Alexandru Pesamosca - doctorul fr de argini

Septembrie 2011 14:30

Marti, 06

Scriitorul Radu Paraschivescu ntrebat fiind Dac ar fi s scrii despre

lucrurile bune care se ntmpl acum n Romnia, care ar fi acestea?
spunea: A scrie despre oameni care au sfinit locuri, dei au fost
obstrucionai srguincios de pild doctorul Raed Arafat. Cel de acum
mai bine de un deceniu, de pe vremea cnd fcea la Trgu Mure ceea
ce nu i se permitea la Bucureti. A scrie i despre ali medici care
contrazic setul nostru de preconcepii acru-dumnoase: Alexandru
Pesamosca, Radu Dop etc.

Doctorul Alexandru Pesamosca

Ajutai-i exact pe cei care au nevoie i cnd au nevoie l-a ndemnat
Prof. Dr. Alexandru Pesamosca pe Printele Daniel Smuc. Aa s-a
nscut Asociaia Aezmntul Social Sfinii Martiri Brncoveni. i tot
aa s-a construit i Capela. Ideea ridicarii unui lacas de rugaciune n
cadrul Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Maria S. Curie era
veche (1985-1986) si apartinea Profesorului Doctor Alexandru

Pesamosca. Datorita regimului de atunci, acest vis nu s-a putut

concretiza cu toata lupta dusa de acest mare doctor. Biserica
Cuviosul Stelian i Sfntul Nicolae-Brncoveanu.
n Top Medici, despre Profesorul Alexandru Pesamosca se scrie c
este cel mai mare chirurg pediatru din Romnia, gonit de ministrul
sntii. Ministrul Sntii cel economist. Se ntmpla acum 3 ani:
Profesorul Alexandru Pesamosca este considerat de foarte multi
pacienti si specialisti drept cel mai mare chirurg pediatru din tara
noastra. El este acela care gaseste intotdeauna cele mai extraordinare
si mai eficiente solutii impotriva unor boli teribile. La 76 de ani,
profesorul apreciaza ca in cariera sa a operat 45.000 de copii. Zeci de
mii de copii uratiti de malformatii, care au scapat de stigmate ce i-ar fi
putut marca pe viata si sunt acum oameni normali. Pentru a fi aproape
de sala de operatie, profesorul Pesamosca locuia de ani de zile intr-o
camaruta din Spitalul de Pediatrie Marie Curie Budimex, unde se
odihnea intre interventiile pe care le efectua dimineata si cele de dupaamiaza. Pentru ca profesorul a depasit varsta de 70 de ani, ministrul
Sanatatii i-a trimis un act care-i anunta incheierea contractului de
prestari servicii medicale si ii interzicea oficial sa mai consulte si sa
mai opereze in spital. Actul de la Cabinetul ministrului Sanatatii, Eugen
Nicolaescu, se incheia cu somatia ca profesorul Pesamosca sa
elibereze urgent camaruta de la clinica de Chirurgie. Prof. Dr. Alexandru
Pesamosca: Nu am nici un regret, daca as mai trai o data, tot asta as
face si tot la fel, iar cea mai mare realizare a mea e ca am respectat
bolnavul si la debutul meseriei ca si astazi Top Medici.
Potrivit Ordinului 27 din 11 ianuarie 2006, emis de Ministerul Sanatatii,
medicii de peste 70 de ani nu mai aveau dreptul sa profeseze. Printre
acestia si Profesorul Doctor Alexandru Pesamosca. Profesorul
Pesamosca era dat afara din Spitalul Budimex, pentru a fi respectat
ordinul ministrului sanatatii. Pe 19 ianuarie 2006, Prof. Dr. Alexandru
Pesamosca a primit vestea din partea conducerii spitalului. Nu mai
avea dreptul sa profeseze. Va facem cunoscut ca, incepand cu data
prezentei, va inceteaza contractul individual de munca. Urmeaza a va
intocmi nota de lichidare. Cand a ramas vaduv, in 1999, nea Pesi
cum era alintat de colegii mai tineri s-a mutat in spital. Locuia intr-o
camaruta plina cu lucrari de doctorat, carti, fotografii, desene ale unor
copii, un pat si un televizor. Faptul ca Profesorul se afla mereu in spital
insemna un ajutor pentru ceilali medici. Veneau colegi si la doua
noaptea din blocul operator si imi spuneau: nea Pesi, veniti ca n-am
vazut in viata mea asa ceva. Si eu ziceam: normal ca n-ai vazut, ca
viata ta e prea scurta. Profesorul a facut un memoriu catre ministrul
Nicolaescu in care cerea sa i se permita prelungirea activitatii
medicale. Nu am nimic cu reformele lui Nicolaescu. Dar spitalul asta
este practic facut de mine. Mai toti care acum sunt doctori de la mine

au invatat meserie. Atat timp cat sunt inca apt de a face aceasta
meserie, nu vad de ce ar trebui sa ma retrag. Realizez ca nu mai sunt
verde. Sunt vested. De aceea nu mai fac operatii complexe care
dureaza 6-7 ore, ci cele mai usoare sau dau instructiuni.
Am iubit mult copiii, toata viata m-a urmarit zambetul lor de dinaintea
unei operatii. Zambeau intr-un fel pe care mi-e greu sa-l descriu. Cam
toti aveau aceeasi reactie. Zambeau cu lacrimi in ochi. Spaima, durere,
resemnare, speranta. Si mila, cu zambetul ala imi cereau toata mila din
lume. Cum sa nu te tulbure imaginea asta? Si totusi, n-aveam voie sa
gresesc, eram obligat sa ignor orice emotie. Prof. Dr. Alexandru
Pesamosca.
Acum vreo 12 ani, au venit la el parintii unui copil grav bolnav. Erau de
undeva, de prin Ardeal. Au fost la zeci de medici din tara. Toti ridicau
neputinciosi din umeri si spuneau sec, fara nici o sovaiala, ca nu mai e
nimic de facut. Doar unul din ei, mai milostiv, si-a calcat peste orgoliu
si le-a zis ca singura incercare ar mai fi la Bucuresti, la profesorul
Pesamosca. A doua zi parintii erau in cabinetul renumitului medic.
Profesorul Pesamosca a ramas uluit vazand despre ce e vorba. Radu
avea numai sapte ani, iar esofagul lui era plin de formatiuni tumorale
benigne. Copilul se putea sufoca in orice moment in somn.
In 50 de ani de cariera, Profesorul cunoscuse tot felul de drame, insa
povestea asta l-a tulburat poate cel mai tare. Teoretic, verdictul cumplit
dat de catre ceilalti medici nu era departe de adevar. Cazul era
deosebit de grav, doar o minune il mai putea salva pe bietul copil.
Doctorul a inteles ca n-are de ales. In fata lui, doi oameni ingroziti
asteptau cu lacrimi in ochi un raspuns. Profesorul a acceptat sa-l
opereze. Au urmat ore de zbucium, de cautari, de ganduri rascolitoare.
A recitit capitole intregi din carti prafuite, a rasfoit zeci de reviste
medicale, a scotocit prin toate lucrarile de cazuistica a afectiunilor de
esofag. N-a aflat nimic, nici o solutie. Situatia era mult prea grava.
S-a apropiat de iconita din peretele cabinetului, acolo unde isi regasea
mereu tihna si nadejdea. Si-a impreunat mainile, a soptit o rugaciune
numai de el stiuta si-apoi s-a pregatit de operatie. A intrat in sala total
relaxat, desi n-avea inca nici cea mai vaga idee despre ce-avea de
facut ca sa salveze bietul copil. O sa zici, poate, ca sunt teatral sau
patetic, dar in momentul in care l-am deschis am simtit asa, ceva, ca
un fior venit de deasupra mea, ca o mangaiere calda pe crestet. Ce
putea sa fie chestia asta daca nu o influenta divina, o inspiratie
providentiala? Dumnezeu mi-a dat atunci forta sa iau poate cea mai
grea hotarare din viata mea. I-am inlaturat tot organul bolnav si-am
inceput sa reconstruiesc altul, dintr-un cadru de colon. Adica, i-am luat
un segment de colon din care i-am facut un esofag nou-nout. Totul intro singura operatie. Asa ceva nu s-a mai facut niciodata. Si n-o spun

deloc cu mandrie, ci dimpotriva, cu o mare smerenie, pentru ca

operatia asta a fost opera lui Dumnezeu. Eu n-am fost decat
instrumentul lui sau, cum s-ar zice, mijlocitorul. Astazi, Radu se apropie
de 20 de ani. Duce o viata normala, are o iubita, conduce o masina,
totul ca si cum atunci, cu 12 ani in urma, s-ar fi nascut a doua oara. Si
totusi, desi a fost vorba de-o premiera mondiala, nimeni nu a catadicsit
sa recunoasca oficial ori sa promoveze acest mare succes.
Nu mi-au placut niciodata titlurile, medaliile, diplomele, desi am primit
cateva. Asa ca nu prea m-a afectat faptul ca operatia asta n-a fost
recunoscuta. Eu am ramas cu multumirea suprema ca Radu e un flacau
sanatos si ca parintii lui sunt fericiti. N-am fost niciodata trufas. Trufia e
cel mai urat pacat al medicului. Din nenorocire, astazi cam toate
spitalele sunt bantuite de pacatosi d-astia. Doctori care se cred
Dumnezeu. Pentru ei, toti pacientii sunt niste gunoaie. Intind mana sa
le ia plicul cu bani si-apoi ii trateaza in bataie de joc. Toata viata m-am
luptat cu buldogii astia imbuibati.
In copilarie visa sa ajunga ofiter de marina, ca si tatal lui. In 48, cand
toti cei din Marina Regala au fost aruncati in strada, visul s-a naruit. S-a
hotarat sa incerce la medicina. A invatat pe rupte, in vremurile alea
concurenta era acerba. A intrat printre primii pe lista. Dupa facultate,
in 1954, a fost repartizat la Niculesti-Jianu, un satuc amarat de langa
Fetesti, ridicat de sarbii deportati din Banat. A stat acolo trei ani. Mai
exact, trei ani in care n-a iesit aproape deloc din spital.
Era un doctor sarac. Un costum ponosit, din velur, un pulover si o suba
groasa, de ceferist. Asta era toata garderoba lui. De luat ciubuc de la
oropsitii din sat, nici nu putea fi vorba. O singura data a primit un
cadou. A fost insa ceva mai special, greu de refuzat.
Venisera la el doi batrani, sot si sotie. Femeia avea o iesire a mitrei,
adica uterul desprins. Traia asa de vreo 40 de ani, de cand nascuse
ultimul copil. Multe femei de la tara aveau betesugul asta. Bagau
acolo, in pantece, niste carpe si gata, problema era rezolvata. Dupa 40
de ani insa, femeia asta tinea mortis ca tanarul doctor s-o repare. Na fost tocmai usor. Pentru el, atunci, la nici 25 de ani, operatia asta era
o premiera. A pierdut cateva nopti citind niste carti si dupa ce s-a
dumirit de-a binelea, s-a apucat de treaba. Totul a decurs perfect,
operatia a fost impecabila, iar in cateva ore femeia era complet
reparata. Apoi, dupa vreo luna, Pesamosca s-a pomenit din nou cu
batranii la usa. Mosul l-a luat de brat si l-a tras mai deoparte. Stiti,
domnule doctor, i-a zis el, pentru noi acuma sunteti ca tatal nostru.
Vreau sa va spun ceva, numai sa n-auda baba. Eu, de pe la 30 de ani,
n-am mai avut nici o bucurie barbateasca. Nu mi-am inselat niciodata
femeia, ca e pacat mare, iar cu ea, ce Doamne iarta-ma era sa mai fac,
ca sangera tot timpul si nu stiam cum sa mai procedez. Acu, domn

doctor, daca ati reparat-o, ce sa mai zic? Dupa atatia ani, am vrut sa
vad si eu cum mai e. Nu stiu daca am facut vreun rau, ca ea m-a
primit. Si uite, pentru bucuria ce ne-ati facut-o, v-am adus si noi ceva,
ce-am putut. Numai sa nu ne refuzati, c-ar fi mare pacat in fata lui
Dumnezeu. Apoi mosul a iesit putin afara si s-a intors cu o cutie mare
din lemn. A desfacut-o si a scos din ea un cocos urias, falnic si alb ca
spuma laptelui. Primiti-l, ca ati facut pentru noi o mare minune! A
fost primul cadou din cariera lui, iar amintirea asta il copleseste. Da,
n-am mai vazut niciodata un cocos asa de frumos. Au fost niste ani
minunati. Munceam enorm, ca un nebun, dar tocmai asta era
frumusetea. Oamenii aia ma iubeau mult si pentru mine asta era cea
mai mare bucurie.
La Niculesti-Jianu s-a nascut primul lui baiat. In 57 s-a transferat in
Bucuresti, la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu . S-a despartit
greu de satul ala. A plecat cu inima stransa, gandind ca vor ramane
bietii oameni fara ajutorul lui. Era totusi o oportunitate pe care nu voia
s-o rateze. In plus, de cand i se nascuse baiatul, a rasarit in sufletul lui
o dragoste uriasa pentru copii. A facut atunci un sfant legamant ca isi
va dedica intreaga lui cariera doar prichindeilor suferinzi. A ramas la
Grigore Alexandrescu vreme de 27 de ani. Aproape zi si noapte, fara
nici un concediu.
Mai tarziu, femeia pe care-o iubea i-a nascut al doilea baiat. Apoi, dupa
cativa ani, o alta femeie i-a daruit doua fete. Povestile astea personale
au fost tot timpul deliciul dusmanilor mei. Da, lumea poate ma judeca,
insa eu am avut tot timpul o viata dubla. N-am stiut niciodata ce
inseamna o familie, in sensul obisnuit al cuvantului. Familia mea a fost
tot timpul aici, in spital. A fost poate un pacat, iar acum platesc pentru
el. Daca aici m-am simtit mereu acasa, cu asta m-am ales. Cu
debaraua asta in care imi tarai sfarsitul.
27 de ani a stat la Grigore Alexandrescu. A muncit pe branci, a operat
copii de la copii de nomenclaturisti la copii de tigani. Pe toti i-a ingrijit
la fel. De la nimeni n-a luat nici un fan, pentru el asta ar fi fost tot
una cu furtul. Fericirea lui suprema era sa-i vada pe copii dupa
operatie, cum se ridica din pat, il apuca de-un crac si ii spun tata
Pesi. Asa ii ziceau toti copiii, iar pentru el nu exista o mangaiere mai
mare. In 1984 s-a mutat la Budimex. Pesamosca era deja un nume
greu in lumea medicala. Veneau la el parinti din toata tara, zilnic era
coada la usa lui.
Faima asta i-a adus insa si neplaceri. Invidia era mare si unii colegi au
inceput sa-i cam caute pricina. Barfe, sicane, reclamatii. Iar totul a
culminat cu o scrisoare trimisa pe adresa Militiei. Un grup de
tovarasi, printre care si unii colegi pe care i-a invatat meserie,

reclama faptul ca doctorul Pesamosca incalca flagrant disciplina

spitalului, petrecand cu indivizi necunoscuti, noaptea, dupa orele de
program. De fapt, asta se intampla doar o data pe an, pe 14 martie,
cand isi sarbatorea ziua de nastere. Sute de oameni veneau atunci la el
sa-l felicite. Prieteni, fosti pacienti, parinti, profesori, doctori, actori,
cantareti, muncitori, tarani, lautari, tot felul de oameni ii treceau pragul
si ii umpleau cabinetul cu flori si cadouri. Fireste, se deschideau sticle
de sampanie si distractia se intindea pana spre dimineata. Atata
placere merita si el, o data pe an. Reclamatia n-a avut nici un fel de
impact. Si totusi, pentru el a fost un moment dificil. De-atunci mi-a
fost o mare scarba de oamenii astia. Nu stiam cine sunt, doar banuiam.
Cel mai greu mi-a fost sa constat ca nici cei mai apropiati colegi ai mei
nu mi-au luat apararea.
Era o mare dezamagire, crezuse orbeste in oamenii astia de langa el,
ca intr-o adevarata familie. A inteles insa atunci ca doar copiii mai
merita increderea si dragostea lui.
In 1993, intr-o zi ploioasa, o veste ingrozitoare i-a secerat sufletul. Fiul
lui cel mare, de 39 de ani, a murit. Stia ca va veni ziua asta, dar se
incapatana sa nu creada. Era grav bolnav, avea o tumora la creier. Iar
el, tatal lui, salvatorul a mii de copii, tocmai pentru el n-a putut face
nimic. Ca o batjocura a destinului, mainile lui magice n-au putut atunci
decat sa mangaie trupul lipsit de viata al fiului sau. A fost o lovitura
cumplita.Si totusi, dragostea si osteneala lui pentru copiii bolnavi au
ramas neschimbate. La fel si credinta. Prin ele si-a regasit in timp
echilibrul, reusind sa ramana acelasi chirurg genial. De-atunci, singura
lui nadejde a ramas Gino, cel de-al doilea baiat. El se ocupa de toate,
ma vizita, imi aducea mancare. Mai tarziu, tot el s-a ocupat si de
camera asta, el a amenajat-o. Singura mea furie era ca n-a ajuns si el
doctor. Am facut eu doctori din toate nulitatile si tocmai cu baiatul meu
nu mi-a reusit.
Au trecut apoi anii si el uita sa-si caute o casa ori sa mai iasa din spital.
Iar atunci cand iesea, se minuna ca un om de la tara. Chipul orasului se
schimba cu o viteza ametitoare. Dezolat, se intorcea degraba acasa,
in spitalul lui, acolo unde se simtea in deplina siguranta. In camaruta
asta consulta, manca si dormea. Apoi, zi si noapte, opera incontinuu.
Uneori, n-apucam sa atipesc mai mult de un sfert de ceas. Doamne,
nu stiu cum rezistam!
Isi aminteste de o fetita de noua ani. Venise la el cu o infirmitate
cumplita. Se nascuse fara sfinctere, cel anal si cel ureteral. Asta
inseamna ca biata copila se scapa pe ea tot timpul. Pesamosca era
deja dupa doua nopti nedormite. A reusit sa ia din pulpa fetitei un
manunchi de fibre musculare, din care a confectionat doua noduri. Le-a

prins apoi, unul in dreptul anusului, celalalt in dreptul ureterului.

Nodurile erau noile sfinctere, iar fetita isi putea controla nevoile fara
nici un efort. Operatia a fost filmata, fiind vorba de-o premiera
mondiala. Mai tarziu, dupa vreo 12 ani, Pesamosca a primit o invitatie
la un botez. Era vorba de copilul nou nascut al fetei operate la noua
ani.
Astea impliniri, domnule. Nu vile, masini sau mai stiu eu ce rahaturi.
Sa repari un copil-paianjen, care merge in patru labe, sa-i innadesti si
sa-i carpesti tendoanele si ligamentele si sa-l faci biped si sanatos tun,
sa alerge la tine si sa te stranga in brate, asta inseamna fericire!
Cand a inceput sa simta oboseala a hotarat sa se ocupe doar de
cazurile mai grave, lasand rutina interventiilor curente pe seama
ucenicilor lui. Mai tarziu insa, au aparut primele semne ale bolii, iar
rolurile s-au inversat. Nu mai putea risca, mainile nu prea il mai
ascultau. In timp ce el se limita la sfaturi sau operatii mai usoare,
situatiile dificile au ramas in grija celor mai buni chirurgi scoliti de el.
Pe la inceputul anului 2006, ministrul sanatatii a dat ordin scris ca toti
medicii de peste 65 de ani si profesorii de peste 70 sa inceteze
activitatea in sistemul public. Pesamosca avea aproape 76 de ani. Pe
13 ianuarie, printr-o scrisoare oficiala, a fost anuntat personal ca va
trebui sa-si clarifice situatia cu privire la exercitarea profesiei de medic,
dar si cea referitoare la spatiul pe care-l ocupa in spital. Scrisoarea era
semnata de unul din fostii lui studenti, ajuns mare director. Putea
macar sa-mi dea un telefon, ca doar eu l-am invatat meserie. Iar acu,
nu mai dadea doi bani pe mine. Niciunul dintre colegi n-a sarit sa majute. Da, asta voiau sa-mi faca buldogii astia! Noroc cu voi, ziaristii,
ca altfel ajungeam in strada. Dar povestea asta m-a chinuit rau, deatunci boala mea s-a agravat.
Vreau sa-ti citesc o scrisoare. E de la tatal lui Ionut, din Oravita, un
baiat cu arsura de esofag pe care l-am operat tocmai acum vreo 40 de
ani.
- Stimate domnule profesor, am citit in presa cu o enorma indignare
faptul ca niste oameni de nimic vor sa va alunge din spital. In
momentele cele mai triste ale vietii mele, dumneavoastra ati reusit sa
faceti dintr-un copil pierdut, pe care nimeni n-a avut curajul sa-l
opereze, un copil sanatos tun, care a adus numai bucurii in familia
noastra. Astazi, el este macaragiu sef aici, la Oravita. Mai am doua
fete, avem o casa mare, cu tot ce trebuie, si noi toti ne-am gandit,
pentru a nu mai suferi atata umilinta de pe urma unor oameni care ar
trebui sa-si aplece umerii in fata dumneavoastra, sa va propunem cu
toata sinceritatea, ca de azi inainte, sa veniti aici, sa locuiti la noi

acasa. Avem camere multe, nu ducem lipsa de absolut nimic, iar

pentru noi, dar si pentru toata Oravita, ar fi cea mai mare cinste sa va
avem aici, in casa noastra. Va rog din suflet sa acceptati invitatia
noastra. Nu va trebuie nimic, veti avea tot ce va trebuie, fara absolut
nici o obligatie, nu trebuie decat sa veniti aici si veti avea toata grija si
dragostea noastra Acum cateva luni, Gino, cel de-al doilea baiat, s-a prapadit. De cancer.
E o rana care ii sangereaza fara oprire. De ziua lui nu-l mai cauta
nimeni. Nici un coleg, nici un prieten, nici un lautar. Primeste cateva
scrisori si atat. Sta zi si noapte in camaruta lui, tanguindu-se de dureri
la orice miscare. Inca se mai teme sa nu ajunga in strada. Cu greu,
abia mai poate face cateva consultatii pe zi. Doctorii mai tineri vin
cand si cand sa-i ceara sfaturi. Singura multumire e ca lasa in urma lui
doi chirurgi valorosi si poate la fel de dedicati ca si el: Niculina Bratu si
Radu Spataru. Sunt singurii oameni care nu l-au dezamagit niciodata.
N-a incetat niciodata sa creada sau sa se roage.
Alexandru Pesamosca este un nume gigantic al medicinei romanesti.
Un doctor fara arginti, care a salvat de la moarte mii de copii. Astazi, el
traieste in totala singuratate, uitat si dispretuit de colegi. Interviu
semnat Ctlin Apostol Formula AS.
Profesorul Pesamosca: Doctorii nu sunt bogai. Iar cei bogai nu sunt
doctori. 14 martie 2009.
Profesorul Pesamosca, tata Pesi pentru pacienii si, sau, mai simplu,
doctorul Pesamosca, aa cum i place s se recomande, se afl, la cei
78 de ani, la grania dintre realitate i mit. El este n situaia
paradoxal de a fi mai cunoscut n tot ceea ce ntreprinde, pe msur
ce atenia oficialitilor medicale l ocolete cu insisten.
Academicianul, profesorul Alexandru Pesamosca, beneficiarul unei
pensii de 6 milioane de lei vechi, i petrece 90% din via ntr-o
cmru de ase metri ptrai. Cu baie! Nu se plnge, fiindc a fost
alegerea lui. Nite tineri manageri au ncercat s-l evacueze i de aici.
Din spitalul pe care l-a condus i pe care l-a nscris n circuitul mondial
al chirurgiei infantile.
Gelu Popescu: Care e programul zilnic al doctorului Pesamosca?
Dr. Alexandru Pesamosca: Acela al unui doctor pensionar. n fiecare zi,
la ora 11.00, negresit, vine Adrian s-mi fac masaj. Adrian e un biat
pe care l-am operat cu vreo 30 de ani n urm. Era ntr-o situaie

disperat, niciun doctor nu se ncumeta s-l opereze, fiindc avea doar

un an. Avea malformaii faciale grave. ntr-o diminea, m-am sculat
hotrt s-l operez. Astzi, e alturi de mine n spital, lucreaz aici.
Vine, mi face masaj, mncm mpreun, dup care m duc la
consultaii.
Gelu Popescu: Cte operaii ai fcut?
Dr. Alexandru Pesamosca: Cine poate tii? n atia zeci de ani, cred c
sunt vreo 40-50.000 de intervenii. Le socotesc doar pe cele mai
dificile. Operaiile de rutin, pe care le fceam n tineree, pot fi cam
tot attea. Am operat cazuri grave, trimise din toate colurile lumii,
dup cum am operat i n strintate, din China pn n Statele Unite.
Am sczut numrul operaiilor, dar nu pe cel al consultaiilor. Pentru
astea nu-i trebuie instrumente deosebite, doar mintea, ca s pui un
diagnostic. Cine s mai tie numrul?
Gelu Popescu: nseamn c suntei un om bogat. Cu attea operaii la
activ, trebuie s avei vile la mare, la munte, la Corbeanca, un garaj cu
cinci-ase maini, obligatoriu cteva 44, aa cum au confraii
dumneavoastr, profesorii i efii de clinici.
Dr. Alexandru Pesamosca: tiu ce au. Eu n-am, domnule, i nici nu m-a
interesat. N-am vil, n-am nici mcar o cas, n-am main. Unde s m
duc cu ea, din pat la cabinet? Am doar pensia de 6 milioane de lei, asta
am. Mai am prieteni i pacieni pe care i-am operat n toate colurile
rii i care i mai aduc aminte de mine.
Gelu Popescu: Bani, nu. Mi se pare c nici cu titlurile academice nu
stai mai bine.
Dr. Alexandru Pesamosca: Au tbrt pe mine la sfritul vieii. Mi-au
dat tot felul de titluri, m-au fcut academician, m-au fcut fel de fel. Nu
n asta const valoarea unui chirurg. Niciun titlu profesional sau
academic nu-i sporete sau nu-i suplinete priceperea.
Gelu Popescu: Nu v-a tentat intrarea n politic?
Dr. Alexandru Pesamosca: Am eu timp pentru aa ceva? Dac fceam
politic, cine mai opera? Am fost odat, pe la nceputul anilor 90, pe o
list, alturi de Paleologu, Paler, Ascanio Damian, Truea, Printele
Marchi. Eu eram al aselea, ca s fiu sigur c nu ies. Nu auzise nimeni
de ei. Cine l citise pe Paler? Ce tia eful de gar din Adjud de
Paleologu? Am fost pe lista marilor necunoscui. N-am luat niciun vot,
niciunul.

Gelu Popescu: n ultima vreme, din spitale au rzbtut numai grozvii:

mame neasistate la natere, nou-nscui mori din cauza neglijenei
medicilor. tii de ele?
Dr. Alexandru Pesamosca: Nu mai luai de bune toate relatrile astea.
i pe vremea lui Ceauescu se mai trezea cte unul care fcea un
articol bubuitor despre asistena medical. Fondul problemei este
acelai, i cel de-acum, i cel de-atunci. Partea alocat din buget
sntii este, comparativ cu America, un fel de baci. Aceasta este
esena.
Gelu Popescu: Numai de bani este vorba? Sntatea a avut cel mai
mare numr de minitri. Nu s-a vzut nicio modificare n bine de pe
urma niciunuia.
Dr. Alexandru Pesamosca: Cu nimic poi s faci doar nimic. Mai este i
cellalt aspect, cel al omului nepriceput pus n fruntea unei instituii.
Se cheam manager. Ce-i aia? Sntatea n-are bani i oameni
competeni.
Gelu Popescu: Sntatea n-are bani, dar doctorii au. Cum vine asta?
Dr. Alexandru Pesamosca: Doctorii n-au!
Gelu Popescu: Au avut, au i vor avea tot timpul bani muli, mai ales
cei care au tarif fix de operaie n spitalul de stat.
Dr. Alexandru Pesamosca: N-au, domnule. Eu, la 40 de ani, nu aveam
main. ia care au nu-s doctori. Nu mai dau nicio consultaie dect pe
lovele, asta-i altceva, dar doctorii doctori n-au!
Gelu Popescu: Mai nou, vor s gseasc o formul pentru legalizarea
pgii. Unul i-a gsit chiar i o denumire suav, plat tcut.
Dr. Alexandru Pesamosca: Am avut o discuie cu unii de la o televiziune
pe acest subiect. N-au neles nimic i a ieit un mare ccat. Le-am
spus: Domnilor, avei un stil de gndire nu de troglodii, ci de supertoglodii. Vine unul la doctor, i aduce o gin, c aa l ndeamn bunul
sim. O taie n curte i mi-o aduce mie, nvelit n jurnal. Ce fac? i dau
cu ea n cap? O pun la frigider i o dau unei familii care n-are? Sau o
mpart cu anestezistul, care e cu ochii pe mine. Nea Pesi, d-mi i mie
o bucat de trti. Vezi unde au ajuns, la batjocur, la derizoriu.
Gelu Popescu: Este vorba de sume mari de bani, nu de ortnii i de
zaibr.

Dr. Alexandru Pesamosca: tii de unde a nceput totul? De la vecinii

notri unguri, care, n elanul lor de corectitudine, de parc AustroUngaria seamn cu Ungaria, au ajuns s cuantifice actul medical n
produse, una bucat arip la anestezist, una bucat piept la chirurg.
De rsul lumii! Eram odat la Paris, m-am ntlnit cu mai muli romni.
Se vorbea de aceeai gin dat doctorului. La cocteil, mi spune unul
c a auzit c doctorul refuz gina natur a ranului i pretinde s i-o
aduc bgat n plic. Venicele bancuri cu chelneri i frizeri, care iau
baci.
Gelu Popescu: Revin, unii doctori vor s legalizeze primirea de bani.
Muli bani!
Dr. Alexandru Pesamosca: tia n-au fost doctori niciodat, poate au
fost manageri. Cum se poate cuantifica actul medical pentru paga
aferent? Nu se poate face diviziunea social a muncii. Nu sunt eu
clou-ul actului chirurgical. Ca s pot face o operaie excepional,
trebuie s am n jurul meu mai muli oameni. Fr sora care i schimb
plosca, pacientul e pierdut, fr cel care sterilizeaz instrumentele,
pacientul e pierdut. Aadar, cum pot eu, chirurg, s pretind bani? Un
act chirurgical final este suma mai multor activiti, este constituit din
bucele de ngrijire medical la care contribuie mai muli. Ce vor
doctorii, s ia bani? Pi, s ia i aia care pune plosca, c i ea are cas
i mas. Doar doctorul e detept, trebuie s ia el halvaua? Nu se poate
face o lege. Ai fcut o operaie? Bravo! Cine te-a jutat? Partea lui e
att. Cine a mturat salonul? Att! Noi am crezut c-i pclim pe tia,
c-i tragem n piept, c-s tolomaci. tia sunt ginari, nu doctori. n ce
hal s-a degradat medicina!
Gelu Popescu: Ce l-ai ntreba pe ministrul Sntii?
Dr. Alexandru Pesamosca: L-a ntreba ce s-a fcut pentru stabilirea
ierarhiei pentru celelalte categorii de personal? Toi cei implicai vor
rspunde: n-am fcut nimic, ce personal? Personalul face pe nebunul,
ce vrea? N-am fcut nimic pentru ei, iar ei nu fac nimic pentru noi, mai
mult dect strictul necesar.
Gelu Popescu: V mai ntlnii cu studenii? Mai exist o coal
naional de medicin, n condiiile n care un veterinar i un profesor
de biologie pot s deschid o facultate de medicin la Sascut?
Dr. Alexandru Pesamosca: Nu i-am mai ntlnit, au avut grij s m
scoat i de la catedr, aa cum au vrut s m evacueze i din spaiul
sta minuscul din spital. Toat media protesta, au fost i intervenii n
Parlament referitoare la nedreptatea care mi se fcea. Eu n-am cerut
niciodat nimic, doar s fiu lsat lng pacienii mei.

Gelu Popescu: Segmentul privat de asisten medical funcioneaz

bine?
Dr. Alexandru Pesamosca: Partea particular are alte valene. Rmi ca
la dentist cnd i se prezint nota de plat. Plteti fiecare gest i se
face economie la snge. Aa a ajuns ca o operaie de dificultate medie
s coste 100.000 de de euro. Nu-i convine, te duci la stat. Diferena o
fac banii. Sectorul privat ncaseaz foarte muli bani i nu-i permite s
nu-i ofere totul, fiindc altfel nu te mai duci. Medici competeni sunt
peste tot, i la stat, i la privat. Vorbesc de cei care merit acest nume.
Sunt unii care n-au mai pus mna pe carte de la absolvire, fiindc
oricum primeau dou sticle de uic.
Gelu Popescu: Doctorii sunt buni, minitrii au fost buni i totui
sistemul e prost. E logic?
Dr. Alexandru Pesamosca: Minitri de meserie nu avem, cei care sunt
nu au puteri depline, iar bani nu sunt deloc, degeaba ni se flutur prin
fa tot felul de procente din buget. Sntatea naional sufer de
srcie, nu de altceva.
(Gelu Popescu - Interesul Public)
Share
Comments

Gopo 2012-13-06 12:41

Eram tnr elev la Seminar i domnul profesor era n putere i era unul
dintre cei mai capabili chirurgi romni. ntr-o zi am ajuns cu tatl meu
la el n cmru. M-a rugat s iau loc i atunci cnd vorbea cu bine mi
spunea Domnule teolog. Dup 2 minute l-am rugat s nu-mi mai
spun aa pentru c sunt nc mic, teologia se triete nu se nva iar
eu nici de trit i nici de nvat nu m-am apucat deci m face s cred
ori c este ironic ori c-mi acord prea mult credit pentru naivitatea
mea. i domnul profesor mi-a rspuns dnd dovad de o imens
smerenie... fa de un copil:
domnule teolog, eu nu-mi permit s fiu ironic cu dumneavostr, nu fac
dect s accept valoarea fiecruia. Eu sunt un mcelar, pe toi i
operez la fel. Nu sunt mai atent cu un copil iar pe altul l operez fr smi pese, la fel cum nu preuiesc un pacient mai mult ca pe altul. Pe toi
i tai i i cos la fel. i arta spre tavanul cmruei El hotrte care
scap sau care nu, care se mai chinuie puin sau care trece cu uurin
peste orice operaie sau tratament. Astfel c eu la vrsta dumitale am

ales din mndrie s urmez o coal care, credeam eu, vindec trupul
iar dumneata ai ales tot la o vrst fraged singura coal adevrat,
aceea unde Viaa i Adevrul sunt temelia ei i unde se vindec att
omul bolnav ct i cel aparent sntos.
i am tcut. M-am cutremurat de smerenia lui, el care salvase mii de
copilai, el care tria la propriu n spital dei avea nc familie acas, el
care se uita la cei mai mici dintre fraii Lui cu dragoste pe care doar
Duhul Lui o poate cunoate, el care a primit o bucic de pmnt n
curtea spitalului ca s-i construiasc o cbnu i a ales n
detrimentul confortului personal s construiasc o capel acolo.
Dumnezeu s-l odihneasc cu ceata sfinilor doctori fr de argini pe
domnul profesor Alexandru, cel ce i-a cinstit cu adevrat numele de
botez!
Gopo

admin 2012-13-06 14:26

E minunat mrturia ta, Gopo!
Mulumim foarte mult c ai mprtit-o cu noi.
Era un om deosebit!
M gndeam acum cteva zile, fiind pe la Spitalul Fundeni: Medicii au
toate argumentele ca s cread n Dumnezeu! Vd zilnic attea
minuni. Nu cred c vor avea cuvnt de ndreptire la judecat.