţii disperate, vreau să
rămân în Râmnic. Ideea de a fi izgonit din urbea mea natală mă
paralizează. La I.J.G.C.L. – situaţie tulbure. Proiectul de sistematizare
e gata. Numai că trebuie să mai treacă prin şase ministere (!), după
care va fi înaintat „conducerii superioare”. Un „impiegat” cu cotiere
mă asigură că anul acesta strada Gării rămâne neatinsă. Dar la anul?
Aflu că imobilul părinţilor e construit pe la sfârşitul lui 1905!

161
 Îl vizitez pe Gore Ştefănescu (în Ţigănie). Bolnav şi deprimat.
Suferă de o maladie pulmonară cronică. Tăifăsuim o oră. Băiatul lui a
emigrat cu ani în urmă în Canada, e fericit, îi scrie. Poveste dezagrea-
bilă cu Guşetoiu, care ar fi înscenat o convorbire înregistrată de Secu-
ritate. Nu mă aşteptam la aşa ceva din partea bătrânului mogul.
Vorbit cu Gică. E de acord să facem diviziunea succesiunii
părinteşti. Părea îngrozitor de obosit, abia sosise din uzină (la zece
noaptea!).

Joi, 27 martie
Dan pleacă dimineaţa la Băbeni. Îmi beau cafeaua singur.
Soare, zi bună de plimbare. Drum la liceul „Roaită” (nomine odiosa!).
Roman mă ajută să dactilografiez hârtiile pentru succesiune. Trec pe la
„Orizont”. Bulacu îşi repara maşina în curte. Discuţia cu el – greoaie.
Abulic, scârbit, extraterestru. Duc actele la tribunal. Primesc ca ter-
men de „înfăţişare” 15 aprilie. Îl întâlnesc pe stradă pe Costea Mari-
noiu, mă roagă să-i dau recomandare pentru intrarea în Uniune. Pro-
mit. Rămâne să treacă după-masă pe la mine. La ora stabilită, mă
bărbieresc, mă îmbrac. Pun de cafea. Aştept un sfert de oră, o oră,
Costea nu mai vine. Iritare. Comportament balcanic. Ce se poate face?
Seara în oraş. Ruinele din centru. Oraşul în schimbare. Nori de
praf. Intru la „Alutus”, cer lista de mâncare. Chelnerul se uită cu ochi
tembeli la mine. „Ce listă?” zice cu ingenuitate. Mă lămuresc până la
urmă că restaurantul nu serveşte decât şniţel de parizer (noutate culi-
nară). Plătesc o bere, ies. E întuneric. Bat clopotele la Episcopie.

Vineri, 28 martie
La 9 dimineaţa sunt la „Casa Albă”. Îl iau pe Stoica, mergem la
Coleaşă. Două ore antecameră. Intrăm. Coleaşă, prăvălit în scaunul lui
de boss. A avut, pesemne, o discuţie „rea”. E galben. I se bate ochiul
stâng în mod primejdios. Mă ascultă cu gândurile aiurea, notează. Pro-
blema, spune, e complicată, singura soluţie legală pentru a căpăta
apartament e să mă mut cu domiciliul în Râmnic. Uite, zice, eu însumi
am buletin de Râmnic, şi îmi întinde buletinul peste masă. Fireşte,
nu-l ridic. Tăcere tactică, ne cercetăm câteva clipe, apoi atac problema

162
„Memoriei Râmnicului”. Peste doi ani îi spun, sunt şase veacuri de la
atestarea documentară a urbei. Ar fi o datorie de onoare a municipali-
tăţii (şi judeţului) să aniverseze jubileul prin tipărirea singurei sinteze
despre Râmnic existente până astăzi. Din nou tăcere. Coleaşă face de-
sene pe hârtie cu stiloul. Stoica, retras într-un fotoliu, mărunt, discret,
aşteaptă sceptic sfârşitul întrevederii. Ştii ce tovarăşe, îmi spune şeful,
astăzi nu se mai poartă aniversările. Trăim privind spre viitor. Istoria
le aparţine istoricilor, e treaba lor. Noi trebuie să construim, aceasta e
menirea noastră. Mai face câteva hieroglife pe hârtie. Se ridică. Îmi
întinde mâna. Întrevederea a durat un sfert de oră.
În drum spre casă trec pe la „Centrul de îndrumare”. Discuţie
agreabilă cu Lazăr şi Deaconu. Le spun păţania cu Coleaşă. Priviri cu
înţeles, surâsuri. Nu se comentează. Lazăr mă anunţă că apare „Vâlcea
literară”.

Duminică, 30 martie
Zi însorită. Primăvară. Cald. Cu Dan la Căciulata. Îl caut pe
Berbece. Prestează „muncă patriotică”, în aer liber cu femeile. Smulg
iarba, mătură aleea dintre vile. Promite să-mi repartizeze o cameră la
„Cărăbuş” dar, mă avertizează, după 15 iunie va fi silit să aducă turişti
şi în celelalte camere din vilă. Problema e să termin de lucrat până la
15. Mă invită la o ţuică, refuz. Pornim de aici la Cozia. Pictura din
pronaos în restaurare. Schele. Reflectoare. Bărbaţi bărboşi, murdari,
amestecă vopsele. Ne închinăm în strană. Linişte. Câţiva turişti dau re-
pede ocolul zidurilor. Se înnorează. Ne întoarcem cu un autobuz ce-mi
aminteşte vehiculele insalubre din New Delhi.
Plimbare, seara, în Parc. Mâhnit sejur la Râmnic. Peste un an
sau doi va trebui să părăsesc oraşul. Voi reveni, probabil, când şi când,
voi trage la „Alutus”, ca orice călător. Privirea „din afară” a urbei îmi
va da senzaţia că sunt vilegiaturist, străin de locurile intrate în
sistemul meu de existenţă. Visez, cu ochi deschişi, la tinereţea risipită
în spaţiul acesta, dintre Olt şi faldurile înverzite ale Capelei. Rămân o
oră, până la căderea întunericului.

163
 Luni, 31 martie
Râmnicu-Vâlcea-Bucureşti – trei ore cu un medic care conduce
nebuneşte. Cornelia încă bolnavă după o gripă prelungită. Pierdut
complet simţul mirosului. Descurajată. Corespondenţă, telefoane (Mi-
tru, Ada Orleanu, care-mi povesteşte necazurile ei cu editurile). Sun la
Sorescu (pentru mutaţia la Asociaţie). Ridică receptorul, aşteaptă
câteva secunde până îmi aude vocea, abia atunci răspunde. Jenant.
Comisia de pensionare se întruneşte pe 11 aprilie. În conse-
cinţă, modificat programul pentru Căciulata. A apărut revista „Vâlcea
literară” (opt pagini – mediocră).

Miercuri, 2 aprilie
Drum cu Cornelia la doctorul Şerban (la „Griviţa”), apoi la
Politehnică. Are examene restante cu studenţii. După, la „Cartea
Românească”. Directorul lipseşte, „e la lucrările Plenarei”. Prin Edi-
tură bate vântul. Se spoieşte. Redactorii „au liber” toată săptămâna.
Costică Ionescu, de la „Scrisul”, mă roagă să-l duc la gară cu Traban-
tul, pierde trenul. Dan-Ion Vlad, îmi spune, s-a reîntors la lucru. Din
când în când sustrage din buzunarul hainei o sticlă plată (gen whisky)
şi soarbe câte o gură „pe furate”.
Ieri, la televiziune, „Milionarul sărac” de Tudor. Textul, lamen-
tabil. Papaiani se zbate să producă hazul. Pierdere de vreme.

Joi, 3 aprilie
Drum la miliţie pentru controlul periodic al maşinii de dactilo-
grafiat. Trei ore coadă. Bat încă o dată textul cu „marasmul economiei
occidentale” pe care am ajuns să-l ştiu pe dinafară. O cuconiţă jună,
cu ţigareta în gură, mă admonestează că am depăşit cu o lună termenul
de prezentare la „organe”.
Telefonat Americanului. Poimâine vine să-mi repare Trabantul
(în mare suferinţă). Vorbit cu Mitru. Anxios la culme.
Cartea Mioarei Minulescu despre „Minu”, recenzată laudativ
de Cioculescu în „România literară” – execrabilă. Un galimatias vâs-
cos, zaharisit. Redactor: Arié Matache.

164
 Sâmbătă, 5 aprilie
Zi importantă. Ridic decizia de pensionare de la Oficiul de pen-
sii. Primesc 2100 de lei pe lună. Puţin. Acesta e preţul libertăţii.
La Uniunea Scriitorilor. Sorescu nu a adus încă hârtiile sem-
nate pentru transferul la Asociaţia bucureşteană. Tergiversează. Ţără-
nisme. Predau D.R.-ului al doilea set de documente în legătură cu mo-
numentul Filimon. Trei ore în service (Colentina) cu Americanul. Frig,
atmosferă sufocantă, gaze. Chin. Ajung acasă la patru după-masă frânt
de oboseală.
Seara, musafiri la cină: familia David. Ne amintim de anii ne-
buni ai tinereţii, de pivniţele Boţocan. Nicu în formă. Petrecem bine.
Injuriem regimul.

Luni, 7 aprilie
Din nou la Uniune. Lume multă. Foială în holuri: Dinescu, Al.
Raicu, Ion Nicolescu. Aştept trei ore ca să pot intra la preşedinte, ocu-
pat cu un colonel, Achim, şeful „securităţii” scriitorilor. D.R.-ul, afabil
(a ieşit, probabil, bine din „discuţie”) mă anunţă că transferul meu e
rezolvat. Sorescu, însă, distrat, s-a iscălit de două ori pe referatul
redactat de mine, uitând, în schimb, să-şi pună autograful pe petiţia de
transfer, fără de care actul nu e valabil. Nervos la culme. Sunt două
luni de când mă străduiesc zadarnic să obţin un lucru simplu, ce mi se
cuvine (am fost adus mai mult cu sila la Craiova).
Drum la spitalul Sf. Ecaterina. Scurt tête-à-tête cu Carantino.
Bancuri. Îmi dă „trimiterea” către serviciile sanitare ale sectorului în
care locuiesc, pentru a fi „luat în evidenţă”. La „Bucur”. Intru într-un
cabinet pe uşa căruia scrie „Dr. Nahorniak”. Doctorul consultă un bă-
trânel cu barbă. E medicul care a făcut tandem cu Zoe în comisia de
pensionare. „Bonul”, ţipă la mine cu vocea răguşită. N-am bon. Dau
repede să ies, vederea lui mă oripilează, îmi aminteşte de clipele de
groază petrecute în „comisie”. Medicul mă cheamă cu vocea îmblân-
zită, e dispus să mă consulte fără bon, îmi face acest hatâr, eu sunt
deja la uşă, spun „bună ziua”, dispar. Rămân o clipă în curtea policli-
nicii, respir adânc. Am sentimentul că ies dintr-un coşmar.

165
 Reiau pasagii din „Cel mai iubit dintre pământeni”. Romanul,
ratat (ca gen), are „fragmente” admirabile.

Marţi, 8 aprilie
Duc la liceu dosarul de pensionare. Doamna Murgeanu promite
să-mi facă la toamnă o normă întreagă, în eventualitatea că Zoe nu-mi
va mai prelungi pensionarea. Drăguţă. Mă întreabă „ce lucrez”, ridic
din umeri.
La „Cartea Românească”. Intrare repede la Bălăiţă. Discuţie în
picioare, dar amabil, ca de fiecare dată. Emite aceleaşi poncife „auto-
critice” („mă descalific în faţa autorilor”), promite că la anul sigur îmi
va apărea volumul. În hol mă întâlnesc cu Tudor, aferat, „ce faci bă-
trâne?”, e grăbit, îmbujorat la faţă, pregăteşte o premieră.
Mă tund la Athenée Palace la „domnu’ Sandu”. Domnu’ Sandu
arată ca un valet de casă mare. Înalt, rasat, de o distincţie ireproşabilă,
autodidact, citeşte ziarul, ştie franţuzeşte, e la curent cu „viaţa interna-
ţională”. Bârfim uşor regimul, ne cunoaştem de peste zece ani. Îl are,
între alţii, client pe Pintilie, în episoadele când nu e plecat peste
hotare.

Miercuri, 9 aprilie
Sun la Sorescu (la 9 dimineaţa) după mai multe zile de căutări
zadarnice. Răspunde. Încearcă să o scalde că D.R.-ul nu agreează tran-
sferul meu, că n-ar dori „descompletarea” asociaţiilor din provincie
etcetera. Dar am iscălitura D.R.-ului pe cerere! Îmi pierd răbdarea. Îi
spun că sunt decis să merg la el pentru semnarea cererii. Ezită, se
bâlbâie strategic, consimte apoi să vin la el pentru iscălitură. Penibili
oamenii de geniu cu funcţii administrative. Se comportă ca ultimul
funcţionar din spatele ghişeelor. Fug cu maşina în Grigore Alexan-
drescu. Apăs butonul soneriei. Doi dulăi cât ursul sar la poartă. Maes-
trul îmi face semn de la fereastră să aştept. Aştept vreo cinci minute. Îl
rog să-şi pună semnătura printre zăbrelele din fier forjat ale grilajului,
dar nu, insistă galant să intru în casă. Papuci la uşă. Câinii mârâie. Mă
aşez pe o canapea în genul lăzilor de zestre. Covoare, tablouri de
maeştri români contemporani. Printr-o deschizătură a uşii se zăreşte

166
camera de lucru a poetului. Deschid discuţia despre transfer. Reia
povestea cu D.R.-ul, nu ştiu de ce se cramponează de idee, mă irit,
până la urmă scoate pixul şi-şi pune semnătura pe hârtie. Ieşim în
curte, dulăii înnebuniţi de furie, ies, strada goală, intru în maşină. Simt
că-mi plesneşte capul de durere.
Casa Scânteii. Îi duc lui Vasilescu o poză pentru „Revista de
pedagogie”. Apoi, la Asociaţie, unde depun dosarul de transfer cu
semnătura lui Sorescu. Mic incident cu un miliţian de circulaţie la
Romană.
Seara ne vizitează Mircea şi Monica. Frumoşi şi tineri. Discuţie
literară cu Monica. Dezabuzată de viaţa monotonă a provinciei. Con-
vorbim până la zece noaptea.

Luni, 10 aprilie
Discuţie cu Chiriţă la Uniune în legătură cu pensionarea. Pla-
fonul maxim al pensiei scriitorilor e 4000 de lei. Nu e sigur că voi
atinge acest plafon dar el, oricum, mă va susţine. Dau mâna, printre
alţii, cu Balaci, Arbore, Romul Munteanu, Zincă. Vorbit cu Romul să
mă primească azi după-masă la ora 4 în Gramont. Pare amabil. De aici
la „Univers” cu Dan. Depune o ofertă la secretariat pentru traducerea
unui roman de un autor indo-englez. Bem o cafea în centru. Dan –
vesel, mică vacanţă bucureşteană între două trenuri.
Plimbare, seara, cu Cornelia printre ruinele din zona Văcăreşti-
Dudeşti. Mormane de moloz şi cărămidă spartă. Pustietate. Ne stră-
duim zadarnic să reconstituim repere ale tinereţii: Căuzaşi, Mitropolit
Ghenadie Petrescu, Mircea Vodă. Căsuţa dărăpănată a lui Pann rezistă
încă vremii (şi vremurilor). Cea în care am locuit în Labirint e năpă-
dită de verdeaţă. Vedem biserica unde s-a botezat Dănuţ. Invazie de
flori prin curţile mărunte ale vilelor. Ne întoarcem pe întuneric, me-
lancolie. Ropot scurt de ploaie.

Vineri, 11 aprilie
Trec pe la „Cartea Românească”. Ioana Lungescu îmi spune
(după ce se consultă cu Cornel) că nu mai figurez în planul Editurii.
Am fost găsit în planul altor edituri şi boss-ul (Bălăiţă) m-a radiat

167
dintr-un condei, fără măcar să mă întrebe. Doi ani am fost purtat cu
vorba. Dau fuga la Centrala Editorială. În birou – Liviu Călin, Tiberiu
Avramescu. Amabili, îndatoritori. Iau loc pe scaun. Le spun povestea.
Liviu Călin, care „răspunde” de „Scrisul românesc”, mă sfătuieşte să
„mă mut” la „Scrisul”, care n-are (încă) dificultăţi cu planul. Seara,
sunat la Mărculescu. E uluit (sau pare). Convin cu el să vin să-mi iau
volumul.
După-amiază, vizita lui Duci şi Milică. Licitaţie. Milică ne
relatează cancanuri din înalta lume medicală. Bagaje, mâine plec la
Râmnic.

Duminică, 13 aprilie
Plec dis-de-dimineaţă cu Dănuţ la Râmnic. Timp splendid.
Gică îmi spune telefonic că soseşte mâine.
Preumblare, după-masa, prin Zăvoi. Ne întâlnim cu Anca Teo-
dorescu (şi soţul) pe malul lacului, sub bolta sălciilor plângătoare.
Vorbim un sfert de oră. Promite încă o dată să-i dea lui Dan o normă
în toamnă, la Casa Pionierilor.
Ieri, ridicat volumul de la „Cartea Românească”. Sorin îi spune
şefului (fiind şi eu de faţă) că M. e unul dintre autorii cu care a cola-
borat „cel mai frumos”. Şi că regretă că am fost tăiat din plan. Nici o
reacţie pe faţa boss-ului. Clipe jenante. Relaţia mea cu „Cartea Româ-
nească” e încheiată.
Citesc Cayrol („Le Vent de la mémoire”). Fără emoţii.

Luni, 14 aprilie
Prin centru. Râmnicul romantic. Bate vântul. Merg la Episco-
pie, pe urmă la Arhive. Vorbit cu Tamaş, Horia Nestorescu, Bălin-
tescu.
După-amiază vine Gică. Ne îmbrăţişăm. Figură ostenită, a albit
de tot. Începe să semene teribil cu tata în anii săi de bătrâneţe. Drum
până la Gore Ştefănescu, în Ţigănie. Primire călduroasă, cafele. Bat la
maşină „tranzacţia” (ticluită de Gore) pentru partajul moştenirii.
Taifas. Gore, cu suvenirurile lui terifiante din închisoare.

168
 Telefonat lui Hinoveanu. Sictirit. L-am întrebat dacă exist în
planul ferm. „Nimic nu e ferm” răspunde sibilinic. E vorba doar de o
schiţă (deocamdată). Ce încurcătură! Am fost eliminat de „Cartea” din
cauza „Scrisului”. Necazurile – ca o reacţie malignă în lanţ.
„Les Pincengrain” de Jouhandeau: lectură agreabilă, utilă. Teri-
bil îmi lipseşte muzica. Ies noaptea în grădină. Insomnie.

Marţi, 15 aprilie
La Tribunal cu Gică. Sala plină. Mirosuri grele. O magistrată
tânără, vioaie, îmbrăcată în negru, ia loc în jilţul său împărătesc. Gore
ne împinge în faţă. Judecătoarea citeşte repede „tranzacţia”, totul e în
regulă, în zece zile hotărârea de partaj e gata. Ieşim din sală, nedume-
riţi că am scăpat atât de repede. Gică îşi priveşte ceasul, la 9 are tren
spre Hunedoara, îl duc la gară, pentru un sfert de oră de „judecată” a
fost silit să absenteze două zile din uzină.
Plimbare la Episcopie. Timp de vară. După-amiaza vine Dan.
Ne hotărâm pe loc să ne întoarcem acasă (mâine n-are ore). Luăm o
maşină de la Olt. La şase seara am ajuns în Albă.
Telefonat lui Mitru. Corespondenţă. Noaptea, în fotoliu, mu-
zică (Chopin).

Joi, 17 aprilie
Trec zile serbede, ostile, fără rost. Gânduri de plecare la Căciu-
lata. Dacă nu voi putea să scriu, voi face barem cură de ape minerale.
În Capitală epidemie de „gripă ungurească”. Mare agitaţie în
problema libiană. În lipsă de alte bucurii „majore”, calificarea Stelei
în finala Cupei Campionilor Europeni ocupă capul de afiş al zilei.
Telefonat lui Hinoveanu, abia de luni e de găsit la Editură. „Vii
pe la noi, Costică?” mă întreabă mai în glumă, mai în serios. Seara –
lectură: „Zahei orbul” de Voiculescu. Textul – sub standardele estetice
ale nuvelelor.

169
 Sâmbătă, 19 aprilie
Ies cu Ancuţa în oraş. Colind prin librării, prin anticariate. Îi
cumpăr discuri de la „Muzica”: Lalo, Chopin Ravel. Vedem, pe Aca-
demiei, expoziţia lui Piliuţă – bogată, reprezentativă.
Telefonat la Căciulata. Berbece mă aşteaptă marţi cu camera
încălzită. Sunt hotărât să plec. Pierd vremea de pomană în Capitală.
Îl sun pe Mitru, tăifăsuim o oră. Anxietate. A renunţat (orgolii,
neînţelegeri?) să semneze cartea lucrată săptămâni în şir cu Olinescu.
Reiau cu bucurie pagini din Lovinescu („Maiorescu şi contem-
poranii săi”). Păcat că nu avem un Lovinescu, astăzi.

Luni, 21 aprilie
Deşteptarea la 4 dimineaţa. La 6 sunt în acceleratul de Craiova.
Îl „prind” pe Hinoveanu în redacţie. Predau volumul „adevărat” în
schimbul foilor aduse anul trecut pentru „prezenţă”. Titlul romanului:
„Paşi printre stele”. Primire agreabilă. Sunt prezentat Marcelei Radu,
urâţică, slabă, 40 de ani, figură total inexpresivă. E încântată, zice,
să-mi fie „colaboratoare”. Ilarie, mai îndatoritor ca niciodată, mi se
adresează cu „maestre”.
Când termin treaba, trec pe la Universitate. Caut facultatea de
filologie. Am şansa să-l găsesc pe Eugen Negrici. Ne îmbrăţişăm. Îşi
cheamă secretara, comandă nes-uri. Pare emoţionat de revedere. Îmi
recomandă câţiva colegi de la catedră. Între ei, Patrel Berceanu, volu-
bil, verbios. Era să fie concediat din Universitate pentru o glumă ino-
centă despre participarea la „mondiale” a echipei României. De
atunci, revista Universităţii a devenit „cuminte şi docilă” (apud Pa-
trel). Mă retrag cu Eugen Negrici într-un birou, rămânem singuri. Bâr-
fim „autoritatea”. Hinoveanu, îmi spune, e pe cale de a fi licenţiat din
cauza tipăririi unui volum ce s-ar fi dovedit a fi un plagiat în toată re-
gula. Anchetă. Situaţia lui era şi aşa destul de tulbure în urma clacării
lamentabile a lui Vlad. Promite să mă sprijine în comisia de pensii a
Uniunii Scriitorilor.
Luat cu vorba, pierd rapidul de la ora 12 şi jumătate. Sunt sfă-
tuit să ies pe calea Bucureştilor. Opreşte o maşină: bărbat-soţie, tineri,
condiţie socială mediocră. După un sfert de oră femeia nu şi nu că

170
vrea să vadă Scorniceştii. Urmează o rezistenţă blândă, femeia bate
din picior, bărbatul se codeşte, în sfârşit cedează şi mă trezesc în urbea
rustică în care s-a născut Stăpânul. Traversăm „oraşul”. Vile kitsch,
pridvoare, lemn sculptat, grădini cu flori, un magazin „universal” în
centru. Ieşim din târg, urcăm la cimitirul cocoţat pe un dâmb, parcăm.
Femeii îi e foame, se retrag sub un copac, aştern o pătură, sunt scoase
din sacoşă copane de găină, brânză, ouă. Prânz în toată regula. Între
timp, mă vântur printre cruci. O mare parte din spaţiul destinat mor-
mintelor e ocupat de membrii familiei Ceauşescu. De altfel, cimitirul e
divizat în două părţi distincte: Ceauşeştii şi ceilalţi. În partea nobilă a
ţintirimului, exces de marmură, fotografii, verdeaţă. Coborâm apoi la
„casa bătrânească”. Surpriză: în locul unei colibe ţărăneşti, ni se
înfăţişează un chalet (beton şi lemn) trufaş şi elegant, ce aminteşte
funcţia şi opulenţa omului din Primăverii. De partea cealaltă a
drumului, o fântână ţărănească (bine lustruită) cu chipurile sculptate în
lemn ale părinţilor şi inscripţia: „fântâna lui Andruţă”. Simbol al
fondării unui mit şi al unei dinastii.
Urcăm în Dacia. Pornim. Femeia adoarme, sforăie uşor. E
soare. Drumul limpede. La ora şase seara sunt în Albă.

Marţi, 22 aprilie
Plecat la Râmnic cu Trabantul, trei ore. Dan mă aştepta. Luăm
masa împreună, apoi fugim la Căciulata. Mă instalez la vila „Cără-
buş”, unde am mai locuit cu ani în urmă. Foc în sobă. Femeia mi-a
adus un frigider şi un fotoliu. Condiţii optime de lucru.
Timp splendid. Merg cu Dan la Cozia. Pictura naosului a fost
restaurată. Activitate în pronaos şi la tâmplă. Aprindem lumânări. La
Olt, sub zidurile groase, de cetate. Apus de soare. Alunecarea băltită a
apelor murdare. Din nou în mânăstire. Seara, zugravii cocoţaţi pe
schele lucrează la lumina reflectoarelor. Imagine mirifică. Tăcere,
tihnă.
Miercuri, 23 aprilie
Dan are azi zi liberă. Mergem la izvorul nr. 1 (puţină lume),
apoi cu autobuzul la Călimăneşti. Biblioteca, librăria (discuţie cu
librarul, Nicolae Ceauşescu). Intrăm în Ostrov. Micuţa insulă a fost

171
redusă simţitor ca suprafaţă în urma construcţiei barajului. E o carica-
tură ridicolă a parcului care făcea pe vremuri orgoliul staţiunii. Schitul
– închis. Chiliile – distruse. Căsuţa în chip de culă din curtea chinoviei
a fost restaurată.
Plimbare, seara, pe poteca de sub pădure care duce de la vila
Cantacuzino la Căciulata. Vreme minunată. Dan încântat de frumuse-
ţea peisajului.
„Maiorescu şi posteritatea sa critică” de Lovinescu. Reconfor-
tant. Dan pleacă mâine, rămân singur.

Joi, 24 aprilie
Nu izbutesc să mă acomodez cu locul. Camera, prea mică.
Întunecoasă. Iarna, când soarele e o raritate, lumina aproape nu con-
tează. Astăzi, însă, staţiunea e scăldată în soare, îi duc lipsa: în casă
abia pătrunde o rază ca pâlpâirea palidă a unui opaiţ.
Îl abordez pe Mămularu, în cabinetul lui din Căciulata. Primire
boierească. Mă răsfaţă. O consultaţie în toată regula. Îmi recomandă
ape minerale în şapte prize! Calvar, voi fi pe drumuri toată ziua. După,
trec Oltul, plimbare la Păuşa. Sat sărac. Colibe din paiantă sau lemn.
Femeile gătind în curte. Rufe pe sârmă. Murdărie. Copii în pielea
goală. Găsesc din întâmplare cimitirul. Am surpriza să descopăr
mormintele (îngrijite) ale părinţilor lui Anatol Baconski. El – Eftimie,
ea – Liubovi, morţi amândoi anul trecut, la 83 de ani. După prenume
(dar şi nume) – în special al mamei, erau ruşi!

Duminică, 27 aprilie
S-a stricat vremea. Frig, ploaie. Dureri în toate articulaţiile. Mă
îndop cu hapuri. Vorbit cu fata care face curăţenie să-mi aducă, dimi-
neaţa, apa minerală.
Cu Dan (sosit aseară) la Cozia. Sărbătoare mare (Floriile).
Biserica prea plină ca să pătrundem înăuntru. Zeci de maşini pe stradă.
Aşteptăm o oră, până după slujbă, intrăm, ne închinăm în strană. În
curte, lume de toată mâna, majoritatea orăşeni la prima generaţie. Au
Dacia, dar se şterg la nas cu mâna. Prototipul omului urbanizat în
pripă. De aici, dăm fuga la Călimăneşti. Dănuţ – mâhnit, e obsedat de

172
şcoala lui mizeră. Îmi povesteşte scene din experienţa recentă de pro-
fesor de engleză. Luăm cina împreună. Seara, îl conduc la autobuzul
pentru Râmnic.

Marţi, 29 aprilie
Zdrobit, după o noapte extrem de lungă. Senzaţie de sufocare.
Coşmare. Mă simt mai rău decât la începutul lui octombrie, pe când
mă internam la Sf. Ecaterina. Aş vrea să plec acasă, nu mă hotărăsc
din cauza curei. Trăiesc momente panicate.
La prânz mă vede Mămularu. Tensiunea: 18 cu 9 (cea mai mare
pe care am avut-o până astăzi). Îmi prescrie hipotensive, biseptol. Iau
de la bibliotecă „Intermezzo” de Marin Mincu. Abilitatea de semio-
tician a autorului nu e suficientă pentru a acoperi vizibilele trucuri ale
narării. Textul considerat pe mici segmente – excelent.
Plouă. Urâtă vreme în Săptămâna Mare.

Vineri, 2 mai
Telefonat Corneliei. S-a anunţat la radio că norul radioactiv,
provocat de explozia de la Cernobâl, a ajuns deasupra Bucureştilor şi
a câtorva judeţe ale ţării. Alertă generală. Cornelia ar dori să o trimită
pe Ancuţa la Râmnic dar fata se opune. În staţiune, afluenţă de maşini
din toată ţara. Confuzie, teamă. O poftă nebună de a petrece
sărbătorile de Paşti, departe de primejdia „poluării”. Din fericire, n-am
aparat de radio, trăiesc în inocenţă. Fir-ar a naibii de situaţie!

Sâmbătă, 3 mai
Veşti, dimineaţa, de la femeia care face curăţenie. Norul radio-
activ s-a întins deasupra Vâlcii. Apa e poluată. Se poate folosi doar
apa minerală şi de izvor. Ies în oraş. Merg la bibliotecă, citesc presa.
S-a instituit pe plan naţional „comandamentul” pentru apărarea împo-
triva poluării, condus de Marea Doamnă. Suntem pe mâini bune. „No-
rul” s-a deplasat deasupra Poloniei, Suediei, Austriei şi Cehoslovaciei.
În Suedia e declarată stare de urgenţă.
Iau de la bibliotecă o antologie de memorialistică. Frumoase
pagini din Saint-Simion şi Mann. Goncourt luându-l peste picior pe
173
Mallarmé. Se întreabă cu maliţie cine îl va mai citi peste decenii... Ce
eroare!
Tentativă de a vorbi la Bucureşti. Liniile telefonice blocate. De
ce oare? Mă întorc acasă. Stare de „comă psihică”. Îngrozitor de în-
străinat.

Duminică, 4 mai
O duc din ce în ce mai prost cu „ventilaţia” pulmonară şi reu-
matismul. Totuşi, mă hotărăsc să-mi termin cura de ape minerale. Voi
sta apoi cu Dan o săptămână în Râmnic.
La Cozia. Ajung la mânăstire după terminarea slujbei. Biserica
şi curtea – goale. Cald, soare. Se spune că cerul limpede favorizează
iradierea. La întoarcere, iau apă în bidon pentru cafea. O spaimă rece
se întinde pe tot cuprinsul staţiunii.
Telefonat Cornelia. Nu se simte bine, are necazuri cu ficatul.
Starea iradierii, pe care o măsoară zilnic, la Politehnică, o conferen-
ţiară – foarte ridicată.

Miercuri, 7 mai
Iradierea mediului – staţionară. Comunicatele de presă minus-
cule, avare în detalii. Trăim în groază şi neştiinţă, ca nişte biete ani-
male hăituite. Iau apă, zilnic, de la fântâna din curtea vilei Cantacu-
zino.
A sosit Dan. Drum la Călimăneşti. Prin staţiune, apoi în Ostrov.
S-a făcut răcoare. Cumpăr din librărie „Tolstoi” de Şklovski şi câteva
albume ieftine de artă. Cinăm împărăteşte: cozonac, plăcinte, ouă
roşii. Berbece ne pune la dispoziţie, noaptea, biroul lui, unde vedem
finala Cupei Campionilor Europeni la fotbal (Steaua – Barcelona).
Taifas până la 2 dimineaţa.

Sâmbătă, 10 mai
Beau ape minerale în şapte prize. Senzaţie de saturaţie. Sunt
clipe când îmi vine să urlu ca un lup. Telefonat acasă (după două zile
de încercări zadarnice) Cornelia se simte rău în continuare. Are o sinu-
zită rebelă, cefalee, şi-a pierdut mirosul. Total descurajată.
174
 Ieri, scris o pagină din noul meu roman: „Cuibul de barză”. Am
tot romanul în cap (o autobiografie deghizată). Nu cred că va fi tipărit
vreodată. Relaţiile cu editurile tot mai tensionate. Ne îndreptăm spre o
dictatură culturală.
Plouă. Dureri în toate articulaţiile. Momente grele.

Marţi, 13 mai
Continuă stresul radioactiv, deşi, se pare, gradul de poluare a
început să scadă. Beau apă numai din izvorul vilei Cantacuzino (ceai,
supe, trei cafele zilnic). Scris încă două pagini din roman. Sper să
continui cartea în strada Albă, sejurul la Căciulata – un eşec. Vorbit cu
Fuiorete, promite să-mi dea o cameră în vila „Florilor” („cu încăl-
zire”) în perioada septembrie-decembrie.

Vineri, 16 mai
Mă mut la Râmnic. În drum, vorbit cu Albuleţu, îmi umple o
sacoşă cu gogoşi şi cataifuri. E trist, se aude că vor să-i desfiinţeze
laboratorul de patiserie.
Tur prin oraş. Cotrobăi prin tainiţele lui Costea Marinoiu, nu
găsesc nimic. Importurile de carte au fost sistate. Abundă literatura de
propagandă (pentru „învăţământ politic”) şi operele Şefului în ediţii
fastuoase. Din întâmplare, am prilejul să văd o înmormântare „ca pe
vremuri”, cu „cai mascaţi”, drapele, fanfară militară. Puhoi de lume. O
subunitate militară însoţeşte cortegiul funerar. Defunctul – colonel la
şcoala de ofiţeri de geniu.
După-amiaza, plimbare cu Dănuţ prin centru. Oraşul trăieşte
anotimpul înmiresmat al teilor. Zăvoiul, cufundat în liniştea înserării.
Pe cer trec avioane cu reacţie, lăsând în urmă spumă albă de lumină.
„Tolstoi” de Şklovski. Efortul de a cosmetiza sau ocoli defec-
tele (fireşti, la urma urmei) ale maestrului (tic sovietic). Parcă bătrânul
ar avea nevoie de osanalele penibile ale hermeneuţilor!

Luni, 19 mai
Zilele, la Râmnic, lipsite de semnificaţie. Dan pleacă în fiecare
dimineaţă la Băbeni. Sunt singur. Vizită protocolară doamnei Cris-
175
tescu. Bătrâna – încântată că mă vede. Dulceţuri (zaharisite), neche-
zol. Se plânge că autorităţile vor să o izgonească din propria-i locu-
inţă, că o ameninţă cu demolarea. I-au oferit o garsonieră mizerabilă
în Ostroveni. Dar ea, bătrâna, aproape nu mai vede, cum să se descur-
ce în cartierul acela mărginaş, departe de cele două-trei prietene care
mai sunt în viaţă? Îmi mai arată o dată caietul cu însemnări al maică-si
din vremea primului război. Pretinde că „Editura Forţelor Armate” i-a
oferit cu ani în urmă zece mii de lei pe manuscris, a refuzat, caietul e
tot ce i-a rămas mai drag pe lume. Fabulează.
Seara, cu Dan la cimitir. Pe urmă la Episcopie. Comand o bere
la restaurantul motelului de pe Capela. Muzică „modernă”. Se lasă
întunericul. La zece noaptea coborâm în stradă. Ploaie repede, de pri-
măvară.

Miercuri, 21 mai
Incursiune (cu autobuzul) împreună cu Dănuţ la Govora. E ziua
tantei Lenuţa. Pe podul lui Bulgaru – ploaie torenţială, ajungem uzi
leoarcă în curtea lui nenea Valerică. Primire afectuoasă. Decor rustic.
Găini şi alte orătănii, coteţele de porci. Gospodărie înstărită. Alături,
garajul Daciei, ce contrastează frapant cu peisajul. Bem vin roşu, foar-
te dulce, provenind din podgoriile amfitrionului. Discuţie despre neca-
zurile „producătorilor agricoli” (cote, impozite barbare). „Fonciirea”
lui Preda e astăzi o frumoasă amintire. La plecare, nenea Valerică ne
conduce până la staţie. Nori albi pe cer. Ţărănci cărând desagi murdari
în spate. Aşteptăm o oră!
Obţin (prin intervenţia lui Lică) zece litri de benzină. Fericit!
Am undă verde pentru Bucureşti. Mi-e dor de casă – sentiment confuz
dar foarte persistent, tenace. Telegrame de felicitare (Mitru, Gică).
Noaptea – insomnie. Poeme (prăfuite) de Leopardi.

Vineri, 23 mai
Zi splendidă. Pornesc cu greu maşina din cauza bateriei. La ora
patru după-masă sunt la Băbeni. Singurele repere: biserica (unde a
slujit sărmanul Gică Opriţescu) şi librăria. Caut cărţi prin rafturile bur-

176
duşite. Recoltă slabă. Îi iau pe Dan din şcoală. Ajungem în strada Albă
odată cu căderea serii.
Cornelia – marcată de catastrofa Cernobâl. A luat măsuri de si-
guranţă: scoaterea obligatorie a pantofilor la uşă, spălarea tălpilor
acestora cu o cârpă udă, alimentaţie restrictivă, aerisirea camerelor la
anumite ore. Verifică radioactivitatea alimentelor în laboratorul de
radiochimie al Politehnicii. E foarte ridicată. Nimic în presă despre
primejdiile acestei neaşteptate Hiroshima. S-a decretat un fel de lege a
tăcerii. „Protipendada” – adăpostită de urmările fatale ale sinistrului.
Se spune că Stăpânul primeşte zilnic alimentele cu curse aeriene
speciale sosite din blestematul Occident.
Telefonat lui Mitru şi familiei Boicescu. Cae, vioi – se pregă-
tesc pentru plecarea în vacanţă. Retras în cameră la mine. Muzică
barocă până la 1 noaptea.

Luni, 26 mai
Uşor, uşor reintru în viaţa cea de toate zilele. Căldură mare
(pentru luna mai). Dau telefoane (Hilohi), corespondenţă.
Ies în oraş, bat librăriile din centru. Librăriile au încetat să mai
trezească interesul. Nu se mai traduce. Vitrinele abundă de literatură
„angajată”. Ne întoarcem la epoca ’50. Destinul meu de scriitor s-a
înscris în intervalul (destul de scurt) al „anilor de liberalizare”.
Imprim cu râvnă muzică de Brahms (concerte, deocamdată).
Paralizat din cauza lipsei de benzină. Seara, scurtă vizită în Slobozia
(cu Cornelia). Bazil lipseşte, e plecat la ţară. Mă simt îngrozitor de
singur...

Vineri, 30 mai
Sosesc din Hunedoara rudele Corneliei. Le iau cu Trabi de la
gară. Casa plină. Cornelia – fericită de câte ori se află între ai ei. Gă-
teşte, face curăţenie, se agită.
Caut un televizor color. Nu se găsesc decât televizoare româ-
neşti, de proastă calitate. Ce-i de făcut? Văd două expoziţii de pictură,
plictiseală. Ajung sfârşit de oboseală al librăria „Sadoveanu”. Librăria
plină, e o „lansare”, eşuez până la urmă la braseria hotelului „Amba-

177
sador”. Cafea. Afişe mari, la Scala, rulează un film „de dragoste” ru-
sesc, trei-patru curioşi privesc placizi vitrina.
Seara, odihnă în fotoliu. „Une curieuse solitude” de Sollers.
Lectură agreabilă, până la 2 noaptea. Plouă.

Duminică, 1 iunie
Vis limpede, înainte de trezire: bunicul în vizită la noi, pe Bule-
vard. Scund, slab, chelie, mustăţi întoarse, îmbrăcat în negru, ceas la
vestă. Se aşază pe un scaun în mijlocul odăii. Fumează pipă, pufăie.
Citeşte ziarul („Universul?). Apoi imaginea dispare, o aud pe mama
plângând în camera de alături. Mă trezesc, e ora 6 dimineaţa, plouă.
Vizita lui Gigi Anca. E în mare dispoziţie. Îmi vorbeşte despre
„a treia Indie” (foarte probabilă, pesemne). Bem un pahar de votcă
poloneză. Rămâne până după zece noaptea.
Citesc „Istoriile florentine” de Machiavelli. Brahms.

Joi, 5 iunie
Zile şterse. Practic, nu întreprind nimic. Problema dezagreabilă
a respiraţiei. Am sentimentul că mă sting încet, un naufragiat în lar-
guri.
Fac cunoştinţă cu un domn Colorian, şef de serviciu la o între-
prindere comercială „cu ridicata”. Armean, probabil. Foarte amabil,
chiar obsecvios (îmi aminteşte un personaj din „Bietul Ioanide”). Mă
plimbă un sfert de oră printr-o hală mare, plină cu piese electronice.
Desfăt. Promite să-mi vândă un televizor color.
Seara îl vizitez pe doctorul Virgiliu Ştefănescu. Cafele. Canca-
nuri din Râmnicul de odinioară, pe care îl cunoaşte mai bine decât
mine. Memorie excepţională, reţine nume de persoane, bârfe, intrigi
amoroase de la începutul secolului! Ar fi putut să fie un bun istoric (de
moravuri) al Râmnicului Vâlcea.

Luni, 9 iunie
Trei zile de bolit în casă. Stare generală proastă. Citesc cu
pasiune „Macedonenii” de Capidan, îmi completez instrucţia despre
strămoşi (din partea mamei). La prânz vine Mitrana. Necăjit, şi-a
178
internat copila în spital. Luăm prânzul împreună. Cu toate diligenţele
făcute, n-a izbutit transferul la Jiblea. A scris o cronică la „Filimon”
pentru „Revista de istorie şi teorie literară”.
Cu Hinoveanu: „propunerile” Editurii sunt la foruri. Speră ca
acestea să-i aprobe planul. Lucrează deocamdată la volumele din pla-
nul pe 1986. Realitatea e că sunt sătul. Sătul de planuri, de telefoane,
de promisiuni neonorate, de zâmbetul făţarnic al editorilor. Simt apă-
sând deasupra mea povara cărţilor nescrise.

Sâmbătă, 14 iunie
Drum cu Cornelia la Tâncăbeşti. Familia Mestecăneanu – foar-
te drăguţă. Timp minunat, răcoare. Luăm o gustare „în picioare”. Cor-
nelia culege cireşe (pentru dulceaţă) cocoţată pe o scară. Mestecă-
neanu şi-a cumpărat tractor, se închiabureşte. Mare admirator al scrie-
rilor mele (îşi ia notiţe, Dumnezeule!).
Ancuţa în plină sesiune. Nervoasă. Nu se poate discuta cu ea.
Aflu, spre seară, că a murit Caţicu, colegul meu de cancelarie. Cancer.
Citesc „Darul lui Humbold” de Bellow. Impresie mediocră,
oricum, nimic de premiul Nobel.

Luni, 16 iunie
Încep campania de prelungire a pensionării. Din nou spitale,
doctori. La 9 sunt la Sf. Ecaterina. Cu Carantino în micul său birou de
şef de secţie. Primire admirabilă. Haz de necaz pe seama evenimente-
lor politice. Promite că săptămâna viitoare mi se va elibera „rezerva”.
De ieri, călduri caniculare. Ferestrele acoperite cu obloane.
Zăpuşeală. Oraşul zace bolnav sub arşiţa dogorâtoare. Plimbare cu
Dănuţ la lacul Tei. Palatul Ghica, proaspăt văruit, a devenit restauran-
tul de lux al mahalalei. E de mirare ce bine s-a păstrat capela Ghicu-
leştilor. Zidirea a fost restaurată, la fel pictura. O încântare. De aici, ne
oprim la Plumbuita. Biserica (aprindem lumânări), muzeul (lipsit de
importanţă). Găsesc cu greutate locul (sub zidurile mânăstirii) unde
am „chefuit” pe vremuri cu Mitru şi Cae Boicescu. Scurtă incursiune
cu Dan prin parcul amenajat în zona unde era pe vremuri o mlaştină

179
fetidă şi o aşezare ţigănească. La întoarcere, ocol pe la biserica Fun-
denii Doamnei.

Vineri, 20 iunie
Zi albă. Căldură mare. Dureri articulare, respiraţia dificilă.
Obsesia „comisiei de expertiză”. Înmormântarea doctorului Pârvu,
tatăl lui Duci. Defunctul e primul medic care a folosit, prin anii ’40, în
Râmnic, radioscopia la cabinetul său particular din bulevardul T. Vla-
dimirescu.
Flanez de unul singur prin „centrul civic”. Ateliere, diverse ma-
gazine: covoare, mobilă, articole de îmbrăcăminte, electrice, cosme-
ticale, bijuterii, faianţerie. Belşugul de pe lume. O poştă, biserica,
restaurantul. Prin piaţa Puişor trecea pe vremuri, zdrăngănind, tram-
vaiul 8, ce mă ducea la facultate. Construcţiile poartă pecetea megalo-
maniei oarbe a Şefului. Copil de oameni simpli, de la ţară, necultivat,
mânat de furia de a desena oraşe.
Citesc reviste literare. Vara, revistele mai slabe, sub nivelul
standard, redactorii plecaţi la mare.

Miercuri, 25 iunie
Telefonează o cuconiţă de la Centrul de expertiză că am fost
programat să mă prezint la ei în ziua de 8 iulie (în loc de luna august,
cum hotărâse comisia de pensionare). Rămân stupid. Dau fuga în Sf.
Ecaterina. Discuţie cu Carantino. Promite să mă interneze la începutul
săptămânii viitoare. Nu pare încântat de perspectivă (nici eu, fireşte).
Cornelia s-a consultat cu doctoriţa Ionescu, care i-a spus că-mi trebuie
şi avizul de cardiologie de la profesorul Pompiliu Popescu. Numai de
n-ar fi în concediu. Din nou stresat.
Seara, cinăm cu toţii (fără Anca) la familia Bolintineanu (în
urma unor invitaţii repetate). Un securist cu stele multe, vecin de bloc,
de asemenea în vizită. Situaţie dezagreabilă. Discuţia „nu se în-
cheagă”, nu-mi place personajul, e prima oară când stau la masă cu un
reprezentant al „forţei publice”. Bolintineanu face glume cu oltenii –
un fel de a acoperi cu vorbe totala lipsă de comunicare. Soţia colone-
lului râzând cu poftă, scuturându-şi sânii. Vedem un meci de fotbal

180
(Germania-Franţa). Plictiseală mare. La ora 11 coborâm în stradă. Ca-
lea Victoriei, noaptea.

Sâmbătă, 28 iunie
Nimic, nimic... Concerte de Ceaikovski (pian, vioară). Plouă.
Oamenii, sus, pe schele, construind în Rond.
La Bebe Ogrezeanu cu Cornelia. Plăcută seară. Bem Havana-
Club. Bebe despre palatele şi catedralele Apusului.
Citesc o carte despre cucerirea Mexicului, scrisă de conchista-
dorul Díaz. Cinism, cruzime. Civilizaţii clădite pe temelii de osuare.

Marţi, 1 iulie
Mă internez la Sf. Ecaterina, în rezerva de la etajul întâi, unde
am mai stat în două rânduri. Uşoară stare depresivă. Spitalele mă
umilesc, mă degradează. Am luat cu mine „Moby Dick” (citită pentru
întâia oară la 16 ani) dar îmi lipseşte cheful. Carantino – drăguţ ca
întotdeauna, încearcă să mă îmbărbăteze. Mărturiseşte că şi-a schim-
bat o literă din nume (t din d) în vremurile tulburi, ca să evite orice
„apropiere” de văru-său, care zăcea pe atunci în închisoare.
Seara, în parc. Răcoare. Cvartal de locuinţe tipizate. Parfum de
flori. Schimb câteva cuvinte cu Florin Mugur, care îşi plimba în lesă
câinele.

Miercuri, 2 iulie
Viaţă de spital. Dau sânge pentru analize. La ora zece plec la
„Panduri”. O oră aşteptare pe coridor în faţa cabinetului profesorului.
Cruţescu – admirabil. Îmi face o electrocardiogramă apoi îmi înmâ-
nează „hârtia” necesară comisiei de pensionare. Profesorul Pompiliu
Popescu, cu care am o discuţie amicală despre apetitul literar al medi-
cilor, mă laudă pentru „Autoportret cu bască”. La întoarcere fac un
ocol prin Albă. Beau o cafea fierbinte. Mă întâlnesc la Rond cu Nadia
şi Bazil. Bazil – mai bine, chiar vesel. Ne amintim de anii facultăţii,
de Magda, de Ion Eclemea. Păşim o vreme împreună. Încet-încet ajun-
gem la Teologie.

181
 Cornelia a vizitat-o pe doctoriţa Balaş, în Drumea Rădulescu.
Femeia, „cooperantă”, îndatoritoare. A asigurat-o că la vârsta mea
pensionarea (de boală) nu mai constituie o problemă.

Vineri, 4 iulie
Convin cu Carantino să plec după-amiaza din spital şi să mă
întorc a doua zi la 7 dimineaţa. Am avantajul că dorm bine, mănânc
substanţial, pun muzică. Concertul pentru violoncel de Bocherini –
diafan, tranchilizant. În general nervos. Aştept „comisia”. Din nou
emoţii.
Pavese: „Dacă e adevărat că te obişnuieşti cu suferinţa, de ce
oare cu trecerea anilor suferi din ce în ce mai mult?”.

Luni, 7 iulie
Ultimele analize. Mi s-a găsit în spută pseudomonas aerugi-
nosa (pioceanic). Carantino e de părere că analiza trebuie repetată. În
caz că se confirmă prezenţa pioceanicului, urmează investigaţii, o
nouă internare.
Aseară, familia Leucă la cină. El – suportabil, ea ţoapă. Plictis
îngrozitor. Ceaikovski, Brahms – până la unu noaptea.

Marţi, 8 iulie
La opt de dimineaţă sunt cu Cornelia la comisia de expertiză
din strada Drumea Rădulescu. La opt şi jumătate soseşte sora, la nouă
doctoriţa. Nervi. Intrăm (am venit primii). Doctoriţa Bălaşa – 40 de
ani, coafată proaspăt, vioaie, temperamentală. Impresie pozitivă. Se
uită repede prin acte, îşi caută înfrigurată tensiometrul, nu-l găseşte,
ridică glasul, sora a pierdut cheiţa de la sertarul cu ustensile medicale,
renunţă, în sfârşit zâmbeşte. „Asta este”, suspină cu un soi de resem-
nare. Îmi completează formele de prelungire a pensionării. Nu-mi
pune nici o întrebare. Sunt programat să mă prezint din nou în faţa
forurilor medicale pe 5 august 1987. Ieşim afară. Relaxare. Am mai
primit un an de libertate.
Flanez prin centru. Căldură tropicală. La librăria „Sadoveanu”
apoi pe Ana Ipătescu. Clădirea Fundaţiilor Regale unde am debutat cu
182
ani în urmă. Piaţa Victoriei. Intru într-un bar mărunt, comand o bere.
Bărbaţii cocoţaţi pe scaune, femei vopsite, muzică uşoară. Rămân un
sfert de oră, mă doare capul, ies. Deodată ploaie. Stupidă senzaţie de
fericire.

Joi, 10 iulie
Ies cu maşina după treburi. Fac analize la spitalul Sf. Ecaterina.
Carantino – plecat. Scurt drum până la şcoală după luni de zile lipsă.
Discuţie cu directoarea. Afectuoasă, regretă că nu mă va mai vedea în
cancelarie. Apoi la Uniune, îi las decizia comisiei de pensionare tova-
răşei Bunicu, întotdeauna zâmbitoare. În hol mă întâlnesc cu Bou-
reanu, afabil, îmbrăcat „la patru ace”. „Ce cărţi frumoase aţi mai
scris?” întreabă cu vocea lui „făcută”, de actor, şi pleacă înainte de a
aştepta răspunsul.
În centrul Capitalei – miliţie la tot pasul. De ce oare? Rar mi-a
fost dat să văd atâtea uniforme militare. Persoanele care staţionează pe
trotuare şi stau de vorbă sunt invitate grosolan „să circule”. Intru în
librăria „Eminescu”. Miliţian la uşă. În standuri – nici o noutate. Afară
soare. Atmosferă apăsătoare.
Seara, în familie. Jucăm wist. Dănuţ ne povesteşte întâmplări
din aventura lui vâlceană. Citesc „Istoria descoperirii Americii” (inte-
resantă) de Padrón.

Vineri, 11 iulie
Carantino confirmă (în urma analizelor) că am pseudomonas
aeruginosa (sonorităţi catifelate!). Urmează să fac un tratament înde-
lungat şi greu. Am luat bacilul (sau ce Dumnezeu o fi) de la bolnavii
spitalului de pneumologie, cu care am coabitat atâta vreme.
Telefonat Marcelei Radu. Lucrează la cărţile din planul pe
1986. Abia pe la sfârşitul anului îmi va lua romanul în lectură. Voce
voalată, antipatică.
Vizită (cu Cornelia) la Bazil. Bazil ascultă radio dormitând,
întins pe pat. Comunicăm cu greu. A scris în ultimele zile câteva
poeme, unul dintre ele închinat – îmi spune Nadia – lui Nichita. A dat

183
recent un interviu unei reviste. Cutremurătoare această luptă pentru
supravieţuire.
Acasă, în fotoliu, lumina stinsă. Brahms. Gânduri negre. In-
somnie.

Duminică, 13 iulie
Îi avem ca oaspeţi, la prânz, pe Carantino şi soţia. Cinci ore
agreabile. Carantino în mare dispoziţie. A făcut liceul la „Traian”, în
Turnu Severin, l-a cunoscut îndeaproape pe Emil Manu (despre care
n-are o impresie excelentă). Bârfim cumplit orânduirea. Vechi
suveniruri din vremea când lucra la sanatoriul t.b.c. din Baloteşti.
Ieri – rezolvat revizia anuală la maşină în service (Bega). La
casă stau cot la cot cu Iosif Sava. Plătea o reparaţie de 30 de mii de lei
(salariul meu pe zece luni). Uşoară ameţeală. Am revelaţia bruscă a
sărăciei în care îmi duc cu nonşalanţă viaţa.
Reiau lecturi din Faulkner („Absalom!”). Vivaldi, Frescobaldi,
Paganini.

Miercuri, 16 iulie
Frig. Vreme de octombrie. Plouă. Îmi fac curaj şi abordez
Institutul de seruri şi vaccinuri „I. Cantacuzino”, pe chei. Clădirile se
întind pe suprafaţa a câtorva hectare. Găsesc cu greu laboratorul de
pseudomonas, la etajul 4 al unei aripi situate în fundul curţii. Trei-
patru doctoriţe şi chimiste foiesc pe coridorul exalând mirosuri grele
de spital. Mă ia în primire o cuconiţă de vreo 40 de ani, blonzie,
îndatoritoare (tip slav). Îmi face „fişa”. Primesc, în fine, un recipient
de sticlă şi o cheiţă cu care intru într-o încăpere îngustă (toaletă, baie)
unde trebuie să expectorez. Nefericirea e că „sunt curat”, n-am fleg-
mă, mă chinuiesc un sfert de oră, fac eforturi, mai trec zece minute,
mă enervez, transpir, până la urmă operaţia îmi reuşeşte. Depun
recipientul ostenit, pe o măsuţă a laboratorului. „Veniţi peste trei zile”,
îmi spune surâzând chimista (doamna Chersulik). Ies repede în curte.
Plouă în continuare. Dureri de cap îngrozitoare.
Îmbătrânesc pe nesimţite. Ar trebui să nici nu-mi pese. Orgoliul
tinereţii – ce iluzie!

184
 Vineri, 18 iulie
Cu Dan prin centru, pe un itinerar al anticariatelor şi galeriilor
de artă. O bună parte din galerii – închise: se primeşte marfă, gestio-
narii în concediu sau pur şi simplu fără explicaţii. Firan a publicat o
ediţie „îmbunătăţită” a dicţionarului de scriitori olteni (cu alt titlu, ca
să înşele vigilenţa forurilor!), dar numai de la A-L. Nimic în plus faţă
de ediţia precedentă (ca stil, concepţie etc). Frumoase străzile înguste
din zona Curtea Veche. Mai de grabă pitoreşti. Ev mediu românesc.
Obloane. Ferestre înguste. Miros de mucegaiuri. Gunoaie la marginea
trotuarelor. Balcoane ruginite. Pestilenţă.
Intrăm la „Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Forman (la
Cinematecă). Filmul rezistă chiar după lectura cărţii. Imaginea – de o
mare expresivitate. Jocul cu nebunii (şi „de-a nebunii”) – excelent
teren de speculaţie pentru artă.
Corespondenţă. La telefon, o oră, cu Zoe Boicescu. Impresii,
amintiri despre Negoiţescu şi Streinu.

Sâmbătă, 19 iulie
La Institutul „Cantacuzino”. Mi s-a găsit în spută pseudomonas
şi klebsiella. Sunt dezolat. Iau antibiograma şi un program de vacci-
nare care se derulează pe durata a două luni. Îmi cumpăr din oraş se-
ringă. Vorbit cu Carantino, vaccinul mi-l va face o asistentă de la spi-
talul Sf. Ecaterina.
Vizită de familie (cu Cornelia şi Dan) la nenea Gică. Nenea
Gică – singur. De fiecare dată mai slab, mai mititel. Ratatinat. Teribilă
asemănare cu bunicul. Melancolia bătrâneţii. Stăm la taifas pe mica
terasă de lângă intrarea de serviciu. Suveniruri din vremea studenţiei
(la Drept) şi a „experienţei” Timişoara. Trataţie cu dulceaţă. La întoar-
cerea acasă – ploaie. Ştergătorul de parbriz – defect.
Seara, în fotoliu. Din zi în zi mai obosit. Neîncredere în artă.
Pun muzică (Vivaldi). Aceeaşi întrebare: la ce bun?

185
 Marţi, 22 iulie
Început de ieri să fac vaccinul la spitalul de pneumologie.
Reacţie neplăcută, uşoară febră. Sora (drăguţă, tânără) mă asigură că
după patru-cinci injecţii „va fi bine”.
Dau o fugă să-l văd pe doctorul Virgiliu Ştefănescu. Cafea,
sirop de smeură, dulceaţă. Doreşte să facă o donaţie de cărţi Biblio-
tecii judeţene Vâlcea. Mă mustră că-l vizitez atât de rar. De când s-a
prăpădit un partener de bridge, se plictiseşte. Cu ce să-şi piardă vre-
mea, n-are prieteni, nu poate să citească mai mult de două ore zilnic.
Căldură mare. Plimbare, singur, prin „centrul civic”. Seara,
telefonat lui Mitru. Îngrozitor de amărât. Picioarele paralizate, nu
poate să mai meargă. Încerc să-i dau curaj, îmi caut cuvintele, mă bâl-
bâi, plânge.

Joi, 24 iulie
Injecţii. Reacţie din ce în ce mai slabă. Drum până la spitalul
„Griviţa”. Profesorul Sarafoleanu (O.R.L.) dă consultaţii „cu înscriere
anticipată”. Sunt programat pe 20 septembrie!
„Excursie” (cu familia) la Ţigăneşti. Căldură sufocantă. Incinta
mânăstirii – pustie. Lăcaşul pare părăsit de maici. Aprindem lumânări
în tindă. Pe malul lacului, până la liziera pădurii Scroviştea, unde ne
întâmpină doi securişti cu automate. Lacul, secat, bălteşte. Dezolant.
La întoarcere ne oprim în parcul Herăstrău. Intrăm la „Mio-
riţa”. Copiii – îngheţată, eu şi Cornelia pepsi-cola. Ajungem în strada
Albă pe întuneric.

Vineri, 25 iulie
Merg la spital, vaccin. Uşor vertij, mă întind pe un pat improvi-
zat. Apare un doctor, îmi ia pulsul, agitaţie, în câteva minute îmi revin.
Drum cu Cornelia la Uniune. Foială, şedinţă de consiliu. Mi-
hăilescu îmi dă „hârtie” pentru Valea Vinului. La coadă la cafea (o
oră). Serveşte însăşi madam Candrea. Dintre persoanele ce stau la
rând, sporovăind cu voce tare (mai mult cucoane), nici o cunoştinţă. În
hol mă întâlnesc cu Mircea Micu. Ne strângem mâna. Îmi spune (e a
doua oară) cât de mult l-a încântat „După-amiaza unui faun”. „Să ştii
186
că n-am motive să te laud”, adaugă, „de felul meu sunt dur”. Mă
derobez. Există oameni care, chiar când vorbesc de bine despre tine, o
fac „de sus”, de la distanţa şi înălţimea potrivită. Schimb câteva cu-
vinte cu Bălănoiu, care bea la o măsuţă în „grădină”.
După-amiază, vizita lui Duci şi Milică. Licitaţie.

Duminică, 27 iulie
Aflu din ziare („România liberă”) că a încetat din viaţă („fulge-
rător”) Chiţ Crăiniceanu. Fusese în tinereţe sportiv de performanţă.
Discuţiile cu el şi cu Ion Eclemea, în cămăruţa dosnică de la „Relaţii”,
de neuitat. Citise „biblioteci întregi”, era pasionat de Proust, de Alain.
Un monument de egoism, lipsit de sentimente, de afecte, dar conver-
saţia cu el – cuceritoare. În anii de pe urmă bea enorm. Ros, poate, de
morbul invincibil al ratării. Una din victimele nenumărate ale instau-
rării „puterii proletare”.
Telefonat lui Mitru, se simte rău, schimb câteva cuvinte cu
soţia. Nu poate merge. Să revin mâine.
Văd „Părul” de Forman, film „subţire”, ambiţios dar „prea po-
litic”. Interpretarea magistrală. Forman e un artist de rasă, dar îi lip-
seşte măsura şi harul (rar, de altfel) al perfecţiunii. Oricum, tulburător
spectacol.

Marţi, 29 iulie
Fac azi primul vaccin (după testare). Reacţie puternică. Stau
toată ziua în pat, cu febră.
Am cumpărat congelator cu ajutorul amabil al lui Colorian.
Din cauza lipsei cronice de alimente (carne, în speţă) congelatorul a
devenit o piesă indispensabilă de supravieţuire. Seara, cu Cornelia şi
Cornelica la cimitirul Ghencea. Aprindem lumânări la tanti Marioara
şi tanti Aglăiţa. Se fură cruci (de marmură). Nu e de mirare. Trăim în
plină aventură suprarealistă.
Noaptea. După ora unu. Reiau, după decenii, „Legenda Sf.
Iulian Ospitalierul”. Iată stilul!

187
 Vineri, 1 august
Cornelia şi Anca plecate de alaltăieri la Valea Vinului. Singur
cu Dan. Gospodărie. Ridic (cu coadă mare) cota de alimente (ulei şi
zahăr) de la Alimentara din 11 Iunie. La şcoală, pentru a vorbi cu
doamna Petculescu. Se face curăţenie, se spoieşte. Discuţie cu colegii.
Julieta Marinescu – fericită, Matei a reuşit cu brio la Medicină. Emo-
ţie, pupături în cancelarie, lacrimi.
Campanie pentru cumpărarea unei maşini de scris (promisă de
Colorian). Cu Dan la secţia de miliţie. Îi trebuie o „autorizaţie de
cumpărare”. Pentru aceasta e necesară o adeverinţă din câmpul mun-
cii. „La ce vă foloseşte, în definitiv, maşina?” întreabă un locotenent
imberb din spatele unui ghişeu cu rame negre.
Discuţie cu Romul în legătură cu traducerea romanului propus
de Dan. Uşoară iritare. Redacţia, zice boss-ul, nu e mulţumită de
alegerea făcută (un indian obscur). Să treacă „băiatul dumneavoastră”
pe la Editură.
Seara, în parcul „Carol”. Răcoare. Urcăm pe trepte, la mauso-
leu. Ostaşul din gardă care veghează monumentul curtează graţios o
femeiuşcă. O ciupe. Chicote. La aşa eroi, asemenea consideraţie.

Duminică, 3 august
Trăiesc într-un deşert în care nu se întâmplă nimic, nimic... De
la o zi la alta.
Urc dealul Mitropoliei cu Dănuţ. Ceremonia de înmormântare
a patriarhului Justin. La jumătatea dealului, surpriză: ne întâmpină
cordoane de frânghii şi caraule. „Intrarea” numai cu autorizaţie spe-
cială (ca la spectacolele de gală). Realmente uluit. Sute de oameni
sperând cu obstinaţie „să intre”. Bodogăneli, nemulţumire. Vorbe de
hulă. Poporul vrea să fie martor, să vadă. După vreo câteva minute
coborâm în stradă. Miliţie, circulaţia întreruptă. Pe jos acasă.
Telefonat Cornelia. S-au instalat, sunt bine. Văd, seara, „Acto-
rul şi sălbaticii” cu Toma Caragiu. Penibilă caricatură a lui Tănase,
care a devenit, în viziunea regizorului, un luptător antifascist! Risipă
de talent, de timp şi bani pentru acreditarea unei contrafaceri care
întinează nu numai adevărul, dar şi posteritatea însăşi a marelui artist.

188
 Proze de E.T.A. Hoffmann – excelente.

Marţi, 5 august
La Institutul Cantacuzino. Primesc a doua tranşă de vaccin de
la îndatoritoarea doamnă Chersulik. Miliţie multă, interdicţii, dificilă
circulaţia cu maşina. Totul, dar totul e à rebours. De aici în Sf. Ecate-
rina. Fac injecţia. Reacţie puternică, temperatură mare, stau la pat,
comprese.
Discuţie până după miezul nopţii cu Dănuţ. Citesc „Bizanţ
după Bizanţ” de Iorga. Enormă erudiţie.

Vineri, 8 august
Cu Stanciu prin cimitirul Ghencea. Căutăm modelul de literă
pentru inscripţionarea plăcuţelor de marmură ale mormintelor părin-
ţilor, în Râmnic. Caniculă. Pustietate. Ici-colo câte un cerşetor. Găsim
până la urmă o literă frumoasă. Stanciu îşi însemnează dimensiunile
într-un carnet. Bem bere într-un bufet infect din piaţa Ghencea.
Telefonează Silviu Panaite, a pus o vorbă, zice, ca să obţin
autorizaţia necesară la miliţie (pentru maşina de scris a lui Dănuţ).
După-amiază, vizită la Mitru. Epuizat după şedinţa de gimnastică
(făcută cu profesor). Legăm cu greu o conversaţie. Spectacolul pe care
îl oferă – jalnic. Doamna Pârăianu întinde masă mare. Ne amintim de
vremurile petrecute la Valea Vinului şi Olăneşti, dar totul pare fals, o
înscenare. Sărmanul, bunul meu prieten nu e decât o umbră a bărbatu-
lui spiritual şi vesel de odinioară. La plecare îmi dăruieşte două gra-
vuri de Olinescu, între care „Fecioara şi pasărea măiastră” – remarca-
bilă.

Sâmbătă, 9 august
Zi tristă. Zăpuşeală. Merg cu Dănuţ la „Casă”. Circulaţia ru-
tieră – dificilă din cauza sosirii Şefului de la Neptun. Miliţie, blocarea
temporară a traseului. O abordăm la „Univers” pe doamna Lidia Câm-
peanu (tânără, urâtă dar amabilă). Ne spune că romanul indianului e
prost, să aleagă Dan o altă carte, de preferinţă a unui scriitor ce a
decedat cu cel puţin o jumătate de secol înainte (pentru ca Editura să
189
nu suporte drepturile de autor). De aici la Bărbulescu. De vorbă cu
Socoliuc şi Maşek. Drăguţi. Injuriem sistemul editorial (şi „restul”).
La întoarcere, aceleaşi interdicţii pe bulevardele din centru.
Telefonat Cornelia de la Rodna. Ancuţa a plecat de dimineaţă
pe Inău (cu Mihadaş). Sejur plăcut, odihnă. Răcoare. Vreo două zile
ploaie. Companie agreabilă. Apoi se întrerupe legătura, aştept vreo
câteva minute, nu revine.
„Teme” (2, 4) de Manolescu. Pagini excelente. Inteligenţa au-
torului şi stilul (poate prea „artist”) nu pot acoperi o anumită afectare,
o poză.

Marţi, 12 august
Cu Dan în Sf. Ecaterina, fac vaccinul. Apoi, la circa 14 de
miliţie pentru autorizaţia de cumpărare a maşinii de scris. Căldură
infernală. Aştept mai mult de o oră pe un coridor întunecos până
soseşte colonelul (plecat „în misiune”). Îmi vine să turbez. În fine, ne
primeşte. Discuţie în picioare. Scurt interogatoriu dezagreabil, fără
legătură cu maşina, ne cere buletinele de populaţie, le răsfoieşte, ca să
ne spună până la sfârşit că autorizaţia pentru Consul e valabilă şi
pentru maşina pe care vreau să o cumpăr. Fugim în Viilor. Colorian ne
dă pe loc adresa către depozitul de „obiecte culturale” din calea Moşi-
lor. Vedem maşina (chinezească), o probăm, e bună. Forme, un maldăr
de hârtii, ştampile. De aici, în grabă la magazinul „Bucureşti”. Plătim
la casă. Şefa raionului contestă, însă, autorizaţia mea, vrea alta, care să
le rămână lor în scripte. Sunt pur şi simplu siderat. Ni se restituie
banii. Simt că-mi plesneşte capul de durere. Din nou la secţia de
miliţie, vorbesc cu o cuconiţă, îi spun povestea, trage din ţigară
nervoasă, „acum se vine?”, zice din spatele ferestrei înguste a ghişeu-
lui. Până la urmă îmi dă autorizaţia „de cumpărare”. E ora 16. Raionul
de „produse culturale” s-a închis.
Vizită, seara, la doctorul Virgiliu Ştefănescu. Bătrânul – în for-
mă mare. Ne povesteşte amintiri din epoca pariziană (anii ’20). Plim-
bări pe cheiurile Senei, cafenelele, grădina Luxembourg. Petrecem
două ore în „altă lume”, fascinantă, neverosimilă.
Îmi scrie Anca (în stil „ironic”) de la Valea Vinului. Trăieşte în
natură, herborizează.
190
 Miercuri, 13 august
Vaccin în Sf. Ecaterina. Cumpăr maşina chinezească. Luat de
la Stanciu plăcile de marmură pentru mormintele părinţilor. Benzină
(coadă patru ore). După-amiază, vizita lui Gigi. Trataţie cu dulceaţă.
Taifas. Proiecte, partitura lui solistică, întotdeauna proaspătă, intere-
santă.
Din nou reacţie la vaccin: temperatură, stare generală proastă.
Zac în fotoliu. „Locul românilor în istoria universală” de Iorga, scrisă
nervos, cu o mare acurateţe literară.

Luni, 18 august
Ina bolnavă, fac injecţiile cu altă asistentă. Mă simt mai bine.
Colind cu Dan prin Bucureştii în ruine. Praf, şanţuri, zgomot,
buldozere, excavatoare. Când totul va fi gata şi oraşul va fi din nou
curat (va fi vreodată?) n-o să mai am puterea (şi plăcerea) să-l admir.
Urcăm în centru. Librăriile. Cumpăr antologia Sasu (volumul
2) cu interviuri despre romanul românesc (în care e inclus şi textul
meu din „Amfiteatru” cerut cu ani în urmă de Tatulici). Căldură, peste
35 de grade. Intrăm la „Car”, comand o bere. Fum de ţigară. Lume
lumpen. Zumzet de tavernă.
Telefonat lui Mitru. În formă proastă, vrea să moară. I s-au tra-
dus legende la o editură în Italia dar nu poate obţine exemplare.
Taifas cu Dan pe întuneric. Ferestrele deschise. Zăpuşeală.
Muzică de Bruckner.

Sâmbătă, 23 august
Dan a plecat la Râmnic. Sunt singur. Trec zilele între spital,
lectură şi orele de muzică. Telefonat Cornelia, duminică a avut un
accident, şi-a fracturat o mână, ghips. Demoralizată. Mă doare sufletul
să o ştiu că sufere. Ancuţa e pe Corondiş cu un grup de tineri. „Să
nu-ţi faci griji, îmi spune nevastă-mea cu voce stinsă, azi mă simt mai
bine...”
Mitru mă roagă să merg la Tatiana Nicolescu (rezidentă de o
vreme în Italia) şi să iau de la fetiţa ei volumul de legende apărut
191
recent la o editură peninsulară. Mă îmbarc. Pornesc maşina. Tatiana
locuieşte o vilă boierească în Cotroceni. Parchez pe Sf. Elefterie.
Fetiţa (de fapt o domnişoară în toată firea) spăla maşina în curte cu
furtunul. Primire foarte rece. Oricum, placidă. Sunt luat, pesemne,
drept comisionar. Se duce în casă, rămâne acolo câteva minute, se
întoarce, îmi întinde volumul peste umăr, în timp ce ia din nou furtu-
nul în mână. După un sfert de oră sunt la Mitru. Bucurie. Priveşte car-
tea, o mângâie cu voluptate. Volumul e, într-adevăr, o frumuseţe –
mică bijuterie tipografică. Tăifăsuim. Nu l-am văzut de mult atât de
vesel.
„Stăvilar la Pacific” de Durras. Filon exotic. Scrisă viguros, în
tuşe dure, bărbăteşte.
Marţi, 26 august
Poimâine se întorc acasă Cornelia şi Ancuţa. Fac curăţenie prin
casă cu Dănuţ, sosit azi dimineaţă de la Râmnic. Cumpărături sumare.
Benzină. Stare de oboseală generală. Vaccinul nu-mi prieşte, nu simt
nici o îmbunătăţire reală a sănătăţii.
Drum până la Bebe Ogrezeanu, în Şulea. De vorbă în camera
cea mică (biblioteca). Trei ore uit toate suferinţele. Bebe – volubil, îmi
arată achiziţiile lui arabe. Bem un pahar de rom Havana. Traseu euro-
pean (Italia, Franţa, Spania). La plecare îmi împrumută două cărţi (în
franţuzeşte) despre Beria. Ce monstru!

Joi, 28 august
Cinci dimineaţa. La gară. Sosesc Cornelia şi Ancuţa de la Rod-
na. Aduc cu ele răcoarea parfumată a munţilor. Cornelia cu mâna
dreaptă în ghips. Şocată, încă, în urma accidentului. Bagajele, impresii
repezi. Acasă cu Trabantul.
Demersuri pentru a obţine „oră” la Floarea, colegul Corneliei
la Politehnică, ministru adjunct la Învăţământ. Discuţie la telefon. Mă
cheamă mâine.
Dureri articulare. Cuprins de o mare oboseală inexplicabilă. Nu
pot citi („Teatru” de Mrožek). Muzică până la 2 noaptea.

192
 Vineri, 29 august
Spitalul „Municipal”. Ortopedia. Denischi operează. Două ore
cu Cornelia în secretariat. În fine, ne primeşte. O consultă pe Cornelia
cu seriozitate, îi face radiografie. Consideră că medicii din Rodna au
greşit fixarea braţului în ghips. Va trebui să fie operată. Nu, nu trebuie
să se sperie, e o operaţie simplă. O programează pe 5 septembrie, când
se va întoarce de la Roma.
„Audienţă” la ministrul Floarea. Primire afectuoasă. Îmi ascul-
tă păsul (transferul lui Dănuţ la Râmnic). Se interesează de viaţa lite-
rară, despre „ce am mai scris”. Promite să mă introducă mâine la Bon-
drea, atotputernic în problemele de „cadre”.
Reiau „Concertul...” de Hortensia Papadat-Bengescu. Rău
scris, dar sclipitor de inteligentă doamna. Mi-ar fi plăcut să pot trăi în
anturajul ei.
Sâmbătă, 30 august
Caniculă. La 9 sunt la Bondrea. Încă trei inşi „la coadă”. Intru.
Mă ţine în picioare. Îmi spune că nu sunt posibile transferuri pentru
seriile ‘85 şi ’86. Cu patru luni în urmă îmi promisese ferm că toamna
îl va transfera pe Dan la Râmnic. Îi amintesc promisiunea. Se irită.
Ridică tonul, intră în pielea lui de boss. Partida e pierdută. Îi arunc în
faţă, la repezeală, câteva cuvinte „neconvenţionale”, la limita civili-
tăţii. Mă cuprinde teama. Ies repede, cadristul poartă multe stele pe
sub haină.
Seara, la Mitru, cu Cornelia şi copiii. E Sf. Alexandru. Masă
mare. De faţă şi familia David, care însufleţeşte conversaţia. Mitru –
în formă. Vorbim despre ediţia lui italiană. David ne relatează impresii
(palide, hélas!) din multele peregrinări Occidentale. Voie bună.
La 12 şi jumătate noaptea, în timp ce închideam televizorul
(film, la bulgari, cu Sherlock Holmes) – cutremur zdravăn. Panică în
casă. Pe stradă lume multă, mahala. Femei în pijamale. Opinii, comen-
tarii. Se aşteaptă o „replică” mai mare sau mai mică. Pun muzică. Ră-
mân de veghe în întuneric.

193
 Luni, 1 septembrie
Trezit de dimineaţă. Vaccin în Sf. Ecaterina, apoi pornesc cu
Dan spre Râmnic. Soare. Drum fără incidente, maşina merge bine. La
12 suntem la Vâlcea. Luăm prânzul în casa părintească.
Plimbare cu Dănuţ prin centru. Oraşul – pastelat sub soarele de
toamnă. Răcoare. Intrăm prin librării, pustietate. Vitrinele înţesate cu
operele Stăpânului şi ale Stăpânei. Pe Bulevard, surpriză, doamna
Clujeanu, colega mea de cancelarie! Face turism în Râmnic.
Telefonat acasă. Cornelia – nehotărâtă: să se opereze, să nu se
opereze... Un medic de la „Grigore Alexandrescu” o consiliază „să
mai aştepte”. Ancuţa încă sub emoţia cutremurului. Mai toţi pereţii
casei fisuraţi în urma seismului de alaltăieri.
Seara – la Episcopie. Slujbă. Bătrânul pustnic, cu barbă albă,
uitat de Dumnezeu, care păzeşte, scârbit de viaţă, poarta dinspre strada
Carol.

Marţi, 2 septembrie
Reiau (fără speranţe) campania pentru transferul lui Dănuţ în
Râmnic. Mă duc la Stoica. Îmi spune să vin mâine „să discutăm cu
Urea”. Nervozitate din partea forurilor, sunt sătui de mine. Rezolv
problema plăcilor de marmură de la mormintele părinţilor. Apoi pe
Bulevard, la I.R.T.A. ca să obţin maşină pentru transportul lemnelor
lui Dan în strada Gării. Dar I.R.T.A. nu mai prestează servicii „pentru
particulari” în lunile septembrie şi octombrie din pricina campaniei
agricole! Stupefiat. „Nu e benzină” îmi şopteşte şeful confidenţial,
crezând că explicaţia lui mă consolează.
Mă vizitează Tamaş. Tăifăsuim pe banca din curte, sub umbra
generoasă a liliacului. Proiecte, planuri. Lucrează la o nouă colecţie de
documente. Seara soseşte Dan de la Băbeni, zdrobit de oboseală.
Luăm cina împreună. Citesc până la 1 noaptea. Insomnie.

Miercuri, 3 septembrie
Fac ultimele eforturi să-l ajut pe Dan. Cu Stoica, la Inspectora-
tul de învăţământ. Discuţie cu tovarăşa Crânguş, prevenitoare, amabilă
dar fără să promită. „Nu sunt ore”, acesta e sloganul. Poate după 1
194
octombrie, când „se mai aşază lucrurile” în şcoli. Pe urmă Urea. Ma-
siv, impresie de forţă. Calviţie devastatoare. Repetă ce a spus adjunc-
ta. Presimt, în spatele cuvintelor, că nu am şanse, că lupt zadarnic, les
jeux sont faits. Directorul liceului „Bălcescu”, în treabă pe acolo, mă
invită „la o întâlnire cu elevii”. Exact de ceea ce aveam nevoie. După,
în biroul lui Pantelimon. O încăpere mare, fotolii, telefon, tabloul Şe-
fului, televizor, covoare. Boss-ul declară că e admirator al operelor
mele, „m-a citit”, îmi poartă o mare stimă. Telefonează la Băbeni,
vorbeşte cu primarul, dă dispoziţii să se transporte lemnele lui Dan la
Râmnic. „Beţi o cafea?” Promite să mă ajute de câte ori voi mai avea
nevoie.
Seara, prin urbe. Poate că niciodată oraşul nu e mai frumos ca
toamna. Bat clopotele la Episcopie. Sunt clipe când tânjesc să mă în-
torc definitiv la Râmnic.

Vineri, 5 septembrie
Plecăm al 7 dimineaţa spre Băbeni. Vreme frumoasă, răcoare.
Şoseaua încărcată. Oprim un sfert de oră la barieră. Discuţie, în
şcoală, cu Simian, apoi cu directoarea. Promite să-i lase liberă o zi lui
Dan, pentru a-şi ţine orele la facultate. Ajungem la Craiova fără
„evenimente”. Îl prind pe Hinoveanu când tocmai dispărea din Edi-
tură. Volumul meu e (încă) în plan. În ianuarie intră în producţie.
Zâmbeşte, ştie că nu-l cred, e între noi o acceptare tacită a mistificării,
a trucurilor.
De aici, la Universitate. O oră cu Negrici, în formă bună. „Ce
ziceţi, domnu’ Mateescu, să mă transfer la Bucureşti?” Cafele. Sores-
cu lipseşte de la „Ramuri”. Redacţia goală. Doar secretara, care vor-
beşte confidenţial la telefon.
Plimbare prin Craiova cu Dănuţ. Bisericile Sf. Dumitru, Ma-
dona Dudu, Parcul. „Casa cărţii”. Oraşul pare mort. Provincie, ca şi la
Râmnic, doar aerul – ceva mai „boieresc”. Prânzim în fugă, la trei
după-amiază pornim spre casă. Dănuţ doreşte să vadă Scorniceştii.
Refac traseul parcurs cu două luni în urmă. Intrăm prin magazine,
sărăcie, ţara moare. Ajungem noaptea. Cornelia – ceva mai bine, n-o
mai doare mâna. Terorizată de iminenţa operaţiei. Telefonat lui Mi-
tru...
195
 Sâmbătă, 6 septembrie
Reiau vaccinul. Merg cu Cornelia la Politehnică, discut cu
Geană (foarte interesat de viaţa literară). Caut baterie, nu se găseşte,
nimic nu se găseşte în magazine, nici chiar săpun, hârtie igienică sau
scobitori. Presa restantă. Corespondenţă, plictiseală. Îngrozitor de
obosit...
La Cornelica. Veselă. Cinăm (plăcinte, antricot de vacă). Ve-
dem un film color pe „linia” bulgărească. Produsele de artă, proaste,
nu trag foloase de pe urma paletei de culoare. Dimpotrivă, culoarea le
pune în lumină sărăcia.

Marţi, 9 septembrie
Din ce în ce mai rău cu respiraţia, deşi continui conştiincios
vaccinul. Sunt nopţi când dorm doar două ore. Mă scol spre dimi-
neaţă, citesc (Nedelciu). Nopţile au devenit coşmare.
Telefonează Liviu Grăsoiu. Îmi solicită colaborarea pentru
Radio la emisiunea „Viaţa cultural-artistică”. Oarecum surprins. Ar fi
întâia mea prezenţă „pe unde medii”, sunt debutant, s-ar zice, cu toate
că am publicat vreo 25 de cărţi.
Cu Mitru: anxios. Are ceva să-mi spună, ceva deosebit de
important, când vin să-l văd? Îl obsedează moartea. Căderea lui con-
tinuă mă mâhneşte.
Trei ore coadă la benzină. Fac criză. Pagini frumoase despre
fanarioţi de Gion. Un Ghica în dimensiuni reduse.

Joi, 11 septembrie
Vaccin la Sf. Ecaterina. Reacţie puternică, temperatură. Lucrez
la textul pentru Radio. Am cumpărat deunăzi cartea lui Ghiţă Florea
despre Gib. Sinistră. Renunţ definitiv „să fac un Gib”, volumul n-o să
primească, evident, avizul forurilor (adică Ghiţă).
Ne vizitează Nadia. Bazil e la Podeni, din august. Trimite scri-
sori romantice lui Daniel. Drăguţ.
Bach (orgă) până după miezul nopţii.

196
 Luni, 15 septembrie
Am întâlnire cu Grăsoiu la Radio, în hol. E prima oară când
intru în instituţie. Îmi scoate „bon”. Intrăm. Sunt introdus într-o încă-
pere mică: masă, microfoane. Un geam desparte camera de o altă încă-
pere, „tehnică”. Primesc instrucţiuni. Apoi – semnalul. Am emoţii. O
bâlbă, două, se reia. În câteva minute – gata, am terminat. Grăsoiu îmi
zâmbeşte. Ne strângem mâna. Realizează, probabil, că nu sunt un
obişnuit al locului.
Flanez prin „centrul civic” cu Cornelia. Magazine (frumoase,
noi, dar goale). Spre prânz ne repezim la Uniune pentru cumpărături
(cafea, mezeluri). Coadă mare. La ora asta „grădina” colcăie, litera-
torii se distrează. Aceeaşi pletoră pe care o întâlnesc de fiecare dată.
La o masă, Ţărnea cu un grup de prieteni. Nu catadicseşte să se ridice
sau să mă salute.
Azi – zi însemnată. Deschiderea festivă a anului şcolar. E
prima oară, din 1959, când rămân acasă!

Miercuri, 17 septembrie
Dan a primit alaltăieri „ordin de chemare” la armată. Emoţie în
casă. Dau fuga la comisariatul din Panduri. Forfotă prin curte. Colo-
nelul Păun e ocupat, îmi spune să vin mâine. Vreau să-mi „amân” bă-
iatul. A-l lăsa să plece la militărie, astăzi, când zeci de mii de tineri
sunt târâţi prin şantiere („Casa poporului”, de pildă), echivalează cu
a-ţi trimite copilul la închisoare. Eu însumi am cele mai cumplite
amintiri din vremea „stagiului”.
Telefonează seara un „aviator în vârstă”, prieten bun cu Tulea.
Sorin trăieşte! Teribil de impresionat. Sunt ani de zile de când îl caut
zadarnic. Convins că a murit prin temniţele staliniste. I-am dedicat, cu
ani în urmă, „Sala de aşteptare”, nuvelă în care am folosit „jurnalul”
lui de bord. Îl rog pe aviator să-i spună să mă sune. Târziu, în noapte,
de vorbă cu Cornelia. Sorin – bătrânul meu necunoscut prieten! Tre-
buie să aibă vreo 70 de ani...

197
 Joi, 18 septembrie
La comisariat. Păun, amabil, mă primeşte imediat, îmi spune să
iau loc. Dă ordin să se lămurească situaţia militară a lui Dan. Aştept o
oră. Urmează bomba: dintr-o greşeală a unui căpitan zănatic, dosarul
lui fiu-meu a fost trimis acum o săptămână la sectorul 4. Acolo nu
cunosc pe nimeni. Uşoară panică. Plec însoţit de căpitanul Pavel la
„patru”. După o verificare scurtă (se umblă prin fişete) ştirea se con-
firmă. Mâine dimineaţă e programat să apară în faţa comisiei
medicale.
Telefonat lui Dan. Soseşte seara. Agitaţie în casă. Înfrigurare.

Sâmbătă, 20 septembrie
S-a făcut frig. De la canicula de alaltăieri, infernală, la ploaia
rece, deprimantă de acum.
Nu mă simt bine (respiraţia). Carantino promite să-mi dea un
tratament miraculos, încearcă să mă încurajeze, mă cheamă miercuri
„pentru investigaţii”. La urma urmei, ce-ar mai putea să-mi facă?
Dan e declarat inapt pentru serviciul militar (de o comisie me-
dicală). Cornelia – fericită. Deschidem o sticlă de şampanie „Zarea”.
Deseară pleacă înapoi, spre Râmnic.
La ora 11 dimineaţa se difuzează la radio textul meu. Nici o
emoţie, deşi e pentru prima oară când „mă aud”. Voce străină, falsă.
Senzaţie de depersonalizare. Schizofrenie.
Mă vizitează Ion Ruse. A slăbit. Trăieşte din pensia mizeră cu
care îl miluieşte Uniunea. Dar nu se plânge. Niciodată nu s-a plâns.
Ne amintim de anii tinereţii, îl evocăm pe Chiţ. Vorbim de „tova” Ro-
şeanu, fosta noastră directoare la „Relaţii”, de Octav Livezeanu, Ra-
lea, G. Oprescu, Schileru, Ionel Jianu, de şeful protocolului, Magheru.
Altă epocă, tot mai îndepărtată, tot mai ştearsă.

Marţi, 23 septembrie
Vaccinul, apoi la Uniunea Scriitorilor. D.R.-ul lipsă, însoţeşte
un oaspete ilustru din U.R.S.S. Discut cu Iancu pentru un „ajutor”
bănesc până la întrunirea comisiei de pensii. Refuză grosolan. Cu pen-
sia de la stat, infimă, sunt realmente muritor de foame.
198
 Telefonează mama lui Titel. Mă invită sâmbătă la inaugurarea
monumentului funerar al lui Sorin, la Belu. Vocea îi tremură uşor, pe
urmă plânge.
Spre seară – oboseală mare. Muzică (Chopin). Citesc pastilele
lui M. Diaconu, scrise nervos, caligrafie limpede, dar fără har.

Miercuri, 24 septembrie
La Sf. Ecaterina. Consult minuţios. Carantino – îngrijorat de
starea sănătăţii mele. Mă pune să fac un set de analize. Glumiţe me-
dicale cu „savanta”.
Citesc în ziare că a murit Matei, întâiul meu redactor la E.P.L.
(„Rochia cu anemone”, „Auroaica”). Sărmanul om! Era sub „observa-
ţia” lui Duci, suferea de cord. Resuscitarea unui întreg trecut. Înfrigu-
rarea, spaimele debutului. Pe vremea aceea bea enorm, trăia mai mult
prin cârciumi. După plecarea de la Editură, soarta ne-a despărţit defi-
nitiv, n-am mai comunicat unul cu altul. Era un suflet chinuit. Venea
din paginile aburoase ale romanelor lui Dostoievski. Înmormântarea –
mâine, la cimitirul Belu.
Trăiesc în lumea Hortensiei Papadat-Bengescu. Fascinantă.

Vineri, 26 septembrie
Sunt zile când viaţa devine insuportabilă. Ce-i de făcut?
Vaccin. Trec astăzi la o doză mult sporită. Nu pot citi.
Ieri – mers la înmormântarea lui Matei. Nevastă-sa ştergân-
du-şi lacrimile cu batista. Foia prin preajma gropii spuma filosofiei
româneşti: Georgescu, Ianoşi, Boboc, Pantazi, Cezar Radu, Smeu,
Constantinescu. Schimb câteva cuvinte fără importanţă cu Smeu.
Maeştrii, joviali, de o universitară eleganţă, vorbesc cu voce tare, fac
glume, îşi împărtăşesc impresii de prin călătoriile recente în Occident.
Toţi, absolut toţi – mai vârstnici decât răposatul. Văzându-le figurile,
mi-am amintit de anii trişti de la Filosofie. Dezagreabilă adunare, dacă
înmormântările ar putea fi şi altfel.

199
 Duminică, 28 septembrie
Plouă, plouă deprimant. Toamnă târzie. Frig. Foc în sobe. Res-
pir ca printr-o pânză subţire de nisip. Dureri articulare, migrenă. De
azi, modificarea fusului orar cu o oră.
Ieri, drum la Uniune pentru pensie. D.R.-ul, inabordabil în bi-
roul lui de boss bine păzit. Incursiunile la Uniunea Scriitorilor – întot-
deauna jalnice, umilitoare. Pe treptele de la ieşire, Cezar Baltag. Vor-
bim de una-alta. Nu pare în formă. Mină suferindă.
Deschid din curiozitate cartea primită (cu dedicaţie) de la mi-
tropolitul Plămădeală al Ardealului: Lazăr-Leon Asachi. Pe vremuri,
când era un simplu preot, scria romane de serie horror, funambuleşti,
halucinante.

Marţi, 30 septembrie
Primim în fiecare seară s.o.s.-uri de la Dan, nu poate să-şi adu-
că lemnele la Râmnic. Disperat. Telefonez lui Ioan Barbu, promite să
discute cu tovarăşul Pantelimon. Fără speranţă. M-aş repezi la Râmnic
dar vremea rea şi cozile enorme la benzină mă descurajează.
Din nou la Uniune. D.R.-ul e plecat în Occident de două zile.
Ce să fac? Las cererea pe masa secretarei. Pe stradă, în dreptul libră-
riei „Eminescu”, mă întâlnesc cu Tia Peltz şi Sergiu Săraru. Sergiu s-a
pensionat de boală. Tia, rotundă ca o minge, simpatică la urma urmei,
vivace. Îi amintesc că a ilustrat nuvela cu care am debutat în „Fla-
căra”, în ’65. Uitase.
Cu „Rădăcini”, ambiţiosul ciclu al Hortensiei Papadat-Ben-
gescu agonizează lent ca un fluviu ce se apropie lenevos de mare.
Consiliată rău (probabil) de Lovinescu.

Vineri, 3 octombrie
Vaccin la Sf. Ecaterina. Spre prânz fac febră. Frison, dureri de
cap, de piept, din nou o gripă. Carantino mă sfătuieşte să iau urgent
antibiotice.
Ieri, vizită la Olac, în atelierul de pe strada Doamnei. Lumină,
panouri peste tot. Cărţi, mape cu desene. Îmi arată ultimele volume
ilustrate. E angajat de „Cartea Românească” să îngrijească (grafic)
200
almanahul pe 1987. Discuţie despre lipsurile din magazinele alimen-
tare (obsesie). Olac – mai optimist ca mine, aşteaptă ani mai buni.
Speranţe la fiecare vizită a Şefului peste hotare.
Mă întorc acasă abia târându-mă din cauza oboselii. La librărie
– întâlnire cu Emil Stănescu. Bucurie. Promite să mă viziteze. S-a
transferat „cu munca” la Târgovişte.

Luni, 6 octombrie
Bolnav în continuare. Febră mare (38 de grade). La pat. Mă
tem de complicaţii pulmonare. Telefonat la „Cantacuzino”, sunt sfătuit
de doamna Chersulik să întrerup imediat vaccinul.
Cu Dan, sosit aseară. Îmi relatează ultimele „aventuri fores-
tiere” (a izbutit, în fine, să-şi aducă lemnele acasă). Mic accident la
încărcatul vreascurilor: s-a rănit la mână. Gore Ştefănescu, întâlnit pe
stradă, i-a spus că preşedintele tribunalului, „admirator” al scrierilor
mele, ar fi încântat să mă cunoască.

Miercuri, 8 octombrie
Ceva mai bine. Simt gâtul ca un ştreang de foc. Zac în fotoliu,
muzică barocă. Abulie.
Vorbit cu Mitru. Îngrijorat de sănătatea mea. Bolnav cum e,
mai are inima să se gândească şi la mine. E iritat că întârzie sosirea
din Italia a cărţilor trimise de Tatiana Nicolescu. Ancuţa a plecat la
Râmnic pentru câteva zile. Îi ţine de urât lui Dan.
„Lecturi contemporane”: „F”. Romanul „curge” greu. Aceleaşi
trucuri folosite şi în alte construcţii de amploare („Vânătoarea re-
gală”). Crime, mister, oameni suciţi, situaţii aberante şi multă, multă
vorbărie. Toate acestea realizate cu mână sigură, de mare scriitor. Se
simte, din păcate, efortul de a cosmetiza realitatea „noastră” putredă,
damnată. Comanda socială.

Vineri, 10 octombrie
Reiau vaccinul, la indicaţiile doamnei Chersulik. Pe jos în Sf.
Ecaterina. Frig. Analiza sputei – la fel de proastă ca în iulie, după mai

201
bine de două luni de tratament. Descurajat. Mă întorc acasă rupt de
oboseală.
Telefonat copiii. Ghinea şi-a tras în magazia lui cam jumătate
din lemnele aduse de Dan cu atâta trudă. Dacă n-aş fi atât de şubred,
m-aş repezi chiar azi la Râmnic.
Consideraţiile lui Simion despre D.R. („Ţeba” şi „F”) – de
suprafaţă. Lipsă de idei (evită, poate, să intre în „complicaţii”).

Luni, 13 octombrie
S-a întors Ancuţa de la Râmnic. Mă roagă să merg cu ea la
Ateneu, refuz, insistă, aruncă în luptă întregu-i arsenal de persuasiune
şi iată-mă ieşit din casă. Se interpretează o sonată pentru vioară şi pian
şi un trio (cu pian) de Beethoven, cu „camerişti” de mâna a treia. Frig.
Sala goală. E prima oară când văd frumoasa sală a Ateneului pustie.
La întoarcere, pe jos, prin centru. Potere la fiecare colţ de stradă. Te
împiedici realmente de miliţie. Urâte vremuri!
La telefon cu Mitru. Exultă. A ieşti pe propriile-i picioare până
la biserică. „Ce ziceţi, domnu’ Mateescu, credeţi că o să mai merg
vreodată?” Ada Orleanu s-a întors recent de la Călimăneşti (a locuit în
vila scriitorilor). Vorbeşte cu Cornelia. Le aud din camera de alături.
Reiau, nu fără surprinzătoare bucurie, „Marele Gatsby”. Ştia să scrie
americanul!

Marţi, 14 octombrie
Ies în oraş. E frig dar soare. Nimic în librării. Văd sălile de
expoziţie. Urc în atelierul lui Olac de pe Academiei colţ cu Doamnei.
Un coridor întunecos cu multe uşi, la fiecare uşă – un pictor. Olac lu-
crează. Îl reţin numai un sfert de oră. Jos, la parter, se vinde „Pravda”.
Cumpăr numărul de ieri. Doar patru rânduri despre întâlnirea Reagen-
Gorbaciov, care a „ţinut afişul”, în Occident, în ultimele zile. Acest
sistem de propagandă prin tăcere!...
Beau o cafea la Capşa, apoi pe bulevarde. Se face curăţenie, se
asfaltează, se astupă şanţurile. Peste câteva zile începe în Capitală
consfătuirea conducătorilor partidelor din ţările Tratatului de la Varşo-
via. Agitaţie, înfrigurarea de dinaintea marilor evenimente.

202
 Cornelia pleacă, noaptea, la Hunedoara. Socru-meu – bolnav
de pneumonie, în stare gravă. O duc la gară cu Trabantul.

Joi, 16 octombrie
Toamnă balcâză. Frig, ceaţă. Foc în sobe zilnic. Comentarii (la
„posturi”) despre întâlnirea Reagen-Gorbaciov. Uşoară boare de
speranţă. A murit Apostu.
Telefonat Cornelia, vine duminică. Vizită fără istorie la doc-
torul Virgiliu Ştefănescu. Doctorul – la zi cu evenimentele internaţio-
nale. Deşi nu aude, e informat mai bine decât mine. Se anunţă premiul
Nobel pentru literatură: nigerianul Soinki.
„Blândeţea nopţii” de Fitzgerald. Nici un câştig faţă de „Gats-
by” (dimpotrivă). Muzică de Grieg.

Duminică, 19 octombrie
Cinci dimineaţa. La gară. A venit Cornelia. Veşti de la Hune-
doara: socru-meu e în afara oricărui pericol, a scăpat cu bine. Gică s-a
pensionat de la 1 octombrie, continuă, însă, să lucreze (încă şase luni).
Tamaş mă roagă să-i „perii” cele 100 de pagini din ghidul
Râmnicului, pe care i le-a înapoiat Doina Gavrilă. Mi-am făcut de lu-
cru. Continui să trăiesc într-o totală stare de abulie, de prostire. Vege-
tez.
Telefonează Cae. Petrecerea de la Călimăneşti – plăcută. S-au
împrietenit cu Ladmis Andreescu. Ladmis s-a dus să-l vadă, la Păl-
tiniş, pe Noica, susţine că s-a întors „iluminat”.
Foucault: „Histoire de la folie”. Lectură delectabilă.

Miercuri, 22 octombrie
O nouă tentativă de a-l găsi la Uniune pe D.R. „Lipseşte o săp-
tămână”, îmi spune secretara. De vorbă cu Hobana, drăguţ, preocupat.
E singur în birou. Pe urmă apare Balaci, îmi strânge mâna, mă eclip-
sez. Expediez prin poşta „specială” de pe malul gârlei o carte în Elve-
ţia (lui Iudit). Coadă mare, funcţionarele – blazate. Noutate: sunt inter-
zise dedicaţiile pe carte! Rup pagina de gardă. Alunecăm, alunecăm...

203
 Recitesc Motru („Personalismul”). Îngrozitor de prăfuit, bătrâ-
nul.

Sâmbătă, 25 octombrie
Vaccin în Sf. Ecaterina. Reacţie puternică, fac febră. Agitaţie.
La pat.
Ieri, cu Cornelia la familia Ureche. Stau într-un apartament
luxos, în apropierea Arcului (pe Kiseleff). Iordana şi-a revenit specta-
culos după atacul cerebral. Şchioapătă, totuşi, de piciorul drept, difi-
cultăţi în exprimare. Gelu se ocupă cu trataţia musafirilor. Lucrează
acum la Sindicate. Istorisiri de vânătoare.
Mă vizitează Duci şi Milică. Măgureanu consideră benefică
pentru poporul nostru întâlnirea Reagen-Gorbaciov. Dumnezeu ştie!
La 11 noaptea vine Dan de la Băbeni. Aduce „ghidul” Râmnicului
scris de Tamaş. Frânt de oboseală. Tăifăsuim până la 2 dimineaţa.

Luni, 27 octombrie
La zece – telefon uluitor de la Craiova (Hinoveanu): am fost
cadorisit cu premiul Asociaţiei de scriitori oltene (pentru „Bal la Casa
Ofiţerilor”). El, Hinoveanu, la poezie, eu la proză. Mă roagă să vin
urgent la Editură ca să „transport” la Bucureşti procesul verbal al
juriului de premiere, el însuşi neputând să facă deplasarea, are şedinţă
de partid la „Judeţeană”. După vreo cinci minute sună Cojocaru (de la
Negrici de-acasă), care îmi anunţă încă o dată vestea. Juriul a fost for-
mat din Cojocaru (preşedinte), I.D. Sârbu, Papastate, Sina Dănciu-
lescu şi Negrici. Marin Sorescu e plecat peste hotare. Schimb câteva
cuvinte cu Negrici. Se arată indignat că Hinoveanu mă foloseşte drept
curier pe mine (în loc să meargă el). Joi vine la Bucureşti, o să mă
sune.
La ora 14 iau rapidul de Craiova. Trenul complet neîncălzit.
Mi-e frig, realmente dârdâi. La gară mă aşteaptă Hinoveanu. Se aşază
la o coadă mare, pentru biletul de întoarcere. Dar trenul are două ore
întârziere. Luăm loc pe scaune. Începe o discuţie sterilă. Boss-ul, ner-
vos, nu e „în ape”. Îl simt că ar vrea să plece, pregetă, nu-i vine să mă
lase. Ne plictisim îngrozitor. Momente goale, clipe moarte, fără vorbe.

204
Jenante. În fine, soseşte acceleratul, ne îmbrăţişăm. Compartimentul
îngheţat (tren internaţional!). Drum lung, interminabil, în tovărăşia
„memoriilor” Agathei Christie.

Miercuri, 29 octombrie
Lucrez de patru zile pe ghidul Râmnicului (Tamaş). Scris 50 de
pagini (din 190). Mă opresc. Îmi trebuie textul „definitiv”, nu pot
lucra pe ciorne redactate în grabă, nefinisate, pline de greşeli.
La Uniune. Îi înmânez lui Iancu plicul adus de la Craiova. E în
dispoziţie proastă, grobian, ţâfnos. Ţipă la scriitorii care aşteaptă la
uşa lui, famelici. Banii pentru premiu, mi se spune, îi voi primi abia
peste o lună. Au cheltuieli, începe în curând „decada cărţii”, literatorii
(cu funcţii redacţionale şi administrative) pleacă în provincie (pe
cheltuiala Uniunii, evident).
Vorbit cu Mitru. Nu mai are forţa să ţină receptorul în mână, îşi
pierde vocea, oboseşte. Discuţiile noastre de pe vremuri, de o oră-
două, au devenit o amintire.

Sâmbătă, 1 noiembrie
Petrec o bună parte a zilei în fotoliu. Stare de oboseală, astenie.
Delabrat moral. La „Voce” se vorbeşte despre o iminentă debarcare a
Şefului. Ce utopie!
În Slobozia, cu Cornelia. E ziua lui Bazil, a împlinit 57 de ani.
Îi ducem flori. E vesel. Se plimbă uşurel prin cameră, se întinde după
farfuria cu fursecuri (interzise). Trăieşte între tabuuri. Peste o săptă-
mână are o emisiune lirică la radio, l-am întrebat de ea, nu ştie. Pro-
babil, o imprimare veche. Mi-a spus că scrie. Din când în când se
smiorcăie ca un copil bătut, un soi de plâns mecanic, apoi revine. O,
Doamne!

Miercuri, 5 noiembrie
Vaccin în Sf. Ecaterina. Pe urmă, cu Cornelia în piaţa Rahova,
ne aprovizionăm cu varză. Ridicând un sac, simt o durere ascuţită pe
coloană, s-a deplasat, probabil, o vertebră. Paralizat. Ajung cu greu în

205
Albă (cu Trabantul). După-amiază fac exerciţii de mişcare, ţinân-
du-mă de mobila din cameră. Nenorocirile vin repede, trec greu.
Alaltăieri, vizită la Cornelica, e ziua ei de naştere. N-a mai
poftit pe nimeni. Trataţie boierească (plăcintă cu praz, în bună tradiţie
aromână). În casă – întuneric. Covoarele, tablourile, mobila dau încă-
perii un aer victorian târziu. Spre seară, vedem un film american (ca-
setă video) – mediocru.
Telefonează Baciu. Mă invită să-i vizitez atelierul, în Militari.
„Vreau să mă urmăriţi lucrând”, îmi spune, vorbeşte serios, se crede
Leonardo. Ce creatură!

Sâmbătă, 8 noiembrie
Înţepenit. Abia mă mişc prin casă. Sentimentul unei căderi to-
tale. Deprimant. Cornelia îmi aduce masa în cameră. Ştiri de la Zoe
Boicescu. S-a înăsprit cenzura. Volumul îi este pentru a treia oară
returnat de editură. Dezorientată, nu ştie ce să facă. Vremuri tot mai
tulburi după întâlnirea de la Reykjavik. Cornel Popescu a fost conce-
diat din funcţia de radactor-şef la „Cartea Românească”. Lucrează
acum la un depozit de materiale. Mică şi răutăcioasă satisfacţie, după
comportamentul său duplicitar, suspect.
Mă delectez cu suvenirurile lui Canetti (volumul 2). Inteligent,
atent la amănunte, memorie remarcabilă. O.K.

Marţi, 11 noiembrie
Ceva mai bine cu spinarea. Merg. Nu ies din casă decât pentru
vaccin, în Sf. Ecaterina (ultima injecţie). Abia când te lovesc necazu-
rile realizezi ce fericit erai înainte. Adulmec, cu prudenţă, viaţa.
Primesc ultima carte a Adei Orleanu, „Hoţii în templu” (frumos
titlu!). Departe de arta din „Boarii”. Naraţiunile – banale, prăfuite,
lipsite de vigoare epică. Pesemne, trece printr-o pasă proastă.
Citesc cu mari delicii jurnalul londonez al lui Pepys. Muzică
până la două noaptea. Insomnie.

206
 Sâmbătă, 15 noiembrie
Aseară a sosit Dănuţ de la Băbeni. De vorbă până la 4 dimi-
neaţa. Tensionată convieţuirea cu Ghinoii. Se descurcă greu. Aduce de
la Tamaş manuscrisul (ghidul Râmnicului). Îl răsfoiesc, nu a lucrat
deloc pe el. E „marfă” brută, trebuie scris din nou. Impulsul de a-i
reproşa la telefon, renunţ.
Corespondenţa lui Maiorescu – incitantă. Episodul scandalului
cu pensionul. Volumul 5, probabil, cel mai interesant din seria tipărită
la „Minerva”.

Miercuri, 19 noiembrie
Lucrez de patru zile pe ghidul Râmnicului scris de Tamaş. Nu
mă aşteptam să intru într-o belea atât de plicticoasă. Textului îi lip-
seşte gramatica gândirii. Sunt clipe când îmi vine să las totul baltă.
Nervozitate.
Ies, seara, două ore prin centru. Anticariatele şi librăriile. Frig.
Intru la „Ambasador”, comand o bere. Salonul neîncălzit, perdelele
murdare. Afară plouă. Femei cu umbreluţe. Afişe mari anunţă pe
panourile de la Scala un film rusesc. La casă, cuconiţa trage din ţigară,
răsfoind o carte. Nici un client. Vitrina librăriei „Sadoveanu” expune
ultimele opere ale Stăpânului. Pe jos la Universitate. Iau metroul.

Sâmbătă, 22 noiembrie
Termin la ora 2 noaptea ghidul. Teribilă osândă. Senzaţia de
mare uşurare. M-am angajat orbeşte într-o întreprindere mâloasă, de-
plorabilă.
Ne vizitează Maftei. Nu l-am văzut de ani de zile. Înfloritor.
Aduce a comis-voiajor, aşa cum întâlneam prin filmele americane
după romanele lui Sinclair Lewis. Dulceţuri, prăjituri, cafele. Ne arată
un album cu poze: unele din Toronto, altele din Geneva – adică locu-
rile pe unde i s-au risipit copiii (şi nepoţii). El însuşi îşi duce viaţa
între aceste două repere de pe hartă. De la o vreme, stabilit cu totul în
Canada.
Mare tevatură (şi cheltuială) cu referendumul de mâine. Miliţie
pe stradă. Stare de asediu. Telefonează Lupu. Plecarea mea din şcoală,
207
susţine, a lăsat un gol imens în cancelarie. Ce ar putea să spună? Între
timp a fost schimbată directoarea. Se împlineşte anul de când n-am
mai intrat la clasă. Sunt clipe când le duc dorul puştilor, aceşti teribili
mâncători de dascăli.

Marţi, 25 noiembrie
Ceaţă, dimineaţa. Abia dacă se mai distinge conturul blocurilor
de la Rond. Semne de boală. Antigripale. O duc de la o zi la alta.
Merg la spitalul „Municipal”. Electrocardiogramă. Duci îmi
prescrie dublarea „raţiei” de hipotensive.
Telefonat Negrici. Comisia de pensii, întrunită acum câteva
zile, m-a gratulat, la stăruinţa lui, cu 4000 de lei (3200 până la împli-
nirea vârstei de 60 de ani). Dulea insistă ca premiaţii Uniunii să nu
mai fie recompensaţi în bani, deşi banii de premiu provin din propriul
buget al scriitorilor. Amestecul administraţiei în viaţa literară – tot mai
constrângător, mai abuziv.
Proză fantastică de Hofmannstahl. Dureri de cap copleşitoare.

Joi, 27 noiembrie
De ieri, stare gripală declarată. Febră mare. Înghit antibiotice şi
biseptol. Complet prostit de boală.
Primim, pentru duminică, invitaţii de la Bebe Ogrezeanu şi
Silvia Marinescu. Cornelia îi explică Silviei situaţia mea, degeaba,
insistă. După o oră revine iar cu telefonul.
Urâte zvonuri despre demolare. Se spune că la primăvară va fi
evacuat tot cartierul. Panică, discuţii, controverse. Femei cu mâinile în
şolduri, vociferând pe stradă. Le văd de la fereastră. Vremuri grele.
Trăim sub zodia nesiguranţei.

Luni, 1 decembrie
Rău. Imobilizat la pat. Stare de îndobitocire. Între momentele
de „criză”, mă desfăt cu „Critice” de Maiorescu. Taifas cu Dan, sosit
alaltăieri de la Râmnic.
O voce tânără de fată („Revista de pedagogie”) mă anunţă că
mi-a apărut o proză („Papucul şi limonologia”) în Almanahul părinţi-
208
lor pe 1987. Apariţie oarecum surprinzătoare în vremurile noastre de
furioasă isterie ideologică.

Joi, 4 decembrie
Încet-încet revin la viaţă. Fac paşi prin cameră, învăţ să merg.
Geruri cumplite dar în casă bine. Ancuţa îmi aduce Almanahul, pro-
ducţie imundă, ilizibilă. La schiţa mea, redacţia şi-a permis să adauge
trei rânduri în final, ca să se afle în treabă. Ce habitudini!
„Roman documentar” (viaţa lui Eminescu) de Petru Vintilă.
Autorul e preocupat, s-ar zice, de soarta geniilor. Se vorbeşte că ar fi
scris o carte şi despre Şef, pe care „forurile” (sau însuşi Şeful) au
refuzat-o. Să se înveţe minte!

Sâmbătă, 6 decembrie
Fără preocupări. Neliniştit. Ce va fi mâine?
Telefonat lui Cae Boicescu şi Hilohi (de ziua lor). Maestrul –
vesel, e încântat de fiul lui, Costache, pe care îl alintă cu apelativul
hispanic „don”. Pe vremuri, Sf. Nicolae îl sărbătoream la Picu. Veneau
şi Bebe cu soţia. Jucam „pietre”. Stăteam până la miezul nopţii. Ne
întorceam pe jos acasă, lunatici, în zgomotul metalic al tramvaielor ce
se târau alene spre depou.
„Viaţa lui Macedonski” de Marino (teză de doctorat). Spirit
metodic, bogată informaţie, lipsit de fantezie, însă. Primire triumfală
din partea presei literare.

Marţi, 9 decembrie
Ieşit din casă pentru prima oară după mai mult de o lună. Frig
(minus zece grade). Drum la Institutul „Cantacuzino”, fac analize
(rezultatul vineri). Escală în centru. Bat librăriile şi anticariatul de la
Cretzulescu. Şi magazinul Muzica. Iau Llosa („Războiul...” în tradu-
cerea lui Cantuniari).
Vizită, seara, la doctorul Virgiliu Ştefănescu. În vervă. Bem
cafele. Neobosit şi tânăr la 85 de ani. Se pregăteşte „să mai treacă o
iarnă”. Facem politică, fireşte. În linii mari, opiniile lui sunt pesimiste.
Prezenţa ruşilor „alături” e simbolul perenităţii comunismului.
209
 Reiau cu poftă „Convorbirile” lui Goethe cu Eckermann. Pian
(Franck, Debussy, Rahmaninov).

Sâmbătă, 13 decembrie
Din cauza frigului, Dan vine tot mai rar acasă. Seara, tăifăsuim
în cameră la mine. Descurajat, experienţa băbeneană îl istoveşte.
Telefonează Tulea. Bucurie. Promite că săptămâna viitoare
vine să mă vadă. Citesc „Războiul” (lăudat la Valea Vinului de Cantu-
niari). Decepţie uşoară, după romanele lui Llosa citite până astăzi. Sau
doar reacţia mea la tuşele politice prea apăsate.
Pavese: „Lăsaţi să treacă o experienţă care vă părea nefericită,
o veţi vedea cu alţi ochi şi va fi extraordinară. Scurgerea timpului în
tăcere reîntinereşte popoarele şi indivizii.” Frumos. Am temeri, însă,
că „experienţa” noastră (cea de 40 de ani încoace) va contrazice cu-
vintele „simţite” ale maestrului.

Marţi, 16 decembrie
Lucrez pe paginile ghidului lui Tamaş (dactilografiate). Din
nou greşeli. Am sentimentul că trudesc „în gol”. Vorbit cu Mitru.
Anxios, se plânge de dureri articulare. Afară – vreme rea. A nins de o
palmă. Pe stradă, lume înfofolită, cisme. Excavatoare uriaşe
îndreptându-se spre Rond, cu larmă. Construim.
Dan pleacă, noaptea, cu acceleratul. Citesc biografia lui Maio-
rescu de Z. Ornea, colegul meu de facultate. Foarte documentată, însă
rău scrisă. Fraze ilizibile. Deficienţe la sintaxă.

Joi, 18 decembrie
De dimineaţa până seara în tovărăşia ghidului lui Tamaş. Plictis
îngrozitor. Râmnicului, urbe de legendă, îi trebuie o poveste, nu un
ghid.
Mă vizitează Tulea (cu Trabantul!). Înalt, calviţie avansată,
zâmbitor, simpatic. Fără vârstă. Mare bucurie să-l cunosc. A fost pe
vremuri un as al aviaţiei. Nu „aduce” cu imaginile văzute de mine la
„arhivele” din Râmnic, unde pozează alături de alţi temerari ai aerului,
între care Ioana Cantacuzino. Îşi povesteşte viaţa. Făcut războiul (Est-
210
Vest) pe un bombardier german tip Heinkel). În ’44 – doborât de
nemţi de la înălţimea de 4 mii de metri. S-a aruncat cu paraşuta.
Accidentat, doi ani spitalizare la Sinaia. După război, pilot în aviaţia
utilitară, apoi închis în temniţele comuniste. Evită amănuntele, îi e
frică! Lucrat o vreme în industria aeronautică română ca proiectant. Îi
dau (cu dedicaţie) „Fantezia”, în care e inserată şi nuvela „Sala de
aşteptare”, pe care i-o datorez în întregime. Emoţionat. Mărturiseşte
că ar vrea să-şi scrie memoriile împreună cu un comiliton din aviaţie.
E rudă, după mamă, cu doamna Vântu, fosta colegă a Corneliei de
catedră. Ne despărţim în mare afecţiune.
Citesc mici proze de Bedros Horasangian. Decepţionat, proba-
bil din cauza supralicitării acestuia de către presa literară.

Duminică, 21 decembrie
A nins. Zăpada se topeşte, ninge iar. Muncesc la ghidul Râmni-
cului (mai am 50 de pagini). Telefonează doamna Vântu (nepoata,
după tată, a lui Petre Carp). Noi informaţii despre Tulea. A stat în în-
chisoare 17 ani! Ieşit cu lotul ’64. Şi-a petrecut aproape toată tinereţea
în celulă. Se trage din marea familie boierească a Fălcoienilor.
Luăm prânzul cu familia Dumitrescu. Petrecem ore de destin-
dere. Discuţie despre scriitori şi viaţa literară (o cunoaşte mai bine
decât mine). Bem vin de Panciu (adus de la Săvel). Juristul ne poves-
teşte cancanuri „interbelice”. Memorie excepţională. La şase seara
pleacă. Îi conducem până în colţul străzii, iau taxiul.
Mă sună Zoe Boicescu, necăjită. Editura îi solicită două arti-
cole pentru volumele omagiale dedicate Lui şi Ei. Se teme că un refuz
ar pune sub semnul întrebării apariţia romanului ce zace prin sertarele
redactorilor. De altfel, i s-au făcut aluzii limpezi. „Ce-aţi face, domnu’
Mateescu, în locul meu?” o aud în receptor, apoi închide înainte de a
aştepta răspunsul, pesemne o podideşte plânsul.

Marţi, 23 decembrie
Am încheiat „campania ghidului”. Îl pun în plic. E gata de pre-
dare. Nu mai vreau să-l văd.

211
 Primesc „vedere” din Canada (Denis Maftei). Corespondenţă.
Plictis. O doamnă de la Fond îmi spune că încă nu s-a întrunit comisia
de pensii! Cât despre premiile Uniunii Scriitorilor, problema e în
suspensie, „se pare că nu se va mai plăti nimic...”
A venit Dan. Petrecem seara în familie. „Oratoriul de Crăciun”,
apoi colinde. Foc în sobe.

Joi, 25 decembrie
Petrecem Crăciunul cu Cornelica şi familia Landauer. Discuţii
universitare, bârfe de culise, cancanuri, pierdere de vreme. Lipseşte
sacrul. Telefonat lui nenea Gică, mă surprinde cu afirmaţia că e mai
fericit acum decât în tinereţe. Mici trucuri ca să ascundă (să-şi exorci-
zeze!) astmul bronşic, durerile reumatice, angina pectorală, sentimen-
tul teribil al ratării.
Vorbit cu Tulea. A citit nuvela „Sala de aşteptare”, e încântat.
Mă roagă să-i mai dau un exemplar din carte, vrea să-l trimită în
Franţa unui prieten. „Să vadă şi alţii ce isprăvi făceam când eram tâ-
năr.” Promite să revină în curând în Albă. Seara a început să visco-
lească. Ferestrele acoperite cu zăpadă. O mare parte a Capitalei – fără
gaze. Oamenii zac îmbrăcaţi sub plăpumi!

Sâmbătă, 27 decembrie
Ger teribil: 20 de grade minus. Foc numai noaptea, când gazul
are oarecare presiune. Cornelia păzeşte sobele. Adoarme abia spre
dimineaţă.
Invitaţi la masă Mitru şi soţia. Vin cu taxiul. Coborârea din
maşină, urcarea treptelor – calvar. Sărmanul meu prieten abia se miş-
că, sprijinindu-se într-un baston. La masă – veselie moderată. Mitru –
fericit că „a putut ieşi din casă”. Petrecerile de odinioară au devenit o
amintire.
Primesc de la mitropolitul Nestor „pastorala” şi ultima sa carte
despre Aethius Histrios. Pasionat de începuturile creştinismului în
Dacia. Seara, wist în familie. Muzică până la 2 noaptea (Haendel).

212
 Miercuri, 31 decembrie
Forurile s-au milostivit, în fine, să dea bani autorilor laureaţi ai
Uniunii Scriitorilor. Telefon de la Marin Sorescu (din Craiova). Mă
roagă să redactez procesul-verbal (!), să-l iscălesc şi să-l predau lui
Iancu. La ora 11 sunt la Casa Scriitorilor. D.R.-ul în birou. Amabil.
Îmi spune că astăzi se decernează premiile la Craiova! În ceea ce pri-
veşte banii, îi vom primi abia în ianuarie (ni se trimit cu poşta).
Schimb vorbe cu Hobana, preocupat, activ. Se închide astfel conten-
ciosul premiilor. Aferim!
Ies seara cu Dănuţ prin centru. Vitrinele iluminate, cadouri,
brad, beteală. Mizerie lustruită. Sfârşitul anului pe „Cale”. Febrilitate,
ultimele cumpărături pentru revelion. Pachete, panglici, sticle de şam-
panie. Goana nebună după o clipă, o clipă doar de fericire. Petarde,
pocnituri. Miliţie. Trist an, la urma urmei. Foarte trist.

213
 1987
Joi, 1 ianuarie
Petrecut revelionul acasă, în cinci (cu Oncle). Vin de Panciu.
Discursul Şefului – insuportabil. Căldură în casă. Ne-am simţit bine.
Tabinet până spre 2 dimineaţa, ca moşnegii. La 12 noaptea telefonat
Rudeanu şi Avram Lupu.
Azi – zi frumoasă, soare. Rămân în casă. Televizor (mizerie).
Proze „coloniale” de Maugham, desuete. Imprim Rahmaninov. „Tran-
scripţiile” – excelente.

Sâmbătă, 3 ianuarie
Luăm prânzul la familia Landauer. Masă sofisticată, delica-
tesuri. Ionel se vaită de mizeriile din Institut. Apoi discuţii (între fete)
despre necazurile de la catedra de chimie fizică. Plictis magnific. Ne
întoarcem făcând echilibristică pe un gheţuş oglindă.
Telefonează Daniel. Mă întreabă dacă-mi menţin propunerea de
editare a unui roman la „Eminescu”. Da, mi-o menţin. Arunc la întâm-
plare un titlu: „Coline în soare” (bun la orice). E mulţumit. Se
străduieşte să mă includă în planul pe 1988.
Mă delectez cu Maiorescu („Epistolarul”). Maestrul foloseşte o
limbă românească mai frumoasă (şi expresivă) decât a multor critici
literari de astăzi.

Joi, 8 ianuarie
Ger năprasnic: minus 17 grade (în Suedia – minus 52!). Nu pot
ieşi din casă. Hibernez. Telefonat la Fondul Literar. Vorbesc cu o cu-
coniţă care-mi spune (politicos) că plata premiilor se amână, fiindcă
214
nu le-au sosit procesele-verbale. Ce măgărie! N-am mişcat un deget
pentru a obţine acest premiu, mă zbat, în schimb, pentru primirea
echivalentului în bani a premiului. Ciudate vremuri!
Parcurg, nu fără greutate, „Frumuseţea pământului” de Ramuz.
Nu gust literatura ţărănească a helvetului.

Sâmbătă, 10 ianuarie
Telefonează Doina. Mă somează să optez chiar astăzi între
Editura „Sport-Tursm” şi alte edituri, se definitivează planul pe 1988.
Sunt în încurcătură. La „Turism” volumul e predat, aş prefera, în
schimb, să apar la „Eminescu”. Dar dacă nu voi scrie cartea? O rog să
mai aştepte, amân răspunsul. Embarras du choix. Borda îmi trimite
salutări de la amicul meu din tinereţe, doctorul Anceanu.
În vizită la Silvia (cu Cornelia). Marineştii locuiesc într-un
apartament de bloc, cochet, aspectuos, în preajma stadionului „23
August”. Masă întinsă. Mai sunt de faţă câţiva Paşoi şi Cornelica.
Cinci-şase feluri de mâncare, abundenţă. Conversaţia de o banalitate
exasperantă. Sunt invitat în camera băiatului, lumină slabă, pavoazare
cu reviste şi afişe sexy. Rock – de la nişte difuzoare ascunse în perete.
Bogdan (blugi, geacă) încântat de ambient. E generaţia „care vine”.

Luni, 12 ianuarie
A crăpat gerul. Soare. Dimineaţa polei îngrozitor. Primesc prin
poştă, în fine, banii pentru premiu (şapte mii de lei). Drum la Asocia-
ţie, îmi vizez permisul la policlinica „Sahia” şi legitimaţia de scriitor.
Biroul – bine încălzit. Scarlat şi Tomozei – de vorbă, zâmbesc, ne
strângem mâna, le-am tulburat intimitatea, mă volatilizez. După-amia-
ză la miliţie (circa 10) pentru vizarea permisului de folosire a maşinii
(două ore). Bat pentru a nu ştiu câta oară textul cu „marasmul econo-
miei occidentale”. Ajung acasă seara, frânt de oboseală.
Directorul I.C.R.A.L.-ului (originar din Scorniceşti!) mă asi-
gură că deocamdată nu există pericolul de demolare în Rond. Furtuna
distructivă s-a deplasat cu furie spre sectorul 2 (şi 3).

215
 Joi, 15 ianuarie
Dan a plecat în Râmnic. Ancuţa mers cu el la gară. Vorbit cu
Mitru, a avut o criză, suferă, o disperare rece i se simte în voce. Nu
vrea să mai primească pe nimeni, ar dori să moară.
În „România literară” apare astăzi lista laureaţilor Asociaţiilor
de scriitori, după trei luni de la decizia juriilor de premiere. N-au pu-
blicat anunţul până acum de teamă ca „Secţia” să nu anuleze premiile!
Mă îndeletnicesc cu „Casa verde” (Llosa). Dureri de cap cople-
şitoare. Calmante. Dorm cu droguri.

Duminică, 18 ianuarie
Venit decizia de pensionare de la Uniunea Scriitorilor. Am
3500 de lei (dar numai după „împlinirea vârstei”). De azi înainte –
viaţă de huzur, de belfer.
Ger, iarnă grea. Maşinile nu circulă decât din două în două zile.
Oaspeţi în casă: Dan Bostan, sosit alaltăieri de la Timişoara. E obsedat
de ideea de a părăsi cât mai degrabă ţara. Oriunde. Vrea să fugă. E în
căutare de soluţii. Speră că profesiunea lui – electronist, va fi o bună
rampă de lansare.
Seara – înregistrez pe bandă muzică: Franck, Grieg, Liszt. De
veghe până la unu noaptea.

Miercuri, 21 ianuarie
Discuţie cu Daniel. Pentru „includere”, trebuie să stau de vorbă
cu Râpeanu. Includerea e treabă „de prezenţă”. Râpeanu, însă, nu e de
găsit uşor. Va încerca să mă ajute. Volumul de la „Eminescu” îmi va
periclita poziţia în plan a cărţii de la „Sport”, predată. Nehotărâre.
Mare încurcătură.
Consiliu de familie. Ne gândim să o trecem la toamnă pe An-
cuţa la „fără frecvenţă”, ca să nu fie nevoită să repete experienţa băbe-
neană a lui Dan. Ar face un an de şcoală în plus. Până în septembrie
trebuie să-i găsim serviciu (eventual o suplinire la o şcoală generală).
De văzut.

216
 Vineri, 23 ianuarie
„România literară” – de necitit de la o vreme din pricina artico-
lelor omagiale, care depăşesc măsura (dar există oare o „măsură”?). E
de mirare câtă rezervă de slugărnicie se ascunde într-o biată fiinţă
omenească. Într-un literator.
Se aude că Dulea va pleca de la Cultură. Va fi înlocuit cu o
tovărăşică, Sonea, din „aparatul” Comitetului Central. O fi mai rău, o
fi mai bine?
Inutilitatea acestui „jurnal”. Literatură – nu. Nici document. Şi
nici bruion pentru o carte. Un mod de a mă confesa stupid, ridicol.
Biete scâncete în noapte.

Luni, 26 ianuarie
Ziarele de astăzi se ocupă exclusiv de aniversarea Şefului. Fără
evenimente, fără ştiri. O ţară moartă. La rampă – toţi scriitorii de ser-
viciu al Stăpânului, ba chiar şi nume noi, decente până mai deunăzi.
Ne apropiem de gradul zero al rezistenţei.
Cumpăr magnetofon (din banii de pe premiu) şi cablu pentru
televizorul lui Al. Mitru. Mers cu Cornelia în strada Vişinilor. Se în-
tinde masa (ca de fiecare dată). Mitru – exuberant ca în vremuri bune.
Fericit. De când i s-a furat antena nu mai are linişte. Televizorul –
singurul lui contact cu lumea. Ne întoarcem noaptea, după zece. Nin-
ge. Plăcerea aerului proaspăt, a paşilor ce lasă urme delicate pe ză-
padă.
Telefonează Dan. E bine. Se ocupă de problema evaluării casei.
Ne demolează.

Vineri, 30 ianuarie
Ultima noutate: se interzice circulaţia autoturismelor particu-
lare în Capitală (sine die). Deşi n-a nins prea mult (30 de centimetri),
oraşul e blocat din cauza insuficientelor măsuri edilitare.
David: a apărut la Râmnic, în revista liceului „Bălcescu”, o
cronică la „Bal” semnată de o elevă. „Când ne mai vedem?” întreabă,
dar vorba aceasta o aud de fiecare dată când se întâmplă să comuni-
căm la telefon. Cornelia îmi spune că Gh. Moisil, profesor la Institutul
217
Politehnic din Galaţi (fratele lui Grigore), ar vrea „să mă citească”, a
auzit printre colegi vorbindu-se de mine. Cu ani în urmă (1955), când
abia o cunoscusem pe Cornelia, văzându-mă prin cancelaria Institutu-
lui, i-a spus lui unchiu-meu (Moţoc): „Domnu’ decan, alaltăieri (eraţi
plecat la Bucureşti) s-a fâţâit pe coridoare un mocofan, un terchea-ber-
chea, probabil de la U.T.M.” Haz mare, „mocofanul” era nepotul în-
suşi al decanului.
La televiziunea bulgărească, un „Don Carlos” magnific (trans-
misie de la festivalul de la Salzburg) cu orchestra din Viena (Karajan).
Citesc cu poftă „Iosif...” de Thomas Mann.

Duminică, 1 februarie
Eforturi ca să ies din inerţie. Ieri – vizită lui Bebe Ogrezeanu
cu Mitina. Petrecem ca pe vremuri. Bebe, bătrânul meu prieten!
Plimbare cu Bazil şi Nadia prin parcul „Libertăţii”. Vreme
bună. Bazil închis în strania lui singurătate. Cu Nadia despre relaţiile
scriitorilor cu stăpânirea. Cornel Popescu ar fi fost destituit din postul
de radactor-şef la „Cartea Românească” fiindcă obişnuia să ia peşcheş
(informaţie pe filiera V. Râpeanu). În rest, cancanuri, bârfă literară.
Seara ne vizitează Ion Ruse. Gustăm o ţuică. Trăieşte în mize-
rie, fără o urmă de căldură. Dar nu se vaită. Lucrează la un roman „de
mare respiraţie” despre pescarii de la Dunăre. Îl evocăm pe Velea, bu-
nul lui prieten, cu care a chefuit de atâtea ori prin cârciumi.

Joi, 5 februarie
Reiau „romanul” început la Căciulata. Scris două pagini. Sună
bine. Îmi trebuie spaţiu de „desfăşurare”, îmi trebuie linişte, aş vrea să
plec. Să ies din inerţie.
Un nou „decret” demenţial al stăpânirii limitează consumul
lunar de gaz metan la un anumit cuantum. Cui îl depăşeşte, i se taie
sursa de alimentare. Decretul vizează pe consumatorii de gaze în sobă.
Disperare. La dispoziţia extravaganţelor unui satrap lovit de paranoia.
Ne vizitează Bazil şi Nadia. Dulceţuri. Nadia ne citeşte ulti-
mele poeme scrise de Bazil (o parte dintre ele remarcabile). Versurile,
dramatice, de o tristeţe infinită, un ultim strigăt de durere adresat vie-

218
ţii. Nadia ne informează că în Ungaria a apărut a doua Uniune a Scrii-
torilor. Jocuri politice.
Duminică, 8 februarie
Plouă. Iarnă rea. Ancuţa a plecat la mare (Eforie) cu Smaranda.
Acceleratul trage la peron cu cinci minute înainte de ora de pornire.
Bătaie, îmbulzeală, declanşarea instinctelor primare. Fetele au reuşit
să urce pe platformă împinse de la spate de Cornelia. Multă lume (cu
bilete) rămasă pe peron. Cădem în derizoriu.
Seara, plimbare cu Bazil în parcul „Libertăţii”. Nadia în mare
dispoziţie de vorbă. Dessous-uri ale vieţii literare. Dispută în biroul
Uniunii între Paler şi Râpeanu. Paler consideră că se traduc prea multe
cărţi străine (!) în detrimentul literaturii naţionale. Marele eseist şi
prozator nu-şi mai găseşte locul în planurile editoriale. Se trece apoi la
Tatiana Nicolescu, fiică a unui general cu o servitoare (rusoaică). Lim-
ba maternă, fireşte, rusa. Călătoreşte curent între Milano (reşedinţa ei)
şi Moscova. Cum oare, Doamne? În fine, Hăulică aşteaptă „judecata
dreaptă” a biroului pentru coperta ultimului număr al „Secolului”,
executată de H. Bernea, în care apare o turlă cu o cruce aproape invi-
zibilă. Cumplite vremuri!
Imprim concerte de Saint-Saëns. Afară vânt puternic. Insom-
nie.

Marţi, 10 februarie
Ceaţă. Am fost chemat la şcoală de noua directoare. Mici „in-
terviuri”, exclamaţii, pupături, intimităţi, afecţiune. Şedinţă patru ore.
Prilej de a-mi aduce aminte sloganurile auzite timp de trei decenii. O
viaţă în şedinţe. Revederea cu colegii – agreabilă.
Pe stradă, în piaţă, prin tramvaie nu se vorbeşte decât despre
decretul ce ne ameninţă cu întunericul şi frigul. Tensiune.
Telefonat Ancuţa de la Eforie. Se simte bine, e zăpadă – feri-
cită!

Duminică, 15 februarie
Ieri, dat probe pentru analiză la Institutul „Cantacuzino”. Am
mers pe jos (nu sunt mijloace de transport, nici chiar taxiuri). La
219
Institut e interzisă folosirea liftului pentru economie de curent electric.
Cinci etaje! Mă întorc acasă frânt de oboseală.
Lucrez la noul meu roman. Scris şase pagini (cu totul). Ritm de
melc. Aş vrea să plec la Căciulata dar nu pot, trebuie să duc până la
capăt tratamentul.
Sărbătorim ziua lui Dan cu un pahar de vin de Panciu. Seara
soseşte şi Ancuţa de la Eforie. E înnebunită după mare (iarna!). Dan
mi-a adus trei manuscrise de la bătrâna doamnă Rori. Mă roagă
(doamna) „să mă uit pe ele”. Lectură până după miezul nopţii (Sartre).

Luni, 16 februarie
Dejun festiv în cinstea lui Romul Munteanu (vecinul meu de pe
Gramont). Participă soţia sa, Denisa Comănescu şi Bărbulescu. Bem
vin de Panciu (de la Săvel). Romul – în zile mari, susţine conversaţia.
Scund, dolofan, un fel de Falstaff în miniatură. E mândru de ascen-
denţa sa ardelenească. Îşi afişează nonşalant originea plebee (dosar
„beton”). Sarcastic, jovial, ironic, erudiţie. Se socoteşte cel mai mare
editor român în viaţă (poate că şi este). Bârfă literară (şi universitară –
Dim. Păcurariu). Marian Popa, susţine, a rămas definitiv la Frankfurt.
Se plânge că forurile îi îngrădesc activitatea editorială, îl boicotează.
În două ore s-au consumat opt litri de licoare, întreaga mea rezervă pe
un an! Denisa Comănescu îi propune lui Dan să încerce să traducă
Chesterton, rămâne să se vadă marţi la Editură.
Citesc „Jurnalul” împrumutat de doamna Rori. Prolix, senti-
mental, stângaci, caligrafie fină, rotundă, deprinsă în pension. Bătrâna,
mama Rorei (o Simiancă!) – lipsită cu desăvârşire de harul povestirii.

Miercuri, 18 februarie
Încep un nou vaccin la Sf. Ecaterina. Injecţii. Conversaţie
agreabilă cu Carantino, în biroul lui intim. Are necazuri cu „patronii”
de la Capitală, e în discuţie desfiinţarea secţiei de pneumologie. Îmi
spune ultimele bancuri cu Stăpânul. De aici – la Asociaţie, vizez per-
misul lui Al. Mitru pentru policlinica „Sahia”. Mă întorc prin centru.
Oraşul – mai mohorât ca niciodată. Piaţa Unirii – şantier în lucru.

220
Ajung acasă epuizat, murdar. Mă arunc într-un fotoliu. Pun muzică.
Complet scârbit de viaţă.

Duminică, 22 februarie
Căldură excesivă pentru sfârşitul lui februarie. Vegetez. N-am
mai lucrat nimic de o săptămână.
Cumpăr de la magazinul lui Colorian, cu Anca, boxele magne-
tofonului. Un angajat al firmei ni le montează în cameră la mine. Inau-
gurez „complexul” cu simfonia a cincea de Beethoven. Tristeţe mare.
„Desenul din covor” de James. Compoziţia – remarcabilă. O
miniaturală capodoperă.

Miercuri, 25 februarie
După o perioadă de primăvară timpurie a nins. Sosiseră coco-
rii! Instinctul le-a înşelat pe bietele prevestitoare ale primăverii.
Vaccin, apoi la expoziţia Nicodim de la Palat. Adevărată sărbă-
toare. Spaţiul de expunere – enorm. „Montajul”, panotarea profesio-
niste. Picturile exprimă echilibru, sobrietate, discreta distribuţie a cu-
lorii. Tapiseriile – cu totul excepţionale. Drumul spre casă, epuizant.
Aproape nu mai pot ieşi din casă.
Aflu de la Dănuţ că Tamaş a fost „eliberat” din funcţia de di-
rector la Arhive. Nu ştie amănunte.

Vineri, 27 februarie
Vaccin la Sf. Ecaterina. Văzut pe Mugur cu căţelul. De partea
cealaltă a bisericii se înalţă o construcţie a facultăţii de Teologie
(patru-cinci etaje). Foială, macarale.
Lucrez la carte (scris încă o pagină). În „pauze”, Henri James.
Bujor Nedelcovici (îmi spune Mitru) a rămas în Vest. S-a închegat în
Franţa o adevărată colonie de literatori români (peste o sută) fugiţi din
cauza paranoiei comuniste. În ritmul acesta, Uniunea noastră se va
muta pe malurile Senei.

221
 Duminică, 1 martie
Lăsata secului la Cornelica (naşa Ancăi). Au mai venit Silvica
Marinescu şi un Paşoi. Petrecem de minune. Cornelica s-a întrecut în
prepararea unui dejun regal. Această casă a umbrelor, în care am trăit
aproape zece ani din viaţă. De astăzi „s-a dat liber” la circulaţia maşi-
nilor particulare.
Afară viscoleşte. A nins de o palmă. Telefonat lui Hinoveanu.
Am voluptatea masochistă de a mă lăsa minţit. Îmi spune că „apele
încep să se dezgheţe”, aşteaptă aprobările de la Consiliu. Vorbe. Pro-
mite să mă ţină la curent „în chestie”. Noaptea – Vivaldi. O oră de
destindere totală.

Joi, 5 martie
Zăpadă mare, frig (minus 15 grade!), vânt polar. Ajung la Sf.
Ecaterina fără respiraţie. Mă întind un sfert de oră pe o dormeză în
camera de gardă. Vaccin. De vorbă cu Carantino, în dispoziţie proastă,
are dureri „interne”, se teme de un cancer.
Nu pot lucra. Am mintea risipită. Telefonat lui Mitru – anxios.
Tipografia din Sibiu îi „ţine” de patru luni o carte „din lipsă de hârtie”.
Nefericite vremuri!
Seara – corespondenţă. Concertul nr.1 de Ceaikovski cu Dan
Grigore. Mare bucurie. Henri James.

Sâmbătă, 7 martie
Ieşire aventuroasă în oraş. Lui Dan îi trebuie cartea propusă de
Denisa Comănescu pentru traducerea în română („Napoleon din
Nothing Hill”). Intru la directorul cel mare al Bibliotecii Centrale de
Stat. Primire nesperat de călduroasă. Cafele, gentileţuri. Directorul
trimite o salariată să caute cartea. Mi-o împrumută, zice, dar numai pe
baza unei adrese din partea Uniunii Scriitorilor. Salamalecuri. Dau
fuga (prin nămeţii de zăpadă) la Uniune. Bat la maşină adresa. Îl caut
pe Iancu, citeşte, nu vrea să semneze. Sunt uluit. Pretinde (ţipând
isteric) că a mai girat câţiva literatori şi a păţit-o, aceştia uitând să mai
restituie cărţile. Mă scoate din încurcătură Hobana, care semnează
adresa cu dezinvoltură. Din ce în ce mai incomode descinderile la
222
Uniune. Prea multă mojicie. La Asociaţie – discuţie cu Baltag şi cu
Pituţ. Îmi este prezentat Scarlat. Figură adolescentină, agreabil.
Vuieşte presa de cuvântarea Şefului referitoare la unguri şi Ar-
deal. Primejdia unui conflict local. Alarmă falsă? Scenariu propagan-
distic? Trăim în ceaţă.

Luni, 9 martie
Frig, vânt rece. Merg la B.C.S., primesc „Napoleonul” lui
Chesterton (pentru trei luni). Pe carte, ştampila Institutului Român
pentru Relaţiile Culturale cu Străinătatea! Toate funcţionarele amabile.
De aici, la Institutul „Cantacuzino”, îmi iau vaccinul şi antibiograma.
Fac cunoştinţă cu doctoriţa Meitert, care-l cunoaşte bine pe Virgiliu
Ştefănescu, fost, multă vreme, şeful secţiei „variolă”.
Mă vizitează Nae. Aduce (pentru Ancuţa) corectura la romanul
lui Arpino, tradus în româneşte. Editura doreşte s-o probeze (!) înainte
de angajarea fetei la „Univers” (destul de ipotetică).

Marţi, 10 martie
Vaccin. Discuţie cu doctorul Carantino. Mă anunţă că în aprilie
trebuie să mă internez din nou la el pentru dosarul de pensionare. Plic-
tiseală. Spitalul acesta mohorât, urât mirositor, prevestitor de moarte.
După-amiază, toţi patru în cameră la mine. Ne facem planuri.
Ancuţa – cum să scape de stagiul în provincie. Dan – cum să revină
acasă din fundătura băbeneană. Corneliei i se amână de ani de zile do-
sarul de avansare pe postul de profesor, din dispoziţiile primite de la
cabinetul 2. Stăpânul a plecat în India.
Pierd vremea în fotoliu, zgribulit (deşi e cald în cameră). Nu
pot citi. Telefonează David, profesorul Emil Diaconescu de la Râmnic
îmi solicită un text pentru revista liceului „Bălcescu”.

Sâmbătă, 14 martie
Mă vizitează Gigi. Tăifăsuim trei ore. E tulburat de eventualita-
tea plecării la un lectorat în Anglia, la toamnă. Proiecte, mă înscrie în
„programul” lui de protocol. Cu Anca – imposibil să te plictiseşti.
Discuţia cu el e un spectacol.
223
 Preget să ies din casă din cauza vremii proaste. Fac ordine în
bibliotecă. Atâtea cărţi ce mi-au trecut prin mână! Ancuţa îmi mărtu-
riseşte că episodul indian (volumul de la „Scrisul”) e slab. Are drep-
tate. Îl voi reface. Seara mă delectez cu muzică de Wagner.

Miercuri, 18 martie
Pornesc maşina. Merg să-mi repar magnetofonul. Moloz şi blo-
curi în construcţie. Ambuteiaje. Ca să ajung în Plevnei (statuia lui Ko-
gălniceanu) trebuie să ocolesc pe la Academia Militară! Am rezolvat
transferul maşinii de scris pe numele lui Dan. „Dosarul” a zăcut cinci
luni de zile la miliţie.
Lucrez la carte. Nu merge. Salt în gol. Îmi trebuie linişte, sin-
gurătate. Seara, Cornelia îmi aminteşte că astăzi e aniversarea căsăto-
riei noastre. Uitasem. Bem un pahar de vin. Dan a plecat cu accelera-
tul la Râmnic. Trist, copleşit de gânduri.

Duminică, 22 martie
Invitaţi cu toţii la familia Mitru. Constat cu strângere de inimă
că starea sănătăţii prietenului meu e tot mai deteriorată. Articulează
cuvintele cu greutate, se bâlbâie, abia se înţelege ce vorbeşte. O milă
imensă mă cutremură. Ni se serveşte o cină ca pe vremuri. Atmosfera
– apăsătoare, dezolantă. Discuţia se rezumă la scurte propoziţii banale,
stereotipe. În timpul mesei, Mitru varsă farfuria cu mâncare pe pan-
taloni. Momente delicate. Mitru plânge. Ne străduim să-i dăm curaj.
Să facem glume. Mi-e teamă că va suferi ca un martir până va trece
Styxul. Povestitorul care a bucurat atâtea generaţii de copii cu scrierile
sale nu merita acest sfârşit teribil.
Ne întoarcem noaptea. Ninge. Citesc nuvele de Henri James, o
parte dintre ele excepţionale. Descopăr cu stupefacţie, într-o naraţiune,
că americanul „plagiază” subiectul (ideea, mai degrabă) romanului la
care avansez atât de greu: un editor şi biograf – trudindu-se să recon-
stituie viaţa unui mare scriitor, sfârşeşte prin a intra în pielea persona-
jului. Ce e de făcut? Să mai continui? Să renunţ? Momente de derută,
insomnie.

224
 Joi, 26 martie
În Sf. Ecaterina, vaccin. Zăpadă, lapoviţă. Iarnă lungă. De vor-
bă cu doctorul Carantino. Ne invită duminică la prânz, în locuinţa lui
din piaţa Lahovary. Proiecte în legătură cu viitoarea internare.
Mă vizitează Duci şi Milică. Licitaţie. „Reuniunile” noastre de
divertisment au devenit rutină (şi de acea necesare). Ne defulăm. O
pierdere de vreme profitabilă.

Duminică, 29 martie
Gripă. Temperatură mare, frison. De ieri la pat. Antibiotice.
Cornelia se duce singură la Carantino, urmează telefoane, insistenţe,
de ce nu vin şi eu? Copiii la concert, la Ateneu.
„Luceafărul” de ieri îmi publică o proză pe trei coloane cu o
fotografie executată de Tică pe la începutul anilor ’60. În vremea
aceea nu bănuiam că Tică va pleca definitiv din ţară. Mă bucuram să-l
văd sosind spre miezul nopţii, uşor grizat, simpatic, pus pe vorbă.
Orele trec greu. Citesc, între puseuri de temperatură, „Piaţa
Washington” de James, roman „din prima perioadă”. Pasaje încântă-
toare.

Joi, 2 aprilie
Sunt prizonierul bolii. Nu pot citi nimic. Schimb 12 batiste zil-
nic. Trec ore de prostraţie totală. Cornelia pleacă miercuri noaptea la
Hunedoara. Chiar singur. Cu Anca şi cu Oncle.

Sâmbătă, 4 aprilie
Uşoară stare de ameliorare. În Sf. Ecaterina. Vaccin restant.
Carantino dă dispoziţie să mi se facă probele respiratorii. „Restricţia”
s-a redus la 25 la sută (din 40). Probabil o eroare.
Tăifăsuiesc cu Anca. Impresii despre profesorii de la Filologie.
Telefonat Cornelia, vine poimâine. „Ce ştie Maisy?” – prolixă. Senza-
ţie de suprasaturare după prea multă literatură (densă) de H. James.
Odihnă în fotoliu. Muzică de Haendel. Dorm prost, coşmare.

225
 Marţi, 7 aprilie
Soseşte Cornelia de la Hunedoara. Drum până la Mitru, le
ducem carne. Se simte rău. Îi invităm la noi de Paşte. David mă roagă
încă o dată să scriu un text pentru revista liceului „Bălcescu” din
Râmnic. N-am chef să-l scriu. N-am chef să scriu nimic.
Telefonat lui Hinoveanu. Cartea, repetă iritat, e „în lectură” la
Marcela Radu. O să mă sune săptămâna viitoare. Aceste amânări
dezagreabile sunt rău prevestitoare, am sentimentul că am ratat. Volu-
mul s-a născut în zodie proastă.

Joi, 9 aprilie
Vaccinul – devenit obsesie. Schimb câteva cuvinte cu Caran-
tino – nervos, zi proastă. Afară, cald. În fine, primăvară.
Cu Anca la concertul orchestrei Radio. Sala plină. În pauză, mă
întâlnesc cu Şovu şi cu mama lui Sorin Titel. Nu mă aşteptam să se
mai ducă la spectacole. Mă bucur să o revăd pe Magda Ogrezeanu,
şefa partidei de violă.
Reiau pentru a treia oară „Păltinişul”. Aceeaşi bucurie a lectu-
rii, aceeaşi tensiune intelectuală. Dacă l-aş fi avut profesor la Filosofie
pe Noica, nu pe Ionescu Gulian!

Sâmbătă, 11 aprilie
Zi minunată. Cer curat. Răcoare. Ies în oraş. Fac turul antica-
riatelor şi librăriilor. Iau de la „Eminescu” „Corespondenţă” către
Călinescu (volumul 2). Prin dreptul facultăţii de istorie mă întâlnesc
cu Bălăiţă. Ne strângem mâna, îmi zâmbeşte graţios. La urma urmei e
simpatic.
După-amiază – ploaie. Program de curăţenie în casă. Scuturăm
covoare. Soseşte Dan. De vorbă până la două noaptea.
Citesc „Corespondenţa” lui N. Iorga. Aridă, interesantă doar ca
document.

Luni, 13 aprilie
Începe Săptămâna Mare. Invitaţia de Paşti pe care am adresat-o
familiei Mitru s-a transformat până la urmă în autoinvitaţie. Trebuie să
226
mergem musai în Vişinilor. De fapt, n-am chef. Trec printr-o dispoziţie
sumbră, de coşmar.
Seara, cu Dan la denie la Cuţitul de argint. Trei-patru babe,
cerşetori. Doi preoţi. Asistăm la slujbă. Răcoare. După, plimbare prin
parcul „Libertăţii”. Ajung zdrobit acasă.
Scrisori primite de G. Călinescu. Interesante cele de la Mihai
Negruzzi, Papadima, Novicov. „Divinul” – înţepat, greţos, nimbat, în
schimb, de geniu. Cum a dat Domnul.

Miercuri, 15 aprilie
De ieri, tromboflebită la piciorul drept. Dureri atroce, imobili-
zat la pat. Mă vede Duci, îmi prescrie fenilbutazonă (3x1) şi comprese
reci. Carantino mă sfătuieşte să întrerup vaccinul. Deprimat.
Citesc corespondenţa lui Zarifopol (apărută de curând). O lume
dispărută. Altă eră. Corespondenţa scriitorilor de astăzi, supraveghea-
tă, cenzurată, va face deliciul cercetărilor literaturii noastre peste ani,
peste decenii.

Duminică, 19 aprilie
Sfintele Paşte. Fusesem invitaţi la Mitru dar iată soarta nu-mi
dă voie să mă urnesc din pat. Cornelia nu vrea să meargă singură.
Aseară, la Înviere, doar Dan şi Anca. I-am aşteptat să se întoarcă. La
unu noaptea, masă. Ciocnim ouă.
Telefonat Marcelei Radu, la Craiova. Îmi spune că volumul
intră în lectură, „conform unei planificări interne”, pe la sfârşitul lunii
mai. Că figurez în planul financiar, material etcetera. Că o să trebu-
iască să mai taie din roman, fiindcă volumul depăşeşte numărul de
pagini planificat de Editură. Vorbeşte repede, precipitat. Ton apăsat,
metalic, de şedinţă. „Dar, zice în încheiere, o să discutăm după lec-
tură.”
Corespondenţă Zarifopol. Nervi. Foarte trist. Petrec până la
unu noaptea cu Bach (concerte brandenburgice). Nu pot dormi.

227
 Miercuri, 22 aprilie
Puternică erupţie de afte în gură (de alaltăieri). Rană. Nu pot
mânca (decât compoturi). Tratament băbesc, cu muşeţel. Din fericire,
flebita a cedat, încep să merg prin casă.
Veşti de la Tamaş. E în Bucureşti. S-a internat la dispensarul de
expertiză şi recuperare a forţelor de muncă de pe Romulus. Promite să
treacă pe la mine la ieşire.
Dezgustat de viaţă. Atâtea boli deodată. Senzaţie de sfâşiere, de
pierderea identităţii, de insuficienţă a trăirii. De cădere în vid.

Vineri, 24 aprilie
La spitalul Colentina (cu maşina). Urc trei etaje grele. Mă vede
doctoriţa Dulămiţă (dermatologie), soţia unui coleg din Politehnică al
Corneliei. Foarte de treabă. Mă consultă, îmi ia un exudat din gură.
Îmi scrie o reţetă bazată pe antibiotice (între care stamicină). La
întoarcere, pe Ştirbei-Vodă, pentru a preda reţeta. Blocaj de circulaţie.
O oră ca să treacă Şeful.
Mă vede Duci. Flebita (după opinia lui) evoluează bine. Reiau
(la o distanţă de peste trei decenii) „Don Quijote”. Ciudat, am senti-
mentul că citesc o carte nouă!

Luni, 27 aprilie
Sunt obsedat de boală. Ieri a apărut un nou nod dureros pe
aceeaşi venă. Prizonier la pat. Telefonează un doctor Paraschivescu
(prieten cu Virgiliu Ştefănescu), care se oferă să mă recomande unor
medici de la spitalul Witing pentru operaţie. Dar nu mă pot decide
pentru o intervenţie chirurgicală. E dureroasă şi ineficientă. Derutat.
Cu aftele din gură – ceva mai bine. Tratamentul doctoriţei
Dulămiţă – eficace. Astăzi mănânc pentru întâia oară, după şapte zile,
cartofi piure cu supă. Senzaţie stupidă de fericire.
Telefonează Doina. Să mă decid pe loc dacă rămân în plan la
„Sport-Turism” sau „Eminescu”. După o discuţie scurtă cu Daniel
(care ezită, „nu pot să vă asigur” etcetera) rămân la „Sport-Turism”.
Gavrilă încântată. Realitatea e că nu-mi dau seama dacă greşesc sau
nu. Trăiesc la marginea realităţii. Abulie.
228
 Joi, 30 aprilie
Întins pe pat, piciorul odihnindu-se pe o pernă. Durerea se
întinde pe traseul venei, urcând peste genunchi. Mă vizitează Duci. În-
grijorat, deşi se străduieşte să nu pară. Îmi prescrie antiinflamante
(brufen) şi comprese reci. Carantino (drăguţul!) se interesează tele-
fonic de mersul bolii. „Las’ că o să-ţi treacă”, îmi spune cu umorul je
m’en fiche-ist al medicilor.
Seara mă pomenesc cu Daniel şi cu Bazil. Bazil îşi plimbă
ochii distrat peste bibliotecă. Pare vesel. Daniel mă informează că sunt
în planul de rezervă al Editurii, dar că poziţia „de rezervă” e şubredă.
Să fac eforturi (dar cum?) să intru în planul ferm.
Cervantes, noaptea. Muzică barocă.

Duminică, 3 mai
A încetat din viaţă socru-meu. Cornelia – prăpădită. Noaptea a
plecat la Hunedoara cu Dănuţ. Nu mă gândisem că dispariţia bătrânu-
lui o să mă afecteze atât de tare.

Marţi, 5 mai
Singur în casă, cu Ancuţa (care „mă îngrijeşte!”). Durerea în
picior tot mai accentuată. Sunt realmente speriat, mi-e teamă de o em-
bolie. Cornelia a vorbit alaltăieri cu profesorul Panaitescu, care s-a
oferit să-mi facă internarea la spitalul C.F.R. Dar nu vreau să mă
internez. Mi-e groază de spitale. De văzut.
Telefonează Doina. Mă asigură că sunt în planul Editurii
„Sport-Turism” dar că o convorbire cu directorul ar fi mai productivă.
Problema e că momentan sunt imobilizat la pat. Carantino o trimite
azi la mine pe Marina, care îmi face injecţia curentă (vaccinul). Îi
scriu o dedicaţie pe o carte (pentru băiatul ei).
Citesc „Ion Heliade Rădulescu” de Mircea Anghelescu. Docu-
mentaţia impresionantă, stilul neglijent.

229
 Joi, 7 mai
Soseşte Cornelia de la Hunedoara. Istovită. A petrecut trei zile
îngrozitoare. E îngrijorată de evoluţia tromboflebitei mele. Telefonat
lui Duci, mă sfătuieşte să încep să merg prin cameră, ba chiar să ies pe
stradă. Degeaba, nu pot călca, dureri cumplite în pulpa dreaptă. La
capătul răbdării.
După-amiază vine Tamaş. A obţinut pensionarea. Îmi povesteş-
te ultimele evenimente de la Râmnic. Vrea să scrie, e liber. Are proiec-
te cu duiumul. Admir la el resursele morale, robusteţea, optimismul.
Terzi se interesează de un post pentru Ancuţa în redacţia Insti-
tutului Biblic al Arhiepiscopiei Bucureştilor (unde lucrează). Citesc
„Nuvele exemplare” de Unamuno, apoi abandonez, reiau. Lectura, ul-
timul refugiu.

Luni, 11 mai
Mers cu Cornelia la spitalul C.F.R. de la Şosea. La Rond, blo-
caj de circulaţie, Stăpânul vizitează „Casa” (o vizitează în fiecare săp-
tămână). Profesorul Panaitescu mă primeşte într-un cabinet somptuos.
Fotolii, canapea de piele. Confort. „Ia să vedem”, îmi zice. Mă consul-
tă în grabă, dă din cap. „La ce lucrezi?” Un sfert de oră conversaţie
literară. Glume. Profesorul – bonom, simpatic. Îmi recomandă un flui-
dizant nemţesc pe care-l scoate dintr-un dulăpior cu geamuri. „Trei pe
zi – peste o săptămână eşti fată mare.”
Telefonează Zoe Boicescu. Au fost bolnavi. Cu cărţile „stă
bine”. Voce voalată, obosită. Cu ani în urmă, când am cunoscut-o, era
de vârsta mea. Mi se părea bătrână, ofilită...
Citesc „Memoriile” lui Lovinescu. Literatură.

Miercuri, 13 mai
Mă hotărăsc să ies, deşi durerea de pe venă persistă. Urc, nu
fără dificultate, în „centrul civic”. Blocurile noi, urâte, uniforme, îmi
obturează amintirile mai vechi despre aceste locuri prin care am trecut
de atâtea ori în tinereţe: Niţă Stere, tipografia militară, Puişor. Casa lui
Oprea (de pe Sabinelor) durează încă. Sunt „puncte luminoase”

230
(străzi, ca „Acvila”, de pildă) care mă aruncă într-un trecut fantastic,
fabulos. Senzaţia că am trăit mai multe vieţi, uitate.
Vorbit cu Mitru. Tocmai se întorcea de la plimbare, a ajuns
până la hală cu „profesorul”. Exultă, exclamaţii. Plin de speranţe. Mă
prinde în jocul lui „de-a fericirea”.
Telefonează vicepreşedinta Comitetului pentru Cultură Vâlcea.
Pe 22 mai se va desfăşura la Râmnic. „consfătuirea” literatorilor din
partea locului. Refuz, insistă. Nu înţelege.
Dan a plecat la Râmnic. Noaptea. Mă întreţin cu Lovinescu
(„Aqua forte”). Muzică barocă.

Sâmbătă, 16 mai
Încep să prind curaj. Ies, dimineaţa, să „mă mişc” prin „zonă”.
Timp splendid, soare. Trec prin faţa monstruosului Palat al Şefului.
Agitaţie, furnicar de oameni trebăluind încoace şi încolo. Miliţie. Ba-
răci murdare. Nori de praf. Ajung la Dâmboviţa, apoi la „Mihai
Vodă”. Biserica abia se vede strivită între blocuri. Se lucrează la ame-
najarea gârlei. Maşini şi macarale. Infern. Văd chiar şi un scafandru!
Oraşul – în plin asediu...
Seara, în fotoliu. Obosit. O nouă zonă dureroasă pe traseul ve-
nei. Suferinţa, orice s-ar spune, nu e de natură să stimuleze activitatea
intelectuală, dimpotrivă.
Citesc scrisorile lui Lovinescu către Mihail Dragomirescu.

Marţi, 19 mai
Campanie pentru găsirea unui serviciu Ancuţei. Hristu Cândro-
veanu se derobează, îmi dă sfaturi. Drăguţ e doctorul Virgiliu Ştefă-
nescu, care promite să vorbească mâine cu amicul său, profesorul (de
oarecare notorietate) Bâlbâie. Cornelia o întâlneşte la un doctorat, în
Politehnică, pe „tova” Gâdea. Îi spune păsul. Tova (amabilă, de altfel)
o informează că posturile, în sistemul editorial, sunt „îngheţate”, că
urmează să se desfiinţeze edituri, că nare nici măcar cum să-şi plaseze
redactorii rămaşi fără serviciu. Cornelia atacă şi problema cărţii mele
de la „Eminescu” (abandonată în planul de rezervă). „O, zice minis-
tresa, nu-ţi fă griji, o să discut cu Valerică.”

231
 Merg cu Trabantul în drumul Taberei, îi fac o vizită lui Nicu
Cherciu. Primire foarte călduroasă. Nu ne-am văzut de aproape 40 de
ani. E doctor colonel la o unitate medicală militară pe Cobălcescu. Ne
leagă o sumă de amintiri comune (liceul, anul doi de medicină). Îmi
arată cu mândrie grădina lui, la marginea oraşului, în care cultivă
zarzavaturi. Realitatea e că în afară de trecutul râmnicean nu prea
avem ce discuta. Pe doctor nu-l interesează literatura, arta. Trecutul,
tinereţea noastră îndepărtată, acestea fac liantul. Mă întorc spre seară.
Obosit, pun muzică. Deschid fereastra. Insomnie.

Sâmbătă, 23 mai
Vaccin. Luat de la Fondul Literar volumele predate pentru
stabilirea pensiei (23 la număr). Agoniseala mea de-o viaţă. Ca de
fiecare dată, tovarăşa Bunicu – sufletistă, plină de bunăvoinţă. Plim-
bare, apoi, cu Dan prin parcul „Libertăţii”. Răcoare de sfârşit de mar-
tie. Urcăm pe trepte. Se mătură, se strâng gunoaiele. Securitate. E
anunţată (mâine, poimâine) vizita lui Gorbaciov. Câţiva gealaţi alungă
cu brutalitate bătrânii ce se odihnesc pe bănci. Febrilitate, agitaţie. Ne
întoarcem pe Candiano Popescu.
„Daniel Martin” de Fowles. Prea multe pagini. Cronofagie.
Muzică de Schumann, noaptea.

Luni, 25 mai
Cer înnorat. Pornesc Trabantul, cu intenţia de a mă duce la pro-
fesorul Panaitescu. La Rond, miliţie. Circulaţia deviată spre Rahova.
Soseşte ţarul. Sunt nevoit să mă întorc acasă.
Privesc spectacolul la televiziune. Gorbi e primul lider sovietic
ce vizitează România – după Brejnev. Oarecari speranţe. Se aude (la
„posturi”) că în Rusia s-au luat măsuri timide de „liberalizare”. Greu
de crezut. Afară plouă. Plouă cu găleata. Tristeţe neagră.

Miercuri, 27 mai
Mare vânzoleală în cartier. Puzderie de miliţie. Circulaţia opri-
tă patru ore, trece rusul. Oraşul încremenit în nemişcare. La nici o altă
„vizită oficială” n-a fost atâta tevatură. Pe 11 Iunie (lângă pompa de
232
benzină) o văd pe Gorbaciova alunecând cu limuzina (în suită) spre
parcul „Libertăţii”. Surâde, face bezele populaţiei cu mâna înmănu-
şată, e drăguţă, poporul adunat în turmă o aclamă. Cretini! În câteva
momente dispare graţioasă în dreptul clădirii farmaciei.
Telefonează Mitru. După trei-patru zile faste, din nou anchilo-
zat. Nu poate merge. Disperare.

Joi, 28 mai
Drum până la „Casă” cu Trabantul. Intru cu ajutorul diligen-
ţelor lui Bărbulescu care e „prieten” cu portarul. Predau volumul lui
Daniel (o copie a „Colinelor în soare”). În secretariat – literatori,
Zamfir, „doamna” Lucica. Aştept o oră. Se fumează. Râpeanu mă
primeşte în picioare. Sunt informat, îi spun, că figurez în planul de re-
zervă al Editurii, or dumneavoastră m-aţi asigurat că sunt în planul
ferm. Rămâne un moment descumpănit, apoi se repliază. „Ah, zice,
asta e altă treabă (!), o rezolvăm.” Se îndreaptă către telefon, formează
repede un număr, aşteaptă câteva secunde, închide. Daniel s-a aşezat
strategic lângă uşă. Tace. „Daniel, exclamă directorul autoritar, să-mi
aminteşti să descurcăm problema tovarăşului Mateescu!” Îmi întinde
mâna. Zâmbeşte. Am sentimentul definitiv că am pierdut partida.
Urc la etajul zece. Discuţie cu Socoliuc la „Univers”. Îmi este
prezentat Gheran (masiv, greoi, volubil). Susţine că „Jurnalul” lui
Rebreanu n-o să mai apară niciodată, că el n-o să admită să se publice
cu amputări şi paranteze.
Seara, din nou dureri în pulpă. Nervos. Pun muzică de Mozart.
Plouă.

Sâmbătă, 30 mai
Întors de la Berlin, Stăpânul a bântuit aseară şi astăzi dimineaţă
prin centrul civic. Din nou blocarea circulaţiei în zonă. Privirea bănui-
toare, tâmpă a securiştilor.
Telefonat Marcela Radu. A citit volumul. „Există unele proble-
me”, zice. Să vin „la o discuţie” la Craiova. Neliniştit. Presimt o catas-
trofă. N-am mai avut „discuţii” cu editorii de la „Filimon” (Matache,
Dicu). Seara, plimbare în parcul „Libertăţii” cu Cornelia. Răcoare.

233
Cucoane împingând landouri. Bătrâni şi babe. Miros de mititei de la
bufetul ordinar din preajma lacului. Ici-colo câte o barcă. Plictiseală.

Luni, 1 iunie
La gară. Iau acceleratul de Craiova. La zece dimineaţa sunt la
„Scrisul”. Marcela Radu mă primeşte cu o figură lungă, mohorâtă. Un
fel de înger al genunelor. Luăm loc într-un birou, rămânem singuri.
Timp de o oră sunt forfecat ca un hoţ la drumul mare. Cartea nu e
bună, asta este. Atmosfera – prea apăsătoare, necorespunzătoare reali-
tăţilor socialiste. Eroii – şubrezi, „ideaţia” eronată. Nenumărate obiec-
ţii în privinţa „artei literare”. După părerea ei – nepublicabilă. Ur-
mează să fie lecturată la „Sinteze”, în Capitală, să-şi spună ei cuvân-
tul. Sunt interzis. Nu mă aşteptam, ce e drept, la o asemenea reacţie
violentă. Eşec ireparabil. Impulsul de a-mi retrage manuscrisul. Dis-
cuţie cu Hinoveanu, „Lasă, Costică, o mai dregem.” Probabil, arăt
groaznic. Bătăi pe umăr, de îmbărbătare. Fug apoi la gară. Prind trenul
pentru Râmnic. Cu totul, am zăbovit în Editură două ore...
Râmnicu Vâlcea, seara. Plimbare în Zăvoi. Frig pentru început
de iunie. Nori albi deasupra arborilor. Doi tineri sărutându-se pe o
bancă. Lehamite de viaţă. Oboseală.

Marţi, 2 iunie
Mă interesez de soarta casei noastre. Merg la Tinel Nicolaescu.
Drăguţ, ca întotdeauna. Mă recomandă unor arhitecţi de la Consiliu.
Primire cordială. Pe masă, harta urbei, cu zonele care urmează să fie
demolate. Imobilul din strada Gării (ca de altfel toate casele din jur) –
încercuit cu roşu. Condamnat la moarte. Se apreciază că trebuie să mă
mut până la iarnă.
Îmi fac vaccinul la spitalul vechi, prin amabilitatea doctorului
Drăgoescu (pe care l-am cunoscut la Lică Cârstea). Drum la Episco-
pie. Cad prost, ierarhul aşteaptă o delegaţie bulgărească. Îl rog să mă
ajute să o angajez pe Anca la Institutul Biblic, ezită, ocoleşte. Retrac-
til. O oră în curtea îmbălsămată a Episcopiei. Conturul elegant al
Paraclisului. Răcoare. Mirosul tare al pădurii.

234
 Amicul Sergiu Curecheanu mă conduce la locuinţa inginerului-
artist Zorlescu, situată în „zona Sud” a urbei. Tăifăsuim trei ore în ate-
lierul pitoresc al sculptorului. Vizitez interiorul vilei, decorat cu gust.
Uleiuri, sculpturi în lemn, în marmură. Sorbim un vin de bună calitate.
Inginerul – afabil, om de lume. Petrecem bine. Ajung acasă după ora
9.

Miercuri, 3 iunie
Zilele la Râmnic – chinuitoare. Neliniştit, iritabilitate. Iminenţa
demolării casei părinteşti mă înnebuneşte, îmi dă o stare de teribilă
anxietate. Să fii zvârlit afară din oraşul în care ai copilărit, în care ţi-ai
croit destinul, despre care ai scris o epopee...
Îl caut pe Stoica, lipseşte. Mă întâlnesc în dreptul hotelului
Alutus cu Moţoc. Cenaclul lor, îmi spune, a devenit cenaclul Uniunii
Scriitorilor în urma descinderii în urbe a lui D.R. Popescu (însoţit de
Bălăiţă şi Săraru). Nutresc speranţa să scoată şi o foaie literară. Fac
cunoştinţă cu profesoara Şerbănescu, fiica lui Babu, secretarul Consi-
liului Judeţean. Mă duce în clădirea Prefecturii. Primire prietenească.
Babu – mărunt, brunet, figură ascuţită. Inteligenţă iute, bun cozeur.
Îmi împărtăşeşte amintiri din „epoca romantică” a lui Dej, din primii
ani după sosirea lui în Vâlcea. Era tânăr. Acum mai toate merg ana-
poda. Vorbeşte cu obidă despre degringolada ţării noastre astăzi. Des-
pre paranoia Şefului. Aproape că mi-e frică (ne aflăm în micul lui
birou din Casa Albă, tixit cu microfoane). Promite să mă ajute să obţin
apartament în Râmnic. Să fac o cerere documentată, să i-o aduc chiar
astăzi.
Seara, plimbare cu Dănuţ prin centru. Parfum de tei. Pustietate.
Dureri de cap devastatoare.

Vineri, 5 iunie
Vin Gică şi Marcela de la Hunedoara. Mâine am stabilit să
facem slujbă pentru mama (zece ani). Soseşte şi Cornelia. Pregătiri în
casă.
Drum până la „Orizont”. Îl rog pe şef să-mi dea maşina ca să
scriu memoriul pentru Babu. Bulacu, îndatoritor, se oferă să mi-l bată

235
el însuşi. Nici un cuvânt despre o eventuală colaborare viitoare. De
altminteri, ziarul a căzut de tot. Nu se mai publică decât elogii. După,
duc actul la Consiliul judeţean. Respir. Mai mult decât atâta nu pot
face.
Bat librăriile oraşului. În vizită la Costea Marinoiu. Producţia
(şi vânzarea) cărţilor – anemică. Pe vremuri, cumpăram din Râmnic
un sac de cărţi. Discuţie şi cu Lazăr. Nervos. Relaţiile cu preşedintele
culturii (Bădiţescu) – încordate.
Seara, adunare „familială” în curtea casei. Mâhniţi de iminenţa
demolării. Tăifăsuim până la 12 noaptea. Glumim, ne amintim de anii
tineri. Răcoare, lună plină.

Sâmbătă, 6 iunie
Sărbătorim patru decenii de la absolvirea liceului „Al. Laho-
vary”. La 9 dimineaţa ne adunăm în curtea şcolii. Îmbrăţişări, emoţii.
Ne măsurăm cu uluială şi curiozitate, suntem bătrâni! Intrăm în
cabinetul lui Nea Jitaru (de chimie). Trincă, dirigintele, citeşte catalo-
gul, se fac „bancuri”. Păstrăm momentul tradiţional de reculegere
pentru colegii dispăruţi (cam o treime). Iau apoi cuvântul profesorii.
Mănescu, între altele, subliniază că seria noastră „a dat ţării” persona-
lităţi de seamă, cum ar fi Ţugulea şi cu mine.
La ora 14 începe pe Capela agapa aniversară. Suntem aproape
40 de „capete”. Mâncare din belşug. Vin bun (de la Orleşti). Orches-
tră. Mă nimeresc alături de Nelu Davidescu, medic la Piteşti. În şcoală
îl porecleam Gâscanul. Discuţie despre una-alta. Mă înştiinţează că nu
e un medic oarecare, că e doctor în ştiinţe medicale. Observ, nu fără o
inocentă răutate, că fiecare dintre noi e tulburat de propriile-i realizări
în viaţă. La urma urmei, e o datorie de conştiinţă să te justifici că n-ai
trăit degeaba. Mă bucur să-l reîntâlnesc aici pe Mătăsaru (copil
inteligent, timid) cu care nu m-am mai văzut din anul absolvirii. Lidia,
soţia lui Ionescu George, îmi mărturiseşte că „m-a citit”, că e o admi-
ratoare a prozei mele. E singura persoană de la masă care-mi vorbeşte
despre profesia mea de scriitor. Petrică Popescu ne filmează cu o
cameră, ia interviuri, instantanee comice. Ne amuzăm. Discut cu Picu
Olănescu, Rizescu, Nicu David, Mircea Popescu, Paul Lăzăroiu. Se

236
dansează. Distracţia ţine până la 2 dimineaţa. Mă întorc pe jos acasă,
singur. Drum lung – doi kilometri. Trist, totuşi.

Duminică, 7 iunie
Încheiată şi această întâlnire cu colegii. Nicu Cherciu se oferă
să ne aducă acasă (cu Trabantul). Conduce bine, prudent, nu depăşeşte
70 de kilometri. La prânz suntem în Albă. Telefonat lui Mitru, familiei
Boicescu.
Mă uit pe referatul Marcelei Radu (mi-a dat o copie). Zece pa-
gini. Agramat, stufos, incoerent, ostil. Mă întreb dacă e oportun să mai
„refac” romanul. De văzut.

Luni, 8 iunie
Şedinţă comemorativă Romulus Vuia la Academie. Merg (îm-
preună cu Dănuţ) la stăruinţele lui Gigi Anca. Prilej de a cunoaşte cre-
ma etnografiei şi etnologiei româneşti. Comunicările – în general,
modeste. Abundă exprimarea redundantă, preţioasă. Foarte mulţi bă-
trâni. Reuniunea îmi aminteşte de şedinţele întristătoare de la Institu-
tul de Istorie şi Filosofie de acum patru decenii (Constantinescu-Iaşi,
Mihail Roller). Aceeaşi morgă şi suficienţă exprimate pe un ton sa-
vant, profesoral. Surâsul enigmatic, crispat, de şef de trib, al lui Ro-
mulus Vulcănescu. Plictiseală.
Scurtă incursiune la Muzeul Literaturii, de pe Fundaţiei. Pri-
mire neaşteptat de călduroasă din partea directorului N. Ciobanu.
Cafele. Nu are, deocamdată, post liber pentru Anca, dar să o angajez
în altă parte, provizoriu, şi în scurtă vreme va aranja transferul. Cât
valorează un refuz amabil!
Nu pot citi. Nopţi grele, insomnie. Adorm spre dimineaţă, izbă-
vit, învins de oboseală.

Miercuri, 10 iunie
Vaccin, apoi la teatrul Mic, pe Matei Millo. Aştept o oră. For-
fotă, actori, actriţe cunoscute, monştri sacri. Atmosferă de culise. În
fine urcă treptele directorul cu o suită după el. Ne strângem mâna, mă
invită în birou. Biroul lui Săraru, încăpător, boem. Fotolii. Îi spun pă-
237
sul (sunt ameninţat, în urma demolărilor, să fiu gonit din Râmnic).
Sună secretara, dă dispoziţie să i se facă legătura cu Gh. Stoica, vice-
preşedintele Consiliului Popular Judeţean din Vâlcea. O are. Discuţie
zece minute cu boss-ul Vâlcii. Săraru îmi susţine cauza cu mai multă
artă şi dibăcie decât aş fi făcut-o eu însumi. De partea cealaltă se simte
o oarecare rezistenţă. „Ascultă, îi spune, Mateescu e scriitor, e scriitor
adevărat.” Continuă cu argumente literar-sentimentale. De altminteri,
relaţia dintre cei doi e afectuoasă, prietenească. Până la urmă pune
receptorul în furcă. S-a aranjat. Să merg la el urgent. Să-i pun în braţe
toate cărţile, absolut toate. „Pleci mâine”, îmi spune. Îmi întinde
mâna. Lecţie de promptitudine, eficienţă, exactitate. Şi comportare
colegială, trebuie să adaug.

Joi, 11 iunie
La 4 dimineaţa plec spre Râmnic însoţit de Dan. Ajung la ora 9
(pană la Piteşti). Direct la Casa Albă. Urc la etaj. Gh. Stoica, mi se
spune, lipseşte astăzi, e „în judeţ”, se întoarce seara. Am pierdut o zi.
Vaccin cu ajutorul doctorului Drăgoescu (deosebit de îndato-
ritor). Mă întâlnesc în târg cu Ioan Barbu. Îmi povesteşte cum a căzut
„Chimia” în divizia B. Gavrilă, antrenorul, împreună cu colonelul
Păsărin, au lichidat, din vindicaţie, rubrica de sport din „Orizont”.
Abuzurile par mai neruşinate în micile oraşe, fiindcă se află „la ve-
dere”.
Chef de nimic. Spre seară se întoarce Dan de la Băbeni. Taifas
până spre miezul nopţii.

Vineri, 12 iunie
Vreme frumoasă, soare. La 7 dimineaţa – în faţa Casei Albe
(aripa Est). Soseşte boss-ul cu o maşină neagră. Îl abordez, mă invită
sus. Luăm loc. Deşert pe masă cele 25 de cărţi aduse la îndemnul lui
Săraru. Ne cercetăm o clipă cu privirea. Comandă apă minerală şi
cafele. Amabilitate rece, de activist versat. Îmi spune că mi-a citit
literatura („nu toate cărţile...”), că mă apreciază. Aflu, în câteva mi-
nute, că ştie despre mine tot. Că imobilul în care locuiesc e situat pe
strada Gării, că e în partaj cu frate-meu, că tata şi cu mama au murit,

238
că sunt vecin cu Niculescu-Ţanu. Nu pune întrebări. E hotărât să mă
servească. Îl rog să-mi dea o casă „sub Capela”, se construiesc pe
strada Argeş câteva blocuri, în două luni sunt gata. „Da, da, o să ve-
dem”, îmi spune. Acum trebuie să plece, e foarte ocupat, problema se
aranjează, să revin luni. Cafeaua e băută. Mă ridic şi plec.
Simt prin tot trupul o oboseală mare. Aceste demersuri, umili-
toare (totuşi), mă epuizează ca un drog puternic. Sunt ameţit, contactul
cu Puterea mă inhibă.
Seara – plimbare cu Dănuţ la Episcopie.

Duminică, 14 iunie
Ieri, mers pe stadionul din Zăvoi. Ultima apariţie a „Chimiei”
în divizia A (în meci cu Steaua). Stau la tribuna presei (lângă Smeo-
reanu). Joc mediocru, plictiseală.
Dan a plecat în Capitală. Singur. Caniculă. Mă duc la cimitir,
apoi la preotul E. Nedelescu. Necăjit, soţia e bolnavă, se pare că nu
mai are zile multe.
După-amiază invitat la Tamaş. De vorbă, apoi ne preumblăm
pe strada Argeş. Blocurile noi, în care sper să fiu „repartizat” – aproa-
pe gata. O parte dintre ele locuite! Şoseaua desfundată. Excavatoare.
Mormane de moloz. Ne facem planuri, evaluăm poziţia fiecărui bloc
în ambient.
Plimbare prin Zăvoi, apoi acasă. Telefonat Corneliei (de la
Ţanu), aşteaptă ştiri, e „prinsă” în campania „Capela”. Pe banca tatei,
până la 12 noaptea. Răcoare, linişte. La anul, pe locul acesta, cu sigu-
ranţă, nu va mai fi nimic. Melancolie. Citesc până spre dimineaţă „La
danseuse d’Iza” de Kawabata.

Luni, 15 iunie
Din nou la Stoica. E şapte dimineaţa. Salamalecuri. Boss-ul –
ciufut, preocupat. Vorbim despre Săraru. Îmi pune în faţă un plan cu
blocurile şi apartamentele neocupate. „Cu câte vreţi? Cu două, trei, cu
patru?” Îi spun că două. Se miră. „Avem cu două?” întreabă spre
camera de alături. „Da”, i se răspunde. Îmi aleg un „spaţiu” în blocul
D 23, etajul 2, singurul apartament, de altminteri, liber la acest etaj.

239
Problema e rezolvată. Să mă prezint la Molea, prim-vicepreşedintele
de la oraş. Ne strângem mâna. „Partida” a durat un sfert de oră.
Drum până la Purece. Vreau să donez Muzeului tablourile bu-
nicilor (fotografii de epocă, de la sfârşitul veacului trecut), de dimen-
siuni prea mari ca să încapă pe pereţii cutiei de beton în care urmează
să mă mut. Promite să trimită un băiat să le ridice. La ora 11 plec la
Bucureşti cu o „ocazie”. La numai patru kilometri înainte de Piteşti,
blocaj de circulaţie, accident mortal. O Dacie (căreia îi făcusem semn
la Râmnic să oprească) – tamponată de un camion. Doi inşi din Dacia
– pe asfalt, acoperiţi cu o pătură. Miliţie. După un sfert de oră dema-
răm.
Acasă. Enormă oboseală. Deschid ferestrele. Pun muzică de
Mozart (pian). Golit de gânduri.

Miercuri, 17 iunie
Căldură tropicală (38 de grade!). Cer de sticlă. La teatrul Mic
cu Trabi. E ora zece. Urc scara. Săraru în birou. Primire cordială.
Cafele. Îi povestesc demersurile mele râmnicene. Maestrul – în mare
formă. Îmi relatează împrejurările în care s-a prăpădit mama soţiei. Li
s-au cerut noi fişe de cadre cu amănunte incredibile (situaţia politică,
averea bunicilor soţiei!). Prin cameră apar (ca să dispară în clipa
următoare) actori, regizori. Un căpitan (în haine civile) îi dă raportul
în legătură cu cumpărarea unei puşti de vânătoare. Se fac glume.
Atmosferă amicală. Mă simt bine. Vreo câteva minute trece prin birou
şi Teodor Mănescu, fost coleg de facultate. Mă întreabă ce semnifica-
ţie are titlul cărţii mele „Marele şlem”. Săraru face conversaţie. E plin
de vervă, narează excelent, îşi joacă rolul. Între timp dă dispoziţii,
răspunde la telefonul care sună fără contenire. O forţă a naturii. Ră-
mân în teatru, cu totul, două ore.
Vizită, după-amiază, la Baciu (în urma insistenţelor acestuia).
Şi-a instalat atelierul într-un apartament de bloc, în Drumul Taberei.
Aranjamentul camerelor – de un evident prost gust. Îi văd lucrările
(natură moartă, flori) împrăştiate anapoda prin toată casa. N-a evoluat
convingător. Băiatul se complace într-o pictură convenţională, ce nu
depăşeşte limitele unui amatorism prădalnic.

240
 Vineri, 19 iunie
Sunt zile triste, menite să-ţi rămână în memorie toată viaţa.
Drum la „Fundeni”, să fac control pentru tromboflebită în
clinica de „cardiovasculare”. Mă vede profesorul Ilie Pârvulescu – 60
de ani (recomandat de Duci). Consult atent (în care timp fumează).
Varicele, îmi spune, nu trebuie încă operate. După aspect, rezistă încă
10-15 ani. Surâde. Recomandări: mers mult pe jos, ciorapi elastici.
După-amiază dau fuga, cu Cornelia, în Piaţă, se demolează Sf.
Vineri (acum câteva zile a fost distrusă din temelii biserica Olteni, în
care a cântat, în strană, Anton Pann). Puhoi de lume (apreciez că sunt
vreo două mii). Cordoane de miliţie. Circulaţia închisă. Securitate.
Biserica – trei sferturi dărâmată. Oamenii privesc cu strângere de ini-
mă desfăşurarea sacrilegiului. Femei plângând. Buldozere, tractoare,
camioane. „Lucrează” şi armata. Există o înfrigurare evidentă de a
distruge cât mai repede aşezământul. O teamă că i-ar putea lovi
puterea neiertătoare a Cerului. Câţiva străini trag repede, ferit,
instantanee. Din trupul frânt al zidurilor se ridică nori de praf, moloz.
E zi de vineri! Zăbovim o oră. La plecare, luăm câteva frânturi de
cărămizi pe care le distribuie soldaţii, cu mărinimie, oamenilor...

Duminică, 21 iunie
Cină la familia Dumitrescu (cu Cornelia). Afecţiune. Trataţie
impecabilă, „subţire” (cristaluri, tacâmuri de argint). De faţă – un
bărbat în vârstă (75 de ani), Mircea Sion, stră-strănepotul scriitorului.
Distins, figură expresivă, prelung, pleşuv (ogar de rasă). Volubil.
Comesean desăvârşit. Detalii despre prietenia lui cu Ralea. Cunoaşte
bine viaţa literară şi politică din „interbelic”. Memorie excepţională,
bun cozeur. Nu-i place Călinescu, căruia îi detestă caracterul (l-a cu-
noscut îndeaproape). Ne relatează modul „cum a rămas mofluză” Ma-
rica Sion, ce se îndrăgostise de un franţuz. Vin alb, „titrat”. O seară
agreabilă.

Marţi, 23 iunie
Ora 7 dimineaţa. Mă internez (făcusem formele de ieri) la
pneumologie, pentru comisia de pensionare. Carantino – drăguţ, plin
241
de atenţii. Locuiesc aceeaşi rezervă cu un pat în care am mai stat în
două rânduri. Mirosuri pestilenţiale, gălăgie. Am luat de acasă roma-
nul de la „Scrisul”. La prânz, mâncare execrabilă, nu pot gusta nimica.
Doar două linguriţe din marmelada făcută de Cornelia.
Ploaie torenţială, grindină (o oră). Spre seară, Cornelia cu o
sacoşă plină. Discuţie cu ea, fertilă. Îmi lămuresc o serie de probleme
tulburi în legătură cu volumul, caut soluţii pentru a-l face publicabil.
De mâine încep lucrul.

Joi, 25 iunie
Radiografie pulmonară. Carantino – surprins, chiar impresionat
(ceea ce nu li se prea întâmplă medicilor) de pahipleurita mea specta-
culoasă. O pot vedea şi eu, cu ochi amatoristic: o dungă albă, lăptoasă,
delimitând plămânul stâng, de sus şi până jos, în latura exterioară. Îl
rog să-mi spună sincer dacă am cancer. Surâde. Cu câteva minute
înainte călcase jurământul lui Hipocrat, destăinuindu-mi că doamna
care tocmai ieşise voioasă din cabinetul lui urma să moară în cel mult
o lună.
Drum la „Panduri”. Control cardiologic la doctorul Cruţescu
(pentru comisia de pensionare). Acelaşi diagnostic.
Lucrez la carte trei ore dimineaţa, şapte după-masa. Lectura
merge bine. Îmbunătăţiri substanţiale. Nu „văd” finalul. O să am de
furcă, nu-mi pot permite un demers melodramatic (cum mi se cere).

Sâmbătă, 27 iunie
Iau „învoire” de la doctor pentru week-end. Mă întorc acasă.
Soare, teii înfloriţi (tardiv). Lucrez cu spor. Schimb naţionalitatea
Lorenei din suedeză în poloneză (la sugestia Marcelei Radu) dar după
miezul nopţii – revin, cu riscul de a mi se respinge cartea. Nu pot să o
văd altfel. Aşa am conceput-o, e creaţia mea.
Ieri, analize la Institutul „Cantacuzino”. De vorbă cu doamna
Chersulik, îmi povesteşte necazurile ei. Interesantă nevoia (la femei în
special) de a se spovedi. O consecinţă, probabil, a singurătăţii.

242
 Marţi, 30 iunie
Incursiune (cu Trabantul) la „Casă”. Impedimente la intrare,
peşcheş. Râpeanu lipseşte „momentan”. Îl aştept pe coridor. După o
oră soseşte, îl abordez, discuţie „din mers”, îmi spune că m-a trecut în
planul ferm. Că planul, însă, o să mai suporte modificări substanţiale.
Aferat. Îmi strânge mâna, intră în secretariat, cam asta e totul.
La „Univers”. Discuţie cu Denisa Comănescu. Intrăm la boss.
Luăm loc. Denisa laudă cartea lui Chesterton (pe care urmează să o
traducă Dan). Romul – mahmur, în proastă dispoziţie. Clipeşte des.
Promite să includă cartea în planul pe 1989. În fine, telefonul, un
editor parizian, începe o conversaţie în franţuzeşte, ies. Pe trepte mă
întâlnesc cu Florentin Popescu. Îmi spune, între altele, că „sunt în
lucru” 27 de volume omagiale (!) pentru aniversarea din ianuarie a Şe-
fului. Cam cât producţia anuală a unei edituri...
Lucrez din ce în ce mai dificil. Trecut de jumătatea cărţii.
Căldură excesivă. Noaptea, ferestrele deschise, o oră muzică pe întu-
neric.

Joi, 2 iulie
La şapte dimineaţa – la „comisie”, în Drumea Rădulescu.
Lume multă. Intru abia la ora zece. Aceeaşi doctoriţă. Se uită repede
prin acte, nici o întrebare. Îmi dă încă un an de prelungire. Rămân
doar şase luni până la împlinirea vârstei de 60 de ani, când capăt
pensionarea definitivă („de bătrâneţe”). Probabil, nu-mi voi mai vedea
elevii niciodată.
La „Cantacuzino”. Iau rezultatele la analize: pseudomonas
aeruginosa, klebsiella. Sunt disperat. Din nou vaccin, antibiotice. Mi
se prescrie taricid, ce se găseşte numai în Elveţia şi Germania. Nu mă
simt bine. Oboseală, blocaj respiratoriu. Pensionarea mi-a adus numai
necazuri.
Călduri caniculare. Seara ies cu Dan. Taifas până la 2 noaptea.

Duminică, 5 iulie
Lucrez „la pas”. Mă apropii de final. Această a doua variantă,
oricum mai bună decât prima. Trec peste „observaţiile” stupide (sute
243
de semne cu creionul) ale Marcelei Radu. E cartea mea. Nu văd
sfârşitul, însă. Voi folosi, în final, probabil, „Fantezia pentru trompetă
solo” (foarte „strâns” scrisă).
În vizită la Mitru, cu Cornelia. Sărmanul meu prieten, tot mai
rău. Abia mai poate merge. În scurtă vreme va paraliza. Repetă,
într-un fel, destinul lui Demostene, pe care l-a vizitat fidel până în cele
de pe urmă clipe ale vieţii. Mitru îmi oferă ultima sa carte (apărută la
Craiova) pe care, însă, nu-mi dă dedicaţie. Nu mai poate scrie...

Joi, 9 iulie
Ora 12. Termin volumul. Eliberat. N-am încă un titlu convena-
bil („Coline în soare?”). Drum până la şcoală, las documentele de
pensie la secretariat. Şcoala pustie. Se spoieşte. În cancelarie îl găsesc
pe Şuşe. Bârfim cumplit regimul (un soi de defulare masochistă).
După – în „centrul civic” să văd „lucrările” la „Casă”. Buldozere,
excavatoare. Praf. Soldaţi fără tunică, transpiraţi, trăgând la sapă.
Miliţie. Soare fierbinte. Din când în când câte o maşină neagră cu gi-
rofar trecând în goana mare. Construcţia pare încremenită în atem-
poral. O umbră uriaşă, ameninţătoare. Puterea întrupată în marmură.
Vineri, 10 iulie
Cum ar fi să scrii în libertate? Iată întrebarea pe care mi-o pun
de fiecare dată când încep o carte. Cenzura a devenit cu vremea moda-
litatea mea de a lupta cu inerţia şi lenea obositoare a neputinţei. Mă
ţine treaz. Atent la viaţă, la „ce se întâmplă”. Mă ţine în priză. Îi pun
romanului un titlu fantezist, „Orgolioşii”, folosit (cu aproximaţie) şi
de Buzura, care l-a împrumutat la rândul lui după un film văzut pe
vremuri, cu Gérard Philippe şi Michèle Morgan. Întrebarea e: cucoana
ce-o să zică?
Citesc (şi „stilizez”) volumul de proze scurte al lui Tamaş.
Cred că „merge” (cu puţin noroc la Editură). Seara, Ancuţa mă ia la un
spectacol poetic-muzical, oferit de cuplul Caramitru-Johnny Răducanu
în sala liceului Central de pe Icoanei. După – plimbare în parcul
Ioanid. Copii jucându-se cu mingea, landouri, lume „bună”. Flanăm
pe bulevardul Dacia. Institutul Francez – închis ca întotdeauna. Iarbă
proaspătă, de un colorit intens, în curtea pietruită a clădirii. Trecem pe

244
lângă imobilul care a adăpostit pe vremuri Institutul Român pentru
Relaţiile Culturale cu Străinătatea (acum, probabil, locuinţă pentru
ambasade). Îi arăt Ancuţei ferestrele biroului unde am lucrat mai mult
de patru ani. Două coniţe oxigenate (de vârsta a treia) se lăfăie în fo-
tolii, pe un balcon, fumează. Exală aerul mirificului Occident. Întoar-
cerea acasă pe întuneric. Zăpuşeală.

Luni, 13 iulie
Soseşte Gică de la Hunedoara. Ne îmbrăţişăm. Mă bucur
enorm să-l ştiu aproape. A îmbătrânit, dar pare mai verde decât mine.
Ne ducem împreună la Cornelica. Primire afectuoasă, plăcinte ca pe
vremea tantei Marioara.
Marcela Radu – în Bucureşti, la Mitru. Discuţie la o carte.
Omite să-mi telefoneze, i-aş fi predat volumul, scăpând de un drum
ostenitor la „Scrisul”. Ostilitatea ei, inexplicabilă, mă uluieşte.
„Goana după hoţ” de Hitchcock, cu Cary Grant şi Grace Kelly
(viitoarea principesă de Monaco). Filmul – modest, în schimb imagini
de pe Coasta de Azur – magnifice. Va fi visat actriţa, când a filmat, că
va ajunge odată stăpâna încoronată a locurilor?

Joi, 16 iulie
Incursiune la Craiova ca să duc volumul. Primire rece. Cu
Marcela Radu, în biroul în care am avut „discuţia” la carte. Vorbim
despre producţia editorială. Cenzura, îmi spune, s-a înăsprit (ca şi cum
ea n-ar face parte din „sistem”). Romanul meu nu „cade” bine, se
apropie Congresul Culturii şi Educaţiei Socialiste: o conjunctură
politico-ideologică defavorabilă. Pe urmă, „criza de hârtie”. În Editură
nu intră decât hârtie refuzată la export! Din cauza asta, ţin cărţile în
sertare neredactate tehnic, pentru a le culege şi pagina abia în funcţie
de formatul colii tipografice. Trăim o epocă urâtă (fie ea „de aur”).
Asta este.
Plimbare prin Craiova (strada Unirii, Casa cărţii, parcul). La
gară. Rapidul – din nou întârziere o oră. Ajung acasă frânt de obosea-
lă. Dezgustat.

245
 Vineri, 17 iulie
Căldură tropicală (38 de grade Celsius – la umbră). Strada e un
cazan sub presiune. La Uniune pentru repartiţia în staţiunea Valea Vi-
nului. În curte – lume multă, maşini. Puzderie de maeştri. Tocmai s-a
terminat „şedinţa de birou”. Parlamentări cu prozatorul Iliescu, func-
ţionarul ce se ocupă acum de „repartiţii”. Foarte amabil. Primesc ca-
mera nr. 9, cu „foişor”, unde am mai locuit în două rânduri şi care
mi-a lăsat plăcute suveniruri. La Iancu – Simion şi Balaci.
Cinăm la Bebe Ogrezeanu. De faţă şi o familie de profesori,
colegi cu Bebe la Casablanca, în „perioada marocană”. Ea – searbădă,
anostă. El – de o exuberantă infatuare. E de mirare ce aere de superio-
ritate îţi dă un lung sejur peste hotare, fie el petrecut în Africa. Dar
Bebe, magnific. Prezenţa lui – odihnitoare, tonică. Stăm până noaptea.
Ne întoarcem cu metroul (ultimul!), apoi pe jos, din Piaţă.

Luni, 20 iulie
Dus probă de spută la Institutul „Cantacuzino”. Primesc un nou
vaccin, de luat per os (30 de zile). Călduri insuportabile: 62 de grade
la sol, pentru a doua oară în decurs de un secol. Respiraţia – aproape
imposibilă. Momente grele. Noaptea – insomnie. Mă bate gândul să o
pornesc şi eu spre Valea Vinului, odată cu familia. Mi-e teamă, însă,
că se va face frig, că va ploua, şi-mi voi petrece vremea dârdâind la
gura sobei.
Trec pe la Mitru. Imobilizat în scaunul lui de lângă geam (un
fel de punct de observaţie). Rămân o oră. Îmi vorbeşte tot timpul
despre moarte. Situaţie îngrozitoare. Nimica de făcut.
Citesc „Sfârşit de veac în Bucureşti”. Lectura „merge”. Îmi
amintesc statura înaltă, distinsă a lui Sadoveanu, pe care-l întâlneam
adesea prin librăriile din centru. Venea însoţit de o suită. Ţeapăn, foar-
te elegant, tipul aristocratului balcanic. Capta imediat atenţia trecători-
lor. Sosea din altă epocă, uitată.

Vineri, 24 iulie
Făcut ieri plinul la maşină (două ore). Revizia tehnică la
„Bega”. Maşina în ordine. Bagaje.
246
 La 6 dimineaţa plecăm spre Râmnic (eu şi Cornelia). Răcoare.
Drum fără evenimente. Oprim la „Casa Albă”. Tinel, amabil, săritor,
ne însoţeşte la I.J.G.C.L., pe Argeş. Suntem conduşi, de un tovarăş
Niculescu, la blocul unde ni s-a repartizat apartamentul (lângă casa
Simian). Urcăm două etaje. Apartamentul – luminos, bucătăria mare,
camere decomandate, debarale. În schimb, murdar, plin de moloz,
caloriferele infecte, pereţi pătaţi, ferestrele şi uşile neetanşeizate. Fă-
cut de mântuială, în stil socialist. Necesită lucrări costisitoare de
îmbunătăţire. De văzut.
Plimbare prin Zăvoi, apoi cinăm la Tamaş. Primire priete-
nească. Ne întoarcem noaptea. Sărmana, bătrâna casă părintească! În
scurtă vreme va trebui să o părăsim în plata Domnului.

Sâmbătă, 25 iulie
Formalităţi pentru încheierea contractului de închiriere cu
I.J.G.C.L. Birocraţie, semnături, ştampile, pierdere de vreme. Ne ajută
Igor Mărăndici, contabil-şef, deosebit de binevoitor. Discuţie despre
lucrările de reparaţii şi de schimbare a caloriferelor, prea mici ca să
încălzească apartamentul. Ne prelungim şederea până luni. Tocmim cu
un zidar, care ne cere 2000 de lei pentru spoială.
Seara, la Govora. Oprim la nenea Valerică. Gospădărie, păsări.
Stăm puţin. Bătrânul şi-a pierdut vioiciunea şi isteţimea de pe vre-
muri, nu prea avem ce să ne spunem. Aflăm că nenea Mişu e grav bol-
nav. Dăm fuga cu maşina în vatra satului. Intrăm în casă. Mişu, întins
pe pat, agonizează, e în comă. Geme, respiră greu. A avut, în urma
unei viroze, al doilea accident vascular. În jurul lui, familia (Corne-
lica, Vali). Virginica – pierită, plânge în batistă. Candela aprinsă. Se
discută despre înmormântare. O babă pricepută în ritualurile de îngro-
păciune le dă sfaturi. Atmosferă întristătoare. Plecăm după o oră. În
Râmnic, trecem pe la cimitir, aprindem lumânări. E noapte. Căldură
sufocantă, zăpuşeală.

247
 Duminică, 26 iulie
La 9 dimineaţa telefonează Silvia. S-a stins din viaţă nenea
Mişu. A expiat la numai cinci minute după plecarea noastră cu maşina.
Regret enorm. Era, între fraţii tatei, cel mai „reuşit”.
Plimbare cu Cornelia în Zăvoi. Intrăm în „pivniţa” lui Anton
Pann, care adăposteşte sediul „Societăţii literare”. Nestorescu, singur,
figură de ascet, trebăluieşte printre cărţile din cameră. Rafturi întregi
cu cărţi despre Bălcescu, dar nici o carte de (sau despre) Pann. În
pivniţă – răcoare. Flecărim. Îmi relatează ultimul său periplu în Italia.
Ne vizitează Tamaş. Discutăm „afaceri”. Se angajează să su-
pravegheze lucrările de reparaţii la apartament pe timpul verii.
Descindere la faţa locului. Croim proiecte. Ne trebuie o nouă ială.
Tamaş – mult mai versat decât credeam pe teme de gospodărire. Se
lasă seara. Oraşul – o minune. Plouă.

Marţi, 28 iulie
Ultimele pertractări la I.J.G.C.L. Discuţie cu inginerul Teodo-
rescu (cumnatul lui Al. Oprea). Îl „delegăm” pe Tamaş să recepţioneze
lucrările de reparaţii în lipsa noastră. Demersuri ca să se schimbe
caloriferele, să se repare lemnăria. La ora 11 plecăm spre Govora. În
micul cottage al lui nenea Mişu – lume multă, în mare parte rude
sosite dimineaţa de la Bucureşti. Se face o slujbă la biserica lui Popa
Petre, apoi se urcă dealul lutos spre cimitir. Căldură mare. Schimb
câteva cuvinte cu Paşoi şi Vali (care îmi vinde doi litri de benzină).
Cimitirul e situat pe un deal înalt (poziţie minunată). Aici se odihneşte
întreaga familie Mateescu. Cruci simple, două-trei din marmură, ca-
pela (monument istoric). Slujbă scurtă. După – urc cu Cornelia în ma-
şină, pornim direct spre Bucureşti. Ajungem seara. Frânt de oboseală.
Telefonat lui Mitru şi familiei Boicescu. Vocea lui Mitru tot
mai stinsă. Odihnă în fotoliu până la unu noaptea. Pun muzică. Dureri
de cap îngrozitoare.

248
 Joi, 30 iulie
Febrilitate. Poimâine plecăm. Clădim mormane de bagaje. Tre-
buri restante, plata chiriei, angarale. Telefonat lui Hinoveanu, nici o
veste. Pandurul – în culmea fericirii: fata i-a intrat la Politehnică.
Vorbit cu Mitru. Disperat că plec. Aproape plânge. Nici eu nu
sunt „în ape”. Nervozitate mare, de ce oare? Aflăm că a murit Ion
Ioniţă, fostul ministru de război. Sic transit...

Sâmbătă, 1 august
Sosim în Rodna la 7 dimineaţa (călătorie împreună cu Baltag).
De aici – cu o maşină până la valea Vinului. Descopăr cu surpriză că
drumul, altădată plin de gropi, s-a asfaltat.
Ne instalăm. E seară. Ieşim în curte. Puţină lume cunoscută:
Genoveva Logan, Angela Marinescu, Cantuniari, Mihadaş, Iolanda
Malamen dar şi o parte din clientela obişnuită a Casei Scriitorilor (şi a
lui Iancu): Aioanei, Gane, Dumbrăveanu. Literatori din Cluj, Arad,
familia lui Barbu Solacolu şi alţii.
Seara îl avem ca oaspete în foişorul nostru pe Baltag. Trataţie
cu dulceaţă din provizia Corneliei. Poetul în mare dispoziţie. Vorbeşte
cu însufleţire despre Mircea Eliade, Matei Călinescu („Ce noroc pe
Simion că a plecat Matei!”), Paul Georgescu, care l-a sprijinit „la
începuturi”, Nichita. Cuvinte afectuoase despre Dinu Pillat, la care a
ţinut enorm. O oră de conversaţie agreabilă
Citesc „Americanul liniştit” de Graham Greene. Plictis. Nu pot
dormi. Ies pe terasă. Lătratul îndepărtat al câinilor. Viaţa la ţară.

Luni, 3 august
De ieri a început să plouă. Foc în sobe. Flanele. Scurte plimbări
pe drum între rafale. Mâncare abundentă, nu facem faţă. Dormim
aproape toată ziua. Seara – o oră scrable în familie. Regim de sana-
toriu psihiatric. Sub noi – familia Gabrielei Adameşteanu şi a lui Lau-
renţiu Ulici. Deocamdată linişte. Nu am relaţii cu literatorii.

249
 Joi, 6 august
Vremea în curs de încălzire dar încă frig (8-9 grade Celsius la
prânz). Plimbare cu familia şi cu Baltag până la mina veche. Noroi.
Discuţie cu Baltag despre „Istoria religiilor...” E plictisit. Mărturiseşte
că trece printr-o pasă proastă. Nu poate citi. Spre seară sosesc în
staţiune Pleşu şi Şora. Oarecare animaţie. „Compoziţia valorică” a
Casei de creaţie – în evidentă îmbunătăţire.
Îmi scrie Tamaş. Lucrările la Râmnic merg prost, trenează. Ne-
au încărcat devizul reparaţiilor cu patru mii de lei şi încă nu s-au apu-
cat de treabă. Cornelia mă sfătuieşte „să nu-mi fac griji din asta”, „să
trăim clipa”. Citesc „Memoriile lui Hadrian” de Yourcenar. Prolixă.

Duminică, 9 august
„Ziua minerului”. Ne ducem la tradiţionala sărbătoare a ortaci-
lor, ce are loc într-o poiană, la 4 kilometri de staţiune. Chermesă popu-
lară. Taraf de lăutari, trompete. Mese împodobite cu ghirlande. Bere,
mititei. Literatorii de la „Casă” cu toţi în păr. Se bea nu glumă. Chiote,
petrecere. Ne aşezăm sub un umbrar, Baltag alături. Stăm două ore.
Din fericire vreme bună. Ne întoarcem seara frânţi de oboseală. Un
nou sosit în staţiune: Cezar Ivănescu.
Reiau, după decenii, „Suflete moarte”. Teribilă lectură, în urma
consumării „experienţei sovietice”.

Marţi, 11 august
Trei zile însorite. Plimbare, dimineaţa, pe valea Seacă. Urcăm
pe firul apei. Decor feeric. Intensitatea coloristică a ierbii. Pustietate.
Printre coline se zăreşte creasta împădurită a Inăului. Ne întoarcem
după două ore, ameninţaţi de ploaie.
După-amiază în curtea vilei. Fac cunoştinţă cu Şora şi Andrei
Pleşu. De vorbă, împreună cu Baltag şi Cantuniari. Pleşu – afabil,
comunicativ. Pare un bătrân rechin dezabuzat, scârbit de viaţă. Discu-
ţia o conduce cu dezinvoltură Cantuniari, care se hazardează în afir-
maţii gratuite. Scurt periplu pe uliţa din sat cu Şora.

250
 Ne vizitează în foişor Solacolii, înainte de plecare. Taifas. Bem
împreună o sticlă de vin alb „de regiune” (cumpărată de Cornelia de la
cantină). Seară agreabilă.

Sâmbătă, 15 august
Frig. Plouă fără contenire. Foc în sobă. Dureri articulare. Cor-
nelia a aflat că inginerul Fulga pleacă mâine cu maşina, mă hotărăsc
să merg cu el. Situaţia de aici – greu suportabilă. Discut cu Fulga, dar
omul nu călătoreşte direct la Bucureşti, rămâne la Bicaz trei zile.
Decomand plecarea.
Azi au plecat Baltag şi Pleşu. Drum până la librărie prin no-
roaie, cumpăr cărţi. Pe dealuri ceaţă. Aer de noiembrie.

Luni, 17 august
Se schimbă „seria”. Debarcă Turtureanu, Ecaterina Ţarălungă,
Verzea, Titus Vâjeu. Spre seară soseşte şi Smaranda de la Herculane.
S-a situat pe locul doi la „internaţionalele” de şah şi a obţinut presti-
giosul titlu de maestră internaţională. Bucurie mare pe Ancuţa.
„Excursie” la Izvorul Roşu. Timp frumos dar frig. Ne vizitează
Cantuniari (primire pe verandă). Bem un pahar cu vin. Traduce Llosa.
Îmi arată câteva volume, apărute la o editură madrileană (splendid
editate). Wist în familie până la unu noaptea.

Miercuri, 19 august
Zile ploioase. Sătul de apă. Cantuniari mă invită pe terasa lui
„la o cafea”. Vorbeşte afectat, truisme, bună părere despre sine (firesc,
la urma urmei). Misticism de trei parale. Nevastă-sa îl ascultă în extaz,
vădit marcată de geniul propriului soţ. Traduce „Conversaţie la Cate-
drala” de Llosa. Foi de manuscrise. Romanul, susţine, e o capodoperă.
Plimbare, seara, pe drumeagul noroit al satului, cu Şora. Bâr-
fim uşor regimul. Se teme. Mă stupefiază nonşalanţa cu care scapă
vânturi fără să roşească. Nesimţire? Inconştienţă? Sau mă consideră
atât de insignifiant încât nu-i pasă?
Citesc până spre dimineaţă proze de Casáres. Excelent scrise.

251
 Vineri, 21 august
Drum cu Dănuţ la Rodna, pe jos (opt kilometri). Exerciţii de
mişcare. Timp frumos. Ne fâţâim prin centru (biserica distrusă de
mongoli). Cumpărăm bilete la accelerat (pe 26). Telefonat lui Mitru. E
tare necăjit. Luptă cu boala. Ne întoarcem cu o maşină minerească.
Discuţie amicală, seara, cu Vâjeu. Lucrează la Radiodifuziune.
Pare om de treabă (oricum, urban). E în miezul tuturor evenimentelor.
Comentăm „lucrările” Congresului Culturii (cu prudenţă). Se pare că
treburile merg din ce în ce mai rău.
„Essais de littérature...” de Étiemble. Insomnie.

Duminică, 23 august
Se apropie sfârşitul. Soare. Plimbare dimineaţa în vatra satului.
Nu pot citi. Mă plictisesc de moarte. Ieri au sosit în staţiune Alexandra
Stănescu şi Mircea Radu Iacoban. Sosirea M.R.I.-ului produce valuri
(administraţia în alertă). Devine dintr-odată centrul atenţiei literato-
rilor. Se fâţâie prin curte ţanţoş, îmbrăcat sumar („nonconformist”).
Alură băieţească.
Seara, ne strângem zgribuliţi la gura sobei. Jucăm wist. Se aude
vuietul uşor al apei. Din când în când un chiot de la vila de alături.
Chef mare. Apoi tăcerea nopţii. „Val Paraiso” – aşa numeşte doamna
Mitru Valea Vinului.

Miercuri, 26 august
Bucureşti. Sosim acasă după o călătorie istovitoare (căldură in-
fernală). Dificultăţi la gară, nu se găsesc taxiuri.
Telefonat familiei Boicescu şi lui Mitru. Apoi lui Tamaş. Zu-
grăveala e gata. De asemenea caloriferele. Restanţă – reparaţiile la
lemnărie. Poimâine, probabil, voi fi la faţa locului. Vorbit şi la Craiova
cu Marcela Radu. Din nou aceeaşi voce agasată. N-a citit romanul şi
nici nu-l va citi prea repede. În septembrie are de dat B.T.-uri la câteva
volume pentru care li s-a repartizat hârtia „potrivită”. „Orgolioşii” mei
plutesc într-o precară incertitudine ceţoasă.
Corespondenţă. Treburi administrative. Căzut din lună.

252
 Joi, 27 august
Alergătură prin oraş cu Trabi: benzină (coadă patru ore), ser-
vice – pentru retuşuri la „aprindere”. După-amiază la Mitru. Se simte
rău în continuare. Nu poate merge. Oarecare resemnare. Îmi spune că
a murit Boris Cazacu. A fost găsit în cameră (nevastă-sa plecată?), la
sesizarea alarmată a vecinilor. De fiecare dată când moare câte o cu-
noştinţă – anxietate.
Bagaje. Mâine plec cu Dan la Râmnic. Muzică până la unu
noaptea (Mozart).

Vineri, 28 august
Ajung la Râmnic fără evenimente. Maşina merge bine. Telefo-
nat lui Tamaş, ne întâlnim la „vilă”. Apartamentul – plin de var, mo-
loz, gunoaie. Garniturile chiuvetelor – defecte. Closetul spart. Lumina
electrică „nu merge”. Căutăm femeie pentru curăţenie. Discuţie la
„Orizont” cu Smeoreanu, mă sfătuieşte să încerc la şcoli. Dar şcolile
îşi rezolvă problemele de administraţie cu elevii. Bat drumurile zadar-
nic la Muzeu, Arhive, Biblioteca judeţeană. Nu au femeie „disponi-
bilă”. Simt lipsa Corneliei, eficientă, întreprinzătoare, singura care
m-ar scoate din încurcătură. Luăm lustră de la magazinul „Cozia”.
Seara, acasă, pe băncuţă. Cer limpede, puzderie de stele. Taifas
cu Dan. Răcoare, greeri. Revin o clipă în copilărie.

Duminică, 30 august
„Excursie” cu Dănuţ la Olăneşti. Oprim la parc. Plimbare „pe
picioare” la Comanca. Decor feeric. Rămânem două ore. Seara, telefo-
nat lui Mitru (Sf. Alexandru) şi Corneliei. Cornelia a rezolvat proble-
ma transferului Ancuţei la „fără frecvenţă”: serviciu la I.R.E.M.O.A.S.
(în marginea de sud a Capitalei), unde cunoaşte pe inginerul Stăn-
cescu, om de ispravă, care promite „să o ţină” pe Anca la birouri.
Ne vizitează Tamaş (cu soţia). Vorbim de una-alta. Bârfim lejer
Puterea. Campania „apartamentul” – pe sfârşite.

253
 Marţi, 1 septembrie
La I.J.G.C.L. O ingineră, Predoi, foarte îndatoritoare (susţine
că a citit „Memoria Râmnicului”), îmi dă un electrician care rezolvă
problema iluminării casei. Găsesc bunăvoinţă în toate locurile. Rezolv
cu doamna Ghinea problema curăţeniei. Apartamentul arată omeneşte.
E locuibil.
Flanez cu Dan pe străzile oraşului. Zăvoiul. Melancolii de
toamnă. Ne apucă seara pe aleile pavate cu frunze veştejite. Concert
de păsări. Îngrozitor de obosit.

Miercuri, 2 septembrie
La patru dimineaţa sosesc Cornelia şi Ancuţa. Plecăm la „vilă”.
Cornelia ia în primire problema ultimelor reparaţii (closetul, lemnă-
ria). O nouă curăţenie. Spălat podeaua. Spre prânz aflăm din ziare
(„România liberă”) că a murit Stăncescu, „protectorul” Ancuţei la
I.R.E.M.O.A.S. Stop cardiac. Ancuţa speriată. Bărbatul nu împlinise
încă 50 de ani.
Mă vizitează Curecheanu, doreşte un autograf pe „Anton
Pann”. Se pare că s-a lăsat de băutură. Discuţie despre sculptorul Gh.
Anghel şi povestea colecţiei Bălintescu.
„Primire” la Pantelimon. Deosebit de serviabil. Mă informează
că se schimbă directoarea la liceul din Băbeni. Seara – îmi depanez
maşina la service-ul lui Blaiman. Poimâine – întoarcerea în Capitală.

Sâmbătă, 5 septembrie
Bucureşti. De ieri – acasă. Drum în oraş, la cinema Capitol.
Iuga tronează în fotoliul lui de boss. Cafele. Peste trei zile să vin să
iau abonamentul la Cinematecă. Părere proastă despre poetesele din
Valea Vinului (în afară de Angela Marinescu). Urc la Săraru. Am
şansa să-l găsesc în teatru. Stau numai cinci minute. Aranjăm să-mi
facă o vizită, într-o seară, cu soţia (sfeştania apartamentului din
Râmnic).
Bat librăriile centrale. Nimic interesant. Constat nu fără nostal-
gie că librăria nu mă mai atrage ca pe vremuri. Mă bântuie un soi de
plictiseală, de saţietate. Şi totuşi, cartea...
254
 Citesc „Istoria popoarelor din sud-estul Europei” de N. Ciachir.
Interesantă, informată. În schimb prea multe lucruri cunoscute. Istoria
mă deprimă. Simptom de bătrâneţe, poate. Istoria popoarelor se asea-
mănă, pe alocuri, cu biografia oamenilor: se nasc, trăiesc, prosperă,
apoi decad, dispar.
Marţi, 8 septembrie
Stare gripală (fără febră). Frison, dureri de cap. La Sf. Ecate-
rina. Mă vede Carantino, crede că n-am nimic „evolutiv”. Spre prânz
mă vizitează Gigi Anca. Tăifăsuim trei ore. Se pare că plecarea în
Anglia ca lector e compromisă. „Dosarul” s-a împotmolit la „centru”
(numirile de lector sunt aprobate de Stăpână în cabinetul 2).
Mitru: cumnatu-său – pe moarte. Foarte afectat, deşi persoana
i-a făcut destule zile negre. Articulează cuvintele cu greutate. Plânge.
„Epistolarul” lui Liiceanu – ce carte stranie! Crestomaţie a gân-
dirii noastre filosofice de astăzi. Pun muzică de orgă (Bach, Haendel).
Abulie.

Duminică, 13 septembrie
Ziua onomastică a Corneliei. La masă – Ogrezenii. Petrecem
„ca pe vremuri”. Dan a plecat la Râmnic. Călduri caniculare.
Telefonează Mitru (o felicită pe Cornelia). Voce tremurată.
Spectacolul lui Mitru, căzând de la o zi la alta – ce tristeţe! Citesc
„Estetica melancoliei” de Pleşu. Foarte fin.

Luni, 14 septembrie
Mă duc cu Trabi la doctorul Şerban. Îmi recomandă o nouă
serie de Bronhodin (trei luni de zile!) injectabil. Calvar... De aici, la
Academia de Ştiinţe Medicale, pe Filantropiei. E prima oară când calc
pragul instituţiei. Milică Măgureanu mă primeşte afabil. Sunt introdus
într-un birou imens, fotolii. Bibliotecă medicală. Neliniştit în primele
momente (se temea că intenţionez să-i cer ceva), se relaxează. Pare
încântat de vizită, se plictisea. Din când n când e anunţat de secretară
să răspundă la aparatul telefonic. Discuţie despre ultimele evenimente
din Uniunea Sovietică (gorbaciovist convins). După un sfert de oră mă
scol să plec. Sunt emoţionat de graba cu care se repede să iasă înaintea
255
mea pe uşă, ca să-i arate secretarei (o blondă spălăcită) distanţa dintre
el şi rangul meu mărunt (venisem îmbrăcat cu o cămaşă şifonată).
Vorbesc cu Dan. Mototolit că noua directoare (femeie simplă,
„din popor”) l-a procopsit (în premieră) cu dirigenţie. Se teme să-i
solicite „zi liberă” pentru predarea orelor la facultate. Telefonat la
Râmnic. Pantelimon, drăguţ ca totdeauna, promite „să rezolve cazul”.
Mă delectez cu suvenirurile adolescentine ale lui Bogza. Sim-
patic moşul în tinereţe. Bogza e cazul tipic de pervertire a talentului
„sub vremuri”.

Miercuri, 16 septembrie
Lipsa activităţii intelectuale – o rană permanent deschisă.
Drum prin oraş cu Trabi. Caut vopsele pentru lemnăria aparta-
mentului din Râmnic. Dar nicăieri vopsele. Ce porcărie! Apoi, la Mi-
tru. Primire în camera de lucru. Lamente, boala avansează. Doamna
Pârăianu ne dăruieşte perdele (excepţionale) şi un covor cu care să îm-
podobim „salonul”. Fac plinul la benzină (două ore).
La masă – familia Colorian. Foarte drăguţi. Şi unul şi celălalt
au aerul decent al „bunelor familii” interbelice. Fireşte, discutăm poli-
tică. Hulim deschis regimul. Aflu că oasptetele e nepotul poetului
Colorian. Sunt prieteni cu Dinu C. Giurescu, Marta Kessler şi N. Mi-
nei, pe vremuri secretar al Institutului pentru Relaţii Culturale cu
Străinătatea.
Dănuţ ne anunţă că pleacă zilnic cu elevii pe tarla (trei kilo-
metri). Şcoala suspendată. Până la jumătatea lui octombrie nu mai
poate părăsi judeţul.

Sâmbătă, 19 septembrie
De ieri la Râmnic. Reluăm activităţile la „vilă”. Cornelia şi An-
cuţa muncesc de dimineaţa până seara. Casa începe să devină prezen-
tabilă, ba chiar frumoasă.
Demersuri (la Pantelimon) ca să găsim un camion pentru mu-
tare. Promisiuni solemne. Dar tâmplăria nu e gata. Spre seară soseşte
Gică (şi familia) de la Hunedoara. Ne îmbrăţişăm. Mi-era un dor ne-
bun de el. Tăifăsuim până la 12 noaptea în grădină.

256
 „Nu experienţa contează pentru un artist, ci experienţa interi-
oară” (Pavese). Foarte bine spus. „Experienţă” are toată lumea.

Luni, 21 septembrie
Reuşesc cu ajutorul doamnei inginer Predoi să „prind” tâmpla-
rul. S-a apucat de lucru. Meseriaşul – cea mai nobilă categorie socială.
Lucrează cu aerul că-ţi face mari favoruri (şi chiar îţi face!). Produs de
lux al societăţii comuniste.
Drum la Băbeni cu doamna Tamaş. O abordăm pe noua direc-
toare a lui Dan, pe care doamna Tamaş o cunoaşte îndeaproape (sunt
profesoare de istorie). Stă în marginea comunei. Gospodărie, porci,
găini. Găteşte. Rochia pătată de grăsimi şi sosuri. Trei cratiţe în clocot.
Nu-i dă prin cap să ne invite în casă. Îi spunem păsul. Femeia –
grotescă, megalomană, imbecilă. Coboară din eroii lui Jarry. Provine,
după cum mărturiseşte, de la casa de copii. „Habar n-am cine îmi sunt
părinţii” declară (fără să o fi întrebat anume) cu o veselie inexplica-
bilă. Promite tot ce-i cerem. Zâmbeşte tâmp. Ieşim în curte. Lătrat de
câini. Aceasta e şefa cu care urmează să lucreze Dan.

Miercuri, 23 septembrie
Azi-dimineaţă s-a petrecut evenimentul: mutarea în noua locu-
inţă. Ne-a ajutat în mod substanţial Pantelimon, care ne-a pus la dispo-
ziţie un camion şi şase elevi de la Liceul energetic.
Drum la Călimăneşti, cu Trabi, ca să vorbim cu Boiceştii. Par-
căm la Casa de creaţie a scriitorilor. Hălăduim prin vila goală, luăm
uşile la rând, pustietate. Vila pare părăsită. De aici, la Căciulata. Dis-
cuţie „de afaceri” cu Berbece în legătură cu o eventuală cură de ape
minerale în octombrie. Mă asigură că vila „Cărăbuş” e disponibilă.
„Am lemne, domnu’ Mateescu” ţine să mă asigure administratorul.
Întâia noapte petrecută în casă nouă. Frânt de oboseală. Sur-
prind la mine o ciudată stare de euforie, când, practic, ar trebui să fiu
mâhnit. Sunt izgonit din casa părintească (încăpătoare, confortabilă –
cu curte şi grădină) pentru a locui într-un apartament modest de bloc.

257
 Vineri, 25 septembrie
Ultimele retuşuri înainte de plecare: perdelele, tablourile. În
casă va locui un an de zile Dan. La prânz – sfeştania. Slujeşte părin-
tele E. Nedelescu. Îl oprim la masă. Bem un pahar de vin din pivniţele
Episcopiei. Părintele în vervă, ne povesteşte întâmplări din aventura sa
italiană.
Seara – în Zăvoi cu Anca şi Cornelia. Tristeţea toamnei. Cad
frunze pe aleile bătrâne ale parcului. Am încheiat campania pentru
obţinerea apartamentului în Râmnic. Epuizat. Sunt astfel de victorii ce
istovesc mai mult decât o înfrângere umilitoare.

Duminică, 27 septembrie
După luni de zile de caniculă, deodată frig. Ploaie măruntă.
Ceaţă. Reiau viaţa anostă, de farniente din Capitală. După-amiază,
câteva momente de panică: o tulburare subită mă împiedică să văd.
Mă întind pe pat. Senzaţia că privesc prin apă. Apoi vederea îmi
revine brusc, am transpirat. Cornelia crede că totul vine de la tensiune.
Cât de uşor se poate trece dincolo!
„Istorii insolite” de Crohmălniceanu. Ingenioase, bine scrise.
Citindu-mi prozele de început, cu peste 20 de ani în urmă, maestrul
considera că „n-am făcut gaură în cer”. Exact ceea ce i se potriveşte
lui, acum. Cu diferenţa că eu eram atunci un debutant în ale scrisului.

Miercuri, 30 septembrie
Frig în continuare (5 grade Celsius – dimineaţa). Foc în sobe.
Cred că o să renunţ la Căciulata. Încerc să iau benzină, imposibil, 300
de maşini la coadă.
Hălăduiesc prin centru. Piaţa Unirii – un obstacol. Se constru-
ieşte. Noroaie, zgomot de buldozere. Bat librăriile – nimic, nimic...
Maculatură. Pe stradă – femei înfăşurate în pardesie. Studenţi. Bătrâni
cu bască. Forfota obişnuită orelor amiezii.
Ancuţa s-a înscris în anul 3 (fără frecvenţă). E rău, e bine?
Dumnezeu ştie! Oricum, de preferat să fie angajată în Capitală decât
să o las la voia întâmplării, după absolvire. În seara asta s-a dus la

258
Operă cu Nadia (la invitaţia Nadiei, fireşte). Era încântată. O conduc
până la poartă. Plouă. Puţin îi pasă.

Vineri, 2 octombrie
Vreme pierdută. Corespondenţă. Respir din ce în ce mai greu.
Trec zile negre. Vorbesc cu Mitru – anxios. N-am nici o veste de la
„Scrisul”.
Telefonat, pe seară, lui Săraru. Îl invităm la masă, cu soţia,
duminică, vrem să sărbătorim apartamentul de la Râmnic. Nu poate,
însă, maică-sa urmează să se opereze. Rămâne stabilit pe luni.
„Scaunul singurătăţii” de Fănuş Neagu. Greu de parcurs. Proli-
xitate, abundenţă de metafore.

Luni, 5 octombrie
Spre prânz telefonat Dinu Săraru (de la teatru). Se scuză, nu
poate să vină astăzi din cauza mamei, merge la spital. Rămâne stabilit
pe sâmbătă. Cum tot se „pregătise”, Cornelia îl invită pe Carantino cu
soţia. Carantinii – drăguţi ca întotdeauna. Lui Angelo îi place vinul
meu mânăstiresc. Petrecem până la 11 noaptea.
„Viaţa lui Titu Maiorescu” (volumul 2) de Ornea. Bine infor-
mată, rău scrisă. Resentimente, „partipriuri”. Răfuieli postume.

Joi, 8 octombrie
Lecturi uşoare. Presa literară. Lene boierească. Volumul 3 din
„Arca” lui Manolescu. Totul bine spus, cu eleganţă. Ici-colo câte o
demonstraţie forţată, din „simpatie”, cum este justificarea stilului bo-
lovănos al lui Breban. Susţine, pur şi simplu, că prozatorul scrie rău
fiindcă aşa îi cere subiectul!
Telefonează Ada de la secretariat, mă întreabă „ce am mai
publicat”, mâine trimit „la centru” raportul cu activitatea „de creaţie”
a cadrelor didactice din şcoală.
Patru ore coadă la benzină. Oribil. Să-ţi umileşti poporul până
la limitele rezistenţei!...

259
 Sâmbătă, 10 octombrie
Zi festivă. Invitaţi la cină Dinu Săraru cu soţia, ca să sărbă-
torim apartamentul. E şapte seara. Masa pusă. Modificări în aranjarea
lucrurilor din sufragerie. Casa – curată lună. Îmbrăcat la haină şi cra-
vată. Se face ora opt, oaspeţii întârzie. Îmi petrec o bună parte a
vremii la fereastră. Emoţie la fiecare zgomot de maşină, la fiecare
frână de pe stradă. E ora nouă, iritat. Cornelia telefonează la Săraru, în
Cotroceni, răspunde o voce feminină, nu sunt acasă, plecaţi de două
ore. Când îşi dezvăluie numele, suavul glas exclamă: „Ah, da!” De
aici încolo încep interpretările. Mai vin sau nu mai vin? Se face zece.
Mă simt rănit, frustrat. Stăm în sufragerie, stupizi, ca două paiaţe
abandonate. Situaţia e de domeniul incredibilului. Şi totul, totul – de
la apartamentul amărât din Râmnic, ce mi se cuvenea cu prisosinţă şi
fără intervenţii la persoane din înalta societate. Atâta recunoştinţă
meritam din partea urbei mele de origine. La ora 12 noaptea încă mai
speram într-o minune, deşi înţelegeam prea bine că totul nu a fost
decât un bluff. Scârbit. Urâtă întâmplare!

Luni, 12 octombrie
Încă nedezmeticit după „experimentul” de alaltăieri. Măcar un
telefon de scuze (sau, în sfârşit, justificare). Ne-am întâlnit dintr-o
întâmplare, ne despărţim printr-o întâmplare.
Plimbare pe traseul parcul „Libertăţii”, Cuţitul de Argint, calea
Şerban Vodă. Parcul – atins de aripa înfrigurată a toamnei. „Cuţitul” în
curs de demolare. Strada a fost închisă dinspre vest, imensă coadă la
benzinărie. Biserica în roşu – splendidă în singurătatea ei orgolioasă.
Seara – soseşte Dan.
A încetat din viaţă Dana Dumitriu. Tristeţe. Sunt tulburat, deşi
n-am cunoscut-o.

Miercuri, 14 octombrie
Văd (însoţit de Dan) expoziţia americană de cinematografie de
la sala Dalles. Bogată, captivantă. Melancolii privind fotografiile
actorilor „de altădată”. Douăzeci de ecrane înfăţişează publicului frag-
mente din filme cu vedete de care, spre ruşinea mea, nu auzisem până
260
astăzi. De altminteri, expoziţia e o provocare aruncată spectatorului
român care nu vede pe ecrane decât pelicule „angajate”, de prove-
nienţă rusească, ungurească, bulgărească... Încolo, lume multă, nebu-
nie. Cartea de film – puţină, nereprezentativă. Din pricina afluxului de
curioşi, se intră în „loturi” de câte 15-20 de oameni. Probabil – eveni-
mentul cultural al anului.
Telefonat Ada Orleanu. I-a apărut o carte (la „Creangă”).
Vioaie. Propune să mergem într-o zi la Ţigăneşti „toţi şase”. Citesc
„Revista de istorie şi teorie literară” a lui Florescu. Probabil, cea mai
bună publicaţie literară românească. Păcat că apariţiile sunt prea rare.
Articole proletcultiste, cum ar fi cel al lui G. Munteanu despre Ivaşcu.
A plecat Dan. Îl duc la gară. M-am hotărât să nu mai merg la
Căciulata.
Vineri, 16 octombrie
Drum incomod la „Casă”. Aglomeraţie pe bulevarde. Urc la
etajul 12. Nae Bărbulescu singur. În dispoziţie proastă. E vorba să se
concedieze 25 la sută din personalul editurilor. Redactorii aşteaptă
speriaţi, nu mai lucrează. Urmează apoi „unificarea” (cu care sunt
ameninţaţi de ani de zile), marota Şefei de la cabinetul 2.
După-amiază – în vizită la doctorul Virgiliu Ştefănescu. Bătrâ-
nul nu se simte bine. Are „crize” (cardiace). Îşi aşteaptă liniştit sfârşi-
tul. Vorbeşte tare (e surd), precipitat. Vechi amintiri din tinereţe. Între
timp soseşte Virgil Cândea însoţit de episcopul Gherasim. Acesta,
surprins că mă întâlneşte în casa doctorului. „Locuiţi aici?” mă întrea-
bă maladroit. Amfitrionul face prezentările. S-a înviorat. Doreşte să
doneze Episcopiei Râmnicului icoane vechi şi câteva covoare olte-
neşti. Cândea mi se adresează cu „maestre”, ceea ce mă înveseleşte
brusc (probabil, mă confundă cu cine ştie cine). După un sfert de oră
mă retrag. Privirea disperată a doctorului.

Sâmbătă, 17 octombrie
Respir din ce în ce mai greu. Încep o cură cu antibiotice (nem-
ţeşti) pentru plămâni (trei săptămâni) recomandată de Institutul „Can-
tacuzino”. Paleative.

261
 La „Hamlet” cu Ancuţa (Ancuţa pentru a opta oară!). Spectaco-
lul – dezamăgitor. Modificări în text. Tirade abracadabrante. Pe alo-
curi circ. Caramitru are momente bune – dar prea familiar cu publicul.
Ancuţa – mâhnită că nu împărtăşesc entuziasmul ei. Problemă de
generaţie, mă gândesc.
Citesc biografia Gib I. Mihăescu de M. Diaconescu. Mult
superioară celei a lui Ghiţă dar altfel de cât aş fi făcut-o eu.

Miercuri, 21 octombrie
Zi de pensie. S-au împlinit doi ani de când n-am mai predat în
şcoală. Fără regrete, doar o uşoară-dulce melancolie. Constat nu fără
duioşie că elevii realmente îmi lipsesc.
Ies în oraş. Prin librăriile din centru. Nici o carte care să-mi
stârnească interesul. Iau un album de artă pentru Iudit. Frizerul („dom-
nul Sandu”) în concediu. Pustiu prin magazine. Oraşul – murdar,
neprimitor.
Citesc (din curiozitate) „Manoil”. Romanul – neaşteptat de
bine scris, cu excepţia pasajelor romantice, pe alocuri de un ridicol
frust. Mulţime de expresii şi cuvinte „nevalidate” de limba literară (ca
şi la Filimon, de altfel).
Seara, în fotoliu. Singur. Muzică de Beethoven („Imperialul”).

Vineri, 23 octombrie
Pierd dimineaţa făcând cumpărături în piaţă cu Cornelia. Trec
pe la „Mic”. Săraru singur în birou, lucrează. Discuţie (amabilă) des-
pre „defecţiunea” de deunăzi. Se scuză, pare emoţionat, reiterează
istoria operaţiei (la Proca) a mamei, rămâne să ne viziteze luni. Bat
anticariatele. Îi cumpăr Ancăi (pentru ziua ei) „Istoria” lui Thibaudet –
legată.
Tamaş mi-a expediat volumul său de la „Turism”. M-am apucat
de lucru. Plictiseală. Am sentimentul că nu-l voi scoate niciodată la
lumină.
Oncle din ce în ce mai rău. Merg cu Cornelia în Cosmonauţilor.
Stă întins pe pat, abulic. Refuză să se interneze. Se stinge.

Duminică, 25 octombrie

262
 Lucrez la Tamaş. Greu. Vorbit cu Doina. „Poate îmi daţi o
carte...”, zice. De acord, îi cer răgaz pentru gândire. Realitatea e că
astăzi e din ce în ce mai greu să tipăreşti. Cenzura a devenit extrem de
restrictivă. Stăpânului nu-i place literatura. Trăim la mila şi la voia lui.
Îmi scrie Tică de la New York. Are ciroză. Mi-a expediat o
carte de proze scurte pe care, însă, n-am primit-o. Sunt zile când mi-e
grozav de dor de el...

Luni, 26 octombrie
Ne vizitează Dinu Săraru cu soţia. Seara. Trage maşina în
colţul străzii (de ce oare?). Masă întinsă. Cornelia s-a străduit să „se
prezinte” cât mai bine. Maestrul – sigur pe sine, dezinvolt. Vorbeşte
iute, debit mare, dacă încerc să intervin în conversaţie mă întrerupe. E
consecvent cu sine, inconfundabil. Cunoaşte o mulţime de amănunte
despre familiile boiereşti din Vâlcea. Pretinde, de pildă, că există în
Râmnic arhivele Rudeanu, Capelleanu. Memorie prodigioasă. Un soi
de agresivitate colocvială. Foarte simpatic. Promite să-mi împrumute
„memoriile” lui Duca şi Argetoianu. Sunt evitate subiectele politice,
cu excepţia demolărilor în care are o poziţie aproape oficială. Susţine
că Ceauşescu realizează în Bucureşti ceea ce a înfăptuit cu un secol
înainte Haussmann în capitala Franţei. Fireşte, nu e de acord cu dărâ-
marea monumentelor istorice (în speţă, a sfintelor lăcaşuri). Se lamen-
tează că n-are timp să scrie, mă invidiază, zice, în privinţa aceasta.
Mănâncă puţin dar foarte lacom, ţărăneşte (schimbă cuţitul şi furculiţa
dintr-o mână în alta). Am observat acelaşi lucru şi la Preda. Nu bea
decât o cupă din vinul adus cu „intervenţii” de la Episcopie. În rest,
afabil, prietenos fără excese. Ne simţim bine. La ora 11 noaptea
pleacă.

Miercuri, 28 octombrie
Frig, vânt puternic. Vreme de ianuarie. De fiecare dată când se
apropie iarna – gânduri triste: ne vor da căldură? Suntem la bunul plac
al sorţii (întruchipată în doi oameni).
Ancuţa şi-a petrecut aniversarea cu Smaranda: vin, muzică.
Foarte drăguţe împreună. Dan mi-a adus din Râmnic „Omul fără
însuşiri” de Musil (în franceză).

263
 „Dragostea şi revoluţia” (dăruită de Săraru cu dedicaţie). Scrisă
alert, cursiv, în „dulcele stil clasic”. Pagini excelente. Dar subiectul –
lamentabil. Îmi aminteşte de romanele proletcultiste cu activişti „de
treabă”, care-şi închină viaţa cu trup şi suflet dreptăţii sociale.
Seara ne vizitează Duci şi Milică. Licitaţie.

Vineri, 30 octombrie
Ancuţa – febră mare. Nu ştim ce are. Nici doctorii. Se pare că o
enterocolită virotică. Stare de vomă. Duci ne sfătuieşte să aşteptăm, va
trece. Întotdeauna tonic.
Merg cu Cornelia, seara, să-l luăm pe Oncle din Cosmonau-
ţilor. E singur, are nevoie de îngrijire. Privirea înspăimântată a bătrâ-
nului. Presimte, poate, că părăseşte pentru totdeauna casa în care a
locuit patru decenii. Când să pornim, un autobuz îmi „prinde” portiera
şi o defectează (nu se mai închide). Mă întorc acasă, prin aglomeraţia
bulevardului, ţinând cu mâna stângă uşa.
Duc dorul zilelor de iarnă de la Sovata, când scriam în linişte
(de dimineaţa până seara) la „Walhalla”. Pensionarea mi-a adus o
libertate limitată. Un simulacru. Nu poţi fi liber când depinzi de boală.

Marţi, 3 noiembrie
Din ce în ce mai frig. Din fericire avem gaze. Focuri de două
ori pe zi, ca iarna.
Ancuţa – în convalescenţă. Veselă. De mâine merge la serviciu.
Vorbesc cu Mitru (o oră!). În formă proastă. E vorba să i se demoleze
casa la începutul lui ianuarie. Cuprins de panică. Într-adevăr, teribilă
ameninţare.
La Cornelica. Îşi sărbătoreşte aniversarea. Colegi de facultate,
rude apropiate. Se întinde masă mare. Petrecem. Ne întoarcem seara
cu tramvaiul. Apoi, la mine în cameră până la miezul nopţii. Bach,
Musil.

Joi, 5 noiembrie
Oncle – din ce în ce mai rău. Se duce. Refuză să mănânce, să
se interneze, deşi îi aranjasem o spitalizare la „Panduri”, în clinica
profesorului Neagu. Ce să facem? În casă – jale mare.

264
 Ilarie Hinoveanu: volumul e pe masă la Marcela Radu. Din
tonul lui posac deduc că lucrurile nu merg bine. Relaţia cu „Scrisul”
compromisă. Decis să duc volumul lui Râpeanu. Poate că apare până
la sfârşitul anului ce vine.
Cinci ore coadă la benzină (pe un frig cumplit). Viaţa se degra-
dează de la o zi la alta. În vremea asta, Şeful se plimbă pe la Moscova.
Trăim ca nişte troglodiţi. Tăcem. Răbdăm orice. Nu există o limită a
umilinţei. Ne înglodăm în laşitate.

Sâmbătă, 6 noiembrie
Iau manuscrisul lui Tamaş de la Terzi şi îl duc la Editura
„Sport-Turism”. Matache şi Aricescu mă cheamă în birou la ei. Vor o
biografie nouă, o biografie a unui scriitor „solid”: Vasile Alecsandri, T.
Maiorescu, Caragiale, Slavici. În zece zile să le dau răspunsul. Cel
mai simpatic (mie) – „veselul” Alecsandri.
Fac turul librăriilor şi anticariatelor. Seara, la Mitru, aniver-
sează 73 de ani. Mai sunt de faţă Lia, Onuţ Prunner şi primul soţ al
Liei cu soţia. Emilian şi Prunner se străduiesc să învioreze conversa-
ţia, glumesc, spun bancuri. Se bea cu ponderaţie. Mitru (împreună cu
soţia) pun la cale un mariaj între Onuţ şi Anca. Realitatea e că ne-am
distrat amar. Acasă – după zece noaptea.
Festivităţi, paradă cu ocazia aniversării Revoluţiei din Octom-
brie (la Moscova). Privim pe televiziunea bulgărească. Tribuna înţe-
sată de conducători ai ţărilor socialiste. Frig – minus zece grade. Între
participanţi – Stăpânul, înfofolit cu cinci cojoace, congelat. Secretă
bucurie derizorie, vindicativă.

Marţi, 10 noiembrie
Vaccinul, pe Filantropiei, la doctorul Şerban. Noiembrie –
agreabil, vreme bună. Alerg prin centru ca să-i găsesc lui Mitru leacuri
pentru Parkinson. La „Sport-Turism”: Vsile Alecsandri „e dat” (lui
Stancu Ilin). Borda propune Călinescu sau Hortensia Papadat-Ben-
gescu. Îi explic că „genul” meu e retro, că mă interesează secolul tre-
cut. Nu înţelege sau nu vrea să înţeleagă că orice atingere cu contem-
poraneitatea e contraproductivă, sortită compromisurilor.

265
 Seara – invitaţi la Panaiţi. Foarte drăguţi. Cinăm frugal. Se
evită subiectele politice. Silviu ne pune un film („Anastasia”) cu Yul
Brinner şi Ingrid Bergman (kitsch „de artă”). Aflăm că bietul Cae
Boicescu e internat de alaltăieri la „Urgenţă”. Ce să fie? Ada Orleanu
– pierită de durere. I-a apărut volumul de la „Eminescu”.
Citesc cu râvnă Musil. Nopţi albe.

Miercuri, 11 noiembrie
Apare în presă „decretul” cu restricţii la gaz şi electricitate.
Stupefacţie. Ne facem planuri. Suntem siliţi să ne înghesuim cu toţii
într-o cameră. Regim de supravieţuire. Lectura infamului decret mă
aruncă într-o stare de teribilă nelinişte. În acest context, mă sună
Nestorescu de la Râmnic, sunt invitat la o „acţiune literară” (în
decembrie). Refuz. Ne aflăm în stare de necesitate.
Vaccinul, apoi în vizită la doctorul Virgiliu Ştefănescu. La în-
toarcere mă plimb prin „centrul civic”. Construcţiile avansează. Le voi
vedea vreodată terminate? Barăci murdare, drumuri desfundate. No-
roaie, praf. Marasm. Mitocănie.

Duminică, 15 noiembrie
Zi de alegeri (să alegem ce?). Cald, încă, pentru jumătatea lui
noiembrie. Fiecare zi de toamnă blândă e o izbândă în competiţia cu
stăpânirea.
Drum, cu Cornelia, pe Viilor, apoi în parcul „Libertăţii”. Ne
întâlnim pe o alee cu Nadia şi Bazil. Bazil îşi face promenada zilnică,
„de întreţinere”. Vorbeşte repede şi gutural. Tuşeşte. Greu de stabilit
un dialog. Copleşitoare milă. Ce destin ingrat!
Nervozitate mare. Nu pot citi. Trecut de miezul nopţii. Muzică
de Mozart.

Marţi, 17 noiembrie
La Uniunea Scriitorilor, unde predau decizia de pensionare,
după care abordez Biblioteca Franceză de pe Dacia, ca să-mi scot
permis de cititor. Spre nenorocul meu e coadă (circa 20 de persoane,
majoritatea tineri). O fată sulemenită, decoltată, serveşte publicul cu
mare scârbă. Localul, pe care până astăzi nu l-am văzut decât din

266
stradă, e de o construcţie interesantă, cu hol înalt, scară interioară şi un
balcon din lemn sculptat (de imitaţie rustică). Biblioteca, foarte bine
înzestrată – în special cu clasici. Un raft întreg e consacrat biografii-
lor! Mă fâţâi două ore printre stivele de cărţi apetisante, le pipăi, le
adulmec, e primul meu contact cu o bibliotecă apuseană. Mi-ar trebui
o viaţă ca să citesc o parte din cărţile expuse ca o provocare. Când
plec – senzaţie de deprimare.
Seara, la Ateneu cu Anca. Recital (violoncel şi pian) dat de
Mihail Honiţer (din Uniunea Sovietică) şi Valentin Gheorghiu. Rusul
(cu gesticulaţie şi mimică de comedie) – excelent.
Se anunţă rezultatele scrutinului: Partidul întruneşte 99 la sută
din sufragii (minus votul meu). S-a tras cortina peste încă o rundă de
„alegeri”.

Joi, 19 noiembrie
Oncle – din ce în ce mai rău. Într-o continuă stare de prostraţie.
Din cauza statului îndelungat în pat a început să fac răni pe spate.
Cornelia – mâhnită. Îl îngrijeşte cât îi stă în putinţă.
O oră la familia Boicescu. Cae ne povesteşte cu umor neca-
zurile avute la Spitalul de Urgenţă. Vizibil speriat, deşi bravează. A
slăbit. Înalt, distins, flegmatic, arată ca un lord din epoca Restauraţiei.
Mitru, la rândul său, s-a înviorat (de când se medicamentează cu
Nacom). A început să meargă. I-a revenit elanul, optimismul. Mult
schimbat în bine. Îmi spune că a încetat din viaţă Aioanei (trist perso-
naj!) cu care am fost „în serie” astă-vară la Valea Vinului.
Reiau corespondenţa Mariei Stere cu Ibrăileanu. Printre „eroi”
şi Gheorghe Stere (atunci – mărunt jurist prin sudul Basarabiei), decan
pe când eram în anul întâi la facultatea de filosofie. Bătrânul, urâcios,
ciufut, vorbea româna cu un dezagreabil accent basarabean-rusesc.

Sâmbătă, 21 noiembrie
Telefonat la „Scrisul”. Marcela Radu n-a citit volumul. Să
revin peste o lună. Aceeaşi voce albă, impersonală, antipatică.
Prin librăria „Academiei” (pe Cale). Doamna Ivan mă roagă
să-i dau un autograf pe „Anton Pann” unei cucoane, soţia colonelului

267
(de aviaţie) Obreja. Cucoana – mare admiratoare a literaturii mele
(după cum pretinde). Figură insignifiantă, ştearsă, de „gospodină”.
Spre seară vine Dan. Sfârşit de oboseală. De vorbă până după
miezul nopţii. Citesc „Berlin...” de Döblin. Bun, neamţul. Insomnie.

Marţi, 24 noiembrie
Pierd timpul fără rost. Nu întreprind nimic. Aştept.
Dificultăţi cu Oncle. Se simte rău. La ora 19 îşi pierde cunoş-
tinţa. Chemăm Salvarea. Îl urcăm cu greutate în maşină. O oră, la
„Fundeni”, într-o încăpere albă, urât mirositoare, până apare medicul
de gardă (Constantiniu). Bătrânul, speriat, o ţine pe Cornelia de mână.
E consultat în grabă, i se pune o sondă. „Puteţi să-l duceţi, spune doc-
torul, nu sunt speranţe.” Din nou acasă. Cornelia – epuizată. La capă-
tul puterilor.
Benzină (patru ore). Sunt clipe când mă gândesc să vând ma-
şina. Prea multe inconveniente. Reiau Musil.

Vineri, 27 noiembrie
Gânduri să abondonez jurnalul. Sunt obosit. Cornelia mă sfătu-
ieşte să continui. La drept vorbind, e singurul prieten ce-mi mai ră-
mâne.
Mers cu Cornelia la Politehnică, am încărcat maşina cu ziare
vechi şi opere ale tovarăşului Stalin. Cadrele didactice sunt obligate să
predea o anumită „cotă” de hârtie, un fel de „dare” în natură. Con-
struim socialismul din deşeuri.
Seara, la doctorul Şerban. Vaccinul. Şerban – în mare dispoziţie
de vorbă. Îmi povesteşte întâmplări din tinereţe (a fost o vreme medic
de închisoare!). Mă ţine o oră. Afară aşteaptă o groază de persoane...

Luni, 30 noiembrie
Oncle se stinge încetul cu încetul. A ajuns scheletic. Figura
descărnată i s-a lungit. Privire fixă. Respiră greu, se înăbuşe. Comuni-
carea dificilă. De zece zile mănâncă numai suc de mere şi cafea cu un
strop de rom (dorinţa lui). Cornelia îşi petrece o bună parte a zilei
lângă el, la schimb cu doamna Smadu. Se teme să nu moară singur.

268
 Ne pierdem vremea, seara, cu elucubraţiile „posturilor”. Aceşti
funcţionari contemplă tragedia noastră „de departe”. Se amuză să ne
compătimească, fericiţi de dogoreala iadului din ţară. Şi totuşi, ce
satisfacţie (ridicolă, în fond) să auzi cuvinte ştiute-neştiute ce se
rostesc la noi numai în şoaptă!

Miercuri, 2 decembrie
Dimineaţa, la ora 8, s-a stins din viaţă Oncle. În casă – jale.
Telefoane. Fug cu maşina la dispensar pentru certificatul de deces, dar
nu mi-l pot elibera decât a doua zi. Vorbit cu Tamaş să-l înştiinţeze pe
Dănuţ. Oncle, întins pe pat, lipsit de viaţă, destins, uman, senin. Divi-
nitatea s-a milostivit de el să nu mai sufere.

Joi, 3 decembrie
Pornesc cu Trabi să rezolv problemele preliminarii înhumării.
Cornelia lângă mine. La dispensar (certificatul de deces), la „Sfat”
pentru predarea buletinul de populaţie, la Spitalul 10 (Berceni) pentru
adeverinţă de îmbălsămare (şperţ), în fine, la Sanepid pe Spiru Haret,
pentru adeverinţă că decedatul n-a suferit de boli contagioase (din nou
şperţ). Totul – pe o lapoviţă rea, sâcâitoare. Parbrizul ud, balansul iri-
tant al ştergătorului. Traseul aglomerat la ora prânzului. Pe drumul Să-
rii, îndreptându-mă spre Ghencea, exact în dreptul casei unde mi-am
petrecut o bună parte a tinereţii, se defectează frâna. Apăs până în
podea – o dată, a doua oară, maşina continuă să fugă (50 de
kilometri). În faţă – un camion staţionat. Virez la stânga, mi-am
pierdut controlul, traversez şoseaua (noroc că nu venea nimic din sens
opus), intru în viteză spre nişte blocuri în construcţie. Din fericire,
maşina se împotmoleşte în noroi, oprindu-se la numai câţiva
centimetri de zidul din beton care ar fi însemnat sfârşitul. Rămânem
câteva momente în maşină. Totul s-a petrecut uluitor de repede.
Cornelia mă mângâie uşor pe mână. Tremur tot.
Un salahor cu alură de halterofil ne ajută să scoatem maşina pe
asfalt. Bacşiş. Noroi până la gleznă. Merg fără frână până la cimitirul
Ghencea militar. Continuă să ningă. Parchez maşina în faţa intrării
principale. Îndeplinim formalităţile de înhumare cu ajutorul unui colo-

269
nel de treabă („comandantul” cimitirului). Fixăm înmormântarea pen-
tru sâmbătă.
Ajung zdrobit acasă (cu tramvaiul). Ud leoarcă. Nervozitate
mare. Droguri. Nu pot citi. Întins pe pat, în întuneric. Muzică de
Haendel.

Vineri, 4 decembrie
Sun A.C.R.-ul. Îmi remorchează Trabantul, îl duc în Colentina.
Frig, zloată. Cu Dan în service şase ore. Plătesc bacşiş în stânga şi în
dreapta pentru urgenţă. Inutil. Mecanicii – nepăsători, flegmatici.
Prânzesc. Iau peste rând persoane cunoscute. Am îngheţat. Mi-au
amorţit picioarele. Simt că mă lasă nervii. Ajung acasă la cinci după-
amiază. O zi pierdută prin garaje.
Telefonează Mitru. A murit Noica. Sunt uluit. Ancuţa, când
aude, iese din cameră şocată. Trăim cu moartea în suflet. Noaptea, în
fotoliu. Se aud tramvaiele urcând spre Bragadiru. Pun muzică. Uşoară
relaxare. Insomnie.

Sâmbătă, 5 decembrie
Drumuri plictisitoare prin oraş pentru coroane, apoi înmormân-
tarea. Ger groaznic pentru începutul lui decembrie. Rude de mâna a
doua. Cinci „camarazi de arme”, bătrâni şi rebegiţi de frig, ultimii
supravieţuitori ai „gărzii albe”. Se ţine slujba. Doi preoţi oficiază în
mare grabă. Îşi fac serviciul. Nici o vibraţie. Abia aşteaptă să-şi pri-
mească „drepturile”. Căpitanul Bălu, şeful promoţiei ’28 a Şcolii Mili-
tare de infanterie, rosteşte câteva cuvinte de bun simţ. Sunt pomenite
legăturile lui Oncle cu familia noastră. Silvia, un fel de rudă de de-
parte, îşi şterge lacrimile. Întoarcerea la ora două după-masa, conge-
laţi. Urmează praznicul în strada Albă. Cornelica se derobează, e invi-
tată în altă parte. Dintre rude, participă doar Violeta şi Mircea Ma-
teescu.
Stupiditatea orelor de noapte. Zdrobit de oboseală. Prezenţa
vie, benefică a lui Oncle în existenţa mea. Ce zi cumplită!

Duminică, 6 decembrie

270
 Felicitat pe Cae în lipsă (e în spital). Mitru se simte rău. E afec-
tat de dispariţia lui Oncle, plânge. Cornelia şi Anca trudesc să facă or-
dine şi curăţenie. Frig în casă. Afară – ceaţă. Stă să ningă.
Telefonează Doina. Zglobie. Mă roagă să stilizez volumul lui
Costea Marinoiu („Ştiu că sunteţi prieteni...”). Refuz cu eleganţă. Aş-
teaptă „propunerea ” pentru biografie. „Ce-ar fi, îmi spune, să-l faceţi
pe Slavici sau pe Maiorescu?”
Dan – de la Râmnic. Casa din strada Gării – demolată. Casa
bătrânească. Şoc. Nostalgii. O parte a tinereţii mele – îngropată acolo.

Miercuri, 9 decembrie
Vaccin în Sf. Ecaterina, apoi alimentarea cu benzină (în timp
record: o oră!). Ninge. Zăpadă de o palmă, viscolită. Frig în casă. Cor-
nelia mi-a blocat două ferestre cu pături şi covoare. Rămas în întune-
ric. Şi iarna abia începe.
Telefonat vlădica Gherasim, mă roagă să-i facilitez dactilogra-
fierea (în Capitală) a cărţii sale despre popa Şapcă. Promit. Mi-o
aduce săptămâna viitoare. Citesc în ziare că a încetat din viaţă „după o
lungă suferinţă” Ioana Bantaş, soţia lui Baltag. Tristeţe. Legasem fru-
moasă prietenie la Valea Vinului. Ştiam că e bolnavă dar nu credeam
că se va prăpădi atât de repede. Ceva mai înainte – moartea lui Dimov.
Se duc poeţii...
Citesc „Memoriile” lui Iordan. Infatuare, aroganţă. Tip „scor-
ţos”. Valoarea literară (a memoriilor) – nulă. Dar epoca, aşa cum o
înfăţişează, fără sentimente – interesantă.

Sâmbătă, 12 decembrie
Frig teribil (minus zece grade). Cinci ore foc în sobe. Maşina
îngheţată în stradă, sub zăpadă. Drum până în Sf. Ecaterina, pe jos,
alunecuş. Spitalul de Urgenţă nu mai face faţă solicitărilor.
Telefonează Mitru, statornicul meu prieten, îl invităm să facem
Crăciunul împreună. Fănică – în spital la Hunedoara (probleme cu
rinichii). Seara ne aşezăm stupizi în jurul aparatului de radio (un soi
de masochism impenitent). Fără speranţă. Voi apuca vremuri mai
bune?

271
 Luni, 14 decembrie
Din nou în Sf. Ecaterina, vaccin. Angelo – vesel, spune glume.
Mă sună episcopul. Vine vineri. Mă roagă să-i citesc volumul
înainte de dactilografiere. Accept, fireşte. O să am de furcă. Doamna
Ivan îmi spune că apar în planul „Scrisului” pe ’88 „cu un roman”.
Deci, Hinoveanu m-a radiat din planul pe ’87, fără să mă anunţe. Ce
infamie!
Cae, în continuare internat. Se pare că urmează să suporte o
operaţie. „E prea slăbit ca să reziste”, îmi spune Zoe Boicescu şi plân-
ge încet în receptorul telefonului.
Ascult la radio „raportul” Şefului la „Conferinţă”. Se chinuie
îngrozitor să-şi lectureze speach-ul. Penibilul spectacol al prostiei co-
coţată la putere. Se anunţă creşterea salariilor cu zece procente, dar nu
şi cea a preţurilor, cu o sută. Nici un cuvânt despre Braşov. Braşovul
nu există. Şiretenia calpă a tăcerii.

Vineri, 18 decembrie
Vremea în curs de încălzire. Străzile impracticabile din pricina
noroiului şi a zăpezilor topite. Vaccin, apoi pe Dealul Mitropoliei (cu
Trabantul). Văd pentru întâia oară palatul patriarhal. Interior fastuos.
Vitralii, mobilă „de epocă”, lambriuri. Miros de smirnă şi tămâie. Frig,
ca peste tot în România. Camera lui Gherasim – modestă, cu ferestre
dând spre curte. Îmi dă volumul „Popa Şapcă”: 400 de pagini bătute la
maşină. Mă roagă „să-l mai corectez pe ici pe colo”. Afabil. Fac
cunoştinţă cu rectorul Institutului Teologic şi cu părintele director al
Editurii Sfântului Sinod.
Cae Boicescu urmează să se opereze pe colon. La vârsta lui, o
operaţie îi poate fi fatală. Vorbit cu Zoe – panicată. Aflu că Husak (cel
care a vândut Cehoslovacia ruşilor) a demisionat. Ar fi prima demisie
(din câte ştiu) a unui dictator „socialist”. Frumoasă premieră (dătă-
toare de nădejdi). La posturile occidentale – ample comentarii anali-
tice.
Seara ne vizitează Duci şi Milică. Dănuţ – plecat la Râmnic.
Noapte albă.

272
 Luni, 21 decembrie
Lucrez de alaltăieri pe cartea vlădicii Gherasim. Textul e redac-
tat haotic, un galimatias ininteligibil. De ortografie şi gramatică nici
pomeneală. Se vede intervenţia în manuscris a două corecturi străine,
modeste, de altminteri. Dacă aş avea răbdare, aş rescrie cartea de la
prima pagină, dar pentru asta mi-ar trebui cinci luni de trudă.
Mers la tipografia Arhiepiscopiei Bucureştilor (cu Terzi). Fac
cunoştinţă cu părintele Verzan, directorul tipografiei. Părintele – gen-
til, plăcut, iute la minte. A învăţat la Râmnic – el la seminar, eu la li-
ceu, fiind colegi opt ani fără să ştim unul de altul. Mărturiseşte că a
citit „Memoria Râmnicului”. Cât despre eventualitatea unui post pen-
tru Ancuţa (la corectură), regretă, n-are locuri disponibile. Surâsuri,
schimb de politeţuri.
Îl sun pe Hinoveanu. O scaldă, cartea e pe masă la Marcela
Radu, ce mei contează planurile editoriale? Mai face o glumă, râde,
schimbă vorba. Romanul meu pluteşte într-o incertitudine totală.

Miercuri, 23 decembrie
A sosit Dan. Rămâne până la jumătatea lui ianuarie.
Lucrez cu râvnă pe cartea vlădicii Gherasim. Text rău, mâlos.
Sunt pagini pentru care pierd o oră-două. Prea Sfinţitul nu o să afle
niciodată cât efort am cheltuit pentru a-l face pe „Popa Şapcă” publi-
cabil.
Cae la reanimare după operaţie (bridă pe colon). Nu are cancer
(i se spune doamnei Boicescu). Îl vede Duci, scurtă discuţie de rutină.
Bolnavul – în stare de prostraţie, ignoră că a suferit o intervenţie chi-
rurgicală. Săraca Zoe, doarme în salon cu el.
Se apropie Crăciunul. Colinde până după miezul nopţii. Nervo-
zitate mare. Singur. Frig în casă.

Sâmbătă, 26 decembrie
Fac gripă. Febră. Întrerup vaccinul. Biseptol.
Mitru, pe care-l invitasem de Crăciun la noi, se simte rău. I-a
revenit anxietatea. Obsesia morţii. Vorbim la telefon, nu vrea să mai
trăiască.
273
 Ne vizitează Bebe şi Mitina. Aduce cărţi străine. Cu el mă simt
întotdeauna bine. Îmbătrâneşte. Evocă locurile pe care le-a văzut:
muzeele italiene, Spania (olé!), Olanda, Anglia. Trăieşte din amintirile
europene.
Lucrez, atât cât îmi îngăduie boala, la „Popa Şapcă”. Fraze
moarte. Amputez pasajele ridicole. Lucrarea va pierde 70-80 de pa-
gini, dar va ieşi mai bună, neîndoielnic.

Miercuri, 30 decembrie
Mă simt mai bine. Fără febră. Trist sfârşit de an.
Termin, la prânz, de refăcut lucrarea arhierească. Extenuat. Te-
lefonez lui Terzi să ia materialul pentru dactilografiere. Mare uşurare.
Corespondenţă, telefoane de felicitare. Plictiseală. Azi după-
masă a fost la Mitru doctorul C. Bălăceanu-Stolnici. Îi dublează doza
de Nacom. Prudent, nu formulează pronosticuri despre evoluţia bolii.
Noaptea. Încerc să fac bilanţul anului. Pe stradă, chiote, pe-
tarde. Veselie mare. Sting lampa. Muzică barocă.

274
 1988
Sâmbătă, 2 ianuarie
Revelionul – în familie. Vorbeşte Şeful. Aceleaşi speranţe de
„regenerare” risipite. Ancuţa are febră.
Vorbesc cu Bărbulescu. Nu sunt în planul pe ’88, decât la
„Scrisul”. Râpeanu, cinic, m-a tăiat cu toate promisiunile liniştitoare
avansate.
Căldură excesivă în Europa. La Praga au înmugurit copacii!
Telefonează Mitru. A încetat din viaţă Val Moldoveanu. Foarte depri-
mat. Anxietate.

Marţi, 5 ianuarie
Pierdut trei ore la miliţie (secţia 10) ca să-mi vizez autorizaţia
pentru maşina de scris. Bat textul standard într-o încăpere întunecoasă,
cu ciment pe jos. Aglomeraţie, lume proastă. Funcţionarele amabile
(atât cât le îngăduie „gradul”), dar căpitanul – grobian, greţos.
Toţi patru invitaţi la Mitru. Masă bogată. Bem votcă. Mitru –
ceva mai bine după şocul provocat de moartea neaşteptată a lui Val.
Ne pierdem vremea ascultând la „posturi” fragmente din „memoriile”
lui Pacepa. Întoarcerea acasă cu taxiul.

Joi, 7 ianuarie
Zile albe, fără evenimente. Aştept să plec la Olăneşti. Telefonat
lui Stăvăruş şi Dumitrescu (felicitări de ziua onomastică). Stăvăruş
insistă „să ne vedem” la el. Întors recent în ţară (din Finlanda) e oare-
cum înstrăinat. Încearcă să-şi reia „relaţiile”.

275
 Mă sună Prea Sfinţitul Gherasim. Felicitări (târzii) de anul nou.
De fapt, se interesează de „lucrare”. Întreabă dacă „e ceva de capul
ei”. Îl înştiinţez că am eliminat vreo 50-60 de pagini. „Bine aţi făcut”,
răsună vocea arhierească în eter.
„La vie. Mode d’emploi” de Perec. Scrisă în tradiţia „noului
roman” francez, cu vagi accente borges-iene (fără profunzimea esote-
rică a acestuia). Un şir de întâmplări excentrice, axate pe ideea „etaje-
lor de bloc”. Literatură „experimentală”.

Duminică, 10 ianuarie
La familia Landauer, unde îl sărbătorim, cu întârziere, pe Ionel.
De faţă Anca Ionescu (profesoară de engleză, vecină cu Ortansa) şi
profesorul Părăuşanu. Ne întoarcem după 12 noaptea, pe un întuneric
ce-mi aminteşte de anii veşteji ai războiului.
Ieri, la I.C.R.A.L., vorbit cu Badea. Primire cordială. Primejdia
demolărilor în Rond se amână. Stăpânul vrea să facă o magistrală care
să lege Casa Poporului de parcul „Libertăţii”. Se va lucra pe străzile
Justiţiei şi 11 Iunie.

Miercuri, 13 ianuarie
Cald pentru jumătatea lui Ianuarie. Ies în oraş după cumpără-
turi. Mă tund la „domnul” Eugen (frizerul lui Al. Rosetti şi L. Pin-
tilie). Bătrânul a ieşit la pensie, ceremonial de despărţire. Regrete de-o
parte şi de alta. Îmi spune în mare taină care sunt informatorii frizeriei
(Athenée Palace). Promite să mă tundă în strada Albă (în măsura în
care îi va permite sănătatea). La Scala, coadă la un film produs în
China! Neavând de ales, oamenii dau buzna la ce li se oferă. Înghit
orice. Şi astfel, încet-încet se profilează învingător, puternic omul nou.
Vorbit la telefon cu doamna Pârăianu. Mitru se simte rău, nu
poate merge. Dar speră în promisiunile lui Bălăceanu-Stolnici. Dan
mă anunţă că am primit pentru întreaga casă demolată (de la Râmnic)
25 de mii de lei (salariul meu pe şapte luni). Se simte bine în casa
nouă, dar frig (doar 16 grade). Un meşter i-a reparat caloriferul din
bucătărie.

276
 Seara, în fotoliu. Gânduri de plecare. Disconfortul situaţiei de
provizorat. De far niente. Muzică barocă, insomnie.

Vineri, 15 ianuarie
La ora 12 în biroul lui G. Anca de la Biblioteca Centrală Peda-
gogică. Simpozion M. Eminescu. Sunt de faţă: preşedintele Academi-
ei, Radu Voinea, George Moisil, M. Drăgănescu, Ion Iuga, Romulus
Vulcănescu, I. Caramitru, Th. Bogoi. Cafea, fursecuri. Se fac glume
(Radu Voinea). Biroul lui Anca neîncăpător pentru atâtea personalităţi
„marcante”. Cel mai drăguţ („un dulce”) – Moisil, spiritual, simpatic,
fără să forţeze nota. Mă bucur să-l revăd pe Th. Bogoi, care mi-a
ilustrat, pe vremuri, „Fumul bunicului”. Schimb de adrese, promisiuni
de revedere. Gigi, emoţionat, aleargă dintr-o parte în alta, dă dispoziţii
subalternelor. Se descurcă. Intrăm, în fine, în „sala mare”, fosta biblio-
tecă (somptuoasă) a lui Istrate Micescu. În sală – lume bună. Ţin
speach-uri Radu Voinea (slab, demagogic), Moisil (strălucitor), M.
Drăgănescu (mediocru), Aurelia Rusu – redactoră la Editura „Mi-
nerva”. I. Caramitru recită din „Sărmanul Dionis” şi „Glossa”, după
care pleacă (are repetiţii). La rândul lui, Ion Iuga clamează o poezie
închinată sărbătoritului. Aplauze. Radu Voinea moţăie cu gravitate în
„prezidiu”. În încheiere se execută un trio (vioară, flaut, violă) de
Beethoven.
Primesc, spre seară, telefon de la Pantelimon: a rezolvat cu
sanatoriul „1 Mai” din Olăneşti, am rezervată o cameră. Îmi va trimite
marţi, la gară, o maşină.

Luni, 18 ianuarie
Îi dau lui Terzi manuscrisul arhieresc. Telefonat la Râmnic Prea
Sfinţitului. Îl înştiinţez că peste zece zile „Popa Şapcă” e gata. „Toc-
mai voiam să vă telefonez, îmi zice, pregetam.” Mici jocuri, neîn-
demânatice, monahiceşti. Găsesc în târg „Istoria Bisericii universale”
(1-1054).
Bagaje. Mărunţişuri. Ultimele telefoane (Cae, evident mai bi-
ne). Corespondenţă. Plecarea, mâine, cu Dănuţ la Râmnic.

277
 Marţi, 19 ianuarie
Drumul Bucureşti-Râmnicu Vâlcea – în frig. La gară mă aş-
teaptă tovarăşul Pantelimon cu o Dacie. Ajung la Olăneşti în jurul
prânzului. Pantelimon, deosebit de serviabil, mă recomandă directoru-
lui sanatoriului, doctorul Catrina. Primesc o cameră cu două paturi
(110) şi ferestre spre bucătărie. Mobilă modestă. Veioză, masă,
scaune. Telefon. Am tot ce-mi trebuie.
Sunt consultat de medic. Tratament cu ape. Sanatoriul – mai
pustiu ca niciodată (din cauza preţurilor piperate). Telefonat Cornelia.
Ancuţa doarme. Singur, Dan a plecat la Râmnic.

Vineri, 22 ianuarie
Încerc să mă acomodez cu viaţa sedentară din sanatoriu. Stare
de somnolenţă, efect, probabil, al apelor (cinci prize zilnic).
Ies în oraş. Polei. Temperatură acceptabilă. La librărie. Mun-
teanu mă prezintă unei profesoare din localitate („cel mai mare scriitor
din Vâlcea...”), care mă invită la o „întâlnire cu elevii”. Refuz. Cum-
păr un studiu de Perpessicius despre Milescu.
Vorbit cu Mitru. Se simte rău. La pat. Din camera de alături –
zgomote sălbatice. Pereţi subţiri. Doi inşi (un cuplu) se ceartă. Femeia
de serviciu mă asigură că mâine pleacă.

Miercuri, 27 ianuarie
Zile fără evenimente. Beau ape minerale, plictis. Cu Dan (sosit
aseară la sanatoriu) prin centru. La librăria lui Munteanu nimic deo-
sebit. Drum până la izvoare. E cald. Zăpadă noroită. Puţină lume în
staţiune. Ţărani din „cooperative”, mineri, pensionari. Stau rebegiţi pe
băncile din parc, spunându-şi unul altuia durerile. Se publică decretul
de amnistiere a borfaşilor. Să tot fi hoţ în România.
De vorbă, seara, cu Dănuţ, până la 12 noaptea. De mâine – din
nou singur.

278
 Vineri, 29 ianuarie
Plimbare prin parcul sanatoriului. Ceaţă. Chef de nimic. Spre
prânz, miros puternic de acroleină (două ore). Panică în rândul „pen-
sionarilor” stabilimentului. Se pare că poluarea vine de la lucrările
pentru aerodromul din apropiere, comandat de Şefă (amuzamente aris-
tocratice, mici escapade aeriene, comunicare mai rapidă cu capitala
ţării).
Telefonat Ancuţa, fericită. A găsit o splendidă ediţie Baudelaire
(două volume) în Pléiade. Să vin mai repede acasă să o văd. Nebună,
fără minte, ca şi mine, de altminteri, la vârsta ei.
„Magus” de Fowles. Lectură de vacanţă. Insomnie.

Duminică, 31 ianuarie
Sunt trezit dis-de-dimineaţă (ora 7) de Dănuţ, felicitări de ziua
mea. La prânz telefonează Cornelia şi Ancuţa. Vesele. Urări, emoţii.
Trăind în societate, tânjesc după singurătate, după linişte. Dar izolarea
mă ucide, mă devoră. Ciudată alcătuire a vieţii!
Seara mă vizitează Tamaş cu soţia. Drăguţi. De vorbă două ore.
Cafele. Doamna Tamaş se oferă să mă ducă la gară cu maşina, la
plecare.
Ninge uşor. S-a prins de două degete. Aer de munte, rece,
ameţitor.

Joi, 4 februarie
Cură de ape (cinci prize zilnic) de la izvorul 24. Sătul de viaţă.
Ies cu Dănuţ în centru. Frig (minus 7 grade), deşi soare. Suim
pe dealul de unde domină împrejurimile biserica lui Horea. Vedere
excepţională asupra staţiunii. Găini, curcani în curtea preotului. Gos-
podărie. La patru după-masă îl conduc pe Dan la autobuz.
Telefonat lui Mitru. Disperat, nu poate merge. Azi a urcat cinci
trepte cu „profesorul”. Citesc cu poftă „La maison de rendez-vous” de
Robbe-Grillet. La radio – muzică de Mozart, pian (concertul nr. 21).
Linişte în vilă.

279
 Duminică, 7 februarie
Încă o zi de aur. Soare, parfumul coniferelor. Adevărată nebu-
nie a naturii. Plimbare în parc (până la vila, bine păzită, a Stăpânului).
Corespondenţă. Telefoane Corneliei, Zoei Boicescu. Citesc „Instan-
tanés” de Robbe-Grillet, mult sub nivelul aşa-ziselor romane. În proza
scurtă, „franţuzul” (se pare) nu produce capodopere!
Lucrez la o nuvelă, scriu patru pagini, rup. Reiau ideea, mai
veche, a lui Inculeţ (nepotul ministrului basarabean!), călcat de tren
după plecarea mea precipitată din Nucet.
Miercuri, 10 februarie
Plouă. Ploaie rece, de toamnă. Spre prânz, peripatetizez cu Dan
prin parcul sanatoriului.
Telefonat Cornelia. Terzi i-a înmânat volumul („Popa Şapcă”)
vlădicii Gherasim. Nu sunt evenimente. Ancuţa, intrată în febra chel-
tuielilor, a achiziţionat un Proust în trei volume (Pléiade) ce costă cât
pensia mea pe o lună. În sanatoriu se schimbă „seria”. Alte figuri, ace-
eaşi compoziţie socială „sănătoasă”. Activişti.
Merg la izvorul 24. Ultima zi de ape. Plouă. Mă întorc ud
leoarcă. Mare sfâşiere, infinită plictiseală. Far niente.

Joi, 11 februarie
A murit Cae. Ieri. Se internase la „Municipal”, o nouă operaţie,
fatală, n-a rezistat. Sărmana Zoe Boicescu rămâne singură... Cornelia
tulburată, trei telefoane cu detalii. Brusc, mă decid să mă întorc acasă,
îl sun pe Tamaş, nu-l găsesc. Debusolat.

Vineri, 12 februarie
La Râmnic, cu maşina doamnei Tamaş. Tur de librării. Primire
la Costea Marinoiu, protocol, cafele (nechezol). Afară – zloată. Aprind
o lumânare la mormântul mamei, al tatei...
Seara, cu Dan în Parc. Cer plumburiu. Trec stoluri negre de
ciori croncănitoare. Tristeţe. Mâine plec acasă.

280
 Luni, 15 februarie
Viaţă în familie. Presa literară. Corespondenţă. Ies până în dea-
lul Filaretului. Frig, ninge. Telefonat Denisei Comănescu, l-a aruncat
pe Dan în planul pe 1990. Până la toamnă trebuie să prezinte manu-
scrisul.
Multe decese notabile în lipsă, între care V. Berbecaru şi Al.
Căprariu. Pe Căprariu n-am avut prilejul să-l cunosc. Sun insistent la
Zoe Boicescu, nu răspunde. Probabil, ţine telefonul închis. Şi apoi, ce
poţi să-i spui unei femei în vârstă, care a pierdut tot ce avea mai drag
pe lume?

Miercuri, 17 februarie
Incursiune în „centrul civic”. Frig. Vânt rece. Bucureştii sub
nebunia frenetică a construcţiilor. Sute de camioane (cu soldaţi), bul-
dozere, tractoare, basculante făcându-şi drum printre grămezi informe
de moloz. Praf, atmosferă irespirabilă. O lume tristă. Şi aşa mai traver-
săm o iarnă. După recenta amnistiere a delicvenţilor, e plină capitala
de hoţi şi vagabonzi primejdioşi. Mulţime de delicte: furturi, crime
odioase. Teroare în rândul populaţiei.
Telefonează Zoe Boicescu. Plânge. Evocă momente din tinere-
ţea ei cu Cae. Penibil, tac. Îmi mulţumeşte pentru „frumoasele cu-
vinte” publicate în presă. Apoi, închide brusc, rămâne cu propoziţia
neterminată.
Mă vizitează Ruse. Cu o săptămână înainte a căzut în baie.
Amnezie. Când s-a trezit, nu şi-a mai amintit nimic. Ieşirea din „starea
conştientă” a durat trei ore. Urmează un tratament cu sedative. Dureri
de cap. Puţin înspăimântat, fireşte. Dacă recidivează?

Duminică, 21 februarie
Cât de reconfortant e gândul că orice efort (să zicem creator) e
inutil! Ne motivează laşităţile, căderile, neliniştile, inactivitatea.
La Cornelica (Lăsata secului). Mai sunt de faţă Ioana cu
bărbatu-său, Silvica şi Ionel şi fata lui Cornel Georgescu. Se mănâncă
bine (amfitrioana s-a întrecut pe sine). Veselie. Vedem un film (casetă)
unguresc – vitriolant, caustic, ridiculizând „orânduielile socialiste”.
281
Totuşi – insatisfacţie. Nu se spune totul. Acelaşi sentiment ca după
lectura „Celui mai iubit...” de Preda.
Incendiu în Chirigiu. Arde o hardughie centenară, lângă piaţă.
Puhoi de gură-cască. Fum, jeturile anemice ale pompierilor. Distracţie,
comentarii. Lume „proastă”. Spectacolul, ridicol, aduce cu un film din
perioada interbelică.
Mitru – din nou în spaima demolării. A aflat că în două luni li
se dărâmă casa. Vorbeşte dificil, cu gura depărtată de aparatul tele-
fonic. Jalnic.

Joi, 25 februarie
Lucrez trei zile la o nuvelă, nu-mi place, rup, arunc la coş. Plă-
cerea de a fi stăpân pe gândurile tale. De a tăia, de a distruge...
Telefonat Marcelei Radu. Se joacă sadic cu mine, ca şoarecele
cu pisica. A citit. Nu-i place „evoluţia eroului”, „nu e contemporan cu
viaţa”. Trebuie să discutăm. La fel cu Hinoveanu (prins noaptea, după
ora 11). Sunt de conivenţă. Romanul necesită „modificări”. Mă irit.
„Aveţi de gând să-mi publicaţi volumul?” strig la el. „Da, evident,
volumul e bun, rezistă.” Ce farsă! Rămân să trec pe la Craiova marţi
sau miercuri.
Sanda Anghelescu, într-o discuţie cu Cornelia, îi spune că Bal-
tag se simte rău, a suferit o operaţie, cancer la colon. Îngrozitor! Toc-
mai predase volumul 3 din Eliade („Istoria...”). Făcuse corectura a
doua. Dar viaţa, viaţa...
Citesc „Lettres” de Madame de Sévigné. Teribilă femeie. Far-
mecul discret al secolului 17.

Marţi, 1 martie
Dezagreabilă incursiune la Craiova. La 9 în redacţia „Scrisu-
lui”. „Discuţie” în trei cu Hinoveanu şi Marcela Radu. Frig în cameră
(deşi caloriferul funcţionează). Marcela îmi spune că „un tovarăş” din
Consiliul Culturii, „foarte de treabă”, a citit cartea şi „n-a respins-o”,
îmi mai dă o şansă. E necesară estomparea tentei de melancolie ce
apasă asupra „atmosferei generale”. Romanul e prea trist, finalul nu
lasă nici o speranţă de „recuperare” a eroului. Se recomandă elimina-

282
rea „Suedezei”, „împăcarea” dintre Lorena şi Matei, atenuarea degrin-
goladei lui Matei în urma morţii eroinei. Răspund că n-am intenţia să
stric volumul. Că nu trăiesc din scris. Nu mor de foame. Am răbdare
să mai treacă un congres sau două, aştept vremuri mai bune, mai
îngăduitoare. Începe o târguială penibilă, hilară (o oră). Ilarie renunţă
la unele pretenţii, mă imploră, „ţine enorm” să mi se publice romanul,
se umileşte. Între timp Marcela Radu ne urmăreşte ca o bufniţă, în
picioare, rezemată de calorifer, distrată, rece, implacabilă. Îmi iau
volumul, îl pun în servietă. Le spun că trebuie să mă mai gândesc la
soarta cărţii.
Până la tren – cinci ore (am pierdut rapidul). Îl caut pe Negrici
la Universitate, e la cursuri. Cum să consum cinci ore? Ies în şoseaua
Bucureştilor. O oră în burniţă, nici o maşină nu catadicseşte să
oprească. Se tem, şoferii, de vagabonzii eliberaţi de Ceauşescu. Am
îngheţat de frig. Intru într-o dugheană de periferie, beau o cafea fier-
binte. Apoi la gară. Frânt de oboseală. După o oră vine trenul. Ajung
acasă pe la zece noaptea. Dureri de cap. Pun muzică barocă. Somni-
fere.

Joi, 3 martie
Lucrez de ieri la text. Eforturi de a crea o atmosferă mai
„senină”. Imposibil. Cartea e concepută să fie tristă. O elegie. Încerc
diverse stratageme puerile. Suedeza mea nu se mai sinucide, ci moare
în urma unui accident banal, la schi.
Vizita lui Ruse. Bem un pahar de vin. Cornelia ne face o tavă
cu plăcinte. A îmbătrânit. E dintre oamenii pe care nu ţi-i poţi imagina
mergând în cârje. Mai obosit ca niciodată. Continuă tratamentul
neuro-psihiatric.
Vorbit cu Mitru. Ceva mai vesel. Bulgăr plecat alaltăieri la
Bordeaux pentru trei luni.

Miercuri, 9 martie
„Remaniez” volumul. Nu cred că „trece”. E ultima încercare,
după care îl duc la „Eminescu”.

283
 Spre seară, soseşte Dan acasă. Impresii băbenene. O inspec-
toare îi face observaţie că nu poartă cravată (la ţară!). Pălăvrăgim până
la 12 noaptea. Apoi în întuneric. Insomnie.

Sâmbătă, 12 martie
Colaţionez un exemplar din carte, apoi mă pregătesc să-l duc la
poştă. Renunţ. Telefonează Dan, e speriat. Ieri a primit „citaţie” la
miliţia din Râmnic. I se propune un post de dascăl de engleză, de la
toamnă, la Ministerul de Interne. Ce să facă? Le-a spus că trebuie să
se mai gândească.
Corespondenţă. Presa literară. Înregistrez Ceaikovski, Beetho-
ven, Bach, Mozart, Brahms. Cinci ore. Sătul de vechiturile din „fono-
tecă”.
Mă vizitează un fost elev, Niţoiu. A îmbătrânit, aproape 40 de
ani! S-a apucat de yoga. Îmi povesteşte întâmplări din aventura lui
yoghină. Pe vremuri, îmi făcea desene (foarte bune) pentru revista
şcolii. A divorţat, trăieşte din expediente. Cheleşte...

Luni, 14 martie
Drum la Craiova ca să duc volumul. Călătoria cu acceleratul –
infernală, frig. Nemernicii nu dau căldură. Cuplul Marcela Radu-
Hinoveanu în birou. Le spun că aceasta e ultima strădanie de „ameli-
orare” a textului. Primire rece. Hinoveanu îmi strânge mâna aferat şi
iese, are o „întâlnire”. În trei minute întrevederea se sfârşeşte.
Craiova sub soarele primăvăratic. Calea Unirii, Sf. Dumitru.
Beau o cafea pe Cale. Oraşul – splendid, în răsfăţul său balcanic. La
ora 15 sunt acasă. Telefonat lui Mitru, vesel, a izbutit să meargă câţiva
paşi „fără profesor”. Îmi aminteşte cu mândrie că biserica Sf. Dumitru
e ctitorie a Pârăienilor.
Seara ne vizitează Nadia şi Bazil. Bazil exclamă când mă vede:
„Ce tânăr eşti!”. În clipa următoare izbucneşte în plâns, un plâns mol-
com, cuminte, de copil.

284
 Marţi, 15 martie
În vizită la doctorul Virgiliu Ştefănescu. Bolnav. Reproşuri că
nu trec să-l văd mai des. Cafea, dulceţuri. Doreşte să-mi lase după
moarte biblioteca lui (minus dicţionarele) şi câteva picturi de autori
vâlceni. De aici, la nenea Gică. Singur (Lilica e la piaţă). Se simte rău.
Aşteaptă resemnat să moară. E a patra iarnă pe care a făcut-o în frig.
Întins pe pat, nebărbierit, cu faţa descărnată, fără dinţi – decrepitudi-
nea în persoană.
Telefonează Mitru, de o săptămână e membru al Academiei
germane de literatură pentru copii şi tineret. Emoţii, plânge. Ne bucu-
răm cu toţii, în casă, pentru el. Gavrilă îmi cere o prefaţă pentru „Ghi-
dul Râmnicului” (Tamaş), promit să-i fac. Termen – o săptămână. Vo-
lumul pleacă la tipar. Îi spun lui Tamaş. Exultă.
Seara reiau „Scrisorile” doamnei de Sévigné. Strălucitoare.
Joi, 17 martie
Gripă (de ieri). Temperatură mare (40 de grade). Tuse rebelă.
Antibiotice şi biseptol.
Telefonează Doina. Directorul i-a scos lui Tamaş toate textele
referitoare la bisericile Râmnicului şi multe alte texte „mistice”. Râm-
nicul fără biserici – ce enormitate! Mă roagă să intervin „cu autorita-
tea mea” să fie imediat reintroduse.
Poimâine pomenirea lui Cae la mânăstirea Ţigăneşti (de şase
săptămâni). Nefericirea face să fiu în imposibilitatea de a merge. Îi
spun lui Zoe. Înţelege. „Oh, ce frumoase zile am petrecut pe vremuri
la măicuţe!” o aud şoptind în receptor şi izbucneşte în lacrimi.
După-amiază imprim pe benzile magnetice găsite de Cornelia
în „centrul civic”: Grieg, Schumann, Mendelsohn-Batholdy, Mozart,
H.C. Bach şi Haendel (concerti grossi).

Sâmbătă, 19 martie
Gripa evoluează bine. La Sf. Ecaterina. Radioscopie pulmo-
nară. O oră de vorbă cu Angelo în cabinetul lui de şef de secţie.
Scriu două pagini din „Prefaţa” pentru Tamaş. Scriu cu poftă.
Ne vizitează „un cadru” al „Şcolii de ofiţeri de la Băneasa”, se intere-
sează de intenţia lui Dan de a se angaja la ei profesor de engleză. De-
285
cizia, le spun, depinde de el însuşi. Să meargă la Băbeni şi să discute
cu băiatul. Insul, stilat, politicos. S-au cizelat, cu vremea, securiştii...

Marţi, 22 martie
La „Sport-Turism”. Aştept un sfert de oră, apoi în cabinetul
directorului Editurii. Ne strângem mâna. Fac cunoştinţă cu un bătrânel
(îmi scapă numele) până mai ieri director al Editurii Militare. Glume
(evident, benigne). Atac problema spinoasă a bisericilor, pe care
„Sport-Turismul” le-a eliminat din ghidul Râmnicului. Tocmeală,
argumente, contraargumente. Oraşul, amputat de bogăţia strălucitoare
a bisericilor, decade la condiţia localităţilor lipsite de istorie. Directo-
rul, afabil dar „pe linie”. Rezistă. În clipa următoare se bagă în discu-
ţie colonelul. Ne povesteşte o istorie petrecută acum un an, când, dato-
rită unei cruci („o cruce mică-mică iţită pe copertă”) era să-şi piardă
pâinea (sau mai degrabă scaunul). Cum o să apară în carte un capitol
cu biserici? Bine, îi spun, dar în „Memoria Râmnicului”, publicată la
aceeaşi editură, am 20 de pagini numai cu biserici. „Când a apărut?”
întreabă prompt. „Acum cinci ani.” „Ehe! Acum cinci ani!...” exclamă
satisfăcut de sine colonelul. Îmi sare ţandăra. Ce va să zică „ehe”?
„Memoria” nu s-a publicat nici sub domnia lui Carol, nici a lui Anto-
nescu, nici a lui Dej. Ci sub aceeaşi oblăduire generoasă a tovarăşului
Ceauşescu. Se face linişte. Directorul, penibil, se foieşte în fotoliu.
Colonelul aprinde o ţigară. Se aude glasul secretarei, sporovăind în
camera de alături şi zgomotul maşinilor din stradă. Sună telefonul. Mă
ridic, spun „bună ziua” şi dispar pe uşă, îi las să rumege între ai „pro-
blema”. Pe coridor mă întâlnesc cu Doina. Mă roagă „să mai văd o
dată” ghidul Râmnicului. Refuz. Se ţine după mine, insistă, simt că-mi
plesneşte capul, ajung la lift. „hai, domnu’ Mateescu, într-o zi îl fa-
ceţi!” Pătrund în lift, simt zvâcnetul uşor al scripeţilor, „Hai, domnu’
Mateescu”, figura Doinei, dezolată se estompează, piere.
Cu Dan în vizită la Th. Bogoi, într-o căsuţă veche de pe bule-
vardul Dimitrov. Primire afectuoasă. Antreu, o cameră încăpătoare,
debara. Panouri înşirate la întâmplare pe podea, pe scaune. Maestrul
pune ibricul de cafea la fiert. Dar nici n-apucă să dea în clocot apa că
intră fiu-său pe uşă şi-l anunţă cu sufletul la gură că stă să moară un
bătrânel, prieten bun de-al său, ce locuieşte în Colentina. Ne îmbar-
286
căm în Trabi. Într-un sfert de oră suntem la destinaţie. „Rămâne pe
altă dată”, îmi spune pictorul zâmbind amar.

Duminică, 27 martie
Timp minunat. Adevărată primăvară, dar încă foc în casă. Cozi
uriaşe la benzină. Mitru în criză gravă. Nu poate merge. Anxietate.
Alunecă pe tobogan.
Seara la Ogrezeanu, cu Cornelia şi Ancuţa. Petrecere, antreuri,
plăcinte cu ciuperci, Havana-Club. Bebe – exuberant, în mare vervă.
Muzică de Beethoven (Furtwängler).
Citesc, de patru zile, „Memoriile” ducelui de Saint-Simon. O
delectare. Îmi amintesc discuţiile cu Crăiniceanu de odinioară despre
Duce, la „Relaţii”.

Marţi, 29 martie
La „Casă”. Ridic volumul lui Tamaş de la „Creangă”. Gafiţa
îngrozitor de îmbătrânit. Îl văd pe Vasilescu. Îmi spune că postul de
redactor promis lui Dan s-a ocupat din toamnă. Să-l caut peste o lună.
Nici o surpriză. Doi ani de şomerie m-au familiarizat cu toate trucurile
şefilor, cu toate vicleşugurile şi trouvaille-urile lor inofensive.
Obţin un „Eliade” (volumul 3) de la amabila tovarăşă Ivan.
Mai am nevoie de unul pentru Anca. Trei ore coadă la benzină. Ajung
la pompă, se termină benzina. Îmi vine să turbez. Trăiesc într-un
coşmar continuu.
Telefonează doctorul Virgiliu Ştefănescu. A murit Vera. Fusese
colegă cu maică-mea la Ursuline. Înmormântarea – alaltăieri, în fami-
lie. Vocea bătrânului uzată, pergamentoasă. „Când mai veniţi la mine,
dom’ Mateescu?”
Malraux, „Antimemorii”. „Nucii...” – excepţională. Mână de
maestru.

Joi, 31 martie
Cinci ore în service ca să-mi „fac” motorul (de fapt, să-mi cu-
reţe dinamul şi electromotorul). Apoi la „Cantacuzino”, îmi iau vacci-
nul. Doamna Chersulik lipseşte, a suferit o operaţie. După-amiază –
287
vizită la doctorul Virgiliu Ştefănescu. Retorică senilă. Simpatic, totuşi.
Pamfletul politic, injuriile la adresa stăpânirii îl sedează. Mai are o
bucăţică de viaţă de parcurs dar nu se teme, e mai degrabă dezgustat,
apatic, ostenit.
Vorbesc cu Zoe Boicescu. Trei vorbe, apoi plânge. Oriunde te-
lefonez, aud numai lamente. Stabilim să mergem după Paşti la Ţigă-
neşti cu Trabi.
„Passage de Milan” de Butor. Subtilă pastişă după literatura
secolului 19. Lectură agreabilă.
Nopţi grele, insomnie.

Sâmbătă, 2 aprilie
Tur al pieţelor împreună cu Cornelia, ca să ne aprovizionăm de
Paşti. Eşec pe toată linia, nu cumpărăm nimic! Căutăm zadarnic ouă.
Să nu găseşti un ou în toată Capitala, ce mizerie! De miel, nici vorbă.
Aproape nu realizăm dimensiunile catastrofale ale condiţiei noastre.
Trăim ca viermii.
Drum cu Trabantul în centru, parchez la Universitate. Librăria
„M. Eminescu” – goală, la fel cea de la Facultatea de istorie. Îl vizitez
pe Gigi Anca, la Biblioteca Centrală Pedagogică. Flanăm o oră prin
Cişmigiul gătit de primăvară. Anca aşteaptă plecarea (pentru patru
ani) în Anglia. Uşoară euforie temperată.
Seara – Corelli până după miezul nopţii. În compania Ducelui
(volumul 3).

Luni, 4 aprilie
Intrăm în Săptămâna Mare. Plimbare prin „centrul civic”, apoi
pe „bulevardul Ceauşescu”. Timp splendid, soare. Piaţa Unirii – în
lucru. Havuzuri, plante, arbori. Dâmboviţa se pierde printre ruine
deplorabile. Un sfert din suprafaţa Capitalei – demolată. Nici o cala-
mitate, nici chiar celebrul foc de la 1847, nu a distrus o parte atât de
întinsă din centrul Bucureştilor.
La Ateneu cu Anca. Sala plină. Recital Dan Grigore: Corelli,
Enescu, Brahms, Debussy, Chopin. Seară bogată. Ajungem la concert
cu întârziere din pricina blocării circulaţiei în centru (a sosit Mobutu).

288
Nervozitate. Doar muzica ne mai salvează de la tortura noastră cea de
toate zilele.
Ieri a sosit Dănuţ. Citesc Malraux.

Miercuri, 6 aprilie
Caut apă minerală pentru Paşti. Nu se găseşte. Bat opt restau-
rante, parlamentez cu responsabilii de sală, ofer bacşiş, mă umilesc,
degeaba, n-au mai primit de luni de zile. Afară, vânt puternic. Praf în
ochi. Vârtejuri de gunoaie. Bucureştiul a devenit o ladă de deşeuri.
Mă vizitează Ruse. Mâhnit. Are dureri de cap. Nu mai suportă
zgomotele. Abia se mai târăşte. Se uită la televizor o oră (Benfica-
Steaua), apoi se eclipsează.
Mitru îngrozitor de anxios. Telefonează Dan, nu vine până
sâmbătă. „Placebo” de Mircea Săndulescu (carte inteligentă dar vul-
gară). Oricum, departe de „romancierul de cea mai mare anvergură din
ultimul deceniu”, cum îl prezintă Manolescu pe copertă.
Vineri, 8 aprilie
Intense pregătiri de Paşti. Aluaturi de plăcinte, ouă roşii. Cozo-
naci. Colind prin centru (cu Trabantul) pentru apă minerală. Găsesc,
cu insistenţe, la restaurantul Uniunii Scriitorilor. Imensă coadă. Cum-
păr şi cacao. Ne aflăm pe treapta cea mai de jos a umilinţei.
Seara, cu Dan, la slujbă (Cuţitul de Argint). De aici, în parcul
„Libertăţii”. Parcul sub explozia exuberantă a arborilor înfloriţi. La
„monument” e întărită paza (de ce oare?). Forfotă. Copii jucându-se
cu mingea. Se face noapte. Stăpânul – plecat de sărbători la antipozi.
N. Iliescu: „Dus-întors”. Pseudoliteratură veleitară. Volumul –
elogios întâmpinat de critică, fapt care, de multă vreme, nici nu mă
mai miră.

Duminică, 10 aprilie
Sfintele Paşti cu Cornelica şi familia Carantino. Angelo – în
bună dispoziţie. Glume. Ultimele aventuri ale lui Bulă. Vin de Panciu.
Petrecem „ca pe vremuri”.
Ieri noapte, cu Dănuţ, la Înviere. Dealul Mitropoliei plin de
credincioşi cu lumânări în mână. Miliţie, Securitate. Frig pentru jumă-
289
tatea lui aprilie. Corul Patriarhiei, debil, lipsit de forţă. La întoarcere,
oraşul în întuneric, iluminat doar de mulţimea făcliilor de ceară.
Vorbit cu Mitru. Îngrozitor de trist. Familia Boicescu insistă să
mergem într-o zi la Ţigăneşti. Citesc memorii şi cronici muzicale de
Cella Delavrancea. Mai proaspătă (şi sinceră) în scrisorile depozitate
în Arhivele din Râmnic.

Marţi, 12 aprilie
Mergând la Universitate pentru examenul de definitivat, Dănuţ
s-a întâlnit cu Cezar Radu. Bucurie. Cezar şi-a exprimat dorinţa să mă
vadă. Mare admirator al cărţilor pe care i le-am dăruit (cu osebire
„Autoportret cu bască”). E o eroare, zice, că presa literară nu dă aten-
ţia cuvenită literaturii mele.
La cină, familia Anghelescu. Mircea, înalt, atletic, impresie
„pozitivă”. Ea (Nadia) – frumuşică, figură bine desenată, voluntară.
Discutăm deschis despre situaţia din ţară. Mircea lucrează la o ediţie
Golescu. A vrut să scrie – zice – despre „Filimon”, dar luat de alte tre-
buri (probabil mult mai importante) a renunţat. Mi-a adus (cu dedica-
ţie) ultima sa carte, „Introducere în opera lui Ispirescu”.
Citesc cu bucurie „Calpuzanii” de Silviu Angelescu. Pamflet
inteligent, caustic la adresa dictatorului (scris într-o limbă de imitaţie
cronicărească). De mirare că a trecut prin vămile cenzurii.

Vineri, 15 aprilie
Ninge. Zăpadă viscolită. Treziţi în plină iarnă. Ancuţa, plecată
de alaltăieri la munte (Sinaia), ne spune că stratul de zăpadă a atins un
metru.
Merg cu Cornelia la Mitru. E tot mai rău. Vorbeşte greu, nu
poate merge. Cade pe zi ce trece. Proces de degradare ireversibil. Stă-
pânul vizitează Australia.

Luni, 18 aprilie
Descindere, la zece dimineaţa, în sediul U.N.E.S.C.O. pentru
învăţământul superior (pe Ştirbei Vodă). Primit „în mare stimă” de
Chiţoran. Birou enorm, oglinzi, ferestre deschizându-se spre Cişmigiu.
290
Discuţie prietenească. Boss-ul, amabil dar prevăzător, nu vrea „să-mi
dea speranţe deşarte”. Sunt necesare, zice, investigaţii, „verificări” de
cadre. E greu. Îl înţeleg. Oricum, până la toamnă Dănuţ rămâne robul
şcolii din Băbeni (un fel de iobăgie), urmând ca abia atunci să
întreprindă demersuri pentru un eventual transfer. Ne strângem mâna.
Mă conduce până la treptele de la intrarea principală. „Când ne
întâlnim odată, noi, vâlcenii, la o vorbă?”
La Ateneu cu Dan şi Anca: concertul pentru pian de Schumann
(Dan Atanasiu) şi simfonia a doua de Bruckner, sub bagheta lui Man-
deal. Interpretarea lui Mandeal (în Bruckner) – impecabilă. În lojă,
Vârgolici cu o doamnă. La întoarcere, puzderie de miliţie şi securitate
foind prin centru. Oraşul fără Şef (e în Asia) – în stare de asediu.
Mitru – ceva mai relaxat. A auzit la radio (B.B.C.) că ameri-
canii au fabricat un leac miraculos pentru ameliorarea (vindecarea?)
bolii Parkinson. „Credeţi că mai trăiesc până se pune medicamentul în
vânzare?” mă întreabă.

Marţi, 19 aprilie
Viitorul – ce experienţă nebuloasă mi se propune! Trăiesc
larvar, într-o copilărie a spiritului.
Vizită de rutină la doctorul Virgiliu Ştefănescu (cu Dănuţ).
Bătrânul – în formă excelentă. Vorbim de toate, de fapt vorbeşte el. E
copleşit de tinereţea lui pariziană (petrecută între clinică, spectacole şi
cabarete). Povestea şefului spitalului Salpetrière care-l dorea ca
ginere. „Ce viaţă aş fi trăit dacă mă însuram cu franţuzoaica!”
exclamă doctorul şi observ în ochii lui o stranie lumină de o clipă.
La insistenţele lui Mitru, ne ducem (toţi patru) la concertul lui
Onuţ Prunner la Casa de Cultură Italiană de pe Nuferilor. O sală în-
gustă, neîncăpătoare, cochetă, inadecvată însă, complet neîncălzită.
Lume multă (adusă de mama lui Onuţ). Orchestra (Camerata)
compusă din 10-11 tineri. Dublul concert de Bach, interpretat de două
fete – lamentabil. Se aplaudă. Mânuşi, parfumuri franţuzeşti, toalete
fine. Concertul de Vivaldi (contrabas) – pasabil. E frig. Greţos specta-
colul felicitărilor post festum. Pupături. Obraji scăldaţi în lacrimi. Ple-
căm hoţeşte, ocolind-o cu graţie pe Vony care culege imperial ovaţii.

291
 Vineri, 22 aprilie
Corespondenţă, presa literară. Presa – din ce în ce mai aservită
imperativelor Puterii. Articolul „de fond” din „România literară” – o
ruşine.
Cu Anca la concertul de la Ateneu. Parchez Trabantul pe
trotuar în strada Franklin. Se execută concertul nr. 1 de Paganini (Voi-
cu) cu Sbârcea la pupitru. Aplauze, bis-uri. În pauză îmi amintesc că
am lăsat aprinse farurile la maşină. Ieşim în stradă. Maşina nu por-
neşte. Fac criză. E întuneric. Îi rog pe doi studenţi să mă ajute să îm-
ping Trabantul. Plec acasă, renunţând la partea a doua (simfonia nr. 2
de Schumann).
Ancuţa lucrează de patru zile „în secţie”. Adică, efectiv „la
bandă”. Se întoarce acasă epuizată, cu mâinile zdrelite, descurajată.
Cornelia mâhnită de evoluţia situaţiei (la I.R.E.M.O.A.S.). Dar,
deocamdată – nimica de făcut. Tudor, cu care mă întâlnesc pe Albă,
îmi spune că a avut până acum o lună un post vacant la corectură
pentru Anca, s-a ocupat...
Sâmbătă, 23 aprilie
Frig, vânt puternic, se întoarce iarna. Benzină (două ore). Vor-
bit cu Hinoveanu, romanul e „la viză”. Marcela Radu a citit volumul,
nu ştie însă părerea ei după lectură (cum să nu ştie?). Sunt hotărât să
închei capitulul Craiova după sosirea mea la Râmnic.
La avanpremiera „Scrisorii” lui Caragiale (bilete oferite de
Săraru). Sala arhiplină. Spectacol „cu pretenţii”. Trouvaille-uri de sce-
nografie şi regie. Distribuţia în limitele acceptabilului (buni Tipătescu,
Pristanda şi Zoe – puţin prea agitată). Leopoldina Bălănuţă (în tra-
vesti) – surprinzător de mediocră, nu trebuia să accepte rolul (Danda-
nache). Dar remarcabilă găselniţa cu liderul plimbându-se printre
machete de clădiri cu aluzie evidentă la mania (grandomania) Şefului.
Estimp, Săraru privind spectacolul în picioare, rezemat de uşa laterală.
Aplauze furtunoase – după. Seară agreabilă.

Duminică, 24 aprilie
Corespondenţa lui Ghica (excelentă) cu nevastă-sa. Maestrul –
mare prozator chiar şi în banalele epistole către soţie.
292
 Vizită la Bogoi (cu Dan). E în febra pregătirii unei „personale”.
Atelierul – vraişte. Ne arată câteva lucrări – imagini din fierăria rudi-
mentară a lui taică-său. Peste o săptămână – vernisajul. O parte din
picturi – neînrămate încă. Părere foarte bună despre Hilohi
(„desenator de rasă”). Două ore de destindere.
La Ateneu cu Dan şi Anca. Concertul pentru două piane de
Mozart (Valentin Gheorghiu – Dan Grigore) cu Petre Sbârcea la pu-
pitru. Delir în sală, bis-uri. În foaier schimb vorbe cu Ţugulea, Ortansa
şi familia Iosif (Solacolu).

Vineri, 29 aprilie
Incursiune în Bucureştii Noi, la rugămintea Zoei Boicescu, ca
să găsesc trei plăci de marmură pentru mormintele din cimitirul
mânăstirii Ţigăneşti. Drum desfundat, hârtoape. Mahala. Fac cunoş-
tinţă cu un inginer Murgescu, director al întreprinderii de prelucrarea
marmurei (amabil, tânăr, ochelari), care-mi promite că marţea viitoare
„rezolvă”. E emoţionat de numele lui Mitru, căruia i-a citit
„Legendele Olimpului”.
Cinci ore în service ca să-mi repar maşina. Meşterul lucrează la
două-trei maşini deodată, nu vrea să supere pe nimeni. Clienţii „fac
conversaţie” cu el, glumesc, îi dau ţigări, plocoane. E o adevărată
competiţie – care scapă primul. Trăim penibil, la cheremul meseria-
şilor.
Aseară, Cornelia şi Ancuţa au plecat la Hunedoara. Singur.
Citesc corespondenţa lui I. Ghica, delectabilă.

Marţi, 3 mai
Zi caldă (25 de grade). Trei ore pe „ruinuri” (cu Dănuţ). Tra-
seul: Călăraşi, Dudeşti, Căuzaşi, Ghenadie Petrescu, Traian. Mormane
de moloz. Câmp liber. Oraşul despuiat de case. Totul la pământ. Au
mai rămas doar două sinagogi şi trei biserici. Trecem pe lângă fosta
noastră locuinţă din Labirint (încă în picioare) şi pe la bisericuţa
Ceauş Radu, unde a primit botezul Dan. Melancolii tomnatice. Tris-
teţe. Întoarcerea acasă cu tramvaiul (din Dudeşti).

293
 Cu Mitru. Deprimat. Nu poate merge. Vrea să moară. Plânge
vreo trei minute în receptor, închide. Îmi pare nesfârşit de rău de el.
Seara, la vernisajul lui Bogoi. Participă o sumedenie de artişti
şi scriitori. Discuţie amicală cu Brădean. În sală – Fănuş Neagu, Iulian
Neacşu, Fruntelată, Băran, Traian T. Coşovei, H. Zincă, Dimisianu cu
soţia. Vorbeşte Iuga (uşor ironic) şi Mocanu (prost). Panourile (guaşe,
tempera), majoritatea peisaje – de inspiraţie campestră. Predomină
figurativul (uneori prea apăsat). La întoarcere, intrăm toţi patru la
cofetăria Bucureşti. Tort, îngheţată. Afară plouă.

Vineri, 6 mai
Vreme frumoasă, vară (27 de grade). În Bucureştii Noi pentru
plăcuţele de marmură. Directorul Murgescu foarte afectat în urma
unui articol „critic” apărut în „România liberă”. Înjură ziarele, şi-a
pierdut bunăvoinţa pe care mi-o arătase la prima întâlnire. Sunt vi-
novat (în mintea lui) ca scriitor pentru toate potlogăriile din presă. Ce
greu se poate procura un ciob de marmură! Tocmai citeam corespon-
denţa lui I. Ghica. Cu 120 de ani în urmă bey-ul aştepta să-i vină mar-
mură de la Constantinopol pentru edificarea bisericii Gherghani. Alte
timpuri.
Trec pe la biblioteca Centrală Pedagogică, ridic o carte pentru
Dan. Directorul în dispoziţie mare. Cafele. Îmi face cunoştinţă cu pro-
fesorul N. Noica de la Institutul de Construcţii (să fie rudă cu C.
Noica?). Oricum, îmi pare mediocru.
Zoe s-a dus la Ţigăneşti cu un nepot. Slujbă de pomenire pen-
tru Cae. „A fost o zi frumoasă!” îmi spune în şoaptă, la întoarcere, şi
plânge liniştit, la modul rustic.

Duminică, 8 mai
Ajung la Râmnic în jurul orei 12, bine, fără necazuri „tehnice”.
Dan mă aştepta nerăbdător în stradă. Îmi spune că Săraru e în Râmnic,
cu prilejul „Întâlnirilor revistei «Teatru»”. Afară – soare. Nădăjduiesc
într-un sejur plăcut în Vâlcea.
Plimbare prin Zăvoi. Puhoi de lume, ca „pe vremuri”. Oraşul
îmbracă haine noi, e primăvară. Hălăduim pe Bulevardul teilor copi-

294
lăriei. Căsuţa în care am locuit în primii ani ai vieţii nu mai este. A
mai rămas doar temelia şi o uşă spânzurată între ziduri. Conacul lui
Toto Herescu (astăzi localul „Cinematografiei”) încă în picioare. Me-
lancolie. Pe stradă mă întâlnesc cu Ioan Barbu (şi soţia). Schimbăm o
vorbă, mă invită la redacţie.
La „vilă”, în camera cea mică. Pe fereastră se vede panorama
încântătoare a Capelei. Se lasă seara. Citesc fără emoţie memoriile lui
Horia Stanca.

Luni, 9 mai
Discuţie cordială cu „generalul” Urea despre o viitoare înca-
drare a lui Dănuţ în Râmnic. Promite că din partea lui „nu va întâm-
pina nici o dificultate”. Dar, zice, la toamnă vor fi din abundenţă ore
de franceză în Capitală (de unde ştie?). Se stabileşte termenul inspec-
ţiei de grad a lui Dănuţ (cu profesorul Radu Alexandrescu) până la
sfârşitul săptămânii.
În centru, la Statuia Independenţei, halima: sărbătorirea „zilei
victoriei”. Adunătură. Vreo patru colonei, armată. „Oficialii” îmbră-
caţi la haină şi cravată. Se ţin discursuri, se scandează numele Stăpâ-
nului, aplauze. Fanfara militară.
Pelerinaj la cimitir (cu Dan). Mormintele acoperite cu flori de
câmp şi iarbă. Ne reculegem. Tocmesc o baragladină să cureţe „în
ogradă”. Plimbare pe Capela, plouă. Acasă, frânt de oboseală.

Miercuri, 11 mai
Dan – la Băbeni pentru inspecţie. Emoţii. Soseşte Gică îm-
preună cu Marcela de la Hunedoara. Veselie. Gică îngrozitor de obo-
sit, mai obosit ca niciodată. Laminorul îl ucide. Mă pune la curent cu
ultimele bancuri de la „Radio Erevan”.
La Casa Creaţiei Populare ca să-l văd pe Lazăr. În faţa Consi-
liului Culturii îl întâlnesc pe Bădiţescu. Mă ia cu el, vrea „să discute”.
În sediu, doi tovarăşi de la Televiziune (figuri de activişti). Problema e
că vor să facă un film despre judeţul Vâlcea. Le trebuie o „tabletă de
scriitor” de fix două minute, eu care am scris o carte despre Râmnic
sunt cel mai indicat să o fac. Ar fi să mă filmeze la Statuie, în pi-

295
cioare, în timp ce-mi debitez „discursul”. Le reproşez că bogăţia de
frumuseţi a Râmnicului nu poate să încapă în chiar două minute. „Ştii,
zice unul dintre teleaşti, uitând de politeţe, marii scriitori, Arghezi de
exemplu, spun foarte multe lucruri în numai două rânduri.” Moment
penibil. Bădiţescu comandă apă minerală. Ipochimenii pleacă. Rămân
cu el, cu Lazăr şi Costea Marinoiu. Se fac glume. Pe urmă Bădiţescu
se foieşte în scaun şi-mi cere cu vocea coborâtă să includ în alocuţiune
şi două vorbe despre Tovarăş şi Tovarăşa. Îi spun că nu. Insistă.
Timpul trece greu. Explic că eu sunt scriitor, nu ziarist, nu mă pricep
să aduc „elogii”, „n-am exerciţiu”. Zâmbeşte îngăduitor. „Şi totuşi...”
După un sfert de oră de tocmeală, accept să pomenesc în speach
despre sosirea Şefului în Râmnic acum nu ştiu câţi ani, dar fără fraze
encomiastice. Cât despre Şefă – nici o vorbă. Am transpirat. Beau un
pahar cu apă. Lazăr şi Costea Marinoiu ascultă în tăcere târguiala. Ne
ridicăm. Rămâne să-i trimit prin poştă textul (pentru aprobări). „Vă
rog, îmi spune Bădiţescu în cadrul uşii, să scrieţi două variante, din
care să alegem una.” Refuz. Ne strângem mâna. Urâtă încurcătură!
Cobor la Lazăr. E necăjit. Ar vrea să dezerteze de la Creaţia
populară, Deaconu, directorul, a şi plecat (lucrează la Muzeul satului
din Bujoreni). Îmi dă fotografii cu casele în care am locuit în Râmnic,
pe Bulevard şi strada Gării. Fotografiile din strada Gării – excelente. E
tot ce mi-a rămas din locuinţele în care mi-am trăit copilăria.
Seara (cu Gică) la Gore Ştefănescu. Bolnav, întins pe o dor-
meză. Se stinge. Are o inflamaţie a splinei care i-a atacat nervul trige-
men (explicaţiile lui Gore). Dureri cumplite. Slab, cadaveric. O jumă-
tate de oră coşmarescă. La întoarcere ne închinăm în strana sfântă a
Episcopiei.

Vineri, 13 mai
Zi de toamnă. Ploaie rece, „prin sită”. Am întâlnire cu Moţoc la
„pivniţele” lui Anton Pann. Discuţie despre literatură şi destinul lite-
rar. E prima oară când vorbim à la legère. Îmi place omul. Lecturi
solide, bine digerate. În pivniţă e frig. De la o vreme ne mutăm într-o
dugheană, de partea cealaltă a străzii. Cafele. Doru declară că „ţine
mult la mine”. Blasfemăm Puterea. Ne despărţim după o oră petrecută
agreabil.
296
 Dănuţ se întoarce după-masă de la Băbeni. Inspecţie de grad.
Profesorul Alexandrescu – impecabil. În fine, a scăpat de o nelinişte.
La şase ia autobuzul, revine la liceu, e în serviciu „de noapte”.
Telefonat Corneliei. Gică şi Marcela au sosit la noi în Albă.
Citesc cu poftă „Sala de aşteptare” de Bedros Horasangian. Pasaje
excelente. Cartea repetă titlul unei nuvele de-ale mele. Să fi citit ar-
meanul „Fantezia”? Aflu de la Costea Marinoiu că „Marea Neagră” de
Gheorghe Brătianu a fost retrasă de curând din librării. Noroc că am
cumpărat-o înainte de a veni la Râmnic.

Luni, 16 mai
Frig. N-am haine groase. Trăiesc precar (dureri articulare).
Urâte zile în Râmnic. La ora 9 mă vizitează Tamaş, aduce hărţile
oraşului pe care le va include în ghidul Râmnicului. De aici ne ducem
la familia Mosor, părinţii Doinei. Locuiesc în zona Traian, într-un
chalet în curs de amenajare. Primire excelentă, temenele. Chalet-ul –
o veritabilă bijuterie de arhitectură, cu patru camere pe fiecare palier
(parter-etaj), garaj, grădină, curte. Discuţie banală, oameni simpli.
Mosorii – tipi de parveniţi din galeria personajelor balzaciene. Găini
în bătătură. Câine. Aer „proaspăt”. Viaţa la ţară.
Cinez (cu Dan) la Roman. Masă bogată – antreuri, ouă, caşca-
val, măsline, şniţele, clătite. Ţuică bătrână, vin de casă. Roman se do-
vedeşte o gazdă exemplară. După mutarea în strada Argeş am devenit
vecini cu casa.

Miercuri, 18 mai
Dorm prost, coşmare. Azi dimineaţă trezit la ora 4, nu se
luminase.
Cu Tamaş la părintele E. Nedelescu. Cu patru luni în urmă, i-a
murit soţia. Cafea, dulceţuri (făcute de coana preoteasă!). Tamaş îşi
alege poze din fototeca bogată a părintelui. Întristătoare vizită!
După-amiază la Episcopie. Primire la vlădica Gherasim, în
cabinetul său de lucru. Discuţie despre albinărit (!) şi evoluţionism, pe
care ierarhul îl contestă vehement. Suveniruri de la ultima călătorie la
Athos (cu amănunte captivante). Îl rog apoi să scrie o scrisoare către

297
Virgliu Ştefănescu prin care să-i mulţumească, din partea Eparhiei,
pentru donaţia făcută (icoane vechi, covoare). Vlădica se aşterne la
birou, ia un stilou şi însăilează un text pe care mi-l citeşte. Apare între
timp vicarul Calinic. Înalt, spătos, figură de haiduc. Dăm mâna.
Urmează o mică scenă de antologie: vlădica dictează textul epistolei
arhiereşti şi Calinic o bate la maşină (cu două degete). Suntem trataţi
cu pepsi. Se lasă întunericul. În hol aşteaptă trei călugări. Bat clopo-
tele de vecernie.

Vineri, 20 mai
Mă pregătesc de drum. Mâine (probabil) plec la Bucureşti.
Vizită „protocolară” la ziarul „Orizont”. Discut cu Tănăsoaica, angajat
redactor din februarie. În numărul de astăzi, îmi spune, Smeoreanu
publică un lung articol despre aniversarea a 600 de ani de atestare
documentare a Râmnicului în care e citată (şi „folosită”) şi „Memoria
Râmnicului”. Pe stradă mă întâlnesc cu Stoica. Taclale. Partidul e în
alertă, e vorba ca săptămâna viitoare să vină în Râmnic Şeful în
persoană. Se iau măsuri de pază excepţionale. Au o problemă: nu ştiu
în care loc „să ţină” mitingul. Şedinţe, consfătuiri, propuneri. Proba-
bil, se va alege stadionul, care întruneşte sufragiile majorităţii activiş-
tilor.
Telefonat acasă. Vocea Ancuţei, caldă, veselă. Se bucură că mă
întorc în Albă.

Sâmbătă, 21 mai
Pierd dimineaţa între împachetat, cărat bagajele în maşină,
odihnă în pat. Mă vizitează Tamaş, îmi aduce hărţile şi pozele pe care
vrea să le includă în ghid. Bat clopotele, e Sf. Constantin. La ora 2
plec. Ocol pe la Băbeni, îl iau pe Dan. De-a lungul Topologului, apoi,
intrăm în drumul naţional spre Bucureşti. Acasă – totul bine. Felicitări
(în lipsă) de la Ţugulea, Milică, Duci, doamna Bărbulescu, Georgică
Andreescu. Aflu că Cezar Radu a făcut infarct! Telefonez la el acasă,
nu răspunde nimeni.
Vorbit cu Hinoveanu. În două zile voi primi „răspunsul”. Car-
tea – asasinată, aproape că nu mă mai interesează.

298
 Marţi, 24 mai
Corespondenţă. Presa literară. Aflu de la Mitru că ieri l-au
„scos” pe Kadar (după Husak). Cad popicele.
La Ţigăneşti, cu Stanciu. Îi dau instrucţiuni în legătură cu in-
scripţiunile de pe morminte. La întoarcere ne oprim o oră la Mestecă-
neni, în Tâncăbeşti. Drăguţi. Trataţie cu dulceaţă. Decor bucolic.
Citesc antologia de proză evreiască. Nume noi. Foarte intere-
santă.

Joi, 26 mai
Se apropie ziua când mă voi prezenta în faţa comisiei de pen-
sionare. Dau fuga în Sf. Ecaterina. Cu Carantino, în cabinetul de la
etajul întâi. E în dispoziţie proastă, a slăbit. Presimte că are cancer.
Mortalitatea datorată cancerului a crescut de opt ori după Cernobâl. Se
teme. În fond, cui nu-i e frică? Hotărăşte internarea mea pentru înce-
putul lunii iunie.
Vorbit cu Hinoveanu. Marcela Radu e la „reciclare” în Capi-
tală. Când va veni, promite să-mi comunice „deznodământul” (expres-
sia lui). Imensă silă de sistemul nostru editorial.
Ploaie torenţială. Schimbarea vremii mă marchează. Somno-
lenţă. Citesc fără emoţie „Bucureştii de altădată” de Bacalbaşa.
Sâmbătă, 28 mai
Decidem, împreună cu familia Smadu, să creştem o scrofiţă.
Drum cu Trabantul în piaţa Ghencea. Târguială. Luăm o purcică albă,
dolofană. Ancuţa, în inspiraţie onomastică, a botezat-o Peggy. O
creştem într-un coteţ improvizat din fundul curţii.
Aflu că a murit (alaltăieri!) Dan Băjenaru. Ferpar în „România
liberă”. Înmormântarea mâine. S-a dus „bătrânul meu cu bască”, un
fel de simbol al perenităţii. Trecuse, cred, de 90 de ani...
Citesc scrisorile lui Benjamin Constant către Madame Réca-
mier. Trei ore delectabile. Apoi, pe întuneric, în fotoliu. Brahms, Cho-
pin.

299
 Duminică, 29 mai
La Belu. Înmormântarea pictorului Dan Băjenaru. Capela plină
(majoritatea vârstnici). Iau cuvântul Paul Everac (habar n-aveam că a
fost prieten cu maestrul), Borda (redactorul unui album al decedatului)
şi Vlaicu Bârna. Doamna Xenia, sfrijită, veştejită, plânge decent cu
capul sprijinit de marginea sicriului. Condoleanţe. Slujbă lungă (trei
preoţi). Afară, zi de vară, soare, cânt de păsărele.
Seara – în vizită la Bebe Ogrezeanu (cu Cornelia). Masă mare.
Bem rom Havana-Club. Bebe ne povesteşte întâmplări de la liceul
Şincai (profesori puşi, cu rândul, să spele latrinele din şcoală). Petre-
cere. Ne întoarcem noaptea cu metroul.

Marţi, 31 mai
La Inspectoratul municipal de învăţământ ca să obţin transferul
lui Dănuţ, în toamnă. Ştabii în şedinţă. Aştept trei ore. Şovu îmi face
cunoştinţă cu Tudor, inspector „de engleză”. Amabil – dar îmi dă
puţine şanse. „Trebuie să încercăm” încheie cu un zâmbet, „veniţi prin
luna august”.
Particip, rugat de Gigi Anca, la lucrările cenaclului „Al. Odo-
bescu” al Bibliotecii Centrale Pedagogice. În sală – lume amestecată.
Citeşte Mircea Gheorghe (două proze), apoi Maria Berza (texte din
Cortázar). La rându-mi, relatez debutul meu penibil în cenaclul
„Luceafărul”, cu 25 de ani în urmă. După, cafele, prăjituri în cabinetul
sufocat de cărţi al gazdei. Întors acasă, găsesc o scrisorică de la
Craiova (ştampilă, semnături) prin care sunt înştiinţat că mi s-a desfă-
cut contractul, romanul necorespunzând în ceea ce priveşte „exigen-
ţele ideologice”. O aşteptam (scrisoarea). Telefonat lui Hinoveanu. Îl
rog să facă tot posibilul ca să primesc volumul până în 15 iunie. Se
încheie un trist capitol din aventura mea în lumea scrisului.

Vineri, 3 iunie
Opt ore în service (Vega) ca să repar maşina. La discreţia im-
pertinentă a mecanicilor. Pe urmă, în Frumoasă (cu Cornelia). Aparta-
mentul, fără Cae, de o tristeţe infinită. Zoe, fireşte, vorbeşte tot timpul
despre el, e îngrozitor de singură. Evocă amintiri din tinereţe, ne arată
300
fotografii în sepia, îngălbenite, plânge. De aici, la Mitru. Atmosferă
sumbră. Paralizat în scaun. Privirea fixă. Îşi plânge soarta. Treptat şi-a
deteriorat memoria, inteligenţa – atât de vii odinioară. Ne întoarcem
pe înserate. Plouă cu găleata.
Dictez lui Lazăr (telefonic) textul pentru filmul despre Râmnic.
Nervozitate mare. Reiau fragmente din Adameşteanu („Dimineaţa...”).
Pagini excelente.

Duminică, 5 iunie
Cu Cornelia în parcul Herăstrău, la întâlnirea cu colegii de la
„Lahovary”. Vreme frumoasă. Ne aşteaptă o masă întinsă, tacâmuri,
şerveţele albe. Printre colegi: Grigore, Petre Popescu, Mircea, Sandu
şi Picu Olănescu, Ţugulea, Nicu Cherciu, Marius Mihăilescu, Nicu
David. Pe Mircea l-a lăsat nevasta (cu trei copii) şi a plecat, se pare, în
Suedia. Fosta soţie a lui Petrică, bolnavă de scleroză în plăci, s-a stins
din viaţă. O sumă de colegi trec pragurile. Ne împuţinăm, rămânem
singuri.
Seara. Plimbare cu Dănuţ prin „centrul civic”. Barăci murdare,
schele, macarale. Scurt ropot de ploaie cu bulboane. Câini vagabonzi
mergând în haită. Ne întoarcem pe întuneric. Iluminarea oraşului
inexistentă.

Marţi, 7 iunie
Din nou pierd vremea la Inspectoratul pentru învăţământ al
Capitalei. Discuţie cu Tudor. Primire cordială. Îmi dă speranţe (vagi)
şi nişte formulare complicate pe care trebuie să le completeze Dan. În
august, abia, se decid transferurile. Apoi, la Uniune. Iau repartiţia pen-
tru Sovata (la Valea Vinului nu mai sunt locuri). De „casele de creaţie
şi odihnă” ale scriitorilor se ocupă acum Mircea Nedelciu. Mă întâl-
nesc pe coridor cu Sântimbreanu, ne salutăm şi trecem mai departe.
În Sf. Ecaterina. Fac formele de internare. Carantino – drăguţ
ca totdeauna. Mi s-a repartizat o cameră cu două paturi în care mai bo-
leşte un profesor de gimnastică. Primesc permisiunea să plec după-
amiezele acasă.

301
 Seară liniştită. Citesc „romanul” lui Alexandru George „Seara
târziu”, de fapt jurnalul unui tânăr (anii ’50). Livresc, emfatic. Foarte
interesantă, însă (pentru mine), epoca. În ceea ce priveşte scrisul –
impecabil.

Miercuri, 8 iunie
Petrec întreaga dimineaţă la spital. Probe respiratorii, fişă
medicală, analize (mi se ia sânge). Vecinul meu de cameră e un bărbat
de 23 de ani, maseur de meserie. Simpatic. Îmi relatează peripeţii
condimentate din viaţa lui aventuroasă (printre cliente – babe ipo-
hondre, soţii de mahări, sportive – recordmane naţionale). Mărturi-
seşte că-i place să maseze fete tinere. Câştigă bine. Suferă de o
bronşectazie purulentă.
După-amiază – lectură în fotoliu. Pun muzică (Chopin). Tele-
fonează Mitru. L-a vizitat Al. Raicu. Pretinde că a fost acasă la Maria
Banuş. Locuieşte într-un palat (expresia lui). Interior de vis. Primeşte
regulat pachete cu alimente de la copiii ei, cu rezidenţa în străinătate –
unul în S.U.A., altul în Franţa. Teribila poetă a anilor ’50, ce înfiera cu
patimă America în versuri de o vitriolantă violenţă („Ţie-ţi vorbesc
Americă”) şi-a mai modificat, pesemne, „ideologia”. Trec anii, oame-
nii se schimbă, se adaptează, trebuie să trăiască.

Vineri, 10 iunie
Neliniştit, bolnav. Viaţă vermiculară.
Drum la spitalul Sf. Ecaterina. Sora mă mustră că ieri n-am luat
medicamentele (uitasem). „Păi nu vreţi să vă faceţi bine?” ţipă la mine
blând-aspru, cu autoritatea unui miliţian de circulaţie. Discuţie cu
Angelo, bancuri. Stresat, e vorba să-l pensioneze.
Trec zilele. Telefonat lui Hinoveanu, îl rugasem să-mi trimită
cartea. Dar nu vrea să mi-o dea, doreşte „să negocieze”, „e dispus la
dialog”. „Costică, zice, să mai aşteptăm o vreme, politica partidului e
schimbătoare, poate că mâine-poimâine o să-i dăm drumul la tipar
romanului.” Refuz. Îl rog să mi-l expedieze cu prima poştă. Nu vreau
să mai discut cu „Scrisul”.

302
 Citesc „Istoria Bisericii universale” scrisă de un colectiv de
preoţi (profesori la Teologie). Didactic-puerilă. Ieri a sosit din Franţa
Bulgăr. Mitru, înduioşat, credea că o să rămână acolo.

Miercuri, 15 iunie
Sunt două săptămâni de când aştept o veste de la Râmnic. Merg
la filmat sau nu? Le-am dat „materialul”, îmi datorează un răspuns.
Uşoară iritare. Probabil, au renunţat la el, nu „corespunde”. Cu atât
mai bine.
Merg la spital. Scos copie de pe foaia de observaţie, trebuitoare
la „comisie”. La întoarcere, plimbare scurtă prin parcul „Libertăţii”. În
faţa parcului, o şatră ţigănească. Vacarm. Bărbaţii se înjură, femeile îşi
ridică fustele înfoiate. O lume curioasă priveşte mica scenă pitorească.
În fine, apare un miliţian. Mulţimea se împrăştie. Miliţianul, ţanţoş,
părăseşte mândru câmpul bătăliei.
Corespondenţă. Îmi scrie Tică de la New York. Vrea să-mi tri-
mită reviste româno-americane şi un teanc de exemplare din „National
Geographic”. Mă culturalizează.

Sâmbătă, 18 iunie
Notez nimicuri: dureri de cap, lecturi, discuţii cu amicii, vizite.
Dar asta e viaţa, plină de întâmplări banale, plictisitoare, chiar repro-
babile.
Îmi fac curaj şi ies în centru (cu tramvaiul). Tur de librării.
Doar cărţi de versuri, tratate universitare, maculatură pentru învăţă-
mântul de partid. Oraşul – trist sub dictatură. Intru într-o „ceainărie”
pe bulevard, lângă „Ambasador”. Comand o citronadă. Trei-patru
mese ocupate. Se fumează. După un sfert de oră soseşte ospătarul cu
băutura (caldă). Tavanul plin de muşte îmi aminteşte de „localurile”
indiene. La bar o fată îşi face manechiura. Se aude muzică ritmată.
Stau câteva minute, e cald, ventilatorul „nu dă” aer, ies în stradă. Mă
întorc acasă cu taxiul.
Se anunţă o mare „curăţenie” în consiliul de miniştri din pri-
cina unor reziduuri chimice depozitate la Sulina. Pedepse, excomuni-

303
cări, demiteri. Articole (în presă) incendiare. Ca şi cum Şeful ar fi fost
străin de „aranjamente”.
Seara ne pomenim cu Dan în Albă. Obosit, descurajat. De
vorbă până la unu noaptea.

Luni, 20 iunie
Mă hotărăsc să merg la Ţigăneşti. O luăm cu noi, în Trabi, şi pe
Zoe Boicescu. Timp admirabil, vară „blândă”. Şoseaua foarte
încărcată. În mânăstire – linişte patriarhală. Maica Talida, bolnavă,
înfofolită, se vaită de dureri articulare. Dulceţuri. Ne ducem la mor-
mântul lui Cae, reculegere, aprindem lumânări. Un sfert de oră în chi-
lia stăreţiei. Primire afectuoasă. Măicuţele sfioase, gureşe, cernite.
Apoi, acasă. La ora două după-masă suntem în Albă.
Seara în vizită la Mitru. Maestrul „în formă” (faţă de întâlnirile
anterioare) dar complet descurajat. Nu ştie cui să-i lase apartamentul
moştenire. Se întinde masă mare. Petrecem două ore triste.
Telefonează Dan, necazuri cu directoarea nouă. Îl pune la
corvezi stupide, inutile. Citesc Rabelais, uşoară relaxare. Insomnie.

Miercuri, 22 iunie
Corespondenţă. Presa literară (tot mai politizată). Spre prânz,
furtună. Nervozitate mare. Mitru – ceva mai bine. Îmi spune că a mu-
rit Ivaşcu.
La „Voce”, seara, vorbeşte (mediocru) Titu Popescu despre
concepţia greşită a „celor din afară” în legătură cu aşa-zisul „colabora-
ţionism” al scriitorilor. Prolix, confuz, dezamăgitor.
Nu mă decid să merg la „Scrisul” ca să-mi aduc romanul. Nu
pot să-i văd. Fac alergie. Dar cum să procedez ca să-mi recuperez
volumul?

Sâmbătă, 25 iunie
Timp rece. Când şi când averse. În Sf. Ecaterina ca să ridic
adeverinţa că am o maladie pulmonară cronică (pentru I.C.R.A.L.). În
cazul când ne demolează casa, am dreptul să obţin o cameră în plus.

304
La prânz primesc (în fine) pachetul de la „Scrisul” însoţit de o adresă:
„La cererea dumneavoastră...”. Capitolul „Craiova” – încheiat.
Seara soseşte Dan de la Băbeni. Vedem finala campionatului
european de fotbal (Olanda-U.R.S.S. 2-0). Bucurie. Mici satisfacţii
ridicole, nătânge.

Duminică, 26 iunie
Lucrez la carte, îi fac cosmetizarea pentru a o preda la Editura
„Eminescu”. Rad toate intervenţiile Marcelei Radu, lipesc pasaje
scoase, adaug cuvinte, propoziţii pentru coerenţa textului. Muncesc în
silă. Romanul mi-a ieşit din suflet. Ca o iubită care te-a înşelat cu un
terchea-berchea.
Vorbit cu Mitru. A murit Beniuc. Seara, aflu că a murit şi Cio-
culescu. Adevărat masacru. Un gând pios pentru bătrânul Cioculescu,
ultimul mare critic din generaţia interbelică.
Privesc cu Dan, la televiziune, meciul Dinamo-Steaua. Carnaj.
Cotonogeală. Se bat, nu glumă, coloneii...

Marţi, 28 iunie
„Excursie” la Târgovişte (cu Dan) pentru rodaj. Oprire la Nu-
cet. Invazie de amintiri uitate. Văd şcoala, atelierele, „apartamentul”
în care am vieţuit. Sunt însoţit de Ene, secretarul şcolii, singurul
supravieţuitor al epocii 1959-1961. De aici, la staţiunea piscicolă,
unde am petrecut odinioară momente de mare bucurie. În fine, la Târ-
govişte. Ne fâţâim prin centru („modernizat”). Biserica Domnească,
librăriile, complexul medieval, turnul Chindiei, Stelea. Imaginea
oraşului – din vremea când făceam armata la Teiş – complet schim-
bată. Dezamăgire. Îl vizitez pe Udrea, colegul meu de cancelarie.
Arată bine (68 de ani). Cafele. Ne amintim de anii tinereţii. Discuţia
cu el anostă, fără vână. Se pare că era unul din turnătorii şcolii. Ne în-
toarcem prin Moreni. Oprim. Oraşul lipsit complet de interes. Mizerie.
Populaţie lumpen. Un sfert de oră într-un birt murdar, bem „citro-
nadă”. Se înserează. Suntem acasă odată cu căderea întunericului.

305
 Vineri, 1 iulie
Pierd şase ore la coadă la benzină (11 Iunie). Când mai rămân
doar cinci maşini în faţă, aflăm că rezervoarele sunt goale. Să venim
mâine. Fac criză. Îmi vine să sparg geamuri, să ucid.
La masă. Lucrez pe textul „Colinelor în soare” (noul titlu) cu
guma şi pasta de lipit. Bat la maşină paginile compromise de Marcela.
Romanul revine, în sfârşit, la forma lui iniţială.
Vorbesc cu coana Zoe Boicescu. Îmi povesteşte „cum a fost
înmormântarea” lui Cioculescu (la care a participat şi Dan). Căldură,
asistenţă numeroasă. Oraţii. Lume „bună”. Pe urmă trece la subiectul
Cae şi izbucneşte într-un plâns nervos.
Vlădica Gherasim a scris (sau scrie) o carte despre
Căldăruşani, ar vrea să i-o citesc. Îi spun că până în septembrie nu vin
la Râmnic. Târziu în noapte. Franck, Debussy.

Luni, 4 iulie
De două zile căldură extraordinară, 25 de grade în cameră.
Noaptea – ceva mai bine dar imposibil de dormit.
Ieri, terminat lectura (şi „dichisirea”) „Colinelor în soare”. Te-
lefonat lui Daniel, lipseşte. Nadia îmi spune că se întoarce la sfârşitul
săptămânii.
Reiau fragmente din Cella Delavrancea (cronici muzicale). Te-
lefonează Gigi. Susţine că a vorbit cu Heroveanu de la „Contempora-
nul”. E vorba să-l publice pe Dan („să-l debuteze”) cu o cronică la un
volum din aria literaturii albione. Muriel Spack e bună? întreabă Dan.
„O.K.”, răspunde boss-ul considerând problema rezolvată.

Vineri, 8 iulie
Telefonează doamna Milcu. A încetat din viaţă fetiţa Monicăi
Gorovei (17 ani). Venea de la liceu, aflase rezultatul la examenul de
treaptă (şcoala de artă), reuşise a doua, era cu câteva colege, fericită,
şi la întretăierea lui Dinicu Golescu cu Ştefan Furtună a fost lovită pe
trecerea de pietoni de o maşină militară condusă de un ostaş în termen.
A murit pe loc. Sunt consternat. Nu pot lucra. Căldură infernală. Seara
îl duc pe Dan la gară. Opresc o clipă la intersecţia fatală. Cobor.
306
Pustietate. Întuneric. Nici o urmă, ca şi când nu s-ar fi întâmplat ni-
mica. Ce nenorocire!

Sâmbătă, 9 iulie
Uşoară răcire a vremii. Temperatură suportabilă. La înmormân-
tarea Mariei Justina, fetiţa Monicăi Gorovei. Biserica Lucaci (în care a
cântat în strană Anton Pann) – gemând de lume. Printre participanţi şi
Paul Anghel (să fie oare prieten cu Sorin?). Flori, multe flori. Trei
preoţi, slujbă mare, cor de tineri. Monica plânge lângă sicriul ferecat,
îşi smulge părul. Jale mare. Figura încremenită a lui Gorovei privind
în gol, privire moartă. După trei sferturi de oră apăsătoare ies. Simt
că-mi plesneşte capul. Trag aer mult în piept. Nori grei pe cer. Mă
întorc pe jos acasă.
Luat de la Elias medicamente pentru Mitru (cu ajutorul Aurei).
Le duc în Vişinilor. Rămân la cină. Mitru vesel. Îmi arată broşura
publicată de Internationale Jugend Bibliothek în care i se face o bio-
grafie detaliată.

Luni, 11 iulie
Plouă torenţial. Vreme de toamnă. Drum până la „Casă”. Pre-
dau romanul în redacţia de proză („Eminescu”). Discuţie cu Râpeanu.
O întreabă pe secretară „în ce plan sunt”. În planul de rezervă pe ’88, i
se răspunde. Râpeanu mă asigură că mă va trece pe loc în planul ferm
(am mai primit asigurări în două rânduri). Îi va repartiza volumul lui
Daniel. Îmi strânge mâna repede, cu vârful degetelor. Totul s-a petre-
cut în numai trei minute.
Vorbesc cu Zoe. Mâhnită. A avut hemoragie. Mâine se inter-
nează la „Cantacuzino”. Seara ne vizitează familiile Anca şi Bebe
Ogrezeanu. Stat până la 11 noaptea. Fără chef.

Joi, 14 iulie
Plictiseală, abulie. Duc dorul orelor de linişte, de scris...
Telefonează Maftei de la Geneva. Vioi, în mare formă. Sosit
recent de la Toronto. Îmi amintesc ce necăjit era, cu ani în urmă, că i

307
se respinsese dosarul de primire în partid. Mă anunţă că peste două
luni se întoarce în ţară (provizoriu, fireşte).
La Ateneu cu Anca. Excelentă Cristina Anghelescu, tehnică
perfectă. Noaptea – citesc „Iubitul” de Durras, mă apucă zorile cu
cartea în mână.

Vineri, 15 iulie
Aştept, până să intru, două ore (cu Cornelia) la „comisia” din
Lemnea Rădulescu, deşi sosisem primul. Examinare superficială,
primesc încă „o graţie” de şase luni. Ies ud de transpiraţie. Examenele,
interogatoriile mă inhibă. Reflex, probabil, al contactului cu multele
„comisii” de cadre cu care am tot dat piept de-a lungul vremurilor.
Până în ianuarie sunt liber. Mers la Angelo să-i anunţ succesul. Îmi
spune ultimele glume cu Stăpânul. În centru, prin dreptul facultăţii de
istorie, mă întâlnesc cu Stăvăruş. E iritat. Intrăm într-o cofetărie.
Cafele. Discuţie despre Râmnicul de altădată. Ne despărţim după un
sfert de oră. Preocupat, pleacă la mare.
„Cocoşul roşu...” de Bulatovici (tradusă în 12 ţări capitaliste!).
Stilul vag folclorizant mă plictiseşte. De vină, poate, şi tălmăcirea în
româneşte, mediocră.

Luni, 18 iulie
Vorbit cu Boli. Se zbate ca Anca să obţină dreptul de a da mai
mult de trei examene în sesiune, dar secretara, o doamnă Botea, se
opune, invocând „legalitatea”. „Ce e de făcut?” mă întreabă galeş.
Plimbare în parcul „Libertăţii”. Caniculă. Cornelia – în plin
examen de admitere, extenuată. Seara, vizită la Mitru, anxios la cul-
me. Glumim, ne amintim de vremurile când sărbătoream, la Nămăeşti,
primirea premiului pentru dramaturgie.
Citesc fragmente de proză de M. Kogălniceanu. Ici-colo pasaje
delectabile.

Joi, 21 iulie
Foarte agitat din cauza temperaturii infernale. Drum până la
Universitate (cu Trabantul) ca să obţin pentru Ancuţa dreptul de a da
308
mai mult de trei examene în sesiune. Intru într-un birou imens.
Decanul, Hanţă, preocupat, citeşte nişte hârţoage cu secretara-şefă ală-
turi. După vreo trei minute, în care aştept politicos să termine, ridică
fruntea. Mă prezint. Ascultă scurta mea expunere privind în gol. Nu se
ridică, nu-mi întinde mâna. Tratat ca un student care cerşeşte clemen-
ţă. În sfârşit, refuză să-mi aprobe cererea. Invocă acelaşi argument im-
perativ, legalitatea. Insist, dar insul mă ignoră, şi-a cufundat din nou
privirea între hârtii. Ies. Coridorul foşgăind de lume. Întuneric. Sunt
abordat de Lazăr, care tocmai urmează să-şi susţină doctoratul (cu M.
Pop). Mă invită să particip la susţinere, îmi cer scuze, sunt îngrozitor
de enervat, simt că-mi plesneşte capul, ne luăm adio, îi urez noroc.
Mă duc la şcoală, predau la secretariat decizia de pensionare.
În cabinetul directoarei – câteva colege. Cafele. Scurt interogatoriu, ce
cărţi mi-au apărut, la ce lucrez. Discuţie cu Şuşe, regretă că nu mă mai
întorc în cancelarie. Seara, concert „intim” în cameră la mine: Bruck-
ner.

Luni, 25 iulie
Căldură exasperantă, greu de suportat. Spitalele aglomerate,
accidente cerebrale (în special bătrânii). Oraşul arde. Ies cu Dănuţ pe
Cale, animaţie, ne trebuie pantofi. Ne fâţâim prim magazinele din
centru, nu găsim nimic. Un soi de disperare neputincioasă, de ură rece.
Trăim într-un coşmar.
Lui Mitru i-a murit cumnatul. Îmi relatează amănunte, plânge,
deşi nu s-au iubit. Regretă, zice, că nu se poate duce la înmormântare.
Ieri a plecat Dănuţ la Râmnic. Citesc „Enescu” de Ciomac. Datată.

Marţi, 26 iulie
Am internat-o pe Ancuţa la profesorul Panaitescu („C.F.R. 2”).
O cameră cu două paturi, împreună cu o doamnă în vârstă, decentă,
curăţică (citeşte Faulkner!). Ieşim în curtea largă, aerisită, stăm de
vorbă. Spitalul – lipsit de mijloace materiale, nu se serveşte pensiona-
rilor la prânz decât o zeamă lungă cu câteva boabe de mazăre. Seara –
nimic. Bolnavii îşi aduc mâncarea de acasă. În timp ce ziarele abundă
de articole omagiale despre „epoca de aur”.

309
 Seara fac febră (38 de grade). Iau biseptol. Angelo mă sfătu-
ieşte „să trec” pe antibiotice. Nu pot dormi. Citesc volumul 7 de „Te-
me” (Manolescu). Un greier, aciuat sub streaşina de la fereastră, îmi
întovărăşeşte insomniile.

Sâmbătă, 30 iulie
Uşoară răcire a vremii dar încă foarte cald. „Plimbare” la Insti-
tutul „Cantacuzino”, iau rezultatul analizelor, o doctoriţă îmi spune că
nu s-a mai depistat pseudomonas. Bucurie. Şi totuşi, trebuie să fac un
nou vaccin la toamnă.
Cornelia în plină campanie pentru postul lui Dănuţ, la Institutul
Politehnic (limbi străine). Mai are de trecut o piedică de „cadre”: Bon-
drea (inamicul public nr. 1). Rezultatul o să-l aflăm abia la începutul
lui septembrie. Drum, repede, să-i duc Ancuţei mâncare la spital. În
vizită la ea, Smaranda. Pălăvrăgim pe o bancă, în curtea foşgăind de
„lume proastă”, îmbrăcată în halate.
Ne vizitează Gică şi ai lui. Petrecem seara împreună. Ne
spunem păsurile. Adina – foarte reuşită.

Luni, 1 august
Zile cenuşii, fără evenimente. Pierd două ore la Inspectorat
pentru a depune actele utile detaşării lui Dănuţ la un liceu din Capi-
tală. Tudor – afabil ca de fiecare dată, zâmbitor, îmi dă speranţe.
La Cornelica. Luăm cina (bogată, stropită din belşug cu vin).
Ne bucurăm că suntem împreună. Casetă cu un film american (Shirley
MacLaine) modest. Din cauza mediocrităţii programului de televiziu-
ne (două ore zilnic – cu Stăpânul!) simţim necesitatea unui spectacol,
fie el de mâna a doua, ne trebuie surogate care să ne tempereze nevoia
de cultură.
Cornelia şi Anca în febra pregătirilor pentru plecare (la So-
vata). Bagaje. Agitaţie în casă. Citesc la întâmplare pagini din Camus
(„Sisif”). Inexplicabilă nervozitate.

310
 Vineri, 5 august
Nopţi rele, insomnie. Spre dimineaţă vise (Oncle intrând în apa
mării la Mamaia, pierzându-se în larguri). Singur cu Dan. Gospodărie
în doi. El – responsabil cu cumpărăturile, eu cu „gătitul”: ouă fierte,
cartofi prăjiţi, salată (roşii, castraveţi, ardei). Spre seară, telefonat
Cornelia, se distrează bine. Ancuţa fericită la Sovata (cel puţin aşa
mărturiseşte). Au vreme bună. Stau chiar în camera în care am scris
„Walhalla”.
Vizită la doctorul Virgiliu Ştefănescu. A avut viroză. Mototolit,
convalescenţă. Mă dojeneşte că-l vizitez prea rar. Cafele. E supărat pe
Cândea, susţine că l-a „dezamăgit” cumplit, că „e lipsit de caracter”,
„oportunist”. Aşa trec prieteniile între oameni. D.R.-ul (după Mitru) –
redactor-şef la „România literară”.

Luni, 8 august
Benzină fără coadă, cumpărături sumare pentru prânz. Drum la
Inspectoratul de învăţământ, în Militari. Aflăm cu stupefacţie că peti-
ţiile pentru detaşare nu mai sunt valabile. Atâtea drumuri (şi speranţe)
inutile. Profesorii rămân pe loc, în iobăgia lor impusă. Trăim real-
mente vremuri kafkiene. În plin absurd.
Scrisoare din Sovata. Cornelia şi Ancuţa – încântate. La prânz
mănâncă la un restaurant modest de lângă vilă. Nu s-au scăldat (până
alaltăieri) în lacul Ursu. În camera de alături – familia Podgorilovski.
„Ciao”, îmi scrie Anca pe un colţ de pagină.
Telefonează Zoe Boicescu. Afectată de moartea doamnei Cio-
culescu. Nu doarme bine, obosită. Cu Dan până la miezul nopţii. Mu-
zică: suita pentru orchestră (Bach) şi Beethoven (cvartete).

Miercuri, 10 august
Notez banalităţi, nu sunt evenimente. Căldură infernală. Buldo-
zere trecând pe sub fereastră. Se îndreaptă către şantierul
monstruoasei alcătuiri a Şefului. De ani de zile – sub zodia demolării.
Îl vizitez pe Olac în micul său atelier de pe Academiei. Lu-
crează. Îmi pune în faţă ultimele desene şi ilustraţii de copertă. Se pre-
găteşte pentru o expoziţie în provincie. Ştiri proaste: Gafiţa – scos din
311
direcţia Editurii „Ion Creangă” pentru un volum de versuri al Anei
Blandiana. Comentarii. Încep să cadă capetele cele mai obediente.
Cu Dan de vorbă despre perspectivele transferului în Capitală.
Traduce Chesterton, cu vagi speranţe de a-şi vedea volumul tipărit. Pe
urmă – singur. „Le voyeur” de Robbe-Grillet. Plictis.

Luni, 15 august
La parastasul Ralucăi Gorovei. Puzderie de lume. Colegi de
cancelarie. Discuţie cu profesorul Macarie. Monica îmi povesteşte,
plângând în hohote, cum a murit fetiţa. E hotărâtă să-l urmărească în
justiţie pe ostaşul criminal, pe care şefii vor să-l scoată basma curată.
Parcă justiţia ar mai putea să-i dea înapoi copilul.
La Uniune. Căldură sufocantă (40 de grade). Iau formulare de
la tovarăşa Verona pentru plecarea în Cehoslovacia. Din „delegaţie” ar
mai urma să facă parte Mirela Roznoveanu şi Nelu Oancea. Plecarea
în octombrie sau începutul lui noiembrie. Un sfert de oră cu Hobana în
cabinetul somptuos de la etaj. Lucrează la un roman a cărui acţiune se
petrece în Râmnic (anii ’45). Mărturiseşte că a folosit pentru docu-
mentare „Memoria Râmnicului” („Superbă carte”). Din când în când
apare Balaci. Se plimbă câteva momente prin birou apoi se eclipsează.
Face „prezenţa”.
Seara sosesc Cornelia şi Ancuţa. Acceleratul – două ore întâr-
ziere. Obosite. Ancuţa bronzată ca Negusu. Taifas până la miezul
nopţii. Muzică barocă.

Vineri, 19 august
Plec cu Cornelia la Râmnic. Timp excelent. Găsesc apartamen-
tul curat, „în ordine”. Duc la Arhive fotografiile donate de doctorul
Virgiliu Ştefănescu. E pentru prima oară când le trec pragul „după
Tamaş”. Directorul Andronie, gentil, plin de atenţii. Se scuză că nu mă
poate trata cu o cafea, „e lipsă”, dar data viitoare... Trec repede prin
librăriile din centru. O oră la mormântul tatei şi al mamei. Descopăr
că aleea care duce la „parcelă” (cu o vechime mai mare de un secol) a
fost „arată” (din dispoziţiile unui şef local) şi populată cu morminte
noi, ce fac aproape imposibil accesul spre lăcaşurile de veci.

312
 Seara, indispoziţie, febră. Ne vizitează familia Tamaş, care se
angajează să ne plătească „angaralele” pe timpul când lipsim din
Râmnic. Urc cu Cornelia pe Capela, răcoare, umezeală. Parfum de
cetină. Îndrăgostit de Râmnic.

Duminică, 21 august
Soseşte Gică împreună cu Marcela şi Adina. Bucurie. Plimbare
toţi patru în Zăvoi. La casa Anton Pann, o ghidă tânără şi guralivă
spune oricui o ascultă, cu o senină iresponsabilitate, că bardul e get-
beget ţigan. Muzeul de artă – îngrijit dar insignifiant, lipsit de „perso-
nalitate”.
„Excursie” pe Capela. Restaurantul plin, nu se găseşte nici un
loc la mese. Orchestra bubuie de se cutremură oraşul. Mă întâlnesc cu
directoarea şcolii mele, doamna Zanciu, al cărei soţ e de origine vâl-
ceană. Schimbăm cuvinte de complezentă amabilitate. Apoi ocol, cu
Gică, pe strada Gării. Spectacol neliniştitor, apocaliptic. Din casa
noastră bătrânească n-a mai rămas nici urmă. Moloz, ruine, ca după un
bombardament sălbatic.
Program greţos la televiziune cu ocazia „marii sărbători”.
Alaltăieri, „Contemporanul” i-a publicat lui Dan recenzia. Mare
bucurie. Intrarea lui Dănuţ, cu dreptul, în literatură. Trimis, simbolic,
o telegramă de felicitare.

Luni, 22 august
Zile la Râmnic. Far niente. Timp rece, început de toamnă. Ne
vizitează Cornelica – veselie în casă.
Spre seară, la Episcopie. Discuţie cu Gherasim, la rugăminţile
lui Gigi, despre problema intrării lui nepotu-său la seminarul din
Craiova. Prelatul, circumspect, se derobează. Nu-i place subiectul.
Între timp soseşte Tamaş cu soţia şi copiii, erau poftiţi de către ar-
hiereu la cină. Momente delicate. Vreau să plec. Vlădica mă invită şi
pe mine la banchet. Refuz, îi spun că jos, în chioşcul palatului episco-
pal, mă aşteaptă nevastă-mea şi Cornelica. Mă ia de braţ, insistă. Si-
tuaţie jenantă (pentru mine). Le-aş invita, îmi spune, şi pe doamne, dar
nu e loc la masa instalată în foişor. Tamaş, descurcăreţ: „Lăsaţi, Prea

313
Sfinte, că facem noi să fie loc destul.” Confuzie generală, vlădica se
codeşte, până la urmă trimite o măicuţă se cheme doamnele ce aştep-
tau în parc. Momente incomode, de stinghereală. Cu timpul atmosfera
se încălzeşte. Masă bogată, excelent servită, vin bun, mânăstiresc.
Tamaş, în vervă, ţine conversaţia. Vorbim de toate dar mai ales despre
proiectele gospodăreşti ale ierarhului în eparhie. Plecăm la zece noap-
tea. Întuneric. Vânt subţire, aroma brazilor de pe Capela.

Miercuri, 24 august
De alaltăieri – subfebrilitate. Tratament cu aspirină. Nervozi-
tate mare.
Văd librăriile din centru. Nimic spectaculos. Discuţie cu Cos-
tea Marinoiu, care-mi oferă, cu dedicaţie, un volum de reportaje inspi-
rate din teritoriul Vâlcii (vagi compilaţii după „Memoria Râmnicu-
lui”). Pe stradă mă întâlnesc cu Tr. D. Lungu. Figură rubicondă, apo-
plectică. Simpatic. Mă tutuieşte! E prieten, zice, cu D.R.-ul şi cu
Tudor Popescu, o spune cu tonul de parcă ar fi copilărit cu dânşii.
Uşurătate, suficienţă.
Drum până la Govora cu Cornelica şi Cornelia. Frumoase –
dealurile împădurite, împrăştiate de-o parte şi de cealaltă a pârâului.
Nori albi pe cer. În curte, nenea Valerică dând boabe orătăniilor din
gospodărie. Tot mai bătrân şi mai prostit de boală. Gustare repede,
plecăm la Virginica. E singură. Discuţie despre nenea Mişu, lăcri-
mează. Ocol la mânăstire, cochetă, pastelată în lumina slabă a asfin-
ţitului. Acasă cu Trabantul. Întuneric.
Citesc memoriile lui Simion Stolnicu. Rău scrise dar intere-
sante. Diatribă a lui E. Simion în „România literară” împotriva memo-
rialistului de circumstanţă.

Vineri, 26 august
Călătorie la Dăeşti cu trenul. Vremea s-a schimbat brusc, e frig,
ne luăm flanele groase, vânt de stepă. Cornelia şi Cornelica vesele.
Căsuţa bătrânească a Moţocilor dărăpănată dar încă în picioare (aproa-
pe centenară!). Alături, „vila” orgolioasă a Vetuţei, cu o verandă
splendidă ce dă spre Olt. Sunt, cred, 50 de ani de când n-am mai călcat

314
în aceste locuri. Revăd livada cu pruni şi „hududoiul” pe unde mă ju-
cam de-a hoţii şi vardiştii cu Gică şi cu Cornelica. Vetuţa ţine gospo-
dăria în mână. Vioaie, harnică. Luăm masa, ţărăneşte, pe verandă:
brânză de oi şi vacă, salată de vinete şi roşii, friptură de pui pe săturate
(cu cartofi prăjiţi şi varză). Ţuică, vin. Festin în toată regula. Petre-
cem. Se debitează bancuri cu Stăpânul. Discutăm politică. Presupo-
ziţii. Oarecari speranţe de schimbare.
Seara ne îndreptăm spre gară. Din cauza lacului de acumulare,
Oltul şi-a pierdut din măreţia de odinioară. Natura pare, totuşi, încăpă-
ţânată, în pofida lucrărilor bezmetice de „hidroameliorare”. În fine,
trenul. Vagoane ordinare, din perioada interbelică. Mizerie. Lume ne-
căjită cu saci, găini, sacoşe cu merinde. Mirosuri pestilenţiale. Bărbaţi
în stare de ebrietate. Lumpen. Ajungem după ora zece.

Sâmbătă, 27 august
Frig. Mâine plecăm acasă. Prin centru. Cumpărături. Iau zece
„Panni”, duc lipsă. Pelerinaj la cimitir. Dau ultimele instrucţiuni
„maistrului” în legătură cu lucrările de la morminte. În faţa librăriei
„Eminescu” mă întâlnesc cu Roman. Exultă, fiică-sa a luat examenul
de „internat” la Pop D. Popa.
Seara, în vizită la Tamaş. Cină frugală. Plimbare cu Cornelia
până la gară. Noaptea. Oraşul splendid în întuneric. Râmnicul, Râm-
nicul...

Marţi, 30 august
Rapidă adaptare la viaţa sedentară a Capitalei. Corespondenţă.
Telefoane. Presa literară (din ce în ce mai „aservită”). Emoţii pentru
transferul lui Dănuţ la Politehnică. Fac ordine în bibliotecă.
Seara, invitaţi la Mitru (Sf. Alexandru). Se întinde masă mare.
Între oaspeţi, familia Prunner (Onuţ cu mama). Doamna Pârăianu se
întrece în a ne răsfăţa cu toate bunătăţile. Sărbătoritul, din păcate, se
simte rău. Vorbeşte greu, mai mult ascultă, el care conducea pe vre-
muri conversaţia. Momente de veselie ponderată. Tristă aniversare!
Acasă. Singurătatea orelor de după miezul nopţii. Pun muzică
(Vivaldi). Insomnie.

315
 Joi, 1 septembrie
Ancuţa a trecut cu bine sesiunea de examene. Serbăm eveni-
mentul (vin de Panciu). Cornelia a aflat la Institutul Politehnic că a
apărut al treilea candidat (cu „pile” la C.C.), care aspiră la unul dintre
cele două posturi de suplinitor (franceză). Decepţie. Cornelia încă
speră – eu mai sceptic.
Telefonează directoarea şcolii. Mă anunţă (cu mii de scuze) că
mi s-a desfăcut contractul de muncă (în urma dispoziţiilor primite).
Dacă în ianuarie comisia medicală nu mă pensionează definitiv, mă
voi trezi într-o penibilă situaţie imprevizibilă: şomer la bătrâneţe.
Vorbit cu Cezar Radu. Repetă că i-au plăcut „grozav” volumele
pe care i le-am trimis prin Dan. Le-a împrumutat acum o săptămână
lui Ştefan Fay, tip „fin” (expresia lui Cezar), degustător de carte.
Incursiune în genealogiea lui Fay, coborâtor dintr-o străveche şi
nobilă familie de francezi, din care un strămoş ilustru a participat la
eliberarea Ierusalimului (de sub arabi) în secolul al doisprezecelea.
Ada Orleanu a ieşti alaltăieri din spital. Se simte rău. Îşi spune
păsurile. E singură, nu ştie ce să facă, se chinuieşte. Vrea să se sinu-
cidă. Încerc, neputincios, cuvinte de îmbărbătare. Plânge în hohote.

Vineri, 2 septembrie
Trec zilele. Nu pot lucra. Ciudată inerţie prelungită, contrapro-
ductivă.
Ideea (Corneliei) de a vizita Cernica. Luăm Trabantul. Pe Slo-
bozia ne întâlnim cu Nadia şi Bazil. Oprim. De vorbă cinci minute. Ne
vine gândul să-i luăm la drum cu noi. Nadia exultă. Timp primăvă-
ratic. Ajungem la chinovie pe la şase după-masa. Vecernie. Ne rugăm
în strană. Biserica pustie – cinci-şase călugări. Apoi la cimitir. Vedem
mormintele artiştilor şi scriitorilor ce odihnesc aici. Bazil tăcut. Arată
(fizic) bine. Nu pot, în schimb, comunica nimic cu el. Răspunde mo-
nosilabic la întrebări (banale), e absent, lipsit de curiozitate. Întors în
sine însuşi. Intrăm în insulă. Se lasă înserarea. Apus de soare. Păsări
mari de apă zburând deasupra lacului de un verde cărămiziu, întu-
necat.

316
 Luni, 5 septembrie
Plec cu Trabantul, parchez la Ateneu. Palatul în lumina galbenă
a amiezii. Mă tund. Trei ore în biblioteca „Sadoveanu” (presa, reviste
literare). În „România pitorească” descopăr un text semnat de Emil
Manu despre „Filimon”. Hai-hui pe stradă. Drum pe la librăriile din
centru. Schimb vorbe cu Socoliuc, în mare dispoziţie. Pe stradă trece
Eugen Barbu cu o suită de trei tineri. Afişe mari la „Scala” (un
coreean de mână cu iubita), trotuarul gol, trecute vremurile când se
făceau imense cozi la filmele italiene.
Telefonat lui Cezar Radu. Discutăm de toate. Vorbeşte despre
apropiatele proiecte de creaţie: „Artă şi convenţie”. „La ce lucrezi,
bătrâne?” mă întreabă.

Joi, 8 septembrie
Trudit cu Dan pe textul lui Chesterton pentru Denisa Comă-
nescu. Stil, variante. Dactilografiez primul capitol. Denisa i-a dat ca
termen de predare 1 noiembrie.
Afară frig deodată. Drum la Academie. Citesc articolul lui
Manu din „România pitorească”, scris rău dar foarte favorabil. „C.M.
– un scriitor cu un statut bine definit în literatura noastră contempo-
rană”, zice maestrul. Sintagma – cel puţin ambiguă, oricum – banală.
Lucrările la noul bulevard („al celor doi rahaţi”, cum îl numeşte
vulgul), ce taie Calea au sfârtecat frumoasa grădină a Academiei. Pă-
cat impardonabil.
„Iisus din Nazaret” – la Cornelica. Şase ore! Realizare gran-
dioasă (Zefirelli), interpretarea onorabilă. Filmului, însă, îi lipseşte
„fiorul mistic”, nu convinge.

Luni, 12 septembrie
Nici un aranjament în legătură cu transferul lui Dănuţ. Poi-
mâine trebuie să plece la Băbeni. Nervozitate în casă. Cornelia îngri-
jorată. Ce să facem?
Telefonat N. Iliescu „din partea Uniunii Scriitorilor”. „Secţia”
C.C.-ului solicită literatură cu tematică muncitorească. Acordă, în
317
schimb, priorităţi la editarea respectivelor „produse”, tarife maxime
etcetera. Iată, zice, în dreptul dumneavoastră e înscrisă o proză cu
titlul „Anotimpuri”. Îi spun că trebuie să fie o confuzie de nume
(Nicolae Mateescu). N-am scris în viaţa mea literatură uzinală şi n-am
proiecte pe această temă – nici proaspete, nici pentru următoarele trei
cincinale. Râde mânzeşte, politeţuri.
Feuilletez volumul (masiv) de interviuri al lui Ion Zamfirescu.
Bătrânul – părăsit de muze.

Joi, 15 septembrie
Dosarul de la Politehnică al lui Dănuţ a fost respins din cauza
unei dispoziţii (verbale) a Stăpânei care prevede că fiii cadrelor didac-
tice n-au dreptul să profeseze în aceeaşi instituţie cu părinţii. Conster-
nare. Cornelia – cea mai afectată. Dat telefoane (Părăuşanu, Milică
Măgureanu), nici unul nu îndrăzneşte „să promită”. A fi copil de cadru
universitar a devenit ceea ce pe vremuri însemna să ai părinţi chiaburi
sau moşieri. Măsura e de o incredibilă absurditate. Vorbit, în disperare,
cu Chiţoran, dar „n-are posturi”. Dan a plecat la Râmnic mâhnit peste
măsură.
Telefonez lui Iuga. Mi-a cumpărat abonamente la Cinemateca.
Seara, bilanţul „evenimentelor”, împreună cu Cornelia. Iritare. Tran-
sferul lui Dănuţ e în derivă. Înscrierile la examenul de doctorat au fost
sistate acum opt ani printr-o decizie luată în „cabinetul 2”. Parcurgem,
cu o senină inconştienţă, „vremea ciumei”.

Sâmbătă, 17 septembrie
Dau probe pentru analize la „Cantacuzino”. Frig, vremea întu-
necată, stă să ningă. Dureri articulare, dispoziţie proastă. Prevăd o
iarnă grea şi lungă.
Drum, seara, în „centrul civic”. Se construieşte. Cobor spre
Schitul Maicilor, translat, precar, în spatele unor clădiri hidoase.
Moloz, gunoaie. Uşile închise. Biserica, frustrată de fiorul sacru. Doi
puşti se joacă gălăgioşi cu mingea prin praful cărămiziu din faţa schi-
tului. Bat clopotele de vecernie la Mitropolie.

318
 Văd, la televiziune, festivitatea de deschidere a Jocurilor Olim-
pice de la Seul. „Cântarea României” în variantă asiatică. Ieri – inau-
gurarea unei noi ediţii a festivalului „George Enescu”.

Miercuri, 21 septembrie
Sosit în Politehnică hârtia cu posturile aprobate. Cele şapte
progenituri ale profesorilor – tăiate cu roşu de pe listă. Telefonez la
teatru, lui Săraru. Mă sfătuieşte să vorbesc cu Ghiţă Florea, de la C.C.,
nu înainte de a mă consilia cu Tudor Băran, care răspunde de literatură
în cadrul „secţiei”.
Mers cu Trabantul la Editura „Eminescu”. Două ore anteca-
meră, apoi de vorbă cu Râpeanu în cadrul uşii. Îmi spune că m-a
trecut în planul ferm (în urma intervenţiei lui Săraru), apoi îmi strânge
mâna în grabă. Daniel mă informează că în şedinţa de redacţie de ieri
Râpeanu a susţinut în faţa subalternilor, cu toată seriozitatea (şi indig-
narea), că nevastă-mea l-a defăimat (bârfit) „într-o anumită împre-
jurare”. Deţine „ştirea” de la Doina Uricariu, el, Daniel, lipsind de la
şedinţă. Stupefiat. Cornelia nu e în stare să-şi denigreze nici duşmanii.
Plecat din Editură dezgustat de viaţă.
Pierd vremea în faţa televizorului („pe bulgari”). Olimpiada.
Nu religia, ci sportul a devenit adevăratul opium al popoarelor. De
altminteri, sportul a încetat de mult să mă mai intereseze.

Vineri, 23 septembrie
Blocat din pricina evenimentelor potrivnice. Nervozitate mare.
Sedative. Trec cu Cornelia pe la Biblioteca Centrală Pedagogică.
Primire afectuoasă. Anca în mare formă. Cafele. Mă prezintă lui Ivo
Muncian, coleg cu el de facultate, redactor, azi, la o revistă în limba
sârbă (Timişoara). Plecăm, de aici, la Politehnică. O oră în biroul
directorului bibliotecii, Radu Popescu. Din nou cafele. Anca, admira-
bil, susţine cauza angajării lui Dănuţ pe un post de bibliotecar, direc-
torul rezistă, face mofturi, până la urmă promite că „o să se ocupe de
problemă”. Se pare că transferul lui Dănuţ e rezolvabil.
Telefonez, la insistenţele Corneliei, lui Tudor Băran, la „sec-
ţie”. Amabil dar nervos. Îmi spune că există o „reglementare” care

319
interzice încadrarea unei persoane într-o instituţie unde are rude. Îl rog
să-mi precizeze unde pot citi „reglementarea”, ezită, ocoleşte. Pe
Ghiţă Florea nu-l pot aborda – plecat pentru o săptămână în Germania.
Vremuri ticăloase.

Luni, 26 septembrie
Mare izbândă: fac plinul la benzină în două ore! Mers cu Cor-
nelia în Rahova pentru cumpărături „de toamnă”. Spectacolul din
piaţă – degradant: gunoaie, pestilenţă, îmbulzeală. Mitocănime. Cozi
uriaşe la „capia” şi gogoşari. O luptă surdă (dar crâncenă) a oamenilor
pentru supravieţuire. Insulte, invective, păruială. Când ies din piaţă,
încărcat cu trei sacoşe pline, am realmente senzaţia maculării.
Vizită la doctorul Virgiliu Ştefănescu. Stare psihică mai bună.
Reproşuri că vin la el prea rar. Seara – la Cornelica. „Numele trandafi-
rului” (casetă) după romanul lui Umberto Eco. Realizarea (şi interpre-
tarea) excelentă. Dan a plecat la Râmnic, mâhnit. Spera să nu mai cal-
ce niciodată prin Băbeni.

Joi, 29 septembrie
Zi splendidă de toamnă. Drum la Academie, citesc cinci ore. La
întoarcere, iau „cota” de ulei cu coadă mare. Cobor din ce în ce mai
jos. Mă familiarizez cu vulgul.
Nadia mă înştiinţează că Daniel „a luat romanul la lectură”, la
indicaţiile lui Râpeanu. Aştept verdictul. M-am depărtat atât de mult
de carte încât mi-a devenit indiferentă. Copil din flori.
Mişcări în eşalonul de conducere din Rusia. Noi speranţe. Spe-
ranţe în ce? Ne pierdem vremea ascultând trudite comentarii la „Eu-
ropa liberă”. În presa noastră – linişte desăvârşită. Osanale.

Luni, 3 octombrie
Zi memorabilă: senatul Politehnicii i-a aproba transferul lui
Dănuţ, de la 1 octombrie. Mare bucurie. Îi datorăm izbânda lui George
Anca. Telefonat lui Dan. Nu pare emoţionat de acest eveniment ce ar
putea să-i schimbe viaţa. Trei ani de pribegie, de înstrăinare, de sur-
ghiun.
320
 Fug cu maşina până în Sf. Ecaterina. Analize. Discuţie cu Ca-
rantino. Dezgustat. Direcţia sanitară a Capitalei vrea să-l pensioneze
(deşi e lipsă de specialişti în pneumologie), aşteaptă decizia
săptămâna viitoare. Ce să facă el fără spital, fără bolnavii lui? Apoi
discuţia alunecă, fireşte, în politică. Glumim, cârtim. Îmi spune
ultimele bancuri cu Stăpânul.
„Clipa” lui Săraru. Carte „angajată”, purtând mai toate tarele
penibile ale genului. Dar bine scrisă, cursiv, cu nerv. Pun muzică de
Mozart (pian). Insomnie.

Miercuri, 5 octombrie
Râmnicu Vâlcea. Dis-de-dimineaţă la Inspectorat (în „Casa
Albă”). Călcat cu stângul. „Generalul” – plecat la Drăgăşani în cam-
panie agricolă, îmi spune secretara, cu naturaleţea cu care m-ar fi
informat că face o inspecţie şcolară. Din fericire, rezolv problema cu
adjuncta lui, Crânguş, foarte îndatoritoare. Primesc două adrese „de
accept”: una către Institutul Politehnic, cealaltă către Ministerul Învă-
ţământului. La ora 11 aveam hârtiile pentru transfer semnate.
Frig, plouă cu intermitenţă. Vizită lui Stoica. Primire amicală.
Cafele (aduse de o fetişcană). Bârfim „realităţile”. Admir curajul
şefului secţiei de propagandă de a-şi destăinui opiniile în faţa unui
metec – la urma urmei. Scurtă incursiune la Muzeu. Horia Nestorescu
– aferat, absent. Se duce la Băbeni cu nişte diapozitive despre „Băl-
cescu în Italia” (obsesia lui). Îi ocărăşte pe Bădiţescu şi Costea Mari-
noiu. Intenţia de a scoate un număr din „Vâlcea literară”.
Seara prin târg. Drum la Episcopie. Clopotele.

Sâmbătă, 8 octombrie
De alaltăieri acasă. Bolnav de gripă. Iritare a laringelui, nu pot
mânca. Iau droguri.
Vorbit cu Zoe Boicescu. Trece printr-o perioadă dificilă. Dureri
abdominale. Doctorii nu vor să o opereze, ezită. De ce oare? Apoi, cu
Mitru. Felicitări pentru transferul lui Dănuţ la Bucureşti. Pe cale să
primească o importantă distincţie literară internaţională. Pronunţă cu-
vintele cu greutate, dar fericit „că mă aude”.

321
 Nadia în vizită la Valerică. A abordat problema cărţii de la
„Eminescu”. „Ţi-am trecut prietenul în planul ferm”, îi spune. Reite-
rează apoi scorneala că nevastă-mea l-ar fi bârfit. Cornelia bănuieşte
că toată tărăşenia porneşte de la Suzănica (Gâdea), căreia, însă, nu i-a
spus nici un cuvânt ofensator despre Râpeanu. Volumul meu pluteşte
în incertitudine.
Citesc romanul lui Fay „Moartea baroanei”, recomandat de
Cezar Radu. Istorie, propagandă naţionalistă. Literatură mai puţin.
Oricum, lectură agreabilă.

Miercuri, 12 octombrie
Frig, deşi fac focul în sobă. Bolesc. De ieri – ceva mai bine.
Telefonează Elena Zarescu. Drăguţă, afectuoasă. Om „de pus la rană”.
A fost recent la Râmnic. Doru Moţoc i-ar fi vorbit frumos de mine.
Promitem să ne revedem în viitorul proxim.
„La lilieci” (volumul 4) de Sorescu. Senzaţie de oboseală, de
saţ. Sorescu ridică graiul oltenesc, prin bogăţia şi flexibilitatea
lexicului, la cotele Moldovei (Creangă, Sadoveanu).

Sâmbătă, 15 octombrie
După trei ani de zbucium, Dănuţ revine în sfârşit în Capitală.
Azi – formele de încadrare la Biblioteca Politehnicii. Poimâine merge
la serviciu (în Polizu).
Mitru tot mai descurajat. Se simte rău, nu poate merge. Îmi
spune că Aurel Dragoş Munteanu şi-a dat demisia din partid. Probabil,
s-a aranjat să plece în străinătate. Nu-mi place insul, e calp. De
altminteri, n-am întreţinut relaţii.
Corespondenţa lui Istrati cu scriitori străini (primul volum din
cele patru anunţate). Scrisorile – rău scrise. Prea agitat de mesianismul
lui socialist.

Marţi, 18 octombrie
Toamnă frumoasă, blândă. La „Cantacuzino”. Ridic vaccinul
(două luni – injecţii!). De aici, hai-hui prin cartierul Cotroceni. Revăd
grădini şi vile pe lângă care n-am mai trecut din vremea studenţiei.
322
Biserica cea veche (Sf. Elefterie) – deschisă. Zăbovesc o clipă în aerul
îmbălsămat de smirnă al lăcaşului. Întuneric. Un preot tânăr spove-
deşte o femeie. Ajung la casa Minulescu. Vecinătatea palatului – păzit
de caraule. Petrec o oră într-o fabuloasă geografie a memoriei.
„O enigmă şi un miracol istoric: poporul român” de G.I. Bră-
tianu. Lectură fascinantă. Autorul – asasinat în temniţele ocultate ale
lui Dej – total necunoscut de generaţiile „proletare”.

Vineri, 21 octombrie
Recidivă a gripei. Febră. Din nou antibiotice.
Telefonează Şuşe. Sunt clipe când mi-e dor de şcoală. Mi-am
petrecut aproape toată viaţa printre copii. Revin apoi la sentimente
„realiste”. Trăiesc sub apăsarea inutilităţii, a ratării. Nu fac nimic.
Corespondenţa lui Gârleanu, mediocră. Zaciu a omis să-l treacă
în dicţionarul său de scriitori. Omisiune, la urma urmei – regretabilă.
Vorbit cu Ogrezeanu. Peste o săptămână pleacă în Grecia cu
maşina. Promite să mă vadă înainte de plecare. Fericit, fireşte.

Marţi, 25 octombrie
Ninsoare, viscol toată noaptea. Maşina îngropată în zăpadă.
Frig în casă (trei focuri zilnic). Mă lupt cu gripa.
După-amiaza mă vizitează Duci şi Milică. Licitaţie. Discuţie
despre „primenirile” din Rusia, speranţe.
Reiau după decenii „Chira Chiralina”. Impresie de kitsch.
Succesul lui Istrati în Franţa – inexplicabil (pentru mine).

Vineri, 28 octombrie
Aniversarea Ancuţei (22 de ani). Mică agapă în casă cu Sma-
randa. Drăguţe. Cornelia îmi cumpără „Dicţionarul” de scriitori pentru
copii de Hristu Cândroveanu. Îl răsfoiesc. Alcătuirea – onorabilă (cir-
ca o sută de scriitori luaţi în consideraţie). Articolul ce mă priveşte –
favorabil.
Ne vizitează familia George Anca. Masă întinsă. Băutură. Gigi
a venit cu amicul său, Radu Popescu. Popescu monopolizează conver-

323
saţia. Guraliv, emfatic. Un soi de megalomanie – dar simpatic. Rămân
până la zece noaptea.
Veşti de la Daniel. Citit romanul, îi place. L-a predat „condu-
cerii” (lui Anghelescu). Râpeanu reactualizează chestiunea „intrigii”
în care e implicată nitam-nisam Cornelia. Insistă. Uluitor ca un direc-
tor de editură să discute probleme intime în şedinţă, cu subalternii. Ce
urmăreşte? Să mă compromită?
Citesc de două zile D.D. Roşca (teme de istoria filosofiei an-
tice). Pe vremea când eram student, doar pronunţarea numelui lui
Roşca (fără să fie însoţită de epitete descalificante) putea să ducă la
exmatricularea din Universitate.

Luni, 31 octombrie
Frig de decembrie. Foc de dimineaţă până seara. De neieşit din
casă. Primesc adresă de la miliţie să mă prezint pentru verificarea
maşinilor de scris. Voi îngheţa în holurile neîncălzite ale poliţiei, unde
voi bate încă o dată textul despre marasmul economiei capitaliste
putrefacte.
Ancuţa a împrumutat pentru trei zile caseta cu filmul „Ultimul
împărat”. Dan la început de carieră în Politehnică: e pus (cu întregul
colectiv de la Bibliotecă) să sorteze cartofii „de pe rampă” pentru
cantina instituţiei.
Cartea de memorii a lui Valeriu Cristea („După-amiaza de
sâmbătă”) – bine scrisă, dar mult supraevaluată de Manolescu în
„România literară”.

Marţi, 1 noiembrie
Al doilea telefon din partea Nadiei, prin care mă asigură că
Daniel apreciază foarte mult volumul meu („Coline”). Urmează, pro-
babil, să-l citească Anghelescu sau Râpeanu. Mi-e totuna. Vorbesc cu
Mărculescu. Pot fi inclus în planul pe ’90? Da, zice, includerile se fac
la începutul anului ce vine dar trebuie să-i aduc în mod obligatoriu
volumul (sau numai o parte). E amabil, voce prietenoasă. Cel mai
„fin” redactor cu care am colaborat de-a lungul anilor. Intenţionez să

324
las redacţiei „Sala de aşteptare” şi „Walhalla”, pe care să le schimb cu
textul ce urmează să-l scriu până la anul.
Ieri au operat-o pe Zoe Boicescu. Bolnava – la reanimare. Ope-
raţia, se pare, reuşită. Problema, spun medicii, e dacă rezistă organis-
mul.
Citesc antologia de nuvele publicate la Braşov de „Astra”.
Excelenţi Cortázar şi H. Hesse. Proza scurtă rămâne, totuşi, un gen
minor. Nu o subestimez (am publicat o sumă de nuvele) dar trebuie să
observ că în genul respectiv pot străluci pe „mici segmente” şi scriito-
rii mediocri, pe când romanul constituie, fără dubii, „piatra de încer-
care” a valorii.

Joi, 3 noiembrie
Bat la maşină 30 de pagini din „Sala de aşteptare” pe care
intenţionez să o predau la „Cartea Românească”. Telefonează Daniel,
felicitări pentru „Coline”. N-are „observaţii”, doar câteva detalii de or-
tografie. Săptămâna viitoare ne vom vedea (probabil în strada Slo-
bozia) pentru „discuţii”. Singura chestiune jenantă: romanul e „supra-
dimensionat” faţă de planul Editurii. Vor trebui eliminate 60 de pagini
(în stil Procust). Cum poţi să tai 60 de pagini dintr-o carte? De văzut.
Veşti de la Zoe Boicescu. Se pare că sănătatea evoluează bine
după operaţie. Teama că medicii îi ascund realitatea (cancer). Singură-
tate. Nepoţii trec destul de rar să o vadă. Tristeţe mare.
Concertul lui Tzincoca (în sala Radio). Excelent „Imperialul”.
Lume „bună”, snobism, toalete scumpe. Mă văd cu Prunner şi cu
Valeriu Anania (masiv, hirsut), plimbându-se prin foyer solitar, cu
mâinile la spate. Mă întorc pe jos acasă, viscol. Zăpadă de o palmă.

Duminică, 6 noiembrie
Frig straşnic, minus zece grade. Ziua lui Mitru. Invitaţi în stra-
da Vişinilor. Mai sunt de faţă familiile David şi Prunner. Atmosfera –
în general întristătoare. Masă bogată, stropită cu vinuri „premiate”.
Mitru arată rău. Figura i s-a emaciat, a căpătat o mască apopleptică,
buza căzută, ce-i deformează expresia bonomă, generoasă, binecunos-
cută. Discuţia o face David, sentimental, locvace, ofensiv. Ne „des-

325
conspiră” (fiind în problemă) marasmul economiei socialiste, corup-
ţia, falimentul marilor coloşi industriali. Prunner despre condiţia de-
plorabilă a artiştilor instrumentişti din Filarmonică, săraci, cântând în
frig pentru o leafă de mizerie. Duc lipsă de partituri, n-au instrumente,
pianele dezacordate. Noaptea, o oră până să găsim un taximetru.
Telefonează Ricus, se interesează de sănătatea doamnei Boi-
cescu. A nins în Grecia! (scriu ziarele). Bat la maşină încă 15 pagini.

Miercuri, 9 noiembrie
Scris 90 de pagini din volumul pentru „Cartea Românească”.
Dactilografiatul mă plictiseşte îngrozitor. Vremea în curs de încălzire.
Drum până în „centrul civic”, cumpărături. Praf, zgomot, gropi, ma-
şini cărând materiale de construcţie pe şantiere, soldaţi dormind sub
garduri, barăci murdare din care se ridică alene trâmbe de fum alb.
Pierd vremea ca să văd, la televiziune, meciul de fotbal Steaua-
Spartak Moscova, ce se dispută pe un strat de gheaţă. Temperatura:
minus 8 grade. Alunecări, căderi spectaculoase, ca într-un film cu
Chaplin. Comicul „uşor” se naşte din cele mai neaşteptate atitudini.

Vineri, 11 noiembrie
„Discuţie” (o oră) cu Daniel în Slobozia. Mici observaţii de
ortografie, nimic din aberaţiile Marcelei Radu. Ne înţelegem bine. Îi
place cartea. I-a lăudat-o lui Râpeanu. Dezagrementul constă în faptul
că trebuie „scurtată” cu 60 de pagini, altfel nu „intră” în planul de pro-
ducţie al Editurii. Într-un acces de furie, Râpeanu a reiterat povestea
că nevastă-mea l-ar fi bârfit (obsesie!). Cică a afirmat (Cornelia) că eu
sunt mare scriitor, în timp ce el nu e decât un condeier de mâna a
doua. Am bănuiala că totul porneşte de la o discuţie, la Valea Vinului,
în „pridvor”, sorbind cafele cu Alexandra Stănescu. Olteanca să mă fi
vândut maestrului? Dumnezeu ştie. Daniel susţine că volumul va fi
citit de Anghelescu, care îmi apreciază scrisul (!).
După, rămân cu Nadia în salonul graţios, cu mobilă de epocă,
oglinzi veneţiene şi tablouri semnate de maeştri. Prăjituri, cafele. Vor-
bim de toate. Bazil se odihneşte în camera de alături. Cât e, sărmanul,
de lovit de soartă!

326
 Luni, 14 noiembrie
Ger aspru (minus 9 grade) pentru jumătatea lui noiembrie. Ga-
zul abia mai pâlpâie în sobe, din care pricină Cornelia face focurile
noaptea.
Terminat retuşurile la „Coline”. Şters semnele cu guma. Scos
mici pasaje din scrisori, ca să scurtez romanul. Renunţ la singurul
„fragment” („Căzând în spaţii” – 40 de pagini) de care pot să mă
lipsesc fără să afectez „structurile de rezistenţă” ale cărţii. Volumul e
gata. Aştept lectura resentimentară a lui Anghelescu.
Ieri, Mitru fericit, „Junimea” îi reeditează cele două romane de
dragoste pe care le-a publicat anterior la „Scrisul”. Exultă, parcă ar fi
uitat de boală.
Muzică şi lectură („Revista de teorie şi istorie literară”, 1988).
Îmi scrie Tică de la New York. Solicită să-i fac o scurtă vedere panora-
mică asupra situaţiei politice din ţară. Ce naivitate!

Joi, 17 noiembrie
Dactilografiat „Walhalla”. Sună bine. Superioară „Sălii de
aşteptare”. M-ar bucura reeditarea ei. Prima ediţie – doar 2.000 de
exemplare.
Vizită la doctorul Virgiliu Ştefănescu în Drumul Taberei. Se
simte bine. Ascultă în fiecare seară „posturile”. Comentăm „schimbă-
rile” din Rusia. Doctorul e de părere că Rusia „se clatină” (e depăşită
de înarmarea nucleară). Eu – mai circumspect. Îmi dăruieşte la plecare
o călimară originală de logofăt, din bronz, cu toc şi „teacă” de
protecţie (piesă de muzeu). O are de la Oprea Dumitrescu!
Ies seara la Patriarhie. O oră în biserica aproape goală (neîncăl-
zită). Femei în negru bătând mătănii. Un preot spovedeşte o fată în
faţa porţilor altarului. Clipe de taină.
Vorbit cu Zoe Boicescu. Voce stinsă. Descurajată, lipsită de
elan. Repetă că ar vrea să moară. Acasă, în fotoliu, pe întuneric. Con-
certul de Grieg, pe urmă Mozart. Insomnie.

327
 Miercuri, 23 noiembrie
La Sf. Ecaterina. Discut cu Carantino eventualitatea unei inter-
nări pentru „Comisia” din februarie. Din nou spitale, doctori. Am de-
venit, cu anii, client fidel al medicilor.
Ne vizitează Bebe Ogrezeanu cu Mitina. Impresii din recenta
excursie în Grecia. Cu Bebe mă simt de fiecare dată tânăr. Vorbim
despre iubirile uitate. Ne amintim de lungile plimbări peripatetice prin
Cişmigiu, când „fetele” ieşeau „la aer”, fardate, parfumate, odată cu
căderea întunericului.
A nins. Adevărată iarnă. Telefonat Denisa Comănescu, îmi cere
numărul exact de pagini al „Napoleonului” lui Chesterton în versiunea
românească a lui Dan. Se vede că intenţionează serios să-l publice.
Doreşte ca volumul să fie prefaţat de Manolescu. Ce idee!

Marţi, 29 noiembrie
Fac gripă. Febră mare (40 de grade), antibiotice. Frig în casă
din cauza slabei presiuni a gazelor în sobă. Ies, de nevoie, până la
dispensar ca să obţin „trimiterea” obligatorie pentru internare. Gheţuş.
Femei căzând pe stradă. Oraşul – murdar, respingător în prag de iarnă.
Bat la maşină „Gânduri”, ultima nuvelă din cele pe care
intenţionez să le predau la „Cartea Românească”. Modificări în text,
şterg fraze puerile. Stil. Sunt douăzeci de ani de când am scris-o.
Telefonat lui Mitru. Zi proastă. Plânge în hohote. Comunicarea
imposibilă. Tristeţe.

Joi, 1 decembrie
Drum până la „Cartea Românească”. Ger, vânt tăios, Siberie.
Predau volumul de nuvele lui Mărculescu (300 de pagini). Mă întâl-
nesc cu Bălăiţă, ne strângem mâna, zâmbeşte, „ce faceţi domnu’
Mateescu?”. La întoarcere, blocaj de circulaţie pe Coşbuc din cauza
sesiunii Marii Adunări Naţionale. Coloană de maşini („occidentale”)
presărate de-a lungul dealului Mitropoliei. Miliţie, securitate. Ieri,
Şeful s-a întrecut pe sine: a ţinut trei speach-uri! În mare formă.
Ziarele de azi abundă de ideile inovatoare ale Stăpânului.

328
 Aflu, seara, că a încetat din viaţă Stăvăruş în urma uni accident
de circulaţie. Consternare. Bătuse cu maşina toată Europa, era şofer de
clasă. Mor scriitorii, mulţi în condiţii mai mult decât suspecte.
Citesc „Portretul literar” de Silviu Georgescu, autorul „Calpu-
zanilor”. Maestrul – mai bun în ficţiune decât în teoria literară. Co-
relli, Albinoni, apoi concerte „brandenburgice”. Mă apucă ora două
noaptea treaz.

Sâmbătă, 3 decembrie
Vizită lui Chiţoran, la sediul somptuos din Ştirbei Vodă. Are un
post liber. Îmi descrie dezagrementele şi servituţile serviciului la
U.N.E.S.C.O. Dar, zice, „să încercăm”. Mă roagă să i-l trimit pe Dan,
„să discutăm în doi”. Totul depinde de un tovarăş Raicu de la cadre,
care-i va pune o sumedenie de „întrebări-problemă”. Fireşte, vorbim şi
despre Râmnic. Mă conduce, atent, până la uşă.
Cu Cornelia la Bebe Ogrezeanu. Polei pe stradă. Bebe în mare
dispoziţie. Recent sosit din Grecia, impresii. Bem „Metaxa”. Trei ore
de lejeră relaxare. Ne întoarcem pe o lapoviţă mohorâtă. Seara citesc
memoriile lui Mircea Eliade (din „R.I.T.L.”). Deosebit de incitante.

Marţi, 6 decembrie
În Sf. Ecaterina. Carantino îmi întocmeşte formele de internare
(„preliminarii” la comisia de pensionare). Dau sânge pentru analize,
fac probe respiratorii, radioscopie, tot tacâmul. Mi se acordă libertatea
de a locui acasă (de altminteri, n-au paturi libere încă o lună de acum
înainte). Rămân un sfert de oră la biserică, e slujbă. La întoarcere mă
întâlnesc pe stradă cu Nadia şi Bazil. Mergem împreună până în Albă.
Dănuţ a fost la Chiţoran (chemat de boss). I-a dat de lucru (să
pieptene un „material” în englezeşte). Oarecari speranţe de „încadra-
re”. Citesc „Revista de istorie şi teoria literară” (3-4/87). Majoritatea
textelor – de bună calitate.

329
 Sâmbătă, 10 decembrie
Merg zilnic la spital ca să-mi ridic medicamentele. Ocoluri „de
divertisment” pe la Mitropolie. Vreme călduroasă. Mă dor articulaţiile
din păcate.
Incursiune prin „conferinţele” lui Borges, ţinute în diverse îm-
prejurări „oficiale”. Maestrul foloseşte un stil colocvial, coboară mult
ştacheta. A dispărut, din texte, misterul ce face farmecul istorisirilor
ficţionare.
Fac ordine în bibliotecă. Zile moarte. Pierdere de vreme. Mi-e
dor de camera intimă din vila „Cantacuzino” în care am risipit atâtea
vise şi speranţe. Bătrâneţe.

Marţi, 13 decembrie
Carantino promite să mă externeze joi. Pune să mi se refacă
„probele respiratorii” (foarte proaste). Mi-a procurat de la un medic
prieten un vaccin „de origine” maghiară (500 de lei – risipă!).
Corespondenţă de la Tică (New York) şi Denis Maftei (Ca-
nada). Scrisul poartă arome transatlantice. Tică, deşi sărac, respiră alt
aer, pe care noi îl reconstituim abia din filme. Recent a vernisat o
expoziţie de icoane. Trimite câteva fotografii (Madone).
Seara lectură: „Tainele inimei” de Teodorescu. Literatură
experimentală. Recenzii encomiastice în presa literară şi la „posturi”.
Debussy, Ravel.

Joi, 15 decembrie
Fac „externarea”. Hârţoage, coadă la birouri. Spitalele – ce lo-
curi antipatice! Mi-am petrecut o bună parte a vieţii în ele. Mirosuri,
puroaie, pestilenţă. Indiferenţa personalului. Şi moartea, tovarăşă sta-
tornică a orelor de noapte.
În ziare se anunţă „deschiderea sezonului” de doctorat. Ne inte-
resăm la secretariatul Universităţii, pentru Dan. Nu ştiu nimic. N-au
indicaţii. O farsă, probabil, coaptă în cabinetul 2.
Zi urâtă. Spre seară viscol, ferestrele acoperite cu zăpadă. Frig
în casă. Citesc sub plapumă corespondenţa lui Vianu. Model de ele-
ganţă şi fineţe a stilului.
330
 Luni, 19 decembrie
Se taie porcul în curte (vagi amintiri din vremea copilăriei mele
râmnicene). Mare tevatură. Foială, transpiraţie, sânge. Guiţăturile si-
nistre ale animalului. Şorici, miros, pârleală. Rachiu pentru „meseria-
şii” de culoare care au făptuit isprava. O dimineaţă agitată.
Vorbit cu Zoe Boicescu. Mai bine, zice, cu starea sănătăţii, dar
singurătatea o ucide. Nu poate scrie. E pomenit şi Cae, plânge câteva
momente apoi închide.
Mă delectez cu „Conversaţie la Catedrala” de Llosa, în tradu-
cerea lui Cantuniari. Mă apucă ora patru dimineaţa. Muzică barocă în
surdină.

Joi, 22 decembrie
A crăpat gerul. De ieri – vreme primăvăratică. Plimbare cu Dă-
nuţ în parcul „Carol”. Câţiva bătrâni ieşiţi să-şi încălzească ciolanele
lovite de artroze. Zăpada s-a topit cu totul. Urcăm la „monument”. De
sus se vede, semeaţă, plutind în ceaţă, „Casa poporului”, măreţul
simbol al „victoriei socialismului”.
Corespondenţă. Scriu „felicitări” la prieteni. Plictiseală. Ponci-
fele obişnuite de sărbătorile Crăciunului. La „Voce”, program de ştiri
apoi colinde. Mitropolitul Nestor îmi trimite o carte cu studii despre
istoria veche a bisericii române.
Singur în cameră. Mă invadează amintirile copilăriei. Probabil,
semn de bătrâneţe. Să-mi scriu „memoriile”, dar mi-e frică. Această
teamă care ne-a intrat în sânge, ne devorează şi ne hrăneşte cu iluzia
că odată şi odată... Trăim prin ea. E modul nostru firesc de existenţă.

Duminică, 25 decembrie
Dimineaţa la Patriarhie (cu Dănuţ). Puhoi de lume în tindă şi în
curte. Biserica inaccesibilă. Soldaţii ce păzesc clădirea Marii Adunări
Naţionale – drepţi, nemişcaţi, cu arma în bandulieră. Indiciu că Pute-
rea e lângă noi, veghează. În urma unei dispoziţii „de la centru”, func-
ţionarii din instituţii şi unele întreprinderi sunt aduşi cu sila să lucreze!

331
Ura Stăpânului (şi a Stăpânei) împotriva credinţei ia forme excentrice,
groteşti.
Drum până la Mitru. Ne îmbrăţişăm. Îi ducem carne „din pro-
ducţia proprie”. Se simte rău. Vorbeşte cu dificultate. Doar privirea
mai păstrează arareori licărul inteligent de altădată.
Crăciunul în familie. Desfacem o butelie de vin. Petrecere să-
racă. Telefoane. Noaptea – colinde cu corul Madrigal.

Marţi, 27 decembrie
Două ore în „centrul civic” (întovărăşit de Dan). Lume pestriţă.
Magazinele pustii. Nimic nu aminteşte că trăim în zile de mare sărbă-
toare.
La prânz, familiile Ogrezeanu şi Dumitrescu. Masă mare: câr-
naţi şi caltaboşi şi tobă „produse” de Cornelia. Vin de Cotnari. Bebe
ne întreţine cu suvenirurile lui europene. Trei ore de plăcută trecere a
vremii.
Citesc corespondenţa lui G.M. Zamfirescu (insignifiantă).
Afară – vânt puternic. Pun „Oratoriul de Crăciun” de Bach. Aproape
de eternitate.

Sâmbătă, 31 decembrie
A mai trecut un an. De fiecare dată, poate, ultimul. Oricum, un
pas spre dincolo. Cu sănătatea din ce în ce mai prost. Trăiesc fără pro-
iecte. Un an în care am ratat volumul de la „Scrisul” şi sejurul – in-
fructuos – la Căciulata. În care am ratat Cehoslovacia. An al eşecurilor
descurajatoare. Al nevrozelor. „Cuibul de barză” – complet abandonat.
Petrecem revelionul în patru, bătrâneşte. Wist. Programul tele-
viziunii – lamentabil. Câtă risipă pentru a ne inculca ideea că suntem
fericiţi! La ora 12 noaptea ne suim pe scaune, după un obicei ce a de-
venit tradiţie (împrumutată de la Mitru). Telefonăm lui Mitru. Plânge.
An trist. Bem un pahar cu vin de Murfatlar. Pe stradă gălăgie, pocni-
toare. Chermeză. Mulţimea se distrează. Ne merităm condiţia. Pun
muzică: Vivaldi, Telemann, Corelli.

332
 1989

Luni, 2 ianuarie
Leneviile de început de an. Preocupări banale: ordine în biblio-
tecă, trierea cărţilor pentru lectură, corespondenţă. Telefoane de felici-
tare. Aceleaşi vorbe (urări de fericire) convenţionale, stupide, minci-
noase. Consult agende vechi. O sumă de buni prieteni au trecut de
mult în lumea umbrelor. Agendele, un soi de cimitir al amintirilor.
La masă – Hilohi (soţia e plecată cu copilul la Buzău). Chef
mare până la şase seara. Maestrul în bună dispoziţie. Ne vorbeşte cu
entuziasm despre Costache, copil, se pare, genial: inteligenţă vie, me-
morie prodigioasă, spirit de invenţie, replică rapidă. Bem vin de la
Episcopia Râmnicului. Bancuri cu Bulă şi Stăpânul. După – plimbare
în „centrul civic”. Întuneric. Barăcile pustii (soldaţii „în permisie”).
Trec câini în haită, adulmecând gunoaiele. Vânt rece. Stop-cadru
dintr-un film rusesc din epoca gorbaciovistă.

Marţi, 3 ianuarie
La ora 8 în Drumea Rădulescu. Aştept o oră. Comisia de pen-
sionare – formată dintr-un doctor (necunoscut) şi o asistentă. Formali-
tăţile durează cinci minute. Primesc pensionarea definitivă („nerevi-
zuibil”). Am scăpat de medici, de spitale. Uşoară fericire, ca o beţie cu
alcooluri fine. Sunt liber.
Vorbit cu Mărculescu la „Cartea Românească”. N-a citit
volumul, nu-mi poate garanta includerea în planul editorial pe ’90. În
mare încurcătură. Unde „să mut” volumul? Sorin e singurul redactor
fair cu care am lucrat în lunga mea activitate editorială.
A apărut „Izvoare de cultură” de Vulcănescu. Între altele, şi
episoade din itinerariile mele mirifice prin India. Pe Anca îl reduce la

333
iniţialele G.A. (deşi a locuit la el în casă). Prudenţă, minimalizare
intenţionată a poetului? Acesta e omul.
Carantino: epidemie teribilă de gripă în Capitală. „Să stai în
casă, tinere”, îmi spune.

Joi, 5 ianuarie
Fac cunoştinţă cu Chiriacescu, noul director de la „Albatros”.
Predau volumul de nuvele („Walhalla”) retras alaltăieri de la „Cartea
Românească”. Sunt prezentat de Florentin Popescu. Directorul, tip
şters, amabil, 45-50 de ani, repetă că lucrează de trei decenii „în
sistem”, adică, vrea să spună, nu e un fitecine. Situaţia Editurii (căci
asta mă interesează) e jalnică. 85 la sută din planul pe 1990 e ocupat
cu cărţile netipărite în ’89. În fiecare an se adună noi volume, culese
dar netipărite. Criză de hârtie! Au o vitrină cu 50 de cărţi (coperte)
care aşteaptă să plece la tipografie. Şanse minime. Mă sfătuieşte să
merg la altă editură sau să aştept până în anul 1991. Ies din biroul
directorului năucit.
Timp splendid pentru ianuarie, soare. Ocol prin Cişmigiu, apoi
pe jos acasă. Văd, seara, „Amadeus” de Forman, peliculă „de artă”,
artificioasă. Un Mozart măscărici şi zvăpăiat. Posibil…

Vineri, 6 ianuarie
Merg cu Cornelia la Oficiul de pensii, pe strada Sf. Ecaterina,
nu departe de spital, ca să depun o cerere pentru modificarea pensiei
de invaliditate în pensie de vârstă. Aglomeraţie mare, lipsă de aer, toţi
bătrâni, fireşte. Majoritatea îmbrăcaţi în zdrenţe. Se împing, se inju-
riază, te îmbrâncesc, te calcă pe picioare. Tuşesc cu sârg. Fac două ore
coadă la ghişee. O duduiţă platinată îmi spune că cererile se primesc
numai după împlinirea vârstei de pensionare (31 ianuarie). Vizită la
Carantino, apoi un sfert de oră în biserică. Biserica pustie. Tihnă.
Cornelia chemată de Nadia în Slobozia. O informează că
Anghelescu a citit romanul, i-a plăcut, l-a lăudat lui Daniel „fără
rezerve”. Nefericirea vine din faptul că Râpeanu nu vrea să-l publice
(fără să fi citit măcar o pagină din carte). Repetă că nevastă-mea l-ar fi

334
bârfit! Mă sfătuieşte (Nadia) să merg şi să vorbesc cu boss-ul. Urâtă
încurcătură. La care editură aş mai putea „muta” volumul?
Seara trei ore cu Seuchea. Îşi povesteşte viaţa. Plină de peri-
peţii, interesantă. Dar care viaţă, la urma urmei, nu e interesantă?

Luni, 9 ianuarie
Început de gripă. Antibiotice. Lui Mitru i-a apărut „Columna”.
La telefon o oră. În loc să fie emoţionat de importanţa evenimentului,
se lamentează că exact în vremea aceasta se difuzează la televiziune
„productul” lui Titus Popovici. Încerc, cu argumente, să-l conving că
nu e nici o legătură între cartea lui şi filmuleţul de propagandă al lui
Titus. Degeaba. Continuă să se vaite, trebuie să fie la mijloc un com-
plot, un joc ocult de interese.
Telefonat lui Florentin Popescu. Volumul a fost inclus în planul
„Albatrosului” pe ’89. A cântărit, în hotărârea luată de „conducere” –
„prestigiul numelui” şi tematica de mare actualitate (nuvele de
război!).
Spre seară, plimbându-mă prin parcul „Carol” cu Bazil şi Na-
dia, reluăm discuţia despre „scandalul” de la „Eminescu”. Nadia sus-
ţine „să intru” săptămâna aceasta la Râpeanu. Dar ce să-i spun? Discu-
ţie sterilă. Nadia insistă, e singura soluţie, zice, de a „desface nodul”
intrigilor ivite în săptămânile din urmă. Cornelia – stupefiată că din
cauza ei mi se blochează apariţia cărţii. Dureri de cap îngrozitoare.
Fragmente din eseurile lui Cioran în versiunea (elegantă) a lui
Morariu. E prima apariţie consistentă a lui Cioran (în ţară) de la
instalarea „puterii populare”.

Miercuri, 11 ianuarie
Nehotărât în „afacerea” Râpeanu. Îmi iau inima în dinţi şi merg
la „Casă”. Parchez maşina în dreptul Centralei Editoriale. Urc. Liftul
plin de inşi „cu servietă”. Daniel şi Doina Uricariu – afectuoşi dar
speriaţi (mărturisirea lor) la gândul de a fi surprinşi de boss în com-
pania mea. Râpeanu – în birou cu doi tovarăşi. Aştept în anticameră.
Foială. Miss Kent fumează, răspunde flegmatic la apelurile telefonice.
După trei ore (în care timp turbez), directorul apare „obosit” în uşă.

335
Mă vede, se apropie, îmi întinde mâna. Declară că n-are vreme să
discute, e în şedinţă. Îi spun că nu-l reţin decât o clipă (niciodată n-am
stat de vorbă cu el mai mult de trei minute). Inutil. Îi face semn cu
mâna secretarei să intre şi dispare în cabinetul cu uşi capitonate.
Rămân paralizat. Din nou la Daniel. Partida e pierdută, îmi spune în
şoaptă. Râpeanu i-a declarat lui Anghelescu că nu-mi va apărea
volumul decât „dacă se trece peste cadavrul lui”.
Mă întâlnesc în curte cu Alexei Rudeanu. Zdrobit. Nevastă-sa a
suferit o operaţie complicată, se află la reanimare. Schimb scurt de
amabilităţi afectuoase. Există nenorociri cu mult mai mari decât blo-
carea unei cărţi dintr-un capriciu.
Telefonez spre seară lui Hobana. Îl întreb dacă mai e de actua-
litate plecarea în Cehoslovacia. Nu, nu mai este. Toate „documentă-
rile” în străinătate au fost sistate (printr-o dispoziţie „de sus”). Mă va
propune din nou peste o săptămână, dar reuşita e îndoielnică. Lu-
crează, zice, la un roman a cărui acţiune se desfăşoară în Râmnic (anii
’50). Ţine pe masă „Memoria Râmnicului”, preţioasă sursă de inspi-
raţie pentru „reconstituirea” atmosferei.

Joi, 12 ianuarie
Timp cald, de primăvară. Vizită la doctorul Virgiliu Ştefănescu.
Departe de verva lui obişnuită. I-a mai murit o soră, se împuţinează,
au rămas doar doi. Mă roagă să-l vizitez mai des, „în scurtă vreme o
să plec şi eu…”
Merg cu Cornelia în Slobozia. Bazil dormea. Îi relatez Nadiei
păţania de la Editura „Eminescu”. Trataţie cu un muscat de cea mai
fină calitate. Promite să meargă personal la Valerică. În fond, e afec-
tată şi poziţia profesională a lui Daniel. Discuţie între cucoane. Mă
delectez privind albumele de artă din bibliotecă. Frumoasă casă.
Seara – telefonat Negrici de la Craiova. A scris articolul pentru
aniversarea mea (rotundă) de la sfârşitul lunii. Îl va preda direct D.R.-
ului peste cinci zile.

Duminică, 15 ianuarie
Zilele trec greu. A nins de două palme, dar cald.

336
 La prânz – familia Carantino. El – teribil de simpatic, ea – vul-
gară. Petrecem bine. Stau până la şapte seara.
Marcu, fostul meu coleg ce cancelarie, mă invită să-i fac o vi-
zită (împreună cu Cornelia). Au achiziţionat în Casablanca o sume-
denie de casete noi, îmi spune. Videocasetofonul a devenit în zilele de
astăzi ceea ce erau cu multă vreme în urmă televizoarele. Eu şi
Cornelia am fost întotdeauna cu 10-15 ani întârziaţi faţă de prieteni în
ceea ce priveşte adaptarea la comodităţile civilizaţiei electronice.
„I.L. Caragiale faţă cu kitschul” de Cazimir. Kitsch despre
kitsch. Cartea lasă impresia că e scrisă „între două trenuri”.

Miercuri, 18 ianuarie
Nadia: a fost la Valerică, a pledat pentru Cornelia (biata Cor-
nelia, devenită nitam-nisam „mărul discordiei”!). Râpeanu i-a declarat
că n-are intenţia să oprească tipărirea cărţii. Volumul trebuie, însă, mai
întâi semnat de Anghelescu (în concediu). „Să treacă zilele «festive»
şi-i dau drumul”, ar fi încheiat directorul. Încep să prind speranţe.
Ciudat destin a avut această carte!
Telefonat la „Cartea Românească”. Liviu Călin lipseşte, „e în
tipografie”, supraveghează editarea „omagiului” lui Ceauşescu. Seara
mă sună Hinoveanu. Mă invită să-i duc la editură o carte de proză
scurtă, acceptă chiar şi „piese publicate”, mi-o tipăreşte repede, în
condiţii grafice excelente. Lapte şi miere. Motivul schimbării de
umoare: fiică-sa are examen de chimie-fizică la Politehnică, îi trebuie
notă mare, ca să nu piardă bursa. „Costică, vezi ce se poate face.” Fără
comentarii.
Memoriile Hortensiei Papadat-Bengescu – modeste. Noaptea –
Cornelia plecat la Hunedoara. Singur.

Sâmbătă, 21 ianuarie
Zile frumoase. Soare. Trec pe la şcoală. Cer să mi se restituie
„părţile sociale” (invenţia Şefului) ce mi s-au reţinut, silit, din leafă
ani de zile. Contabila mă înştiinţează că nu-mi dă banii până nu apare
decizia de pensionare. Mă întâlnesc cu o mulţime de colegi. Micuţul
Marinescu, băiatul Julietei, e în anul 3 la Medicină. A debutat recent la

337
„Albatros” cu un grup de tineri. Schimb vorbe „de rutină” cu doam-
nele Popescu, Stoica, Macarie, cu Lancor şi cu Rusu. „Şi ce mai
scrieţi, domnu’ Mateescu?” întreabă Lancor.
Noaptea, în fotoliu. Mallarmé. Câteva versuri (le ştiu pe din-
afară) – folosite de mine în „După-amiaza unui faun”.
Miercuri, 25 ianuarie
Ceaţă dimineaţa. Frig. Stare generală proastă (dureri de cap).
Cornelia s-a întors acasă (de la Hunedoara). Fănică nu se simte bine,
urmează să se interneze (poate la Timişoara). Bebe, la rândul lui, se
vaită că a făcut o „Zona Zoster”. E în tratament la o doctoriţă,
Brânduşa V., „vedetă” feminină a Râmnicului în anii de după război.
Ziarele, revistele – tixite cu articole encomiastice. Adevărată
competiţie între literatori de a găsi „formule” de preaslăvire noi, ori-
ginale. Ce murdărie!

Vineri, 27 ianuarie
Trec printr-o lungă criză de identitate. Mă risipesc. Nu pot
lucra. În ţară – vremuri grele. Nebunia Stăpânului se agravează.
Distruge satele. Largi comentarii la „Europa Liberă”. Comunitatea
internaţională în alertă. Ce ne pasă?
Mă vizitează Duci şi Milică. Licitaţie. Milică infirmă zvonul
(insistent) că Dăscălescu ar fi decedat acum trei zile, dar e ţinut „la
rece” ca să nu tulbure aniversarea grandioasă a Şefului. Dar poţi să
ştii? În ţara noastră totul e posibil. Milică pleacă poimâine la Moscova
într-o delegaţie oficială, cu prilejul aniversării a 40 de ani de la înfiin-
ţarea C.A.E.R.
Noaptea. În compania lui Soljeniţân („Pavilionul cancero-
şilor”). Ecouri vagi din „Muntele…” lui Thomas Mann.

Marţi, 31 ianuarie
Împlinesc 60 de ani. Invitaţi la prânz – G. Anca şi Cornelica.
Gigi în forma lui obişnuită. Detalii despre escapada, nu lipsită de
peripeţii, la Zagreb. Speră ca în toamnă să plece pentru mai multă
vreme în Anglia. Hobana îmi cere (telefonic!) detalii despre atmosfera
Râmnicului anilor ’50. Lucrează la o carte între ale cărei personaje
338
figurez şi eu! Îşi aminteşte de încrâncenatele partide de şah în care ne
împărţeam victoriile. De atunci – atâta vreme… Mă felicită Mitru,
Dumitrescu, Ogrezeanu, Lancor, Silvica, Fănică, Georgică Andreescu.
Telegramă „oficială” din partea Uniunii semnată de D.R.
Zi anostă. Seara, în singurătate. Pun Mozart. Cioran: „Aveux et
anathèmes” (împrumutată de la Anca).
Joi, 2 februarie
„România literară” publică astăzi (cu fotografie) textul lui
Eugen Negrici referitor la aniversarea mea. E scris cu afecţiune şi
reţinere. Un mic eseu-bijuterie. Poate – tot ce s-a spus mai bine, mai
sincer despre scrisul meu. Îi telefonez acasă, la Craiova, mulţumiri.
Declară: „Vă iubesc, domnule Mateescu, nu ştiu de ce dar vă iu-
besc…” Simpatic. Sunt, spune, din păcate, „neînrolat” în nici o fac-
ţiune literară şi de aceea nu se vorbeşte despre mine. Dar va veni
odată un critic care mă va citi şi mă va aşeza acolo unde merit.
„Sunteţi un scriitor de primă mărime în proza românească.” Şi altele.
Cuvintele amicului mai tânăr mă emoţionează. Oarecum surprin-
zătoare. Nimic din cele afirmate nu transpare, însă, în articol. Criticii
literari (literatorii, în genere) sunt mefienţi, au grijă să-şi lase nepătată
posteritatea.
Nadia telefonează că Daniel lipseşte, „se reciclează”, aşa încât
nu ştie ce a făcut Râpeanu cu volumul. Ne vizitează (în fugă) nepoata
soţiei lui Săraru. Împrumută cursuri de chimie-fizică de la Cornelia.
Poimâine dă examen.
Timp rece. Stat în casă. Astenie. Muzică barocă.

Vineri, 3 februarie
Pierd dimineaţa ca să predau dosarul la Casa de pensii a
sectorului. Înghesuială îngrozitoare. Vreo 200 de moşnegi nervoşi se
împing la coadă. Suport cu greu mirosurile şi statul în picioare. Mă
întorc acasă zdrobit de oboseală. Dar am scăpat definitiv de obsesia
formalităţilor pentru pensionare. Sunt un bătrân „cu forme”.
Vizită, cu Dan, la doctorul Virgiliu Ştefănescu. Cafele, vişinată.
Aceleaşi amintiri despre Parisul de odinioară. Deschide un sertar de la
birou şi ne arată un „pneumatic” primit în anul 1927 (nu mă născusem

339
încă) de la o doctoriţă înamorată. Nu i-a răspuns, şi soarta i s-a decis
în clipa aceea. Mângâi cu emoţie hârtia pergamentoasă, îngălbenită, cu
scris cursiv, subţire, de domnişoară educată în pensioane, păstrată şase
decenii de bătrânul doctor care-şi trăieşte astăzi, trist, ultimele clipe de
singurătate. La plecare îmi dăruieşte un vraf de cărţi de Densuşianu,
Dragomirescu, Caracostea, Titu Maiorescu. Sărmanii vârstnici, ce-şi
risipesc, în faţa morţii, agoniseala.

Luni, 6 februarie
Vreme splendidă pentru începutul lui februarie. Dar stau în
casă, ceaţă.
Veşti de la Nadia: Râpeanu a citit într-o şedinţă de redacţie lista
cu volumele ce vor pleca spre aprobare la „Consiliu”. Între ele – „Co-
line în soare”. Adrian Anghelescu nu s-a întors în Editură (deci, n-a
semnat volumul). Trăiesc ridicole emoţii de adolescent la prima carte.
Asta e situaţia.
Telefonat Georgică Andreescu. Mă întreabă dacă pot să o ajut
pe Olga Cizek, graficiana, să-şi tipărească o carte. Ce glumă! Între
altele, preopinenta are 58 de ani!
Citesc cu bucurie „Însemnări zilnice” de Maiorescu (ediţia
Pogoneanu). Noaptea – insomnie. Iau droguri.

Vineri, 10 februarie
Din nou o gripă păcătoasă. Citesc „Romanele Mesei Rotunde”,
lectură excelentă pentru starea mea de spirit.
Telefonează Nadia. „Colinele” au plecat alaltăieri la „Con-
siliu”. Sunt în lectură la un tovarăş Naghi (sau Nagy?), care a şi citit
„trei sferturi” din roman. Are o groază de observaţii. După întoarcerea
de la Consiliu, va fi citit de Anghelescu. La ce bun oare? Cenzura – tot
mai sângeroasă (şi stupidă).
Vorbit cu Hinoveanu. Chiar vrea să-mi publice un volum la
„Scrisul”? îl întreb. Se fâstâceşte, ezită (fetiţa a luat deja examenul).
Să-i scriu o carte pentru anul 1991. Schimb scurt de amabilităţi
mărunte. De văzut ce fac.

340
 Joi, 16 februarie
Am imprimat la Radio un text pentru emisiunea lui Grăsoiu.
Foarte amabil. Apreciez la el delicateţea cu care mă tratează ca pe un
novice (şi chiar sunt!). Mă bâlbâi, reiau de trei, de patru ori aceeaşi
frază. Fac lucruri pe care le-am ratat la 25 de ani. Sunt tineri care se
duc în strada Nuferilor ca la ei acasă. Grăsoiu mă anunţă că m-a
programat pentru emisiunea „Scriitori la microfon” din 30 martie.
Întors acasă cu taxiul. Complet epuizat, fac febră.
Dan împlineşte 26 de ani. Bem, seara, vin de Panciu. N-am
bani să-i fac cadoul tradiţional de ziua lui. Jenant. Promit să mă achit
de „datorie” la primirea pensiei.
Imprim mici piese pentru pian de Mozart. Treaz până la patru
dimineaţa. Singurătatea – ce otravă dulce!

Sâmbătă, 18 februarie
„Discuţie” cu Daniel în garsoniera lui de pe Botev (o oră). Îmi
transmite observaţiile tovarăşului Naghi. Nu sunt atât de multe pre-
cum credeam. În schimb, trebuie să scot 60 de pagini. Să amputezi o
carte fără un motiv estetic sau ideologic, doar pentru a intra în „ca-
drul” îngust al planurilor editoriale – ce absurditate! Mă hotărăsc să
scot „Căzând în spaţii”. Proteste, lui Daniel îi place textul. Până la
urmă cădem la învoială. Promit ca în patru zile să-i aduc romanul.
Ascult „prestaţia” mea la radio, mediocră. Cornelia face inves-
tigaţii (ecografie) la „Fundeni” (profesorul Oproiu). Drum lung şi
greu. Nu i-au găsit nimic care să o îngrijoreze. Lucrez pe text până la
2 noaptea. Muzică barocă (în surdină).

Vineri, 24 februarie
Timp nesperat de cald pentru februarie. Predau romanul la Edi-
tura „Eminescu” (opt pagini mai mult decât mi s-a impus). Telefonat
lui Mitru. Nu poate „ţine” conversaţia. Comunicăm prin intermediul
doamnei Pârăianu. Boala evoluează repede. Se stinge. Pierd un mare
prieten.

341
 Cu Dan la Ateneu. Horia Andreescu şi Ruha în concertul de
Max Bruch. Interpretare impecabilă. Vioara lui Ruha sună îngereşte.
Pe jos, acasă. Caraule. Oraşul cufundat în întuneric.

Marţi, 28 februarie
Ies cu Cornelia şi Dan după cumpărături prin „centrul civic”.
Vreme însorită. În faţa „Casei poporului” – cordoane de miliţie. Sun-
tem ghidaţi de un majur pe calea „13 Septembrie”. Trece Şeful. Urcăm
spre şină. La jumătatea drumului apar trei limuzine. Strada pustie. În
dreptul nostru (trei-patru metri) Stăpânul ne salută prietenos cu mâna!
Zâmbeşte. Totul în câteva secunde. Stupefiaţi. Pufnim în râs. Ce
întâmplare! Pesemne a căpătat reflexe. Privim maşina Şefului
pierzându-se în zare. Ocol prin Dr. Staicovici spre Elefterie. De aici –
acasă. N-am cumpărat nimica.
Alaltăieri noaptea – furtună. Stâlpi prăbuşiţi, case decopertate.
Citesc „Fotografie de grup cu doamnă” de H. Böll.

Vineri, 3 martie
Reiau strădania la roman („Cuibul de barză”). Scris patru
pagini, le arunc. Nu sunt „în mână”, trebuie să plec la Râmnic. Nervo-
zitate, trăiesc fără proiecte, fără gânduri.
Vorbit cu Mitru. Vrea să se interneze la Elias. Dar nu se hotă-
răşte. Rupt legăturile cu lumea. Comunică prin doamna Pârăianu. Jal-
nic!
„Scaiul” de Feydeau la „Comedie” (bilete procurate prin gene-
rozitatea lui Cornel Vulpe). Piesă bulevardieră, „aseptică”, dar mă dis-
trez. Interpretarea magistrală (Stela Popescu, I. Lucian şi … Vulpe).

Luni, 6 martie
Telefonează Daniel. În Editură se face curăţenie generală.
Redactorii lucrează acasă. Vorbit cu Naghi, n-a mai citit volumul ca să
verifice dacă i-am respectat „cerinţele”. L-a înaintat alaltăieri lui
Dulea. Mă aflu în pragul unei mari victorii obosite şi târzii. „Îmi
trebuie un titlu”, zice Daniel. „Dar repede. Vă dau zece secunde.” „Joc

342
în doi” arunc la întâmplare. Îi place. Se oferă să-mi facă ilustraţia la
copertă.
Ies la plimbare în parcul „Libertăţii”. Frig. Covor de frunze
moarte pe alei. Un muncitor din parc se aşază lângă mine. Intrăm în
vorbă. Îmi spune, între altele, că mausoleul comuniştilor e gol. „Gol,
domnule, gol puşcă.” Nu-mi vine a crede. În ţara asta totul e posibil…
Seara fac ordine în bibliotecă. Citesc nuvele de Siegfried Lenz,
scrise în „dulcele stil clasic”. Excelente. Muzică de Debussy şi Liszt.

Sâmbătă, 11 martie
Vizită (cu Cornelia) la Petre Marcu, fost, cu ani în urmă, coleg
de cancelarie. Invitaţi la cină. Mai sunt de faţă familiile Iorgulescu şi
Ogrezeanu, profesori câţiva ani la Casablanca. Gazdele – amabile,
prevenitoare. Ne simţim bine. Se pune un film la „video” (mediocru,
deşi interpretat de mari vedete: Burt Lancaster, Alida Valli, Ingrid
Thulin). Videocasetele au intrat de multă vreme în sistemul de
„trataţie” a oaspeţilor, înlocuind tradiţia veche a pianului, la care obiş-
nuiau să clămpănească, după cină, fetele amfitrionului, în aşteptarea
zilei fericite a măritişului. Aflu că una dintre doamne e soră cu C. Ene,
elev la Lahovary, turnătorul clasei în anii tulburi de după ’45.
Aflându-se în misiune diplomatică (făcuse o carieră strălucită), a fost
ucis de ruşi la Moscova într-un simulacru de accident de circulaţie (în
versiunea, probabil adevărată, a soră-si).
La plecare – criză de sciatică. Înţepenit la marginea trotuarului.
Luăm taxiul.

Luni, 13 martie
Imobilizat la pat de două zile. Dureri sâcâitoare. Citesc (în
premieră) Arrabal. Arhitectura pieselor – articulată foarte bine. Dar
mai bun Ionescu.
Seara, la „Voce”, mare surpriză: vorbeşte Gh. Apostol (ce
neruşinare!). Ne povesteşte cum a pierdut puterea în ’65 (în beneficiul
Şefului). Discursul fostului satrap – de o mediocritate şi mai ales de
un agramatism ilar (de n-ar fi tragic!). Pe ce jegoase mâini a încăput

343
ţara! Observ că ascultarea „posturilor” mă irită. Şi totuşi, noapte de
noapte, sunt robul lor mai mult de două ore.

Joi, 16 martie
Cald, prea cald pentru jumătatea lunii martie. Am aruncat
paltonul. Femeile în taioare. De ieri mai bine cu spinarea. „România
literară” publică un mare interviu dat de Săraru.
La „posturi”, comentarii ample despre scrisoarea „celor şase”
adresată Stăpânului. Fiul lui Răceanu (unul dintre răzvrătiţi) pus sub
arest. Miting la Politehnică (probabil şi în alte instituţii) în care e
înfierat „banditul”, cu ură proletară. Între timp, pustietate în magazine.
Alexei, care s-a deplasat la Râmnic pentru întocmirea unui reportaj, e
uluit de abundenţa alimentară a oraşului. Ouă şi carne proaspătă în
vitrine, fără coadă. Ce farsă! Nu ştie, bietul, că ouăle şi carnea se dau
„pe bonuri”. A fost în vizită la Bădiţescu, care i-a vorbit „superlativ”
de mine.
Reiau, după decenii, „Amantul doamnei Chaterley” de Law-
rence. Dezamăgire. Impresie de déjà vu, dar pagini excelente, de
maestru.

Vineri, 17 martie
Cozi disperate la PECO (două-trei zile!). Şoferi dormind în
stradă. Aşteaptă. Au răbdare. Nu este benzină. Observ că nu mai am
plăcerea de altădată a şoferiei. Maşina a devenit povară şi pedeapsă.
Ieri – achitat o mie de lei impozit pentru Trabi. A treia parte din
venitul meu lunar.
Drum repede la Cornelica. Miky, bătrânul căţeluş al casei,
trage să moară. Stă întins în baie, pe un covoraş. Respiră greu. Vomită.
Privire obosită. Nu scheaună, nu „se jeleşte”. Se stinge discret,
cuminte, înţelept. Emoţie ca la moartea unui prieten.
Seară „regală”: Richard Strauss în sala Radiodifuziunii (la pu-
pitru E. Elenescu, solist Grigore). „Simfonia Alpilor” – interpretare
magistrală.

344
 Duminică, 19 martie
Timpul s-a răcit, dar soare. Nu ies din casă. Primesc depeşă de
la „Scrisul” că îi interesează oferta mea (nuvele), să le trimit cât mai
degrabă manuscrisul. Nu pot să iau o hotărâre. Craiova înseamnă
pentru mine eşecul. De văzut.
Dinescu a dat un interviu în „Libération” în care critică politica
Stăpânului. A fost concediat imediat de la revistă („România literară”).
Gestul lui – coroborat cu „acţiunile” lui Aurel Dragoş Munteanu şi
Deşliu. Lungi comentarii la „posturi”. Scriitorimea începe să se mişte.
Citesc „Le Théâtre et son double” de Artaud. Scrisă nervos.
N-am somn. Muzică de Haydn.

Miercuri, 22 martie
Eclipsă de activitate intelectuală. Vegetez.
Grăsoiu n-a mai dat nici un semnal în legătură cu „revista
literară radio” din 30 martie. S-a răzgândit sau pur şi simplu am fost
„blocat” de şefi. Programul radio anunţă, în locul meu, pe poetesa
Mara Nicoară. Tant mieux!
Fănică s-a internat la „Carol Davila”, se simte rău. Vorbit cu
Mitru (cinci minute). Articulează greu cuvintele. Uită (nu ştie nici câtă
pensie primeşte). Discuţia cu el întristătoare.
„Introduction à la philosophie de l’histoire” de R. Aron. Carte
mai degrabă de popularizare. Scrisă elegant, solidă compoziţie şi
organizare a materiei.

Luni, 27 martie
Gânduri să abandonez „jurnalul”, această trecere rapidă (şi inu-
tilă) prin destin. Scriu fără poftă, din rutină. Acum, pe masă, Biblia.
Lectură odihnitoare. Un fel de pact tacit cu veşnicia.
Telefonează Gigi Anca. Propune să mergem (cu Iuga) la
Ciorogârla, pentru o întâlnire cu cititorii. Pe urmă – Daniel. Volumul,
îmi spune, primise un tiraj de o sută de mii de exemplare dar după
intervenţia „forurilor” (Râpeanu, poate) tirajul „a căzut” la 18 mii.
Titlul rămâne cel iniţial („Coline în soare”). Dacă mă ambiţionez să-l
schimb, ne trebuie o nouă aprobare a Consiliului Culturii! De aici –

345
întârziere de cel puţin o lună. Primejdie ca volumul să piardă locul în
plan. Nervozitate mare, sedative.
Deşliu – în greva foamei de pe 16 martie. Se mişcă ţara.

Sâmbătă, 1 aprilie
Telefonat Grăsoiu. Mă anunţă că azi se difuzează la Radio un
text cu prezentarea scrierilor mele („Fişe pentru istoria literaturii
române contemporane”). Ascult emisiunea. Bine întocmită. Emisiunea
se repetă mâine.
Îmi vine, prin poştă, decizia de pensionare. Nu se aprobă
trecerea la pensia de bătrâneţe fiindcă îmi lipsesc trei luni (!) din cei
30 de ani vechime, trebuitori pentru primirea pensiei de bătrâneţe.
Abia la 62 de ani „intru în drepturi”. Sper să primesc o „diferenţă” din
partea Uniunii.
Ieri telefon la Mitru. Nu pot vorbi cu el. Se simte rău. Detalii
despre boală de la doamna Pârăianu.
„Amurgul Evului Mediu” de Huizinga. Capitolul despre „Ima-
ginea morţii” – descurajant. Pe vremuri, oamenii îmbătrâneau mult
mai devreme. 60 de ani constituia o vârstă matusalemică. Ne pregătim
pentru ieşirea demnă, onorabilă din scenă.

Luni, 3 aprilie
Mă hotărăsc să pun Trabantul în funcţiune. Încerc „la cheie”,
nu porneşte. Nervozitate. Vorbit cu Agapciuc, promite să vină mâine
să-l repare. Contramandez plecarea la Ciorogârla cu Anca şi cu Iuga.
Expediţia, oricum – departe de a fi ispititoare.
Veşti de la Daniel: mi se încheie contract de editare la „Emi-
nescu”. Să-i dau adresa, numărul de buletin etcetera. Se pare că roma-
nul meu nenorocos o să apară.
Seara – plimbare în parcul „Carol”. Timp frumos. Îndrăgostiţii
giugiulindu-se în boschete. Se lasă întunericul. Beau o cafea într-o
magherniţă murdară. Câini vagabonzi. Sirene de miliţie. Plixis (apud
Maiorescu).

Vineri, 7 aprilie

346
 Incursiune la Ministerul Muncii (şoseaua Alexandru) ca să
obţin relaţii despre pensie. Colind o oră pe străzile cu nume de capi-
tale europene. Grădini, vile luxoase, limuzine. Ambasade. „Aer” occi-
dental. Doamne, ce viaţă de mizerie am dus! De aici, la Uniunea
Scriitorilor. Fac cerere pentru cazare la Valea Vinului. De repartiţii se
ocupă acum, în locul lui Nedelciu, Hanibal Stănciulescu: scund,
expresiv, brunet, de o tinereţe exuberantă. În hol o ambianţă sepul-
crală. Se vorbeşte în şoaptă. E teama consecutivă atitudinii insurec-
ţionale a lui Dinescu şi Deşliu. Atmosferă absolut irespirabilă.
A încetat din viaţă Alina Vântu. Era nepoata directă a lui Petre
Carp. În tinereţe – asistentă apreciată a lui Moţoc. Cornelia foarte
afectată (au făcut doi ani naveta la Galaţi). Ferparele din „România
liberă” abundă de nume sonore ale boierimii noastre heraldice: Ghica,
Greceanu, Sturdza, Cantacuzino. Impresia că visez. Cei 40 de ani de
comunism au reuşit să şteargă din memoria oamenilor blazoanele
nobiliare care au făcut odinioară gloria ţării.
Ne vizitează Duci şi Milică. Milică mă informează despre noile
„realităţi” din Uniunea Sovietică. Speranţe.

Duminică, 9 aprilie
Vizită (cu Cornelia) la Nicu (stă pe o străduţă îngustă, între
Radiodifuziune şi Ana Blandiana). Fănică, oaspetele lui, se internează
mâine în spital. La Rond, blocaj de circulaţie, trece Şeful cu suita
(duminica!) în „vizită de lucru”. În dreptul nostru, execută un gest
rapid, nervos cu capul. Semn rău, semn bun? În ultimele luni îl văd
din ce în ce mai des plimbându-se prin zonă. Alergie.
Seara – plimbare cu Dănuţ prin „centrul civic”. Lucrările – pe
terminate. Când vor fi gata, buldozerele se vor îndrepta spre strada
noastră.
Cumpăr aspirator de praf (autohton) cu pungă de hârtie! Trep-
tat, produsele din ce în ce mai scumpe şi mai proaste. Trăim din în-
locuitori şi surogate.
Ancuţa a luat primul examen din anul 4. Se pregăteşte cu Sma-
randa. Citesc până la unu-două noaptea, fumează. Generaţia mileniu-
lui trei.

Marţi, 11 aprilie
347
 Aud la „posturi” că un grup de şase scriitori au protestat
printr-o scrisoare adresată preşedintelui D.R. Popescu împotriva
demiterii lui Mircea Dinescu de la „România literară”. Printre semna-
tari: Doinaş, A. Pleşu, Bogza, Paler, Şora. Ample comentarii. Nu cred
că-i cade bine Stăpânului „isprava”.
Benzină fără coadă (ce miracol!). Gresez maşina – la cheremul
(indolent) al muncitorilor. Seara, la Mitru (cu Cornelia şi Dănuţ).
Telefonează Daniel. Romanul e la tipografia din Galaţi, se tipăreşte.
Coperta – executată de Tudor Jebeleanu (îmi promisese că o face el).
În zece zile vine corectura.

Vineri, 14 aprilie
„Vocea” transmite scrisoarea lui Dinescu către D.R. Incendiară.
Am ajuns cu vremea, dependent de radio, ca de droguri.
Viaţă săracă. Far niente. Stare de carantină intelectuală. Citesc
„Corespondenţa” lui Eminescu din seria de „Opere” (volumul 16).
Seara, plimbare „de rutină”, singur, în „centrul civic”. Timp minunat.
Mă întorc acasă pe întuneric. O oră la telefon cu Alexei Rudeanu.

Luni, 17 aprilie
Coadă la întreprinderea de uleiuri comestibile „Muntenia”,
unde ne-au fost depuse „părţile sociale”. Primesc 3800 de lei. Sunt
ultimele „resurse” pe care le mai primesc de la liceu. Cade cortina
peste activitatea mea de dascăl de trei decenii. Pe străzi, miliţie, blo-
carea circulaţiei. Azi se deschide sesiunea Marii Adunări Naţionale.
Nervozitatea ridicolă a caraulelor. Sunt speriate. Ce idee – să te faci
miliţian!
Cu Anca la concertul Dan Grigore de la Institutul de Cultură
Italiană. Salonul mic, cochet, intim, gemând de lume. Condiţii de
audiţie mediocre. Grigore – admirabil: grav, calm, sculptat în piatră.
Mare forţă interioară. Am fost vecin cu el pe când eram student şi
locuiam în vila de pe Negel, la tanti Marioara. Avea pe vremea aceea
cinci-şase ani. Lucra cu doamna Muzicescu. Copil-minune. Simpatizat
de cuconetul meloman din cartier.
Citesc „Pe urmele lui Păstorel Teodoreanu” de Handoca. Plic-
tiseală.

348
 Joi, 20 aprilie
Ancuţa a luat examenele pentru anul 4. Sărbătoare în casă.
Drum repede în Nuferilor, la Fondul Literar, ca să predau hâr-
ţoagele trebuitoare dosarului de pensie. În curte, la taifas, un grup de
meşteri: Manolescu, Zaciu, Ciobanu şi Negrici. Negrici mă îmbrăţi-
şează. Sunt prezentat lui Manolescu. Mă bucur, îi spun, că am ajuns,
măcar acum, la bătrâneţe, să-l cunosc. „La bătrâneţea cui?” ricanează
Mircea Ciobanu. Se face haz. Estimp, apar Baltag şi Bălăiţă. Grupul
se măreşte. Discuţia o poartă Bălăiţă şi Manolescu. Se evită subiectele
spinoase (Dinescu, scrisoarea celor şase). Suntem prea mulţi pentru o
conversaţie „deschisă”. Vorbim despre „intervenţii” şi mită în viaţa
literară. Manolescu mă gratulează (ironic, poate) cu epitetul de
„antonpannist”. Îmi arată o mină binevoitoare. După un sfert de oră,
grupul „se sparge”. Intru cu Negrici în librărie. Se plânge că şi-a dat
de două ori demisia din decanat, degeaba însă, forurile i-au respins-o.
Promite să treacă să mă vadă mâine.
Reiau lectura „Crailor de Curtea Veche” (pentru „aerisirea”
gândurilor). Mozart.

Luni, 24 aprilie
Începe Săptămâna Patimilor. Ieri, la „palatul Ceauşescu” cu
Cornelia. E aproape gata. Construcţie monstruoasă, faraonică. Desti-
nul a făcut să fie situat în preajma noastră, să-l avem vecin, să ne adu-
cem zilnic aminte că Puterea e lângă noi, primejdioasă, vigilentă,
trează.
Trei ore că să cumpăr raţia de ulei şi zahăr. Îţi trebuie un exer-
ciţiu îndelungat, sagace, pentru a trece această probă de răbdare: in-
sulte, îmbrânceală, vociferări, mirosuri râncede, fetide. Din când în
când mă odihnesc pe o ladă goală, alături de o ţigancă bătrână, îmbră-
cată într-o rochie roşie, înfoiată. Când ies în stradă, am sentimentul
celei mai joase degradări umane.
Ciobanu: „Istoria literaturii române vechi”. Prin nu ştiu ce
asociaţie de idei îmi amintesc de Nicu Angelescu, de prelegerile lui
savante. La ora unu noaptea sting lumina. Rămân o vreme în
întuneric. Insomnie.

349
 Joi, 27 aprilie
Vizita lui Alexei Rudeanu împreună cu un miliţian pensionar
care îşi vinde maşina „Olivetti”. Cafele. Discuţie aseptică, fireşte.
Acum câteva zile, îmi spune Alexei, a murit, în urma unui accident de
aviaţie, Doru Davidovici. Stupefiat. S-a prăbuşit în timpul unui zbor
„de şcoală”. Nu-l cunoscusem, îl apreciam în schimb ca prozator.
Venea în literatura noastră cu aerul superb, fantast al lui Exupéry.
Ferpar în „România literară” (Iorgulescu). Alexei îmi dăruieşte (cu
dedicaţie) ultimele sale două cărţi.
De o săptămână se demontează terasamentul liniei de tramvai
din cartier. Principiul dominoului. Familia Ceamba ne informează
(ştiam deja, dar fără să fim siguri) că Şeful i-a evacuat pe Dej şi Groza
din grandiosul monument marmorean de pe colinele din parcul
„Libertăţii”. Şi iată – eternitatea pe care şi-o făurise Dej cu atâta fast,
tenacitate şi risipă de resurse (provenite din truda „oamenilor muncii”)
s-a năruit după nici trei decenii de posteritate…

Duminică, 30 aprilie
Sfintele Paşti. Stăpânul a hotărât ca în sfânta zi de sărbătoare
să se lucreze. Convingerea că smulge credinţa din sufletul norodului
prin dispoziţii şi decrete! Ce nebunie!
I-am invitat la masă pe Cornelica şi pe doctorul Virgiliu
Ştefănescu cu Vicenţa. Petrecem bătrâneşte (media de vârstă 70 de
ani…). Conversaţia o ţine doctorul, în mare dispoziţie logoreică. Inju-
riem Puterea. Apar semnale că ruşii încearcă o „deschidere”. La „pos-
turi”, comentariile sunt destul de reţinute, ambigue. Trăim în ceaţă.
Vicenţa i-a oferit Ancuţei „ca dar de zestre” un superb serviciu de
îngheţată (Jena). Spre seară, îi duc cu Trabi în Drumul Taberei.
Felicitări de Paşti, corespondenţă, telefoane. Citesc „Corabia
de piatră” de Rudeanu. Excelent scrisă.

Marţi, 2 mai
La ora 5 la gară, ni se trimite pachet din Hunedoara. Trenul –
trei ore întârziere. Iritare. Nu ninge, nici măcar nu plouă. Tabela cu

350
întârzieri e plină. Nici unul dintre trenuri nu soseşte la ora programată.
Excepţia transferată în normalitate.
După-amiază invitaţi la Mitru. Venit şi Prunner însoţit de Vony.
Petrecere „uşoară”, fără băutură. Mitru – bolnav. Participă pasiv la
conversaţie. Se zice că D.R.-ul şi-a dat demisia din funcţia de pre-
şedinte. „Cei şase” (în afară de Bogza) au fost interogaţi de „foruri”.
Prin holurile fastuoase ale Uniunii, altădată foind de lume scriito-
ricească – pustietate. Panică în lumea literelor. Trei redactori de la
„România liberă” – concediaţi (sau, poate, „dosiţi” în beciurile înveci-
nate de pe Rahova).
Ne întoarcem seara. Lumină, încă. „Templul de aur” de Mi-
shima. Muzică (Vivaldi).

Vineri, 5 mai
Vremea s-a răcit drastic. Bate vântul. Foc în sobe.
Merg (cu Trabantul) la Uniune. Iau repartiţia pentru Valea
Vinului. Hanibal Stănciulescu – amabil, îmi oferă, după dorinţa mea,
camera 9. În hol, Mircea Dinescu, tuns scurt, alură de sportiv, s-a
îngrăşat. Vivace. Iancu se răţoieşte grosolan la un grup de scriitori
care aşteaptă la uşa lui, famelici, pentru o „documentare”. Îi face în fel
şi chip (golani, pomanagii, milogi). Literatorii rabdă cu stoicism insul-
tele în aşteptarea unui moment „de graţie”. La uşă mă salut cu Mano-
lescu (uşor uimit – nu m-a recunoscut, pesemne).
Sosit Fănică, tevatură în casă. Seara, telefonează copiii de la
Eforie. Vreme splendidă. Sunt împreună cu Smaranda. Citesc cu inte-
res „Zilele şi nopţile unui student întârziat” de Gib. Un soi de autobio-
grafie deghizată.

Marţi, 9 mai
Telefonez la „Eminescu”. Discuţie cu Zamfir. Romanul nu e în
tipografie (cum mi s-a spus) ci la aprobare de pierdere. Întreb, firesc,
ce înseamnă asta. Mi se explică pedant că fiecare carte aduce pierderi
Editurii (de ce oare?). Pentru aceste pierderi trebuie aprobare de la
„foruri”. O clipă am sentimentul că trăiesc în plin absurd.

351
 Primesc de la Episcopia Râmnicului un răvaş recomandat care
soseşte după 16 zile! Prin ce cotloane ale cenzurii o fi zăcut ascuns
atâta vreme?
Sosesc Dănuţ şi Anca de la mare. Bronzaţi. Aduc cu ei un câine
(de fapt căţea) pe care Anca, în inspiraţie onomastică (şi toponimică)
îl botează Chiapas. Căţelul – maidanez dar foarte nostim. Frig afară.
Spre seară apar doi inşi care pretind că sunt trimişi de „Telefoane”.
Control tehnic. Le spun că telefonul nostru funcţionează bine.
Degeaba, ipochimenii au ordin „să controleze” aparatul. După un sfert
de oră în care umblă prin măruntaiele aparatului, îşi strâng „instru-
mentarul” şi se eclipsează. Urmează fel de fel de supoziţii cu Cornelia.
Să fi fost postul pus sub ascultare? Să fiu considerat de „organe” o
persoană atât de importantă? Ne pomenim vorbind în şoaptă. Un vag
fior de teamă a pătruns în casă. Pufnim în râs. De azi înainte vom
adăuga la alte spaime şi spaima asta.
„Romanul adolescentului miop” de Eliade. Facil, interesant
doar pentru procesul de „formare” a scriitorului.
Sâmbătă, 13 mai
Mi-e tare dor de Râmnic. Săptămâna viitoare (poate vineri) iau
drumul Oltului împreună cu Cornelia. Cornelia mers ieri la Ministerul
Învăţământului unde a obţinut ca Anca să fie scutită, în anul 5, de a
mai lucra în întreprindere. Bucurie în casă. Munca extenuantă (la
I.R.E.M.O.A.S.) şi drumurile lungi o împiedică să mai citească.
La „Cantacuzino”. O nouă tranşe de vaccinuri. După-amiază,
pe stadion (cu Dan) la meciul de rugby Anglia-România. Puţină lume.
Căldură, gălăgie infernală, fum de ţigară. La masa presei, Barbu şi
Ahoe, nelipsiţi de la manifestările sportive „de elită”.
„Drumul cenuşii” de Buzura. Lectură lesnicioasă. Mână sin-
gură, de prozator de clasă, dar insuficientă sondare a „structurilor”
regimului, pe care subiectul o impune. Critică de suprafaţă. Un mod
de a face cu ochiul, amical, Puterii.

Miercuri, 17 mai
Mers la liceu ca să-mi repar canistra de benzină (pentru Râm-
nic). Atelierul lui Stanciu plin de puştime. Mă plimb prin curtea şcolii.
Reverii. Copiii trec pe lângă mine indiferenţi, fără să mă salute. Nu

352
mă cunosc. Senzaţia că sunt intrus. Am devenit străin în locul unde
am dăscălit un sfert de secol.
Bagaje. Poimâine plecarea. Vorbit cu Mitru – imposibil de co-
municat. Abia articulează o silabă-două. Plânge. Imensă milă. Seara,
la televizor, Bulgaria-România. Dureri de cap, indispoziţie. Citesc
„Refugii”, prea multă vorbărie. Literatura în subsidiar.

Vineri, 19 mai
Drumul la Râmnic – fără evenimente. Alt aer. Apartamentul în
mizerie. Cornelia face curăţenie prin casă, cu ajutorul femeii de servi-
ciu a blocului.
Plimbare prin oraş. Pe stradă – Negrici sosit în Vâlcea pentru o
inspecţie specială. Drăguţ ca întotdeauna. Promite că trece mâine să
ne vadă. Oraşul – proaspăt, plin de viaţă. Raid prin librării. În standuri
nici o noutate.
Seara – la Tamaş. Bem coniac. Mă pune la curent cu noutăţile
din Râmnic. Volumul Prea Sfinţitului – ieşit curând de sub tipar. Într-
un „cuvânt înainte”, arhiereul mulţumeşte persoanelor (patru la număr,
între care Tamaş) care i-au fost de sprijin în documentare, fără să
pomenească aportul meu substanţial la redactare. Pudoare? Omisiune?
Nepăsare?

Sâmbătă, 20 mai
Primesc de dimineaţă telegrame de felicitare de la copii şi de la
familia Pârăianu. Ieşim la aer. Centrul de librării. Directorul lipseşte, e
cu o delegaţie de demnitari locali la prima secretară pentru a-i
transmite omagii de ziua onomastică (de mâine). Apoi pe bulevard. Au
început construcţiile pe locul casei unde mi-am petrecut copilăria.
Încerc să reconstitui din memorie „ambientul” de odinioară – impo-
sibil. Trecutul a intrat într-o tăcere sumbră. La gară, strada e nouă în
întregime. S-a demolat şi casa unde a copilărit Ada Orleanu. Bise-
ricile, Parcul, iată tot ce a mai rămas din centrul vechii urbe.
Spre seară – ploaie. Privire din balcon. Goranul. S-a făcut
răcoare. Bat clopotele la Episcopie. Scriu aforisme.

Marţi, 23 mai

353
 Ploaie torenţială, rece, pe urmă soare. Frig pentru acest sfârşit
de lună. Cornelia – plecată ieri în Capitală (are cursuri). Singur. Prac-
tic, n-am ce mânca. Cu ajutorul lui Coleaşă (şi aprobarea primei secre-
tare) obţin „accesul” la cantina ştabilor vâlceni. Sunt prezentat unei
femei slăbuţe, autoritare, cu mină obosită: tovarăşa directoare. Îmi dă
instrucţiuni: intrarea – pe uşa din faţă, după ce sun la sonerie. Voi fi
condus apoi „la sală”. Să nu întârzii după ora 14. „Aveţi acces şi la
bufet”, îmi spune cu voce confidenţială. Mă introduce într-o încăpere
mirosind a alimente proaspete. Îmi arată un frigider imens, plin cu
produse din carne şi lapte, inexistente de decenii pe piaţa proletară.
„Luaţi ce doriţi.” Sunt pur şi simplu uluit de atâta abundenţă. Cumpăr
un kilogram de brânză telemea şi un salam. „80 de lei” îmi spune şefa
sec, plătiţi la casă. Venind fără sacoşă, sunt nevoit să ţin „plocoanele”
în braţe. Când ies în stradă, mă copleşeşte un sentiment de mare obo-
seală. Senzaţia că am furat, că toată lumea se uită după mine, că mă
urmăreşte. Drumul până în Argeş – un calvar.
Seara, la Episcopie. Răcoare. Pe bancă până la lăsarea întuneri-
cului. Vin preoţi (cu maşina) în audienţă la Prea Sfinţitul Gherasim.
Măicuţe trec grăbite, cu pasul mic, spre încăperile din aripa bibliotecii.
Momente de odihnă sufletească. Tihnă.

Miercuri, 24 mai
Stare generală proastă. În casă – frig (18 grade). Reluat trava-
liul la „Cuibul de barză”. Sentimentul stupid al „porţilor închise”.
Iau prânzul pentru prima oară „la Partid”. Sun, îmi deschide o
subretă. Sunt invitat înăuntru. Constat că masa se serveşte în trei
saloane diferite, organizate după „căprării”: primul – pentru secretari
şi oaspeţii de seamă din C.C. Al doilea – de asemenea luxos (covoare,
mobilă stilată, televizor) şi al treilea destinat, probabil, activiştilor
„din eşalonul doi”. Mie îmi este rezervat salonul al treilea. Iau loc la
masă, pregătită pentru opt persoane. Nimeni în sală. Totul aseptic,
curăţenie exemplară. Serveşte o fetişcană coafată, rimelată, îmbrăcată
în alb. Trei feluri de mâncare (două plus desert), toate excelente.
Linişte. Fata aşteaptă în picioare să termin, ca să aducă felul următor.
Vag sentiment de jenă. Şi teamă. Trăiesc în ilegalitate. Intrus. Victimă

354
a unui malentendu. Sunt informat, la urmă, că masa costă 14 lei şi se
plăteşte „la sfârşit de lună”.
În vizită la Tamaş. Văd la televizor finala Cupei Campionilor
Europeni (Milano-Steaua 4-0). Telefonat acasă, copiii bine. Cornelia a
început examenele cu studenţii.

Luni, 29 mai
Frig (mai ales în casă). Lucrez sub plapumă. „Cuibul de barză”
avansează greu. Scriu şase pagini, rup cinci. N-am „ritm”. Eroul (na-
rator) – lipsit de identitate. Mă bate gândul să abandonez romanul.
Luat de la librărie „Romanul românesc contemporan” (volumul
1) de Anton Cosma. Încercare debilă, documentaţie modestă, stil alb,
lipsit de strălucire (îmi aminteşte de „Istoria…” lui Lucian Predescu).
Pe mine mă tratează în zece rânduri (citează doar „Zborul” şi „Auto-
portret cu bască”).
După-amiază, plimbare prin Zăvoi cu Tamaş. Umezeală. Par-
fum de primăvară. Copacii în plină expansiune agresivă. Duc dorul
palmierilor din Delhi. Melancolie.

Vineri, 2 iunie
Zilele în Râmnic – anoste. Vegetez. Flori proaspete la cimitir.
Discuţie cu un meşter pentru amenajarea celor două morminte ale
părinţilor.
Plimbare, singur, prin cartierele „muncitoreşti” ale oraşului pe
ruta: autogară (Traian), fabrica de mobilă, calea ferată, strada Dr.
Hackman, până sus, la Cetăţuie. Mii, mii de blocuri noi, egale, cenu-
şii, aliniate, asemănătoare unele cu altele, murdare, aglomerate, năpă-
dite de pubele de gunoi. Privelişte întristătoare. Copii jucându-se pe
stradă, rufe expuse impudic în balcoane, mirosuri grele, pestilenţă,
mahala. Pe Dr. Hackman s-a născut, în ’27, Gică…
Cumpăr un fotoliu de la magazinul „mobila” (în care scriu în
clipa asta). Modest, tapiserie simplă, dar încântat de achiziţie. Tamaş
mă informează că Venerica Pătru a fost destituită din funcţia de primă-
secretară, împreună cu un grup de activişti de frunte ai judeţului.
Gânduri despre fragilitatea precară a Puterii.

355
 Luni, 5 iunie
Cer întunecat. Ploaie intermitentă, vreme păcătoasă. Mă dor
varicele (să fi făcut flebită?). Plimbare în „Ţigănie”. Revăd, după
decenii, cimitirul catolic în care e înmormântat Jenică Adreani, familia
Copetti şi alţi italieni care au „construit” în Râmnic. Alături, cimitirul
evreiesc, curat, cu monumente datând din secolul trecut.
După-amiază invitat la Roman. Cafele. Moţoc, se spune, pleacă
în Cehoslovacia pentru doi ani ca lector. Pe drum mă întâlnesc cu
Lazăr şi Costea Marinoiu.
Telefonat acasă. Daniel i-a spus Corneliei că romanul meu e în
tipografie. Pe 20 am corectura. Sunt sceptic. Apoi, la doamna Pâră-
ianu. Mitru se simte din ce în ce mai rău. Comunicarea imposibilă.
Articulează cu dificultate doar „da” şi „nu”. Cornelia l-a văzut sâm-
bătă seara. Ce tristeţe!

Marţi, 6 iunie
La Episcopie, însoţit de Tamaş. Mă duce pe un deal, la poalele
Capelei, în locul numit „Crucea lui Duca”. Natură paradisiacă. Petrec
o oră în poiană ameţit de frumuseţea agresivă a peisajului. Iată că
Râmnicul îmi mai poate încă rezerva surprize!
Ieşind pe stradă, seara, văd în centru, în faţa „Casei Albe” (de
partea Poştei), mulţime adunată. „O mazilesc pe Venerica”, îmi şop-
teşte un domn în vârstă cu oarecare teamă. Aştept. După un sfert de
oră apar pe treptele de marmură ale Partidului tovarăşii care au parti-
cipat până adineaori la lucrările „plenarei”. Printre ei şi lume de la
„centru” (Ion Coman). Rămân de vorbă câteva momente în micul parc
din dreptul „Casei”. Coman discută aprins cu noua conducătoare a
judeţului, abia învestită. În spate, modestă, insignifiantă, Venerica
Pătru, ca o elevă pedepsită. Vreo zece caraule ocrotesc cu vigilenţă
spaţiul în care se desfăşoară mica dramoletă de provincie. Îl văd pe
Păsărin, mai marele Securităţii, ştergându-şi lacrimile cu batista. Mo-
ment istoric, orice s-ar spune. Pe urmă, Coman strânge mâna, tovără-
şeşte, fiecăruia şi se urcă în maşină. Maşina demarează însoţită de încă
două limuzine. În câteva clipite lumea se împrăştie. Spectacol...

Joi, 8 iunie

356
 Înălţarea Domnului. E dimineaţă. Bat clopotele la trei biserici –
concert divin. Îmi amintesc de o pagină de mare inspiraţie a lui Ghica
despre clopotele Bucureştilor.
Timp răcoros. Prin centru. Mă tund la Epuruş. Vorbim, în timp
ce-mi potriveşte părul, de Râmnicul de odinioară. Pe vremuri, mă
tundeam la tatăl lui, cu prăvălie vizavi de Coana Miţa. Frizerul e
îndrăgostit de oamenii şi locurile de altădată. A citit „Bal la Casa Ofi-
ţerilor”. Vorbeşte „cultivat”. E omul altor vremuri, al boemei, al cafe-
nelelor, al arhitecturii vechi, patriarhale a urbei, azi dispărute.
Seara mă întâlnesc în librărie cu doctorul Udrişte din Călimă-
neşti. O jumătate de oră la taifas. Vorbeşte cu pasiune despre cercetă-
rile sale senzaţionale în domeniul medicinei şi biologiei. A descoperit
originile cancerului. E hotărât să-şi tipărească volumul la Editura „Li-
tera”, fiindcă mafia de la Editura „Medicală” îi întârzie sistematic apa-
riţia. Or el, se înţelege, e zorit, în ştiinţă priorităţile au rol hotărâtor.
Încolo, vioi, simpatic. Pare un nebun de treabă. Dar dacă e într-adevăr
un geniu?

Sâmbătă, 10 iunie
Mă aprovizionez de la cantina ştabilor cu brânză, unt, salam,
pateuri. Sunt un om bogat. Am de mâncare până luni. În faţa „Casei
Albe” mă întâlnesc cu Liviu Cernăianu. Ne îmbrăţişăm. Vorbim des-
pre literatură. Are trei volume în curs de apariţie la diferite edituri
bucureştene. Promitem să ne revedem în Capitală.
Flanez pe străzi. Schimb câteva cuvinte cu Marius Alexan-
drescu, coleg de clasă la Liceul Lahovary. Telefonat acasă. În librării –
nimic interesant, predomină literatura „cu tematică”. Seara – plimbare
la Episcopie. În foişorul de lângă vechea zidire a clopotniţei, părintele
Anania, oaspetele episcopului, de vorbă cu doi bărbaţi în vârstă.
Rămân o oră în chioşcul de lângă palatul eparhial. Parfum de primă-
vară. Linişte desăvârşită. Răcoare. Peste Capela se lasă leneş întune-
ricul.

357
 Marţi, 13 iunie
Ploaie torenţială. Frig. Vreme de noiembrie. Poimâine plecarea.
Iritare. Vorbit cu Tamaş. Îi propun să scriem împreună o „istorie a
Ocnelor” (el – documentarea, eu redactarea manuscrisului). E încân-
tat. Promite să se apuce imediat de lucru. Intenţia de a da volumul la
„Turism” (lui Borda sau Matache).
Vizită „de despărţire” lui D. Stoica. Primire călduroasă. Cafele.
Taifas o oră. Îmi relatează impresii din vizita recentă în Uniunea
Sovietică. Puţin cam speriat „de ce se întâmplă”. Nu facem comen-
tarii. Se angajează să mă ajute la cumpărarea unui frigider „mignon”
de mare trebuinţă.
Prin librării. Iau de la „Colectura bibliotecilor” volumul de
versuri al Anei Blandiana (în B. P.T.), „Conspectul...” lui Vasile Gr.
Pop (pe care îl pierdusem) şi „Însoţitorul” lui C. Ţoiu. Telefonat acasă.
Seara, plimbare la schitul Inăteşti. Maidan, gunoaie, bălării, paragină.
Mă întorc pe întuneric. Lătrat de câini. Portretul oraşului în tuşe
sumbre.

Vineri, 16 iunie
Ieri, peripeţii pe drumul de la Piteşti la Bucureşti. La kilo-
metrul 70 – miliţie, circulaţia e deviată pe o şosea de ţară – trece Şe-
ful! Intru, astfel, de voie de nevoie, în Petreşti. Văd casa somptuoasă a
Şefei, adevărată vilă în decor rural. Satul, ca şi Scorniceştii, cu case în
cărămidă aparentă, pridvoare, lemn sculptat, acoperişuri de ţiglă ţu-
guiate – o frumuseţe. Mers 20 de kilometri prin hârtoape, până intrăm
din nou în autostradă. Ploaie torenţială. Ajung în Albă după patru ore.
Acasă. Ordine în lucruri. Corespondenţă. Mers cu Ancuţa şi cu
Chiapas la spitalul veterinar din Şulea. Trei ore pe un culoar murdar şi
întunecos, până când doctorul efectuează o cezariană unei pisici
„mongole”. Chiapas a contractat o pneumonie. Antibiotice. Trebuie să
vin şi mâine (pentru injecţii). Privirile umane ale animalelor bolnave.
Tristă experienţă.
Seara la Mitru. Întins pe o dormeză, în holul mare. Comunicare
imposibilă. Vorbesc doar eu. Privire înceţoşată. Se străduieşte să
înţeleagă ce-i spun. Stat până la 11 noaptea. Sărmanul meu prieten!

358
 Luni, 19 iunie
Recuperez lectura presei literare în lipsă. Propagandă. Articolul
de fond din „România literară” – ruşinos. Tot mai puţine pagini inte-
resante, de substanţă.
Vorbit cu Damirescu despre proiectul monografiei „Ocne”. Îmi
spune că „nu e momentul favorabil”. Se cer volume cu tematică „de
actualitate”. Siliţi să renunţăm la planul nostru înainte chiar de a ne
apuca de lucru.
Telefonează Zoe Boicescu. Înzdrăvenită, vioaie. I-a apărut o
proză în „Convorbirile” ieşene. Pe urmă vine vorba despre Cae, plân-
ge... Aud (din Râmnic) că a încetat din viaţă Babu. Regret că nu l-am
cunoscut cu ani în urmă.
Plouă torenţial. Rafale de apă bat în ferestre. Citesc „Memo-
riile” lui Eliade. Caligrafie excelentă.

Vineri, 23 iunie
Două ore coadă la benzină, făcut plinul. Apoi, luat „raţia”
alimentară (nu fără nostalgia „cantinei” de la Râmnic).
Telefonează Florentin Popescu. Centrala Editorială a discutat
programul de editare pe anul '90. Fiind eu în plan la două edituri
(„Cartea Românească” şi „Albatros”) m-au radiat dintr-unul, rămâ-
nând la „Cartea Românească”. Dau fuga la „Cartea Românească”.
Liviu Călin e în U.R.S.S. Vorbit cu Mărculescu (în picioare). Sorin –
indiferent, abstras, îmi spune că nu cunoaşte planul pe anul care vine,
să mă adresez Centralei Editoriale. Merg la Centrală, discut cu Ma-
teescu, tizul meu. Acesta mă informează că planurile sunt provizorii,
vor suferi în continuare 2-3 modificări. Mă sfătuieşte să aştept întoar-
cerea lui Liviu din Uniunea Sovietică. Rămân blocat. Sătul de
editurile socialiste.
Noaptea, insomnie. „Memoriile” lui Eliade. Brahms.

Luni, 26 iunie
Ploaie torenţială, tornadă – două ore. Tot cartierul scufundat în
apă. Circulaţia vehiculelor – imposibilă. Ancuţa se întoarce udă leoar-
359
că din oraş. În Piaţă bălţi nesfârşite. Câinii înotând prin mlaştini.
Spectacol.
Vizită la Bebe Ogrezeanu. Taifas. Schimbăm impresii de lec-
tură. Seara, „Viaţa lui Puşkin” de Troyat. Nu pot dormi, iau droguri.

Miercuri, 28 iunie
La invitaţia lui Teo Boicescu, văd „expoziţia absolvenţilor”,
adăpostită de Muzeul ceramicii româneşti (Casa Ghica). Lucrări inte-
resante, curajoase. Teo expune două tapiserii – una din ele premiată şi
„achiziţionată” de hotelul „Împăratul Romanilor” din Sibiu. Teo e
nepotul lui Cae, pe care, însă, abia l-a cunoscut. Locuieşte în Râmnic,
pe strada Gării, la câţiva paşi de casa noastră bătrânească – demolată.
Îl invităm la noi. Rămâne până seara. Noua generaţie.
Discuţie cu Ancuţa, cu care profesor să-şi facă lucrarea de
licenţă. Rămânem la Romul, dacă acesta, evident, acceptă.
Mitru a căzut, fractură de femur. Mare nenorocire. Nu-şi poate
pune ghips din cauza stării precare în care se găseşte. Noaptea, Cor-
nelia plecat la Hunedoara.

Sâmbătă, 1 iulie
Mă pomenesc în casă cu Monica Gorovei. Piţigăiată, slabă,
îmbrăcată în negru. Mă invită la vernisajul unei expoziţii la care va
prezenta şi câteva din pânzele fetiţei sale, la împlinirea unui an de la
deces. Un fel de parastas artistic. Promit să vin. Cafele, lacrimi. O,
Dumnezeule!
Plimbare, seara, cu Dănuţ pe „bulevardul Ceauşescu” – din
Piaţă până la Bariera Vergului. Arhitectură cenuşie. Blocuri standard,
de o plictisitoare asemănare. Şi asta – în plin centrul Capitalei! Ne
întoarcem frânţi de oboseală.
Ancuţa – primită în Gramont de Romul. Profesorul, amabil,
cum mă aşteptam de altfel. Discuţie despre subiectul tezei. Romul
propune „Poetica jurnalului”, Ancuţa vrea să facă teatru (Genet). Ră-
mâne să se mai gândească.

360
 Citesc Genet (de aici, probabil, apetitul neaşteptat al fetei
pentru teatru). „Haut surveillance”, „Balconul”, „Bonele”. Contactul
cu literatura „paroxistică” – deosebit de incitant.

Luni, 3 iulie
Vernisaj la Casa de cultură armenească (lângă biserică). Sun-
tem primiţi de un domn Vosganian, director, poate. Sala bibliotecii –
plină. Expun Monica Gorovei, Nunuca (fiica ei) şi încă trei colege ale
fetei. Spectacolul – întristător. Vorbeşte profesorul Macarie despre ta-
lentul copilei dispărute. Lacrimi. Apoi, Monica. De faţă Paul Anghel.
Sorin lipseşte, probabil e la Iaşi. După „festivitate”, la Gorovei acasă
(în Dristor). Trataţie cu sanvişuri şi vin. Un dascăl, Grecu, citeşte ver-
suri de Nunuca. Discuţie despre artă, anostă, plictiseală. Întors acasă
după zece noaptea, epuizat.
Vorbit cu Daniel (la Editură). Volumul n-a sosit de la Galaţi.
Aştept.

Joi, 6 iulie
La „Cartea Românească”. Intru în biroul lui Călin. E singur.
Ridică ochii de pe o dactilogramă. Privire obosită, cearcăne, figură de
martir. Iau loc. Îmi spune că „exist” în planul ferm al Editurii pe '90.
Se plânge că planurile editoriale sunt tot mai limitate, au dispoziţie să
publice numai literatură „angajată”. Un sfert de oră. Dă semne de im-
pacienţă, ne strângem mâna.
Caut anvelope pentru maşină, nu se găsesc. Toată producţia se
exportă. Lipsesc, de asemenea, săpunul, crema şi lamele de bărbierit.
Inaugurăm, în schimb, clădirea monstruoasă „a poporului”. Viaţa se
deteriorează de la o zi la alta. Răbdăm.
Sosit Cornelia de la Hunedoara. Trenul – o oră întârziere. Veşti
triste, Fănică se simte rău. Urmează să se interneze. Citesc biografia
lui Rebreanu de Gheran. Aridă, scrisă prost. Păcat! Ce subiect mag-
nific!

361
 Sâmbătă, 8 iulie
Lucrez la „Cuibul”. Naraţiunea merge greu. Eroul „nu se mişcă
liber”. Rup tot apoi reiau cu încăpăţânare. Aştept clipe mai bune. Îmi
trebuie spaţiu pentru respiraţie.
Mers cu Cornelia în Vişinilor. Mitru, culcat pe o canapea,
figură inexpresivă, nu vorbeşte. Încearcă să articuleze câteva cuvinte,
ratează. După o vreme adoarme cu pleoapele deschise. Respiră greu.
Ce agonie lungă, înfiorătoare!
Soseşte Mircea de la Râmnic. Noua stăpână a judeţului a
dispus să se elibereze strada Lenin de rondurile din beton care blocau
de atâta vreme circulaţia (ideea Venericăi Pătru). Astăzi, pe strada Ar-
geş, mai multă linişte. Citesc „Memoriile” Elenei Văcărescu. Plictisi-
toare.

Miercuri, 12 iulie
De ieri – căldură mare. 30 de grade în cameră. Făcut revizia
tehnică a maşinii (trei ore), apoi la şcoală ca să mă interesez de ore
pentru Anca. N-o găsesc pe directoare.
Mers cu Dănuţ la Teo Boicescu. Locuieşte într-o casă de pe
Armenească. Îmi arată tapiseriile lucrate. Piese de mare rafinament
artistic. Talent indiscutabil. De faţă şi Leliana, logodnica artistului,
studentă în anul 4 la Chimie.
„Principiul dominoului” cu Gene Hackman. Film ambiţios dar
fără strălucire. Noaptea, în fotoliu, citind Genet. Greu subiect pentru
Ancuţa.
Luni, 17 iulie
Mă vizitează Tamaş. Aduce volumul de proze de la „Creangă”.
Reluăm problema Ocnelor, îi spun că Editura nu primeşte decât vo-
lume „de actualitate”. Insistă. Rămâne să aşteptăm vremuri mai bune.
Flanez cu Dan pe bulevardul „Victoriei socialismului”. Vitri-
nele încărcate cu bunătăţi (giuvaericale, blănuri scumpe) – dar maga-
zinele închise. În blocuri nu locuieşte încă nimeni deşi apartamentele
sunt finisate (ba, se aude, chiar şi mobilate), gata de dat în folosinţă.
Ce întrebuinţare le-o fi hărăzit Stăpânul? Prin dreptul bisericii Dom-

362
niţa Bălaşa – Liviu Călin plimbându-şi plictisit căţelul. Schimbăm o
vorbă. Abstras, figură somnambulică.
Cornelia ocupată, în examen de admitere. Citesc I. Peltz („Ca-
lea Văcăreşti”). Roman de serie, lipsit de forţă.

Vineri, 21 iulie
Termin capitolul întâi din „Cuibul”. Îl recitesc, arată bine. Fac
planuri pentru următoarele capitole.
Cornelia în vizită la doamna Pârăianu. Mitru – tot mai rău, de
patru zile face febră. Medicul i-a spus soţiei „să se pregătească pentru
orice”. Bunul meu prieten se chinuieşte îngrozitor să treacă pragurile.
La Cornelica. Vedem un fim american (cinci ore!) mediocru.
Videocasetofonul – cel mai sigur mijloc de sinucidere spirituală.
Noaptea – „Dormind în soare” de Bioy Casares. Excepţional.
Îmi aminteşte de marii prozatori americani (în speţă Faulkner).
Muzică barocă până la 2 dimineaţa. Insomnie.

Luni, 24 iulie
Lucrat cinci ore. După-masă cu Dan la doctorul Virgiliu Ştefă-
nescu. Injuriem „realităţile socialiste”. Doctorul – la curent cu ulti-
mele comentarii de la „posturi”. Plin de speranţă (la 87 de ani!). În
săptămânile din urmă au încetat din viaţă Laurence Olivier şi Karajan.
Lucrările de finisare la Palat pe terminate. Când totul va fi gata,
Stăpânul îşi va îndrepta privirea spre cartierul nostru. Intenţionează să
facă în locul actualei aşezări un parc imens, cu amenajări „olimpice”.
Ne aşteaptă zile grele: mutarea într-un cartier de mahala, „deranjul”,
schimbarea mobilei, a habitudinilor, a modului de viaţă. Nu meritam
acest sfârşit dramatic.
„Revista de istorie şi teorie literară” (3-4/98). Excelent articolul
lui Anania referitor la Biblia de la Bucureşti.

Vineri, 28 iulie
Zile moarte. Aştept un „nu ştiu ce” benefic, o „dezlegare”.
Viaţa, aşa cum este – de nesuportat.

363
 L-am vizitat pe Mitru (cu Cornelia). Maestrul – întins pe
canapea, privirea înceţoşată, îndreptată spre mine, obsesiv, cu o dungă
întunecată de disperare şi reproşuri. Cumplit! Stăm două ore. Ne
întoarcem acasă copleşiţi de o durere mută.
De vorbă cu Gică (la Mircea acasă), în trecere prin Capitală.
Vesel. E în concediu, cu Marcela şi Adina. Se îndreaptă spre Galaţi, la
rudele Marcelei. Bancuri cu Bulă şi Stăpânul. Interesante contribuţiile
lui Jianu şi Manolescu (fragmente din „Istoria literaturii române”) din
„R.I.T.L.” I. Ianoşi împotriva lui Heidegger (şi a dreptei, în general).
Poziţie oficială. Ianoşi a fost pe vremuri (anii '53) „adjunctul” lui
Milică în conducerea organizaţiei de partid a doctoranzilor români din
Leningrad. Format la bună şcoală sovietică.

Marţi, 1 august
Ieri, Cornelia şi copiii plecat la Valea Vinului. I-am dus la gară.
În compartiment, vorbit cu Cantuniari, care regretă (sincer, cred) că
nu-i însoţesc şi eu.
Singur. Corespondenţă. Plătesc chiria, telefonul, cozi imense.
Încerc să iau benzină, imposibil. Bată-i să-i bată!
Flanez pe bulevardul Victoriei Socialismului. Librăria – în-
chisă, dar bine pavoazată cu operele Stăpânei şi Stăpânului (de altmin-
teri, singurele cărţi expuse). Vitrinele acoperite pudic cu perdele pen-
tru a nu excita cupiditatea populaţiei „nesătule”.
Acasă, noaptea. „Despre Socrate” de Xenofon. Pun muzică
până la ora unu.

Vineri, 4 august
Plimbare prin centrul Capitalei. Ateneul (stagiune estivală).
Piaţa Palatului înţesată de miliţie. Pe Cale – circulaţia vehiculelor in-
terzisă (de ce oare?). Librăriile închise. Intru la Capşa, cafea. Localul
gol. Ici-colo câte o masă ocupată. La Cinematecă „Războiul stelelor”,
nu sunt bilete. Mă întorc acasă prin parcul de lângă construcţia
faraonică a Şefului. Se lucrează la sudura porţilor exterioare. Ultimele
retuşuri înainte de inaugurare.

364
 Telefonat Cornelia de la Rodna. La Vale – frig. Alaltăieri a
nins. Îmi cere flanele pentru copii – să le trimit prin Ulici care vine
luni la Valea Vinului cu limuzina. Merg la Laurenţiu Ulici, în „blocul
scriitorilor” din preajma Dâmboviţei. Nu e acasă. Îi las pachetul cu
pulovere băiatului (coleg de clasă cu Ancuţa la şcoala generală). Nadia
mă înştiinţează (apud Daniel) că Valerică a admonestat-o pe o
funcţionară că nu grăbeşte aducerea volumului lui Mateescu pentru
corectură! Drăguţ.

Marţi, 8 august
Lucrez la „Cuib”. Ieri terminat un nou capitol (doi). Nu sunt
„în mână”. Stare de ciudată agitaţie. Încerc să iau benzină, cozi
imense, renunţ. Am sentimentul „porţilor închise”.
Cu Cornelica la nenea Mircea. Stă într-o vilă în apropierea
„Arcului”. Trăieşte singur, de când i-a decedat soţia. Îşi duce bine bă-
trâneţea. Vorbim politică. Nu e impresionat de „perestroika” gorbacio-
viană. Sceptic-prudent. Neîncredere în ruşi. Trataţie cu dulceaţă. Ne
simţim bine.
Răsfoiesc aşa-zisele „Evocări literare” ale lui Moşandrei. Poe-
tul îşi publică de fapt articolele risipite prin presa interbelică şi scene
din anodina viaţă de scriitor pe care a dus-o. Polemica purtată cu
Călinescu – de un imens ridicol. Bătrânul – trecut de 95 de ani...

Joi, 10 august
Reuşesc să iau benzină după o chinuitoare coadă de trei ore.
Întors acasă stors de vlagă. Urăsc orânduirea, lumea, alcătuirea vieţii,
clipa nefericită în care m-am născut.
Telefonat Cornelia. Au vreme bună. De ieri, sosit la Vale şi
Smaranda. În planul fetelor – excursie pe Inău. După-amiază mă
vizitează Mircea Stănciulescu, coleg de bancă la liceul Lahovary. Nu
ne-am văzut de 42 de ani. Stătea în piaţă, în casa parohială a părintelui
Marina, viitorul patriarh al României, al cărui nepot de soră era. Acum
– bătrân. E inginer chimist. Ne povestim în câteva cuvinte destinele.
Dezabuzat, scârbit de viaţă. După o vreme, ne dăm seama că nu avem
ce să ne mai spunem. Pleacă pe o ploaie torenţială, cu bulboane.

365
 Seara citesc Vieru (poezii şi proză). Glas mic, poet minor, nu
mă interesează.

Sâmbătă, 12 august
Scriu două ore, abandonez. Corespondenţă.
Flanez prin centrul de odinioară al Capitalei. Răcoare. Traseul:
Curtea Veche, Hanul cu Tei, Lipscani, biserica Stavropoleos. Străzile
înguste cu case vechi, părăduite, mă fascinează. E locul cel mai pito-
resc al Bucureştilor. „Carul cu bere”. Comand o halbă. Localul geme
de lume „proastă”, ieşită de curând de la serviciu. Nimeresc la masă
cu doi tineri (30-35 de ani). Intrăm în vorbă. Îmi spun „tataie”. Sunt
revoltaţi pe boşorogii (de teapa mea) care au adus poporul în halul de
mizerie în care vieţuieşte. Tipii arată bine, îmbrăcaţi cu grijă, educaţi.
Problema „vinei” e prea complicată pentru a fi expediată într-o beră-
rie. Oricum, discuţia cu ei inconfortabilă, chiar deprimantă. Dacă au
dreptate? Aceasta e întrebarea.
Trec pe la Cinemateca. Un film de Hitchcock, mediocru, cu
Ingrid Bergman şi Gregory Peck. Ies după un sfert de oră. Seara –
nuvele de Mircea Eliade („Nopţi la Serampore”, „Secretul doctorului
Honigberger”). Ecouri vagi din Eco. Plouă. Insomnie.

Luni, 14 august
Lucrez aproape toată dimineaţa. Mers bine. Capitolul trei – mai
am finalul. De ieri – caniculă (după o săptămână răcoroasă).
Foiletez o carte despre Beria (împrumutată de la Bebe). Scurtă
privire înspăimântătoare asupra Rusiei în perioada 1920-1953.
Citisem o sumedenie de tomuri despre „realitatea sovietică” în epoca
lui Stalin, nu sunt naiv, dar cele dezvăluite în carte (cu documente)
depăşesc culmea cruzimii şi cinismului. Impresie de coşmar. Stalin
trăind cu sora lui Kaganovici (evreică), organizând pogromuri. Greu
de înţeles. Estimp, francezii (intelectualitatea) cochetează cu ideile de
stânga. Ar merita vreo zece ani de ocupaţie bolşevică, de comunism
„pe viu”. Lectură odioasă.

366
 În vizită la doctorul Virgiliu Ştefănescu. În formă proastă (criză
cardiacă). E tot mai singur. I-au murit toţi prietenii şi camarazii.
Tributul „alergătorului de cursă lungă”.

Miercuri, 16 august
Îmi iau familia de la gară (ora 6 dimineaţa). Privindu-i, simt
aerul curat, îmbătător al Văii Vinului. Copiii – veseli. Fac plinul la
benzină (patru ore), mâine plecăm la Râmnic. Oraşul sub caniculă.
Aproape 40 de grade.
Reiau nuvelele lui Eliade („Şarpele”, „Pe strada Mântuleasa” –
excelentă proză). Uşoară oboseală – prin aglomeraţia de clişee. Fără
să fie un stilist, maestrul are „ştiinţa scrierii”. Un virtuoz cu tehnică
„lucrată”, impecabilă.
Bagaje. Ultimele telefoane (Zoe Boicescu, Mitru). Muzică
până la două noaptea. Nervozitate. Afară plouă.

Vineri, 18 august
Dus la Muzeul judeţean donaţia doctorului Ştefănescu (covoare
vechi, tablouri). Purece lipseşte (e la Bujoreni). Merg cu Cornelia la
Teo Boicescu. Apartament modest – hol, două camere – dar foarte fin
„ornamentat”. Văzut lucrările băiatului. Urcat apoi la ultimul etaj al
blocului, la Grazziella, mama artistului. Italiancă de origine (Bonin-
segnia), voioasă, afectuoasă (colegi de generaţie). Liceul în Bucureşti,
la „pension”. Memorie excepţională a Râmnicului interbelic, cu case,
prăvălii, familii, habitudini, intrigi. O oră de delectabilă întoarcere
într-un trecut fantastic, fabulos.
Incursiune prin librăriile vâlcene. Luat cărţii. Citesc „Prinţesa
şi anticarul” de Enzo Siciliano. Literatură de duzină (premiul Via-
reggio!). Deci, şi al ei se poate.

Luni, 21 august
Caniculă în continuare. Râmnicul în pregătiri febrile, se apro-
pie „marea sărbătoare”: tribune, agitaţie la „Casa Albă”. Merg la bise-
rica Toţi Sfinţii. Discuţie în „cabinetul” preotului Aurel Popescu. Bem

367
ţuică. De faţă şi Dumitru Guşetoiu, fostul meu profesor de istorie (95
de ani!). Se ţine bine, memorie uluitoare. Cârtim prudent (cozi, legi
stupide, lipsa alimentelor de bază). Profesorul a executat vreo 10 ani
de puşcărie comunistă. Complet lucid. Râvneşte „să atingă” suta. Trec
câteva minute pe la Episcopie. Ierarhul – în Germania Federală, se
întoarce săptămâna viitoare.
Cu Tamaş în „excursie” la Govora. Vrea să discute cu profe-
sorul Şt. Berciu, ce locuieşte în apartamentul de la etajul Muzeului de
arheologie, în care am scris cu ani în urmă „Câinele…”. Urcăm.
Suntem primiţi de doamna Berciu pe terasă. Profesorul „se odihneşte”,
ni se spune (e ora 7 seara). Situaţie jenantă. „Doriţi dulceaţă?” Refu-
zăm. Rămânem cinci minute. Apus de soare deasupra colinelor împă-
durite ale Govorei. În Râmnic, telefon lui Mitru. Aceeaşi stare deplo-
rabilă. Citesc până la unu noaptea (Antonio de Benedetto).

Miercuri, 23 august
Ies în oraş. Sunt curios să văd „manifestaţia” (prima de genul
acesta pe care o „prind” în Râmnic). Spectacolul e de un ridicol gran-
dios. Grupuri de oameni cu pancarde, păşind molcom şi plictisiţi pe
stradă (Lenin), fanfară, care alegorice, lozinci. Se aşază lângă mine
Ioan Barbu. Injuriem cumplit orânduirea. Ne descărcăm în câteva mi-
nute toată obida adunată în ani. Barbu mă roagă să scriu o cronică la
cartea elaborată împreună cu George Smeoreanu, accept. Îl rog să-mi
dea un exemplar din carte. Promite să mi-o trimită la Bucureşti cu
poşta.
La cimitir. Plătesc un muncitor ca să repare soclul crucii şi să
arunce pietriş între morminte. Vreme splendidă. Mă întâlnesc cu Gore
Ştefănescu, în mare formă. Se simte bine. Pălăvrăgim un sfert de oră.
Lazăr mă invită sâmbătă la o „reuniune” literară la Băbeni, vor fi de
faţă Râpeanu, C. Sorescu, Mircea Braga.
Seara, plimbare la Episcopie cu Tamaş. Vorbim despre „proiec-
tul Ocne”. Propun să ducem cartea (nescrisă, încă) la „Academie”, dar
nu, insistă pe varianta „Sport-Turism”, doreşte o „creaţie literară” (cu
care să intre în Uniunea Scriitorilor). De văzut.

Sâmbătă, 26 august

368
 Mai am de stat o zi în Râmnic. Flanez pe străzile pustii ale ora-
şului. Intru din curiozitate la „Clubul pensionarilor” (bun titlu de
nuvelă) de pe strada Argeş. E ora 11. O sală mare, luminată prost,
mese de şah, de table, biliard. Vreo 40 de vârstnici se distrează, dis-
cută înfierbântat politică de trei parale, vociferează. Sunt ştirbi, zbâr-
ciţi, căzuţi, cu hainele lucioase pe la coate. O mare oboseală pe figu-
rile pergamentoase, bătute de vânturile vremii. Îmi amintesc de cafe-
nelele de odinioară – ce distanţă! După un sfert de oră părăsesc stabili-
mentul. Tristeţe.
Plecat după-amiază cu Lazăr şi Costea Marinoiu din faţa hote-
lului Alutus la Băbeni (cu microbuzul). Suntem întâmpinaţi de vice-
preşedintele culturii, tovarăşul Olaru. Sosesc din Bucureşti C. So-
rescu, redactor la „Suplimentul literar-artistic al «Scânteii tineretu-
lui»” şi C. Mohanu, şef de redacţie la „Minerva”. Şedinţă de
„referate” în care iau cuvântul scriitorii şi somităţile locale. Ţinută
ştiinţifică rurală. Urmează masa „la grădină”, prezidată de primar
(Răban). Mâncare şi băutură ca la nuntă. Lăutari. Mă nimeresc între
Sorescu şi soţia lui Vrânceanu (distinsă, slăbuţă, conversaţie modestă).
Sorescu mă asigură că voi avea un „confortabil” loc în serialul său
„Istoria literaturii…” din „S.L.A.S.T.” Amabili toţi. Se bea cumplit.
La ora unu noaptea „se sparge” cheful. Lună plină. Lăutarii obosiţi.
Întors acasă, aghesmuit, cu microbuzul Comitetului pentru cultură.

Luni, 28 august
Bucureşti. Trei ore coadă la benzină. Fug la Inspectorat (în
Drumul Taberei) pentru încadrarea Ancuţei în învăţământ. Căldură in-
fernală. Tudor lipseşte. Ancuţa luat Estetica la Ianoşi cu nota 8.
Corespondenţă. Citesc presa restantă. Vagi zvonuri de schim-
bare (la „posturi”). Taifas cu Dan până la 12 noapte. A revăzut aproape
jumătate din traducerea lui Chesterton. Umoare bună. Pe măsură ce
lucrează îi dactilografiez materialul. Imprim primele trei simfonii de
Bruckner. Insomnie.
Miercuri, 30 august
Ziua lui Mitru. Invitaţi în strada Vişinilor. De faţă şi I. Prunner.
Schimbat cu bietul meu prieten doar câteva cuvinte. Privire fixă,

369
înverşunată, resentimentară. Suferă teribil. Tristă petrecere, de altmin-
teri foarte scurtă.
Telefonat Grăsoiu. Îmi solicită un reportaj de două pagini (pen-
tru Radiodifuziune) „despre ce vreau eu”. Îi spun că despre Râmnic.
De acord. În privinţa emisiunii ”Scriitori la microfon”, îmi sugerează
că trebuie să am răbdare, să treacă mai întâi lucrările Congresului
(noiembrie). Mă aflu, pesemne, pe o listă de indezirabili.
Scrisoare de la Tică, din New York. Are o nouă pasiune: meda-
liile. A comandat un număr de exemplare cu Alexandru Macedon.
Trimite un text amatoristic despre celebrul comandant de oşti. Nebun,
nebun…
Vorbit cu Gigi Anca. Agitat. Plecarea în Anglia – iminentă.
„Peste un an sau doi sunteţi la Londra”, îmi spune cu toată seriozi-
tatea. Noaptea, pe întuneric. Plouă. Pun Brunckner.

Vineri, 1 septembrie
La Inspectorat pentru problemele Ancuţei. Vorbit cu Tudor.
Până la 15, mi se spune, nu se poate rezolva nimic. Totuşi, speranţe.
Bătut 30 de pagini la maşină (Chesterton).
Lucrez la textul pentru Radio. Fac un elogiu Râmnicului. Sună
bine. Păcat că emisiunile acestea au prea puţină audienţă. Seara, două
ore la „Europa liberă”. Dezamăgit de comentarii. De fiecare dată când
„ascult” am insomnie. Muzică de Haendel.

Luni, 4 septembrie
Drum la Uniune pentru repartiţia la Neptun. Hanibal Stănciu-
lescu întârzie două ore fără măcar să-şi ceară scuze (ce grosolănie!).
Estimp, discuţie cu Hobană. I-a apărut romanul cu subiectul „aşezat”
în Râmnic. Fericit. Promite să-mi expedieze un exemplar. În hol mă
întâlnesc cu Sântimbreanu, jovial, pantagruelic. Mă abordează ca pe
un vechi prieten, uitase, parcă, de relaţiile tensionate dintre noi.
Oameni şi oameni.
La şcoală. Vorbesc cu directoarea. Are 450 de ore de română
disponibile (cursul seral), îmi trebuie, însă, aprobarea „forurilor”. În
curte îl văd pe Chiapas. Mă întâmpină cu mare bucurie. Se gudură.

370
Ciudat că m-a recunoscut după atâta vreme. Privire omenească. Emo-
ţionat.
Aud că a încetat di viaţă George Moisil, unul din ultimii mei
admiratori „de marcă”. Cornelia foarte afectată. Citesc volumul de nu-
vele al Gabrielei Adameşteanu. Plictiseală. Muzică de Bruckner până
la două noaptea.

Joi, 7 septembrie
Toamnă plumburie, bacoviană. Plouă. Mers la Radio. Grăsoiu,
amabil, mă aşteaptă la intrare, după care mă conduce „la cabină”.
Debitez textul fără nici o „bâlbă” (performanţă!). De aici la Editura
„Eminescu”. Discuţie cu Daniel. Iau corectura. Emoţie mare, ridicolă
(ca la debut). Romanul are 278 de pagini, cules mărunt, înghesuit, în
schimb cu literă frumoasă. Coperta excelentă (Tudor Jebeleanu): un
om în faţa unei imense roţi de moară, pierdut printre palete. Extrem de
sugestivă şi insurecţională pentru exigenţele Puterii (o fi citit
graficianul cartea?). Culoarea – dizgraţioasă, maronie. Popovici îmi
pune în vedere „să o citesc atent” şi „cu dublură”, n-au corectori, au
fost concediaţi în urma ultimelor dispoziţii. Lucrarea a întârziat din
cauză că tipografiile duc lipsă cronică de plumb (din care se confec-
ţionează literele) ce vine, din păcate, din import. La plecare sunt con-
dus la lift de Daniel. Râpeanu, îmi spune, ar fi trecut romanul la „ur-
genţe”, incluzându-l pe lista cărţilor ce urmează să apară în cinstea
lucrărilor Congresului. Ce comedie!
Seară în familie. Jucăm toţi patru scrabble în jurul mesei.
Câştigător – ca întotdeauna – Dan. O oră „posturi”. Apoi, pe întuneric.
Muzică de Mozart. Insomnie.

Sâmbătă, 9 septembrie
Lucrez la corectură cu Ancuţa (de dimineaţa până seara). Gre-
şeli puţine. Fug repede la şcoală, vorbesc cu directoarea. Orele pro-
mise fetei au fost repartizate unei cuconiţe (cu pile mari) care făcea
naveta la Târgovişte. Speranţe de a-i găsi Ancuţei o catedră tot mai de-
bile.
Trei ore comentarii (la „posturi”). Dureri de cap îngrozitoare.
Iau droguri. Treaz până la două dimineaţa.

371
 Luni, 11 septembrie
Drum până la „Casă”, aglomeraţie pe bulevarde, ambuteiaje. În
faţa „Casei” sute de maşini parcate. Predau volumul (corectura) lui
Popovici. Promite o copertă lăcuită. Daniel îmi face cunoştinţă cu
Tudor Jebeleanu (figură de ascet – asemănare extraordinară cu
portretul poetului din anii tinereţii). Se aude, îmi spune Daniel, că
organizaţiile de bază de la „Eminescu”, „Kriterion” şi „Cartea Româ-
nească” fuzionează. Un fel de preambul al contopirii editurilor. Pe
coridor mă întâlnesc cu Valerică, îmi strânge mâna, trece mai departe.
Când ies din „Casă” – senzaţie de mare uşurare.
Fac plinul la benzină fără coadă – ce minune! Partidul ne
miluieşte în ajunul marelui Congres. Seara, cu Cornelia în Frumoasă.
Primire călduroasă. Cafele. Zoe – îngrozitor de îmbătrânită. Vorbeşte
două ore fără întrerupere despre debuturile sale şi atmosfera de la
„Sburătorul”. O candelă aprinsă la fotografia înrămată a lui Cae. Se
plânge de nepoţi. Ne roagă să o vizităm mai des. Întoarcerea acasă cu
maşina.

Miercuri, 13 septembrie
Somn prost. Spre dimineaţă visez că sunt chemat la cadre (vis
obsesiv) în faţa unei comisii militare. Interogatoriu. Ameninţat cu
moartea. Mă trezesc „ în ape”. E ora şase, începe să se lumineze.
Incursiune în „centrul civic”. În sfârşit, Stăpânul a dispus des-
chiderea cu fast a magazinelor de pe „Victoria Socialismului”. Vitri-
nele împopoţonate. Lume multă, înghesuială în prăvăliile cu blănuri şi
giuvaericale. Puhoi de gură-cască au inundat trotuarele pustii până
adineauri. Intru în librărie (responsabilă – doamna Ivan). Expunere
frumoasă dar lipsa cărţilor de calitate e deprimantă. Găsesc un teanc
de exemplare „Anton Pann”, le cumpăr. La ieşire mă întâlnesc cu V.
Râpeanu însoţit de o doamnă ofilită.
Ziua Corneliei. La masă, Bebe cu Mitina. Petrecem de minune.
Telefoane. Seara – corespondenţă. Muzică barocă.

Vineri, 15 septembrie

372
 Îmi expiră abonamentul la „Cinematecă”. Drum cu Ancuţa
până la Iuga (la Cinema Capitol). La el şi Gigi Anca. Discuţie despre
India „noastră”. Se bea palincă (fără mine, sosit cu Trăbănţelul).
Ancuţa fumează cu băieţii – camaradereşte. O oră delectabilă.
Vizită (împreună cu profesorul Costeanu, pe care-l iau de acasă
cu maşina) la doctorul Virgiliu Ştefănescu. Primire cordială, bătrânii
se îmbrăţişează. Oameni ai altor vremuri (au, fiecare, aproape 90 de
ani). Discuţie despre Parisul de odinioară. Muzeele, concertele, fe-
meile uşoare, midinetele. Spectacol impresionant. Asist la un film „de
epocă” de o mare bogăţie coloristică. La plecare se sărută cu ochii în
lacrimi. Convinşi, şi unul şi celălalt, că e despărţirea de adio.
Aflu de la doamna Pârăianu că Iorgulescu a rămas în Franţa. A
declarat la „posturi” că în ţară nu se poate face rezistenţă. Are drep-
tate. În schimb, dacă e adevărat că articolele de fond din „România
literară” (de o dezgustătoare obedienţă) sunt chiar opera lui, atunci e
greu de înţeles ce „rezistenţă” ar fi dorit (şi nu putea) să facă temutul
critic.
Frig, 18 grade în cameră. Citesc sub plapumă (Camus). Noap-
tea telefonează Tică de la New York. Băut. E singur. „Ce faci, bă-
trâne?”. Îmi relatează o poveste încâlcită cu o femeie lovită de o ma-
şină – apoi închide.

Duminică, 17 septembrie
La ora şase dimineaţa plecat copiii (la Neptun). Singur cu Cor-
nelia. Dau probe pentru analize la Institutul „Cantacuzino”. Încep o
nouă vaccinare de două luni, un nou calvar (sătul, sătul…).
Telefonat lui Terzi. Îmi bate la maşină volumul pentru „Scri-
sul” (300 de pagini) până la 5 octombrie. Scăpat de o grijă. Mici şan-
se, dar trebuie să-mi încerc norocul. Azi s-a transmis la Radio textul
imprimat cu Liviu Grăsoiu. Ieşit bine.
Plimbare în parcul „Libertăţii”. Frunze moarte. Mă întorc spre
seară. A încetat din viaţă Georges Simenon (pe care îl cunosc mai mult
din filme). Se primeneşte lumea. Noaptea, retras la mine în cameră,
citesc la întâmplare un „Maigret”. Nu-mi place genul, mă plictiseşte,
renunţ la jumătate.

373
 Miercuri, 20 septembrie
Zi nervoasă. La ora 8 merg la Inspectorat, în Drumul Taberei.
Tudor, excelent, se străduieşte să găsească ore pentru Anca. Descoperă
8 ore de română libere la o şcoală nouă din „centrul civic”. Mai e
nevoie de semnătura şefilor cei mari. Toată această treabă terminată
doar pe jumătate mă sfâşie. Pierdut răbdarea.
Vorbit la „Eminescu”. Popovici îmi spune că romanul „intră” la
tipar la începutul lui octombrie. Tirajul: 18 mii de exemplare. Din
păcate cartonul de copertă foarte prost: producţie Călăraşi. Asta e
situaţia.
„Intermezzo II” de Marin Mincu – sub nivelul primului volum.
Irită infatuarea nemăsurată a autorului.

Sâmbătă, 23 septembrie
Timp rece, de octombrie. Iau „repartiţia” de la Tudor pentru
şcoala generală nr. 125. Mă duc la şcoală (în zona fostei pieţe Puişor).
Constat surprins că directoarea, Iancu, e fosta noastră inspectoare de
sector. Primire prietenoasă („Ce bine-mi pare domnu’ Mateescu că vă
văd!”). Ancuţa va preda româna la două clase, 5 şi 9.
Vizită la Cornelica. Film pe casetă, american, cu acţiunea în
Botswana. Decor exotic, umor de calitate. Agreabil. Ne întoarcem pe
întuneric. Trei ore ascultând la „posturi”. Un fel de îndobitocire maso-
chistă.

Marţi, 26 septembrie
Plimbare pe bulevardul „Victoriei Socialismului”. Intru în
librărie. Discuţie cu responsabila, doamna Ivan. Nu are noutăţi. În
schimb, puzderie de cărţi „ideologice”.
Ancuţa – foarte obosită după „ore”, dar fericită. E profesoară !
Primesc din Râmnic „Ghidul” trimis de Tamaş. Îl răsfoiesc. În „cuvân-
tul înainte” scris de mine au apărut modificări (ce măgărie!). Tamaş
mă roagă (telefonic) să particip la „lansare”, pe 12 octombrie. Prezent
şi şeful Editurii. Promit, fireşte, să fiu de faţă, cu condiţia să nu se
strice vremea.
Seara ne vizitează Duci şi Milică. Licitaţie.

374
 Sâmbătă, 30 septembrie
Luat corectura a doua de la „Eminescu”. Pagini curate. Mă
apuc de lucru.
Drum până la Mitru cu Cornelia. Îl găsim ceva mai receptiv,
atent, dar tot inert, fireşte. Plânge. A râs apoi la glumele Corneliei cu
Bulă. Din omul falnic şi inteligent şi vesel a mai rămas o biată epavă,
cufundându-se încetul cu încetul. La întoarcere, aglomeraţie pe bule-
varde. Plouă. Ştergătorul de parbriz defect. Ajung acasă frânt, ca după
o lungă escapadă istovitoare.
Ancuţa s-a întors astăzi de la şcoală distrusă. Directoarea i-a
spus că orele pentru care avea „hârtie” de la Inspectorat i-au fost
repartizate altei profesoare. Nervozitate mare. Telefoane (Tudor,
Şovu). Trăim bezmetic, într-o lume închisă şi absurdă.

Luni, 2 octombrie
Frig. Foc în sobe. Drum cu Trabantul la Editura „Eminescu”,
las corectura. Daniel lipseşte. Rezolv problemele cu Popovici, ce mă
asigură că mâine pleacă delegatul la Galaţi cu textul. De aici, la
S.L.A.S.T., vreau să-i solicit lui Avramescu să-l publice pe Dan. Intru
într-un birou modest dar mobilat cu gust. Trei telefoane. Lucian
lipseşte (e în şedinţă la „Scânteia tineretului”). Cu mine aşteaptă o
poetesă tânără (urâtă foc) şi Ion Sofia Manolescu. Intru în vorbă cu
bătrânul. Bonom. Îşi povesteşte viaţa. E agronom. Trăit mai toată viaţa
în agricultură. Accent moldovenesc – simpatic, hâtru. După o oră
apare Avramescu. Ne îmbrăţişăm (nu ne-am văzut de ani de zile).
Promite să-mi publice o proză (cu fotografie) în S.L.A.S.T. Cât despre
Dan, să aducă o „probă”, e hotărât să-l tipărească. Cobor în curte.
Maşina blocată în parcare. Aştept o oră până să pot ieşi din „Casă”.
Fac plinul la benzină (coadă mare). Seara, cu Cornelia în Slo-
bozia. Bazil a avut un nou atac. Acum ceva mai bine. Trăieşte de la o
zi la alta.

Miercuri, 4 octombrie
Dorm prost. Trezit de dimineaţă, coşmare. Cornelia – speriată,
îmi spune că am strigat în somn. N-a desluşit „mesajul”. Vorbeam o
limbă guturală, asiatică.

375
 Mers până la şcoala „Puişor” pentru elucidarea situaţiei Ancu-
ţei. Profesoara care i-a luat orele cu hapca are o decizie semnată de
însuşi Jinga, inspectorul general pe municipiu. Ce se mai poate face?
După-amiaza sună telefonul. Secretara literară a teatrului „C.
Nottara” îmi spune că „tovarăşul director Brad vrea să-mi vorbească”.
Îmi face legătura. Cu Brad nu am relaţii de nici un fel, sunt uluit.
Directorul mi se adresează amical, ca şi cum ne-am fi cunoscut de-o
viaţă. Susţine că intenţionează să scrie un scenariu pentru un film „A.
Pann” cerut de Casa 1. N-aş vrea să facem scenariul împreună? Dacă
da, să-i redactez un dens synopsis (8-10 pagini) pe baza căruia „să
stăm de vorbă”. Mă laudă pentru carte, „e încântătoare”. Problema e
că în cinematografie n-am noroc. I-o spun. Râs scurt, suficient. „Să
n-aveţi grijă, de data asta colaboraţi cu mine.”
Cumpăr maşină de râşnit cafea cu pile (Colorian). Seara –
Cioran până la ora unu.

Sâmbătă, 7 octombrie
Mă zbat pentru jumătatea de normă a Ancuţei. Merg zilnic la
Inspectorat, degeaba. Tudor – tot timpul în şedinţe. Va trebui până la
urmă să renunţ.
Bat la maşină 15 pagini din „Coline” pentru „S.L.A.S.T.”. Tex-
tul – pasabil, are oarecare autonomie, mă reprezintă. Îl duc la „Casă”.
Avramescu promite să-l publice într-unul din numerele pe octombrie.
Să i-l prezint pe Dan, vrea să-l cunoască.
Citesc „A. Pann” pentru scenariu. Nu am idee cum voi com-
pune synopsisul. Să „tragi” în zece pagini o carte de 300, la care ai
lucrat un an de zile! La urma urmei, n-am nici o obligaţie. De văzut.
La Cornelica: „Bonny and Clyde” (la „video”) – bine făcut. Ne
întoarcem noaptea, tramvaiele blocate, mers pe jos.

Luni, 9 octombrie
Vremea s-a încălzit dar plouă. Mers la Inspectorat, în Drumul
Taberei. Tudor îmi dă decizia de încadrare a Ancuţei (patru ore!)
pentru Şcoala generală nr. 118. O iau pe Anca şi o duc la şcoală, si-
tuată în curtea catedralei Sf. Iosif (probabil, fostă şcoală confesională).
Suntem întâmpinaţi neaşteptat de bine, directoarea a citit „Autoportret
cu bască” (elogii). De mâine fata îşi ia în primire rostul.
376
 Telefonat lui Mărculescu. Nu ştie dacă volumul meu mai
figurează în plan. Acesta a suferit modificări şi va mai suferi, fără în-
doială. Să-l întreb pe Liviu Călin, e mai îndreptăţit să aibă cunoştinţă
despre destinul cărţii. Seara, vorbit cu Hinoveanu. Cartea mea e în
planul pe 1991. Noul redactor: Florea Miu. Să-i trimit cât mai urgent
volumul.
Mă străduiesc să scriu Synopsisul. Lucrat trei pagini. De fapt,
un rezumat al cărţii. Plictiseală. Trei ore ascultând la „posturi”, vor-
bărie.

Joi, 12 octombrie
Din nou coşmaruri. Mă scol mai obosit ca seara. Visat spre
dimineaţă pe Dinescu. Ciudăţenie!
Citesc volumul dactilografiat de Terzi pentru „Scrisul”. Deza-
măgit. Nuvelele (în afară de „Narcisa”) – lamentabile. Fastidioasă lec-
tura textelor mai vechi, trecute în memoria afectivă. Sunt pagini
scrise, parcă, de altă mână. De evitat asemenea experienţe dezagrea-
bile şi, orice s-ar spune, inutile.
Dan l-a predat pe Chesterton la „Univers”. Emoţii. Primire
foarte bună la Denisa Comănescu. Plimbare, seara, prin „centrul
civic”. Librăria. Forfotă pe stradă. Profilul uriaş al monstruoasei
„Case a poporului”. Închei periplul la biserica Antim, strivită între
blocurile de o arhitectură agresivă. Aprind o lumânare. Călugări
foindu-se prin curte. Tihnă.

Luni, 16 octombrie
Volumul pentru „Scrisul” aproape gata. Cele mai rezistente
piese: „După-amiaza unui faun” şi „Duelul”. Trebuie să mai adaug 50
de pagini, caut.
Sunat pe Liviu la „Cartea Românească”, lipseşte (vine abia
poimâine). N-am nici o veste de la Brad. Făcut synopsisul degeaba.
Ce oameni! Putea măcar să-mi dea un semn prin secretară. Avramescu
mi-a tipărit pe o pagină, în S.L.A.S.T., fragmente din „Coline” (cu
fotografie). S-a comportat ca un lord. Telefonat. Promite să-l publice
pe Dan, „de ce nu mi-l trimiteţi la redacţie?”.

377
 Vorbit cu Hilohi, recent întors în Bucureşti. A zugrăvit biserica
din Odobeşti, e mulţumit de lucru. Biserica e monument istoric.

Joi, 19 octombrie
Zile precipitate. Cutremur în California, victime. La „posturi”
agitaţie pe marginea „demisiei” lui Honecker. Cu puţină vreme înain-
te, dictatorul proclamase ritos, la aniversarea R.D.G., perenitatea pri-
mului stat german „al clasei muncitoare”. Bat vânturi favorabile din
Vest.
La „Cartea Românească”. O oră ca să iasă Liviu Călin dintr-o
şedinţă. Când, în sfârşit, apare, îi solicit doar două minute. Ridică
mâinile în sus: „Nu, nu, nu, imposibil!” strigă isteric, de parcă l-aş fi
agresat. Ajuns la uşa care dă spre trepte (mergea la Bălăiţă) se întoarce
(şi-a dat, probabil, seama de necuviinţă) şi-mi spune blând că sunt în
planul pe 1990, că planul nu e încă aprobat de „foruri”, dar speră.
Dispare apoi pe trepte, urmat de doi-trei condeieri mai tineri.
Seara, concert la Radio: Beethoven, Rahmaninov. Solişti: Cris-
tina Anghelescu şi Valentin Gheorghiu. Orchestra în formă proastă
(rateuri). În pauză – de vorbă cu Andrei Ţugulea.

Sâmbătă, 21 octombrie
La Panciu (trei ore şi jumătate cu Trabantul) la o familie Po-
pescu, rudă cu Cornelia, ca să luăm vin. Primire „triumfală”. Gazdele
noastre locuiesc în „Satul nou”, o aşezare chiaburească, de viticultori
bogaţi şi harnici, situată la câţiva kilometri de oraş. Drum până în
centrul urbei. Aflăm că în Panciu a murit Ioan Slavici. Târgul – mai
amărât decât era pe vremuri Drăgăşanii. O stradă lungă, pietruită, case
bine „aşezate”, cu grădini, cerdacuri. La 45 de kilometri – Soveja,
locul de baştină al lui Mehedinţi. Luăm masa în grădină. Abundenţă.
N-am mai avut de multă vreme sentimentul belşugului „fără măsură”.
Ne încărcăm maşina cu damigene şi sacoşe. Vreme frumoasă, timp de
vară. Ajungem noaptea acasă. Aflăm că m-a căutat doamna Orleanu.
Primit prin poştă romanul lui Hobana. Citesc până la patru
dimineaţa. Nu mă recunosc în personajul căruia, după opinia auto-
rului, i-am fost „model”. Problemă de imagine. Percepţia lui.

378
 Marţi, 24 octombrie
Gata cu cartea pentru „Scrisul”. Sătul să recitesc nuvele intrate
într-o memorie ceţoasă. Cartea, în ansamblu, e „reprezentativă” dar,
din păcate, se situează într-o zonă prea îndepărtată a tinereţii mele de
profesionist al scrisului.
Vizită, cu Dan, la doctorul Virgiliu Ştefănescu. Doctorul – mai
obosit ca niciodată. Fără poftă. Totuşi, conversaţia o „ţine” el. Vor-
beşte despre tinereţe (dar despre ce altceva ar putea vorbi?). Cum se
mânca la un restaurant din centru. Cum se scoteau pe vremuri paşa-
poartele în două ore! Comentarii pe marginea evenimentelor inter-
naţionale. Se pare că ţările socialiste din centrul Europei „se mişcă”.
Plin de speranţe, bătrânul – mai optimist ca mine.
Caut cu Dănuţ pantofi în „centrul civic”. Nu găsesc. Nu se
găsesc nici mine pentru pixuri. Trăim ca nişte viermi, hrănindu-ne cu
frazele „de noapte” de la „posturi”.

Joi, 26 octombrie
Zi agitată. La „Cantacuzino” ca să-mi ridic vaccinul. De aici, la
Uniunea Scriitorilor: Ancuţei îi trebuie cărţi pentru examenele de la
facultate. Aflu, la bibliotecă, stupefiat, că au dispoziţii să nu mai îm-
prumute cărţi străine. Acestea sunt încuiate şi sigilate într-o cameră.
Aproape zilnic suntem întâmpinaţi de câte o născocire năstruşnică a
Şefului.
Vizită la Bebe Ogrezeanu (e ziua lui). Pe drum, la Sf. Nicolae
(11 Iunie) puhoi de oameni aşteptându-şi rândul să se închine la
moaştele Sf. Dimitrie Basarabov. Toţi poartă lumânări aprinse şi flori
în braţe. Moaştele au fost „translate” pentru două zile aici (de la Pa-
triarhie) din cauza sesiunii Marii Adunări Naţionale.
Trecut trei săptămâni de la discuţia cu Brad. De atunci,
maestrul nu mi-a mai trimis nici un mesaj. Trudit degeaba la synopsis.
Oricum, sunt hotărât să nu-i telefonez. Apropierea de Putere mă inhibă
(şi-mi dă frisoane).
Vineri, 27 octombrie
Din ce în ce mai indecis, mai incapabil să mă apuc de lucru.
Sunt hârţuit de insignifiantele detalii ale vieţii. Îl vizitez pe Mitru, cu
Cornelia. Sărmanul meu prieten – întins pe patul suferinţei. Se chi-

379
nuieşte groaznic. Discuţia dintre noi – săracă, nu vorbeşte. Dacă îi
amintesc momente din trecut (de pildă cheful de la Nămăeşti, în urma
primirii premiului pentru dramaturgie) plânge.
Seara la Radio, concertul lui Horia Andreescu, cu Dan Grigore
interpretând „Imperialul”. Delir în sală, bisuri. Vacarm. Întors acasă cu
taxiul.

Luni, 30 octombrie
Plecăm la 9 dimineaţa spre Ţigăneşti cu Zoe Boicescu. Frig,
ceaţă densă. Şoseaua aglomerată. Control „de circulaţie” la Băneasa.
Un miliţian cretin mă întreabă dacă am băut (la ora asta!). Cobor, îi
suflu într-o băşică, se declară mulţumit. Plecăm.
Luăm legătura, la mânăstire, cu maica Artemia, care se ocupă
de morminte. Îi dăm ulei, zahăr şi pâine. Fericită. O rugăm să ne
monteze felinarele din fier forjat pe care le-am cumpărat cu Zoe, alal-
tăieri, de la un magazin din Dorobanţi. Scurte popasuri la maicile
Talida şi Eliconida. Plimbare prin pădure. Securitate, gherete cu ostaşi
în termen. Păzesc pădurea ca pe un obiectiv strategic. Acasă după ora
două.
„Visul” de Cărtărescu. Proză poetică – de foarte bună calitate.
Oricum – surpriză.

Miercuri, 1 noiembrie
Primesc „semnalul” „Colinelor în soare” de la Daniel. E cartea
cu parcursul cel mai aventuros din câte am publicat (trei edituri). Sen-
zaţie de fericire obosită. Coperta (desenul de Tudor Jebeleanu) exce-
lentă, cartonul, însă, mizerabil, strică totul. Economie de materiale, mi
se spune. Hârtia – acceptabilă. Iau cartea, o mângâi ca pe un copil
infirm şi totuşi drag.
Caut cu încăpăţânare pantofi în „centrul civic”. De negăsit.
Port nişte ruptături cu talpa şi pielea ciuruite. Nu se găsesc nici mine
pentru pixuri. Ce mizerie!
Cornelia duce flori în Slobozia, e ziua lui Bazil. Azi împlineşte
60 de ani. Amicul meu dormea. Dacă nu s-ar fi întâmplat nenorocirea,
ar fi fost sărbătorit aşa cum merita, după o viaţă închinată artei şi
poeziei.

380
 Citesc Ioan Groşan. Avem o generaţie de tineri prozatori de
primă mână.

Vineri, 3 noiembrie
La „Cantacuzino” (pe jos). În drum, blocaj de circulaţie, mare
ocol pe cheiul gârlei, trece Şeful. Doamna Chersulik mă sfătuieşte să
fac un tratament îndelungat cu antibiotice austriece pentru Klebsiella.
Din nou injecţii. Aştept o confirmare medicală.
La prânz, toată familia la Cornelica (ziua ei de naştere). Plă-
cinte, masă mare. Cornelica, în formă, şi-a cumpărat un câine mic, un
ghemotoc de lână, îl cheamă Rexy. Veselie. Ne întoarcem seara cu
tramvaiul.
Mă sună Brad. Felicitări (a doua oară) pentru „Pann” pe care
l-a citit în Grecia! În ceea ce priveşte scenariul, urmează să discute
„detaliat” cu Dulea despre oportunitatea filmului, deoarece poetul-
cântăreţ şi-a petrecut mai toată viaţa în biserică, or Şeful, după cum se
ştie, nu agreează lucrurile sfinte. Mă roagă să-i aduc un „Pann” pentru
un prieten, Lambros Vraniossi, scriitor elen „celebru”, pe care îl
interesează subiectul. Îi spun că am de lucru, dacă vrea volumul să tri-
mită în Albă un funcţionăraş din teatru. Ceea ce şi face. Pe la şapte
seara apare un tip imberb, simpatic (probabil figurant) căruia îi înmâ-
nez pachetul. Problema Brad e încheiată.
Noaptea – trei ore ascultând la „posturi”. Mari frământări în
Europa. Vagi speranţe.

Luni, 6 noiembrie
Ger. Frig în casă. Dimineaţa brumă. Vreme neliniştitoare,
dureri articulare, bătrâneţe.
Mergem la Mitru. Împlineşte 75 de ani. De faţă Davizii şi
Prunner. David, în vervă, ne spune o sumă de cancanuri din lumea
protipendadei politice şi economice a ţării. Prunner anost, ciufut,
închis în palidul cocon al micii sale glorii. Se întinde masă îmbelşu-
gată. Şampanie. Mitru, trântit pe pat, ne urmăreşte emoţionat, apoi
privirea i se fixează în tavan. Am sentimentul că particip la un pri-
veghi. Rămas până la 9 seara. Trist.

381
 Telefonat Hobana. Mă invită să fac parte din juriul unui con-
curs (10-12 noiembrie) la Craiova. Refuz. Sufăr de frig, mi-e teamă de
hotelurile îngheţate ale oltenilor.

Sâmbătă, 11 noiembrie
De patru zile gripă. Febră mare. Paralizat la pat. Antibiotice.
Trăiesc precar. N-am chef să scriu. Nici chiar aceste insignifiante rân-
duri.
Foiletez, neavând ce face, presa literară. Puzderie de articole
propagandistice. Se apropie Congresul. Condeierii se întrec în diti-
rambe şi metafore. O febră a descoperirii de noi formule encomiastice.
Cuvinte ca geniu, titan au devenit banale, desuete. Până la urmă, co-
mică această fugă după „noutate”. Unde vom ajunge?
Seara la „posturi”. A căzut „bulgarul”. Un soi de entuziasm
copilăresc şi inutil. E pur si muove.

Miercuri, 15 noiembrie
Bolnav în continuare. Totuşi, mai bine. Telefonat la Editură,
„Colinele” întârzie să intre în librării. Probabil, vor să lanseze cartea
după terminarea lucrărilor Congresului. Presa, în continuare, ilizibilă.
Abundă în articole care anticipează realegerea Stăpânului în funcţia
supremă.
Citesc cu interes volumul „Ludovic al XV-lea şi Curtea sa” de
Al. Dumas. Trei ore „posturi”. Muzică de Wagner.

Sâmbătă, 18 noiembrie
Timp rece dar în casă bine. Fac ordine în bibliotecă. Aflu că lui
Mitru i-a apărut ediţia a doua din „Bastonul”. Păcat că nu se poate
bucura de această nouă izbândă editorială.
Trăiesc în tensiune. În fiecare seară – trei ore în faţa aparatului
de radio. O luptă surdă între tendinţele de înnoire europeană şi încă-
păţânarea Şefului de a continua să-şi joace piesa până la capăt. Emi-
siunile de televiziune – greţoase. Nervozitate.
Citesc până la două noaptea Le Clézio. Uşoară relaxare. Mu-
zică barocă.

382
 Marţi, 21 noiembrie
Reşută a gripei. Febră mare (40 de grade). Spre seară febra
scade. Antibiotice. Venit la mine Carantino, nu crede, deocamdată, că
sunt probleme pulmonare. Aflu de la Dănuţ că au apărut „Colinele” în
librăriile din centru.
De ieri a început Congresul. Discursul Şefului – demenţă. Vre-
muri de răscruce. Încărcătură electrică în casă. Nopţile – chinuitoare,
nu pot dormi. Citit cu mare delectare „12 Cezari” de Suetoniu.

Sâmbătă, 25 noiembrie
Încep să merg prin cameră. Speranţe de însănătoşire. Mitru a
făcut congestie pulmonară. Soţia – speriată, nu ştie dacă o să supravie-
ţuiască.
S-a încheiat Congresul. În centrul Capitalei (îmi spune Dan) e
linişte dar încă patrule de miliţie şi eternii băieţi cu ochi albaştri supra-
veghind „traficul”.
Azi a căzut şi „cehul”. Ample comentarii pe unde scurte. Din
întreg „lagărul socialist” doar Şeful se menţine la putere. Stăm patru
ore lipiţi de aparatele de radio. Se simte un vânt uşor de libertate şi
speranţă.
Noaptea – citit fragmente din „Istoria…” lui Manolescu (în
„R.I.T.L.”). Lucrare de mare anvergură. Manolescu – un prozator care
şi-a ignorat vocaţia.

Luni, 27 noiembrie
Prima ninsoare. S-a prins pe acoperişuri. Dar nu e frig. Începe
iarna. Scris dedicaţii pe „Coline” – dezagreabil. Comit aceleaşi fraze
stereotipe, fade, lipsite de semnificaţie (şi asta nu din lipsă de afec-
ţiune pentru destinatar). O, ce frumoase dedicaţii compunea bătrânul
Fulga!
Vizită în Slobozia cu Cornelia. Îi oferim volumul Nadiei. Bazil,
trântit pe pat, ascultă „posturi” (în franceză). Pare absent. Nadia ne
citeşte câteva pagini din însemnările maestrului, de o mare acuitate a
observaţiei. Nu se simte, în text, prezenţa „activistului”. Dezvăluiri
ucigătoare din culisele Puterii. Scriitură excelentă, rafinată. Ce carte
fulminantă – dacă ar putea fi tipărită!

383
 „Literatură şi artă”, foaie culturală a moldovenilor de peste
Prut. Săracă. Majoritatea textelor – politizate. Se bat cu găgăuzii, care
vor republică! Tristeţe mare.

Joi, 30 noiembrie
De ieri – mai bine. Frig pentru sfârşitul lui noiembrie. Ies cu
Dănuţ prin centru. Librăriile. Pe Cale – aglomeraţie. Intrăm într-o
cofetărie, prăjituri, cafele. Cofetăria neîncălzită. Subretele tăifăsuind
lângă tejghele. Fum de ţigară. Atmosferă imposibilă.
Evenimentul zilei: Nadia Comăneci ar fi fugit din ţară pe la
unguri. Sofisticate comentarii seara, la „posturi”. Mai mare tevatură
decât dacă ar fi „evadat” primul ministru. Oricum, o lovitură grea pen-
tru Putere. Sportul – vedeta secolului nostru.
Interesante notele lui Ionel Jianu din „R.I.T.L.”. Citesc „Jurna-
lul” (8) de Maiorescu. Vivaldi, Mozart. Insomnie.

Sâmbătă, 2 decembrie
Telefonează Tică de la New York. „How do you do? Ce faceţi,
România nu se mişcă?” Şi alte câteva consideraţii pe această temă,
apoi închide. E nebun. Într-adevăr, la „posturi” largi comentarii despre
întâlnirea Bush-Gorbaciov. Dar numai speculaţii. Prostimea n-o să
afle niciodată ce discută grangurii.
Dănuţ se angajează să-mi împartă astăzi cărţile (cu dedicaţie) la
„Casă”. Trece pe la Editurile „I. Creangă”, „Eminescu”, „Univers”.
Primit de Avramescu cu afecţiune. Acesta promite să-i publice o
recenzie la un volum de proză. Romul Munteanu habar n-avea că Dan
predase pe Chesterton la Editură.
Convalescenţă lungă. Seara – subfebrilitate. Nu sunt în formă.
Citesc pe Maiorescu (volumul 9).

Marţi, 5 decembrie
Treburi „administrative”. Plătesc chiria, telefonul. În Undrişte,
pentru schimbarea talonului maşinii. Oraşul geme de securişti „civili”.
Îi vezi pe stradă sau rezemaţi de garduri, privindu-te cu ochi apoşi, de
peşte.

384
 Vorbit cu Zoe Boicescu. Frig în cameră. De altfel, toţi amicii
mi se plâng că n-au căldură în casă. Şi iarna abia acum începe. Ce să
facem?
Vizită (plăcută) a lui Ion Ruse. Vorbim de una-alta. Are trei
romane blocate la diverse edituri din ţară. E de părere că Şeful e „pe
ducă”. Băiatul lui, de care e foarte mândru, merge la şcoală. Îl vede
odată la trei luni, când ia acceleratul de Focşani pentru a-şi întâlni
familia şi a plăti indemnizaţia alimentară. Ciudată căsnicie!
Citesc pasaje din „Le Rivage des Syrtes” de Gracq. Franţuzul
scrie descurajator de bine. Muzică (pe întuneric, în fotoliu): Corelli,
Albinoni.

Vineri, 8 decembrie
Din nou în Udrişte pentru talon. Puhoi de lume (peste o sută de
persoane). Patru ore coadă, miros insuportabil (lume joasă). Senzaţie
de greaţă (şi ură, ură oarbă).
Mitru – bolnav, se stinge pe încetul. Nu cred că trece iarna.
Soţia disperată, rămâne singură. Discută zilnic cu Cornelia.
Vorbit cu Daniel. Se pare că voi primi pe carte 30 de mii de lei.
Un tânăr critic (Dan Stănescu?), care a citit romanul, susţine că sunt
„stilist de clasă”. Am priză la noua generaţie.
La „posturi” comentarii despre evenimentele din Europa comu-
nistă. La noi îngheţ în continuare. Pe zi ce trece, tensiunea creşte.
Suferi mai greu robia când vezi vecinii liberi. Stau noaptea în fotoliu
până la retragerea tramvaielor. „Leviathan” de Green. Pe urmă în întu-
neric. Insomnie.

Marţi, 12 decembrie
Ger cumplit (minus 14 grade noaptea). Nu ies din casă. Vorbit
la telefon cu Ogrezeanu şi Zoe Boicescu. Pe Mitru l-au văzut doi
medici, i-au găsit pseudomonas şi proteus în urină. Foarte mâhnit de
starea lui precară.
Trei ore, seara, ascultând la „posturi”. Evenimentele din ţările
vecine ne „incită”. În timp ce în răsăritul Europei începe o viaţă nouă,
la noi continuă discursurile demente despre culmile civilizaţiei şi

385
bunăstării. Discuţie cu Cornelia până după miezul nopţii. N-am somn.
Iau droguri. Citesc Vasile Lovinescu („Creangă”).

Vineri, 15 decembrie
Vreme în încălzire bruscă, după un ger năpraznic. Temperaturi
de 6-7 grade.
Mitru în comă. Disperaţi. Ştiam că se va duce, dar moartea imi-
nentă îmi dă fiori de gheaţă. Telefonăm la rude şi la prieteni. Derută în
casă.
Aflu discret că profesorul D. Chiţoran a refuzat să mai revină
în ţară. Lucrează ca funcţionar superior U.N.E.S.C.O. (la Paris). După
plecarea Nadiei Comăneci – cea mai spectaculoasă „pierdere” a
regimului.

Duminică, 17 decembrie
Ieri, Mitru internat la „Al. Sahia”. Comă profundă. Medicii îi
mai dau o zi sau două. Durere mare în casă. Vorbit cu Bulgăr. Pleacă
în Franţa peste şase zile (Paris, apoi Bordeaux). Nu crede că-şi va mai
revedea amicul la întoarcere.
Cornelia îi duce mâncare zilnic doamnei Pârăianu, care doarme
pe un fotoliu în camera bolnavului. Suntem înmărmuriţi de graba cu
care vremea îşi picură nisipul din clepsidră.
Noaptea în fotoliu, pe întuneric. Singur. La „posturi” se
comentează evenimentele (destul de tulburi) de la Timişoara. Nimic
precis. Se pare că ţara începe „să se mişte”. Muzică de Bruckner.

Luni, 18 decembrie
A murit Mitru (la ora două după-masa). Fug la spital. Amicul
meu, la morgă, întins pe un pat de piatră. Singur cu el o oră. Faţa
emaciată, lipsită de expresie (poate un zâmbet de dispreţ în colţul
gurii). Apoi în Vişinilor. Figura doamnei Pârăianu încremenită de du-
rere. Trăieşte din instinct, în inerţie. Stăm până la 9 seara. Sentimentul
unei prăbuşiri totale.
La „posturi” până la 12 noaptea. Mişcări de stradă în Timi-
şoara. Trupe. Se trage în mulţime. Numeroase victime. Stăpânul în
vizită „de prietenie” în Iran.

386
 Nu pot dormi. Pun muzică de Mozart („Recviemul”).

Marţi, 19 decembrie
Dimineaţa. La Uniunea Scriitorilor. Hobana, Balaci. Hobana
îmi promite „tot sprijinul” pentru înmormântarea lui Al. Mitru. Romu-
lus Vulpescu nu are posibilitatea „să bage” ferparul oficial al Uniunii
în „România liberă” decât poimâine. În fine, Uniunea refuză să pună
la dispoziţie microbuzul, în ziua înhumării, au ordine severe să păs-
treze „la bază” toate autovehiculele pentru intervenţii „urgente şi ne-
prevăzute”. De altminteri, din pricina evenimentelor recente, în Bucu-
reşti e stare (neoficială) „de necesitate”. Patrule înarmate în centrul
Capitalei. Miliţie la fiecare colţ de stradă. Civili suspecţi, la haină şi
cravată. Atmosferă de teamă, îngrijorare. În ochii oamenilor – spaimă
şi speranţă.
Trupul neînsufleţit al scriitorului depus în naosul bisericii
Hagiu (lângă Hală). În Vişinilor cu Cornelia. Soseşte „cioclul” Uniunii
(„domnul Stoica”) – antipatic, figură de geambaş sau hoţ de cai. Se
pun la cale detaliile înmormântării. Târguială. Ceremonia de înhumare
– joi la cimitirul mânăstirii Ţigăneşti.
Rămânem până seara. Pe jos acasă. Viaţa fără Mitru – ce glumă
amarnică, stupidă. La „posturi” până la miezul nopţii. Timişoara…

Joi, 21 decembrie
Zi tristă. Încerc zadarnic să pornesc Trabantul, nu „face aprin-
derea”. Iau cu Cornelia o maşină de ocazie de la Rond. Pornim spre
Mitru. Pe bulevardul Cantemir – coloane de manifestanţi la marginea
trotuarului, chemaţi de Şef la miting în seara precedentă, într-o so-
lemnă apariţie la Televiziune. Pancarde, steaguri. Activişti, miliţie.
Ajungem în Vişinilor pe la ora zece. Ultimele pregătiri preliminarii.
Slujbă la biserica Hagiu (trei preoţi). Din partea Uniunii – Balaci şi
Hobana. Rude (mai mult de-ale soţiei), prieteni, scriitori, profesori de
la „Lazăr”. După – participanţii urcă în limuzine şi în microbuzul pe
care Uniunea (la stăruinţa lui Hobana) ni l-a pus la dispoziţie. La ora
12 la mânăstirea Ţigăneşti. Am sentimentul că trăiesc un vis urât. Du-
reri de cap cumplite. Vizită protocolară la maica stareţă, care ne doje-
neşte (pe mine şi Cornelia) că o frecventăm prea rar. O oră până să

387
sosească preotul. Soare, timp tomnatic. Slujbă în capela mignonă a
cimitirului. Vorbeşte Bulgăr – emoţionat, patetic. Apoi înmormân-
tarea. Ritualul. Lacrimi. Se aşază lespedea deasupra criptei. Măicuţe
curioase privind cu apatie ceremonialul. Totul se sfârşeşte. Asistenţa
(circa 30 de persoane) se urcă în limuzine. Pornim spre Capitală. Eu şi
Cornelia în maşina Davizilor. În piaţa Herăstrău e deviat traseul. Pe
Dorobanţi. Strada Romană. La A.S.E. – spectacol inedit: ostaşi cu
scuturi ca în filmele de epocă. Mulţime adunată, strigăte, vociferări,
dezordine (din fugă nu se înţelege textul). Realizăm că Bucureştiul e
în flăcări. Ajungem la locuinţa dispărutului, în strada Vişinilor. Rămâ-
nem două ore. „Priveghi de suflet”. Din centru se aud explozii, împuş-
cături, rafale. Pe cerul înroşit – petarde. Ancuţa e plecată de dimineaţă
în centru. Pornim pe jos acasă (nu circulă tramvaiele). Piaţa Unirii.
Puzderie de oameni fremătând de ură. Forfotă, vacarm. S-a tras în
tineri. Se aud lozinci: „Jos dictatorul”, „Jos comunismul”, „Crimi-
nalii”. Se circulă în direcţii diferie, într-o ciudată mişcare browniană.
Ajungem în Albă pe întuneric. Ancuţa întârzie. Agitaţie în familie,
nervi. Soseşte după nouă seara. Ne relatează ce a văzut în Piaţă.
Plânge.
Stau pe întuneric până la patru dimineaţa. Gânduri despre
Mitru. O viaţă trăită împreună. O viaţă! Din Rond se aud rafale de
armă automată.

Vineri, 22 decembrie
Dimineaţa. Singur în casă. Pe la ora zece pun radioul. Se
anunţă sinuciderea generalului Milea („trădător de ţară”) într-una din
încăperile C.C.-ului. Mă îmbrac în grabă, ies în stradă. La Rond mulţi-
me de oameni comentând evenimentele în grupuri. Le e vizibil teamă.
Un miliţian, înconjurat de 6-7 oameni, ne informează, savant, că noul
şef al statului este Corneliu Mănescu. Plec repede (atât cât pot) spre
centru. Bulevardele în mare agitaţie, lume multă. Ajung la Universi-
tate (piaţa plină). De aici, în piaţa mare a palatului. Entuziasm. Stăpâ-
nul şi Stăpâna au fugit cu un elicopter, cu o jumătate de oră înainte, de
pe acoperişul Comitetului Central. Bărbaţii şi femeile se îmbrăţişează.
Lacrimi. Maşini trecând cu portierele deschise prin mulţime, se claxo-
nează, se arborează steaguri găurite. Biblioteca Centrală Universitară

388
şi o aripă a palatului regal – făcute scrum de flăcări. Rămân în piaţă
până la ora 15. Frânt de oboseală, mă târăsc. Realizez cu greu situaţia
că sunt liber. Mă bântuie o euforie idioată, ca o beţie cu alcooluri tari.
Mă întorc acasă: Calea Victoriei, Dâmboviţa, bulevardul Tineretului.
Pe Frontispiciul Casei poporului fâlfâie în bătaia vântului drapelul
ţării (fără stemă). Băieţii cu ochi albaştri, care supravegheau „discret”
faţada monstruoasei alcătuiri arhitectonice, au dispărut ca prin mi-
nune.
Spre seară, toţi patru privind programul la televiziune. Puterea
e preluată de un grup de oameni – eterogen – o bună parte dintre ei
necunoscuţi. Se face apel la linişte şi calm. Se ţin discursuri. Se vor-
beşte despre libertate, unitate. Pericolul – prezent în continuare (tero-
riştii). Încremeniţi ca în faţa unui spectacol de senzaţie, până la patru
dimineaţa. Insomnie.

Sâmbătă, 23 decembrie
Lipiţi de aparatul de televiziune. Buimaci şi fericiţi. Dintre
evenimente: Ceauşeştii – prinşi şi arestaţi. Figura delicventoidă (Al.
Capone) a lui Nicuşor, cu mâinile în cătuşe. Discursuri paranoice.
Apeluri la linişte şi ordine. Să stăm în casă. Oraşul plin de terorişti. Se
trage. Mor oameni. Trupe de Securitate îndreptându-se spre Capitală.
Suspans. Se pare că dictatura comunistă a căzut.
Alaltăieri s-a tipărit în „România literară” articolul lui Bulgăr
despre Mitru. De vineri nu mai apar jurnale. Ferparul Uniunii (şi al
nostru) pentru „România liberă” – s-a disipat în magma evenimentelor
de stradă. Telefonat la Hunedoara, linişte.
Seara mă sună Duci. Milică Măgureanu a fost ucis azi dimi-
neaţă cu un glonţ în frunte, în locuinţa lui de pe Arhitect Mincu. Ce
nenorocire! Nu ştie amănunte.
Stare de mare excitaţie în casă. Comentarii. Ce-o să mai fie?
Vremuri tulburi. Din când în când se aud împuşcături din zona Rond.
Apoi tăcere. Pun muzică. Ideea că sunt liber, după mai mult de 40 de
ani de dictatură.

Luni, 25 decembrie

389
 În faţa micului ecran – de dimineaţa până noaptea. Emisie fără
întrerupere. Apar diverse mutre suspecte, transpirate. În vidul acesta
de putere – luptă crâncenă, pe viaţă şi pe moarte. Se strigă noi sloga-
nuri. Se dau ştiri panicarde (60 de mii de morţi până alaltăieri, anunţă
agenţiile de presă). Luptele continuă.
Crăciun. Telefonat Adei Orleanu, doamnei Pârăianu, lui Caran-
tino şi Bebe Ogrezeanu. Colinde. Primesc din Râmnic felicitarea
tradiţională din partea arhiereului şi Pastorala, cu omagiile ruşinoase
aduse dictatorului. Ridicolul situaţiei – imens, aproape incredibil. Inte-
resant e faptul că până astăzi aceste encomii, transmise an de an prin
Pastorale, nu-mi apăreau într-o lumină atât de stranie!
Seara se anunţă că soţii Ceauşescu au fost executaţi. La
televiziune – imagini (rizibile) din simulacrul de proces. Oribil. Rafale
de arme automate pe strada Albă. Domneşte anarhia generală. Nu s-a
format guvernul. Aşteptare, teamă.

Miercuri, 27 decembrie
Dezordinea continuă. Se trage încă prin centru dar şi la peri-
ferie. Dan şi Cornelia mers la Politehnică. Pe stradă – debandadă. Au
apărut o sumedenie de publicaţii, fiţuici mărunte, pline de sloganuri,
toate democratice. S-a convocat Consiliul Uniunii Scriitorilor. Lupta
pentru putere – dezgustătoare. Sosesc în ţară personalităţi plecate cu
ani în urmă – speach-uri la televiziune. Complet debusolat de abun-
denţa ştirilor contradictorii. Mor oameni pe trotuare (mii de oameni!).
După mai mult de zece zile de căldură – frig straşnic. Vremea
frumoasă a favorizat căderea dictatorului. Nu pot citi. Dau telefoane
prietenilor. Pendulez între durerea pentru uciderea atâtor tineri şi
fericirea libertăţii dobândite (încă incerte). Scârbit de cuvântările
isterice, prudent la noua retorică a democraţiei (in nuce), sfâşiat de
îndoială, temeri şi speranţă. Nopţi albe.

Joi, 28 decembrie
Cimitirul Belu. Ceremonia înmormântării lui Milică. Extrem de
multă lume, medici, academicieni, profesori universitari. Paltoane,
mantouri elegante. Cimitirul – plin de cortegii funerare care îşi aşteap-
tă rândul pe aleea principală. Forfotă, maşini luxoase. Capela – neîn-

390
căpătoare pentru mulţimea catafalcurilor înghesuite unele într-altele.
Sicriul lui Milică – sigilat. Printre colegii mei de clasă: Petrică, Ţu-
gulea, Slătineanu, David. Duci lipseşte. Oraţii oficiale. Familia lui Mi-
lică: soţia şi copiii. După ceremonie, cortegiul se deplasează lângă
Belu, unde s-a înfiinţat un cimitir ad-hoc pentru eroii revoluţiei. Frig
groaznic. Vânt. Îmi iau la revedere de la prieteni. Acasă cu maşina lui
Petrică.
Seara, la televiziune. Situaţia politică începe să se limpezească.
Oarecare relaxare. Pe stradă focuri răzleţe de armă automată. Telefo-
nează Valentin Stănescu, scrie versuri, vrea să mă vadă, să revină după
o săptămână. Nervozitate mare. Târziu, în noapte. Muzică de Wagner.
Prea bătrân ca să asist la o a doua eliberare. Droguri.

Duminică, 31 decembrie
De alaltăieri a nins. Zăpadă mare. Ştiri bune dar confuze.
Dezordinea de după revolta populară. Telefonat Hobana să mă felicite.
Dinescu – noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor (până la alegeri). Iau
„România liberă” şi „România literară”. Alt aer, mai proaspăt, vânt de
libertate. Nume noi: Paleologu, Pleşu, Liiceanu. Dau telefoane, fac co-
respondenţă. Nadia îmi citeşte câteva pagini excepţionale din „Jurna-
lul” lui Bazil (referitoare la reeditarea „Istoriei” lui Călinescu). Caran-
tino, Ada Orleanu, Ogrezeanu, Hilohi. Lumea exuberantă. În fine, s-a
„făcut” guvernul. Între alţii – Şora la Învăţământ şi Pleşu la Cultură.
Petrecem revelionul în familie. Şampanie. Copiii veseli. La ora
unu mă retrag la mine. Tristeţe mare, inexplicabilă la urma urmei. Pun
Mozart. Răsfoiesc capitole din Biblie (Eclesiastul). Împuşcături în
stradă. Sting lumina.

391
 Volume publicate

- Rochia cu anemone, nuvele, Ed. pentru Literatură, 1966

- Minciuna, nuvele, Ed. Tineretului, 1967
- Auroaica, nuvele, E.P.L., 1967
- Zborul de probă, roman, Ed. Tineretului, 1968
- Umbrele timpului, nuvele, Ed. pentru Literatură, 1969
- Noaptea şi ziua, roman, Ed. Eminescu, 1970
- Avionul de Cluj (în colaborare cu Al. Mitru), teatru,
Ed. Eminescu, 1970
- Fumul bunicului, nuvele, Ed. Albatros, 1971
- Memorial de lectură, critică literară, Ed. Litera, 1972
- Walhalla, nuvele, Ed. Eminescu, 1973
- O partidă de bile, roman, Ed. Ion Creangă, ed. I - 1973,
ed. II - 1979
- Toamna, păsările..., roman, Ed. Eminescu, 1975
- Fantezie pentru trompetă solo, nuvele, Ed. Eminescu, 1976
- Povestiri de la Rond, nuvele, Ed. Ion Creangă, 1977
- După-amiaza unui faun, nuvele, Ed. Cartea Românească, 1978
- Memoria Râmnicului, eseistică, Ed. Sport - Turism, 1979
- Câinele andaluz, nuvele, Ed. Eminescu, 1980
- Marele şlem, nuvele, Ed. Scrisul Românesc, 1980
- Drumurile lui Anton Pann, eseu biografic, Ed. Sport-Turism, 1981
- Autoportret cu bască, roman, Ed. Cartea Românească, 1981
- Anonim flamand, nuvele, Ed. Eminescu, 1983
- Bal la Casa ofiţerilor, roman, Ed. Scrisul Românesc, 1984
- Pe urmele lui Nicolae Filimon, eseu biografic,
Ed. Sport-Turism, 1985
- Coline în soare, roman, Ed. Eminescu, 1989
- Râmnicul de odinioară, memorialistică, Ed. Almarom, 1993
- Povestiri de adormit Ancuţa, nuvele, Ed. Artis, 1994
- Râmnicul, Râmnicul..., Jurnal indian, Ed. Conphys, 1994
- Jurnal I, Ed. Antim Ivireanul, 1997
- Bal la Casa ofiţerilor, ed. II, Ed. Antim Ivireanul, 1997
- Jurnal II, Ed. Silviu Popescu, 1998
- Cartea Râmnicului, Ed. Silviu Popescu, 1999
- Jurnal III, Ed. Silviu Popescu, 1999
- Jurnal IV, Ed. Silviu Popescu, 2000

392
393
 Autorul aduce mulţumiri
Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea
pentru sprijinul permanent acordat
tipăririi prezentului „Jurnal”.

394