Sunteți pe pagina 1din 1

Omul fr nsuiri, Robert Musil

Important era c nu deinea vreo importan faptul dac ceva era n exterior sau
luntric; n starea n care se afla era ca o ap limpede de ambele pari ale unui
perete transparent de sticl.
ntre dealuri, crestele pdurilor s-au confundat cu liniile de fug ale substanei
textului. Fir narativ devine, n acest caz, un apelativ pueril. Fir narativ ar
denota starea de agregare a dimensiunii fictive, altfel spus, tanarea unui cadru
n mintea observatorului, a unei succesiuni analizabile. Cartea-substan nu
suporta acest apelativ; ea este un asamblaj de platouri, accelerarea delirant a
binoamelor care compun cotidianul: intern-extern, subiect-obiect, bine-ru.
Personajele, aciunea nu se mai pliaz pe-un estetism dezirabil, ci sunt grefe de
realitate, simulari care dirijeaz o fenomenologie a conflictului. Arta devine un
fenomen pur incidental existenei, nu voit, scontat.
nfrindu-se cu Kafka, ns pe cealalt parte a baricadei, manipularea cadrului
burghez-decadent, atomizarea acestuia in particule ale grotescului anun,
lipsindu-se de manierisme atribuibile unei poteniale frici de complet colaps,
cderea regimului dictatorial al semnificantului (global). Nimic nu mai inseamna
<<nimic>>. Nu se mai poate <<vorbi despre>>, ci sufoca n masa muscular a
textului, sau crispa imediat lng, recunoscndu-i-se volatilitatea ntru nchistare.
Cum se mai poate interaciona cu realitatea, dac ceea ce ne-o mediaz, funciile
si relaionarea, sunt repudiate?
Musil ar spune c prin sacrificarea de bun voie a memoriei; investirea existenei
individuale cu senintatea de a se teritorializa pe sine precum limba, ca o pat de
ulei.
Cartea lui Musil nu are nsuirea de a fi fost terminat. ntre dealuri nu va mai fi
fost nevoie de nsuiri.